Curs 3 psihiatrie

SCHIZOFRENIA

= psihoză endogenă care debutează la vârste tinere (15-16 ani, rar după 40 ani)
- frecvenţa este mai mare la tipul longilin astenic, cu fond de personalitate schizoid
- debutul precoce este mai frecvent la băieţi (15 ani), iar debutul în decada a 3-a de viaţă este mai
frecvent la femei (25-30 ani)
- evoluează în pusee psihotice; după puseu, starea de remisiune este cu defect. Cu fiecare episod nou,
defectul se accentuează, mergând până la deteriorarea progresivă a personalităţii.

Cauzele schizofreniei
1. Genetice: s-a observat o creştere a procentului de bolnavi schizofreni în familiile în care există
rude cu schizofrenie. Astfel, un părinte bolnav dublează procentul de frecvenţă. Transmiterea
genetică nu este directă, mulţi purtători nu fac boala.
2. Factori perinatali: s-a sugerat că anumite influenţe din preajma naşterii pot contribui la etiologia
schizofreniei: complicaţii obstetricale la naştere, boli infecţioase în perioada perinatală.
3. Tulburările metabolismului cerebral al dopaminei şi serotoninei.
4. Personalitatea schizoidă joacă un rol important, dar nu toţi fac schizofrenie.
5. Factori educaţionali: aici intervine comunicarea intrafamilială perturbată. Exemplu: mama
schizofrenogenă: are un dublu mesaj al gesturilor, al actelor sale: premiază şi pedepseşte în acelaşi
timp, poate spune copilului să vină la ea, în timp ce prin înfăţişare, comportament şi tonul vocii
arată că îl respinge. Copilul care creşte în această atmosferă de dublu mesaj poate să îşi piardă
reperele şi poate ajunge schizofren.

Tablou clinic
Debutul schizofreniei se face în 3 moduri:
1. acut: simptomele se instalează în câteva zile
2. subacut: simptomele apar în câteva săptămâni
3. lent: simptomele se instalează în câţiva ani.

Simptome de serie schizoidă:

I. Simptome cardinale (de prim rang / negative):
- disociaţia idio-verbală: se pierde coeziunea dintre idei, structura gramaticală, sensul, mesajul textului;
textul poate avea cuvinte nou inventate= salata de cuvinte
- ambivalenţa afectivă
- inversiunea afectivă
- autismul
- atimhormie = pustiire afectivă

II. Simptome productive (pozitive):

- halucinaţii, mai ales auditive, de toate tipurile: apelative, comentative, injurioase
- delir paranoid
- sindrom de transparenţă- influenţă.
Niciodată nu sunt prezente toate simptomele enumerate.

În funcţie de predominanţa anumitor simptome, există mai multe forme clinice.

1. Schizofrenia simplă
- are prognosticul cel mai rezervat
- este prezentă în general simptomatologia cardinală
- nu există elemente productive → este greu de recunoscut şi diagnosticat
1
Curs 3 psihiatrie
2. Schizofrenia hebefrenă
- apare de obicei la tineri
- în tabloul clinic se combină simptome cardinale cu sindromul hipomaniacal: pacient hiperkinetic,
dezinhibat, logoreic, euforic, face glume pe care le savurează doar el, are tendinţă spre pornolalie.
Uneori poate prezenta un limbaj manierat = manierism comportamental
- are prognostic rezervat

3. Schizofrenia catatonă
- este o formă rară, dominată de prezenţa sindromului cataton, care constă din: hipertonie musculară
generalizată, negativism, stereotipie.

4. Schizofrenia paranoidă
- are prognostic bun
- predomină simptomele productive; se asociază uneori disociaţia idio-verbală şi alte semne de prim
rang
- este mai frecventă la femei şi debutează în jurul vârstei de 25 ani

5. Psihoză mixtă schizo-afectivă: este un mixaj între tulburarea afectivă periodică (TAP) şi
schizofrenie. Episoadele pot fi:
- schizo-depresive
- schizo-maniacale
Are prognosticul cel mai bun. Defectul interepisodic este foarte mic sau inexistent.

Schizofrenia este considerată o psihoză ce are 2 tipuri:

• tipul I: predomină simptomele pozitive(productive), asociate cu disociaţia idio-verbală
• tipul II: predomină simptomele negative (cardinale)
Prognosticul este mai bun în schizofrenia de tip I.

Evoluţie
Remisiunile schizofreniei sunt cu defect. Defectul poate fi specific şi nespecific.
- specific: pacientul rămâne cu simptome productive (delir, halucinaţii, sindrom de transparenţă-
influenţă)
- nespecific: pacientul rămâne cu simptome negative (pustiire afectivă, tulburări de comunicare, apatie,
abulie)
Cu cât defectul este dominat de simptomele negative, cu atât prognosticul este mai rezervat.

Factori de prognostic bun:

- debut acut
- prezenţa simptomelor productive
- vârsta de debut (a 3-a decadă de viaţă)
- cu cât afectivitatea este mai bogată
- cu cât familia este mai numeroasă, mai prezentă, prietenii sunt mai preocupaţi de starea pacientului

Factori de prognostic negativ:

- debut la vârste tinere
- predomină simptomele negative
- debut lent
- afectivitate săracă
- reţeaua de suport social restrânsă sau inexistentă.

2
Curs 3 psihiatrie
Tratament
- se folosesc neuroleptice sedative şi incisive, fie în monoterapie, fie în combinaţie
- neurolepticul de referinţă= HALOPERIDOL
- alte neuroleptice: Olanzapina, Risperidon etc.
1. Când predomină simptomele productive:
- Haloperidol 20-40 mg, la care se poate asocia un neuroleptic sedativ. Doza totală de Haloperidol=
150-200-250 mg
2. În forma catatonă se recurge la electroşoc.
3. În forma hebefrenă se administrează Haloperidol
4. În forma simplă se administrează neuroleptice incisive, cu acţiune dinamizantă: Liogen,
Trifluoperazin, Majectil.

Tratamentul nu se opreşte odată cu terminarea puseului de boală, ci se continuă mulţi ani, chiar toată viaţa.
Tratamentul de întreţinere se face cu un neuroleptic incisiv cu acţiune retard:
- Fluanxol 1 injecţie la 2-3 săptămâni
- Haldol decanoat
Acestea au şi rol de stabilizare afectivă.
La tratamentul medicamentos al schizofreniei se asociază terapia de socializare, la cei care nu au suport
social apropiat (familie, prieteni).

PSIHOZE DELIRANTE PERSISTENTE

- se caracterizează prin delir cronic sistematizat. Apar în decada a 4-a de viaţă şi sunt reprezentate de
paranoia şi parafrenie.

PARANOIA

= psihoză endogenă în care unicul simptom este delirul cronic sistematizat, care odată apărut, persistă
toată viaţa.
Acest delir porneşte de la o premiză falsă, dar e foarte bine structurat logic, astfel încât, pentru o
persoană neavizată, paranoicul poate părea normal.

Există 2 forme clinice de paranoia:

1. Paranoia activă (de luptă): pacientul are o energie crescută, care îl determină să lupte pentru
drepturile sale cu forţă şipersistenţă, până obţine ceea ce vrea. Tematica delirantă este cea de
persecuţie şi cea erotomană; de invenţie şi de reformă socială. Paranoicul porneşte de la o premiză
falsă că e persecutat, devenind astfel persecutor, declanşând şi angajându-se în procese (ajunge să aibă
pe rol zeci de procese)= procesoman.
Paranoicul nu are conştiinţa bolii, nu acceptă argumente logice. O altă caracteristică a sa este
psihorigiditatea, care se manifestă prin faptul că răspunde la întrebări cu alte întrebări.
Paranoicul cunoaşte bine legile. Comportamentul lui devine perturbant pentru societate.
În familiile în care unul din soţi este paranoic, celălalt poate prezenta delir indus.

2. Paranoia pasivă
- energia pacientului este scăzută, există o discrepanţă între aspiraţiile foarte înalte ale pacientului şi
posibilităţile lui reale
- paranoicul interpretează eşecul personal ca şi persecuţie
- nu se luptă, dar se apără prin scris foarte mult (reclamaţii, denunţuri)
3
Curs 3 psihiatrie
- paranoicul se simte în centrul atenţiei şi consideră că realitatea exterioară se structurează în jurul lui ca
o reţea în care el este prins; aproape toate evenimentele realităţii îl privesc personal. Astfel, are
tendinţa de interpretare (=senzitivitate): este suspicios, neîncrezător, psihorigid.

Tratament
- neuroleptice incisive (dar niciunul nu influenţează convingerea delirantă). Cu neurolepticul se scade
tensiunea psihotică (aceasta îl determină pe paranoic să-şi revendice drepturile).

PARAFRENIA

= psihoză endogenă cu delir cronic mai puţin logic şi mai puţin sistematizat ca în paranoia, dar care
persistă şi el toată viaţa.
Delirul are tematică fantastică (mai ales religioasă) şi se asociază cu halucinaţii (mai ales vizuale) şi cu
sindrom de transparenţă-influenţă.
Delirul se îmbogăţeşte în timp, datorită imaginaţiei bogate a pacientului. Atât timp cât parafrenicul
păstrează dubla contabilitate, el poate să-şi exercite rolul social fără probleme. Dubla contabilitate=
distincţia netă între lumea fantastică şi realitatea pe care o trăieşte.
- parafrenicul nu are conştiinţa bolii, astfel că nu se internează de bună voie. Se internează în momentul
recăderilor, când lumea reală se interferă cu cea fantastică, ducând la un comportament aberant
- prognosticul este rezervat, bolnavul rămâne delirant toată viaţa
- se tratează cu neuroleptice.

ALTE AFECŢIUNI PSIHIATRICE

ALCOOLISMUL
= consumul constant sau episodic de alcool, pentru a obţine o stare de bine, în care individul îşi
modifică percepţia propriei persoane în sens pozitiv.
Prin acest consum se instalează progresiv starea de dependenţă psihologică, caracterizată prin
nevoia repetării stării de bine. Consumul de alcool devine progresiv tot mai necontrolat, datorită
fenomenului de toleranţă= nevoia unui consum mai mare pentru a obţine aceeaşi stare de bine.
Într-un interval de aprox. 5 ani, prin acest consum se realizează dependenţa biologică,
caracterizată prin faptul că la întreruperea consumului de alcool apare starea de sevraj, numită în
alcoolism delirium tremens.
Progresiv, are loc o deteriorare a personalităţii şi a intelectului, cu pierderea statutului social,
familial, precum şi cu complicaţii somatice, depresie cu suicid sau demenţă alcoolică.
Rezistenţa biologică a alcoolicului scade progresiv, el devine sensibil la boli, scade toleranţa la frig
şi poate deceda foarte uşor iarna prin hipotermie.
Clase predispuse la alcoolism:
- personalităţile abulice (cu voinţă redusă)
- personalităţile imature afectiv
- timizii introvertiţi
- personalităţile ciclotime (cu variaţii bruşte de dispoziţie)
- personalităţile anxioase
- personalităţile psihopate

4
Curs 3 psihiatrie

1. Intoxicaţia acută cu alcool

= beţia simplă. Simptomele variază în funcţie de cantitatea de alcool consumată, de la disartrie
(tulburări de vorbire), mers ebrios, până la tulburări grave de comportament. Se tratează doar cu
tranchilizante minore (MEPROBAMAT sau DIAZEPAM)

!!! nu se administrează niciodată barbiturice, deoarece interacţiunea acestora cu alcoolul duce la

moarte prin deprimarea centrilor respiratori.

2. Alcoolismul maladiv
se manifestă la cei care sunt dependenţi de alcool. Aceştia manifestă şi semne externe de impregnaţie
alcoolică:
- facies cu venectazii, seboree, nas mare, borcănat, pori dilataţi, conjunctive injectate
- tremor la nivelul mâinilor
- la membrele inferioare apare durerea în molet, cu sindrom de picioare neliniştite
- odată cu durerea în molet apar şi tulburări de dinamică sexuală→ impotenţă
În 24-48 ore de abstinenţă de la alcool, apar fenomene de sevraj = delirium tremens sau psihoză
alcoolică acută.
Delirium tremens se manifestă prin 2 sindroame:
a. sindromul psihopatologic = stare confuză sau de dezorientare, la care se adaugă halucinaţii vizuale
(animaliere) + halucinaţii tactile (animale mici care se urcă pe el şi pe care le simte pe piele).
Tratament: Meprobamat, iar la nevoie Haloperidol. Sunt contraindicate barbituricele.
b. sindromul biologic se caracterizează prin: tremor generalizat, transpiraţii profuze, tahicardie,
variaţii ale TA, facies vultuos; se pot produce grave tulburări hidroelectrolitice, care declanşează
tulburări metabolice cu apariţia febrei de tip central. Sindromul biologic este o urgenţă medicală.
Tratament: rehidratare (perfuzabilă sau per os) cu glucoză 5% alternând cu ser fziologic sau sucuri
de fructe, apă, bulion; antitermice în caz de febră, vitamine din grupul B.
La alcoolicii cu diabet zaharat sau cu antecedente de infarct miocardic acut se face un sevraj controlat
(nu se aplică abstinenţa, dozele de alcool se scad progresiv, până când pacientul nu mai face delirium
tremens.

Tratamentul alcoolismului
- pentru ca tratamentul să fie eficient, este nevoie de o cooperare cinstită din partea pacientului, el să
fie dornic să nu mai consume alcool. Trebuie inclusă şi psihoterapia partenerului/a familiei
- ca medicaţie se administrează Antalcool (disulfiram), care acţionează în metabolismul alcoolului,
astfel încât acesta va provoca o senzaţie de rău
- tratamentul se face în spital cu acceptul scris al pacientului, care îşi asumă responsabilitatea şi
riscurile, cunoscute fiind efectele secundare ale acestui tratament, care pot fi chiar letale în
momentul în care nu se respectă interdicţia la alcool.
Reluarea consumului de alcool instalează foarte rapid sindromul de dependenţă.

TOXICOMANIILE

Toxicomania= consumul continuu sau episodic, la maniera impulsivă, de drog= substanţă capabilă să
modifice starea afectivă şi să modifice raportarea la propria persoană (creşte sima de sine, creşte
îndrăzneala).
Se ajunge la dependenţă psihologică, apoi apare fenomenul de toleranţă (consumul de doze tot
mai mari pentru obţinerea aceluiaşi efect). Treptat, se ajunge la dependenţă biologică.
Consumul îndelungat de droguri duce la fenomene carenţiale, iar în stadiile terminale apare
caşexia şi moartea prin afecţiuni intercurente sau chiar prin supradozaj.
5
Curs 3 psihiatrie

Clase predispuse la toxicomanie:

- personalitate abulică şi hipobulică
- personalitate pasiv-dependentă
- cei imaturi afectiv
- psihopaţi
- timizii introvertiţi
Tatonarea începe în adolescenţă (ca şi la alcool) şi dacă prima experienţă este plăcută, individul are
tendinţa să o repete.

Tipuri de droguri:
1. Clasa opiaceelor: sunt cunoscute încă din antichitate şi sunt reprezentate de:
- morfină
- codeină
- heroină,
toate acestea administrate intravenos.
- au efect antalgic foarte bun, de aceea sunt folosite în medicină (= calea iatrogenă de intrare în
toxicomanie)
- dau rapid fenomene de toleranţă şi dependenţă biologică, fiind cele mai agresive droguri (heroina
este cea mai periculoasă).
Intoxicaţia acută se caracterizează prin:
- stare de euforie, cu accelerarea ritmului ideativ, individul se supravalorizează
- efect entalgic atât pentru durerea fizică, dar şi pentru cea sufletească
Intoxicaţia cronică:
- toxicomanii se recunosc după urmele de injectare i.v. repetată
- tegumente galben-pământii, uscate
- fenomenele carenţiale apar rapid
- la întreruperea consumului apare fenomenul de sevraj, care seamănă cu delirium tremens, dar nu
sunt prezente halucinaţiile
- cu timpul se instalează tulburări cognitive şi de comportament.
2. Haşiş (= marihuana) se obţine din cânepă
- face parte dintre drogurile minore, care nu dezvoltă fenomene de toleranţă şi nici dependenţă
biologică, dar poate dezvolta dependenţă psihologică
- se consumă prin fumat
Intoxicaţia acută se manifestă prin:
- stare de eutimie (stare de bine)
- percepţii deosebite, mai ales percepţia timpului (timpul se distorsionează, toxicomanul are
impresia că trăieşte în timp scurt mai multe vieţi)
- distorsiunea obiectelor
- progresiv se ajunge la o stare confuz-onirică (de visare), apoi stare de somnolenţă, după care
adoarme
- este drogul care reuşeşte să stimuleze agresivitatea latentă a individului, printre consumatorii de
haşiş existând un mare număr de asasini.
3. Cocaina: se extrage din arbustul de coca
- se consumă prin prizarea prafului de cocaină, sau prin mestecarea frunzelor de coca
- scade senzaţia de sete, de foame, de oboseală
- drogul este uşor afrodisiac, induce eutimie
- în cazul consumului de doze mari, apare un tablou clinic care se poate confunda cu schizofrenia
- nu determină fenomene de toleranţă şi nici de dependenţă biologică, dar apare dependenţa
psihologică.
6
Curs 3 psihiatrie
4. Tranchilizantele: benzodiazepinele şi Meprobamatul determină o stare euforică
5. Barbituricele: dezvoltă dependenţă psihologică şi biologică. Sevrajul este foarte grav, poate fi chiar
letal. În intoxicaţia acută poate apărea beţia barbiturică (se aseamănă foarte mult cu cea alcoolică)
6. Amfetaminele= psihostimulante, cresc energia, cresc capacitatea cognitivă, inducând o stare de bine.
Au şi un uşor efect anorexigen. Tabloul clinic din intoxicaţia acută seamănă foarte mult cu cel din
schizofrenie.
7. Substanţele volatile = aurolac: crează o stare de euforie, dar stimulează şi agresivitatea. Aurolacul
este foarte toxic pentru sistemul nervos; consumul duce la sechele neurologice.

DEMENŢE

Demenţa= istovire psihică, globală şi progresivă, datorată unei afecţiuni organice a creierului. Se
caracterizează prin deteriorare mentală, cu afectarea tuturor funcţiilor psihice.
Demenţele pot fi presenile sau senile.

1. Demenţa Alzheimer este determinată de degenerarea neuronală.

Cauze:
- s-a constatat că se transmite genetic
- apar tulburări în metabolismul aluminiului, care este în exces şi se depune la nivel cerebral
Tablou clinic
- debutul este în jurul vârstei de 45-50 ani, cu tulburări de memorie care devin din ce în ce mai grave.
Pacientul uită denumirea obiectelor, numele proprii şi limbile străine
- apar tulburări de vorbire = disartrie
- pacienţii îşi pierd îndemânarea: se deteriorează scrisul, uită deprinderile legate de igienă. Concomitent
apar: afazia (alterarea limbajului), agnozia (incapacitatea de a recunoaşte obiecte uzuale), apraxia
(pierderea capacităţii de a executa gesturi uzuale, fără ca acestea să se datoreze unei paralizii)
- pot apărea halucinaţii
- foarte rapid bolnavii ajung dezorientaţi temporo-spaţial
- boala evoluează progresiv, pacienţii ajung să nu mai ştie să mănânce, se pierd pe stradă iar apoi chiar
în propria locuinţă
- tabloul clinic se instalează în 1-2 ani
- evoluţia este scurtă: 8-10 ani
Diagnosticul se pune pe tabloul clinic şi pe tomografia computerizată, care arată atrofierea scoarţei
cerebrale, mai accentuată la polul posterior.
Tratament – doar prelungeşte evoluţia. Se folosesc trofice cerebrale: Piritinol, Piracetam, Cerebrolizin.

2. Demenţa senilă
Cauze: degenerarea neuronală specifică vârstei înaintate, HTA, ateroscleroza.
Tablou clinic
- debutează după 65-70 ani
- instalarea se face lent, începe cu tulburări de atenţie şi memorie, amnezie
- se pierd toate operaţiunile gândirii, obiceiurile, îndeletnicirile, la început cele mai complicate (scrisul),
până la deprinderile automate de igienă corporală (îmbrăcat, spălat)
- la instalarea bolii, pacientul îşi aminteşte bine trecutul, dar uită evenimentele petrecute recent
- apar tulburări de comportament (deoarece este perturbată deliberarea), apare colecţionarismul absurd
(adună obiecte vechi, inutile, aruncate de alţii)
- treptat nu mai ştie să se alimenteze, nu mai deosebeşte comestibilul de necomestibil (= pica)
Tratament – supraveghere, trofice cerebrale, sedare cu tranchilizante minore (Meprobamat)
7
Curs 3 psihiatrie

RETARDAREA MINTALĂ

= insuficienţă a dezvoltării intelectuale

Cauze
- genetică: anomalii cromozomiale (sindrom Down, sindr. Klinefelter, sindr. Turner), boli
metabolice (fenilcetonuria), boli cerebrale, malformaţii craniene (hidrocefalia, microcefalia)
- prenatală: infecţii (rubeolă, infecţia cu virus cetomegalic, sifilis, toxoplasmoză), intoxicaţii (cu
plumb, medicamente, alcool), traumatisme abdominale ale gravidei, iradiere, hipoxie, disfuncţii
placentare, boli endocrine (hipotiroidism)
- perinatală: asfixia la naştere, prematuritatea, icterul nuclear, hemoragia intraventriculară
- postnatală: traumatisme, intoxicaţii cu plumb, infecţii (encefalite, meningite)
Tablou clinic
- cea mai frecventă manifestare este scăderea performanţelor la toate tipurile de activitate
intelectuală: învăţarea, memoria, limbajul etc.

1. Retardarea mintală uşoară (IQ = 50-70)

- de obicei aspectul fizic nu prezintă nimic deosebit, deficitele intelectuale sunt abia sesizabile
- limbajul este aproape normal, la fel şi comportamentul social
- indivizii se descurcă ceva mai greu în situaţii mai dificile. Au nevoie de ajutor pentru obţinerea
unei locuinţe şi a unui loc de muncă.

2. Retardarea mintală moderată (IQ = 35-49) = imbecilitate

- cei mai mulţi pot vorbi sau cel puţin pot învăţa să comunice, majoritatea pot învăţa să se
îngrijească singuri, dar sub o oarecare supraveghere
- ca adulţi pot efectua o muncă simplă, de rutină

3. Retardarea mintală severă(IQ = 20-34) = idioţie

- în anii preşcolari, dezvoltarea lor este de obicei foarte încetinită. Mulţi dintre pacienţi pot fi
învăţaţi să se îngrijească singuri sub supraveghere şi să comunice într-un fel simplu
- ca adulţi pot să încerce munci simple

4. Retardarea mintală profundă (IQ‹ 20) = cretinism

- în cele din urmă, câţiva pacienţi reuşesc să aibă un oarecare limbaj simplu şi câteva elemente de
comportament social. Ei necesită asistenţă permanentă specializată.

AUTISMUL

= închidere excesivă în sine, ducând la o desprindere de realitate şi la o intensificare a vieţii imaginative

- prevalenţa autismului este de 30-40 de cazuri la 100.000 de copii, fiind de 4 ori mai frecventă la
băieţi decât la fete
Etiologie
- cauza autismului copilăriei este necunoscută
- se presupune că există influenţe genetice
- principala anomalie este cea a gândirii şi a limbajului
- este presupusă şi existenţa unui defect cerebral organic, sugerată de o frecvenţă crescută a
complicaţiilor sarcinii şi ale naşterii, asociate cu autismul

8
Curs 3 psihiatrie
Tablou clinic
- debutul se face în primii 2- 2½ ani de viaţă, după o perioadă de dezvoltare normală
- singurătatea autistă = incapacitatea de a stabili relaţii emoţionale cu alţi oameni. Copiii autişti nu
răspund prin zâmbet la comportamentul afectuos al părinţilor. Dimpotrivă, pare a nu le face
plăcere să fie luaţi în braţe şi alintaţi. Ei nu sunt mai apropiaţi de părinţii lor decât de nişte străini.
Nu există nici o diferenţă în comportamentul lor faţă de oameni şi faţă de obiecte. Un semn
caracteristic este evitarea privirii, lipsa contactului ochi în ochi.
- tulburarea de vorbire şi limbaj este un alt semn important. Limbajul se poate dezvolta târziu sau
să nu apară niciodată. Adesea se dezvoltă normal până la 2 ani, după care dispare total sau parţial.
Apar deficite verbale grave, printre care repetarea fără sens a unor cuvinte pronunţate de alţii
(ecolalie)
- copiii autişti nu participă la jocurile imitative ale primului an de viaţă, iar mai târziu nu folosesc
jucăriile în mod adecvat
- dorinţa obsesivă de uniformitate se referă la comportamentul stereotip, ca şi la evidenta suferinţă
care apare atunci când ceva se schimbă în mediul înconjurător. De exemplu, copiii autişti pot
prefera în mod repetat acelaşi fel de mâncare, insistă să poarte aceleaşi haine, încep mereu aceleaşi
jocuri. Sunt adesea fascinaţi de jucăriile care se învârt.
- comportamentul bizar şi menierismele sunt frecvente. Unii copii autişti au diverse
comportamente motorii ciudate, ca învârtitul continuu, răsucirea repetată a degetelor, scuturatul
mâinilor, legănatul. Alţii nu diferă în comportamentul lor de copiii normali.
- Alte trăsături: copiii autişti pot arăta brusc semne de spaimă sau furie, fără motiv aparent. Ei pot fi
hiperactivi şi distraţi, pot dormi prost, pot avea enurezis şi encomprezis. La aprox. 25% din ei
survin convulsii în adolescenţă. Aprox. ¾ au un coeficient de inteligenţă redus.

Evoluţie şi prognostic
- 10-20% se ameliorează la 4-6 ani, fiind capabili să urmeze o şcoală normală
- alţi 10-20% trebuie să urmeze o şcoală specială şi nu sunt capabili să muncească
- restul de 60% se ameliorează foarte puţin şi nu sunt capabili să ducă o viaţă independentă, cei mai
mulţi necesită îngrijiri în instituţii specializate

Tratamentul autismului cuprinde 3 aspecte principale: controlarea comportamentului anormal, cooptarea

în serviciile speciale sociale şi educaţionale şi acordarea de ajutor familiei.