Biomateriale Dentare

ANAMARIA BECHIR EDWIN SEVER BECHIR 3
ANAMARIA BECHIR
EDWIN SEVER BECHIR
BIOMATERIALE DENTARE
utilizate în cabinetul stomatologic
Editura PRINTECH
ETER
CUPRINS
|. CIMENTURI ŞI MATERIALE UTILIZATE PENTRU RESTAURAREA

COROANELOR DENȚARE si. nisi iaoaoavaaeaacopoaptencoda etatedaca 9
|.1.. Cimenturi pentru restaurarea coroanelor dentare 10
1.1.1. Clasificarea cimenturilor... 14,
1.1.2. Condiţii impuse cimenturilor dentare. 12
1.1.3. Cimenturi cu componentalichidă pe bază de acid fosforic 14
|.1.3.1. Cimenturile fosfat de zinc 14
|.1.3.2. Cimenturifosfat de zinc antiseptice 23
|.1.3.3. Cimenturile silicat 24
1.1.3.4. Cimenturile silico fosfat... 29
|.1.4. Cimenturi chelate organo-metalice .. 30
1.1.4.1. Cimenturile zinc-oxid-eugenol .. 32
1.1.4.2. Cimenturi Z.0.E. modificate cu polimeri 35
1.1.4.3. Cimenturile EBA 37
|.1.4.4. Cimenturile cu esteri vanilaţii 39
|.1.4.5. Alte destinaţii ale cimenturilor ZOE 39
|.1.5. Cimenturile polielectrolitice 40
1.1.5.1. Tipuri de cimenturi polielectrolitice 40
1.1.5.2. Cimenturile policarboxilat de zinc 42
1.1.5.3. Cimenturile ionomere desticlă 51
1.1.5.4. Cimenturile ionomere desticlă fotopolimerizabile 64
1.1.5.5. Cimenturi ionomere metalice. 65
1.1.6. Cimenturile oxisulfat de zinc 67
1.2. Materiale restaurative pe bază de răşini ............muuneeenneeneneeeneeneeeeeeeaee 68
1.2.1. Rășini acrilice.... 68
1.2.2. Răşini diacrilice 69
|.2.2.1. Indicaţiile răşinilor diacrilice .. . 70
|.2.2.2. Clasificarea răşinilor diacrilice... zl
1.2.2.3. Structura şi compoziţia răşinilor diacrilice 72
|.2.2.4. Mod de prezentare şi utilizare [AZ
1.2.2.5. Tehnica de lucru „48.
1.3. Materiale metalice pentru restaurarea coroanelor dentare . A „85
1.3.1. Amalgame de argint . „85
1.3.1.1. Clasificarea aliajelor pentru amalgame ................c ia... 85
1.3.1.2. Compoziţia amalgamelor de argint şi forma
particulelor de aliaj... nenea ere 86
1.3.1.3. Mercurul ..m.ouucuaeoeaeeeeneanazaneneeeeneneanenoneeaeatenanens nano eaananee 87
1.3.1.4. Fenomenul de priză şi timpul de priză al
amalgamelor de argint 88
1.3.1.5. Proprietăţile amalgamelor de argin 89
1.3.1.6. Manipularea amalgamelor 94
1.3.2. Amalgamul de cupru . ra. h98,
1.3.3. Amalgamul de galiu „198
1.3.4. Aurul 98
1.4. Materiale dentare pentru tratamentul şi protecţia

plăgilor pulpo-dentinare se ADA
1.4.1. Lacurile . . . amane 101
1.4.2. Linerii saca - 103
1.4.3. Materiale pentru obturaţii de bază cu rozitesiţă redusă 107

110
1.5. Materiale dentare pentru obturarea canalelorradiculare.
1.5.1. Paste resorbabile .........c nene eee neneneeeeeeneeee „ 110
1.5.2. Cimenturi şi materiale dentare pentru obturaţii radiculare
de durată aa A
1.5.2.1. Cimenturicu Z.0.E. liric)
1.5.2.2. Materiale dentare pe bază de gutapercă = LI5
1.5.2.3. Cimenturi pe bază de răşini . „a. 15
1.5.2.4. Materiale dentare biologice . „116
1.5.2.5. Alte materiale pentru obturarea canalelor . sa I16
1.5.2.6. Conuri a 116)
i:
1.6. Cimenturichirurgicale utilizate în parodontologie
1.6.1. Proprietiţile cimenturilor chirurgicale ....
„= EIl9
1.6.2. Cimenturi chirurgicale cu şi fără eugenol „120
1.6.3. Cianoacrilate utilizate în chirurgia parodontală. 121
1.6.4. Pansamente parodontale fotopolimerizabile ia FI22

1.6.5. Alte materiale de protecţie a plăgilor parodontale................ 122
II. MATERIALE DENTARE PENTRU AMPRENTARE emca eeeeneeeeeeee 125
11.1. Condiţii impuse materialor pentru amprentare...
11.2. Clasificarea materialor pentru amprentare ..............ceeeneneeeenee rana 127
11.3. Materiale rigide şi semirigide ireversibile pentru amprentări........... 128

1.3.1. GipSul .umuaeaaeae
1.3.2. Răşini acrilice .
11.3.3. Paste de zinc-oxid-eugenol ........eaunaanaeea ee anene enaeaaeaea n nea eee 133
11.4. Materiale rigide reversibile

11.4.1. Compound-uri Stent's ..
11.4.2. Gutaperca ........caaaeee
11.4.3. Materiale bucoplastice iii
|| 4AmQea rap a ema Raetia ae ca aa aa aaa RETEA na a
11.5. Materiale elastice pentru amprentare

11.5.1. Materiale elastice reversibile
11.5.2. Materiale elastice ireversibile ..
11.5.3. Elastomerii de sinteză
11.5.3.1. Elastomerii polisulfurici .
11.5.3:2. Elastomerii siliconici. caca caceaecazace aere oaza
11.5.3.3. Polieterii
11.5.3.4. Materiale de amprentare fotopolimerizabile
III. MATERIALE DENTARE DESTINATE RESTAURĂRILOR

BROTETICE PROVIZORII; 3.4. coat coacaaa oa obama ioan ana ata aaa dea Basa tacea 151
jli4= Clasificare e eee ea aan ae aaa aaa aaa zane rebel 151
III.2. Materiale plastice utilizate pentru confecţionarea protezelor fixe

provizorii „152
1l.2.1. Răşinile epiminice „153
11l.2.2. Răşinile policarbonate . „153
111.2.3. Răşinile acrilice ma 154
111.2.4. Răşinile diacrilice compozite „154
111.3. Metale şi aliaje utilizate pentru protezefixe provizorii i 455

IV. PULBERII ŞI PASTE ADEZIVE PENTRU OPTIMIZAREA
MENȚINERII PROTEZELOR MOBILE mannnuneeeeannnereeeereaeee 157
V. MATERIALE DENTARE UTILIZATE ÎN STOMATOLOGIA

PROFILACTICĂ „159
V:4. FIUOTUNI; ssesaeua cusca aaa co sea 159
V.2. Dentifricele ..... 164
V.3. Apele de gură 166
V.4. Revelatorii de placă bacteriană ase FOI,
V.5. Periuţele de dinţi „mean „168
V.6. Materiale dentare pentrusigilarea şanţurilor şi fosetelor . „. 169
V.7. Agenţii de curăţire şi lustruire profilactică „cmc unea 172
VI. BIOCOMPATIBILITĂŢI ALE DIFERITELOR MATERIALE

DE UZ STOMATOLOGIC
VI.1. Reacţiile pulpei dentarela materialele de restaurare .
VI.1.1. Microinfiltraţia ...........
VI.1.2. Legătura dentinară ......
VI.1.3. Biocompatibilitatea agenţilor dentinari de cuplare...
VI.1.4. Biocompatibilitatea materialor pe bazăde răşini ..... 5
VI.1.5. Biocompatibilitatea amalgamelor şi a aliajelor turnate ... 179
VI.1.5.1. Biocompatibilitatea amalgamelor cu conţinut
crescut de cupru
VI.1.5.2. Biocompatibilitatea amalsamelor de galiu să
VI.1.5.3. Biocompatibilitateaaliajelor turnate....................
VI.1.6. Biocompatibilitatea glassionomerilor ......meee nana
VI.1.7. Biocompatibilitatea linerilor, lacurilor şi cimenturilor
non-tăşinice ceea ee eneenenereee
VI.1.8. Biocompatibilitatea agenţilor de decolorare .
VI.2. Reacţii ale ţesuturilor periorale la materialele de restaurare
VI.2.1. Biocompatibilitatea cimenturilor
VI.2.2. Biocompatibilitatea restaurărilor din amalgam
VI.2.3. Biocompatibilitatea materialelor dentare pentru baza
protezelor
VI.2.4. Biocompatibilitatea adezivilor pentru proteze ..
VI.3. Concluzii
BIBLIOGRAFIE .......e cane anaenenneenaen aaa ana anana nenea ana aeaneannnen nana eneatenreneananea ne 193
Abrevieri...
PREFAŢĂ
Studiul biomaterialelor dentare utilizate în cabinetul stomatologic

necesită atât învăţarea noţiunilor fundamentale referitoare la caracteristicile,
proprietăţile, indicaţiile şi contraindicaţiile acestora, cât şi analiza noilor clase
de materiale elaborate în ultima perioadă, cu exemplificarea aplicabilităţii lor
clinice.
Lucrarea intenţionează să contribuie la o facilă şi optimă însuşire a

acestei materii, permiţând ulterior o adecvată aplicare a cunoştinţelor
acumulate în restaurarea structurilor dentare pierdute, pentru fi un util ghid,
atât pentru studenţi cât şi pentru medicii stagiari şi rezidenţi, necesar
învăţării/reamintirii noţiunilor referitoare la biomaterialele dentare.
Îmi exprim recunoştinţa faţă de mentorii mei din Timişoara şi Tg.Mureş,

care au avutun rol decisiv în formarea mea ca medic dentist şi cadru didactic,
sugestiile lor fiindu-mi de real ajutor pe tot parcursul evoluţiei mele
profesionale.
Aduc şi pe această cale mulţumirile mele familiei, care m-a susţinut în

permanenţă şi spre care se îndreaptă recunoştinţa mea.
Bucureşti, Octombrie 2012
ANAMARIA BECHIR
|
j
|
||
ABREVIERI
Bis-GMA 2,2 difenil propan glicidil metacrilat

cs cimentsilicat
CSF cimentsilico-fosfat
CIS ciment ionomerdesticlă
EBA ethoxy-benzoic acid
FOZ cimentfosfat de zinc
HEMA hidroxietilmetacrilat
MMA metacrilat de metil
4-META anhidrida acidului 4-metacriloxi-etil-trimetilic
PAA acid poliacrilic
PCZ cimentpolicarboxilat de zinc
PMMA polimetacrilat de metil
RA răşini acrilice
RDC răşinidiacrilice compozite
SOF sistem oro-facial
TEGDMA dimetacrilat deirietilen-glicol
UDMA uretan dimetacrilat
ZOE ciment zinc-oxid eugenol
BIOMATERIALE DENTARE UTILIZATE IN CABINET
|. CIMENTURI ŞI MATERIALE
UTILIZATE PENTRU RESTAURAREA
COROANELOR DENTARE
Ştiinţa biomaterialelor dentare este „ştiinţa care se ocupă cu

interacţiunile dintre organismele vii şi materialele dentare”, iar
biomaterialele dentare sunt definite a fi „substanţele sau combinaţiile de
substanţe, de origine naturală sau sintetică, care sunt în contactintim cu
țesuturilevii, ca un întreg sau ca o parte componentă a unui sistem terapeutic
ce restaurează un ţesut, un organ sau o funcţie a organismului uman”, într-un
mod eficient, eficace şi acceptabil din punct de vederefiziologic.
Biomaterialele reprezintă materiale naturale sau sintetice aflate în

contact sau interacţiune cu organismelevii şi fluidele biologice. Un material
este biocompatibil atunci când nu produce nici o tulburare fiziologică,
celulară şi imunologică, locală sau sistemică.
Principalul scop al utilizării biomaterialelor în medicina dentară este
cel de îmbunătăţire a sănătăţii orale, prin restaurarea funcţiilor țesuturilor
sistemului oro-facial, motiv pentru care este esenţială cunoaşterea
interrelaţiilor dintre proprietăţile, funcţiile şi structurile materialelor
întrebuințate în scop bioterapeutc.
Biocompatibilitatea materialelor dentare este determinată de
procesele ce au loc la interfaţa material-mediu biologic, iar aceste procese

sunt influențate atât de proprietăţile fizico-chimice ale suprafeţei
materialului, de compoziţia mediului biologic, cât şi de organizarea primului
strat de molecule adsorbit de material. Deci un rol decisiv în performanţele
materialului utilizat îl joacă interfaţa de contact biomaterial-mediu biologic,
datorită posibilelor schimbări în structura şi funcţiile țesutului viu, dar şi
modificările care pot apareîn caracteristicile biomaterialului.
=9.=
Având în vedere marea varietatea de materiale dentare, în utilizarea

lor trebuie să se ţină cont de natura chimică, caracteristicile lor fizice, precum
şi de tehnica specifică de manipulare, pentru a prezenta proprietăţifiziologice
optime.
Preocupările legate de calitatea materialelor dentare au condus spre
studii interdisciplinare, evidenţiate de relaţia strânsă dintre diferite domenii
ştiinţifice (fizică, chimie, biologie, ştiinţa biomaterialelor), respectiv tehnici
aplicate şi stomatologia clinică. Practica stomatologică clinică nu depinde
doar de înţelegerea diferitelor tehnici de aplicare, ci şi de aprecierea
principiilor fundamentale biologice, chimice şi fizice care stau la baza
acestora.
1.1. CIMENTURI PENTRU RESTAURAREA

COROANELOR DENTARE
Noţiunea de ciment defineşte un material capabil să îmbine două
corpuri sau suprafeţe diferite.
Termenul de ciment se utilizează în medicina dentară pentru a
desemna o serie de materiale întrebuințate atât în scop de fixarecât şi pentru
alte scopuri (de refacere a unor leziuni coronare, pentru obturaţii de bază şi de
canal, pansamentechirurgicale, etc).
Iniţial, cimenturile au fostutilizate la fixarea protezelor parţiale uni- sau
pluridentare. În decursul evoluţiei lor, "cimenturile dentare” şi-au diversificat
considerabil atât structura cât şi domeniile clinice de utilizare, şi la ora
actuală, denumirea de “cimenturi” nu mai acoperă întreaga sferă de utilizare
| a acestor materiale.
Cimenturile dentare sunt cunoscute şi sub numele de biomateriale
| provizorii şi definitive utilizate pentru obturaţii şi/sau fixarea restaurărilor

protetice, iar din punct de vedere al compoziţiei, pot fi compuşi minerali,
organici sau organo-minerali.
Cimenturile dentare sunt pulberi care se amestecă cu un lichid special
său cu apă, formând o pastă, care prin întărire, asigură fixarea a două
suprafaţa sau corpuri.
40
Primele cimenturi dentare au apărut cu peste 100 de ani în urmă. În

1832 Ostermann a elaborat un ciment fosfat de zinc (FOZ), iar în 1880,
Weston a pusla punctun ciment silico-fosfat de zinc (CSF).
Cimentarea în medicina dentară înseamnă sigilarea (închiderea cât
mai etanşă) a spaţiului micronic dintre preparaţia dentară şi restaurarea
protetică fixă (conjunctă), prin intermediul unor biomateriale de tipul
cimenturilor FOZ, ZOE, CSF, care iniţial sunt în stare fluidă şi ulterior se
întăresc.
Lipirea, în sensul fixării unei restaurări protetice conjuncte, este o
cimentare completată de interacțiuni chimice între ciment, bont şi restaurare,
cu două interfeţe distincte, reprezentate de bont dentar-ciment respectiv
ciment-restaurare protetică.
Atunci când se alege,se prepară sau se inseră un ciment,indiferent de
scopul şi de domeniul clinic dentar, medicul stomatolog trebuie să aibă in
vedere o serie de corelaţii care apar între textura țesuturilor dure dentare,
starea organului pulpo-dentinar, țesuturile parodonţiului apical sau marginal,
proprietățile fizico-chimice ale cimenturilor utilizate, structura şi proprietățile
diferitelor tipuri de cimenturi (care adesea sunt în contact), compoziția
chimică a diverselortipuri de cimenturi şi particularitățile texturii suprafețelor
de îmbinat (dentare, polimerice, ceramice sau metalice).
Cimenturile dentare din grupele fosfat de zinc (FOZ), silicat (CS),
silicofosfat (CSF) sau zinc-oxid-eugenol (ZOE), nu aderă la smalţ sau dentină,
motiv pentru care utilizarea termenului de lipire a protezelor fixe unidentare
sau elementelor de agregare cu aceste cimenturi dentare este eronată,
retenţia cimenturilor “clasice” pe suprafaţa ţesuturilor dure dentare fiind de
natură mecanică.
Realizând compatibilităţile, dar mai ales incompatibilităţile care pot
apare în cursul manipulării acestor biomateriale, medicul stomatolog poate
evita o serie de eşecuri cu implicaţii clinice dintre cele mai nefavorabile.
| 1.1.1. CLASIFICAREA CIMENTURILOR

Cimenturile se pot clasifica, în conformitate cu perioada de apariţie, în
cimenturi clasice (care nu conţin polimeri, ca de exemplu cimenturile fosfat
zf re
de zinc, silico-fosfat de zinc, silicat şi oxid de zinc-eugenol) şi cimenturi

moderne. (polielectrolitice, policarboxilate şi ionomere de sticlă şi hibrizi
ionomer-compozit).
Necesitatea clinică de a dispune de un material care sănu fie iritant şi
toxic pentru țesutul pulpar şi să adere perfect la țesuturile dentare dure a
impulsionat cercetările în domeniu, cimenturile polielectrolitice reprezintând
cea mai valoroasă realizare a chimiei polimerilor în acest domeniu. Primele
produse comerciale au apărut acum 25 de ani, iar proprietăţile lor au fost
perfecționate continuu. Cimenturile polielectrolitice aderă la smalţ, dentină şi
metale, prin formarea unorlegături chimiceîntre aceste suprafeţe în contact.
Criteriul de destinaţiei clinică a cimentului clasifică cimenturile
dentare în cimenturi de fixare, de restaurare, de protecție pulpo-dentinară şi
pentru obturații de bază.
O altă clasificare clinică divizează cimenturile dentare în cimenturi
temporare şi de durată.
Din punct de vedere chimic, după natura substanţelor componente,
cimenturile dentare sunt categorisite în cimenturi minerale (FOZ, CSF, CS) şi
cimenturi minerale cu liant organic (ZOE, ZOE armate, EBA, HV-EBA, PCZ, CIS).
Cea mai adecvată clasificare pare a fi cea efectuată pe baza naturii
componentei lichide care asigură formarea fazei continue (matricea),
reprezentând liantul care uneşte particulele de pulbere. Conform acestui
criteriu, există trei categorii principale de cimenturi: la care componenta
lichidă este pe bază de acid fosforic (la cimenturile FOZ, CSF şi CS), fenoli (la
cimenturile ZOE şi ZOE armate, EBA, HV-EBA şi alte cimenturi ZOE), şi acizi
policarboxilici(la cimenturile polielectrolitice tip PCZ şi CIS).
TABEL 1. CLASIFICAREA CIMENTURILOR DENTARE (acid+bază=cimentdentar)

PULBERE
LICHID Zno Particule de sticlă
Acid fosforic FOZ CS
Acid poliacrilic PCZ CIS
1.1.2. CONDIŢII IMPUSE CIMENTURILOR DENTARE

Condiţiile impuse cimenturilor dentare derivă din utilizarea lorclinică,
deoarece nu există nici un material care să satisfacă simultan toate condiţiile
=
impuse de aplicaţiile clinice şi care să posede proprietăţi ce permit utilizarea

în toate domeniile de aplicaţie, şi diferă, fiind în funcţie de domeniul de
aplicare a acestora.
+ CIMENTURILE DENTARE PENTRU PROTECŢIA PULPO-DENTINARĂ

nu trebuie să fie toxice, iritante pentru pulpă şi celelalte ţesuturi din
cavitatea orală, trebuie să fie capabile să protejeze pulpa de efectul
materialelor de reconstituire, să realizeze izolarea termică (pentru a
proteja pulpa de modificările termice), să realizeze protecție chimică
(împiedicând penetrarea în dentină a substanţelor toxice pulpare din
materialele de reconstituire), să fie buni izolatori electrici (pentru
reducerea efectului galvanic), să prezinte efect antibacterian, să fie
insolubile în fluidele bucale şi în cele ingerate, atingerea valorilor maxime
ale proprietăților mecanice trebuie să fie rapidă (pentru a permite
aplicarea la scurt timp a materialului de reconstituire), prin proprietățile
reologice să asigure o fluiditate optimă şi un timp de lucru adecvatşi,
ideal, ar fi existența adeziunii între ciment şi țesuturile dentare, respectiv
între cimentşi materialul de reconstituire.
e CIMENTURILE DENTARE DE FIXARE trebuie să fie netoxice pulpare şi

gingivale, să prezinte efect carioprofilactic, să adere chimic la țesuturile
dure dentare şi la materialul din care s-a confecţionat restaurarea
conjunctă (să asigurelipirea), să fie insolubile în fluidele bucale şi ingerate,
coeficientul de dilatare termică să fie apropiat de cel al țesuturilor dure
dentare, proprietăţile mecanice să fie adecvate (în special la cimenturile
care aderă mecanic la retenţii micromecanice), să prezinte proprietăți
reologice bune (vâscozitațea cimentului să permită formarea unui film de
maxim 25um între preparaţia dentară şi suprafaţa internă a elementului
de agregare), timp de lucru adecvat (să permită inserarea restaurării la
temperatura cavităţii bucale).
+ CIMENTURILE DENTARE DE RECONSTITUIRE trebuie să fie neiritante

pulpare şi gingivale, cu toxicitate sistemică redusă, să prezinte efect
cariostatic, ideal să adere chimic la smalţ şi dentină (pentru a preveni
lipsa de adaptare marginală), să fie insolubile în fluidele bucale. şi
=
ingerate, absorbţia de apă să fie redusă, iar proprietăţile mecanice ale

cimentului trebuie să fie bune, permiţând preluarea forţelor masticatorii şi,
în acelaşi timp, să fie similare celor ale ţesuturilor dure dentare, să
prezinte rezistență la abrazia dentifricelor şi a constituienţilor alimentari,
cu proprietăți optice optime şi stabile în timp (calitate foarte importantă
din punctul de vedere al fizionomiei, cimentul trebuind să imite nuanţa
coloristică a dintelui natural inclusiv ca transluciditate şi indice de
refracție, mai ales la reconstituirile dinţilor. frontali), proprietăți termice
adecvate (coeficientul de dilatare termică să fie similar cu cel ţesuturilor
dure dentare, iar difuzibilitatea termică să fie redusă, cu modificări
dimensionale minime în timpul prizei), suprafața liberă a cimentuluiîntărit
să fie cât mai netedă sau/şi să permită o finisare optimă, timp de lucru
adecvat, să prezinte radioopacitate (pentru a permite diagnosticul
radiologic al cariilor secundare, respectiv a reconstituirilor debordante şi
incomplete).
1.1.3. CIMENTURI CU COMPONENTA LICHIDĂ

PE BAZĂ DE ACID FOSFORIC
Cimenturile minerale sunt cimenturi a căror componentă lichidă este
reprezentată de o soluţie apoasă de acid fosforic. Forma lor de prezentare
este de sistem bicomponent, pulbere/lichid.
Dintre aceste tipuri de cimenturi fac parte cimenturile fosfat de zinc

(FOZ), cimenturifosfat de zinc antiseptice (FOZ antiseptice), cimenturile silicat
(CS) şi cimenturile silico-fosfat(CSF).
1.1.3.1. CIMENTURILE FOSFAT DE ZINC
Cimenturile fosfat de zinc (FOZ) actuale îşi au originea în formula

elaborată de Ostermann în 1832. De-a lungul a peste 100 de ani, formulele
iniţiale au fost modificate şi îmbunătăţite, aceste cimenturifiind folosite atât
pentru fixarea protezelor unidentare şi punților, cât şi pentru realizarea
4
obturaţiilor de bază. Sunt cunoscuteşi sub denumirea de cimenturi oxifosfat,

deoarece în compoziţia lor intră oxid de zinc şi acid ortofosforic.
Ulterior, în afară de perfecţionarea compoziţiei cimenturilor FOZ
clasice, au fost elaborate cimenturi FOZ modificate (fluorurate, hidrofosfat,
cimenturi roşii sau negre de cupru, cimenturicu argint).
MOD DE PREZENTARE
Cimenturile FOZ se prezintă în sistem bicomponent pulbere/lichid şi
sunt de două tipuri:
- tipul|, pentru cimentareşi
- tipulII, pentru celelalte utilizări.
Pulberea, la rândul ei, se prezintă în două variante, cu granulaţie foarte
fină, utilizată pentru cimentare şi cu granulaţie medie, pentru toate celelalte
utilizări.
Fiecare variantă se prezintă în două clase, clasa I (cu priză rapidă) şi
clasa a Il-a (cu priză normală). De asemenea, produsele comercializate
actualmente prezintă o samă variată de nuanţe coloristice, menţionate pe
ambalaj.
Compoziţia clasică a unuiciment FOZ este următoarea:

Pulbere | Greutate % Lichid Greutate %
Zno |_____go0-90 HaPOa 52-56
| MgO 10 AI 2
| Si02 4 Zn 7-10
| Alz03 1 H20, 32-36
Pulberea este de obicei de culoare gălbuie, fiind constituită

preponderent din oxid de zinc (ZnO, calcinat în prealabil la 1200*C), în
amestec cu oxid de magneziu (Mg0: 2-10%) şi alţi oxizi. Unele formule mai
conţin oxizi de cupru (negru: CuO sau roşu: Cu02) sau săruri de argint,
adaosuri care le conferă proprietăţi antiseptice.
Lichidul este o soluţie de acid ortofosforic (H3POA: 45-65%) şi apă (H20:

30-55%), la care se mai adaugă aluminiu (Al: 2-3%) şi zinc (Zn: 0-9%).
Ortofosfatul de aluminiu are rol de întârziere a apariţiei prizei, în timp ce apa
|
permite disociaţia ionică a acidului. lonii de zinc au rol de moderator,

influențând şi timpul de priză.
Lichidul cimenturilor FOZ cu priză rapidă are un conţinut mai 'scăzut de
H3POA.
REACȚIA DE PRIZĂ
Amestecând pulberea (aproximativ 2,5-3,5g) cu lichidul (circa 1ml),
rezultă o masă având consistenţa smântânoasă sau cremoasă, care se
întăreşte într-un anumit timp, fiind în funcţie de tipul cimentului (cu priză
rapidă sau normală).
Suprafeţele particulelor de ZnO reacţionează cu H3POA4, rezultând un
fosfat insolubil. Oxidul de magneziu, prezent în pulbere, reacţionează similar.
Schematic se poate admite că se formează cristale insolubile de hidraţi de
ortofosfat de zinc (primari, secundari şi terțiari).
H3POaZn25>Zn(HaPOa)zZ2> Zn(HPOa) 23 Znz(POa)2

FIG. 4. REACȚIA DE PRIZĂ A CIMENTURILORFOZ
Aceste reacţii sunt exoterme, determinând creşterea temperaturii

locale cu 4 - 10*C în condiţi obişnuite, ceea ce explică parţial senzațiile
percepute de pacient în timpul prizei.
Produsul final conţine şi particule nereacţionate de oxid de zinc,
respectiv de acid fosforic, motiv pentru care, după priză, materialul este
heterogen, cea mai mare parte din masa sa totală fiind formată dintr-o
matrice de fosfat de zinc, care conţine particule de ZnO nereacţionate. În
decursul reacției de priză, concomitent cu reacţia exotermă care are loc,
apareşi o contracție a materialului, cimentul rezultat fiind poros.
FIG, 2, ASPECT SCHEMATIC AL REACȚIEI DE PRIZĂ LA CIMENTURILETIP FOZ:

Oxld de zinc + apă— fosfat de zinc terțiar
-16-
TIMPUL DE PRIZĂ la cimentul FOZ se situează între 4 minute 30

secunde şi 8 minute 30 s pentru cimenturile aparţinând clasei |.
Factori care pot influenţa timpul de priză (TP) la cimenturile FOZ sunt
reprezentaţi în tabelul următor:
Factorii fizici care influenţează TP Creşte TP Scade TP
Temperatura scazuta z -
crescută
Proporția de apă crescută -
din lichid scăzută +
Dimensiunea mari +
particulelor mici -
PE) lichid în exces sk:
Raportul pulbere/lichid iichid puțin =
Viteza de încorporare a mică +

pulberii în lichid mare -
crescut st
Timpul de spatulare a
scăzut în
TABEL2. FACTORII FIZICI CAREINFLUIENŢEAZĂ TIMPUL DEPRIZĂ
în cazul în care flaconul rămâne deschis, greutatea acestuia se

modifică în minus sau în plus, deoarece dacă flaconul cu lichid este lăsat
deschis în aer liber, el pierde apă, iar dacă presiunea atmosferică este mai
mare decât presiunea parţială a vaporilor situaţi deasupra lichidului, deci
greutatea acestuia va creşte.
PROPRIETĂȚI FIZICE
În urma reacției de priză, granulele de ZnO se transformă parţial în
ortofosfaţi, rezultând o structură de reţea cristalină formată din hidraţi şi
ortofosfaţi, în ochiurile căreia se află particule nereacţionate ZnO. După priză,
structura materialului devine poroasă, motiv pentru care cimenturile FOZ nu
se indică fi utilizate ca materiale de obturaţie definitivă.
||
Din punctde vedere optic, cimenturile FOZ sunt opace, însă produsele
|
| comercializate actualmente prezintă o gamă variată de nuanţe coloristice,
menţionate pe ambalaj.
|||
| Solubilitatea în apă distilată se apreciază prin pierderea de greutate
|! relativă în decurs de 24 ore. În mod normal, ar trebui să fie de 2mg
|
|
==
u e> 1
BIOMATERIALE DENTARE UTILIZATE

IN CABINET
fosfat/gram de ciment. Solubilitate

a cimentului în apă distilată este scă
zută,
dar creşte în soluţiile cu pH scăzut
/acid.
pH-ul amestecului recent de ciment
FOZ este foarte acid (de circa 1,5-
1,6). La trei minute după debutul
amestecării, pH-ul este de 3,5. La
60 de
minute, pH-ul se menţine între 4 şi
6, iar după 24 de ore se situează într
e 6-7.
Ulterior, pH-ul se stabilizează la
6,9, putând fi mai scăzut cu 0,5
pentru
amestecurile foarte fluide. Aciditat
ea marcantă a amestecului recent
are un i
efect nociv asupra organului pulpo-
dentinar, motiv pentru care există
o serie
de rezerve cu privire la manipular
ea cimenturilor FOZ în anumite
situaţii
clinice.
Variaţiile dimensionale concomitente
şi consecutive prizei
în timpul prizei se produce o contracție
de 5 - 7 um/cm. După
finalizarea prizei, contracția variază după loca
lizarea cimentului (în aer,
contracția liniară este de 0,3%, în tim
p ce în apănu atinge 0,05%). În caz
ul
fixării protezelor unidentare, contra
cția acestui ciment este neglijabilă,
dacă
grosimea peliculei este de 25
um.
Conductivitatea termică şi electric
ă este redusă, ceea ce face ca
cimenturile FOZ să fie bune izolatoa
re ale restaurărilor metalice. Rolu
l de
izol
ator termic şi electric al cimenturi
lor FOZ este proporțional cu gro
simea
stratului de ciment.
PROPRIETĂȚI MECANICE
Grosimea peliculei (filmului) de ciment depinde de măr
imea
particulelor pulberii şi de serie
de modificării care survin în tim
pul reacției de
priză. În general, indicat al fi de 25um
pentru clasa l-a a cimenturilor FOZ şi
de
40 um pentru cimenturile FOZ aparţi
nând clasei a Il-a.
Adeziunea: Cimenturile FOZ nu ade
ră chimic la țesuturile dure dentar
şi nici la materialele protetice, doa e
r completează, etanşează spaţiul
bontul dentar şi restaurarea protetic dintre
ă.
Duritatea, pe scara Knoop, este de
60, cu ceva inferioară celei a
dentinei (65) şi mult inferioară faţă de
smalţ (300). Cimenturile FOZ sunt mai
dure decât cimenturile ZOE, dar
mai puţin dure decât CSF.
-48-
Rezistenţa la compresiune creşte proporţional cu cantitatea de pulbere

încorporată amestecului. Răcirea plăcii de sticlă pe care se face amestecul
permite încorporarea unei cantităţi mai mari de pulbere, ceea ce determină o
creştere consecutivă a rezistenţei la compresiune. Introducerea cimentului în
apă dupăfinalizarea prizei, scade valoarea rezistenţei la compresiune.
icat ACI it
FIG. 3. IMAGINE ELECTRONO-MICROSCOPICĂ A SUPRAFEŢEI LUSTRUITE A UNUICIMENT TIP FOZ
(magnificare 750X): A = particule de pulbere de ciment, E = matricea cimentului, D = fisuri ale
cimentului, V = concavitate datorată compresiunii cimentului
PROPRIETĂȚI CHIMICE
Coroziunea se evaluează prin cantitatea de fosfat dizolvat în 24 ore
într-o soluţie standard şi nu trebuie să depăşească 2mg/g.
Acţiunea dioxidului de carbon atmosferic poate determina reacţia cu
ZnO din pulbere, ceea ce impune închiderea etanşă a flaconului de pulbere
după fiecare utilizare.
PROPRIETĂȚI BIOLOGICE
Amestecul proaspăt de ciment FOZ este foarte acid (pH=1,6), având
efect nociv asupra organului pulpo-dentinar. Atunci când aceste cimenturi
sunt utilizate ca obturaţii de pază în cavităţi profunde, sub ele este indicat a
se depune un strat de preparate histofile, pe bază de Ca(0H)2, eventual lacuri
| sau lineri.
| După aplicarea acestor cimenturi în cavitățile preparate pe dinţi vitali
de maimuţă, s-a constatat o inhibare temporară a dentinogenezei, care
durează aproximativ trei săptămâni.
Efectul nociv al cimenturilor FOZ asupra organului pulpo-dentinar este
urmatabia după trei luni de fenomene reparative decelabile.
-419-
iEEEe
PREPARARE
Dozarea pulberii şi lichidului pentru preparea cimentului se face prin
metoda saturaţiei progresive, adăugând rate de pulbere la un anumit număr
de picături de lichid.
Pulberea şi lichidul sunt ambalate în flacoane de sticlă sau polistiren
sau predozate în capsule (care prezintă compartimente separate pentru
pulbere şilichid şi printr-un sistem de presare, cele două compartimente sunt
puse în contact, pasta rezultând după o malaxare mecanică realizată prin
intermediul unor aparate special concepute). Există şi sistemul de prezentare
în seringi cu compartimente separate sau altele, în care doar lichidul este
ambalatîn seringă.
Prepararea cimenturilor predozate în sisteme capsulateevită erorile de
dozare, realizează o omogenizare mai bună, reduce timpul de lucru, evită
contaminarea pulberii şi expunerea la aera lichidului, dar timpul de priză se
reduce, manipularea lor necesitând mai multă operativitate.
La sistemele de preparare manuală, încorporarea pulberii în lichid nu

se va face cu extremitatea spatulei cu care amestecă, ci cu cealaltă
extremitate.
j
> ez
FIG. 4. INSTRUMENTARUL NECESAR PREPARĂRII CIMENTURILOR:

1. Plăcuţă de sticlă sau de hârtie cerată; 2. Flaconul cu pulbere; 3. Flaconul cu lichid;
4. Spatula de ciment; 5. Fuloar; 6. Spatulă bucală
Dacă în timpul încorporării pulberii în lichid se produce o efervescenţă,

cu degajare de bule de gaze şi se formează grunji, înseamnă că pulberea este
contaminată cu ZnCO3 şi nu este bine să mai fie întrebuințată.
Materialele necesare preparării manuale a cimenturilor dentare sunt
reprezentate de plăcuţa de sticlă groasă, spatula din oţel inoxidabil, agat sau
material plastic, iar la sistemele capsulate, aparat de malaxare.
=202
BIOMATERIALE DENTAREUTILIZATE IN CABINET
FIG. 5. ASPECT SCHEMATIC AL SEPARĂRII ÎN GRĂMĂJOAREA PULBERII DE CIMENT PE PLĂCUŢA DE

Îi STICLĂ şi ADIŢIONAREA PULBERIILA LICHIDULCIMENTULUI
Tehnica preparării: Plăcuța de sticlă se răceşte pentru a prelungi

timpul de lucru (de exemplu, în cazul unei punți totale cu multe elemente de
agregare), prin păstrare la frigider (la temperatura de +40C-+60C), sau chiar în
refrigerator (la -100C). Spatula trebuie să fie curatăşi plăcuţa uscată. Se agită
flaconul de pulbere şi se roteşte flaconul de lichid, deoarece H3PO4 este mai
greu decât apa.
Pulberea se depune la marginea plăcuței, apoi se separă în 4-5
grămăjoare. Lichidul se picură, aproximativ 3 picături pentru o obturaţie de
bază şi cam 4-5 picături pentru o proteză unidentară (în funcţie de mărimea
acestora).
FIG.6. TEHNICA PREPARĂRII UNUICIMENT TIP FOZ
Se începe adăugarea pulberii la lichid şi nu invers, amestecând prin

mişcări circulare. Se adiţionează succesiv câte o grămăjoară de pulbere la
aproximativ 10-20 secunde, timp de maxim 1 minutşi 30 secunde,în funcţie
de produsşi indicaţiile din prospect.
Când amestecul este omogen, cimentul se trage în fire între placă şi
spatulă.
-21-
FIG. 7. ASPECTUL AMESTECULUI OMOGEN AL CIMENTUL PENTRU FIXARE,

CARE SE TRAGEÎN FIRE ÎNTRE PLĂCUŢĂ ŞI SPATULA DECIMENT
Dacă cimentul se desprinde uşor de pe spatulă, înseamnă că a fost

preparat prea subţire.
Timpul de manipulare este de aproximativ 2 minute.
Anuuita:
- să se citească cu atenţie prospectul materialului,
- a reînchide etanş, după utilizare, flacoanele de pulbere şilichid,
- a nu utiliza ultima cincime din flaconul de lichid,
- a utiliza cu precădere sistemele predozate în capsule,
- a arunca toate flacoanele de lichid cu depunere cristalină sau care, la
amestecul cu pulberea devin efervescente.
FIG. 8. INSERAREA CU FULOARULA CIMENTULUITIP FOZ IN CAVITATEA PREPARATĂ
INDICAȚII
Cimenturile FOZ se utilizează pentru obturații de bază în cavităţi medii,
obturații de bază în cavităţi profunde, dar cu protecţie pulpo-dentinară
prealabilă (prin intermediul prepatelor specificepe bază de Ca(0H)2), obturații
de durată la dinţii temporari (în lipsa altor materiale), material pentru
căptuşirea pereților subțiri şi nesusţinuţi ai cavităţilor, ca materiale pentru
obturații de canal în endodonţie (împreună cu substanţe de adaos, ca de ex.
29
[a
lodoform, timol, etc.), refacerea podelei cavității la dinții devitalizați (în scopul
nivelării, sau pentru a reduce volumul obturaţiilor de amalgam), fixarea
(cimentarea) fragmentelor modelelor de lucru fracturate, material pentru
fixarea protezelor unidentare, a punților dentare şi a unor componente ale
aparatelor ortodontice.
Aceste cimenturi nu aderă chimic la țesuturile dure dentare şi prezintă
un grad de solubilitate în mediul bucal.
Denumiri comerciale : Adhesor - Spofa Dental, Zinc Cement -

S.S.White, Harvard Cement - H.D.G.m.b.H, C&B Cement - Detrey, Heraeus Zinc
Phosphate Cement - Heraeus, Fleck's Phosphate Cement - Keystone Dental,
Modern Tenacin (LD Caulk, Fleck's Extraordinary - Mizzy, Smith's Zinc Cement
- Teledyne, Ames Z-M - Teledyne, Kent Zinc Cement - Stratford Cookson,
Lang-C+B Only - Lang, S-C - Stratford Cookson, Dropsin - Atwood Industries,
Elite - 1.D.T. Corp, etc.
FIG. 9. MODUL DE PREZENTARE AL CIMENTURILOR FOZ:

ADHESOR, ADHESOR FINE(Spofa Dental), DE TREY ZINC PHOSPHATE CEMENT(DeTrey) şi HERAEUS
ZINC PHOSPHATE CEMENT(Heraeus), FLECK'S PHOSPHATE CEMENT(Keystone Dental)
|.1.3.2. CIMENTURI FOSFAT DE ZINC ANTISEPTICE
De-a lungul anilor, cimenturile FOZ li s-au adus o serie de îmbunătăţiri,

pe de o parte pentru le diversifica indicaţiile, pe de alta, pentru a le optimiza
calităţile. Astfel, s-a încercat obţinerea unor variante cu adaosuri de oxid de
23.
cupru, săruri de argint, săruri de mercur sau fluor. Dacă se adaugă oxid
cupros,cimentul devine roşu, iar dacă se adaugă oxid cupric cimentul devine
negru. Se mai pot adăuga oxid de cobalt, sulfat de cupru, diiodură de cupru
sau oxalat de cupru.
Cimenturile FOZ negre sunt bactericide, ceea ce le indică în obturarea
cavităţilor dinţilor temporari, mai ales atunci când nu poatefi îndepărtată
toată dentina alterată. Adaosurile de argint conferă cimenturilor FOZ
proprietăți bactericide (de ex. 2% fosfat de Ag). Pe lângă pulberile metalice,
mai pot fi adăugate o serie de substanţe medicamentoase, precum vioform,
iodoform, tripaflavină, timol etc.
Denumiri comerciale: Cuprodur - Merz, Kupferzement- Hoffmann

Dental Manufaktur, Argil - Spofa Dental.
FIG. 10. MODUL DE PREZENTARE AL CIMENTULUI ANTISEPTIC HOFFMANN'S KUPFER CEMENT

(Hoffmann Dental Manufaktur)
|.1.3.3. CIMENTURILE SILICAT
Cimenturile silicat (CS), elaborate în perioada 1878-1904, au

reprezentat primele cimenturi pentru restaurarea leziunilor coronare utilizate
cu precăderela dinţii frontali. Aparţin clasei materialelor de obturații coronare
de durată şi mai sunt cunoscute şi sub numele de “silicate”, "porțelanuri” sau
“cimenturitranslucide”.
MOD DE PREZENTARE
Cimenturile silicat (CS) sunt prezentate în sisteme bicomponente,
pulbere / lichid.
Pe eticheta fiecărui flacon cu pulbere este indicată culoarea, sau este
scris un număr, care corespunde unei chei de culori ataşată ambalajului.
BA
[St
om
Există produse comerciale care se livrează în 15-18 nuanţecromatice.

Lichidul, de consistenţă siropoasă, incolor, inodor şi limpede, aste
ambalat într-un flacon prevăzut cu picurător sau cu pipetă.
O altă formă de prezentare este sistemul bicomponent capsulat, în
care se află cantităţi predozate de pulbere şi lichid, separate printr-o
diafragmă de staniol. Capsulele sunt prevăzute cu numere care, de obicei,
indică culoarea şi cantitatea.
COMPOZIȚIA cimenturilor sililicat (după Combe) este următoarea:

Pulberea Lichidul
Cuarţ (Si02) 31,5-41,6% Acid fosforic 48,8 - 55,5%
Alumină (Al203) 27,2-29,1% (H3PO4)
Oxid de calciu (Ca0) 7,7 - 9,0%
Oxid de sodiu (Na20) 7,7 = 11,2% Aluminiu(Al) 1,5 - 2,0%
Fluoruri(F-) 13,3 -22,0%
Pentaoxid de fosfor (P205) 3,0- 5,3% Zinc (Zn) 42-91%
Oxid de zinc (Zn0) 0,1 — 2,9%
REACȚIA DE PRIZĂ a cimenturilor silicat apare prin

descompunerea suprafeţei particulelor de pulbere de către lichid, rezultând un
gel de silice (silicagel hidratat), care ulterior se precipită, formând fosfaţişi
fluoruri, pe măsură ce pH-ul creşte.
CIMENTURILOR SILICAT
Priza este completă la 24 de ore, când sefinalizează procesele de

precipitare. Doar suprafaţa particulelor din pulbere este atacată de acidul
fosforic.În total, aproximativ 20% din pulbere participă la reacţia chimică.
După priză, materialul are o structură stratificată, alcătuită din
particule desticlă nereacţionate, iniţial învelite într-un gelde silice şi în final,
înglobate într-un gel amorf, în care costituentul principal este fosfatul de
aluminiu.
„252
200
PE= Datare)3
AnHzo, Cs in particule reziduale desticla
(si fe ar ATso.N
4U Ac ) Ho ( 46, v Na 7
i (BE i N pieca,
: n de siliciu, aluminiu, sodiu. fluor
E (CEZ
bo)
za)
FIG.12. ASPECT SCHEMATIC AL STRUCTURII CIMENTURILOR SILICAT
TIMPUL DE PRIZĂ al CS depinde în mare măsură de compoziţia

materialelor şi în special de dimensiunea particulelor pulberii (cu cât sunt mai
mici, cu atât timpul de priză este mai scurt). În general, priza are loc după 3-5
minute, factorii care prelungesc timpul de priză fiind reprezentaţi de
temperatura scăzută, raportul pulbere/lichid (lichid mult), timpul de preparare
prelungit.
Fritex
“FIG. 13. MODUL DE PREZENTAREALCIMENTURILOR SILICAT

SPEIKO SILICAT CEMENT - Speiko şi FRITEX - Spota Dental
PROPRIETĂȚI
Cimenturile silicat au fost multă vreme singurele materiale fizionomice
pentru reconstituiri coronare de durată.
Structura CS este stratificată, având indicele de refracție apropiat de

cel al smalţului şi dentinei.
CS sunt transparente, datorită matricei gelatinoase şi structurii
sticloase. CS se colorează după o perioadă de timp, în special dacă suprafaţa
obturaţiei se uzează prin abrazie sau periaj. Cu timpul, apare fenomenul de
separație marginală şi la nivelul cavităţii apare o zonă de retenţie, care duce
la colorarea marginală.
Cimenturile silicat sunt materiale mai rezistente la compresiune decît
alte cimenturiclasice, dar sunt mult mai puțin rezistente decit amalgamele.
Duritatea lor este similară cu cea a dentinei.
22:
BIOMATERIALE DENTARE UTILIZATEIN CABINET
CS prezintă un coeficient mic de dilatare termică şi o conductivitate

termică scăzută. În timpul ptrizei apar modificări dimensionale de tipul
contracţiei. CS au proprietăţi carioprofilactice datorită fluorurilor din
compoziţia lor, însă prezintă un grad sporit de toxicitate pulpară. Un
dezavantaj major al CS este acela că se dizolvă în mediul bucal.
CS nu aderă chimic la smalţ sau dentină. Este bine ca suprafața netedă
să nu fie prelucrată prin şlefuire şi finisare ulterioară. Contacte prelungite cu
aerul sau uscări premature duc la apariţia unor microfisuri de suprafaţă.
PREPARAREA CS
Pentru a obţine un CS cu proprietăţi optime, trebuie urmărite două
obiective: materialul să se prepare rapid şi cât mai viscos.
Sfaturile practice în vederea preparării unui CS de calitate sunt

reprezentate de: alegerea culorii cimentului (care se face după o curăţire
prealabilă a dintelui, urmată de umezire acestuia), stabilirea nuanței
cromatice (care se efectuează la lumina naturală), flacoanele cu pulbere şi
lichid se vor ţine închise ermetic, la temperaturi de aproximativ 20%C între
manipulări, deoarece lichidul se evaporă rapid într-o atmosferă caldă (motiv
pentru care producătorii livrează lichidul în exces), după consumul a 75% din
lichidul flaconului restul de 25% se aruncă (deoarece între timp îşi modifică
compoziţia, printr-un proces de absorţie de apă), lichidul se aplică pe placă
după ce a fost în prealabil pusă pulberea şi după ce instrumentarul a fost
pregătit (pentru a evita pe cât posibil contactul prelungit al acestuia cu aerul),
se prepară cu predilecție la temperaturi de 18-20C (peste 20*C, priza este
accelerată, nepermiţând încorporarea unei cantităţi corespunzătoare de
pulbere), vara (în condiţiile climaterice din ţara noastră), obturaţiile cu CS se
efectuează de predilecție în primele ore ale dimineții, obturaţiile cu CS
necesită aplicarea unei obturaţii de bază preliminare (de obicei cu cimenturi
FOZ, iar în cavitățile profunde, pentru protecţia pulpo-dentinară, hidroxid de
calciu sau eventual lacuri), după îndepărtarea benzii de celuloid, suprafața
obturaţiei trebuie protejată de salivă pentru câteva ore prin aplicarea unuilac,
iar uprafaţa netedă obţinută să nu fie modificată prin prelucrări ulterioare.
Nu este indicat a depune un ciment silicat peste o bază de eugenatzinc,
deoarece eugenolul neracţionat poateinfluenţa culoarea CS.
07
Tehnica preparării manuale a CS

După consultarea prospectului, dozatorul-linguriţă se încarcă cu
pulbere care se depune pe faţa netedă a plăcii de sticlă răcită sau peplaca de
hârtie cerată. În continuare, se depune lichidul sub formă de picături, la o
oarecare distanţă de pulbere, respectând dozarea componentelor (raportul
pulbere/lichid). Flacoanele sunt închise ermetic.
Pulberea se încorporează cât mai rapid în lichid, cu ajutorul spatulelor
din agat sau mase plastice, intervalul de timp nedepăşind 1 minut. Iniţial se
înglobează jumătate din pulbere, pe parcursul preparării adăugându-se
cantităţi mai mici restante. Toate particulele de pulbere trebuie să fie în
contact cu lichidul, materialul preparat în condiţii optime trebuind să fie de
consistenţă chitoasă.
Cimentul silicat este optim pentru a fi inserat atunci când suprafaţa
amestecului şi-a pierdut luciul şi la ridicarea spatulei de pe placă, materialul
are tendinţa de a se rupe.
Tehnica preparării mecanice a CS

Cantităţile predozate de pulbere şi lichid sunt încapsulate, fiind
separate printr-o membrană (de staniol). Asupra capsulei se exercită o
presiune (cu un aparat special), pentru a rupe membrana şi pentru a pune în
contact cele două componente.
Malaxarea se efectuează în alt aparat, durata fiind variabilă (după tipul
produsului, de obicei între 10-20 secunde), după care capsula este
îndepărtată din aparatul de mixare şi cimentul din capsulă. Prin malaxare, pe
lângă energia calorică eliberată de amestecarea pulberii cu lichidul, se
adaugă şi o cantitate suplimentară de căldură (datorată fricţiunii din cursul
malaxării), care determină accelerarea prizei şi reducerea timpului de lucru.
FINISAREA OBTURAȚIILOR
Dacă după inserarea CS, pe perioada prizei s-au folosit benzi vaselinate
(metodă contestată de către o serie de autori), suprafaţa obturaţiei se va
degresa cu neofalină. O uscare cu jet de aer este urmată de acoperirea cu un
lac protector care acoperă reconstituirea pe parcusul a câteva ore.
58
O obturație corectă cu CS nu trebuie finisată, dar dacă aceasta se

impune totuşi, ea se va face după 10-15 minute, cu pietre de agat sau
carborund, a căror suprafaţă a fost vaselinată.
Finisareafinală se va face la 24 ore cu gume de lustruit din cauciuc, cu
sau fără paste abrazive, sau cu benzi abrazive.
INDICAȚII
Cimenturile silicat se utilizează cu predilecție în odontologie, pentru
reconstituirea suprafeţelor dentare care nu sunt supuse în mod direct
presiunilor masticatorii şi care pretind totuşi o rezolvare fizionomică
(obturarea cavităţilor de clasa a III-a a dinţilor frontali şi obturarea cavităţilor
declasa a V-a când nu avem la dispoziţie CIS, obturarea cavităţilor de clasa | a
fețelor orale ale frontalilor).
Denumiri comerciale:
- mod de prezentare pulbere/lichid: Fritex - Spofa dental, Fosphatzement-
Bayer, Fixodont-Detrey,
- capsule predozate: Phosphocap - Vivadent, Silicap - Vivadent.
1,1.3.4. CIMENTURILE SILICO-FOSFAT DE ZINC
Cimenturile silico-fosfat de zinc (CSF) provin din cimentul insolubil

elaborat de Weston în 1880. Sunt cunoscute şi sub numele de cimenturi
silico-fosfat de zinc sau de cimenturi semisilicat. S-a dorit ca aceste cimenturi
să întrunească calităţile cimenturilor FOZ şi CS, dar să elimine dazavantajele
lor, respectiv variaţia volumetrică mare (de circa 3,5 vol.%) a CS şi opacitatea
cimenturilor FOZ.
Cimenturile _silico-fosfat prezintă o duritate mai mare ca cea a
cimenturilor FOZ şi au o transluciditate acceptabilă şi o solubilitate mai mică.
Compoziţia pulberii din produsele actuale reprezintă o combinaţie între
cimenturile FOZ şi silicat, lichidul având aceeaşi compoziţie, o soluţie apoasă
de acid fosforic (compoziţia lichidului cimenturilor FOZ, silicat şi silico-fosfat
este aproape similară, bazându-se pe H3P0,).
=29.-
Se manipulează ca şi cimenturile FOZ şi CS, însă datorită faptului că

prezintă un pH acid, este necesarăprotecţia pulpo-dentară.
Proprietăţile lor oscileazăîntre cele ale cimenturilor FOZ şi CS.,
Reacţia de priză este aceeaşi ca şi la CS, cu excepţia faptului că se
formează şi fosfat de zinc. După priză, materialul are o structură stratificată.
Principala lor utilizare a fost restaurarea leziunilor coronare la dinţii
temporari, dar se utilizează şi pentru obturaţii provizorii la dinţii posteriori şi
confecţionarea modelelor.
Denumiri comerciale: mod de prezentare pulbere/lichid: Translit -

Mertz, Cupro-Dur8 N -Mertz, Aristos - Spofa, Infantid - Spofa, Felserit - Spofa,
Ames Plastic Porcelain - Teledyne, Astralit - Premier, Syntrex F - Premier,
Silicap - HD Justi, etc.
TRANS LIT CEM CAP şi CUPRO-DURO N (Mertz)
1.1.4. CIMENTURI CHELATE ORGANO-METALICE

Eugenolul este un derivat fenolic (2-metoxi-4-alilfenol), care amestecat
cu o pulbere de ZnO formează o pastă, care întăreşte şi devine cel mai simplu
ciment (ZOE). Eugenolul, ca atare sau alături de alte ingrediente sau compuşi
chimici, reprezintă componenta lichidă a majorităţii cimenturilor din această
clasă.
Eugenolul este un bacteriostatic mai activ decât fenolul, fragmente de
dentină infectată devenind sterile după 48 h de imersare în eugenol. Această
calitate este decisivă pentru formulele de cimenturi destinate obturaţiilor de
canal şi din acest motiv, există rezerve referitoare la utilizarea acestor
cimenturi ca materiale de protecţie pulpo-dentinară.
-30-
Eugenolul precipită proteinele plasmatice, difuzând cu uşurinţă prin

dentină. Aplicat, în soluţie, pe o plagă pulpo-dentinară (într-o cavitate
profundă sau pe bont un vital preparat în vederea acoperirii cu o coroană
mixtă) are efect pulpo-toxic, generând indirect microfocare de inflamație şi
vasodilataţie capilară, cu microinfiltrare celulară perivasculară. Aplicat direct
pe organul pulpar, produce rapid tromboze vasculare cu ischemii parţiale
consecutive.
Efectele nefaste ale eugenolului sunt mult diminuate în contact cu
ZnO, datorită formării chelatului din compoziţia cimenturilor ZOE. Cantităţile
de eugenol nereacţionate se elibereazătreptat, astfel încât acţiunea iritantă şi
citotoxică a 2-metoxi-4-alilfenolului este mult diminuată.
Cimenturile ZOE au efect sedativ asupra pulpei (pH lor este de 6-8) şi
au acţiune bacteriostatică, ceea ce reprezintă un avantaj net faţă de
cimenturile FOZ.
Rezistenţa la compresiune a cimenturilor ZOE este mult inferioară
comparativ cu cimenturile FOZ, ceea ce le-a limitat utilizarea în fixarea
protezelor unidentare (se utilizează doar pentru cimentări provizorii).
Cimenturile ZOE sunt utilizate mai mult în odontologie (pentru coafaje

indirecte, acoperirea pansamentelor calmante, etc.), parodontologie (ca
pansamente chirurgicale) şi endodonţie (ca material de obturaţie de canal în
asociaţie cu alte substanţe, radiopace, antiseptice şi antiinflamatoare).
O schimbare esenţială s-a produs de abia în ultimi 50 de ani, ca
urmare a apariţiei cimenturilor pe bază de compuşi macromoleculari, care au
fost elaborate prin modificarea cu polimeri a unor cimenturi clasice, în
vederea îmbunătăţirii unor proprietăţi ale acestora (cimenturile oxid de zinc-
eugenol modificate cu polimeri şi cimenturile pe bază de Ca(0H)2, modificate
cu polimeri). Aceste cimenturi ZOE modificate au o rezistenţă suficient de
mare chiar şi pentru fixarea de durată a protezelor unidentare şi a punților.
Produsele comerciale se pot încadra în mai multe categorii: cimenturi
ZOE obişnuite (clasice), cimenturi ZOE modificate cu polimeri (cimenturi ZOE-
polimeri), cimenturi EBA (cimenturi ZOE modificate cu alumină şi acid
ortoetoxibenzoic), cimenturi HV-EBA (cimenturi ZOE cu esteri vanilaţi),
cimenturi ZOE cu alte destinaţii (protecţie pulpo-dentinară şi obturaţii de
canal).
-31-
n IEI
BIOMATERIALE DENTARE UTILIZATE

IN CABINET
[.1.4.1. CIMENTURILE OXID DEZINC - EUGENO

L
Cimenturile oxid de zinc-eugenol (ZO
E) au fost utilizate în stomatologie
din anul 1890. Sunt denumite ades
eori eugenate, pentru a desemna
substratul chimic al reacției lor de priz
ă. La FOZ şi CSlichidul conţine H3PO4,
efectul iritant şi toxic al acestuia cons
tituind un dezavantaj major. Efectul
sedativ al cimenturilor ZOE asupra plăg
ii dentinare (cimenturi la care lichidul
este reprezentat de eugenol), este principa
lul lor atu.
FIG. 15. MODUL DE PREZENTAREAL CIMENTUR

ILOR OXID DE ZINC- EUGENOL
HY-BOND - Shofu, CAVEXZINC OXIDE EUGE
NOL CEMET- Cavex
CLASIFICARE şi MOD DE PREZENTARE

Cimenturile zinc-oxid-eugenol se clasific
ă în patru tipuri, fiecare având
una, două sau trei clase, după cum urmeaz
ă:
* Tipul | (pentru fixări provizorii): - Clasa 1 pulb
ere/lichid,
- Clasa II-a pastă/pastă care se întăreşte,
- Clasa a IIl-a pastă/pastă ce nu se întăreşt
e.
* Tipul II (fixări permanente): clasă unică,
pulbere/lichid
* Tipul III (baze şi obturaţii provizorii): clas
ă unică, pulbere/lichid
- Tipul IV (căptuşirea pereţilor cavităţilor):
- Clasa I pulbere/lichid
- Clasa a I-a pastă/pastă.
Există şi produse cu timp normal sau rapid de
priză.
COMPOZIȚIE
Pulberea are în compoziţia sa ZnO
purificat şi colofoniu, pentru
creşterea rezistenţei. Pentru accelerarea
prizei cimentului, pulberea poate
conţine până la 1% acetat, clorură
sau sulfat de zinc, eventual alte săruri,
precum şi circa 1% stearat de zinc, care
acţionează ca plastifiant. în unele
produse au fost evidenţiate cantităţi
mici de oxid de magneziu, care
reacţionează cu eugenolul similar oxidului
de zinc.
32
Lichidul poate fi reprezentat de eugenolul pur sau uneori ulei de

cuişoare.
OH
Zno + ocH, —
CHa-CH=CHa „9
FIG. 16. ASPECT SCHEMATIC AL STRUCTURII CIMENTURILOR ZINC-OXID-EUGENOL
PRIZA CIMENTURILOR ZINC-OXID-EUGENOL

Priza cimenturilor zinc-oxid-eugenol presupune o reacţie de complexare
între cei doi componenți de bază (eugenol şi ZnO), cu formarea eugenolatului
de zinc. Mecanismul exact de priză şi structura detaliată a materialului întărit
nu sunt nici până în prezent completelucidate.
Deoarece reacţia de formare a eugenolatului de zinc este reversibilă, el
poate fi uşor hidrolizat în mediu umed, formând eugenolul şi Zn(0H)2. Această
proprietate influenţează comportarea sa clinică, cimentul fiind sensibil la
factorii agresivi din cavitatea bucală. După întărire, unele cimenturi mai conţin
totuşi atât ZnO cât şi eugenol nereacţionat.
Timpul de priză al cimenturilor ZOE depinde de mai mulţi factori, din
care amintim mărimea particulelor (o pulbere fină expune o suprafaţă mai
mare eugenolului, reducând timpul de priză), prezenţa şi cantitatea aditivilor
şi acceleratorilor, tehnica de preparare, raportul pulbere/lichid (o consistenţă
mai crescută este urmată de o priză mai scurtă), expunerea într-o atmosferă
umedă în timpul preparării sau adaosuri de apă accelerează timpul de priză,
creşterea temperaturii produceo scurtare a timpului de priză, acetatul de zinc
(încorporatpulberii sau lichidului), apa și saliva accelerează timpulde priză.
PROPRIETĂȚI
Cimenturile ZOE prezintă o solubilitate mare, care se apreciază prin
pierderea relativă în greutate atunci când sunt imersate în apă distilată.
| pH-ul cimenturilor ZOE este de 7-8.
-38i-
Li —
Conductivitatea termică este redusă (0,5W/mH), aceste cimenturi fiind

bune izolatoare termice.
Din punctde vedere optic, cimenturile ZOE sunt opace.
Rezistenţa şi duritatea lor este inferioară cimenturilor FOZ şi a
dentinei, fiind din acest punct de vedere cele mai slabe cimenturi, cu excepţia
celor pe bază de Ca(0H)2.
Aderenţa lor mecanică este remarcabilă, net superioară unor
materiale clasice de obturaţie (CS şi amalgame), asigurând o etanşare bună.
Eugenolul inhibă polimerizarea compozitelor, acesta fiind unul dintre

motivele pentru care bazele din ciment ZOE sunt contraindicate sub obturaţii
cu răşini diacrilice compozite.
Din punct de vedere biologic, au un efect sedativ şi bacteriostatic
asupra pulpei (datorită excesului posibil de eugenol). Ele pot proteja o piagă
pulpodentinară de acţiunea nefastă a acidului fosforic din cimenturile FOZ,
asigurând o izolare electrică şi termică bună.
PREPARARE
Cimenturile ZOE se prepară prin încorporarea pulberii în cantităţi mici,
în lichid, până se obţine o pastă de consistenţă chitoasă.
De obicei se utilizează un raport pulbere/lichid de 4/1 până la 6/1,
care asigură materialului proprietăţile impuse. Amestecul se face prin
spatulare cu spatule de metal, cel puţin 90 secunde.
INDICAȚIILE cimenturilor ZOE: obturaţii de bază (baze

intermediare, de obicei asociate cu cimenturile FOZ), coafaje indirecte,
eugenatele sunt componente de bază într-o serie de materiale pentru obturat
canalele radiculare, acoperirea pansamentelor calmante și ca pansamente
gingivale peste fibre impregnate cu diferite produse şi agenţi hemostatici,
cimentări provizorii pe bonturi recent preparate.
Denumiri comerciale: Kaisogen Plus - Dentsply De Trey, Caryosan

- Spofa Dental, Zinc Oxide Eugenol Cement - Dentam, Templin - PSP Dental,
ZOE - Master-Dent, ZOE 2200 - LD Caulk, ZOE - J. Bird Moyer Co., ZOE
Temporary - LD Caulk, Zogenol- Stratford Cookson, etc.
-34-
ui & pret ji tza

ă
FIG. 17. MODUL DE PREZENTARE AL CIMENTURILOR TIP OXID DE ZINC-EUGENOL KALSOGEN PLUS -
Dentsply DeTrey şi CARYOSAN- Spofa Dental
1.1.4.2. CIMENTURI ZINC-OXID-EUGENOL MODIFICATE

CU POLIMERI
Cimenturile ZOE modificate cu polimeri, cunoscute şi sub numele de
clmenturi ZOE-polimeri sau cimenturi ZOE armate (reinforced cements),
conţin adaosuri (umpluturi) care măresc lor rezistenţa lor mecanică. Lansarea
no
clmenturilor ZOE armate reprezintă un pas în perfecţionarea cimenturilor pe

bază de fenoli.
MODDE PREZENTAREŞI COMPOZIȚIE

Cimenturile ZOE armate sunt prezentate în sisteme bicomponente,
pulbere/lichid, componentele de bază ale acestor cimenturifiind tot ZnO şi
eugenolul, cu adaosuri de polimeri rigizi, ca polimetacrilatul de metil,
polistirenul şi policarbonatele, care pot reprezenta până la 10% din pulbere.
Polimerii pot fi incluşi şi în lichid (polistirenul poate fi dizolvat în
eugenol până ce rezultă o soluţie de 10%), sau pot fi depuşi pe suprafaţa
particulelor de pulbere. Cimenturile ZOE armate pot conţine şi acceleratori
(acid acetic, clorură sau acetat de zinc) precum şi agenţi antimicrobieni
(timol). Pentru a reduce grosimea filmului şi friabilitatea, unele produse
comerciale destinate fixărilor provizorii conţin colofoniu.
PIETE
REINFORCED,
FIG. 148. MODUL DE PREZENTAREAL CIMENTURILOR Z.0.E. ARMATE SEDANOL- Dentsplz De Trey
AFFIRM - SS Whiteşi REINFORCED ZOE CEMENT- Master-Dent
235
Flacoanele cu pulbere şi cele cu lichid se păstrează în recipiente

ermetic inchise, ferite de umezeală.
p!
PROPRIETĂȚI ŞI APLICAȚII CLINICE
Cimenturile ZOE modificate cu polimeri se situează între cimenturi ZOE
clasice şi cimenturile FOZ din punctul de vedereal proprietăţilor mecanice.
Rezistenţa la compresiune a produselor destinate refacerilor şi fixării
provizorii (de circa 20-30MN/m2), diferă faţă de produsele destinate fixărilor
de durată (peste 52 MN/m2). -
Din punct de vedere biologic, aceste cimenturi se comportă față de
pulpă relativ identic cu cimenturile ZOE clasice.
Cimenturile ZOE armate cu polimeri sunt utilizate pentru fixări
provizorii și de durată, obturații de bază şi reconstituiri coronare provizorii.
N
v
W
a E]
FIG. 149. ASPECT ELECTRONO-| CIM LUI TIP ZOE (magnificaţie 500x)
PREPARARE ŞI TIMP DE PRIZĂ

Amestecul pulberii culichidul se face pe plăci de sticlă sau pe folii de
hârtie cerată (ultimele fiind anexate ambalajelor sub formă de blocuri). Cu o
spatulă metalică, se încorporează treptat cantităţi de pulbere în lichid,
păstrându-se proporţiile indicate în prospect. O caracteristică a acestor
cimenturi este raportul mare dintre pulbere şi lichid, acest raport variind, în
funcţie de destinaţia cimentului, de la 3/1 pentru materialele de fixare
(cimentare), la 5/1 pentru protecţia pulpo-dentinară.
Amestecul rezultat prezintă o vâscozitate mai mare decât celelalte
cimenturi ZOE.
Majoritatea produselor comerciale şi aproape toate produsele
destinate cimentărilor de durată sunt prevăzute cu sisteme de dozare
volumetrică a pulberii şi a lichidului.
Timpul de lucru este de 4-5 minute, iar timpul de priză se situează între
7-9 minute.
-36-
AVANTAJEŞI DEZAVANTAJE
Cimenturile ZOE armate se manipulează uşor, prezintă o toleranţă
pulpară mult mai bună decât cimenturile FOZ.
Proprietăţile lor mecanice sunt superioare cimenturilor ZOE clasice.
Dezavantajele lor sunt legate, în primul rând, de descompunerea
hidrolitică în mediul bucal. Ele pot colora protezele unidentare acrilice, uneori
pot generaalergii şi reacţii inflamatorii ale ţesuturilor moi peribucale.
Denumiri comerciale: Reinforced Z.0.E. Cement - Master-Dent,
Zinconol - IRM Dentsply, Z.0.E. Reinforced Cement- Prime Dent, i-ZOE - IDS,
ZOE B+T - LD Caulk, IRM - LD Caulk, Fynal - LD Caulk, Zebacem - LD Caulk,
Opotow Alumina-EBA - Getz, Auracem - DMG Hamburg,etc.
1.1.4.3. CIMENTURILE EBA
Cimenturile EBA reprezintă un succes pe linia modificării cimenturile

ZOE şi pot fi considerate cimenturi ZOE armate. Numele lor provine de la
abrevierea din limba engleză a acidului ortoetoxibenzoic (Ethoxy-Benzoic-Acid
= EBA), care împreună cu eugenolul alcătuieşte lichidul acestor cimenturi.
Conform performanţelor clinice obţinute, cimenturile EBA se situează
între cimenturile FOZ şi PCZ. Structura lor este complexă şi foarte compactă,
de tipul “matrice cu nucleu”.
FIG. 20. MODUL DE PREZENTARE AL CIMENTURILOR E.B.A. Super EBA - Bosworth, Ultra Trim Super BA
Cement Kit- Bosworth, Trusoft EBA - Bosworth
MODDE PREZENTARE ŞI COMPOZIȚIE

Cimenturile EBA se prezintă în sistem bicomponent, pulbere/lichid sau
pastă/pastă.
Pulberea conţine 70-80% ZnO şi 20-30% umplutură anorganică (de
obicei Al203), uneori şi polimeri (PMMA), în proporţie de 6%.
-37--
PP
E
BIOMATERIALE DENTARE
UTILIZATE IN CABINET
Lichidul este un ametec

de eugenol (40-50%) şi aci
50-60%. d ortoetoxibenzoic
PROPRIETĂȚI ŞI APLICAȚII
CLINICE
Performanţele clinice le sit
uează între cimenturile FOZ
şi PCZ.
Proprietăţile mecanice
depind mult de raport
Rezistenţa la compresi ul pulbere/lichid.
une a produselor come
rciale variază între 75
105MN/m2,fiind mai mare -
ca a cimenturilor ZOE nemo
dificate (7-40MN/m2).
Puterea germicidă şi cicatr
izantă a cimenturilor EBA
cea a cimenturilor ZOE cla este identică cu
sice.
Cimenturile EBA au o ad
eziune chimică foarte bun
chelatoare a aci ă, datorită puterii cim
dului ortoetoxibenzoic as
upra calciului, precum
variațiilor dimensionale şi datorită cur
mici din cursul prizei.
Etanşeitatea rezultată împi
edică orice penetrare a mi
din mediul bucal în prof croorganismelor hidr
unzime .
fricţ
Solubilitatea cimenturilor EB
A este mai mică decât a cim mat
enturilor FOZ,
Cem
Cimenturile EBA îşi găse

sc aplicabilitatea clinică
bază şi baze intermed pentru obturații de
iare ,
cimentări de durată,
reconstituirea bonturilo
coronare (de mică amploa r
re pe fețele ocluzale sau
în 1/3 ocluzală a feţelor
axiale). adău,
PREPARARE, REACȚIEşi TIMP

DE PRIZĂ hexil-
Cimenturile EBA prezen
tate în sistem pulbere/l
plăci de sticlă sau folii ichid, se prepară pe
de hârtie cerată, amestecul făcându-se cu spa
metalice. Înainte de a pre tule Solubi
leva pulberea, este bine
ca flaconul să fie agitat.
Încorporarea pulberii se
face repede, spatularea
efectuându-se 60-90
secunde.
antibic
bucală).
substa
Mecanismul reacției de iodofoi
priză nu este pe deplin elucidat.
materi.
-38-
E
"9JeJN9Ipea J0|ajeueo e arjeinzqo ap ajenayeuu

e9 |S exeunuap-odind eljoajoud ej ezeszijin as ajeusewu 9]S99V "(LU10J0po!
1$ niultu 9p “ulŞie op uoqind Agoadsai :niueq ep yeyins) a9edooipe,, ajuezsgns
15 Hoyewiejjumue ljusse eo /zi0487s “(euljoioen9] njdwuaxo 9p) 29orqnue
yenepe ne-s 'oulz ep jelousâno ap ezeq ed asnpoud ap ouss o 7
30Z HOTIHNINIWIO 31V ILVNILSaA 311v 'S"PT'!
"Vaa 3|injusuu!o 3899p POIJeuu 97e3/]!QnJos al

O 1S 9Jeul |eUI PțuoISIZa/ o ne (vga-AH) HenueA H93s9 no oinzuauulo
"OuZ 9uguugi 29199jhd '910zu8qIx0330H0 ploe no yejueA-jrxou
ap 987sawe un n9 undoJuj ]S0j e 'joua$na ap yeyuaza1dai |np1uaI] '9psv
“jejlueA 1J97sa ap poesnepe AC
UL yeysuod ne vaga 15 a0z 1ojunzuatuio e a1euoiioaţiad ep ufoaip av AC
94
IÎVIINVA IH31Să N9 ZMANLNIAIO "PT!
"MINeD - AFI “UHOMSog - VgI JJoSnuL '4J10MSog 21 ]u8Lu99

ga /90nS Ul 243IN “uuomsog - ygI /3dn$ :e[e1918u402 1apurnuoq
“ezeq ap njeanyqo nmuad ajenoeuu
eo 15 tunda/d 'ees8exo ajezno0 ueuoijos gigy elauoz ui I$ gunq suniiouţ
0 BzEOZIJe9] 9129 9JeJUSPlun 9Z9704d 9p |BIUBUUI E| J20p OIpul 9| “91Jo4piuy AC
10| ea/8unduiods9p 15 ZOA 10juinusiujo e ygoap pqejs leu erjusou
'91e593e ap ayuaiua|a on no Ea]
912307 ejjund uns uuno “9|9lup UEJUBLUI» P| 10| PoIeZIIaN 9uwuJ8d “unyuatulo ua
103seoe |ezud „eseoau duuy op seu |N|eAM8ul 15 gieoSn poeiedaiq
*9)219]03 9U!g ţuns vag allunyuaul9
3[VINVAYZIQ IS 37VLNVAV
"V'a'a HO0TIANINIWI9 INHANLONULS 1V 911VW3H9S L93dSY "72 '914
oz
+ ouz
L3NIBVO NI A1VZILN 44vLN30 31VIHaLvWoIa

Cimenturille ZOE realizează o închidere satisfăcătoare a canalelor anum

radiculare, dar nu se compară cu cimenturile FOZ din punctul de vedere al funcţi
capacităţii de etanşare.
Materialele de obturaţie radiculară pe bază de ZOE prezintă un ca ac
coeficient de contracție la priză moderată. poliac
Aderenţa slabă la dentină s-a corectat prin adaosuri de 10-20% anorg
colofoniu şi răşini sintetice. migre
Cu toate că eugenolul prezintă o acţiune antiseptică persistentă, poliac

cimenturilor în discuţie s-au mai adăugat şi alte antiseptice (iodoform, const
trioximetilen, iodotimol). O serie de preparate conţin şi acceleratori de priză acid.

(acetat de zinc). forme
Deoarece toate materialele pe bază de ZOE irită parodonţiul apica! în

condiţiile obturaţiilor radiculare cu depăşiri ale foramenului apical, în
componenţa lor au fost adăugaţi steroizi (acetat de hidrocortizon, acetat de
pulbe
prednison, dexametazonă, triamcinolon etc.), care, prin efectul lor iononi
antiflogistic, moderează reacţiile inflamatorii locale precum şi durerea.
A.
re:
1.1.5. CIMENTURILE POLIELECTROLITICE cir
ţet
O schimbare esenţială s-a produs în ultimii 50 de ani, prin elaborarea
B: (
dirijată a cimenturilor pe bază de compuşi macrmoleculari, reprezentate de
re:
cimenturile policarboxilate de zinc (PCZ) şi cimenturile ionomere de sticlă
Pr
(CIS),la care componenta lichidă este reprezentată de acizii policarboxilici.
că
Cimenturile policarboxilat de zinc mai sunt cunoscute şi sub numele de
GC
poliacrilate tocmai pentru a desemna componenţa lor organică (acidul
re.
poliacrilic).
eli
sti
1.1.5.1. TIPURI DE CIMENTURI POLIELECTROLITICE
pe
Cimenturile polielectrolitice se obţin pe baza unei reacții acid-bază, sau
prin reacţie acid-bază şi de polimerizare (în cazul cimenturilor
fotopolimerizabile).
mai
Componenta acidă (polielectrolitul) este alcătuită de obicei, din soluţia
pulbe
apoasă şi concentrată (30-50%) de polimeri ai unor acizi carboxilici nesaturaţi
prod
(acrilic, maleic sau itaconic). Termenul de poliacid reflectă principala
caracteristică a acestor polimeri pe care se bazează formarea cimentului şi
-40-
anume existenţa catenelor ce conţin numeroase grupe -COOH libere, ce

funcţionează ca donor de protoni în mediul apos.
Componenta bazică este o pulbere anorganică, capabilă să funcţioneze
cn acceptor de protoni. La amestecarea ei cu lichidul (soluția apoasă de
pollacid), pulberea eliberează cationi metalici. Poliacidul atacă pulberea
anorganică, eliberând din aceasta cationi multivalenţi (Zn2*,Ca2+,A13*), care
migrează în soluţia de poliacid şi realizează punți de reticulareîntre catenele
poliacidului. Produsul de reacţie este un polimer ionic, care împreună cu apa,
constitue o matrice ce uneşteparticulele de pulbere anorganică neatacate de
acld. Reacţia este rapidă, timpul de priză fiind astfel redus, iar hidrogelul
format este dur, cu aspectsticlos, rezistenţă mareşi cu proprietăţi adezive.
CLASIFICARE
Cimenturile polielectrolitice se clasifică în funcţie de natura chimică a
pulberi anorganice în trei categorii, cimenturi policarboxilate, cimenturi
lonomere-silicate şi cimenturi ionomere de sticlă.
A. Cimenturile policarboxilat (polycarboxylate cements) se formează prin
reacţia dintre oxizii metalici (baza) şi polielectrolit (acidul). Sunt primele
cimenturi utilizate pe scară largă în clinică, capabile să adere chimic la
țesuturile dure dentare.
B. Cimenturile ionomere-silicate (litho-ionomer cements) se formează prin
reacţia dintre silicate cu o soluţie concentrată de acid poliacrilic.
Proprietăţile cimenturilor din această grupă nu suntsatisfăcătoare, astfel
că ele nu sunt utilizate în stomatologie.
C. Cimenturile ionomere de sticlă (slass-ionomer cements) se formează prin
reacţia polielectrolitului cu aluminosilicate sintetice (sticle) capabile să
elibereze ioni. Datorită proprietăţilor deosebite, cimenturile ionomere de
sticlă au fost rapid asimilate în stomatologie, la aceasta contribuind şi
perfecţionarea extrem de dinamică a cimenturilor.
NOMENCLATURĂ
În literatura de specialitate, deşi se folosesc mai multe denumiri, cele
mai corecte sunt: cimenturi policarboxilat de zinc pentru produsele în care
pulberea este reprezentată de ZnO şi cimenturi ionomere de sticlă pentru
produsele în care pulberea este o sticlă capabilă să elibereze cationi.
= Adi
|
i
1.1.5.2. CIMENTURILE POLICARBOXILAT DE ZINC

Cimenturile policarboxilat de zinc (PCZ), elaborate de Smithîn 1967,
sunt primele materiale restaurative care aderă de smalţ şi dentină. FC
Ele păstreză, în principiu, compoziţia pulberii cimenturilor oxid de zinc-

eugenol (ZnO+Mg0), dar lichidul de bază (reprezentat de H3PO4), se
este înlocuit
cu o soluție apoasă de acid policarboxilic, de obicei acidul poliacrilic.
PCZ combină rezistența mecanică ridicată a cimenturilor FOZ ce
cu
biocompatibilitatea acceptabilă a cimenturilor ZOE, care aderă la țesutur pi
ile
dure dentare.
ct
MOD DE PREZENTARE
Cimenturi policarboxilat de zinc suntclasificate în două tipuri, pentru
a
fixare (lipire) şi pentru obturații.
Prezentarea uzuală a produselor comerciale este cea de pulbere/lichid
,
pulberea fiind constituită din ZnO şi diverşi aditivi, iar lichidul dintr-o u
soluţie
apoasă de acid poliacrilic sau copolimeri ai acidului acrilic cu fi
diferiţi acizii
carboxilici nesaturaţi.
Cimentul se prepară prin amestecarea pulberii cu lichidul, în raport de
1/1 până 2/1.
FIG. 22. MODUL DE PREZENTAREAL CIMENTURILOR P.C.2.:

AdhesorQ Carbofine - Spofa Dental, Durelon Intro Kit - 3M” ESPE,
Durelon Maxicap - 3M ESPE
Au fost lansate şi aşa-numitele sisteme anhidre, alcătuite doar din

pulbere (care conţine Zno0 şi poliacidul), lichidul fiind reprezentat de apă (de
obiceidistilată). Pentru a prepara corect cimentul, pulberea se amest
ecă cu
apa în proporţia recomandată de producător. La alte produse,
acidul
poliacrilic este înglobat în pulbere în proporţie de 15-18%. Lichidul acesto
r
materiale conţine 95% apă şi are pH-ul de 4,2-4,5, care diferă de pH-ul
de 1,0-
1,5 al soluţiei de acid poliacrilic. Există şi sisteme anhidre, care se
prezintă
sub formă pulbere/lichid predozate în capsule.
-42-
COMPOZIȚIE
Compoziţia pulberii nu se deosebeşte, practic, de cea a cimenturilor
FOZ, pulberea fiind constituită preponderent din ZnO, dar şi MsO până la 10%
(se sinterizează şi macină împreună cu ZnO pentru a-i reduce reactivitatea)
sau alţi aditivi (ca Si02, Al203, săruri de bismut).
În sistemele anhidre, pulberea conţine şi poliacidul. Unele produse
comerciale conţin 4-5% SnF2, care îmbunătăţeşte rezistența mecanică și
proprietăţile de manipulare. Există şi produse ce conţin NaF (sub 1%).
Pulberea mai poate conţine coloranţi, care îmbunătățesc proprietăţile
cromatice ele cimenturilor.
Cimenturile policarboxilat armate(reinforced polycarboxylate cements)
au fost elaborate pentru a obţine produse cu rezistenţă mecanică superioară,
prin adăugarea în pulberea de ZnO a diferiților agenţi de armare, de obicei
umpluturi anorganice.Cele mai bune rezultate s-au obţinut prin adăugarea de
fibre de titanat de potasiu (având 0,1um diametruşi 4um lungime).
Compoziţia lichidului determină specificul cimenturilor policarboxilat.
Principala deosebire faţă de cimenturile “clasice“ (datorată capacităţii de
aderare chimică la țesuturile dure dentare şi la alte materiale utilizate în
protetica dentară), este consecinţa utilizării poliacizilor ca fază lichidă,
componenta lichidă a cimenturilor policarboxilat fiind similară cu a
cimenturilor ionomere (soluţia apoasă concentrată, de circa 50%, de acid
poliacrilic).
Soluţiile concentrate de acid poliacrilic (PAA) sunt vâscoase şi se
gelifiează după 10-30 săptămâni de la preparare, în special la temperaturi
mici. Din acest motiv se pactică uşoara încălzire sau agitarea energică a
soluției înainte de utilizare. Problema a fost rezolvată prin copolimerizarea
acidului acrilic cu alţi acizii carboxilici nesaturaţi.
Componenta lichidă actuală a produselor comerciale este o soluţie
apoasă concentrată de 30-45% PAA sau copolimeri ai acidului acrilic cu alţi
acizii carboxilici nesaturaţi.
Unele produse comerciale conţin două lichide cu viscozităţi diferite,
lichidul mai fluid utilizându-se la cimentare, iar lichidul mai vâscos,la obturaţii
de bază.
AB
MECANISMUL DE PRIZĂ
La amestecarea pulberii anorganice cu soluţia apoasă de poliacid timp
de 15-20secunde,se formează o pastă care se întăreşte în câteva minute.
Priza cimenturilor policarboxilat se bazează pe reacţia acid-bază care
se producela amestecarea pulberii de Zn0 cu soluţia apoasăde poliacid. Prin
amestecarea pulberii cu lichidul se formează o sare de policarboxilat dezinc,
materialul conţinând şi o cantitate de ZnO nereacţionat. Apa serveşte atât ca
mediu de reacţie, cât şi pentru hidratarea speciilor ionice din sistem. Ca
urmare a hidratării, rezultă un gel care înglobează particulele de ZnO
neatacate de acid.
Pulberea cimenturilor policarboxilat conţine şi Mg0 (circa 10%) şi/sau
proporții mai mici de săruri anorganice (SnF2, NaF). În procesul de formare a
cimentului, MgO se comportă similar cu ZnO, cationii de Zn2+* asigurând o
legătură mult mai puternică între catenele poliacidului decât cationii de Mg2*.
Produsul rezultat din reacţia MgO pur cu PPA este plastic şi după
întărire îşi măreşte volumul în apă, unde se hidrolizează parţial.
Poliacrilatul de Zn este rigid şi stabil în apă.
CH3—— CH CH
i cE i e zad CH.
CH2—CHGH2—— CH
î ——— GHz
07 "Nou Ho” “o | A |
= Saca ZE = i
Zn 9” on Ha” o i
j
9 „OH Ho 6 Ca mn
? Ș i aa
— GH3—— CH3——CH3
FIG. 23. ASPECT SCHEMATIC AL REACȚIEI DE PRIZĂ A CIMENTURILOR TIP P.C.Z.
Datorită caracterului ionic al punților reticulare dintre catenele

poliacidului, cimenturile policarboxilate au un anumit grad de plasticitate.
Astfel, cimenturile policarboxilate sunt mai plastice decât cimenturile
ionomere, unde intervin şi legături parţial covalente.
Reacţiile care duc la formarea structurilor finale ale cimenturilor
policarboxilate continuă şi după priza pastei de ciment în cavitatea bucală.
Din acest motiv, proprietăţile cimenturilor depind de timpul scurs de la
prepararea pastei.
-44-
Dependenţa proprietăţilor de “vârstă” a cimentului are numeroase

consecinţe clinice. Studii de difracție a razelor X efectuate policarboxilatului
de zinc şi unor cimenturi comerciale, au evidenţiat natura bifazică a
produselor întărite. Faza continuă (matricea) este un gel amorf alcătuit din
polimerul ionic hidratat (catenele poliacidului unite prin punți de reticulare
“m
ionice). În acest gel se află dispersată omogen faza discontinuă, particulele

reziduale de pulbere anorganică.
Cimenturile policarboxilat conţin, la fel ca şi cimenturile FOZ, o fază
apoasă alcătuită din particule mici de apă dispersată omogen în faza
continuă. Prin deshidratarea cimenturilor se obţine o structură poroasă
uniformă, porozitatea micşorându-sela scăderea conţinutului în apă.
INEIS5A
FIG. 24. ASPECT SCHEMATIC AL STRUCTURII CIMENTURILORTIP P.C.Z.
Structura gelului, conţinutul în apă, ponderea şi natura particulelor

organice reziduale sunt principalii parametri structurali de care depind
proprietăţile cimenturilor.
TIMPUL DE PRIZĂ şi TIMPUL DE LUCRU

Timpul de priză al cimenturilor PCZ depinde de compoziţia şi de
tehnologia sintezei pulberii şi lichidului. În general timpul de priză este de 5-9
minute la 370C, scăzând odată cu creşterea temperaturii. Pentru tipul | (de
fixare) al cimenturilor PCZ, timpul de priză este de aproximativ 9 minute, iar
pentrutipul II (pentru obturaţii), este de circa 5 minute.
Timpul de lucru (posibilitatea de manipulare) după prepararea pastei
este de circa 3 minute. La cimenturile livrate ca sisteme anhidre, timpul de
întărire este puţin mai lung, probabil datorită perioadei suplimentare
necesare hidratării pulberii de poliacid, pulberea anorganică fiind atacată de
poliacid doar dacă acesta este în stare ionizată.
-45-
PROPRIETĂȚILE CIMENTURILOR PCZ sunt influențate de

compoziția pulberii, masa moleculară şi concentraţia poliacidului în soluţia
apoasă, precum şi de raportul pulbere/lichid.
Proprietăţile reologice depind de temperatura la care se efectuează
amestecarea şi de viteza de spatulare a pastei (ambii parametri având
consecințe clinice). Creşterea temperaturii accelerează, iar scăderea ei
încetineşte priza cimenturilor. Viscozitatea lui scade când creşte viteza de
spatulare. Această caracteristică este proprie anumitor geluri vâscoase, care
se lichefiază când sunt agitate şi revin la starea de gel în repaus, fiind
repetabilă.
Timpul de manipulare poatefi prelungit prin scăderea temperaturii la
care se face amestecarea pastei, adoptând măsuri similare celor utilizate la
celelalte cimenturi (amestecare componentelor pe o placă răcită,
amestecarealichidului cu pulberea răcită).
Pasta proaspătă de ciment este pseudoplastică, dar în condiţiile de int
forfecare ce apar la amestecarea ei prin spatulare şi inserarea protezelor sol
unidentare pe preparaţiile dentare, viscozitatea scade rapid la creşterea esi

vitezei de forfecare (comportare tixotropică). gre
Deşi pasta de ciment PCZ pare mai vâscoasă decât cea de ciment FOZ,
la manipularea ei sub presiune, datorită foarfecării, va avea acelaşi grad de cor
curgere, comportament care determină frecvente erori ale practicienilor ce
prepară paste de ciment PCZ cu aceeaşi viscozitate cu aceea a cimenturilor
FOZ. În consecință, este absolut necesară respectarea raportului buc
pulbere/lichid recomandat de producător şi utilizarea în acest scop a cim
dispozitivelor de dozare,care sunt incluse în ambalajul produselor comerciale.
Temperatura nu influențează considerabil viscozitatea iniţială a pastei
cele
de ciment PCZ. Grosimeafilmului realizat prin presarea în condiţii standard a
Chir,
pastei, este puţin mai mare decât la cimenturile FOZ, dar în general este
cim
inferioară limitei de 25yum impuse materialelor de cimentare.
acril
Proprietăţile mecanice: Cimenturile PCZ prezintă o rezistenţă la
compresiune mai mică şi o rezistenţă la tracţiune cu circa 40% mai mare
Supc
decât cimenturile FOZ.
cate
Proprietăţile fizico-mecanice depind de raportul pulbere/lichid şi de
polie
timpul scurs de la prepararea pastei. Creşterea raportului pulbere/lichid
am
-46-
îmbunătăţeşte proprietăţile fizico mecanice ale cimenturilor. Astfel, creşte

rezistenţa la compresiune, însă mai lent decât la cimenturile FOZ.
Rezistenţaîn cavitatea bucală: Cimenturile PCZ sunt relativ instabile în

mediul bucal, în special datorită dizolvării lor în salivă, contactul cimentului cu
mediul bucal soldându-se cu pierdere de substanță din partea cimentului.
Oricât de perfect ar fi executate protezele unidentare, la zona lor de adaptare
marginală rămâne mereu o microzonă de ciment în contact direct cu mediul
bucal. Prin solubilizarea cimentului, se produce o lipsă de substanţă sub
formă de şanţ, care se completează cu o soluţie saturată a componentelor
solubile ce au fost extrase din ciment. Pentru ca dizolvarea cimentului să
poată continua, soluţia saturată trebuie să difuzeze în mediul bucal, făcând
loc unor noi cantităţide fluid proaspătsă atace cimentul PCZ.
Evoluţia procesului de dizolvare nu depinde doar de rezistenţa
intrinsecă a cimentului la dizolvare, ci şi de viteza de difuziune în mediul
soluţiei saturate. Solubilitatea cimenturilor PCZ în apă distilată, după 24 n,
este sub 0,05%, iar după 9 zile este cuprinsă între 0,04% - 0,08% (în
greutate).
La majoritatea produselor comerciale de PCZ, absorţia apei este
completă după 2-3 săptămâni şi variază între 1-3%, valorile fiind puţin mai
mici decâtceleale cimenturillor FOZ.
Compoziţia pulberii are un efect mai mare asupra rezistenţei în mediul
bucal decâta poliacidului. Prezenţa Mg0 în pulbere micşorează rezistenţa
cimenturilor, deoarece Mg0 este maisolubil decât ZnO.
Adeziunea cimenturilor policarboxilate şi ionomere este deosebită de

celelalte tipuri de cimenturi (FOZ, ZOE), deoarece formează legături de natură
Chimică cu suprafeţele pe care suntaplicate, în timp ce, la celelalte tipuri de
cimenturi, retenţia este pur mecanică (de exemplu, cimenturile FOZ şi răşinile
acrilice) sau micromecanică (de exemplu răşinile diacrilice).
Adeziunea cimenturilor policarboxilat la smalţ şi dentină, dar şi la alte
suporturi, este consecința numărului mare de grupe -CO0OH puternic polare din
catenele poliacidului. Trecerea din starea de ghem la cea extinsă a catenelor
poliacidului şi prezenţa grupelor -COOH libere, constituie principala explicaţie
a mecanismului adeziunii. Porţiuni liniare ale moleculelor de poliacid se
As
minei
“mulează” pe suprafaţa suportului datorită forţelor intermoleculare (van der

nat
Waals, mai slabe şi legăturilor de hidrogen, mai puternice), carerealizează un
îmt
contact intim între catenele poliacidului şi suport, astfel că pasta de ciment
ner
umectează foarte bine suprafaţa suportului. Legăturile de hidrogen se
der
realizează între grupările -OH ale funcţiilor carboxil (-COOH) şi grupările -OH
din hidroxiapatită. După realizarea acestui contact, grupele -COOH pot
reacţiona cu ionii metalici de pe suprafaţa suportului, formând legături de
natură chimică. sup
îmE
Mecanismul de bază al adeziunii este iniţiat de ionizarea grupelor
ace
-COOH, care modifică structura supramoleculară a catenelor poliacidului
(ghem-liniar), apărând astfel interacţiunea cu suprafața suportului,
interacţiune datorată în special legăturilor de hidrogen, urmată de adaptarea bioc
la suprafaţa suportului a unor porţiuni liniare din catenele poliacidului şi de pH-
interacţiunea locală, cu formarea legăturilor de natură chimică. Aceste
procese progresează în timp, astfel că rezistenţa îmbinării adezive creşte. acic
Acidul poliacrilic se pretează excelent adeziunii la smalţ şi dentină, cate
deoarece ponderea grupelor -CO0H este mare şi catenele sunt flexibile,
permițând adaptarea unor conformaţii care să se adapteze pe cristalele de elib
hidroxiapatită.
den
Contaminarea suprafeţelor de smalţ cu proteine absorbite din salivă
micşorează considerabil rezistenţa adeziunii (aproximativ 50%).
elim
Adeziunea cimenturilor la dentină este mai slabă decât la smalţ, mul
datorită conţinutului mai redus de fază anorganică.
Adeziuneacimenturilor policarboxilat la suprafeţele de smalţ şi dentină

este caracterizată de formarea unor legături de natură chimică între grupele
-COOH şiionii de calciu din aceste tesuturi, legături care sunt mai puternice
decât cele cu Mg, dar mai slabe decât cele cu Zn.
Studii efectuate asupra adeziunii cimenturilor policarboxilate la
suprafeţele dentinare pretratate cu agenţi de mineralizare au fostfinalizate cu lucri
rezultate încurajatoare. Cimenturile policarboxilate aderă şi la metale şi aliaje, apro
printr-un mecanism similar adeziunii la țesuturile dentare dure, natura supr
legăturilor chimice dintre ciment şi suport depinzând de tipul cationului
metalic (umectarea suprafeţei şi realizarea ulterioară a unor legături de
prel.
Ag
natură chimică între grupele carboxil -COOH şi cationii metalici). Rezistenţa

îmbinărilor dintre cimenturi şi metale este mai puternică la aliajele dentare
nenobile decât la cele nobile (datorită inerţiei chimice a acestora din urmă) şi
depinde de compoziţia şi textura suprafeţei metalului/aliajului.
Legarea cimenturilor policarboxilat de suprafaţa oţelului inoxidabil este

mai puternică decât ale CSF şi FOZ. Legarea cimenturilor policarboxilat de
suprafaţa ceramicii dentare este de natură pur mecanică, însă poate fi
îmbunătăţită prin tratarea chimică a suprafeţelor ceramice sau acoperirea
acestora cu un strat metalic foarte subţire (metalizare ionică).
Proprietăţi biologice: Numeroasele studii evidenţiază o

biocompatibilitate în general bună a cimenturilor PCZ, semnalându-se totuşi
pH-ul lor uşor acid la începutul amestecului.
Toxicitatea lor pulpară este atenuată mult datorită scăderii rapide a
acidității spre un pH neutru, precum şi datorită dimensiunilor mari ale
catenelor, care împiedică pătrunderea poliacidului în canaliculele dentare.
Datorită prezenţei fluorurilor, prin dizolvarea acestor cimenturi se
eliberează ioni de F-, care pot fi absorbiți în zonele învecinate de smalţşi/sau
dentină (efect anticariogen).
Cimenturile policarboxilate au şi efect bactericid, probabil prin
eliminarea ionilor de Zn, nefiind mai toxice decât cimenturile ZOE, însă sunt
mult mai puţin toxice decât cimenturile FOZ.
PREPARAREA CIMENTURILOR PCZ

Pe o placă de sticlă răcită sau folie de hârtie cerată, se aplică o
măsură de pulbere şi cantitatea de lichid recomandată în prospect (flaconul
de lichid trebuie închis imediat).
Pulberea se încorporează dintr-odată în lichid, pentru ca timpul de
lucru să fie crescut. Operaţiunea se efectuează cu spatulă din metal, timp de
aproximativ 30 secunde, iar amestecul obţinut va fi vâscos şi lucios. Când
suprafaţa lui devine mată, viscozitatea este prea ridicată.
Timpul de lucru este de aproximativ 2,5 - 3,5 minute şi se poate
prelungi prin răcirea plăcii.
-49-
Cimentul se inseră rapid, după finalizarea amestecului şi trebuie evitat

orice contact cu saliva.
Instrumentele (spatulele) utilizate se vor curăţi înainte de întărirea
cimentului, curățirea lor ulterioară putându-se realiza doar prin imersia într-o
soluţie de NaOH adusă la fierbere.
aa =
FIG. 25. ASPECTUL UNUI CIMENT TIP P.C.Z. PREPARAT
Cimenturile PCZ, prin efectul lor pulpotoxic scăzut şi prin aderenţa lor
chimică la țesuturile dure dentare şi suprafeţele metalice, tind să elimine
cimenturile FOZ. În prezent sunt marginalizate de cimenturile ionomere, fiind
totuşiutilizate în arsenalul terapeutic pentru fixarea protezelor unidentare şi
pentru obturaţii de bază sau cu caracter provizoriu.
INDICAȚIILE actuale ale acestor cimenturisunt:

PCZ - Tipul | (fixarea protezelor): lipirea de durată a protezelor unidentare,
(mai ales incrustaţii şi coroane de înveliş), a atelelor de imobilizare şi a
inelelor ortodontice.
PCZ - Tipul II (obturaţii): obturaţii de bază, obturaţii de canal mai ales
re
retrograde, obturaţii pe dinţi temporari, obturaţii ale bonturilor dentare
di:
preparate pentru acoperirea cu proteze unidentare
EAlite
De reţinut faptul că cimenturile PCZ aderă şi la suprafeţe netede sau

(st
lustruite.
(sc
AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE
Cimenturile PCZ se manipulează relativ uşor, au o toxicitate redusă,
sti
aderă la suprafeţe dentare, precum şila aliaje (fapt care reprezintă de multe
ori un dezavantaj în protetică, deoarece îndepărtarea excesului de ciment,
după fixarea lucrărilor, necesită mult timp). fii
Rezultatele fixărilor sau refacerilor la parametri optimi sunt ior
condiţionate de o dozare cât mai exactă a raportului pulbere/lichid. ob
-50-
Denumiri comerciale: Adhesorf Carbofine - Spofa Dental, Hy-

Bond - Shofu, Livcarbo - GC, Durelon'“ Owerview - 3 M Espe, Durelon IntroKit
- 3M'M ESPE, Durelon Maxicap - 3M'" ESPE, Carboxilate Cement - Bayer, Tylok
- LD Caulk, Durelon - Premier, Chemit - Harry J. Bosworth, Carboxylon - 3M,
Poly-F - DeTrey, G. Glass lonomer - GI, Aspa - LD Caulk, lonomer - Denmat,
Blobond Luting - Harry J. Bosworth, Aquacem - DeTrey, Baseline - DeTrey, etc.
: mii
FIG. 26. MODUI MENTURILOR P.CZ.:
Durelon'" Owerview - 3 M Espe, Hy-Bond - Shotu, Livcarbo - GC
1.1.5.3. CIMENTURILE IONOMEREDE STICLĂ
Cimenturile ionomere de sticlă (glass ionomer cements, CIS) au fost

elaborate în 1972 de Wilson şi Kent, prin încercarea de combinare a
proprietăţilor avantajoase ale cimenturilor silicate şi policarboxilate.
Denumirea de ASPA sub care mai sunt cunoscute, derivă de la Alumino
Silicate Poli (alkenoic acid).
Sunt primele cimenturi adezive polifuncţionale utilizate pentru
restaurarea leziunilor coronare, obturaţii de bază şi fixare, elaborate în clase
distincte, conform scopului.
Ele păstrează, în principiu, compoziţia pulberii cimenturilor silicat
(sticle alumino-silicat) şi compoziţia lichidului cimenturilor policarboxilat
(soluţia apoasă de acid policarboxilic).
La cimenturile ionomere, pulberea anorganică este constituită din
sticle pe bază de alumino-silicate.
Deosebirea esenţială apare la faza lichidă, la cimenturile silicat lichidul
(lind o soluţie apoasă şi concentrată de H3PO3, spre deosebire de cimenturile
lonomere unde lichidul este o soluţie apoasă şi concentrată de poliacid, de
obicei polimeri ai acizilor carboxilici nesaturaţi (acrilic, maleic,itaconic etc.).
-51-
Mecanismul de priză al celor două tipuri de cimenturi este asemănător,

bazându-se pe reacţia acid/bază în care acidul atacă sticla ce eliberează
cationii şi care generează hidrogelul. Acesta constituie matricea care uneşte
particulele de sticlă neatacate.
Proprietăţile celor două cimenturi sunt asemănătoare (aspect traslucid,
rezistenţă mare la compresiune şi mică la tracţiune), diferenţele esenţiale
dintre proprietăţi datorindu-se structurii lor chimice. Cimentul silicat este un
ciment pur anorganic şi realizează doar legături ionice, spre deosebire de
cimenturile ionomere, care sunt materiale hibride (polimeri ionici), ce conţin
atât legături covalente carbon-carbon (C-C), cât şi legături ionice.
Din punct de vedere clinic, cimenturile ionomere reprezintă o
perfecționare a cimenturilor silicat, deoarece posedă toate proprietăţile
favorabile ale acestora, fără a întruni şi dezavantajele specifice (lipsa
adeziunii şi toxicitatea), motiv pentru care indicaţiile lor sunt mai numeroase.
Ele prezintă adeziune chimicăla țesuturile dure dentare, au aspectfizionomic,
nu prezintă toxicitate pulpară, sunt buni izolatori termici, iar cimenturile CIS pc
fluorurate au efect carioprofilactic (prin eliberarea ionilor de fluor). pc
În afară de cele trei domenii principale de utilizare generală (fixarea (A
protezelor unidentare şi punților, obturaţii de bază, reconstituirea leziunilor (C
coronare), cimenturile ionomere se folosesc şi în alte scopuri: sigilarea pL
şanțurilor şi fosetelor, sigilări lărgite, material de obturaţie a canalelor pc
radiculare (antero şi retrograd), imobilizări adezive.
CLASIFICAREA CIS după Wilson şi McLean (1988) este de

referință, existând trei tipuri CIS: tipul |, chituri adezive (Luting Cements), tipul
11, cimenturi de restaurare (Restaurative Cements) care cuprind două clase,
CIS pentru restaurări fizionomice (Restaurative Cements Aesthetic) şi CIS
armate (Restaurative Cements Reinforced), respectiv tipul III, cimenturi pentru
Fi:
obturaţii de bază (Lining Cements).
MOD DE PREZENTARE
Cimenturile ionomere de sticlă sunt prezentate sub formă de sistem
bicomponent, pulbere/lichid, cu dozare manuală sau predozate în capsule,
dar există şi sisteme anhidre, în care acidul este liofilizat şi încorporat în
pulbere. Această pulbere se amestecă cu apă distilată sau cu o soluţie de acid
tartric.
-52-
itor, Flacoanele de pulbere conţin sticle aluminosilicatice. Astfel se prezintă

dz Fuji ionomer(|, II, II-F, III-F), Ever Bond/V, Shofu Glassionomer-Cement, etc..
“ale Pentru mărirea preciziei de dozare, au fost elaborate produse
| predozate în capsule, ca de exemplu Fujicap 2 (GC), Ketac-Fil, Ketac-Silver
IEIa, (ESPE), etc.
iale
> un
» de
nţin
ă o : : A
ăţile E rai
- FIG. 27. MODUL DE PREZENTARE AL CIMENTURILORC.l
ipsa Fuji II capsule - GC,Fuji Plus capsule - GC, Fuji IX Extra capsule - GC
ase.
mic, Ca şi cimenturile PCZ, multe produse C.I.S. conţin la ora actuală

CIS poliacidul în stare solidă, pulberea conţinând atâtsticla aluminosilicat câtşi
poliacidul, iar cimentul se prepară prin amestecarea pulberii cu apa distilată
area (Aquacem, Cerachem, Ceramfil 1/11), sau cu o soluţie diluată de acid tartric
nilor (Chelon, Ketac-Fil). Acestea sunt așa-zisele sisteme anhidre, deoarece
area pulberea de poliacid se obţine prin eliminarea apei din soluţia rezultată prin
lelor polimerizarea acidului carboxilic.
> de
tipul |
lase, .
cs |
anu | FIG. 28. MODULDE PREZENTAREAL GIMENTURILOR C.I.S. Aquia lonofil Plus-Voco şi Aqua Meron-Voco
| La ora actuală există şi cimenturi ionomere fotopolimerizabile.
stem |
sule,
at în
acid
FIG. 29. MODULDE PREZENTAREAL CIMENTULuiC.I.S. FOTOPOLIMERIZABIL lonoseal- Voco

|
j 53.
i
d
COMPOZIȚIE
Cimenturile ionomere, din punct de vedere chimic, sunt poliacrilate
complexe sau polialchenolate de sticlă (polimeri ionici), rezultați din acţiunea
unor soluţii apoase de homo- sau copolimeri ai acidului acrilic sau
polialchenoic asupra unui silicat dublu de aluminiu şi de calciu. Compoziţia
fundamentală a acestor materiale reprezentată de sticla aluminosilicat
capabilă să elibereze cationi multivalenţi în urma atacului poliacidului, s-a
păstrat.
La cimenturile ionomere metalice (glass cermet cements), deşi
mecanismul de priză este acelaşi cu al cimenturilor ionomere, compoziţia
diferă, deoarece pulberea de sticlă aluminosilicat conţine şi particule
metalice.
Pulberea este constituită din sticle capabile să elibereze ioni în urma
atacului poliacidului, condiţie esenţială pentru întărirea cimentului. Pulberea
primului produs comercial conţinea sticlă ternară de aluminosilicat de calciu
(Al203/Si02/Ca0).
Pulberea cimenturilor ionomere metalice este asemănătoare ca
structură cu a CS şi se obţine prin arderea unui amestec de cuarţ şi alumină
într-un flux de fosfat de aluminiu/criolit/fluorină la 1000-13000C. Răcirea
masei topite este urmată de formarea unei sticle opace. Topitura este răcită
brusc prin turnarea în apă, iar sticla rezultată este măcinată.
Sticlele silicate dentare pot fi descompuse numai de acizi puternici,
cum ar fi HsPO4. Pentru a putea reacţiona cu un acid slab, cum este acidul
poliacrilic, s-a crescut bazicitateasticlei prin creşterea raportului Al203/Si0O2 în
amestecul de ardere.
Dimensiunea pulberii de sticlă rezultată este de circa 50um la
cimenturile pentru reconstituiri ale leziunilor coronare şi de maximum 20um
la produsele destinate pentru fixare (lipire).
La cimenturile ionomere metalice (glass cermet cements), pulberea de
sticlă aluminosilicat conţine şi particule metalice.
Prezenţa compuşilor fluoruraţi aduce anumite avantaje, atât la
prepararea sticlei (scăderea intervalului de înmuiere) câtşi în privinţa unor
proprietăţi ale cimenturilor (mărirea rezistenţei, îmbunătăţirea caracteristicilor
de manipulare şi întărire, acţiune cariostatică), iar în anumite condiţii, poate
contribui la creşterea translucidităţii.
-54-
În unele produse se utilizează sticle radioopace, prin înlocuirea

calciului cu bariu sau stronţiu.
Lichidul, denumit acid polialchenoic, are compoziţia şi modul de

obţinere a componentelor similar cu cele ale cimenturilor PCZ, poliacidul fiind
în majoritatea cazurilor un copolimer al acidului acrilic cu acidul itaconic sau
maleic. La multe produse comerciale, poliacidul se află sub formă de soluţie
apoasă concentrată (Chembond), care se amestecă cu pulberea de sticlă
aluminosilicat. La cimenturi precum Chemfil şi Aquacem, poliacidul se află
sub formă de pulbere, amestecat cu pulberea de sticlă, iar cimentul se
prepară prin amestecarea pulberii cu apa. La alte sisteme anhidre, de
exemplu Chelon şi Ketacfil, pulberea conţine sticla şi poliacidul, cimentul
preparându-seprin amestecarea cu o soluţie diluată de acid tartric.
Există şi produse comerciale la care poliacidul este un polimer al
acidului maleic sau itaconic (Ketac-Cem şi Fuji lonomer).
Proprietăţile cimenturilor ionomere sunt influențate şi de compoziţia
fazei lichide:tipul poliacidului, masa moleculară medie şi distribuția maselor
moleculare, concentraţia în soluţie apoasă.
Ca aditivi, se adaugă în lichid acid tartric sau itaconic. Acidul tartric se
adaugă prin îmbunătăţirea unor caracteristici ale cimenturilor: accelerarea
întăririi fără afectarea timpului de manipulare şi mărirea rezistenţei
macanice. Acidul itaconic aste adăugatîn lichid deoarece aderă la colagen.
MECANISMUL DE PRIZĂ
Mecanismul de priză al cimenturilor ionomere este mult mai complicat
decât la cimenturilor policarboxilat, având la bază o reacţie de tip acid/bază
între pulberea de sticlă (acceptor de protoni) şi poliacid (donor de protoni),
reacţie care se desfăşoară în mediul apos.
PEN.
| bonă RI:E Aa:JE)
258 (p je
r POLYACROILATE GEL
a era "lacas Partiala
| vacă, /] (]| ds, cet L i t (intitally Ca potyacrytata gal

i, „and latar A potșaorytate gal|
E) NEI
ta) 314, AH. Cati, Rae, P- lan
DE PRIZĂ LA CIMENTURILE IONOMERE

FIG. 30. ASPECT SCHEMATIC AL ua
-55-
Procesul decurge în mai multe etape, care se suprapun parţial:

dizolvarea şi ionizarea poliacidului, distrugerea reţelei de sticlă cu eliberarea
de cationi (Al3*,Ca2+,Na*) şi formare de acid ortosilicic, migrarea cationilor în
mediul de reacţie (apa) şi formarea de complecşi, coordonarea cationilor
Ca2+*şi Al3* cu grupele anionice -CO0ale poliacidului, reticularea catenelor
poliacidului şi precipitarea polisărurilor de Ca şi AI, prin eliminarea ionilor de
hidrogen, acidul ortosilicic transformormându-se în silicagel şi formarea
matricei de hidrogel ce uneşte particulele de sticlă neatacate. |
ROLUL FLUORURILOR
Majoritatea cimenturilor ionomere comerciale conţin fluoruri, care
îmbunătăţesc rezistența cimentului şi proprietăţile sale de manipulare.
Anumite sticle pe bază de fluor sunt capabile să elibereze ioni de fluor cu o
mare capacitate de a complexa cationii, în special de Al3*. Complexele de
AIF2* şi AIF2* favorizează extragerea cationilor de aluminiu din reţeaua sticlei,
dar totodată întârzie legarea acestora de catenele poliacidului.
împiedicarea formării premature a punților de reticulare prelungeşte
timpul de manipulare a cimentului, asigurând, totodată şi întărirea bruscă a
acestuia.
ROLUL ACIDULUI TARTRIC

Produsele comerciale actuale conţin acid tartric dizolvat în soluţia de
poliacid, adăugat în pulberea de sticlă şi poliacid sau ca soluţie apoasă
separată. Acidul tartric îmbunătăţeşte caracteristicile de manipulare şi priză a
acestor tipuri de cimenturi, previne întărirea prematură a pastei şi reduce
intervalul de întărire a cimentului prin efectul steric indus (complexarea a doi
ioni metalici determină apariţia unei structuri reticulare mult mai eficiente
decât a unui singur ion metalic).
Factori care influenţează timpul de priză sunt reprezentaţi de
compoziția sticlei, în special raportul Al203/Si02 şi conţinul în ioni de fluor
(până la o anumită valoare limită, cimentul face priză mai rapid, o dată cu
creşterea raportului Al203/Si02 şi cu reducerea timpului de manipulare),
dimensiunea particulelor de sticlă (scăderea dimensiunii particulelor creşte
timpul de priză şi manipulare al CIS), adaosul de acid tartric (care reduce
procesul de priză, fără a influenţa timpul de manipulare), raportul dintre
componente în pasta de ciment (raportul sticlă/acid polialchenoic/acid
-56-
tartric/apă: creşterea proporţiei de sticlă şi scăderea celei de apă determină

scurtarea timpului de priză şi de manipulare), temperatura (crescută reduce
timpului de priză şi de manipulare).
STRUCTURA
Imaginile de microscopie optică a cimenturilor ionomere evidenţiază
particulele de sticlă care sunt dispersate în matricea de polimer ionic
(polisăruri de calciu, aluminiu) şi care asigură legătura între ele. Suprafaţa
particulelor de sticlă prezintă urme ale atacului acidului (microretenţii).
Particulele de sticlă cu dimensiuni mici sunt complet distruse de poliacid, în
locul lor formându-se silicagelul. Cimentul ionomer întărit constă într-o
matrice de polimer ionic care leagă particulele de sticlă înconjurate de un
strat de gelde silice.
PRE pRezI EDER
commore
3 Panzer
Dei eii =: eee 520 |
FIG. 31. ASPECT SCHEMATIC AL STRUCTURII ŞI AL MECANISMULUI DE PRIZĂ
LA CIMENTURILE IONOMERE
PROPRIETĂȚILE CIMENTURILOR IONOMERE

Proprietăţile cimenturilor ionomere diferă, fiind în funcţie de destinaţia
i
lor (fixarea protezelor unidentare şi a punților, reconstituiri coronare, obturaţi
de bază), însă multe din cerinţele pecarele îndeplinesc CIS sunt comune.
Proprietăţile mecanice se ausmentează continuu, din momentul

întăririi cimentului, atingând. valori maxime la 24 de ore după priza finală.
Cimenturile ionomere se întăresc rapid, în câteva minute.
Rezistenţa la compresiune şi rezistenţa la încovoiere a cimenturilor
ionomere pentru fixarea protezelor unidentare este, mai mare decât la
cimenturile FOZşi policarboxilate.
Modulul de elasticitate şi duritatea sunt mai mici. Prezenţa umidității
în prima fază de priză a cimenturilor micşorează considerabil rezistența
cimenturilor ionomere, datorită dizolvării speciilor ionice.
Sia
Plasticitatea cimenturilor ionomere scade pe măsura îmbătrânirii lor,

fiind mai mică decât la cimenturile policarboxilat. Spre deosebire de
cimenturile policarboxilat, cimenturile ionomere nu au valori mari ale fluajului
şi potfi considerate, în general, materiale cu anumită fragilitate. Cimenturile
ionomere “cermet” au atenuat acest dezavantaj, particulele de metal
acţionând ca “absorber” al solicitării mecanice, ceea ce micşorează
fragilitatea. De asemenea, rezistența mecanică a produselor comerciale din
ultimii ani (destinate reconstituirilor coronare) a fost îmbunătăţită
considerabil, deşi sunt încă departe de rezistența mecanică a amalgamelor.
Duritatea suprafeţei cimenturilor ionomere creşte cu raportul
pulbere/lichid şi cu intervalul de timp de la prepararea cimentului.
Evoluţia în timp a rezistenței cimenturilor ionomere utilizate pentru
restaurarea leziunilor coronare, este determinată de multiple erori clinice. În
timpul perioadei iniţiale de întărire (4-8minute, în funcţie de produsul
comercial) nu se va acţiona asupra restaurării, conformatorul fiind scos după
această perioadă, iar suprafaţa vafi acoperită cu lac protector. După minim
15 minute se poate efectua ajustarea conturului, dacă este necesar (cu
instrumente rotative diamantate de prelucrare şi finisare), după care
suprafaţa prelucrată trebuie acoperită cu lac protector. La 24 de ore după
inserare, rezistenţa cimentului este suficient de mare pentru a permite
finisarea finală (cu discuri flexibile Al203). Priza finală a cimentului şi
atingerea valorilor maxime ale rezistenţei poate dura până la 4 luni. Aspectul
suprafeţei cimenturilor ionomere este determinat de specificul compoziţiei şi
mecanismul de priză.
Cimenturile ionomere nu potfi prelucrate satisfăcător cu instrumente
rotative, astfel încât se recomandă utilizarea conformatoarelor din material
plastic. Prin prelucrare se obţin suprafeţe rugoase, iar gradul de rugozitate se
accentuează în condiţiile agresive din cavitatea bucală, favorizând
acumularea plăcii bacteriene şi colorarea reconstituirii. Prelucrarea
cimenturilor ionomere cu instrumente rotative trebuie efectuată la turaţii mici
şi cu răcire permanentă. Se evită, astfel degajarea excesivă de căldură, care
ar duce la eliminarea apei din ciment, deci la modificarea proprietăților
acestuia.
-58-
erei
Rugozitatea suprafeţelor prelucrate este similară cu cea a

compozitelor tradiţionale cu macroumpluturi. Suprafaţa cimentului conţine şi
pori, cu dimensiunea de 10-14um, a căror pondere depinde de raportul
pulbere/lichid. Datorită tensiunilor interne care apar la întărirea cimentului, se
formează şi microfisuri, care progresează dacă suprafaţa nu este acoperită,
Imediat după întărire, cu lac protector. După scoaterea conformatorului (4-
Bminute), gradul de întărire a cimentului trebuie să fie suficient de mare
pentru a nu permite penetrarea lacului în materialul proaspăt, încă plastic.
Untul de cacao, livrat de unii producători împreună cu cimentul, serveşte doar
pentru izolarea instrumentelor metalice cu care se aplică pasta preparată
(împiedică adeziunea cimentului la metal), nefiind adecvat pentru protejarea
cimentului.
Proprietăţile optice şi stabilitatea cromatică
Cimenturile ionomere sunt translucide, dar transluciditatea lor este
Inferioară răşinilor compozite. Aspectul fizionomic al obturaţiilor este
Influențat considerabil de proprietăţile optice ale materialelor utilizate pentru
protecţie pulpo-dentară, care, de obicei sunt opace. Pentru a masca acest
material, stratul de ciment ionomer trebuie săfie suficientde gros. În cazul în
care gradul de reflexie al materialului de protecţie pulpo-dentară este mareşi
al cimentului este mic, grosimea minimă a stratului de ciment trebuie să fie
de circa 1mm. Opacitatea este afectată de absorbţia apei chiar şi la
cimenturile ionomere moderne, deoarece pătrundrea apei în etapa iniţială de
întărire a materialului provoacă creşterea opacităţii.
Modificarea cromaticii (staining) este cea mai frecventă cauză a
alterării aspectului fizionomic şi se produce de obicei la interfeţe, fie în
materialul de obturaţie, fie la limita de demarcaţie dintre obturaţie şi
suprafaţa smalţului. Studiile efectuate, atât in vitro cât şi in vivo, au
demonstrat superioritatea stabilităţii cromatice a CIS faţă deCSşi chiar faţă
de unele compozite. Grosimea stratului superficial în care se produc
modificări cromatice este mai mică la CIS decât la compozite, probabil
datorită adeziunii superioare dintre particulele de umplutură şi matrice.
Opacitateala radiaţiile Roentgen nu este o proprietate caracteristică a

CIS, excepţiafiind la cimenturile care conţin metale. Radioopacitatea este o
caracteristică dorită a materialelor pentru obturaţii de bază. În unele produse
comerciale,sticlele de calciu suntînlocuite cu sticle de bariu şistronţiu.
-59-
Eroziunea CIS este un proces complex care micşorează durabilitatea

restaurărilor, prin pierderea de substanţă. Dintre numeroşii factori care
influenţează eroziunea, cei mai importanţii sunt: compoziţia cimentului,
timpul scurs de la preparareasa şi particularităţile mediului bucal.
Există două tipuri de eroziune, de scurtă durată(a cimentului imatur) şi
de lungă durată (a cimentului matur). Ambele etape sunt caracterizate de
dizolvarea unor componente ale cimenturilor, sub acţiunea agresivă a
fluidelor bucale. -
Eroziunea de scurtă durată este un proces temporar, caracteristic doar
primelor zile de la prepararea cimentului. Reprezintă evoluția componentelor
solubile ale cimenturilor imediat după inserarea în cavitatea bucală şi este
consecinţa existenţei în formă solubilă a ionilor Al3*, Ca2+, F-. Din punct de
vedere clinic, această comportare a CIS impune protecţia lor, imediat după
întărirea în cavitatea bucală (4-8minute de la prepararea pastei), prin
acoperirea cu o peliculă izolantă - lacuri pe bază de răşini naturale sau
sintetice (shellac, nitroceluloză, răşini amidice, lacuri fotopolimerizabile).
Solubilitatea iniţială în apă a cimentului proaspăt este mare, de 0,3- 3,2%
după 7 minute de la preparare (mai mare decât a cimenturilor FOZ şi
policarboxilat) şi încă 1,2% după o oră.
Eroziunea de lungă durată are un mecanism diferit. Pe măsura

avansării procesului de priză, compuşii solubili sunt extraşi. Semnificaţia
clinică a eroziunii de lungă durată în apă nu este importantă. Atacul acid al
fluidelor bucale produce eroziunea CIS, prin retragerea cationilor din matricea
de polimer ionic.
Stabilitatea dimensională a CIS este determinată şi de comportarea la

eroziune. Contracţia de priză este de circa 4,4% în volum (determinată în
laborator în condiţii care simulează condiţiile din cavitatea bucală) şi creştela
scăderea umidității mediului. La imersia în apă, alături de dizolvare şi
dezintegrare, materialul se gonflează, absorţia apei ducând la creşterea
volumului. Stabilitatea dimensională determină capacitatea de etanşare a
cimenturilor (importantă la CIS de tip 1), şi capacitatea de adaptare marginală
(importantă la CIS de tip II).
-60.—
e
ADEZIUNEA
CIS aderă chimic la suprafeţele polare active, ca smalţul, dentina şi
metalele acoperite de un strat superficial de oxizi (oţel inoxidabil, staniu,
cupru) şi la gips, dar nu aderă la suprafeţele chimice nereactive (ceramică şi
metale nobile). Aceste cimenturi aderă mai puternic la smalţ decât la dentină
sau ciment.
Adeziunea la smalţ (3,8MN/m2) a CIS nu se îmbunătăţeşte prin
tratarea suprafeţelor de smalţ cu soluţii apoase de H3PO4 (gravajul acid
utilizat la compozite). Deci, spre deosebire de compozite, ancorarea
micromecanică are un rol neînsemnat. De aceea, adeziunea a fost atribuită
interacțiunii dintre smalţ şi ciment, cu formarea unor legături de hidrogen şi
legături ionice.
Adeziunea CIS la dentină (2,4MN/m2) se face prin punți de hidrogen (la
colagen) şi prin punți ionice -0-Me-O0CO- (la hidroxiapatită). Pentru
îmbunătăţirea adeziunii CIS la țesuturile dure dentare au fost folosiţi atât
agenţii de curăţire (cleaning agents) (soluţii apoase de acizi organicica de ex.
acid tartric), cât şi de mineralizare (soluţii apoase de săruri anorganice). Studii
ulterioare au eliminat acidul citric ca agent de curăţire a dentinei, precum şi
soluţia de 10% acid poliacrilic pe bonturile vitale. Adeziunea redusă a CIS la
dentină şi cementeste foarte probabil ca să se datoreze lipsei de aderenţă la
colagen, adeziunea realizându-se doar cu hidroxiapatita dentinei.
PROPRIETĂȚI CARIOSTATICE
Cimenturile ionomere conţin fluor până la 22,7% greutate, sub forma a
diferiţi compuşi. În procesul de priză al cimenturilor, ionii Na+ nu participă la
reacţiile de reticulare şi gelifiere, astfel că, în cimentul întărit, ei se găsesc în
cea mai mare parte sub formă de NaF solubilă. Ca urmare a eroziunii,
cimentul eliberează compuşii fluoruraţi solubili din matrice (predomină NaF).
Capacitatea de eliberare continuă a ionilor F- constituie aspectul pozitiv
al procesului de eroziune, conferind cimentului o serie de avantaje biologice.
lonii F- se acumulează în zonele învecinate de smalţ (F- acţionând pe o rază
de 3mm) şi dentină. Substituţia ionilor HO - din hidroxiapatită cu ioni F-
eliberaţi de material micşorează solubilitatea, rezultând un smalţ mai
rezistentla dizolvare. În acelaşi timp, adeziunea plăcii bacteriene pe suprafaţa
=61.-
smalţului este mai dificilă, iar pericolul formării cariilor secundare scade.
Testele de laborator au demonstrat faptul că fluorul eliberat din ciment poate
penetra prin stratul de dentină în camera pulpară, ceea ce ar putea explica
unele iritaţii pulpare constatate in vivo.
Fluorul nu este singurul ion eliberat de CIS. Pe o perioadă scurtă de
timp se eliberează şi ioni de aluminiu, eliberare care încetează la priza
cimentului şi a căror absorbţie de către smalţ va determina o creştere a
rezistenţei acesteia faţă de atacul acid.
PREPARARE
Prepararea CIS pentru obturaţii este diferită de a cimenturilor pentru
lipirea protezelor unidentare. Consistenţa CIS pentru lipire trebuie să fie
cremoasă, iar pentru reconstituiri mult mai fermă. Această consistenţă
trebuie să se obţină respectând riguros reţeta de dozare a fabricantului.
Pentru lipirea protezelor unidentare, raportul pulbere/lichid este circa
15/41.
Pasta se prepară pe o placă desticlă sau o folie de hârtie cerată, prin
amestecarea celor două componente, cu o spatulă de metal, agat sau
material plastic. După agitatea flaconului, cantitatea dozată de pulbere se
amestecă succesiv, în două sau trei porţii, cu cantitatea dozată de lichid.
Amestecarea trebuie să fie rapidă (15-60), pe o suprafaţă cât mai mică (în
interiorul unui cerc cu diametru de 3cm), pentru a evita evaporarea apeişi
pentru a asigura omogenizarea amestecului.
În cazul produselor anhidre, la amestecarea cu apă sau soluţia de acid
tartric, formarea cimentului începe doar după ce poliacidul s-a dizolvat în apă.
Cantitatea de căldură degajată la prepararea pastei este mai mică decât la
cimenturile FOZ şi silicate.
Instrumentele utilizate la prepararea pastei se curăță prin imersare
imediată în apă.
Sistemele capsulate predozate necesită aparate de mixat (de exemplu,
Ketac-Cem Maxicap-ESPE) şi diferite dispozitive de activare şi aplicare (de
exemplu, Ketac-Cem Applicator-ESPE), pe care diferite firme le livrează în
exclusivitate pentru produsele lor.
Pi ai
=622
a
gts .
FIG. 32. MODUL DE PREZENTARE AL CIMENTURILOR IONOMERE DE STICLĂ

Ketac-Fil Aplicap- 3M ESPEşi Ketac-FilPlus Aplicap'* - 3M'* ESPE
INDICAȚII
Domeniile de utilizare ale CIS sunt:
- lipirea protezelor unidentareşi punților;
- obturații de bază (în general şi sub materiale compozite, astfel compozitul se
leagă micromecanic prin gravarea acidă a ionomerului de obturaţia de bază
şi prin aceasta la dentină, efectuându-se astfel tehnica sandwich);
- obturații de durată în toate tipurile de cavităţi, însă la cele de clasa a-V-a şila
| leziunile cervicale nu este necesară prepararea cavităţii, ci doar
| condiţionarea suprafeţelor dinţilor permanenţi;
| - obturații retrograde;
| - reetanşarea închiderilor marginale a obturaţiilor vechi;
| - sigilarea şanţurilorşi fosetelor, mai rar;
| - diferite tehnici de colaj care apelează la componente metalice.
| Câteva produse comerciale: Aspa - A.D.International England, Chemfil|-

| DeTrey Dentsply Chemfil II - DeTrey Dentsply, Fuji Type | - GC, Fuji Type II - GC,
| Fuji Type II F - GC, Hy-Bond- Shofu Co, Ketac Bond- ESPE, Ketac-Fil capsulat -
| ESPE, Ketac-Cem - ESPE, Aquacem - DeTrey, etc.
a 3 3 Fi - 5
FIG. 33. MODUL DE PREZENTAREALCIMEN TURILO R IONOME RE DE STICLĂ
CX Plus- Shofu, GC Fuji IX Extra - GC, Glasslonomer Cement - Shofu, GlasslonomerFX Il- Shofu
-63-
|.1.5.4. CIMENTURILE IONOMERE DE STICLĂ

FOTOPOLIMERIZABILE
Cimenturile ionomere de sticlă fotopolimerizabile sunt materiale
hibride, care se întăresc prin reacţie acid-bază (neutralizare) şi polimerizarea
fotochimică sau/şi chimică, sau numai prin fotopolimerizare.
Iniţial au fost elaborate ca lineri (/onoseal-Voco, Vitrebond-3M), apoi
şi-au extins utilizarea şi ca obturaţii de bază, obturaţii definitive şi ca
materiale de cimentare(lipire).
Ketac Nano-3M ESPE
Pulberea este formată din sticlă fluoroaluminosilicată (FAS) şi

fotoiniţiator.
Lichidul este format dintr-un copolimer al acidului acrilic cu acid
itaconic, fotoiniţiator şi srupări metacrilice, copolimerul fiind dizolvat în apă şi
hidroxi-etilmetacrilat (HEMA).
Dintre aceste produse fac parte 3M Vitremer'- 3M, Fuji II LC - GC,
Geristore - Den-Mat, Photac Bond - ESPE. Modul de prezentare al acestor
produse este în sistem monocomponent (pastă) sau sisteme bicomponente
(pastă/lichid, pastă/pastă).
atiii
FIG. 35. MODUL DE PREZENTARE AL CIMENTURILOR IONOMEREDE STICLĂ

3M Vitremer'%- 3M, Vitrebond Plus - 3M şi Vitrebond - 3M
264
|
j
|
| |.1.5.5. CIMENTURIIONOMERE METALICE
Unul din obiectivele prioritate ale cercetătorilor din ultimele trei decenii
a fost elaborarea unor materiale noi de reconstituire a leziunilor coronare,
care să înlocuiască amalgamele, deoarece acestea, pe lângă o serie de
calităţi prezintă şi numeroase inconveniente (nu aderă chimic la țesuturile
dure dentare, prezintă o adaptare marginală precară, suferă procese intense
de coroziune). La ora actuală, două clase de materiale au intrat în competiţie
cu amalgamele: răşinile compozite pentru zona posterioară şi cimenturile
lonomere metalice.
CIS metalice (cermet, sticle ion percolabile cu argint) conţin particule
metalice, sub formă de fibre, plăcuţe sau pulberi. Spre deosebire de
cimenturile prezentate anterioar, la care pulberea este doar un simplu amestec
fizic de particule de sticlă şi metal, la cimenturile “cermet” pulberea se obține
prin sintetizarea acestuia la temperaturi înalte. Granulele presate din
amestecul pulberii de sticlă şi metal sunt sinterizate (atingându-se 80000),
apoi sunt măcinate. Procedeul asigură legarea chimică a metalului de sticlă,
atomii de metali pătrunzând în structura sticlei. Această combinare este
oarecum similară celei realizate la arderea porţelanului pe metal.
Au fost elaborate o serie de tipuri de cimenturi “cermet”, utilizând
diferite metale preţioase. Cimenturile”cermet” de aur au fosttestate în clinică,
pe o perioadă de 4 ani. Culoarea lor aurie s-a păstrat în acest interval, iar
rezistenţa la abraziune a fost atât de bună, încâtnu s-a observatvreo pierdere
de substanţă pe suprafeţele ocluzale. Datorită preţului ridicat s-au efectuat
încercări de înlocuire a aurului cu alte metale, de ex. paladiu, argint şi aliajele
sale. Cele mai bune rezultate au fost obţinute la cimenturile ce conțin
particule de Ag (dimensiunea: medie 3,5um).
FIG. 36. MODUL DE PREZENTARE AL CIMENTURILORIONOMERE DESTICLĂ

Chelon-Silver - ESPE, Ketac-Silver'" - 3M' ESPEşi depunerea cimentuluiîn cavitatea preparată
-65-
Produsele comerciale: HKetac-Silver-ESPE (pulbere/lichid, în sistem

capsulat), este un ciment “cermet” de argint. Pulberea conţine amestecul
sinterizat sticlă/argint (aproximativ 40% Ag) şi pâna la 5% TiO2 (pentru
îmbunăţirea culorii). Lichidul este o soluţie de 37 gs copolimer acid acrilic/acid
maleic şi 8 g acid tartric în 54 g apă.
Chelon-Silver - ESPE este alternativa produsului precedent care se
prezintă în sistem pulbere/lichid şi se prepară prin amestecare manuală.
PROPRIETĂȚILE SPECIFICE CIMENTURILOR “CERMET” sunt

consecinţa particularităţilor structurale ale pulberii, respectiv a pătrunderii
metalului în structura sticlei.
Marginile particulelor sunt mai rotunde decât la particulele
cimenturilor ionomere uzuale. Ca urmare, prelucrarea pastei de ciment este
mai bună, densitatea de împachetare a particulelor este mai mare, iar
porozitatea cimentului este mai mică.
Legarea chimică a pulberii metalice de sticlă îmbunătăţeşte
rezistența la abraziune şi permite prelucrarea suprafeţei cimentului cu
instrumente rotative, iar particule de metal din cimenturile “cermet (Ketac-
Silver) nu pot fi despărțite cu uşurinţă de cele de sticlă.
PROPRIETĂȚILE MECANICE CIMENTURILOR “CERMET” sunt

superioare celor ale cimenturilor ionomere clasice, în special în ceea ce
priveşte rezistenţa la abrazie, rezistenţa la rupere, precum şi duritate, însă
inferioare amalgamelor sau compozitelor pentru zona posterioară. Rezistenţa
la abrazie este considerabil mai mare decât la cimenturile ionomere clasice,
fiind apropiată de cea a compozitelor cu microumpluturi şi amalgamelor.
După întărire şi prelucrare, suprafeţele “cermet” au aspect metalic, dar
fără să atingă luciul caracteristic acestora. Adăugarea TiO2 îmbunătăţeşte
cromatica lor, aspectul fiind mult apropiat de cel al smalţului decât al
amalgamelor.
Datorită proprietăţilor specifice, cimenturile “cermet” potfi utilizate în
domenii în care cimenturile ionomere clasice nu au reuşit să se impună încă
sau au dat rezultate mai slabe, de exemplu: sigilări lărgite, reconstituiri de
bonturi, reconstituirea leziunilor coronare la dinţii temporari şi unele chiar
pentru obturaţii definitive la dinţii permanenţidin zona de sprijin.
-66-
1.1.6. CIMENTURILE OXISULFAT DE ZINC
Cimenturile oxisulfat de zinc sunt materiale de obturaţie provizorie. Una

dintre primele formule a fost elaborată de către Thomas Fletcher, care a
denumit cimentul care-i poartă numele “dentină artificială”.
MOD DE PREZENTARE: Cimenturile oxisulfat de zinc se prezintă in

sisteme bicomponente, pulbere/lichid. Uneori se livrează doar sub formă de
pulbere, lichidul fiind reprezentat de apă (Aqua Dentin), care au incluse în
pulbere o serie de componente din lichid, cum ar fi, de exemplu, guma
arabică. Există şi preparate care se prezintă sub formă de pastă (Cavidur) care
se întăreşte după inserarea în cavitatea bucală.
PROPRIETĂȚI: Cimenturile oxisulfat de zinc sunt bune izolatoare
termice şi electrice, au rezistenţă redusă la compresiune şi la factorii agresivi
din mediul bucal. Au culori diferite, care atrag atenţia asupra faptului că sunt
provizorii şi trebuie înlocuite.
PREPARAREA se face în funcţie de produs, fie pe o placă de sticlă

(sistemul bicomponent pulbere/lichid), fie se aplică direct în cavitate
(sistemul monocomponent-pastă). O netezire a suprafeţei acestuia se face cu
buletă de vată umezită în apă. După aproximativ 2-8 minute, cimentul face
priză.
INDICAȚIILE acestui tip de ciment se referă la obturaţii provizorii.

Nu se utilizează pentru etanşarea pansamentelor arsenicale, datorită
posibilităţii de difuzare a componentelor toxice din aceste pansamente, prin
ciment.
AREAL MATERIALELOR DE OBTURAŢIE PROVIZORIE

Cavit - 3M ESPEşi Citodur- DoriDent
-67-
1.2. MATERIALE RESTAURATIVE

PE BAZĂ DE RĂŞINI
Răşinile epoxidice au constituit, ca idee, punctul de plecare pentru
obținerea polimerilor adezivi actuali. Bowen a elaborat dimetacrilatele
aromatice, componenți principali ai răşinilor diacrilice actuale. Poliuretanii au
Stat la baza elaborării dimetacrilatelor alifatici şi uretandimetacrilatelor,
utilizaţi alături de cei aromatici, ca monometri de bază. Aceste materiale pe
bază de dimetacrilate pot fi încărcate cu particule anorganice (faza
anorganică), legătura dintrefaza organică şi cea anorganică fiind asigurată de
un agent de cuplare (organosilan hidrolizabil).
1.2.1. RĂŞINI ACRILICE

Reconstituirile din răşini acrilice sunt mai puţin solubile şi fragile decât
cimenturile silicat, dar nu au putut înlocui aceste cimenturi. Sunt mai puţin
susceptibile la fracturi decât cele din răşini diacrilice, fiind utilizate la
reconstituirea dinţilor fracturaţi a copiilor. Folosirea acrilatelor
autopolimerizabile pentru cimentare în protetică şi ortodonţie este limitată,
performanţele acrilatelorfiind cu mult depăşite de cimenturile diacrilice.
COMPOZIȚIE ŞI REACȚIE CHIMICĂ

Sistemul clasic de prezentare al răşinilor acrilice autopolimerizabile
este pulbere/lichid. Componentul de bază al pulberii este polimerul,
polimetacrilatul de metil (PMMA), iar al lichidului, monomerul, metacrilatul de
metil (MMA). Răşinile acrilice nu aderă chimic la țesuturile dure dentare. În
acest scop se utilizează diferite tipuri de primeri care sunt constituiți din
lichide volatile pe bază de MMA.
Legătura smalț-răşină se realizează printr-un gravaj acid al smalțului,
care permite retenţia mecanică a RA,prin penetrarea monomerului acrilic în
rugozităţile smalţului gravat. Raportul cantitativ pulbere/lichid este de 3/1.
Polimerizarea monomerului este iniţiată de radicalii liberi formaţiprin
descompunerea unui iniţiator de polimerizare, cel mai utilizat fiind peroxidul
de benzoil. Această reacţie este o reacţie tip redox rapidă, ce are loc la
contactul cu acceleratorul de polimerizare, acidul p-toluidinsulfinic.
-68-
Formarea radicalilor este rapidă, astfel că monomerul polimerizează în

câteva minute. Reacţia de polimerizare este inhibată de oxigen şi salivă şi
accelerată de temperaturi crescute. Fiind o reacţie exotermă, căldura
degajată ducela creşterea vitezei de reacţie.
Polimerizarea
K Eici radicalilor liberi sa
je==ei —FeH2—cAg
HK = e=o
a. SA
CH3 CH3
Metacrilat de metil Polimetacrilat de metil
FIG. 38. REACȚIA DE POLIMERIZARE A RĂŞINILOR ACRILICE
TEHNICĂ DE LUCRU
Inserarea răşinii acrilice în cavitate se face prin două tehnici, tehnica în
masă (se amestecă pulberea cu lichidul, iar pasta astfel obţinută se introduce
| în cavitate) şi tehnica pensulării (pensula imbibată cu lichid se introduce în
| pulbere, după care se pensulează cavitatea cu această compoziţie, manevra
i
repetându-se până la umplerea cavităţii). Materialul se protejează până la
polimerizarea finală cu o matrice.
PROPRIETĂȚI
- fizice: coeficientul de dilatare termică este de aproximativ 8 ori mai mare
decâtcel al ţesuturilor dure dentare
- chimice: contracția de polimerizare este de 5% la tehnica în masă şi de
0,1-0,3% la tehnica pensulării, polimerizarea fiind inhibată de linerii pe bază
de zinc oxid/eugenol
- mecanice: rezistenţa la compresiune este mult mai mică decât cea a
structurilor dentare şi nu aderă la smalţ şi dentină, fiind necesare prepararea
unei cavităţi retentive şi gravajul acid
- biologice: monomerul poate produce iritaţii pulpare, de aceea este
necesară aplicarea unui material de protecţie pulpo-dentinară, care să
protejeze pulpa, inclusiv de căldura degajată în timpul polimerizării.
1.2.2. RĂŞINI DIACRILICE

Prin elaborarea unei noi clase de materiale, răşinile diacrilice neşarjate
şi şarjate (compozite), au fost obţinute materiale cu proprietăţi mecanice
-69-
având valori mai ridicate, coeficient de dilatare termică scăzut, contracție

mică de polimerizare şi o rezistenţă mai marela abrazie.
Răşinile diacrilice neşarjate conţin numai faza organică.
Răşinile diacrilice compozite sunt sisteme trifazice, fiind constituite
dintr-o fază organică (continuă), o fază anorganică (discontinuă) şi agenţi de
cuplare silanici. Umplutura anorganică, după tratarea cu un agent de cuplare,
este uniform dispersată în faza organică. Aceasta din urmă conţine monomeri
cu două grupări funcţionale (metacrilice), care prin polimerizare formează o
reţea tridimensională, în care este înglobată umplutura anorganică.
Polimerizarea reticulară este asigurată de radicalii liberi furnizaţi de sistemul
de iniţiere. După întărire, compozitul este alcătuit dintr-o fază continuă
(matricea de polimer reticular), în care se găseşte faza discontinuă (particule
de umplutură), care sunt legate între ele de agenţii de cuplare (silani
hidrolizabili).
1.2.2.1. INDICAŢIILE RĂŞINILOR DIACRILICE

Indicaţiile răşinilor diacrilice se referăla:
- reconstituiri coronareale grupului frontal şi ale grupului lateral;
- sigilarea şanţurilor şi fosetelor;
- fixarea punților adezive, a inlay-urilorşi fațetelorvestibulare din ceramică şi
compozit, respectiv a brackets-urilor;
- confecţionarea faţetelorvestibulare şi incrustațiilor;
- refacerea componentei fizionomice a protezelor;
- realizare de restaurări proteticefixe provizorii;
- utilizarea lor ca adezivi amelari;
- reconstituirea bonturilor;
- realizarea de obturații provizorii;
- imobilizări adezive.
-70:=
1.2.2.2. CLASIFICAREA RĂŞINILOR DIACRILICE

multe citerii:
Clasificarea răşinilor diacrilice se efectuează după mai
fază organică) şi şarjate
după compoziţie, pot fi neșarjate (care conţin doar
utură oragnică), după
sau (în faza oragnicăfiind dispersate particule de umpl
(polimerizare la rece),
metoda de polimerizare, putând fi autopolimerizabile
incoerentă sau coerentă
fotopolimerizabile (cu lumină UV, cu lumină vizibilă
Bis-GMA, pe bază de
tip laser), după tipul matricei organice, pe bază de
umplutură.
uretandimetacrilate şi mixte şi după tipul particulelor de
de domeniul de
Compoziţia răşinilor diacrilice este strict legată
variind în funcţie de
utilizare clinic, proporţia diferiților componenți
oumplutură conţineau
proprietăţile scontate. Compozitele clasice sau cu macr
compozitele actuale s-a
particule cu dimensiunea medie de 15-20um. La
|
| ajunsla o dimensiune de 0,04um - Sum.
i
dar datorită
Compozitele au o bună rezistenţă la abrazie,
e. Tendinţa de a utiliza
macroumpluturii nu se pot obţine suprafețe neted
ea rezistenţei la abrazie
umpluturi cât maifine (microumpluturi), pentru mărir
minat reducerea
şi îmbunătăţirea efectului fizionomic al restaurărilor, a deter
irea silicei pirolitice.
dimensiunii particulelor până la 0,04um, prin folos
e de 0,05 - 0,1um.
Actualmente se utilizează particule cu dimensiunea medi
soluţia cea mai
Compozitele omogene şi cu microumplutură oferă
ită imposibilității de a
bună în privința efectului fizionomic, în schimb, dator
ă, proprietăţile mecanice
asigura un conţinut suficient de mare de umplutur
sunt nesatisfăcătoare.
Zi IE Sa
PE d : i
TIVE DE FRACTURA: a) la Bis-GMA/TEGDMA, b) la
FIG. 40. ASPECT E.M. A SUPRAFEŢELOR REPREZENTA MA cu umplutură de
FS,c) la Bis-GMA/TEGD
Bis-GMA/TEGDMAcu umplutură decristale 2.5 wt% nano-
MA cu umplutură de cristal e 2.5 wt% nano-FS şicusticlă 50 wt%
sticlă 50 wt%, d) la Bis-GMA/TEGD
impulsionat
Avantajele microumpluturii față de macroumplutură au
mărirea concentraţiei de
elaborarea unor soluţii tehnologice, care să permită
274
microumplutură din compoziţie până la un nivel ce să asigure proprietăţi

mecanice satisfăcătoare. În acest scop au fost realizate particule cu
dimensiuni mai mari, complexe, de 1-30um. Complexele sunt dispersate în
faza organică în care s-a dispersat anterior şi silicea coloidală (pirolitică).
Au fost realizate complexe din microumpluturi prepolimerizate şi
măcinate, complexe din microumpluturi prepolimerizate în sfere şi complexe
din microumpluturi condensate. Primele două complexe sunt alcătuite din
ambele faze, organică şi anorganică, în timp ce al treilea complex conţine
numai fază anorganică.
Compozitele cu microumplutură heterogenă au dat rezultate
promițătoare. Dintre dezavantaje amintim dificultăţile la finisare şi
modificarea unor proprietăţi fizice. Încercarea de a găsi soluţia optimă a
condus la elaborarea compozitelor hibride, care se obţin prin dispersarea
macroumpluturii în faza organică ce conţine microumplutura (silice coloidală).
Dimensiunea particulelor de macroumplutură este de cca 1um.
Proprietăţile fizice şi chimice sunt bune.
Datorită structurii hibride (rezistentă la abrazie), morfologia şi estetica
suprafeţei restaurărilor sunt superioare celor realizate din compozite clasice.
1.2.2.3. STRUCTURA ŞI COMPOZIŢIA RĂŞINILOR DIACRILICE

FAZA ORGANICĂ: Faza organică este compusă din monomeri
de bază, monomeri dediluţie, sistemul de iniţiere şidiferiţi aditivi.
Monomerii de bază sunt compuşi dimetacrilici cu masă
moleculară mare, contracție la polimerizare mică şi capacitatea bună de
umectare a ţesuturilor dure dentare. Compuşii dimetacrilici cu masă
moleculară crescută. Majoritatea compuşilor dimetacrilici sunt aromatici. Cel
mai cunoscut este Bis-GMA sau răşina lui Bowen, după numele celui care a
sintetizat-o în anii 1958-1962. Bis-GMA a fost monomerul de bază al
primelor compozite comercializate, persistând încă în compoziţia multor
compozite moderne, datorită avantajelor pe care la prezintă (având structura
voluminoasă, contracția la polimerizare este mică). Acest monomer are însă
şi multe dezavantaje: viscozitatea sa crescută, urmare a formării legăturilor
de hidrogen între grupările -OH, precum şi masa moleculară mare. În prezent
au fost parţial eliminate prin elaborarea unor monomeri cu structură
=p2i-
asemănătoare (Bis-MA, Bis-EMA, Bis-PMA) sau complet diferite

(uretandimetacrilate).
Monomeri de diluţie sunt compuşi monofuncţionali (cu o grupă
polimerizabilă), difuncţionali (cu două grupe polimerizabile) sau, mai nou,
trifuncţionali (cu trei grupe polimerizabile). Au masă moleculară mică, deci şi
viscozitatea redusă, fiind introduşi în faza organică pentru a dilua monomerii
de bază, care au vâscozitatea crescută.
Proprietăţile răşinilor diacrilice sunt influențate de tipul şi proporția
monomerilor. de diluţie. Monomerii foarte fluizi (monofuncţionali) sau
ponderea mare a monomerului de diluţie comparativ cu monomerul de bază,
are ca efect creşterea contracţiei de polimerizare cu consecinţe clinice
nefaste, adeziune insuficientă, adaptare marginală deficitară.
Agenţii de legătură amelarii (enamel bonding system) care însoțesc de
obicei răşinile diacrilice, au în majoritatea cazurilor un conţinut mai crescut de
monomeri de diluție, fapt ce le conferă o viscozitate redusă şi o capacitate de
umectare crescută.
Monomeri difuncţionali sunt preferaţi celor monofuncţionali.
Amestecurile de monomeri din produsele comerciale au o viscozitate suficient
de mică pentru a pătrunde în microretenţiile smalţului gravatacid.
Tensiunea superficială a monomerilor difuncţionali se situează în
apropierea tensiuni superficiale critice a smalţului, cea ce permite o bună
umectare a acestuia, favorizând adeziunea.
Unele răşini diacrilice nu conţin monomeri de diluţie, aceştia fiind
substituiţi de diluanţi nepolimerizabili (ca ftalatul de dibutil).
Sistemele de iniţiere ale reacției de polimerizare sunt

reprezentate de substanţe care pun în libertate radicali liberi. Reacţia de
polimerizare poate să se desfăşoare numai în prezenţa unui iniţiator. În
funcţie de mecanismul de iniţiere se deosebesc trei tipuri de reacţii de
polimerizare: termopolimerizare, autopolimerizare şi fotopolimerizare. În
tehnicile directe (de cabinet) intră în discuţie doar autopolimerizarea (sistem
de iniţiere chimic) şi fotopolimerizarea.
Răşinile diacrilice cu iniţiere chimică (autopolimerizabile) conţin un
sistem bicomponent de iniţiere, format din iniţiator (de obicei un peroxid
79
organic sau derivați ai acidului sulfinic) şi accelerator (amină terţiară

aromatică). Reacţia de polimerizare se declanşează prin amestecarea pastei
de bază (care conţine amina terţiară) cu pasta-catalizator (care conţine POB).
Viteza reacției de polimerizare, implicit şi timpul de lucru, precum şi, parţial,
rezistenţa polimerului, depind de următori parametrii: tipul şi cantitatea de
stabilizator sau inhibitor, conţinutul în POB şi amină, raportul POB/amină,
tipul de amină terţiară, monomer, umplutură anorganică şi temperatură.
Un eveniment dintre cele mai importanteîn evoluţia răşinilor diacrilice
a fost marcat de lansarea sistemelor de iniţiere a polimerizării prin radiaţii
luminoase, iniţial UV şi
ulterior din spectrul vizibil, radiaţii luminoase
incoerente (furnizate de surse cu halogen) şi radiaţii coerente (furnizate de
laseri).
Apariţia răşinilor fotopolimerizabile poate fi considerată, cel puţin
parţial, ca o consecință a deficienţelor sistemului de inţiere chimic
(peroxid/amină). Răşinile diacrilice fotopolimerizabile conţin substanţe
fotosensibile Ia diferite lungimi de undă.
Fotosensibilizatorii UV, prezenţi în faza organică (2%), sunt reprezentaţi
de eterul etilic sau metilic al benzoinei. La iradierea cu radiaţii UV cu lungimea
de undă de 365 nm, furnizată de o lampă specială, fotosensibilizatorul
absoarbe radiaţia UV şi se descompune în radicalii liberi, care iniţiază
polimerizarea monomerilor. Actualmente, compozitele cu sisteme de iniţiere
UV au cedat terenul celor cuiniţiere prin radiaţie vizibilă, datorită nocivităţii
radiaţiilor UV asupra organismului uman şi a penetrabilităţii lor scăzute.
Iniţierea cu radiaţie vizibilă a fost elaborată penttru a elimina
dezavantajele iniţierii UV, dar, mai ales, pentru a putea fi aplicată la
compozitele cu microumplutură, unde sistemul de iniţiere UV nu a dat
rezultate optime.
Datorită dimensiunii extrem de mici a microumpluturii, radiaţia UV este

puternic dispersată, astfel că adâncimea de penetrare este mai mică decât la
compozitele clasice, unde şi aşa valoarea ei este nesatisfăcătoare (1-2mm).
Succesul obţinut de sistemul de iniţiere cu radiaţia vizibilă la compozitele cu
microumpluturi a determinat utilizarea ulterioară a acesteia şi la compozitele
clasiceşi hibride.
74
La ora actuală, laserul reprezintă soluţia cea mai bună pentru

polimerizarea răşinilor diacrilice. În ultimul timp au apărut răşini diacrilice cu
sistem dublu de iniţiere (dual cure) adică sunt atât autopolimerizabile, cât şi
fotopolimerizabile, conţinând ambele sisteme de iniţiere.
FIG. 41. DIFERITETIPURIDE LĂMPIDE FOTOPOLIMERIZARE
Surse de lumină vizibile: Principiul de funcţionare al acestor lămpi

este relativ simplu, fotonii fiind emişi de un filament de tungsten adus la
temperaturi înalte prin trecerea unui curent electric. Frecvența acestor fotoni
incoerenţi acoperă tot spectrul vizibil, de la violet la roşu (fiind maximă în
domeniul spectral al culorii albastre), puterea lor de emisie variind în funcţie
de lungimea de undă.
Laserul este un generator şi amplificator cuantic ce lucrează în
domeniul optic şi emite coerent, monocromatic şi unidirecţional.
Penetrabilitatea laserului în RDC, în decursul a 2 minute de
expunere, este de 6mm, 90% din penetraţie fiind atinsă după 1 minut. În
stomatologie se folosesc mai multetipuri de laser, He-Ne, CO2, Ar şi toate
tipurile de tuburi care emit radiaţii cu lungimea de undă corespunzătoare
lumini albastre.
Posilităţile utilizării fotocolajului cu laser sunt multiple. Pe lângă
reconstituirea leziunilor coronare, fotocolajul cu laser s-a extinsîn ortodonţie
și protetică.
Aditivii sunt compuşi chimici cu diferite funcţii: inhibitorii de

polimerizare, stabilizatori UV, coloranţi, pigmenţi şi fotoindicatori, impurități.
Deşi nu depăşesc 0,5% din faza organică, au un rol important în asigurarea
unor proprietăţi ale răşinilor diacrilice.
SAP
Inhibitori de polimerizare asigură posibilitatea de păstrare îndelungată

a răşinilor diacrilice. De obicei se adaugă la amestecul de monomeri o
cantitatefoarte mică (sub 0,1%) de compuşi fenolici.
StabilizatoriUV sunt compuşi care absorb radiaţiile UV, care pot
provoca îmbătrânirea matricei de polimer din răşina diacrilică întărită.
Pigmenții şi coloranții contribuie la realizarea aspectului fizionomic al
restaurărilor.
Fotoidicatorii sunt substanţe care-şi modifică culoarea în urma
fotopolimerizării şi sunt adăugaţi în unele cimenturi diacrilice.
Impuritățile necontrolate sau necontrolabile îngreunează interpretarea
rezultatelor legate de evaluarea biocompatibilităţii răşinilor diacrilice.
FAZA ANORGANICĂ este reprezentată cel mai frecvent de

cuarțul cristalin, silicea coloidală, aluminosilicate şi borosilicate de Li, Ba, Sr,
Zr, Sn (sticle pe bază de metale grele), de particule sintetizate din fibre de
sticlă şi de unii oxizi. Unele compozite conţin doar un tip de umplutură, altele
două sau mai multe.
În funcţie de tipul compozitului, ponderea umpluturii variază în
limitele 30-85% greutate şi 17-55% volum.
Umplutura anorganică se clasifică în funcţie de dimensiunea
particulelor în macroumplutură tradiţională (10-100um) şi modernă
(midiumplutură de 1-10um şi miniumplutură 0,1-1um), microumplutură
(0,01-0,1um) şi de obicei, se amestecă microumplutură cu midiumplutura.
Macroumplutura: Primele compozite conţineau cuarț, fibre şi

particule desticlă, fosfat de calciu sintetic şisilice pirolitică. Majoritatea RDC
moderne conţin umpluturi radioopace, sticle pe bază de metale grele (Ba, Zr,
Sn, Sr), dintre care aluminoborosilicatul de bariu, care conţine în procente de
greutate 50% Si02, 33% Ba0, 9% B203 şi 8% Al203. Umpluturile pe bază de
aluminoborosilicate de bariu au numeroase avantaje, dintre care amintim
coeficientul de dilatare termică relativ mic, indicele de refracție adecvat şi
radioopacitate. Principalul dezavantaj constă in solubilizarea lor de pe
suprafața umpluturii, cu repercusiuni asupra legăturii matrice
276
organică/umplutură anorganică. Sticlele pe bază de stronţiu, mai puţin dure,

ar permite o finisare mai bună a reconstituiriilor.
EnAS
IC cu macroumplutură, midiumplutură,
microumplutură cu midlumplutură
Microumpiuturile suntsfere foarte fine de silice amorfă, denumită

silice coloidală sau pirolitică. Umplutura hibridă reprezintă un amestec de
microumplutură. Pentru mărirea rezistenţei la abrazie şi îmbunătăţirea
fizionomiei reconstituirilor prin posibilitatea obţinerii unei suprafeţe cât mai
netede, au fost elaborate umpluturi cu dimensiuni sub 0,1um.
Umplutura hibridă este un amestec de microumplutură cu

midiumplutură. Midiumplutura se dispersează în faza organică care conţine
deja microumplutura. Microumplutura de tip silice coloidală tinde să fie
înlocuită de complexele compozite şi anorganice.
„ Ș Ă
FIG. 43. MODULDE PREZENTAREAL RĂŞINILOR DIACRILICE DIN GAMA GRAD
Gradia Direct Kit-GC, Gradia Direct LoFlo-GC şi Gradia Direct-GC
1.2.2.4. MODUL DE PREZENTAREŞI UTILIZARE

A RĂŞINILOR DIACRILICE
Răşinile diacrilice sunt comercializate în mai multe forme de
prezentare, ce de exemplu sisteme monocomponente (pastă, lichid) şi
sisteme bicomponente (pastă/pastă, pastă/lichid, pulbere/lichid). Aceste
sistemele monocomponente sunt fotopolimerizabile, iar cele bicomponente
sunt în general, autopolimerizabile sau cu inițiere dublă (foto-şi
autopolimerizabile), mai rar fotopolimerizabile.
= Pfa
|
j
Sistemele monocomponente prezintă numeroase avantaje fată de cele

bicomponente, prin omogenitatea structurală a compozitului, timp nelimitat
de lucru, posibilitatea controlului cantitativ în timpul utilizării, obţinerea unei
suprafeţe netede încă din timpul fotopolimerizării şi prin utilizarea matricei, se
elimină problemele ridicate de finisarea reconstituirilor din compozit.
Adâncimea de penetrare a luminii vizibile incoerente este de maxim
2 mm, datorită dispersiei lumini de către particulele de umplutură
anorganică. Potfi totuşi realizate restaurări în profunzime cu răşini diacrilice
monocomponente, aplicând tehnica step-by-step:
Tehnic step-by-step constă în aplicarea succesivă a unor straturi de
1,5-2 mm de pastă de răşină compozită. Legarea straturilor între ele este
posibilă datorită existenţei unei pelicule de răşină incomplet polimerizată la
suprafața fiecărui strat. Această subpolimerizare este urmarea acţiunii
inhibatorii a oxigenului din aer. Peste pelicula de răşină subpolimerizată se
aplică un strat de răşină nepolimerizată, prin a cărei polimerizare se
realizează polimerizarea peliculei subiacente, asigurând astfel legarea celor
două straturi de compozit.
FIG. 44. MODUL DE PREZENTARE AL RĂŞINILOR DIACRILICE DIN GAMA MAXCEM:

Maxcem Elite — Kerr, MaxCem - Kerrşi MaxCem Elite Kit - Kerr
1.2.2.5. TEHNICA DE LUCRU

Tehnica de lucru se referă la:
- Alegerea tipului de răşină diacrilică în funcţie de scopul de utilizare;
- Condiţionarea smalțului şi/sau a dentinei (înainte de gravajul acid nu se
aplică agenţi de fluorurare, deoarece aceştia cresc rezistența smalţului la
atacul acid, având ca urmare apariţia unui model de gravaj nefavorabil
adeziunii răşinii);
- Smalțul se graveazăcu acid fosforic 37-50%;
-78-
- Zona gravată se spală cu jet de apă timp de 20s;

- Se usucă 20s;
- Se aplică agenţii de legătură amelari şi în cazul utilizării unui agent de
legătură dentar (dentin bonding system) suprafaţa dentinară se va trata
conform prospectului (protecţia dentinei se mai poate face şi cu materiale
de protecţie pulpo-dentinară, fiind contraindicate materiale pe bază de
eugenol, întrucât acesta plastifiază polimerul);
Aplicarea răşinii şi polimerizarea;
Finisarea (îndepărtarea peliculei subpolimerizate, excesele grosiere fiind
îndepărtate cu freze speciale din carburi metalice cu număr mare de lame
tăietoare, instrumente diamantate speciale şi finisare cu benzi şi discuri
abrazive din seturi speciale sau cu gume speciale, acțiunea instrumentelor
fiind potenţată de aplicarea unor paste pentru finisare pe bază de oxid de
aluminiu cu granulaţie fină).
Obţinerea unei suprafeţe netede la o restaurare din RDC este extrem de
dificilă, datorită structurii lor (particule dure de umplutură anorganică legate
într-o matrice organică). Prin aplicarea unor metode obişnuite de finisare se
îndepărtează preferenţial matricea organică, rezultând o suprafaţă rugoasă
prin proeminarea particulelor anorganice. Abrazivii duri îndepărtează atât
faza anorganică, cât şi cea organică, dar denivelează textura suprafeţei.
Soluţia cea mai bună o reprezintă utilizarea unor sisteme abrazive cu
particule fine care au duritate mare şi care vorîndepărta şi faza anorganică,
lăsând în urmă o suprafaţă cu denivelări mici.
Textura cea mai bună se obţine prin comprimarea răşinii în timpul
polimerizării cu o matrice sau o capă, fără a mai fi necesară şi finisarea.
Coroanele din acetat de celuloză sunt conformatoare ideale pentru
reconstituiri atât de durată 'cât şi provizorii, utilizate prin metode directe în
cabinete. După o adaptare prealabilă prin decupare cu foarfeca şi creerea
unor orificii de refluare a materialului în exces, ele se umplu cu RDC şi se
aplică pedintele în cauză, căruia îi redau forma şi contururile iniţiale.
Răşinile diacrilice compozite cu posibilitatea obţinerii celei mai netede
suprafeţe. sunt cele cu microumplutură omogenă. Suprafaţa poatefi netezită
şi prin adaos de substanţă, în acest scop fiind glazuri, care sunt, în general,
răşini diacrilice neşarjate. Totuşi, se pare că efectul acestora nu este de
durată.
-79-
|
|
BIOMATERIALE DENTAREUTILIZATE IN CABINET i
|
||
|
||
|
FIG.45. ETAPE ÎN EFECTUAREA UNEI OBTURAŢII DIN RĂŞINĂ DIACRILICĂ COMPOZITĂ: determinarea
nuanţei coloristice a răşinii utlizate, îndepărtarea obturaţiei de amalgam, gravarea acidă, depunerea
materialului pentru protecţie pulpo-dentinară şi fotopolimerizarea acestuia, depunerea strat cu strat a
răşinii şi fotopolimerizare. realizareareliefului ocluzal morfologic,verificarea ocluziei şi îndepărtarea
răşinii în zonele de contact prematurşi aspectulfinal al obturaţiei după finisare şilustruire
Ş Ă ELE3
FIG. 46. REFACEREA ESTETICII FACIALE PRIN RECONSTITUIRI REPREZENTATE DE FAŢETEVESTIBU LARE
DIN RĂŞINĂ DIACRILICĂ
-80-
1.2.2.6. PROPRIETĂȚILE RĂŞINILOR DIACRILICE

PROPRIETĂȚI FIZICE
Radioopacitatea poate fi obţinută fie prin utilizarea unor monomeri cu
substituienți de brom sau iod sau prin utilizarea unor umpluturi anorganice
radioopace.
Coeficientul de dilatare termică scade cu creşterea conţinutului în
umplutură anorganicăal răşinii. La diferenţe mari între valorile coeficientului
de dilatare ale compozitului şi țesuturile dure dentare, etanşeitatea închiderii
marginale se va distruge.
Difuzibilitatea termică: Ţinând cont de efectele dilatării şi contracţiei

termice, se impune a se lua în considerare difuzibilitatea termică a
materialului (valorile pentru compozite cu macroumplutură fiind de 0,625-
0,670 mm2/s, pentru compozite hibride de 0,211-0,232 mm2/s, pentru
compozite cu microumplutură de 0,155-0,210 mm?/s, pentru răşini neşarjate
de 0,125 mm2/s, pentru amalgame de 9,6 mm2/s, pentru smalţ de 0,469
mm?/s şi pentru dentină de 0,183 mm?/s), întrucât stimuli termici din
cavitatea bucală sunt de scurtă durată.
PROPRIETĂȚILE MECANICE ALE RĂŞINILOR DIACRILICE

Rezistenţa la compresiune şi tracțiune. Rezistenţa la compresiune a
RDC este mult mai mare decâtcea la tracţiune. Nu se recomandă inserare
compozitului în zone supuse unor sarcini mari, contactele ocluzale trebuind a
fi suportate de smalţ şi nu de compozit.
Bizotarea marginilor cavităţii este mult controversată. Dacă prin

bizotare se desfiinţează zona de contact din smalţ, probabilitatea fracturării
reconstituirii creşte, întrucât compozitul este mai puţin rezistent decât
smalţul. De asemenea, în cavitățile de clasa a doua, reconstituirea din
compozit trebuie să aibă o grosime suficientă, întrucât pot apare, întocmai ca
şi la amalgam, fracturi la nivelul istmului.
-81-
Modulul de elasticitate este un parametru important în evaluarea şi

compararea compozitelor utilizate în zone supuse unor forțe mari. Valori
ridicate ale modulului de elasticitate se obţin prin şarjare: masivă.
Compozitele cu microumplutură au valori mult mai mici comparativ cu cele
ale compozitelor cu macroumplutură sau hibride. Materialele cu modulul mic
de elasticitate se vor deforma uşor sub acţiumea forţelor masticatorii, în timp
ajungându-se la compromiterea reconstituirii. Compozitele aplicateîn zone cu
stressridicat trebuie să prezinte un modul de elasticitate ridicat, de preferat,
cu o valoare apropiată de cea a dentinei şi materialului de obturaţie de bază.
Rezistenţa la abrazie: Clinic, abrazia compozitelor s-a demonstrat că

apare prin pierdere verticală şi neomogenă de substanţă. Abrazia se
manifestă diferit,în funcţie de zona interesată. La suprafaţa ocluzală, abrazia
este diferită în zona contactului ocluzal şi în restul suprafeţei ocluzale a
reconstituirii. O altă constatare de importanţă clinică, este abrazia smalţului
dinţilor antagonişti, produsă de particule de cuarț din compozitele cu
macroumplutură.
Materialele de reconstituirii ar trebui să prezinte o rezistenţă la abrazie
similară cu cea a smalţului din zona restaurată.
Rezistenţa la oboseală parea fi proprietatea cea mai relevantă pentru

materialele restaurative. De multe ori, clinicianul este Surprins de
compromiterea restaurării din compozit, care macroscopic prezintă doar o
uşoară abrazie. Albers explică fenomenul de oboseală la un compozit cu
microumplutură în felul următor: la scurt timp de la inserare, apar fisuri în
matricea organică, ca urmare a solicitărilor masticatorii şi a deformării
consecutive ale materialului, iar prin subminare, reconstituirea se va
compromite.
PROPRIETĂȚILE CHIMICE ALE RĂŞINILOR DIACRILICE

Absorbţia apei: Compozitele cu microumplutură au cea mai crescută
absorbţie de apă. Apa absorbită modifică decisiv proprietăţile mecanice,
acţiononând ca plastifiant şi determinând apariţia unor tensiuni interne care
82 =
ki
apă
slăbesc legătura matrice organică/umplutură anorganică. Absorbţia de
creşte cu conţinutul în fază organică.
Contracţia de polimerizare duce la apariţia unor tensiuni care

ile
acţionează distructiv asupra adeziunii mecanice a compozitului la țesutur
dure dentare. În urma reacției de polimerizare are loc o contracție liniară de
0,2-1,9% şi o contracție de volum de 1,2-4,5%. La compozitele
cele
fotopolimerizabile, sensul contractiei este înspre sursa de lumină, iar la
autopolimerizabile înspre centrul masei de compozit. Tensiuni în interiorul
ar
reconstituirii apar în ambele cazuri. Sensul contracţiei de polimerizare
trebui să fie înspre pereţii cavităţii. Pentru obţinerea sensului dorit, au fost
elaborate truse speciale, ce conţin icuri transparente cu nucleu reflectant.
PROPRIETĂȚILE BIOLOGICE ALE ALE RĂŞINILOR DIACRILICE

lritaţia pulpară produsă de monomeri este mai mare la răşinile
diacrilice decât cea indusă de cimenturile silicat şi răşinile acrilice. De aceea,
răşinile diacrilice se folosesc întotdeauna în asociere cu materiale pentru
protecţie pulpo-dentinară şi/sau cimenturi ionomere de sticlă sau cu agenţii
de legătură dentinari.
Sunt contraindicate materiale pe bază de eugenol, deoarece
plastifiează polimerul.
Acumularea de placă bacteriană apare la restaurările din răşini

se
diacrilice având suprafaţa rugoasă. O textură satisfăcătoare a suprafeţei
poate obţine doar la compozitele hibride cu mini- şi micro-umplutură.
Efectul anticariogen: Au fost elaborate răşinile diacrilice neşarjate

(pentru sigilarea şanţurilor şi fosetelor ) şi compozite capabile să elibereze ioni
defluor pe o perioadă mai lungă de timp.
PROPRIETĂȚILE DE SUPRAFAȚĂ ŞI ADEZIUNEA

Adeziunea la smalţ se realizează prin gravarea acidă a smalțului,
obținându-se astfel o adeziune mecanică a răşinilor diacrilice.
-83-
Gravajul acid se efectuează cu acid fosforic 37-50% (unele produse

conţinând şi oxid de zinc în proporţie de 7%) şi asigură adeziunea mecanică a
răşinilor diacrilice la smalţ prin îndepărtarea debriurilor, dizolvarea- parțială a
prismelor de smalţ cu apariţia unor microretentivităţii, creșterea energiei
libere de suprafață a smalțului la o valoare mai mare decât a răşinii
(îmbunătăţind astfel şi umectabilitatea), realizarea unei suprafețe de contact
mărite între smalţşi răşină.
Agenţi de legătură amelari sau răşinile lichide sunt răşini diacrilice
neşarjate care conţin, de obicei, aceeaşi monomeri ca şi răşina compozită,
dar proporţia monomerului de diluţie este mult mai mare, pentru a asigura o
viscozitate mai mică.
Adeziunea la dentină se obţine prin utilizarea unui agent de legătură

dentinar, capabil să reacționeze chimic, atât cu dentina cât şi cu răşina
diacrilică compozită.
Datorită canaliculilor dentinare deschise, limfa umectează suprafața

dentinară, cu efect negativ asupra adeziunii, prezența peliculei lipidice (smear
layer-ului) pe suprafața dentinei preparate îngreunând, de asemenea,
adeziunea.
Adezivi dentinari care se leagă numai de componenta organică a

dentinei (Gluma şi Dentin Adhesive) nu asigură legarea RDC a restaurării de
smalţ. Deci, după aplicarea pe dentină a unui astfel de adeziv, se impune
gravajul acid al smalţului. Acest lucru nu este necesar pentru adezivii care se
leagă chimic de componenta anorganică a dentinei.
în afară de câteva majoritatea adezivilor dentinari nu

excepţii,
determină apariţia de valori ale adeziunii la fel de mari ca în cazul gravajului
acid al smalţului.
SL
FIG. 47. MODUL DE PREZENTAREAL RĂŞINILOR DIACRILICE DIN GAMATETRIC:
Tetric Evo Ceram - IvoclarVivadentşi Tetric N Ceram - Ivoclar Vivadent
-84-
NET
BIOMATERIALE DENTARE UTILIZATE IN CABI
1.3. MATERIALE METALICE

PENTRU RESTAURAREA COROANELOR DENTARE
durată sunt reprezentate
Materialele metalice folosite ca obturaţii de
de amalgame şi aurificaţii.
teren în favoarea răşinilor
Cu toate că în ultimul timp au pierdut mult
olitice, ele reprezintă şi la
diacrilice compozite şi a unor cimenturi polielectr
iente pentru refacerea leziunilor
ora actuală materiale relativ ieftine şi efic
coronare ale dinţilor din zona de sprijin.
datorită preţului de cost
Aurificaţiile se aplică din ce în ce mai puţin
ii foarte exacte.
ridicat şi a necesităţii unei manualităţişi tehnolog
1.3.1. AMALGAME DE ARGINT

sau mai multe metale.
Amalgamele suntaliaje ale mercurului cu unul
urului cu argint, staniu,
Amalgamele dentare reprezintă aliaje ale merc
e ternare dacă rezultă din
cupru, şi uneori zinc. Ele sunt numite aliaj
cupru şi aliaje cuaternare atunci
combinaţia mercurului cu argint, staniu şi
când în compoziţie întră şi zincul.
MEDE ARGINT
1.3.1.1. CLASIFICAREA ALIAJELOR PENTRU AMALGA
dairon şi Craig clasifică
După compoziția şi forma particulelor, Bour
redus de cupru (sub formă de
amalgamele dentare în aliaje având conţinut
inut crescut de cupru cu faze
pilitură sau particule sferice), aliaje având conţ
sau particule sferice) şi cu
dispersate, (bifazice, sub formă de pilitură
icule sferice).
precipitare de fază (unitazice, sub formă de part
convenţionale (cu un
După generaţie sunt clasificate în aliaje
şi cuaternare), aliaje cu faze
conţinut de cupru mai mic de 6%, ternare
ură convenţională şi particule
dispersate (care prezintă un amestec de pilit
Single Composition), care sunt
sferice de-Ag-Cu) şi aliaje H.C.S.C. (High Copper
oziție uniformă (cu particule
aliaje având conţinut crescut de cupru şi comp
ură şi particule sferice).
sferice, sub formă de pilitură sau amestec de pilit
-85-
DA 7
. AL PARTICULELOR ALIAJ
1.3.1.2. COMPOZIŢIA AMALGAMELOR

ŞI FORMA PARTICULELOR DE ALIAJ
COMPOZIȚIA ALIAJELOR PENTRU AMALGAMELE DENTARE

Aliajele pentru amalgamele dentare cuprind metale precum argintul,
staniul, cuprul, zincul şi mercurul.
Argintul scade expansiunea şi rezistenţa aliajului, reducând şi fluajul.
Staniul scade expansiunea, rezistenţa şi duritatea, crescând timpul de
priză şi facilitând amalgamarea (deoarece are mai multă afinitate pentru
mercur decât argintul).
Cuprul creşte expansiunea, rezistenţa, duritatea aliajului şi reduce
fluajul
Zincul uşurează triturarea şi condensarea, prezenţa lui nefiind
indispensabilă. În cazul existenţei zincului în compoziţia aliajului pentru
amalgam, trebuie luate măsuri de precauţie referitoare la posibilitatea
contaminării prin umezire, deoarece amalsamele astfel contaminate suferă
dilatări (expansiuni) considerabile.
Mercurul: Prezenţa mercurului în aliaj (2-3%) determină o amalgamare
mai rapidă, aliajele de acestfel numindu-se aliaje preamalgamate sau aliaje
mercurizate.
Aliajele pentru amalgam se prezintă sub formă de pilitură, particule

sferice, sferoidale sau amestec de pilitură şi particule sferice.
PILITURA
Pilitura este formată din particule de formă neregulată. Metalele din
compoziţie sunt încălzite sub protecţie împotriva oxidării, până ce sunt
286
complettopite, după care urmează turnarea în tipare, consecutiv obținându-se

lingouri. Lingoul este răcit lent. Barele de aliaj omogenizate se mărunţesc
mecanic (prin frezare industrială) şi se prelucrează la rece, ceea ce determină
o creştere a durității aliajului, concomitent cu distrugerea în mare a reţelei
cristaline.
După luni/ani, la temperatura ambiantă, aliajul recristalizează
spontan, recâstigându-şi în mareparte caracteristicile mecanice iniţiale.
Aliajul proaspăt, nerecristalizat şi prelucrat la rece, reacţionează mai
rapid cu mercurul decât produsul recristalizat spontan (îmbătrânit), formând
amalgame cu expansiune şi coroziune mărită şi rezistenţă scăzută.
Producătorii practică o recristalizare artificială a pulberii, prin încălzire
la 100cC timp de 1-6 ore.
PARTICULELE SFERICE
Sferele iau naştere prin atomizarea aliajului topit într-o incintă închisă,
de obicei conţinând gaz inert sau în apă. Sferele aliajelor convenţionale cu
conţinut redus de cupru sunt formate în principal din staniu, AgaSn, alături de
cantități mici de CusSn, în timp ce sferele aliajelor amestecate cu conţinut
ridicat de cupru sunt compuse din AgaCu2.
Dimensiunea sferelor variază de la produs la produs,fiind în general
cuprinse între 2-43um.
1.3.1.3. MERCURUL
Mercurul amalgamează cu cantităţi mici din diferite metale şi poate fi

uşor contaminat de gazele atmosferice care conţin sulf. Aceste alterăripotfi
decelate uşor cu ochiul liber,fiind manifestate prin pierderea aspectului de
suprafaţă ca oglinda. Mercurul astfel deteriorat nu trebuie utilizat în practica
stomatologică.
Mercurul este singurul metal, care se găseşte în fază lichidă la
temperatura obişnuită. Punctul de solidificare este de - 38,87C. Fierbe la
356,90. Se combină uşor cu multe metale (aur, argint, cupru,staniu, zinc),
formând amalgame, însă nu se combină, în condiţii -obişnuite, cu metale
precum nichelul, cromul, molibdenul, cobaltul şi fierul.
87
Picăturile căzute pe suprafeţe netede îşi păstrează forma sferică

datorită valorii crescure a tensiunii superficiale, care este de 6,5 ori mai mare
decât a apei. .
2
FIG. 49. ASPECTUL MACROSCOPIC AL MERCURULUI
1.8.1.4. FENOMENUL DE PRIZĂ

ŞI TIMPUL DE PRIZĂ AL AMALGAMELOR DE ARGINT
Fenomenul de priză al amalgamelor este foarte complex. Prin
observaţie fracționată cu microscopul electronic, la temperatură joasă,
Schoenfeld şi Greener au distins stadii succesive de dizolvare, impregnare,
amalgamare, cristalizare, dizolvarea fiind precedată de o difuziune
intergranulară a mercurului.
În timpul amalgamării, aliajul reacţionează cu mercurul pentru a forma
fazele Ag>Hga şi SnrsHg, care asigură coaptarea particulelor de aliaj
nereacţionat. În consecinţă, fazele Ag2Hga şi Snz-sHg funcţionează asemenea
unei matrici, care realizează unurea particulelor nereacţionate. Prin urmare,
cu cât este mai mică proporţia fazelor Ag»Hg3 şi Snz-sHg, fără a scădea însă
sub valoarea minimă necesară coaptării particulelor nereacţionate, cu atât
rezistența amalgamului este mai mare.
Timpul de priză reprezintă intervalul de timp dintre debutul preparării şi
momentul în care cristalizarea amalgamului este completă.
Timpul de lucru corespunde perioadei de manipulare a amalgamelor.
-88-
Factorii de variaţie ai timpului de priză sunt reprezentaţi de:

- Faza aliajului Ag-Sn: Faza a corespunde unor amalgame cu priză lentă
(între 3 minute şi câteva ore), spre deosebire de fazele B + y , care aparţin
unor amalgame cu interval de priză sub un minut.
- Raportul pulbere-mercur: Proporția normală se consideră a fi 5/8 în
procente de greutate, deci 55-60% mercur în amestecul iniţial, raportul
devenind 5/5 după condensare. Cu cât conţinutul în mercur este mai mare,
cu atât priza este mai lentă
- Dimensiunea particulelor: Cu cât particulele sunt mai mici, cu atât
suprafeţele de contact sunt mai mari, decişi timpul de priză va fi mai redus.
- Durata preparării: Un timp de preparare insuficient sau excesiv modifică
timpul de priză.
- Presiunea de condensare: Presiunea crescută de condensare determină
eliminarea unei cantităţi mai-mari de mercur cu reducerea consecutivă a
timpului de priză.
1.3.1.5. PROPRIETĂȚILE AMALGAMELOR DE ARGINT
Proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale amalgamelor au o

importanţă practică deosebită, intervenind hotărâtor în succesul clinic al
actelor terapeutice efectuate cu aceste materiale.
PROPRIETĂȚILE FIZICE
Proprietăţile fizice ale amalgamelor se referă la variațiile dimensionale
şi la rezistenţa acestor materiale în cursul activităţii SOF.
VARIAŢIILE DIMENSIONALE potfi variaţii în plus, care sunt desemnate

prin termenul de expansiune, sau variaţii în minus, care se referă la
contracție.
De-a lungul prizei, amalagmul suferă iniţial o contracție, consecinţă a
reducerii volumului prin absorbţia mercurului de către compusul AgaSn, apoi
foarte rapid urmeazăo dilatare. În cele din urmă rezultă o contracție lejeră de
cca 1 um/cm, în urma difuziunii mercurului rezidual în particulele de AgaSn
nereacţionate, după care urmează un platou de stabilizare.
-89-
Conform specificaţiei ADA nr.1 pentru amalgame dentare, modificările

dimensionale trebuie să fie cuprinse între O - 20um/cm.
Printre factorii care influenţează variațiile dimensionale ale
amalgamelor amintim compoziția aliajului (prin proporţia dintre _diferiţii
constituenți, care conferă comportament caracteristic în timpul prizei),
dimensiunea particulelor(aliajul cu particule mici creşte suprafața interfețelor
aliaj/mercur în timpul preparării, deci contracția iniţială va fi mai mare, deci,
cu cât dimensiunea particulelor este mai mică, cu atât expansiunea este mai
mică), raportul aliaj-mercur (cu câtcantitatea de mercur liber este mai mare,
expansiunea va fi mai importantă), durata şi viteza de preparare (cu cât
timpul de preparare este mai prelungit, cu atât expansiunea este mai redusă),
condensarea (intervalul de timp scurs între preparare şi condensare nu
trebuie să depăşească 3-3,5 minute, respectiv, cu cât presiunea de
condensare este mai mare pentru un timp de preparare dat, cu atâtva fi mai
redusă expansiunea) expansiunea mercuroscopică (care apare prin
umectarea cu mercur a unui amaigam care deja a făcut priză şi are valoarea
aproximativă de 1%).
FIG. 51 ASPECTUL UNOR OBTURAȚII DIN AMALGAM DE ARGINT

PREZENTÂND FENOMENUL DE SEPARAŢIE MARGINALĂ
DILATAREA TERMICĂ: Coeficientul de dilatare termică a

amalgamului este aproape de două ori mai mare decât cel al țesuturilor
dentare. Diferenţa de expansiune termică dintre amalgam şi coroana dentară
determină apariţia de spaţii fine de-a lungul marginilor obturaţiei, când
amalgamul este răcit (fenomenul de separație marginală). Prezenţa acestor
spaţii face posibilă infiltrarea fluidului bucal la interfaţa dinte-obturaţie,
ulterior ea fiind eliminată de la acest nivel, odată cu revenirea obturaţiei la
temperatura normală a cavităţi bucale.
Procesul de pătrundere-expulzarea fluidului bucal între obturaţie şi
dinte ca urmare a variațiilor dimensionale determinate de temperatură,
90
crai
poartă numele de percolare condiţionată termic. Cu toate acestea,

modificările dimensionale ce apar consecutiv supuneri la variaţii de
temperatură la nivelul unei obturaţii de amalgam sunt reduseşi nedecelabile
prin metode uzuale.
REZISTENŢA LA COMPRESIUNE depinde de mai mulţi factori,

printre care se numără: compoziția aliajului Ag-Sn (faza y generează
amalgame cu rezistenţă crescută, în timp ce faza «+f dau amalgame
fragile), dimensiunea şi forma particulelor (particulele mici augumentează
rezistența), timpul de preparare (prepararea insuficientă determină obţinerea
unui aliaj fragil), cantitatea de mercur (între 45-53%, procentajul de mercur nu
are efecte notabile asupra rezistenţei, dar când se depăşeste 55% Hg sau
este mai mare, rezistenţa scade considerabil), condensarea (în cazul
amalgamelor clasice, cu cât presiunea de condensare este mai mare, cu cât
rezistenţa la compresiune este mai importantă, datorită eliminări mercurului
în exces, spre deosebire de amalgamele cu particule sferice, la care variaţia
presiunii de condensare are efecte minime).
REZISTENŢA LA TRACŢIUNE a amalgamelor este mult mai redusă

decâtrezistenţa la compresiune, motiv pentru care preparaţia trebuie astfel
conturată încâtrestaurarea să fie solicitată mai puţin la tracţiune şi mai mult
la compresiune.
PLASTICITATEA, care permite deformarea sub influenţa unei

presiuni, este în strânsă relaţie cu vâscozitatea şi fluiditatea amalgamelor.
Iniţial, amalgamele trebuie să prezinte plasticitate de adaptare, care permite
adaptarea intimă a materialului la pereţii cavităţii preparate, pentru ca în
timpul condensării amalgamelor, să prezinte plasticitate de lucru, care
permite exercitarea unor presiuni sporite în timpul fulării materialului în
cavitate. -
DURITATEA variază, iniţial fiind în corelaţie cu clasa în care sunt

incluse amalgamele, însă după 24 ore diferenţele se reduc, valoarea medie
fiind de 110HK.
_CONDUCTIVITATEA TERMICĂ Amalgamele sunt bune conducătoare

de căldură, deci reconstituirile extinse trebuie asociate cu obturaţii de bază
care să asigure protecţia pulpei faţă de insultele termice, determinate de
ingerarea de alimente şilichide având temperaturi extreme.
-91-
INTEGRITATEA MARGINALĂ: O tehnică defectuoasă, prin care

rămân porţiuni de amalgam neprotejate de pereţii de smalţ sau depăşind
suprafaţa acestuia, determină apariţia fracturii marginale.
ETANŞEITATEA
Etanşeitatea unei obturaţii se referă la proprietatea de asigura o
închidere ermetică a cavităţii obturate, nepermiţând deciinfiltrarea de fluide
bucale şi fiind în relaţie directă cu perenitatea obturaţiei. Etanşeitatea este
supusă mai multor factori de variaţie: integritatea marginală a obturaţiei
(afectarea acesteia determină alterarea etanşeităţii), adezivitatea
materialului de obturaţie (intervine pozitiv în asigurarea etanşeităţii),
stabilitatea dimensională (participă esenţial la menţinerea unei bune
etanşeităţi), coroziunea amalgamelor (are o acţiune benefică prin căptuşirea
eventualelor hiatusuride la interfaţa dinte/obturaţie cu produşi de reacție),
porozitatea (defectele prin lipsă de substanţă în masa obturaţiei se pot
manifesta sub formă de bule, care apar datorită conţinutului ridicat de mercur
suprafața obturaţiei, care apar prin eliminarea mercurului prin supraîncălzirea

din timpul lustruirii obturaţiei, şi microporii din masa obturaţiei, datorate
excesului de Hg şi/sau insuficienta presiune de condensare a amalgamului).
TABEL 5. PROPRIETĂȚILE AMALGAMELORa)Fine Cut-Caulk, b) Dispersalloy-Caulk şi Tytin-Kerr

Tipul de amalgam Rezistenţa la compresiune Rezistenţa la
(MPa) % infiltrare tracţiune (24 ore)
După 1oră După 7 zile (MPa)
a. Conţinut redus de cupru 145 343 2.0 60
b. Amestec 137 431 0.4 48
c. Compoziţie unică 262 510 0.13 64
PROPRIETĂȚILE CHIMICE
Dintre proprietăţile chimice ale amalgamelor de argint, cel mai
important fenomen este reprezentat de coroziune.
COROZIUNEA acestor materiale reprezintă fenomenul chimic de

alterare a compoziţiei amalgamelor. Alterarea chimică a amalgsamelor poate
varia de la simple modificări de culoare, consecutive sulfurării -(HgAg)Sx sau
(Ag2S)- la alterări mai importante.
2092
Coroziunea amalgamelor depinde de mai mulţifactori, ca de exemplu:
- Compoziţia aliajului: prezenţa zincului în acest sens este benefică,

amalgamele obţinute din aliaje cu conţinut de zinc (chiar în proporţi mici)
având o rezistenţă crescută la coroziune.
- Dimensiunea particulelor: amalagamele obţinute din aliaje cu particule
fine au o rezistenţă mai bună la coroziune decâtcele care provin din aliaje
cu particule grosiere.
- Compoziţia de fază a amalgamului, faza y2 fiind cea mai sensibilă la
coroziune, iar în cazul unui amalgam non-y, faza CusSns este cea mai
susceptibilă la coroziune.
- Calitatea suprafeţelor obturaţiei: cu cât gradul de netezire şi lustruire este
mai mare,cu atât rezistenţa la coroziune este mai mare.
- Factorul pacient: igiena defectuasă determină scăderea pH-ului şi
acumulări de placă bacteriană la nivelul obturaţiei, favorizând apariţia
fenomenelor de coroziune.
PROPRIETĂȚILE BIOLOGICE
FINISAREA ŞI LUSTRUIREA suprimă majoritatea neregularităţilor

de suprafaţă, favorizând formarea unei pelicule protectoare, care elimină cea
mai mare parte a pilelor galvanice locale, consecutiv reducându-se
posibilitatea apariţiei depozitelor de coroziune. Cu toate acestea, se pot
produce infiltrări ale canaliculelor dentinare cu urme de staniu, argint sau
cupru, putând antrena astfel coloraţii disgraţioase.
Reacţiile inflamatorii pulpo-dentinare legate de traumatismul operator
dispar, de regulă, după trei săptămâni.
FIG. 52. INSERAREA AMALGAMULUIDE ARGINT | TEA PREPARATĂ

ŞI ASPECTUL UNOR OBTURAŢII DIN AMALGAM DE ARGINT ÎN CAVITATEA ORALĂ
-93-
UTILIZAREA MERCURULUI
Intoxicația cu mercur poatefi acută sau cronică.
Intoxicația acută poate rezulta din ingestia de săruri de mercur sau din
inspirarea unor concentraţii crescute de vapori de mercur. În aceste cazuri, ca
simptome se citează: gust metalic, senzaţia de sete, dureri abdominale
puternice, vomismente şi hematurie. Moartea poate surveni în decurs de
câteva ore, dacă vomismentele sunt atât de severe încât să producă pierderi
majore de apă şi electriliţi.
Intoxicația cronică reprezintă un risc major pentru stomatologi, fiind
consecința expunerii pe termen lung la concentrați reduse de vapori de
mercur. Mercurul traversează bariera hematoencefalică, se oxidează şi este
reţinut în această formă. O mare parte din simptomele intoxicației cu mercur
reflectă tulburările neuro-psihice determinate de această retenţie. O
manifestare importantă este eretismul mercurial, manifestat prin: modificări
de personalitate, tremor al feţei, buzelor sau picioarelor, tulburări de vorbire şi
de vedere, afectarea scrisului, insomnie, ataxie, perturbarea coordonării
muscular, pierderea auzului.
PENTRU REDUCEREA RISCULUI DE INTOXICAŢII CU MERCUR în

cabinelete de stomatologie, trebuie luate o serie de măsuri, printre care se
numără: depozitarea mercurului în recipiente bine etanşeizate, manipularea
mercurului deasupra unor suprafeţe care pot fi cu uşurinţă curățate ulterior,
curățirea imediată a mercurului vărsat accidental, evitarea atingerii
mercurului şi a amalgamului cu mâna neprotejată, colectarea resturilor de
amalgam şi depozitarea lor sub apă, aerisirea frecventă a încăperilor, evitarea
covoarelor în cabinet, evitarea încălzirii mercurului sau a amalgamului,
utilizarea spray-ului de apă şi a aspiratorului de salivă la îndepărtarea sau la
finisarea unei obturaţii de amalgam, determinarea anuală a nivelului
mercurului în organism la pesonalul din cabinetele stomatologice,
determinarea periodică a nivelului vaporilor de mercur în cabinetele
stomatologice, efectuarea unei educaţii igienico-sanitare eficiente a
personalului expus intoxicației cu mercur.
1.3.1.6. MANIPULAREA AMALGAMELOR

Manipularea amalgamelor, destul de simplă şi poate pe nedrept
banalizată în ultima vreme, reclamă totuşi un nivel minim de respectare a
indicaţiilor date de producători, pentru obţinerea de obturaţii cu proprietăţi
optime.
-94-
PROPORȚIA ALIAJULUI ŞI MERCURULUI

Asigurarea unei proporţii corecteîntre aliaj şi mercur reprezintă prima
cerinţă majoră în vederea obţinerii unui amalgam cu calităţi superioare.
Proporția de mercur utilizată pentru diferite aliaje variază între 53,7%
(pentru aliajele convenţionale cu conţinut redus de cupru ) şi 43% (pentru cele
cu conţinutcrescut de cupru şi compoziţie uniformă).
Deoarece asigurarea unei proporţii corecte între aliaj şi mercur este
esenţială, fabricanţii au propus dispozitive variate pentru dozarea pulberii şi a
lichidului.
PROPRORŢIA DE MERCUR se stabileşte prin cântărire sau dozare
volumetrică.
ALIAJUL se dozează prin: cântărire, folosirea de tablete, folosirea
de ambalaje care conțin cantități precântărite, dozare volumetrică.
Dozarea volumetrică este o metodă lipsită de acuratețe, întrucât
greutatea aliajului la un volum dat variază în funcţie de gradul de împachetare
a particulelor şi în plus,aliajul poate adera de pereţii dozatorului.
Capsulele predozate, care conţin particule de aliaj şi mercur în
compartimente separate printr-un disc sau o membrană, sunt deosebit de
utile şi comode în utilizare. Înainte de folosire, membrana este ruptă prin
comprimarea capsulei, după care aceasta din urmă se fixează într-un
amalgamator mecanic.
REDUCEREA PROPORŢIEI DE MERCUR ÎN OBTURAŢIA FINITĂ se

poate obţine prin două metode: stoarcerea amestecului înainte de inserarea
în cavitate şi tehnica minimului de mercur (Eames, care utilizează cantităţi
egale dealiaj şi mercur şi la final nu se stoarce mercurul, metodă asociată cu
amalgamarea mecanică).
PREPARAREA AMALGAMELOR
În urma preparării, filmul de oxid de pe suprafaţa aliajului este
eliminat, mercurul reacţionând astfel cu particulele de aliaj.
Prepararea se efectuează clasic cu ajutorul mojarului şi pistilului
(utilizate încă de acum patru secole). Proporţiile corecte de aliaj şi mercur vin
în contact cu pereţii mojarului, până ce se obţine un amalgam neted şi
omogen. În scopul efectuării acestei manopere se utilizează o forţă moderată.
95
Amestecarea cu ajutorul mojarului şi pistilului devine o alternativă mai

anevoioasă în cazul noilor amalgame, care reclamă creşterea efortului la
preparare.
Trei factori (viteza pistilului, forța exercitată de pistil asupra
conţinutului mojarului şi timpul de preparare) trebuie bine controlaţi în
vederea obţinerii unor proprietăţi optime şi reproductibile.
SUBPREPARAREA ŞI SUPRAPREPARAREA: Amalgamul

subpreparat este dificil de manipulat, se sfărâmă cu uşurinţă, iar inserţia în
cavitate este anevoiosă. Supraprepararea este de asemenea de nedorit,
întrucât reduce timpul de lucru.
Du E:
FIG. 53. ASPECTUL AMALGAMULUI CORECT TRITURÂT şi AMALGAMULUI SUPRATRITURAT
INSERŢIA AMALGAMULUI ÎN CAVITATE se efectuează cu ajutorul

portamalgamelor, care se pot prezenta fie sub forma unor instrumente cu o
extremitate prevăzută cu striaţii, care asigură aderenţa amalgamului
(fuloare), fie sub forma unor seringi-pistoale,utilizarea acestora din urmă fiind
mai comodă. Inserţia (condensarea) amalsamului poate fi manuală sau
mecanică.
CONDENSAREA AMALGAMULUI ÎN CAVITATE asigură adaptarea
completă a amalgamului la pereţii cavităţii şi controlul asupra proporţiei de
mercur din obturaţie. Se condensează porţiuni mici, cu mişcări energice,
pentru a exprima o cantitate cât mai mare de mercur în timpul de lucru
disponibil. În timpul condensării, la suprafața cantităţii condensate apare un
strat de material bogat în mercur. O parte din acesta poate fi îndepărtată
pentru a reduce conţinutul final de mercur, restul va facilita legarea cu
următoarea porţie de amalgam. În general, cu cât rămâne mai mult mercur în
masa de amalgam după condensare, cu atât proprietățile acestuia sunt
influiențate negativ.
Este important ca amalgamul să fie condensat în cavitate imediat
după preparare. Întârzierea condensări permite amalgamului să facă parţial
-96-
priză înaintea inserării în cavitate, deci înlăturarea unei cantităţi

corespunzătoare de mercur este mai anevoioasă. În consecinţă, nu trebuie
depăşit un interval de trei minute între preparare şi condensare, căci
cristalizarea începe deja după un scurt timp.
SCULPTAREA OBTURAŢIEI : Priza iniţială a amalgamelor permite
începerea sculptării cu instrumente ascuţite aproape imediat după
condensare. După sculptare nu trebuie intervenit asupra obturaţiei timp de cel
puţin 24 h.
FINISAREA ŞI LUSTRUIREA : Scopul finisării şi a lustruirii rezidă în
reducerea retenţiei de placă, diminuarea coroziunii şi creşterea confortului
pacientului. O suprafaţă rugoasă la nivelul obturaţiei prezintă spaţii
microscopice, în care se acumulează detritusuri alimentare şi placă
bacteriană. În afara efectelor cunoscute, acestea favorizează şi apariţia de
modificări galvanice la suprafaţa obturaţiei, mergând până la colorare şi
coroziune. După un interval de minim 24 ore, se pot efectua operaţiunile de
finisare şi lustruire.
Finisarea se realizează cu ajutorul pietrelor fine, discurilor şi benzilor
abrazive. Lustruirea finală se efectuează cu silex extrafin, urmat de o pastă
subţire de oxid de staniu cu ajutorul unei perii rotative moi. De-a lungul
acestor operaţiuni, obturaţia trebuie păstrată umedă, pentru a evita
supraîncălzirea.
FIG. 55. MODUL DE PREZENTARE AL CAPSULELOR DE AMALGAM ŞI AL AMALGAMATORULUI
97
1.3.2. AMALGAMUL DE CUPRU

Amalgamul de cupru a fostutilizat pentru obturarea dinţilor temporari,
dearece cuprul prezintă efect antibacterian.
Materialul se prezintă sub forma unor tablete care conţin 60-70%
mercur şi 30-40% cupru. Acestea sunt încălzite, până când apar picături de
mercur la suprafața tabletelor, după care se mojarează şi se condensează în
cavitate, la fel ca şi amalgamele de argint.
Renunţarea la aceste produse s-a datoratproprietăţilor lor inferioare şi
eliberarea crescută de mercur în timpul manipulării acestora.
1.3.3. AMALGAMUL DE GALIU

În amalgamul de galiu, mercurul este înlocuit cu galiul, metal care are
punct de topire foarte scăzut şi se combină cu Sn pentru a forma un lichid
eutectic la temperatura camerei.
Produsul nu are calităţi superioare amalgamelor convenţionale.
1.3.4. AURUL
Aurul prezintă, în forma sa pură, proprietăţi cu totul speciale. Astfel, în
stare pură, aurul are proprietatea de a fi coeziv la temperatura camerei.
Această proprietate apareşi la alte metale.
Prezenţa oxigenului din aer determină apariţia la suprafaţa acestui
metal a unui film de oxid, care împiedică obiectivarea acestei proprietăţi.
De asemenea, aurul este moale, ceea ce înlesneşte obturareadirectă a
cavităţilor prin depuneri şi condensări succesive, iar între fragmentele
suprapuse şi presate iau naştere legături metalice.
Avantajele aurului ca material de obturaţie: etanşeitate marginală,

rezistenţă deosebită la coroziune,tolerabilitatea biologică deosebită.
-98-
Dezavantaje aurului: indicaţiile sunt limitate la suprafețele dentare

care nu trebuie să suporte eforturi masticatorii mari, manoperele de degazare
şi inserare-condensare necesită manualitate şi grijă deosebită din partea
practicianului, folosirea instrumentului de mână are un potenţial traumatizant
pentru pacient, timpul de lucru estefoarte prelungit (mult mai mare decâtcel
consumat pentru alte alternative terapeutice), culoarea nu corespunde
dezideratelor fizionomice, preţul de cost face ca aceste restaurări să aibă o

răspândire episodică.
Manipularea aurului pentru obturaţii directe reclamă parcurgerea cu

scrupulozitate a câtorvafaze specifice acestei alternativeterapeutice.
Pentru înlăturarea impurităților de la suprafaţă, aurul trebuie supus
unui proces denumit degazare sau decontaminare. Acesta se realizează prin
transmiterea unei cantităţi de energie termică fragmentelor, ceea ce va
produce creşterea mobilităţii moleculare a impurităților, evaporându-le de pe
suprafeţele respective din aur.
Degazarea se poate executa prin trei metode principale: cu ajutorul
lămpii de spirt, prin intermediul unei plăci de mică plasate deasupra unei
flăcări, sau prin degazarea electrică.
Operaţiunea de degazare reclamă meticulozitate şi prudenţă, întrucât,
dacă se depăşeşte temperatura de 760*C, aurul îşi pierde maleabilitatea.
Condensarea aurului pentru obturaţii directe se poate face în mai

multe moduri: cu instrumente de mână şi ciocan special (cea mai veche
metodă de condensare, încă în uz, în ciuda timpului crescut de lucru şi a
potenţialului traumatizant), condensarea pneumatică (nu este o metodă
controlabilă), condensarea electronică (metoda cea mai controlabilă şi mai
eficientă).
Influența dimensiunii extremității active a fuloarului asupra

condensării: Suprafaţa de lucru a fuloarului distibuie energia de impact în
timpul condensării, fiind de preferat fuloarele având capete de dimensiuni
mici, în scopul repartizării eficiente a energiei, fără a creşte forța de impact
până la nivele traumatizante pentru structurile SOF. Reducerea dimensiunii
transversale a capului fuloarului este la un moment dat limitată de
-99-
posibilitatea penetrării extremității acestuia în masa de aur (efect nedorit).

Aria suprafeţei de secţiune a extremității condensatorului trebuie să fie între
0,3-1mm2.
FIG. 57. ETAPEÎN REALIZAREA OBTURAŢIILOR DIN AUR COEZIV:

preparareacavităţii, inserareaaurului coeziv în cavitățile preparate,finisareaşi lustruirea obturaţiilor din
aurşi aspectul unor obturaţii din aur coeziv în cavitatea orală
- 100 -
1.4. MATERIALE DENTARE PENTRU TRATAMENTUL

ŞI PROTECŢIA PLAGILOR PULPO-DENTINARE
1.4.1. LACURILE
Lacurile sunt utilizate, atât pentru a realiza o barieră împotriva trecerii
agenţilor iritativi din cimenturi şi alte materiale restaurative, cât şi pentru a
reduce penetrarea fluidelor bucale prin interfaţa dinte/restaurare, spre
dentina subiacentă. De asemenea, lacurile favorizează reducerea sensibilităţii
post-obturaţie, atunci când se aplică pe suprafeţele dentinare, sub restaurări.
În ultimul timp se constată o tendinţă de înlocuire a lacurilor cu agenţii
de cuplare dentinari.
COMPOZIȚIE ŞI MANIPULARE
Lacurile sunt soluţii alcătuite din una sau mai multe răşini fluide,
naturale sau sintetice. Răşinile naturale şi ingredientele sintetice suni
reprezentate de copal şi nitroceluloză. Solvenții utilizaţi în compoziţie sunt
cloroformul, aicoolul, acetona, benzenul, toluenul, acetatul de etil şi acetatul
de amil. Se pot adăuga şi agenţi medicamentoşi de tipul clorbutanolului,
timolului şi eugenolului. În momentul aplicării pe suprafaţa preparaţiei,
solvenţii se evaporă rapid, lăsând în urma lor o peliculă de răşină. Adăugarea
de fluor în compoziţia lacurilor a fost şi ea încercată, dar nu există dovezi certe
că astfel lacurile ar fi mai eficiente.
Lacurile se pot aplica cu ajutorul unor mici tampoane de bumbac,
manipulate cu un ac de canal sau cu pensa. Pentru a se aplica în strat cât mai
subţire, tamponul vafi îmbibat doar parţial cu soluţia de lac. Pentru se evita
formarea striurilor, uscarease va face cu un jet blând de aer. Stratul următor
se aplică doar după uscarea completă a primului strat. A fost remarcat faptul
că protecţia realizată cu lacuri este mai eficientă în cazul aplicării a două
straturi subţiri, decât în cazul aplicării unui strat unic şi gros. La fiecare
aplicare se recomandă utilizarea altei bulete de bumbac, pentru a se evita
contaminarea lacului. Recipientele care conţin lacurile se vor închide etanş,
imediat după aplicare, pentru a se reduce la maxim pierderile de solvent
—1041.-
(motiv pentru care cele mai multe produse sunt livrate împreună cu o sticlă
separată de solvent pur, ce poatefi utilizat pentru a împiedica atingerea unei
compoziţii prea vâscoase a lacului). Recipientul cu lac trebuie menţinut pe
jumătate plin, prin diluare cu solvent. Solventul poate fi folositşi pentru
îndepărtarea lacului de pe suprafeţele dinţilor sau a bonturilor.
FIG. 58. MODUL DE PREZENTARE AL LACURILOR Copalite Varnish, VanishXT Extended - 3 M

Espe,
Cervitec Plus Protective Varnish- Ivoclar Vivadent
PROPRIETĂȚI
Lacurile nu împiedică trecerea totală a constituenţilor cimenturilor cu
acid fosforic în dentina învecinată, ci doar o reduc. Rezultatele contradictorii,
respectiv reducerea nesemnificativă în locul prevenirii a trecerii acizilor, se
pare că se datorează orificiilor punctiforme existente în pelicula de lac,
formate în urma volatilizării solvenţilor organici. Aplicarea de straturi
succesive realizează o continuitatea filmului uscat de lac. Peliculele subțiri de
lacuri răşinice reduc semnificativ infiltraţia prin spaţiul dintre marginile
cavităţii şi pereţii restaurărilor. Lacurile ameliorează etanşeitatea
restaurărilor, nepermiţând pătrunderea ionilor metalici şi a mercurului din
amalgam, prevenind astfel înnegrirea ţesuturilor dure dentare.Fiind insolubile
în apă, asigură protejarea pulpei şi în decursul procedeelor de gravare acidă.
Efectele lacurilor nu sunt pe deplin explicate, ele reducând penetrarea
fluidului bucal la acest nivel şi micşorând sensibilitatea postoperatorie.
Integritatea peliculei de lac este periclitată în cazul în care aceste materiale
vin în contactdirect cu materiale de restaurare de tipul răşinilor cu sau fără
umplutură, deoarece pelicula de lac este dizolvată de monomerul conţinut în
aceste materiale.
Grosimea redusă a filmului de lac nu asigură izolare termică şi nu
conferă rezistenţă mecanică. Pentru preparatele comerciale s-a stabilit o
- 102 -
crem
grosime a filmului cuprinsă între 2-4Â, sub un unghi de contact cu dentina

variind între 53-1060.
INDICAȚIILE UTILIZĂRII LACURILOR

Indicaţiile utilizării lacurilor se referă la aplicarea pe suprafeţele
dentinare în vederea reducerii penetrării acidului din cimenturile fosfat de
zinc, aplicarea pe pereţii de smalţ şi dentină pentru reducerea penetrării
fluidelor bucale pe lângă restaurările metalice, reducerea pătrunderii
produşilor de coroziune din amalgamele dentare în dentină, împiedicarea
umezirii suprafaţei dintelui, aplicarea pe pereții de dentină ai căror canalicule
vin în contact direct cu organul pulpar atunci când se utilizează o bază de
ciment fosfat de zinc.
DEZAVANTAJELE LACURILOR
Depunerea lacurilor direct pe dentina cavităţilor profunde provoacă
iritații pulpare,în special dacă solventul este reprezentat de cloroform (motiv
pentru care în acestetipuri de cavităţi, lacul se depune pesteun liner pe bază
de Ca(0H)2).
Lacutile diminuă retenţia pinurilor parapulpare intradentinare şi
retenţia incrustaţiilor cu până la aproape 50%.
Nu se utilizează sub restaurări din răşini sau compozite, deoarece
monomerii acestora pot distruge filmui format. Nu se vor aplica lacuri atunci
când acţiunea terapeutică este aşteptată de la o bază cu rezistenţă redusă pe
bază de Ca(OH) sau de la un liner, respectiv atunci când materialul bazei de
ciment este un calmant (situaţie în care lacul se poate aplica deasupra bazei
de ciment).
1.4.2. LINERII
Linerii se utilizează pentru a asigura o barieră împotriva trecerii
substanţelor iritante din structura cimenturilor sau a altor materiale
restaurative, precum şi pentru a reduce sensibilitatea dentinei de-abia
preparate.
Spre deosebire de lacuri, linerii pot avea un oarecare beneficiu
terapeutic pentru dinte, deoarece hidroxidul de calciu conținut difuzează şi
stimulează activitatea neodentinogenetică a odontoblaştilor, obstruându-se
- 103 -
astfel canaliculele dentinare din imediata apropiere a preparaţiei. O

proprietate deosebit de importantă este aceea că linerii nu fac priză, aşa cum
este cazul agenţilor de coafaj pe bază de hidroxid de calciu.
COMPOZIȚIE ŞI MANIPULARE
Linerii sunt suspensii de hidroxid de calciu într-un material organic |
|i
lichid de tipul metil-, etil-, cetonă, alcool etilic, sau într-o soluţie apoasă de j
metil- celuloză, care funcţionează ca agent de creştere a vâscozităţii. De
asemenea, linerii pot conţine şi granule fine de polimeri acrilici sau sulfat de
bariu, precum şi compuşi fluoruraţi de tipul monofluorfosfatului de calciu. Prin
evaporarea solventului volatil, linerul formează o peliculă subţire de 15um de
hidroxid de calciu pe suprafaţele respective, realizând o barieră fizică şi
chimică.
Pe
FIG. 59. MODUL DE PREZENTAREAL LINERILOR Ketac'” Bond Glass lonomer Cavity Liner- 3M ESPE
Vitrebond” Glass lonomerCavity Liner/Base Material- 3M ESPE şi Fuji Lining LC Paste Pak - GC
Datorită consistenţei fluide, linerii se aplică pe suprafaţa dentinei prin

picurare sau pensulare. Evaporarea solventului, care se realizează sub
acţiunea spray-ului de aer pentru 15-30 secunde, conduce la formarea unui
strat subţire, care protejează țesutul pulpar subiacent. Se pare că unele
produse au integritate mai bună şi asigură protecţie pulpară crescută atunci
când sunt utilizate în combinaţie cu materiale de restaurare care conţin
monomeri.
3M ESPE.
Vinea
FIG. 60. MODUL DE PREZENTARE şi UTILIZAREAL LINERULUI

Vitrebond'* PlusLight Cure Glass lonomerLiner/Base
-104-
—
PROPRIETĂȚI
Ca şi lacurile, linerii nu prezintă adezivitate mecanică puternică şi nu
asigură o izolare termică semnificativă.
Rezistența mecanică şi duritatea lor sunt scăzute. pH-ul lor este de 11.
Linerii pe bază de hidroxid de calciu sunt solubili şi deci nu vor fi
aplicaţi pe marginile cavităţilor.
Suprafeţele protejate cu lineri nu se gravează acid.
Compuşii fluoruraţi au fost adăugaţi în compoziția linerilor pentru a
reduce hipersensibilitatea, respectiv frecvenţa cariilor secundare marginale.
Deşi studiile in vitro au arătat o reducere a solubilităţii ţesuturilor dentinare,
studiile clinice nu au demonstrat eficienţa compuşilor fluoruraţi.
Unele cercetări experimentale au demonstrat totuşi absenţa bacteriilor
la interfaţa răşină compozită/ţesut dentar dur, atunci când linerul utilizat avea
în compoziţia sa monofluorofosfat de calciu.
În prezent există şi lineri care au la bază cimenturile ionomere de
sticlă. Acestea sunt de două tipuri, lineri-ionomeri analogitipului II CIS (sistem
bicomponent convenţional pulbere-lichid), care au priza mai rapidă şi
vâscozitatea mai redusă decât CIS, respectiv lineri-ionomeri fotopolimerizabili
(în sistem bicomponent convenţional sau monocomponent, pastă). Sunt
utilizaţi ca adezivi dentinari, avantajul lor constând în reacţiile pulpare mai
discrete şi în efectul carioprofilactic.
A >
= măi pe ar pas ei ă
FIG. 61. ASPECT E.NI. AL NTERFEȚEI DENTINĂ - ADEZIV DENTINAR
Tratamentul prin intermediul soluţiilor desensibilizante reprezintă o

alternativă novatoare efectivă de terapie a sensibilităţii dentinare.
Tratamentul plăgii dentinare a unui bont vital diferă faţă de cel rezultat în urma
preparării unei cavităţi. În timp ce lacurile, linerii, respectiv materialele de
coafaj sunt protejate de obturaţii provizorii sau de durată, aceste substanțe
aplicate pe suprafaţa bontului vital sunt dizolvate, în timp, defluidul bucal.
- 105 -
Linerii şi lacurile constituie o protecţie pulpară insuficientă faţa

de
acizii liberi ai cimentului, unii autori dovedind că aceste subst
anţe nu asigură
o închidere perfectă a canaliculelor dentinare faţă de influenţel
e chimice din
cavitatea bucală şi faţă de acizii liberi ai cimentului.
S-a demonstrat că un material radioactiv poate străbate dentin
a, chiar
dacă aceasta a fost tratată anterior cu lac sau liner. Acest
e substanţe
protectoare nu prezintă suficientă adeziune pe dentină, iar
aplicarea lor în
strat mai gros de 20-30 Â micşorează capacitatea de adezi
une a materialelor
de cimentare cu 20-50%. De asemenea, lacurile şi linerii aplicaţ
i pe suprafaţa
dintelui şlefuit, vor prejudicia calitatea cimentării definitive.
Compoziţia chimică a agenţilor desensibilizanţi este predo
minant pe
bază de hidroxi-etil-methacrilat (HEMA). Precipitarea soluţiilor
desensibilizante
în canaliculele dentinare reduce semnificativ mişcarea fluidu
lui intracanalar,
fapt care este în referinţă cu aşa numita sigilare intradentina
ră (intradentinal
sealing). Efectul benefic al soluţiilor desensibilizante se
datorează acţiunii
acestor materiale de protecţie chimică asupra septărilor
proteinice ale
canaliculelor dentinare, iar studiile de microscopie electr
onică efectuate au
vizualizat diferenţe dimensionale marcante ale spaţiilor
intercanaliculare,
după acţiunea desensibilizantelor dentinare.
DP e E 205, etdee taA 2

FIG. 62. ASPECTUL STRUCTURII PROTEICE AL CANALICULELOR
DENTINARE LA MICROSCOPUL
ELECTRONIC DE BALEIAJ ÎNAINTE şi DUPĂ APLICAREA SOLUȚIEI
DESENSIBILIZANTE Gluma Desensitizer
Indicaţiile soluţiilor de desensibilizare dentinară se referă la

tratamentul hiperesteziei dentinare provocate de spinele
iritantive dentinare
fizice (rece, cald, contact), chimice (eroziuni acide) şi fiziol
ogice (abraziune şi
miloliză) şi la protejarea suprafeţelor dentinare expuse cu
eroziuni cervicale.
Se indică pentru prevenirea apariţiei hipersensibilităţi
i dentinare după
prepararea prin şlefuire a dinţilor vitali (după preparaţiile
prin şlefuire a
coroanelor dinţilor pentru restaurări fixe), respectiv înaint
e de începerea
- 106 -
tratamentului conservativ de restaurare prin obturaţie a leziunilor odontale la

dinţii vitali (în timpul preparaţiilor pentru cavitățile care vorfi obturate cu
materiale fizionomice compozite din clasa răşinilor diacrilice compozite).
Singurele contraindicaţii suntîn referință cu hipersensibilitatea la unul
dintre substanţele constituente.
FIG. 63. MODUL DE PREZENTARE AL SOLUŢIILOR DESENSIBILIZANTE DENTINARE
1.4.3. MATERIALE PENTRU_OBTURAŢII DE BAZĂ

CU REZISTENȚĂ REDUSA
Materialele pentru obturaţii de bază cu rezistenţă redusă sunt
reprezentate de sistemele pulbere-lichid sau pastă-pastă, conținând hidroxid
de calciu sau ZOE. Aceste cimenturi sunt cunoscuteşi sub denumirea de baze
intermediare sau agenţi de coafaj.
Cimenturile pe bază de hidroxid de calciu sunt biomateriale de
protecţia a plăgii pulpo-dentinare şi se prezintă ca sisteme bicomponente, tip
pastă-pastă.
FIG. 64. MODUL DE PREZENTARE AL CIMENTURILOR PE BAZĂ DE Ca(0H)2

Dycal- Dentspy, Calcimol- Voco, Calcicor- Voco
“COMPOZIȚIA ŞI REACȚIA DE PRIZĂ

Pasta bază are în compoziţia sa tungstat de calciu, fosfat tricalcic şi
oxid de zinc în salicilat-glicol.
=104.-
Pasta catalizator este alcătuită din hidroxid de calciu, oxid de zinc

şi
stearat de zinc în etilen- toluen- sulfonamidă.
Priza materialului se produce în urma reacției dintre hidroxidul de
calciu şi salicilat, cu formarea _disalicilatului de calciu. Materia
lele de
umplutură (tungstatul de calciu, sulfatul de bariu) asigură radioopacitate
a.
Priza cimentului se face dinspre suprafaţă spre profunzime. Pentru
preparare, se amestecă cantităţiegale din cele două paste (de culoridiferite)
pe o bucată de hârtie cerată, până la uniformizarea aspectului.
Au apărut şi cimenturi pe bază de Ca(OH)2 fotopolimerizabile, la care
matricea organică determină o solubilizare mai redusă şi rezistență mecani
că
augmentată (Basic L -Vivadent, Calcimol LC -Voco).
La acestea, bazele fotoactivabile conţin hidroxid de calciu şi sulfat de
bariu dispersate într-o masă de răşină dimetilcrilat- uretanică. În
prezent,
acesttip de ciment poatefi prezentat şi în sisteme încapsulate.
pa =
FIG. 65. MODUL DE PREZENTAREAL CIMENTURILOR PE BAZĂ DE Ca(OH)2

UltraCale XS - Ultradent, Diapaste Calcium Hydroxide Paste - Diadent,
Vista-Calm
PROPRIETĂŢI
Cimenturile pe bază de hidroxid de calciu se utilizează pentru
căptuşirea cavităţilor profunde (coafaj indirect) sau coafaj direct.
Succesul acestor cimenturi în coafajul indirect realizat în dentina
alterată sau colorată este asigurat de acţiunea antibacteriană a hidroxidului
de calciu. Frecvent se utilizează în asociere cu materiale având rezistenţă
crescută.
În prezent au fost elaborate şi materiale de obturare a canalelor
radiculare pe bază de hidroxid de calciu.
Caracteristicile importante ale acestor cimenturi sunt date
de
proprietăţile mecanice şi termice, solubilitate şi pH.
Timpul de priză variază între 2,5- 5,5 minute, iar rezistenţa lor creşte
progresiv timp de 24 ore.
- 108 -
E:
Modulul de elasticitate scăzut al bazelor cu hidroxid de calciu reduce

utilizarea lor la zonele care nu au o importanţă deosebită la susţinerea
restaurării, rezistenţa mecanică fiind asigurată de dentina integră sau de
cimenturile cu rezistenţă crescută. Totuşi, obturaţiile de bază cu hidroxid de
calciu sunt suficient de rezistente pentru a suporta forţele de condensare ale
amalgamului.
Bazele cu hidroxid de calciu pot asigura o oarecare izolare termică a
țesutului pulpar, dacă se folosesc în straturi suficient de groase. Nu se
recomandă straturi mai mari de 0,5mm, protecţia termică fiind asigurată de
baza cu rezistenţă mare situată deasupra.
Solubilitatea bazelor cu hidroxid de calciu este variabilă, situându-se
între 0,4- 7,8% în apă distilată, la 370C la 24 ore şi între 0,3- 1% în eter,
pentru 10 secunde. Realizarea efectelor terapeutice necesită un oarecare
grad de solubilitate al hidroxidului de calciu, dar această valoare optimă nu se
cunoaşte.
Utilizarea procedurilor de gravare acidă şi a lacurilor în prezenţa
bazelor cu hidroxid de calciu trebuie să se efectueze cu atenţie. Se pare că,
după un timp, unele preparate pe bază de hidroxid de calciu pur şi simplu
“dispar” din cavitate, cauzele acestei dispariţii fiind necunoscute
(solubilizare?).
pH- ul produselor pe bază dehidroxid de calciu variazăîntre 9,2- dep
Hidroxidul de calciu liber, în exces (în afara celui care participă la
formarea disalicilatului de calciu), stimulează depunerea de dentină
secundară de reparaţie în vecinătatea pulpei dentare şi are şi activitate
antibacteriană.
O bază fotopolimerizabilă cu hidroxid de calciu are un pH de 11,9,
solubilitate redusă în acid (sub 0,5%), solubilitate în apă la 24 ore mai mare
(sub 1%) şi o rezistență marela compresiune. Acestea suntvalori mai reduse
ale rezistenţei la întindere şi compresiune, precum şi ale modulului de
elasticitate comparativ cu bazele curezistenţă crescută.
Bazele cu hidroxid de calciu în sistem bicomponent au activitate
antibacteriană, pe când cele fotopolimerizabile nu au această calitate.
=109=
1.5. MATERIALE PENTRU OBTURAREA

CANALELOR RADICULARE ,
În terapia endodontică, succesul depinde de tratamentul chimico-
mecanic al canalelor şi de calitatea obturaţiei de canal.
Materialele utilizate pentru obturarea canalelor radiculare se pot
clasifica în rigide (conurile) şi plastice (paste, cimenturi sau sealeri).
O
clasificare simplă şi acceptată de practicienii este aceea care
împarte
materialele de obturat canale în două categorii, paste resorbabile (mater
iale
pentru obturaţii de canal temporare) şi cimenturi şi/sau materiale pentru
obturații de canal definitive. În cadrul celei de-a doua grupe se disting
materialele (cimenturile) de sigilat canale (sealers) şi conurile (core materia
ls)
care se asociază primelor.
1.5.1. PASTE RESORBABILE

Procedeul de obturare provizorie a canalelor radiculare cu diferite
paste resorbabile se utilizează frecvent în endodonţie, după obţine
rea
efectului terapeutic scontat, pastele provizorii îndepărtându-se din canale
le
care se vor obtura permanent.
Cea mai cunoscută pastă resorbabilă este pasta iodoformată
preconizată de Walkhoff în 1928, care se obține amestecând pulberea
de
iodoform cu o soluţie de paraclorfenol, camfor şi mentol.
Produsele comerciale conţin şi 3% timol, precum şi adaosuri de Zno.
E! R PENTRU OBTURAREA CANALELOR RADICULARE PE

BAZĂ DE Ca(OH)2Life - Kerr, Topal - Kerr, Sealapex — Kerr, Pulpdent Paste- PulpDent,
Multi-Cal
Calcium Hydroxide Paste — Pulpdent, Forendo Paste - PulpDent
= 410.-
O altă categorie paste resorbabile sunt cele pe bază de Ca(OH)2

(Pulpadent-Rower, CRCS-Hygenic, Life şi Sealapex- Kerr), care se utilizează în
terapia endodontică a dinţilor permanenţi cu apex încă larg deschis
(apexificare), precum şi a dinţilor vitali reimplantaţi şi transplantaţi, care
prezintă necroze pulpare şi/sau resorbiţii. Pastelor cu Ca(O0H)2 li se poate
adăugasulfatde bariu (pentru a deveni radioopace), în proporţie de 1/10.
În afară de pastele menţionate anterior, se mai comercializează o
multitudine de alte paste, care conţin diferite alte ingrediente (antiseptice,
antibiotice, enzime etc.).
Un loc aparte în cadrul acestei grupe de materiale îl ocupă pastele cu
formocrezol sau tricrezolformalină, care nu se întăresc, sfera lor de indicație
limitându-se la molarii temporari.
1.5.2. CIMENTURIŞI MATERIALE DENTARE

PENTRU OBTURAŢII RADICULARE DE DURATA
Canalele radiculare, pregătite mecanic, chimic şi sterilizate prin
intermediul antisepticelor, antibioticelor sau prin diferite mijloace fizice, se

degresează şi se uscucă şi apoi se obturează etanş, cu materiale sau
cimenturi de durată.
Există mai multe clase de materiale de obturaţie radiculară de durată,
cimenturi pe bază de ZOE, compuşi cu sutapercă şi metalici (de obicei din
argint).
CONDIȚII IMPUSE ŞI CALITĂȚI

Condiţiile impuse acestor materiale de obturaţie radiculară se referă
la: manevrabilitate (să fie uşor de manipulat şi cu un timp cât mai lung de
lucru), stabilitate dimensională bună, capabile să sigileze canalele laterale şi
apicale,să nu irite țesuturile periapicale, să fie stabile în mediu umed şi să nu
prezinte porozități, să fie insolubile în fluidele tisulare şi să nu corodeze sau
oxideze, să fie bacteriostatice sau cel puţin să nu favorizeze proliferarea
bacteriană, să fie radioopace, să nu coloreze țesuturile dentare, să fie sterile
sau să poată fi uşorşi rapid sterilizate înainte de înserare în canal şi, dacă
este necesar, să fie uşor de îndepărtat din canal.
= dida
Calitățile unui cimentde obturat canale: să fie uşor de amestecat şi să

aibă o adeziune bună la pereţii canalului, să aibă un timp de priză cât mai
lung, dându-i clinicianului suficient timp pentru manoperă şi. eventuale
completări, pulberea să fie constituită din particule cât maifine, care să se
amestece uşor cu lichidul, să expansioneze în timpulprizei, să fie solubil în
solvenţi obişnuiţi (dacă trebuie îndepărtat), să nu producă un răspuns imun în
țesutul periapical, să nu fie mutagenic sau carcinogenic.
ESaeg
FIG. 67. MODUL DEPREZENTARE AL PASTELOR PENTRU 0!
Acroseal - Septodont, Septomixineforte — Septodont, Grinazole- Septodont
Cimenturile de obturat canale sunt cunoscute şi sub numele de

“sealers”. Sealerul acţionează ca agent de legare a conului adaptat în canal,
ca element de completare a etanşeităţii conului la pereţii canalului şi ca
lubrifiant pentru introducerea conului. Un bun sealer trebuie să fie compatibil
biologic şi să fie bine tolerat de țesuturile periapicale. Aproape toţi sealerii
sunt toxici când sunt recent preparaţi, toxicitatea lor reducându-se mult după
priză.
Câteva zile după obturaţie, practic toate cimenturile de canal produc
diferite grade de inflamație periapicală (de obicei temporară), care par să nu
influenţeze vindecarea ţesuturilor şi reparația finală. Un sealer bun nu trebuie
să provoace răspunsuri imune în țesuturile periapicale.
3 EZENTARE AL PASTELOR PENTRU OBTURAREA CANALELOR RADICULAR

Endomethasone - Septodont, Pulpdent - DealonDental, AH Plus- De Tray, MTA-Angelus- Angelus
=2 =
1.5.2.1. CIMENTURIPENTRU OBTURAŢII RADICULARE

CU ZINC-OXID-EUGENOL
Multe din cele mai comune cimenturi endodontice utilizate în prezent
sunt cimenturile ZOE, la care s-au adăugat diferiţi aditivi ce le modifică
proprietăţile. Aceste cimenturi se pretează uşor la adiţia altor substanțe
chimice, cum ar fi paraformaldehida, care este adăugată pentru efecte
antimicrobiene şi mumifiante, germicidele pentru efecte antiseptice, răşini
sau balsam de Canada pentru a creşte adeziunea şi corticosteroizii pentru
supresia simptomelor inflamatorii.
Întărirea cimenturilor ZOE este un proces chimic complex, constând din
încorporarea fizică a ZnO într-o matrice de eugenolat de Zn. Pulberea de ZnO,
pH-ul şi prezenţa apei reglează priza la fel de bine ca şialţi aditivi incluşiîn
formule speciale.
Eugenolul rezidual, care rămâne aproape constant în aceste cimenturi,
este iritant pentru țesuturile periapicale, mai ales în depăşiri. Fenomenele
inflamatorii sunt mult diminuate de diferiţi aditivi, cu precădere de
corticosteroizi.
Dintre diferitele produse comerciale menţionăm:
. Proco - sol : Timpul de priză al acestui ciment este destul de îndelungat

pentru a permite o perioadă de manipulare de o oră,el utilizându-se de
obicei în combinaţie cu conuri. Fluiditatea este scăzută, fiind capabil să
formeze o peliculă foarte subţire. Proco-sol pierde aproximativ 2% din
volum după o perioadă de 30 de zile şi are o solubilitate redusă.
. Endomethasone este tot un ciment pe bază de ZOE. Lichidul conţine
eugenol şi aditivi nedivulgaţi. Pulberea este formată din oxid de zinc
(41,88), diiodotimol (25 g), sulfat de bariu (15 g), stearat de magneziu (10
8), miniu de plumb (5 g), paraformaldehidă (2,2 g), acetat de hidrocortizon
(18), dexamethasonă (0,01 g). Proprietăţile de cimentare a endometazonei
sunt bune dacăse utilizează în combinaţie cu conuri. Spanberg a constatat
că posedă o citotoxicitate crescută. De menţionat dispariţia materialului
din canale, când se întrebuinţează drept lichid eugenolul şi nu lichidul din
flaconul original.
- Tubli Seal este un ciment ZOE care se întăreşte repede, majoritatea
autorilor considerând că este greu de manipulat. Stabilitatea sa
volumetrică este cea mai redusă comparativ cu alte cimenturi ZOE şi are o
-113-
solubilitate apreciabilă, care este mărită în mod dramatic

de pH-ul acid.
Tubli Seal este toxic.
- N2 (Sargenti) şi RC2B sunt considerate cele mai controvers
ate cimenturi
endodontice. Ele sunt de fapt acelaşi material, N2
fiind un produs
standardizat internaţional, care se fabrică în SUA.
Proprietăţile de
cimentare sunt bune dacă se folosesc împreună cu conuri. Fiind
un compus
cu conţinut crescut de oxid de zinc, proprietăţile fizice
sunt situate în
limitele acceptabile clasei. Verificarea canalelor radiculare
obturate cu
aceste materiale, fără conuri, au demonstrat că s-a realizat
o cimentare
bună. Controversele asupra acestui material se axează pe
acceptarea sa
biologică. În afara metalelor grele, N2 conţine şi alte subst
anţe toxice, cum
este formaldehida. Motivul încorporării acestui material toxic
este efectul
antimicrobian pe care-l produce. De asemenea, are şi un
efect mumifiant
asupra ţesuturilor aflate în contact cu cimentul. Concentraț
ia formaldehidei
variază în diferite formule, dar poate atinge chiar 6,5%.
S-a constatat că
efectele antimicrobiene nu durează mai mult de o săptămână.
Pastele care
conţin paraformaldehidă provoacă un efect iritant foarte
puternic în
depăşirile de apex şi sunt puternic citotoxice.
* Pulpispad (SPAD-Monot Dentaire): Prin amestecarea
pulberii cu lichidul
rezultă o pastă antiseptică, antiinflamatoare şi cu propri
etăţi analgezice.
Combinarea eugenolului (având proprietăţi antiseptice şi
analgezice) cu
oxidul de zinc asigură mecanismul de priză. Acţiunea
antiseptică este
completată de diiodotimol, paraclorfenol şi camfor,
care inhibă capacitatea
de coagulare a paraclorfenolului şi favorizează penetrarea
progresivă a
materialului în canaliculele dentare. Mentolul are proprietăţi
analgezice şi o
oarecare acţiune antiseptică. Pulberea de argint, pe
lângă calităţile
antiseptice, oferă radioopacitate materialului, care aderă
bine la conurile
de gutapercă. Permite realizarea unor obturaţii de canal în
una sau maxim
două şedinţe, atât în pulpopatii, cât şi în gangr
enele pulpare şi
parodontitele apicale.
FIG. 69. MODULDE PREZENTAREAL PASTELOR PENTRU OBTURAREA

CANALELOR RADICULARE
Forfenan - Septodont, Endocal - Septodont
=dlg=
1.5.2.2. MATERIALEPE BAZĂ DE GUTAPERCĂ

Cloroperca şi eucaperca se obţin prin dizolvarea gutapercii în
oloroform, respectiv eucaliptol. Pot fi asociate şi cu conurile de gutapercă.
Dezavantajele majore se referă la contracția materialului după evaporarea
Holvenţilor şi iritarea ţesuturilor periapicale.
Au un conţinut substanţial de oxid de zinc (49%). Balsamul de Canada
(19,6%) şi răşinile (11,8%) sunt adăugate pentru proprietăţile lor adezive.
Priza se produce pe măsură ce se evaporă cloroformul în interiorul canalului
radicular. Procesul durează mai mult de 24 de ore. Fluiditatea este bună.
Materialul are proprietatea de a forma un film subţire. Solubilitatea în apă
oste mai mare faţă de restul materialelor şi nu posedă un efect
antimicrobian.
Autorii americani comunică rezultate excelente chiar în canale curbe şi
În cazul unor perforaţii.
1.5.2.3. CIMENTURIPE BAZĂ DE RĂŞINI

„Pasta Riebler conţine substanţe toxice cum ar formaldehida, fenolul,
amoniacul şi acidul sulfuric. Se obţine prin amestecul unei paste cu două
lichide, unul care conţine acid sulfuric şi are un pH de aproximativ 1 şi al
doilea lichid, care este o soluţie de 10% formaldehidă.
„ Cimentul Diaket este un complex cetonic care formează policetone cu
sărurile bazice şi metalele din compoziţie, policetone insolubile în apă, dar
solubile în solvenţi organici. Se întăreşte repede în canalul radicular, dar
rămâne moale mult timp dacă stă la temperatura camerei. Grosimea
peliculei este mare, iar fluiditatea este scăzută. Diaket poatefi utilizat
singur la obturarea canalului radicular sau în combinaţie cu un con.
Proprietăţile de cimentare ale Diaketului par a fi bune, unele cercetări
demonstrând că ar fi chiarexcelente. Stabilitatea volumetrică este bună,
iar solubilitatea este scăzută.
„Pasta AH2s este o răşină epoxidică cu biocompatibilitate bună.
Hexametilentetraamina din compoziţie previne efectele toxice prezente la
toate răşinile epoxi. Cimentul este indicata fi utilizat cu asocierea conurilor
de gutapercă. Timpul de întărire este de 24-28 de ore, iar amestecul
trebuie preparat cât mai vâscoscu putinţă. Cu cât este mai caldă placa de
sticlă pe care se face amestecul, cu atât se poate adăuga o cantitate mai
mare de pulbere. Una din puţinele calităţii este buna cimentare şi
= Lb
stabilitatea volumetrică. Fluiditatea este acceptabilă şi practic este

insolubil. Cercetările pe implante au demonstrat că pastele AHo2s au
tendinţa de a se dezintegra în ţesuturi şi de a forma fragmente care
declanşează o reacţie de corp străin.
* Hydron-ul este un polihdroxieetilmetacrilat sub formă de gel, lansat de
Rising şi colaboratorii în 1975. Canalul radicular se umpe cu o seringă
specială prevăzută cu ac. Materialul polimerizează în mediu umed
şi
rezultă o masă spongioasă. Dacă polimerizarea are loc în mediu uscat şi
apoi materialul este depus în mediu umed, volumul său va creşte prin
absorbţie de apă până ce ajunge la saturație. Opiniile inţiale favorabile s-au
schimbat în timp, la ora actuală demonstrându-se resorbția materialului şi
posibilitatea unorreacţii puternice de corp străin.
1.5.2.4. MATERIALE BIOLOGICE

Gelurile cu colagen şi fosfat de calciu sunt legate printr-o soluţie
neutralizantă de formaldehidă (0,6%), pentru a determina durabilitatea şi
stabilitatea fibrelor de colagen. Acest gel este introdus în canalul radicular
după efectuarea pulpectomiei. Gelul este înlocuit treptat printr-un ţesut
cementoid în zona apicală. La dinţii afectaţi cu apexul încă neformat,
materialul permite dezvoltarea rădăcinii în continuare. Rezultatele sunt în
general mai bune la obturaţiile de canal după pulpită, decât Ia cele după
necroze.
MTA FILLAPEX
Ei
3 a
FIG. 70. MODUL DE PREZENTARE AL PASTELOR PENTRU OBTURAREA CANALELOR RADICULARE:
MTA Fillapex - Angelus, EndoRez şi RoekoSeal - Roeko
1.5.2.5. ALTE MATERIALE OBTURAREA CANALELOR RADICULARE
Pentru obturarea canalelor se preferă, adeseori, cimenturile PCZ sau

cimenturile FOZ cu o serie de adaosuri (iodoform şi timol). Pentru efectuarea
obturaţiilor retrograde se pot folosi alături de amalgame (din ce în ce mai
rar
- 116-
isa
folosite) şi răşinile diacrilice compozite sau chiar cimenturile ionomere de

sticlă.
Materialele neresorbabile pe bază de Ca(0H)2 (Apexit) se utilizează ca
sealeri în tehnica condensării conurilor de gutapercă. Amestecarea celor două
componente duce la formarea unui complex hidroxid de calciu-salicilat.
Reacţia este iniţiată de umiditatea reziduală din canalul radicular preparat.
Prin dizolvarea hidroxidului de calciu, ionii hidroxid (OH-) reacţionează cu
grupările fenolice ale salicilatului cu formarea unui complex chelat, pH-ul fiind
în jur de 10,4.
1.5.2.6. CONURI
Materiale cele mai utilizate pentru confecţionarea conurilor sunt
reprezentate de gutapercă, argint şi titan.
CONURILE DE GUTAPERCĂ conţin, în general, sutapercă (19-22%) caşi
matrice, umplutură de ZnO (59-77%), sulfuri metalice radioopace (1,5-17%) şi
ceară sau materiale plastice (1-4%).
Rezistenţa la tracțiune şi rupere,ca şi plasticitatea lor, depind în primul
rând de temperatură şi compoziţia materialului. Un procent mai mare de
gutapercă creşte duritatea conurilor, iar o cantitate mai mare de ZnO le face
mai casante. Gutaperca este elastică la temperatura camerei şi devine
plastică la 60C. Este solubilă în cloroform şi xilol. La teste efectuate cu
coloranţi şi izotopi radioactivi s-a constatat că gutaperca nu închide etanş un
canal radicular dacă nu este asociată cu un sealer.
Există diferite metode de obturare a canalelor radiculare cu gutapercă.
Întrucât conurile de gutapercă nu aderă la pereţii canalului preparat şi nu
obturează toate neregularităţile, este recomandată utilizarea unui sealer.
CONURILE DE ARGINTsuntrigide şi nu pot fi comprimate. Se introduc
uşor în canale înguste şi curbate, pe care singure nu le etanşează bine (de 12
ori mai slab decât conurile de gutapercă). În contact cu secrețiile periapicale,
conurile de argint sunt într-un proces coroziv continuu, formând o serie de
produşi secundari de coroziune cu acţiune citotoxică (sulfuri, sulfiţi şi
carbonaţi de argint),ce ducla apariţia unei simptomatologii clinice acute.
CONURILE DIN TITAN sunt achiziţii mai recente. Coroziunea titanului
este de circa 1000 de ori mai mică decât a argintului. Comparativ cu cele din
argint, conurile din titan au o toleranţă periapicală mult mai bună. Studii
lite =
recente au sugerat înlocuirea conurilor de argint cu cele din titan.

Dezavantajul conurilor de titan este de a fi mai puţin radioopace decât
gutaperca.
1.6. CIMENTURI CHIRURGICALE

UTILIZATE IN PARODONTOLOGIE
Chirurgia parodontală corectează modificările patologice gingivo-
osoase, creând condiţii morfologice optime pentru o igienă acceptabilă.
Anumite forme de parodontopatii marginale beneficiază în
exclusivitate de tratament chirurgical. Suprimarea pungilor parodontale,
înlăturarea țesuturilor de granulaţie, a cimentului necrotic, a țesuturilor
osteitice, precum şi eliminarea unor factori locali care favorizează retracţiile
gingivale (frenuri,bride etc.) se potrealiza exclusiv prin procedee chirurgicale.
O serie de suprafeţe ale unor ţesuturi dure (ciment, periost, os) sau ale
unor țesuturi moi (gingie, mucoasă bucală etc.), sensibile sau sângerânde,
trebuie protejate. Această protecţie se realizează printr-un ciment chirurgical,
aplicarea căruia are scopuribine determinate,dintre care amintim hemostaza
și prevenirea hemoragiilor secundare, prevenirea durerilor postoperatorii,
împiedicarea formării unui ţesut cicatriceal de tip hiperplazic, obliterarea
noilor ambrazuri cervicale şi prevenirea poluării pereţilor care le delimitează,
cu placă bacteriană, imobilizarea ţesuturilor şi prevenirea deplasării acestora,
uneori chiar a dinţilor.
Pentru a-şi îndeplini integral funcţiile, un ciment chirurgical ideal
trebuie să posede o serie de calităţi, concretizate printr-o serie de proprietăţi
fizice şi biologice.
„118
1.6.1. PROPRIETĂȚILE CIMENTURILOR CHIRURGICALE

PROPRIETĂȚIFIZICE
Dintre proprietăţile fizice ideale ale cimenturilor chirurgicale sunt
amintite:
Rigiditate: Dupăpriză, cimentul trebuie să fie suficient de rigid pentru a
realiza contenţia şi compresiunea ţesuturilor, păstrând însă o anumită
rezilienţă, care să împiedice detaşarea sa sub acţiunea forţelor cauzate de
mobilitatea dentară individuală;
Coeziune: Legătura dintre încărcătură şi liant trebuie să fie de natură
chimică, iar suprafaţa externă expusă părţilor moi, trebuie să rămână
netedă, pentru a asigura confortul pacientului şi a împiedica acumularea de
placă bacteriană.
Adeziune: Retenţia unui ciment chirurgical nu este asigurată decât prin
pătrunderea acestuia prin spaţiile interdentare. Pentru îmbunătăţirea
retenţiei, se tinde adeseori şi la realizarea unei adeziuni la suprafeţele
dentare, adeziune care va fi cu atât mai mare cu cât granulaţia pulberii
cimentului va fi mai mic.
e E
FIG. 72. MODUL DE PREZENTARE AL PANSAMENTELOR PARODONTALE
Curasept, Coe-Pak, Fisiograft, Periocare
Iritaţia minimă a țesutului: Trebuie avut în vedere că acelaşi compus,

inofensiv faţă de un ţesut indemn, poate fi nociv la nivelul unei plăgi
chirurgicale.
= 119-
Timpul de priză nu trebuie să depăşească timpul necesar aplicării.

Numeroase cimenturi se întăresc în condiţii de umeditate. În consecință,
pentru asigurarea timpului necesar aplicării îngrijite, se impune reducerea
pe cât posibil a umidității câmpului operator (hemostază eficientă, izolare
faţă de mediul bucal). De asemenea, aceste cimenturi trebuie să prezinte
variaţii dimensionale minime şirezistenţă la impactul alimentar.
PROPRIETĂȚIBIOLOGICE
Acţiunea hemostatică serealizează prin incorporarea de acid tanic, cu
menţiunea că un dozaj incorect poate antrena posibile leziuni hepatice.

Coe-Pak, RxPerioflush, ZOE Cement- Master Dent
Acţiunea antibacteriană şi antiseptică se poate obține prin utilizarea

unor aditivi corespunzători (glicocol, clorotimol, sulfat de noemicină).
Eugenolul are o acţiune bacteriostatică recunoscută in vitro, cercetările
efectuate in vivo nu au condus însă la rezultate similare. Utilizarea
antibioticelor în compoziţia cimenturilor (kanamicină, vancomicină şi
bacitracină), a dusla rezultate contradictorii, datorate probabil, variațiilor
pH-
ului.
Acţiune sedativă, pentru calmarea durerilor postoperatorii (proprietăţile
sedative ale eugenolului sunt controversate).
Acţiunea cicatrizantă care se referă la posibilitatea de a evita orice

interferență nocivă în procesele biologice de cicatrizare.
Pasivitate alergică, gust suportabil, capacitate absorbantă minimă, să
nu fie susceptibil impregnării cu produşi de degradare a materiilor organice
din cavitatea bucală, toxicitate minimă.
- 120 -
CABINET
BIOMATERIALE DENTARE UTILIZATE IN
1.6.2. CIMENTURI CHIRURGICALE CU ŞI FĂRĂ EUGENOL

eugenol în scopul scurtării
Utilizarea cimenturilor chirurgicale cu
or chirurgicale parodontale a făcut
perioadei de vindecare după intervențiil
ar fi colofoniul (pentru creşterea
necesară adăugarea unor substanţe, cum
ui
rea rigidităţii), respectiv a caolinul
rezistenţei), azbestul (pentru ameliora
ea acestor cimenturi).
(pentru augmentarea supleţei în manipular
saponificare oxidului de zinc

Cimenturile fără eugenol se întăresc prin
a unui produs volatil. La cimenturile
de către acizii graşi sau prin evaporare
ele coeziunea, clorotimolul acţiune
Coe-Pak, uleiurile oferă plasticitate, sum
fungică.
bacteriostatică, iar lorotidolul acţiune anti
a de cocos.
Acizi graşi nesaturaţi sunt extraşi din nuc
1.6.2. CIANOACRILATE ,
UTILIZATE ÎN CHIRURGIA PARODONTALĂ
utilizaţi ca pansamente
Cianoacrilatele sunt adezivi tisulari
lichid cu tensiune superficială mică,
chirurgicale. Se prezintă sub forma unui
unde. Reacţia de polimerizare se
care polimerizează la aer în câteva sec
cianoacrilatelor la compresiune este
desfăşoară şi în mediu umed. Rezistenţa
ri de pansamente chirurgicale.
mai mică decât a celorlaltor tipu
ce-şi
important al acestor adezivi, după
Biodegradabilitatea este un atribut
d înlocuiţi de țesuturi.
îndeplinesc atribuţiile degradându-se şi fiin
la polimerizare, care are loc
AVANTAJELE cianoacrilatelor se referă
nde), fiind favorizată de un mediu
într-un interval de timp scurt (5-30 secu
care permite protecţie și imobilizare
umed şi la adeziunea lor de țesuturi,
excelente.
MANIPULAREA CIANOACRILATELOR
cianoacrilate se pot prezenta
Pansamentele chirurgicale pe bază de
lichid. Spray-ul permite pulverizarea pe
sub formă de spray sau sub formă de
şi depunerea pansamentelor în strat
zone largi (gingivectomie, gingivoplastie)
amestecului.
foarte subțire. Atenţie totuşila inhalarea
-121-
Pansamentul se poate prezenta sub formă de lichid într-un flacon de

plastic, simplu, cu extremitatea efilată, care se secţionează în momentul
utilizării. Exercitând o presiune moderată pe pereţii acestuia, se eliberează o
picătură de material. Când se utilizează ca material de sutură, cele două
lambouri trebuie imobilizate pe o perioadă de 30 secunde. Atenţie la buze,
obraji şi limbă, care trebuie şi ele imobilizate. Se depune o picătură la fiecare
5 mm. La aproximativ 8 zile “pastilele” de adeziv solidificate se îndepărtează
cu ajutorul unei pense.
44 ;
CoePak - GC, PeriAcryl - CS, Voco pac C -Voco, Barricaid - Dentsply
1.6.4. PANSAMENTE PARODONTALE

FOTOPOLIMERIZABILE
Ultimele cercetări în domeniul pansamentelor paradontale au condus
la elaborarea unor materiale fotopolimerizabile, de exemplu Caulk Barricaid -
DeTrey Dentsply, Voco-pac LC - Voco, care se prezintă în sistem
monocomponent, ce permite aplicarea lor directă în cavitatea bucală.
Fotopolimerizarea cu o sursă luminoasă obişnuită determină formarea
unui strat elastic, dar în acelaşi timp rezistent.
Spre deosebire de alte produse Caulk Barricaid este transparent,
permiţând observarea evoluţiei plăgii, fără fi îndepărtat. Culoarea apropiată
de cea a gingiei îi conferă un aspect cvasifizionomic.
1.6.5. ALTE MATERIALE DE PROTECŢIE

A PLAGILOR PARODONTALE
1.6.5.1. PANSAMENTELE ADEZIVE
Materialele de protecţie a plăgilor parodontale se pot prezenta sub
formă de pansamente alcătuite din gelatină, carboximetilceluloză de sodiu şi
1222
poliizobutilenă. O faţă a acestora este acoperită de un film de polietilenă, iar

cealaltă de folie de hârtie protectoare care poatefi îndepărtată în mometul
utilizării. Sunt comercializate sub formă de pansamente de 3x1,5cm (Dexter),
10x25mm (Dexter), sau sub formă de plăci de 20x12cm (Orahesive). Aceste
pansamente aderă şi la mucoase umede, de-a lungul unui interval de timp
care variază între 8-15 ore (medie 12 ore). În cazul unei hemoragii
importante, aderenţa lor este nulă. Pansamentele adezive sunt utilizate în
protecţia plăgilor rezultate prin aplicarea unor grefe epitelio-conjunctive sau a
unor grefe gingivale libere.
1.6.5.2. MATERIALE DE CONDIŢIONARE A ȚESUTURILOR

Materiale de condiţionare a ţesuturilor utilizate pentru realizarea unei
amprente muco-dinamice în vederea unei rebazări, pot fi folosite şi în
protecţia plăgilor parodontale. Deoarece sunt fluide, se pot întrebuința în
combinaţie cu o gutieră de vinil, o proteză parțială adjunctă sau cu un ciment
chirurgical. După priză, materialele de condiţionare rămân suple, marginile lor
modelate de jocul musculaturii obrajilor sau buzelor şi sunt bine tolerate de
la
țesuturile învecinate. Vâscozitatea scăzută permite o adaptare intimă
nivelul spaţiilor interdentare. Sunt bine tolerate de țesuturile dentare.
1.6.5.3. GUTIERELE VINILINICE
Gutierevinilinice ameliorează condiţiile postoperatorii, fără să asigure

o protecţie parodontală.
FIG. 75. GUTIEREVINILINICE CONFECŢIONATE PRIN TERMOFORMARE
Seutilizează împreună cu un ciment chirurgical sau cu alte materiale

fluide, care condiţionează țesuturile.
-4232
Gutierele sunt confecţionate dintr-o folie de polivinil încălzită şi aplicată

Sub vid pe un model de lucru.
1.6.5.4. FIBRINA UMANĂ

Fibrina umană se utilizează în cadrul intervențiilor chirurgicale, prin
aplicare pe plaga chirurgicală. Hemostaza este obţinută prin coagulare,
penetrarea microorganismelor fiind îngreunată. În cazul unei intervenţii de
amploare, pentru a augmenta hemostaza locală, se vor folosi bureţi de
colagen de diferite mărimi, deoarece în procesul coagulării fibrina absoarbe
proteine serice nespecifice şi prezintă o afinitate deosebită pentru colagen.
Prin utilizarea combinatăa fibrinei activate şi a bureţilor de colagen, se obţine
o vindecare rapidă, fără complicaţii, iar în două-trei zile, materialul utilizat se
rezoarbe. Acestă metodă este deosebit de importantă la pacienţii cu
hemofilie sau cu sindroame hemorasipare.
Amestecul de fibrină şi trombină uneşte marginile plăgii printr-o legătură mai
slabă decât la cianoacrilate. Din cauza preţului de costridicat, acest preparat
nu poatefi utilizat pe scară largă.
429
II. MATERIALE DENTARE

PENTRU AMPRENTARE
În stomatologie, amprenta reprezintă imaginea negativă, fidelă a
câmpului protetic, fiind utilizată pentru confecţionarea în laboratorul de
tehnică dentară a unui model.
Executarea unei amprente reclamă câteva condiţii esenţiale: pentru a
putea fi ampreniat, obiectul de amprentat trebuie să aibă o consistenţă cât
mai fermă, care să nu îşi modifice forma în cursul amprentării, materialul de
amprentă trebuie să fie plastic în cursul operaţiei de amprentare (să-şi
modifice forma sub acţiunea obiectului de amprentat) şi să păstreze forma
înregistrată după reacţia de priză (care are o durată variabilă, fiind în funcţie
de fiecare material în parte).
În ultimul deceniu s-au pus bazele amprentei optice, o realizare de vârf
în domeniu, care exclude utilizarea materialelor de amprentare. Amprenta
optică a fost inclusă în procedeul C.F.A.0. (Conception et Fabrication Assistee
par Ordinateur). Un emiţător de raze neionizate, proiectează un fascicol
luminos, coerent sau nu, care codifică câmpul protetic. Un captator situat într-
o cameră decodifică informaţiile volumetrice obţinute şi le transmite unui
calculator, care va concepe viitoarea proteză. Calculatorul dirijează o
instalaţie cu comandă numerică, care realizează proteza indiferent din ce
material. Aşadar, viitorul proteticii dentare, prin prisma amprentei optice,
comportă trei componente esenţiale, un sistem de captare, un ansamblu de
tratare a informaţiei şi o instalaţie cu comandă numerică pentru obţinerea
protezei.
La ora actuală acest procedeu nu este utilizat pe scară largă, studiul
materialelor de amprentăfiind încă necesar.
Amprenta în stomatologie se utilizează în mai multe scopuri pentru
confecţionarea unui model (modele de studiu, care permit studiul unor detalii
-125-
de fineţe în afara cavităţii bucale şi modele documentare, prin intermediul

cărora se poate demonstra starea iniţială a SOF), pentru transferul datelor din
cavitatea bucală în laboratorul de tehnică dentară (necesar confecționării
modelului de lucru şi modelului duplicat).
II.1. CONDIŢII IMPUSE

MATERIALELOR DE AMPRENTARE
Materialele de amprentare trebuie să îndeplinească anumite condiţii
impuse, atât de tehnicile de amprentare utilizate cât şi de particularităţile
câmpului protetic. Aceste condiţii impuse se împart în condiţii esenţiale şi
condiţii secundare.
111.1. CONDIŢII ESENŢIALE

Plasticitatea reprezintă capacitatea materialului de amprentă de
a fi deformat şi modelat sub acţiunea unei presiuni minime, cu înregistrarea
tuturor detaliilor morfologice ale câmpului protetic, fără a deforma reliefurile
acestuia.
Fidelitatea reprezintă exactitatea cu care material de amprentă
reuşeşte să reproducă cele mai fine detalii ale câmpului protetic. Fidelitatea
depinde de mărimea particulelor, respectiv de consistenţa şi proprietăţile
hidrofile ale materialelor de amprentă.
Elasticitatea şi rezistența mecanică. Materialele de amprentă
trebuie să prezinte un grad de elasticitate care să permită dezinserţia
amprentei de pe câmpurile protetice cu grade variabile de retentivitate. De
asemenea, materialul de amprentă trebuie să fie suficient de rezistent din
punct de vedere mecanic, pentru a nu se rupe în cursul dezinserţiei de pe
câmpul protetic sau în timpul operaţiilor ulterioare (transport, depozitare,
turnare a modelului).
Stabilitatea dimensională trebuie să asigure păstrarea fidelă a
imaginii negative a câmpului protetic din momentul dezinserției amprentei
din cavitatea bucală până după întărirea finală a materialului de model. În
general, toate materialele de amprentă suferă un grad variabil de contracție.
-126-
Timpul de priză al materialelor de amprentă trebuie să satisfacă

cerinţele clinice şi particularităţile fiecărei tehnici de amprentare.
Compatibilitatea cu materiale de confecționare a modelelor
Materialele de amprentă trebuie să fie compantibile cu materialul
modelului. De exemplu, nu se va îndesa amalgam sau nu se vor utiliza aliaje
uşor fuzibile în amprente realizate din alginat. Metalele depuse pe cale
galvanică sunt compaitibile, în principiu, cu orice tip de material de amprentă,
în afară de hidrocoloizi. Alginatele, care conţin fosfat trisodic, inhibă reacţia
de priză a gipsurilor.
11.1.2. CONDIŢII SECUNDARE
Condiţiile secundare se referă la: miros şi gust plăcut, absenţa unor

componenți iritanţi sau toxici, durată cât mai lungă de depozitare, posibilitate
de uiilizare fără a necesita o aparatură aferentă complicată, îndepărtarea fără
dificultăţi de pe câmpul protetic, preţ de cost scăzut.
Nici un material de amprentare nu îndeplineşte toate condiţiile unui
produs ideal, medicul stomatolog trebuind să decidă tipul materialului de
amprentare cel mai adecvatfiecărei situaţii clinice.
11.2. CLASIFICAREA
MATERIALELOR DE AMPRENTARE
Falk a împărţit materiale de amprentă în trei categorii: rigide, plastice
şi elastice, iar Poggioli le-a clasificat în rigide, semirigide (circa 80% din
materiale) şi elastice.
D. Bratu şi D. Munteanu, au clasificat materialele de amprentare în
patru categorii: rigide şi semirigide ireversibile (gips, polimeri acrilici şi paste
ZOE), rigide reversibile (termoplastice) (compound-uri Stents, gutaperca,
cerurile şi materialele buco-plastice), elastice reversibile (hidrocoloizi
reversibili tip agar-agar) şi elastice ireversibile (hidrocoloizii ireversibili tip
alginate, elastomeri de sinteză tip polisulfuri, siliconi, polieteri şi poliuretano-
dimetacrilate).
= 27
Materiale non-elastice
Gipsuri
Compound-uri 5 Hidrocoloizi |
Tipuri de ceară
Paste ZOE Reversibili
Mreversibili |
Decean| [asocia
FIG. 76. CLASIFICAREA MATERIALELOR DE AMPRENTARE (după O'Brien,
Dental Materials 1997)
1.3. MATERIALE DE AMPRENTARE

RIGIDE ŞI SEMIRIGIDEIREVERSIBILE
În această grupă au fostincluse materialele de amprentă, care în faza
finală (ireversibilă), prezintă rigiditate, iar când sunt rupte, fragme
ntele
prezintă linii de fractură mai mult sau mai puțin nete, care permit
o
reconstituire aproape perfectă a acestora. Din această categorie
fac parte:
sipsurile de amprentă, răşinile acrilice şi pastele de zinc oxid eugenol (ZOE).
113.1. GIPSUL
Gipsurile pentru amprentare prezintă proprietăţi remarcabile, însă
în
prezent a pierdut mult teren în favoarea materialelor de amprentare
elastice.
TABEL6. CARACTERISTICILE FIZICE ALE GIPSURILOR TIP | PENTRU AMPREN

TARE
Gips Tip | pt. amprentare
Raportul apă / pulbere 0.50-0.75
Timpul de priză (min) 4+1
Expansiunea de priză 0.15%
Rezistenţa la compresiune 4 MPa
Printre proprietăţile care l-au impus de peste un secol,

se numără
fidelitatea remarcabilă a detaliilor (motiv pentru care poatefi utilizat şi
pentru
amprentarea câmpurilor protetice reziliente), absența componente
lor toxice şi
iritante, priză rapidă (3-5 minute), expansiune de priză cuprinsă între
0,1-
0,3%, capacitate de absorbţie filmului salivar, preţ de cost redus.
=428-
Gipsul (ghips, ipsos) este un sulfat de calciu hidratat sau anhidru şi a

apărut în natură sub formă de sediment de evaporare în urma dispariţiei unor
mări sau oceane. Formula chimică este CaSO4: nH20 în care n poate lua valori
între O şi 2.
[Gips pulbere] + [H,0]«--— [Gips] + [căldură]

Sulfat de calciu hemihidrat Sulfat decalciu dihidrat
Acceleratori
[CaS04-41/2)H:01 + [(3/2)H20] «-> [CaSOu42)H20] [căldură]
inhibitori
FIG. 77. STRUCTURA CHIMICĂA GIPSURILOR DENTARE
Tehnică de lucru
În cabinet, sipsul de amprentă se prepară într-un bol de cauciuc în care
pulberea de gips se amestecă cu apă. Amestecarea se poate face prin două
procedee, prin amestecul predozat (în intervalul de timp de 1 minut, 1008
pulbere de gips se amestecă cu 50g apă) şi prin procedeul saturației
progresive fără spatulare (100g pulbere de gips se încorporează lent în 45 g
apă, conul de pulbere depăşind nivelul apei).
Dezavantajele utilizării gipsului pentru amprentare se referă la

manipularea greoaie, la volumul mare de material în cavitatea bucală a
pacientului, îndepărtare dificilă de pe câmpurile protetice retentive şi urmată
frecvent de fracturarea amprentei, numeroasele fragmente care potrezulta în
urma îndepărtării din cavitatea bucală pot fi repoziţionate defectuos, apariția
în timp a fenomenului de îmbătrânire a materialului.
În prezent se utilizează foarte rar ca material de amprentare, fiind
utilizat doar în tehnicile necompresive de amprentare a câmpurilor protetice
edentatetotal şi foarte rar, în supraamprentarea inelului de cupru.
TABEL7. CARACTERISTICILE GIPSURILOR TIP |

GIPS TIP |
Denumire chimică B sulfat de Ca
Formula chimică CaSO4- (%2)H20
Forma pulbere neregulată
Densitate poros
Mod de preparare prin încălzire în aer, la 1150
“| Indicaţii - amprentareîn edentaţia totală,
- supraamprentări ale inelului de cupru,
- pt. chei vestibulare în edentaţia parţială
Denumiri comerciale gips, ships, ipsos
2129 =
Dezinfecţia amprentelor din gips se poate face în soluţiile utilizate la

dezinfecţia elastomerilor (Impresept -ESPE, Mucalgin-MERZ,etc.).
Izolarea amprentei se face cu soluţii alcoolice de lacuri şi ceruri, soluţii
eterice de colofoniu, etc.
1.3.2. RĂŞINI ACRILICE

Răşinile acrilice autopolimerizabile suntfolosite mai rar ca materiale
de amprentă, datorită efectului iritativ asupra ţesuturilor moi şi pulpei
dentare, a preţului lor de cost relativ ridicat şi a manevrării lor mai
anevoioase.
În prezent se mai utilizează pentru confecţionarea dispozitivelor
corono-radiculare, a inlay/onlay-urilor şi mai rar pentru macheta capacului
coroanelor din două bucăţi.
1.8.2.1. POLIMETACRILATE DE METIL AUTOPOLIMERIZABILE

Se prezintă în sistem bicomponent pulbere/lichid, prin amestecul
cărora rezultă o pastă, din care se pot realiza amprente care, concomitent,
suni şi machete, simplificând astfel tehnologia de elaborare a unor proteze
unidentare. Coeficientul ridicat de contracție la polimerizare, se însoţeşte de o
reacţie exotermă. Monomerul rezidual poate provoca apariţia unor leziuni
alergice pe țesuturile moi.
FIG. 78. MODULDE PREZENTARE AL COMPONENTELOR RĂŞINII ACRILICE

AUTOPOLIMERIZABILE “DURACRYL”- Spofa Dental
COMPOZIȚIA POLIMETACRILATELOR DE METIL AUTOPOLIMERIZABILE

Pulberea este polimetacrilatul de metil, care mai conţine şi
peroxid de benzoil 0,5-2% ca iniţiator de polimerizare, Subsatanţe inerte (taic,
-130-
gelatină) care impiedică coalescenţa particulelor sferice în cursul depozitării,

coloranți organici sau minerali.
Lichidul este reprezentat de metacrilat de metil, care este incolor,
volatii, inflamabil şi fierbe la 100,3%C. Are un efect necrotic asupra
terminaţiilor nervoase şi o tendință de polimerizare spontană la lumină şi
caădură. De aceea i se adaugă un antioxidant cu rol de inhibator al
polimerizării (0,006% hidrochinonă sau 0,003-0,1% pirogalol).
ia Si
FIG. 79. FORMULA CHIMICĂ A METACRILATULUI DE METIL (stânga)
şi ASPECT MICROSCOPIC AL POLIMETACRILATULUI DE METIL (dreapta)
În țara noastră mai cunoscute sunt produsele Duracryl, Duracryl

special, Duracrol(Spofa Dental) şi Duralay resin.
11.3.2.2. RĂŞINI ACRILICE CU VISCOZITATE LENT PROGRESIVĂ

Ţesuturile de acoperire ale crestelor alveolare edentate total sunt
adeseori profund alterate şi datorită unor restaurări protetice concepute
greşit. Înainte de a realiza o proteză nouă este indispensabilă redarea
dispoziţiei spaţiale a ţesuturilor şi a viscoelasticităţii lor, cât mai apropiate de
fiziologic.
Răşinile acrilice cu viscozitate lent progresivă se bucură şi azi de
aprecieri favorabile, având “o triplă utilizare preprotetică, protetică şi
postprotetică.
Acrilatele cu viscozitate lent progresivă sunt materiale care pot fi
utilizate atât pentru amprentarea finală dinamică în edentaţia totală şi
condiţionarea câmpurilor protetice, cât şi pentru rebazarea temporară a
protezelor-mobile.
PREZENTARE: aceste materiale se prezintă de obicei în sistem

bicomponent pulbere/lichid şi se prepară cu puţin timp înainte de utilizare.
-131-
COMPOZIȚIE: Pulberea este un copolimer al metacrilatului de

metil cu alte metacrilate, de exemplu de etil, având particule mari şi greutate
molară ridicată. Lungimea catenei alcoolului care esterifică acidul metacrilic
are o influenţă considerabilă asupra temperaturii de plastifiere.
Lichidul conţine un ester de acid carboxilic, un plastifiant (de obicei

ftalatul de butil) şi o cantitate mică de alcool etilic, ca inhibitor al reacției de
polimerizare.
MECANISMUL DE CREŞTERE A VISCOZITĂŢII: Pulberea amestecată

cu lichidul în dozele prescrise de fabricant se transformă într-un gel simplu.
Pasta se menţine ca atare o anumită perioadă de timp (care diferă după tipul
produsului) până la evaporarea componenților volatili, apoi se utilizează.
INDICAȚII: amprentarea finală (dinamică) a câmpurilor protetice

edentate total şi a despicăturilor palatine, condiționarea câmpurilor protetice
şi rebazarea temporară (maxim trei luni) a protezelor mobile, comprese
hemostatice, amprentări pentru remodelarea marginiior protezelor mobile în
scopul extinderii acestora şi perfectării închiderii marginale.
TEHNICĂ DE LUCRU: Amestecul va fi dozat conform indicaţiilor

fabricantului. De obicei, proporţia utilizată este de 1/14 în volum de
lichid/ pulbere. Se vor utiliza dozatoarele din ambalaje. Amestecul se aplică,
de obicei, pe faţa internă a protezei vechi sau în portamprenta individuală,
într-un strat de minim 0,5mm. Când se foloseşte ca material de condiţionare,
stratul se va reînnoi o dată la trei zile pe parcursul tratamentului. Consistenţa
finală a straturilor este remitentă, păstrând un oarecare grad de elasticitate.
Aprecierile pozitive ale acestor materiale, care permit imprimarea fidelă a
formațiunilor mobile de la periferia câmpurilor protetice, sunt datorate acestei
calităţi.
FIG. 80. MODULDE PREZENTARE ŞI UTILIZARE A RĂŞINII ACRILICE CU VISCOZITATE LENT PROGRESIVĂ
MOLLOSIL PLUS - Detax
-132-
ame
(1.3.3. PASTE DE ZINC-OXID-EUGENOL
Acest material se prezintă, în general, sub forma a două paste, una

albă, care include ZnO şi alta colorată, care conţine în special eugenol.
Fluiditatea, stabilitatea dimensională şi fidelitatea lor le fac să ocupe
un loc privilegiat într-o serie de tehnici de amprentare a câmpurilor protetice
edentate total.
COMPOZIȚIE: Elementele care compun diferitele paste ZOE variază
de la un fabricant la altul. În unele formule apare uleiul de garoafe, care are
un conţinut ridicat de eugenol (80-90%). Eugenolul poate fi înlocuit cu
clortimol, care însă determină apariţia senzaţiei de arsură sau usturime,
gustul şi mirosul caracteristic fiind neagreatede unii pacienţi.
TIMPUL DE PRIZĂ variază, fiind în funcţie de proporția
ZnO/eugenol, timpul de spatulare, temperatură şi umiditate. Acetatul de zinc
şi clorura de magneziu accelerează reacţia de priză, adaosul câtorva picături
de apă având acelaşi efect.
TEHNICA DE LUCRU: De obicei se amestecă lungimi egale de pastă
exprimate prin orificiile celor două tuburi. Amestecul se face cu spatula
metalică, pe hârtie sau carton cerat impermeabil sau pe o placă de sticlă.
Pentru a obţine o omogenitate suficientă, spatula trebuie să fie lată. După o
spatulare timp de 5-10 secunde, amestecul se depune în portamprentă (de
obicei o lingură individuală). Portamprenta se aplică apoi pe câmpul protetic,
unde se menţine sub o oarecare presiune (care diminuă spre sfârşitul prizei).
Dezinserţia amprentei se face după 4-6 minute. Părţile cutanate periorale se
vor vaselina înainte de amprentare, deoarece pasta de amprentă este foarte
aderentă de tegumente. Această manoperă permite o îndepărtare a excesului
de material cu o mai mare uşurinţă. Mâinile operatorului şi a ajutoarelor se
pot şterge uşor cu o compresă înmuiată în neofalină.
Amprentele incomplete permit adaosul de pastă.
Amprentele realizate cu paste ZOE nu necesită o turnare imediată a
modelului.
INDICAȚII: în majoritatea cazurilor de amprentare finală a unui
câmp protetic edentat total, sau în edentaţia terminală, amprentele analitice
-133-
ale segmentelor edentate în protezarea parţială, în toate tehnicile de

amprentare mucostatice sau analitice anatomo-funcţionale ale câmpurilor
edentatetotal, pentru stabilizarea bazelor şabloanelor de ocluzie, amprentări
pentru rebazăriindirecteîn edentaţia totală.
FIG. 81. MODUL DE PREZENTAREŞI UTILIZARE

A PASTEITIP Z.0.E. PENTRU AMPRENTARE REPIN - Spofa Dental
11.4. MATERIALE RIGIDE REVERSIBILE

Materialele rigide reversibile( termoplastice) devin plastice sub
influenţa căldurii (uscate sau umede), fără a suferi modificări în structura lor
chimică atât timp cât încălzirea se face în limitele prescrise de fabricant.
Depăşirea limitei maxime de temperatură afectează o serie de componente
din structura lor (de obicei răşinile).
După temperatura de plastifiere, materialele termoplastice se împart
în mase termopiastice care se plastifiază între 50-57 şi mase bucoplastice
care se plastifiază între 30-40 cc.
11.4.1. COMPOUND-URI STENT'S
Din punct de vedere chimic au o compoziţie heterogenă.
COMPOZIȚIE: Compound-uri stents-urile conţin răşină

termoplastică naturală, un plastifiant, materiale inerte, coloranţi. Talcul, pe
lângă rolul de umplutură, reduce adezivitatea materialului.
TEHNICĂ DE LUCRU: Plăcile, ca şi unele batoane, se plastifiază în

băi sau instalaţii speciale cu apă la 70 oC, după care masa termoplastică se
-134-
introduce în inel sau lingură. Inelul sau lingura încărcată se introduce pe

câmpul protetic. Temperatura masei de compound în cursul amprentării
trebuie să fie în jur de 50 *C, deoarece valorile termice înferioare nu asigură
amprentării corespunzătoare, iar cele superioare pot provoca arsuri. O serie
de compound-uri se potplastifia (cu atenţie) şi la flacără (în special batoanele
Kerr), dar temperatura să nu depăşească 70 “C. În cursul utilizării compound-
urilor, devine necesară vaselinarea degetelor operatorului, pentru a evita
aderenţa materialului cald la tagumente, cu apariţia consecutivă a unor
arsuri. Reutilizarea compound-urilor este o operaţiune contraindicată, datorită
imposibilității sterilizării acestor materiale, precum şi a posilităţii de alterare
termică a amestecului cu efecte negative asupra calităţii amprentei.
PREZENTARE: Plăci sau batoane, care se pot plastifia la diferite

temperaturi (în funcţie de indicaţii). Sunt ambalate în cutii cu 10-20 sau 30
plăci şi 20-50 batoane.
INDICAȚII: în protezarea conjunctă, la amprentări cu inel de cupru,

amprentarea supraecuatorială a unei arcade care va reprezenta arcada
antagonistă, amprente preliminare care servesc drept portamprentă
individuală pentru o amprentă cu siliconi. În aceste situaţii, compound-ul
trebuie să prezinte o serie de retenţii pentru silicon (tifon depus pe suprafaţa
compound-ului în faza sa plastică, care se îndepărtează atunci când
materialul este rigid).
114.2. GUTAPERCA
Gutaperca este izomerul trans al poliizoprenului şi se obţine sub formă

de latex din arbori care cresc în sud-estul Asiei (Isonandra guta).
-135-
FORMA DE PREZENTARE: plăcile negre (ca materiale pentru

obturatori faciali), plăcile maron (pentru amprentare funcţională, se mai
numesc şi plăcile lui Spreng).
Gutaperca sub formă de plăci se poate utiliza pentru amprentarea
funcţională a fundurilor de sac vestibulare şi paralinguale. Gutaperca aplicată
pe marginile protezei poate fi modelată funcţional, în cavitatea bucală, într-un
interval cuprins între 10 minute şi 24 ore, prin executarea de mişcări
funcţionale.
În cursul răcirii de la 50*C la 20 «C,are loc o contracție mai mare de
1%.
114.3. MATERIALE BUCOPLASTICE
O serie de materiale de amprentă semirigide sunt caracterizate prin

faptul că rămân în stare plastică la temperatura cavităţii bucale (36,5-37 0),
motiv pentru care sunt cunoscute în stomatologie sub denumirea de
materiale bucoplastice.
COMPOZIȚIE: În componenţa materialelor bucoplastice intră ceară

de albine, ceară albă, parafină, colofoniu, ceresină, shellack, umpluturi şi
coloranți. Ceresina posedă capacitatea de a mări fluiditatea materialului.
PROPRIETĂŢI: plasticitate uniformă la temperaturi mai mari de

34%C, fidelitate, posibilităţi de corecție şi optimizare a amprentei (prin
adăugări repetate de material, fără să apară separare între diferitele straturi).
AVANTAJE: permit o amprentare funcțională de calitate (însă

exercitarea unei presiuni timp de 5-10 minute asupra materialului determină
o “fugă” din lingură), permit amprentareafoarte fidelă a periferiei câmpului
protetic, amprenta poatefi reintrodusă în cavitatea bucală şi corectată.
INDICAȚII: Aceste materiale se folosesc cu precădere în terapia

edentaţiei parţiale şi totale, mai ales în situaţiile în care câmpurile protetice
sunt deficitare (amprente în vederea rebazării şeilor protezelor scheletate şi a
protezelor mandibulare), ca materiale de corecție a marginilor amprentelor
- 136-
luate cu materiale mai rigide, ca materiale secundare în amprentarea finală

compresivă în edentaţiile terminale, tratate cu proteze scheletate,
amprentarea necompresivă, ca materiale de ameliorare a fidelității unor
amprente (wash technique), în tehnica de amprentare fonetică a edentaţiei
totale.
Dentiplast”
FIG. 83. MODUL DE PREZENTAREAL MATERIALULUI BUCOPLASTIC DENTIPLAST- Spofa Dental
CONSERVARE ŞI PRECAUŢII: Materialele bucoplastice se pot păstra

timp îndelungat, singura precauţie fiind cea referitoare la evitarea
supraîncălzirii lor ori de câteori se utilizează, deoarece, prin volatizarea unor
componente, îşi pot modifica compoziţia (nu trebuie depăşită temperatura de
600).
114.4. CEARA
Timp de 150 ani (de la începutul secolului XVIII şi până la mijlocul

secolului XIX), ceara a fost singurul material de amprentă.
Ceara ca material de amprentă, se utilizează doar în două ipostaze, ca:
- material unic (tehnici intgrale) pentru amprentarea canalelor radiculare, a
cavităţilor pentru incrustaţii (care modelate în cavitatea bucală devin şi
machete), alte amprentări de preparaţii în protezarea fixă,
- material complementar de: amprentare a anumitor zone, în terapia
edentaţiei parţiale sau totale.
FIG. 84. MODUL DE PREZENTARE AL TIPURILOR DE CEARĂ PENTRU AMPRENTARE
=937-
PREZENTARE: Ceara de amprentă se prezintă sub formă de

batoane sau conuri, care se ambalează în cutii, de obicei pe două sau trei
rânduri, separate între ele cu hirtie.
COMPOZIȚIE: În compoziţia sa, ceara de amprentă prezintă diferite

cerurilor, ca de exemplu parafina, ceara de albine, ceara de Carnauba, ceara
albă etc. Parafina, ozocherita şi colofiniul se adaugă pentru creşterea
consistenţei amestecurilor, iar ceara de Carnauba pentru ridicarea intervalului
de plastifiere (în jurul valorii de 800).
Ceara este însă şi component de bazăale altor materiale de amprentă,
cum ar fi diferite compound-uri sau materiale bucoplastice. Cunoscuta ceară
inlay are în compoziţia sa 40% parafină, 35% ceară Carnauba, 25% ceară
albă pură şi un colorant (de exemplu albastru de metilen).
METODELE DE PLASTIFIERE A TIPURILOR DE CEARĂ PENTRU
AMPRENTARE (aşa numita ramolire), sunt: plastifierea în baie de apă,
piastifiere la flacără (metodă practică, dar care impune o serie de precauţii,
deoarece este necesară obţinerea unei ramoliri uniforme în toată masa cerii
şi evitarea volatizării sau arderii unor componente prin supraîncălzire, metodă
prin care este greu de evitat apariţia tensiunilor interne) şi folosirea
cuptoarelor termostat de gabarit mic, care permit obţinerea unei plastifieri
uniforme la temperatura dorită.
INDICAȚII: amprentarea cavităţilor pentru incrustaţii în general,
unele amprentări în trepte ale unor preparaţii dificile, amprentarea
preparaţieii canalelor radiculare.
TEHNICA DIRECTĂ DE AMPRENTARE începe cu curățirea cavităţii şi
ramolirea cerii prin procedeele descrise. Urmează inserţia materialului, care
este ales în funcţie de situaţia clinică şi care diferă de la caz la caz şi de la un
procedeu la altul.
iI.5. MATERIALE ELASTICE PENTRU AMPRENTARE

Materiale elastice sunt de o mare diversitate structurală şi prezintă
următoarele caracteristici: în fazafinală de priză (ireversibilă) au o consistență
elastică, faza intermediară de priză este relativ scurtă, fidelitatea variază in
limite foarte largi, scăzând o dată cu creşterea consistenței.
-138-
Manevrele de amprentare cu aceste materiale se efectuează doar în

faza plastică.
Faza intermediară, parţial reversibilă (parţial deformabilă) în care încep
să se deformeze componente ale fazei elastice, obligă la o imobilizare
absolută a amprentei pe câmpul protetic (fără presiuni şi fără deplasări).
Este posibil ca în viitor să se renunțe complet la materialele de
amprentă, în favoarea a ceea ce se numeşte amprenta optică.
1.5.1. MATERIALE ELASTICE REVERSIBILE
Materialele de amprentă elastic-reversibile din stomatologie sunt

reprezentate de către hidrocoloizii reversibili.
Hidrocoloizii reversibili sunt primele materiale elastice de
amprentare apărute. Substanţa principală este un gel pe bază de agar-agar,
care devine plastic sub influenţacăldurii. Denumirea de hidrocoloid provine de
la faptul că aceste materiale formează cu apa, în etapa finală depriză, soluții
coloidale sub formă de gel. Termenul de reversibil desemnează posibilitatea
ca odată aduşi în starea de gel, pot fi readuşiîn starea de sol(fluidă).
COMPONENTA DE BAZĂ a hidrocoloizilor reversibili este un extract

din algele roşii marine (Rhodophycee) cunoscute sub numele de agar-agar.
Acestui extract i se mai adaugă ceruri, răşini, coloranți şi aromatizanți. Agar-
agarul se lichefiază, trecând din gel în sol între 71-100-C şi se gelifică, trecând
din sol în gel între 30-50 <C. Dimensiunea particulelor de geloză aflate în
suspensie (în apă) variază între 0,001 şi 0,2um. Boraxul creşte viscozitatea
solului şi rezistenţa gelului prin creşterea densităţii din reţeaua
tridimensională, dar inhibă reacţia de priză a materialului din care se
confecţionează modelul. Sulfatul de potasiu accelerează priza gipsului,
neutralizând astfel efectul negativ al boraxului.
PROPRIETĂŢI: Structura de gel este compusă din fibre

microscopiceşi lanţuri de particule coloidale. Aceste fibre formează o reţea în
ochiurile căreia este reţinută apa. Gelul lăsat la aer se deshidratează şi se
retractă. El poate însă să absoarbă o cantitate de apă, prin fenomenul de
- 139 -
imbibiţie. În mediul uscat, gelul pierde apa prin “transpiraţie” şi se retractă

(sinereză). Sinereza şi imbibiția sunt în funcţie de concentraţia gelului. Pentru
a le influenţa, se pot modifica fie substanțele inerte, fie componentele
chimice care întăresc legăturile întramoleculare.
Hidrocoloizii reversibili moderni se prezintă în mai multe consistenţe:
chitoasă, medie şi fluidă. Pentru ca hidrocoloizii reversibili să poatefi folosiţi,
este nevoie de o dotare suplimentară.
Este preferabilă turnarea imediată a-modelului.
INDICAȚII: Hidrocoloizii reversibili se pot utiliza în amprentarea

câmpurilor protetice din cadrul protezării fixe şi mobilizabile, ca de exemplu:
preparaţii pentru inlay-uri şi onlay-uri, preparaţii coronare (indiferent de
configuraţia zonei cervicale, dar mai ales la cele cu prag şi cu o pregătire
anterioară a şanţului gingival), preparaţii corono-radiculare (în asociere cu
dispozitive radiculare prefabricate), preparaţii coronare multiple (pentru punți
totale sau speciale), câmpuri protetice parţial edentate, pentru realizarea
modelelor duplicat.
FIDELITATEA HIDROCOLOIZILOR REVERSIBILI pe bază de agar-agar

este mai mare decât a alginatelor, însă inferioară elastomerilor de sinteză.
Corecturile nu sunt posibile, dar materialul de amprentă se poate refluidifica
şi amprenta se poaterelua la acelaşi pacient.
Pacienţii acuză, uneori, la luarea amprentelor cu hidrocoloizi reversibil,
un “şoctermic”la nivelul arcadelor dentare (datorită introducerii materialului
încăzit şi răcirii lui ulterioare, se produce disconfort şi chiar durere).
DEZAVANTAJELE se referă la necesitatea condiţionării riguroase a

şanţurilor gingivale (care să permită o umplere suficientă a acestora cu
materialul de amprentă), la relativa friabilitate a materialului, la stabilitatea
dimensională foarte redusă (ca timp) după gelificare (modelul trebuie turnat
imediat), la necesitatea de a realiza modele doar din gipsuri, la investiţia
iniţială mare pentru accesorii, la imposibilitatea realizării unei dezinfecţii
riguroase a amprentei cu substanţe obişnuite (aceasta se poate face doar cu
produse de ultimă generaţie: Impresept -ESPE, Mucalgin-MERZ, ete:).
-140-
FIG. 85. MODUL DE PREZENTAREAL HIDROCOLOIZILOR REVERSIBILI
115.2. MATERIALE ELASTICE IREVERSIBILE

Alginatele sunt hidrocoloizii ireversibili cu mare aplicabilitate în
protetică, fiind utilizate în special pentru amprentarea preliminară, uneorişi în
cea finală, a edentaţiei parţiale şi în cea preliminară din edentaţia totală.
COMPONENTA DE BAZĂ a acestor materiale este, în general, un

alginat alcalin de sodiu sau de potasiu, solubil în apă. Aceste alginate se
extrag dintr-o serie de alge marine, bogate în acid manuronic. Alginatele se
prezintă sub formă de pulbere cu un puternic caracter hidrofil, care se
amestecă cu apa, rezultând un sol care se aplică într-o portamprentă şi prin
intermediul acesteia pe câmpul protetic. Transformarea solului în gel (reacţie
de priză) este rezultatul unei reacţii chimice. Gelul astfel format poate fi
readus în stare de sol doar printr-un alt proces chimic.
LA iii să m
. 86. MODUL DE PREZENTAREAL HIDROCOLOIZILOR IREVERSIBILI
COMPOZIȚIE
Pulberea de alginat conţine două componente de bază: un alginat
alcalin de sodiu sau potasiu şi o sare metalică (sulfat de calciu), care în
contact cu apa formează alginatul de calciu. Pe lângă alginatul alcalin,
pulberea mai conţine sulfat de calciu (un agent chimic de gelificare introdus
-141-
sub formă de semihidrat, care asigură o conservare optimăa pulberii şi o mai

mare stabilitate dimensională a stării ulterioare de gel). În pulbere se
introduce pământ diatomeic (rocă silicioasă formată din acumularea de
cochilii) cu rol de umplutură minerală inertă. De asemenea, mai există pulberi
de silicat şiglicoli, diferiţi coloranți şi substanțe aromatizante. La ora actuală
există produse cărora li s-au adăugat indicatori care fac să vireze culoarea
amestecului în momentul când gelul şi-a consolidat rețeaua tridimensională şi
amprenta poate fi dezinsetată de pe câmp.
Lichidul este reprezentat de apă, eventual distilată (pentru regiunile
unde este bogată în săruri calcare).
CLASIFICARE: În funcţie de timpulde gelificare, se disting două

tipuri: tipul | cu gelificare rapidă şitipul II cu gelificare normală
După destinaţia pentru un anumit câmp protetic se deosebesc trei
clase: clasa A pentru amprente în vederea confecţionării protezelor
unidentare (inlay, coroane etc.), clasa B pentru amprentarea de hemiarcade
sau arcadeîn totalitate şi clasa C pentru realizarea modelelor de studiu şi/sau
portamprente individuale.
INDICAȚII şi CONTRAINDICAŢII
Alginatele sunt materiale relativ ieftine, care se prepară uşor şi au o
durată convenabilă a fazei plastice.
De obicei, alginatele se utilizează în situaţiile când este nevoie de
obţinerea unei fidelităţi crescute care trebuie obţinută cu un material ieftin şi
cu o tehnică uşoară.
Prezintă fidelitate şi elasticitate optimă, calităţi ce determină utilizarea
lor în mai toate ramurile stomatologiei, în vederea amprentării pentru
realizarea modelelor de studiu şi documentare, amprente pentru
confecţionarea modelelor de lucru în ortodonţie, amprente preliminare în
edentaţiile totale şi parţiale, unii autori indicându-le şi pentru amprentele
funcţionale, amprentarea arcadelor antagoniste, amprente pentru realizarea
modelelor duplicat, amprente pentru realizarea modelelor de lucru pentru
proteze unidentare (cu menţiunea că pentru acest scop se folosesc doar
alginatele din clasa A - injection type).
-142-
Amprenta se menţine pe câmpul protetic circa 2-3 minute de la

debutul gelificării, după care se îndepărtează. Pentru a surprinde momentul
optim de îndepărtare, se urmăreşte ca suprafaţa materialului să nu mai fie
lipicioasă. Îndepărtarea amprentei se face după o tehnică precisă, prin
întreruperea închiderii marginale (prin îndepărtarea buzei şi obrajilor cu
ajutorul degetelor) după care, cu o mişcare fermă într-un singur ax, se
îndepărtează amprenta. Saliva şi evetualelor resturi de sânge sunt
îndepărtate de pe amprentă printr-o spălare uşoară, după care se usucă uşor,
până la îndepărtarea resturilor de apă de pe suprafaţa sa.
Modelul trebuie turnat imediat, în primele 10 minute după amprentare,
chiar dacă amprenta se ţine într-un mediu cu o umiditate de 100%. Turnarea
modelului se face diferit pentru modelele care se confecţionează din două
materiale sau dintr-un singur material (model-soclu). O serie de autori
recomandă pentru îmbunătăţirea modelului, tratarea amprentei cu o soluţie
apoasă de gips semihidrat sau chiar cu pulbere de gips (pentru neutralizarea
urmelor de alginat de potasiu restant care pot intra în reacţie cu gipsui de la
suprafaţa modelului), după care urmează spălarea şi uscarea.
Amprenta se va demula de pe model după 30 - 60 minute, perioadă în
care trebuie săfie într-o atmosferă de 100% umiditaterelativă.
Dezinfecţia se poate face cu o soluţie de hipoclorit de sodiu 1% sau cu
o soluţie 2% glutaraldehidă (timp de 10-3O0minute).
1.5.3. ELASTOMERII DE SINTEZĂ

Lansarea elastomerilor de sinteză a revoluţionat practica
stomatologică, datorită calităţilor superioare ale acestor materiale: fidelitate
foarte mare, usurinţa preparării, stabilitate volumetrică excepţională şi
elasticitate. Aceste materiale au penetrat în toate domeniile stomatologiei,
atit în cele clinice cât şi în cele de laborator. Modelele nu mai trebuie turnate
în primele 10-15minuteşi pot fi confecţionate prin galvanoplastie.
Elastomerii de sinteză (polisulfuri, polisiloxani şi, mai puţin polieterii),
suntclasificați în categori: tipul | chituri (Putty), tipul II cu viscozitate crescută
pentru amprente grosiere (Heavy bodied), tipul III cu viscozitate medie pentru
-143-
o gamă largă de amprente (Regular) şi tipul IV cu viscozitate redusă

(fluide)
pentru tehnici de injectare cu siringa (Light bodied).
Polimerii de bază din cadrul elastomerilor sunt cauciucuri polisulfurice,

siliconate sau polieterice.
1.5.3.1. ELASTOMERII POLISULFURICI
Elastomerii polisulfurici fac parte din categoria cauciucurilor

Sintetice şi rezultă din polimerizarea la temperatura obişnuită a
hidrocarburilor sulfuroase cu masă moleculară de 300-400. Se prezintă în
două tuburi (baza şi acceleratorul), care conţin materialul sub formă de pastă.
Pasta bază are culoare albă (uneori este colorată), iar acceleratorul de
culoare brună sau brun închis, datorită peroxidului de plumb.
Reacţia de priză constă în oxidarea grupărilor mercaptan din
moleculele pastei de bază sub acţiunea iniţiatorului şi formarea de grupări
disulfurice. În cursul reacției de polimerizare din forma de pastă se
ajunge la
cea de cauciuc.
PROPRIETĂŢI: Elastomerii polisulfurici sunt geluri

coloidale
hidrofobe insolubile în apă şi în solvenţi clasici. Viscozitatea acestor materia
le
creşte în cursul reacției de vulcanizare şi diminuă odată cu mărirea cantităţii
de plastifiant. Spre deosebire de hidrocoloizi, elastomerii polisulfurici nu
prezintă deformări prin imbibiţie sau sinereză deoarece sunt coloizi hidrofobi.
Contracţia polisulfurilor în primele 24 de ore este mai mare decât
a
siliconilor cu reacţie de adiţie, mai mică decâta polieterilor şi mult mai mică
decât a siliconilor cu reacţie de condensare.
Nu toţi elastomerii revin
la forma iniţială, prezentând astfel o
deformare remanentă, specifică fiecărui tip.
Mirosul lor sulfos este însă dezagreabil.
TEHNICA DE LUCRU
Timpul de amestec: Din tuburile care conţin baza şi acceleratorul se
exprimă cantităţi egale, pe o hârtie cerată sau pe o placă de sticlă.
Cu o
spatulă rigidă din oţelinoxidabil se amestecă, prin mişcări circulare, cele
două
-144-
paste până când se obţine o culoare omogenă. Această fază durează 5-10
secunde. Se continuă amestecarea cu mişcări energice largi. Timpul de
preparare este de 45-60 secunde.
Timpul de lucru este de circa 7 minute şi nu trebuie să fie mai mic de 3

minute. Factorii care influenţează timpul de lucru sunt: temperatura plăcii de
sticlă (la 25*C timpul de lucru este de 3 minute, iar la 37 *C de numai 2
minute), temperatura acceleratorului (timpul de lucru este invers proporţional
cu temperatura acceleratorului), cantitatea acceleratorului (cu cât cantitatea
de accelerator creşte, cu atât timpul de lucru diminuă, dar din păcate,
diminuă şi calităţile materialului). Câmpul protetic se usucă şi eventual se
lubrifiază, iar portamprenta individuală din răşini sau cu inel de cupru perforat
se încarcă cu un strat subţire de material (2-4mm).
Se preferă tehnica dublului amestec (tehnică ideală pentru polisulfuri),

pentru care se va proceda astfel: se începe simultan spatularea pastei
chitoase şi a celei fluide, se încarcă portamprenta individuală sau standard cu
materialul chitos şi seringa cu materialul fluid, se injectează materialul fluid în
şanţul gingival peste preparaţie şi dinţii vecini, apoi se aplică lingura încărcată
cu materialul chitos pe câmpul protetic. Avantajele acestei tehnici, valabilă
pentru toţi elastomerii livraţi în două consistenţe, se referă la reacţia de priză
simultană a celor două materiale, aderenţa dintre cele două componente,
fidelitate mare a amprentei, eliminarea incluziunilor de aer.
În timpul polimerizării viscozitatea materialului creşte pentru ca la final
să devină elastic. Amprenta se menţine pe câmpul protetic sub o presiune
uşoară, timp de 7-10 minute. Îndepărtarea ei se face rapid şi rectiliniu.
Amprenta se spală cu apă, şi apoi se usucă. Modelul se realizează din gips
sau prin galvanoplastie. Dacă modelul nu se confecţionează în prima oră,
contracția sa va fi de 0,1-3,3% în 24h.
MECANISMUL VULCANIZĂRII: Se admite că, prin întărirea

elastomerilor polisulfurici, se formează un polimer sulfuric. Reacţia în lanţ
este uşor exotermă. Din punct de vedere chimic, în final, rezultă un se!
coloidal hidrofob, format din lanţuri de hidrocarburi sulfurate, reunite la
extremităţi datorită refacerii legăturilor disulfurice -S-S- prin intermedierea
uneireacţii de oxidare cu eliminare de apă.
-145-
INDICAȚII: Cele trei consistenţe în care se livrează acest material

de amprentă (crescută, medie şi fluidă) ca şi posibilitatea de a obţine o
viscozitate diferită a aceluiaşi material, permit utilizarea acestora atât în
edentaţia totală şi parţială, cât şi în cursul realizării protezelor conjuncte
(amprente unitare, globale, de situaţie).
O calitate în plus a acestor materiale este posibilitatea turnării mai
multor modele de lucru (în aceeaşi amprentă), cu condiţia ca acestea să fie
confecţionate cât mai repede după amprentare.
CONTRAINDICAȚIILE se referă doar la persoanele care manifestă

intoleranţă (de obicei manifestări alergice) la constituienţi chimici din
componenţa polisulfurilor.
11.5.8.2. ELASTOMERII SILICONICI
Siliconii sunt compuşi ce conţin grupări organice dintre care una sau
mai multe sunt legate covalent de un atom de siliciu.
Elastomerii siliconici utilizaţi pentru amprentare sunt obţinuţi fie din

reacţii de policondensare, fie prin reacţie de poliadiţie.
. MODUL DE
P PREZENTARE AL ELASTOMERILORSILICONICI ORANWASH L - Zhermack,
AFFINIS - Coltene şi AFFINIS PRECIOUS- Coltene
-146-
Siliconii sunt comercializaţi în trei variante ce corespund la trei

viscozităţi (crescută, medie şi redusă), fiecare fiind în sistem bicomponent
(bază şi catalizator).
MOD DE PREZENTARE: Elastomerii siliconici se livrează în sistem
bicomponent, baza, care este ambalată în tuburi (siliconii de consistenţă
medie şi fluidă) sau în cutii (cei cu consistenţă chitoasă) şi catalizatorul
(activatorul) în flacoane, când este sub formă lichidă, sau în tuburi, când se
prezintă sub formă de pastă.
PROPRIETĂȚILE ELASTOMERILOR SILICONICI

Siliconii sunt geluri coloidale hidrofobe constituite din lanţuri de
polidimetilsiloxani care reticulează datorită grupărilor lor hidroxil terminale
(siliconi de condensare) sau a grupelor vinilpolisiloxanice(siliconi de adiţie).
Siliconii sunt insolubili în apă şi solvenţi clasici.
Cu toate că sunt geluri coloidale hidrofobe, nu prezintă nici o
modificare dimensională prin imbibiţie sau sinereză. Poate apare însă o
contracție la fel de importantă atunci când polimerizarea este lentă şi
polimerii au o greutate moleculară mică. Variaţiile dimensionale sunt mai
mari decât la polisulfuri şi sunt cu atât mai accentuate, cu cât stratul de
material este mai gros (ideal 2-3mm).
În prezent există pepiaţă şi siliconii hidrofili.
TEHNICĂ DE LUCRU
Amestecul celor două componente (bază şi accelerator), extrase în
proporţii stabilite de producător, se face prin spatulare, până la obţinerea unei
paste de consistenţă şi culoare omogenă (ştiind că cele două componente au
culoridiferite).
Manipularea: timpul de lucru (intervalul cuprins între momentul
începerii omogenizării şi momentul aplicării portamprentei pe câmp) este în
jur de 3-5 minute.
Amprentarea se face fie prin tehnica amestecului unic (materiale de
consistenţă medie), fie prin tehnica amestecului dublu sau prin tehnica
amprentării duble.
Ca substanțe dezinfectante se recomandă soluția de glutaraldehidă
2%, slutaraldehidă cu fenol, clorhexidină etc.
- 147 -
INDICAȚII: în toatetipurile de amprentări ale câmpurilor protet

ice
pentru protezării conjuncte, în amprentarea finală a câmpu
rilor protetice
edentate parţial sau total, pentru obţinerea modelelor deose
bit de precise
(inlay, punți adezive etc.) se vor utiliza doar polisulfurile, silicon
ii cu reacţie de
adiţie şi polieteri.
CONTRAINDICAȚIILE siliconilor vizează persoanele cu intoleranţă
sau manifestări alergice la unele componente chimice ale
bazelor sau
acceleratorilor, confecţionarea mai multor modele
pe baza aceleiaşi
amprente, când se doreşterealizarea unor modele deosebit de
fidele cu multe
microdetalii (de exemplu punți adezive) se contraindică utiliz
area siliconilor cu
reacţie de condensare.
ji BONASILlight
FIG. 89. MODUL DE PREZENTAREAL ELASTOMERILOR SILICONICI DE
CONDENSARE
THIXOFLEX - Zhermack, PERMASIL - TissiDental, BONASIL - DMPLtd
şi BONASIL Light - DMP Ltd
FIG. 90. MODUL DE PREZENTARE AL ELASTOMERILORSILICONICI DE

ADITIE
BONASIL A* Putty- DMP Ltd şi BONASIL A*Mono - DMP Ltd
[1.5.3.3. POLIETERII
Polieterii sunt ultimele tipuri de materiale de amprentare

din seria
elastomerilor de sinteză. Se mai numesc şi gume sau cauciucurile
polieterice.
COMPOZIȚIE: Baza este un tetrametilenglicol, cu o grupare imini
că
terminală. Acceleratorul conţine un ester al acidului sulfuric
care reacţionează
cu grupările iminice, formând o reţea reticulară, intermoleculară
, care conferă
amestecului stabilitatea unui elastomer.
-148-
PROPRIETĂŢI:
Proprietăţile mecanice ale polieterilor sunt mai bune cu ale
polisulfurilor, modificările dimensionale sunt mai reduse decât la siliconi cu
reacţie de condensare, dar timpul de lucru este ceva mai redus şi rigiditatea
este mai mare.
Polieterii sunt geluri coloidale, alcătuite din lanţuri polieterice reticulate
la nivelul grupărilor iminice terminale de către diferite sulfone aromatice.
Spre deosebire de siliconi şi tiocoli care sunt hidrofobi, polieterii sunt
materiale hidrofile şi nu trebuie conservaţi o perioadă îndelungată sau lăsaţi
mult timp în contact cu apa. Polieterii absorb apa, modificându-şi
dimensiunea, de aceea amprenta odată dezinserată de pe câmpul protetic, se
spală şi se usucă, apoi se păstrează la loc uscat. Datorită afinităţii crescute
față de apă şi a solubilităţii în diferiţi solvenţi organici (de exemplu
etilenglicolul), este contraindicată realizarea modelelor prin
electrogalvanizarea amprentelor cu polieterii.
Consistenţa lor iniţială poate fi comparată cu a siliconilor cu viscozitate
medie, darviscozitatea lor creşte rapid datorită vitezei deosebite a reacției de
polimerizare.
Stabilirea dimensională este bună, fiind întrecută doar de siliconii cu
reacţie de adiţie. Această stabilitate se păstrează ca atare doar în mediul
uscat.
Reacţia de priză este uşor exotermă, temperatura crescând aprox. 4*C.
Dacă la celelalte materiale elastice grosimea ideală a stratului de
material era de 2-3mm, la polieteri este recomandabilă realizarea unui strat
de 4,5mm.
Flexibilitatea acestor materiale este redusă (circa 2%), însărigiditatea
lor este mai mare, de aceea este indicată realizarea unui strat mai gros de
material întrelingură şi câmpul amprentat.
MOD DE PREZENTARE: Polieterii se comercializează sub formă de
pastă în două tuburi (baza şi acceleratorul).
INDICAȚII: Polieterii au aceleaşi indicaţii ca tiocauciucurile şi
siliconii.
-149-
BIOMATERIALE DENTARE UTILIZATE IN CABI
NET
FIG. 91. MODUL DE PREZENTARE AL MATERIA

SINTEZĂ IMPREGNUM - 3M ESPEpolieteric, PERMLASTIC - TOMERILOI
Kerr, CORRECT PLUShidrofilic
11.5.3.4. MATERIALE DE AMPRENTARE FOTOPOLIMERI

ZABILE
Materialul monocomponent se livrează în seri
ngi (consistenţa fluidă)
sau în tuburi (consistenţă chituoasă).
Plasticitatea şi stabilitatea dimensională sunt exce
lente.
Modelele pot fi turnate imediat sau până la
două săptămâni după
amprentare. Materialul este destul de rigid.
AVANTAJE: Practicianul are un control desăvârş

it asupra timpului
de lucru,deoarece intervalul de priză este relat
iv scurt, de aproximativ trei
minute, iar materialul are proprietăţi fizice, meca
nice şi clinice excelente.
DEZAVANTAJELEinclud necesitatea existenţei

unor linguri speciale,
transparente, depozitarea materialului prel
evat din tub/seringă într-un loc
întunecos dacă se întârzie inserarea lingurii pe
câmpul protetic, dificultatea
polimerizării în zonele greu accesibile spotului
luminos.
Materialul nu se va utiliza la pacienţi cu alerg
ie sau sensibilitate
crescutăla uretanii, acrilate sau metacrilate.
FIG. 92. MODULDE PREZENTARE AL MATERIALULUI

DE AMPRENTARE
FOTOPOLIMERIZABIL SOLIDEX -Shofu
- 150-
HI. MATERIALE DESTINATE RESTAURĂRILOR

PROTETICE PROVIZORII
Restaurările protetice provizorii sunt piese protetice intermediare unor
etape clinice şi tehnice de confecţionare a restaurărilor permanente..
Protezele provizorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să

fie suficient de rezistente şi să aibă o retenţie bună, să aibă o stabilitate
corespunzătoare, să protejeze plaga dentinară şi pulpa dentară, să asigure o
funcţionalitate ocluzală şi să păstreze o dimensiune verticală de ocluzie
corespunzătoare, să asigure funcţia fizionomică, să permită o igienizare
corectă, să nu irite parodonţiul marginal.
Protezele provizorii pot fi confecţionate atât industrial, în forme finite

sau prefinite, câtşi în cabinet sau în laboratorul de tehnică dentară.
III.1. CLASIFICARE
Materialele destinate elaborării restaurărilor protetice provizorii pot fi
plastice şi metalice.
Dintre materialele plastice amintim o serie de răşini sintetice
(epiminice, acrilice, policarbonate), precum şi materiale compozite (rășini
diacrilice compozite).
Dintre metale şi aliaje, sunt prezente aluminiul, aliajele de staniu-
argint, aliajele de nichel-crom etc.
Există şi materiale a căror compoziţie nu este menţionată de
producători (de exemplu Provicrown-Septodont).
Proriczova
FIG. 93. MODUL DE PREZENTARE AL MATERIALULUI PENTRU COROANE TEMPORARE

Provicrown-Septodont
III.2. MATERIALE PLASTICE UTILIZATE PENTRU

CONFECȚIONAREA PROTEZELOR FIXE PROVIZORII
Materiale plastice pentru protezele fixe provizorii sunt reprezentate de:
- răşini autopolimerizabile (pe bază de metacrilat de metil sau de etil, care se
menţin în cavitatea bucală doar câteva săptămâni),
- răşini termopolimerizabile (pentru lucrări de durată mai lungă datorită unei
mai bune reticulări a materialului, care le oferă o suprafaţă mult mai
omogenă) şi
- răşini fotopolimerizabile (care sunt uşor de manipulat, cu caracteristici
asemănătoare răşinilor termopolimerizabile).
Polimerii destinaţi protezării prin restaurări conjuncte provizorii sunt
reprezentaţi de răşinile epiminice, policarbonatele acrilice şi diacrilice,
respectiv polioximetilenă.
Aceşti polimeri trebuie să îndeplinească câteva condiţii, dintre care
amintim: să nu irite țesuturile peribucale şi pulpa dentară, să reziste forţelor
masticatorii, să fie buni izolatori termici, să se manipuleze uşor, să nu prezinte
modificari dimensionale importante.
FIG. 94. MODUL DE PREZENTARE AL MATERIALULUI PENTRU COROANE TEMPORARE

LANG - GT şi TEMPADVANTAGE- GC
- 152 -
1.2.1. RĂŞINILE EPIMINICE
Structura răşinilor epiminice seamănă mult cu cea a răşinilor
epoxidice, atomul de oxigen din ciclul epoxidic fiind înlocuit cu gruparea

ă în
iminică. Un produs consacrat este Scutan (ESPE), care se comercializeaz
ambalaje diferite baza în tuburi de pastă (standard, dublu sau gigant) și
catalizatorul, de obicei sub formă lichidă.
MANIPULARE:Pe un bloc de hârtie se pune o diviziune de pastă, la

e,
care se adaugă o picătură de catalizator. Se spatulează circa 30-40 secund
lucru
după carese aplică în conformator, apoi pe câmpul protetic. Timpul de
ea şi
este 2,5 minute. După polimerizare urmează adaptarea, finisar
lustruirea. Coroanele din Scutan se fixează cu cimenturi temporare.
11.2.2. RĂŞINILE POLICARBONATE
Răşinile policarbonate sunt derivați de condensare a acidului carbonic,

din
polimeri termoplastici reversibili. Confecţionarea coroanelor provizorii
policarbonatnecesită instalaţii speciale de injectareîn tipare.
Pta)
DarieSarii
FIG. 96. MODUL DE PREZENTAREAL!DIFERITELORKITURI DE COROANE TEMPORARE DIN
POLICARBONATE
-153=
Coroanele realizate din aceste răşini au o structură densă,

fără pori,
care nu permite penetrarea microorganismelor. Ele pot
fi sterilizate chiar şi
prin autoclavare, deoarece rezistă fără deformări până
la temperaturi de
1400€.
11l.2.3. RĂŞINILE ACRILICE
Răşinile acrilice se prezintă în cele

două variante auto- şi
termopolimerizabile şi potfi manipulate prin metoda direc
tă (de către medic)
sau prin metoda indirectă (cu participarea laboratorului, prin
intermediul unei
amprente).
Răşinile acrilice autopolimerizabile se prezintă, de obicei,

în sistem
bicomponent (pulbere şi lichid), polimerizarea lor este
iniţiată chimic, iar
reacţia de polimerizare este exotermă, ajungând până la
70<C.
Căldura şi monomerul rezidual, liber, pot provoca insult
e pulpare, spre
deosebire de răşinile acrilice termopolimerizabile, care se indică pentru
restaurări provizorii de durată mai lungă. Calitățile mecanice
şi cromatice ale
acrilatelor termopolimerizabile sunt superioare celor autop
olimerizabile.
III.2.4. RĂŞINILE DIACRILICE COMPOZITE
Răşinile diacrilice compozite au o contracție mai mică

de întărire şi
valori mai mari ale rezistenţei fizico-mecanice, chimice
şi electrice decât
răşinile acrilice autopolimerizabile, iar răşinile diacri
lice compozite
fotopolimerizabile au avatajul prelungiri timpul de priză,
după nevoi.
Răşinile diacrilice cu iniţiere chimică destinate acestui scop
se prezintă
în sistem bi- sau tricomponent (Protemp II - ESPE), în
timp ce răşinile
fotopolimerizabile sunt monocomponente (pastă) (Provipont
DC -Vivadent).
-154-
se pot
Răşinile diacrilice compozite pentru reconstituirile provizorii
un preţ de
utiliza atât prin tehnici directe cât şi prin tehnici indirecte. Ele au
cost mai ridicat decât celelalte materiale.
Pa
ŞI PUNȚI TEMPORARE
FIG. 97. MODUL DE PREZENTARE AL MATERIALELOR PENTRU COROANE
COOL TEMPE - Coltene şi PROTE MP 3 GARAN T B3 - SM Espe
11.3. METALE ŞI ALIAJE

PENTRU PROTEZE FIXE PROVIZORII
orii
În multe situaţii clinice este necesară aplicarea unei coroane proviz
diferite tipuri de
în zone de sprijin (bonturi preparate în vederea acoperirii cu
r temporari care
proteze unidentare, fracturi cuspidiene, contenţia dinţilo
permanenţi,
trebuie păstraţi ca “menţinători de spaţiu” până la erupția celor
etc.).
CE
FIG, 98. MODULDE PREZENTAREAL COROANELOR TEMPORARE METALI
dee
Coroanele provizorii metalice sunt confecţionate prin diferite proce
e pot fi
industriale, de obicei prin ambutisare şi turnare. Aceste coroan
cu argint,
confecţionate din aluminiu sau diferite alte aliaje (aliaj de staniu
nichel-crom, etc.).
-155-
Fiind coroane preformate, înainte de utilizare este necesară alegerea şi

adaptarea lor în cavitatea bucală, pe dintele stâlp, atât în zona cervicală (prin
scurtare, cu foarfeca), cât şi ocluzal (de obicei printr-o simplă presiune a
antagoniştilor).
Fixarea coroanelor provizorii, metalice şi nemetalice, se efectuează cu

cimenturi provizorii.
- 156-
IV. PULBERI ŞI PASTE ADEZIVE

PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA MENȚINERII
PROTEZELOR MOBILE
Pulberile şi pastele adezive sunt produse industrial şi sunt utilizate

pentru optimizarea menţinerii unor proteze mobile în situaţiile în care alte
mijloace excepţionale nu se potaplica.
Aproape toate au la bază planta Tragacant, la care se adaugă o serie
de adaosuri, ca fondanţii, aromele,etc.
COMPOZIȚIE
În compoziția acestor materiale s-au pus în evidență gelatină, pectină
sau gume (careîn prezenţa apei își măresc volumul şi se înmoaie), materiale
pe bază de celuloză (cu rol în creşterea viscozităţii), substanţe bactericide,
substanţe tensioactive (lauri! sulfat de sodiu), umplutură (oxid de magneziu),
aromatizanţi (de obicei ulei de mentă).
INDICAȚII
Pulberile şi pastele adezive sunt recomandate mai ales în primele de
zile de adaptare cu o proteză totală a pacienţilor.
De multe ori, pacienţii care prezintă câmpuri protetice deficitare, se
obişnuiesc atât de mult cu utilizarea acestor produse încât devin “dependenţi”
faţă de ele.
Pulberile adezive pot fi folosite şi în alte scopuri, de exemplu:
- ca mijloace auxiliare de retenţie în fazele intermediare de eleborare a
protezelor mobile (şabloane de ocluzie, machete etc.),
- în retenționarea unor proteze chirurgicale,

- ca vehicul de aplicare a unor substanțe medicamentoase pe mucoasa
bucală.
-157-
MOD DE PREZENTARE şi UTILIZARE

Pulberile şi pastele adezive sunt prezentate în diferite forme
comerciale agreabile (pulberi, paste, geluri, soluţii) şi însoţite de reclame,
uneori chiar agresive.
Indiferent de forma de prezentare, aceste materiale se depun pe
suprafaţa mucozală a protezelor, unde, în contact cu saliva formează o pastă
mucilaginoasă, adezivă care are un efect pasager de menţinere a protezei,
pentru 4-12 ore.
DENUMIRI COMERCIALE ale acestor produse: Ora fix-Special

(Beecham Products USA), Kukident Haft Pulver, Corega Super Haft-Creme şi
Corega Super Haft Pulver (Block drug comp. Inc.), Fixodent, Secure, Polisrip,
Cushion grip, etc.
fiti SAdhesive |
[+
Cierat jro4 Demtures 3,
FIG. 99. MODUL DE PREZENTARE AL PASTELOR ADEZIVE
PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA MENȚINERII PROTEZELOR MOBILE
-158-
V. MATERIALE DENTARE UTILIZATE

ÎN STOMATOLOGIA PROFILACTICA
În medicină, prin profilaxie se înţelege ansamblul măsurilor medico-
sanitare care sunt necesar a fi efectuate pentru prevenirea apariţiei şi
răspândirii unei boli.
Substanțele şi materialele utilizate în profilaxia specifică cariei dentare
sunt reprezentate de fluor şi câţiva agenţi de sigilare a şanţurilor şi fosetelor,
respectiv materialele cu ajutorul cărora se poate întreţine o igienă
bucodentară optimă (dentifricele, apele de gură şi indicatorii de placă).
V.1. FLUORURI
Profilaxia cariei dentare este realizată doar cu ajutorul fluorurilor,

substanţe care cresc rezistenţa smalţului prin scăderea solubilităţii acestuia în
acizi.
V.1.1. TOXICITATEA FLUORULUI
Fluorul, o substanţă cu potenţial toxic redus, poate prezenta riscul

supradozării, motiv pentru care atitudinea terapeutică abordată trebuie
cunoscută. În cazul în care cantitatea ingerată este mai mică de Sms F/kg
corp, copilului i se recomandă să bea lapte şi se ţine în continuare sub
observaţie. La o cantitate mai mare de Smg F/kg corp, se fac spălături
gastrice, se recomandă consumul de lapte şi se indică un consult de
specialitate.
La aportul unor cantităţi mari de fluor poate apare fluoroza dentară,
cauzată de circulaţia F- în lichidele tisulare, care modifică funcţia
ameloblaştilor.
- 159 -
Fluoroza dentară nu presupune o creştere obligatorie a cantităţii de

fluorapatită în smalţ, smalţulfluorat putând avea aceeaşi concentraţie de F-
ca şi cel sănătos.
Fluorul poate modifica şi funcţia altor celule blastice, precum
odontoblaştii, osteoblaştii, condroblaştii, fibroblaştii. Forma simptomatică a
fluorozei osoase (dureri şi deformări osoase) apare la adulţi, după ingerarea
îndelungată de doze mari de fluor.
FIG. 100. FLUOROZĂ DENTARĂ
V.1.2. ACŢIUNEA FLUORULUI

ASUPRA ȚESUTURILOR DURE DENTARE
Fiuorul este un olisoelement esenţial ionic al diferitelor alimente
(peşte, ceai negruetc.).
lonul de fluor este un biocatalizator al genezei ţesuturilor dure dentare

şi osoase, peste 90% din fluorul existent în organism găsindu-se în aceste
ţesuturi.
Fluorul acţionează diferit asupra ţesuturilor dure dentare, în funcţie de
stadiul odontogenezei, având acţiune preeruptivă şi posteruptivă.
ACŢIUNEA PREERUPTIVĂ A FLUORULUI, cercetată pe animale,

relevă faptul că fluorul nu este integrat în smalţ sub formă de fluorapatită.
Doar o mică parte ai ionilor hidroxid HO- este înlocuită deioni de fluor ECU
formarea de hidroxifluorapatită, a cărui stabilitate în mediul bucal nu diferă
substanţial de cea a hidroxiapatiei. Prezenţa unei cantităţi mici de fluor, ca
oligoelement, favorizează această reacţie în sensul formării unei reţele
cristaline de hidroxiapatită cu grad mare de cristalinitate (cristale mari) şi cu
- 160 -
defecte structurale reduse. Peste anumite valori ale concentraţiei ionilor de

fluor, se formează un smalţcu structură deficitară, cu aspect pătat, cunoscut
sub numele de “smalţ pătat” (mottled enamel). Hidroxifluorapatita este
aproape la fel de sensibilă la atacul acid ca şi hidroxiapatita.
Acţiunea preeruptivă esenţială a fluorului constă în formarea unei
apatite cu calităţi superioare, având grad mare de cristalinitate și puţine
defecte structurale.
Cercetările clinice efectuate au demonstrat faptul că acţiunea
preeruptivă a fluorului asupra smalţului nu prezintă o importanţă deosebită în
profilaxia cariei.
ACŢIUNEA POSTERUPTIVĂ A FLUORULUI asupra ţesuturilor dentare

dure este certă, prin acţiunea sa directă asupra smalțului, fluorul determinând
apariţia efectului local, profilactic.
La baza acestei reacţii stă schimbul de ioni hidroxid de smalţşi de fluor
din mediul bucal. Fluorapatia astfel formată se găseşte în cantităţi mici.
Reacţia de formare a fluorapatitei depinde de pH-ul mediului bucal,
fiind de aproximativ patru ori mai rapidă la un pH de 4 decât la pH de 7.
Practic apare un proces de remineralizare. În mediu acid (pH sub 4,3),
hidroxiapatita se demineralizează, formând ortodifosfat de calciu, care
reacţionează cu fluorul şi rezultă astfel fluorapatita.
V.1.3. AGENŢI DE FLUORURARE

Compuşii de fluor a căror aplicare au dat rezultate bune în profilaxia
cariei dentare sunt reprezentaţi de fluorura de sodiu, fluorura de staniu,
aminofluorurile, difluorofosfatul acidulat (APF, acidulated phosphat- fluoride),
monofluorofosfatul de sodiu, hexafluorozirconat de staniu, fluorosilani,
fluorura de sodiu (NaF) în soluţie apoasă 2%.
FLUORURA DE SODIU (NaF) se utilizează sub formă de soluţie

apoasă 2%. Dezavantajul major al acestei tehnici constă în faptul că sunt
necesare patru serii de aplicării legate de erupția dinţilor temporari şi
permanenţi, vârstele recomandatefiind trei, şapte, zece şi treisprezece ani.
-161.-
FLUORURA DE STANIU (SnF2) este sub formă de soluţie apoasă

8%. Se aplică periodic, la intervale de 6 luni, începând de la vârsta de trei ani.
Dacă se constată o activitate cariogenă sau un risc crescut, frecvenţa
aplicărilor poate fi crescută.
FLUOROFOSFATUL ACIDULAT (APF, acidulated phosphat:fluoride)

(fluorură de sodiu 2%, acid fluorhidric 0,3% şi acid ortofosforic 0,1M) este, la
ora actuală, cel mai utilizat agent de fluorurare. pH-ul soluţiei este de 3,3.
Prezenţa acidului ortofosforic facilitează pătrundereaionilor de fluor în smalţ
prin împiedicarea precipitării fluorurii de calciu, care prin dizolvareeliberează
ioni de fluor. O parte din ionii de fluor se pierd, cei rămaşi participând la
formarea fluorapatitei.
Modul de prezentare al APF-ului este sub formă de soluţie apoasă, gel
sau gel tixotropic. Aplicațiile se fac o dată la şase luni sau de câte ori este
necesar, în funcţie de situaţia clinică.
În cazul aplicării APF-ului, trebuie avut în vedere protecţia restaurărilor
din ceramică, care trebuie acoperite cu ceară, deoarece acidul ortofosforic
conţinut poate grava acest material.
AMINOFLUORURILE acţionează prin scăderea

solubilităţii
smalţului, având şi acţiune inhibitorie asupra plăcii bacteriene. Componenta
aminică are o importanţă deosebită în inhibiţia plăcii bacteriene, datorită
proprietăţilor bactericide, deoarece distruge membrana celulară bacteriană,
inhibă glicoliza aerobă şi anaerobă şi opreşte sinteza intracelulară de
polizaharide. Prin creşterea de patru ori a timpului de contact cu placa
bacteriană a componentelor fluorurate şi aminice, rezultatele benefice sunt
potenţate şi datorită proprietăţilor tensioactive ale aminelor.
V.1.4. PREPARATE CU FLUORURI
Agenţi de fluorurare descrişi anterior sunt aplicaţi local sau

administraţi sistemic, sub forma diferitelor preparate şi prin diverse tehnici.
Un preparat poate să conţină unul, doi sau mai mulţi agenţi, iar un
agent poatefi prezent în mai multe preparate.
=162-
GELURILE FLUORURATE sunt compuşi pe bază de celuloză, cu

adaosuri de agenţi de fluorurare şi nu conţin abrazivi. Datorită concentraţiei
mari în ioni de fluor, nu se aplică în cantităţi mari, utilizându-se aproximativ
1g gel / şedinţă. Gelurile fluorurate formează pe suprafaţa dintelui o
peliculă de fluorură de calciu, care participă, pentru o perioadă de timp, la
schimburi ionice cu apatita.
PASTELE PROFILACTICE sunt indicate la curățirea mecanică a

suprafeţalor dentare, înainte de aplicarea locală a soluţiilor, gelurilor şi
lacurilor.
PASTELE DE DINŢI suntpreparatele fluorurate cele mai utilizate,

după concentraţia ionilor de fluor deosebindu-se paste de dinţi pentru adulţi
(0,18%) şi pentru copii (0,025%). Literatura de specialitate indică reducerea
incidenţei cariei dentare cu 0-50% ca urmare a utilizării pastelor de dinţi
fluorurate.
LACURILE FLUORURATE sunt soluţii acoolice de răşini naturale,

care conţin 22,60mgF'/ml (22.600 ppm). Au avantajul de a rămâne o
perioadă mai îndelungată (câteva ore), în contact cu smalţul şi sunt indicate
în tratamentul cariilor incipiente (la care acţioneazăprin remineralizarea) şi la
desensibilizare.
APELE DE GURĂ au un conţinut de 0,05%F- (pentru utilizare

zilnică) sau de 0,2% F- (pentru utilizare săptămânală sau ocazională).
Componentele preparatelor cu utilizare locală (soluţii, geluri, paste

profilactice, paste de dinţi, lacuri, apă de gură), acţionează simultan asupra
smalțului şi asupra plăcii bacteriene.
FIG. 1401. MODUL DE PREZENTARE ND CONȚINUT DE FLUOR

geluri topice FLUORIDE HOME CAREşi FLUORIDE - Masterdent, paste de dinţi CREST, PARODONTAX,
SENSODYNE , COLGATE şi ape de gură ORAL B, COLGATE
-163-
V.1.5. MODUL DE UTILIZARE

AL PREPARATELOR FLUORURATE
Există două moduri de administrare a preparatelor pe bază de fluor,
individuală, care poate fi realizat local (de către specialist sau de către
pacient) şi sistemic şi administrarea colectivă.
TRATAMENTUL INDIVIDUAL LOCAL efectuat de către specialist,
utilizează preparate având concentraţii foarte mari de ioni de fluor
(aproximativ 10000ppm).
Tratamentul individual local are !a bază două tehnici: tehnica directă şi
tehnica indirectă.
Tehnica directă este folosită în cazul utilizării soluţiilor, gelurilor, lacurilor
şi pastelor profilactice şi se realizează prin periaj sau badijonare.
Tehnica indirectă, utilizată cu precădere în fluorizările cu geluri, constă în
acoperirea (seriată sau simultană) a dinţilor arcadei cu gelul depus într-o
lingură specială sau într-o gutieră.
TRATAMENTUL INDIVIDUAL LOCAL efectuat de către pacient
constă în utilizarea pastelor de dinţi, a apelor de gură, a selurilor şi soluţiilor
fluorurate.
TRATAMENTUL INDIVIDUAL SISTEMIC constă în administrarea
unor tablete sau picături, la care dozările sunt în funcţie de concentraţia
fluorului din apa potabilă.
TRATAMENTUL COLECTIV constă în fluorizarea apei, a sării de
bucătărie, sau, mai rar, a laptelui.
Alegerea metodei de tratament se realizează tinând cont de

eficacitatea şi siguranța maximă a diferitelor preparate la diferite grupe de
vrstă, precum şi de valorile limităşi de toxicitatea fluorurilor.
V.2. DENTIFRICELE
Dentifricele sunt substanţe aplicate pe suprafeţele dentare accesibile
cu ajutorul periuţei de dinţi. Se prezintă sub formă de gel, pastă sau pulbere.
În limbajul uzual, dentifricele sub formă de pastă sunt cunoscute sub
denumirea de paste de dinţi.
-164-
SCOPUL UTILIZĂRII DENTIFRICELOR este în primul rând

fizionomic (suprafețele dentare fiind curăţite şi respiraţia împrospătată),
fizionomico-terapeutic (întrucât anumite substanţe augmentează eficacitatea
periajului), precum şi terapeutic (fiind vehicul al ingredienţilor biologic activi în
cavitatea bucală).
COMPOZIŢIA dentrificelor se caracterizează prin componenţa a

două tipuri de ingrediente, ingrediente de bazăşi ingrediente terapeutice.
ingredientele de bază sunt reprezentate de substanţele abrazive, de

agenţii tensioactivi, de umectanţi, lianţi, aromatizanţi, fluoruri şi de alte
ingredinte.
- Substanțele abraziveutilizate sunt reprezentate de precipitatul de carbonat
de calciu (CaCO3), precipitatul de apatită, fosfaţii de calciu (CaHPOA şi
CaHPOsx 2H20), metafosfatul de sodiu [Naz(PO3)], alumina hidratată
(Al203 x 3 H20) şi silicea. Este foarte importantă alegerea abrazivului,
întrucât unul cu duritate crescută poate leza smalul, iar unul cu duritate
scăzută nu îndepărtează efecient depozitele de pe suprafeţele dinielui.
- Agenţii tensioactivi sunt reprezentaţi de detersenţi, care se introduc în
compoziţia dentifricelor pentru îmbunătăţirea umectabilităţii.
- Umectanţii, ca de exemplu glicerina, păstrează umiditatea materialului în
timpul expunerii la aer, împiedicând întărirea pastei.
- Lianţi sunt coloizi care previn separareafazei solide de faza lichidă.
- Aromatizanţii utilizaţi cel mai frecvent sunt reprezentaţi în special Mentha

piperita sau Mentha spicata.
- Fluorurile cele mai utilizate sunt fluorura de staniu sau monofluorofosfatul
de sodiu (Na2PO3F).
- Alte ingredinte sunt reprezentate de conservanţi, astringenţi, oxidanţişi
coloranţi.
ingredientele terapeutice sunt biologic active, cu efect benefic atât

asupra ţesuturilor dure dentare, cât şi asupra țesuturilor moi peribucale şi
sunt reprezentate de agenţii pe bază de fluor, agenţii inhibatori de placă,
-165-
agenții desensibilizanţi, agenţii de îndepăratre a tartrului şi de agenţii de

curăţire şi lustruire profilactică.
Agenţii pe bază de fluor suntutilizaţi pentru a reduce indicele de carie şi cei
mai frecvent folosiţi agenţi de acest tip sunt reprezentaţi de fluorura de
sodiu şi de monofluorofosfatde sodiu.
Majoritatea agenţilor inhibitori de placă sunt pe bază de lactoperoxidază.
Au fost şi sunt în curs de desfăşurare cercetări pentru elaborarea unor
dentifrice cu agenţi care să reducă formarea plăcii bacteriene şi apariţia
gingivitei.
Agenţii desensibilizanţi sunt reprezentaţi de substanţele pe bază de fluor,
clorura de stronţiu, nitratul de potasiu şi citratul de sodiu, care au
proprietăţi desensibilizanteşi întră în compoziţia dentifricelor profesionale.
Agenţii de îndepărtare a tartrului interferează cu fosfatul de calciu din
matricea acestuia, permiţând îndepărtarea tartrului în timpul periajului şi
sunt eficienţi numai asupra tartrului supragingival. Există două tipuri de
agenţi de îndepărtare a tartrului, pe bază depirofosfat (ionul pirofosfat are
o sarcină negativă, atrăgând ionii pozitivi de calciu, împiedicând astfel
formarea tartrului), şi pe bază de zinc (ionul de zinc are sarcină pozitivă,
atrăgând ionii negativi de fosfat).
V.3. APELE DE GURĂ

Apele de gură sunt soluţii apoase diluate sau concentrate.
În compoziţia lor intră agenţi antibacterieni (compuşi fenolici,

clorhexidină, compuşi cuaternari de amoniu, uleiuri esenţiale, ca de exemplu
uleiul de mentă sau de perişor), substanţeastringente (clorură de zinc, acetat
de zinc), şi alte ingrediente(etanol, coloranţi, balsamuri, agenţi tensioactivi).
Solventul este reprezentat de apă.
În funcţie de compoziţia lor, apele de gură sunt indicate pentru
acţiunea lor antibacteriană, astringentă, dezodorizantă şi al efectului
profilactic, prin prevenirea leziunilor inflamatorii ale mucoasei bucale şi/sau a
cariilor dentare.
- 166-
Să
FIG. 102. MODUL DE PREZENTAREAL UNORAPE DE GURĂ
V.4. REVELATORII DE PLACĂ BACTERIANĂ

Indicatorii de placă permit vizualizarea plăcii bacteriene prin colorare.
Întrucât placa bacteriană este relativ invizibilă, iar unele suprafeţe
dentare sunt greu accesibile, deprinderea tehnici de evidenţiere şi control al
plăcii de către pacient este destul dedificilă.
Unul din dezavantajele indicatorilor de placă îl constitue fapiul că
evidenţiază numaiplaca supragingivală, nu şi pe cea subgingivală.
Indicatorii de placă sunt reprezentaţi de produse ca eritrozina,

fluoresceina, indicatorul selectiv şi de alte produse.
n :
FIG. 104. ASPECTUL PLĂCII BACTERIENE RELEVATE PRIN INTERMEDIUL INDICATOERILOR DE PLACĂ
- 167 -
ERITROZINA este indicatorul de placă cel mai larg răspândit şi colorează

placa bacteriană în roşu. Se prezintă sub formă de tablete sau soluţie.
Tabletele se dizolvă în apă sau se menţin în cavitatea bucală până la
dizolvare. Tendinţa de a colora şi țesuturile moi înconjurătoare îngreunează
evaluarea statusului gingival după aplicarea eritrozinei.
FLUORESCEINA colorează placa bacteriană în galben. Placa colorată cu

fluoresceină poate fi vizualizată numai cu ajutorul unei surse luminoase
speciale. Tehnica de lucru este mai laborioasă, dar prezintă avantajul că nu
colorează gingia şi evidenţiază şi placa de pe feţele orale.
INDICATORUL SELECTIV colorează diferențiat placa tînără (roşu) de cea

matură (albastru). Această soluţie nu colorează gingia.
ALTE PRODUSE suntreprezentate de albastru de metilen, preparate pe

bază de iod, fuxină, maro Bismark, merbromin. Soluţiile pe bază de iod şi
fuxină au ridicat numeroase probleme datorită reacţiilor alergice induse la
unii pacienţi.
V.5. PERIUŢELEDE DINȚI

Curăţirea mecanică a arcadelor dentare cu ajutorul periuţelor de dinţi
rămâne cea mai eficientă metodă de îndepărtare a plăcii bacteriene. Dacă
peria de dinţi arată după utilizare de 3-4 luni ca nouă, se poate considera că
periajul este ineficient şi rămâne de datoria medicului stomatolog să
demonstreze pacientului ineficacitatea periajului.
FORMA periuţelor de dinţi a fost redusă la un număr limitat prin
elaborarea unor norme internaţionale în acest sens.
PROPRIETĂȚILE periuţelor de dinţi sunt stabilite de calitatea periuțelor

(materialul din care se confecţionează, proprietăţile fizico-chimice ale
periuțelor de dinţi, absorbţia de apă, imbibiţia, stabilitatea pe perioada
depozitării, duritatea şi condiţionarea extremităților), de suprafața acoperită
de peri (mărimea, aranjarea perilor, numărul de peri pe unitatea de suprafaţă,
variabilitatea calităţii perilor) şi de mâner (conformat special pentru copii,
adulţi şi pentru handicapaţii, conformaţia trebuind să asigure o manipulare
eficientă).
- 168.-
m
Referitor la calitatea perilor periuțelor, aceştia au fost confecţionaţi inițial din peri
naturali (de porc sau vier), dar instabilitatea şi încărcarea bacteriană a acestora îi
contraindică. Din acest motiv, astăzi se utilizează doar peri din poliamide. Periile de dinţi
sunt comerializate în general în trei grade de duritate, moi(soft), medii (medium) şi dure
(hard). Durităţile diferite se obţin prin modificarea diametrului perilor. Se recomandă ca
extremitatea liberă a perilor să fie rotunjită peniru a asigura acţiune atraumatică. Diametrul
perilor determină duritaiea lor, în ultimul timp utilizându-se, pentru aceeaşi suprafaţă, peri cu
durități diferite. Aceste perii de dinţi cu acţiune dublă, protejează gingia cu perii moi situaţi la
periferie, în timpce perii duri situaţi centralasigură curățirea dinţilorşi a ambrazurilor.
Aranjarea tufelor de peri este foarte variată. încă nu s-a stabilit care
formă a suprafeţei acoperite de peri ar asigura cea mai bună curăţire.
Cercetările in vitro în condiţii standard au demonstrat că efectul
periajului depinde mai puţin de forma suprafeţei acoperite de peri, ci mai
mult de tehnica de periaj şi de presiunea aplicată.
Perioada deîntrebuințare a periuţelor de dinţii este limitată, de regulă,
o perie de dinţi nu trebuie fi utilizată mai mulit de trei luni.
V.6. MATERIALE DENTARE

PENTRU SIGILAREA ŞANŢURILOR ŞI FOSETELOR
încă de la începutul secolului s-au făcut tentative de sigilare a zonelor
ocluzale cu vulnerabilitate crescutăla caria dentară.
FIG. 106. MODULDE PREZENTAREAL UNOR MATERIALE DENTARE

UTILIZATE PENTRU SIGILAREA ŞANȚURILOR ŞI FOSETELOR
- 169 -
Epoca modernă a sigilărilor debutează cu experinţele reuşite a le lui

Takeuchi şi Kizu, care utilizează pentru prima dată în acest scop răşini
diacrilice.
Sigilarea şanţurilor şi fosetelor este considerată ca procedeu în cadrul
profilaxiei cariei dentare. Materialele utilizate în acest scop nu posedă
calităţile unor produse profilactice active, ele asigurând doar rolul de barieră
mecanică între mediul bucal şi zonele retentive. Actualmente se utilizează
răşinile diacrilice neşarjate sau şarjate (compozite).
CLASIFICARE: Răşinile diacrilice de sigilare se pot clasifica în

funcţie de metoda de polimerizare în autopolimerizabile şi fotopolimerizabile,
iar în funcţie de conţinutul în umplutură anorganică în încărcate
şi
neîncărcate.
COMPOZIȚIE: Agenţii folosiţi la sigilarea şanţurilor şi fosetelor sunt

răşini diacrilice neşarjate sau compozite. Răşinile diacrilice sunt formate dintr-
o fază organică, o fază anorganică (umplutura anorganică) şi agenţi de
cuplare silanici.
- Faza organică este formată din monomeri de bază, monomeri de diluţie şi
sistemul de iniţiere (la cele autopolimerizabile. fiind reprezentate
de
peroxidul organic sau de o amină terţiară aromatică, la cele
fotopolimerizabile sub acţiunea radiațiilor ultraviolete de eterul metilic sau
etilic al benzionei, iar la cele polimerizate de radiația vizibilă de un agent de
reducere, reprezentat de o amină), diferiți aditivi (inhibitori de polimerizare,
stabilizatori UV, impurități, coloranţi şi pigmenți). Coloranţii, reprezentaţi
de
dioxidul de titan 1%, se adaugă pentru recunoașterea mai uşoară a
agenţilor de sigilareîn cadrul examenului clinic.
- Faza anorganică: Principalul rol al umpluturii anorganice este de a creşte
rezistența materialului, iar agenţii de sigilare nu necesită caracteristici
mecanice deosebite. Prezenţa particulelorde umplutură împiedică
“spălarea” răşinii din zonele de autocurăţire. Majoritatea agenţilor de
sigilare nu conţin deloc sau foarte puţină fază anorganică.
- Agenţii de cuplare silanici au rol în legarea fazei anorganice de cea
organică.
-170-
TEHNICA DE LUCRU constă în pregătirea câmpului de lucru

(igienizarea cavităţii bucale prin îndepărtarea depozitelor moi de pe suprafaţa
ocluzală se face printr-un periaj corect cu dentifrice fără fluor), izolarea
dinților, gravajul acid (se aplică gelul sau soluţia de HaPO4 37% pe suprafaţa
ocluzală care trebuie să acţioneze timp de 30 secunde pentru gel sau 60
secunde pentru soluţie), spălarea acidului, uscare şi aplicarea agentului de
sigilare. După polimerizare urmează finisarea, îndepărtându-se excesele
generatoare de interferenţe sau contacte premature prin efectuarea de
ajustări ocluzale.
Unii agenţi de sigilare au o polimerizare lent progresivă, permiţând
automodelarea funcţională.
PROPRIETĂȚILE materialelor pentru sigilarea şanţurilor şi

fosetelor se referă la proprietăţile fizice (materialele cu viscozitate mică
umectează cel mai bine smalţul gravat), mecanice (agenţii de sigilare nu
necesită o rezistență mare la abrazie, întrcât trebuie să se “spele” treptat de
pe suprafeţele de autocurăţire) şi biologice (nu se cunosc efecte adverse,
existând şi produse cu adaos de F;, care au proprietăţi anticariogene).
INDICAŢIA de sigilare a şanţurilor şi a fosetelor este determinată

de factori precum vârsta pacientului, statusul odontal, profunzimea şi desenul
detaliilor de relief, obiceiurile alimentare, profilaxie cu fluor în antecedente
sau în prezent, gradul de colaborare al pacientului cu medicul stomatolog şi
de receptivitatea la carie (care este maximă în perioada de 24 luni de la
erupția dintelui).
Sigilarea şanțurilor şi a fosetelor se poate efectua la dinţii temporari şi

permanenţi şi se realizează în perioada de 6 - 9 ani, respectiv 11 ani şi
jumătate - 14 ani, la dinţii recent erupţi, la dinţii cu relief ocluzal negativ
profund (intacţi sau cu marmoraţii), copii cu regim alimentar cariogen, având
comportament psihic sau fizic deficitar, sau care refuză tratamentul profilactic
prin fluorizări.
CONTRAINDICAŢIILE se referă la imposibilitatea cooperării cu

pacientul, la prezenţa de leziuni carioase şi la existenţa reconstituirilor prin
obturaţii pe dinţii vizaţi.
def
V.7. AGENŢII DE CURĂŢIREŞI LUSTRUIRE

PROFILACTICĂ
Prin curăţire se înţelege îndepărtarea tartrului,
a depozitelor moi şi a
tuturor debriurilor, fără a leza mecanic smalţul.
Lustruirea constă în netezirea suprafeţelor resta

urărilor de amalgam,
compozit, ceramică şi a altor materiale restaurati
ve. Modul de prezentare al
agenţilor de curăţire şilustruire profilactică este de
pastă.
Agenţii de curăţire şi lustruire profilactică au în
comun compoziţia de
bază, efectul abraziv fiind diferit în funcţie de scop
ul urmărit (curăţire sau
lustruire).
FIG. 107. MODUL DE PREZENTARE AL UNOR PASTE ŞI INSTRUMENTEUTILIZATE CA AGENŢIDE

CURĂŢIREŞI LUSTRUIRE PROFILACTICĂ
COMPONENTELE DE BAZĂ ale agenţilor de curăţire

şi lustruire
profilactică conţin următorii abrazivi: caolinit,
dioxid de siliciu, silicat de
magneziu, calcinat, dioxid de siliciu diatomeic, piatră
ponce,silicat de aliminiu
şi silicat de zirconiu. Unele paste mai conţin fluor
ură de sodiu, fluorură d
staniu, însă nu s-a putut demonstra efectul lor benef
ic. |
TEHNICA DE LUCRU este aceeaşi pentru toate materialel
e pe bază de
abrazivi, ele completând acțiunea unor perii sau
sume, deoarece se folosesc
împreună cu acestea. În timpul manipulării, trebuie
să se ţină cont de o serie
de factori care influenţează lustruirea şi curățirea unei
suprafeţe dentare, şi
anume forţa aplicată, dimensiunea particulelor
abrazivului, duritatea
abrazivului şi duritatea substratului.
- 172 -
VI. BIOCOMPATIBILITĂŢI ALE DIFERITELOR

MATERIALE DE UZ STOMATOLOGIC
VI.î. REACŢIILE PULPEI DENTARE

LA MATERIALELE DE RESTAURARE
VI.1.1. MICROINFILTRAŢIA
Materialele restaurative nu aderă suficient de smalţ sau dentină pentru
a reuşi să reziste la contracţiile care apar în timpul polimerizării, masticaţiei
sau a ciclurilor termice.
În momentul apariţiei fenomenului de separație marginală, bacteriile,
detritusurile alimentare şi saliva pătrund în spaţiul dintre materialul de
obturaţie şi cavitatea preparată a dintelui, prin fenomene de capilaritate
fenomen numit microinfiltraţie (microleakage).
Studiile referitoare la microinfiltraţii au avansat ipoteza că iritarea
pulpei dentare este provocată de produşii microinfiltraţiei şi nu de materialele
restaurative. Numeroase cercetări au concluzionat faptul că, sub restaurări şi
în canaliculele dentinare, bacteriile sunt prezente, inducând fenomene
iritative pulpare. De asemenea, cercetările au confirmat faptul că bacteriile
şi/sau produşii lor (de tipul lipopolizaharidelor), pot determina iritarea pulpei
dentare, după numai câteva ore de la aplicarea lor pe dentină.
Un studiu clasic, efectuat pe animale, a clarificat rolul materialelor
restaurativeşi al microinfiltraţiilor în inducerea inflamaţiei pulpei dentare.
Cavităţi profunde de clasa a V-a, preparate pe dinţi de maimuţă, au fost
obturate cu materiale de restaurare, reprezentate de amalgam, compozit,
ciment fosfat de zinc şi ciment silicat. Jumătate din restaurări au fost sigilate
superficial prin depunerea de ciment oxid de zinc-eugenol la exteriorul
cavităţii.
-173-
În primele 7 zile a apărut o iritaţie pulpară a tuturor dinţilor preparaţi,

care, după 21 zile, a fost mai redusă la restaurările sigilate decât la cele
nesigilate, probabil datorită eliminării microinfiltraţiilor. Doar cimentul fosfat
de zinc a determinat un răspuns inflamator pe termen lung.
Dinţii preparaţi având cavitățile obturate cu materialul testat şisigilate
exterior cu ciment oxid de zinc-eugenol, au prezentat o frecvenţă mult mai
crescută a punților de dentină formate sub materialul de obturaţie.
Se pare că doar amalgamul împiedică formarea acestor punți.
Aceststudiu a confirmatrolul microinfiltraţiei în iritaţia pulpară, dar a
relevatşi faptul că materialele de obturaţie pot altera procesele reparatorii
fiziologice dentinare şi pulpare.
Efectele biologice ale materialelor de restaurare nu sunt explicate în
totalitatenici în prezent.
Afectarea ţesuturilor pulpare sub acţiunea materialelor restaurative
poate fi directă, sau poate juca un rol secundar. În acest ultim caz, prin
apariţia leziunilor subletale ale celulelor pulpare, țesuturile pulpare vor deveni
mai susceptibile acţiunii bacteriilor şi a neutrofilelor. Din acest motiv, testele
care apreciază iritaţia pulpară trebuie să includă şi o modalitate de eliminare
a acţiunii bacteriilor, a produşilor bacterieni şi, a acţiunii microinfiltraţiilor.
Rolul dentinei în minimalizarea efectelor microinfiltraţiior rămâne în
continuare de apreciat.
VI.1.2. LEGĂTURA DENTINARĂ

Un deziderat major al stomatologiei restaurative este reprezentat de
realizarea de legături amelare şi dentinare între țesuturile dentare dure şi
materialele stomatologice utilizate.
Legătura amelară este mai puternică decât legătura dentinară, în
special datorită cantităţii crescute de elemente minerale ale smalţului.
Legătura dentinară (atât de componenta organică cât şi de cea
anorganică) este dificil de realizat, datorită conţinutului canaliculelor
dentinare, a umidității şi a cantităţii relativ reduse de elemente minerale.
-174-
Existenţa proprietăţilor de biocompatibilitate a materialelor

restaurative este absolut necesară, datorită faptului că prelungirile
odontoblastice din canaliculele dentinare se continuă cu pulpa dentară.
Actul chirurgical de preparare a cavităţilor şi bonturilor determină

apariţia unui strat superficial de detritusuri organice şi anorganice pe
suprafeţele dure dentare preparate, strat având grosimea de 1-2 mm şi care a
primit denumirea de “smear layer”. Aceste detritusuri acoperă superficial
dentina şi sunt împinse şi în canaliculele dentinare, obliterându-le cu „dopuri
dentinare”. La examinarea cu microscopul electronic, dopurile dentinare par a
fi impermeabile, reducând semnificativ circulaţia limfei dentinare. Cercetări
recente au evidenţiat faptul că prin acest strat superficial pot difuza molecule
de mărimea albuminei.
Prezenţa stratului de smear layer este importantă pentru apariţia
legăturilor dintre dentină şi materialele de restaurare, respectiv pentru
existenţa proprietăţilor de biocompatibilitate.
Îndepărtarea stratului de detritusuri creşte rezistenţa legăturii dintre
dentină şi materialele de restaurare prin intermediul agenţilor actuali de
cuplare, în timp ce, pentru legăturile existente la materialele din generaţia
anterioară, situaţia era inversă.
Stratul de detritusuri poate fi înlăturatcu diferiţi agenţi, ca de exemplu:
acizi (fosforic, clorhidric, citric şi lactic), chelatori de tip EDTA, hipoclorit de
sodiu şi enzime proteolitice. Prin îndepărtarea smear layer-ului, creşte gradul
de umectabilitate al dentinei.
Mecanismul cuplării este neclar, cea mai plauzibilă explicaţie fiind
aceea că agenţii de cuplare sunt capabili să penetreze în stratul de colagen
restant după gravarea ei acidă, creând un “strathibrid” de răşină şi colagen, în
contact intim cu dentina şi canalicule dentinare.
Din punctul de vedere al biocompatibilităţii, îndepărtarea stratului de
“smear layer” poate altera integritatea ţesuturilor pulpare prin trei
mecanisme:
- înlăturarea acestui strat determină contactul direct dintre materialele
compoziteşi dentină, ceea ce inducecreşterea gradului de difuzibilitate al
materialelor, urmată de apariţia iritaţiei pulpare;
-175-
- îndepărtarea smear layer-ului amplifică microinfiltraţia, prin îndepă

rtarea
barierei ce se opunea difuziunii spre pulpă a bacteriilor şi a produşilorlor
;
- acizii utilizaţi pentru curăţarea stratului de detritusuri constituie
o sursă
potenţială deiritaţie pulpară.
Cu toate dezavantajele, îndepărtarea stratului de detritusuri organice
şi
anorganice se practică în mod curent, deoarece astfel, legăturile care
potfi
realizate între țesuturile dure dentare şi materialele de restaurare
sunt mai
rezistente.
Efectul acizilor asupra ţesuturilor pulpare este corelat cu grosimea
stratului dentinar interpus între materialul restaurativ şi pulpa
dentară,
respectiv concentraţia acidului şi sradul de demineralizare dentinară.
Cercetările au demonstrat faptul că dentina este un tampon de protoni
eficient şi dacă stratul de dentină estesuficient de gros (0,5 mm), majoritatea
acizilor utilizaţi nu penetrează până la pulpă. Acizii lactic şi citric fiind
acizi
slabi, nu disociază suficient şi sunt tamponaţi mai greu. Testele
“usage”
folosite pentru urmărirea efectelor acizilor, au demonstrat că acizii
fosforic,
piruvic şi citric pot produce reacţii inflamatorii pulpare modera
te, care se
remit în aproximativ 8 săptămâni. Cu toate că distanța de penetrare
a acizilor
esterelativ mică (sub 100um), nu potfi trecute cu vederea posibilele
reacţii
adverse ale acestora, deoarece prelungirile odontoblastice din canalic
ulele
deniinare pot fi afectate chiar şi atunci când acizii nu ajung până
la nivelul
camerei pulpare.
VI.1.3. BIOCOMPATIBILITATEA
AGENŢILOR DENTINARI DE CUPLARE
Agenţii de cuplare dentinari sunt reprezentaţi de acizii carboxilici
şi
derivații lor în combinaţie cu agenţi de umectare pe bază de răşini, de fosfaţi
în combinaţie cu agenţii de umectare pe bază de răşini, ca esterii clorfos
faţi ai
2,2 difenil-propan glicidil metacrilat (Bis-GMA)şi ai hidroxil metacr
ilat (HEMA),
de grupări izocianat (în acrilate şi poliuretani) şi de aldehide şi cetone
în
combinaţie cu agenţi de umectare pe bază de răşini (ex: glutaraldehi
dă cu
HEMA).
-176-
Rolul acestor agenţi dentinari este de a asigura rezistența cuplării,

pentru a preveni desprinderea materialului de obturaţie din cavitate în timpul
contracţiei de polimerizare, a variațiilor termice şi a uzurii răşinii.
Iniţial, agenţii de cuplare au fost aplicaţi direct pe stratul superficial,
rezistenţa legării fiind mult mai redusă decât cea obţinută la nivelul smalţului
gravat acid. Pentru a îmbunătăţii rezistența legării, se îndepărta stratul
superficial şi se aplica agentul de cuplare, direct pe dentina gravată. Această
procedură s-a dovedit a fi ineficientă pentru atingerea scopului propus,
deoarece cavitatea preparată este umezită de lichidele de convecţie apărute
în urma secţionării canaliculeor dentinare, datorate presiunilor pulpare
pozitive.
Cercetările efectuate mai recent, au inclus în protocolul de lucru al mai
multor sisteme de cuplare fie îndepărtarea stratului superficial, fie penetrarea
acestuia cu răşini hidrofile de tipul HEMA sau anhidridei acidului 4-
metacriloxi-etil-trimetilic (4-META). Aceste metode au ca rezultai creşterea
rezistenţei restaurării la tracţiune şiforfecare, până la o valoare adecvată.
Studiile referitoare la biocompatibilitatea sistemelor de cupiare suni
reduse la număr.
Sistemul Bowen, intens cercetat, constă în tratarea dentinei cu diferiţi
reactivi, printre care şi oxalatul feric, reactivi care au activitate citotoxică
asupra celulelor în cultură, dacă sunttestaţi singular. Citotoxicitatea poate fi
eliminată prin aplicarea lor direct pe dentină şi apoi spălarea cu apă înainte
de aplicarea reactivului următor, ceea ce sugerează ideea că această
citotoxicitate se datorează reactivilor reziduali nelegaţi.
Testul Ames efectuat pe şobolani, a demonstrat faptul că prin
administrare intraorală de materiale restaurative şi componente ale lor,
componentele individuale nu determină hemoliză sau citotoxicitate, nu reduc
eficienţa clonării fibroblaştilor şi nu determină mutageneză.
Au fost studiaţi şi agenţii de cuplare dentinară pe bază de răşini.
HEMA este o răşină hidrofilă, care face parte din compoziţia mai
multor sisteme de cuplare şi este de cel puţin 100 ori mai puţin citotoxică în
culturi de ţesuturi decât Bis-GMA. Efectele sunt reduse chiar şi în absenţa
barierei dentinare. A fost demonstrat faptul că, în cavitățile tratate prin
= fff
intermediul acestui sistem, bacteriile sunt în număr redus sau nu sunt viabile
,
iar reacţia inflamatorie pulpară nu apare sau este de mică intensitate. Există
unele observaţii conform cărora HEMA poate fi, in vivo, citotoxică, dacă
grosimea barierei dentinareeste sub 0,1 mm grosime.
A fost demonstrată însă citotoxicitatea, in vitro, a celor mai uzuale
răşini din agenţii de cuplare dentinari de tipul Bis-GMA, dimetacrilatului de
trietilen-glicol (TEGDMA), uretan dimetacrilatului (UDMA), ş.a.
Unele studii au demonstrat că amestecul dintre HEMA şi alte răşini
poate acţiona sinergic, determinând efecte citotoxicein vitro.
Nu există însă nici un studiu clinic asupra difuziunii componentelor
răşinilor hidrofile şi hidrofobe prin dentină. Biocompatibilitatea lor in vivo, nu
se poate stabili cu exactitate în absenţa acestor informaţii.
VI1.4. BIOCOMPATIBILITATEA
MATERIALELOR PE BAZĂ DE RĂŞINI
Materialele pe bază de răşini sunt alcătuite dintr-o combinaţie de
materiale organice (răşini Bis-GMA, sau UDMA diluate cu TEGDMA, inițiatori şi
acceleratori organici în concentraţii mici) şi anorganice (particule de silice
acoperite cu agenţi silanici de cuplare), motiv peniru care au primit
denumirea de răşini compozite.
Cimenturile şi materialele restaurative pe bază de răşini sunt alcătuite
din aceleași componente, însă diferă din punct de vedere cantitativ şi al
dimensiunilor materialului anorganic de umplutură. Componentele sunt
cuplate fie chimic (sistem peroxid-amină), fie datorită radiaţiilor în spectru
vizibil, UV şi laser.
A fost dovedit faptul că răşinile cuplate chimic sau fotochimic, in vitro,
determină reacţii cititoxice celulare moderate. În prezenţa barierei dentinare,
reacţia citotoxică se reduce semnificativ, la 24- 48 ore de la cuplare.
Cercetările au demonstrat faptul că răşinile cuplate fotochimic sunt

mai puţin toxice decât cele cuplate chimic, fapt datorat utilizării în aceste
sisteme foto-, a unor iniţiatori şi acceleratori de priză.
-178-
Pentru a identifica componentele toxice ale răşinilor Bis-GMA,au fost

aplicate opt componente ale acestora, timp de 21 zile, în cavităţi de clasa a V-
a, sigilate superficial, preparate pe dinţi de maimuţă. Dintre acestea, doar 2-
hidroxi-4-metoxi benzofenona, peroxidul de benzoil şi esterul metilic al
penzoinei au determinat reacţii pulpare moderate, atunci când bariera
dentinară a fost de grosime egală sau mai redusă de 1mm. Prin dentina de
aproximativ 3 mm grosime, doar absorbantul de ultraviolete (2-hidroxi 4-
metoxi benzofenona) a determinat iritaţie pulpară. Dacă dentina restantă a
avut o grosime de cca. 1 mm, peroxidul de benzoil şi esterul metilic al
benzoinei au produs necrozarea vaselor sangvine, ceea ce a provocat apariţia
hemoragiilor pulpare.
Studiile relevă faptul că, atunci când grosimea dentinei restante este
de peste 1 mm, ingredientele separate şi nereacţionateale răşinilor nu sunt
responsabile de reacţiile tisulare care apar uneori, în urma restaurărilor cu
compozite.
În testele “usage“ efectuate, răspunsul inflamator a fost redus sau
moderat după 3 zile, pentru ambele categorii de compozite, dacă grosimea
dentinei a fost de aproximativ 0,5 mm. Reacţia a diminuat în 5-8 săptămâni
postoperator, fiind însoţită de depunere de dentină secundară de reacţie.
Răspunsul pulpar inflamator la materialele compozite poate fi
minimalizat prin utilizarea linerilor de protecţie sau a agenţilor de cuplare.
AMALGAMELOR ŞI ALIAJELOR TURNATE
Biocompatibilitatea amalgamelor, materiale larg utilizate în
restaurările dentare, a fost studiată prin produşii de coroziune eliberaţi.

Primele amalgame erau obţinute prin combinarea particulelor de
AgaSn cu un exces de mercur. Rezultatul a fost reprezentat de un material
care conţinea faza ţ2 , alcătuită din staniu şi mercur. Faza y2 constituie cea
mai corodabilă componentă a amestecului şi se găseşte în întreaga masă.
- 179-
VI.1.5.1. BIOCOMPATIBILITATEA AMALGAMELOR

CU CONŢINUT CRESCUT DE CUPRU
În prezent se utilizează frecvent amalgamele cu
conţinut crescut de
Cupru, adăugat sub formă de particule distincte
de argint cupru (amalgam
mixat) sau încorporat sub formă de CusSn în parti
cule de AgaSn (amalgam
unicompozițional). Aceste categorii de amal
game îmbogăţite cu cupru
formează în momentul prizei un compus, CusSns
, mai puţin corodabil decât
faza ya, care nu prezintă continuitate.
Oxidul de staniu este produsul de oxidare superficia
lă al amalgamului
şi protejează suprafaţa amalgamelor de coroziune,
la un pH=7 (la acest pH
neutru, este pasivat procesul de coroziune
al suprafeţelor expuse acţiunii
oxigenului).
Coroziunea este iniţiată prin depasivarea supra
feţei amalgamului,
datorită pH-ului electroliţilor, care devine acid. Aces
t proces apare la colet, la
nivelul fisurilor apărute în urma solicitărilor
în zonele de neadaptare
marginală şi sub placa dentară. Procesul de coro
ziune devine continuu,
eliberând produşi detipul oxizilor, hidroxizilor şi
oxiclorurilor de staniu, ionilor
de zinc şi cupru. Aceşti produşi pot fi regăsiţi în
dentina de sub obturaţiile cu
amalgam.
Stratul de pasivare poate fi îndepărtat prin abra
zare (finisare), însă
astfel se stimulează coroziunea.
În testele screening efectuate pe culturi de celul
e, s-a constatat faptul
că, mercurul liber din amalgam sau rămas nere
acţionat este toxic, în timp ce
amalgamul având conţinut redus de cupru, cu
priză în 24 ore, nu inhibă
creşterea celulelor. Adaosul de cupru face ca
aceste amalgame să devină
toxice în culturile de celule.
Testele de implantare au arătat că, în timp ce amal

gamele cu conţinut
redus de cupru sunt bine tolerate, cele îmbogăţite
în acest metal devin toxice,
determinând reacţii severe atunci când vin în conta
ctdirect cu țesutul.
Testele “usage” au relevat un răspuns infl
amator pulpar minim în
situaţia plasării amalgamelor în cavităţi super
ficiale sau profunde, dar
căptuşite. Durerea apare în cazul obturaţiilor efec
tuate în cavitățile profunde,
- 180 -
Se
cu dentină restantă de 0,5 mm sau mai puţin, când nu se efectuează obturaţii

de bază. Răspunsul inflamator apare între 3 zile şi 5 săptămâni. La aceste
cavităţi, având grosimea minimă a dentinei restante de 0,5-1mm, coafajul se
realizează pentru a minimaliza efectele conductibilităţii termice mari a
amalgamului şi pe cele datorate deficienţelor semnificative de adaptare
marginală ale restaurării.
Infiltraţia marginală a produşilor microbieni şi a celor rezultați în urma
procesului de coroziune este amplificată de variațiile de temperatură care
apar zilnic în cavitatea bucală. Pe termen scurt, amalgamele determină
rareori răspunsuri inflamatorii ireversibile pulpare, răspunsul pulpar fiind
semnificativ redus în situaţia în care cavitatea se coafează. Pe termen lung,
prin acumularea produşilor de coroziune, se realizează sigilarea marginilor
cavităţii (percolaţie).
Actualmente, în practica stomatologică curentă nu se mai utilizează
amalsame având conţinut crescut de cupru. Însă testările efectuate cu aceste
amalgame, au arătat că răspunsul pulpar, după trei zile de la efectuarea
obturaţiilor, este similar cu cel apărut în cavitățile profunde neprotejate,
obturate cu amalgame având procent redus de cupru, iar la 5 săptămâni după
obturare apare o reacţie inflamatorie pulpară medie şi după 8 săptămâni,
acest răspuns inflamator se reduce.
Testele bacteriene efectuate pe amalgamele cu conţinut crescut de

cupru arată că acestea nu eliberează cantităţi suficiente de elemente, care să
aibă acţiune letală asupra serotipurilor de Streptococcus mutans, observându-
se doar un efect inhibitor redus. Cu toate acestea, este recomandată
utilizarea linerilor în cavitățile profunde, obturate cu amalgame cu conţinut
crescut de cupru.
VI.1.5.2. BIOCOMPATIBILITATEA AMALGAMELOR

PE BAZĂ DE GALIU
Au fost elaborate şi o serie de amalgame pe bază de galiu. Testele
efectuate pe culturi de celule au demonstrat că acestea nu sunt mai nocive
decât amalgamele cu conţinut crescut de cupru. In vitro s-a constatat
-181-
eliberarea unor cantităţi semnificative de galiu din aceste categorii de

amalgame, dar încă nu se cunoaşte importanţa acestor rezultate.
S-a
demonstrat, prin testele de implantare, faptul că aliajele de galiu determină o
importantă reacţie de corp străin. Amalgamele pe bază de galiu prezintă
d.p.v.
clinic rate mult mai mari ale coroziunii, devenind în timp rugoase şi
decolorate.
VI.1.5.3. BIOCOMPATIBILITATEA ALIAJELOR TURNATE
Aliajele turnatese utilizează în stomatologia curentă pentru restaurări

fixe unidentare sau pluridentare şi pentru proteze parţiale. Ele conţin un
procent variabil de aur, care este cuprins între 0- 85% procente de greutat
e.
Pe lângă conţinutul în aur, în compoziţie mai prezintă şi multe alte metale,
nobile şi nenobile, care au efecte adverse asupra celulelor atunci când
sunt
eliberate din structurile restaurărilor respective. Efectele pulpare nocive ale
aliajelor pot fi cauzate mai degrabă de materialele utilizate la cimentarea
restaurărilor decât de ionii metalici eliberaţi la contactul cu țesuturile
gingivale şi mucozale.
VI.1.6. BIOCOMPATIBILITATEA GLASSIONOMERILOR
lonomerii de sticlă constituie o altă clasă de materiale şi cimenturi

uiilizate pentru restaurări. Materialul se obţine în urma reacției dintre un
acid
polimerizabil şi o sticlă de aluminosilicat de calciu, care conţine fluor. Acidul
poate fi sub formă de soluţie apoasă, sau deshidratat şi acoperă particulele
de cuarţ. În stare deshidratată se foloseşteo soluţie diluată a acidului tartric,
însă au mai fost folosiţi şi copolimerii acizilor acrilic, maleic şi itaconic.
Rezistenţa la rupere şi abraziune a acestor materiale se datorează particulelor
de cuarţ nereacţionat, conectate prin intermediul acizilor polimerizabili.
Efectul acizilor asupra smalţului şi dentinei este contracarat de fluorul care
se
eliberează după ce materialul a făcut priză.
Sistemele glassionomere fotopolimerizabile utilizează Bis-GMA sau
alţi
oligomeri pentru a conecta catenele principale poliacrilice.
-182-
Testele screening au demonstrat apariţia unui uşor efect citotoxic la

ionomerii proaspăt preparaţi, efect care, după priza materialului se reduce în
timp.
Biocompatibilitatea pulpară generală a ionomerilor de sticlă a fost
atribuită de cercetători caracterului slab al acidului poliacrilic, care datorită
masei moleculare mari este incapabil să difuzeze prin dentină.
În testele “usage”, reacţia inflamatorie pulpară apărută în urma
utilizării glassionomerilor pentru obturaţii, este redusă. Studiile histologice au
arătat faptul că, după o lună, infiltratul inflamator pulpar este minim sau
absent. Au fost raportate cazuri, pentru perioade scurte, în care s-au
înregistrat reacţii de hiperalgezie pulpară după aplicarea ionomerilor în
cavităţi cervicale, efectul datorându-se probabil creşterii permeabilităţii
dentinare după gravajul acid.
VI.1.7. BIOCOMPATIBILITATEA LINERILOR, LACURILOR ŞI A

CIMENTURILOR NON-RAŞINICE
VI.1.7.1. BIOCOMPATIBILITATEA
LINERILOR PE BAZĂ DE HIDROXID DE CALCIU
Linerii pe bază de hidroxid de calciu se prezintă sub mai multe forme,
de la suspensii saline cu pH aproximativ 12 (foarte alcalini), la forme
modificate ce conţin oxid de zinc, oxid de titan şi răşini. Preparatele pe bază
de răşini potfi polimerizate chimic,dar pot fi şi fotopolimerizabile.
Testele screening au arătat că valoarea crescută a pH-ului acestor
produse determină o cititoxicitate extremă a hidroxidului de calciu. Fie că au
fost preparate proaspăt, fie că prepararea a fost făcută cu mult timp în urmă,
cimenturile hidroxid de calciu determină efecte citotoxice uşoare sau
moderate în culturile de ţesuturi.
Inhibarea metabolismului celular este un proces reversibil în culturi de
ţesuturi, datorită nivelului crescut de proteine serice. Acest fapt sugerează că
tamponarea sau cuplarea realizată de proteine în țesutul pulpar inflamat
poate avea, in vivo, un rol important pentru detoxifierea materialelor din
această clasă.
-183-
Agenţii apoşi de protecţie pulpară sunt puternic alcalini şi determină,

ca prim răspuns din partea țesutului pulpar, apariţia unui proces de necroză
,
având profunzimea cuprinsă între unu şi mai mulţi milimetrii. pH-ul alcalin
favorizează coagularea exudatului hemoragic de la suprafaţa pulpei. La scurt
timp după necroză, neutrofilele invadează zona subnecrotică, pentru ca la
5-8
săptămâni să rămînă doar un uşor răspunsinflamator. După câteva luni, zona
necrotică suferă un proces de calcificare distrofică, proces care reprezintă
stimulul pentru formarea punților de dentină. .
Hidroxidul de calciu din compoziţia linerilor, devine mai puţin iritant în

momentul încorporării răşinii prin amestecare şi este capabil să stimuleze
formarea dentinei de reparaţie mai rapid decât suspensiile de hidroxid de
calciu, fără apariţia zonei de necroză. Astfel, neodentina se depune în zona
adiacentă linerului, ceea ce indică faptul că odontoblaştii deplasaţi formează
puntea dentinară în zona de contact cu linerul. Unele preparate se
scindează
în timp, formând un spaţiu între restaurare şi peretele cavităţii.
Rășinile de protecţie pulpară pe bază de hidroxid de calciu sunt totuşi,

în prezent, cei mai eficienți lineri utilizați pentru tratarea deschiderilor
camerei pulpare.
În prezent se efectuează numeroase studii privind utilizarea osului

demineralizat acoperit cu proteine morfogenice şi a matrixului dentinar,
ca
potenţial agent de protecţie puipară.
VI.4.7.2. BIOCOMPAȚIBILITATEA LACURILOR
Au fost anaiizate şi efectele aplicării sub restaurări a straturilor subţiri

de lacuri pe bază de copalşi polistiren. De obicei aceste materiale se folosesc
în straturi subțiri, ele doar izolând conţinutul canaliculelor dentinare de
conţinutul cavităţii, neasigurând şi o izolare termică. De asemenea, lacurile
reduc invazia bacteriilor şi a substanţelor chimice pentru un timp, dar datorită
grosimii reduse a stratului şi formării unor orificii fine, nu sunt la fe! de
rezistente ca şilinerii tipici.
- 184-
VI.1.7.3. BIOCOMPATIBILITATEA CIMENTUL FOSFAT DE ZINC
Cimentul fosfat de zinc (FOZ) a fost utilizat timp îndelungat pentru

cimentarea restaurărilor protetice turnate, a benzilor ortodontice sau ca bază
pentru diferite obturaţii. Datorită conductibilităţii termice mai mici decât cea a
metalelor şi aproximativ identice cu a smalţului, a fost utilizat şi pentru
refacerea structurilor dentare restante. Este un sistem bicomponent, alcătuit
din pulbere şi lichid. Pulberea este alcătuită din oxid de zinc cu mici cantităţi
de oxid de magneziu. Lichidul constă dintr-o soluţie apoasă de acid fosforic
40% şi mici cantităţi de ioni de aluminiu şi zinc. Reacţia de priză determină
formarea unui fosfat de zinc amorf hidratat, ce conţine particule
nereacţionate de oxid de zinc.
Reacţia citotoxică, moderată sau puternică, care apare la testele
screening in vitro, se reduce pe măsura timpului scurs de la priză, un rol
aparte jucându-l, se pare, ionii de zinc şi pH-ul redus. Diluarea produşilor
filtrabili ai cimentului prin filtre dentinare, a demonstrat faptul că pulpa este
protejată de efecte citotoxice.
Testele de impiantare cu ciment fosfat, efectuate în pulpa dentară de

şobolan, au confirmat apariţia efectelor citotoxice la contactul acestui
material cu țesuturile pulpare. În cazul cavităţilor profunde, s-a observat
apariţia reacţiilor inflamatorii pulpare localizate, moderate spre severe, în
primele trei zile. Acest fapt se datorează, probabil, scăderii iniţiale în timpul
prizei a pH-ului la valoarea de 4,2 în timp de trei minute, pentru ca în 48 ore
să se apropie de valoarea de neutralitate. După 5-8 săptămâni se formează
dentina de reparaţie, mai existând însă un strat subţire de inflamație cronică.
Datorită leziunilor şi a durerii inţiale care apare la fularea cimentului în
cavitățile profunde, se recomandă protejarea camerei pulpare cu un strat de
ZOE, lac sau hidroxid de calciu.
Există preparate la care pulberea de hidroxid de calciu este încorporată
în structura lor, concentraţia de acid fosforic este redusă şi prezintă adaosuri
de ioni decupru sau de fluor, ce acţionează ca agenţi antimicrobieni.
Trebuie amintit totuşi faptul că ionii de cupru au citotoxicitate crescută
în culturile de celule sau în testele de implantare.
-185-
VI.1.7.4. BIOCOMPATIBILITATEA CIMENTURILOR

POLICARBOXILAT DE ZINC
Cimenturile poliacrilat de zinc (policarboxilice) (Pcz) combină

rezistenţa cimenturilor fosfat de zinc cu adezivitatea şi biocompatibilitatea
cimenturilor pe bază de oxid de zinc-eugenol. Poliacrilatul de zinc rezultă în
urma combinării dintre acidul policarboxilic apos şi oxidul de zinc.
Adezivitatea se pare că serealizează prin reacţia grupărilor acid cu calciul din

structura dintelui.
Testele efectuate pe culturi de celule pe termen scurt, au demonstrat

citotoxicitatea cimenturilor proaspete, precum şi a celor cu priză completă,
faptce a fost corelat cu eliberarea zincului şi fluorurilor în mediul de cultură şi
cu reducerea pH-ului. Au fost emise teorii conform cărora această
citotoxicitate ar fi un artefact al culturilor, deoarece tampoanele fosfat din
mediu favorizează filtrarea ionilor de zinc din ciment.
De asemenea, a fost observat faptul că inhibiţia creşterii celulare este

un proces reversibil în cazul în care se adaugă EDTA în mediu. Rolul EDTA-ului
este acela de a chela zincul, ceea ce reduce inhibiţia celulară atunci când
cimentul face priză.
Concentrația mai mare de 1% a acidului policarboxilic poate fi
citotoxică în testele efectuate pe culturi de celule. Totuşi, testele de

implantare în țesutul osos şi în cel subcutanat nu au indicat citotoxicitatea
acestor cimenturi după un an, ceea ce demonstrează că unele mecanisme
care apar, de tipul tampoanelor sau legării de proteine, pot neutraliza în timp
efectele in vivo.
Răspunsul pulpar la acţiunea cimenturilor policarboxilice este similară

cu cea determinată de cimenturile ZOE: inflamație uşoară sau moderată după
trei zile sau inflamație cronică redusă după 5 săptămâni.
Aceste cimenturise indică doar în cazul cavităţilor cu dentina intactă la
nivelul planşeului camerei pulpare, deoarece determină o sinteză minimă de
dentină de reparaţie.
- 186-
VI.1.7.5. BIOCOMPATIBILITATEA
CIMENTURILOR PE BAZĂ DE OXID DE ZINC-EUGENOL
Cimenturile oxid de zinc-eugenol (ZOE) au fostutilizate încă din 1890 în

stomatologie. Pe testele efectuate in vitro, se observă faptul că eugenolul
fixează celulele şi reduce transmiterea nervoasă atunci când vine în contact
direct țesuturile. Efectele eugenolului sunt dependente de doza utilizată.
Astfel, deşi concentraţia din cavitate este de 102M, concentraţie cu efect
bactericid, la nivelul pulpei dentare poate fi de 104M sau mai mică. La
această valoare se produce suprimarea transmiterii nervoase şi inhibiţia
sintezei de prostaglandine şi leucotriene (antiinflamatoare).
Cimenturile ZOE pot forma temporar o barieră antibacteriană. În prima
săptămâmă, conform testelelor “usage”, cimenturile ZOE produc o uşoară sau
moderată reacţie inflamatorie, care se reduce în 5-8 săptămâni la o reacţie
inflamatorie cronică mult diminuată a pulpei dentare de sub în cavitățile
profunde (motiv pentru care se utilizează ca substanţă de control negativ
pentru comparare, în procedurile restaurative dintestele mai sus amintite).
AGENŢILOR DE DECOLORARE
Agenţii de decolorare (bleaching agents) au fost folosite atât pe dinţii
vitali cât şi pe cei devitali. În prezent sunt utilizaţi cu precădere pe dinţii vitali.
În componenţa lor există peroxizi încorporaţi în geluri (peroxid-carbamida),
care se aplică pedinţifie de către medicul stomatolog în cabinet,fie de către
pacient, ambulator. ş
După compoziţia agentului de decolorare, se menţin în contact cu

țesuturile dure dentare un timp variabil, de la câteva minutela câteva ore.
Peroxizii traversează dentina cu rapiditate, nivelul citotoxicităţii
depinzând de concentraţia peroxidului din agentul de decolorare. Există studii
in vivo, care demonstrează efectul advers al acestor agenţi de decolorare
asupra pulpei dentare, însă rezultatele nu suntdefinitive, mai ales în privinţa
utilizării pe termenlunga acestor produse.
- 187 -
VI.2. REACŢIILE ȚESUTURILOR PERIORALE

LA MATERIALELE DE RESTAURARE
Materialele de restaurare pot determina efecte nu numai la nivelul
dinţilor, ci şi asupra altor ţesuturi ale cavităţii bucale,în special asupra gingiei.
În prezent nu se cunoaşte cât din citotoxicitate se datorează materialelor
restaurative şi cât se datorează plăcii bacteriene acumulate la nivelul dinţilor
şi al restaurărilor. În general, suprafaţa rugoasă sau lipsa adaptării marginale
a restaurărilor (condiţii care favorizează retenţia plăcii bacteriene), amplifică
reacţiile inflamatorii ale gingiei din jur.
Produsele eliberate de materialele din care sunt realizate restaurările
pot contribui, direct sau indirect, la menţinerea procesului inflamator.
Conform cercetărilor efectuate, inflamaţia apare în special la nivelul zonelor
unde efectele de spălare ale salivei sunt reduse (zonele interproximale,
spaţiile de sub restaurări), dar şi în zonele adiacente restaurărilor. În aceste
zone ale restaurărilor, se consideră că produsele eliberate de materialele
utilizate generează inflamaţia chiar şi în absenţa plăcii, sau, inhibă formarea
plăcii şi determină simultan, apariţia inflamaţiei gingivale.
VI.2.1. BIOCOMPATIBILITATEA CIMENTURILOR

Materialele de restaurare reprezentate de cimenturi au o citotoxicitate
moderată în stare proaspătă asupra ţesuturilor moi din cavitatea bucală,
citotoxicitate care se diminuează substanţial în timp, sub efectele de
tamponare şi aderare de proteinele salivare.
Glassionomerii şi cimenturile pe bază de răşini, testate pe culturi de
fibroblaşti, nu au determinat apariţia de reacţii citotoxice.
Celulele în cultură, sub acţiunea eugenolului eliberat din cimenturile
ZOE,nu prezintă activitate enzimatică mitocondrială. Însă, țesuturile gingivale
expuse unor cantităţi semnificative de eugenol, pot prezenta în timp, necroze
de coagulare.
- 188-
RESTAURĂRILOR DIN AMALGAM
Restaurările de amalgam de la nivelul coletului dinţilor pot determina
placa
apariţia inflamaţiei gingiei, prin produşii de coroziune sau prin
bacteriană acumulată la acestnivel.
în conformitate cu studiile efectuate, la 7 zile de la efectuarea unei
ctiv
obturaţii de amalgam, în zona cervicală de contact cu țesutul conjun
rări
gingival, apar cantităţi reduse de celule inflamatorii, precum şi degene
ale
hidropice ale unor celule epiteliale. După 30 zile, celulele epiteli
cleare.
conjunctive proliferează, apărând şi un infiltrat cronic cu mononu
nându-
Vascularizaţia se accentuează şi se menţine, celulele epiteliale invagi
se progresiv în țesutul conjunctiv.
la
O parte din aceste modificări pot constitui un răspuns al gingiei
ţi
prezenţa cronică a plăcii pe marginile obturaţiei, dar totodată pot fi implica
şi produşii de coroziune ai amalgamului.
Cuprul îmbunătăţeşte proprietăţile amalgamului, având şi efecte
testele de
bactericide, însă este toxic pentru celulele epiteliale conjunctive,
severe.
implantare confirmând faptul că determină apariţia de reacţii tisulare
trat apariţia
Aceste teste de implantare efectuate pe animale, au demons
tori ai
reacţiilor severe şi la aliajele pe bază de galiu, folosite ca înlocui
amalgamelor.
a
Au fost efectuate diferite cercetări referitoare la biocompatibilitate
extraşi şi în
amalgamelor şi compozitelor. Incisivii centrali de maimuţăau fost
zime, la
mai puţin de o oră, au fest efectuate cavităţi de 2 mm profun
apoi
jumătatea distanţei dintre joncţiunea smalţ-ciment şi apex, dintele fiind
Animalele
reimplantat imediat după restaurarea cu amalgame şi compozite.
ligamentelor
au fost sacrificate după 6 luni. S-a constatatrefacerea normală a
ligamentele
parodontale, cu excepţia unui infiltrat inflamator intens în
luni).
adiacente amalgamului (timp de două săptămâni) sau compozitului (3-6
zite
Aceste rezultate sugerează faptul că amalgamele şi răşinile compo
puţin la locul de
eliberează din structura lor materiale citotoxice, care, cel
implantare, determină reacţii tisulare.
-189.-
Efecte citotoxice importante au fost înregistrate şi în experimentele in

vitro, unde placa bacteriană este absentă.
În cavitatea bucală, situaţia este alta, deoarece agenţii citotoxici sunt
îndepărtați înainte de lezarea gingiei, de către salivă, care spală zona în care
se găseşte materialul restaurativ. În vivo, apar totuşi inflamații intense la
nivelul suprafeţelor rugoase ale obturaţiilor. Testele efectuate la restaurările
situate în zona cervicală au demonstrat că, obturaţiile bine finisate şi lustruite
determină un răspuns inflamator mult mai redus decât zonele cu obturaţiile
nefinisate. Reacţia nocivă se datorează acumulării de placă bacteriană la
nivelul suprafeţelor rugoase.
Toate aceste studii sugerează ideea că răspunsul citotoxic la aliaje
poate fi asociat cu eliberarea unor compuşi, care se elimină în cantităţi cu
atât mai mari cu câteste mai mare rugozitatea şi suprafaţa de contact.
VI.2.3. BIOCOMPATIBILITATEA MATERIALELOR

PENTRU BAZA PROTEZELOR
Materialele pentru baza protezelor (mai ales metacrilatele) determină
cel mai frecvent reacţii gingivale şi mucozale imune, de hipersensibilizare.
Însă cel mai mare potenţial de hipersensibilizare aparela medicii stomatologi
şi la tehnicienii dentari, care sunt expuşi repetat la componentele
nereacţionate ale acrilatelor.
Recţia de hipersensibilitate, care apare la monomerii acrilici şi
diacrilici, la anumiţi agenţi de conservare, antioxidanți, amine şi formaldehidă,
a fost studiată de diferiţi cercetători.
Testele screening pentru potenţialul de hipersensibilizare presupun
studierea ingredientelor nereacţionate, a polimerilor şi a uleiurilor, sărurilor şi
extractelor apoase ale polimerului, după reacţie, in vitro. În afară de
hipersensibilitate, răşinile fotopolimerizabile în spectrul vizibil (utilizate pentru
confecţionarea bazei protezei şi ca materialele de sigilare), prezintă şi
citotoxicitate în culturile de celule epiteliale.
A fost constatat faptul că hipersensibilitatea are o incidenţă mai

redusă la pacienţii care vin în contact cu polimerii reacționaţi.
=190-
ADEZIVILOR PENTRU PROTEZE
Datorită contactului intim existent între aceste materiale şi tesuturile
mucoasei bucale, reacţia ţesuturilor moi periorale față de adezivii pentru
proteze este intens studiată. A fost demonstrată eliberarea plastifianţilor
conţinuţi de aceste materiale atât in vivo, cîtşiin vitro.
Testele efectuate pe culturi de celule au confirmat citotoxicitatea
crescută a acestor materiale, iar în cazul testelor pe animale, au fost
constatate modificări semnificative ale structurii epiteliilor.
În testele “usage”, reacţiile produse deeliberarea plastifianţilor au fost
mascaie de inflamaţia deja existentă în țesuturile cu care aceste materiale
sunt în contact. ,
in vitro s-a constatat că adezivii determină reacţii citotoxice severe şi
permit, de asemenea, o importantă dezvoltare a germenilor microbieni.
VI.3. CONCLUZII
Biocompatibilitatea materialelor dentare depinde de compoziția lor,
precum şi de localizarea şi interacţiunile cu țesuturile cavităţii bucale. Datorită
diferenţelor de compoziţie, răspunsurile tisulare la materialele metalice,
ceramice sau polimeri suntdiferite.
Răspunsurile biologice depind de eliberarea componentelor din masa

de substanţă şi de toxicitatea, imunogenitatea, respectiv mutagenitatea în
concentrațiile la care sunt eliberate.
Biocompatibilitatea este influenţată parţial şi de localizarea

materialului restaurativ în cavitatea bucală. Astfel, materialele pot fi
biocompatibile când sunt în contact cu suprafața mucoasei orale, dar pot
prezenta variate grade de citotoxicitate când sunt implantate în țesuturile
cavităţii bucale.
291 =
De asemenea, materialele care sunt toxice când sunt în contact direct

cu țesutul pulpar, potfi total inerte în momentul plasării lor pe dentină sau
smalţ.
Biocompatibilitatea materialelor de restaurare este influenţată şi de

interacțiunile cu organismul. Răspunsul materialelor la modificările de pH, la
forţele aplicate sau la efectele distructive şi de degradare ale lichidelor
biologice, poate modifica biocompatibilitatea acestor materiale.
Caracteristicile superficiale, care favorizează sau inhibă ataşarea

bacteriană, a celulelor gazdă sau a moleculelor biologice, explică dacă
materialul va favoriza retenţia plăcii bacteriene, se va integra în os sau va
aderala dentină.
22192:

Biomateriale Dentare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Biomateriale Dentare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANAMARIA BECHIR EDWIN SEVER BECHIR 3

|. CIMENTURI ŞI MATERIALE UTILIZATE PENTRU RESTAURAREA

1.4. Materiale dentare pentru tratamentul şi protecţia

1.4.3. Materiale pentru obturaţii de bază cu rozitesiţă redusă 107

1.6.4. Pansamente parodontale fotopolimerizabile ia FI22

11.2. Clasificarea materialor pentru amprentare ..............ceeeneneeeenee rana 127

11.3. Materiale rigide şi semirigide ireversibile pentru amprentări........... 128

11.4. Materiale rigide reversibile

11.5. Materiale elastice pentru amprentare

III. MATERIALE DENTARE DESTINATE RESTAURĂRILOR

III.2. Materiale plastice utilizate pentru confecţionarea protezelor fixe

111.3. Metale şi aliaje utilizate pentru protezefixe provizorii i 455

V. MATERIALE DENTARE UTILIZATE ÎN STOMATOLOGIA

VI. BIOCOMPATIBILITĂŢI ALE DIFERITELOR MATERIALE

Studiul biomaterialelor dentare utilizate în cabinetul stomatologic

Lucrarea intenţionează să contribuie la o facilă şi optimă însuşire a

Îmi exprim recunoştinţa faţă de mentorii mei din Timişoara şi Tg.Mureş,

Aduc şi pe această cale mulţumirile mele familiei, care m-a susţinut în

Bucureşti, Octombrie 2012

Bis-GMA 2,2 difenil propan glicidil metacrilat

Ştiinţa biomaterialelor dentare este „ştiinţa care se ocupă cu

Biomaterialele reprezintă materiale naturale sau sintetice aflate în

procesele ce au loc la interfaţa material-mediu biologic, iar aceste procese

Având în vedere marea varietatea de materiale dentare, în utilizarea

1.1. CIMENTURI PENTRU RESTAURAREA

| provizorii şi definitive utilizate pentru obturaţii şi/sau fixarea restaurărilor

Primele cimenturi dentare au apărut cu peste 100 de ani în urmă. În

| 1.1.1. CLASIFICAREA CIMENTURILOR

de zinc, silico-fosfat de zinc, silicat şi oxid de zinc-eugenol) şi cimenturi

TABEL 1. CLASIFICAREA CIMENTURILOR DENTARE (acid+bază=cimentdentar)

1.1.2. CONDIŢII IMPUSE CIMENTURILOR DENTARE

impuse de aplicaţiile clinice şi care să posede proprietăţi ce permit utilizarea

+ CIMENTURILE DENTARE PENTRU PROTECŢIA PULPO-DENTINARĂ

e CIMENTURILE DENTARE DE FIXARE trebuie să fie netoxice pulpare şi

+ CIMENTURILE DENTARE DE RECONSTITUIRE trebuie să fie neiritante

ingerate, absorbţia de apă să fie redusă, iar proprietăţile mecanice ale

1.1.3. CIMENTURI CU COMPONENTA LICHIDĂ

Dintre aceste tipuri de cimenturi fac parte cimenturile fosfat de zinc

1.1.3.1. CIMENTURILE FOSFAT DE ZINC

Cimenturile fosfat de zinc (FOZ) actuale îşi au originea în formula

obturaţiilor de bază. Sunt cunoscuteşi sub denumirea de cimenturi oxifosfat,

Compoziţia clasică a unuiciment FOZ este următoarea:

Pulberea este de obicei de culoare gălbuie, fiind constituită

Lichidul este o soluţie de acid ortofosforic (H3POA: 45-65%) şi apă (H20:

permite disociaţia ionică a acidului. lonii de zinc au rol de moderator,

H3POaZn25>Zn(HaPOa)zZ2> Zn(HPOa) 23 Znz(POa)2

Aceste reacţii sunt exoterme, determinând creşterea temperaturii

FIG, 2, ASPECT SCHEMATIC AL REACȚIEI DE PRIZĂ LA CIMENTURILETIP FOZ:

TIMPUL DE PRIZĂ la cimentul FOZ se situează între 4 minute 30

Factorii fizici care influenţează TP Creşte TP Scade TP

Viteza de încorporare a mică +

TABEL2. FACTORII FIZICI CAREINFLUIENŢEAZĂ TIMPUL DEPRIZĂ

în cazul în care flaconul rămâne deschis, greutatea acestuia se

BIOMATERIALE DENTARE UTILIZATE

fosfat/gram de ciment. Solubilitate

Rezistenţa la compresiune creşte proporţional cu cantitatea de pulbere

La sistemele de preparare manuală, încorporarea pulberii în lichid nu

FIG. 4. INSTRUMENTARUL NECESAR PREPARĂRII CIMENTURILOR:

Dacă în timpul încorporării pulberii în lichid se produce o efervescenţă,

FIG. 5. ASPECT SCHEMATIC AL SEPARĂRII ÎN GRĂMĂJOAREA PULBERII DE CIMENT PE PLĂCUŢA DE

Tehnica preparării: Plăcuța de sticlă se răceşte pentru a prelungi

FIG.6. TEHNICA PREPARĂRII UNUICIMENT TIP FOZ

Se începe adăugarea pulberii la lichid şi nu invers, amestecând prin