Preventie primara

Sigilarea

Definitie

Sigilarea reprezintă o metodă de imunizare a suprafeţelor dure dentare cu reliefuri accentuate

la pacienţi cu risc carios crescut.

Obiective

Obiectivul prioritar al sigilării este închiderea reliefurilor retentive coronare la dinţii recent
erupţi pentru a se împiedica transformarea zonelor de stagnare a plăcii bacteriene în nişe
ecologice de carie, favorizarea curăţirii şi autocurăţirii suprafeţelor retentive.

Indicatii

Pacienţi cu risc crescut de îmbolnăvire prin carie

Şanţurile şi fosetele ocluzale ale molarilor temporari şi definitivi (de elecţie suprafaţa ocluzală
a primului molar definitiv imediat după erupţie) şi ale premolarilor;

Şanţurile şi fosetele vestibulare şi orale ale molarilor;

Fosetele supracingulare; Şanţurile şi fosetele ce prezintă coloraţii intrinseci ale smalţului la

care nu s-au pus în evidenţă carii dentinare subiacente prin examen clinic şi radiologic;

Şanţurile şi fosetele cu smalţ colorat şi decalcifiat dar fără carii dentinare la acelaşi dinte,
evidenţiate clinic şi radiologic;

Pacienţi cu igienă orală riguroasă;

Pacienţi cooperanţi.

Contraindicatii

Dinţi care prezintă concomitent leziuni carioase proximale .

Şanţuri puţin exprimate, care sunt apreciate ca zone de risc scăzut;

Pacienţi cu tulburări ocluzale;

Pacienţi cu igienă orală şi alimentară deficitară;

Pacienţi necooperanţi.

Materiale de sigilare

RĂŞINILE COMPOZITE

Compoziţie
Răşinile compozite conţin :

- fază organică (răşini fără umplutură – fluide) şi

- fază anorganică legate prin agenţi de cuplare silanici. Faza anorganică conţine
umplutura (răşini cu umplutură - vâscoase). De asemenea răşinile pot conţine fluor (Helioseal
F) care se eliberează lent dezvoltând şi un efect carioprofilactic în jurul sigilării.

Mecanismul de priză este

-chimic (autopolimerizare) sau

-fotoindus (fotopolimerizare).

Răşinile compozite utilizate pot fi

- răşini fără umplutură - Delton, Deguseal, Helioseal, Teethmate-F, Concise White Seal
(3M ESPE)) şi

- răşini cu umplutură - P50, Herculite, Heliomolar – utilizate în sigilările lărgite

Indicaţiile de elecţie sunt în zonele supuse stressului ocluzal acolo unde materialul trebuie să
prezinte o rezistenţă la abrazie ridicată.

Mecanismul de aderare este mecanic prin interpătrundere la nivelul microretenţiilor create în

smalţ prin gravaj acid.

Proprietăţile preventive ale acestor materiale se bazează pe faptul că realizează un strat foarte
subţire, fluid care va etanşa substratul dentinar şi va bloca nişele ecologice de carie.

Performanţa sigilanţilor au concluzionat că nu există diferenţe prea mari între sigilanţii

autopolimerizabili (cu priză chimică) şi cei fotopolimerizabili (cu priză fotoindusă) ,

GLASS IONOMERII

Compoziţie – pulbere de fluoroaluminosilicat şi lichid – acid poliacrilic

Mecanismul de priză : chimic (autopolimerizare), fotoindus (fotopolimerizare) sau mixt

(răşinile modificate glass ionomer)

Mecanismul de aderare - chimic prin schimb ionic între glass ionomer şi substratul dentinar.

Proprietăţile preventive ale acestor materiale se bazează pe faptul că prezintă

biocompatibilitate, efect cariostatic, adeziune chimică chiar şi în condiţii de umiditate , bună
stabilitate dimensională cu o bună etanşeitate.

Dezavantaje:

dificultatea de obţinere a unui amestec pulbere – lichid ideal (dacă dozajul şi prepararea
amestecului nu sunt optime, calităţile mecanice şi estetice se deteriorează rapid)
timp de priză prelungit,

sensibilitate la umezeală în timpul prizei primare (trebuie acoperit cu un lac protector),

rugozitatea suprafeţei (pentru CIS convenţionale, cele fotopolimerizabile nu se deshidratează,

au duritate convenabilă şi se pot finisa).

proprietăţi mecanice slabe, ceea ce contraindică folosirea cementurilor cu ionomeri de sticlă

în zonele supuse stressului ocluzal.

Retenţia sigilantului este mai redusă decât a sigilanţilor pe bază de răşină . Cu toate acestea
mai multe studii indică faptul că efectul cariostatic se menţine şi după dispariţia materialului
prin eliberarea fluorului din cementul rămas la baza fisurii.

COMPOMERII

Compoziţie – Compomerii reprezintă materiale hibride rezultate din amestecul glass

ionomerilor (25%) cu răşinile compozite (75%).

Mecanismul de priză este mixt chimic prin reacţia acid-bază a glass ionomerului şi fotoindus
(fotopolimerizare).

Modalitatea de prezentare este în sistem monocomponent în capsule Compoglass flow

(3MESPE) sau seringi (Dyract Seal (Densply DeTrey), (Figura 7-5).

Mecanismul de aderare este mixt, mecanic (prin componentele răşinice) şi chimic (prin
componentele glass ionomerului).

Proprietăţile preventive ale acestor materiale se bazează pe faptul că prezintă

biocompatibilitate, efect cariostatic prin eliberare de fluor, adeziune optimă (chiar şi în
condiţii de umiditate) şi o mai bună stabilitate dimensională în comparaţie cu compozitele.

Protocol clinic

Fisurile cu marmoraţii sau cu leziuni punctiforme situate doar în smalţ pot fi preparate în
formă de “V” cu freze speciale de turbină, diamantate, cu diametrul de 1mm.

Izolarea dinţilor cu comprese, rulouri de bumbac sau cu diga

Îndepărtarea plăcii bacteriene – se face cu paste abrazive fără ulei, glicerină sau substanţe
fluorurate, aplicate cu periuţe rotative sau cu sablatorul (Prophy Max) care antrenează o pudră
de bicarbonat de sodiu

Protocol clinic

Spălarea suprafeţelor cu spray de apă şi uscarea cu spray de aer.

Mordansarea smalţului timp de 15-30 sec - se utilizează acid ortofosforic în concentraţie de

37%
spălarea cu spray de apă timp de 15-30 sec. şi uscarea cu spray de aer. Suprafaţa de smalţ va
avea aspect alb, cretos, mat

Aplicarea unui adeziv amelo-dentinar (opţional, dar îmbunătăţeşte adeziunea) când se

utilizează ca material de sigilare răşină compozită pentru 10 secunde, uscare şi fotoactivare
luminoasă

Aplicarea sigilantului se realizează cu ajutorul seringii sau a unor aplicatoare de unică

folosinţă; sigilantul trebuie să acopere toate şanţurile, fosetele, precum şi versanţii cuspizilor
adiacenţi; sigilantul se menţine 10 sec pentru a permite saturarea şi penetrarea optimă a
smalţului gravat.

În cazul unui sigilant cu priză fotoindusă, se fotoactiveaza

Îndepărtarea izolării.

verificarea ocluziei cu hârtie de articulaţie şi îndepărtarea contactelor premature cu freze

diamantate.

dispensarizarea activă a pacienţilor (din 6 în 6 luni) precum şi controlul riguros al respectării

regulilor de igienă orală devine obligatorie.

Cauze posibile pentru esec

greşeli de aplicare a materialelor (gravaj acid incomplet sau incorect, nerespectarea timpilor
operatori);

contaminarea salivară după gravaj;

incorectă adaptare ocluzală.

Argumente in favoarea sigilarilor

nu se cunosc efecte adverse ale sigilării;

raportul cost – eficienţă este în favoarea eficienţei;

izolarea corespunzătoare în cursul aplicării materialului, evită pierderea precoce a acestuia,

scăzînd rata eşecurilor;

pierderea sigilantului (parţială sau totală) lasă dintele la fel de susceptibil la carie ca şi atunci
când n-ar fi fost sigilat;

în situaţiile de diagnostic incert de carie trebuie acţionat conform sintagmei “când ai dubii
sigilează în loc de când ai dubii obturează”, 95% din microorganisme îşi pierd viabilitatea la
două săptămâni de la sigilare prin lipsa substratului nutritiv;
prin îndepărtarea sigilantului în vederea obturării dentina are aspect uscat, lucios, cu zone de
scleroză subiacentă;

eşecul pierderii materialului se poate corecta prin reaplicarea acestuia, fiind necesare 5-10
reaplicări (uneori 25-40) ale sigilantului pe un dinte;

condiţionarea suprafeţei smalţului şi utilizarea unui strat intermediar de adeziv între acesta şi
sigilant scade rata eşecurilor de la 28% la 10%;

 Florul = Element halogenic, cu numărul atomic 9, cel mai reactiv și

electronegativ element, gaz extrem de toxic și reactiv, realizează compuși
organo-fluorinici foarte stabili.(Teflon) Compușii anorganici ai fluorlui, ce
includ fluorura de sodium (NaF), fluorura stanouasă (SnF2) și amino
fluorurile se introduc în pastele de dinți spre a preveni caria dentară.
FLUOROHYDROXYAPATITA protejează smalțul dentar de atacul
bacteriilor cariogene. Fluorul se găsește în organismul uman ca element sub
formă de urme, dar a cărui prezență este absolut indispensabilă unei
dezvoltări normale, iar spre deosebire de celelalte elemente similare, el este
singurul ancorat anorganic și apare nemijlocit în rețeaua de apatită a
țesuturilor dure, oase și dinți în proporție de 99% din total și numai restul de
1% în mușchi, creier și sânge. Aportul fluorului în organismul uman este
asigurat pe două căi: prin hrană și apă, în timp ce calea respiratorie este
întâmplătoare și excepțională. Aportul de fluor din alimente este 0,2-0,6 mg
zilnic; Hrana umană, în special în țările civilizate, cu unele excepții este
săraca în fluor, iar cantități mari se găsesc doar în: frunzele de ceai, algele
marine, peștii oceanici și orezul nedecorticat. Un regim alimentar cu un
conținut crescut de fluor nu duce la modificarea concentrației acestuia în
țesuturile moi, doarece acestea nu au tendința de acumulare a fluorului. În
schimb la nivelul oaselor și a dinților, nivelul poate crește în funcție de:
concentrația din aport; vârsta la care se face administrarea; perioada de timp
cât se face aportul. Fixarea în țesuturile dure este în principiu, dependentă de
primii doi parametri și anume: de concentrația din aport și de vârstă, dar cu
unele diferențe din acest punct de vedere între structurile osoase și cele
dentare. Astfel, în timp ce osul este un rezervor permanent pentru ionii de
fluor și își remaniază în permanență conținutul, dintele în schimb beneficiază
de o perioadă de captare limitată. Bilanțul fixării în os, în condițiile unui aport
zilnic moderat de 1,3 - 1,8 mg, parcurge trei etape principale și anume:
bilantul pozitiv, bilantul egal si bilanțul negativ.

În același timp, la nivelul organului dentar îmbogățirea cu fluor este limitată

la perioada formativă și parcurge trei etape principale: În timpul
amelogenezei, dentinogenezei și mineralizării, încorporarea este maximă; in
timpul perioadei preeruptive și anume dupa încheierea mineralizării părții
coronare, captarea este limitată și asigurată din sânge și lichidul interstițial;
iar după erupție, captarea este foarte redusă, iar mecanismul este salivar.

Spre deosebire de smalț la nivelul dentinei si al cementului, F se acumulează

numai prin aport pe cale generală. Dentina conține de aproximativ 4 ori mai
mult F decât smalțul. Concentratia maximă în dentină se înregistrează în
apropierea odontoblastelor și valoarea se menține constantă atât timp cât
dintele rămâne vital. Mecanismul de fixare a fluorului în țesuturile dure este
identic pentru os și pentru dinte și se face pe seama unui schimb ionic la
nivelul cristalelor de hidroxid și carbohidroxiapatita și anume prin înlocuirea
grupărilor OH si CO3 cu ioni de fluor. În felul acesta, iau naștere niște cristale
noi cu structura modificată, cristale de fluorapatită, care sunt mai rezistente la
atacul acid. Prezența ionilor de fluor în placa bacteriană blochează degradarea
hidraților de carbon la acest nivel prin inhibare enzimatică la nivelul enolazei
(enzimă glicolitică), urmată de scăderea producției de acid. Efectele fluorului
administrat pe cale locală sunt : 1. efect antibacterian, cu scăderea
multiplicării celulare a bacteriilor 2. prezența ionilor de fluor pe suprafața
smalțului inhibă aderanța microbiană, scăzând astfel formarea plăcii
bacteriene 3. prezența ionilor de fluor în saliva determină intensificarea
mineralizării smalțului. Aportul letal este de 2 500-5 000 mg (5-10 g fluorura
de sodiu), iar moartea survine prin inhibarea enzimelor celulare care au
cofactor un metal bivalent si este precedată de semnele unei intoxicații acute,
manifestată prin: greață, crampe abdominale, colaps circulator si respirator.
Fluoroza dentară – colorație brun-maronie sub formă de striații la nivelul
smalțului. Apare frecvent din cauza nerespectării indicațiilor date de medic în
ceea ce privește dozajul tabletelor de fluor sau combinarea tratamentului cu
periaj cu paste cu fluor. Astfel, chiar la un aport de 2 mg zilnic, semnele
fluorozei dentare sunt reprezentate de niște pete mici albicioase, răspândite pe
suprafața smalțului, dar foarte discrete, fără să intereseze mai mult de 10%
din copiii supuși la un astfel de tratament. Un aport mai mare de 3 mg crește
frecvența modificărilor, iar la unul de 5 mg toți dinții sunt desfigurați de
gravitatea și întinderea tulburărilor.