PRINCIPII GENERALE DE ANALIZĂ A MODELELOR DE STUDIU ŞI

DIAGNOSTIC ÎN PROTETICA DENTARĂ

În protetica dentară exista două categorii de modele:

• documentare;
• de studiu și diagnostic
Pentru ambele tipuri amprenta se ia cu alginat în lingură standard.
Modelul documentar
Se execută din ghips dur sau acrilat special autopolimerizabil.
Se utilizează în urmatoarele scopuri:
1. stabilirea diagnosticului de ocluzie şi a planului de tratament pre- şi proprotetic;
2. are caracter didactic-pedagogic;
3. poate fi document medico-legal;
4. are valoare stiinţifică;
5. este mijioc de educare sanitară a pacienţilor.

Modelul de studiu şi diagnostic

Se confecţionează din ghips obişnuit.

Se analizează numai după efectuarea tratamentelor preprotetice.
Asigură urmatoarele obiective:
1. examinarea formei arcadelor dentare şi a dinţilor restanţi;
2. analiza topografică a spaţiilor edentate;
3. aprecierea relaţiilor intermaxilare (care se asigură prin montarea în articulator);
4. analiza la paralelograf, cu următorii timpi:
• stabilirea celei mai acceptable axe de inserţie/dezinserţie a protezelor
parţiale mobilizabile;
• trasarea ecuatorului protetic pe dinţii stâlpi;
• stabilirea locului în care se plasează vârful porţiunii flexibile a braţului
retentiv al croşetului turnat;
• tripodarea - fixarea pozţiei modelului pe masuţa paralelografului în
concordanţă cu axa de inserţie;
• marcarea zonelor dentare ce trebuie ajustate în scop protetic.
 5. executarea protezelor parţiale provizorii cu rol fizionomic şi de testare a unei
noi dimensiuni verticale de ocluzie şi de protecţie a bonturilor vitale;
6. executarea lingurii individuale pentru amprentarea finală a câmpului protetic
edentat parţial;
7. confecţionarea şablonului de ocluzie pentru determinarea relaţiilor intermaxilare.

Modelele de studiu şi diagnostic trebuie să redea corect toate elementele

anatomice ale arcadelor şi să aibă un aspect estetic.

Modelul trebuie sa reproduca fidel arcadele, bolta palatlnii, fundurile de sac

vestibulare si linguale, sa fie netede la nivelul zonei linguale si sa aiba o inaltime a
soclului de 2 cm

Analiza modelelor de studiu

1. Forma arcadelor dentare
Normal :
• semicerc la ambele arcade temporare;
• parabolă la arcada superioară permanentă;
• semielipsă la arcada permanentă inferioară.

a b c
Arcade normale. a – temporară; b – maxilară permanentă; mandibulară permanentă
Anormal :
• în "V" - regiunea frontală îngustată;
• în "" - arcadă frontală în semicerc, dar îngustată în regiunea premolarilor;
• în "U' - zonele laterale ale arcadelor sunt paralele;
• în trapez - zonele laterale divergente spre distal;
• în "M" - dinţii frontali rotaţi,
• combinaţii între aceste forme.

Arcade dentare patologice

2. Dezvoltarea arcadelor
Simetria. Se apreciază în raport cu linia mediană putând fi simetrice sau
asimetrice. Aprecierea liniei mediane la maxilar se face utilizând urmatoarele repere:
• rafeul palatin când este bine exprimat;
• centrul celei de-a doua perechi de rugi palatine;
• spina nazală posterioară;
Unind ultimele două repere se obtine linia mediană. Linia interincisivă, papila incisivă
şi frenul buzei superioare nu pot fi folosite ca repere, deoarece pot fi deviate.

Reperele de stabilire a liniei mediene la arcada maxilard

La mandibulă reperul îl constituie frenul lingual care are inserţie constantă.

Laţimea arcadelor dentare: în sens transversal arcadele pot fi normale, îngustate,
lărgite.
Lungimea arcadelor dentare: în sens sagital arcadele pot fi normale, scurtate,
alungite.
3. Bolta palatină.
Se apreciază :
• înalţimea : plată, medie, adâncă.
• aspectul suturii sagitale şi a rugilor palatine;
• prezenţa şi mărimea, localizarea şi forma torusului palatin;

4. Apelul dinţilor
Se examinează fiecare dinte, la arcada superioară de la 1.8 la 2.8, apoi la mandibulă
de la 3.8. la 4.8. Se specifică :
• prezenţa sau absenţa dintelui;
• integritatea coronară;
• carie (localizarea);
• obturaţie (localizare, corectă, incorectă);
• poziţia dintelui (ectopic, înclinat, rotat în ax, infrapoziţie, suprapoziţie);
• uzura dentară fiziologica şi patologică: localizare şi intensitate
 • existenţa contactului cu dinţii vecini (punct, linie, suprafaţa);
• absenţa contactului cu dinţii vecini (trema, diastema, edentaţia)
• migrarile dentare: orizontale (basculare, translaţie), verticale ( extruzia,
egresiunea)
• estimarea lucrarilor protetice existente (adaptare marginală, raport cu
cresta edentată, morfologia suprafeţei ocluzale).
5. Examinarea spaţiilor edentate și a spațiului protetic potențial
• gradul de atrofie a crestelor edentate;
• direcţia crestei (orizontală, concavă, ascendentă sau descendentă spre distal);
• înalţime;
• lăţime;
• profil pe secţiune (triunghiular, trapezoidal, parabolic);
• dimensiunea în sens mezio-distal;
• distanţa faţă de dinţii antagonişti sau de creasta antagonistă.
În edentaţiile parţiale terminale se examinează zonele biostatice :
• tuberozitaţile maxilare (retentive, neretentive, neutre, procidente)
• tuberculii piriformi (forma, direcţia, inserţia ligamentului pterigo-mandibular).

ARCADELE EDENTATE TOTAL

Analiza modelelor este utilizată pentru anumite măsurători necesare alegerii şi
montării dinţilor artificiali.

MODELUL MAXILAR
Reperele de analiză sunt:

• papila incisivă - progresează spre anterior odată cu atrofia crestei , ajungând

de cele mai multe ori pe muchia crestei. Este importantă la montarea dinţilor
frontali superiori;
• sutura medio-palatină, constituIe o axa a simetriei arcului vestibular frontal în
plan medio-sagital; pe această axă se află de obicei frenul buzei superioare
anterior şi foveele palatine la marginea distală a câmpului protetic;
• prima pereche de rugi palatine se conturează pe model şi este reper pentru
poziţionarea caninilor;
 • unghiul format de direcţia primei rugi palatine cu planul medio-sagital, este un
reper tot pentru frontalii superiori; în funcţie de acest unghi dinţii vor fi în linie
dreaptă, în forma de "V", sau arcuat şi cu treme, diasteme sau înghesuiri ;
• mijiocul crestei alveolare se marchează în zonele laterale ale crestelor
edentate, anterior este delimitat de punctele de poziţionare ale caninilor şi
posterior de mijiocul tuberozităţii; se prelungeşte pe faţa distală a soclului;
• tuberozitatea maxilară este zona biostatică (nu se atrofiază în acelaşi ritm cu
creasta); se marchează prin încercuire şi se foloseste la confecţionarea bazei
protezei (pe ea nu se montează dinţi artificiali).

Modelul maxilar şi modificarea atrofica a crestei frontale a edentatului total

Amplasarea frontalilor superiori în funcţie de reperele de anallza ale modelulul

 Unghiul format de directia rugii palatine cu linia mediosagitala

Liniile statice

• pentagonale în atrofii marcate; există diferite forme ale crestei, similar cu

formele arcadei dentate;
• tangenta premolară la maxilar constituie reperul poziţionării suprafeţelor
vestibulare ale premolarilor (motivaţie estetică).

MODELUL MANDBULAR EDENTAT TOTAL

Repere de analiză

• trigonul retromolar - zonă biostatică, se utilizează ca reper pentru interferenţa

unor linii statice:
- o linie care marchează secţiunea sagitală simetrica a trigonului
retromolar, care se continuă cu marcajul mijlocului crestei alveolare
şi se prelungeşte pe soclu;

- o linie rezultată din secţionarea la jumătate a trigonului (în plan

vertical) cu planul de orientare ocluzală; obţinem înalţimea
aproximativă la care se poziţionează dinţii laterali inferiori;

• punctul simfizar situat la mijiocul crestei alveolare în plan sagital, determină

situarea punctului interincisiv;
 • punctele canine se situează acolo unde se decelează trecerea de la zona
frontală (de curbura arcadei) la cea laterală (aproximativ liniară); la edentaţii
vechi se decelează uşor, arcada luând forma de trapez.

Reperele de analiză ale modelului mandibular

Liniile statice
- forma arcadei este de parabolă sau potcoavă, iar în atrofii marcate devine
trapezoidală;
- tangenta premolară la mandibulă realizează după Bonwill unitatea dinţilor
frontali cu primii premolari ;
- mijiocul crestei alveolare este important pentru montarea corectă a dinţilor
artificiali laterali; se prelungeşte pe faţa distală a soclului, împreună cu linia
crestei maxilare formând linia interalveolara. Unghiul supero-intern pe care îl
face linia interalveolară cu planul de ocluzie oferă indicaţii asupra montării
normale sau inverse a dinţilor laterali;

Mijiocul crestelor celor două modele şi prelungirea pe soclu în regiunea distală

(liniile interalveolare)
 - linia şanţului mezio-distal este situată exact deasupra mijiocului crestelor
alveolare ale mandibulei paralelă cu reperul median al crestelor;
- curbura sagitală a crestei alveolare se marchează şi ea pe soclu prin linii
paralele cu muchia crestelor, oferind date pentru obţinerea curbei de
compensaţie sagitală;
- liniile lui Pound sunt:
• una care uneşte marginea incizală mezială a caninului cu limita linguală
a trigonului retromolar şi care nu se depăşeşte pe oral la montarea
dinţilor artificiali laterali (pentru asigurarea spaţiului necesar limbii);
• alta este verticală ridicată de pe linia milohioidiană care nu se va depăşi
de către suprafaţa orală a dinţlor laterali

Amplasarea dinţilor cuspidaţi în funcţie de cercul Bonwill şi tangenta premolară

6. Examenul ocluzal static

Se face sistematic, simetric şi bilateral, după anumite puncte de reper.

Se marchează cu hârtie de articulaţie stopurile ocluzale din poziţia de
intercuspidare maximă (hârtie albastră) şi din cea de relaţie centrică (hârtie roşie) prin
poziţionarea cu o uşoară presiune a modelelor având ca reper înregistrarea clinică a
relaţiei intermaxilare ( mai ușor pe modelele montate în articulator).
 Se apreciază stopurile ocluzale din punct de vedere calitativ şi cantitativ în
intercuspidare maximă şi relaţie centrică, stabilindu-se diagnosticul de ocluzie (point
centric, long centric sau ocluzie habituală) și tipul de contactare în intdrcuspidare (
cuspid-fosă, cuspid creastă, cuspid -pantă cuspidiană, vârf cuspidian-vârf cuspidian)
Se examinează relaţia ocluzală în cele trei planuri spaţiale:
În plan sagital rapoartele normale sau neutrale sunt următoarele:
• grupul incisiv:
- raport psalidodont: incisivii superiori acoperă faţa vestibulară a incisivilor
inferiori, dinţii inferiori sprijinindu-se la nivel cingular pe suprafaţa
palatinală a antagoniştilor;
- raport labiodont sau cap la cap: incisivii superiori sunt în raport cap la
cap cu incisivii inferiori.
• canini - caninii inferiori prin marginea liberă vin în raport cu spaţiul dintre
incisivul lateral şi caninul superior.
• la molari - cheia de ocluzie a lui ANGLE: cuspidul mezio-vestibular al molarului
prim superior contactează sanţul de descărcare mezial de pe faţa vestibulară
a omologului inferior.
Rapoartele atipice de ocluzie
• pot exista rapoarte distalizate sau mezializate a unor dinţi; precizarea sensului
se face raportând dinţii inferiori la cei superiori, în raport cu reperele amintite.
Aprecierea abaterilor de la normal se face în mm.
• în regiunea frontală - raportul distalizat se numeşte inocluzie sagitală (overjet);
• raportul mezializat se numeşte ocluzie inversă frontală, cu sau fără contactare
interdentară.
Aprecierea gradului de oveijet se face măsurând în milimetri distanţa dintre
marginea incizală a dinţilor superiori şi faţa vestibulară a celor inferiori.
Dacă angrenajul anormal se limitează la un număr redus de dinţi, este vorba de
raport mezializat sau distalizat, iar dacă aceste rapoarte se întâlnesc la toti dinţii
arcadei vorbim de ocluzie mezializată sau distalizată.
 Raport psalidodont Ocluzie neutrală

Ocluzie adâncă Ocluzie adâncă Labiodonţie Ocluzie Openbite

în acoperiş acoperită inversă

Ocluzie distalizată Ocluzie mezializată

Rapoarte normale şi atipice de ocluzie

Tot în plan sagital se apreciază curba sagitală de ocluzie (von SPEE -

BALKWILL) . Se aplică o riglă pe vârful marginii libere a caninului inferior şi pe vârful
cuspidului disto-vestibular al molarului II inferior. Adâncimea maximă a curbei este
normal de 1-3 mm la nivelul molarului I inferior. În conditii patologice, curba sagitală
poate fi:
- dreaptă;
- inversată;
- neregulată
- întreruptă prin edentații
 a b
a – Curbura sagitală a ocluziei, conform teoriei cilindrului; b - Curbura transversală a
ocluziei, conform teoriei sferei

În plan transversal rapoartele normale sunt urmatoarele:

• cuspizii vestibutari ai dinţilor inferiori vin în raport cu sanţul intercuspidian al
dinţilor superiori, arcada superioară o circumscrie pe cea inferioară.
• în zona frontală linia mediană coincide cu linia interincisivă (la fiecare arcadă)
şi linia mediană inferioară coincide cu linia mediană superioară.
Patologic rapoartele pot fi inversate total sau parţial la dinţii frontali şi laterali:
• angrenaj invers - raport invers la un dinte,
• raport invers- la un grup de dinţi;
• ocluzie inversă - rapoarte inversate la toţi dinţii.
• rapoarte sau ocluzie lingualizate.
• migrări dentare - linia interincisivă de pe fiecare arcadă nu coincide cu linia
mediană;
• laterodevieri ale mandibulei - linia mediană inferioară nu coincide cu linia
mediană superioară.

Curba transversală de ociuzie MONSON-WILSON

Se aplică rigla pe cuspizii vestibulari şi linguali ai molarilor I inferiori şi prelungim
cele doua linii spre medial. Cu altă linie se unesc cuspizii vestibulari ai dinţilor amintiţi,
iar împreuna cu liniile trasate anterior rezultând un triunghi cu baza superior care în
morfologia primară are o înalţime de 5 mm.
 a b
Evidentierea curbelor de ocluzie pe modele. a – sagitală; b- transversală

În plan vertical rapoartele normale sunt:

• dinţii frontaii superiori acoperă 1/3 din faţa vestibulară a dinţilor frontali inferiori
(overbite),
• fiecare dinte are doi antagonisti, cu excepţia incisivilor centrali inferiori şi a
molarilor de minte superiori.
Patologic:
• ocluzie adâncă frontală cu grad de supraacoperire mai mare de 1/3 (1/2, 2/3.
1/1); Această formă clinică se poate asocia înclinarea grupului frontal superior:
- ocluzia adâncă în acoperiş (prodenţie şi proalveolie).
- ocluzie adâncă acoperită (proalveolie şi retrodenţie).
- ocluzie adâncă prabuşită (absenţa dinţilor din zonele de sprijin)
• ocluzia deschisă frontală - inocluzie verticală (open bite) - marginile incisivilor
superiori nu vin în contact cu marginile incizale ale celor inferiori,
• ocluzia deschisă laterală (prin infrapoziţia unui dinte sau a mai multor dinţi),
• suprapoziţii ale unor dinţi sau cuspizi (depăşesc planul de ocluzie).