Tema nr.

39: Etapele tratamentului edentaţiei parţial

A. Ionescu – Clinica şi tehnica de laborator a protezei scheletate, Vol. I. şi II., Ed. Cerna
Bucureşti, 1997

1. În legătură cu tratamentul preprotetic, care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:

A). se face după analiza modelului de studiu;
B). este instituit după analiza radiografiilor;
C). se mai numeşte şi tratament nespecific;
D). se realizează după amprenta funcţională;
E). are rolul asanării cavităţii bucale.

R: B, C, E

2. În cadrul tratamentului proprotetic se realizează:

A). echilibrarea ocluzală;
B). intervenţii chirurgicale asupra osului;
C). intervenţii asupra dinţilor stâlpi;
D). extracţiile dentare;
E). intervenţii chirurgicale asupra mucoasei.

R: B, C, E

3. Planurile de ghidare au următoarele caracteristici:

A). sunt necesare în special în edentaţiile terminale;
B). se realizează prin şlefuire cu pietre diamantate cilindrice;
C). în edentaţiile frontale sunt necesare;
D). trebuie să fie paralele cu axa de inserţie a protezei;
E). sunt necesare în edentaţiile intercalate.

R: B, C, E

4. Dimensiunile unui lăcaş pentru un pinten extern trebuie să fie:

A). adâncimea, la nivelul crestei marginale de 1,5 mm;
B). lăţimea 1/3 din lăţimea vestibulo-orală;
C). lăţimea 1/4 din lăţimea vestibulo-orală;
D). lungimea 1/3 din diametrul meziodistal;
E). lungimea 1/4 din diametrul meziodistal.

R: A, B, E

5. Pintenii supracingulari sunt indicaţi a fi realizaţi mai ales pe:

A). caninii inferiori;
B). incisivii centrali superiori;
C). incisivii centrali inferiori;
D). caninii superiori;
E). incisivii laterali superiori.

R: D

6. În cazul în care papila incisivă nu va fi ocolită, se impune o despovărare prin foliere în

grosime de:
A). 0,3-0,4 mm;
B). 0,2 mm;
C). 0,2-0,3 mm;
 D). 0,1 mm
E). 0,5 mm.

R: C

7. Caracteristicile tuberozităţilor maxilare sunt:

A). sunt zone protetice pozitive;
B). sunt zone protetice negative;
C). asigură sprijin muco-osos pentru şeile terminale;
D). nu au rol în stabilizarea orizontală a protezei;
E). asigură întotdeauna o bună menţinere.

R: A, C

8. De obicei, locul de plasare al pintenilor este:

A). în edentaţiile laterale în fosetele marginale de lângă edentaţie;
B). în edentaţiile laterale în foseta mezială a dintelui mezial;
C). în edentaţiile terminale în fosetele distale ale dinţilor stâlpi;
D). în edentaţiile terminale în fosetele meziale ale dinţilor stâlpi;
E). nu contează tipul de edentaţie, pintenii se pot plasa oriunde;

R: A, D

9. În cazul unui dinte obturat, atitudinea faţă de plasarea pintenilor va fi următoarea:

A). pe un dinte obturat, indiferent de materialul de obturaţie, este contraindicată plasarea
pintenilor;
B). plasarea pintenilor se poate face pe orice tip de obturaţie, cu condiţia ca aceasta să nu
prezinte defecţiuni mai ales marginale;
C). nu este indicată plasarea pintenilor pe obturaţii de amalgam de argint deoarece se
realizează bimetalism;
D). pintenii nu vor fi aplicaţi pe alte obturaţii în afara amalgamului de argint;
E). se indică plasarea pintenilor pe obturaţiile cu materiale compozite, deoarece acestea au
un grad ridicat la uzură;

R: D

10. Şlefuirea rădăcinilor pentru dispozitive radiculare se face astfel:

A). vestibular la 1 mm deasupra parodonţiului marginal, oral până la nivelul parodonţiului
marginal;
B). atât vestibular cât şi oral se va şlefui până la nivelul parodonţiului marginal;
C). vestibular până la nivelul parodonţiului marginal, oral la 1mm deasupra parodonţiului
marginal;
D). atât vestibular cât şi oral se va şlefui la 1mm deasupra parodonţiului marginal;
E). nu contează până la ce nivel se face şlefuirea.

R: B

11. Atitudinea faţă de breşele suplimentare care complică diferite clase de edentaţii este
următoarea:
A). confecţionarea unei proteze acrilice cu mai multe şei;
B). extracţia dinţilor restanţi şi realizarea unei proteze acrilice totale;
C). realizarea unei proteze scheletate cu mai multe şei;
D). închiderea breşelor suplimentare cu punţi şi apoi realizarea unei proteze scheletate;
 E). în această situaţie clinică nu se poate realiza o proteză scheletată.

R: D

12. În cazul unei edentaţii de cl. a II-a complicată cu o breşă laterală atitudinea terapeutică
va fi următoarea:
A). închiderea breşei laterale cu o punte şi apoi realizarea unei proteze schletate;
B). se contraindică realizarea de o proteză scheletată cu două şei;
C). dacă lipsesc doar molarii, cel mai frecvent se indică realizare unei punţi care să închidă
breşa laterală şi a unei punţi cu o extensie distală de pe premolarii limitanţi edentaţiei
terminale;
D). cel mai indicat este să se realizeze o proteză sceletată cu două şei;
E). se indică extracţia dinţilor distali de breşa laterală şi trannsformarea edentaţiei de cl. a
II-a în edentaţie de cl. I-a, care se va rezolva ulterior printr-o protezare scheletată.

R: D

13. În cazul unui torus palatin de mărime mică sau medie se recomandă:
A). despovărare de presiuni prin foliere de 0,50-1 mm;
B). despovărare de presiuni prin foliere de 0,30-0,40 mm;
C). întotdeauna îndepărtarea chirurgicală a acestuia;
D). nu este necesară despovărarea de presiuni;
E). despovărarea de presiuni se indică numai în cazul în care mucoasa are o rezilienţă
crescută.

R: A

14. Parodonţiul marginal trebuie să fie ocolit de proteză la o distanţă de:

A). 3 mm;
B). 4 mm;
C). 5 mm;
D). 6 mm;
E). 7 mm.

R: C

15. Cînd rafeul median maxilar se prezintă sub forma unei creste ascuţite, sensibile la
palpare acesta trebuie despovărat prin foliere în grosime de:
A). 0,20-0,30 mm;
B). 0,30-0,40 mm;
C). 0,50-0,75 mm;
D). 1 mm;
E). nu este neapărat să se realizeze o despovărare prin foliere.

R: B
 Tema nr. 40: Elemente structurale ale protezelor parţiale scheletate
A. Ionescu – Clinica şi tehnica de laborator a protezei scheletate, Vol. I. şi II., Ed. Cerna
Bucureşti, 1997

1. Bara linguală se utilizează când: înălţimea procesului alveolar este mai mică de 4-5 mm;
A). înălţimea procesului alveolar este de cel puţin 9 mm;
B). înălţimea procesului alveolar este de 4-5 mm;
C). înălţimea procesului alveolar este mai mică de 9 mm;
D). înălţimea procesului alveolar este mai mică de 4-5 mm;
E). înălţimea procesului alveolar nu este importantă.

R: A

2. Profilul pe secţiune cel mai indicat al barei linguale este:

A). oval;
B). semipiriform;
C). senirotund;
D). rotund;
E). trapez.

R: B

3. Distanţarea barei linguale când procesul alveolar este vertical şi rezilienţa mucoasei
minimă este de:
A). 0,3-2 mm;
B). 2 mm;
C). 1,5 mm;
D). 1 mm;
E). 1,5-2 mm.

R: D

4. Zonele de minimă rezistenţă ale barei linguale sunt:

A). la mijlocul barei;
B). la joncţiunea cu conectorii principali;
C). în treimea distală;
D). la joncţiunea cu conectorii secundari;
E). la unirea cu şeile.

R: A, D, E

5. Rezistenţa barei linguale în zona de curbură maximă este asigurată de:

A). lungime;
B). înălţime;
C). grosime;
D). profil;
E). materialul folosit.

R: B, C, D

6. Plăcuţa mucozală cu lăţime redusă este utilizată în:

A). edentaţie unilaterală;
B). edentaţie termino-terminală;
 C). edentaţie frontală;
D). edentaţie latero-terminală;
E). edentaţiile laterale când proteza are un sprijin dento-parodontal.

R: E

7. Grosimea plăcuţei mucozale cu lăţime redusă este de:

A). 0,3 mm;
B). 0,5 mm;
C). 0,6 mm;
D). 1 mm;
E). 1,5 mm.

R: C

8. În cazul plăcuţei mucozale cu lăţime mare despovărarea la nivelul rugilor este de:
A). 0,1-0,2 mm;
B). 0,2-0,3 mm;
C). 0,3-0,4 mm;
D). 0,4-0,5 mm;
E). 0,6 mm.

R: B

9. Plăcuţa mucozală fenestrată este indicată în:

A). prezenţa unui torus palatin mare situat în mijlocul bolţii;
B). situaţia în care pacienţii nu tolerează o placă palatinală completă;
C). toate tipurile de edentaţii;
D). numai în edentaţia frontală;
E). numai în edentaţia latero-laterală.

R: A, B, C

10. Plăcuţa anterioară a conectorului maxilar fenestrat are o lăţime de:

A). 0,3-0,6 mm;
B). 0,6-0,9 mm;
C). 1-3 mm;
D). 3-6 mm;
E). 6-9 mm;

R: E

11. Plăcuţa posterioară a conectorului maxilar fenestrat are o lăţime de:

A). 1-3 mm;
B). 3-4 mm;
C). 4-5 mm;
D). 5-6 mm;
E). 6-9 mm;

R: C

12. Croşetul Ackers este indicat pe:

A). premolari, dacă există retentivităţi favorabile vestibulare şi orale;
B). canini, dacă există retentivităţi favorabile vestibulare şi orale;
 C). molari, dacă există retentivităţi favorabile vestibulare şi orale;
D). caninii superiori în ocluzii adânci;
E). molari şi premolari fără retentivităţi.

R: A, C

13. Caracteristicile porţiunii supraecuatoriale a braţului retentiv al croşetului Ackers sunt:

A). este rigidă;
B). intervine în sprijinul protezei;
C). intervine în stabilitatea protezei;
D). realizează o parte din funcţia de încercuire;
E). asigură reciprocitatea

R: A, B, C, D

14. În cazul croşetului inelar cu patru braţe, conectorul secundar de întărire este distanţat
de mucoasă cu:
A). 0,1 mm;
B). 0,2 mm;
C). 0,3 mm;
D). 0,4 mm;
E). 0,5 mm.

R: B

15. Din a doua grupă de croşete Roach fac parte:

A). croşetul divizat în T;
B). croşetul în R;
C). gheruţe mezio-distale compuse;
D). gheruţe cu o extremitate liberă;
E). croţetul în C.

R: C, D

Tema nr. 41: Determinarea şi înregistrarea relaţiei intermaxilare în edentaţia parţială tratată
cu proteze scheletate
A. Ionescu – Clinica şi tehnica de laborator a protezei scheletate, Vol. I. şi II., Ed. Cerna
Bucureşti, 1997

1. Determinarea şi înregistrarea rapoartelor intermaxilare cu ajutorul şabloanelor de

ocluzie este indicată în:
A). toate formele de edentaţie;
B). edentaţia de clasa a III-a când există destul de mulţi dinţi restanţi;
C). când există cel puţin patru unităţi de masticaţie, repartizate câte două bilateral;
D). în situaţia când contactele dento-dentare sunt stabile;
E). în edentaţia de clasa a IV-a întinsă, când pe arcada antagonistă se află o edentaţie
parţială.

R: E
2. Determinarea şi înregistrarea rapoartelor intermaxilare cu ajutorul şabloanelor de
ocluzie este indicată în:
A). edentaţia de clasa I, când mai sunt unitaţi de masticaţie suficiente;
B). edentaţia de clasa a II-a, când nu mai sunt unitaţi de masticaţie suficiente;
C). edentaţia de clasa a IV-a, când opus edentaţiei parţiale se află edentaţie parţială;
D). edentaţia de clasa a IV-a, extinsă, când opus edentaţiei parţiale se afla o edentaţie
totală;
E). edentaţia de clasa a IV-a extinsă, când opus edentaţiei parţiale se află o edentaţie
parţială.

R: B, C, D, E

3. Poziţionarea modelelor cu ajutorul materialelor de înregistrare a poziţiei de I.M. este

A). în edentaţia de clasa a IV-a;
B). în edentaţia de clasa I;
C). în edentaţia de clasa a II-a;
D). în edentaţia de clasa a IV-a, întinsă când opus edentaţiei parţiale se află o edentaţie
parţială
E). această metodă se poate utiliza în edentaţia de clasa a III-a, când există destul de mulţi
dinţi restanţi, însă nu este o metodă sigură.

R: E

4. Rezistenţa inegală a cerii valului de ocluzie pe parcursul determinării dimensiunii

verticale de ocluzie poate provoca:
A). înfundarea bazei şablonului datorită rezilienţei mucoasei;
B). subocluzie la nivelul dintilor artificiali, egală cu mărimea deplasării ţesutului mucos;
C). înăltarea ocluziei la nivelul dinţilor artificiali, egală cu mărimea deplasării ţesutului
mucos;
D). lipsa senzaţiei dureroase la nivelul crestelor după aplicarea protezelor;
E). deplasarea protezelor în cursul masticaţiei.

R: A, C, E

5. Poziţionarea manuală a modelelor în intercuspidare maximă este posibilă:

A). când există cel puţin patru unităţi de masticaţie repartizate câte două bilateral;
B). când există mai puţin de patru unităţi de masticaţie;
C). în edentaţiile de clasa a III-a extinse;
D). în edentaţiile de clasa a III-a si clasa a IV-a reduse cu dimensiune verticală păstrată şi
ocluzie stabilă;
E). în edentaţiile de clasa a IV-a extinse.

R: A, D

6. O perfectă înregistrare a R. I. M. de ocluzie comportă:

A). precizie;
B). manevrare dificilă pentru medic;
C). prezenţa modificărilor volumetrice;
D). consistenţa semirigidă în timpul înregistrării;
E). cuprinderea a două perechi de dinţi restanţi.

R: A
7. Următoarele elemente indică o înregistrare incorectă a relaţiilor intermaxilare de
ocluzie:
A). indentaţii adânci;
B). cuprinderea tuturor dinţilor restanţi;
C). consistenţa cât mai mică a materialului de înregistrare;
D). lipsa modificărilor volumetrice;
E). imprecizie.

R: A, E

8. În cursul determinării D. V. O. rezistenţa inegală a cerii valului de ocluzie generează:

A). înfundarea bazei şablonului;
B). înălţarea ocluziei pe dinţii artificiali;
C). coborârea ocluziei pe dinţii artificiali;
D). dureri la nivelul crestelor;
E). deplasarea protezelor în timpul masticaţiei.

R: A, B, D, E

9. Referitor la alegerea şi montarea dinţilor artificiali în fişa tehnică se vor face

următoarele precizări vis-à-vis de edentaţile frontale:
A). tipul dinţilor artificiali;
B). forma dinţilor;
C). culoarea dinţilor;
D). gradul de supraocluzie frontală;
E). gradul de inocluzie sagitală rămâne la latitudinea tehniceanului.

R: A, B, C, D

10. O perfectă înregistrare a relaţiilor intermaxilare de ocluzie comportă:

A). precizie;
B). comoditate pentru pacient;
C). manevrare facilă pentru medic;
D). manevrare dificilă pentru medic;
E). cuprinderea tuturor dinţilor restanţi.

R: A, B, C, E

11. Pentru înregistrarea relaţiilor intermaxilare de ocluzie în cadrul realizării protezelor

scheletate se pot folosi următoarele materiale:
A). materiale termoplastice;
B). materiale cu priză chimică;
C). Aluwax;
D). Tenatex;
E). Materiale termoplastice nu se pot folosi.

R: A, B, C, D

12. Determinarea funcţională a relaţiilor intermaxilare în edentaţia parţială tratată cu proteze

scheletate, prezintă caracteristicile:
A). se foloseşte când se realizează două proteze scheletate;
B). pacientul poartă scheletul 60 minute;
C). metoda nu se utilizează la tratarea edentaţiei de clasa a-II-a:
D). metoda nu se utilizează la tratarea edentaţiei de clasa a –III-a;
 E). metoda nu se utilizează la tratarea edentaţiei de clasa a-IV-a.

R: E

13. Pe parcursul realizării protezelor scheletate, poziţionarea modelelor cu ajutorul

materialelor de înregistrare a pozitiei de I. M. nu este indicată în:
A). edentaţia de clasa a-I-a;
B). edentaţia de clasa a-II-a;
C). edentaţia de clasa a-IV-a întinsă;
D). edentaţia de clasa a-III-a, când există destul de mulţi dinţi restanţi;
E). edentaţia de clasa a –III-a, când există puţini dinţi restanţi.

R: A, B, C, E
14. Determinarea şi înregistrarea relaţiilor intermaxilare cu ajutorul şabloanelor de ocluzie
este utilizată:
A). în edentaţiile de clasa a-IV-a întinse sau extinse când opus edentaţiei parţiale se află o
edentaţie parţială sau totală;
B). în edentaţiile de clasa a I-a şi a II-a când nu mai sunt unităţi de masticaţie suficiente;
C). în edentaţiile de clasa a III-a reduse;
D). în edentaţiile de clasa a III-a ample;
E). în edentaţiile de clasa a IV-a întinse sau extinse, când opus edentaţiei parţiale nu se
află o edentaţie parţială sau totală.

R: A, B

15. Durerile articulare din sindromul disfuncţional al A. D. M. sunt consecinţa directă a :

A). traumatizării peretelui anterior al cavităţii glenoide;
B). traumatizării peretelui posterior al cavităţii glenoide;
C). contracţiilor musculare nefuncţionale;
D). mişcărilor mandibulare disfuncţionale;
E) unei D. V. O. coborâte.
R: A

Tema nr. 42: Biodinamica protezelor scheletate în cavitatea bucală

A. Ionescu – Clinica şi tehnica de laborator a protezei scheletate, Vol. I. şi II., Ed. Cerna
Bucureşti, 1997

A).
1. Numărul de croşete necesare pentru ancorarea unei proteze scheletate depinde de
numărul dinţilor stâlpi ce limitează breşele astfel:
A). un croşet e utilizat în edentaţiile subtotale cu un singur dinte stâlp;
B). două croşete sunt utilizate în edentaţiile de clasa a doua cu o breşă suplimentară
frontală;
C). două croşete sunt utilizate în edentaţiile de clasa a doua cu o breşă suplimentară
laterală;
D). trei croşete sunt utilizate în edentaţiile de clasa a treia complicate cu o breşă laterală;
E). patru croşete sunt utilizate în edentaţiile de clasa a patra cu lipsa tuturor frontalilor.

R: A, E

2. Pentru protezele parţiale scheletate, sprijinul dento-parodontal corect presupune:

A). să acţionze în axul lung al dinţilor stâlpi;
 B). dinţii stâlpi să nu fie inclinaţi peste 45°;
C). sprijinul dentoparadontal nu trebuie plasat la marginea protezei;
D). să fie plasat lângă edentaţie când proteza are sprijin mixt;
E). să fie plasat la distanţă de edentaţie când proteza are sprijin dento-parodontal pur.

R: A

3. În încercarea de a reduce sau evita bascularea prin înfundare a protezelor scheletate se

apelează la:
A). amprente funcţionale necompresive, mai ales la maxilar;
B). amprente funcţionale compresive în special la mandibulă;
C). şei terminale extinse la maxim, dar în limite fiziologice, cu acoperirea zonelor biostatice;
D). lăţimea conectorilor principali să fie echivalentă întinderii edentaţiei;
E). căptuşirea şi rebazarea şeilor.

R: B, C, E

4. Pentru diminuarea sau evitarea efectului de pârghie al protezei scheletate asupra

dinţilor stâlpi se indică:
A). solidarizarea dinţilor stâlpi;
B). să se plaseze pintenii ocluzali în fosetele distale ale dinţilor stâlpi;
C). să fie utilizate croşete cu braţe retentive cât mai rigide;
D). să fie utilizate croşete cu braţe retentive cât mai flexibile;
E). să se utilizeze sisteme speciale articulate;

R: A, D, E

5. Bascularea prin înfundare în edentaţia de clasa a patra întinsă se poate reduce sau opri
prin:
A). braţele retentive meziale ale croşetelor Bonwill;
B). braţele retentive cele mai distale ale croşetelor Bonwill;
C). renunţarea la incizia alimentelor;
D). realizarea unei inocluzii sagitale;
E). sprijin parodontal plasat independent de rezilienţa mucoasei crestei frontale;

R: B, D

6. În cazul unui pacient cu proteză parţială, forţa funcţională de masticaţie se poate

caracteriza astfel:
A). direcţia este predominant verticală, perpendiculară pe planul de ocluzie;
B). forţele oblice nu sunt tolerate de parodonţiu dar nu au acţiune dislocantă pentru proteza
parţială;
C). intensitatea forţei este variabilă depinzând mai mult de individ decât de consistenţa
alimentelor;
D). proteza parţială este instabilă la forţa parţială de masticaţie când aceasta acţionează la
nivelul dinţilor 5-6 (premolar-molar);
E). după aplicarea protezei parţiale, zona masticatorie stabilă nu rămâne mult timp la
nivelul dinţilor restanţi.

R: A

7. Forţele care solicită proteza parţială în plan vertical sunt:

A). de tracţiune (desprindere) a protezei de pe câmpul protetic;
B). oblice;
 C). sagitale;
D). tangenţiale;
E). de presare a protezei pe câmpul protetic.

R: A, E

8. Mijloacele auxiliare de menţinere a protezei scheletate sunt:

A). succiunea dintre mucoasă şi baza protezei;
B). retentivităţile anatomice;
C). adeziunea dintre mucoasă şi marginile protezei;
D). fricţiunea dintre dinţii restanţi şi elementele constitutive ale protezei;
E). lustrul perfect al protezei.

R: B, D, E

9. Când sunt mai mulţi dinţi restanţi, elementul contrabasculant se aplică:

A). numai pe primii premolari;
B). pe toţi dinţii restanţi;
C). pe dinţii cei mai apropiaţi de axa de basculare;
D). pe incisivi;
E). pe canini.

R: A

10. La protezele scheletate care tratează edentaţiile de clasa a doua, elementul

contrabasculant:
A). se plasează pe partea opusă edentaţiei terminale;
B). se aplică pe aceeaşi parte cu edentaţia terminală;
C). este reprezentat de un pinten ocluzal plasat în foseta distală a primului premolar;
D). este reprezentat de un pinten ocluzal plasat în foseta distală a primului molar;
E). este reprezentat de un pinten ocluzal plasat în foseta mezială a primului molar;

R: A

11. Bascularea prin înfundare a extremitaţii distale a şeilor se caracterizează prin:

A). nu poate fi oprită de nici un element protetic;
B). poate fi oprită prin mijloace speciale;
C). se poate contracara prin rezilienţa mucoasei;
D). se datorează montării greşite a dinţilor artificiali;
E). se evită prin respectarea regulii de montare a dinţilor pe mijlocul crestei;

R: A

12. Cea mai mare forţă masticatorie acţionează la nivelul:

A). primului molar (pentru alimentele dure la nivelul molarului 1şi 2);
B). molarului 2;
C). premolarului 1;
D). premolarului 2;
E). molarului 3

R: A
 Tema nr. 43 : Amprentarea câmpului protetic edental total
E. Hutu, s.a. – Edentaţia totală, Ed. III., Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998

1. Obiectivele pe care trebuie sa le realizeze o amprenta în edentatia totala, în conceptia

fratilor Green, sunt:
A). obtinerea unei corecte înaltimi a marginilor si o extindere maxima a placii;
B). refacerea fizionomiei;
C). repartizarea de presiuni egale asupra partilor moi si dure;
D). respectarea libertatii miscarilor musculare si realizarea închiderii marginale a protezei,
E). asigurarea unei fonatii cât mai apropiate de normal.

R: A, C, D

2. Miscarea de protractie maxima a limbii la amprentare:

A). este recomandata la toti pacientii, pentru a preveni dislocarea protezei;
B). se recomanda la pacientii cu pozitie anterioara a limbii în repaus;
C). este recomandata la pacientii cu limba retractata în repaus;
D). nu se recomanda niciodata, indiferent de pozitia limbii în repaus;
E). pozitia de repaus a limbii nu influenteaza tehnica de amprentare.

R: B

3. Miscarile comandate de medic pentru modelarea amprentei în tratamentul edentatiei

totale:
A). se fac la amprentarile cu gura deschisa;
B). se executa la amprentarile cu gura închisa;
C). se executa atât la amprentele cu gura deschisa, cât si la cele cu gura închisa;
D). se indica la pacientii necooperanti;
E). nu necesita în prealabil instruirea pacientului.

R: C

4. Schreinemackers stabileste limitele lingurii individuale maxilare:

A). dupa miscari test;
B). dupa repere anatomice,
C). având ca repere santurile retrotuberozitare;
D). având ca repere crestele zigomatico-alveolare;
E). utilizând ca repere foveele palatine.

R: B, C, E

5. La alegerea materialului si a tehnicii de amprentare în edentatia totala se va lua în

considerare ca un câmp protetic dur permite amprentarea cu:
A). alginat;
B). ghips;
C). stents;
D). hidrocoloizi reversibili;
E). orice tip de material de amprentare.
 R: C

6. Amprentarea preliminara cu ghips a câmpului protetic edentat total:

A). este usor de suportat de catre pacienti;
B). necesita prepararea ghipsului cât mai fluid;
C). se face cu un ghips de consistenta untului moale,
D). permite completarea cu acelasi material a lipsurilor mici din amprenta;
E). obliga la repetarea amprentarii în cazul unor lipsuri mari.

R: C, E

7. Alginatele:
A). sunt recomandate la pacienti cu hipersalivatie,
B). sunt recomandate la pacienti cu tendinta la voma;
C). necesită sisteme de retentionare în lingura de amprentare;
D). necesită turnarea modelului în primele 8 minute de la scoaterea amprentei din
cavitatea bucala;
E). pot determina supraextinderi ale marginilor.

R: B, C, E

8. Amprenta cu ajutorul materialelor cu vâscozitate lent progresiva utilizeaza ca

portamprente:)
A). linguri din placa de baza;
B). linguri individuale din acrilat, cu butoni de presiune,
C). linguri acrilice prevazute cu borduri de ocluzie;
D). o veche proteza totala;
E). o veche proteza partiala.

R: D, E

9. Amprentarea mucostatica a câmpului protetic edentat total:

A). utilizeaza ca material de amprentare stents;
B). se face sub presiune ocluzala;
C). se face sub presiune digitala;
D). se bazeaza pe aportul tonicitatii musculare în mentinerea protezei,
E). permite realizarea unor proteze cu margini scurte si subtiri.

R: E

10. Tehnica mucodinamica de amprentare în edentatia totala:

A). are ca rezultat obtinerea unei proteze care se mentine în principal datorita adeziunii;
B). are ca rezultat proteze ce se mentin în principal datorita succiunii;
C). are ca principal obiectiv utilizarea factorului muscular în mentinerea protezei,
D). utilizeaza asocierea de materiale de amprentare cu consistente diferite;
E). utilizeaza o lingura individuala scurtata marginal fata de limita dintre mucoasa fixa si
cea mobila.

R: B, D

11. Metoda de amprentare Schreinemackers:

A). presupune amprentarea preliminara cu ghips;
B). presupune amprentarea preliminara cu alginat;
C). recurge la pastele de eugenat de zinc pentru amprentarea finala;
 D). recurge la un cauciuc siliconic pentru amprentarea finala;
E). utilizeaza un cauciuc polisulfuric pentru amprentarea finala.

R: B, E

12. Tehnica lui Pedro Saizar:

A). este o amprentare „cu gura deschisa”;
B). este o amprentare „cu gura închisa”;
C). foloseste modelari functionale executate de catre pacient;
D). poate fi utilizata în cazul câmpurilor protetice dure;
E). foloseste ca materiale de amprentare cauciucurile siliconice

R: A, D

13. Mucoasa rezilientă necesită:

A). amprentare cu materiale termoplastice;
B). amprentare cu materiale bucoplastice;
C). aprentare cu materiale cu vâscozitate mică;
D). amprentare cu alginate şi gips;
E). amprentare cu orice material.

R: C, D

14. Amprenta preliminară în edentaţia totală asigură:

A). rezolvarea integrală a sprijinului protezei.
B). rezolvarea integrală a problemelor de menţinere:
C). rezolvarea integrala a problemelor de stabilitate;
D). rezolvarea parţială a problemelor de stabilitate;
E). rol redus în rezolvarea problemelor de fizionomie.

R: A, D, E

15. Tehnica Herbst de amprentare:

A). foloseşte ca material de amprentare cauciucurile siliconice;
B). foloseşte ca material de amprentare ceruri bucoplastice;
C). presupune amprentare preliminară cu gips;
D). este o amprentare ,, cu gura dechisă”;
E). este o amprentare ,, cu gura închisă”.

R: B, D

Tema nr. 44: Determinarea relaţiilor intermaxilare la edentatul total

E. Hutu, s.a. – Edentaţia totală, Ed. III., Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998
1. Faza clinica de determinare a relatiilor intermaxilare în edentatia totala presupune
urmatoarele operatii, enumerate în ordine întâmplatoare: 1. Determinarea DVR si a DVO;
2. Determinarea RC; 3. Determinarea planului de ocluzie; 4. Controlul sabloanelor de
ocluzie; 5. Determinarea curburii vestibulare a sablonului superior; 6. Stabilirea
indicatiilor pentru alegerea si montarea dintilor artificiali. Stabiliti ordinea corecta a
acestor operatii dintre urmatoarele variante:
A). 1, 2, 3, 4, 5, 6;
B). 4, 3, 5, 1, 2, 6;
C). 5, 3, 4, 2, 1, 6;
D). 4, 5, 3, 1, 2, 6;
E). 3, 4, 5, 1, 2, 6.

R: D

2. Care dintre urmatoarele metode preextractionale pot fi folosite pentru determinarea

dimensiunii verticale primare:
A). masti faciale acrilice;
B). testul Ismail;
C). profil facial din acrilat sau metal;
D). protezarea imediata;
E). radiografii panoramice ale arcadelor.

R: A, C, D

3. Metoda de înregistrare grafica a relatiei centrice a lui Gysi:

A). este extraorala;
B). este intraorala;
C). este cu spijin central;
D). permite si determinarea concomitenta a DVO;
E). utilizeaza sabloane de ocluzie.

R: A, E

4. Elementele ce caracterizeaza sablonul de ocluzie sunt:

A). ajuta la pozitionarea mandibulei în RC;
B). este realizat din material termoplastic sau acrilat;
C). grosimea acrilatului sau a placii de baza trebuie sa fie 3-4 mm la nivelul zonelor
Einsering si 1-3 mm în zonele linguale;
D). faza finala a daptarii sablonului de ocluzie consta în punera unui strat subtire silicon
fluid pe marginile sablonului;
E). nu este neaparat necesar când edentatia totala este situata la arcada superioara, iar
inferior arcada este integra.

R: B

5. În cadrul verificarii sabloanelor de ocluzie se urmareste ca:

A). baza sablonului sa fie modelata si sa se adapteze pe câmpul protetic, la temperatura
cavitatii bucale;
B). baza sablonului sa fie adaptata perfect pe model;
C). baza sablonului sa fie rigida nedeformabila la temperatura cavitatii bucale;
D). marginile bazei sablonului sa patrunda în fundurile de sac;
E). daca modelul prezinta retentivitati acestea sa fie îndepartate înainte de aplicarea
sablonului în cavitatea bucala.
 R: B, C, D

6. Elementele ce caracterizeaza valurile şabloanelor de ocluzie:

A). sunt confectionate din ceara roz mai dura, alba sau ivory;
B). pot fi confectionate din stents;
C). se monteaza în afara crestelor pentru a evita interferentele;
D). în regiunea frontala se situeaza anterior de papila incisiva;
E). în regiunea distala se opresc la1,5 cm anterior de tuberozitati.

R: A, B, D, E

7. Cauzele bascularii sablonului în jurul unui ax sunt:

A). grosimea neuniforma a bazei sablonului;
B). margini scurte ale bazei sablonului;
C). eventuale asperitati situate pe fata externa a sablonului;
D). borduri de ceara montate în afara crestelor;
E). torus palatin proeminent.

R: D, E

8. Planul de ocluzie are urmatoarele caracteristici:

A). la edentat este un plan ondulat;
B). are o curbura incizala;
C). are o curbura vestibulara;
D). are o curbura în plan sagital;
E). are o curbura în plan transversal.

R: B, D, E

9. Orientarea planului de ocluzie în regiunea laterala se face în raport cu planul lui:

A). Frankfurt;
B). Fox;
C). Camper;
D). Andersen;
E). Gysi.

R: C

10. Metodele de conducere manuală a mandibulei în relaţie centrică sunt:

A). testul Ismail;
B). metoda Silverman;
C). electromiografie;
D). reflexul molar;
E). existenta între valurile de ceara ale sabloanelor a unui spatiu de 2-3 mm.

R: D

11. Semnele supraevaluarii dimensiunii verticale de ocluzie sunt:

A). accentuarea santurilor periorale;
B). aspect imbatranit;
C). facies crispat;
D). oboseala permanenta a musculaturii;
 E). vizibilitatea redusa a rosului buzelor.

R: C, D

12. Nivelul planului de ocluzie al şablonului:

A). are o dimensiune egală pentru toţi pacienţii;
B). variază în funcţie de vârstă şi sex;
C). se realizează un nivel de 1-2mm indiferent de situaţia clinică;
D). nivelul de 1-2mm este caracteristic tinerilor;
E). la şablonul inferior trebuie să depăşească marginea liberă a buzei inferioare.

R: B, D

13 Planul de orientare protetică:

A). este un plan denivelat;
B). este un plan neted;
C). uneşte marginea liberă a incisivilor inferiori cu vârfurile cuspizilor meziolinguali ai
molarilor de 12 ani;
D). uneşte marginea liberă a incisivilor superiori cu vârfurile cuspizilor distolinguali ai
molarilor de 12 ani;
E). stabileşte relaţii precise cu anumite repere cranio-faciale.

R: B, D, E

14. Semnele subevaluarii DVO sunt:

A). facies crispat;
B). vizibilitatea redusă a roşului buzelor;
C). oboseală permanentă a musculaturii;
D). aspect neplăcut datorită vizibilităţii exagerate a dinţilor;
E). aspect îmbătrânit

R: B, E

15. Verificarea pozitionării mandibulei în relaţie centrică se face în felul urmator:

A). în R.C. condilii mandibulari se palpează;
B). in R.C. condilii mandibulari nu se palpează;
C). contracţia simetrică a muşchiului temporal la sfârşitul mişcării de ridicare a mandibulei;
D). contracţia simetrică a muşchiului maseter la sfârşitul mişcării de ridicare a mandibulei;
E). închiderea gurii se face mereu în aceeaşi poziţie retrudată.
R: B, C, E

Tema nr. 45 Proba machetelor

1. La proba machetelor protezelor totale :

a. se trimit şabloanele de ocluzie în cabinet;
b. proba machetelor nu pretinde prezenţa şabloanelor de ocluzie în cabinet;
c. prima fază a controlului extrabucal se face cu machetele aşezate pe modele şi cu ocluzorul închis;
d. prima fază a controlului extrabucal se face cu machetele aşezate pe modele şi ocluzorul deschis pe
masă;
e. în prima fază a controlului extrabucal se apreciază aspectul fizionomic al arcadelor.
R: a, c. pg. 206.
2.În tratamentul edentaţiei totale, la controlul componentei verticale a relaţiilor intermaxilare, dacă
dimensiunea verticală de ocluzie este mărită :
a. pacientul are un facies crispat;
b. roşul buzelor este diminuat;
c. şanţurile peribucale sunt accentuate;
d. dinţii nu sunt vizibili;
e. dinţii sunt prea vizibili.
R: a, e. pg. 214.

3. Controlul extrabucal al machetelor:

a. se face în prezenţa pacientului;
b. verifică corectitudinea realizării în laborator a machetelor;
c. se face în prezenţa tehnicianului;
d. verifică respectarea indicaţiilor date prin şabloane şi fişă;
e. medicul face doar controlul intrabucal, cel extrabucal fiind sarcina tehnicianului.
R: b, d. pg. 206.

4. La controlul intrabucal al machetelor din punct de vedere estetic:

a. medicul nu trebuie să ţină seama de părerea pacientului;
b. trebuie să ţină seama doar de observaţiile pe care le consideră juste;
c. părerea pacientului poate ajuta la obţinerea unui efect estetic mai bun şi o integrare mai bună a
protezei;
d. să verifice închiderea etanşă a coridorului bucal;
e. să verifice dacă faţa ocluzală a dinţilor laterali superiori este foarte bine vizibilă.
R: b, c. pg. 212.

Tema nr. 46: Stomatopatiile protetice la edentatul total

E. Hutu, s.a. – Edentaţia totală, Ed. III., Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998

1. Factorii locali care determină stomatopatii sunt:

A). microporozităţile acrilatului;
B). igiena necorespunzătoare a piesei protetice;
C). scăderea temperaturii locale sub placa acrilică;
D). imperfecţiunile de execuţie a protezei;
E). purtarea îndelungată de proteze necorespunzatoare.

R: A, B, D, E pag: 275

2. Leziunile tardive chimico-toxice se datorează:

A). porozităţilor protezei;
B). imperfecţiunilor de ordin ocluzal;
C). utilizării detergenţilor;
D). utilizării adezivilor;
E). imperfecţiunilor bazale.

R: C, D pag: 281

3. Teoriile care se referă la etiopatogenia stomatopatiilor protetice sunt:

 A). mecanotoxică
B). bacteriotoxică
C). alergică
D). chimicotoxică
E). a fragilităţii capilare

R: B, C, D, E pag: 276

4. Reacţiile imediate marginale apărute la purtătorii de proteze sunt:

A). alergice;
B). chimico-toxice;
C). ulceraţii de decubit;
D). eroziuni in situ;
E). hiperplazii.

R: D pag: 279

5. Care dintre următoarele forme clinice de stomatopatii nu reprezintă reacţii tardive

bazale:
A). hiperplazii;
B). hipertrofii;
C). ulceraţii bazale;
D). leziuni eritemato-congestive;
E). eroziunile in situ.

R: E pag: 278

6. Stomatopatiile protetice imediate pot fi:

A). ulceraţii de decubit;
B). eroziuni in situ;
C). hiperplazii;
D). leziuni eritemato-congestive;
E). hipertrofii.

R: B pag: 278

7. Leziunile de decubit prezintă urmatoarele semne clinice:

A). miros fetid;
B). frecvent diskeratoză;
C). floră microbiană abundentă;
D). tumefacţie edematoasă;
E). adenopatie moderată şi inconstantă.

R: D, E pag: 280

8. Reacţiile imediate totale apărute la purtătorii de proteze sunt:

A). alergice;
B). eroziuni in situ;
C). hipertrofii;
D). hiperplazii;
E). ulceraţii de decubit.

R: A pag: 278
9. Bolile generale implicate în etiologia reacţiilor tardive totale apărute la purtătorii de
proteze sunt:
A). bolile vasculare;
B). arterioscleroza;
C). avitaminoze;
D). diabet;
E). afecţiuni hepatice.

R: C, D, E pag: 281
10. Factorul patogen incriminat în etiologia stomatopatiilor protetice, conform teoriei
bacteriotoxice:
A). streptococul viridans;
B). streptococul mutans;
C). candida albicans;
D). klebsiella;
E). stafilococul auriu.

R: C pag: 276

11. Tratamentul stomatopatiilor imediate totale constă în:

A). suprimarea imediată a protezei;
B). spălături cu soluţii antiseptice;
C). administrare de beta-blocante;
D). vitaminoterapie;
E). administrare de antihistaminice.

R: A, B, D, E pag: 279

12. Ulceraţiile de decubit provocate de protezele totale sunt:

A). eroziuni in situ;
B). eroziuni la inserţia protezei;
C). reacţii imediate marginale;
D). reacţii tardive marginale;
E). reacţii imediate bazale.

R: D pag: 278

13. Eroziunile in situ:

A). sunt însoţite întotdeauna de ulceraţii;
B). reprezintă zone congestive întinse;
C). sunt provocate de conformarea improprie a marginilor protezei;
D). apar frecvent la nivelul frenurilor şi bridelor nedegajate;
E). nu se însoţesc de durere.

R: C, D pag: 278

14. Leziunile tardive chimicotoxice apărute la purtătorii de proteze se datorează:

A). detergenţilor folosiţi pentru igienizarea protezei;
B). utilizării cronice a adezivilor;
C). imperfecţiunilor bazale;
D). porozităţilor protezei;
E). imperfecţiunilor de ordin ocluzal.

R: A, B pag: 280
15. Caracteristicile stomatopatiilor protetice tardive cu caracter alergic sunt:
A). sunt greu de diagnosticat;
B). nu sunt însoţite de leziuni de vecinătate sau cutanate;
C). testul de contact este negative;
D). eozinofilia este absentă;
E). eozinofilia este prezentăa.

R: A, E pag: 281

Tema nr. 47: Restaurări unidentare intracoronare şi extracoconare

D. Bratu, Nussbaum – Bazele clinice şi ethnice ale protezării fixe, Ed. Helicon, Timişoara,
2001

1. Avantajele incrustatiilor din aliaje nobile comparativ cu obturatiile din amalgam sunt:
A). economie de tesuturi dure dentare la nivelul istmului;
B). economie de tesuturi dure dentare datorita flexibilitatii metalului;
C). îmbunatatirea adaptarii marginale;
D). refacerea unei morfologii ocluzale acceptabile;
E). nu coloreaza tesuturile dentare.

R: A, C, E

2. Indicatiile incrustatiilor sunt:

A). leziuni coronare ample, la dintii laterali, pentru a evita bimetalismul;
B). leziuni coronare reduse, la dintii laterali, pentru a stimula bimetalismul;
C). leziuni carioase multiple pa aceeasi hemiarcada;
D). tratamentul disfunctiilor mandibulare prin refacerea morfologiei coronare comform
gradului de abraziune;
E). în edentatiile partiale întinse, restaurate prin proteze fixe.

R: C

3. Indicatiile incrustatiilor sunt:

A). sine fixe de imobilizare în parodontitele marginale;
B). elemente de agregare în edentatii redus, mai ales frontale;
C). elemente de agregare în edentatii reduse, mai ales laterale;
D). elemente de agregare în edentatii ample, mai ales frontale;
E). în edentatii partiale întinse, restaurate cu proteze mobilizabile, pentru îmbunatatirea
conditiilor de sprijin si stabilitate.

R: A, B, E

4. Onlay-urile se indica în situatiile:

A). leziuni coronare întinse, cu cuspizii vestibulari si/sau orali intacti;
B). leziuni coronare reduse, cu afectare unui cuspid vestibular;
C). leziuni coronare reduse, cu afectarea unui cuspid oral;
D). leziuni ale molarilor de minte netratati endodontic;
 E). în orice leziuni coronare.

R: A

5. Onlay-urile se indica în urmatoarele situatii:

A). molari tratati endodontic, care au pereti vestibulari si orali sanatosi, iar tesuturile
restante trebuie protejate;
B). molari netratati endodontic;
C). molari cu procese periapicale cronice;
D). când istmul reprezinta mai mult sau jumatate din dimensiunea vestibulo-orala;
E). molari cu peretii vestibulari si orali distrusi.

R: A, D

6. Contraindicatiile incrustatiilor sunt:

A). sine fixe de imobilizare în parodontitele marginale;
B). leziuni coronare reduse, la dintii laterali pentru a evita bimetalismul;
C). leziuni carioase multiple pe aceiasi hemiarcada;
D). tratamentul disfunctiilor mandibulare prin refacerea morfologiei coromare comform
ocluziei functionale;
E). igiena deficitara.

R: E

7. Contraindicatiile incrustatiilor sunt:

A). pacienti cu indice de intensitate a cariei mediu sau crescut;
B). pacienti cu indice de intensitate a cariei crescut;
C). igiena satisfacatoare;
D). igiena deficitara;
E). la tineri când exista riscul deschiderii camerei pulpare.

R: B, D, E

8. Fata de tehnicile directe de realizare a incrustatiilor din rasini compozite, cele

indirecte, respectiv semidirecte prezinta urmatoarele avantaje:
A). adaptare marginala satisfacatoare;
B). realizarea aproximativa a ariei de contact;
C). realizarea unei suprafete ocluzale acceptabile
D). posibilitatea unei prelucrari si lustriri optime;
E). toate avantajele enumerate mai sus.

R: D

9. Dezavantajele tehnicilor indirecte si semidirecte de realizare a incrustatiilor din rasini

compozite fata de cele directe sunt:
A). timp de lucru scurt;
B). timp de lucru mai lung;
C). pret ridicat;
D). necesitatea unor echipamente si materiale mai scumpe;
E). calitatea adaptarii marginale.

R: B, C,D

10. Inlay-urile ceramice ofera urmatoarele avantaje fata de alte tipuri de rastaurari:
 A). sunt mai estetice;
B). ofera rezistenta structurilor dentare subiacente;
C). reprezinta o metoda conservativa;
D). executie tehnica facila;
E). pret redus.

R: A, B, C

11. Avantajele inlay-urilor/onlay-urilor ceramice sunt:

A). estetica deosebita;
B). necesitatea unor echipamente moderne;
C). rezistenta la uzura;
D). radioopacitate;
E). adaptare marginala buna.

R: A, C,D, E

12. Dezavantajele inlay-urilor ceramice sunt:

A). rezista la uzura;
B). timp de lucru îndelungat;
C). pret de cost ridicat;
D). posibilitatea uzurii arcadei antagoniste;
E). necesitatea unor echipamente speciale.

R: B, C,D, E

13. Procedeul de fatetare cu materiale compozite prezinta avantajele:

A). risc mare de iritatie pulpara;
B). efect estetic de durata;
C). efect estetic multumitor, dar nu de durata;
D). risipa de tesuturi dentare;
E). elimina posibilitatea relipirii în cazul dezlipirii.

R: C

14. Indicatiile fatetarilor ceramice sunt:

A). prezenta de fisuri amelare;
B). deschideri de diasteme;
C). închideri de diasteme;
D). distrofii dentare de pe fata vestibulara;
E). anomalii de forma.

R: A, C,D, E

15. Contraindicatiile fatetarilor ceramice sunt:

A). rezistenta la carii dentare;
B). igiena bucala buna;
C). absenta bruxismului;
D). prezenta unor mici obturatii coronare;
E). bruxismul.

R: E
 Tema nr. 48 : Înregistrarea relaţiilor intermaxilare în protezarea fixă
D. Bratu, Nussbaum – Bazele clinice şi ethnice ale protezării fixe, Ed. Helicon, Timişoara,
2001

1. Triunghiul lui Mario Spirgi este reprezentarea:

A). triunghiului bicondilo-simfizar;
B). situatiei de point centric;
C). situatiei de wide centric;
D). situatiei de freedom in centric;
E). situatiei de long centric.

R: D

2. Long centric-ul:
A). este decelabil la 10-13% dintre indivizi;
B). presupune alunecarea anterioara a condililor pe pantele tuberculilor articulari,
C). se caracterizeaza prin existenta pozitiei de relatie centrica realizata anterior
intercuspidarii maxime;
D). se caracterizeaza prin distanta sagitala între relatia centrica si intercuspidarea maxima
de 0.2-1.75 mm
E). se caracterizeaza printr-o distanta sagitala între relatia centrica si intercuspidarea
maxima de maxim 1 mm.

R: D

3. Pozitionarea mandibulei în RC prin metoda unimanuala:

A). este descrisa de Peter Dawson;
B). se aplica pentru controlul contactelor dentare în RC;
C). se aplica pentru controlul gutierelor ocluzale,
D). este o tehnica cu trei degete;
E). necesita prezenta asistentei pentru realizarea ei.

R: D

4. Tehnica de pozitionare a mandibulei în RC prin intermediul localizatorului centric:

A). este unimanuala;
B). este bimanuala;
C). este metoda mini-planului retroincisiv;
D). este o pozitionare autoghidata;
E). necesita un dispozitiv plasat pe mentonul pacientului.

R: B, E

5. Sistemul OSU de pozitionare a mandibulei în RC:

A). utilizeaza jigul anterior;
B). utilizeaza jigul universal;
C). se mai numeste si „ tehnica cu separatorul ocluzal”;
D). utilizeaza o rigla curba progresiva;
E). permite ghidarea neuromusculara a mandibulei în RC.
 R: D, E

6. Utilizarea riglei curbe progresive pentru pozitionarea mandibulei în RC:

A). presupune existenta unui suport de înregistrare;
B). necesita confectionarea sabloanelor de ocluzie;
C). este o metoda de electie în edentatiile frontale întinse;
D). se utilizeaza pentru deprogramare mandibulara rapida;
E). permite pozitionarea bimanuala a mandibulei în RC.

R: A, D

7. La înregistrarea grafica a relatiei centrice, unghiul descris pe placuta mandibulara:

A). este un unghi ascutit, cu deschidere spre cavitatea bucala;
B). este unul obtuz, cu deschidere spre cavitatea bucala;
C). se numeste „unghi Bennett”;
D). se numeste „ unghi goniac”;
E). se numeste „ unghi simfizar”.

R: B, E

8. Prin înregistrarea grafica a relatiei centrice este posibila realizarea:

A). diagramei lui Posselt;
B). diagramei miscarilor lmita în plan frontal;
C). diagramei miscarilor limita în plan orizontal;
D). înregistrarea pozitiei neuromusculare a mandibulei fata de baza craniului;
E). înregistrarea înclinatiei pantei tuberculilor articulari.

R: C, D

9. Metoda de înregistrare grafica a RC cu placa si pivot central:

A). necesita prezenta ghidajelor dentare;
B). necesita plasarea placutei strict paralel cu planul de la Frankfurt;
C). necesita plasarea placutei strict paralel cu planul lui Camper;
D). sprijina mandibula fata de baza craniului într-un punct central, prin intermediul
pivotului;
E). sprijina mandibula fata de baza craniului prin trei puncte.

R: C, E

10. Pozitia de intercuspidare maxima:

A). este o pozitie diagnostica;
B). se marcheaza cu hârtie de articulare rosie;
C). situata oriunde în interiorul triunghiului lui Spirgi este considerata normala;
D). este o pozitie foarte frecventa în cursul miscarilor functionale ale mandibulei;
E). se mai numeste si pozitie de forta.

R: C, D, E

11. La înregistrarea pozitiei de propulsie a mandibulei trebuie sa se aiba în vedere ca:

A). ghidajul anterior trebuie sa fie sustinut de doi dinti frontali superiori împreuna cu
antagonistii lor;
B). ghidajul anterior trebuie sa determine dezocluzia dintilor posteriori;
C). se utilizeaza pentru programarea unghiului Bennett;
D). se utilizeaza pentru programarea înclinarii pantei condiliene a articulatorului;
 E). nu are valoare practica.
R: A, B, D

12. În cursul miscarii de lateralitate (laterotruzie):

A). ghidajul de grup se constata la majoritatea indivizilor;
B). ghidajul canin determina dezocluzia imediata numai a dintilor de partea nelucratoare;
C). ghidajul canin este cel mai des întâlnit;
D). ghidajul canin la care participa si incisivul lateral se numeste „ ghidaj lateral secvential
cu dominanta canina”;
E). în cursul ghidajului canin se produce dezocluzia dintilor laterali atât pe partea
lucratoare, cât si pe cea nelucratoare.

R: C, E

13. Înregistrarea pozitiilor de lateralitate ale mandibulei cu ceara ajuta la programarea în

articulator a :
A). amplitudinii miscarii Bennett de aceeasi parte;
B). amplitudinii miscarii Bennett de partea contralaterala;
C). unghiului Bennett de aceeasi parte;
D). unghiului Bennett de partea opusa;
E). traiectoriei incisive.

R: A, D

14. Intercuspidarea maxima de necesitate:

A). se situeaza în interiorul triunghiului de toleranta ocluzala;
B). se caracterizeaza prin plasarea asimetrica a condililor în cavitatile glenoide;
C). se mai numeste si ocluzie traumatica;
D). se mai numeste si ocluzie habituala;
E). se mai numeste si ocluzie de convenienta.

R: B, E