CORPUL DE PUNTE PUNCTIFORM

Caracteristic pentru corpul de punte punctiform: faţa mucozală a fiecărui

intermediar este redusă la un punct, ce vine în contact cu mijlocul crestei
edentate – aceasta rezultă din faptul că, feţele proximale (mezială şi distală) şi
feţele vestibulară şi orală, sunt convergente spre creasta edentată, până sub
punctul de contact cu dinţii vecini, astfel încât, intermediarii vor avea o formă
conică spre creastă.
Indicaţii: în edentaţii parţiale reduse, mandibular, zona laterală a arcadei.
Caracteristici:
Fiecare intermediar al corpului de punte realizează contact punctiform cu
mucoasa crestei alveolare;
1/3 cervicală a intermediarilor are formă conică, iar vârfurile vin în contact
cu vârful crestei alveolare;
în sens mezio-distal, între intermediari se realizează spaţii triunghiulare ce
asigură curăţirea şi autocurăţirea – corpul de punte punctiform este igienic;
reface parţial morfologia arcadei, faţa ocluzală fiind redată integral, iar
feţele vestibulară şi orală sunt refăcute în 1/3 ocluzală şi parţial în 2/3
cervicale (corpul de punte nefizionomic);
din punct de vedere fonetic, nu închide .rezonatorul bucal;
din punct de vedere al rezistenţei: prezintă o rezistenţă suficientă;
reface parţial funcţia fizionomică.
Elemente componente ale corpului de punte:
1. componenta metalică:
◘ asigură retenţia componentei fizionomice;
◘ asigură rezistenţa corpului de punte;
◘ are forma unei cavităţi cu deschidere ocluzo-vestibulară = cupă
(cavitate geometrică retentivă, în trepte ce retenţionează
componenta fizionomică);
◘ pentru a asigura un plus de retenţie, se foloseşte o tijă metalică
verticală aşezată în mijlocul cupei, având porţiunea ocluzală
proeminentă – stop ocluzal, element ce are 2 roluri: 1) menţine
rapoartele de ocluzie normale cu dinţii antagonişti; 2) protejează
componenta fizionomică de forţele masticatorii.
◘ cupa prezintă 2 pereţi: un perete oral, cu înălţime egală cu cea a
feţei orale a corpului de punte, şi un perete vestibular, mai mic decât
diametrul cervico-ocluzal al corpului de punte, şi cu dimensiune
variabilă în funcţie de amplasarea intermediarilor: este mai mic spre
mezial şi proporţional cu vizibilitatea dinţilor.
2. componenta fizionomică:

1
 ◘ realizată din materiale fizionomice (răşini acrilice);
◘ se plasează în interiorul cupei, pe faţa ocluzală şi pe 1/3 sau ½
ocluzală a feţei vestibulare, funcţie de vizibilitatea dinţilor
respectivi;
◘ reface parţial funcţia fizionomică.

Realizarea machetei componentei metalice a corpului de punte:

Metoda condensării cerii la periferie
- se aplică un bloc de ceară la nivelul spaţiului edentat;
- se dirijează planul de ocluzie, cu ajutorul modelului antagonist;
- se stabileşte dimensiunea mezio-distală a intermediarilor;
- se modelează fiecare faţă, astfel încât porţiunea cervicală a
intermediarilor să fie conică şi să realizeze un contact punctiform cu
vârful crestei alveolare;
- se amprentează macheta preliminară cu pastă de ghips, astfel încât să
acopere toate feţele, cu excepţia feţei ocluzale – cheia de ghips;
- se îndepărtează macheta preliminară din interiorul cheii de ghips şi se
obţine un tipar în care se introduce ceară albastră topită, ce se menţine
20-30 minute, după care excesul este înlăturat;
- ceara în contact cu pereţii tiparului se solidifică şi se realizează o
machetă cavitară cu deschidere ocluzală;
- macheta se definitivează în interior şi se aplică tija şi stopul ocluzal.
Metoda radierii cerii (empirică)
- în macheta preliminară (obţinută din blocul de ceară) se modelează cu
spatula o cavitate sub forma unei cupe, cu deschidere ocluzo-
vestibulară;
- în fiecare cupă se aplică o tijă prevăzută cu stop ocluzal.
Metoda elementelor prefabricate
- machetele se aleg din setul de machete prefabricate şi se adaptează
corespunzător spaţiului edentat de la nivelul modelului;
- metoda este mai exactă, mai uşoară şi mai rapidă.