Elaborare metodica №_1 - endo – (poziţia apropiată de linia medio-sagitală);

Tema: Întroducere în ortodonţie. Terminologia în ortodonţie. - exo - (poziţia îndepărtată de linia medio-sagitală);
Echipamentul tehnic al cabinetului de ortodonţie. - latero – (deplasare de lateralitate a liniei medio-sagitale);
Regulile de septică şi antiseptică. c) Pentru deformaţiile în plan vertcal
Scopul: - infra – (pentru a indica o dezvoltare insuficientă);
Studierea terminologiei în ortodonţie - supra – (pentru dezvoltare verticală exagerată).
Cunoştinţa cu organizarea şi echipamentul tehnic din secţia de ortodonţie
Studierea regulilor de aseptică şi antiseptică. Prefixele în terminologia dentară:
- vestibulo – (pentru deplasare spre vestibul);
Timpul şi locul realizării lecţiei practice: - 6 ore, cabinetul ortodontic. - linguo - (deplasare spre limbă);
- mezio – (deplasare spre linia interincisivă);
Actualitatea temei - disto - (pentru îndepărtare de la linia interincisivă);
Ortodonţia – este o ramură a stomatologiei, ce abordează etiopatogenia, clinica, diagnosticul şi - infra – (dintele nu a atins planul de ocluzie);
diverse metode de tratament al anomaliilor dento-maxilare. - supra -(dintele a depăşit planul de ocluzie).
Ortodonţia este o artă ştiinţifică ce vizează obţinerea optimului individual estetic şi funcţional al
dezvoltării dento-maxilo-faciale, cu ajutorul unui ansamblu de mijloace biologice şi mecanice ( Calificativul precizează sediul exact al anomaliei calificative. În terminologia maxilo-facială
Chateau, 1975) sunt două categorii de:
Sarcinile ortodonţiei
- ameliorarea alinierii dentare şi a esteticii; 1.Care precizează partea anatomică lezată:
- ameliorarea funcţiei masticatorii şi echilibrului articular; - facială totală, facială superioară, facială inferioară;
- ameliorarea esteticii faciale; - jugală;
- ameliorarea funcţiei respiratorii şi a stării generale de sănătate. - labială superioară, labială inferioară, labio-mentonieră;
- maxilară superioară, maxilară inferioară;
- mentonieră;
Terminologia - alveolară;
Pentru a aborda studiul ortodonţiei, ramură cu totul particulară în cadrul stomatologiei, este - unimaxilară sau bimaxilară.
necesar în primul rănd, însuşirea terminologiei utilizate. Criteriul de baza al terminologiei 2. Care indică partea deplasată:
franceze, propusă de IZARD sunt rapoartele topografice reprezentat de elementele constitutive - unilaterală sau bilaterală;
ale aparatului dento- maxilar faţă de cele trei planuri de referinţă: - dreapta sau stănga;
- sagital; - simetrică sau asimetrică în terminologia dentară.
- transversal; Calificativele de asemenea se împart în două categorii.
- vertical. 1. Care specifică sediul malocluziei sau malpoziţiei:
Terminologia cuprinde trei categorii de termeni: - incisiv, canin, premolar molar;
- radicali; - superior sau inferior;
- prefixe; - total sau parţial (coronar, radicular sau apical).
- calificative. 2. Care precizează varietatea de deplasare dentară:
Radicalul desemnează organul deformat sau deplasat. Radicalii folosiţi în cadrul terminologiei - gresiune – (deplasarea dintelui în totalitate);
maxilo-faciale sunt: - versiune – (înclinarea dintelui atunci cănd axul său este rectiliniu);
- cheilie pentru buze; - rotaţie - (deplasarea dintelui în jurul axului vertical);
- melie pentru obraji; - torsiune – (în cazul rotării coronare).
- gnaţie pentru maxilare; Anomalii topografice:
- genie pentru menton. 1.În sens antero-posterior:
Radicalii folosiţi în cadrul terminologiei dentare sunt: - pro/ sau retrognatie;
- cluzie, pentru articulare; - pro/ sau retromaxilie;
- poziţie pentru dinţi. - pro /sau retromandibulie.
Prefixul precizează sensul deplasării. Prefixele în terminologia maxilo-facială
a) În plan sagital: 2. În sens transversal:
- pro - (pentru deplasările spre anterior); - endognaţie;
- retro – (pentru deplasările spre posterior); - exognaţie;
b) În plan transversal:
1
 - laterognatie – (se utilizează la mandibulă pentru precizarea unei asimetrii de formă sau Radicalul ocluzie permite descrierea raporturilor de ocluzie în cele trei sensuri ale
de inserţie). spaţiului:
3. În sens vertical: 1. În sens antero-posterior:
- infragnaţie; la nivelul molarilor 1 permanenţi:
- supragnaţie. - normocluzie;
4. În anomalii de volum: - meziocluzie;
- micrognaşie; - distocluzie;
- macrognaţie; la nivelul caninilor:
- brahlgnaţie – (lungimea antero-posterioară diminuată); - normocluzie;
- dolicognaţie – (lungimea antero-posterioară crescută). - meziocluzie;
- distocluzie;
Anomalii alveolare:
1. În sens antero-posterior (pentru sectorul anterior): la nivelul incisivilor:
- proalveolie – (vestibulo-versie a unui grup de dinţi împreună cu osul alveolar de - psalidodenţie – incisivii superiori îi depăşesc în sens sagital pe cei inferiori şi se
suport); stabilesc puncte de contact între marginile incizale ale inferiorilor şi feţele palatinale ale
- retroalveolie – (linguo-versie); superiorilor, sau există un spaţiu de 1-2 mm;
2. În sens vertical (sectorul anterior): - inocluzie sagitală – existenţa unui spaţiu mai mare de 2 mm între faţa palatinală a
- supraalveolie – (arcada alveolară anterioară mult coborîtă în raport cu planul de incisivilor superiori şi faţa vestibulară a celor inferiori;
ocluzie); - inocluzie negativă – în sens antero-posterior, incisivii inferiori îi depăşesc pe cei
- infraalveolie – (arcada alveolară anterioară la distanţă în raport cu planul de ocluzie). superiori şi există un spaţiu între feţele linguale ale frontalilor inferiori şi feţele vestibulare ale
celor superiori;
3. În sens transversal (pentru sectoarele laterale): - angrenaj invers – dinţii frontali stabilesc raporturi inverse;
- exoalveolie; - ocluzie inversă – dinţii frontali stabilesc în totalitate raporturi inverse.
- endoalveolie.
2. În sens transversal:
- linguocluzie – acoperirea dinţilor superiori de către cei inferiori;
Anomaliile dentare de poziţie: - vestibulocluzie exagerată – inclinarea exagerată a premolarilor sau a molarilor
Curbura arcadei serveşte drept referinţă, iar planul orizontal este materializat prin planul superiori.
ocluzal. Radicalul versieindică o înclinare anormală a axei mari a dintelui.
1.În sens vestibulo-lingual:
- vestibulo-versie; 3. În sens vertical:
- linguo-versie. - supraocluzie (în sectorul anterior) – supracoperirea exagerată a incisivilor inferiori;
2. În sens mezial şi sens distal: - infraocluzie – absenţa sau insuficienţa acoperirii incisive (beanţă, ocluzie deschisă):
- mezio-versie; frontală, laterală.
- disto-versie.
3. În plan vertical: Relaţiile dinamice:
- infrapoziţie; Aceste anomalii apar pe parcursul închiderii mandibulei şi corespund unui decalaj
- suprapoziţie. marcat între poziţia de contacte maxime a dinţilor şi poziţia de relaţie centrică.
4. Rotaţia:  În sens antero-posterior:
- axială – (în jurul axului longitudinal al dintelui); - propulsie mandibulară;
- marginală – (axul de rotaţie este mezial sau distal) - retropulsie mandibulară.
Anomaliile dentare de volum:  În sens lateral:
- macrodenţie; - laterodeviaţie mandibulară (devierea spre dreapta sau spre stânga a liniei mediane
- microdenţie. (interincisive) a mandibulei faţă de planul mediosagital).

Anomaliile dentare de număr: ECHIPAMENTUL TEHNIC AL CABINETULUI DE ORTODONŢIE,

- hipodenţie; LABORATORUL DENTAR
- oligodenţie; Pentru obţinerea construcţiilor ortodontice sunt necesare etape clinice (în cabinetul
- anodenţie. stomatologic) şi etape tehnice (în laboratorul de tehnică dentară), care, de obicei, alternează.
Etapele clinice:
Relaţiile interarcade - anamneză;
2
- examenul pacientului; În general, termenul antisepsie se utilizeză pentru acţiunea antimicrobiană de pe suprafeţele
- stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament; organismului, iar dezinfecţie - pentru eliminarea surselor de contaminare microbiană de pe
- intervenţii asupra ţesuturilor restante (dacă este cazul); suprafeţele inanimate.
- confecţionarea directă în cabinetul ortodontic a construcţiilor provizorii; Sterilizarea - metoda de îndepărtare sau distrugere a tuturor microorganismelor
- amprentarea, determinarea relaţiilor intermaxilare; (bacterii, virusuri, micelii) inclusiv a formelor lor de existenţă / spori/, de pe un substrat.
- verificări de adaptare , rebazări, reparaţii, readaptări;
- colajul elementelor componente din tehnica adezivă fixă Metode de sterilizare a instrumentarului şi materialelor
Etapele tehnice:
- model; Sterilizarea este o metodă de îndepărtare completă, de distrugere a tuturor
- realizarea tehnică a pieselor ortodontice microorganismelor (patogene şi nepatogene, în forme vegetative şi aporulae) , de pe un
substrat.Noţiunea de steril semnifică absenţa totală a microbilor vii.
Metodele de sterilizare sunt:
Este de dorit ca laboratorul să fie amplasat în vecinătatea cabinetului stomatologic, pentru o 1. prin agenţi fizici:
mai bună colaborare dintre medic şi tehnician dentar. În interiorul laboratorului, a) sterilizare prin căldură
compartimentarea trebuie să asigure fiecărei unităţi de lucru un spaţiu minim de 8m², în *uscată:
condiţiile respectării principiilor ergonomice şi normelor de protecţie a muncii. Instalaţiile - sterilizare prin aer cald ( poupinel);
electrice, de apă, gaz, vapori trebuie izolate corespunzător; de asemenea, orice derivaţie de la - flambare;
traseul principal necesită robinet separat.Iluminarea laboratorului trebuie să dispună de o sursă - încălzire la roşu;
centrală de lumină (800-1000 Lux), amplasată în vederea asigurării pe cât posibil a lucrului. - încinerare
Iluminarea la locul de muncă trebue să fie de 4000-8000 Lux. *umedă
Diviziunea muncii în laboratorul de tehnică dentară presupune mai multe încăperi: - prin vapori de apă sub presiune ( autoclav);
laboratorul de bază, compartimentul pentru ghips, compartimentul pentru prelucrarea aliajelor - în mediu lichid ( fierbierea);
la cald, compartimentul pentru prelucrare/lustruire, compartimentul pentru prelucrarea * sterilizarea prin filtrare:
maselor plastice. * sterilizarea prin radiaţii:
- ionizante;
Compartimentele pentru ghips, pentru prelucrarea aliajelor la cald, pentru - veionizante;
prelucrare/lustruire necesită aceleaşi condiţii: 2. chimică.
mesele vor avea înălţimea de 1m, adaptate lucrului în picoare;
plăcile de pe mese vor fi rezistente la şocuri, uşor de curăţit şi dezinfectat, fiind preferate
(suprafeţele de oţel Ni-Cr); Controlul nivelului de cunoştinţe
amplasarea meselor trebuie să asigure libertatea lucrului în jurul lor: între aparatele de pe 1. Ortodonţie. Definiţie, sarcinile ortodonţiei.
mese vor fi spaţii corespunzătoare pentru a lucra liber, în laboratoarele didactice vor fi afişate 1. Radicalul anomaliei.
instrucţiile de bază pentru folosirea utilajelor; 2. Prefixul anomaliei.
aparatele care generează vibraţii să fie montate pe console în perete; 3. Calificatul anomaliei.
încăperile vor fi dotate cu lăzi pentru deşeuri. 4. Tipurile anomaliilor topografice.
5. Terminologia anomaliilor alveolare.
Regulile de septică şi antiseptică. 6. Anomalile dentare de poziţie, consideraţii generale.
7. Terminologia relaţiilor interarcade.
8. Asepsia, antisepsia. Definiţie.
Prevenirea contaminării cu germeni a organismului în cursul examinării sau tratamentelor 9. Dezinfecţia, sterilizarea. Definiţie.
efectuate constituie un element de bază în asistenţa medicală actuală. Măsurile de prevenire se 10. Echipamentul tehnic al laboratorului dentar, necesar pentru asistenţa ortodontică.
asociază într-un ansamblu de metode şi tehnici cunoscute sub denumirile asepsie şi antisepsie, 11. Metodele de sterilizare a instrumentarului şi materialelor.
care includ noţiunile dezinfecţie şi sterilizare.
Definirea noţiunilor Teste de evaluare
Asepsia –un ansamblu de metode care permit protejarea organismului împotriva 1. C.S. În secţia de ortodonţie pentru un fotoliu se rezervează nu mai puţin de:
contaminării cu germeni microbieni din exterior în timpul unor manopere medico-chirurgicale. A. 10 m²
Antisepsia - metodele de prevenire a infecţiilor prin distrugerea microorganismelor B.12 m²
sau inhibarea creşterii lor în plăgi, pe suprafaţa tegumentelor şi mucoaselor, precum şi pe C. 14 m²
obiectele ce pot avea un contact direct sau indirect cu organismul. D 7 m²
Dezinfecţia - îndepărtarea sau distrugerea germenilor patogeni, dar nu şi a sporilor. E. 5 m²

3
2. C.S. Regimul de sterilizare a instrumentelor în cabinetul de ortodonţie este: 8.C.M. Anomalii dentare de volum sunt:
A. 120ºC 2 ore A.la macrodenţie
B. 100ºC 2,5 ore B.la microdenţie
C. 180ºC 60 min. C.la hipodenţie
D. 200ºC 30 min. D. la oligodenţie
E. 180ºC 30 min. E.la traspoziţie

3. C.M. Sălile de bază ale laboratorului de tehnică dentară sunt: 9.C.M.Numiţi anomaliile dentare de număr:
A. sala de modelare A la. hipodenţie
B. garderoba B. la hiperdenţie
C. baia C. la suprapoziţie
D. sala de sudare D.la infrapoziţie
E.sala de gipsare E.la vestibuloversie
F. depozitul
10.C.M.Numiţi terminologia relaţiilor interarcade la nivelul incisivilor
4. C.M. Dereglările procesului de erupţie sunt: A.la inocluzie sagitală
B.la psalidodonţie
A. macrodonţia C.la inocluzie negativă
B. vestibuloversia D.la angrenaj invers
C. incluzia dentară E.la oligodonţie
D. dinţii natali Răspunsuri:
E hipodonţiea 1. D
2. C
5. C.M. Numiţi anomaliile: 3. A,D,E
A. transpoziţie 4. C.D
5. B,C
B. macrodonţie 6. E
C. adenţie 7. C
D. ectopie dentară 8. A,B
E entopie dentară 9. A,B
10. A,B,C
6. C.S. Transpoziţia este o anomalie ce se caracterizează prin: Elaborare metodică nr. 2
A. rotaţia dintelui în jurul axului longitudinal
B. deplasarea mezială a unui dinte Tema: Noţiuni de creştere şi dezvoltare facială .
Dezvoltarea aparatului dento-maxilar.Factorii ce influenţează dezvoltarea aparatului
C. deplasarea mezială a grupului lateral de dinţi dento-maxilar.
D. dereglarea erupţiei dentare Scopul este de a studia :
E schimbarea dinţilor vecini pe arcada dentară cu locul său. a) Dezvoltarea embriologică a feţei
b) Creşterea şi dezvoltarea cranio-facială, mecanismele de creştere osoasă.
7. C.S. Hipodonţia este o anomalie ce se caracterizeză prin: c) Etiopatogenia anomaliilor dento-maxilare.
A. prezenţa dinţilor supranumerari Numarul de ore şi locul realizării lecţiei practice: 6 ore, cabinetul ortodontic.
B. anomalia de formă a dintelui
C. reducerea numerică a dinţilor de pe arcada dentară Actualitatea temei
Dezvoltarea embrionară a masivului facial are loc în timpul neurulaţiei din foiţa
D. prezenţa atât în dentiţia temporară, cât şi în cea permanentă ectodermică. Partea cefalică apare în săptămâna a 4-a a dezvoltarii intrauterine. Tubul
E. anomalia grupului incisiv în sens vertical neural se dezvoltă în partea cranială şi, la început, prezintă trei vezicule:

4
 prozencefal
mezencefal
rombencefal.
Datorită acestei evoluţii, tubul neural va depăşi cranial notocordul. În această perioadă se
formează inima, caudal de cap, determinănd proeminenţa cardiacă.
Proeminenţa determinată de creşterea encefalului este denumită tubercul fronto- nazal şi
reprezintă totalitatea elementelor mezodermale, ectodermale şi mezenchimale, importante în
dezvoltarea encefalului. Celulele crestelor neurale migrează şi se diferenţiază, dând naştere
elementelor faciale.
La nivel cefalic celulele crestei neurale se distribuie în:
 celule dispersate la nivelul suprafeţei epiteliale (celulele pigmentare)
agregate în diverse structuri cohensive , asemănătoare cu ale ganglionior
nervoşi;
 celule diferenţiate în mezenchimul de la nivelul masivului facial
(os, cartilaj, ţesut conjunctiv, muşchi, celule dentare).
Din partea dorsală a sacului vitelin se formează tubul intestinal, partea cea mai craniană fiind
reprezentată de faringele primitiv. Între cele două proeminenţe fronto-nazală şi cardiacă există
o depresiune profundă, stomodeumul sau gura primitivă închisă de membrana orofaringiană.
Mezodermul ce inconjoară orificiul bucal primitiv se dezvoltă foarte repede, iar creşterea sa
accentuată va determina apariţia unor proeminenţe situate în jurul stomodeumului, unele
formate pe seama primului arc branhial, iar altele pe seama celorlalte regiuni limitrofe, dând
naştere mugurilor faciali.
Mugurii faciali
După dispariţia membranei buco-faringiene, orificiul comun nazo-bucal are la început un
contur aproximativ pentagonal, ale cărui laturi sunt formate de mugurii faciali. Mugurii faciali
sunt:
- un mugur frontal, ce formează latura transversală superioară a pentagonului stomodeum;
- doi muguri nazali interni;
- doi muguri nazali externi;
- doi muguri maxilari superiori, ce formează laturile oblice supero-laterale;
- doi muguri mandibulari, ce formează laturile oblice infero-laterale.
Formarea palatului primar
Mugurele frontal iniţial determinat prin proeminenţa prozencefalului este sediul dezvoltării
mugurilor nazali interni şi externi. În timpul celei de a 6-a săptămâni, mugurii maxilari
fuzionează cu mugurii nazali externi şi interni şi realizează un masiv celular mezenchimatos
continuu - palatul primar. Aceste contacte fuzionale ectodermice constituie peretele epitelial
Hochstetter, care dispare la sfârşitul săptămânii a 7-a prin apoptoză.
Formarea palatului secundar
Lamele palatine provenite din părţile laterale ale mugurilor maxilari intersectează vertical
feţele laterale ale limbii, apoi se ridică deasupra feţei dorsale a acesteia şi fuzionează pentru a
forma palatul secundar. În locul de unire a lamelor palatine şi a acestora cu septumul nazal, pot
persista resturi epiteliale cunoscute sub denumirea perlele Lebouch. Unirea palatului primar cu
cel secundar se face prin procesul de mezodermizare. În vecinătatea liniei mediane, în procesul
mezodermizării, se conturează canalul nazopalatin, în formă de Y, cu două orificii superioare
şi unul inferior. În acest moment, cavitatea bucală şi cavităţile nazale sunt complet separate.
În concluzie, din mugurii nazali interni va deriva lama perpendiculară a etmoidului, septul
nazal, osul incisiv, regiunea centrală a buzei superioare. Mugurii nazali participă la formarea
palatului primar. Din mugurii nazali externi provin partea superioară şi internă a orbitei şi
părţile laterale ale nasului. Mugurii maxilari superiori formează restul maxilarului superior,
palatul secundar şi primar, părţile laterale ale buzei superioare.
Formarea şi dezvoltarea sistemului dentar
Organul dentar, în cursul dezvoltării sale, trece printr-o serie de etape descrise de Malaseez si
Galippe, etape sistematizate de Schour şi Massler iar mai recent de Held.
Etapele de dezvoltare a sistemului dentar sunt:
1) creşterea şi diferenţierea celulară;
* proliferarea epitelială;
* diferenţierea tisulară ( conjunctivo-epitelială);
* organogeneza (diferenţiere morfologică);
2.) mineralizarea ţesuturilor dentare – calcificarea;
3.) erupţia dentara,insoţită de creşterea radiculară;
4.) uzura dentară şi atrofia orizontală a parodonţiului.
Aceste etape nu sunt strict delimitate în timp, ci se suprapun parţial. In zone diferite ale
maxilarului, dar bine determinate, au loc etape diferite de evoluţie al organelor dentare. De
altfel, formarea organelor dentare începe în perioada generală de organogeneză (primele trei
luni de viaţa intrauterină) şi durează o perioadă îndelungată.
Erupţia Dentară
În evoluţia dinţilor, privită sub aspectul raporturilor sale cu maxilarele, se disting
doua perioade. Prima perioadă cuprinde două faze:
1) deplasarea în profunzime a maxilarului (a conjunctivului) si a elementelor epiteliale, pâna la
formarea globului epitelial, care este mugurele dentar;
2) procesul de înfundare continuă, dar nu al întregii formaţiuni epiteliale, polul său superior,
legat la pedicul, rămânând fix în raport cu maxilarul, iar marginile cupei cresc în profunzime
până la constituirea coroanei şi începutul formării rădăcinii.
După Schour şi Massler în ciclul erupţiei şi uzirii dinţilor se includ patru stadii:
I. erupţia intraosoasă;
II. perforarea mucoasei;
III. realizarea ocluziei completa şi începutul uzurii;
IV. erupţia continuă şi uzura progresivă.
Etiopatogenia anomaliilor dento-maxilare
Anomaliile dento-maxilare sunt tulburări ale aparatului dento-maxilar, asociate cu tulburările
funcţionale neuro-musculare, ocluzale şi psiho-sociale. Deşi anomaliile dento- maxilare
(malocluziile) sunt considerate o problemă de dezvoltare, putem afirma că atât ereditatea, cât şi
factorii de mediu au implicaţii importante în acest proces.
Cercetarea cauzei unei anomalii are o importanţă deosebită în diagnosticarea ei, deoarece
cunoaştera patogeniei permite aplicarea unui tratament potrivit cazului clinic.
Factorii locoregionali
Creşterea cranio-facială, dezvoltarea maxilarelor sunt influenţate de starea funcţiilor oro-
faciale (respiraţia, masticaţia, deglutiţia şi fonaţia). Funcţiile aparatului dento-maxilar pot
produce anomalii secudare, de adaptare, care ameliorează sau agravează anomalia primară.
Deglutiţia atipică
5
 Trecerea de la modul de deglutiţie infantilă la deglutiţia adultă se realizează pe la vârsta de 18
luni, prin coborârea limbii, prezenţa incisivilor şi alungirea buzelor. Modificarea mecanismului
poate avea loc şi la vârsta de 3 ani, după erupţia molarilor II temporari. Totuşi, între 6 şi 9 ani,
30% dintre copii prezintă deglutiţie atipică, adică maturizarea deglutiţiei nu s-a produs - limba
continuă să se interpună între arcade, contracţia musculaturii periorale este menţinută.
După Rix, dezordinea psihomotorie este rezultatul unei tulburări psihologice. Această
ipoteză este confirmată de Depouto, care susţine că ,,putem vedea reapariţia în perioade scurte a
deglutiţiei infantile în timpul tulburărilor psihice şi regresiunilor intelectuale tranzitorii”.
Dacă ritmul de creştere a oaselor depind de activitatea sistemului endocrin, direcţia de
creştere şi deci morfologia osoasă sunt fixate prin echilibrul muşchilor, care sunt repartizaţi în
grupe antagoniste.
Respiraţia orală
Respiraţia este o funcţie biologică comună aparatului respirator şi dentomaxilare. În mod
obişnuit, în stare de repaus sau la eforturi mici, respiraţia normală este cea nazală. În anumite
condiţii, datorită necesităţilor crescute sau dificultăţilor de trecere a aerului în totalitate prin
cavităţile nazale, se face apel la respiraţia orală. Aceasta însă nu o poate înlocui în totalitate pe
cea nazală.
Etiologia respiraţiei orale
 Obstrucţia nazală determinată de: deviaţiile de sept, polipii nazali în urma rinitelor,
corpi străini inclavaţi în fosele nazale
 Obstrucţiile nazo-faringiene (vegetaţii adenoide)
 Obstrucţiile linguo-faringiene (amigdale hipertrofiate, glosoptoză, retrognaţie
mandibulară)
 Infecţiile nazo-faringiene care devin cronice - focar permanent de extindere spre
laringe, plamâni:
 Iritaţiile cronice infecţioase supraglotice, ce produc hiperexcitabilitatea centrului
cardio-respirator prin stimuli recepţionaţi de pneumogastric, determinând constricţia nazo-
faringiană prin vasodilatare orală şi reducerea ritmului şi amplitudinii respiratorii.
Cauzele posibile ale respiraţiei orale:
- cavitate nazală îngustă;
- traumatism nazal însoţit de o deviaţie a septului nazal şi de o obturaţie parţială a
cavităţii nazale, eventual întreţinută de o sinusită cronică;
- deformare nazală congenitală;
- vegetaţii adenoide importante;
- amigdale voluminoase
- cornet inferior inflamat sau hiperdezvoltat, ca urmare a fenomenelor alergice.
Manifestarile clinice
Oxigenarea redusă a ţesuturilor nervoase determină apatie, lipsa de rezistenţă la efort,
întârziere în dezvoltarea psihică.
Tulburările în dezvoltarea aparatului dento-maxilar şi a feţei:
 aerul inspirat prin cavitatea orală are o acţiune directă asupra bolţii palatine care
provoaca compresiune de maxilar
 reducerea presiunii din sinusul maxilar, care ca rezultat se îngustează;
 lipsa de eficienţă a buzei superioare cu deplasarea incisivilor în prodenţie;
 compresiunea laterală a muschilor buccinatorilor;
 lipsa de presiune a limbii pe pereţii laterali a arcadei alveolare;
 modificări în comportamentul hioidian cu retropoziţia mandibulei şi a limbii;
 dezechilibrul aparut în timpul inspirului nazal şi expirului nazal (Wustrow);
 lipsa stimulilor naturali de creştere la nivelul ansamblului nazal şi al zonelor
limitrofe (Frankel);
 prezenţa vegetaţiilor limfoepiteliale care determină o deplasare înainte a
mandibulei.
Obiceiurile vicioase şi apariţia anomaliilor dento-maxilare
Obiceiurile vicioase sunt deprinderi, gesturi însuşite spontan de subiect, practicate în mod
consecvent pe o durată îndelungată a existenţei, cu o anumită frecvenţă, ritmicitate şi intensitate
şi care în perioada dezvoltării aparatului dento-maxilar, în corelaţie cu alţi factori pot genera
sau agrava anomaliile dento-maxilare.
Aceste obiceiuri dereglează echilibrul activităţii chingilor musculare antagoniste, determinând
anomalii dento-maxilare caracteristice. Obiceiurile vicioase se împart în trei categorii:
1) Obiceiuri de postură vicioasa ale corpului, capului şi mandibulei, în timp de
veghe, în timpul somnului sau al activităţilor;
2) Obiceiuri de sugere a degetelor, buzelor, diverselor obiecte;
3) Obiceiuri de interpoziţie a limbii sau a unor obiecte pe care le muşcă.
Toate aceste obiceiuri modifică echilibrul dintre forţele musculare antagoniste,
determinând o dezvoltare neproporţională a elementelor scheletice pe care se inseră.
FACTORII LOCALI
Factorii locali implicaţi în etiopatogenia anomaliilor dento-maxilare sunt influentati de
integritatea şi funcţionalitatea normală a aparatului dento-maxilar. Factorii nocivi pot acţiona
încă în perioada de dezvoltare intrauterină fiind provocate de:
- infecţii ;
- traumatisme;
- poziţii anormale ale cordonului ombilical în zona cefalică.
Traumatismele maxilo-faciale
La naştere – aplicarea forcepsului pe zona cefalică si auriculo-mandibulară determină
uneori contuzii, luxaţii ale mandibulei, cu interesarea zonelor de creştere şi tulburări in
dezvoltarea zonelor afectate (anchiloza temporo-mandibulară cu profil de pasăre).
Preşcolar – producerea traumatismelor cranio-faciale prin cădere, contuzii în zona
facială şi cicatrice în regiunea centrelor osteogenetice de creştere, cu tulburări ulterioare.
Şcolar -- prezenţa fracturilor şi luxaţiilor dinţilor frontali, asociate cu leziuni alveolo-
maxilare, procese de osteoscleroză în zonă, favorizează producerea de incluzii, malpoziţii sau
chiar deformaţii ale dinţilor vecini.
La copii, orice leziune în zonele de creştere este urmată de tulburări în dezvoltare, care
se fac observate după 5 ani.
Pierderea precoce a dinţilor
Se consideră extracţie prematură a dinţilor temporari atunci când intervalul până la erupţia
celor definitivi depăşeşte 2 ani (Adler, Munch) sau 1 an (Bredy, Taatz).
6
 Aspectele clinice: 2. C.S. Morfogeneza durează:
* Modificarea erupţiei dinţilor permanenţi: A. de la 2 pănă la 6 luni de viaţă intrauterină
- erupţie accelerată, consecinţa proceselor de osteită periapicală cu pierderea dinţilor B. de la 1 lună de viaţă intrauterină pănă la maturitate
temporari. Se poate produce o modificare a secvenţelor de erupţie, iar dinţii apar cu un grad
diferit de imaturitate radiculară; C. de la 2 săptămâni pănă la 9 luni de viaţă intrauterină
- erupţie întârziată prin constituirea unui capac fibros, care blochează egresiunea dintelui D. de la naştere pănă la 12 ani
permanent. E de la 3 luni de viaţă intrauterină pănă la maturitate
* Reducerea spaţiului restant prin deplasarea în sens sagital a dinţilor limitrofi, însoţită de
extruzia antagoniştilor. 3. C.S. Dereglare de ordin pur ortodontic este :
* Apariţia dezechilibrelor ocluzale ca urmare a interferenţelor şi a modificării dinamicii A. dereglarea respiraţiei
relaţiilor bimaxilare. Se produc: ocluzii încrucişate; prognaţie mandibulară falsă; ocluzie adâncă B. dereglarea deglutiţiei
falsă; inocluzie sagitală cu tulburări funcţionale; laterodeviaţii mandibulare. C. obiceiul de sugere a degetului
*Oprirea în dezvoltare a osului alveolar, precum şi a maxilarelor. D. erupţia incorectă a unui dinte
Consecinţele pierderii precoce a dinţilor temporari sunt complexe, de ordin morfologic şi E prezenţa unei cavităţi într-un dinte
funcţional, iar tabloul clinic depinde de mai mulţi factori:
- numarul şi felul dinţilor interesaţi; 4. C.M. Semnele clinice în respiraţia orală:
- ritmul pierderilor; A. în repaus buzele formează o fantă deschisă
- intervalul de timp din momentul pierderii precoce a dinţilor până la.eruptia B. buze uscate şi fisurate
dintilor permanenti; C. maxilarul inferior ocupă o retropoziţie
- poziţia şi rapoartele dinţilor succesionali; D. deglutiţie infantilă
- particularităţile echilibrului de forţe oro-faciale; E. fren lingual scurt
- ocluzia dentară;
- particularităţile individuale. 5. C.M. Anomalia de inserţie a frenului lingual poate provoca:
A. înclinaţie orală a grupului incisiv inferior
Controlul nivelului de cunoştinţe. B. diastema inferioară
1. Vârstă la care apare extremitatea cefalică a masivului facial. C. înclinaţie vestibulară a grupului incisiv inferior
2. Varietăţile din punct de vedere topografic, descrise în migrarea celulelor crestei D. retropoziţia maxilarului superior
neurale. E. prognaţia maxilarului inferior
3. Modalităţile de distribuire a celulelor crestei neurale.
4. Formarea mugurilor faciali şi a palatului primar. 6. C.M. Deglutiţia infantilă poate dezvolta:
5. Formarea palatului secundar.
6. Formarea şi dezvoltarea sistemului dentar. A. protruzia grupului incisiv
7. Deglutiţia atipică – factor etiologic în apariţia anomaliilor dento-maxilare. B. inocluzie verticală
8. Respiraţia orală, etiologia, cauzele posibile. C. dereglări de erupţie a dinţilor permanenţi
9. Obiceiurile vicioase în apariţia anomaliilor dento-maxilare.
10. Traumatismele maxilo-faciale, ca factori nocivi ce influenteza aparatul dento- maxilar D. transpoziţie dentară
11. Pierderea precoce a dinţilor – manifestare clinică. E. tortopoziţie dentară

Teste de evaluare 7. C.M. Numiţi etapele de dezvoltare a sistemului dentar:

A. creşterea şi diferencierea celulară
1. C.S. Organogeneza are loc în: B. mineralizarea ţesuturilor dentare (calcificarea)
A. primele 2 săptămîni de viaţă intrauterină C. erupţia dentară
D. uzura dentară şi atrofia orizontală a parodonţiului
B. primele 3 luni de viată intrauterină E. nici o etapă.
C. prima lună de viaţă extrauterină
D. prima săptămână de viaţă extrauterină 8. C.M.Cauzele respiraţiei orale:
A. cavitate nazală îngustă
E. prima lună de viaţă intrauterină B. deformare nazală congenitală
7
C. erupţie incorectă a incisivilor inferiori distinct o retruzie mandibulară. La naştere, ca o retrognaţie mandibulară sau ca un prognatism
D. vegetaţii adenoide maxilar, iar bordurile alveolare realizează ocluzia. Daca ele vin în contact, se vor întâlni în
E. amigdale voluminoase regiunea viitorului molar 1 temporar. În viitoarea regiune incizală există un spaţiu care poate
sugera adaptarea la mamelonul mamei în timpul suptului. De obicei, se închide la 5-6 luni, cu
9.C.M. Numiţi anomaliile de formă ale arcadelor dentare: puţin timp înainte de erupţia incisivilor temporari. La naştere, funcţia aparatului dento-maxilar
A. arcadă dentară în formă de semicerc constă în completarea actelor esenţiale ale vieţii: suptul, deglutiţia, respiraţia.
B. arcada dentară în ,,V ” În perioada de sugar, prin suptul natural, musculatura mandibulară este solicitată prin
C. arcada dentară în „omega” mişcările de propulsie şi se realizează prima meziafizare a mandibulei.
D. arcada dentară în ,, trapez „ Ocluzia dentară trece prin 6 faze evolutive, de la vârsta primei copilării până la
E. arcada dentară în formă de parabolă adolescenţă.

10. C.M. Tipurile de profil facial Ocluzia în dentiţia temporară

A. profil drept Dentiţia temporară are un triplu rol:
B. profil convex - să asigure funcţia masticatorie la copil;
C. profil concav - să contribuie la dimensiunea verticală a etajului inferior;
D. biprognaţie - să păstreze spaţiul dinţilor permanenţi şi să ghideze erupţia lor.
E. opistognaţie Ocluzia dinţilor temporari apare odată cu realizarea contactului dintre incisivii inferiori si cei
superiori. Ocluzia se stabilizează la 1,6 ani, când apar primii molari temporari şi se produce
Răspunsuri: prima înălţare a ocluziei.
1. B Dinţii temporari posteriori sunt în ocluzie, cuspidul mandibular irticulează chiar înaintea
2. E cuspidului maxilar corespondent, iar cuspizii mezio-linguali ai molarilor maxilari stabilesc
3. D ocluzia în fosa centrală a molarilor mandibulari, în timp ce incisivii au o poziţie verticală.
4. A,B,C Molarul II temporar este, de obicei, în sens mezio-distal mai mare decât cel maxilar, dând
5. A,B naştere la planul postlacteal, un element de o importanţă clinică deosebită.
6. A,B
7. A,B,C,D
8. A,B,D,E
9. B,C,D
10. A,B,C

Elaborare metodica nr. 3

Tema: Dezvoltarea ocluziei dentare. Ocluzia fiziologică, varietăţile. Particularităţile
ocluziei dentare în cursul dezvoltării.

Scopul: a studia dezvolatrea embrionară a masivului facial.

formarea stomodeumului şi a mugurilor faciali.
dezvoltarea maxilarelor şi a muschilor faciali.

Actualitatea temei.
Dezvoltarea şi funcţionarea normală a aparatului dento-maxilar si a ocluziei dentare sunt
schematizate genetic, reglate de sistemul neuroendocrin şi dirijate de pantele cuspidiene ale
incisivilor, premolarilor şi molarilor. Rapoartele ocluzale şi articularea dentară se modifică în
cursul ontogenezei paralel cu migrările dentare.

Relaţiile mandibulo-maxilare în viaţa intrauterină

Într-un stadiu timpuriu al dezvoltării intrauterine există posibilitatea unei protruzii mandibulare,
creşterea mandibulei fiind întârziată faţă de cea a maxilarului. Astfel, înainte de naştere apare

8

În mod normal acest plan poate să fie în linie dreaptă sau o treaptă uşor mezializată.
Acest raport este preluat de molarii unu permanenţi cu stabilirea unor rapoarte de ocluzie
neutra, condiţie esenţială pentru dezvoltarea unei ocluzii normale în dentiţia permanentă.
Planul postlacteal în treaptă mezializată poate determina o ocluzie mezializată în dentiţia
permanentă, daca apare o dezvoltare în exces a mandibulei (prognaţie mandibulară
anatomică sau funcţională prin conducere cuspidiană) sau pierderea precoce a molarului
II temporar şi migrarea molarului unu permanent.
În aceeaşi situaţie de plan postlacteal vertical se ajunge la o ocluzie neutră, dacă
mandibula are o creştere suplimentară timp de 4-6 ani, comparativ cu a maxilarului
superior, şi dacă molarul unu inferior ocupă spaţiul suplimentar disponibil după
deplasarea molarului II temporar cu premolarul 2 definitiv. Planul postlacteal în treaptă
distalizată, considerat anormal, duce la formarea ocluziei distalizate în dentiţia
permanentă.
În ocluzia la nivelul caninilor, cuspidul caninului superior trebuie să vină foarte exact
în interlinia dintre primul molar temporar şi caninul inferior. În plan transversal, cuspizii
vestibulari ai molarilor superiori şi muchiile incizale ale dinţilor frontali superiori
depăşesc în afară cuspizii sau muchiile omoloage ale dinţilor inferiori. În plan vertical,
supraacoperirea frontală de ½ este considerată normală.
Sunt două tipuri de arcade dentare după Baume:
l ) arcada cu spaţii interdentare;
2) arcada fără spaţii interdentare.
Dintre spaţieri, două se observă mai des în vecinătatea caninilor: mezială faţă de caninul
arcadei superioare, şi cu tendinţă de mezializare, dacă coincide rapoartele molare 1/1 şi
distală faţă de caninul mandibular. Acestea au fost numite,, spaţii ale primatelor" (Seipl)
şi provin de la poziţia primitivă a germenilor dentari. Arnold şi Baril consideră, că acestea
nu se vor modifica, dar dacă totuşi există această tendinţă, va fi de reducere.
Prezenţa diastemelor dinţilor temporari asigură un prognostic bun pentru erupţia dinţilor
definitivi şi realizarea unei ocluzii normale, iar absenţa acestora duce la apariţia
disarmoniilor dento-maxilare (cu înghesuire dentară). La persoanele cu o masticaţie
viguroasă, care consumă alimente de consistenţă tare(legume,fructe), suprafeţele ocluzale
ale dinţilor temporari suferă o atriţie mai accentuată. Această remodelare a interferenţelor
cuspidiene permite mandibulei, care creşte mai mult decât maxilarul în această perioadă,
să ocupe o poziţie mai anterioară. Se realizează cea de-a doua mezializare a mandibulei,
respectiv a ocluziei dentare cu rapoarte cap la cap la nivelul incisivilor temporari, iar
planul postlacteal este în treaptă mezializată.Supraacoperirea verticală descreşte progresiv
în timpul dentiţiei primare, reflectând maturaţia scheletală.
Modificarea tiparelor ocluzale evocă răspunsuri neuro-musculare care, modificându-se,
schimbă morfologia scheletală şi, în final, pot produce malocluzii severe.După realizarea
arcadelor dentare, la mandibulă lipseşte spaţiul retromolar, marginea anterioară a ramului
ascendent al mandibulei este dispusă înapoia feţei distale a molarului II temporar, iar
mugurele molarului 1 se afla permanent în acest ram. În decurs 3-6 ani, printr-un proces
de resorbţie a porţiunii anterioare şi prin apoziţie osoasă la nivelul marginii posterioare a
ramului mandibulei, se creează spaţiul retromolar necesar erupţiei fără dificultate a
molarului 1 permanent.La maxilar, câmpul retromolar se formează prin apoziţie periostală
pe faţa posterioară a tuberozităţii.În aceste cazuri, copilul poate să execute fără efort sau
obstacole ocluzale mişcări de lateralitate şi antero-posterioare ale mandibulei.
Între 4 şi 6 ani, când procesul alveolar se dezvoltă sagital şi transversal, se remarcă
spaţieri interdentare, care transformă ocluzia prin angrenaj în ocluzie intercalată la canin.
În spaţiul precanin superior pătrunde aproape întreaga coroană a caninului inferior,
cuspidul acestuia ajungând până la mucoasa interdentară. Caninul superior pătrunde în
spaţiul retrocanin inferior. Acest raport favorizează:
- dezvoltarea sagitală a procesului alveolar din zona frontală, prin tracţiuni stimulative la
nivelul suturii incisivo-canine;
- blocarea mişcărilor mandibulei, cu înhibarea creşterii sagitale.
După 5-6 ani, arcada dentară trece de la forma de semicerc la cea de semielipsă.
Semnele dentiţiei primare (Moyers, Proffit, Graber, Mills):
- dinţii frontali - spaţiaţi;
- spaţii între dinţii temporari;
- overjet şi overbite mici;
- plan postlacteal vertical;
- relaţii molare şi cuspidiene- neutre;
- poziţie verticală a dinţilor anteriori;
- forma de semicerc a arcului dentar.
Pot să apară modificări şi în formă arcadelor:
- arcada superioară în formă de V cu vestibulopoziţia zonei incisivo-canine, semn
de compresiune de maxilar sau protruzie de maxilar datorată obiceiurilor vicioase sau
disfuncţiilor;
- arcada inferioară în formă de trapez prin turtirea arcului frontal mandibular;
Modificari de ocluzie:
- ocluzie adâncă acoperită (în capac de cutie), de natură genetică;
- ocluzie deschisă produsă prin interpoziţii;
- absenţa atriţiei dentare ce poate determina două tulburări de ocluzie în sens sagital:
1) mandibula poate aluneca mezial pe pantele caninilor superiori determinând o prognaţie
mandibulară funcţională sau o retrognaţie superioară cu ocluzie inversă frontală;
2) mandibula poate aluneca pe pantele distale ale caninilor superiori, determinând o
retrognaţie mandibulară sau proalveolodenţie superioară cu ocluzie distalizată;
Comportamentele musculare anormale, ticul de propulsie, de sugere a buzei
inferioare, asociate cu absenţa atriţiei sau cu abraziune patologică, pot cauza
pseudoprognaţie mandibulară, laterodeviaţie mandibulară, ocluzii încrucişate.
O dentiţie temporară normală permite practicianului să fie optimist în privinţa
dezvoltării unei dentiţii mixte normale.
Ocluzia în dentiţia mixtă
În perioada dentiţiei mixte, rapoartele interdentare se modifică paralel cu procesele de
involuţie ale dinţilor temporari şi de dezvoltare ale proceselor alveolare, ce urmează să
cuprindă dinţii permanenţi în erupţie.
Etapa a-II-a începe cu erupţia şi angrenarea molarilor 1 permanenţi. Între 5 şi 7 ani erup
molarii 1 permanenţi inferiori, apoi, la un interval de 6-12 luni, urmează erupţia celor
superiori şi stabilirea rapoartelor de ocluzie normală (cheia de ocluzie Angle). Cuspidul
mezio-vestibular al molarului 1 permanent superior se angrenează în foseta medio-
vestibulară a molarului 1 permanent inferior. Molarii 1 permanenţi inferiori migrează
corporal în direcţie mezială, verticală şi vestibulară până la realizarea contactului cu dinţii
antagonişti. Mezializarea molarilor este posibilă prin deplasarea mezială a molarilor
temporari în spaţiul retrocanin sau ca urmare a pierderii molarilor II temporari şi ocupării
surplusului de spaţiu. Înclinarea vestibulară a molarului 1 inferior este posibilă doar în
condiţiile dezvoltării sagitale şi transversale a procesului alveolar (fig.2.).
9
 Molarii 1 permanenţi superiori erup la 6 luni după cei inferiori, angrenajul iniţial
este "cuspid-cuspid" şi se remarcă o dezvoltare importantă în sens sagital a
masivului facial şi a procesului alveolar superior, printr-o activitate intensă la nivelul
suturilor.
Erupţia molarilor 1 permanenţi şi stabilirea rapoartelor de ocluzie neutrală, în asociere cu
erupţia incisivilor inferiori şi superiori, determină cea de-a doua înălţare fiziologică a
ocluziei.
Pentru menţinerea unei ocluzii fiziologice normale trebuie realizate următoarele
cerinţe:
*raport neutral la nivelul molarilor;
* sistemul helicoidal al feţelor ocluzale molare;
* orientarea axelor molarilor 1 permanenţi în direcţia presiunilor maxime în timpul
masticaţiei.
Etapa a III-a cuprinde erupţia incisivilor (între 5 şi 8 ani), care, împreună cu
molarii 1 permanenţi, stabilesc limitele meziale şi distale ale spaţiutui disponibil pentru
erupţia caninului şi a premolarilor.Incisivii centrali inferiori erup după molarii 1
permanenţi într-o poziţie linguală faţă de predecesorii lor temporari, iar dacă există
spaţiul necesar, presiunile exercitate de musculatura limbii împing înainte coroanele
dentare pe o arcadă alveolară corespunzătoare. In sens vertical vor veni în contact cap la
cap cu marginile incizale ale incisivilor centrali temporari superiori.
Incisivii centrali superiori erup după cei inferiori (între 7 şi 8 ani), într-o poziţie
palatinală faţă de omologii lor temporari şi migrează vertical, vestibular şi distal până la
întâlnirea antagoniştilor, în raport cu forţa musculară labială, linguală şi spaţiul necesar
(fig.3.)

10
11
 Incisivii laterali superiori erup după incisivii centrali într-o poziţie palatinală, iar alinierea
lor este posibilă numai prin folosirea spaţiului precanin.
Incisivii laterali inferiori, mai mari decât predecesorii lor, erup lingual, iar alinierea lor
pe arcadă este posibilă prin distalizarea caninului temporar în spaţiul postcanin sub
acţiunea presiunilor linguale. Se recomandă extracţiile dentare cu dirijarea erupţiei
caninilor permanenţi.Dacă rizaliza incisivilor centrali temporari este întârziată, incisivii
centrali permanenţi erup palatinal şi realizează angrenajul invers, care se poate transforma
în ocluzie inversă frontală.În cazurile de disfuncţii sau obiceiuri vicioase poate apare o
proalveolodenţie superioară cu o inocluzie sagitală pozitivă şi ocluzie adâncă în acoperiş.
Etapa a IV-a caracterizează erupţia grupului canini - premolari (între 9 şi 11 ani).
Caracteristic pentru această etapă este prezenţa unui surplus de spaţiu, premolarii şi
caninul având o suma mezio-distală, mai mică, decât a dinţilor temporari, al căror loc îl
ocupă pe arcadă.
Dezvoltarea favorabilă a ocluziei în această regiune depinde de 4 factori:
- secvenţa favorabilă de erupţie;
- spaţiul disponibil pentru dimensiunea dinţilor permanenţi;
- realizarea unor relaţii molare normale;
- relaţia vestibulo-orala favorabilă a proceselor alveolare.
Păstrarea integrităţii arcadelor dentare temporare până la vârsta pierderii fiziologice a
dinţilor are un rol decisiv în schimbarea armonioasă a dinţilor, deoarece ele au funcţia de
zonă de sprijin, care este importantă şi pentru dezvoltarea verticală a ocluziei.
La mandibulă, erupţia dentară trebuie să înceapă cu caninul şi să continue cu premolarul
1, premolarul 2 şi molarul 2 permanent. Se pot alinia incisivii laterali prin deplasarea lor
vestibulară, coroana incisivului inferior deplasându-se vertical, meziai şi vestibular.
Dacă premolarul 1 erupe înaintea caninului, se constată o deplasare şi o înclinare mezială
a premolarului 1, care blochează deplasarea normală a caninului, în cadrul unei
incongruenţe dento-alveolare (Firu, Moyers, Proffit). Erupţia premolarului 2 înaintea
caninului, datorită pierderii precoce a molarului II temporar, determină o deplasare
mezială a molarului 1 permanent şi a celor doi premolari, cu reducerea semnificativă a
spaţiului pentru canin, care va erupe оntr-o poziţie ectopică (fig.4.4).
La maxilar, premolarul 1 erupe înaintea caninului în locul molarului 1 temporar, printr-o
migrare verticală, mezială şi vestibulară, şi efectuează o mişcare de rotaţie şi se
angrenează cu muchia distală a premolarului 1 inferior şi faţeta mezială a premolarului 2
deja erupţi.

12
Caninul superior migrează în interiorul arcadei alveolare în direcţie mezială, verticală şi
palatinală. În erupţie produce mezializarea incisivilor şi închiderea sau reducerea
diastemei. Migrează în spaţiul precanin şi se înclină vestibular, pentru a se angrena cu
muchia distală a caninului inferior şi cu faţeta mezială a premolarului 1 inferior, deja
erupţi (Graber, Chateau).
Premolarul 2 superior erupe după canin, printr-o migrare verticală mezială şi vestibulară
dirijată de pantele cuspidiene distale ale premolarului 2 inferior şi pantele meziale ale
molarilor 1 permanenţi. Realizează o mică rotaţie mezio-palatinală pentru o angrenare a
cuspidului mezio-palatinal cu foseta marginală distală a premolarului 2 inferior (Firu,
Graber, Chateau, Moyers).
Caninul şi premolarul 1 superior au un rol important în ghidarea anterioară şi laterală a
mandibulei, alături de grupul incisiv.Premolarii sunt primii care oferă cuspizi de sprijin,
pe cei mezio-palatinali, care vor pivota în mişcările de masticaţie în fosetele marginale
distale ale dinţilor omologi inferiori. Cuspidul vestibular al premolarului 1 superior
începe să participle, alături de canin, la ghidarea laterală a mişcărilor mandibulare. Prin
cuspidul vestibular, premolarul 1 inferior îndeplineşte, alături de canin, rolul de ghidare în
mişcările excentrice ale mandibulei, iar prin cuspidul său lingual, care se angrenează în
foseta marginală a omologului său superior, îndeplineşte rolul de sprijin în menţinerea
înălţimii ocluziei dentare.

Ocluzia în dentaţia permanentă

Etapa a V-a corespunde erupţiei molarilor 2 permanenţi între 10 şi 12 ani la fete şi între
12 şi 16 ani la băieţi. În mod normal, molarii 2 inferiori erup înaintea celor superiori şi,
prin realizarea contactului ocluzal cu dinţii antagonişti, determina cea de-a 3-a înălţare de
ocluzie, condilii mandibulari adaptându-se complet la cele două versante.In erupţia lor
verticală, molarii 2 permanenţi efectuează o migrare mezială asociată cu una transversală
şi erup cu o înclinare palatinală a suprafeţei lor ocluzale.
În migrarea lor mezială, axul acestor dinţi se redresează şi suprafaţa lor ocluzală devine
orizontală, paralelă cu planul convenţional de ocluzie (fig..5.).

13
14
15
16
Această înclinare în pian transversal, cu redresarea suprafeţei ocluzale, este posibilă numai în
condiţiile alungirii proceselor alveolare. Teste de evaluare
Migrarea incompletă sau anormală a acestor dinţi determină stabilirea unor malocluzii
ce se repercutează asupra mişcărilor excentrice ale mandibulei, asupra modelării normale a 1. C.S. Este o mişcare de pivot în jurul axului radicular:
condililor mandibulari, provocând deplasări, înclinări sau rotaţii secundare ale dinţilor vecini.
Aria amplă de mişcări ale mandibulei în plan orizontal se limitează în sens sagital şi lateral după A. mişcare de versiune
erupţia funcţională a molarilor 2 permanenţi la 0,2-0,5 mm (freedom of centric), însoţită de B. gresiune
dezocluzia molarilor şi alunecarea verticală a marginilor incizale ale incisivilor inferiori pe C. ingresie
pantele palatinale ale incisivilor superiori, în mod normal tot cu 0,2 - 0,5 mm (vertical centric).
Etapa a V/-a se încheie odată cu erupţia celor 4 molari 3 permanenţi (între 16 şi 25 D. rotaţie
ani). Erupţia molarului 3 inferior stimulează alungirea şi lărgirea arcadei inferioare, prin E. deplasare corporală
resorbţia marginii anterioare a ramurii ascendente a mandibulei şi apoziţia pe marginea
posterioară şi pe faţa externă a regiunii angulare. În acest fel, mandibula se deplasează înainte şi 2. C.S. Deplasarea rădăcinii dintelui în plan vestibulo-oral:
în jos, alungind şi coborând ramura ei orizontală împreună cu arcada alveolară, favorizând A. mişcarea de torgue
înălţarea ocluziei, cu reducerea supraocluziei frontale.Înclinarea mezială a molarului inferior în
faza preeruptivă determină mezializarea tuturor dinţilor situaţi anterior, care se manifestă prin B. rotaţie
apariţia incongruentelor dento-alveolare în zona frontală. Numai dezvoltarea bazei mandibulare C. deplasare corporală
rezolvă această incongruenţă în mod spontan (fig.6.) D. gresiune
E. intruzie
Erupţia molarului 3 superior poate determina o vestibularizare a incisivilor laterali superiori şi
o tendinţă de mezializare a dinţilor, în absenţa dezvoltării proceselor alveolare în plan sagital, la 3. C.M. În cazul anodonţiei secundare parţiale în dentiţia mixtă sunt folosite:
nivelul suturii palato-maxilare. A. proteze mobile totale
În evoluţie, ocluzia prezintă modificări ce se manifestă prin deplasarea sau înclinarea B. dinţi cu pivot
mezială a dinţilor situaţi anterior dintelui în erupţie, deplasare determinată de creşterea în jos şi
înainte a proceselor alveolare şi a bazelor osoase maxilare, uzură interproximală. Punctele de C. proteze mobile parţiale
contact se transformă în suprafeţe de contact şi supraocluzia frontală se reduce.La sfârşitul D. menţinătoare de spaţiu
perioadei eruptive a molarilor 3 se definitivează dimensiunile elementelor aparatului dento- E. aparate ortodontice fixe
maxilar în cele 3 planuri, încheindu-se procesele de creştere.
Arcadele alveolo-dentare sunt înscrise între masele musculare labio-genio-faringiene, 4. C.M. Protezele mobile parţiale sunt indicate în cazul:
pe de o parte, şi musculatura linguală, pe de altă parte. Alinierea armonioasă a dinţilor pe
arcadele alveolare, realizarea rapoartelor neutrale interdentare şi înclinările dentare sunt A. pierderii precoce a dinţilor temporari
determinate, de dimensiunea „tunelului circumscris de musculatură şi de dimensiunea bazelor B. stimulării erupţiei dinţilor permanenţi
maxilarelor pe care se implantează procesele alveolare" (Philipe, Moss, Chateau). C. restabilirii ocluziei patologice
D. normalizarea curbei ocluzale Spee
Controlul nivelului de cunoştinţe.
E. anodonţii parţiale
1.Ocluzia fiziologică. Definiţie,varietăţile ei.
2. Planurile de referinţă în ortodonţie. 5. C.M. Metodele de diagnostic indicate în anodonţiile parţiale primare:
3.Dinamica relaţiilor intermaxilare în viaţa intrauterină. A. ortopantomografia maxilarelor
4.Dezvoltarea relaţiilor intermaxilare şi dento-maxilare de la naştere şi până la erupţia primilor B. studiul biometric
dinţi temporari.
5.Carateristica clinico- morfologică a ocluziei dentare fiziologice în dentiţia temporară. C. cefalometria axială
6. Planul postlacteal. Noţiune, varietăţile lui. D. studiul antropometric
7.Caracteristica clinico-morfologică a ocluziei dentare fiziologice în dentiţia mixtă. E. radiografia de contact
8.Modificările de formă ale arcadelor dentare, care pot fi depistate în perioada dentiţiei mixte.
9. Perioadele de înălţare fiziologică a ocluziei dentare.
10. Caracteristica clinico-morfologică a ocluziei dentare fiziologice în dentiţia permanentă. 6. C.M. Planul postlacteal poate fi patologie:

17
A. în treaptă distală B. mixtă, prima perioadă permanentă, perioadă finală
C. mixtă, perioada a doua
B. în treaptă dreaptă D.
C. în prima fază a erupţiei molarilor de 6 ani Е. toate treptele
D. în treaptă uşor mezială
13. C.S. Numiţi prima perioada de înălţare fiziologică a ocluziei:
E. totdeauna evoluеază spre normal odată cu creşterea
A. erupţia incisivilor temporari
7. C.S. Diastema şi tremele de pănă la 2 mm la copiii de 4 - 5 ani prezintă: B. erupţia dinţilor permanenţi
A. creşterea fiziologică în sens sagital C. erupţia molarilor permanenţi
B. anomalie în dezvoltare a dinţilor
C. distalizarea dinţilor anteriori D. erupţia molarului II permanent
D. mezializarea dinţilor laterali E. erupţia molarului I permanent
E. factor de risc
14. C.S. Formarea rădăcinilor dinţilor 16 şi 26 se încheie la vârsta de:
8. C.S. Planul postlacteal în treaptă dreaptă la vârsta de 6 ani este prognosticul formării unei A. 1 an
ocluzii: B. 7 ani
A. distalizată C. 8 ani
D. 9-10 ani
B. mezializată E. 5 ani
C. deschisă
D. adăncă 15. C.M. Numiţi metodele de diagnostic conform cărora putem determina vărsta copilului:
E. încrucişată A. teleradiografia de profil
B. radiografia măinii
9. C.S Relaţia molară neutră se stabilizează atunci cănd planul postlacteal este în: C. ortopantomografia maxilarelor
A. în treaptă dreaptă
B. în treaptă distală D. examinarea clinică
C. în treaptă mezială (2mm) E. metoda biometrică de studiu al modelelor de diagnostic
D. în treaptă cu mult mezială
E. în treaptă cu mult distală 16. C.M. Arcadele dentare temporare perfect aliniate şi fără spaţii la vărsta de 6 ani presupun:
A. prognostic bun pentru alinierea dinţilor permanenţi
10. C.S. Relaţia molară distalizată se stabilizează atunci cănd planul postlacteal este: B. dezvoltarea normală a arcadelor datorită contactelor aproximale
A. în treaptă dreaptă C. potenţial mare de creştere
B. în treaptă distală D. iminenţa apariţiei incongruenţei frontale la dinţii permanenţi
C. în treaptă mezială (2mm) E. necesitatea aplicării unui aparat ortodontic, pentru a preveni incongruenţa
D. în treaptă cu mult mezială
E. în treaptă cu mult distală 17. C.S. Spaţiile frontale inferioare în dentiţia temporară la vărsta de 6 ani:
A. impun tratament ortodontic de frănare a potenţialului de creştere
11. C.S. Relaţia molară mezială se stabilizează atunci cănd planul postlacteal este în: B. necesită radiografierea zonei pentru decelarea dinţilor supranumerari sau a altor fenomene
A în treaptă dreaptă patologice
B. în treaptă distală C. pot sugera o tendinţă spre dezvoltarea unei prognaţii mandibulare
C. în treaptă mezială (2mm) D. nu prezintă nici un pericol pentru că sunt dinţi temporari
D. în treaptă cu mult mezială E. sunt fiziologice, pentru că pregătesc dezvoltarea arcadelor pentru dinţii permanenţi.
E. toate treptele
18.C.S. Pănă la ce vărstă şi în funcţie de care factori se poate aprecia evoluţia spre normal a
12. C.S. Fiecare dinte contactează cu 2 antagonişti în exclusivitate este incisiv inferior central şi planului postlacteal vertical:
ultimul molar superior în dentiţia: A. pănă la 6 ani dacă dinţii dunt corect aliniaţi
A. temporară, perioadă deja formată B. pănă la 5 ani dacă există abraziune

18
 C. se aşteaptă erupţia molarilor de 6 ani cu stabilirea cheii lui Angle * Planul transversal este planul perpendicular pe planul sagital şi trece prin vărful cuspizilor
D. se intervine imediat ce se depistează clinic vestibulari al molarilor şi premolarilor.Modificările sunt îngustate sau lărgite de maxilar, cu sau
E. se urmăreşte dacă apar abraziunea şi diastemizarea la 4-5 ani fără devierea centrului estetic.
Răspunsuri: * Planul vertical, echivalent cu planul frontal în anatomie, este numit şi planul tuberal în
ortodonţie, pentru că este tangent la punctul cel mai posterior al tuberozităţii, perpendicular pe
1. D cele 2 planuri anterioare.
2. A Modificările sunt:
3. C,D - egresiune–ingresiune, (dinţii se deplasează cu procesele alveolare, păstrăndu-şi coroana
4. A,B,E anatomică) :
5. A,E - extruzie–intruzie, (deplasare cu pierderea raportului dintre coroana clinică şi cea anatomică).
6. A,B
7. A Anomaliile de ocluzie
8. A
9. C Anomaliile de Clasa I Angle
10. B
11. D Consideraţii generale. Prevalenţă
12. C Anomaliile de Clasa I Angle sunt caracterizate de tulburări de creştere şi dezvoltare, cu
13. C caracter primar sau dobândit, ale sistemelor dentar, alveolar şi, într-o măsură mult mai mică, ale
14. D bazelor osoase maxilare, ceea ce determină dezechilibre majore la nivelul arcadelor dento-
15. A,B,C alveolare şi ocluzale. Trăsătura comună este relaţia intermaxilară normală antero-posterioară.
16. D,E Prevalenţa anomaliei de clasa I este ridicată. Studiind un lot de copii cu vârsta între 5 şi 15
17. E ani, Garliner constata că populaţia este afectată în 65% din cazuri. La rândul său, Told a găsit o
18. E frecvenţă de 63% la vârsta de 11-12 ani, în timp ce Foster şi Day, la aceeaşi grupă de vârstă,
comunică o proporţie de 44,3%.
Elaborare metodica №_4___
1.2 Etiopatogenie
Tema. Ocluzia patologică. Definiţie. Varietăţile.Consideraţii generale a Etipatogenia anomaliilor de clasa I cuprinde o gamă largă de factori care acţionează de-a
anomaliilor de ocluzie în sens sagital, vertical şi transversal. lungul perioadei de morfogeneză pre- şi postnatală.
Scopul Studierea varietăţilor de ocluzie patologică Factorul genetic este unanim recunoscut. Determinismul factorului genetic în dezvoltarea
în sens sagital dinţilor este responsabil de o serie de anomalii, cum sunt: macro- şi microdonţia, dinţii
în sens transversal supranumerar şi anodonţiile, anomaliile dentare de formă, unele anomalii de poziţie şi structură.
în sens vertical Influenţa asupra dezvoltării este evidenţiată prin controlul asupra ratelor de creştere a
maxilarelor, adesea perturbate în sindroamele genetice.
Ereditatea încrucişată, prin care un copil celuilalt moşteneşte caracterele maxilarelor unui
Actualitatea temei. genitor şi structuri dentare ale genitor, stă la originea unor anomalii de tipul disarmoniilor
Acest capitol vom prezenta anomaliile de ocluzie conform planurilor de referinţă: dento-alveolare, proalveoliilor bimaxilare, ocluziilor adânci etc.
- în plan sagital; Factorul filogenetic, manifestat prin tendinţa de reducţie diferenţiată a maxilarelor (mai
- în plan transversal; rapidă) şi a dinţilor (mai lentă), este cauza înghesuirilor dentare.
- în plan vertical; De asemenea, s-au semnalat reproduceri ale unor modele asemănătoare formulelor dentare
Această repartizare a anomaliilor reprezintă o sistematizare destul de relativă, adeoarece în ale primatelor, de fapt, atavisme ce dereglează relaţia morfofuncţională a arcadelor şi a ocluziei.
realitate clinica anomaliilor relevă existenţa unor anomalii complexe. Ţinem să subliniem că Factorii generali de dezvoltare (tulburări endocrine, metabolice) pot deregla ritmul şi rata
atunci când vorbim de anomalii într-un anumit plan ne referim la faptul că manifestările cele mai de creştere a componentelor aparatului dento-maxilar. Astfel, ritmul de exfoliere a dinţilor
importante ale malocluziilor respective sunt cele care se evidenţiază în planul respectiv. temporari şi erupţia dinţilor permanenţi pot fi modificate, ca de altfel, rata şi viteza de creştere a
maxilarelor. Ambele dezechilibre (maxilar şi dentar) pot conduce la apariţia înghesuirilor
dentare, la întârzieri în desfăşurarea fenomenelor de autoreglare dentoalveolară şi ocluzală.
În ortodonţie există 3 planuri de referinţă: Disfuncţiile şi obiceiurile vicioase, prin dezechilibrul angajat la nivelul structurilor fun-
* Planul medio-sagital coincide cu sutura mediană şi modificările sunt antero-posterioare cţionale musculare, provoacă tulburări grave, directe sau indirecte, ale creşterii dimensionale şi
(mezializări – distalizări, pro, retro). direcţionale a maxilarelor. Astfel, respiraţia orală, suptul, interpoziţia, comportamentele

19
musculare linguale anormale produc proalveolia bimaxilară, ocluzii deschise, înghesuirea sau
apariţia spaţierii dento-alveolare.
Inserţia pe creastă a unui fren cu bază largă de implantare, prezenţa unui sept osos sunt
agenţii etiologici ai diastemei. Caria dentară şi complicaţiile ei – edentaţia – se constituie în cea
mai frecventă şi mai de temut cauză a dezechilibrelor ocluzo-articulare.
Traumatismele dento-alveolare (fracturile, luxaţiile prin influenţe directe şi indirecte,
locale şi la distanţă) determină dezechilibre ce se pot constitui în anomalii.
Forme clinice
Gama anomaliilor cuprinsă în Clasa I Angle este largă, înglobând anomalii ale sistemelor
dentar, dento-alveolar, ocluzal, dar şi ale bazei maxilarelor, ultimele fiind interesate, însă, într-o
măsură mai mică.
Disarmonia dento-alveolară (fig. 1)
Incongruenţa dento-alveolară adevărată este expresia dezacordului dintre mărimea
maxilarelor şi mărimea dinţilor (macrodenţie).
Incongruenţa dento-alveolară secundară este consecinţa unor tulburări de creştere la nivelul
procesului alveolar sau maxilar, cel mai adesea generată de pierderea timpurie a dinţilor
temporari de pe arcadă, prin carie şi complicaţiile ei.
Interacţiunea factorilor etiologici ai celor două forme duce la apariţia incongruenţei dento-
alveolare – forma combinată.
Înghesuirea uşoară. Se caracterizează prin prezenţa unui grad de înghesuire la etapa de
erupţie a grupului incisivo-molar (6 şi 7 ani), incisivii centrali inferiori fiind în linguopoziţie, cu
o uşoară reducere a spaţiului; molarii primii permanenţi, erupţi anterior centralilor, sunt bine
aliniaţi sau în curs de erupţie, cu suficient spaţiu pe arcadă. Între 6 şi 7 ani, incisivii centrali
superiori erup într-o poziţie labială cu discretă lipsă de spaţiu. Zona de sprijin este sănătoasă, iar
imaginea radiologică relevă relaţii dimensionale bune între dinţii temporari şi cei permanenţi.
Înghesuirea moderată. La aceeaşi vârstă se constată erupţia centralilor inferiori, dar cu un
grad de incongruenţă mai mare; incisivii laterali temporari pot să prezinte un grad mărit şi
timpuriu de mobilitate. Incongruenţa prezintă aceeaşi amploare şi la erupţia centralilor superiori.
Zonele laterale sunt integre şi favorabile ca relaţie dinte temporar-dinte permanent.
Înghesuirea severă. Incisivii, atât cei superiori, cât şi cei inferiori, pot prezenta grade
mari de înghesuire – malpoziţionaţi sau aliniaţi – ,dar, în acest caz, lateralii pot fi expulzaţi de pe
arcadă, centralii ocupând mult din spaţiul acestora, rămânând însă şi treme mici. Molarul prim
permanent poate să impacteze cu molarul al doilea decidual. În zona de sprijin se remarcă relaţii
dimensionale nefavorabile între dinţii de lapte şi cei permanenţi.
La vârsta de erupţie a incisivilor laterali semnalăm următoarele caracteristici:
incongruente uşoare; incisivi laterali de erupţie, observându-se o reducere mică a spaţiului
necesar pentru alinierea pe arcadă. În formele moderate există spaţiu, dar acesta este insuficient
faţă de mărimea lateralului.
În formele severe, lateralii pot sa nu fie erupţi, spaţiul existent este mult mai mic decât
dimensiunea lateralului, sau este absent. Imaginea radiologică dezvăluie lateralul impactat între
centrali şi caninul deciduat. În unele cazuri se poate constata o mobilitate mare a caninului
decidual cu resorbţia radiculară mare produsă de către lateralul în erupţie. În alte situaţii, putem
constata absenţa caninului decidual de pe arcadă, cu incisivul lateral aliniat pe locul caninului,
une-ori conservându-se o mică tremă, alteori, un contact între incisivul lateral permanent şi
molarul prim decidual.
Anomaliile de Clasa II Angle
Definiţie. Terminologie.
Definiţie. Anomaliile de Clasa II-a Angle înglobează tulburările de creştere, dezvoltare şi
funcţionalitate a maxilarelor, alveolelor, dinţilor şi de dinamică mandibulară, caracterizate prin
reducerea, mărirea sau deviaţia parametrilor de referinţă (diametre, linii ale trenului şi
interincisive), faţă de planul medio-sagital. Caracteristic acestor anomalii este perturbarea
predominantă în sens transversal, compensată de procesul dento-alveolar şi reflectată de relaţiile
antero-posterioară, intermaxilară şi ocluzală.
Terminologia variază în funcţie de criteriul de bază utilizat de fiecare şcoală şi de teritoriul
afectat.
Şcoala franceză descrie două forme cu subdiviziuni clinice: endognaţia şi laterognaţia
mandibulară.
Endognaţia şi endoalveolia pot fi, fiecare, paralele şi în diedru. În endognaţie, baza
maxilarului şi, uneori, piramida nazală sunt îngustate; în endoalveolie, pe de altă parte, doar
sectorul alveolar este afectat.
În cazul laterodeviaţiei se disting două forme clinice: laterodeviaţia şi laterognaţia.
Exognaţia se caracterizează prin hiperdezvoltarea transversală a maxilarului. Este o formă
extrem de rară, în care parodonţiul rămâne neafectat, deşi arcadele sunt subţiate. În sfârşit,
trebuie reţinută exognaţia de origine iatrogenă prin expansiunea de maxilar prost controlată.
Şcoala germană descrie doua sindroame mari cu subdiviziunile lor: sindromul de
compresiune maxilară şi ocluzia încrucişată.
În cadrul sindromului de compresiune de maxilar se descriu două forme: sindromul de
compresiune cu protruzie şi spaţiere dentară şi sindromul de compresiune cu înghesuire.
Şcoala anglo-saxonă distinge două forme clinice, pe care le vom adopta şi noi în cadrul mal-
ocluziei de Clasa II: malocluzia de Clasa II 1; malocluzia de Clasa II2.
Malocluzia de Clasa II 1 (endognaţia sau sindromul de compresiune maxilară cu
protruzie şi spaţiere dentară)
Definiţie
Este un sindrom caracterizat prin reducerea diametrelor maxilarelor, alveolelor şi dinţilor
faţă de planul mediosagital. Compensator, apare protruzia procesului dento-alveolar, reflectată în
ocluzie prin decalajul sagital (inocluzia sagitală, ocluzia distală) şi o posibilă ocluzie adâncă, rar
deschisă, cu sau fără laterodeviaţie mandibulară.
Epidemiologie
Frecvenţa anomaliei variază în funcţie de vârstă şi de grupul populaţional investigat.
Astfel, Garliner (dupa Foster) semnala că în perioada 5 -15 ani anomalia este prezentă în
proporţie de 3%, în timp ce Told, Foster şi Day găsesc că anomalia între 11 şi 12 ani interesează
populaţiile studiate în proporţie de 18 şi 27%. Din observaţiile întreprinse, Hotz conchide că, în
dentiţia temporară, 5% din copii sunt afectaţi de sindromul de compresiune, iar din aceştia 1%
pre-zintă o formă gravă.
Etiopatogenie
Etiopatogenia acestei anomalii şi consecinţele ei asupra dezvoltării generale a organismului
justifică pe deplin opinia lui Moyers, care consideră că „orice medic stomatolog trebuie să
20
înţeleagă şi să aibă o perspectivă clară asupra acestei anomalii”. Compresiunea de maxilar,
fireşte, trebuie să constituie o problemă de prevenţie pentru toţi medicii stomatologi.
Ereditatea.
Este meritul cercetărilor întreprinse de Kork Haus, Schwarz asupra copiilor nou-născuţi de a fi
demonstrat prezenţa maxilarelor înguste încă de la naştere. Studiile pe gemeni, în special cele pe
monozigoţi, au pus în evidenţă compresiunea de maxilar la ambii membri ai cuplului cu aceeşi
amploare a pierderii transversale şi a compensaţiei sagitale. Pe baza observaţiilor clinice, Hotz
susţine ideea rolului eredităţii „câtă vreme compresiunea de maxilar apare la vârste foarte
fragede, anterior acţiunii factorilor de mediu sau a factorilor funcţionali”. În spijinul acestor
cercetări vin studiile populaţionale, ca, de pildă, datele obţinute de Tulley din cercetările
efectuate asupra populaţiei din Marea Britanie, care pun în evidenţă prezenţa sindromului de
compresiune maxilară.
Factorul constituţional. Importanţa acestuia este demonstrată de caracteristica
maxilarului îngust care aparţine tipului dolicocefal, tipar frecvent întâlnit la tipul constituţional
nordic (de exemplu, danezii – după Graber).
Factorii generali de dezvoltare. Carenţele în metabolism pot sta la baza unui dezechilibru
capabil să determine sindromul de compresiune maxilară. Rahitismul, de pildă, a devenit
exemplu clasic în producerea anomaliei. În rahitism, tulburarea metabolismului calciului are
drept consecinţă producerea unui os cu o textură slabă. Osul este atât de fragil, încât se
deformează sub acţiunea forţelor musculare funcţionale (Hotz). Este firesc, prin urmare, ca el să
fie mai vulnera-bil la acţiunea unor practici, cum sunt obiceiurile vicioase.
Factorii locali de dezvoltare. Acţiunea unor factori locali poate fi resimţită încă din viaţa
intrauterină. În tratatul său de ortodonţie, Orlick-Grzybowska arată că o serie de compresiuni
exercitate de către poziţiile membrelor fătului asupra masivului facial pot duce la compresiuni
de maxilar sau laterognaţie. De asemenea, Geormăneanu citează asimetriile feţei nou-născutului,
determinate de fibroame uterine. Postnatal, cicatricele chirurgicale, rezultate pe bolta palatină,
după intervenţiile în anomaiile congenitale, alături de absenţa suturii de creştere a maxilarului se
constituie in factori etiologici ai compresiunii de maxilar.
Factorii patologici locali. Caria dentară şi complicaţiile ei sunt cel mai frecvent citate în
etiologia compresiunii de maxilar. Caria dentară urmată de edentaţie perturbă echilibrul intra- şi
interarcadic în privinţa lungimii, lăţimii şi înălţimii arcadei. Starea de edentaţie duce la
schimbarea echilibrului dintre forţele intra- şi extraorale, limba pătrunzând în spaţiul de
edentaţie. Este evident că grupa forţelor musculare externe nu va mai trebui să facă faţă
antagonismului grupului intern (reprezentat de limbă); dispărând graniţa de neutralizare a
forţelor (procesul dento-alveolar), maxilarul se îngustează.
Obiceiurile vicioase. Acestea acţionează ca factori determinanţi în producerea sindromului
de compresiune maxilară, prin dezechilibrarea forţelor intra- şi extraorale, privind intensitatea,
direcţia şi durata de acţiune, funcţie de receptivitatea terenului.
Respiraţia orală. Prin dispariţia triplei închideri orale se angajează un dezechilibru între
unităţile funcţionale musculare, care conduce la hipertonia muşchilor maseter, buccinator,
mentalis şi la hipotonia muşchiului orbicular oris al buzei superioare. Muşchii propulsori sunt
hipotoni comparativ cu retropulsorii. Limba coboară, plasându-se în arcada mandibulară.
Dezechilibrul dintre grupele musculare intra- şi extraorale se manifestă în modificări scheletale:
apare compresiunea de maxilar, distalizarea mandibulei cu restructurări în A.T.M. şi modificări
în ocluzia dentară. În respiraţia orală se modifică starea de funcţionalitate a buzelor, care
schimbă şi comportamentul lingual în statică şi în funcţie, conducând la deglutiţia de tip
protruziv.
Deglutiţa atipică. Interpoziţia limbii în actul de deglutiţie interarcade produce sindromul de
compresiune maxilară paralelă (maladia Cauhâpe-Fieux).
Sub influenţa forţelor musculare schimbate direcţional şi ca mărime apar răspunsuri
scheletale: îngustarea maxilarului; dezechilibre intermaxilare (la un maxilar îngust, mandibula
răspunde adaptiv print-o retrognaţie); dezechilibre dentare: prodenţie superioară compensatorie;
meziopoziţie cu rotaţie a molarilor şi a premolarilor; o posibilă normopoziţie a incisivilor
inferiori fără a fi însă exclusă apariţia prodenţiei sau a retrodenţiei incisivilor inferiori, dispoziţia
premolar-molar.
Decalajele la nivel de bază maxilară, alveolară sau de dinţi duc la dezechilibre ocluzale
caracteristice: relaţii molare distalizate; inocluzii sagitale grave, cu pierderea stopurilor ocluzale
şi a funcţiei de ghidaj anterior. Uneori, dezechilibrele scheletale maxilare, dento-alveolare
determină ca articularea să se facă mult în spatele centroidului incisivului superior, dând o
severitate deosebită anomaliei şi limitând posibilităţile de tratament. Ca urmare, apar
supraocluzii incisive complete sau incomplete şi posibile laterodeviaţii mandibulare. Evident, la
asemenea dezechilibre scheletale se constituie noi comportamente musculare şi noi relaţii între
părţile moi şi schelet.
Sugerea degetului determină compresiune alveolară cu protruzie, ocluzie adâncă incompletă.
* Sugerea limbii, obicei vicios rar întâlnit, poate determina compresiuni ale maxilarelor.
Tulburările sagitale foarte grave conduc la modificări ale funcţiilor. Astfel, actul
deglutiţiei se realizează diferit: limbă - buză inferioară; limbă - buză inferioară - mucoasă
palatală (când buza inferioară pătrunde interincisiv). În ocluzie adâncă incompletă, deglutiţia se
realizează între limbă şi buză inferioară, prin plasarea limbii deasupra incisivilor inferiori.
Manifestări clinice. Explorări.
Manifestările clinice nu sunt tipice, pentru toate cazurile incluse în Clasa II 1. Ele sunt
evidente, cu deosebire, în cazul respiraţiei bucale.
Starea generală. Copiii cu sindrom de compresiune maxilară, în special cei cu deficienţe
ale funcţiei respiratorii, sunt predispuşi la îmbolnăviri bronho-pulmonare, la repetate pusee de
faringo-amigdalită, anemie, ş.a. Nivelul oxigenului în sânge este normal, cu preţul unor reacţii
reflexe compensatorii cardiovasculare (Kourilsky-apud Chateau).
Aspectul facial. Morfologia faciala este diversă, expresia valabilităţii răspunsurilor
tiparelor de creştere şi a reacţiilor compensatorii de răspuns la acţiunea agenţilor patogeni. Se
observă un facies adenoidian caracteristic leptoprosop, retrognatic, cu profil convex.
Tegumenetele sunt palide, pomeţii şterşi, fanta labială întredeschisă; în actul vorbirii şi al râsului
se expune mucoasa gingivală; incisivii superiori au smalţul uscat, care şi-a pierdut
transluciditatea. Incisivii sunt proeminenţi, spaţiaţi, sprijinindu-se pe buza inferioară.
Buza superioară este subţire, palidă, tracţionată la comisuri, ridicată către pragul
narinar, de care pare a fi suspendată; buza inferioară este groasă, fisurată, răsfrântă în şanţul
labio-mentonier, lăsând să se vadă şi o parte din mucoasa orală. Evident, toate acestea falsifică
vizual grosimea buzei inferioare. Muşchiul mentonier se prezintă ca o zonă hiperactivă la
inspecţie, prin contracţia sa dând impresia de bărbie dublă.
Malocluzia de Clasa II2 (endognaţie sau sindrom de compresiune maxilară cu înghesuire
dentară)
Definiţie
21
 Este un sindrom caracterizat prin reducerea diametrelor premolare şi molare, prin relaţia
molară distalizată, prin retrodenţie cu supraacoperirea grupului incisiv, asociate de diferite grade
de înghesuire dentară.
Această formă diferă de Clasa II1 sub raport etiopatogenic, morfofuncţional, terapeutic şi
ca prevalenţă. Are comun cu Clasa II 1 doar relaţia molară antero-posterioară - relaţie molară
distalizată.
Epidemiologie Această anomalie este mai puţin răspândită decât subdiviziunea I. Houston şi
Tulley susţin că se găseşte în proporţie de 10% în populaţii; sub raportul frecvenţei în cursul
dezvoltării copilului, Hotz consideră că este mai mare, mai ales în dentiţia temporară.
Etiopatogenie. Determinismul anomaliei este genetic, marcat printr-o rată de creştere mai mare
a suturii incisive.
Retrodenţia cu supraacoperire trebuie interpretată ca un răspuns compensator al sistemului
dentar faţă de raportul bazelor osoase maxilare, care este de Clasa II şi în cazuri rare, de Clasa
I.
Retropoziţia incisivilor şi supraacoperirea vor fi cu atât mai mari, cu cât decalajul bazelor
scheletale maxilare va fi mai mare. Cu cât retrodenţia grupului incisiv superior este mai mare
decât prodenţia incisivilor inferiori, cu atât devine mai mare gradul de supraacoperire. Dacă
supraocluzia se asociază şi cu decalaj între muchia incizală a incisivului inferior şi centroidul
rădăcinii incisivului superior, dificultăţile de tratament şi riscul de recidivă vor fi mai mari.
Forme clinice.
Din punctul de vedere al gravităţii, putem descrie două forme clinice:
formă uşoară, cu tulburări morfofuncţionale şi estetice uşoare;
formă gravă, în care dezechilibrele ocluzale produc tulburări paradontale.
Manifestări clinice. Explorări.
Aspectul facial, proporţionalitatea feţei păstrată, dar, în foarte multe cazuri, este
micţorată, şanţul labio-mentonier este accentuat, mentonul este proeminent, buzele sunt subţiri şi
retuzate.
. Prognaţia mandibulară funcţională se caracterizează prin poziţie anterioară a mandibulei în
Caracteristici ale arcadelor dento-alveolare şi ale ocluziei constată o modificare a relaţiei
bazei apicale a arcadei dento-alveolare şi a celei coronare, în sensul că baza apicală este mai
mare decât baza coronară. Arcada poate avea formă de trapez, atât superior, cât şi inferior.
Înghesuirea dentară poate varia de la forme uşoare la forme grave, dar cu un aspect tipic;
incisivii centrali superiori pot fi verticali, de multe ori existând o palatopoziţie marcată. Incisivii
laterali sunt în vestibuloversie cu rotaţie mezială peste coroana centralilor, caninii sunt într-o
vestibulopoziţie. Incisivii inferiori pot fi într-o retro- sau proînclinare.
Pe faţa palatinală a superiorilor şi pe cea vestibulară a incisivilor inferiori se pot constata
diferite grade de abraziune
În cazurile de malocluzie severe, se constată leziuni parodontale, consecinţa
dezechilibrelor morfofuncţionale, scheletale (ocludarea incisivilor superiori în parodonţiul
grupului inferiori-lor şi a celor inferiori în bolta palatină).
Ocluzia este afectată în diferite grade de către supraacoperirea grupului incisiv; pot fi
prezente şi angrenajele inverse premolare unilaterale sau bilaterale şi distalizarea în zona
laterală.
Relaţia de postură a mandibulei (care ne permite să diferenţiem o ocluzie adâncă de o
pseudoocluzie adâncă), ca şi drumul de închidere sunt normale. În ceea ce priveşte mişcările de
lateralitate, ele sunt imposibil de efectuat (în formele grave). Sunt însă subiecţi cu un tip
masticator predominant „tocător” şi cu o activitate puternică a muşchilor ridicători ai
mandibulei.
În cazurile în care tulburarea de creştere se complică prin pierderea unor dinţi din zona
laterală, mandibula este forţată să se deplaseze şi mai distal, datorită creşterii supraocluziei.
Drept consecinţă, apare sindromul algodisfuncţional temporo-mandibular cu dureri musculare şi
la nivelul ATM.
Dezvoltarea arcadelor dento-alveolare pune în evidenţă reducerea diametrelor premolare
sau molare, baza apicală mai lungă decât baza coronară, accentuarea curbei Spee.
Malocluzia de Clasa III (după Angle)
Malocluzia de clasa III este o anomalie de ocluzie în sens sagital şi se caracterizează prin
raporturi molare mezializate şi ocluzie inversă frontală cu sau fără inocluzie sagitală inversă.
Anomaliile scheletate pot afecta mandibula printr-o dezvoltare exagerată a
mandibulei în trei sensuri ale spaţiului, prin formarea unei deficienţe de dezvoltare a maxilarului
superior sau printr-o combinaţie a celor două forme de modificări.
Prognaţia mandibulară adevărată se caracterizeză prin dezvoltarea exagerată a corpului
mandibulei în plan sagital şi acoperirea incisivă sau totală a ocluziei dentare.
Richetts şi Sghulhot definesc două tipuri de creştere:
tipul I – creşterea mandibulară se produce în sensul unei rotaţii anterioare , care formează o
supraocluzie incisivă;
tipul II -- creşterea celor două maxilare este bine coordonată, însă un exces de creştere în plan
vertical măreşte lungimea mandibulei şi provoacă o beanţă anterioară. Aceste cazuri sunt
predispuse la recidive.
perioada de trecere de la inocluzia fiziologică la ocluzia centrală (habituală), fără să fie însoţită
de o tulburare morfologică a mandibulei. Cauzele cele mai frecvente ce pot provoca apariţia
prognaţiei mandibulare funcţionale sunt conducerea articulară, care apare în urma unor afecţiuni
ale ATM, şi prezenţa cuspizilor neabraziaţi al caninilor temporari.
Diagnosticul diferenţial se efectuează :
- cu retrognaţia maxilară;
- cu prodenţia inferioară sau cu retrodenţia superioară cu ocluzie inversă frontală. - Aspectul
clinic şi datele examenelor complementare sunt asemănătoare cu cele din prognaţia mandibulară
funcţională prin relaţia molară mezializată, cu prognaţia mandibulară adevărată, prin efectuarea
testului de retropulsie a mandibulei.
Proba clinică: se efectuieză o mişcare de retropulsie a mandibulei prin exercitarea unei presiuni
moderate asupra mentonului. Proba este negativă in cazul angrenajului invers, în ocluzia inversă
frontală datorată malpoziţiilor dentare, în retognaţia maxilară şi în prognaţia mandibulară prin
macrognaţie.Proba clinică este pozitivă în ocluzia inversă frontală de conducere condiliană, cu
posibilitatea obţinerii unor rapoarte de ocluzie neutră.
22
Retrognaţia maxilară este o malocluzie caracterizată prin tulburări de creştere în sens sagital a Subdezvoltarea unei jumătăţi a mandibulei este produsă de factori ce inhibă creşterea,
maxilarului, se asociază în proporţii diferite cu un exces de creştere mandibulară. Factorii cum sunt: anchiloze produse prin traumatisme în perioada copilăriei, iradieri, osteomielită, plăgi
etiologici mai frecvenţi sunt despicăturile labio-maxilo-palatine, tulburările funcţionale: cicatrizate vicios, rezecţii tumorale, fracturi mandibulare consolidate vicios.
respiraţia orală, hipertonia buzei superioare, obiceiul vicios de muşcare a buzei superioare. În categoria subdezvoltării mandibulei se includ şi laterognaţiile din cadrul unor
Diagnosticul diferenţial se face cu: sindroame (maladia Romberg), şi tulburările în dezvoltarea primului arc brahial (maladia
- prognaţia mandibulară prin macrognaţie; Franceschetti) .
- prognaţia mandibulară funcţională;
- prodenţia inferioară cu ocluzie inversă frontală; Manifestări clinice. Explorări
- retrodenţia superioară, prin modificarea axului de înclinare a dinţilor Laterodeviaţia mandibulară se caracterizează prin asimetrie facială generată de deviaţia
unghiul IF < 105; mentonului cu mandibula aflată în ocluzie. Intraoral se pune în evidenţă deviaţia liniei trenurilor
- retroalveolia superioară, la care unghiul Pr-A/F se reduce sub 110 grade. şi a liniei interincisive (fig. 5).
Examenul cefalometric pune în evidenţă o reducere dimensională sagitală a bazei alveolare
NspNsa în raport cu baza mandibulei mai mică decăt 2 3 din acesta, unghiul SNA mai mic de
80, unghiul SNB cu valoare normală , unghiul ANB mai mic de 2 grade sau cu valori negative,
unghiul NAPg mai mic de 180 cu deschidere anterioară.
Tratamentul şi stabilirea prognosticului într-o anomalie clasa III
sunt condiţionate de următorii factori:
- gradul de discrepanţă scheletală;
- varietatea supraacoperirii frontale ce reflectă relaţia verticală a bazelor scheletale.
Tiparul scheletal normal sau clasa III forma dento-alveolară corectarea se poate realiza prin
modificarea axelor de înclinare ale dinţilor frontali- cei superiori se vor vestibulariza, cei
inferiori se vor lingualiza, cu realizarea unor rapoarte normale şi a unei supraacoperiri frontale
acceptabile.
Tiparul scheletal de formă medie - înclinaţia incisivilor tinde să compenseze decalajul
scheletal. Înclinaţia frontaliilor superiori va depăşi limitele acceptabile unghiul facial mai mare
de 130 grade .
În condiţia terapeutică se recomandă aplicarea extracţiei dentare la arcada inferioară şi
înclinarea linguală consecutivă a dinţilor frontali inferiori. Dacă incisivii sunt deplasaţi departe
de poziţia echilibrărei, au tendinţa de a se reîntoarce la poziţia iniţială. Mandibula creşte relativ
înaintea maxilarului, tiparul scheletal devine caracteristic pentru clasa III.
Discrepanţele scheletale severe caracterizează tiparul sever al malocluziei, asociat cu un aspect
facial de neacceptat. Anomalia recidivează şi singura posibilitate de obţine rezultate stabile este
tratamentul chirurgical.

Anomaliile de ocluzie în sens transversal

Laterodeviaţia mandibulară este provocată de: dezvoltarea neconcordantă a celor

două maxilare (compresiunea de maxilar); meziopoziţii ale arcadelor în zonele laterale
asimetrice; malpoziţii dentare izolate; mişcări de lateropoziţie pentru evitarea zonelor algice;
pante de conducţie; ticuri.
Laterognaţia poate fi produsă de cauze ce determină supradezvoltarea sau
subdezvoltarea mandibulei.
Supradezvoltarea poate fi cauzată de tumori ale ramului ascendent al mandibulei
a
(Kole). Chateau citează hipertrofia monoepifizară, caracterizată prin creşterea excesivă a unei
hemiarcade la mandibulă la un adolescent, mai frecvent întâlnită la sexul feminin. Aspectul
clinic este cel al unei prognaţii unilaterale.

23
Fig 5. Laterodeviaţie: a - aspect facial; b – aspect intraoral.

Fig 6. Laterognaţie:a - aspect facial; b - cavitate orală deschisă (după Heckmann).

24
 Laterognaţia se particularizează prin asimetrie facială dată de deplasarea mentonului de
partea deficitului de creştere, retruzia labio-mentonieră, aspectul de cădere unilaterală a
buzei superioare, absenţa paralelismului liniilor orizontale faciale (bicornisurale,
bipupiiare). Asimetria se agravează în poziţia în care cavitatea orală este larg deschisă.
Examenul intraoral pune în evidenţă distocluzia încrucişată de partea afectată.
Diagnostic
Diagnosticul se bazează pe controlul poziţiei de repaus a mandibulei, în care
laterodeviaţia se corectează, în timp ce în laterognaţie relaţia maxilo-mandibulară nu se
modifică; în poziţia cavitate orală larg deschisă, asimetria se accentuează.
Controlul drumului de închidere mandibulară arată devierea acestuia, în
contactul ocluzal, în laterodeviaţie; în laterognatie rămâne nemodificat.
Controlul corespondenţei frenurilor şi a liniei interincisive arată că: în laterodeviaţie vor
recula atât condilul, cât şi incisivii inferiori, în raport cu cei superiori; în laterognaţie
avansează atât condilul mai scurt, cât şi incisivii inferiori, în raport cu cei superiori.
Teleradiografia dezvăluie deficitul de creştere. E.M.G. poate să pună în
evidenţă diferenţieri în activitatea muşchilor propulsori (după Chateau, sunt forme clinice
cu un prognostic grav).
Tratament
Tratamentul profilactic în laterodeviaţie include combaterea tuturor factorilor
care determină compresiuni de maxilar, meziapoziţii, dezechilibre musculare. În cadrul
tratamentului interceptiv se pot utiliza cu succes: remodelarea artificială (şlefuirea),
metodă mult utilizată şi recomandată de Hanna Taatz în perioada dentiţiei temporare şi a
dentiţiei mixte; interceptorii ocluzali (gutiere, plăci), care au rolul de a ghida mandibula în
relaţie corectă cu maxilarul.
În perioada tratamentului ortodontic se urmăresc: expansiunea de maxilar,
distalizarea zonei laterale, corecţia malpoziţiilor dentare izolate, utilizându-se terapia fixă
sau cea mobilă, forţe funcţionale sau mecanice.În tratamentul tardiv, se recurge la
mijloace chirurgical-ortodontice.
Mai mult ca în oricare altă anomalie, în laterognaţie terapia maxilo-ortopedică
este limitată, iar mijloacele prin care se intervine, de regulă chirurgical-ortodontice, oferă
rezultate departe de cele dorite. Când se urmăreşte corecţia bazală în infraalveolia molară
şi este posibilă reducţia lateralităţii, Chateau recomandă înălţarea modificatoare a arti-
culării -- act realizat cu ajutorul unei plăci palatine cu suprafaţă masti-catorie sau cu
ajutorul unei gutiere unilaterale cimentate. Se poate utiliza, cu rezultate satisfăcătoare,
placa de expansiune cu aripă de ghidare. De asemenea, se poate recurge la aparatura
mobilă sau la cea fixă în asociere cu tracţiuni elastice intermaxilare.
Şcoala germană recomandă în terapia maxilo-ortopedică a laterognaţiei
activatorul. Opţiunea, evident, este pe deplin justificată, întrucât aparatul oferă
posibilitatea controlului permanent şi simultan al tuturor elementelor im-
plicate.Tratamentul chirurgical este indicat de severitatea tulburărilor morfologice şi de
vârsta pacientului. Intervenţiile sunt elective, în funcţie de locul tulburării de creştere, pe
ramura montantă sau pe ramul orizontal, în scopul vădit al rezolvării anomaliei de bază şi
a celor asociate. Este firesc ca în fiecare caz tratamentul chirurgical să fie completat şi
continuat prin terapie ortodontică.
Anomaliile de ocluzie în sens vertical includ:
-- sindromul de ocluzie adâncă;
-- inocluzia verticală.
Sindromul de ocluzie adâncă.
Definiţie. Sindromul ocluziei adânci este o tulburare de creştere şi dezvoltare, cu caracter
primar sau dobândit, a maxilarelor şi a proceselor dento-alveolare, caracterizată printr-un
grad mai mare de acoperire a incisivilor inferiori de către cei superiori (Clasele I, a II-a)
iar, în alte cazuri, a incisivilor superiori de către cei inferiori (Clasa a III-a).
Terminologie. Anomalia are şi alte denumiri, termenii folosiţi caracterizând relaţiile
incisive sau consecinţa relaţiei ocluzale asupra parodonţiului. Astfel, amintim: sindromul
de supra-acoperire incisivă, ocluzia adâncă sau ocluzia traumatică (Horosilkina). Şcoala
engleză utilizează termenii ver bite şi deep bite, desemnând gravitatea anomaliei: în
primul caz, ocluzie acoperită de la uşor la moderat, iar în al doilea caz, ocluzie acoperită
de grad foarte mare. Şcoala germană recurge la denumirea de ocluzie adâncă acoperită şi
„ în acoperiş", în timp ce şcoala franceză o denumeşte supraalveolodonţie incisivă şi
infraalveolie molară. Pentru forma clinică rezultată din pierderea dinţilor „zonei de
sprijin" termenul „ocluzie prăbuşită" este cel consacrat.
Fig. 7. Relaţii incisive în sindromul de ocluzie adâncă
Epidemiologie
Anomalia reţine atenţia nu atât sub raportul proporţiei care afectează populaţia, cât, mai
ales, sub aspectul prezenţei ei în combinaţie cu alte tipuri de dismorfoze (Chateau), unde
anomalia de tip vertical impune obligativitatea anumitor secvenţe şi metode de tratament.
Etiopatogenie
Factorul genetic. S-a demonstrat, prin studiile lui Korkhaus, că factorul genetic stă la
originea ocluziei adânci. De asemenea, Schwarz, prin cercetările pe nou-născuţi,
evidenţiază prezenţa ocluziei adânci în „capac de cutie” încă de la naştere. Acelaşi factor
stă la originea macro- şi microdonţiilor, ambele putând da ocluzie adâncă prin
supraalveolodonţie incisivă sau prin infraalveolodonţie laterală.Tulburările generale de
dezvoltare antrenează dezechilibre la nivelul bazelor osoase maxilare, specifice unor
sindroame de tipul Claselor I, II, III, în care apare şi ocluzia adâncă.
Obiceiurile vicioase (respiraţie orală, deglutiţie infantilă, sugerea, interpoziţia buzei sau
a diferitor obiecte) determină tulburări direcţionale de creştere, în care este afectată şi
dezvoltarea verticală. Interpoziţia musculară în zona premolar-molară poate determina
infraalveolodonţia (Chateau).
Relaţia ocluzală incisivă labilă determină pierderea contactului interincisiv, ducând la
apariţia ocluziei adânci (fig. 11.27). Caria dentară şi consecinţele ei, în special edentaţia
25
în zona laterală în perioada dentiţiei temporare, contribuie cel mai frecvent la apariţia
tulburărilor tridimensionale ale arcadelor dento-alveolare şi ale ocluziei dentare,
favorizând dezvoltarea ocluziei adânci.
Forme clinice
În cadrul sindromului ocluziei adânci se descriu două forme clinice:
- ocluzia adâncă acoperită (Clasele I, II2, III);
- ocluzia adâncă „ în acoperiş" (Clasa II1).
O entitate etiologică produsă prin pierderea „zonei de sprijin" o constituie ocluzia
prăbuşită, care poate apărea în timpul desfăşurării proceselor de creştere şi dezvoltare (în
perioada dentiţiei temporare) sau după terminarea lor în dentiţia permanentă stabilizată.
În cadrul sindromului de ocluzie adâncă, şcoala franceză descrie două forme clinice:
- supraocluzia incisivă;
- infraocluzia molară.
Pentru aprecierea gravităţii se pot folosi două sisteme: cel al relaţiilor ce se stabilesc
între întregul coronar al incisivului superior şi cel inferior sau cel în care gradul de aco-
perire este exprimat în milimetri (Horoşilkina).În ambele sisteme se descriu trei grade de
gravitate:
- Gradui I -- incisivii superiori şi acoperă pe cei inferiori cu valori cuprinse între 1/3-2/3;
exprimată în milimetri, acoperirea este de până la 5 mm;
- Gradul II -- incisivii superiori şi acoperă pe cei inferiori cu valori cuprin
se intre 2/3 --3/3; în milimetri, valorile sunt între 5-9 mm;
- Gradul III -- incisivii superiori şi acoperă pe cei inferiori cu valori ce depăşesc 3/3; în
milimetri, valoarea este de peste 9 mm.
Manifestări clinice
Manifestarea clinică este, în general, legată de dismorfoza la nivelul bazelor osoase
maxilare (Clasele I, II, III), în cadrul căreia se disting şi elemente specifice ocluziei
adânci.
În supraocluzia incisivă, etajul inferior al feţei poate fi normal sau mărit, buza inferioară
poate fi îngroşată, şanţul labio-mentonier -- accentuat. Se constată, de asemenea, o
supraacoperire incisivă în relaţia de postură a mandibulei, spaţiul de inocluzie în zona
molară nu este crescut, fapt ce permite aprecierea că supraalveolodonţia incisivă este o
supraocluzie incisivă în repaus.
În infraalveolodonţia molară, fără afectarea bazei scheletale maxilare, elementul
caracteristic este insuficienta dezvoltare a regiunii molare. Clinic, se pun în evidenţă
reducerea etajului inferior al feţei, eversarea buzei inferioare în şanţul labio-mentonier şi
supraacoperirea incisivă; elementul patognomonic rămâne, evident, spaţiul de inocluzie în
regiunea molară în relaţia de postură, cu variaţii de 4-9 mm. Dacă nu există siguranţa
aprecierii clinice a spaţiului de inocluzie în relaţia de postură, este indicată examinarea pe
teleradiografia executată în această relaţie.
În cazurile aparţinând Clasei I Angle, distingem incongruenţe dento-alveolare, de
diferite gravităţi: protruzia incisivilor superiori, retruzia incisivilor inferiori şi superiori.
In formele severe de supraalveolodonţie a grupului frontal, se constată că incisivii
superiori ocluzionează în parodonţiul celor inferiori. În funcţie de vârsta pacientului şi
reactivitatea ţesuturilor parodontale, îmbolnăvirea parodonţiului este pusă în evidenţă prin
săngerare, pungă, lartru.
În ocluzia adânca de Clasele II1 şi II2 , relaţiile scheletale şi faciale sunt
specifice acestor forme (vezi Clasele II 1 şi II2 ). În forma cu protruzie dento-alveolara,
incisivii inferiori ocluzionează în mucoasa palatină a incisivilor superiori sau în mucoasa
apofizei alveolare (fig. 8).
În forma severa de Clasa ll2 (vezi Clasa ll2), în cazurile cu retrodenţie puternică a
grupului incisiv, se constata blocarea mişcărilor de propulsie şl lateralitate mandibulară şi
apariţia timpurie a suferinţei parodontale.
În cazurile din Clasa a III-a, gravitatea anomaliei variază in funcţie de dezechilibrele
osoase. Apar leziunile odontale şi parodontale, putându-se constata prezenţa abraziunii
dentare pe feţele vestibulare ale incisivilor superiori şi pe feţele orale ale dinţilor
inferiori , supraîncărcarea anumitor grupe de dinţi, modificarea axului de transmitere a
forţelor în cadrul funcţiilor de bază ale aparatului dento-maxilar, care duc la apariţia
îmbolnăvirilor parodonţiului.
Diagnostic
Diagnosticul se pune pe baza examenului clinic şi a examenelor complementare. Este
vădit faptul că se impune efectuarea unui diagnostic diferenţial între ocluzia adâncă
adevărată şi pseudoocluzia adâncă.
Ocluzia adâncă prăbuşită este consecinţa pierderii precoce a dinţilor din zona de sprijin
în timpul dentiţiei temporare, perioadei dentiţiei mixte sau cea permanentă. Elementele
clinice sunt specifice sindromului de edentaţie în zonele laterale.
Tratament
Tratamentele profilactice şi cele precoce au drept scop înlăturarea cauzelor care
determină apariţia anomaliei şi a primelor simptome specifice ale bolii. Se vor institui
măsuri de profilaxie alimentară (care să asigure atriţia dentară), măsuri de profilaxie
funcţională (combaterea obiceiurilor vicioase şi a disfuncţiilor).Decalajele de baze osoase
se vor echilibra de timpuriu prin mijloace de terapie funcţională (miogimnastică,
dispozitive ortodontice simple de decondiţionare şi stimulare) (vezi capitolul referitor la
aparatura ortodontică funcţională).Se vor institui profilaxia şi tratamentul precoce al cariei
dentare în dentiţiile temporară, mixtă şi permanentă. Se vor aplica menţinătoa-re de
spaţiu, care să refacă integritatea tridimensională a arcadei dentare, redându-se astfel
funcţionalitatea ocluziei dentare.
În perioada dentiţiei mixte, se va urmări dirijarea proceselor de creştere şi dezvoltare ce
favorizează egresiunea molară, controlând, în acelaşi timp, rata de creştere în regiunea
incisivă, ceea ce va conduce la o relaţie ocluzală morfofuncţionala corectă, marcată prin
muchia incizală a incisivului inferior cu centroidul rădăcinii incisivului superior, precum
şi printr-o relaţie ocluzală molară de Clasa I. Între 4 şi 7 ani, Chateau recomandă
utilizarea în tratament a gutierei pentru înălţarea ocluzală, în scopul realizării ameliorării
spontane a retrognaţiei mandibulare, prodenţiei şi endognaţiei. În acelaşi scop, autorul
indica monoblocul cu gutieră unilaterală.
Scopul tratamentului în dentiţia mixtă şi dentiţia permanentă este de a realiza o curbă
sagitală şi transversală a arcadei dentare, care să asigure o ocluzie morfofuncţională
echilibrată.Hotărât, tratamentul ocluziei adânci se face în contextul dismorfozei (Clasele
I, II, III) în care este integrată, subordonându-se principiilor specifice de tratament, deşi,
ca moment al „atacului terapeutic”, ocluzia adâncă are prioritate, deoarece relaţia
verticală condiţionează mişcările direcţionale ale maxilarelor, ca, de exemplu, propulsia
26
mandibulei, retrudarea grupului incisiv.Din multiple raţiuni, tratamentul este impus de
prezenţa sau de perspectiva apariţiei leziunilor parodontale.În cadrul tratamentului trebuie
să se aibă în vedere supraocluzia incisivă, infraocluzia molară.
În prima perioadă a dentiţiei mixte, se poate interveni prin mijloace funcţionale de tipul
activatoarelor elastice sau rigide (vezi aparatele funcţionale) sau se poate apela la
aparatele biomecanice (plăci de expansiune), prevăzute cu accesorii care să controleze
creşterea în toate aceste sectoare. Evident, se pot utiliza cu succes şi aparatele fixe.
În a doua perioadă a dentiţiei mixte, terapia se bazează pe egresiunea grupului CPM 2.
În perioada dentiţiei definitive, se recurge tot mai mult la aparatura fixă, care permite
efectuarea mişcărilor corporale şi de torque ale dinţilor, şi nu cea de basculare ce se
produce în cazul utilizării aparaturii mobile (vezi tratamentul Claselor II 1 şi II2).
Tratamentul ocluziei adânci se poate face prin ingresiunea incisivă, care este greu de
realizat şi mai ales de stabilizat, prin egresiunea molară şi, în unele cazuri, prin
combinarea ambelor modalităţi.
Tratamentul infraocluziei molare este mai uşor de realizat, în majoritatea cazurilor
obţinându-se rezultate bune. Din păcate, problema stabilităţii rezultatului este dificilă,
depinzând de două condiţii. Prima implică încetarea acţiunii cauzei care a determinat
infraalveolodonţia molară. De obicei, agentul cauzal este limba, care prezintă deficienţe
funcţionale, cum sunt deglutiţiile atipice (rezolvabile prin reeducare şi antrenament
muscular pentru efectuarea corectă a funcţiei) sau deficienţele morfologice (macroglosia
care, din fericire, este rară şi în acest caz necesită tratament chirurgical). La sfârşitul
tratamentului este necesar să existe un spaţiu de minimum 2 mm în relaţia de postură a
mandibulei, în regiunea molară. Absenţa acestui spaţiu va determina reintruzia molară
produsă prin acţiunea muşchilor ridicători ai mandibulei.Nu trebuie să eludăm faptul că
oricare ar fi mijlocul terapeutic prin care se obţine egresiunea molară, aceasta are ca efect
secundar rotaţia mandibulei de lip posterior, determinând producerea sau agravarea
ocluziei distalizate.
Egresiunea molară poate fi obţinută utilizând diferite mijloace:
- egresiunea spontană a regiunii molare se produce totdeauna când a fost înlăturată cauza
(limba interpusă în deglutiţie sau în cazul macroglosiei);
- egresiunea se obţine utilizând aparatură mobilă, de exemplu, placa palatină platou
retroincizia în asociere cu tracţiunea pericraniană. Înălţimea platoului poate fi reajustată
prin adaus de acrilat autopolimerizabil cu grosimea de 2 mm. Se pot utiliza, cu rezultate
bune, aparatele bimaxilare, activatoarele elastice sau rigide. Chateau indică purtarea
aparatelor câte 12 ore pe zi şi obligativitatea utilizării lor în cursul meselor. Se foloseşte
aparatura fixă în asociere cu dispozitivele de tracţiune extraorală sau cu elastice tip Clasa
II sau III, care dezvoltă şi o forţă verticală.
Tratamentul în ocluzia prăbuşită trebuie să fie predominant profilactic şi precoce. Se va
utiliza întreaga gamă de menţinâtoare de spaţiu în perioada dentiţiei temporare şi a
dentrţiei mixte. Tratamentul în dentiţia permanentă la adolescent şi adultul tânăr se
efectuează prin mijloace protetice specifice.
Contenţia
Durata şi dispozitivele utilizate sunt cele din cadrul Claselor I, II sau III asociate cu
ocluzie adâncă.
Sindromul de inocluzie verticală
Definiţie
Inocluzia verticală este un sindrom caracterizat de existenţa unor tulburări în plan
vertical, reprezentate de lipsa contactelor dintre cele două şiruri dentare antagoniste,
conturate şi extinse în mod variat. De cele mai multe ori, anomalia se prezintă sub forma
unei entităţi de sine stătător dar cu etiologie şi evoluţie foarte variate şi, ca atare,
beneficiază de posibilităţi de tratament extrem de diversificate.
Inocluzia verticală frontală
Şcoala franceză, reprezentată de Izard şi Chateau, considerând anomaliile dento-
maxilare ca tulburări de dezvoltare neproporţionale la nivelul celor 3 segmente ale
aparatului dento-maxilar (maxilare, alveole, dinţi), împarte factorii cauzali în factori
ereditari, factori congenitali, factori generali, factori funcţionali, factori locali.
Pentru înţelegerea felului în care se instalează tulburările caracteristice ocluziei deschise,
este necesară analiza amănunţită a fiecărei categorii de factori, după cum urmează:
factorii genetici, factorii dismetabolici, factorii funcţionali, tulburările locale, factorii
iatrogeni.
Factorii genetici
Factorii genetici incriminaţi în instalarea anomaliei au fost cercetaţi de Schwarz şi
Korkhaus prin studii efectuate pe gemeni, considerându-se că transmiterea genetică poate
interesa mărimea maxilarelor, o anumită disproporţie între mărimea limbii şi spaţiul ei
funcţional şi existenţa unui anumit tip de rotaţie a maxilarelor. Se descriu astfel aceleaşi
forme de anomalii la membrii unei familii.
Deficienţele în dezvoltarea verticală a feţei se mai pot datora şi unei neconcordanţe între
tiparul erupţiei dentare, gradul şi direcţia creşterii condiliene cât şi gradului şi sensului
rotaţiei maxilarelor; aceste elemente, de cele mai multe ori, se pot compensa reciproc şi
pot duce la instalarea unor condiţii normale.Posibilităţile de compensare nu sunt
întotdeauna eficiente, iar insuficienţa mecanismelor adaptative poate permite instalarea
unor dizarmonii în plan vertical evidente în tipul de ocluzie şi de faţă hiperdivergentă
(tipar hiperdivergent). Astfel, cazurile de rotaţie posterioară a mandibulei, ca rezultat al
unei dezvoltări limitate în înălţimea ramului ascendent mandibular, pot fi accentuate de
poziţiile posterioară şi inferioară ale molarului de 6 ani superior, având ca rezultat final
instalarea unei ocluzii deschise.
Relaţiile ocluzale normale sunt tulburate în momentul în care se produce o inversare a
tiparului rotaţiei mandibulare în direcţie posterioară faţă de creşterea în acelaşi sens a
condilului, condiţie pentru care erupţia dinţilor frontali nu mai poate compensa spaţiul
format între cele două maxilare, iar acţiunea limbii agravează şi mai mult decalajul.
Acţiunea factorului genetic este evidentă în unele boli genetice, cum sunt sindromul
Down şi unele cranio-sinostoze.
Sindromul Down este o anomalie autosomală de număr, caracterizată prin supradozaj
genetic la care, pe lângă deficienţele de dezvoltare psihică şi somatică, apar şi tulburări în
dezvoltarea bazei craniului, reprezentate de un deficit de creştere localizat la nivelul
planumului. Aceasta determină instalarea unui deficit de dezvoltare a maxilarului
superior, interesând în mod special sectorul anterior care este scurtat şi care atrage după
sine apariţia ocluziei deschise. De asemenea, anomalia este agravată şi de tulburările
asociate reprezentate de microdonţie, macroglosie, însoţite de disfuncţii respiratorii,
deglutiţie infantilă, disfuncţii fonetice şi hipotonie musculară generalizată, afectând
muşchii orofaciali, respectiv orbicularul buzelor, musculatura mimicii şi a limbii.
Unele condrodistrofii, caracterizate prin transmiterea autozomală dominantă cu caracter
zamiliai, prezintă inframicrognaţia maxilarului superior şi scurtarea ramului orizontal al
mandibulei. Datorită obliterării precoce a sistemului sutural coronarian şi lambdoidian, se
produc tulburări de creştere la nivelul sincondrozelor, de la baza craniului şi a celor două
maxilare. Sutura coronară afectează astfel sincondroza intrasfenoidală şt sfeno-etmoidală,
reducând creşterea planu-mului, a orbitei şi a porţiunii superioare a maxilarului superior.
27
 Sutura lambdoidă determină, prin închidere precoce, dezvoltarea insuficientă a regiunii 4. C.M. Semnele clinice caracteristice pentru malocluzia de Clasa II1 Angle:
occipitale, astfel încât clivusul este redus şi unghiul foramenial micşorat. A. compresiune de maxilar
În aceste condiţii, ocluzia deschisă frontală se datorează rotaţiei posterioare a mandibulei
şi scurtării ramului ascendent. La tulburarea ocluzală contribuie şi lipsa de dezvoltare a B. protruzia grupului frontal
maxilarului superior. C. relaţia molară distalizată
D. mărirea etajului inferior
Controlul nivelului de cunoştinţe E. baza apicală mai mică decât cea coronară

1. Anomaliile de clasa I Angle. Consideraţii generale. 5. C.M. Selectaţi factorii etiologic care pot interveni în apariţia malocluziei de Clasa ІІІ
2 .Etiopatogenia maloocluziei de clasa I Angle. Manifestări clinice. Angle:
3. Anomaliile de clasa II Angle. Definiţie, terminologie. A. ereditatea
3. Malocluzia de clasa II1 Angle. Etiopatogenie, manifestări clinice. B. dezvoltarea în exces a maxilarului inferior
4. Malocluzia de clasa II2Angle. Etiopatogenie, manifestări clinice.
5. Malocluzia de clasa III Angle. Definiţie, etiopatogenie, forme clinice C. hipoplazia maxilarului superior
6. Anomaliile de ocluzie în sens transversal. Etiopatogenie, forme clinice. D. rahitismul
7. Laterodeviaţie. Definiţie, consideraţii generale. E. tulburările în dezvoltarea primului arc bronhial (maladia Franceschetti)
8. Laterognaţie. Definişie , consideraţii generale.
9. Anomaliile de ocluzie în sens vertical. Etiopatogenie, forme clinice. 6.C.M. Semnele clinice caracteristice pentru malocluzia de Clasa ІІІ Angle:
10. Sindromul de ocluzie adăncă, Etiopatogenie, manifestări clinice.
11. Sindromul de inocluzie verticală. Definiţie, manifestări clinice. A. relaţia molară mezializată
B. profilul feţei convex
Teste de evaluare C. profilul concav, treapta buzelor inversată
1. C.M. Cauzele alemalocluziei de Clasa III, forma falsă, pot fi: D. relaţia inversă frontală
A. cuspizii neabraziaţi ai caninilor temporari E. relaţia molară neutră
B. inserţie înaltă a frenului buzei inferioare 7. C.M. Selectaţi metodele de diagnostic aplicate pentru anomaliile de ocluzie în sens
C. pierderea precoce a dinţilor laterali sagital:
D. protezele confecţionate incorect A. ortopantomografia maxilarelor
E. dereglările de fonaţie B. teleradiografia de profil
C. teleradiografia în faţă
2. C.M. În analiza cefalometrică în cazul malocluziei de Clasa II1 se depistează:. D. teleradiografia axială
A. creşterea facială de tip anterior E. examenul biometric al modelelor de ghips (metodele Pont, Korkhauz, Gherlach)
B. micşorarea înălţimii posterioare a feţei
C. unghi goniac micşorat
D. unghi SNB micşorat 8. C.M. Sindromul de ocluzie adâncă are şi alte denumiri. Selectaţile:
E. unghi SNA micşorat A. sindromul de supraapreciere incisivă
3. C.M. Semnele clinice caracteristice pentru ectopia de canini superiori: B. termenii ,,over bite,, şi ,,deep bite,,
A. micşorarea spaţiului pentru dinţii 13 şi 23 pe arcada dentară C. sindromul progenic
B. dereglările de deglutiţie D. laterognaţia mandibulară
C. inserţia joasă a frenului buzei superioare E. supraalveolodonţie incisivă şi infraalveolia molară
D. nivelarea plicei nazo-labiale 9. C.M. Selectaţi factorii etiologici care pot interveni în apariţia sindromului de ocluzie
E. localizarea dinţilor 13 şi 23 în afara arcadei dentare adâncă
A. factorul genetic

28
B. obiceiurile vicioase (respiraţia orală, deglutiţia infantilă, sugerea buzei inferioare şi a C. ortopantomografia maxilarelor
limbii) D. teleradiograma în faţă
C. caria dentară şi consecinţele ei, în special edentaţia în zonele laterale E. teleradiograma în profil.
D. macroglosia
15. C.M. Principiile de tratament în cazul pierderii precoce a dinţilor temporari:
E. macrognaţia maxilarului inferior A menţinerea spaţiului pe arcada dentară
B protez mobil parţial cu dinţi artificiali
10. C.M. Cauzele ce pot interveni în apariţia ocluziei adânci ,,în acoperiş,,sunt: C punţi protetice demontabile
A. factorul genetic D punţi protetice fixe
B. obiceiurile vicioase (respiraţie orală, deglutiţie infantilă, sugerea limbii) E. tratament ortodontic după erupţia dinţilor permanenţi
C. dezvoltarea în exces a maxilarului inferior
16. C.M. Selectaţi varietăţile de anomalii de ocluzie în sens transversal:
D. prognaţia maxilarului inferior
A. malocluzia de Clasa a ІІІ Angle
E. caria dentară şi consecinţele ei
B. laterodeviaţia mandibulară
11. C.M. Alegeţi metodele de diagnostic pentru studiul sindromului de ocluzie adâncă: C. laterognaţia
A. ortopantomografia maxilarelor D. sindromul de ocluzie adâncă
B. teleradiografia în profil E. sindromul de inocluzie verticală
C. studiul biometric al modelelor de ghips
17. C.M. Selectaţi factorii etiologici care pot interveni în apariţia anomaliilor de ocluzie
D. spirometria în sens transversal:
E. radiografia cu ,,film muşcat” A. dezvoltarea neconcordantă a celor două maxilare
B. malpoziţii dentare izolate
C. dezvoltarea în exces unilaterală a mandibulei
12. C.M. Semnele clinice caracteristice pentru inocluzia verticală: D. deglutiţia infantilă
A. relaţia molară neutră E. respiraţia orală
B. fanta labială intredeschisă
C. profilul feţei rectiliniu
18.C.M. Semnele caracteristice pentru laterognaţia mandibulară:
D. etajul inferior micşorat
A. asimetria facială cu devierea mentonului
E. acoperirea incisivă 1/3 cu persistenţa contactului incisivo-tuberial
B. retruzia plicei labio-mentonieră
13. C.M. Semnele clinice caracteristice sindromului de inocluzie deschisă, forma C. relaţia molară neutră
adevărată: D. deviaţia liniei frenurilor şi a liniei interincisive
A. dezvoltarea în exces a maxilarului inferior E. subdezvoltarea unei jumătăţi a mandibulei
B. scurtarea dento-alveolară în regiunea frontală
C. alungirea dento-alveolară în regiunea laterală
19. C.M. Metodele de diagnosticare aplicate pentru studiul anomaliilor de ocluzie în sens
D. profilul feţei drept transversal:
E. persistenţa inocluziei verticale, cuplarea forţată a buzelor A. ortopantomografia maxilarelor
14. C.M. Selectaţi metodele de diagnostic aplicate în cazul sindromului de inocluzie B. teleradiografia facială (în faţă)
verticală: C. teleradiografia axială
A. studiul antropometric D. radiografia cu ,,film muşcat”
B. studiul biometric al modelelor de ghips E. *studiul antropometric

29
20. C.M. Sindromul de compresie de maxilar prezintă C. şurubul ortodontic
A. lipsa semnelor faciale D. gutiere ocluzale
B. în formă de protruzie, aliniere dentară E. croşetele
C. în formă cu protruzie, înghesuiri dentare
D. în formă cu protruzie, spaţieri dentare 26. C.M. Element de expansiune maxilară:
E. ocluzie distalizată frecvent A. şurubul ortodontic
B. arcul Coffin
21. C.S. Poziţia capului lăsat pe spate în timpul somnului poate provoca: C. arcul vestibular de retractie
A. inocluzie verticală D. arcul în forma de ciuperca
B. ocluzie distală E. arcul în diapazon
C. ocluzie adâncă
D. ocluzie mezială 27. C.S. Recidivă se numeşte:
E. ocluzie încrucişată A. perioada de stabilizare a rezultatelor tratamentului ortodontic activ
B. complicaţia în perioada tratamentulu ortodontic activ
C. apariţia mobilităţii patologice a dinţilor
22. C.M. Exerciţii de antrenament pentru muşchii propulsori ai maxilarului inferior sunt
indicate în: D. dezechilibrul dintre formă şi funcţie apărut după finalizarea tratamentului ortodontic
A. compresiunea de maxilar E. dereglarea funcţională
B. retropoziţia maxilarului superior
28. C.S. Apariţia mobilităţii patologice dentare se numeşte:
C. retropoziţia maxilarului inferior
A. recidivă
D. ocluzia adâncă asociată cu hipoplazie mandibulară
B. contenţie
E. laterodeviaţia mandibulară
C. complicaţie
23. C.M. Aparatele ortodontice profilactice sunt: D. greşeli
A. aparatele folosite în tratamentul anomaliilor de ocluzie E. dereglări funcţionale
B. aparatele ce previn formarea anomaliilor dento-maxilare
29. C.M. Complicaţiile apărute în urma aplicării forţelor excesive:
C. aparatele folosite la stabilizarea rezultatelor obţinute
A. stabilirea incorectă a diagnosticului
D. aparatele folosite în tratamentul anomaliilor dinţilor izolaţi
B. apariţia mobilităţii patologice dentare
E. aparatele folosite în urma pierderii precoce a dinţilor temporari
C. resorbţile radiculare
24.. C.S. Aparate de contenţie sunt: D. stabilirea incorectă a planului de tratament
A. cele menţinătoare de spaţiu E. afecţiuni ale periodonţiului
B. aparatele folosite în tratamentul malocluziilor
30. C.M. Ocluzia distalizată este însoţită de:
C. aparatele ce previn formarea anomaliilor dento-maxilare
A. profil convex
D. aparatele de înlăturare a deprinderilor vicioase
B. subnazale înaintea planului nazo-frontal
E. aparatele folosite la stabilizarea rezultatelor obţinute
C. treaptă labială accentuată
D. devierea liniei interincisive inferioare
25 C.S. Element ce se foloseşte la înclinarea orală a grupului incisiv: E. prezenţa sau absenţa inocluziei sagitale
A. arcul vestibular de retracţie
B. arcul Coffin 31 C.M. În sindromul de compresie, arcadele pot fi:

30
A. îngustate simetric E. interpunerea între arcadele în zonele laterale a degetului, limbii, creonului
B. lărgite anterior
37. C.M. La pacientul cu ocluzie adăncă:
C. alungite
A. etajul inferior este micşorat
D. scurtate
B. unghiul mandibular este mărit
E. îngustate asimetric
1 C. este prezentă procheilia superioară
D. şanţul labio-mentonier este şters
32. C.M. În tratamentul profilactic al sindromului de compresie se recomandă: E. mentonul este, uneori, proeminent
A. la sugarul alimentat artificial -- folosirea linguriţei pentru a asigura o alimentaţie
completă 38 C.M. Complicaţii ale ocluziei adânci sunt:
B. reeducarea rspiraţiei nazale după adenoidectomie A. cariile aproximale la grupul frontal
C. decondiţionarea sugerii degetului prin coaserea mânecii de la pijama B. hiperestezia dentinară
D. păstrarea integrităţii zonei de sprijin şi refacerea ei căt mai corectă C. paradontitele cronice marginale
E. extracţia dirijată D. edentaţia latro-laterală inferioară
E. modificările patologice ale articulaţiei temporomandibulare
33. C.M. Profilaxia compresiei de maxilar include:
A. asigurarea unei alimentaţii raţionale a mamei în timpul sarcinii 39. C.M. Tratamentul profilactic al anomaliilor din grupa prognaţiilor mandibulare
B. decondiţionarea tuturor obiceiurilor vicioase include:
C. diversificarea alimentaţiei cât mai precoce în primul an de viaţă A. prevenirea apariţiei şi desfiinţarea contactelor premature ocluzale
D. eliberarea pasajului aerian nazo-faringian B. dispensarizarea copiilor care provin din familii cu prognaţii mandibulare
E. prevenirea meziopoziţiei generalizate C. saltul articular
D. antrenamentul musculaturii obrazului
34. C.M. Disjuncţia intermaxilară: E. decondiţionarea tipului de propulsie
A. se realizează la nivelul ambelor maxilare
B. se realizează la nivelul arcadei superioare 40. C.M. Semnele orale ale prognaţiei mandibulare cu macrognaţie:
C. constă în desfacerea suturii medio-palatine şi incisivo-canine A. diasteme mari în dentiţia temporară la arcada inferioară
D. se utilizează forţe medii şi mari, cu aparate mobile B. disociere a ritmului de erupţie între dinţii superiori şi cei inferiori
E. este obligatorie o perioadă de contenţie de cel puţin 45 de zile C. dinţii inferiori erup mai greu
D. distanţe mari între germenii dinţilor succesionali inferiori
35. C.M. Disjuncţia intermaxilară este indicată în: E. baza apicală la nivelul arcadei superioare micşorată în sens transversal
A. compresia de maxilar, formă cu protruzie şi spaţiere dentară accentuată
B. îngustarea foarte mare a arcadei superioare şi a bolţii palatine 41 C.M. Semnele pseudoprognaţiei mandibulare (retrognaţia superioară):
C. arcada inferioară dezvoltată normal A. profil concav
D. terapia rapidă B. subnazale posterior planului nazo-frontal
E. la pacienţii de 8-12 ani, compresia de maxilă C. gnation anterior planului orbito-frontal
D. treaptă labială inversată prin retrocheilie superioară
36. C.M. În etiopatogenia ocluziei adânci acoperite sunt incriminaţi: E. etaj inferior mărit
A. factorii ereditari (studii făcute pe gemeni şi familii)
B. factorii endocrini – (ocluzia adăncă acoperită din acromegalia juvenilă) 42. C.M. În plan vertical, în regiunea frontală, putem întâlni:
C. siderarea creşterii verticale în regiunea laterală a arcadelor A. inocluzie sagitală
D. obiceiul vicios de sugere a degetului ( vestibulo-poziţia incisivilor laterali) B. supraacoperire 1/3
31
C. devierea centrului estetic B. stimularea dezvoltării ambelor maxilare
D. relaţii inverse C. deplasarea mandibulei distal
E. inocluzie verticală D. efectuarea saltului articular
E. asigurarea unei supraocluzii incisive 1/3
43. C.M. Anodonţia de incisiv:
A. de cele mai multe ori, este simetrică 49. C.M. Factorii etiopatogenici în ocluzia adâncă acoperită sunt:
B. este însoţită de nanismul dintelui omolog A. factorii ereditari
C. se transmite întodeauna ereditar B. breşele dentare în regiunile laterale ale arcadelor
D. se însoţeşte de modificări de volum ale celorlalţi dinţi C. interpunerea între arcade în zonele laterale a limbii, degetului, obrazului
E. se întâlneşte doar la dinţii permanenţi D. o anumită conformaţie
E. factorii locali de mediu
44. C.S. În anodonţia unilaterală de incisiv lateral:
A. dinţii temporari persistă timp îndelungat pe arcadă 50. C.M. Unghiul SNA-SNB poate fi mărit în:
B. este indicată extracţia cât mai devreme a dinţilor temporari A. retrognaţia mandibulară
C. migrarea mezială se realizează la orce vârstă, cu maximă uşurinţă B. prognaţia maxilară
D. nu este obligatorie extracţia incisivului lateral de partea opusă C. prognaţia bimaxilară
E. se recomandă extracţii dirijate în scop ortodontic D. retrognaţia maxilară
E. micrognaţia mandibulară
45. C.S. În plan transversal, ocluzia se analizează la nivelul:
A. molarului de 6 ani 51 C.M. Tratamentul profilactic al ocluziei deschise include:
B. premolarilor A. alimentaţia raţională (calitativ şi cantitativ)
C. incisivului B. profilaxia rahitismului
D. grupului lateral C. purtarea plăcuţei vestibulare
E. molarilor de minte D. decondiţionarea obiceiurilor vicioase de interpunere între arcade
E. înlăturarea deglutiţiei infantile
46. C.M. În plan sagital, în zona frontală putem întâlni:
A. inocluzie sagitală 52. C.S. În ocluzia adâncă acoperită, ocluzia este distalizată datorită:
B. inocluzie verticală A. retrodentiţiei incisivilor superiori
C. devierea centrului estetic B. retrodentiţiei bimaxilare
D. ocluzie inversă C. deplasării posterioare a mandibulei
E. supraacoperire frontală D. mauializării dinţilor laterali superiori
E. distalizării dinţilor laterali inferiori
47. C.M. Ocluzia distalizată se întâlneşte în:
A. compresiunea de maxilar Răspunsuri:
B. pseudoprognaţia mandibulară 1. A,D 28. C
2.A,C,D 29. B,C,E
C. retrognaţia maxilară 3.A,D 30.A,B,E
D. ocluzia adâncă acoperită 4.A,C,D 31. A
E. retrognaţia mandibulară 5.A,B,C 32 B,C,D
6.A,C,D 33. B,D
48. C.M. Tratamentul curativ în prognaţia mandibulară urmăreşte: 7.A,B,E 34.C
8.A,B 35.A,B
A. frânarea creşterii mandibulare
32
9.A,B,C 36.A,B - tipul constituţional endomorf: subiecţii sunt graşi, scunzi, cu membrele scurte, gât
10. A,B 37.A,C scurt, musculatură hipotona, faţă lată (feuriprosopie), ovală sau pentagonală, scundă,
11.A,B,C 38.A,C arcadele alveolare sunt late (curistafilie) şi mari, cu dinţii mari, iar structura osoasă
12. A,B,C 39.A,B,E biochimică este carbocalcică sau fluorocalcică. Acceptă tratamentele ortodontice,
13.B,C,D 40.B,D fără însă a urma cu regularitate şedinţele de control periodic;
14.A,B,C,D 41.A,B,C,D - tipul constituţional mezomorf (atletic): subecţii au înălţime medie, cu umerii laţi,
15.A,B,C 42.B,E musculatura puternică, cu faţa colţuroasă, pentagonală cu baza în jos la sexul
16.B,C 43.B,C,E masculin şi ovală la sexul feminin, de mărime medie. Arcadele alveolare şi dentare
17.A,C 44.A sunt proporţional dezvoltate (mezostafiline). Colaborează bine cu ortodontul,
18.A,D,E 45.D urmând cu regularitate şedinţele de tratament.
19.A,B,E 46.A,D - tipul constituţional ectomorf se caracterizează prin talie înaltă, membre lungi, faţa
20.C,D,E 47.A,D,E înaltă (hiperleptoprosopie), alungită (dolicoprosopie), capul alungit antero-posterior,
21.B 48..A,C,D musculatură hipotonă. Conturul facial este oval sau pentagonal, arcadele alveolare
22.C,D 49.A,B sunt alungite şi înguste. Sunt buni colaboratori în perioada de tratament.
23.B,E 50.B,C Examenul clinic de specialitate urmăreşte stabilirea unui diagnostic morfologic,
24.E 51.B,D,E funcţional şi etiologic, a limitelor de variabilitate normală a dimensiunilor elementelor
25.A 52.C aparatului dento-maxilar, a ritmului lor de dezvoltare şi a capacităţii de adaptare a
26.A,B arcadelor alveolo-dentare la desfăşurarea funcţiilor şi stimularea structurilor parodontaie.
27.D
2.Anamneza

Elaborare metodica №__5__
Tema: Examenul clinic ortodontic. Examenul general, facial, endo-oral.
Examenul fotostatic.
Scopul lecţiei practice:
1. Studierea şi completarea fişei ortodontice
2.Însuşirea etapelor de examinare al pacientului la disciplina Ortodonţie
3. Studierea metodelor fotostatice.
Actualitatea temei.
Examenul clinic ortodontic al unui subiect cu anomalie dento - maxilară începe cu
anamneză şi examenul general, pentru a cunoaşterea motivele prezentării şi reactivităţii
copilului în perioada de tratament.
1.Evaluarea subiectului
Evaluarea personalităţii subiectului oferă date asupra disponibilităţilor sale de colaborare
cu medicul. Cuplul medic -- pacient solicită o oarecare legătură de simpatie pentru
angajarea unei confianţe mutuale a terapeuticii. Cooperarea este direct legată de factorii
psihologici de personalitate ai subiectului.
Evaluarea nivelului mental vizează aprecierea inteligenţei subiectului în vederea
cunoaşterii atitudinilor sale comportamentale. Familia, educatorii, psihiatrii sau psihologii
pot să-şi aducă contribuţia la cunoaşterea individuală a subiectului şi, în principal, la
dezvoltarea psihica a acestuia conform vârstei (H.G. Gough şi A.B. Heibrun).
Evaluarea dezvoltării somatice presupune măsurarea taliei, a greutăţii şi efectuarea
examenului general. Acestea permit stabilirea tipurilor constituţionale. Sheldon descrie
următoarele tipuri constituţionale:
*Motivaţia prezentării:
1. afecţiuni ale dinţilor, parodonţiului, mucoasei orale;
2. leziuni traumatice ale părţilor moi, dinţilor, maxilarelor;
3. tulburări fizionomice, de masticaţie şi de fonaţie.
*Antecedentele heredo-colaterale:
1 .boli metabolice (rahitism, diabet, carenţe vitaminice);
2. boli transmisibile ereditar, cu caracter dominant sau recesiv: irognaţie
mandibulară, anomalii dentare de volum (macrodenţia, nicrodenţia), ocluzie
adâncă acoperită;
3. boli genetice autosomale sau gonosomiale;
4. boli generale ale mamei în perioada de graviditate: afecţiuni infecto-
contagioase, toxicoze, avitaminoze.
*Antecedentele personale generale:
1. naşterea: la termen, prematură, dacă a fost eutocică sau distocică
(aplicarea forcepsului, cezariană);
2. alimentaţia:
- naturală (la sân) până la 3-4 luni;
- artificială (cu biberonul sau cu linguriţa);
- mixtă;
3. bolile din perioada copilăriei:
- boli infecto-contagioase: ( eruptive, virotice, hepatite);
- boli de nutriţie: (dispepsii, distrofii, alergii);
- boli metabolice: (rahitism, avitaminoze, diabet);
- boli generale: (respiratorii, cardiace, digestive, renale).
(În caz de tulburări respiratorii, se va preciza tipul respirării în timpul somnului
(normală, orală, mixtă); de asemenea, antecedentele de adenoectomie sau
amigdalectomie.)
4. obiceiurile vicioase:

33
 - suptul degetelor (police, index), buzei inferioare, vârfului limbii,
diferitelor obiecte;
- interpoziţie de deget, limbă, buză, diferite obiecte (în mod normal,
nu se interpune nimic între dinţii în repaus);
- masticaţia: Clasificarea tipurilor faciale
1) ritmul: normal, leneş, grăbit; A. tip caucazian sau mediterane: cu înfăţişarea largă şi tendinţă la
2) eficienţă: bună, normală, redusă; brahygnaţie;
- deglutiţia: palatală, infantilă, normală, sublinguaiă, B. tip nordic: cu faţa alungită şi îngustă;
- atitudini posturale: C. tip asiatic: cu pomeţii largi şi plaţi;
1) în timpul diferitor activităţii: sprijinirea bărbiei D. tip negroid: cu buzele groase şi protrusive;
cu mâna, sprijinirea obrazului în pumn; E. hipereuriprosop, euriprosop: faţă scurtă (x - 78,9 79-83,9)
2) în timpul somnului; capul în hiperflexie F. mezoprosop: faţă medie (84,0 - 87,9)
sau hiperextensie, ticul de propulsie al mandibulei. G. leptoprosop, hiperleptoprosop: faţă lungă (88 - 82,9 93-x)
*Antecedente personale stomatologice:
1. aprecierea erupţiei dinţilor temporari şi permanenţi (normală, rapidă sau
întârziată); Integritatea părţilor osoase este evidenţiată prin palpare.
2. starea de sănătate a dinţilor temporari şi permanenţi, prezenţa cariilor dentare Integritatea părţilor moi: aspect, coloraţie, prezentare topografică.
simple şi complicate;
3. pierderea precoce a dinţilor temporari; Simetria facială. se apreciază în funcţie de planul median, ce traversează
4. prezenţa unor tratamente odontale şi ortodontice şi rezultatele obţinute. nasion, naso-spinalis şi gnation, şi de perpendicularele pe acesta, care trec prin nasion,
naso-spinalis, comisurile labiale, gnathion, şi sunt paralele între ele, iar etajele - egale.
3.Examenul clinic facial Putem întâlni asimetrii faciale, cu devierea mandibulei spre stânga sau spre dreapta,
Examenul clinic specializat cuprinde: poziţie relativă în raport cu planul sagital median al simfizei.
I. structurile cranio-faciale;
II. părţile moi; Egalitatea etajelor. În mod normal, etajul mijlociu şi cel inferior sunt egale.
III. ocluzia dentară. Modificări dimensionale apar la nivelul etajului inferior: mărirea etajului în prognaţiile
mandibulare anatomice, ocluziile deschise anatomice şi reducerea lui în ocluziile adânci
3.1.Examenul cranio-facial acoperite.
Formele craniului şi ale scheletului facial sunt exprimate cantitativ cu ajutorul Forma frontalului şi a nasului influenţează linia de profil. Configuraţia
indexului de lungime/lăţime. frontalului este genetic şi etnic determinată şi variază în funcţie de vârstă şi sex. Frontalul
Indexul de lungime/lăţime al craniului se bazează pe estimarea antropometrică a poate fi definit ca „îngust” sau „larg”, „plat” sau „bombat”.
lărgimii maxime şi a lungimii maxime ale craniului: La examinarea nasului ne interesează stadiul de maturaţie (nas infantil, nas
adult), înălţimea nasului, lărgimea bazei, dimensiunea şi simetria narinelor.
lărgimea maximă Examenul buzelor: grosimea buzelor, înălţimea lor, starea tonusului; şi poziţia
l= x 100 lor în stare de repaus (în contact labial, inocluzie labială), şanţul labio-mentonier, raportul
lungimea maximă buzelor cu dinţii în repaus şi în timpul surâsului, lărgirea fantei labiale.
Examenul mentonului: configuraţia mentonului depinde de structura osoasă
subiacentă, de grosimea părţilor moi şi de tonicitatea musculară. Lărgimea mentonului şi
Clasificarea tipurilor de craniu: dezvoltarea verticală a acestuia prezintă un interes deosebit în ortopedia dento-
* dolicocefal (craniu lung); x-75,9; facială. Un exces de înălţime a mentonului antrenează modificări ale poziţiei labiale
* mezocefal (76,0-80,9); inferioare şi ale ocluziei labiale.
* brahycefal (craniu scurt, 81 – 85,5);
* hiperbrachycefal (85,5). Profilul feţei se apreciază în funcţie de linia de profil ce trece prin nasion (N),
naso-spinalis anterior (Nsa) şi pogonion (Pg). În mod normal această linie este dreaptă -
Indexul morfologic facial: profil drept. Când linia prezintă convexitate (gnathionul, este retropulsat), profilul este
convex, iar când gnationul are poziţie anterioară profilul este concav.
înălţimea facială Examenul articulaţiei temporo-mandibulare: scopul examenului este punerea în
l= x 100 evidenţă a triadei simptomatice (Rakosi): cracmente sau crepitaţii, durere, tulburări
funcţionale, în cazul tulburărilor articulare, prin palparea articulaţiilor temporo-
laţimea bizigomatică mandibulare în timpul mişcărilor de deschidere a cavităţii orale se evidenţiază: durere la

34
presiune, mobilitatea condililor (simetrică, asimetrică), durere la palparea muşchiului
pterigoidian extern. O durere bilaterală la presiune este semnul unei tulburări articulare
iniţiale.
Se analizează:
* deschiderea cavităţii orale: normală (3-5cm), limitată (sub 3 cm;
determinată de trismus, constricţie, anchiloză) şi exagerată, adică mai mare
de 5 cm (în laxitatea capsulară);
* excursia mentonului la deschiderea şi închiderea cavităţii orale, care în
mod normal se realizează în formă de arc de cerc în plan mediosagital. La
subiecţii cu tulburări de articulaţie dentară, mişcările anormale sunt
expresia asincronismului contracţiei musculare cu coincidenţa curbelor
de deschidere şi închidere şi apariţia mişcărilor în zigzag ale mandibulei,
cu deviaţii tipice în formă de „C” sau „S”.
Examenul radiologic al articulaţiei temporo-mandibulare precizează:
- poziţia condililor în raport cu cavitatea glenoidă;
- lărgimea liniei articulare;
- modificările de formă şi structură ale condilului şi cavităţii glenoide.
Examenul ganglionilor cervico-faciali: prin metoda palpatorie se evidenţiază
ganglionii mentonieri, submaxilari, latero-cervicali, analizându-se numărul, dimensiunea
( mari, medii, mici, (nepalpabili), consistenţa (moale, dură sau renitentă), sensibilitatea la
presiune, mobilitatea sau aderenţa ia structurile vecine.
Analiza arcadelor alveolare
*Forma arcadelor alveolare:
- în dentiţia temporară -- formă de semicerc;
- în dentiţia mixtă sau definitivă predomină forma de parabolă la arcada superioară
şi de semielipsă la arcada inferioară,
*Simetria arcadelor în raport cu planul mediosagital. Arcadele pot fi
simetrice sau asimetrice.
*Adâncimea şi forma bolţii palatine: forma bolţii poate fi arcuită, cu
adâncime medie sau mare (ogivală, gotică). Prezenţa torusului palatin pe
linia mediană cu două firide paramediane în compresiunile de maxilar.
La subiecţii cu anomalii dento-maxilare, forma arcadelor alveolo-dentare se
poate modifica:
- arcada în „V" -- compresiune localizată la nivelul caninilor;
- arcada în „omega" — compresiune la nivelul premolarilor;
- arcada în „U" -- compresiune la nivelul molarilor;
- arcada în „trapez", când există o turtire a arcului frontal;
- arcadă în „M", -- când există o ectopie bilaterală de canini şi o înghesuire dentară
frontală (fig.1).

3.2. Examenul endo-oral

Examenului clinic se supun: arcadele dentare, arcadele alveolare,
parodonţiului, părţile moi (limba), ocluzia.

Analiza dinţilor în cadrul arcadelor dentare

- prezenţa sau absenţa anormală a dinţilor; Fig.1. Forme anormale de arcadă alveolară.
- mărimea, forma, culoarea şi calitatea dinţilor;
- cariile dentare, distrofiile şi displaziile prezente, cu precizarea localizării lor
topografice; Interpretarea fotografiei
- secvenţele şi direcţia de erupţie, vârsta
dentară; Interpretarea fotografiei în norma frontală se trasează pe fotografie linia
- anomaliile dentare izolate sau de grup în mediană, unind punctele nasion (N), naso-spinalis anterior (Nsa) şi pogonion (Pg), şi se
cele 3 planuti ale spaţiului: prelungeşte până la trichion (Tr) şi gnation (Gn). Linia medianг trebuie să fie verticală.

a. sagital: mezio - sau distopoziţii;

b. transversal: vestibulopoziţie
sau oropoziţie;
c. vertical: infra - sau
suprapoziţie, rotaţii dentare;

- uzura dentară sub două forme clinice:

a.abraziunea dinţilor; Fig.2 .Examen fotostatic: normă frontală.
b.atriţia dinţilor;
- anomaliile de sediu: ectopia dentară, incluzia dentară, transpoziţia dentară,
heterotopia.

35
 Prin trichion (Tr), ophrion (Oph), nasion (N), naso-spinalis anterior (Nsa) şi
gnathion (Gn). Se trasează câte o perpendiculară pe linia mediană, rezultând trei etaje,
care în mod normal sunt egale (fig.2):
I. etajul frontal (Tr-Oph);
II. etajul nazal (mijlociu) ( Oph-Nsa);
III. etajul oral (inferior) (Nsa-Gn).

În cazul simetriei etajelor, aceste perpendiculare sunt paralele între ele. Se

analizează:
- verticalitatea liniei mediane;
- dimensiunea facială verticală şi egalitatea etajelor faciale;
- raporturile dintre diferite părţi moi (închiderea labială);
- aspectul elementelor anatomice. Fig.3 . Examen fotostatic.

În cadrul anomaliilor dento-maxilare se pot întâlni:

o linia mediană nu este verticală; ea deviază spre stânga sau spre Acest spaţiu este împărţit de două drepte verticale, paralele între ele, în 3
dreapta; porţiuni (zone).
o punctul nazo-spinalis deviază spre zona hipotrofiată sau spre zona Într-un profil ideal, punctul subnazal se situează pe verticala ce trece prin
opusă hipertrofiei; nasion, pogonionul cutanat se găseşte la mijlocul câmpului de profil, iar gnathionul
o punctele pogonion şi gnation deviază de partea anomaliei. cutanat se găseşte înaintea planului orbitar al lui Simon (Rakosi).
În funcţie de poziţia punctului naso-spinalis anterior în raport cu planul nazo-
În cazul asimetriei faciale, linia ce uneşte naso-spinalis anterior şi pogonion frontal al lui Dreyfus există trei tipuri de profil (fig. 4.):
face un unghi de mărime variabilă, faţă de linia mediană. 1.profil drept;
Putem să constatăm şi inegalitatea etajelor, în special a etajelor mijlociu şi 2.profil înainte (convex);
inferior. Cele mai frecvente modificări le întâlnim în etajul inferior: 3.profil retras (concav).
- mărirea etajului în prognaţiile mandibulare anatomice, ocluziile deschise anatomice
(rahitism);
- reducerea etajului în ocluziile adânci.
Interpretarea fotografiei de profil
Se foloseşte metoda cefalometrică de interpretare după Simon, Dreyfus,
Schwarz.
Se trasează 3 planuri de referinţă:
I. planul orizontal de la Frankfurt, de la conductul auditiv extern (auriculare)
(Au) la punctul cel mai inferior al orbitei (Or);
II. planul naso-frontal al lui Dreyfus, din nasion perpendicular pe planul de la
Frankfurt;
III. planul orbito-frontalal al lui Simon, din orbitale perpendicular pe planul Fig. 4. Tipurile de profil facial.
orizontal de la Frankfurt.
Spaţiul dintre cele două verticale constituie câmpul facial de profil (KFP), iar De asemena, analizând poziţia punctului pogonion cutanat în raport cu punctul
distanţa între cele două verticale este de 13-14 mm la copil şi de 15 -- 17mm la adult. naso-spinalis anterior, în cadrul tipurilor de profil, distingem două subdiviziuni, în funcţie
(fig.3) de poziţia (anterioară sau posterioară) a pogonionului cutanat. Din combinarea lor rezultă
9 tipuri de profil. (fig.5).

36

Fig. 5. Tipurile de profil facial.
Pentru a aprecia proeminenţa mentonului faţă de buza superioară,
Schwarz (1953) introduce tangenta gurii şi anume dreapta ce uneşte
pogonionul cu naso-spinalis anterior, formând cu planul nazo-frontal un
unghi de 10°. Acest unghi creşte în retrognaţiile mandibulare (profil
convex) şi scade sub această valoare în prognaţiile mandibulare (profil
concav).
Există posibilitatea de apreciere a dimensiunii verticale a zonelor nazală,
alveolo-maxilara şi alveolo-mandibulară. Pe fotografia de profil, din punctul auriculare se
trimit raze ce trec prin nasion (N), proeminenţa lobului nazal (Prn), tuberculul labial
superior (LS) şi pogonion (Pg). (fig.6.).
Fig. 6. Metoda radială de interpretare a fotografiei de profil.
Se delimitează 4 unghiuri cu următoarele valori:
1. unghiul nazal între 20° şi 27°;
2. unghiul maxilar -- între 12° şi 17°;
3. unghiul mandibular -- între 14°-20°;
4. unghiul nasion -- auriculare -- pogonion apreciază deschiderea profilului între
nasion şi pogonion şi variază între 47° şi 62° (Peck).
3. Examinarea convexităţii profilului
Convexitatea profilului fără nas a fost propusă de Subtelny şi este reprezentată de
unghiul format între prelungirea dreptei ce uneşte punctele glabella (G) şi subnazale cu
dreapta subnazale - pogonion (Pg) şi are o valoare medie de 13,1° ± 5,75. Acest unghi se
reduce în perioada de creştere. (fig. 7)
Fig. 7.Examinarea convexităţii profilului (Metoda Subtelny).
Convexitatea totală de profil, luându-se în consideraţie şi nu este reprezentată
de unghiul format între prelungirea dreptei G (gоabe Pn (pronasal) şi dreapta Pg - Pn şi
are o valoare medie de 43,8°+ 6,3
Protruzia labоală superioară este distanţa în milimetri dintre (punctul labial
superior şi punctul cel mai anterior al buzei superioare planul estetic Pg - Pn. (R.M.
Rich). Valoarea medie este de 2,7 mm ± 2 la vârsta de 9 ani. Distanţa creşte odată cu
vârsta, pentru că profilul devine mai retrus în timpul creşterii. (fig.8)
Fig. 8. Protruzie labială: a – superioară; b –
inferioară.
a b
Protruzia labială inferioară este distanţa dintre Li (punctul labial inferior --
punctul cel mai anterior al buzei inferioare) şi planul estetic. Valoarea medie este de 2
mm ± 2 mm şi creşte odată cu vârsta.
Holdaway utilizează o linie de armonie, unind punctele Pg şi UL (punctul
extrem al buzei superioare). În mod normal această linie trebuie să fie la o distanţă de 5
mm faţă de punctul subnazal. De asemenea, un unghi „H” cu linia N-B şi are o valoare
minimă de 0D-2C. (fig. 9.)
37
 5.Examenul musculaturii aparatului dento – maxilar.
6.Examenul fotostatic, metodelede analiză fotografică.
7.Examenul de model, studiul de model, analiza dezvoltării arcadelor dentare alveolare.
8.Studiul ocluziei statice, raportul în sens sagital, la nivelul caninului, incisivilor.
9.Raportul în sens transversal, molar canin, incisiv.
10.Raportul în sens vertical în zonele laterale, la canin şi zona frontală.

Teste de evaluare

1 C.М. Antecedentele hetero-colaterale cuprind:

A. starea sănătăţii a mamei în timpul sarcinii
B. afecţiunile ORL la copii
C. susceptibilitatea părinţilor pacientului la adm (anomalii dento-maxilare)
Fig. 9. Liniile de profil D. perderea prematură a dinţilor
Holdaway şi Steiner. E traumatismele la naştere (obstetricale)

Linia estetica „S" este trasată de Steiner şi uneşte pur pogonion cutanat cu 2. C.M.Antecedentele personale generale:
porţiunea mijlocie a aripioarei nazale. În mod normal buza superioară şi cea inferioară A.naşterea
sunt tangente la această linie. B.alimentaţia sugarului
Valorile pot fi pozitive sau negative, în funcţie de forma anomalii. B.bolile din perioada copilăriei
Pentru determinarea aspectului profilului, se trasează două linii: o linie ce D.bolile genetice autosomale sau gonosomale
uneşte punctul glabella cu marginea liberă a buzei superioare şi cealaltă linie uneşte E bolile generale ale mamei în perioada graviditţii
marginea liberă a buzei superioare cu pogonion cutanat.
Dacă cele două linii realizează o dreaptă verticală, profilul este drept. Când între
ele se formează un unghi, profilul este modificat: dacă unghiul este cu deschidere 3.C.S. În pierderea precoce a zonei de sprijin se recomandă:
posterioară (înapoi), profilul este convex, iar dacă unghiul este cu deschidere anterioară A. aplicarea tratamentelor ortodontice active
(înainte), profilul este concave. B. lărgirea arcadelor
Linia profilului influenţează fizionomia. Ea nu corespunde întotdeauna cu C. alungirea arcadelor cu distalizarea dinţilor posteriori
proiecţia pieselor osoase subiacente. D. accelerarea chirurgical-ortodontică a erupţiei dinţilor permanenţi
Pentru un studiu mai amănunţit se recomandă să fie analizate: E. aplicarea de aparatelor ortodontice pasive
- estetica profilului cutanat;
- estetica surâsului;
- clasificarea profilului labial; 4.C.M. Numiţi metodele de diagnostic conform cărora putem determina vârsta copilului:
- modificările profilului în timpul creşterii; A.teleradiografia de profil
- modificările profilului după un tratament ortodontic. B. radiografia mâinii
În timpul surâsului, poziţia cea mai armonioasă pare să fie simetria dintre curba C. ortopantomografia maxilarelor
marginilor incisivilor superiori şi curba părţii superioare a buzei inferioare. Surâsul cel D. examinarea clinică
mai plăcut nu descoperă decât gingia liberă a incisivilor superiori. Un practician E. metoda biometrică de studiu al modelelor de diagnostic
complet în ortodonţie trebuie să posede sau să cultive un oarecare simţ estetic, care să
ţină de criteriile estetice contemporane. 5.C.M.Metodele de radiologie sunt utilizate pentru diagnosticul :
A. incluziei dentare
B. dinţilor supranumerari
Controlul nivelului de cunoştinţe. C. înghesuirii dentare
1.Examenul clinic. Motivele prezentării, antecedentele heterocolaterale, antecedentele D.anodonţiei
personale. E. anomaliei de formă a dintelui
2.Examenul general. Tipul facial, varietăţile, etapele examenului extraoral, varietăţile de
profil 6. C.M. Metodele de diagnostic indicate în anodonţiile parţiale primare:
3. Examenul endoral. Examinarea vestibului cavităţii bucale şi a cavităţţorale propriu A. ortopantomografia maxilarelor
zise. Anomaliile ţesuturilor moi al cavităţii bucale. B. studiul biometric
4.Examinarea ocluziei dentare în statică şi dinamică. C. cefalometria axială

38
D. studiul antropometric 1 Studierea etapelor de realizare a modelului de studiu
E. radiografia de contact 2 Însuşirea metodelor biometrice de studiu
3 Analiza statusului dento- alveolar
7.C.M. Anomalia de inserţie a frenului lingual poate provoca: Timpul şi locul realizării lecţiei practice- 6 ore, cabinetul ortodontic
A. înclinaţia orală a grupului incisiv inferior
B. diastema inferioară Actualitatea temei.
C. înclinaţia vestibulară a grupului incisiv inferior Diversitate anomaliilor dento-maxilare necesită în cadrul diagnosticului, pe lângă
D. retropoziţia maxilarului superior examenul clinic şi cel radiologc al arcadelor alveo-dentare, şi analiza modelului de studiu.
E. prognaţia maxilarului inferior Confecţionarea modelelor este o etapă deosebit de importantă în diagnosticul anomaliilor
dento-maxilare, deoarece se pot aprecia corect, din punct de vedere dimensional,
8.C.M. Selectaţi metodele de diagnostic aplicate în cazul sindromului de inocluzie dezvoltarea arcadelor alveo-dentare şi ocluzia dentară.
verticală: Etapele realizării modelului de studiu:
A. studiul antropometric - selectarea şi pregătirea portamprentei;
B. studiul biometric al modelelor de ghips - tehnica amprentării;
C. ortopantomografia maxilarelor - examinarea amprentei;
D. teleradiograma în faţă - înregistrarea ocluziei dentare;
E. teleradiograma în profil - turnarea amprentei;
- fasonarea soclului modelului;
9.C.S. Cauza recesiei gingivale poate fi: - finisarea modelelor;
A. respiraţia bucală - conservarea modelelor.
B. deglutiţia infantilă Examenul modelelor permite analiza, în cele trei sensuri ale spaţiului, a
C. inserţia înaltă a buzei inferioare relaţiilor arcadelor în intercuspidare maximă, în absenţa pacientului, şi ne ajută să
D. obiceiurile vicioase efectuăm măsurători pe arcadele dentare, în vederea stabilirii unui diagnostic şi a unui
E. igiena incorectă a cavităţii bucale plan de tratament ortodonţic.
Modelele sunt orientate pentru analiză în cele trei planuri ale spaţiului (fig.1.):
10.C.S. Profilul facial în malocluzia de clasa II1, forma gnatică este: - planul rafeului median;
A. convex - planul bituberozitar;
B. concav - planul ocluzal;
C. rectiliniu Studiul modelelor de ghips cuprinde analiza:
D. puţin concav - statusului dentar;
E. puţin convex - arcadelor alveolo-dentare;
- raportului static al ocluziei.
Răspunsuri:
1.A,B
2. A,B,C,D
3. E
4. A,B,C
5.A,B,C,D,E,
6.A,E
7.A,B
8.A,B,C,D
9.C
10.A Fig.1
Analiza statusului dentar
Analiza statusului dentar se referă la aprecierea individuala a dinţilor temporari şi
permanenţi prezenţi pe arcadă la data examinării. Se vor face aprecieri privind stabilirea
Elaborare metodica № 6___ vârstei dentare în legătură cu cronologia de erupţie. În funcţie de vârsta civilă a
Tema: Analiza modelului de studiu în ortodonţie.Aprecierea dezvoltării arcadelor subiectului, erupţia poate fi apreciată ca; normală, precoce, întârziată.
dento-alveolare, Metode de apreciere a deplasării meziale a dinţilor
Scopul: Analiza anomaliilor dentare izolate şi de grup cuprinde:

39
 Anomaliile de număr. arcadelor se poate modifica în funcţie de tulburările de creştere şi dezvoltare, în corelaţie
Numărul dinţilor prezenţi pe arcadă şi eventualele anomalii ce pot fi descoperite după cu malpoziţiile dentare.
efectuarea examenului radiografic. pot fi: În mod anormal, arcadele alveolo-dentare pot fi în ,,V” (compresiune la nivelul
- dinţi supranumerari: ( meziodens); caninilor), în ,,liră” (compresiunea la nivelul premolarilor}, în ,,U” compresiune în
- anodonţii de incisivi laterali superiori, de incisivi centrali inferiori şi premolari 2 regiunea molarilor, "de trapez", sau în ,,M” în diferite forme de anomalii cu înghesuire
inferiori şi superiori. Anodonţiile pot fi parţiale şi totale, primare şi secundare. dentară (anomalii cls. II2 Angle, ocluzii adânci acoperite).
De asemenea se examinează alinierea dinţilor pe arcadă, stabilirea punctelor de contact
Anomaliile de volum: interdentare şi forma arcuită a arcadei alveolo-dentare. Pentru analiză se utilizează o
Macro - şi microdenţia se apreciază prin măsurarea diametrelor mezio-distale ale serie de instrumente: (fig. 2.).
dinţilor, acceptându-se diferite limite de variabilitate. Când valoarea SI (cei 4 incisivi I. ortometru;
superiori) este cuprinsă între 27 şi 34 mm, considerăm că există o situaţie normală. Sub II. simetroscop;
valoarea de 27 mm avem microdenţie, peste 34 mm, -- macrodenţie. Înălţimea incisivilor III. compasul comparator;
superiori şi inferiori se stabileşte prin măsurarea feţelor vestibulare, de la marginea IV. compas tridimensional.
incizală până la coletul dinţilor. Pot fi dinţi: înalţii (leptodenţie) şi dinţi scunzi
(brachidenţie).
Anomaliile de formă a dinţilor.
Se analizează forma dinţilor, prezenţa cuspizilor dentari, dimensiunea şi
simetria acestora, gradul uzurii dentare (atriţie, abraziune), forma incisivilor superiori,
prezenţa dinţilor conici (incisiv lateral superior), dinţi ,,en pelle” (forma adâncită a feţei
palatinale a incisivilor centrali superiori), dinţi „baroc” (dinţi multicuspidaţi) sau
dezvoltarea exagerată a cingulumului.
Anomaliile în structura morfologică a dinţilor se referă la hipoplaziile dentare şi
la formele variate de carii dentare. Se completează cu examenul clinic intra-oral al
subiectului.
Anomaliile de poziţie a dinţilor
În mod normal, unghiul pe care-l fac axele incisivilor centrali superiori sau
inferiori cu perpendiculara dusă din planul ocluzal la faţa distală a acestor dinţi este de
15° pentru cei superiori şi de 5° pentru inferiori. Axele caninilor, premolarilor şi molarilor
formează cu perpendiculara dusă din planul ocluzal la faţa palatinală sau linguală a
acestora un unghi de 5°.
Poziţiile conform clasificării lui Lischer: putem să definim:
- poziţia mezială sau distală;
- linguo sau vestibulo- poziţia;
- infra sau suprapoziţia;
- versia sau rotaţia;
- transpoziţia.

Anomaliile de sediu
În această categorie sunt cuprinse:
- ectopia dentară;
- incluzia dentară;
- transpoziţia;
- heterotopia.

Analiza arcadelor alveolo-dentare

În dentiţia temporară, forma arcadelor este în general semicirculară şi se modifică în

momentul apariţiei pe arcadă a dinţilor permanenţi. Arcada dinţilor permanenţi este
semieliptică inferior şi parabolică superior. În cadrul anomaliilor dento-rnaxilare, forma

40
 Aprecierea dimensiunii arcadelor alveolare în lungime şi lăţime se realizează în funcţie
Simetria arcadelor alveolo-dentare de suma diametrelor mezio-distale ale celor 4 incisivi superiori. Pentru analiză această valoare
Pentru aprecierea simetriei arcadelor se trasează planul mediosagital: trebuie să fie cuprinsă între 27 şi -34 mm.
 la arcada superioară - se trasează pe bolta palatină de-a lungul rafeului median, de Lăţimea arcadelor se măsoară:
la a doua pereche de rugi palatine la limita dintre palatul dur şi palatal moale; * la maxilar:
 la arcada inferioară, linia mediană este marcată de prelungirea trenului sublingual. - lăţimea la nivelul premolarilor 1 -- de la mijlocul şanţului intercuspidian S, D;
Pentru fiecare arcadă punctele de referinţă ale fiecărei hemiarcade. La arcada superioară - lăţimea la nivelul molarilor -- de la foseta
aprecierea simetriei se face la nivelul premolarilor 1 în mijlocul şanţului intercuspidian, iar la centrală a molarilor 1 permanenţi S, D;
molarii 1 permanenţi -- în foseta cenоrală. La mandibulă, aprecierea se face la nivelul punctelor de * la mandibulă:
contact interpremolare în porţiunea vestibulară, iar la nivelul molarilor 1 permanenţi la cuspidul - lăţimea premolară -- de la porţiunea vestibulară
centro-vestibular. a punctelor de contact interpremolare S, D.
Din punctele de referinţă se trasează perpendiculare pe planul median şi, cu ajutorul - lăţimea molară -- de la vârful cuspidului mediovestibular al molarului 1 permanent.
simetroscopului Schwarz se apreciază simetria prin măsurătorile la cele două hemiarcade. Variaţii Valorile obţinute sunt apreciate în funcţie de valorile calculate în Sistemul Internaţional şi
de 1-2 mm sunt considerate normale (fig.3.). considerate ca valori normale pentru necesarul de spaţiu.

Fig. 3. Aprecierea simetriei IP = S1x100 sau S1 +S1 IM = S1 x 100 sau IP+IP

arcadelor alveolo-dentare cu 80 4 64 4
ajutorul simetroscopuiui.
Indicele Korkhauz
Lungimea arcadelor se măsoară la nivelul premolarilor şi la nivelul molarilor pe linia mediană.
* La maxilar
- lungimea premolară (LP) se măsoară de la prostion (Pr) până la intersecţia cu un plan care
reprezintă lăţimea premolară (la nivelul premolar 1);
- lungimea molară (LM) se măsoară de la prostion (Pr) până la intersecţia cu un plan ce trece
Adâncimea bolţii palatine şi înălţimea palatului prin faţa mezială a celui mai distal molar 1 permanent (poziţie normală pe arcada alveolară);
Bolta palatină este o structură osoasă ,,arcuită”, care uneşte cele două arcade alveolo- (Prostion -- punctul cel mai anterior pe arcada alveolară superioară, deasupra coletului
dentare, cu rol important în dezvoltarea sagitale şi transversală a maxilarului, prin activitatea incisivilor centrali pe linia mediană).
suturilor.
Adâncimea bolţii palatine se măsoară cu ajutorul compasului Korkhaus, sau cu ajutorul LPM sup. = IP LM sup. = S1 x 0,83 (constantă)
palatomelrului Martin, de la nivelul punctelor endomolare situate la intersecţia crestei alveolare de 2
pe faţa palatinală cu o dreaptă ce trece de la baza cuspidului mezio-palatinal al molarului 1
permanent, până la întâlnirea tijei verticale cu bolta palatină. În mod normal, ea are 10 mm. (boltă * La mandibulă:
medie). Dacă depăşeşte 10 mm, bolta este ogivală sau foarte adâncă (bolta gotică cu sau fără - lungimea premolară se măsoară de la infradentale până la un plan ce trece prin punctele de
prezenţa torusului palatin); sub 8 mm, bolta este plană. contact interpremolare (lăţimea premolară);
În bolta adâncă consecutivă endoalveolodenţiilor superioare putem întâlni firide laterale - lungimea molară se măsoară de la infradentale până la un plan ce trece prin faţa
şi o creastă mediosagitală (torusul palatin). mezială a celui mai distal molar 1 permanent (fig..4.)
Înălţimea palatului este definită ca lungimea perpendicularei pe rafeul median ce pleacă
de la suprafaţa palatinală a planului ocluzal, dreapta fiind lărgimea posterioară a arcadei la nivelul
M1 permanent (Korkhaus).
Indicele de înălţime palatină = înălţimea palatină x 100
lungimea posterioară a arcadei

Valoarea medie a acestui indice este de 42%. Valoarea creşte când palatul este mai
adânc, prin nedezvoltarea transversală a maxilarului, şi se reduce când palatul este mai plat.
În ortodonţie, pentru aprecierea dimensiunilor arcadelor alveolare şi dentare sunt 3
categorii de indici:

A. Indicii dento-alveolari (indicii Iui Pont)

Fig.4. Punctele de reper pentru analiză.

41
  analiza Bolton;
Valorile obţinute sunt apreciate în funcţie de valorile calculate şi considerate ca valori  analiza sectoarelor laterale după Nance şi Lundstrom;
normale.  determinarea perimetrului arcadei dentare (Rees).
Lpm inf. = LPM sup. -- 2 mm. (poziţia punctului infradental este retras faţă de punctul
prostion din cauza raporturilor de ocluzie). C. Metodele de determinare a deplasării meziale a dinţilor
Lm inf, = LM sup. -- 4 mm ( din cauza raporturilor de ocluzie normală la nivelul În diagnosticul diferenţiat în cazurile asimetriei fiziologice a arcadelor dentare şi deplasările
molarilor permanenţi). meziale a dinţilor sunt folosite triunghiurile formate la maxilarul superior.
În funcţie de Sistemul Internaţional, Pont a determinat valorile IP, IM (valori calculate) Latura principală este sutura mediană, cea de-a doua latură este perpendiculara coborâtă din
după de care se analizează valorile măsurate. punctele lui Pont, cea de-a treia latură este trasată din punctul interincisiv, după Fuss şi după
Tab.1 Valoarea indicilor la arcada superioară (indicii Pont). Horoşilkina; din mijlocul papilei interincisive.
După Schmuth- deplasarea mezială a dinţilor laterali se determină după linia trasată pe cele
Suma incisivilor SI IP/mm IM/mm mai anterioare plici palatine care coincid cu cuspizii caninilor.În cazul în care linia coincide cu
28 35 44 premolarii, Schmuth consideră că este prezentă deplasarea mezială a dinţilor laterali.

28,5 35,5 44,5

29 36 45,3 Controlul nivelului de cunoştinţe
29,5 37 46
1. Etapele realizării modelului de studiu.
30 37,5 46,8 2. Analiza statusului dentar pe model.
30,5 38 47,6 3. Analiza arcadelor alveolo-dentare.
31 39 47,4 4. Denumiţi instrumentele utilizate în analiza modelului de studiu.
5. Indicii lui Pont, punctele de reper penru studiul de model.
31,5 39,5 49,2 6. Indicele lui Korkhauz, studiul dimensiunilor sagitale.
32 40 50 7. Indicele lui Bolton, interpretarea diferenţelor.
32,5 40,5 50,8 8. Indicele Nanse, interpretarea diferenţelor.
9. Metodele de deplasare mezială a dinţilor.
33 41 51,5
Teste de evaluare
Pentru aprecierea dimensiunilor, din valoarea calculată se scade valoarea măsurată şi se 1. C.S. Criteriul de determinare a macrodonţiei:
obţine o diferenţă, care poate avea valoare pozitivă sau negativă. Pentru lăţime: A. suma mezio-distală a 4 incisivi superiori de la 28 până la 32 mm
IP cu valoare pozitivă-- arcadă lărgită (exoalveolie); B. suma mezio–distală a 4 incisivi superiori de la 35 mm şi mai mult
IP cu valoare negativă -- arcadă îngustată (endoalveolie); C. suma mezio–distală a 4 incisivi inferiori până la 35 mm
IM cu valoare pozitivă -- arcadă lărgită; D. corelaţia dintre incisivii superiori şi cei inferiori
IM cu valoare negativă -- arcadă îngustată. E. suma mezio-distală a 4 incisivi superiori sub 28 mm
Pentru lungime:
IP cu valoare pozitivă-- arcadă alungită (proalveolie); 2. C.M. Metodele biometrice folosite la depistarea compresiunii de maxilar:
IP cu valoare negativă -- arcadă scurtată (retroalveolie); A.. metoda Linder - Harth
IM cu valoare pozitivă -- arcadă alungită; B. metoda Gherlach
IM cu valoare negativă -- arcadă scurtată. C. indicele Bolton
Acest indice nu are valoare în caz de: D. metoda Pont
- mezializare - distalizare; E. metoda Korkhaus
- vestibularizare - palatinizare a premolarilor şi molarilor 1 permanenţi;
- micro - şi macrodenţie;
- absenţia a incisivilor superiori. 3.C.S. Studiul diametrelor transversale ale arcadelor dentare se efectuează după metoda:
A. Snaghina
B. Indicii dento-dentari B. Van der Linder
Aprecierea dimensiunilor arcadelor dentare prin: C. Tweed- Merifeld (analiza spaţiului total)
D. Korkhaus
42
E. Pont C. proporţionalitatea segmentelor alveolare
D. acoperirea incisivă
E. lăţimea arcadelor dentare la nivel molar
4. C.M. Suma incisivă în a aprecierea dezvoltării transversale a arcadelor:
A. suma celor 4 incisivi superiori în dentiţia temporară Răspunsuri:
B. suma celor 4 incisivi superiori permanenti 1.B
C. nu poate fi făcută cînd nu sunt toţi incisivii pe arcadă 2.A,D
D. este în limite normale între 28 şi 35 mm 3.E
E. la arcada inferioară suma celor 4 incisivi 4.B
5.A,B,C,D,E
5. C.M. Suma mezio-distală a 4 incisivi, după metoda Pont, se determină: 6. A,C,D
A în dentiţia mixtă 7.A,B,C,D
B în dentiţia permanentă 8.A,B,C
C după erupţia incisivilor inferiori 9.A,B
D după erupţia incisivilor centrali superiori 10. A
E după erupţia a unui singur incisiv central superior

6. C.M. Modelele de studiu:

A. au valoare pentru efectuarea aparatelor ortodontice
B. nu sunt întotdeuna necesare sănd tratamentul se rezumă la mecanoterapie şi reducere numerică
C. sunt importante în diagnosticarea anomaliilor dento-maxilare
D. sunt documente medico-judiciare
E. îşi pierd valoarea după 2 ani de la amprentare

7.C.M.Pentru analiza biometrică se utilizeză următoarele instrumente: Bibliogragie

A. ortometrul 1. Boboc Ch. Aparatul dento-maxilar. Formare şi dezvoltare. Bucureşti, Ed. Med., 1996,
B. simetroscopul 461p.
C. compasul comparator 2. Firu P. Întroducere la studiul anomaliilor dento-maxilare. Ed. Acad., Bucureşti, 1981.
D. compas tridimensional 3. Firu A.P. Stomatologie infantilă. Bucureşti, 1983
E. dinamometru 4. Fratu A. Ortodonţie. Ediţia Iaşi, 2002
5. Fratu A., Diagnosticul şi tratamentul în ortodonţie. Iaşi 2001
8. C.M.Numiţi metodele de determinare a deplasării meziale a dinţilor: 6. Fratu A., Maxim A., Paznicu Letiţia, Manolescu Janeta, Culegere de probleme de
A. metoda lui Fuss stomatologie infantilă. Bucureşti, 1982, p.277-280
B. metoda lui Horoşilkina 7. Godoroja P.,Burlacu V. Curs de stomatologie infantilă, Chişinău, 1991.
C. metoda lui Schmuth 8. Graber T.,Thomas M., - Ortodontics – Current Principles and Technigues. Ed. C.V.
D. metoda lui Pont Mosby Comp. St. Louis, 1985.
E. metoda lui Korkhaus 9. Graber T., Vanarsdal T., - Ortodontics – Current Principles and Technigues. Ed. C.V.
Mosby Comp. St. Louis, 2006.
9.C.M. Indicele lui Pont, punctele de reper pentru studiul de model la mandibulă: 10. Grivu O., Ortodonţie. Timişoara, 1998, 308p.
A. punctul de contact interpremolar 11. Grivu O.,Voinea C., Băila A., Funcţia musculară şi aparatul dento-maxilar.Timişoara,
B. vărful cuspidului medio-vestibular al molarului 1 permanent Ed., Mirton, 1996.
C. mijlocul şanţului intercuspidian 12. Dorobăţ V., Ortodonţie. Ediţia Bucureşti, 1991.
D. foseta centarlă a molarilor 1 permanenţi 13. Dorobăţ V., Stanciu D., Ortodonţie şi ortopedie dento-facială. Bucureşti. 2003
E. foseta centrală a molarului 2 permanent 14. Langlade M. Diagnostic orthodontigue. Paris, Ed. Maloive. 1982
15. Langlade M. Therapeutigue orthodontigue. Paris, Malone. 3eme ed., 1986
10. C.S. Indicele Korkhaus determină: 16. Milicescu V., Examenul clinic în ortodonţie şi ortopedia dento –facială. Bucureşti.,
A. lungimea antero-posterioară a maxilarelor Editura ,,Cerma,” 1996, 95p.
B. lăţimea arcadelor dentare la nivel premolar
43
17. Proffit W., Fieldis H. W., Contemporary Orthodontics. Ed. C.V Mosby comp. St. Louis,
2003
18. World Journals of Orthodontics, vol. 5, number 3, 2004

PREFAŢĂ

Ortodonţia, la etapa actuală, rolul considerabil are o deosebită importanţă în domeniul

Stomatologiei. În ultimile decenii, ca urmare a numărului sporit de anomalii dento-maxilare,
Anomaliile dento-maxilare au consecinţe directe asupra funcţiei şi morfologiei cranio-faciale şi
indirecte asupra dezvoltării generale a organismului, dar mai ales asupra psihologiei subiectului
privind integrarea lui în societate. Formarea anomaliilor dento-maxilare este condiţionată de
dezvoltarea individului în perioada embrionară, de caracterele ereditare, precum şi de tulburările
de creştere în perioada postembrionară, de la naşterea copilului până la terminarea fazei de
dezvoltare adultă. În dezvoltarea aparatului dento-maxilar au o importanţă primordială două
aspecte; formarea şi dezvoltarea maxilarelor şi formarea dinţilor. Dezvoltarea dinţilor cuprinde
două etape: 1.dezvoltarea intramaxilară pănă la erupţie şi erupţia dinţilor; 2.alinierea lor până la
formarea ocluziei. Ambele etape depind de dezvoltarea corectă a maxilarelor. În procesul de
dezvoltare atât a maxilarelor, ca şi a dinţilor sunt posibile tulburări, care dăunează formării unui
aparat dento-maxilar sănătos. Deaceea să cunoască ortodonţia viitorii stomatologi este foarte
important.
În această lucrare au fost incluse date recente, privind creşterea şi dezvoltarea normală a
aparatului dento-maxilar, dinamica dezvoltării ocluziei dentare, factorii etiopatogenici generali şi
loco- regionali ce modifică nefavorabil dezvoltarea normală a elementelor faciale.
O importanţă deosebită se acordă examenului clinic şi modului de realizare a examenelor
complementare, care aduc o viziune nouă asupra realizării unui diagnostic şi tratament
individualizat.
Compendiul include temele didactice conform planului de studiu universitar pentru studenţii
anului IV, facultatea Stomatologie, care sunt la un început de cale spre cunoaşterea ortodonţiei.
Noţiunile, ordonate în 6 teme, sunt redate informal – în sprijinul studenţilor care înaintează în
ortodonţie, şi informativ – pentru medici rezidenţi în vederea aprofundării cunoştinţelor.

Materialul prezentat este rodul unei ample informaţii bibliografice îmbinată cu experienţa
practică obţinută în acest domeniu de activitate.

44