(27.02.

2018 – LP1)
ÎNTOCMIREA FOII DE OBSERVAȚIE ÎN ORTODONȚIE

Terminologia în Ortodonție
Școala franceză s-a ocupat de terminologia în ortodonție (Izard, 1950), având la bază relațiile topografice
ale elementelor aparatului dento-maxilar față de cele trei planuri de referință – sagital, transversal și vertical.
Există trei categorii de termeni, care se referă la maxilare, față și dinți:
– radicalul, care desemnează sediul anomaliei (organ deformat sau deplasat);
– prefixul, care precizează situația în spațiu (sensul deplasării);
– calificativul, care indică sediul (locul exact al anomaliei).
Planurile spațiale convenționale sunt:
– planul sagital: median, antero-posterior, perpendicular pe planul ocluzal;
– planul orizontal: transversal, la nivelul planului ocluzal (trece prin vârfurile cuspizilor vestibulari ai
premolarilor și primilor molari);
– planul vertical: tuberal, frontal, perpendicular pe planurile mediosagital și orizontal (tangent la punctul
cel mai posterior al celei mai proeminente tuberozități).

Terminologia morfofuncțională
Radicalii – cheilie (buze), melie/jugală (obraji), gnație (maxilar), genie (menton), denție (dinte), alveolie
(alveolă).
Prefixele
– deplasări în plan sagital: pro- (spre anterior), retro- (spre posterior);
– deplasări în plan transversal: endo- (înăuntru, poziție apropiată de linia mediană), exo- (în afară, poziție
îndepărtată de linia mediană), latero- (indică deplasarea laterală a liniei medie-ne);
– deplasări în plan vertical: infra- (mai sus în raport cu planul de ocluzie, dezvoltare verti-cală
insificientă), supra- (mai jos în raport cu planul ocluzal, dezvoltare verticală excesivă).
Calificativele – superior/inferior, parțial/total, unilateral/bilateral, simetric/asimetric,
unimaxilar/bimaxilar, dreapta/stânga.
Terminologia dentară
Radicalii – ocluzie (pentru articulare), poziție (pentru dinți).
Prefixele
– în plan sagital: vestibulo- (spre vestibular), linguo-/palato- (spre lingual sau palatinal)
– în plan transversal: mezio- (spre mezial), disto- (spre distal)
– în plan vertical: infra-, supra-.
Calificativele
a) care specifică sediul malpoziției sau malocluziei – superior/inferior, incisiv/ca-nin/premolar/molar,
parțial/total, coronar/radicular;
b) care precizează modul de producere al deplasării
– gresie: deplasarea dintelui în totalitate și paralal cu axul coronoradicular;
 – versie: înclinarea dintelui când axul este rectiliniu;
– torsiune: în cazul rotaței coroanei;
– cudură: axul coronoradicular este în linie frântă.
Examinarea clinică a pacientului în ortodonție, corect și complet, consemnat în fișa de observație
ortodontică are o deosebită valoare pentru:
– stabilirea unui diagnostic clinic (confirmat sau infirmat uneori de examene complemen-tare);
– etapizarea tratamentului;
– urmărirea rezultatelor terapeutice;
– prognoza clinică;
– document medico-judiciar valoros.
Examenul clinic cuprinde:
1. anamneza – motivele prezentării, antecedentele heredocolaterale, antecedentele per-sonale;
2. investigația clinică directă asociată și completată de studiul modelelor.

Anamneza
Motivele prezentării în cabinetul de ortodonție:
– la recomandarea: medicului ORL, medicului pediatru, medicului de familie, endocri-nolog, logpoed,
pedodont sau medicului stomatolog generalist;
– pacientul se prezintă singur sau cu familia, de obicei pentru solicitarea alinierii denta-re.
Antecedentele heredocolaterale
– existența infecților specifice în familie (TBC, sifilis, SIDA);
– bolile mamei – înainte de sarcină (metabolice, endocrine, neuro-psihice) sau în timpul sarcinii (boli
infectocontagioase, regim diabetic, avitaminoze, stări toxice, tulburări digestive);
– analiza ereditară;
– condiții de viață și muncă.
Antecedentele personale
– fiziologice – nașterea, alimentația în primul an de la naștere, date privind dezvoltarea copilului;
– patologice – patologia generală în primul an post-natal, patologia generală după primul an, patologia
stomatologică (erupția dentară, modificări parodontale, disfuncții, obiceiuri vicioase, atitudini posturale).
Examenul clinic general urmărește
– dezvoltarea generală – normosom/normotrof, hiposom, hipersom;
– tipul consituțional – ectomorf (longilin), endomorf (digestiv), mezomorf (atletic).

Punctele antropometrice mediante anterioare

– Trichion (Tr) – punct tegumentar relativ, situat la intersecția liniei mediane a feței cu linia părului;
– Ophrion (Oph) – punct tegumentar și osos, situat la intersecția liniei mediane a feței cu o linie tangentă
la plafonul (tavanul) orbitei;
– Glabela (Gl) – punctul cel mai proeminent pe linia mediană la nivelul frunții (etajul superior)
 – Nasion (N) – punct tegumentar, osos și radiologic, foarte stabil, situat la intersecția liniei mediane a
feței cu sutura nazofrontală;
– Subnazale (Sn) – punct tegumentar, situat la intersecția liniei mediane a feței cu planul subnarinar;
– Spina nazală anterioară (NSa) – punct osos și radiologic, cel mai anterior de la baza aperturii piriforme;
– Punctul A al lui Down (A) – osos și radiologic, reprezintă cel mai posterior punct de pe conturul anterior
al maxilei, la nivelul său proiectându-se apexurile incisivilor centrali superiori; este un punct bazal, pentru că la
nivelul său se delimitează baza maxilei de procesul alveolar superior;
– Prosthion (Pr) – punct osos, radiologic și alveolar; la nivelul lui se proiectează coletul incisivului
central maxilar și este punctul cel mai anterior pe limbusul alveolar interincisiv;
– Labiale superior (Ls) – punct tegumentar, relativ, situat la intersecția liniei mediane a feței cu linia
cutaneomucoasă a buzei superioare;
– Incizale superior (I) – din punct de vedere dentar, este punctul cel mai inferior al liniei incisive
superioare, situat la nivelul unghiurilor meziale ale incisivilor centrali maxilari; radiologic, este situat la vârful
marginilor incizale ale incisivilor centrali superiori.
– Stomion (St) – punct tegumentar și radiologic, orientativ, situat la intersecția linei mediane a feței linia
interlabială;
– Incizale inferior (i) – corespondentul lui I, este punctul cel mai superior al liniei interincisive inferioare,
situat la nivelul unghiurilor meziale ale incisivilor centrali mandibulari;
– Labiale inferior (Li) – corespondentul lui Ls, este un punct tegumentar situat la inter-secția liniei
mediane a feței cu linia cutaneomucoasă a buzei inferioare;
– Infradentale (Id) – corespondentul lui Pr, este un punct osos, radiologic și alveolar, situat cel mai
anterior pe limbusul alveolar interincisiv inferior, adică la nivelul coletului incisivilor centrali mandibulari;
– Punctul B al lui Down (B) – fiind corespondentul lui A, este un punct osos, radiologic și bazal, situat
cel mai posterior pe conturul anterior al corpului mandibulei, delimitând osul bazal de procesul alveolar inferior;
în dreptul lui se proiectează apexurile incisivilor mandibu-lari;
– Pogonion (Pg) – tegumentar, osos și radiologic, este cel mai anterior punct al mento-nului de pe linia
mediană a feței;
– Gnation (Gn) – tegumentar și osos, reprezintă punctul cel mai inferior și posterior de pe arcada bazală
a mandibulei; radiologic, este punctul cel mai inferior al simfizei mentoniere.

Punctele antropometrice mediane posterioare

– Vertex (V) –tegumentar, osos și radiologic, reprezintă punctul cel mai superior al ne-urocraniului.
– Sellae (Se) – face parte din punctele construite (geometrice), fiind situat la baza neuro-craniului, la
mijlocul șeii turcești a osului sfenoid;
– Opistocranion (Op) – tegumentar, osos și radiologic, este cel mai posterior punct al scuamei
occipitalului;
– Spina nazală posterioară (NSp) –osos, mucozal și radiologic, este punctul cel mai posterior al palatului
dur pe linia mediană; pe radiografie se localizează la intersecția dintre palatul dur și peretele anterior al fosei
pterigomaxilare.

Punctele antropometrice paramediane

– Orbitale (Or) – tegumentare, osoase și radiologice, sunt punctele cel mai caudale de la nivelul
rebordurilor orbitale inferioare;
– Alare (Al) – tegumentare, sunt punctele cele mai externe ale aripii nasului;
 – Cheilion (Ch) – puncte tegumentare relative, corespunzătoare nodurilor comisurale.

Punctele antropometrice laterale

– Tragion (Tr) – punct tegumentar ce corespunde ancoșei supratragiene, situat la intersecția a două linii
ce trec prin marginea inferioară a apofizei zigomatice a osului temporal, respectiv prin șanțul pretragian;
– Auriculare (Au) – punct osos, corespondent lui Tr, situat la intersecția tangentei anteri-oare cu tangenta
superioară la conductul auditiv extern;
– Porion (Po) – punct radiologic, corepondent punctelor Tr și Au, situat la intersecția tangentei ce
pornește din Or cu tangenta superioară la conductul auditiv extern;
– Zygion (Zy) – tegumentar, osos și radiologic, este punctul cel mai extern de pe arcada zigomatică;
– Kondilion (Kdl) – punct radiologic, construit, situat la intersecția tangentei la fața poste-rioară a ramului
ascendent al mandibulei cu tangenta la marginea superioară a condilului articular;
– Gonion (Go) – tegumentar și osos, este punctul cel mai posterior, inferior și lateral de la nivelul
unghiului mandibular; radiologic, punctul se construiește trasând bisectoarea unghiului diedru format între
marginea inferioară a procesului bazilar al mandibulei și marginea posterioară a ramului ascendent;
– Alveolon superior (Alv) – osos, radiologic și mucozal, este punctul cel mai distal de la nivelul
tuberozității maxilare; lungimea procesului alveolar superior se poate stabili între Pr și Alv;
– Alveolon inferior (alv) – osos, mucozal și radiologic, este situat la nivelul trigonului retromolar și
coincide trecerii de la ramul orizontal la cel vertical al mandibulei; cu ajutorul lui și a lui Id se poate măsura
lungimea procesului alveolar inferior;
– Ectomolare superior (EKM) – punctul cel mai extern de pe fața vestibulară a molarului de 6 ani
maxilar, situat cervical în dreptul rădăcinii meziovestibulare; distanța dintre cele două EKM reprezintă
dimensiunea transversală maximă a arcadei dentare superioare;
– Ectomolare inferior (ekm) – corespondentul lui EKM la mandibulă, este punctul cel mai extern de pe
fața vestibulară a molarului de 6 ani inferior, situat la nivelul coletului în dreptul rădăcinii meziale; distanța dintre
cele două ekm coincide dimensiunii transversale maxime a arcadei dentare mandibulare.
– Distomolare superior (DM) – punctul cel mai posterior de pe fața distală a ultimului molar maxilar;
între I și DM se măsoară lungimea arcadei dentare superioare;
– Distomolare inferior (dm) – punctul cel mai posterior de pe fața distală a ultimului molar mandibular;
între i și dm se măsoară lungimea arcadei dentare inferioare;
Examenul facial din normă frontală
– simetria;
– proporționalitatea etajelor figurii:
– etajul superior este cuprins între Tr și N;
– etajul superior este cuprins între N și Sn (gnatologi) sau Oph și Sn (antropologi);
– etajul inferior este cuprins între Sn și Gn.
Examenul facial din normă laterală
Examenul de profil
Planul Frankfurt (orizontala de la Frankfurt) este un plan de referință ce trece prin punctele Or și Tr
(tegumentar), Or și Po (radiologic) sau Or și Au (scheletal), care trebuie să fie paralel cu solul în momentul
efectuării examenului funcțional al ocluziei.
Planul Simon – este un plan perpendicular din Or pe planul Frankfurt, iar la nivelul său se proiectează
Gn și caninul superior. Dacă Gn este situat pe planul Simon, profilul este normal. Dacă Gn este în spatele planului
Simon, profilul este accentuat convex (e.g. retrognatism man-dibular), iar în cazul în care Gn este în fața aceluiași
plan, profilul este concav (e.g. prognatism mandibular).
 Planul Dreyfuss – este situat perpendicular din N pe planul Frankfurt, la nivelul său se proiectează Sn.
Dacă Sn aparține de planul Dreyfuss, profilul este normal. Dacă Sn este situat anterior de planul Dreyfuss, profilul
este accentuat convex (prognatism maxilar), iar dacă este localizat posterior, profilul este concav (retrognatism
maxilar).
În cazul unui profil convex poate fi incriminată o proalveolodenție superioară sau bima-xilară, sau, în
mod similar, prodenție, procheilie sau macrocheilie. În cazul profilului concav, se schimbă prefixul în retro-. La
profilul drept se poate identifica ocluzia cap la cap, la limita dintre normal și patologic.
Treapta labială poate fi:
– normală, când buza superioară depășește în sens sagital buza inferioară cu 2 mm;
– accentuată, în caz de pro- sau macrocheilie superioară sau/și retrocheilie inferioară;
– inversată, similar dar opus situației precedente;
– dreaptă – posibil ocluzie cap la cap.
Mentonul poate fi accentuat, ascuțit sau aplatizat.
Unghiul și tangenta mandibulară
– unghiul mandibular reprezintă intersecția ramului orizontal cu ramul vertical și este obtuz la nou-născut
și atinge 110-125° în jurul vâstei de 12-14 ani;
– tangenta mandibulară trece submandibular și trebuie să intersecteze scoama occipita-lului pentru ca
etajul inferior al feței să poată fi considerat normal dezvoltat.
În cadrul examinării articulației temporomandibulare se urmăresc:
– amplitudinea deschiderii gurii – în mod normal este maxim 40 mm (20-40 mm), dacă este < 20 mm
amplitudinea este redusă, pe când în cazul imposibilității deschiderii gurii putem vorbi de blocaj articular;
– excursia mentonului – poate fi dreaptă, „în baionetă” (deviere, discontinuitate) sau sacadată (închidere
cu întreruperi);
– excursia condililor (palpare) – poate fi normală, amplă, cu mișcări limitate sau excursie limitată;
– zgomotele articulare.
Examinarea ganglionilor limfatici: submentonieri, submandibulari, pterigoidieni și retroauriculari,
mastoidieni, jugulo-carotidieni, suboccipitali. Se urmăresc – mărimea, consis-tența, mobilitatea și sensibilitatea.
Examenul funcțional

 Tonusul muscular
 mușchii propulsori ai mandibulei
 mușchii ridicători și coborâtori ai mandibulei
 mușchii buccinatori
 fasciculele interne și externe ale orbicularului buzelor
 Examenul limbii
 volumul și forma limbii
 poziția în repaus a limbii
 dinamica linguală
 Respirația
 nazală
 mixtă
 orală (testul Gudin)
 Deglutiția
 de tip adult
 de tip infantil
 Masticația
 Fonația
 Fizionomia
  Ocluzia terminală
 Analiza ocluziei în dinamică
 testul de propulsie a mandibulei;
 testul de retropulsie a mandibulei;
 testul de cercetare a mandibulei.

Examenul intraoral are în vedere următoarele etape:

– examinarea părților moi;
– examinarea arcadelor dentare;
– ordinea și cronologia erupției în dentiția primară;
– ordinea și cronolgia erupției în dentiția secundară;
– apelul dinților;
– starea de sănătate a dinților;
– patologia ortodontică;
– criterii de diferențiere a dinților primari de cei secundari;
– vârsta dentară;
– parodonțiul;
– igiena orală;
– boala parodontală.

Indicii lui Pont

Apreciază dezvoltarea arcadelor dento-alveolare în plan transversal.
Suma insisivă (S.I.) se încadrează între 28-34 mm (normodenție), cu valorile mai mici sau mai mari decât
intervalul definind microdenția, repsectiv macrodenția.
Valorile calculate utilizează formulele:
– IP = ip = (SI x 100) / 80, respectiv
– IM = im = (SI x 100) / 64, unde
• IP = distanța interpremolară maxilară, măsurată din centrul șanțului intercuspidian al PM1, de o parte
și de alta;
• ip = distanța interpremolară mandibulară, măsurată din punctul cele mai vestibular al liniei de contact
dintre PM1 și PM2 la nivel ocluzal, de o parte și de alta;
• IM = distanța intermolară maxilară, măsurată din centrul șanțului interuspidian al M6, de o parte și de
alta;
• im = distanța intermolară inferioară, măsurată din cuspidul centrovestibular al M6, de o parte și de alta.

Indicii lui Korkhaus

Apreciază dezvoltarea arcadelor dento-alveolare în plan sagital (i.e. indicii de lungime).
Măsurătorile se efectuează între următoarele puncte:
– LP – între I și IP;
 – lp – între i și ip;
– LM – între I și o linie tangentă la fața mezială a celui mai distal M6;
– lm – între i și o linie tangentă la fața mezială a celui mai distal M6.
Formulele de calcul sunt:
– LP = 1/2 IP = 5/8 SI
– lp = LP – 2 mm
– LM = 0,83 x SI = 5/6 SI
– lm = LM – 4 mm.

Indicele Bolton
Compară lățimile meziodistale ale grupului celor șase dinți frontali inferiori cu cei superiori și ale
grupului celor 12 dinți inferiori cu cei superiori, utilizând formulele:
Σ 𝜙 6 𝑖𝑛𝑓
= 76%
Σ 𝜙 6 𝑠𝑢𝑝
și
Σ 𝜙 12 𝑖𝑛𝑓
= 91,3%
Σ 𝜙 12 𝑠𝑢𝑝
Dacă lățimile meziodistale ale dinților superiori și inferiori nu sunt proporționale, nu există posibilitatea
instalării unor ocluzii corecte cu o interdigitație bună. De aceea, în aceste cazuri se recomandă reducerea substanței
excedentare prin șlefuiri aproximale sau mărirea substanței dentare deficitare prin reconturarea coronară cu
tehnică adezivă.