Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
My Perfume Shop
Asistenta Medicina
Alimentatie Frumusete Medicina Retete
sociala veterinara
Medicina
Pentru desemnarea tulburarilor cantitative de crestere se folosesc termenii de "micro" sau "macro"
Pentru stabilirea tulburarilor de pozitie s-a inclus termenul de "pozitie" in formularea diagnosticului.
In functie de sediul primar al anomaliei se poate vorbi de anomalii
dentare,
alveolare,
maxilare,
Pentru a descrie modificarile care apar, acestea sunt studiate in cele trei planuri de referinta spatiale :
Planul sagital traverseaza corpul uman dinspre anterior spre posterior, este perpendicular pe planul
orizontal si; raportat la el, structurile se afla mai inainte, sau mai inapoi (anterior situate/ posterior)
planul transversal, facial, traverseaza corpul uman din lateral in lateral; raportat la el structurile sunt
situate mai apropiat de planul medio-sagital (ingustare) sau mai indepartate (expansiune)
planul orizontal - Fata de acesta, modificarile se produc in sens vertical, prin pozitionare deasupra sau
dedesubtul planului de referinta orizontal. Acest plan de referinta este materializat, pentru structurile
maxilo-faciale de orizontala de la Frankfurt (considerat a fi planul de orientare anatomica a craniului);
pentru arcadele dentare, planul orizontal de referinta devine planul de ocluzie.
Termenii folositi in ortodontie sunt alcatuiti, in general, din trei parti (metoda de definire a anomaliilor
propusa de Izard):
cheilie - buza
genie - menton
dentie - dinti
in sens sagital
in plan transversal
Structuri Deviatii inspre linia Deviatii inspre lateral
mediana
maxilo-
faciale Endo- Exo- /Latero-
in plan vertical
infra - pentru a indica insuficienta dezvoltare in plan vertical/ dintele nu a atins planul de
ocluzie(deasupra)
bilaterala, unilaterala
dreapta/stinga
superior, inferior
uni-/bimaxilar
simetrica, asimetrica
*pentru modificarile de pozitie unidentara se mai folosesc termeni ce specifica modul de producere al
deplasarii
Gresiune: deplasarea dintelui in totalitate, corporala, cu pastrarea axului in pozitie corecta. Sensul
deplasarii poate fi mezio-/disto-, vestibulo-/oro-, egresiune, ingresiune.
Rotatie: rasucire in jurul axului lung. se noteaza fata proximala care priveste spre vestibular si se
apreciaza in grade
Torsiune: dintele este torsionat in jurul axului sau(rotatie doar a coranei dentare)
Baza apicala = linia imaginara care trece la nivelul apexurilor dintilor unei arcade
Baza coronara = linia imaginara care trece la nivelul fetelor vestibulare coronare
Protruzie (proalveolodentie)= modificare de grup dentar frontal, in sens sagital cu inclinare spre
vestibular (baza apicala mai mica decit baza coronara).
Retruzie (retroalveolodentie) = modificare de grup dentar frontal, in sens sagital cu inclinare spre oral
(baza apicala mai mare decit baza coronara).
Inghesuire = disparitia relatiei de contiguitate intre fetele proximale, a punctelor de contact interdentare
Exemple:
Ocluzia adinca acoperita se caracterizeaza prin existenta unei proalveolii superioare asociata cu
retrodentia frontala superioara;
In prognatia mandibulara anatomica pot apare modificari compensatorii la nivelul proceselor alveolare si
dintilor de tipul proalveolodentiei superioare si retroalveolodentiei inferioare;
MODELUL IN ORTODONTIE
▶Pentru obtinerea unor modele ortodontice corecte, trebuie ca amprenta sa redea citeva elemente
subordonate scopului pentru care este efectuata, si anume:
arcadele dentare;
formatunile moi, care interfereaza cu arcadele dentare sau alveolare (frenuri, bride cicatriceale).
Sub acest aspect, amprenta in ortodontie este o amprenta extensiva si, din acest motiv, trebuie luate
masuri speciale ca relatiile obtinute prin amprentare sa nu fie alterate.
▶Amprentarea necesita alegerea de catre medic a unei portamprente, care trebuie sa corespunda
dimensional arcadelor dento-alveolare; lingura/portamprenta trebuie sa cuprinda in perimetrul ei intregul
cimp destinat amprentarii. In acest scop, uneori, se pot face mici modificari ale lingurii prin ajustare cu un
clestele tip crampon / aditie de material termoplastic.
Crearea retentiilor suplimentare pe portamprente are ca scop retentionarea optima a materialului de
amprenta, deoarece:
in ortodontie, amprenta se toarna de doua ori: prima data constituind modelul de lucru (pe care fi
reatizata constructia ortodontica), iar a doua oara modelul de studiu. Aceasta dubla utilizare a unei
singuere amprente este posibila doar in cazul folosirii alginatelor. In cazul amprentarii cu alte materiale,
sunt necesare cite doua amprente pentru fiecare maxilar.
Cele mai bune retentii le ofera lingurile cu gauri, care asigura zone de retentie intinse si repartizate pe
toata lungimea portamprentei. Se utilizeaza si benzi pinzate adezive, care se aplica pe marginile lingurii.
▶Materialele de amprenta cel mai frecvent utilizate in ortodontie sunt alginatele (hidrocoloizii
ireversibili), care corespund sub toate aspectele. Pentru situatii speciale pot fi folosite si materiale de
tip siliconic.
▶Dupa indepartarea amprentei de pe cimpul ortodontic, aceasta trebuie foarte bine spalata si con-
trolata (dintii, procese alveolare, margini, lungime, grosime, eventuale goluri etc.).
Spalarea amprentei se face cu un jet de apa rece, cu mica presiune (pentru a evita desprinderea
alginatului de pe lingura sau accidentarea lui) indepartindu-se astfel resturile de sange si saliva.
Cantitatile de saliva atasate de alginat (mai ales la arcada superioara) se pot indeparta prin pudrarea
amprentei cu ghips, urmata imediat de spalarea cu o perie moale. Pentru imbunatatirea suprafetei vii-
torului model se recomanda clatirea amprentei cu solutie de sulfat de potasiu 2-3%. Plusurile de alginat
ce depasesc marginile amprentei si care sunt balante vor fi indepartate parcimonios cu o foarfeca bine
ascutita (nu se va folosi niciodata spatula de ceara). Este bine ca cel putin pina la priza primei cantitati de
ghips din amprenta, aceasta sa ramana suspendata in pozitie orizontala de manerul lingurii. Inainte de
turnarea modelului, surplusul de apa din amprenta se va inlatura cu un jet usor de aer, fara a usca
amprenta.
Controlul vizual al amprentei De multe ori, din motive obiective sau datorita unor greseli de tehnica,
amprentele pot prezenta diverse imperfectiuni (lungimea redusa a marginilor vestibulare, prezenta
golurilor / porozitatilor in materialul de amprenta, desprinderea de lingura sau ruperea materialului de
amprenta la nivelul zonelor retentive ale cimpului amprentat etc.). Sub acest aspect, in functie de scopul
urmarit, ramane la latitudinea medicului sa hotarasca repetarea sau nu a amprentei. Pe de alta parte,
este obligatia tehnicianului sa analizeze sub aspect tehnic posibilitatile de realizare corecta a
viitoarei constructii ortodontice pe aceasta amprenta si eventual s-o refuze, deoarece
acceptarea ei il pune in postura de a accepta intreaga responsabilitate a corectitudinii tehnice
a viitoarei piese ortodontice (D.Stanciu,L.Boboc).
Se va verifica:
Daca amprenta nu s-a desprins de lingura in timpul indepartarii acesteia din cavitatea bucala;
Daca suprafata este neteda sau prezinta defecte (bule de aer, rupturi ale materialului de amprenta).
▶Amprentele astfel pregatite sunt transportate cit mai repede in laborator, timp in care amprentele nu
trebuie sprijinite niciodata pe margini; se vor pastra in mediu umed, acoperite cu un tifon umectat
(pastrarea timp indelungat a amprentelor din materail alginic in mediu uscat / baie de apa este
contraindicata deoarece materialul alginic sufera variatii dimensionale, in sensul unei micsorarii, respectiv
cresterii de volum). Modelele vor fi turnate cat mai repede posibil dupa amprentare (la maxim 15 minute
de la realizarea amprentei).
ipsosuri normale,
ipsosuri dure
ipsosuri extradure.
1. Proprietati mecanice:
ipsosuri dure;
ipsosuri extradure;
cimenturi dentare;
mase de ambalat.
Masa de ambalat se toarna pe o anumita zona din modelul de lucru, unde se vor executa suduri, tehnica
folosita frecvent la obtinerea aparatelor fixe de tip disjunctor (la sudura se elibereaza sulf).
₪ Gipsurile uzuale sunt beta-hemihidrati cu sferocite alungite, fusiforme, cu spatii de clivaj intre ele,
deci poroase, avide de apa. Hemihidrati se obtin prin calcinarea hidratului de CaSO4 (Dh) la 100°-130°C,
obtinandu-se anhidrat (Ah) de CaSO4, H20 si caldura.
Forma de prezentare este pulberea alba ce se combina cu apa, obtinandu-se o pasta semifluida.
Proprietati
duritatea buna;
rezistenta mecanica la tractiune, frecare, rupere in mediu uscat este buna; in mediu umed, aceste
proprietati se micsoreaza;
Prepararea se face prin metoda saturatie progresiva sau la vacuum malaxor. Este necesar sa se respecte
proportia 3/2 (pulbere/apa). Indiferent de metoda folosita, apa va avea temperatura camerei. Este
contraindicata apa calda, deoarece are loc o reactie exoterma mai mare, cu coeficient de dilatatie crescut.
De asemenea, este contraindicata spatularea prelungita, iar timpul de spatulare este de 30 secunde la
malaxor si 90 secunde in cazul spatularii manuale.
Ghipsul uzual este indicat pentru soclul modelelor de lucru si de studiu, permitand o prelucrare si finisare
acceptabile.
₪ Gipsurile dure sunt alfa-hemihidrati si se obtin prin calcinarea CaSO4, avand calitati superioare
ghipsurilor normale. Au particule mai mici, dense, fara spatii de clivaj.
Proprietati
dilatare redusa.
Preparare
metoda saturatiei progresive sau la vacuum malaxor, aceasta fiind cea mai indicata;
₪ Gipsurile extradure sunt alfa-hemihidrati , avind structura ortoromboidala si granulatia cea mai fina.
Proprietati:
▶In general, dupa o amprenta, indiferent de materialul utilizat, trebuie sa se execute numai un model.
Turnarea a doua randuri de modele de pe aceeasi amprenta trebuie acceptata numai ca o solutie directa a
necesitatii economice. Al doilea model prezinta intotdeauna diferente variabile, ce tin de:
Datorita acestor modificari, al doilea model se va folosi numai ca model de studiu, iar primul, ca model de
lucru (acestea necesita o executie tehnica de inalta calitate deoarece orice eroare a modelului de lucru
atrage si multiplica erorile in constructia aparatului ortodontic).
Partea care reproduce elementele Ap.D.M.(dintii, osul alveolar, dolta, santurile perimaxilare, frenurile
buzelor si ale limbii)
Baza, soclul modelului - pe care sunt asezate intr-o pozitie determinata elementele Ap.D.M.
enumerate mai sus.
Atat la modelele de lucru, cat si la cele de studiu ('de muzeu'), cel putin pentru partea corespunzatoare
coroanelor dentare, trebuie utilizat un ghips tare (dur sau extradurde tip moldano, moldarock). Soclul
modelului (baza pe care sunt pozitionate elementele Ap.D.M.) poate fi turnat si din ghips obisnuit. Daca
acest lucru nu este posibil modelul de studiu se toarna din ghips alb ortodontic iar modelul de lucru din
ghips tare.
Pentru reproducerile fotografice, ghipsul alb este corespunzator, cu conditia sa intruneasca acele calitati
de rezistenta absolut necesare oricarui model si sa fie acoperit cu anumite substante sau coloranti (albul
reflecta lumina).
▶Tehnica turnarii este similara celei din protetica, si cuprinde doi timpi:
Primul timp - turnarea partii ce reproduce cimpul amprentat
Se prepara gipsul dupa indicatiile fabricantului adaugind cantitatea de ghips recomandata la volumul
corespunzator de apa distilata, intr-un bol special. Malaxarea gipsului se poate face manual - timp de 90
de secunde, sau, mai bine, cu ajutorul unor aparate speciale (vacuum malaxor) - timp de 15-30 de
secunde.
Se pune, apoi, in functiune masuta vibratorie si, fara ca alginatul sa vina in contact cu masa, se introduce
pasta de ghips in amprenta, in cantitati mici, aplicate in zona boltii palatine a amprentei superioare sau
pe versantele alveolare ale amprentei inferioare si se inclina pentru a permite scurgerea ghipsului in toate
directiile, fara a ingloba bule de aer. Dupa ce s-a umplut zona dintilor si a crestelor, ghipsul se adauga
mai repede pana la umplerea amprentei.
Se fac apoi mici ridicaturi de ghips ce vor servi ca retentii pentru soclu.
Amprenta turnata astfel in primul timp va fi suspendata de manerul linguri intr-o pozitie orizontala.
Cand gipsul incepe sa se incalzeasca, se umezeste cu apa / solutie saturata de sulfat de calciu. O noua
cantitate de ghips va fi aplicata pe o placa de sticla sau plastic, sau in conformator. Se rastoarna
amprenta peste ghipsul viitorului soclu. Cu spatula se impinge gipsul de jur imprejurul amprentei. La
amprentele mandibulare, zona linguala dintre marginile lingurii se netezeste.
Dupa priza ghipsului turnat ulterior, se poate separa amprenta de model (demulare). Se va avea grija
ca, inainte de demulare, lingura sa nu fie acoperita de ghips la margini, ceea ce ar impiedica
desprinderea. Demularea pentru amprentele luate cu materiale elastice se realizeaza prin tractiuni usoare
pentru a evita fracturarea dintilor.
Se recomanda ca amprentele din alginate sa fie indepartate imediat dupa priza ghipsului, altfel ele absorb
apa din ghipsul modelului, scazandu-i rezistenta.
▶Pentru a putea fi utilizate, modelele trebuie pregatite, soclate si eventual reparate micile
imperfectiuni date de turnare. In final, modelele vor fi etichetate; cele de studiu vor fi conservate pe
tot parcursul taratamentului si inca timp de trei ani de la finalizarea acestuia.
SOCLAREA MODELELOR
Soclul este baza modelelor (partea de deasupra sau dedesubtul fundurilor de sac vestibulare ale
modelelor) necesara manevrarii, depozitarii mai usoare a modelelor si de asemenea, aprecierii corecte a
pozitiei dintilor.
Pentru modelul de studiu, soclul va fi realizat in conditii standardizate. Realizarea sa dupa criterii standard
faciliteaza analiza corecta a dispozitiei dintilor si evita ca, prin forma si inclinatie, sa simuleze anomalii
care nu exista.
In scopul realizarii modelelor cu socluri standardizate, este necesara o ceara de ocluzie care sa redea
relatiile interarcadice in ocluzie habituala. Aceasta ceara de ocluzie se trimite la laborator o data cu
amprentele.
Planul ocluzal - deoarece astfel se usureaza masuratorile de simetroscopie. Planul de ocluzie trece prin
cuspizii premolarilor si molarilor iar frontal la jumatatea supraacoperirii incisivilor.
Planul medio-sgital - este perpendicular pe planul ocluzal, si trece prin rafeul palatin. Determinarea sa se
face unind punctul de intretaiere al celui de-al doilea rind de rugi palatine cu rafeul cu punctul de
intretaiere al acestuia cu linia Ah. Va coincide, deci, cu planul median al maxilarului superior.
Planul tuberozitatii - este perpendicular si el pe cele doua planuri, fiind tangent la fata posterioara a celei
mai dezvoltate tuberozitati.
Este preferabil, ca in urma soclarii modelelor, aceste trei planuri sa fie "identificabile". Astfel, soclul
trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:
Bazele celor doua socluri vor fi paralele intre ele si cu planul de ocluzie.
Fetele posterioare vor materializa un unic plan, cel al tuberozitatilor; vor fi deci in acelasi plan vertical,
perpendiculare pe celelalte doua planuri de orientare (pe linia mediana, atat pentru cel superior cat si la
cel inferior si, de asemenea, perpendiculara pe suprafetele bazelor).
Suprafetele bazelor sunt, de obicei, poligonale, cu forma identica a conturului soclului la cele doua modele
sau cu contur diferit (la modelul superior - poligonala iar la cel inferior - rotunjita anterior). Valorile
unghiulare pentru trasarea conturului poligonal sunt diferite de la o scoala la alta.
Aceste contururi ale suprafetelor bazale vor fi simetric trasate fata de linia mediana a arcadei (fara a tine
cont de ingustarile sau largirile arcadelor dentoalveolara), fapt care ajuta la cercetarea ulterioara a
simetriei.
Dimensiunea verticala a soclului in zona anterioara reprezinta un sfert din inaltimea totala a modelului,
iar arcada dento-alveolara si procesul alveolar - celelalte trei sferturi.
Este cea mai simpla metoda, practicabila chiar si in laboratorul cel mai modest utilat. Se toarna la inceput
soclul mai voluminos, dupa care, folosind cutitul pentru gips cu tais drept, raportorul si o rindea speciala
(imaginata de Grunberg), acesta se ajusteaza, parcurgind etapele urmatoare:
Se fixeaza planul ocluzal, asezand modelul superior cu arcada dentara pe o suprafata plana (placa de
sticla); aceasta trebuic sa fie atinsa in mod normal in cel putin trei puncte de catre unii din urmatorii dinti
(Gysi):
In caz contrar, cum ar fi de exemplu anomaliile in plan vertical care deniveleaza planul de ocluzie,
modelul este asezat cu arcada dentara pe o scandurica ce prezinta orificii de diferite marimi si localizari,
in care vor intra dintii in supraocluzie, nivelandu-se astfel planul, care in felul acesta poate fi utilizat ca un
indicator suficient de bun.
Baza modelului inferior si suprafata superioara a celui superior vor fi taiate paralel cu planul de ocluzie, in
asa fel incat grosimea lor sa reprezinte un sfert din inaltimea totala a modelului, celelalte trei sferturi fiind
ocupate de arcada dento-alveolara si de vestibul.
Se stabileste linia mediana a modelului superior. Aceasta linie mediana este trasata prin papila
retroincisiva, rafeul median, foveele palatine.
doua suprafete marginale incisive (SI) care se intilnesc deasupra insertiei frenurilor buzelor, pe linia
rafeului la maxilarul superior, reprezentand linia mediana a acestuia;
o suprafata marginala posterioara (SPI); inainte de a taia, trebuie determinat, cu modelele in ocluzie, pe
care arcada exista dintii cei mai posteriori; daca ei exista la mandibula, trebuie taiata cu atentie fata
posterioara a modelului superior, astfel incat, in momentul montarii in ocluzie a celor doua modele si
taierii fetei posterioare a modelului inferior, dintii mandibulari posteriori sa ramana intregi pe arcadele de
ghips. SPI intilneste suprafetele premolare in unghi ascutit, de aproximativ 65°; acesta este taiat si
devine;
Este important ca suprafata marginala posterioara a celor doua modele sa fie pe aceeasi linie, permitind
astfel asezarea modelelor in ocluzie individualizata atunci cand ele sunt asezate cu aceasta suprafata pe
masa.
Sunt necesare :
un motor de fasonat (Trimmer) - motorul, protejat de o carcasa etansa, actioneaza o piatra cilindrica cu
granulatii mari, medii sau fine. In timpul functionarii, aceste pietre sunt irigate in permanenta cu apa
curenta.
platforma pe care este asezat modelul si a carei suprafata face unghi drept cu suprafata pietrei
Trimmerului;
Se toarna de la inceput modelele cu un soclu mai voluminos, care este apoi redus la dimensiunile si forma
determinate cu ajutorul unui aparatului special pentru soclat. Modalitatile de soclare pot fi diferite, dupa
scolile de ortodontie.
Realizarea fetei orizontale a soclului modelului inferior care este taiat paralel cu planul de ocluzie al
molarilor si premolarilor inferiori; modelul este asezat pe o suprafata plana, astfel incit sa se plaseze pe
planul de ocluzie. Cu un inscriptor pentru marcarea inaltimii soclului, se traseaza o linie, la 36 mm de
planul de ocluzie, dupa care se va taia, dandu-se astfel o grosime uniforma soclului.
Se traseaza cu ajutorul unui creion montat orizontal la 72 mm (in paralelograf) planul orizontal al
modelului superior/inferior, cele doua modele fiind in pozitie de intercuspidare maxima (modelele sunt
unite prin ceara de ocluzie).
Se stabileste linia mediana a modelului superior. Aceasta linie mediana este trasata prin papila
retroincisiva, rafeul median, foveele palatine. Zona posterioara verticala a modelului superior este taiata
perpendicular pe rafeul median. In acest stadiu se realizeaza si unghiurile (valorile acestora difera de la o
scoala la alta).
Baza verticala inferioara a modelului este taiata in acelasi plan cu baza verticala a modelului superior, cele
doua modele fiind in ocluzie, ceea ce permite ca atunci cind modelele sunt asezate pe baza lor verticala
ele sa se regaseasca in intercuspidare maxima.
Soclarea sa inceapa cu realizarea soclului modelului superior (la fel ca la met. precedenta).
Suprafata posterioara a modelului superior se taie in unghi drept fata de linia mediana a arcadei.
Partea anterioara a modelului superior este taiata in asa fel incat axa de simetrie sa fie linia mediana
superioara, iar suprafata de ghidaj, marginea posterioara a modelului;
Zonele laterale ale modelului sunt taiate echidistant de linia mediana, pastrand totusi marginile unui
model de o marime suficienta.
Colturile distale ale modelului superior sunt taiate utilizand echerul. Se verifica si simetria finala a
modelului superior.
Cele doua modele (superior si inferior) sunt puse in ocluzie cu ceara de articulatie. Soclul modelului
inferior este deci trasat pe contur paralel cu soclul modelului superior si de aceeasi grosime, apoi taiat
dupa aceasta linie, cu ajutorul compasului.
Modelele sunt plasate in ocluzie cu ceara de articulatie si se utilizeaza modelul superior ca ghid. Partea
posterioara a modelului inferinor, ca si muchiile laterale sunt taiate astfel incat sa corespunda modelului
superior. Inainte de a taia, trebuie determinat, cu modelele in ocluzie, pe care arcada exista dintii cei mai
posteriori. Daca ei exista la mandibula, trebuie taiata cu atentie fata posterioara a modelului superior,
astfel incat, in momentul montarii in ocluzie a celor doua modele si taierii fetei posterioare a modelului
inferior, dintii mandibulari posteriori sa ramana intregi pe arcadele de ghips.
Partea anterioara a modelului inferior este taiata dupa o curba ce corespunde curbei anterioare a arcadei.
Marginile brute ale modelelor se pot taia dupa o 'curba dulce' cu o dalta manuala sau pneumatica de
ajustare.
In comert exista un fel de ocluzoare din plastic, prefabricate, prevazute cu un sistem de balama, care
asigura o buna prezentare standardizata a modelelor. Un astfel de dispozitiv il reprezinta ocluzorul lui
Bordet.
Cand se foloscsc acestea, modelele sunt fixate in ele cu gips, ocluzorul fiind de folosinta unica, deoarece
modelele raman in el. Dezavantajul unui astfel de ocluzor consta in faptul ca in momentul examinarii
celor doua modele, balamaua trebuie scoasa, dcoarece nu permite manevrarea lor.
b) Suportul este umplut cu pasta de gips, dupa care se fixeaza modelul superior, avand grija ca linia
medio-sagitala a modelului sa corespunda cu reperele de pe suport.
c) In timpul prizei se elimina excesul de gips si se netezesc suprafetele dintre fundurile de sac
vestibulare si marginile suportului. In acest scop se foloseste un cutit efilat pentru gips si hartie abraziva.
Frecand apoi modelul cu pudra de talc, acesta va fi protejat de praf si de murdarie.
d) Se aplica, cu ajutorul cerii de inregistrare a ocluziei, modelul inferior nesoclat peste cel superior deja
soclat.
f) Dupa ce a facut priza si gipsul din suportul inferior, modelele se indeparteaza din suport. Asezate
pe fata dorsala, modelele trebuie sa reproduca fara nici o eroare ocluzia pacientului.
doua chiuvete: una pentru modelul superior, una pentru modelul inferior;
Tehnica este complicata, foarte rar folosita in practica. Timpii de lucru sunt urmatorii:
In primul timp se reduc soclurile modelelor ca sa poata fi introduse in chiuvetele dispozitivului. Se incepe
cu formarea soclului pentru modelul superior si, in acest scop, se aseaza pasta de ghips in chiuveta
corespunzatoare, in care se monteaza modelul superior, in asa fel incat arcada dentara sa fie centrata in
cadrul chiuvetei, iar planul de ocluzie sa fie paralel cu planul soclatorului.
In timpul doi, modelul inferior este asezat in relatie de ocluzie habituala cu modelul superior, de care este
fixat prin intermediul cerii de ocluzie. Se pune pasta de ghips in chiuveta soclului inferior. Intregul
ansamblu (chiuveta cu soclul superior si cele doua modele fixate) se ia si se aseaza cu soclul primar al
modelului inferior in pasta din chiuveta sa, centrand si fixand cele doua modele cu ajutorul dispozitivelor
de asamblare.
In timpul trei, dupa priza ghipsului, modelele sunt scoase din soclator, indepartand intai sistemul de
prindere al celor doua chiuvete. Daca s-a folosit un soclator cu chiuvete din cauciuc, acestea se desprind
simplu de pe soclu. La cele metalice se desfac cheile de prindere a peretilor verticali.
Finisarea propriu-zisa - modelele sectionate sunt finisate pe toate fetele cu o piatra cu granulatii fine
Trimmer; apoi, cu o hirtie glasata impermeabila se inlatura asperitatile mai fine (modelul fiind uscat).
Lustruirea modelelor - aceasta operatie se face cu o piatra tip Arkansas, sub racire continua pe toate
suprafetele plane, cu scopul de a elimina orice urma de asperitate. Dupa uscarea completa modelului se
aplica un talc obisnuit si se mai face o lustruire cu o bucata de stofa din par de camila care da un aspect
vizual placut.
In trecut, modelele erau boraxate sau stearinate. Astazi se prefera scufundarea modelelor uscate si
lustruite intr-o solutie de sapun, timp de o ora. Apoi vor fi clatite cu apa calda si lustruite cu o bucata de
bumbac umed sau stofa de lina (I.Zetu).
se acopera fie cu un lac special de modele, fie se fierb in sapun bazic un minut (D.Stanciu).
Baia de sapun a modelelor: se prepara o baie de 120 g sapun fulgi la 2,5 l de apa si se incalzeste la 70°C.
se introduc pentru 15 minute modelele de ghips uscate in prealabil si finisate cu smirghel. Se spala in
continuare modelele in ghips cu apa curenta si cu degetele se da lustrul (Firu).
Pentru fotografierea modelelor, o vizibilitate optima a tuturor detaliilor morfologice impune folosirea
gipsului alb.
ETICHETAREA MODELELOR
Codul medicului
Pot fi adaugate anumite evaluari ce vor fi trecute cu un creion pe baza modelului superior, cat si a celui
inferior. Daca sunt scrise pe felele laterale, aceste insemnari (lamuriri, informatii) sunt greu de evitat la
fotografiere.
CONSERVAREA MODELELOR
Modelele pot fi conservate in cutii ce pot tine 5-6 perechi de modele, fiecare pereche fiind legata cu un
elastic lejer. Exista si cutii speciale din material plastic in care modelele vor fi transportate de la laborator
la cabinet si in care se vor pastra ulterior.
Ceara de articulatie nu trebuie lasata intre dinti, deoarece se poate plastifia si impregna pe modele. Cind
suprafetele posterioare ale celor doua modele sunt taiate exact in acelasi plan, ocluzia corecta este usor
de gasit (ceara nu mai este necesara). In alte cazuri, cand exista numai citiva dinti in segmentul posterior
al modelelor, ceara trebuie pastrata cu modelele pentru a putea gasi ulterior rapoartele de ocluzie.
MODELUL DE LUCRU
manevrare cu usurinta in lucrul cu diverse aparate utilizate in laboratorul de tehnica dentara (aparate de
baropolimerizare, de fotopolimerizare etc.);
sa aiba o rezistenta suficienta pentru a nu se sparge (sa fie realizate din ghips tare)
In acest scop executia tehnica de inalta calitate se impune; orice eroare a modeluluide lucru atrage
atrage si multiplica erorile in constructia aparatului ortodontic.
In functie de tipul de aparat ortodontic si de materialele din care acesta se realizeaza, modelul de lucru
necesita uneori pregatiri speciale:
Zonele retentive ale arcadei mandibulare (distal paralingual) se deretentivizeaza prin adaugare de
ghips, ciment, ceara etc.
Papilele spatiilor interdentare din zonele unde urmeaza sa se realizeze elementele de ancorare se
indeparteaza, evidentiindu-se cu precizie spatiul interdentar.
Daca modelul va fi utilizat pentru realizarea unor aparate mobile, este bine ca ele sa fie scufundate intr-o
solutie de sapun alcalin incalzita la fierbere, timp de un minut. Aceasta face ca izolarea modelului sa
fie perfecta, iar duritatea sa sa creasca.
O pregatire mai deosebita trebuie facuta modelului de lucru utilizat pentru realizarea
aparatelor fixe, care necesita efectuarea de suduri direct pe model. Amprentele pentru astfel de modele
ajung in laborator, de regula, cu elementele de ancorare (inele) fixate in ele. In laborator, inaintea turnarii
modelului, se va aplica un strat subtire de ceara pe peretii inelului, cu exceptia unui contur de 0,1-0,5
mm la nivelul marginii gingivale a acestuia. Modelul se toarna din ghips dur, ca si modelul de lucru descris
anterior. Dupa indepartarea amprentei, stratul de ceara din interiorul inelelor permite indepartarea fara
deformare a acestora de pe model (la nevoie, inelul poate fi incalzit usor la flacara unui bec cu gaz).
Marginile exterioare ale portiunilor de model reprezentand dintii vecini sunt indepartate. Modelul se
curata de toate plusurile si se finiseaza. La sfarsit inelele trebuie sa-si gaseasca pozitii foarte corecte pe
model. In zonele unde se vor executa suduri, se indeparteaza din masa de ghips in profunzime, pe o
adancime de 1-1,5 mm, si se tapeteaza cu masa de ambalat. Aceasta operatiune este necesara, deoarece
ghipsul in contact cu flacara de sudura se descompune, eliberand sulf, care ataca suprafata de sudat,
oxidand-o si compromite calitatea sudurii efectuate.
Trebuie aratat ca fasonarea si prelucrarea modelului de lucru are o importanta deosebita in realizarea
piesei ortodontice. In laboratorul tehnic si cabinet, pe model se verifica exactitatea executiei, atat din
punct de vedere al respectarii planului de lucru, cat si al acuratetei tehnice. Modelul de lucru constituie si
un mod de prezentare a tehnicianului in cabinet.
MODELUL DE STUDIU
Modelul de studiu reprezinta un document important pentru ortodont, studiul acestuia fiind in acelasi timp
o etapa a tratamentului. Astfel, modelul trebuie sa redea fidel:
arcadele alveolare: forma, dimensiunea, inclinarea in zona frontala si laterala, accidentele arcadei
alveolare: impresiuni in urma pierderii dintilor, a unor interventii chirurgicale etc..
Modelul de studiu va prezenta un soclu realizat in conditii standardizate care sa ajute la evidentierea
corecta a dispozitiei dintilor si sa evite ca, prin forma si inclinatie, sa simuleze anomalii care nu exista. In
acelasi timp, soclul trebuie sa permita o manipulare si o depozitare facila a modelelor.
Modelele de lucru vor fi apoi finisate, etichetate si conservate pe tot parcursul tratamentului, si inca trei
ani de la terminarea acestuia (fiind un document stiintific si medico-judiciar).
Acesta se foloseste in special pentru a aprecia ce deplasari trebuie sa efectueze fiecare dinte si natura
relatiilor intermaxilare dupa eventuale extractii facute la dinti permanenti in scop ortodontic. Turnarea
acestor modele se realizeaza astfel:
In amprenta respectiva (obisnuita sau din alginat)in prima faza se toarna pasta din moldano numai in
impresiunile dintilor ce urmeaza a fi modificati.(extrasi sau deplasati) pina la nivelul coletului lor;
Dupa prisa se aseaza deasupra acestora un start subtire de ceara roz si se toarna restul modelului.
Dupa demulare se obtine un model care, pe sectorul care ne intereseaza, coroanele dentare sunt unite cu
restul modelului prin stratul de ceara.
Acesata permite detasarea fiecarui dinte din sectorul respectiv, dupa ce in prealabil au fost numerotai
pentru identificare. Separarea se face cu ajutorul unei spatule sau cutit de ghips avind grija sa nu
reducem prea mult dimensiunile mezio-distale ale dintilor.
Ulterior, pe model medicul poate efectua pe model deplasarile cerute de diferite etape ale conduitei
terapeutice propuse.
Ex.: se indeparteaza de pe model dintele care se prevede ca va fi extras si asezind restul dintilor se
analizeaza daca spatiul rezultat este suficient pentru alinierea restului dintilor, ce deplasari trebuie sa
efectueze fiecare dinte, consecintele asupra axului dentar, etc.. Orice modificare se analizeza in functie de
arcada antagonista.
MODELUL SET-UP
Modelul set-up este tot un model de reconstruire plastica, la care aproape toti dintii sunt selectionati de
pe soclul modelului in scopul de a-i pozitiona tridimensional cit mai precis. Ele sunt utilizate pentru
confectionarea unor aparate ortodontice din materiale elastice denumite "positionere", asemanatore celor
folosite de sportivi pentru protectia arcadelor dentare. Positionerele se aplica de obicei la sfirsitul terapiei
ortodontice active pentru a finisa anumite pozitii dentare, cit si pentru a pastra rezultatul terapeutic
obtinut.
Realizarea modelului set-up se poate face fie intr-o etapa, fie in doua etape. In ambele cazuri este
necesara duplicarea initiala a modelului. Duplicarea se poate face cu matriale de dublat reversibile pe
baza de agar-agar sau ireversibile pe baza de siliconi sau poliuretani.
Se face prin turnarea amprentei luate cu materialul de dublat dintr-un ghips foarte dur.
Dupa demularea modelului se masoara cu sublerul distanta intre fata ocluzala sau muchia incizala a
fiecarni dinte si soclul modelului si se noteaza cu creionul pe coroana dentara a dintelui respectiv. Apoi se
practica doua sectiuni verticale cu fierastraul distal de ultimii dinti distali ce trebuie rearanjati. Cele doua
sectiuni verticale sunt unite apoi cu o sectiune orizontala apicala de festonul gingival, cam la 10 mm de
acesta. Se desprinde cu grija potcoava astfel sectionata si se incepe sectionarea dintilor din aceasta.
Sectionarea la nivelul punctelor de contact este o operatiune foarte delicata, intrucit se incearca
separarea dintilor fara a afecta dimensiunea lor mezio-distala. Din aceasta cauza separarea a doi dinti
vecini se face incepind cu o sectiune partiala vestibulara, ce se prelungeste ocluzal si apoi oral, urmind ca
separarea definitiva sa se faca prin fracturarea punctului de contact ramas nesectionat.
-10%
Click aici
Separarea dintilor se incepe dinspre distal iar, odata blocul dentar separat, partea sa apicala trebuie
prelucrata asemanator cu o radacina conica de dinte monoradicular (trunchi de con cu baza mare la
nivelul coletului si baza mica situata apical). Aceasta este necesara pentru a putea repozitiona dintii prin
rotire sau inclinare fara ca miscarea sa fie impiedicata de muchii.
Dupa prelucrarea unui bloc dentar, acesta este repus in pozitie corectata pe restul modelului masurind ca
distanta intre fata ocluzala, respectiv muchia incizala, si soclul modelului sa se pastreze. In situatii
speciale anumiti dinti pot fi plasati mai sus sau mai jos decat distanta inregistrata initial. Aceasta va
insemna ca positionerul construit pe acest model va determina ingresiunea sau egresiunea acelor dinti.
Fixarea se face cu ceara, care va umple si spatiile ramase dupa subtierea partii apicale a blocului dentar.
Abia dupa plasarea dintelui astfel prelucrat, se trece la sectionarea si prelucrarea dintelui mai mezial.
Din aceasta cauza, uneori este mai greu de apreciat cantitatea de miscare dentara incorporata prin
metoda expusa anterior. O metoda mai precisa este cea in care modelul este turnat in doua etape.
Dupa amprentarea cu material de duplicat se toarn din ghips foarte dur sau dintr-o rasina epoxidica (de
ex. Epoxy-Die) doar arcada dentara, respectiv partea coronara si cam 1 cm sub coletul dintilor. Dupa
priza materialului, cu maxima atentie se indeparteaza amprenta fara a fi deteriorata. Aceasta va fi folosita
in final pentru obtinerea restului modelului. Dupa notarea fiecarui dinte, acestia se vor sectiona incepind
dinspre distal, fara a afecta prea mult dimensiunea lor M-D. Partea apicala a fiecarui dinte trebuie
prelucrata asemanator cu o radacina conica de dinte monoradicular (la fel ca in metoda expusa anterior).
Dupa pregatirea tuturor dintilor acestia se repun in pozitia initiala in amprenta. Se umplu spatiile dintre
blocurile dentare cu ceara moale, acoperindu-se si extremitatea superioara cu un strat uniform de
aproximativ 2 mm de ceara. Chiar inainte de a se intari ceara se creeaza cu spatula de ceara retentii in
aceasta, pentru ca soclul modelului care se va turna sa se retentioneze de ea.
Dupa intarirea cerii se toarna soclul modelului si, dupa trecerea timpului de priza, se demuleaza modelul
set-up cu mare grija. Urmeaza faza de corectare a pozitiilor dentare la care tehnicianul trebuie sa co-
laboreze cu medicul ortodont, fie urmarindu-i indicatiile scrise in fisa, fie prin corectarea pozitiilor dentare
de catre medic direct. La corectarea pozitiilor dentare trebuie sa se tina seama ca rezultatul nu poate fi
judecat la nivelul unei singure arcade, ci ca trebuie sa se urmareasca modul in care dintii se intalnesc in
ocluzie. De aceea, cele mai fidele modele de set-up si positionere se realizeaza dupa ce modelul de set-up
se monteaza intr-un articulator. Aceasta va preveni situatiile in care pozitia corectata a unui dinte
interfera cu miscarile ocluzale, corectarea fiind supusa recidivei, iar dintele suferind un fenomen de
jiggling' (miscare de 'du-te-vino') ce poate fi nociva pentru radacina dintelui (pot fi produse resorbtii
radiculare aproape totale).
Positionerul se confectioneaza din materiale termoplastice ce se aplica incalzite pe model (cu sau fara
vacuum). Din aceasta cauza ele nu pot fi confectionate direct pe modelul de set-u up, intrucit
temperatura inalta ar topi ceara si ar produce deplasari ale blocurilor dentare inainte ca positionerul sa fie
conformat. Astfel, inainte de a confectiona positionerul, mai este necesara dublarea modelului de set-up.
▶ Deplasarea dentara
Aplicarea oricarei forte pe un dinte supune schematic ligamentul si osul alveolar unei presiuni de partea
opusa fortei si unei tensiuni de aceeasi parte cu ea; osul vecin dintelui reactioneaza la presiune prin
resorbtie, iar la tractiune, prin apozitie, fenomene ce duc la o adevarata remodelare a procesului
alveolar.
Fortele ortodontice se aplica pe dinti prin intermediul coroanei si sint transmise tesuturilor de sprijin prin
intermediul radacinii. Prin complexul mecanic astfel creat se poate ajunge,dupa modul de legatura cu
dintele, la diferite tipuri de deplasari dentare.
versiunea - inclinarea;
miscarea de torque.
Se produce de fiecare data cind o forta se aplica pe un dinte care nu este impiedicat sa basculeze.
Coroana si radacina se deplaseaza simultan, dar in sens invers. Aceasta miscare se realizeaza in mod
obisnuit cu resorturi plasate pe aparate mobile sau fixe nerigide. Dintele pivoteaza in jurul unei axe,
situata intre treimea mijiocie si treimea apicala care este axa de rotatie sau hipomoglionul.La
pluriradiculari, centrul de rotatie se situeaza intre radacini, aproximativ in mijiocul septului osos.
in plan orizontal, fiind vorba de o gresiune meziala sau distala, vestibulara sau linguala, dintele se
deplaseaza paralel cu axul sau lung. Coroana si radacina progreseaza simultan in aceeasi directie. Forta
este repartizata egal pe toata suprafata radiculara de partea presiunii si ramine slaba.
Ingresiunea este efectuata in acelasi sens cu ocluzia, solicitind periodotiul in sensul in care el este mai
bine organizat pentru a rezista. Aceasta este miscarea care intimpina maximum de rezistenta din partea
ditelui.
Egresiunea se face in sensul eruptiei dentare si este cu atit mai usor de realizat, cu cit fortele ocluzale nu
se opun.
3.Miscarea de rotatie. Este o miscare de pivot in jurul axului mare radicular. Daca radacina este
rotunda, rotatia nu implica decit o glisare intre radacina si alveola cu o participare osoasa aproape nula,
dar cu o participare fibroasa masiva. Toate fibrele sint intinse si frineaza deplasarea fara a-si modifica
structura, pastrind astfel un important potential de recidiva.
4.Miscarea de torque.
Torqueul este o deplasare a radacinii dintelui in plan vestibulo-oral, in timp ce coroana este mentinuta pe
loc. Poate fi obtinuta cu ajutorul unor cupluri de forte realizate intre arcurile vestibulare si baza aparatelor
mobile sau arcul vestibular si cel palatinal al aparatului mobil.
▶In vederea descrierii componentelor aparatelor ortodontice, este utila clasificarea lor, care se poate
realiza dupa mai multe criterii:
b. aparate ortodontice functionale - acestea nu introduc forte mecanice la nivelul ApDM, ci, prin
constructia lor, transforma fortele proprii ApDM in forte ortodontice corectoare. (ex.: un plan inclinat
acrilic nu va avea nici o actiune atat timp cat pacientul sta cu gura deschisa, dar, in momentul in care
acesta va efectua o contractie de inchidere a gurii, forta musculara a muschilor ridicatori va intalni planul
inclinat, se va descompune fata de acesta, dand nastere la o forta ortodontica orizontala, care va duce la
deplasarea mandibulei si la inclinarea dintilor ce vin in contact cu el;)
c. aparate ortodontice pasive - acestea sunt aparatele de contentie si mentinatoarele de spatiu din
componenta aparatelor ortodontice, care au ca rol pastrarea spatiului pentru dintii succesionali sau pentru
refacerea protetica a bresei;
d. aparate mixte - sunt cele care prezinta combinatii de componente ce apartin celor trei categorii
expuse mai sus.
a. aparate fixe, care se cimenteaza sau se lipesc cu ajutorul unor substante de colaj (compozite,
glassionomeri) pe dinti si care se indeparteaza doar la sfarsitul tratamentului;
b. aparate mobile, care pot fi indepartate de pe campul maxilo-dentar in timpul tratamentului. Ele pot fi
la randul lor de doua feluri:
aparate mobilizabile, ce pot fi indepartate si repuse pe campul maxilo-dentar, dar care in timpul in care se
afla in cavitatea bucala sunt fixate de arcadele dentare cu ajutorul unor mijloace de agregare (crosete,
gutiere);
aparate integral mobile, care stau liber in interiorul cavitatii bucale, nefiind prinse de arcadele dentare cu
nici un element. Acestea sunt aparatele functionale, care incearca pe aceasta cale sa stimuleze cat mai
multe contractii musculare ale pacientului, contractii efectuate reflex pentru a retine aparatul endobucal.
3. dupa repartizarea zonelor de sprijin si de actiune. (Pentru a actiona la nivelul unor structuri, de
ex. pentru a deplasa un dinte, forta ortodontica trebuie sa se sprijine a nivelul altor structuri, de ex. 3 - 4
dinti vecini):
a. aparate ortodontice intraorale - la care atat zona de sprijin, cat si cea de actiune se afla in
interiorul cavitati bucale. Acestea pot fi:
aparate monomaxilare, ce au si zona de sprijin si cea de actiune la nivelul aceluiasi maxilar. Daca zona de
sprijin si cea de actiune au aceeasi valoare de rezistenta, atunci aparatul se numeste 'cu actiune
reciproca';
aparate intermaxilare, ce au zona de actiune la nivelul unui maxilar si zona de sprijin la nivelul celuilalt
maxilar;
b. aparate intra-extraorale - au zona de actiune in interiorul cavitatii bucale si zona de sprijin in afara
acesteia (calota craniana, regiunea nucala etc.);
c. aparate extraorale - zona de sprijin si cea de actiune se afla in afara cavitatii bucale.
APARATE MOBILIZABILE
Sunt aparate ce se mentin pe arcada prin intermediul elementelor de ancorare, putind fi indepartate si
repuse in orice moment de catre medic/pacient. La aceste aparate, forta ortodontica corectoare ia nastere
chiar in momentul aplicarii lor in cavitatea bucala, fara a fi necesara o contractie musculara.
Trebuie diferentiate de aparatele integral mobile, care stau liber in interiorul cavitatii bucale, nefiind
prinse de arcadele dentare cu nici un element. (Acestea sunt aparatele functionale, care incearca pe
aceasta cale sa stimuleze cat mai multe contractii musculare ale pacientului, contractii efectuate reflex
pentru a retine aparatul endobucal.)
O caracteristica a aparatelor mobilizabile, comuna tuturor, este aceea ca ele sunt purtatoarele unor
elemente generatoare de forte ortodontice active. Aceste forte actioneaza asupra proceselor dento-
alveolare provocind modificarile necesare. Cele mai reprezentative aparate din aceasta grupa sunt placile
ortodontice palatinale si linguale.
Transmit fortele ortodontice la nivelul oaselor maxilare nu numai prin intermediul dintilor, ci si prin
mucoasa si oasele maxilare (prin intermediul bazei aparatului, care acopera o mare parte din suprafata
maxilarelor).
Baza lor extinsa in suprafata (mai ales la arcada superioara) da posibilitatea inserarii mai multor
elemente de actiune => posibilitatea de a realiza, simultan, mai multe obiective (ex: largirea arcadei
si dirijarea eruptiei unor dinti, modificarea pozitiei mandibulei, etc.)
Alaturi de elem. mecanice (active) li se pot adauga si componente de actiune functionala, marind aria
indicatiilor terapeutice. Desi concepute ca aparate active, li se pot totusi adauga elemente cu actiune
functionala care le maresc valoarea si largesc sfera indicatiilor terapeutice ;
Prin purtarea intermitenta se pare ca ofera tesutului osos perioade de repaus absolut necesare unor
rezultate stabile in timp.
Purtarea lor nu impiedica efectuarea tratamentelor odontale, care se pot astfel efectua in paralel cu
tratamentele ortodontice.
Unele elemente de actiune (surubul) pot fi activate de copil sau familie. Altele necesita
interventia specialistului la intervale mari de timp.
Tehnica de confectionare este simpla, iar reparatiile si transformarile se fac cu destula usurinta.
Dezavantaje
Posibilitatea indepartarii din C.B. = principalul inconvenient; exista riscul nepurtarii aparatului.
la nivelul ambelor arcade (placi bimaxilare, alcatuite din doua placi, sup. si inf. integrate :
rigid (surub),
numai functional (placa dubla a lui Schwarz, placa dubla a lui Muller, integrate prin planuri inclinate
laterale)
elementele de ancorare
elementele de actiune
Baza aparatului
▶Definitie = acea parte a aparatului in care sunt inglobate toate retentiile elementelor de actiune si de
ancorare.
necesitatile terapeutice
◦→Limita distala
. la placa superioara
in zona mediana se rascroieste pina in dreptul proiectiei fetei meziale a molarului de 6 ani
In conditii normale, aceasta trebuie sa acopere maxim ½ din fata orala a tuturor dintilor, inclusiv in
regiunea anterioara
La cererea expresa a medicului, baza placii poate acoperi fata orala a dintilor (fara a dezechilibra RIMO)
La indicatia medicului, baza placii poate acoperi unele elemente de actiune (ex: arcuri secundare),
ghidind directia de actiune a acestora.
! baza placii din zona subecuatoriala a dintilor si de la nivelul triunghiurilor interdentare orale este
element nespecific de retentie /ancorare al aparatului ortodontic
! In anumite situatii, limita anterioara a bazei placii permite efectuarea unor slefuiri in plan inclinat, in
scopul ghidarii eruptiei unor dinti ce au tendinta la inclinare orala.=> poate avea rol si de element activ.
▶Grosimea
uniforma
▶Fata externa
▶Materiale
exista acrilate divers colorate; culoarea, aleasa de pacient, este indicata in fisa de laborator
▶Posibilitati de sectionare
Baza poate fi alcatuita din doua sau mai multe fragmente , rezultate din sectionarea ei si unite prin
elementele de actiune.
Linia de sectiune se realizeaza dupa confectionarea aparatului (cu disc Horico/freza cilindrica
subtire/fierastrau cu pinza subtire) si trebuie sa fie:
subtire
transanta
finisata
Actiunea placii va fi diferita, dupa cum sunt orientate linia de sectiune si elementul de actiune de la
nivelul acesteia:
.la maxilar
Sectionare Actiune
.la mandibula
Sectionare Actiune
sprijinul aparatului
Ancorarea este elementul esential in conceperea placilor ortodontice (de ea depinze in mod direct
eficienta terapiei prin acest tip de aparate). In general, cu cat suprafata de ancorare este mai mare, cu
atat eficienta este mai crescuta. Zona de ancorare, deci, trebuie sa fie mai mare ca zona de actiune:
sa fie cat mai echilibrata pe ambele parti; o ancorare buna unilateral duce la desprinderea aparatului
si reducerea eficientei terapeutice;
sa tina seama de elementele de actiune - cu cat elementele de actiune sunt mai numeroase, cu atat
ancorarea trebuie sa fie mai puternica;
sa aiba o amplasare cat mai anterioara (meziala) marind astfel stabilitatea placilor ;
sa nu se opuna actiunii elementelor declansatoarelor de forte ortodontice;
sa ia in considerare conditiile anatomice de retentie ale arcadelor dentare in functie de dentitie (dintii
temporari din zona de sprijin ofera o retentivitate mai redusa decat succesionalii lor);
sa fie in acord cu obiectivele terapeutice (ex: nu folosesc Schwarz daca unul din obiectivele
terapeutice este ingresiuna lateralilor).
(Boboc si Stanciu)
Elementele ApDM se gasesc in permanenta intr-un echilibru realizat prin intermediul fortelor musculare
antagoniste si al totalitatii relatiilor functionale dintre ele (elemente). ApO, interpunindu-se in aceasta
sfera de forte, influenteaza echilibrul initial si determina un nou echilibru. => pe parcursul terapiei cu
ApO mobilizabile apare un numar mare de forte ce tind sa desprinda aparatul de pe arcadele dento-
alveolare. Aceste forte sunt parte determinate de:
elementele active,
jocul formatiunilor mobile din jurul ApO (baza ApO nu trebuie sa depaseasca, in principiu, zona mucoasei
pasiv mobile)
forta gravitationala.
Asupra elementelor de ancorare se exercita in mod continuu actiuni care tind sa le desprinda de pe
suprafetele dentare => astfel, apare posibilitatea ca elementele de ancorare / stabilizare sa poata
exercita si efecte ortodontice => aparitia unor forte secundare care duc la destabilizarea elementelor de
ancorare si, implicit, a ApO este determinata de faptul ca atit elementele active cit si cele de ancorare
actioneaza si se sprijina in mod permanent pe suprafete sferice, umezite in continuu de un lichid viscos,
saliva.
Din aceasta cauza elementele de ancorare trebuie amplasate judicios, pe intreaga arcada, cit mai aproape
de elementele de actiune, cit mai mezial si cit mai distal, in mod echilibrat, de o parte si de alta a arcadei
dentare.=> poligon de sprijin
in triunghi
valoarea parodonala a dintilor folositi in ancorare care trebuie sa fie mai mare in raport cu valoarea celor
asupra carora se exercita forte ortodontice
intotdeauna, efectele vor aparea de ambele parti (oricare-ar fi valoarea ortodontica a zonei de sprijin si a
celei de actiune); cu cit dezechilibrul dintre ele este mai mare cu atit efectul ortodontic va fi mai pregnant
asupra zonei cu stabilitate mai mica) astfel, se poate ajunge la doua situatii limita:
zona de sprijin = zona de actiune (placile sectionate median)=> cele doua zone se confunda, una
constituind zona de sprijin sau de actiune pentru cealalta;
ancorarea pe o zona foarte puternica, cu actiune asupra unor zone limitate => efectul ortodontic asupra
zonei de sprijin va deveni neglijabil, actiunea principala fiind pe elementul izolat.
Pacientul va fi instruit a.i. sa evite deformarea cestora / accidentarea in timpul manevrarii si purtarii ApO.
Elementele de ancorare (sunt elemente pasive care realizeaza mentinerea si uneori, sprijinul ApO):
nespecifice - baza placii - prin contactul acesteia cu fetele orale ale dintilor
B. specifice - reprezentate de - crosete (din metal)
▶Crosetele
1. Crosetele care folosesc pentru ancorare retentivitatea triunghiului interdentar, deci folosirea
lor necesita fie arcade integre, fie existenta a cel putin doi dinti vecini. Din aceasta grupa fac parte:
crosetul Stahl;
crosetul Schwartz;
crosetul in "delta".
2. Crosetele care folosesc pentru ancorare retentivitatile anatomice ale dintilor (zonele
subecuatoriale, divergenta catre ocluzal a fetelor aproximale) deci pot fi utilizate mai ales pe dinti izolati.
Din aceasta grupa fac parte:
crosetul Adams;
crosetul Jackson;
crosetul simplu
partea intermediara / conexiunea intermediara / bucla = portiunea elastica care ofera posibilitatea ansei
sa depaseasca zona retentiva la introducerea si scoatera ApO
extremitatea retentiva / zona de retentie / conexiunea terminala = portiunea terminala, cu care crosetul
se fixeaza in baza placii ; poate fi cu aspect zimtat ( « scara de pisica » formata din 2/3 cuduri, realizate
in cel putin doua planuri) sau cu extremitatea indoita in unghi de 30°
Inainte de a arata cum se confectioneza crosetele si arcurile, prezentam regulle care trebuiesc respectate
atunci cand se manipuleaza cu sarma de vipla, dupa sistematizarea lui STANCIU si SCANTEI DOROBAT.
Este cel mai simplu si mai frecvent utilizat, asigura placilor ortodontice o foarte buna stabilitate. Este un
croset usor de confectionat si activat, iar in caz de deteriorare se poate inlocui si direct in cavitatea
bucala.
extremitatea libera - care retine aparatul, respectiv partea activa, sub forma unei bucle rotunjite a carei
dimensiune variaza in functia de marimea triunghiului interdentar, ci doar zoneel subecuatoriale oferite de
muchiile proximo-vestibulare a doi dinti vecini;
o parte intermediara - (de legatura intre bucla si retentie) care incaleca arcada dentara prin nisa
masticatorie; aceasta face cu partea activa un unghi de 1800. Prin aceasta portiune, care se stabileste
contact intim cu fetele aproximale supraecuatoriale ale dintilor vecini eset impiedicata egresiunea. Uneori,
din necesitati terapeutice, prin activarea acestei portiuni se pot desface punctele de contact;
extremitatea retentiva - care patrunde in baza placii, cu aspect zimtat sau cu extremitatea indoita in
unghi de 300.
TEHNICA DE LUCRU: Conform incepe cu bucla care se realizeaza cu clesti cu falci rotunde, cu cleste
crampon sau cu orice cleste cu falci inguste. Cand pelota este conformata de dimensiunea spatiului
interdentar se face o indoire usoara a sirmei pentru a centra conexiunea pe mijlocul pelotei. Apoi, pelota
este fixata bine in cleste si se face o indoitura de 1800 realizand plasarea bulei la nivelul triunghiului
interdentar sub punctul de contact; aceasta indoitura trebuie asezata cat mai aproape de pelota, astfel
croseul va leza mucoasa jugala. In continuare sarma merge paralel cu latura verticala a fetelor
vestibulare ale dintilor, dupa care se indoaie din nou pentru a trece prin nita masticatorie. La nivelul
unghiului ocluzo-oral se face o indoitura cat mai aproape de spatiul interdentar, astfel ca umarul crosetul
sa nu faca contact prematur cu arcada antagonista. In final se fac indoiturile de retentie care vor fi
inglobate in baza. Se confectioneaza din sarma de wipla elastica de 0,7 mm sau sunt prefabricate de
diverse dimensiuni. In cadrul crosetelor prefabricate exista crosete cu bucla (pelota) sub forma unei
picaturi metalice ce se adapteaza bine spatiul interdentar, dar prezinta tendinta la distatarea dintilor.
Este un croset oarecum asemanator cu crosetul Sthal, prezentand in plus prelungirea buclei (pelotei) un
brat elastic pe fata vestibulara sub ecuatorul dintelui. Acest croset pe langa ancorare are prin bratul
elastic vestibular si actiune de oralizare a dintilor aflati in vestibulopozitie.
Se confectioneaza din sarma de 0,7 mm; tehnica de realizare este asemanatoare cu cea a crosetului
Sthal, cu deosebire ca nu se incepe confectionarea de la extremitatea sarmei ci se lasa un mic fragment
care va deveni bratul elastic vestibular, dupa care se realizeaza bucla.
Este asemanator crosetului Sthal, diferenta fiind data de aspectul buclei (pelotei), care are forma unui
triunghi isoscel (litera greceasca delta) ceea ce-i permite o patrundere mai aptrofunda la nivelul
triunghiului interdentar si utilizarea eficienta a particularitatilor anatomice.
Se confectioneaza asemanator crosetului Stahl, cu clestele crampon sau cu clesti cu falci inguste , din
sarma de 0,7mm sau se gaseste prefabricat intr-o gama foarte variata de dimensiuni.
Este un croset pluridentar, frecvent utilizat, avand ambele capete in placa; prin caracteristicile sale are
indicatii in multe situatii clinice. Ca parti componente I se descriu:
doua parti terminale (conexiuni), una meziala si alta distala care au in partea finala o portiune retentiva
ce patrunde in baza placii;
partea activa destinata ancorarii, respectiv sageata - este elementul particular al crosetului (care ia
confera si una din denumiri): Aceasta se compune din doi umeri (mezial si distal) care vin in contact cu
fetele proximo-vestibulare a doi dinti vecini (la nivelul zonelor subecuatoriale) si un varf ce patrunde in
triunghiul interdentar, sub punctul de contact . Crosetul poate avea una sau mai multe sageti, cel mai
folosit fiind cel cu doua sageti;
partile (conexiunile) interdentare care unesc sagetile intre ele si al caror numar este dependent de
numarul sagetilor. Traseul clasic al crosetului Schwartz cu doua sageti este urmatorul: patrunde in baza
placii mezial prin spatiul dintre canin si primul premolar, iar distal prin spatiul dintre molarul 6 si cel de 12
ani (sau distal) si prezinta doua sageti : una conformata in spatiul intre cei doi premolari, iar cea de-a
doua in spatiul dintre premolarul II si molarul de 6 ani.
! Daca prin spatiul dintre canin si primul premolar trece si arcul vestibular, cele doua sirme se suprapun;
spre coletul dintilor eset plasat crosetul Schwartz, iar spre planul de ocluzie arcul vestibular (Fig. 58)
Crosetul Schwartz asigura o buna stabilitate aparatelor ortodontice, folosind pentru retentie atat
retentivitatea oferita de trinughiul interdentar, cat si cea data de zonele subecuatoriale ale fetelor
proximo-vestibulare a doi dinti vecini.
Asa cum rezulta din descriere, este un croset care rezulta din descriere, eset un croset care intersecteaza
arcada dentara doar la extremitati, lasind libertate ocluzala dintilor, permitand, si chiar stimuland
egresiunea dentara. Asadar, se utilizeaza in situatiile clinic, in care pe langa ancorare, se doreste si
modificarea (nivelarea)
Planului de ocluzie prin egresiunea dintilor permanenti din zonele laterale (deci in ocluziile adanci pentru
inaltarile definitive de ocluzie).
Pentru o buna ancorare eset necesar ca umerii si virful sagetii sa patrunda sub punctul de contact. De
aceea, dupa conformarea crosetului sa fie paralel si la distanta indoirea sagetilor in unghi obtuz la nivelul
umerilor, astfel incat prima jumatate a sagetii sa devina perpendiculara, iar restul crosetului sa fie paralel
si la distanta de 1-2 mm de parodontiul marginal. Aceasta indoire se poate realiza fie cu cleste tip
Schwartz special conform in acest scop (prezinta o falca mai scurta, ce are la mijloc un sant destinat
prinderii sagetii pina la jumatatea ei o falca mai lunga care acopera si extremitatea falcii scurte, prin
inchidere realizindu-se indoirea sagetii (fig. 62)), fie cu doi clesti crampon (cu unul se fixeaza sageata iar
cu celalalt aplicat la varful ei se face indoirea).
Crosetul Schwartz eset un croset care cere multa indemanare si atentie. In caz de fracturare inlocuirea sa
necesita supraamprentare si model de lucru; reparatia in cabinet este paleativa si cu caracter de
provizorat.
Exista o varianta constructiva a crosetului Schwartz, folosit atunci cind pe langa ancorare se urmareste si
deplasarea unor dinti spre mezial sau spre distal.
Se deosebeste de crosetul in sageata (deci in modul de confectionare) prin faptul ca prezinta un singur
umar in contact cu dintele care trebuie deplasat. Avand un singur umar, varful acestui croset are o latura
oblica (cea dinspre umar) si o latura dreapta, perpendiculara pe planul conexiunilor. Crosetul nu trebuie
sa se opuna deplasarilor dintilor sub actiunea semisagetilor; de aceea portiunea dreapta a semisagetii
trebuie sa fie la distansa de dinte; este bine sa existe chiar un mic spatiu intre dinte si aceasta parte a
crosetului.
Pentru deplasarea meziala a dintilor, crosetul prezinta umarul situat mezial, conexiunea meziala eset la
distansa de fata meziala a primului premolar, in contact cu fata distala a caninului, iar conexiunea distala
ia contact cu fata distala a dintelui pe care il inconjoara crosetul. (FIG. 64 A). Pentru deplasarea distala
crosetul prezinta umarul situat distal, comexiunea meziala fiind in contact cu fata meziala a primului
premolar, iar conexiunea terminala distala la distansa de fata distala a ultimului dinte incadrat de croset
(Fig. 64 B).
Sub actiunea acestui croset este posibila rotatia nedorita a dintelui supus deplasarii, forta ortodontica
fiind doar dinspre vestibular, pe fata proximo-vestibulara a dintelui. Pentru a impiedica rotatia secundara
este obligatorie o conraforta orala. Aceasta poate fi un arc secundar liniar scurt, care sa ia contact cu
aceeiasi fata proximala a dintelui, dar dinspre oral in directia de deplasare, fie insasi baza placii, cu
acelasi contact intim cu dintele, pe care medicul va face slefuirile pentru deplasarea dintelui. Astfel,
dintele eset actionat in acelasi timp dinspre vestibular si dinspre oral (pe aceeiasi fig. 64 a).
Crosetul Adams
Foloseste pentru retentia divergenta catre ocluzal a fetelor aproximale ale dintilor. Este indicat pentru
ancorarea aparatelor ortodontice, cu predilectie pentru dintii izolati (in special pe molarii de 6 ani pentru
a-i mentine pe pozitia lor, impiedicand migrarea, mai ales meziala a acestora, in pierderile precoce ale
zonei de sprijin temporare). Poate fi insa utilizat in situatiile clinice in care arcadele dentare sunt integre
pe dinti incomplet erupti sau pe dinti temporari care ofera o retentivitate deosebita in sens mezio-distal.
Este un croset care inconjoara dintele, cu ambele capete in placa, avind urmatoarele parti componente
(varianta clasica):
doua parti (conexiuni) terminale in contact cu fetele aproximale ale dintelui pe care se ancoreaza;
acestea se termina prin indoituri de retentie care patrund in baza placii; (fig. din carticica placa
superioara stanga + dreapta 65 a)
doua pelote (anse) plasate la unirea fetei vestibulare cu cele aproximale ale dintelui. Fiecare pelota
prezinta un brat gingival si un brat ocluzal care fac cu conexiunea terminala un unghi ascutit, al carui varf
nu trebuie sa depaseasca conexiunea centrala pentru a nu produce ulceratii la nivelul vestibulului cavitatii
bucale; (fig. 65 b)
o parte (conexiune) centrala care uneste cele doua pelote la nivelul bratelor gingivale aceasta este
paralela si la distanta de fata vestibulara a dintelui (fig. 65 c)
Crosetul Adams a cunoscut cele mai multe diversificari si modificari , astfel ca variante constructive
amintim:
►Gutierea ortodontica
Considerata, de multi autori, cea mai eficienta modalitate de ancorare a placilor ortodontice
Definitie 1
constructie care acopera un grup de dinti vecini, de la cel putin doi la toata arcada, pe fetele lor V, Oc, Or;
ar putea fi asemuita cu un grup de coroane de invelis carora li s-au desfiintat pretii intermediari (Boboc)
gutiera este un element de ancorare (folosita in constructii mobile sau fixe) care
se aplica pe dinti neslefuiti
nu patrunde subgingival
ca element de ancorare
-10%
Cumpără
Definitie 2:
un sir de coroane acrilice unite intre ele (si cu baza placii) care acopera fetele ocluzale, orale si
vestibulare ale dintilor; pe fata vestibulara se oresc la 1 - 1,5 mm de marginea gingivala.
prelungirea bazei placii pe fetele ocluzale si vestibulare ale dintilor laterali, in contact intim cu suprafetele
dentare;
Descriere:
peretii verticali:
vestibular
sa menajeze parodontiul marginal (ramine la o distanta de 1-1,5 mm de acesta) marginile vestibulare vor
fi prelucrate efilat (in bizou cervico-ocluzal), astfel incit retentia alimetelor sa fie redusa
oral, pe fata interna a acestora, la nivelul santului gingival se va face o foliere fina
=> va avea efect diferit: dezangrenare sau conducere(angrenare ghidata) + transmiterea fortelor si la
arcada antagonista
1) datorita faptului ca se aplica pe dinti neslefuiti, pentru a putea depasi ecuatorul anatomic al dintilor, G
trebuie sa fie elastica (? Aceasta caracteristica ii ofera si principala calitate in stabilizarea ApO?).
Aparatul, cu cit e mai elastic, asigura :
2) frictiunea dintre suprafata interna a G si dinti slabeste datorita uzurii => se pierde stabilitatea ApO =>
necesare captusiri periodice (pentru restabilirea contactului cu dintii)
3) contactul dinti - gutiera slabeste nu numai prin uzura, ci si prin usoara inclunare spre V adintilor pe
care se sprijina
Actiuni-indicatii
Ancorare foarte buna.
Dr.Popescu - se foloseste strict ca mijloc de ancorare in dentitia temporara si mixta la inceput, pentru ca
morfologia dintilor temporari face aproape imposibila adaptarea crosetelor. Exista insa si o serie de
anomalii in care G este mijloc de ancorare dar are si rol terapeutic
Presupune dezangrenarea arcadelor in scopul realizarii unui salt articular ( = trecerea dintelui dintr-o
parte in alta a arcadei, pentru restabilirea rapoartelor neutrale de ocluzie in sensurile sagital - in zona
frontala - sau transversal - in zona laterala). Este folosita in angrenajele / ocluziile inverse sau
lingualizate (pentru astfel de situatii se pot folosi si prelungirile ocluzale).
Inaltarea provizorie in sens vertical este dictata de inaltimea (grosimea capacului gutierei). Aceasta se
stabileste astfel incit dintii din zona de angrenaj/ocluzie inversa/lingualizata sa stabileasca un raport
vertical cap la cap cu antagonistii;daca inaltimea este mai mica, nu se realizeaza saltul articular, daca
este mai mare obosesc inutil pacientul dar sa nu fie mai mare de 2 mm (exista riscul interpunerii
limbii=> O.V. => ingresiunea dintilor necuprinsi in gutiera =ocluzii deschise ))
Dupa realizarea saltului articular se poate micsora inaltimea gutierei sau se folosesc alte sisteme de
ancorare; de multe ori, cind dorim doar realizarea rapida a saltului articular, in loc de gutiere se foloseste
ancorarea prin Stahl iar dezangrenarea se va face cu ajutorul prelungirilore ocluzale - (gutiere fara fata
vestibulara)
ancorarea bilaterala prin gutiera, lasind neacoperiti de gutiere ultimii dinti (ultimul molar de pe fiecare
hemiarcada); intrea acest dinte si antagonistul sau va exista un spatiu de inocluzie verticala de 1 - 1,5
mm; dintii vor evolua pe verticala, pina la desfiintarea spatiului de inocluzie. Ulterior, se elibereaza din
gutirra si urmatorii dinti (progresiv, cite o pereche de antagonisti), pina la obtinerea egresiunii tuturor.
Ancorarea mixta /unilaterala prin gutiera, pe o singura hemiarcada,; cealalta e lasata liber/ pe cealalta
hemiarcada se realizeaza ancorarea cu ajutorul elementelor(crosetelor) ce permit egresiunea dintilor!!!(sa
nu acopere fata ocluzala, sa nu se opuna ) => va exista un spatiu de inocluzie verticala de 1 - 1,5 mm
(nu mai mare pentru a nu se interpune limba=> efect de ingresiune); in spatiul de inocluzie verticala
dintii vor egresa; dupa ce se realizeaza egresiunea pe aceasta hemiarcada , se descopera se elibereaza si
cealalta +.se permite egresiunea dintilor
ingresiunea lateralilor
Stanciu:
Datorita inaltarii provizorii a ocluziei, sunt suprasolicitati in sens vertical atit dintii pe care se sprijina, cit
si dintii antagonisti, ducind la:
ingresiune dentara
In supraalveolodentiile laterale - ancorarea pe gutiere determina ingresiunea dintilor din zona de sprijin,
ca si a antagonistilor si prezinta avantajul ca, prin inaltarea ocluziei, se asigura spatiu suplimentar pentru
limba.
Pe suprafata ocluzala a gutierei se pot adauga microplanuri inclinate (= amprenta fetelor ocluzale ale
antagonistilor) care, in functie de pozitiile intermaxilare, pot dirija mandibula :
Tot prin microplanri, realizate prin captusire ocluzala. In aceste conditii, daca una din gutierele aparatului
are suprafata ocluzala neteda iar cealalta prezinta microplanuri ocluzale => actiunea aparatului va fi de
partea gutierei netede.
Este posibila utilizarea unei G totale pe post de ApO Mobilizabil in situatiile in care se urmareste
transmiterea unor forte importante la nivelul unui sector liumitat , fara a urmari efecte secundare in
alte zone, iar stabilizarae relatiilor ocluzale sa se realizeze pe toate unitatile dentare(actiuni elective
de intruzie a antagonistilor, fara intreruperea purtarii ApO)
Avantaje
Dezavantaje
Elementele de actitiune ale placilor sunt acele elemente care declanseaza forte ortodontice asupra dintilor,
tesuturilor de sustinere ale acestora, cat si asupra maxilarelor, inducind astfel modificari biologice la
nivelul lor, cu scopul de a normaliza pozitia dintilor, de a modifica ritmul si directia de crestere a
maxilarelor.
confectionate in laborator;
suruburile ortodontice;
arcurile vestibulare;
resortuile auxiliare.
SURUBURILE ORTODONTICE
Defefinitie: suruburile ortodontice sunt piese mecanice care transforma o miscare rotatatorie de activare
intr-o miscare translatorie cu efect ortodontic.
Forta ortodontica pe care o declanseaza are un caracter discontinuu la nivelul elementelor componente
ale Ap.D.M. cu care placa vine in contact. Intensitatea acesteia este reglata insa cu mai multa precizie
decit la alte tipuri de el. de act., pasul surubului fiind foarte bine calculat in vederea activarii.
Clasificare: se prezinta intr-o gama extrem de diversificata, cele mai cunoscute fiind suruburile pentru
dilatare.
suruburi intermaxilare
2 semirame cu:
- cite unul sau doua tunele netede in care se indexeaza tijele de ghidare,
o tija/cilindru filetata cu acelasi pas ca si tunelul filetat al semiramelor (partea activa a surubului; pasul
filetului determina distantarea fragmentelor placii). Cele doua jumatati ale cilindrului sunt filetate in sens
invers una fata de cealalta. Zona centrala a tijei filetatate are in centrul ei un cilindru mai gros decit restul
tijei, nelfiletat, dar tunelizat cu doua tunele perpendiculare unul pe celalalt, astfel incit la suprafata
cilindrului apar patru orificii distantate intre ele cu 90°;
una sau doua tije de ghidare, netede, care flancheaza piesa centrala si culiseaza fiecare in
tunelele(netede) exisiente in semirame (elementele care transforma miscarea rotatorie in miscare
translatorie si care asigura alunecarea fragmentelor intr-un singur plan);
un plastic de protectie divers colorat care acopera cilindrul in cele patru orificii pentru
cheita de activare - un segment de sirma cu diametrul ceva mai mic decit cel al celor doua tunele ce se
afla in centrul tijei de activare. Prin introducerea cheitei in acestea si rotirea in sensul de
activare/dezactivare al surubului se vor distanta, respctiv apropia, fragmentele placii.
Suruburile inferioare sunt mai inguste, prevazute cu 1/2 tije de ghidaj, dar de dimensiuni mai mici.
Suruburile se livreaza pe diferite marimi: mici, medii si mari. In cataloage sunt specificate atit distanta cu
care se deplaseaza cele doua jumatati la o tura completa de 360°, cit si distanta dintre cele doua jumatati
la sfirsitul cursei surubului.
Activarea surubului se face introducind o sirma denumita "cheita" intr-unul dintre orificii si rotirea prin
aceasta a tijei filetate pina la aparitia urmatorului orificiu in pozitia de plecare. Astfel, tija este practic
rotita cu 90°, deci cu un sfert din turatia sa completa. In general, pasul surubului este astfel ales incit la o
turatie completa, cele doua semirame sa se distanteze cu:
0,35 - 1 mm (Milicescu)
0,64 - 1 mm (Popescu)
Cel mai frecvent surubul se activeaza cu 1/4 tura pe saptamina, ceea ce face ca cele doua semirame sa
se distantezc, cu 0,2-0,25 mm / saptamina, deci pentru fiecare fragment al placii distantarea este de 0,1-
0,125 mm / saptamina. Prin studii biologice s-a observat ca acesta este ritmul optim in care procesele de
apozitie si resorbtie declansate de fortele ortodontice la nivelul osos se afla in echilibrul necesar
producerii miscarii ortodontice.
Intervalele de activare:
la 5 zile - in cazul suruburilor montate in scopul realizarii deplasarilor de grup (mezial / distal)
la 10 - 15 zile - suruburi montate pe aparate functionale (activatoare) pentru ca sunt purtate mai putin
(16 h / zi), spre deosebire de placi, care sunt purtate tot timpul
Suruburile balama au ca scop deschiderea in evantai (predom. anterioara) a fragmentelor placii si sunt
utilizate mai ales pentru arcadele inguste mai mult in zona anterioara. Tipuri:
cu brate egale = surub in balama simetric (deplasarea fragmentelor va fi simetrica); este echivalent
arcului Coffin
Cu balama separata
Surubul de spatiere (distalizare) - prezinta filet doar catre directia de deplasare, celalalt capat fiind
blocat; prin activarea surubului, fragm. mic se distalizeaza
Surubul deschis (de reducere a spatiului / de mezializare) este un surub livrat deschis de producatori,
avand doua casete laterale si un plastic de protectie foarte gros pe zona activa. Cu el se realizeaza
inchiderea unor spatii adentate sau edentate prin deplasarea dintilor situati aproximal. El poate fi inlocut
in laborator cu un surub obisnuit, daca acesta este pregatit in prealabil
Surubul compus monomaxilar (bi- sau tridirectional) - are rama in forma de T , actionind concomitent pe
transversala si pe sagitala. Poate avea:
Doua puncte de activare - pentru largirea simetrica a arcadei , concomitent cu avansarea grupului incisiv
Trei puncte de activare - pentru dilatare asimetrica, fiecare sector al aparatului putind fi ajustat individual
si in perioade de timp diferite.
Surub compus bimaxilar - pentru largirea ambelor arcade; poate fi activat diferit la maxilar si la
mandibula
Surub monodentar actioneaza la nivelul unui singur dinte, in general pentru a il vestibulariza; are
aspectul unui cilindru in interiorul caruia se insurubeaza o tija ce ia contact cu fata orala a dintelui,
deplasidu-l catre vestibular; cilindrul este inglobat in acrilat
Suruburile intermaxilare - utilizate pentru glisarea mandibulei in retropulsie fata de arcada maxilara. Ele
prezinta o semirama retentionata in baza placii maxilare si una in baza placii mandibulare.
fiecare semirama se prelungeste cu cite doua tije metalice cu diametrul 1,2 -1,5 mm, ce vor fi folosite la
confectionarea disjunctorului (se individualizeaza pe conturul boltii si se sudeaza pe inelele ce vor fi
cimentate pe M1 si Pm1);
se livreaza cu o cheita speciala de activare iar montarea lui trebuie facuta de asa maniera incit sa permita
activarea direct in cavitatea bucala.
Actiuni - Surubul, prin locul unde este amplasat si directia de actiune alaturi de linia de sectiune a bazei
placii confera placilor ortodontice multiple modalitati de actiune:
largirea simetrica a arcadei (daca nu sunt folosite gutiere cu un capac neted pe o parte si unul cu
indcntatii pe cealalta parte); surubul se aseaza transversal, de regula la nivelul premolarilor, baza
aparatului fiind sectionata pe linia mediana.
largirea asimetrica a arcadei - surubul asezat transversal; placa despicata paramedian; dintii cuprinsi
in fragmentul mic se vor vestibulariza in masura mai mare decat cei din fragmentul mare, intrucat au
rezistenta parodontala cumulata mai mica (mai putini dinti);
alungirea arcadei - surubul montat anterior, cu directie de actiune sagitala, la o placa sectionata in
trapez; se vor stimula, astfel, cresterea sagitala a procesului alveolar si deplasarea anterioara a incisivilor
vestibularizarea lateralilor unei hemiarcade - surubul pe ramura paralela cu linia mediana, placa
fiind sectionata in "L"
distalizarea unui sector de arcada (lateralilor unei hemiarcade) - surubul pe linia perpendiculara pe
linia mediana; placa sectionata in "L"
doua suruburi clasice montate la o placa despicata in 'Y'; axele celor doua suruburi trebuie sa fie
perpendiculare unul pe celalalt si sa aiba ca bisectoare linia mediana. Daca sruburile se aplica cu unghiul
dintre ele mai mare, actiunea va fi predominant de largire, daca unghiul va fi mai mic, actiunea va fi
predominant de alungire a arcadei. Se obtin o largire si o alungire concomitenta, creandu-se spatiu mai
ales la nivelul caninilor, in dreptul carora se practica despicarile anterioare.
in acelasi scop poate fi aplicat un surub special triplu, care prezinta trei semirame si trei cilindri de
activare si care este aplicat in centrul celor trei despicaturi ale placii in "Y";
largirea predominent anterioara - se foloseste surubul in balama, sectiunea placii fiind pe linia
mediana
inchiderea spatiilor - se folosesc suruburile deschise (de inchidere a spatiilor) cu filet catre partea ce
urmeaza a fi deplasata, sectiunea placii fiind sectoriala.
Avantajele suruburilor:
pot fi activate de parinti/ pacient => controale la intervale mai mari
activarea in timp e previzibila(pentru ca se stie distanta cu care se deplaseaza fragmentele placii, iar
deplasarea se poate calcula pe un anumit interval de timp)
Dezavantaje:
actiunea surubului este discontinua (e activ 2-3 zile, apoi are rol de contentie)
Principala caracteristica: unesc fragmente ale placii carora le imprima o miscare de desfacere
reciproca in evantai in forma unui V situat cu virful in mijlocul arcului.
Indicatiile sunt asemanatoare cu cele ale suruburilor care unesc fragmnte ale placilor, in comparatie cu
care prezinta unele particularitati:
Intermitenta actiunii fortelor, in aceleasi conditii de purtare a placilor este mai favorabila, deoarece intre
activari intensitatea fortei descreste lent si nu se ajunge la 0, daca activarile sunt facute la intervale
normale de timp.
Deficientele ce determina un efect terapeutic mult mai redus decit suruburile (acestea, fixind rigid cele
doua fragmente ale placii, le mentin permanent in acelasi plan), in aplicarea lor la placile ancorate prin
crosete,
Caracterul lor de elemente elastice => este posibila deplasarea verticala - una fata de cealalta - a celor
doua fragmente ale placii , ceea ce face ca stabilitatea aparatului sa fie redusa in ciuda unei tensionari
puternice a crosetelor
Deflnitie: arcul Coffin = element de actiune realizat din sarma, sub forma unei lire sau a literei omega.
El a fost imaginat de William Coffin ca element activabil de distantare a fragmentelor placii (confectionat
initial dintr-o coarda de pian).
plasat la
intindere intre:
prezinta:
baza placii maxilare se rascroieste distal pe linia mediana pana la un plan tangent la fata meziala a
molarilor de 6 ani,
curbura principala ramine neinglobata in acrilatul placii; se plaseaza usor distantat de mucoasa palatinala
pentru a nu produce leziuni de decubit in urma activarior sau a deplasarilor verticale ale fragmentelor.
Actiune:
Distantarea in 'evantai' a celor doua fragmente de placa pe care le uneste, deci o largire predominant in
zona anterioara a arcadei (favorabila pentru arcadele in 'V'), asemanator suruburilor in balama.
Se poate obtine si o distantare paralela a fragmentelor, aplicand doua sau trei arcuri Coffin in functie de
tipul de despicare a placii.
Avantaje:
Forta ortodontica declansata de arcul Coffin are actiune continua, (nu are un caracter intermitent , ca cea
rezultata din activarea surubului) si aceasta datorita faptului ca intre activari, facute la intervale regulate
de timp, intensitatea fortei descreste lent, neajungind niciodata la 0.
Dezavantaje:
deriva din caracterul de element elastic si este dat de tendinta de desprindere verticala de pe cimpul
alveolo-dentar si de "jocul" celor doua fragmente in plan vertical, care altereaza stabilitatea aparatului si
deci eficienta terapeutica (in ciuda unei tensionari puternice a crosetelor); acest neajuns poate fi insa
contracarat printr-o ancorare foarte buna (cu ajutorul gutierelor).
activarea nu poate fi facuta decit de catre medic, dozarea fortei fiind mai putin precisa, exacta, depinzind
in mare masure de simtul clinic al practicianului.
Mod de activare
Initial placa vine nesectionata din laborator; in sedinta in care se doreste inceperea activarii se
sectioneaza placa (datorita tensiunii inmagazinate in sarma arcului Coffin, fragmentele placii se
departeaza);
pentru activarile ulterioare se aplica un cleste crampon/cleste cu falci late perpendicular pe planul arcului
Coffin, pe mijlocul curburii sale pentru a produce o turtire a curburii principale; se strang falcile clestelui,
ceea ce va duce din nou la distantarea celor doua fragmente; activarea se face pina cind extremitatile
opuse ale bazei se departeaza reciproc cu aproximativ 2 mm. => se da astfel o noua conformatie de
repaus a arcului, fara a se produce o denivelare verticala in pozitia fragmentelor.
Atentie! In timpul activarii este posibil ca fragmentele placii sa nu mai ramana in acelasi plan, arcul Coffin
neavand tije de ghidare ca suruburile ortodontice (de multe ori este necesara captusirea fragmentelor
pentru a readapta placa la campul maxilodentar).
Material:
sarma elastica (federhart, springhard) de diferite grosimi in functie de aparatul la care este aplicat:
0,9 mm pentru arcul posterior si 0,8 mm pentru arcurile anterioare la o placa despicata in 'Y' in dentitia
mixta sau definitiva;
0,8 mm pentru arcul posterior si 0,7 mm pentru arcurile antenoare la o placa despicata in 'Y' in dentitia
temporara.
Grosimea sirmei si dimensiunea arcurilor variaza in functie de:
natura dentitiei(in cazul dentitiei temporare se aplica sirme cu diametrul mai mic cu 0,1 decit al sirmelor
pentru dentitia permanenta)
Confectionare:
sectionarea unui segment de sarma egal cu periferia arcadei intre fetele distale ale molarilor unu;
desenarea pe model a extremitatilor arculul Coffin si a traseulul acestuia (cu simetrie sagitala si
transversala);
Se incepe curbarea din segmentul median al curbuni principale, curbare ce se realizeaza cu mana, in timp
ce clestele doar fixeaza sarma;
Se fixeaza cu ceara pe model la nivelul curburii principale, astfel incat tot arcul, inclusiv curbura
principala, sa se gaseasca la o distanta de aproximativ 1 mm de fibromucoasa palatina.
La aceeasi placa pot fi aplicate 1 - 3 arcuri in forma de lira in constructii care sa asigure actiunea lor
concomitenta. Totusi, riscul destabilizarii placii in cazul montarii mai multor arcuri Coffin pe o placa este
foarte mare (motiv pentru care in practica se foloseste doar montarea unui unic arc, la placa maxilara).
pentru dilatare paralela (ca la surubul monomaxilar): la o placa sectionata median se aplica doua arcuri
Coffin de diametru mai mic fata in fata; pentru a se putea activa si bucla anterioara se face o fenestrare a
bazei la acest nivel.
pentru o largire predominant posterioara, la o placa sectionata median, arcul Coffin se aseaza cu bucla
orientata anterior(necesitatile terapeutice pentru o astfel de largire sunt exceptionale)
pentru alungirea arcadei: la o placa despicata in trapez se aplica tot doua arcuri Coffin fata in fata;
pentru o marire radiara a arcadei (atat transversala, cat si sagitala) se foloseste o placa in 'Y' la care se
aplica trei arcuri Coffin. (Pe ramura posterioara a Y-ului se plaseaza un arc Coffin cu un diametru cu 0,1
mm mai mare decat diametrele celor doua arcuri Coffin de pe ramurile anterioare ale acestuia,
respectiv: pentru dentitie mixta si definitiva se utilizeaza sarma de 0,9, respectiv, 0,8 mm, iar pentru
cea temporara 0,8 si 0,7 mm.)
la placile inferioare sectionate in "Y" se utilizeaza numai doua arcuri Coffin.
!!! Proprietatile de lucru ale arcurilor palatinale Coffin pot fi valorificate superior prin ancorarea placilor cu
ajutorul gutierelor.
!!! Arcul Coffin (montare clasica) se asociaza obligatoriu cu arcul vestibular, deoarece, prin actiunea sa,
determina vestibulo-inclinarea zonei frontale.
ARCUL VESTIBULAR
Definitie
Alcatuire
Actiuni:
Conducerea mandibulei,
▶Definitie: Arcul vestibular (AV) = element de actiune elastic, din sarma, plasat pe fata vestibulara a
dintilor frontali, in scopul producerii unor deplasari ale acestora.
se pot aplica atit la placile din mai multe fragmente, cit si la cele dintr-un fragment.
asezat in partea anterioara a placii, putind avea o intindere posterioara variabila, simetric sau asimetric,
in functie de necesitatile terapeutice
folosit in principal pentru alinierea grupului frontal (superior sau inferior), arcul vestibular, prin
particularitatile sale constructive si prin anumite pozitionari pe arcada dentara, poate avea actiuni
multiple.
▶Alcatuire:
curbura principala, care se intinde pe fata vestibulara a incisivilor, modelata la 'forma ideala' a arcadei
(intotdeauna dupa o forma normala de arcada);
doua conexiuni terminale care incaleca arcada dentara prin spatiul dintre canin si primul premolar (cel
mai frecvent);
Retrudarea grupului frontal palatinizare/lingualizare) dupa obtinerea spatiului necesar; se pot obtine:
oralizare prin basculare - inclinare mai ampla, daca AV se plaseaza catre marginea incizala
oralizare mai corporeala, prin translatie - inclinare mai moderata, daca AV se plaseaza cat mai gingival,
aproape de colet
In functie de tipul de miscare dorita, este necesara slefuirea specifica retroincizala a bazei placii;
Derotarea acelorasi dinti actionind in cuplu de forta cu alte elemente de actiune (resort auxiliar) sau cu
baza placii; pentru a permite derotarea va fi necesara si slefuirea bazei placii in mod corespunzator;
Cuplul de forte:
baza placii prin forta de reactie ce va lua nastere in baza placii conform 'Legii actiunii si reactiunii a lui
Newton"(atunci cand muchia cea mai orala se afla corect pe linia acadei)
un resort auxiliar (atunci cand muchia cea mai orala se afla in interiorul liniei normale a arcadei).
Deplasari verticale ale dintilor(egresiuni, ingresiuni) - numai daca pe dintii respectivi sunt aplicate
diferite sisteme care sa pozitioneze si sa mentina arcul la un anumit nivel impus de situatia clinica (butoni
de compzit, butoni, cirlige, bracketuri colate sau aplicate pe inele cimentate pe dintii frontali). Se pot
obtine:
pentru egresiune - AV in pozitie de repaus - catre muchia incizala a incisivilor si pacientul ridica AV
deasupra elementelor retentive;
pentru ingresiune - AV se va plasa catre colet si pacientul il coboara, agatandu-l sub elementele retentive.
Atentie! Pentru aceste miscari dentare este necesara o cunoastere foarte exacta a dozarii fortelor,
intrucat o supradozare a fortei poate duce la resorbtii radiculare sau la extruzii dentare.
Deplasari de-a lungul arcadei dentare - cel mai frecvent distalizarea caninilor (arcul cu bucle
triunghiulare) ce precede fie retrudarea, fie alinierea incisivilor.
Protectia dintilor anteriori impotriva hipertoniei orbicularilor (mai ales la orbicularii interni). In
aceasta situatie arcul vestibular este la distanta de arcada dentara, avind rol functional.
1) AV active:
Indicatii: efectuarea unor deplasari dentare in sens vestibulo-oral ale dintilor frontali.
Variante constructive:
b. AV cu bucle triunghiulare.
a. AV cu bucle rotunjite / dreptunghiulare (situate la nivelul caninilor) - cel mai utilizat arc vestibular
Traseu:
curbura principala este plasata de catre tehnician la mijiocul fetelor vestibulare ale frontalilor;
cu diametrul orizontal egal cu latimea fetei vestibulare a caninului (sau, dupa alti autori, cu 2/3 distale ale
fetelor vestibulare ale caninilor);
piciorul distal al buclei la fata distala a caninilor incaleca arcada intre C - Pm1 (in contact cat mai strins cu
arcada pentru a nu deranja ocluzia; in contact cu Pm1); daca prin nisa C-PM este prevazuta incalecarea
arcadei atit de catre arcul vestibular cit si de catre conexiunea crosetului Schwarz, (posibila cind nisa are
actiune mare) cele doua sirme trec in suprapunere verticala, catre coletul dentar fiind situata conexiunea
crosetului Schwarz. Acest raport este favorabil obtinerii unor conditii superioare pentrui ancorarea placii.
In situatiile putin favorabile anatomic, pentru suprapunerea celor doua anse de sirma se va recurge la
incalecarea arcadei de catre unul din elemente prin alta nisa.
piciorul mezial coboara la nivelul fetei meziale a caninului (sau la unirea 1/3 meziale cu 2/3 distale);
Material:
Confectionare:
se noteaza locul de incepere a buclelor la nivelul fetei meziale a C (sau, dupa alti autori, la unirea 1/3
meziale cu 2/3 distale a fetei vestibulare a C;
se confectioneaza buclele rotunjit sau dreptunghiular in partea superioara, dupa preferinta (diferenta
intre aceste doua tipuri consta doar in modul de activare).
Activare:
pentru actiuni nuantate la nivelul unei muchii a incisivilor, prin stringerea sarmei intre falcile unui cleste
Aderer (trois-becs).
Actiuni:
predominante la nivelul incisivilor, controlul efectuat asupra caninilor rezumindu-se doar la 1/3 meziala a
acestora:
oralizarea incisivilor
Modificari - pentru un control mai amplu asupra caninilor, in functie de necesitatile terapeutice, arcul
vestibular poate fi modificat mai ales la nivelul buclelor, care pot fi:
mai inguste (2/3 distale ale caninului) exercitand presiuni pe treimea meziala a caninului (pentru derotare
si usore deplasari spre distal ale C);
cu bucla in deget de manusa - cu o cudura orizontala pe una din laturile verticale ale buclei, exercitind
presiune pe fata vestibulara a caninului (pentru derotari, oralizari, distalizari sau mezializari - in cazul
plasarii cudurii orizontale pe piciorul mezial al buclei de activare) .
cu bucla in "M" - cu o cudura pe latura orizontala a buclei, exercitind presiune tot pe fata vestibulara a
caninului, in zona centrala (pentru oralizari, derotari)..
in "T" - avind un contact mai mare cu fata vestibulara a caninului (pentru oralizari, derotari, mici
deplasari meziale sau distale).
b. AV cu bucle triunghiulare
Traseu
incaleca arcada intre incisivii laterali si canini fara a deranja ocluzia; sprijinindu-se pe canin
doua cozi de retentie in baza placii.
Material:
Actiuni:
oralizarea incisivilor
Suplimentar fata de AV amintite anterior: un control mai bun asupra caninilor, pe care ii poate
distaliza usor(prin presarea buclelor pe fata meziala a caninului), oralizari (prin presarea buclelor pe
fata vestibulara a caninilor) si disto-oralizari.
Definitie: AV care au ca scop scoaterea zonei frontale a arcadei dentare de sub actiunea buzei; in
general, componente ale aparatelor functionale.
Material:
sarma tare (hart, hard) cu diametre de 0,8 mm (neavand actiune directa asupra dintilor).
Alcatuire:
traseu asemanator cu cel al AV active cu bucle rotunjite sau dreptunghiulare; arcul vestibular este la
distanta de arcada dentara, avind rol functional
3) AV functionale
Prezinta un traseu particular, caracteristica lor principala fiind: ancorarea in acrilat a retentiilor la nivelul
maxilarului opus celui la care actioneaza curbura principala.
Tarseu
Mod de actiune: pentru a inchide gura, pacientul este obligat sa efectueze propulsie, dar, odata gura
inchisa, musculatura incearca sa retraga mandibula pe pozitia posterioara obisnuita, ceea ce aplica o
forta, de palatinizare la nivelul incisivilor superiori.
Roluri:
de ghidare mandibuiara
Tarseu
buclele de activare coboara impreuna cu zona de curbura principala catre incisivii inferiori;
poate fi parte integranta a unei placi pentru rezolvarea anumitor tipuri de prognatie mandibulara (placa
'V' - Boboc, este o placa superioara despicata in trapez, ancorata pe gutiere si cu AV de retropulsie
mandibulara).
Mod de actiune: pentru a inchide gura, pacientul este obligat sa efectueze retropulsie
Atenitie! Acest AV este plasat in imediata vecinatate a frontalilor inferiori fara a avea contact ferm cu ei,
deoarece inclinarea catre lingual a frontalilor inferiori va duce la o basculare vestibulara a apexurilor
acestora, ceea ce va genera apozitie osoasa vestibulara la nivelul mentonului, agravand aspectul
fizionomic al pacientului prognat. AV poate fi activat numai cand incisivii inferiori sunt vestibulo-inclinati,
activarea fiind permisa doar pana cind axul acestora ajunge perpendicular pe planul bazal mandibular.
Atat pentru realizarea AV de retropulsie, cat si pentru cel de propulsie, este necesar ca cele doua modele
sa fie fixate in ocluzie corectata.
Definitie: sunt AV pasive, care la nivelul curburii principale prezinta cateva ondulatii verticale pe care
este retentionata o pelota acrilica.
Indicatii:
Pe post de conformator, pentru a ghida cicatrizarea la interventiile chirurgicale de plastie de vestibul ale
pacientilor cu DLMP bilaterale;
Pentru a frana cresterea excesiva a bontului median (premaxila) la pacientii cu DLMP bilaterale, la care
acesta este extrem de proeminent.
Atentie! De obicei cresterea bontului median (a premaxilei) este frinata foarte mult de cicatricele buzei
superioare, pacientii cu DLMP bilaterale ajungand in final cu un profil retrognat maxilar. Din aceasta cauza
frinarea bontului median este indicata doar in situatii cu totul execeptionale!
Definitie: Resorturile auxiliare (RA) = elemente active realizate din sarma, ce actioneaza prin presiune
directa pe un numar limitat de dinti (de obicei unul sau doi, in mod exceptional 3-4 dinti).
Alcatuire:
parte retentiva - una sau mai multe cozi de retentie in acrilatul bazei placilor;
parte activa /terminala - ia contact cu dintele ce trebuie deplasat (frecvnt, in treimea cervicala a
dintelui);
Uneori, in special in situatiile in care arcurile secundare sunt plasate in contact cu fata orala a dintilor
frontali (mai ales superiori), data fiind anatomia acestora, apare tendinta de alunecare a extremitatii
active a RA catre marginea incizala, diminuind eficienta terapeutica a acestora => acest neajuns poate fi
contracarat:
Pentru aceasta, partea activa a RA este acoperita de placa, intre ele trebuind sa existe un spatiu care sa
permita activarea arcului secundar. Partea din baza placii care protejeaza si ghideaza RA nu trebuie sa
frineze actiunea acestuia, de aceea trebuie sa fie neteda.
Alti practicieni prefera rascroirea placii la nivelul arcului secundar, pentru o mai usoara activare. Apare
insa riscul destabilizarii arcului in sens vertical, acestea nemaifiind protejat si nici ghidat in actiunea sa..
b) de asemenea, arcul vestibular poate asigura ghidarea actiunii arcurilor secundare, la nivelul grupului
frontal
c) ghidaj printr-un segment de sirma dispus transversal pe axul RA, inglobat in acrilat.
RA in "S"
RA in "8"
RA in "U"
RA in "Ciuperca"
b. RA cu actiune mezio-distala.
RA in "diapazon"
RA in "V"
RA autoactivabile, decusate
RA de mezializare/distalizare
RA in semiarc vestibular
RA in "ac de siguranta"
Traiect:
extremitatea primei bucle se sprijina pe dinte, pe fata orala a acestuia, cit mai aproape de colet (in sens
vertical);
cea opusa este retentionata in baza placii, printr-o coada de retentie (are o singura extremitate in placa);
se monteaza cu partea deschisa catre partea dintelui malpozitionata cel mai tare; astfel, arcul in S este
"deschis mezial sau distal", dupa cum capatul liber se termina pe muchia distala sau meziala a dintelui
pentru a evita deformarea RA pe fata orala a dintilor si pastrarea actiunii perpendiculare pe aceasta el se
protejeaza cu un platou de acrilat
se aplica de obicei pe un singur dinte; poate fi confectionat si pentru a actiona pe doi dinti vecini;
Activare:
poate fi activata diferentiat prin desfacerea primei bucle, a celei de-a doua sau a ambelor
Indicat pentru:
derotari (mai ales) - extr. libera a partii active se plaseaza in contact cu muchia/jumatatea fetei orale a
dintelui care trebuie deplasata catre vestibular, in cuplu de forta cu arcul vestibular (se asociaza
obligatoriu cu AV); tot in aceasta situatie, extr. libera a RA poate veni in contact si cu fata proximala a
dintelui; in acest caz are si rol de deplasare de-a lungul arcadei => mezializare, distalizare
vestibularizarea (dintilor oralizati) - eficienta mai redusa decit RA in "8"
Traseu:
partea activa are forma cifrei "8" (doua bucle inchise) la care prima parte ia contact cu fata orala a unuia
sau doi dinti vecini, iar a doua parte a cifrei este zona de elastcitate si de activare;
doua cozi de retentie in acrilat (ambele extremitati ale sirmei sunt in placa);
Activare:
are plaja de activare mai redusa decat RA in 'S', dar declanseaza o forta mai mare;
Indicat pentru:
vestibularizarea dintilor oropozitionati - partea activa in contact cu intreaga fata orala a dintelui, cit mai
aproape de colet;
derotari (foarte rar) - in contact selectiv cu fata orala a dintelui, in cuplu de forta cu arcul vestibular
Traseu:
partea activa are forma a doua arcuri in 'S' puse fata in fata si unite la nivelul extremitatilor libere (doua
"S"-uri ce se privec in oglinda, unite intre ele)
este un RA pluridentar = poate actiona pe doi sau patru dinti vecini (de ob., cei doi incisivi centrali sau
toti patru incisivii) (Dr.Popescu: 2,3,4 incisivi vecini)
intreaga parte activa este degajata din acrilatul placii (rar, placa este rascroita la acest nivel)
baza placii nu poate fi despicata pe linia mediana sau paramedian cind arcul ia contact cu toti incisivii;
poate fi insa sectionata in trapez, sectorial sau in "Y"(daca se decuseaza extremitatile, baza poate fi
despicata pe linia mediana; prin largire, carcul se autoactiveaza)
Activare:
Indicat pentru:
vestibularizarea grupului incisiv in oropozitie- partea activa in contact cu intreaga fata orala a dintelui,
cit mai aproape de colet
derotari - in contact selectiv cu fata orala a dintelui, in cuplu de forta cu arcul vestibular (se asociaza
obligatoriu)
RA in "U"
Traiect:
Activare
plaja de activare redusa;
Indicatia de electie
b) RA cu actiune mezio-distala au ca scop distalizarea sau mezializarea dintilor frontali sau laterali.
Partea activa are contact cu una dintre fetele aproximale.
RA liniar / in "diapazon"
Traseu:
portiunea libera (activa), destul de lunga, pentru a-i conferi elasticitate ( 2/3 din lungimea RA = 1 - 1,5
cm), ia contact cu fata aproximala a dintelui, cit mai aproape de colet; extremitatea sa libera trebuie sa
fie recurbata pentru a nu leza mucoasa labiala sau jugala;
Indicat pentru deplasarea dintilor de-a lungul arcadei (mai ales a frontalilor):
Mezializarea
Distalizarea
Impiedicarea rotarii dintilor in cazul folosirii crosetelor semi-Schwarz, avind rol de contraforta orala
deoarece RA liniar are contact limitat cu fata aproximala, poate provoca mai usor inclinari nedorite ale
dintilor;
necesita degajarea sa din acrilat, pentru a avea elasticitate => risc de fracturare a placii in cazul folosirii
la nivelul dintilor laterali
la dintii laterali exista pericol de rotare a dintilor; de aceea i se asociaza un RA liniar scurt, oral, ce va lua
contact cu 1/3 orala a fetei aproximale. Acest ansamblu de RA se numeste RA dublu
pentru frontali;
Traseu:
partea activa are forma unui "V", cu virful catre incizal => un contact mai larg cu fata aproximala a
dintelui
Indicat pentru deplasari de-a lungul arcadei pe zona frontala. Actiunea sa poate fi nuantata, spre colet
sau spre incizal, in functie de necesitatile de deplasare dentara;
pentru eficienta arcurilor liniar si in "V", partea retentiva se inglobeaza in acrilat la jumatatea mezio-
distala a dintelui ce urmeaza a fi deplasat
pentru cresterea amplitudinii mezio-distale, portiunea neacoperita de acrilat a conexiunii trebuie sa fie
ceva mai lunga, putind fi realizate si indoituri suplimentare.
Ansa de mezializare/distalizare
Traseu:
bucla de pe procesul alveolar, prin lungime, confera elasticitate arcului secundar = nu mai este necesara
rascroirea acrilica a placii / degajarea din acrilatul placii => se poate folosi in zona laterala, fara a exista
riscul subminarii rezistentei placii
Indicat pentru deplasari de-a lungul arcadei a dintilor din zona laterala:
Mezializari
Distalizari
Activare
- prin desfacerea / stringerea buclei vestibulare (arcul se aseaza oricum, in contact cu fata meziala sau
distala a dintelui ce trebuie deplasat)
Traseu:
RA intermediar intre cel liniar si cel in "S", avind aspectul unei jumatati de "S";
extemitatea libera a RA vine in contact intim cu fata distala a incisivului, apoi ia contact cu fata palatinala
a acestuia, trecind peste linia mediana
au, in mod caracteristic, coada de retentie in jumatatea opusa a bazei placii pe care se afla dintele cc
trebuie deplasat. Astfel, la fiecare activare a surubului, in loc sa se distanteze de dinte, RA se aplica si
mai ferm, activandu-se odata cu surubul median.
Indicat pentru:
inchiderea spatiilor din zona frontala, simetric distribuite fata de linia mediana
RA in "semiarc vestibular"
Pm1-M1 (cel mai frecvent, pentru ca astfel se asigura lungimea necesara elasticitatii arcului)
Indicatii
Distalizare
Activare:
RA in "ac de siguranta"
Traseul clasic (RA special utilizat pentru disto-palatinizarea si egresiunea caninilor ectopici vestibular -
aflati in mezio-vestibulo-pozitie):
partea activa este curba si se sprijina deasupra convexitatii maxime vestibulare a caninilor (este intim
adaptata la fetele M si V ale caninului);
conexiune lunga, orizontala, paralela cu mucoasa vestibulara ce formeaza o bucla helicoidala inainte de a
intra in baza placii; (descrie pe procesul alveolar o bucla asemanatoare cu un ac de siguranta, ce-i
confera elasticitate)
traverseaza spatiul Pm2-M1(clasic) / Pm1-Pm2 (mai rar) si intra apoi in baza placii,
gradul de elasticitate al sirmei (wipla - 0,7mm) poate fi marit sau micsorat prin confectionarea buclei
spiralate de dimensiune mai mare sau mai mica sau prin lungimea arcului
Actiuni:
distalizare
palatinizare
+/- egresiune
Activare:
Dezavantajul arcurilor secundare: se dezactiveaza relativ repede => necesita controale sistematice,
la doua saptamini.
Rucsac în stil
militar, XXL, 100 L,
verde
Anunț vidaXL
Politica de confidentialitate
Medicina
FEBRA (PIREXIE)
DEFINITIA FIINTEI UMANE - VARSTA BIOLOGICA SI CRONOLOGICA - ETAPELE VIETII. PROCESUL FIZIOLOGIC DE
CRESTERE SI IMBATRANIRE
Preparate injectabile
Studiul pielii, spectrul solar si efectele biologice ale radiatiei UV asupra pielii
Ziua Mondiala a
Apei
La Fantana
Deschideți
SINONIMUL ZILEI
28-Mar, 2024
neologie
grija
atentie
transsonic