CURS 1-2-3

1. PRIN CE SE CARACTERIZEAZA IMAGISTICA CU RAZE X

Este caracterizată prin:
– Lungimea de undă (λ) – distanţa dintre două unde succesive (măsurată în metri);
– Amplitudinea – înălţimea undei;
– Frecvenţa (f) – numărul de oscilaţii în unitatea de timp; se măsoară în hertz-i (Hz);
8
– Viteza c = f x λ (m/s); viteza de deplasare a radiaţiei electromagnetice este de 3x10
m/s (viteza luminii în vid);

2. CARACTERISTICILE RAZELOR X
- Energie crescuta
- Nu poseda masa
- Neutre dpdv electric
- Se deplaseaza cu viteza luminii
- Invizibile
- Se deplaseaza in linie dreapta
- Nu pot focaliza intr-un punct
- Sunt absorbite diferit
- Sunt fluorescente
- Au efecte asupra celulelor vii

3. PROPRIETATILE RAZELOR X
• Intensitatea – scade cu pătratul distanţei;
• Penetrabilitatea – exprimă calitatea radiaţiei; este dependentă de lungimea de undă;
• Atenuarea – diminuarea intensităţii radiaţiei ce străbate un corp material prin absorbţie şi
difuziune (împrăştiere);
• Absorbţia – cantitatea de radiaţii “sustrasă” radiaţiei incidente
• Efectul de luminiscenţă – emisia unei radiaţii optic vizibile albastru-verde de către unele
materiale când sunt expuse la raze X (foliile întăritoare, ecranul fluoroscopic);
• Efectul fotochimic – utilizat în radiografie;
• Efecte biologice.

4. LEGILE FORMARII IMAGINI RADIOLOGICE

• Legea proiecţiei conice
• Legea incidenţelor tangenţiale
• Efectul de sumaţie
• Paralaxa

5. EFECTELE RAZELOR X ASUPRA MATERIEI VII

• la nivel subcelular – modificări ireversibile ale ADN, care pot determina anomalii şi
malformaţii congenitale la descendenţi
• la nivel celular este afectată multiplicarea celulei
• la nivelul organelor – toleranţa faţă de iradiere depinde de toleranţa ţesutului vasculo-
conjunctiv pe care organul respectiv îl posedă. La depăşirea acestui prag de toleranţă se
 produce degenerarea fibroasă a ţesuturilor conjunctive şi alterarea ireversibilă a
ţesuturilor vasculare.
• la nivelul organismului – efectele biologice depind de doza administrată şi de volumul
expus.
• Doza absobită reprezintă energia radiațiilor ionizante absorbite de unitatea de masă de
substanță iradiată. Se mai numește doză de iradiere și se măsoară în rad.
• Rad-ul (radiation absorbed dose), ca unitate de efect biologic, corespunde (aproximativ)
unui roentgen (unitate de expunere), dar a fost înlocuită în 1975 cu Gray-ul (Gy), care
reprezintă doza corespunzătoare absorbției energiei de 1 Joule de către 1 kg de materie.
• Unitatea de măsură a dozei biologice este rem-ul (roentgen equivalent man), care
reprezintă cantitatea de energie ionizantă, de orice tip, care produce același efect biologic
ca 1 rad de radiație standard.
• În prezent, sistemul internațional folosește ca unitate de măsură a dozei biologice Sievert-
ul (Si, Sv), care reprezintă doza de radiație ionizantă care determină același efect biologic
ca un Gray (100 rad) de radiație standard.
• Efectele biologice produse de iradiere (prin raze roentgen) sunt încadrate în boala de
iradiere.
• Iradierea acută a întregului organism uman cu o doză de câteva mii de cGy produce
moartea acestuia în câteva zile, iar cu o doză de 1000 cGy moartea survine în câteva
săptămâni.
• La om, doza care produce moartea a jumătate din populația expusă iradierii, în 30 de zile,
este evaluată la 350 cGy (cu variabilitate individuală).
• Iradierea repetată, cu doze mici, va produce efecte biologice după un interval de timp mai
lung (perioadă de latență) și acestea constau în scurtarea nespecifică a vieții,
carcinogeneză și anomalii genetice la descendenți.

6. APLICATIILE CBCT
- Perfect pentru pregatirea implanturilor “Virtual Surgery”
- Detectie tumori (la o doza a radiatiilor de doar 1/5 fata de CT conventional)
- Vizualizare sinusuri

7. INCONVENIENTELE CBCT
- Mai multe artefacte
- Contrast mai scazut
- Timp de scanare mai lung – artefacte de miscare
- Calitatea imaginilor usor mai scazuta fata de CT-ul conventional
-
8. IRM IN STOMATOLOGIE SI PATOLOGIA OMF

• Este o metodă de analiză fizico-chimică a unei structuri, a unei regiuni anatomice in vivo.
Principiul metodei constă în faptul că nucleii unor atomi emit un semnal radio atunci
când sunt plasaţi într-un câmp magnetic şi, la o anumită radiofrecvenţă, intră în
rezonanţă.
• Imaginile prin rezonanţă magnetică sunt distorsionate în cazul existenţei unui stimulator
cardiac, a protezelor metalice ortopedice, a corpurilor străine fero-magnetice, etc.
• Examenele IRM pot fi repetate fără inconvenienţe, iar contraindicaţiile metodei sunt foarte
reduse.

• În stomatologie şi în patologia OMF, imagistica prin rezonanţă magnetică dă informaţii

privind:
- Imaginea normală şi modificările patologice ale ATM (capsula, sinoviala, meniscul,
tendoanele, ligamentele)
 - Elementele osoase
- Modificările spaţiului articular (geode subcondrale, eroziuni marginale, calcificări
periostale)
- Leziuni degenerative
- Tumori

9. MEDII DE CONTRAST IN IMAGISTICA MEDICALA

• Examinările CT şi RMN se fac, de regulă, într-o primă etapă, sub forma examenului
spontan sau nativ şi, într-o a doua etapă, după administrarea unui mediu de contrast.
• Se procedează astfel deoarece structurile anatomice pot realiza zone hiperdense sau
hipodense în examenele CT native, iar în cazul leziunilor izodense (în raport cu
densitatea structurilor normale din regiunea respectivă) şi care nu pot fi identificate
iniţial, este necesar examenul cu substanţă (mediu) de contrast.
• Se obţine o hiperdensitate provocată şi astfel în cele mai multe situaţii leziunea devine
vizibilă, distinctă. Practic, examenul cu substanţă de contrast se realizează atunci când
puterea de rezoluţie nu este suficientă pentru a defini structura sau limitele unei leziuni şi
aceasta devine vizibilă datorită fixării selective a iodului la nivelul leziunii.
• Evoluţia aparaturii radiologice-imagistice s-a făcut în paralel cu evoluţia mediilor de
contrast.
• Diversele medii de contrast au fost realizate pentru o cât mai bună hidrosolubilitate, uneori,
cu preţul unei anumite toxicităţi. Toxicitatea totală a mediului de contrast este suma
chemotoxicităţii moleculare, a osmotoxicităţii substanţei de contrast şi a toxicităţii ionice.
• Chemotoxicitatea moleculei de contrast depinde de efectele asupra proteinelor din spaţiul
extracelular şi/sau din membrana nucleară şi are ca efect penetrarea intracelulară,
dereglând activitatea organitelor celulare şi a aparatului enzimatic.
• Osmotoxicitatea este rezultatul faptului că ionii din mediul de contrast au o osmolaritate
crescută şi determină o hipertonicitate a soluţiei (modificare a vâscozităţii), cu efecte
asupra eritorocitelor, a celulelor endoteliale şi a altor structuri.

10. PLANURI CRANIO ANTROMETRICE

• Principalele planuri cranio-antropometrice folosite sunt:

1. Planul orizontal al craniului, raportat la linia antropologică bazală (plan
Virchow, planul orizontal german, planul de la Frankfurt) – se realizează prin
unirea unor linii simetrice stânga-dreapta, care unesc punctul suborbitar cu CAE
2. Liniile orbito-meatale
3. Planul medio-sagital al craniului – plan imaginar care trece prin SNA, septul
nazal, sutura intermaxilară, mijlocul șeii turcești, protuberanța occipitală externă
4. Planul biauricular (frontal), perpendicular pe planul orizontal, prin conductele
auditive externe
5. Planul ocluzal maxilar (superior) – unește suprafețele triturante și marginile
incizale ale coroanelor dentare maxilare
6. Planul ocluzal mandibular - unește suprafețele triturante și marginile incizale
ale coroanelor dentare mandibulare

11. ANVELOPA FILMULUI + PUNCT DE ORIENTARE

 Acest punct trebuie căutat înainte de poziţionarea
filmului şi orientat într-un anumit mod pentru a permite
examinatorului să identifice cu uşurinţă hemiarcada
radiografiată.
Totodată, punctul compostat permite prinderea în clemă a filmului pentru manevrele de
developare.
- Perforaţia se va aşeza întotdeauna spre planul de ocluzie.
- Pentru dinţii segmentelor posterioare filmul se va orienta orizontal, iar pentru dinţii
segmentelor anterioare se va orienta vertical.
!!! La maxilar, pentru filmele orizontale va fi poziţionat în stânga jos, iar pentru cele verticale în
colţul din dreapta jos.
!!! La mandibulă va fi poziţionat în dreapta sus pentru filmele orizontale şi în stânga sus pentru
cele verticale.
Marginea filmului trebuie să fie aşezată retroalveolar astfel încât să depăşească cu 2 mm planul
cuspidian.

12. CONTINUTUL PACHETULUI DE FILM

- Hârtie neagră: înconjoară filmul; Protejează emulsia fotografică.

- Film: are într-un colţ punctul folosit la orientarea filmului.
- Folia de plumb: protejează filmul de razele secundare, dispersate, care venind din spate
pot voala filmul (vezi următorul slide); reduce expunerea pacientului; întăreşte
pachetul; modelul de pe folie arată când filmul este pus invers.
Filmul propriu-zis este sensibil la radiaţii pe ambele feţe, dar faţa ce vine în contact cu folia de
staniol nu va permite pătrunderea razelor X, astfel încât filmul va trebui poziţionat întotdeauna
cu faţa către fasciculul de radiaţii (pe ambalajul filmului, producătorul specifică ce parte este
considerată faţa şi ce parte este considerată faţa posterioară a filmului).

13. DEPOZITARE FILME

- Filmul se foloseşte înainte de data expirării pentru a evita voalarea.

- Filmul nu se depozitează în camera unde se fac radiografiile.
- Cutiile deschise cu filme extraorale trebuie ţinute într-o zonă întunecată şi răcoroasă
(între 10 - 21º C). Depozitarea la temperaturi mai scăzute duce la voalarea filmului.

14. INCIDENTA RIO + ERORI

Furnizează date complete despre:
- Dinţi (evaluarea patologiei periapicale, evaluarea statusului parodontal, detectarea cariilor,
corectitudinea tratamentului endodontic)
- Crestele alveolare
- Formaţiunile anatomice adiacente

Principala deficienţă:
ESTE PARCELARĂ, fapt ce necesită uneori completarea ei cu incidenţe extraorale sau
axiale cu film ocluzal pentru a putea aprecia corect leziunile mai întinse.

ERORI
- ALUNGIRE - Dacă fasciculul incident formează cu bisectoarea un unghi mai mic de
 90°;
- SCURTARE - Dacă fasciculul incident formează cu bisectoarea un unghi mai mare de
90°;
- Amplasare prea sus;
- Indoirea filmului;
- Developarea incorecta;
- Orientarea incorecta a conului.
Liniile negre rezultă din îndoirea excesivă a filmului înaintea amplasării.

15. INCIDENTE BITEWING TOT PLUS ERORI

• Se realizează radiografii în care apar dinții omonimi de pe cele două arcade, dar fără
regiunile apexiene și fără parodonțiul apical.
• Oferă informații privind coroanele dentare, camerele pulpare și parodonțiul marginal
în jumătatea sa ocluzală
• Se realizează cu un film cu aripioară (menținută în ocluzie) și folosind o înclinare a
fasciculului incident în direcție cranio-caudală
Axul lung al filmului orientat orizontal pentru dinţii posteriori
Axul lung al filmului orientat vertical pentru dinţii anteriori

ERORI:
- Suprapunere;
- Amplasarea filmului;
- Amplasarea incorecta a conului incident;
- Miscarea filmului;
- Film inversat si subexpus;

16. METODA BELOT

Se realizează cu ajutorul unui film ocluzal, mușcat, menținut orizontal.

Fasciculul incident este înclinat cu 55˚ pe filmul radiologic, în direcție cranio-caudală pentru
dinții maxilari și în direcție caudo-cranială pentru cei mandibulari.
• Stabilirea extinderii leziunilor mari
• Patologia planșeului bucal
• Localizarea dinților vestibulo-lingual
• Dezvoltarea dinţilor anteriori
• La pacienţii cu trismus

17. METODA SIMPSON

• Se realizează imagini cu dinți proiectați axial

• Fasciculul incident va fi dirijat cranio-caudal pentru dinții maxilari și caudo-cranial pentru
cei mandibulari, iar înclinația sa va fi diferită pentru diversele regiuni dentare.
• Pe film apar sectiuni transversale (cerc radioopac cu o radiotransparență centrală = canalul
radicular).
• Se reperează smalțul și dentina, iar ca aspecte patologice se pot diagnostica
– Dinții incluși la nivelul mandibulei în regiunea simfizară
– Calculi radioopaci ai canalului Warthon
– Localizarea diferitelor corpuri străine
 – Descoperirea unor căi false
– Precizarea întinderii unor formațiuni chistice și tumorale.

CURS 4-5-6
MAXILAR

18. Formatiuni anatomice vizibile pe filmele radiografice realizate in incidente intraorale in

reg INCISIVA MAXILARA:

1. Septul nazal
2. Cornetul nazal inferior
3. Fosa nazală
4. Podeaua foselor nazale
5. Spina nazală anterioară
6. Sutura mediană palatină
7. Gaura incisivă

19. Formatiuni anatomice vizibile pe filmele radiografice realizate in incidente intraorale in

reg CANINA MAXILARA:

1. Cornetul nazal INFerior

2. Fosa Nazala
3. Podeaua Fosei Nazale
4. Podeaua Sinusului Maxilar
5. Sinusul Maxilar
6. Fosa Laterala
7. Proiectia Tesuturilor moi JUGALE
8. Proiectia Tesuturilor moi NAZALE.

20. Formatiuni anatomice vizibile pe filmele radiografice realizate in incidenta intraorale in

regiunea PREMOLARA MAXILARA:

1. Recesul Sinusal
2. Sept Sinusal
3. Procesul Zigomatic
4. Sinusul Maxilar
5. Podeaua Sinusului Maxilar.

21. Formatiuni anatomice vizibile pe filmele radiografice realizate in incidenta intraorale in

Reg MOLARA MAXILARA:

1. Osul Zigomatic
2. Sinusul Maxilar
3. Recesul Sinusal
4. Podeaua Sinusului maxilar
5. Tuberozitatea maxilara
6. Procesul Coronoid
7. Procesul Pterigoidian al osului sfenoid
8. Lama Pterigoidiana.

MANDIBULA
22. Formatiuni anatomice vizibile pe filmele radiografice realizate in incidenta intraorale in
INCISIVA MANDIBULARA:

1. Creasta Mentala
 2. Fosa Mentala
3. Foramenul lingual
4. Apofizele genii

23. Formatiuni anatomice vizibile pe filmele radiografice realizate in incidenta intraorale in

CANINA MANDIBULARA:

1. Creasta mentala
2. Foramen lingual
3. Apofizele genii
4. Osul cortical
5. Gaura mentoniera

24. Formatiuni anatomice vizibile pe filmele radiografice realizate in incidenta intraorale

in regiunea PREMOLARA MANDIBULARA:

1. Creasta Milohioidiana
2. Fosa glandei submandibulara
3. Podeaua si tavanul canalului mandibular
4. Gaura mentoniera

25. Formatiuni anatomice vizibile pe filmele radiografice realizate in incidenta intraorale in

regiunea MOLARA MANDIBULARA:

1. Creasta oblica EXTERNA

2. Creasta milohioidiana ( oblica INTERNA)
3. Fosa glandei submandibulare
4. Canalul mandibular.

26. Aspecte particulare si dificultate in executarea rx retroalveolara 147

• Impedimente de ordin anatomic:

1 – boltă palatină adâncă, înaltă, cu aspect ogival
2 – boltă palatină plată, lipsită de curbură
3 – planșeu bucal în poziție înaltă
4 – fren lingual scurt, inserat anterior spre vârful limbii

• Impedimente de ordin patologic

1. Torus palatin, torus mandibular
2. Tumori
3. Traumatisme
4. Breșe edentate
5. Edentație totală
6. Resorbția importantă a crestei alveolare

• Particularități ale vârstei pacientului

• Particularități ale percepției mentale referitoare la prezența corpului străin intraoral

CURS 7-8-9-10
RADIOGRAFIA PANORAMICA ( Ortopantomografia)
Ortopantomografia = metodă de investigație specifică radiodiagnosticului stomatologic, al cărei
rezultat este o imagine desfășurată, de ansamblu a ambelor arcade dentare, a componentelor de
susținere a dinților, a pieselor scheletice maxilo-faciale și a structurilor anatomice aferente
acestora (sinusuri maxilare, cavități nazale, articulații temporo-mandibulare, etc).
Părintele OPG este considera Paatero care în 1953 creează primele aparate ale căror principii
fizico-tehnice de funcționare au la bază fasciculul colimat emis de un tub radiogen în mișcare
sincronă cu un film.
AVANTAJE :
 1. Oferă o imagine panoramică plană, globală și extinsă a viscerocraniului în cadrul unei
singure expuneri.
2. Structurile anatomice reprezentate imagistic sunt multiple și diferite, aparținând dintelui
și parodonțiului, sinusurilor maxilare, articulațiilor temporo-mandibulare, etc.
3. Utillizează o doză relativ scăzută de radiaţii; doza absorbită de pacient în timpul unei
OPG echivalează cu doza recepționată în cursul efectuării a 4 radiografii retroaleveolare.
4. Timpul de examinare este scurt dacă ne raportăm la bogăția informațională obținută pe o
arie anatomică extinsă. În general, efectuarea unei OPG durează 4-5 minute, în care se
pregătesc aparatul și pacientul, se poziționează pacientul, are loc expunerea și
developarea automată a filmului.
5. Pregătirea pacientului nu necesită condiții și manevre deosebite, ea limitându-se la
îndepărtarea podoabelor (cercei, agrafe, lănțișoare) situate în zona de examinare și care
prin suprapunere peste structurile anatomice creează dificultăți în interpretarea imaginii.
6. Poziția de examinare este confortabilă pentru pacient, fie în ortostatism, fie șezând.
Singura constrângere impusă este imobilitatea pacientului pe durata expunerii care
durează 15-20 secunde. În general, ortopantomografele sunt dotate cu mânere pentru
sprijinirea mâinilor, suporți pentru fixarea mentonului, mijloace de sprijin pentru
regiunea frontală a craniului și pentru regiunea parietală, ceea ce ajută la fixarea craniului
în condiții de relaxare a pacientului fără constrângeri care să declanșeze contracturi
musculare, tremor emoțional, mișcări necontrolate.
7. În serviciile de traumatologie OMF există ortopantomografe adaptate poziției clinostatice
de examinare – utilizate pentru examinarea pacienților necooperanți, anxioși, la copii, etc.
8. OPG înlocuiește parțial în anumite circumstanțe radiografiile retroalveolare – pacienți
traumatizați, cu trismus, cu anchiloză ATM, cu reflexe de intoleranță față de film.
9. Costul redus al examinării.
DEZAVANTAJE:
1. De ordin imagistic:
a. Imperfecțiuni ale calității contururilor unor structuri investigate
b. Existența unor suprapuneri dentare
c. Prezența pe imagine a unor structuri parazite
d. Mărirea inerentă a dimensiunilor structurilor anatomice
e. Deformarea aspectului unor componente anatomice
2. De ordin financiar – cost crescut al aparatului – de 8-10 ori mai mult decât un aparat
Rontgen dentar.

a. Imperfecțiuni ale calității contururilor unor structuri investigate:

- Explicabil prin modalitatea tehnică de realizare – radiografierea în mișcare. Deși se
realizează armonizarea deplasării tub-film, imaginea este afectată de floul kinetic =
estomparea contururilor.
- Limitele examinării OPG în domeniul detaliilor milimetrice pot fi depășite prin
efectuarea in zonele critice sau incerte ale imaginii ale unor radiografii periapicale sau bite-wing.
b. Existența unor suprapuneri dentare – mai ales la nivelul premolarilor
- Examenul OPG se poate completa cu examinări periapicale dacă există
incertitudini cu privire la prezența unor procese patologice.
c. Prezența pe imagine a unor structuri parazite - componente
anatomice lipsite de interes diagnostic ce maschează teritorii relevante
informațional pentru bilanțul global al examenului
- proiecția pe linia mediană a coloanei cervicale, ce se suprapune peste fosele nazale,
SNA, incisivii maxilari, mandibulari și menton.
- Suprapunerea reciprocă a ramurilor ascendente mandibulare.
- Suprapunerea opacității palatului dur peste zonele apicale ale dinților superiori
- Aerul existent între dorsul limbii și palatul dur are aspectul unei benzi de culoare
închisă situată la nivelul apexurilor dinților maxilari.
d. Mărirea inerentă a dimensiunilor structurilor anatomice
- Se explică prin distanța pe care trebuie să o respectăm între arcadele dentare și film
 în timpul cursei semicirculare a filmului prin dreptul fiecărei regiuni
- Creșterea dimensiunilor structurilor pe OPG e moderată și nu este jenantă deoarece
examinarea nu își propune realizarea unor măsurători radio-cefalometrice.
e. Deformarea aspectului unor componente anatomice
- își au originea în proiecția inerent plană a unor componente anatomice curbe,
hemieliptice
- Atunci când depășesc anumite limite rezonabile ca urmare a poziționării defectuoase a
pacientului în timpul examenului, iar abaterile de la dimensiunea curent acceptată devin
stânjenitoare, radiografia trebuie repetată.

INDICATIILE RADIOGRAFIEI PANORAMICE:

• prospectare globală, generală, a viscerocraniului, cu scopul decelării leziunilor clinic

oligosimptomatice sau fără corespondent clinic (chisturi reziduale, resturi radiculare,
tumori benigne reduse ca volum și cu evoluție lentă, parodontite apicale cronice lent
evolutive). Acest mod de prospectare este extrem de util în protetică în vederea aplicării
unor restaurări protetice de anvergură pe un teren cu asanare incompletă sau incertă.
• aceeași conduită este aplicabilă în implantologie – OPG evidențiază prin intermediul unei
singure imagini toate leziunile oculte odonto-parodontale sau maxilare care ar putea
influența nefavorabil procesul de integrare al implantului. Totodata, OPG permite
urmărirea integrării implanturilor mai ales în cazul unor implanturi multiple repartizate
pe arii largi – putem identifica eventuale arii de resorbție osoasă periimplatară dacă
osteointegrarea implanturilor este deficitară sau se poate aprecia integritatea interfeței os-
implant în evoluția favorabilă a tratamentului.
• în parodontologie, OPG este de asemenea indicată tot ca o metodă de bilanț general, deși
decelează incomplet leziunile incipiente. Orice tratament parodontal va debuta cu o
trecere în revistă a tuturor modificărilor inflamatorii ale parodonțiului marginal prin
identificarea tuturor localizărilor proceselor inflamatorii.
• OPG este expres indicată în parodontopatiile cronice rapid evolutive cu dezvoltare pe
orizontală.
• în ortodonție, anomaliile de dezvoltare beneficiază de aportul substanțial al OPG –
asimetriile faciale, tulburările de ocluzie, modificările dimensionale ale maxilarelor sunt
bine evidențiate pe OPG care constituie primul examen radiologic în aceste circumstanțe.
• în pedodonție are multiple indicații legate de stabilirea relațiilor dintre dentiția temporară și
cea definitivă, prin descoperirea anomaliilor de dezvoltare și de erupție și prin
posibilitatea aprecierii gradului de dezvoltare al germenilor dentari.
• în patologia tumorală, traumatică și inflamatorie a maxilarelor – entitățile patologice
respective se extind pe arii anatomice largi, astfel încât este asigurată prin OPG
perspectiva de ansamblu a procesului patologic, iar relațiile acestuia cu zonele limitrofe
indemne pot fi apreciate cu ușurință.
• traumatismele OMF, mai ales fracturile, au o bună reprezentare pe OPG – se pot decela
leziunile de origine traumatică pe întreg teritoriul viscero-cranian, evitând radiografiile
multiple care ar necesita poziții diferite ale extremității cefalice, însoțite de eventuale
deplasări secundare ale fragmentelor osoase.

OPG versus RIO

IMAGINEA FANTOMĂ:
- Reprezinta umbra opacă a unui obiect (bijuterie, formaţiune anatomică) localizat pe partea
cealaltă a pacientului.
- Imaginile fantomă sunt produse doar de acele obiecte localizate între punctele în care tubul
radiogen îşi începe şi îşi sfârşeşte rotaţia.
Imaginea fantomă faţă de cea reală:
▪ se găseşte pe partea cealaltă
▪ are aceeaşi formă
▪ este mai puţin distinctă
▪ este de dimensiuni mai mari
▪ este proiectată pe film mai sus

Imaginea FANTOMA a RAMULUI

ASCENDENT MANDIBULAR.

Tehnica de efectuare a OPG

- Înainte de efectuarea unei OPG se recomandă înlăturarea ochelarilor, cerceilor, aparatelor
auditive, insignelor, protezelor mobilizabile, lanţurilor etc.
- Se încarcă filmul între ecranele amplificatoare şi se poziţionează caseta în aparat.
- Folosind manuşi se aplică un înveliş de unică folosinţă pentru pipa ce urmează să fie ţinută
între arcadele dentare
- Se aplică şorţul de plumb fără guler pentru zona glandei tiroide.

POZITIONAREA LA EFECTUAREA OPG:

1. Incisivii sa fie stransi pe pipa;
2. Orizontala de la Frankfurt paralela cu podeaua;
3. Planul mediosagital sa fie centrat;
4. Coloana vertebrala dreapta.
- Pacientul este rugat să înghită pentru a-şi aduce limba în contact cu bolta palatină şi să îşi
menţină limba în această poziţie pe tot parcursul expunerii la fasciculul de raze X (20 secunde).

ERORI in efectuarea OPG:

I. Dacă dinţii sunt poziţionaţi prea anterior, frontalii vor apărea neclari şi îngustaţi :

II. Dacă dinţii sunt poziţionaţi prea posterior, frontalii vor apărea pe film neclari şi măriţi
:
III. Capul INCLINAT - structurile apar mai mici pe partea în care capul este înclinat şi
mai mari pe partea opusă:

IV. Capul usor APLECAT - Incisivii inferiori apar scurtaţi; mandibula în formă de V :

V. Capul usor RIDICAT: - Mandibula pătrată, palatul dur suprapus peste dinţii maxilari:

- Umbra coloanei vertebrale, ce apare la pacienţii care nu stau în poziţie dreaptă

- Spatiul aeric palatoglos apare ca o arie neagra produsa de esecul mentinerii limbii in
contact cu palatul dur in timpul expunerii. Apar astfel dificultati in diagnosticarea
patologiei periapicale in regiunea maxilara.
 Spatiul aeric palatoglos

TIPURI DE IMAGINI PANORAMICE:

1. Imagine reala unica
2. Imagine reala dubla
3. Imagine fantoma

Imagine reala UNICA: - este rezultatul proiecţiei pe filmul radiologic a unei structuri anatomice
străbătute o singură dată de fasciculul de raze X. Marea majoritate a imaginilor imprimate pe
OPG se încadrează în acest tip
Imagine reala DUBLA: - apare în cazul formaţiunilor anatomice situate pe linia mediană a
corpului (palatul dur, palatul moale, osul hioid, coloana vertebrală cervicală). Formaţiunile
respective vor fi străbătute de două ori de fasciculul de raze X în timpul efectuării OPG.

ASPECTE CLINICO – RADIOLOGICE IN CARIA DENTARA:

• Caria dentară = proces distructiv cronic, care evoluează fără fenomene inflamatorii tipice,
provocând necroza ţesuturilor dure dentare şi, în final, infectarea pulpei
• Afecteză mai mult de 90% din populaţie, interesând dinţii temporari şi definitivi, în
ordinea frecvenţei: molarii, incisivii, premolarii, caninii.
Evolutia leziunii carioase:
1) Carie de SMALT:
- sub actiunea germenilor acidogeni, activati de prezenta glucidelor;
- superficiala, debuteaza sub placa bacteriana;
- zonele de electie: fetele interproximale ale coroanelor, sub punctul de contact;
- radiologic, intr-o arie a smaltului se constata o mica ancosa, ( se distinge dificil pe opacitatea
coroanei, mai ales cand este situata V sau O), pe fata proximala, circumscrisa, radiotransparenta.
- evolutia se face catre limita amelo-dentinara, realizandu-se apoi de caria de dentina.
2) Caria de DENTINA:
- leziune carioasa profunda;
- aproape intotdeauna este precedata de o carie a smaltului;
- focarul carios din dentina, de consistenta moale, colorat alb-galbui, vireaza catre brun-negru si
devine dur;
- in acelasi timp, pulpa dentara actioneaza prin procese de aparare ( scleroza dentinara pe
suprafata camerei pulpare).

Leziune redusa pe fata M a lui 36 si extinsa la nivel D pe 36.

 Leziune ocluzala redusa la 26 si leziune OCLUZALA extinsa la nivel 36.

Carie secundara la nivel 15 si carie radiculara la nivel 47.

1. 2.
1.Restaurări coronare radiotransparente pe IC distal, IL mezial și C mezial (margini bine
definite). Carie distală pe IL (margini difuze).
2. Multiple leziuni carioase apărute după expunerea la radiații terapeutice. Leziunile au debutat
în regiunea joncțiunii smalț-cement.

COMPLICATIILE CARIEI DENTARE :

Complicatiile locale – inflamatia regiunii corono-pulpare (pulpita) netratata se extinde la toata
pulpa dentara (necroza).
Pulpita = in formele acute nu exista modificari radiologice, iar in formele cronice apar depuneri
secundare de dentina pe peretii camerei pulpare si ai canalelor radiculare.
Leziunile periodontale :
• modificări inflamatorii la nivelul apexului
• se disting parodontite apicale acute şi cronice.
• Parodontita apicală acută:
– dintele este dureros la o simplă atingere, având chiar şi o uşoară mobilitate.
– pacientul are senzaţia de dinte “lung”.
– modificările radiologice se vor observa după mai mult de o săptămână de evoluţie:
resorbţie osoasă şi lărgirea spaţiului periodontal.
– Aceste procese sunt reversibile (post tratament) sau pot evolua determinând
osteită, granulom apical sau pot fistulize.
Modificari radiculare in cazul inflamatiilor:
- resorbţia – se constată radiologic dispariţia extremităţii distale a unei rădăcini (proces
 diferit de rizaliza fiziologică, normală în cazul dinţilor temporari, legată de dezvoltarea şi
erupţia dinţilor permanenţi)
- Hipercementoza - proliferare a cementului la nivelul conturului rădăcinii. Faptul că
cementul şi dentina au aceeaşi densitate duce la realizarea unei imagini radiologice fără o
demarcaţie între aceste două structuri, constatându-se o îngroşare a conturului radicular,
mai ales la nivelul apexului. In această situaţie dintele se poate uni cu osul alveolar,
dispărând spaţiul periodontal. Se produce anchiloza dintelui respectiv.

• Modificări periapicale incipiente la nivel 35 (lărgirea

spaţiului parodontal)
• Acelaşi pacient 6 luni mai târziu – aria distrucţiei osoase la
nivelul apexului lui 35 s-a mărit considerabil şi suplimentar
a apărut o distrucţie periapicală incipientă la nivelul
rădăcinii meziale a lui 36.

CHIST PARADENTAR
CHIST REZIDUAL
 CHIST FOLICULAR ( DENTIGER)
OSTEITA CONDENSATA

ASPECTE CLINICO RADIOLOGICE IN BOALA PARODONTALA:

• gingivite = afectare inflamatorie doar a ţesuturilor moi
– în general nu se constată modificări radiologice
• parodontite = afecţiuni parodontale care implică şi modificări osoase
Parodontite - într-un stadiu iniţial se poate constata:
- halistereza marginală = transparenţă liniară verticală, la nivelul septurilor interdentare,
apărută ca urmare a demineralizării septului osos. Poate fi reversibilă.
- triangulaţia marginală = lărgirea spaţiului parodontal în jurul coletului. Radiografic se
constată un triunghi radiotransparent cu baza spre coroană. Este ireversibilă.
- ciupirea septului interdentar = denivelare a continuităţii crestei alveolare prin fenomene
osteolitice.
Parodontite - într-un stadiu avansat:
- cele trei tipuri de leziuni incipiente se combină între ele şi, amplificându-se, realizează
resorbţii marginale orizontale (pot interesa grupuri de dinţi sau chiar întreaga arcadă) sau
verticale (în pâlnie) (la 1-2 dinţi, în regiuni diferite ale arcadei).

Radiografie periapicală ce arată o zonă extinsă de pierdere

osoasă la nivel 14. Pacientul a prezentat clinic un abces parodontal.

Atrofie orizontală în parodontita cronică ce afectează dinţii posteriori.

A (i) incipientă şi (ii) moderată la nivel mandibular.
B (i) Moderată şi (ii) severă la nivel maxilar.

A. Spiculi de tartru în regiunea coletului.

B. Depozite masive de tartru.

C. Punctul de contact defectuos a dus la apariţia cariei
radiculare la nivel 47. Resorbţie osoasă verticală localizată
pe faţa mezială a lui 47.

Parodontită juvenilă.
A. Defect osos tipic ce afectează molarii de 6 ani.

ATROFIE OSOASA ORIZONTALA

ATROFIE OSOASA VERTICALA, LOCALIZATA

CARACTERISTICILE LEZIUNILOR:
- Pozitie: anterior / posterior, la maxilar / mandibula, reltia cu dintii ( localizare periapicala,
pericoronara, interradiculara), in tesut moale / os;
- Densitate : radiotransparenta, radioopaca, mixta ;
- Forma: - regulata / neregulata ;
- Divizata: - NU (uniloculara), DA (multiloculara);
 - Margini
- Efecte: - resorbtie, expansiune, malpozitie;
- Marime.
-
LEZIUNE BENIGNA:
- Leziuni la nivelul dinţilor
- Radiotransparente, radioopace sau mixte
- Netedă, rotundă sau ovală
- Bine conturată, cu margini corticalizate
- O bandă radiotransparenta poate inconjura leziunea
- Produce expansiune, deplasare, resorbţie

LEZIUNI MALIGNE:
- De obicei sunt radiotransparente
- Formă neregulată
- Margini slab conturate
- Dau senzaţia că dintele “pluteşte”
- Produce minimă expansiune, resorbţie.

CURS 11

Diagnosticul radiologic în traumatologia maxilo-facială

■ Se obţin informaţii obiective privind existenţa unei fracturi – sediul, traseul, aspectul,
existenţa mai multor fragmente osoase, eventual deplasate.
■ Se aduc precizări privind raporturile focarului de fractură cu arcada dentară (alveolele,
dinţii) şi cu alte regiuni anatomice (sinusuri, orbite, fose nazale).
■ Radiografic, un traiect de fractură apare ca o linie transparentă, zimţată, neregulată, care
reprezintă întreruperea continuităţii osoase. Această radiotransparenţă poate avea o
grosime de 2-3 mm şi se constată numai la nivelul osului interesat traumatic.

TRAIECTELE DE FRACTURA:
■ Fracturi incomplete (fisuri)
■ Fractură cu diastazis (îndepărtare relativă a fragmentelor)
■ Fractură cu deplasare şi dizlocare osoasă, cu angulări şi încălecări osoase (când se poate
 obţine un traiect de fractură radioopac)
■ Fracturi cominutive (există mai multe linii de fractură în acelaşi os).

FRACTURA CORONARA 11.

FRACTURA RADICULARA 21. LUXATIA DINTILOR FRONTALI

MANDIBULARI.

FRACTURA ALVEOLARA LA NIV. MANDIBULAR LA NIV. MAXILAR

FRACTURA CU
DEPLASARE IN REGIUNEA ANTERIOARA
MANDIBULARA.

FRACTURA COMINUTIVA LA NIV. MANDIBULAR

 FRACTURA TRANSVERSALA A CORPULUI
MANDIBULEI LA PACIENT DE 5 ANI.

FRACTURA
MANDIBULARA OBLICA.

FRACTURA UNGHIULUI
MANDIBULEI SI FRACTURA A GATULUI CONDILULUI.

FRACTURA VERTICALA A COROANEI SI

RADACINII LUI 27.

FRACTURA
BILATERALA DE MANDIBULA.
 Fractură patologică asociată cu un chist parodontal apical de mari dimensiuni în
regiunea mandibulară stângă.

Lărgirea spațiului periodontal al incisivilor ca urmare a unui

traumatism.

Fractura unghiului disto-incizal al incisivului lateral

superior și subluxația ambilor incisivi.

CURS 12 – 13
ASPECTE CLINICO – RADIOLOGICE IN ANOMALIILE
DENTARE
Anomalii dentare de dezvoltare :
1. Anomalii de numar: - numar insuficient de odontoblaste – hipodontatia / anodontatia;
- exces de odontoblaste – dinti supranumerari;
2. Tulburari de migrare : - ectopii dentare;
3. Tulburari de diferentiere: - dentinogeneza imperfecta;
- amelogeneza imperfecta;
4. Tulburari de proliferare – micro / macrodontie.

1. ANOMALIILE DE NUMAR
■ Anodonţia totală se întâlneşte în mod excepţional
■ Anodonţia parţială este mai frecventă şi poate interesa:
■ un dinte (IL sup, M3 inf, PM2 inf)
■ un grup de dinţi (polidisplazia ectodermică ereditară)
■ Diagnostic diferenţial pe baza radiografiilor dentare cu întârzierea în dezvoltare şi erupţie
sau incluzia.
 Hipodonţie la o
pacientă de 7 ani – constatăm absenţa tuturor mugurilor PM2 şi întârzierea erupţiei în
regiunile anterioare maxilare şi mandibulare.

Anodonţii multiple
bilaterale de incisiv lateral superior, premolari superiori, molari 2 şi 3 superiori, premolari
doi inferiori, molari 2 şi 3 inferiori, cu persistenţa pe arcadă a lui 65 şi 85 la un pacient de
19 ani

Anodontii multiple

Despicătură unilaterală de palat, lipseste un incisiv

lateral
 Despicătură bilaterală de palat,
lipsesc ambii incisivi laterali

Polidisplazie ectodermică cu hipodonţie

severă. Singurii dinţi prezenţi sunt IC superiori temporari şi definitivi, care au formă
conică

■ dinţii supranumerari se întâlnesc relativ frecvent, în special la nivelul arcadei dentare

superioare (grupul frontal), putând reprezenta un obstacol în dezvoltarea normală a
dentiţiei permanente.
■ apar ca urmare a mineralizării mai multor muguri ai lamei dentare sau prin subdivizarea
germenului dentar primitiv.
■ se pot dezvolta normal, pot fi mai mici sau pot rămâne în incluzie.
■ Când volumul unui astfel de dinte supranumerar este mai mic, el apare sub forma unui
element dentar dismorfic (odontom sau odontoid).
Se disting următoarele aspecte diagnosticate pe filme RX:
- Elemente dentare cu morfologie aproape normală:
■ M4 superior hipoplazic, frecvent bilateral şi în incluzie
■ IL sup supranumerar cu un volum redus
■ Odontoid meziodens caniniform, unic sau bilateral, cu volum redus, situat
paramedian, frecvent inclus, cu coroana dirijată în diverse direcţii
■ Premolari inferiori supranumerari, adesea simetrici, incluşi (se întâlnesc rar).
- Odontoame:
■ formaţiuni malformative constituite din ţesut dentar cu structură relativ normală,
adesea voluminoase, cu caractere de benignitate.
■ Sunt depistate frecvent la copii, producând dezordini dentare de tip retenţie sau
deplasare, sau pot rămâne nediagnosticate dacă volumul lor este mic.
Se disting:
- Odontoame compuse, constituite din numeroşi dinţi rudimentari, situaţi într-o pungă al
cărei perete are structură conjunctivă, identică cu al unui folicul dentar normal.
■ Au volum variabil şi pot reprezenta un obstacol în migrarea germenilor normali
sau deplasează dinţii evoluaţi.
■ Radiografic este reprezentat de o masă densă (opacă) inclusă în maxilarul superior
sau inferior, formată din numeroase microelemente dentare (dismorfice) dispuse
dezordonat, înconjurate de transparenţa sacului care le conţine.
- Odontoame complexe sunt reprezentate de o formaţiune densă neomogenă, formată din
ţesut dentar atipic, fără a se putea identifica un dinte format. Formaţiunea este relativ
circumscrisă şi se întâlneşte mai frecvent mandibular posterior.

MEZIODENS MEZIODENS

Aspectul clinic şi radiologic al unui meziodens

Meziodens care interferă cu

erupția dințior permanenți

Premolar inferior supranumerar, cu coroană rudimentară, la o pacientă de 16 ani.

Molar temporar supranumerar

 Odontom compus în maxilarul anterior.

Odontom complex, o masă

dezorganizată de ţesut dentar în regiunea 37.
2. TULBURARI DE MIGRARE
■ transpoziţia = inversarea locurilor pe arcadă a doi dinţi vecini, care pot fi dezvoltaţi
normal/rămaşi în diverse stadii evolutive.
■ heterotopia = dinte situat într-un alt teritoriu decât cel al maxilarelor.
■ malpoziţia = dintele erupe pe arcadă, dar suferă o deplasare vestibulo-orală, mezio-distală
sau o rotaţie în ax.
■ incluzia = elementul dentar nu a parcurs evoluţia sa normală şi rămâne, în totalitate sau
parţial, în ţesutul osos, după perioada obişnuită de erupţie.
■ reincluziile = mai puţin frecvente; constau în înfundarea progresivă, în osul maxilar, a
unui dinte temporar (frecvent m2), în urma puseelor mecanice ale M1.

Transpoziţie 23 cu 24.

Transpozitie BILATERALA
C-PM1.
 Canini inclusi.

Incluzia lui 48 şi
prezenta unui chist folicular la un pacient de 57 ani. Există
riscul unei fracturi spontane a mandibulei, dacă se aplică
o tehnică chirurgicală inadecvată.

Incluzia lui 37 produsă de malpoziţia

lui 38 la un pacient de 26 de ani.

3. TULBURARI DE DIFERENTIERE :
■ Amelogeneza imperfectă – hipomineralizare a smalţului, uneori asociată cu o hipoplazie a
acestuia.
■ Dentinogeneza imperfectă – anomalie a smalţului şi a dentinei, care realizează un aspect
opalescent al dinţilor afectaţi. Sunt foarte fragili. La nivelul apexurilor se pot constata
imagini radiotransparente (fals granulom), care, în realitate, sunt zone fibroase.
Afecţiunea se poate asocia cu osteogeneză imperfectă.

Amelogeneza
imperfectă la un pacient. Se remarcă stratul foarte subţire
de smalţ pe suprafeţele dentare.
Amelogeneză imperfectă la o pacientă. Smalţul este relativ subţire

Amelogeneză imperfectă.

Dentinogeneză
imperfectă la o femeie de 38 ani. Rădăcinile au dimensiuni reduse. Stratul subţire de
smalţ se fracturează. Smalţul şi dentina se pierd treptat prin atriţie.

Dentinogeneză
imperfectă la o pacientă de 11 ani – se observă disporporţia tipică între coroane şi
rădăcini. Camera pulpară şi canalele dentare sunt obliterate.
 Dentinogeneză imperfectă la o pacientă de 19 ani. Camera pulpară, care a fost iniţial
largă, este deja redusă considerabil ca şi dimensiune. Rădăcinile sunt mai scurte decât
normal şi au formă bizară.

Dentinogeneza imperfecta.

Dintele în formă de scoică – este o

formă de dentinogeneză imperfectă în care rădăcinile nu se formează de loc şi camera
pulpară apare lărgită.

Hipoplazie de smalţ în bandă ce marchează gradul de dezvoltare

al coroanelor dinţilor permanenţi în momentul traumatismului naşterii.

4. TULBURARI DE PROLIFERARE:
■ Macrodonţia/gigantismul dentar - frecvent simetrică, interesează mai ales incisivii centrali
superiori care au morfologia păstrată, dar coroana şi camera pulpară sunt mai mari.
■ Microdonţia/nanismul dentar - dinţii sunt mici, atrofici; sunt interesaţi cu predilecţie
incisivii laterali superiori şi M3.

MACRODONTIE
Macrodonție BILATERALA de PM2 inferior.

MACRODONTIE

MICRODONTIE LA NIVEL 28.

MICRODONTIE BILATERALA DE M2.

 MICRODONTIE LA M3 MICRODONTIE LA IL SUPERIOR

5. TULBURARI DE PROLIFERARE:
■ taurodontismul (dinte de rumegător) - interesează molarii, a căror coroană voluminoasă se
continuă, fără demarcaţie vizibilă, cu regiunea radiculară, care este divizată la nivelul
apexului.

Taurodontism ce afectează
atât dentiţia deciduală cât şi cea definitivă.

TAURODONTISM
■ Fuziunea dentară - poate fi parţială sau totală. Când este totală, în regiunea incisivilor se
constată absenţa unui dinte şi, în acelaşi timp, prezenţa unui dinte voluminos (care
corespunde la doi dinţi vecini). Există o singură cameră pulpară şi canal radicular unic.
Fuziunea parţială se face prin unirea coroanelor sau a rădăcinilor (concrescenţă dentară) a
doi dinţi vecini.
 FUZIUNE DENTARA PARTIALA

Fuziune parţială la nivel radicular între premolarul

unu inferior şi un dinte supranumerar, nanic.

CONCRESCENTA FUZIUNE DENTARA TOTALA

■ Invaginaţia amelo-dentinară (dens in dente) - se întâlneşte rar şi interesează, aproape în

exclusivitate, incisivii laterali superiori, de obicei unilateral. Este o invaginaţie „în deget
de mânuşă” a smalţului în dentină, la nivelul unui dinte, adesea dismorfic. Aspectul
radiologic este de flacără de lumânare ocupând partea centrală a unui incisiv lateral
superior.
 DENS IN DENTE

TOATE CELE 5 POZE – DENS IN DENTE

■ Perla de smalţ/Amelomul - exvaginatie amelară, circumscrisă, dependentă de coletul unui

dinte posterior sau situată între rădăcinile unui molar, radioopacă.

PERLE DE SMALT
 PERLE DE SMALT PERLE DE SMALT

■ Odontodispalzia = afecţiune rară, ce se întâlneşte mai frecvent la dinţii maxilari. Se

constată un aspect bizar al dinţilor afectaţi, asociat cu întârzierea sau absenţa erupţiei. In
etiologie întâlnim traumatisme timpurii care au dus la perturbări locale în funcţionalitatea
odontoblastelor.

ODONTODISPLAZIA

Odontodisplazie localizată în partea dreaptă a mandibulei. Se observă că toate structurile

dentare sunt malformate şi dinţii nu au erupt.

ODONTODISPLAZIA

■ Germinaţia – doi sau mai mulţi dinţi se dezvoltă simultan într-un singur sac
folicular;
■ Dilacerarea – creşterea rădăcinii după o altă direcţie decat cea normală.
 Germinaţia lui 48 şi 47 – cei doi molari
mandibulari s-au dezvoltat simultan într-un singur sac folicular.

Germinaţie, cu fuzionarea meziodensului de incisivul

central drept (sus) sau de ambii incisivi centrali (jos).

DILACERAREA BILATERALA A CANINILOR

MANDIBULARI

DILACERARE.
ANOMALII DENTARE DOBANDITE
ATRITIE ABRAZIUNE

RESORBTIE. ¯¯

CALCIFICARI INTRAPULPARE

SCLEROZA PULPARA
 HIPERCIMENTOZA

HIPERCIMENTOZA

HIPERCIMENTOZA HIPERCIMENTOZA