Radiodiagnostic

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TÂRGU MUREŞ
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

DISCIPLINA DE CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ
Şef lucrări
Dr. CECILIA PETROVAN
Şef lucrări Asist. Univ.

Dr. ALINA ORMENIŞAN Drd. BŐGŐZI BÁLINT
RADIOLOGIE DENTARĂ
şi ORO-MAXILO-FACIALĂ
-Curs pentru studenţii facultăţilor de medicină dentară -
TÂRGU – MUREŞ
2013
Radiologie dentară şi oro-maxilo-facială
Mulţumim pentru tehnoredactare:
Radu-Ionuţ Grigoraş, doctorand, medic rezident chirurgie

oro-maxilo-facială
Marius-Mihai Goţia, medic rezident chirurgie dento-alveolară
2
Capitolul I
ISTORIC
• 8 Noiembrie 1895 – Wilhelm Conrad Röntgen descoperă razele X (1901 primeşte

premiul Nobel)
• Decembrie 1895 îşi publică decoperirile sub titlul “Despre un nou gen de radiaţii”
• 23 Ianuarie 1896 îşi prezintă lucrarea în faţa publicului (radiografie de pe mîna
profesorului de anatomie Kölliker → sugerează denumirea de raze Röntgen)
• Peste două săptămâni – Otto Walkhoff realizează primele radiografii dentare (timp
de expoziţie de 25 de minute)
• 1899 – Sjögren – foloseşte hârtie fotografică aşezată retroalveolar
• 1907 – Cieszynski – descrie legea izometriei şi incidenţa retroalveolară
• 1911 – Dieck – perfecţionează incidenţa retroalveolară
• 1911 – Kodak – introduce filmul pe bază de nitrat de celuloză
• 1913 – Coolidge – introduce tubul radiogen cu catod incandescent
• 1930 – Simpson – perfecţionează tehnica filmelor ocluzale
• Raper, Le Master, Parma – introduc noi incidenţe, perfecţionează radiodiagnosticul
• Era modernă: tomografia clasică, angiografia (carotidiană), radiografie panoramică,
radiografie digital, CT, RMN, SPET, PET
În ţara noastră:
– Primele radiografii sunt realizate de Gerota D.
– Trebuie subliniată activitatea în domeniu a următorilor: Severeanu,
Hurmuzescu, Negru D., Iacobovici, Athanasiu
– Tratatele “Radiodiagnosticul în stomatologie”, 1973 şi “Radiologie
stomatologică”, 1985 de Popescu V. şi Rădulescu M. – reprezintă lucrări de
referinţă în radiodiagnosticul din ţara noastră
PRODUCEREA RAZELOR RŐNTGEN
Radiaţii electromagnetice
Caracteristici ondulatorii, corpusculare
Principiu: un fascicul de elecroni cu viteză mare (produs de catod) → se frânează brusc pe
anod → o parte din energia electronilor se transformă în radiaţii röntgen
Se formează în aparatul röntgen (figura 1.1).
– 2 componente de bază:
– Tubul radiogen
– Transformatorul
Tubul radiogen
– Doi electrozi aflaţi într-un tub de sticlă cu vid
• Catodul (electrodul negativ)
• Anodul sau anticatodul (electrodul pozitiv)
– Legat intr-un circuit electric de înaltă tensiune
Transformatorul
– Transformatorul de înaltă tensiune (de accelerare)
– Transformatorul de joasă tensiune (de încălzire)
3
figura 1.1 - Schiţa aparatului röntgen.

1: conector; 2: transformator; 3: circuit de înaltă tensiune; 4: circuit de încălzire; 5:
catod; 6: anod; 7: fascicul de electroni; 8: radiaţii röntgen. [3]
Catodul (datorită curentului de încălzire) → devine incandescent → creşte energia

electronilor liberi → se desprind din catod (emisie termică) → zboară spre anod (în
câmpul electirc de înaltă tensiune) → se formează fasciculul de electroni → se lovesc de
anod → se frânează brusc → se formează radiaţiile röntgen.
Viteza electronilor este influenţată de tensiune (↑ tensiunea ↑ viteza electronilor)
În tubul radiogen se formează radiaţii complexe

– Radiaţii de frânare – electronii se frânează în câmpul electromagnetic al
nucleului
– Radiaţii caracteristice – apare ionizaţie internă
Lungimea de undă, duritatea radiaţiilor röntgen depind de materialul anodului.
În practica medicală se utilizează radiaţiile röntgen cu lungimea de undă cuprinsă 0,06-1,2
Å
EFECTUL RADIAŢIILOR
• Unitatea de măsură este Röntgenul, semnul este R

• În prectica medicală se utilizează:
– Efectul de luminiscenţa
– Efectele fotochimice
– Efectele biologice
a) Efectul de luminiscenţa
• Reprezintă baza radioscopiei
• Principiu: anumite substanţe (sulfură de zinc şi cadmiu) devin luminiscente în
contact cu razele röntgen – apare o lumină galben-verzuie
4
• Imaginea radioscopică pe ecranul radioscopic se compune din:

– zone întunecate (date de ţesuturile care absorb radiaţiile röntgen)
– zone luminoase (ţesuturile care nu absorb radiaţiile röntgen)
b) Efectele fotochimice
• Reprezintă baza radiografiei
• Principiu: radiaţiile röntgen acţionează asupra filmului fotosensibil ca şi lumina →
înnegresc filmul → apare o imagine latentă → devine vizibilă după prelucrarea
filmului (developare şi fixare)
• Imaginea radiografică se compune din:
– zone întunecate – radiotransparente (date de ţesuturile care nu absorb
radiaţiile röntgen)
– zone luminoase – radioopace (date de ţesuturile care absorb radiaţiile
röntgen)
c) Efectele biologice
• Efect ionizant → în ţesuturi se formează ioni pozitivi şi negativi → ţesuturile
reacţionează diferit faţă de aceştia:
– ţesuturi sensibile: gonadele, celulele tinere, organele hematopoetice
– ţesuturi cu sensibilitate medie: pielea, organele parenchimatoase
– ţesuturi rezistente: musculatură, oase, sistemul nervos
• Radiosensibilitatea este
– direct proporţională cu capacitatea reproductivă a celulelor dintr-un ţesut
– invers proporţională cu gradul de diferenţiere a ţesuturilor
• Radioterapia
– Radioterapia tumorală – singur sau combinată cu tratamentul chirurgical
şi/sau chimioterapia
– Inactivarea glandelor salivare (exemplu în fistule salivare)
– Efect antiinflamator (în doză mică)
• Radioprotecţia pacientului şi medicului
ATENUAREA RADIAŢIILOR RÖNTGEN

• La trecerea prin diverse structuri energia radiaţiilor röntgen scade prin mai multe
mecanisme:
– Efectul fotoelectric: fotonul röntgen incident îşi cedează toată energia unui
electron cu care intră în coliziune → apare fotoelectronul → radiaţia röntgen
dispare → absorpţie
– Efectul Compton: fotonul röntgen îşi cedează doar o parte a energiei sale
unui electron cu care intră în coliziune → apare fotonul Compton → scade
energia radiaţiilor röntgen şi i se schimbă direcţia
– Producerea de perechi: apare doar în cazul radiaţiilor röntgen cu energie
foarte mare (milioane de volţi) – nu se folosesc în practica medicală
– Atenuarea geometrică: – intensitatea radiaţiilor röntgen este invers
proporţională cu pătratul distanţei – radioprotecţia de distanţă
• Radiaţiile röntgen moi se atnuează mai ales prin efectul fotoelectric, cele dure mai ales
prin efectul Compton
• Radiaţiile secundare – importanţă practică
– diminuează contrastul imaginilor
5
– necesitatea radioprotecţiei împotriva lor
CALITATEA ŞI CANTITATEA RADIAŢIILOR RÖNTGEN
• Calitatea radiaţiilor röntgen depinde de viteza electronilor (direct proporţională cu

tensiunea aplicată pe tubul radiogen) : ↑ tensiune → ↑ viteza electronilor → ↑ energia
radiaţiilor röntgen → ↓ lungimea de undă → radiaţiile devin mai penetrante (mai dure)
– ultramoi 5-20 kV
– moi 20-60 kV
– duritate medie 60-120 kV
– dure 120-250 kV
– ultradure 250 kV felett
• Cantitatea radiaţiilor röntgen depinde de intensitatea curentului de încălzire

(miliAmperi): ↑ intensitatea curentului de încălzire → ↑ temperatura catodului → ↑
numărul electronilor care se desprind din catod → ↑ cantitatea, intensitatea radaiţiilor
röntgen.
APARATUL ROENTGEN DENTAR
figura 1.2 - Aparatul rontgen dentar

[3]
• Aparat monobloc – tubul radiogen şi transformatorul de înaltă tensiune se găsesc într-o
cupolă metalică, sunt izolate cu un ulei izolant (figura 1.2)
• Este montat pe un stativ mobil, pe un braţ fixat pe perete sau pe unitul dentar → se
poate deplasa în toate cele 3 planuri ale spaţiului
• Aparate:
–45-55 kV, 5-7 mA → radiografii intraorale
• 55-65 kV, 10-12 mA → radiografii intraorale şi pentru unele radiografii extraoral
Tubul radiogen
– Doi electrozi aflaţi într-un tub de sticlă cu vid (figura 1.3)
• Catodul – wolfram, tungsten – alimentat de curent de încălzire de
10-12 V, se încălzeşte la 2500 °C
• Anodul – oblic – formează un unghi de 20° cu verticalul
– Legat intr-un circuit electric de înaltă tensiune
• Doar o mică parte din energia electronilor se transformă în radiaţii röntgen →
restul în căldură → pauze de răcire (timpul dintre radiografii este de ajuns), uleiul
izolant
• Focusul (liniar, circular) – teritoriul unde ajung majoritatea electronilor
6
– real
– virtual sau optic
• ↓ focus → imagine mai clară, incălzire mai mare
figura 1.3 - Tubul radiogen [3]
Transformatorul
– Transformatorul de înaltă tensiune (curent alternativ) – zeci de kV – pentru
accelerarea electronilor
– Transformatorul de încălzire – câţiva V – pentru încălzirea catodului
• Tubul radiogen transformă curentul alternativ în curent continuu → numai jumătate
din perioada curentului alternativ este utilizată → aparatul funcţionează cu jumătate de
undă → putere mai mică, suficientă pentru aparatele dentare
• În radiologia generală se folosesc şi aparate care utilizează întreaga perioadă a
curentului alternativ
• Conul localizator
– pentru reglarea direcţiei radiaţiilor
– formă de con (clasic) – fasciculul principal iese la nivelul vârfului acestuia
– din material plastic, prin care trec radiaţiile
– se fixează de monobloc cu şurub sau alte mecanisme
• Diafragmul
– placă de plumb, cu o fantă în centru
– se găseşte în conul localizator
– limitează fasciculul primar, determină unghiul de deschidere
• Fasciculul de raze este divergent → mărimea teritoriului iradiat depinde de:

• distanţa focus-film
• unghiul de deschidere
• Unghiul de deschidere
• trebuie ales în funcţie de tipul filmului
• să nu fie mai mare decât necesar
– ↑ doza radiaţiilor (cantitatea radiaţiilor primare şi secundare)
– ↓calitatea imaginii
• Filtrul de aluminiu
• 1-2 mm grosime, în conul localizator
• absoarbe radiaţiile moi care nu au rol în formarea imagini (au efecte nocive
asupra pielii, ↑cantitatea radiaţiilor secundare)
7
• Butonul (ceasul) de declanşare a expoziţiei

• pentru reglarea timpului de expoziţie (inchidem circuitele de înaltă tensiune
şi de încălzire → după trecerea timpului fixat circuitele sunt deconectate automat,
radiaţiile dispar)
• are gradaţii între 0-10 secunde, gradaţii zecimale
• pentru filmele cu sensibilitate ridicată → se folosesc ceasuri reglabile la
sutimi de secundă ( ↓ numărul filmelor exponate greşit)
• la aparatele moderne – ceasul poate fi reglat în funcţie de grupe dentare
examinate, tipul filmului
• Alte dispozitive de comandă

• la unele aparate se poate regla duritatea radiaţiilor (kV), cantitatea
radiaţiilor (mA)
FILMUL RADIOLOGIC DENTAR
• Formă dreptunghiulară, cu unghiuri rotunjite (figura 1.4)

• Structură:
– suportul filmului – celuloză, plastic (0,15-0,20 mm)
– emulsia – stratul fotosensibil – bromură de argint în gelatină (15 μm)
– stratul adeziv (1-2 μm)
– stratul de protecţie
– mecanică şi împotriva încărcării electrice
figura 1.4 - Structura filmului -

1: strat de protecţie; 2: emulsie; 3:
strat adeziv; 4: suportul filmului
[3]
CLASIFICAREA FILMELOR
• Filme intraorale
– filmul periapical – pentru examinarea dintelui şi a regiunii periapicale (adulţi -
3x4 centimetri, copii – 2,2x3,5 centimetri)
– filmele interproximal sau “bite-wing” – pentru evidenţierea cariilor aproximale,
vizualizează coroana dinţilor superiori şi inferiori
– filmele ocluzale (4x5 centimetri, 6x8 centimetri)
• Filme extraorale – se folosesc aplicate în casetă
• Filmele intraorale se găsesc într-un pliculeţ (plastic, hârtie) – protecţie faţă de lumină şi
umezeală
• Există şi plicuri cu 2 filme → rol în arhivare
8
• Folie subţire (plumb) – absoarbe radiaţiile secundare – să fie mai îndepărtat de sursa de
radiaţii
• Se depozitează într-un loc uscat, răcoros, în cutie de plumb (protecţie faţă de radiaţiile
secundare)
PROPRIETĂŢILE STRATULUI DE EMULSIE
• Sensibilitatea – expresia relaţiei dintre intensitatea radiaţiei şi măsura în care se

înnegreştefilmul radiologic
– Filme cu sensibilitate mare – o radiaţie de intensitate mică produce o înnegrire
considerabilă (particulele de bromura de argint sunt mai mari)
– Există filme de sensibilitate mare, mijlocie şi mică
• Contrastul – exprimă în ce trepte de înnegrire reacţionează filmul la radiaţia absorbită

– Film cu contrast mare – dacă mici diferenţe de absorpţie a radiaţiilor duc la
diferenţe vizibile de înnegrire a filmului
• Claritatea – depinde de dimensiunea particulelor de bromură de argint → ↓

dimensiunea particulelor imaginea devine mai clară
FORMAREA IMAGINII RADIOGRAFICE
• Principiu: radiaţiile röntgen vin în contact cu obiectul (dinţii) → o parte a radiaţiilor

este absorbită de obiect → restul radiaţiilor este absorbit de particulele stratului de emulsie
ale filmului poziţionat în spatele obiectului
• Formarea imaginii este determinată de:

– legi fizice
– legi geometrice
a) Legile fizice ale formării imaginii

• Sunt determinate de absorbţia ţesuturilor examinate
• Cu cît absorbţia ţesuturilor este ↑ → cu atât cantitatea de radiaţii absorbită de film
este ↓ (şi invers) → se formează o imagine latentă → devine vizibilă după un procedeu
fotochimic(developare) → sub influenţa soluţiei de developare din particulele de
bromură de argint se eliberează argintul → în mai mare măsură din particulele care au
absorbit o cantitate mai mare de radiaţii → Ag care înnegreşte filmul
• Absorbţia este direct proporţională cu:

– numărul de ordine la puterea a patra (Z4)
– densitatea ţesuturilor (ρ)
– grosimea stratului (δ)
– lungimea de undă a radiaţiilor la puterea a treia (λ3)
Absorbţia ~ Z4 ρ δ λ3
• Numărul de ordine – este factorul cel mai important

– Nr. de ordine a ţesuturilor moi este în medie - 6
9
– Nr. de ordine a calciului (în oase, dinţi) – 20 → absorbţia este cca. 120 de
ori mai mare
Formaţiuni radioopace:
- smalţul, dentina, cementul, osul (corticală, trabecule)
- obturaţii de amalgam, coroane metalice, inlay-uri, cimenturi
Formaţiuni radiotransparente:
- pulpa dentară, canalele radiculare, medulara osului, unele cimenturi
- caria dentară, ţesutul de granulaţie, chisturi care produc resorbţia osului (cu atât
mai radiotransparente cu cît sunt mai mari → deoarece cantitatea osului care se suprapune
este mai mică)
• Densitatea – are o importanţă mai mică

– apa – 1 - aerul – 0,0013
– ţesutul adipos – 0,02 - părţile moi – 1,01-1,05
– osul – 1,9
– Se poate aprecia pe imaginea radiografică a sinusurilor maxilare
• în mod normal (aer) → radiotransparent
• exudat → mai radioopac
• Grosimea stratului – unde osul este mai gros → imaginea este mai radioopacă
• Lungimea de undă - ↑ lungimea de undă (radiaţia este mai moale) - ↑ absorbţia (la
aparatele dentare de obicei nu se poate regla duritatea radiaţiilor)
b) Legile geometrice ale formării imaginii

• Imaginea radiografică se poate folosi pentru diagnosticare dacă dimensiunea
formaţiunilor anatomice şi a proiecţiei lor este egală – imaginea nu prezintă distorsiuni
• Dimensiunea proiecţiei obiectului depinde de:

– direcţia razelor
– paralelitatea respectiv divergenţa razelor
– distanţa focus-obiect, obiect-film
• Dacă razele sunt paralele şi perpendiculare pe film → sunt valabile legile proiecţiei
paralele (figura 1.5)
• Dacă razele sunt perpendiculare pe obiect (obiectul şi

filmul sunt paralele) → dimensiunea proiecţiei obiectului nu
este înfluenţată nici de distanţa focus-obiect, nici de distanţa
obiect-film (dimensiunea obiectului şi a proiecţiei acestuia
sunt egale) (fig. 1.5. a)
figura 1.5. a - Legile proiecţiei

paralele [3]
10
• Dacă razele nu sunt perpendiculare pe obiect (obiectul şi filmul nu sunt paralele) →

proiecţia obiectului va fi mai mică (figura 1.5.b)
figura 1.5. b - Legile proiecţiei

paralele [3]
• În cazul radiografiilor dentare razele sunt divergente → sunt valabile legile proiecţiei
conice (figura 1.6)
• Proiecţia obiectului este mai mare ca obiectul → cu atât mai ↑ cu cît distanţa obiect-film
este mai ↑ şi cu cît distanţa focus-obiect este mai ↓
figura 1.6 - Legile proiecţiei conice [3]
 În cazul filmelor periapicale

– filmul să fie cît mai aproape de dinte
– distanţa focus-obiect este de 15-20 cm în funcţie de lungimea conului localizator
(nu poate fi mărită foarte mult din cauza atenuării geometrice a radiaţiilor – ar trebuie
crescut timpul de expunere)
• În cazul radiografiilor maxilarelor şi a teleradiografiilor distanţa focus-obiect este
mult mai mare
• Legea incidenţelor tangenţiale – suprafeţele abordate tangenţial de radiaţiile röntgen

apar mai clare faţă de cele surprinse perdendicular
– marginea bazilară a mandibulei
– lamina dura a septurlor interdentare şi periapical
– smalţul pe suprafeţele aproximale şi ocluzale
– cariile aproximale
– marginea coroanelor în segmentul interdentar
11
• Poate să apară fenomenul de supraexpunere marginală sau “burn out” – dacă

timpul de expoziţie este mai lung → radioopacitate mai marcată la aceste nivele → poate
masca fenomene patologic
• Efectul de sumaţie – este dat de suprapunerea diverselor structuri anatomice →

importanţa alegerii incidenţelor potrivite
– adiţia – o structură cu radioopacitate marcată se suprapune peste una cu
radiopacitate medie (osul zigomatic pe apexul molarilor superiori, linea oblică externă
pe rădăcina molarilor inferior)
– substracţia – o structură radiotransparentă (zone aerate) se suprapune peste zone
mai dense (aerul din rino- şi orofaringe peste unghiul mandibular → falsă imagine de
fractură) [1]
• Paralaxa - se poate aprecia adâncimea unor planuri (se poate folosi pentru localizare)
[1]
12
Capitolul II
OBŢINEREA IMAGINII RADIOLOGICE
• Expunerea
• Camera obscură
• Prelucrarea filmelor röntgen
- developarea
- spălarea intermediară
- fixarea
- spălarea finală, uscarea
- slăbirea
• Analiza calităţii filmului röntgen
- contrastul imaginii
- claritatea imaginii
EXPUNEREA
• Procesul prin care filmul röntgen este expus efectelor radiaţiilor röntgen → emulsia
absoarbe o parte a radiaţiilor röntgen → imagine latentă → devine vizibilă după
developare (se eli-berează argintul din particulele de bromură de argint → filmul se
înnegreşte)
• Timpul de expunere este influenţat de mai mulţi factori:

– sensibilitatea filmului
– absorbţia obiectului examinat
– distanţa focus-film
– utilizarea ecranelor (foliilor) întăritoare
– tensiunea de accelerare (kV)
– intensitatea curentului de încălzire
1. Sensibilitatea filmului – relaţia dintre doza de radiaţii şi înnegrirea filmului

– film mai sensibil – ↓ timpul de expunere (important pentru radioprotecţie)
2. Absorbţia obiectului examinat
– ↑ absorbţia → ↑ timpul de expunere
– filmele intraorale
• absorbţia incisivilor este mai mică decât cea a molarilor
• osul este mai subţire în zona frontală decât în zona laterală
(creasta zigomatico-alveolară)
– filmele extraorale
• la maxilarul superior grosimea stratului osos este mai ↑ decât la
mandibulă → ↑ timpul de expunere
3. Distanta focus-film
– timpul de expunere ↑ proporţional cu pătratul distanţei (atenuare
geometrică)
– în cazul radiografiilor periapicale şi coronare → nu se modifică (15-20 cm
în funcţie de lungimea conului localizator)
– în cazul radiografiilor ocluzale → este mai mare cu câţiva cm
– în cazul radiografiilor extraorale (teleradiografie)→ este şi mai mare
13
4. Utilizarea ecranelor întăritoare → ↓ timpul de expunere

– pentru filmele intraorale → nu se folosesc
– pentru filmele extraorale → se folosesc
– de sensibilitate mică, medie şi mare
– cu cît este mai sensibil → cu atât ↓ timpul de expunere → ↑
dimensiunea
– particulelor de bromură de argint → ↓ rezoluţia şi claritatea imaginii
5. Tensiunea de accelerare (kV) – timpul de expunere este invers proporţională
cu puterea a 3-a a tensiunii de accelerare
– la aparatele röntgen dentare de obicei nu se poate regla
6. Intensitatea curentului de încălzire (mA)– timpul de expunere este invers pro-
porţională cu intensitatea curentului de încălzire
– la aparatele röntgen dentare de obicei nu se poate regla
• Timpul de expunere este reglat pe ceasul de declanşare → pe baza tabelelor de expunere

date de producător (in funcţie de kV, mA, pe grupe de dinţi)
• Dacă ţesutul osos este bine reprezentat, ţesuturile moi sunt edemaţiate → ↑ timpul de
expunere cu 25%
• La edentaţi, la copii → ↓ timpul de expunere cu 25%
• Filmele cu sensibilitate mare au intervalul de expunere redus → este dificil de stabilit
timpul de expunere potrivit (absorpţia ţesuturilor nu se cunoaşte cu exactitate) →
supraexpunere (cel mai frecvent), subexpunere
• Fluctuaţii ale tensiunii de alimentare (cu mai mult de 10 V) → sursă de eroare
• Erorile de expunere se pot corecta parţial în cursul developării → filmele supraexpuse
se vor developa mai scurt timp şi invers
• Timpul de developare este fix → timpul de expunere este stabilit în funcţie de acesta
• Dacă folosim alt tip de film sau alt aparat decât cel indicat de producător (cu alte valori
de kV, mAi) în tabelele de expunere → este nevoie de calibrare → radiografii
seriate efectuate pe preparate anatomice (segmentul molar al mandibulei este cel mai
potrivit)
• Senzitometrie → se poate analiza relaţia dintre timpul de expunere si înnegrirea

filmului (cu fotocelule) → curba de înnegrire (figura 2.1)
– opacitatea este raportul dintre lumina incidentă şi lumina transcendentă
 înnegrirea este logaritmul opacităţii
– înnegrirea (voalarea) de bază - înnegrirea fără expunere (particule de argint)
– prag (punctul A) – exprimă sensibilitatea film
– subexpunere (segmentul BC )
– intervalul de expuneri corecte (segmentul CD ) → timpul de expunere este direct
proporţional cu înngrirea filmului
 unghiul α – exprimă contrastul filmului (↑ unghiul α → ↑ contrastul)
supraexpunere
(segmentul DE)
14
î
n
n figura 2.1 - curba de înnegrire a
g filmului radiologic [8]
r
i
r
e
timp de expunere
PRELUCRAREA FILMELOR RÖNTGEN
• Se face în camera obscură

• Etapele:
– developarea – imaginea latentă devine vizibilă
– spălarea intermediară
– fixarea – îndepărtarea particulelor de bromură de argint nedevelopate (care
nu au absorbit razele röntgen)
– spălarea finală
– uscarea
– slăbirea
Camera obscură
• Este o încăpere amenajată şi iluminată special
• Dimensiunea depinde de numărul filmelor prelucrate zilnic
• Culoarea pereţilor → galben deschis, verde → cel mai avantajos
• Este avatajos dacă este prevăzut cu uşă dublă – în timpul developării se pot
introduce noi filme în camera obscură
Dotarea camerei obscure

• Masă de lucru
– parte uscată
• deschiderea filmelor, aplicarea pe suportul de developare
• umplerea casetelor
• este importantă menţinerea curată a mesei
– parte umedă
• tancul de developare
• tancul de fixare
• bazine pentru spălare
• Sursa de lumină
– trebuie să fie de culoare şi intensitate potrivită şi amplasată la o distanţă
potrivită (minim 1 metru – 15 W) → altfel → scade calitatea, contrastul filmului
– lumina roşie → se poate folosi pentru toate tipurile de filme röntgen .
– surse de lumină cu filtru de culoare (mai puternice) – roşu-maroniu sau
galben-verzui
15
– filmele röntgen sunt sensibile la lumina albastră şi verde, mai puţin

sensibile la lumina galbenă (pare mai luminos la aceeaşi intensitate, nu oboseşte
ochiul), nu sunt sensibile la lumina roşie (energia cea mai mică)
– tendinţa producătorilor – producerea de filme röntgen care se pot developa
la lumină cu energie mai mare (există filme care se pot developa la lumină
portocalie, lumină albă de intensitate redusă – imaginea devine gălbuie)
• Ceas, suporturi pentru developare, uscare
Developarea
• Calitatea imaginii este influenţată:

– compoziţia soluţiei de developare
– temperatura soluţiei de developare
– timpul de developare
Compoziţia soluţiei de developare
– substanţă activă (metol, hidrokinonă) → reduc argintul din particulele de
bromură de argint care a absorbit razele röntgen
– substanţă protectoare (sulfit de sodiu) → leagă oxigenul → efect de
conservare a substanţei active – împiedică oxidarea soluţiei de developare
– substanţă bazică (carbonat de sodiu) → neutralizează acid bromic, care se
formează → menţine un pH bazic
– substanţă de întârziere (bromură de potasiu) → ↓ voalarea filmului
• Soluţia de developare – se comercializează sub formă de soluţie concentrată sau

pulbere
• Se prepară într-un vas de email, de sticlă sau oţel inoxidabil → se lasă 24 de ore →
se păstrează în sticlă brună (îl protejează de lumină)
• La developare se aplică în tancuri (vase din plastic mai adânci)
• După folosire se acoperă → protejare faţă de oxigenul din aer
• Etapele developării: - se desface filmul la lumina lampei camerei obscure → filmul
se prinde de margini, cu mâna curată (amprentele, picături de substanţe chimice se vor
vedea pe film) → se aplică pe suportul de developare (10-16 filme periapicale) → se
introduce în soluţia de developare (trebuie să acopere în întregime filmul) → se menţine
în soluţie un interval de timp determinat, fără a-l agita → imaginea apare treptat, filmul
se înnegreşte (la început a fost verde-gălbui)
• Timpul de developare depinde de tipul filmului (este precizat de producător)
• Dacă temperatura soluţiei de developare ↑, sau filmul este agitat → timpul de
developare ↓
• Avantajele developării cu timp de developare determinat:

– mai sigură decât metoda vizuală
– timpul de expunere poate fi controlat – dacă imaginea este prea luminoasă
→ ↑ timpul de expunere şi invers
– nu trebuie să stăm în camera obscură pe perioada developării
• Sfârşitul developării – cînd argintul este eliberat din toate particulele de bromură de
argint care au absorbit radiaţii röntgen → dacă continuăm developarea → va fi eliberat
argintulul şi din particulele de bromură de argint care nu au absorbit radiaţii röntgen →
filmul devine voalat, se înnegreşte
• În timpul utilizării, soluţia de developare se oxidează → se epuizează (depinde în
primul rînd de suprafaţa totală a filmelor developate, dar şi oxigenul din aer contribuie
16
la epuizarea soluţiei) → iniţial se ↑ timpul de developare → ulterior se adaugă soluţie

regeneratoare sau se schimbă soluţia de developare
• Soluţia regeneratoare – conţine substanţă activă şi substanţă bazică în cantitate mai
mare, nu conţine substabţă de întârziere → randamentul soluţiei de developare este
menţinut mai mult timp
• În cazul filmelor extraorale metoda vizuală are o importanţă mai mare
• Developarea rapidă – filmele efectuate în timpul tratamentelor radiculare
– se foloseşte soluţie de developare şi fixare proaspăt preparată
– ↑ temperatura soluţiei de developare
– folosirea metodei vizuale
– cameră obscură de dimensiuni mici (o cutie cu 2 orificii laterale prevăzute
cu manşete din material care izolează de lumină, cu tancuri de dimensiuni
mici) – filmele se pot developa în cabinetul stomatologic
– folosirea filmelor care se pot developa la lumină albă de intensitate redusă
Spălarea intermediară
• Filmele developate sunt agitate în apă timp de 30 secunde → se întrerupe procesul
de developare
• Sunt îndepărtate produsele de reducţie ale developării → afectează soluţia de fixare
(care are pH acid)
Fixarea
• După developare filmul are o coloraţie negru-verzui, nu este translucid – din cauza
particulelor de bromură de argint care nu au absorbit radiaţii röntgen → aceste particule
sunt îndepărtate de soluţia de fixare → filmul se înnegreşte şi devine translucid → nu
mai este sensibil la lumină → se fixează
• Substanţa activă este tiosulfatul de sodiu
• Timpul de fixare depinde de temperatura soluţiei de fixare – dacă ↑ temperatura
soluţiei → ↓ timpul de fixare
• Fixarea prea lungă nu afectează imaginea
• Fixarea insuficientă → voalare sau pete gălbui
• Se prepară într-un vas de email sau de sticlă
• Se prepară în alt vas decât soluţia de developare → afectează calitatea soluţiei de
developare
• Nu este sensibilă la lumină → se poate păstra în sticlă normală
• Şi soluţia de fixare se epuizează
• este diluată din cauza spălării intermediare
• din cauza argintului (↑ 2,5 grame/litru) → argintul se poate extrage din
soluţie → fixatorul epuizat este colectat
Spălarea finală, uscarea

• După fixare filmul este spălat (în bazine) → se îndepărtează produsele solubile în
apă → urmele de tiosulfat → se descompune la lumină → cu timpul apar pete galben-
maronii pe film
• Uscarea
– se poate accelera cu ventilator, uscător de păr
– nu este indicat la soare, lîngă calorifer (punctul de topire a gelatinei este de
35 °Celsius)
17
Slăbirea
• Filmele subexpuse, dacă nu pot fi corectate în timpul developării → se repetă
• Mai frecvent apare supraexpunerea sau developarea prea îndelungată → slăbirea →
se extrage argintul din film → imaginea devine mai puţin întunecată
• Substanţa activă este un amestec de tiosulfat de sodiu şi ferricianură de potasiu
ANALIZA CALITĂŢII FILMULUI RÖNTGEN
• Filmul developat → imagine negativă → acesta va fi analizat (după sau înainte de

uscare)
• După uscare imaginea este mai deschisă – din cauza reflexiei şi absorpţiei luminii
• Filmul se analizează → în lumina negatoscopului → zonele mai luminoase lasă să
treacă lumina, cele întunecate mai puţin
• Negatoscopul → lumina este omogenizată de o lamă de sticlă albă
• Se pot folosi şi lupe
• Nu este indicată examinarea filmelor
– la lumina soarelui, a lampei unitului dentar → lumina este prea puternică →
orbeşte, filmul se poate deforma (datorită căldurii)
– la fereastră → lumina poate fi prea puternică sau prea slabă
Factorii care influenţează analiza calităţii filmelor Rőntgen
• Intensitatea luminii
– avantajos dacă se poate regla → pentru filmele mai întunecate este nevoie
de lumină cu intensitate mai ↑
• Culoarea luminii
– lumina albăstruie este mai potrivită decât cea albă
– lumina cu componentă roşie este mai puţin potrivită
– sunt bune negatoscoapele cu neon
• Suprafaţa negatoscopului
– dacă suprafaţa negatoscopului este mai mare ca filmul → deranjant →
diafragmă → se poate modifica suprafaţa negatoscopului în funcţie de
dimensiunea filmului
• Amplasarea sursei de lumină
– să nu ajuingă lumină prea puternică la examinator (nici din faţă, nici din
spate)
– cel mai bine dacă lumina provine numai din negatoscop
• Suportul filmului
– filme cu suport colorat → diferenţe mici de nuanţe se pot recunoaşte pe film
– dacă înnegrirea de bază este mai mare → coloraţia albăstruie a suportului
filmului devine deranjantă → filmul va fi mai voalat
Contrastul imaginii
• Diferenţa de înnegrire între două teritorii învecinate → contrast

• Este influenţat de factori obiectivi şi subiectivi
• Factorii obiectivi – diferenţe de înnegrire care se pot măsura
– Filmul
• cu cât unghiul α este mai ↑ pe curba de înnegrire → cu atât ↑ contrastul
filmului
18
– Expunerea
• segmentul de expuneri corecte – pe curba de înnegrire
• subexpunerea, supraexpunerea → ↓ contrastul
– Developarea
• depinde de compoziţia şi temperatura soluţiei de developare, de timpul de
developare
• dacă soluţia este epuizată, temperatura soluţiei este prea ↑ sau prea ↓, timpul
de expoziţie este prea ↑ sau insuficient, sursa de lumină a camerei obscure nu
este potrivită → ↓ contrastul
– Calitatea radiaţiilor röntgen, radiaţiile secundare
• radiaţiile secundare → ↓ contrastul
• dacă duritatea radiaţiilor este potrivită → ↓ cantitatea radiaţiilor secundare
• diafragmul din conul localizator, a folia din plicul filmului → ↓ cantitatea
radiaţiilor secundare
• Factori subiectivi – diferenţe de înnegrire care nu se pot măsura
– depinde de factori fiziologici şi psihologici
– tulburări de vedere, obosirea ochilor
Claritatea imaginii
• Dacă conturul imaginii este net → imaginea este clară

• Claritatea geometrică depinde de:
– Dimensiunea focusului
• punctiform → ideal
• suprafaţă → pornesc radiaţii din fiecare punct al acesteia → conturul devine
imprecis → umbra ( figura2.2 )
– Distanţa focus-obiect → dacă ↑ → ↓ umbra
– Distanţa obiect-film→ dacă ↓ → ↓ umbra
• Lipsa clarităţii din cauza deplasării

– dacă conul localizator, pacientul sau filmul se
deplasează în timpul expunerii → conturul devine
imprecis → dinţii pot apărea dedublaţi
– capul pacientului să fie fixat, să stea comod, să
nu înghită
• Caracteristicile emulsiei şi a ecranelor întăritoare
– dacă particulele sunt mai mici → rezoluţia creşte
→ imaginea este mai clară
• Factori subiectivi
– imaginile cu contrast mai bun par mai clare
figura 2.2 - producerea
de umbră [3]
Capitolul III
19
TERMINOLOGIE RADIOLOGICĂ
Imaginea radiologică (LOGIN) – un complex de reprezentări grafice bidimensionale,

materializate optic pe filmul radiografic, ecranul radioscopic sau monitorul video,
corespunzătoare structurilor anatomice sau patologice a regiunii investigate
Imaginea - bidimensională (plană) a unor structuri aşezate spaţial tridimensional cea de-a
3 dimensiune (profunzimea), rezultă prin suprapunerea structurilor anatomice aflate pe
aceeaşi direcţie a fasciculului de radiaţii – SUMARE
În limbajul de specialitate
 fasciculul înainte de abordarea regiunii de radiografiat – INCIDENT;
 fasciculul după ce a părăsit regiunea de radiografiat - EMERGENT
Prospectarea radiologică a viscerocraniului presupune o multitudine de metode

radiologice [6], datorită:
complexităţii anatomice a teritoriului oro-maxilo-facial – număr mare de structuri
anatomice aglomerate într-un spaţiu restrâns; diversitate de densitate şi compoziţie
chimică; aşezare spaţială în planuri diferite (deseori curbilinii) = vor determina
suprapunerea structurilor pe imaginea radiologică impun aplicarea de metode de
disociere a structurilor (deoarece o imagine radiologică ideală, presupune radiografierea
unor structuri liniare, respectiv dispunerea în acelaşi plan a structurilor multiple)
volumul limitat al unor structurilor anatomice oro-maxilo-maciale – exemplu:
camera pulpară, spaţiul periodontal
diversitatea etiologică a proceselor patologice (punctul de plecare: dinţi, oase,
ţesut epitelial, conjunctiv, vase, nervi, glande salivare, etc.); discreţia şi fineţea volumului
unor manifestări patologice (dimensiuni milimetrică – exemplu: caria dentară, reacţii
periapicale) necesită metode şi tehnici de fineţe, respectiv aparatură şi filme adecvate
exigenţelor diagnostice cerute de pedodonţie, ortodonţie, chirurgia oro-maxilo-
facială, implantologie necesită: OPG, teleradiografii, aparate computerizate (Dentascan)
RADIOOPACITATE – “alb” – imaginea struct. foarte absorbante (exemplu: smalţ, dentină,

os, calculi salivari)
RADIOTRANSPARENŢĂ – “negru”/”cenuşiu închis” – imaginea structurilor care lasă
razele röntgen să treacă (camera pulpară, spaţiul periodontal, sinusul maxilar, limba,
obrajii, buzele, glandele salivare, etc.) pe imaginea radiologică convenţionlă oro-maxilo-
facială lipsesc părţile moi
!!! Diferitele nuanţe de “cenuşiu”/”gri” – apar ca urmare: a suprapunerii variatelor

structuri anatomice (sumare) şi prin demineralizarea structurilor dure, absorbante (carie,
liză osoasă)
o INCIDENŢA RADIOLOGICĂ – defineşte relaţia spaţială existentă între fasciculul de

radiaţii, poziţia regiunii de radiografiat şi poziţia filmului radiologic în momentul
declanşării fluxului de radiaţii
1. centrarea fasciculului de radiaţii
2. poziţionarea regiunii de radiografiat
3. poziţionarea filmului radiografic
20
!!! Pentru fiecare tip de radiografie există reguli concrete cu privire la felul şi locul în care
fasciculul de radiaţii abordează regiunea de radiografiat, conform regulilor incidenţei
radiologice
1. CENTRAREA FASCICULULUI DE RADIAŢII

= dirijarea fasciculului de radiaţii spre punctul de intrare în regiune, cu respectarea
înclinaţiilor statuate de incidenţă
 Orientarea (direcţia) fasciculului de radiaţii

 se face uşor prin - existenţa articulaţiei braţului de susţinere şi existenţa unor
gradaţii ale amplitudinii mişcărilor (în plan vertical şi orizontal) ale braţului
 fasciculul de radiaţii – va avea diferite orientări în raport cu planurile
antropometrice craniene = orientări caracteristice fiecărei incidenţe
 faţă de planul orizontal – fasciculul poate fi orientat:

 ascendent (caudo-cranial);
 descendent (cranio-caudal)
 faţă de planul medio-sagital – fascic. poate fi orientat:
 în lungul planului;
 perpendicular pe plan;
 oblic antero-posterior;
 oblic postero-anterior
 faţă de planul frontal – fasciculul poate fi orientat:
 antero-posterior;
 postero-anterior
 faţă de planul ocluzal – fasciculul poate fi orientat:
 ascendent;
 descendent
 Punctul de intrare a razei centrale în regiunea de radiografiat

= se stabileşte prin intermediul unor repere anatomice palpabile sau vizibile la piele
(fosete, proeminenţe, depresiuni, creste) sau prin distanţe în cm faţă de aceste repere
 se trasează linii imaginare care unesc diverse puncte de reper
 Distanţă tub de radiaţii – punct de intrare în regiunea de radiografiat :

 incidenţe intraorale – 15 – 20centimetri
 incidenţe extraorale – 1 metru
2. POZIŢIONAREA REGIUNII DE RADIOGRAFIAT

= se obţine prin stabilirea şi respectarea unor relaţii în grade între anumite planuri
antropometrice ale craniului şi linia orizontală (care, de obicei, corespunde cu planul mesei
de radiografiat)
Planurile antropometrice craniene (figura 3.1) mai frecvent utilizate în cadrul

radiodiagnosticului oro-maxilo-facial, sunt:
a) Planul mediosagital al craniului

b) Planul orizontal
c) Planul frontal
21
d) Planul ocluzal maxilar

e) Planul ocluzal mandibular
figura 3.1 - planurile antropometrice craniene [10]
a) Planul mediosagital al craniului (figura 3.2)

= plan imaginar care uneşte toate structurile anatomice pe linia mediană a craniului
(spina nazală anterioară, septul nazal, sutura intermaxilară, jumătatea mentonului, crista
galli, sutura sagitală, jumătatea şeii turceşti, protuberanţa occipitală externă, etc.)
figura 3.2 - planurile antropometrice craniene [10]
b) Planul orizontal = Planul Wirchow = Planul orizontal german (OG) = Planul de la

Frankfurt (figura 3.2)
= plan imaginar care uneşte cele 2 podele ale orbitei cu orificiile conductelor
auditive externe
c) Planul frontal = Planul biauricular (BA) (figura 3.2)
22
= plan imaginar perpendicular pe planul orizontal, trecând prin cele 2 orificii

auditive externe, pe care le uneşte în sensul diametrului transversal al craniului
d) Planul ocluzal maxilar
= planul imaginar care uneşte feţele ocluzale şi marginile incizale ale dinţilor
arcadei superioare
e) Planul ocluzal mandibular
= planul imaginar – dinţii inferiori
3. POZIŢIONAREA FILMULUI RADIOLOGIC (modul de aşezare al acestuia)

 se poziţionează diferit, şi se raportează la cavitatea bucală
 Filme (incidenţe) intraorale
 retrodentare/retroalveolare
 ocluzale
 Filme (incidenţe) extraorale
 sunt aşezate în contact cu regiunea de radiografiat, şi sunt susţinute de: mâna
pacientului; masa de radiografiat; de un suport
În condiţiile respectării riguroase a legilor incidenţei - a orientării fasciculului de radiaţii, a

poziţionării pacientului (regiunii de radiografiat), respectiv a poziţionării filmului
radiologic – în condiţii de normalitate – se vor obţine imagini radiografice identice,
respectiv anatomia radiologică a regiunii corespunzătoare incidenţei utilizate !!!
ANATOMIE RADIOLOGICĂ ODONTO-PARODONTALĂ
o DINTELE – anatomic; morfo-funcţional

- coroană - smalţ
- colet - dentină
- rădăcină - pulpă
o PARODONŢIUL - cement
- cement
- ligament alveolo-dentar (periodonţiu)
- alveolă – compactă, spongioasă
- gingie
DAU IMAGINI RADIOLOGICE DIFERITE ŞI CARACTERISTICE (figura 3.3)
figura 3.3 - radiografii dentare, incidenţă retroalveolar - aspectul radiologic

al arcadei dentare superioare şi inferioare (14 radiografii) [9]
23
o COROANA DENTARĂ
1. Smalţul - cel mai bogat în săruri minerale (96%) cea mai importantă absorbţie =
cel mai radioopac din organism = tenta cea mai deschisă = “alb” (fig. 3.4)
 are grosimi diferite :
 mai mare la nivelul feţei ocluzale
 diminuă spre colet unde se pierde treptat ( prin abraziune la nivelul feţei
ocluzale – smalţul se subţiază, chiar dispare)
figura 3.4 - incidenţă retroalveolară, IL, C, PM superior – smalţul („alb”),

abrazia reliefului ocluzal [9]
figura 3.5 - incidenţă retroalveolară, IC

superiori - abrazia marginii incizale [9]
 la nivelul incisivilor – linia festonată devine dreaptă (figura 3.5)

 la premolari, molari – suprafaţa ocluzală devine plană, ştergându-se relieful
cuspidian (figura 3.4)
24
 există şi o abraziune interdentară – datorită presiunilor care mobilizează dinţii

spre mezial – punctul de contact se transformă în suprafaţă de contact (iniţial – suprafaţa
de contact interdentară era convexă – ulterior devine plană sau uşor concavă)
2. Dentina - de asemenea conţint bogat în săruri minerale, dar mai mic (76%) o
imagine intens radioopacă, omogenă, dar de un alb mai puţin intens decât smalţul (fig. 3.6)
figura 3.6 - incidenţă retroalveolară, IC superiori – smalţul,

dentina (alb mai puţin intens ca smalţul)[9]
figura 3.7 - incidenţă retroalveolară, C superior – diferenţierea netă

la nivelul coroanei între smalţ şi dentină [9]
- constituie un strat opac uniform şi bine conturat, care înconjoară camera pulpară
şi canalul radicular
- diferenţierea de smalţ apare net la nivelul coroanei (figura 3.7)
- tenta de alb a dentinei coronare – se continuă nemijlocit şi uniform cu dentina
radiculară
25
3. Pulpa dentară - conţinut de ţesut conjunctiv, vase, nervi – puţin atenuant pentru
razele röntgen radiotransparenţă = “breşă radiologică transparentă” – zonă cu tentă cenuşie
închisă în centrul coroanei (figura 3.8)
 formă asemănătoare coroanei, net delimitată de dentină, cu un contur fin trasat
 la molari, premolari – prezintă diverticuli – coarnele pulpare
 prelungirile camerei pulpare în lungul şi centrul rădăcinii – constitue canalele
radiculare
figura 3.8 - incidenţă retroalveolară, C superior – pulpa

dentară la IL, C [9]
o COLETUL DENTAR - se constată îngustarea caracteristică a dintelui (figura 3.9)

 poate să apară fenomenul de “burn out” = “ardere radiologică” = “halou marginal
radiologic” generează erori diagnostice
= coletul dentar cu talia îngustă, şi relativ lipsit de structuri puternic absorbante –
apare “ars” de către radiaţiile röntgen în contrast cu tenta puternic deschisă a smalţului,
dentinei
- fenomenul poate genera diagnostice false de carii dentare sau parodontopatii
marginale !!!
figura 3.9 - incidenţă retoalveolară, C inferior, regiunea coletului -

aspect radiografic normal (fenomenul burn out) [9]
26
o RĂDĂCINA DENTARĂ
1. Cementul - are structură foarte apropiată cu a compactei osoase – săruri
minerale (73%) teoretic radioopacitate uniformă – tentă uniformă albă – DAR nu este
vizibil pe radiografie, numai prin contrast cu spaţiul periodontal
 continuă smalţul, înveleşte rădăcina (figura 3.10):
 60% se suprapune puţin peste smalţ
 30% smalţul şi cementul se continuă cap la cap
 10% smalţul şi cementul nu se întâlnesc
figura 3.10 - incidenţă

retroalveolară inferioară -
aspect radiografic normal al
rădăcinilor dentare, IL, C, PM
[9]
rădăcina în totalitate are un aspect opac, uniform (figura 3.10)

imaginea este net delimitată şi bine conturată spre exterior; spre interior (spre
dentină) – datorită absorbţiei apropiate a celor 2 straturi nu se pot diferenţia
2. Spaţiul periodontal- conţine ligamantul alveolo-dentar (ţesut conjunctiv, vase,

nervi) radiotransparenţă – tentă cenuşiu închis ca a camerei pulpare (figura 3.11, 3.12)
figura 3.11 - incidenţă retroalveolară, C inferior - aspect radiografic

normal al spaţiului periodonta, linie cenuşiu închis [9]
27
figura 3.12 - incidenţă retroalveolară, IC inferiori, aspect radiografic

normal al spaţiului periodontal [9]
Radiologic:
 bine vizibil – interlinie articulară
 linie continuă periradiculară cu tentă cenuşie închis, care însoţeste fidel rădăcina şi
care este situată între 2 formaţiuni dense albe – cementul şi lamina dură a alveolei
 zona transparentă are lăţime de 0,4 – 0,5 – 1 mm, cu margini paralele, dar de
grosimi uşor diferite: uşor mai larg la nivelul inserţiei gingivale
 se îngustează de-a lungul rădăcinii
se lărgeşte din nou foarte puţin la apex
3. Alveola
 adăposteşte rădăcinile, îmbracă forma rădăcinilor – uni/multicavitară
a) corticala alveolară - lamina dura
b) spongioasa
a) Corticala alveolară (figura 3.13)– delimitează pe toată suprafaţa alveola – os compact

lipsit de structură radioopacitate – linie continuă, densă, albă
 foarte net conturată spre spaţiul periodontal – mai puţin netă spre spongioasă
 lamina dură – 0,5 – 1 mm grosime
 septul osos interdentar – formă de “U” sau “V”
 septul osos intraalveolar – formă triunghiulară, cu vârful între rădăcini
figura 3.13 - incidenţă retroalveolară, C inferior, aspect

radiografic normal al corticalei alveolare [9]
28
b) Spongioasa alveolară (figura 3.14) - reţea de lamele osoase în ochiurile căreia se găsesc:
măduvă hematopoietică, vase, nervi, celule osoase tinere radiologic imagine radioopacă
 cu tentă mai închisă ca a corticalei sau dintelui
 reţea de linii dense cu tentă deschisă (traveele osoase), care circumscriu ochiuri de
formă romboidală, circulară, triunghiulară de nuanţă închisă
 aspectul global al spongioasei – relativ uniform, omogen
figura 3.14 - incidenţă retroalveolară, PM-M inferiori, aspect radiografic

normal al spongioasei alveolare [9]
Metodologia interpretării filmelor radiologice dentare
 Studiul formei
 Studiul poziţiei
 Studiul structurii dintelui
!!! În condiţii normale, contururile periferice ale dintelui (coroană, rădăcină), respectiv
contururile componenetelor anatomice endodontice (cameră pulpară, canal radicular) -
sunt net trasate, bine delimitate
Metodologia interpretării filmelor radiologice dentare:
1. Forma şi poziţia rădăcinii se pot evidenţia numai radiografic

2. Evaluarea structurii dintelui – iniţial a coroanei, ulterior a rădăcinii
a) La smalţ – se urmăreşte: continuitatea acestuia, marginea liberă. Pot apărea focare

de rezorbţie în smalţ = carii.
b) La dentină – dacă este sau nu omogenă, şi dacă marginile externă şi internă sunt
bine trasate. Focarele de rezorbţie dentinară exprimă carii dentinare
29
c) La camera pulpară, canalele radiculare – dacă sunt sau nu omogene, şi dacă

conturul este bine trasate. Pierderea conturului net al camerei pulpare şi a canalului
radicular – traduce afectarea pulpei (pulpite, gangrene)
d) La colet – se evaluează posibile carii, care scapă la examenul clinic, prezenţa
tartrului. Atenţie la fenomenul “burn out”!!!
e) La rădăcină – se urmăreşte integritatea dentinei, lărgimea rădăcinii de-o parte şi de
alta a canalului radicular; lărgimea şi traiectoria canalelor radiculare. Cementul nu poate fi
identificat radiologic, dar modificările pe care le suferă sunt apreciate prin studierea
imaginii suprafeţei radiculare.
f) La foramenele apicale – se urmăreşte lărgimea lor; dacă sunt închise sau deschise;
dacă deschizătura este la vârf sau lateral (canale aberante).
g) La parodonţiu – continuitatea şi grosimea spaţiului periodontal. Continuitatea
laminei dura – reper al stării de integritate al parodonţiului !!!. Se pot observa lărgiri ale
spaţiului, dispariţia laminei dura – apical (parodontite apicale = granuloame = chisturi);
lateral (parodontopatii marginale).
h) La alveolă – forma, integritatea, structura osoasă.
MAXILARUL SUPERIOR (figura 3.15)

- piramidă triunghiulară
 1 corp – tetraedru = 4 feţe (anterioară, medială, superioară, dorsală-infratemporală)
 4 apofize – frontală, zigomatică, palatină, alveolară
 în interior – 1 cavitate = sinusul maxilar
figura 3.15 - structurile osoase ale schletului facial [9]
!!! Aspectul radiologic normal este complex
 Foramen incisiv – frecvent vizibil pe radiografie – transparenţă mai mult sau mai
puţin intensă, încercuită de un lizereu opac mai mult sau mai puţin net – apare pe
radiografiile bune ale incisivilor centrali superiori, între rădăcini, în dreptul apexurilor.
Dacă este mult lărgită → chist al papilei incisive sau canalului nazo-incisiv
30
figura 3.16 - schema elemementelor anatomice [9]
 La tineri – între cei 2 incisivi superiori – se poate observa sutura incisivă = lizereu
transparent (figura 3.16)
 Normal – cele 2 oase incisive sunt fuzionate = linie de condensare osoasă, opacă, pe
linia mediană
 Fosele nazale – bine evidenţiate radiografic - zone radiotransparente încercuite de un
lizereu opac, simetrice, la oarecare distanţă de apexurile incisivilor centrali superiori.
figura 3.17 - incidenţă retroalveolară, IC superiori, aspect

radiografic normal [9]
31
figura 3.18 - OPG [9]
Sinusul maxilar – pe radiografie are aspecte variate (figura 3.19)

- zone mai puţin opace, delimitate de un lizereu opac,cu convexitatea în jos,
deasupra sau chiar în contact cu apexul molarului 1 superior
- transparenţă – în relaţie cu apexurile premolarul 1,premolarul 2, caninii superiori,
molarii 1, molarii 2, molarii3 (dinţi sinusali) – coafează apexurile
- diagnosticul diferenţial cu procesele periapicale (chisturi, granuloame) –
convexitatea în sus!!!
- Sinusul maxilar - pe incidenţe pentru craniu sau OPG (figura 3.20, 3.21.3.22):
 Radiotransparenţă delimitată de un contur opac reprezentat de pereţii maxilari
 În incidenţă postero-anterioară a craniului– relieful mastoidei se suprapune peste
cel al sinusurilor maxilare motiv pentru care sunt necesare incidenţe semiaxiale a
craniului pentru a evidenţia sinusurile
32
Figura 3.8. incidenţă retroalveolară şi ortoradială, regiunea

frontală inferioară, aspect radiologic normal……
!!!Pierderea transparenţei sinusului (opacefierea sinusului) respectiv,

ştergerea conturului opac traduc afecţiuni ale acestuia – sinuzite, chisturi
endosinusale, tumori benigne, tumori maligne!!
figura 3.19 - incidenţă retroalveolară, M superiori, aspectul

radiografic normal al sinusului maxilar [9]
figura 3.19 - incidenţă retroalveolară, PM-M superiori, aspectul radiografic

normal al sinusului maxilar [9]
33
34
figura 3.20 - schema elementelor anatomice: 1.sinusul frontal;2.apofiza crista galli;3.conturul

postero-inferior al procesului supraorbitar;4.partea anterioară a tavanului orbitei ;5.apofiza
malară a frontalului;6.apofiza frontală a malară ;7.rebordul orbitar superoextern;8.marginea
posterosuperioară a malarului;9.recesul malar al sinusului;10.conturul postero-extern al
sinusului;11.fanta sfenoidală;12.aripa mică a sfenoidului;13.linia de proiecţie a aripii mari a
sfenoidului;14.conturul extern al apofizei pterigoide;15.celulele etnoidale anterioare;16.celulele
etmoidale posterioare şi proiecţia unor celule pterigoidiene;17.lama perpendiculară a
etmoidului, septul nazal;18.cornetul mijlociu;19.cornetul inferior;20.creasta
alveolarăsuperioară şi arcada dentară;21.planşeul foselor nazale;22.gaura
suborbitară;23.gaura rotundă mare;24.creasta zigomatico-alveolară;25.oasele proprii nazale şi
apofiza montantă [9]
figura 3.21 - incidenţă pentru sinusurile anterioare cranio-faciale – postero-

anterioară; Tcheboul, aspect radiografic normal [9]
35
figura 3.22 - incidenţă OPG - 1.septul nazal;2.conca nazală

mijlocie;3.orbitele;4.podeaua foselor nazele;5.palatul dur;6.sinusul
maxilar;8.foramenul incisiv;9.spina nazală anterioară [9]
………………………..
MANDIBULĂ
= potcoavă
 Corp
 Ramuri ascendente (unghi de 115 de grade la adulţi; mai deschis la copii şi
la vârstnici)
 Incizura sigmoidă
 Apofize (coronoidă, condil)
 Canal mandibular
 Gaura mandibulară, mentonieră
 Simfiza mentonieră
 Liniile oblice (internă, externă)
Corpul - radioopacitate marcată la nivelul marginii bazilare; tentă mai puţin opacă în restul
osului, aspect uniform
Gaura mentonieră – mică zonă rotundă radiotransparentă, 1 – 2 mm diametru în regiunea
apexurilor premolarilor inferiori (figura 3.23).
!!! Frecvent se suprapune peste apexul unuia dintre premolari = confuzie

cu un granulom se va studia radiotransparenţa spaţiului periodontal, care
nu trebuie să fie întreruptă sau lărgită.!!!
figura 3.23 - incidenţă retroalveolară, C-PM inferiori, aspect

radiologic normal [9]
36
Canalul mandibular – radiotransparenţă = bandă clară, uniformă, 2 – 3 mm lăţime; pe

filmele extra- şi intraorale (figura 3.24)
 de la Spina Spix la orificiul mentonier;
 încadrat inconstant superior şi inferior de câte o linie radioopacă (plafonul,
planşeul)
 În relaţii apropiate cu apexul molarului 3 inferior.
figura 3.24 - schema elementelor anatomice : 1.condilul mandibular;2.colul mandibular;3.procesul

coronoid;4.incizura sigmoidă;5.marginea posterioară a ramului ascendent;6.marginea
bazilară;7.compacta marginii bazilare;8.gaura mentonieră;9.canalul mandibular;.10.creasta
oblică;11.marginea anterioară a ramurii ascendente;12.regiunea spinei Spix;13.arcul anterior al
atlasului;14.conductul auditiv extern;15.vertebre cervicale;16.corpul osului hioid;17.coarnele mari
ale osului hioid;18.baza limbii;19.valecula;20.epiglota;21.piciorul epiglotei;22.apofiza
stiloidă;23.arcada zigomatică, tubercul temporal;24.arcada dentară inferioară;25.marginea bazilară
a mandibulei de parte opusă [9]
Apofiza coronoidă – radioopacitate triunghiulară se poate suprapune pe tuberozitatea

maxilară
figura 3.25 - OPG - 1.sept nazal şi creasta nazală maxilară;7.podeaua sinusului

maxilar;8.marginea orbitei;9.os nazal;10.spina nazală anterioară;11.podeaua foselor
nazale;12.palatul dur;13.suprapunerea osului hioid;14.pasajul aerian epifaringian [9]
37
Condilul mandibular, articulaţia temporo-mandibulară (figura 3.26)

 radioopacitate a condilului şi a cavităţii articulare, respectiv a eminenţei articulare
de la nivelul osului temporal
 radiotransparenţă a spaţiului interarticular – uniformă, bine delimitată
 modificări ale conturului, transparenţei spaţiului articular, respectiv ale conturului
condilului şi cavităţii articulare relevă afectarea articulaţiei temporo-mandibulare –
disfuncţii, artrite, artoze
figura 3.26 - OPG - 1.tubercul articular; 2.procesul coronoid; 3.condilul mandibular; 4.orificiul
conductului auditiv extern; 5.ţesutul moale al urechii; 6.proiecţia lobului urechii; 7.procesul stiloid
al osului temporar; 8.porţiunea mediană a fosei glenoide [9]
Apofiza stiloidă - opacitate (figura 3.27,3.28)

- Coloana cervicală - opacitate
- Osul hioid - opacitate
- Nazo-faringele – transparenţă suprapusă pe ramul ascendent
Figura 3.27 - OPG- 2.procesul coronoid; 3.marginea sinusului maxilar; 4. aspectul temporal al
osului zigomatic; 6.umbră a ţesutului moale al limbii; 7. umbră a ţesutului moale al palatului moale;
8. pasajul aerian al epifaringelui; 9.tuberculul anterior al atlasului; 10.dens axis; 11.gaura
transversă axială [9]
38
Figura 3.28 - incidenţă laterală pentru spaţiul mandibulo-vertebral şi

apofiza stiloidă, aspect radiologic normal [9]
39
Capitolul IV
RADIOPROTECŢIA ÎN STOMATOLOGIE
RADIOPROTECŢIA
• Radiaţii ionizante existente în natură → radiaţii de fond:
– radiaţiile cosmice
– radiaţii terestre
– radiaţii endogene – cauzate de elementele radioactive integrate în
organismele vii
• Radiaţii provenite din surse artificiale de radiaţii:
– reactorii nucleari
– precipitaţii radioactive
– radioterapie
– metode de diagnostic care utilizează izotopi radioactivi (röntgen, CT,
scintigrafia etc.)
• Unităţi de măsură utilizate în radiologie:
– Doza absorbită – energia eliberată pe unitatea de masă corporală în timpul
absorpţiei radiaţiilor
• Gy (gray) = J/Kg
– Diferitele tipuri de radiaţii ionizante au efecte biologice diferite → pentru a
atinge acelaşi efect biologic pentru variatele tipuri de radiaţii ionizante sunt
necesare doze diferite → necesitatea introducerii dozei echivalente
– Doza echivalentă – produsul dintre doza absorbită şi factorul de eficacitate
biologică a radiaţiilor respective (Q)
• Sv (sievert) = QxJ/Kg
• În doză mare radiaţiile ionizante au efect nociv asupra organismului uman → efect
bionegativ
• Pe baza unui studiu efectuat în Germania:
– doza anuală a radiaţiilor de fond este în medie 1,1 mSv
– doza de radiaţii anuală provenită din activităţile de radiodiagnostic este în
medie 0,5 mSv (numai 0,7 ‰ provine din radiografiile dentare !!!)
• Totuşi trebuie să reducem pe cît posibil doza de radiaţii → totdeauna trebuie anali-
zată relaţia dintre efectul nociv şi beneficiul anticipat
EFECTELE RADIAŢIILOR IONIZANTE ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
• Numai radiaţiile absorbite au efecte biologice → modificări fizice, chimice,

biologice la nivel celular
• Apa (70% din organism) se ionizează → se descompune în grupări active (H+,
OH-) → radioliză → reacţionează cu componentele celulare → modificări
morfologice şi funcţionale:
– somatice (efect cancerigen; asupra pielii şi mucoaselor; măduvei
hematopoietice; gonadelor; ochilor; îmbătrânirea precoce)
– genetice (ovulului, spermatozoizilor)
• Aceeaşi doză de radiaţii nu afectează în măsură egală diferitele ţesuturi şi organe

• Ţesuturile mai slab diferenţiate sunt mai sensibile
40
• Ţesuturile cu capacitate reproductivă mai accentuată (celulele tinere) sunt mai

sensibile
– Cel mai sensibil este limfocitul, măduva hematopoetică, ţesutul limfatic, gonadele
– Cel mai rezistent este eritrocitul matur, ţesutul nervos, cartilaginos, osos, celulele
hepatice
a) Modificări somatice
• Efectul cancerigen
– Cancerele după iradieri pot să apară în orice ţesut
– Mai frecvent la nivelul sânului, tiroidei, plămânilor (în general după 10 ani
de expunere – la personalul care lucrează în radiologie)
– Mai rar – leucemii (după 2-3 ani de expunere)
– La tineri efectul cancerigen este mai important
– În apariţia cancerelor după iradiere are rol şi o componentă genetică
• Afecţiuni ale pielii şi mucoaselor
– Radiodermite, radiomucozite – pielea, mucoasele sunt uscate (afectarea
glandelor sudoripare, sebacee şi salivare), depilate, cu telenagiectazii, modificări
pigmentare, ulcere trofice → tendinţă
• Afecţiuni ale măduvei hematopoetice
– Leucopenie, neutropenie → semn de agravare: agranulocitoză
– Leucemii – mai rar
• La nivelul gonadelor
– Celulele secretoare (diferenţiate) → rezistente
– Celulele secretate – spermatogoniile, foliculii maturi ovarieni (celule tinere)
→ foarte sensibile
• Afecţiuni oculare
– Cataractă – datorită radiaţiilor secundare cu lungimi de undă mai mare
• Îmbătrânirea precoce
În cazul radiografiilor stomatologice → doza de radiaţii este mică → afecţiuni

somatice nu apar
b)Modificări genetice
• Pot să apară la doze foarte mici de radiaţii
• Sub efectul radiaţiilor ADN-ul celular suferă modificări → apar mutaţii (în funcţie
de gravitate → punctiforme, care interesează gene sau cromozomi)
• Gravitatea depinde de:
– forma radiaţiilor ionizante
– doza radiaţiilor ionizante
– sensibilitatea ţesuturilor
• La nivelul ovulului fecundat şi cea mai mică doză de radiaţii poate să cauzeze
mutaţii
• Ovulul este cel mai sensibil în perioada organogenezei (formarea organelor) → în
primul trimestru şi mai ales în primele 6 săptămâni ale gravidităţii
• În cazuri grave → ovulul fecundat este distrus → radioavort
• Preventiv → la femei în perioade de fertilitate radiografiile abdominale se
efectuează numai în primele 10 zile de la menstruaţie
41
MĂSURI DE RADIOPROTECŢIEI
• Scăderea dozei de iradiere

• Radioprotecţia pacienţilor
– radioprotecţia somatică
– radioprotecţia genetică
• Radioprotecţia personalului care manipulează aparatura röntgen
– radioprotecţia geometrică (de distanţă)
– dotarea cabinetului, echipamentul de protecţie
SCĂDEREA DOZEI DE IRADIERE

 Trebuie evitată expunerea inutilă la radiaţii!!!
 Trebuie luaţi în considerare mai mulţi factori:
• Indicaţia de radiografie
• Utilizarea filmelor corespunzătoare
• Utilizarea ecranelor întăritoare
• Utilizarea corectă a tehnicilor de radiografiere
• Utilizarea unui unghi de deschidere corespunzător
• Prelucrarea corespunzătoare în camera obscură
• Utilizarea metodelor radilologice moderne
 Trebuie evitată expunerea inutilă la radiaţii!!!
 Trebuie luaţi în considerare mai mulţi factori:
• Indicaţia de radiografie
– Unele afecţiuni nu dau semne radiologice → să nu efectuăm radiografii în
aceste situaţii (exemplu pulpita)
– Latenţa radiologică – unele afecţiuni dau semne radiologice tipice doar după
o anumită perioadă de timp (exemplu osteomielita – după 6-8 zile de la debut)
→ să efectuăm radiografiile la momentul potrivit
– Alegerea incidenţei potrivite (doza de radiaţii este mai mică în cazul
filmelor intraorale, decât a celor extraorale)
• Utilizarea filmelor corespunzătoare
– Dacă filmul este mai sensibil → timpul de expunere se poate reduce
– Să nu folosim filme cu termenul de garanţie depăşit, depozitate
necorespunzător
• Utilizarea ecranelor întăritoare (împotriva radiaţiilor secundare)
– Se folosesc pentru filmele extraorale → reduc timpul de expunere
– Pentru radiografii de rutină se folosesc ecranele cele mai sensibile
• Utilizarea corectă a tehnicilor de radiografiere
– Să avem grijă la reglări → ca să nu repetăm filmele
– Timpul de expunere se reglează în funcţie de timpul de developare (filmele
supraexpuse se pot corecta printr-o developare mai scurtă → dar astfel doza de
radiaţii este mai mare)
• Utilizarea unui unghi de deschidere corespunzător
– Este determinat de dimensiunea obiectului de examinat
– Dacă fasciculul de raze este mai îngust → ↓ mărimea teritoriului iradiat →
↓ cantitatea radiaţiilor secundare → imaginea va avea mai mult contrast
– La filmele extraorale (dacă nu folosim un aparat stomatologic) → unghiul
de deschidere este stabilit în funcţie de mărimea filmului → pentru verificare
→ la marginile filmului trebuie să apară o bandă neexpusă
• Prelucrare corespunzătoare în camera obscură
42
– Respectarea timpilor de developare, fixare

– Respectarea temperaturii soluţiilor folosite
– Trebuie să lucrăm curat
• Utilizarea unor metode moderne
– Dacă sunt necesare mai multe filme de control → de exemplu la filmele
panoramice există posibilitatea de a efectua filme numai pentru anumite
segmente ale maxilarelor
– RMN (nu sunt radiaţii) în loc de CT
RADIOPROTECŢIA PACIENŢILOR
1. RADIOPROTECŢIA SOMATICĂ
 Totalitatea metodelor folosite în vederea protejării celulelor, ţesuturilor din
organismul uman
• Protecţia pielii
– Mărirea distanţei focus-piele → radiografii cu con lung
– Utilizarea unor valori mai mari de kV
– Utilizarea filtrelor de aluminiu → filtrează radiaţiile moi care nu participă
în formarea imaginii (nu ajung până la film – sunt absorbite de piele)
• Protecţia oculară
– Ochiul este mai sensibil decât pielea, mai ales la tineri
– În mod normal (dacă respectăm regulile din cadrul incidenţelor) → nu este
atins de radiaţii în cursul efectuării radiografiilor din teritoriul Oro-Maxilo-
Facial
– Lentilele de contact se îndepărtează → ↑ cantitatea radiaţiilor secundare
• Protecţia tiroidei
– Guler de cauciuc care conţine săruri de plumb (echivalent a 0,5 mm plumb)
 Împotriva radiaţiilor primare
– Şorţ sau scut care conţin săruri de plumb echivalent a 0,5 mm plumb
– Să se închidă bine la nivelul gîtului
– Să ajungă până la genunchi (şi gonadele sunt protejate)
– Pentru radiografiile panoramice spatele trebuie protejat
2. RADIOPROTECŢIA GENETICĂ
 Totalitatea metodelor folosite în vederea protejării materialului genetic al
organismul uman
• Gonadele pot fi atinse de radiaţii:
– radiaţii primare – la radiografiile dinţilor superiori
– radiaţii secundare care se formează în corpul pacientului, scaunul radiologic
pereţi etc.
• Protecţia → şorţ, scut de plumb
– Să se închidă bine la nivelul gîtului
– Să ajungă până la genunchi (şi gonadele sunt protejate)
• La copii gonadele se află mai aproape de sursa de radiaţii
• La gravide nu sunt contraindicate radiografiile dentare
– Să nu fie în primele 3 luni de sarcină
– Respectarea normelor de radioprotecţie
43
RADIOPROTECŢIA PERSONALULUI CARE MANIPULEAZĂ

APARATURA RÖNTGEN
1. Radioprotecţia geometrică (de distanţă)

• Se bazează pe faptul că intensitatea radiaţiilor este invers proporţională cu pătratul
distanţei de la sursa de radiaţii
• Perimetrul de securitate primar (figura 4.1)
– Un cerc cu raza de 1,5 m în jurul sursei de radiaţii
– Aici personalul nu poate să stea niciodată în timpul expunerii → nu poate să
ţină filmul (dozele se cumulează → hiperkeratoză, ulceraţii, cancer al pielii)
– Dacă este nevoie de ajutor → aparţinător (să nu fie sub 18 ani, să nu fie
femeie gravidă + radioprotecţie)
• Perimetrul de securitate secundar (figura 4.1)
– Teritoriul dintre un cerc cu raza de 3,5 m în jurul sursei de radiaţii şi
perimetrul primar
– Aici personalul nu poate să stea tot timpul în cursul expunerii (biroul,
scaunul trebuiesc plasate în afara acestui perimetru)
figura 4.1 - schema de realizare a perimetrului de

securitate primar şi secundar [2]
2. Dotarea cabinetului, echipamentul de protecţie

 Expunerea se face dintr-o încăpere radioprotejată
 Grosimea pereţilor (a cabinetului, a încăperii radioprotejate) depinde
de:
1. kV-ul aparatului
2. distanţa aparatului faţă de pereţi
 Pereţii se construiesc din
1. cărămidă, beton, cu tencuială baritată
2. Pb aşezat între straturi de lemn
 Uşile sunt acoperite cu un strat de plumb
 Fereastra încăperii radioprotejate este din sticlă care conţine plumb
 Echipamentul de protecţie → şorţ, mănuşi de cauciuc care conţine săruri de

plumb cu un echivalent de 0,5 mm plumb
 Doza maximă anuală admisă
o personalul cabinetului de radiologie → 50 mSv
o populaţie → 5 mSv
 Doza maximă admisă în timpul vieţii pentru personalul cabinetului de
radiologie
o D = 50 x (N-18) mSv
44
 N – vârsta exprimată în an
 Măsurarea se face cu ajutorul dozimetrului
o Un film aşezat într-o casetă de plastic
o Conţine diferite filtre
o Este purtat permanent de către personalul cabinetului de radiologie, pe halat
o Este developat periodic de către un personal calificat → se stabileşte doza şi
tipul radiaţiilor → dacă este depăşită doza maximă admisă → se anunţă cabinetul
radiologic, personalul acestuia → retragerea autorizaţiei de funcţionare, concediu medical
sau chiar pensionare pentru personal
ALTE MĂSURI DE PROTECŢIE
• Filmul intră în contact cu secreţii infectate (salivă, sânge, secreţie purulentă),

substanţe chimice → utilizarea mănuşilor de protecţie
• În cazul radiografiilor digitale → nu există film, ci o placă fotosensibilă → se
utilizează la toţi pacienţii → există plicuri de unică folosinţă cu care se acoperă placa
fotosensibilă pe timpul aplicării în cavitatea bucală
• Protecţie faţă de curenţii de înaltă tensiune
45
Capitolul V
METODE DE RADIOGRAFIERE. INCIDENŢE UTILIZATE

ÎN MEDICINA DENTARĂ ŞI CHIRIRURGIA
ORO-MAXILO-FACIALĂ
Metode de radiografiere a dinţilor

• Metode de radiografiere intraorală
- radiografii retroalveolare
- varianta Dieck
- varianta Raper
- radiografii cu “aripioare” (= bite-wing”)
- radiografii ocluzale (= “film muşcat”)
- varianta Simpson
- varianta Belot
• Metode de radiografiere extraorală
Varianta Dieck
• Incidenţă periapicală = retroalveolară = izometrică = ortoradială
• Descrisă iniţial de CIESZYNSKI 1907, perfecţionată în 1911 de DIECK
• Cea mai veche, cea mai folosită, cu rezultate foarte bune
• Filmul introdus în cavitatea bucală – se aşează pe zona corespunzătoare de
radiografiat – se fixează de obicei cu indexul de către pacient (celelalte degete fiind în
flexie) – filmul cu faţa anterioară va fi în contact cu coroana şi gingia (faţa posterioară va
fi orientată spre interiorul cavitaţii bucale). Se vor evita presiunile excesive pe film pentru
a nu-l încurba (determinând deformări) = se va păstra o alură rectilinie, plană a filmului.
Marginea ocluzală a filmului va depăşi cu 2 - 3 mm marginea incizală/ocluzală a dinţilor
• Izometrie (figura 5.1)= imaginea radiologică trebuie să corespundă dimensional cu
mărimea dintelui radiografiat în plan vertical. Dar acestă concordanţă dimensională este
dificil de obţinut = deoarece filmul este în contact cu coroana, dar este la distanţă de apex
şi parodonţiul apical prin interpunerea gingiei şi osului alveolar – astfel încât regiunea
apicală va fi uşor mărită şi cu contururi nesatisfăcător trasate
figura - 5.1- poziţionarea corectă a filmelor

intraorale dentare când se realizează incidenţa
retroalveolară Dieck [2]
46
• Pentru obţinerea unei izometrii acceptabile – centrarea optimă va fi pe

bisectoarea unghiului dintre axul longitudinal al dintelui şi planul filmului, la nivelul
proiecţiei cutanate a apexului
- pentru arcada superioară– înclinarea descendentă a razei centrale faţă de planul ocluzal
maxilar va fi: 40 de grade pentru frontali (figura 5.2); 35 de grade pentru premolari şi 30
de grade pentru molari
figura 5.2 - izometrie - pentru obţinerea unei izometrii acceptabile –

centrarea optimă va fi pe bisectoarea unghiului dintre axul longitudinal
al dintelui şi planul filmului, la nivelul proiecţiei cutanate (pentru
frontalii superiori) [2]
- pentru arcada inferioară – înclinarea ascendentă faţă de planul ocluzal

mandibular: 20 de grade pentru frontali(figura 5.3); 15 de grade pentru premolari; 10 de
grade pentru molari
Figura 5.3 - izometrie - pentru obţinerea unei izometrii acceptabile –

centrarea optimă va fi pe bisectoarea unghiului dintre axul longitudinal
al dintelui şi planul filmului, la nivelul proiecţiei cutanate (pentru
frontalii inferiori) [2]
• Ortoradialitate = centrarea pe orizontală (figura 5.4)– impune deplasarea şi rotarea

tubului în jurul arcadei dentare: pentru incisivii centrali tubul este orientat în lungul
47
planului medio-sagital, în timp ce pentru molari, prin deplasarea tubului în jurul

hemiarcadei, acesta va fi aproape perpendicular pe planul medio-sagital
Figura 5.4 - ortoradialitate = centrarea pe orizontală – impune

deplasarea şi rotarea tubului în jurul arcadei dentare [2]
• Ortoradialitate = centrarea pe orizontală = rotirea în jurul arcadei dentare, care se

poate înscrie într-un cerc (figura 5.5)– conul centror va trebui să fie orietat în lungul
razelor cercului respectiv
• Sunt permise uneori derogări de la ortoradialitate – respectiv orientări excentrice
pentru decalarea structurilor
Figura 5.5 - ortoradialitate = rotirea în jurul arcadei dentare, care se

poate înscrie într-un cerc [2]
• Punctul de pătrundere a razei centrale corespunde proiecţiei cutanate a apexurilor

dinţilor de radiografiat
 pentru arcada superioară – linia trasată între aripa nazală şi tragus. Pentru incisivii
centrali superiori – se centrează pe vârful nasului
 pentru arcada inferioară – linia ce uneşte mentonul la 1 cm deasupra marginii
bazilare, cu lobulul urechii. Pentru incisivii centrali inferiori – se centrează pe mijlocul
mentonului, la 1 cm deasupra marginii bazilare
• Conul/cilindrul centror va veni în contact cu pielea, corespunzător proiecţiei

apicale a dintelui de radiografiat
48
• Necesită filme de 3/4 cm

• Planul de ocluzie (superior, inferior) - va fi situat orizontal
• Centrarea se va face punând conul localizator în contact cu linia apexurilor
• Pacientul stă fix evitând mişcarile de deglutiţie şi mişcările limbii
• Dezavantaj: pot fi examinaţi maxim 2-3 dinţi – necesită 14 filme pentru ambele
arcade dentare (figura 5.6)
Figura 5.6 - incidenţa retroalveolară permite vizualizarea a maxim 2-3,

pentru întreaga arcadă dentară fiind necesare 14 filme [9]
49
Varianta modernă a incidenţei periapicale –

utilizează dispozitive moderne de centrare-
poziţionare a razei incidente şi a filmului: centrarea
se face cu localizatoare lungi,
cilindrice/rectangulare, iar pt poziţionarea şi
menţinerea filmului se folosesc tije subţiri,
culisante pe cilindrul centror – astfel încât filmul
este menţinut solidar, ca monobloc şi în centrul
fasciculului. Are ca avantaj – aşezarea corectă şi
fixă a filmului, sincronismul dintre centrul filmului
şi centrul fasciculului, evită erorile prin plasarea
excentrică a filmului faţă de fascicul, evită
încurbările şi deformările filmului (figura 5.7)
figura 5.7 - varianta modernă a

incidenţei periapicale [9]
0
Incisivii Centrali Superiori
• Capul sprijinit în tetieră
• Planul medio sagital al capului - vertical
• Planul de ocluzie superior - orizontal
• Film 3/4 cm retro-alveolar pe faţa internă a incisivilor centrali, aplicat vertical -
fixat cu policele sau menţinut de suportul filmului, depăşeşte cu 2 mm planul ocluzal
• Fascicolul intră la 1cm deasupra nasului, unghi de 40 de grade planul de ocluzie
superior (figura 5.8;5.9;5.10)
• În prodenţie – 45 de grade
• În retrodenţie – 30 de grade
figura 5.8 - poziţionarea corectă a filmului figura 5.9 - incidenţă retroalveolară, IC

dentar şi a razei centrale pentru radiografierea superiori, aspect radiografic normal [9]
IC superiori [2]
1. Smalţul coroanei
2. Gâtul dintelui – între smalţul cervical şi
intrarea în alveolă
3. Rădăcina dentară
4. Pulpa dintelui
5. Spaţiul ligamentar
6. Lamina dura
7. Marginea osului alveolar vestibular
8. Marginea osului alveolar palatinal
9. Apexul dentar
10. Vârful nasului
11. Sutura mediană
12. Foramenul incisiv
13. Canalele nazo-incisive
14. Orificiile nazale ale canalelor nazo-
incisive
15. Apertura piriformă
16. Spina nazală anterioară
17. Creasta nazală a osului maxilar
18. Cartilaje nazale
19. Nazal introitus
figura 5.10 - incidenţă retroalveolară, IC superiori, aspect
50
Caninii superiori
51
• Filmul este aşezat vertical, conul centror se fixează în foseta canină, sub un unghi
descendent de 40 de grade faţă de planul de ocluzie superior şi cu o orientare centrobucală
a razei centrale (figura 5.11;5.12,5.13)
figura 5.11 - varianta modernă a incidenţei periapicale

pentru C superiori [9]
figura 5.12 - incidenţă retroalveolară, C figura 5.13 - orientarea centro-bucală

superior, aspect radiografic normal [9] a razei centrale [9]
6. Foramen incisiv
1. Peretele latero-inferior al cavităţii 7. Efectul “burn-out”
nazale 8. Rădăcina palatină a dintelui 1.4
2. Apofiza ascendentă a maxilarului 9. Cuspidul vestibular al dintelui
3. Apertura piriformă 1.4
4. Peretele lateral nasului 10. Cuspidul palatinal al dintelui 1.4
5. Canalul nazo-palatin/nazo-incisiv 11. Porţiunea anterioară a sinusului
maxilar (figura 5.14)
figura 5.14 - incidenţe retroalveolare, aspect radiografic normal [9]
52
Premolari superiori
• Capul sprijinit în tetieră
• Film 3/4 cm retro-alveolar pe faţa internă a premolarilor, aplicat orizontal – fixat cu
indexul opus regiunea de examinat, depăşeşte cu 2 mm planul ocluzal
• Fasculul intră pe linia apexurilor, într-un punct unde ea e intersectată de o linie ce
trece prin pupila de partea de radiografiat, centrând pe premolarul 1 şi formând un unghi
de 35 de grade faţă de planul de ocluzal superior (figura 5.15;5.16;5.17).
figura 5.15 - varianta modernă a incidenţei Dieck pentru premolarii superiori [9]
figura 5.16 - incidenţă retroalveolară, PM figura 5.17 - poziţionarea corectă a filmului şi a

superiori, aspect radiografic normal [9] razei centrale pentru PM superiori [2]
1. Podeaua cavităţii nazale
2. Marginea latero-inferioară a cavităţii
nazale
3. Podeaua sinusului maxilar
4. Marginea latero-inferioară a
sinusului maxilar
5. Sept intrasinusal
6. Efectul “burn-out”
7. Spaţiul periodontal
8. Septul interadicular al dintelui 1.4
9. Suprapunerea rădăcinilor dintelui
2.4. Rădăcina palatinală este mai lungă
10. Procesul alveolar pe fondul
sinusului
11.Creasta alveolară (figură 5.18)
figura 5.18- incidenţe retroalveolare, PM superiori [9]
Molarii superiori
• Capul sprijinit în tetieră, gura larg deschisă
• Film 3/4 cm retro-alveolar pe faţa internă a molarilor, aplicat orizontal – fixat cu
indexul opus depăşeşte cu 2 mm planul ocluzal, marginea inferioară fiind paralelă cu
planul cuspidian
• Fasciculul intră pe linia apexurilor, în punctul unde ea se întretaie cu o linie
imaginară ce trece prin unghiul extern al orbitei ţintind pe molarul 2 şi formând un
unghi descendent de 30 de grade faţă de planul de ocluzie superior (figura 5.19)
• Decalare mezio-excentrică şi disto-excentrică a fasciculului de radiaţii când se
suprapun rădăcinile mezio-vestibulară şi disto-vestibulară peste cea palatinală (figura
5.20)
figura 5.19 - poziţionarea corectă a figura 5.20 - decalare mezio-excentrică şi

filmului radiologic şi a razei centrale disto-excentrică a fasciculului de radiaţii
pentru radiografierea M superiori [9] [2]
figura 5.21. a - pe radiografia în incidenţă figura 5.21. b - prin corectarea incidenţei

retroalveolară intraorală, proeminenţa malară se (procedeul Le Master), apexurile apar degajate de
suprapune pe apexurile molarilor [9] proemineţa malară [9]
1. Corpul osului zigomatic 5. Cârligul apofizei pterigoidiene interne

2. Apofiza zigomatică a maxilarului 6. Podeaua sinusului maxilar
3. Apofiza piramidală a osului palatin 7. Marginea latero - inferioară a
4. Apofiza pterigoidiană laterală sinusului maxilar
8. Sept intrasinusal 10. Creastă alveolară
9. Tuberozitatea maxilară 11.Coronoida (figura 5.22)
54
figura 5.22 incidenţe retroalveolare, M superiori [9]
Incisivii inferiori
55
• Capul sprijinit în tetieră, gura larg
deschisă
• Planul medio-sagitala al capului-vertical
• Planul de ocluzie inferior – orizontal - cu
capul în extensie
• Film ¾ cm retro-alveolar pe faţa internă
a incisivilor, fixat cu index, depăşeşte cu 2
mm planul ocluzal (figura 5.23.a;5.23.b)
• Fasciculul - intră prin punctul
mentonier, la 1 cm deasupra marginii
bazilare, formând un unghi ascendent de 20
de grade faţă de planul de ocluzie inferior
(figura 5.24)
• Filmul se poate introduce – vertical – figura 5.23.a - poziţionarea
figura corectă pentru
5.23.b - poziţionarea corectă pentru
pentru 2 incisivi sau orizontal – permite incisivii inferiori
incisivii[9]
inferiori [9]
includerea pe acelaşi film a celor 4 incisivi
inferiori
56
figura 5.24 - poziţionarea corectă a filmului radiologic
dentar conform izometriei şi ortoradialtăţii [2]
1. Porţiunea vestibulară a
septului interdentar
2. Porţiunea linguală a
septului interdentar
3. Apofiza mentonieră
4. Canal vascular – secţiune
longitudinală
5. Canal vascular – secţiune
transversală
6. Fovea mentonieră
7. Efect burn-out
8. “Umbră” determinată de
proeminenţa bărbiei
9. Os compact (bazilara
mandibulei) (figura 5.25)
figura 5.25 - incidenţă retroalveolară, IC inferiori [9]

Caninii inferiori
56
• Capul sprijinit în tetieră, gura
întredeschisă – pentru a relaxa
musculatura planşeului
• Planul medio sagitalal al capului
- vertical
• Planul de ocluzie inferior –
orizontal = capul în extensie
• Film ¾ cm retro-alveolar – aşezat
vertical pe faţa internă a caninului,
fixat cu index, depăşeşte cu 2 mm
planul ocluzal
• Fascicul – centrat pe proiecţia
cutanată a apexului caninului (pe
linia ce uneşte mentonul la 1 cm
deasupra marginii bazilare, cu
lobulul urechii), pe ½ caninului, cu
o orientare ascendentă a unghiului
de 20 de grade faţă de planul de
ocluzie inferior (figura 5.26)
figura 5.26 - poziţionarea corectă a pcientului şi a razei

centrale pentru radiografierea caninilor inferiori [9]
1.Spaţiul periodontal
alveolar este suprapus pe
partea laterală a dintelui
2.Efect burn-out
3.Sept interdentar
4.Premolar cu 2 rădăcini
5.Canin cu 2 rădăcini
6.Carie dentară
7.Cavitate preparată +/-
obturaţier radiotransparentă
8.Enostoză (condensare
osoasă)
9.Gaura mentonieră
(figura 5.27)
figura 5.27 - incidenţe retroalveolare, C inferiori [9]
figura 5.24 incidenţă retroalveolară izometrică şi

ortoradială, regiune frontală inferioară
Premolarii inferiori
• Capul sprijinit de tetieră, gura
întredeschisă (relaxarea musculaturii
planşeului)
• Planul medio sagitalal al capului
vertical
• Planul de ocluzie inferior – orizontal
= capul în extensie (figura 5.28.a;
5.28.b)
• Film ¾ cm retro-alveolar, aplicat
orizontal pe faţa internă a premolarilor,
fixat cu index opus, depăşeşte cu 2 mm
planul ocluzal
• Conul localizator lipit de tegumente
pe linia de proiecţie a apexurilor, ţintind
premolarul 1 (figura 5.29.a;5.29.b)
• Fasciculul de radiaţii înclinat 15 de figura 5.28.a - varianta modernă a incidenţei Dieck
pentru premolarii inferiori [9]
grade caudo-cranial faţă de planul de
ocluzie inferior (figura 5.30)
figura 5.28.b - varianta modernă a incidenţei

Dieck pentru premolarii inferiori [9]
58
figura 5.29.a - poziţionarea conform izometriei şi
ortoradialitaţii pentru premolarii inferiori [2]
figura 5.29.b - poziţionarea conform izometriei şi

ortoradialitaţii pentru premolarii inferiori [9, 2]
figura 5.30 - incidenţă retroalveolară PM inferiori [9]
59
1. Spaţiilor periodontale 4. Gaura mentonieră suprapusă pe
2. Os trabecular tipic - mandibulă apexul premolarilor
3. Zonă fără trabeculaţie - mandibulă 5. Canalul mandibular – greu vizibil
(figura 5.30)
59
1. Porţiune vestibulară
alveolare
2. Radix
3. Gaura mentonieră
suprapusă pe spaţiul
periodontal este intact
4. Canalul mandibular
5. Leziune periapicală, cu
osteoscleroză reactivă
(figura 5.31)
figura 5.31 - incidenţă retroalveolară PM inferiori [9]
60
Molarii inferiori
59
• Capul sprijinit de tetieră, gura întredeschisă
(relaxarea musculaturii planşeului)
• Planul medio-sagital al capului - vertical
• Planul de ocluzie inferior – orizontal = capul
în extensie
• Film ¾ cm retro-alveolar, aplicat orizontal pe
faţa internă a molarului, fixat cu index opus,
depăşeşte cu 2 mm planul ocluzal
• Fasciculul face un unghi de 10 grade caudo-
cranial faţă de planul inferior de ocluzie. Conul
ocheşte apexul molarul şi se indreaptă spre
molarul de partea opusă, lipit de tegument, pe
linia de proiecţie a apexurilor mandibulei. figura 5.32 - conul ocheşte apexul molarilor
(figura 5.32;5.33;5.34;5.35;5.36) şi se îndreaptă spre molarul de parte opusă
[2]
figura 5.33 - poziţionarea corectă pentru radiografierea molarilor inferiori [9]
figura 5.34 - incidenţe
retroalveolare M
inferiori [9]
1. Procesul alveolar
2. Trabeculaţie redusă – mandibulă
3. Porţiunea vestibulară a crestei alveolare
4. Porţiunea linguală a crestei alveolare
5. Linia oblică externă de pe ramul ascendent
6. Creasta temporală a ramului ascendent (linia
oblică internă)
7. Linia milohioidiană
8. Os compact mandibular - bazilara
9. Canalul mandibular (figura 5.34)
1. Insulă de măduvă osoasă
2. Canalul mandibular
3. Linia milohioidiană
4. Fosa submandibulară
5. Perle de smalţ
6. Planşeul canalului mandibular
7. Linia oblică internă
8. Porţiunea vestibulară a crestei alveolară
9. Porţiunea linguală a crestei alveolare
figura 5.35 - incidenţe retroalveolare M inferiori [9]
figura 5.36 - incidenţă retroalveolară M2 şi M3 inferiori [9]
62
FILM CU ARIPIOARE
• LOGIN - “bite-wing” - to bite (a muşca), wing (aripă) = filmul radiologic prezintă o

prelungire orientată în sens extraoral (aripioara), care, prin muşcare de către pacient, va
menţine filmul într-o poziţie bine determinată
• Există mai multe tipuri de film cu aripioare:

- pe faţa anterioară a ambalajului filmului – este ataşată aripioara – prin muşcare va servi
ca mijloc de fixare a filmului în cavitatea bucală. Aripioara NU este acoperită cu emulsie
radiografică – ea având doar rol mecanic. Marginea liberă a aripioarei va privi spre sursa
de radiaţie
- aripioara fixă înlocuită cu suporţi elastici, în care se introduce filmul dentar
- există aripioare izolate, care se ataşează pe orice film röntgen (figura 5.37)
figura 5.37 - film cu aripioare (aripioara izolată, care se

poate ataşa pe orice film) [9]
• Aripioara va fi întotdeauna perpendiculară pe planul filmului; putând fi ataşată fie

transversal pe axul longitudinal, fie în lungul acestuia
• Dimensiunea filmului variază cu vârsta: 2/3 cm; 3/4 cm; 2,5/5,5 cm
• Indicaţii:
- depistare precoce a cariilor proximale
- a parodontopatiilor marginale
- închiderea marginală aproximală a obturaţiilor, coroanelor
figura 5.38 - poziţionarea corectă a pacientului şi a razei

centrale pentru realizarea filmului cu aripioare [9]
63
• Filmul este aşezat endobucal – retro-dento-gingival, cu mijlocul situat la nivelul
marginilor incizale/feţelor ocluzale (figura 5.38)
• Filmul depăşeşte cu puţin inserţia gingivo-dent (superior şi inferior)
• Filmul realizează un contact mai apropiat cu dintele (decât cele retroalveolare) – evitând
angulaţia dintre axul longitudinal al dintelui şi cel al filmului – permite o centrare aproape
perpendiculară a fasciculului pe axul longitudinal al dintelui
figura 5.38 - filmul realizează un contact mai apropiat cu dintele (decât cele
retroalveolare) – evitând angulaţia dintre axul
longitudinal al dintelui şi cel al filmului [9]
• Filmul – NU va fi foarte tras – pentru a nu se deforma

• Cavitatea bucală va fi închisă în Ocluzie Centrică
• Centrarea – respectă regulile ortoradialităţii
• Se utilizează conuri mai lungi (long cone)
• Fasciculul va fi centrat pe ½ aripioarei, având o înclinaţie descendentă de 5 – 7 – 10
grade faţă de planul ocluzal
• Se recomandă utilizarea depărtătoarelor din material plastic pentru îndepărtarea buzelor
şi obrajilor
figura 5.39.a - film cu aripioare - porţiunea coronară a rădăcinilor de

pe ambele hemiarcade [9]
• Apar – coroanele dentare a celor 2 arcade (superior şi inferior) – în întregime – carii de

colet/aproximale/secundare/recidive de carie
• Zona coletului dentar
• Porţiunea coronară a rădăcinilor de pe ambele hemiarcade (figura 5.39.a)
• Procesele alveolare, limbusul alveolar interdentar din porţiunea coronară
64
• Ocluzia
• Coroanele mugurilor dinţilor permanenţi subiacente dinţilor temporari
figura 5.39.b - film cu aripioare -coroane, obturaţii, DCR [9]
• Spaţiul parodontal – corespunzător rădăcinii, pungile parodontale

• Coroane, obturaţii, DCR (figura 5.39.b)
!!! NU apare porţiunea apicală a rădăcinilor, respectiv spaţiul periapical, procesele

periapicale !!! (figura 5.39.c)
figura 5.39.c - film cu aripioare [9]
FILM OCLUZAL
• Film muşcat” – filmul este introdus în cavitatea bucală, în plan ocluzal, şi menţinut fix
de către pacient prin închiderea gurii
• Se obţine şi a 3-a dimensiune a maxilarelor – cea axială (în plan transversal)
• Utilizează 2 tipuri de centrări

- conform tehnicii bisectoarei – incidenţa Belot – pe bisectoarea unghiului
dintre axul dintelui din centrul zonei de radiografiat şi planul de ocluzie (deci planul
filmului). Unghiurile sunt: pentru maxilar 45 de grade – 65 de grade; pentru mandibulă
35de grade - 55 de grade. Fasciculul intră la nivelul proiecţiei cutanate a apexurilor şi
respectă ortoradialitatea. Dezavantaj – deformări şi suprapuneri numeroase; avantaj –
imagine de ansamblu.
- centrarea în axul longitudinal al dintelui – incidenţa Simpson (dento-
axială) – se centrează în lungul axului dinţilor, dar mai frecvent perpendicular pe film. Se
pot realiza imaginea unei arcade în întregime sau parţial
Film ocluzal maxilar superior

• Pentru radiografiere de ansamblu (incidenţă Simpson) (figura 5.40, 5.41, 5.42) –
centrare: la nivelul osului frontal la inserţia părului sau la rădăcina nasului în planul medio-
sagital, perpendicular pe film
65
figura 5.40 - poziţionarea corectă a pacientului, a filmului dentar şi a
razei centrale pentru incidenţa Simpson [9]
66
figura 5.41 - schema de pătrundere a razei centrale pentru incidenţa Simpson [9]
0
figura 5.42 - film ocuzal superior [9]
0
(figura 5.43)
1. Spina nazală anterioară
2. Pereţii foselor nazale
3. Septul nazal şi creasta
nazală a maxilarului
4. Oasele nazale
5. Coanele nazale
6. Sinusul maxilar
7. Fosa canină şi marginea
infraorbitară
8. Canalul nazo-lacrimal
67
figura 5.43 - film ocuzal superior aspect
radiologic normal [9]
Film ocluzal unilateral maxilar (figura 5.44, 5.45)
figura 5.44 - film ocluzal unilateral maxilar - poziţionarea corectă a

pacientului, filmului dentar şi a razei centrale [9]
figura 5.45 - film ocluzal unilateral maxilar - dinte

inclus [9]
Film ocluzal mandibulă
• Capul în extensie maximă, filmul menţinut de pacient între arcadele dentare

• Centrare - pe ½ filmului, în planul mediosagital, la ½ liniei imaginare care uneşte
spaţiile interdentare dintre premolar 2 şi molar 1 inferior de pe ambele hemiarcade, raza
centrală având direcţie caudo-cranială (figura 5.46;5.47;5.48)
63
figura 5.46 - film ocluzal mandibular poziţionarea
corectă a pacientului, filmului şi a razei centrale [9]
figura 5.47 - schema de pătrundere figura 5.48 - film ocluzal mandibular

a razei centrale [9] [9]
Film ocluzal unilateral mandibulă (figura 5.49, 5.50)
figura 5.49 - poziţionarea corectă a pacientului, filmului

dentar şi a razei centrale [9]
68
figura 5.50 - film ocluzal unilateral
mandibular [9]
9. Compactele V şi L
10. Spina mentală
11. Găurile mentoniere (figura
5.51)
figura 5.51 - film ocluzal mandibular, aspect

69
Capitolul VI
METODE DE RADIOGRAFIERE A MAXILARELOR
• Ca planuri de referinta (figura 6.1) avem urmatoarele:

– Planul medio-sagital = împarte masivul facial în doua jumătăţi simetrice, dreapta şi
stânga
– Planul frontal biauricular = e perpendicular pe planul sagital şi orbito-meatal
trecând prin vertex şi cele doua conducte auditive externe împărţind capul într-o jumătate
anterioară şi una posterioară
– Planul orbito-meatal (OG) = este perpendicular pe primul, fiind un plan orizontal
care trece prin conductul auditiv extern şi unghiurile externe ale orbitei
figura 6.1 - planuri de referinţă [9]
• Poziţia reprezintă situaţia bolnavului sau a leziunii de radiografiat în raport cu ecranul sau
filmul radiologic
– Poziţii frontale în care bolnavul stă cu fata sau spatele la ecran sau film =
planul frontal fiind paralel cu planul ecranului sau filmului
– Poziţii laterale - de stânga sau dreapta sau de profil drept şi stâng = planul
medio-sagital al bolnavului sau al regiunii este paralel cu ecranul sau filmul
– Poziţii oblice în care planul frontal este oblic faţă de ecran sau film
Incidenţa = definită prin direcţia şi centrarea razei centrale in raport cu obiectul de

radiografiat
Incidente de ansamblu:
a)Incidente de faţă
• Incidenţa AP (antero-posterioară)
• Incidenţa fronto-occipitală
• Incidenţa fronto-suboccipitală
1.Incidenta PA
• Incidenţa occipito-frontală
70
• Incidenţa supraoccipito-frontală
• Incidenţa supraoccipito-alveolară
- variante ale incidenţei de fata; înaltă, mijlocie, joasă
b)Incidenţa de profil
c)Incidenţa pentru baza craniană
• submento-verticala-Hirtz I (axială)
• vertico-submentala-Hirtz II (semiaxială)
• Chaumet, pe film curb
Radiografierea maxilar superior

– Poziţia frunte-nas-film – incidenţă supraoccipito-frontală
– Poziţia menton-nas-film – incidenţă supraoccipito-alveolară
– Poziţia menton-film - capul in hiperextensie (Hirtz)
– Incidenţă de profil
1.Incidenţa supraoccipito-frontală (postero-anterioară)(figura 6.3)

• Film de 18/24cm
• Bolnavul se sprijină prin frunte şi nas pe film, astfel încât maxilarul superior să se
proiecteze in mijlocul casetei (figura 6.2)
• Planul medio-sagital al capului cade perpendicular pe film
• Raza centrală pătrunde în planul sagital la 3 laturi de deget deasupra protuberanţei
occipitală externă astfel încât formeaza faţă de perpendiculară pe film un unghi de 10-
15 grade
• Distanta focus – film: 70cm
figura 6.2 - incidenţa supraoccipito-frontală (postero-

anterioară) - poziţionarea corectă a pacintului [9]
• Se observă urmatoarele elemente:

• Marginea alveolară a maxilarului superior cu dinţii
• Vomer si cornete
• Sinusuri maxilare cu perete exterior, plafon si planşeu
71
• Mandibula cu simfiza şi ramura orizontală uşor deformate în sens vertical
datorită proiecţiei uşor oblice
figura 6.3 - incidenţă supraoccipito-frontală

(postero-anterioară), aspect radiografic normal
[9]
2.Incidenţa supraoccipito-alveolară (menton-nas-film) incidenţa Tcheboul - pentru

sinusurile paranazale (figura 6.4)
• Film de 18/24cm
• Capul in hiperextensie cu gura deschisă, cu planul sagital perpendicular pe caseta,
cu mentonul sprijinit pe mijlocul casetei
• Raza centrală perpendiculara pe film – intră prin vertex, iese prin spina nazală
anterioară
• Distanţa focus-film: 70cm
• Radiografic se evidenţiază:
• Sinusurile frontale
• Fosele nazale despartite de septul nazal, se suprapun peste celulele etmoide
• Orbitele
• Sinusurile maxilare bine evidenţiate
• Lateral, oasele malare
• Maxilarul superior cu marginea sa alveolară
• Apofiza zigomatică
72
figura 6.4 - incideţă supraoccipito-alveolară
(menton-nas-film ) incidenţa (Tcheboul), sinuzită
maxilară dreaptă [9]
3.Radiografia axială (Hirtz)(figura 6.5.a, 6.5.b)

• Film de 18/24cm dispus pe lat depaşind cu 3 cm regiunea frontală
• Capul in extensie forţată să se sprijine pe masa cu vertexul
• Raza centrală de la 1m este perpendiculară pe planul orizontal intrând printr-un
punct situat la jumătatea distanţei dintre cele doua gonioane şi iese prin vertex (figura
6.5)
figura 6.5.a - incidenţa Hirtz I - poziţionarea corectă a pacientului şi a razei centrale [9]
• Sinusurile frontale
• Sinusurile maxilare
• Sept osos nazal
• Arcade dentare în parte suprapuse
• Celulele etmoidale
• Corpul mandibulei
• Codilii
• Pneumatizarea mastoidiana
• Stânca temporalului
73
figura 6.5.b - radiografia axială (Hirtz I),
aspect radiografic normal [9]
4.Incidenta semi-axială (Hirtz)

• Capul se sprijină pe menton, fiind în hiperextensie
• Raza centrală cade perpendicular pe film, ieşind prin menton
– Orbitele
– Sinusurile frontale
– Oasele nazale şi septul nazal
– Sinusurile maxilare
– Malarul, apofiza lui frontală şi temporală
– Apofiza zigomatica a temporalului
– Mentonul
– Condilii mandibulei
– Stâncile temporalului
5.Incidenţa de profil
• Film de 18/24cm
• Plan medio-sagital paralel cu filmul
• Raza centrală este perpendiculara pe film şi planul mediosagital intrând în masivul
facial la 2cm anterior de conductul auditiv extern, de la distanţă de 1m
• Partea radiografiata e pe film (figura 6.6a,6.6b)
• Se efectueaza separat pentru stângă şi dreaptă
74
figura 6.6.a - incidenţă de profil - poziţionarea corectă a pacientului şi a razei centrale [9]
– Calota craniană
– Sinusurile maxilare
– Sinusuri frontale
– Sinusul sfenoidal
– Şaua turcească
– Oasele nazale
– Arcadele dentare superioară şi inferioară
– Mandibula
– Coloana cervicală
figura 6.6.b - incidenţă de profil - fractură

mandibulară angulară [9]
Radiografierea mandibulei
• Studiul presupune mai multe poziţii pentru fiecare porţiune în parte:

– Simfiza mentonieră
– Ramura orizontală
75
– Ramura ascendentă
– Mandibula în totalitate
– Articulaţiile temporo-mandibulare
6.Radiografia ramurii orizontale a mandibulei (“mandibulă defilată”) (figura 6.8)

• Film de 13/18cm
• Partea din mandibulă care ne interesează în mijlocul casetei astfel încât partea
orizontală să fie lipită de casetă (figura 6.7)
• Raza centrală intră la un lat de deget posterior de gonionul opus şi iese prin
rădăcina ultimului molar de partea de radiografiat
figura 6.7 - radiografia ramurii orizontale a

mandibulei (mandibulă defilată) - poziţionarea corectă
a pacientului şi a razei centrale [9]
• Ramul orizontal al mandibulei
• Canalul mandibular
• Gaura mentoniera
• Arcada dentara inferioară
• Arcada dentara superioară
• Marginea bazilară
• Osul hioid
figura 6.8 - radiografia ramurii orizontale a mandibulei

(mandibulă defilată), aspect radiografic normal [9]
76
7. Radiografia posteo-anterioară a mandibulei (incidenţa Klementici)(figura 6.10)
• Incidenţă “de faţă” = de mandibulă desfăşurată (de ansamblu)
• Capul în flexie maximă, în poziţie frunte-nas-film, gura larg deschisă (figura 6.9)
• Planul medio-sagital – perpendicular pe film
• Raza centrală – perpendiculară pe film, intră suboccipital şi iese prin nas
• Avantaj – permite aprecirea simetriei mandibulei în totalitate, respectiv a poziţiei
condilului în cavitatea glenoidă
figura 6.9 - radiografia posteo-anterioară a mandibulei

(incidenţa Klementici) - poziţionarea corectă a pacientului
şi a razei centrale [9]
– Imaginea de ansamblu, de faţă a mandibulei
– Imagini de faţă a condililor şi colului mandibulei
– Spaţiul articular
– Gonioanele
– Procesul coronoid este suprapus peste ramul ascendent
– Ramul orizontal este scurtat
– Mentonul este parţial suprapus peste coloana cervicală
figura 6.10 - radiografia posteo-anterioară a

mandibulei (incidenţa Klementici),
aspect radiografic normal [9]
77
8.ATM cu gura inchisă şi deschisă (Schuller) (figura 6.12)
• Capul – cu planul medio-sagital paralel cu filmul (mic – 13/18 cm), filmul sub
articulaţia temporo-mandibulară de radiografiat, cu conductul auditiv extern în
mijlocul filmului
• Raza centrală – orientată cranio-caudal 300, la 7 cm cranial de conductul auditive
opus, astfel încât raza să iasă prin conductul auditiv extern de partea de examinat
(figura 6.11)
• Se pot face expuneri cu divers grade de deschidere a cavitaţii bucale (de la relaţie
centrică până la deschidere maximă) – permite studierea şi a kineticii în rticulaţiei
temporo-mandibulare
figura 6.11 - ATM cu gura închisă şi deschisă (Schuller) - poziţionarea corectă

a pacientului şi a razei centrale [9]
– Cavitatea glenoidă a temporalului, eminenţa articulară
– Spaţiul articular
– Condilul mandibular
– Colul mandibulei
– Porul acustic extern
– În condiţiile deschiderii maxime a cavitaţii bucale – se observă deplasarea
anterioară a condilului până sub tuberculul temporal, pe care-l încalecă
figura 6.12 - ATM cu gura închisă şi deschisă (Schuller), aspect radiografic

normal [9]
78
Radiografia panoramică/OPG
• PAATERO (anii 1940) – panoramică/ortopantomo-grafie – descrie principliile

radiografiilor panoramice, având la bază principiile tomografiei:
- deplasarea sursei de radiaţii şi a suportului pentru film – în sensul acelor de
ceasornic în jurul elipsei reprezentate de arcadelor dentare (figura 6.13)
figura 6.13 - pricipiile radiografiilor panoramice - deplasarea sursei de

radiaţii şi a suportului pentru film [9]
- grosimea stratului de radiografiat depinde de unghiul dintre stratul de examinat şi

raza centrală
- apropierea, respectiv depărtarea structurilor de film, precum şi grosimea stratului
de radiografiat – sunt determinate de viteza relativă dintre suportul filmului, faţă de sursa
de radiaţii
• Se obţin imagini de ansamblu a uneia sau a ambelor arcade dento-alveolare şi a

structurilor scheletice de vecinătate – obţinându-se o perspectivă de ansamblu, panoramică
• Există 2 modalităţi tehnice de obţinere a imaginilor panoramice:

- Radiografiile panoramice statice – tub radiogen miniatural, introdus în cavitatea
bucală, emite radiar fasciculul de radiaţii şi filmul (12/30; 15/30 cm) este ţinut exobucal,
mulat pe regiunea de radiografiat (maxilarul superior în totalitate; mandibula în totalitate;
hemiarcadele superioară şi inferioară) – mai puţin utilizată actualmente
- ortopantomografie (OPG) – prin mişcarea tubului radiogen (exobucal) şi a
filmului în timpul emisiei de radiaţii
• Dificultatea realizării – este determinată de forma încurbată a arcadelor (ideal ar fi
să fie structuri plane)
- Capul pacientului este fixat în cefalostat, cu planul medio-sagital vertical şi cu

dispozitivul de fixare intraorală muşcat (figura 6.14a)
79
figura 6.14.a - capul pacientului este fixat în cefalostat, cu planul
medio-sagital vertical şi cu dispozitivul
de fixare intraorală muşcat [9]
figura 6.14.b - deplasarea semicirculară a tubului de radiaţii [9]
80
- Tubul execută o mişcare semicirculară – porneşte din vecinătatea unei articulaţii – se
deplasează posterior prin regiunea suboccipitală şi se opreşte la nivelul celeilalte articulaţii
(figura 6.14b,6.15)
figura 6.15 - schema de obţinere a radiografiilor OPG [9]
• Film de 15/20 cm, aplicat într-un suport cilindric cu pereţi de plumb, care are o fantă
prin care va intra raza emergentă după străbaterea regiunii de radiografiat – cilindrul suport
al filmului execută 2 tipuri de mişcări – una de rotaţie în jurul axului propriu; una
semicirculară, prin faţa arcadelor dentare, sincronă cu tubul radiogen (figura 6.16)
• Se pot utiliza OPG şi numai pentru o anumită porţiune a arcadei dentare sau a anumitor
structuri anatomice (exemplu articulaţia temporo-mandibulară)
figura 6.16 - cilindrul suport al filmului execută 2 tipuri de mişcări – una de rotaţie în jurul axului
propriu; una semicirculară, prin faţa arcadelor dentare, sincronă cu tubul radiogen [9]
81
82
OPG - permite o privire de ansamblu a ambelor arcade dentare fiind eficace şi în
studierea altor regiuni anatomice din vecinătate: sinusurile maxilare,
orbitele, articulaţiile temporo-mandibulare
figura 6.17 - OPG permite o privire de ansamblu a ambelor arcade dentare fiind eficace şi în
studierea altor regiuni anatomice din vecinătate [9]
Avantajele OPG
– Vedere de ansamblu a arcadelor dentare
– Nu există suprapunere a structurilor faciale
– Dentiţia este clar evidentiată
– Prin obţinerea unei radiografii mărite creşte posibilitatea obţinerii unor detalii fine
– Permite o bună evaluare a implanturilor dentare
– Iradierea infimă a pacientului şi a personalului sanitar
– Economie de timp în manopera filmului (developare)
83
Capitolul VII
SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A AFECŢIUNILOR
ORO-MAXILO-FACIALE. INTERPRETAREA
IMAGINILOR RADIOGRAFICE
 LOGIN - După efectuarea radiografiei – a doua a etapă a demersului

radiodiagnosticului o reprezintă studiul imaginii radiografice, a componentelor sale grafice
– pentru ca în final imaginea radiologică să fie interpretată
 Imaginea radiologică - definită ca: o sumă de tente, nuanţe, tonalităţi de alb, cenuşiu
sau negru (=intensitatea), uniforme sau neuniforme (=structura), mărginite de contururi
bine individualizate sau şterse, care crează forme, de dimensiuni variate, unice sau multiple
(=număr), localizate (=topografie) într-o anumită zonă a teritoriului oro-maxilo-facial.
 În concluzie – imaginea radiologică este formată de un ansamblu ordonat de elemente

grafice:
- intensitate radiologică
- contururi
- structură radiologică
- formă
- dimensiune
- număr
- topografie = localizare
- cronologie
 Procesul patologic alterează imaginea radiologică normală prin modificarea

componenetelor grafice ale acesteia astfel încât procesul patologic îşi crează individualitate
prin caracteristici grafice proprii (LOGIN)
 Intensitatea radiologică = nuanţele de alb, negru, cenuşiu – determinate de gradul de

atenuare/absorbţie a radiaţiilor (figura 7.1):
- alb – smalţul, dentina, corticala osoasă, obturaţii, lucrări protetice, tumori
benigne, tumori maligne osteogene (osteoformatoare) (figura 7.2, 7.3, 7.4)
figura 7.1 - OPG, nuanţele de alb, negru, cenuşiu – determinate de

gradul de atenuare/absorbţie a radiaţiilor [9]
84
figura 7.2 - secţiune incidenţă mandibulă figura 7.3 - secţiune OPG, PM inferiori
defilată, M inferiori - osteosarcom [9] - osteom [9]
figura 7.4 – secţiune OPG, regiunea ramului

ascendent mandibular – osteoame multiple
[9]
- cenuşiu – spongioasa osoasă, cariile incipiente, tumori benigne, tumori maligne,

sinuzitele, imaginea de ansamblu prin sumare (figura 7.5, 7.6, 7.7)
figura 7.5 – secţiune OPG, M inferiori figura 7.6 - incidenţă retroalveolară M

- chist folicular [9] superiori - sinus maxilar [9]
85
figura 7.7 - secţiune OPG, regiunea
condilului mandibular - condrom [9]
- negru – camera, canalul radicular, canalul mandibular, sinusurile paranazale,

cariile, pungile parodontale, granuloamele, chisturile, tumori benigne, tumori maligne
osteo-distructive, defectele osoase chirurgicale, fracturi, etc. (figura 7.8;7.9;7.10;7.11;
7.12; 7.13;7.14;7.15;7.16)
figura 7.8 - incidenţă retroalveolară M-PM figura 7.9 - incidenţă retroalveolară M-PM
superiori – aspectul radiografic normal al inferiori - carie dentară la M1 inferior [9]
sinusului maxilar [9]
figura 7.10 - incidenţă retroalveolară M-PM figura 7.11 -secţiune OPG, PM-M inferiori -
inferiori - granulom periapical pe rădăcina mezială parodontopatie marginale la 4.4 şi 4.6 [9]
a M1 inferior [9]
86
figura 7.13 - incidenţă retoroalveolară, IC
figura 7.12 – secţiune OPG, IC inferiori -
superiori – fractură radiculară 2.1 şi fractură
tumoră benignă osoasă [9]
coronară 1.2 [9]
figura 7.14 - incidenţă retroalveolară, C-PM figura 7.15 - incidenţă retroalveolară IC

superiori - defect postchirurgical (stânga) şi superiori – fractură de crestă alveolară [9]
sinus maxilar (dreapta) [8]
figura 7.16 - incidenţă postero-anterioară de

mandibulă (incidenţa Klementici) - fracturi
maxilare şi mandibulare [9]
87
 Contururile = reprezintă limita exterioară, delimitarea, relaţia de vecinătate, trecerea de
la o structură anatomică la alta sau de la teritoriul sănătos la cel afectat de procesul
patologic
 contururile structurilor anatomice – pentru viscerocraniu – sunt în general nete, bine
trasate – determinând o bună individualizare a structurilor anatomice normale – exemplu:
coroanele dentare, rădăcinile, sinusul maxilar, bazilara mandibulei
 contururile proceselor patologice – reprezintă limita dintre procesul patologic şi
ţesuturile normale din jur
 contururile proceselor patologice – pot fi:
 nete – chisturi, tumori benigne – eventual reprezentată de o linie albă (reac-
ţie osteosclerotică) (figura 7.17;7.19)
 imprecise – chisturile suprainfectate, distrofiile osoase, unele tumori
benigne, tumori maligne în general (figura 7.18;7.20)
figura 7.17 – secţiune OPG, M3 inferior - chist figura 7.18 – secţiune incidenţă mandibulă
mandibular (contur net) [9] defilată, regiune retromolară inferioară -
osteosarcom (contur imprecis) [9]
figura 7.19 - secţiune OPG, PM-M inferiori - figura 7.20 – secţiune OPG, PM-M inferiori -
chist radicular (contur net) [9] chist radicular suprainfectat (contur imprecis
delimitat) [9]
 Structura radiologică – se referă la uniformitatea (omogenitatea) sau neuniformitatea

(neomogenitatea) tentei de culoare, atât pentru transparenţă, cât şi pentru opacitate;
radiotransparenţă omogenă şi radiotransparenţă neomogenă; opacitate omogenă şi
opacitate neomogenă
88
figura 7.21 - secţiune OPG, M inferior - chist figura 7.22 -secţiune OPG, M inferiori - carcinom
madibular - structură omogenă [9] mandibular - structură neomogenă [9]
chist uniformă = omogenă – formaţiunea anatomică sau patologică prezintă aceeaşi

tentă de nuanţă pe toată suprafaţa smalţ, dentină, corticala, osul spongios, chisturile,
diferite tumori benigne, etc.(figura 7.23;7.24;7.25;7.26)
figura 7.23 -secţiune OPG, regiunea tuberozităţiifigura 7.24 - film muşcat superior,regiune frontală
maxilare - odontom tuberozitar - radioopacitate superioară - chist maxilar - radiotransparenţă
omogenă [9] omogenă [9]
figura 7.25 -secţiune OPG, PM-M superiori - chist figura 7.26 - incidenţă supraoccipito-
maxilar - radiotransparenţă omogenă [9] alveolară - displazie fibroasă maxilară -
opacitate omogenă [9]
89
a) neuniformă = neomogenă – nuanţe variate de intensitate = tentele de cenuşiu,
alternând cu cele albe şi negre, de obicei întrepătrunzându-se de o manieră neregulată, greu
descriptibilă viscerocraniul per global are o imagine radiologică nemogenă, prezentând
toate nuanţele: albul strălucitor al smalţului - variate tente de cenuşiu – negrul sinusurilor =
datorită complexităţii structurale (tumori benigne, tumori maligne, osteomielite) (figura
7.27;7.28;7.29)
neuniformă = neomogenă
figura 7.27 – secţiune OPG, regiunea ramului figura 7.28 – secţiune incidenţă de mandibulă
vertical mandibular - cherubism - transparenţă defilată, M inferior - osteomielită - transparenţă
neuniformă [9] neuniformă, sechestru osos delimitat [9]
figura 7.29 -secţiune OPG, M inferiori -

sarcom mandibular - radiotransparenţă
neuniformă [9]
- pentru procese patologice, în special pentru cele transparente, pot exista şi septări
= condensări liniare şi curbilinii care circumscriu forme variate “baloane de săpun”,
“fagure de miere” (figura 7.30;7.31)
figura 7.30 -secţiune OPG, regiunea ramului

vertical al mandibulei - ameloblastom
“baloane de săpun” [9]
90
figura 7.31 - incidenţă retroalveolară, M
inferiori - tumoră cu mieloplaxe „fagure de
miere” [9]
- neuniformă = neomogenă
- transparenţe septate (figură 7.32)
figura 7.32 - incidenţă de profil - cherubism -

radiotransparenţă septată [9]
- opacitate neuniformă (figură 7.33;7.34;7.35)
figura 7.33 - incidenţă retroalveolară M inferiori ( stânga) şi IC inferiori (dreapta) - odontoame

- opacităţi neuniforme [9]
91
figura 7.3 - secţiune de incidenţă de mandibulă figura 7.35 - secţiune OPG, M inferiori -
defilată, M inferiori - fibrom osifiant - osteosarcom - opacitate neuniformă [9]
opacitate neuniformă [9]
 Forma – se referă la conformaţia externă a unei formaţiuni anatomice normale sau a

unui proces patologic, delimitat de contururile sale
 formaţiunile anatomice – normal forma respectă un model prestabilit, este integrată
în ansamblul anatomic al viscerocraniului, fiind adaptată funcţiei şi făcând parte din
anatomia radiologică. Modificările de formă sunt:
a) globale – interesează întreg viscerocraniul sau osul în totalitate – în:
leontiazis ossea, Boala Paget (figura 7.36), osteo-petrozis imperfecta, prognaţie/retrognaţie
mandibulară/maxilară
b) limitate – la unele subansamble anatomice – exemplu: modificarea formei
sinusurilor maxilare, foselor nazale, orbitelor, condililor (7.37), mandibulei, maxilarelor,
etc. prin fracturi, osteomielite,tumori benigne (7.37), tumori maligne etc.
- globale
figura 7.36 - incidenţă supraoccipito-frontală ( stânga), respectiv

incidenţă de profil ( dreapta) - boala Paget [9]
92
- limitate
figura 7.37 - secţiune OPG pentru articulaţia temporo-mandibulară

(unilateral), aspectul radiografic al condromului condilian [9]
figura 7.38 - OPG pentru articulaţia temporo-mandibulară (bilateral) -

hiperplazie condiliană stângă [9]
a) “os suflat”– apare mai ales la mandibulă – prin creşterea lentă a procesului
expansiv intraosos, fără distrucţia pereţilor osoşi externi (corticalele mandibulei) – dă
impresia că în interiorul osului este o sursă de aer care balonizează osul – radiografic =
zonă extinsă de osteoliză care măreşte volumul zonei afectate, deformează segmentul osos
subţiază şi bombează corticalele, inversează curburile incizurii sigmoide, marginii
anterioare (figura 7.39;7.40;7.41).
figura 7.39 – incidenţă mandibulă defilată -

ameloblastom - os suflat [9]
93
figura 7.40 -secţiune OPG, ram orizontal figura 7.41 - incidenţă tangentă postero-
– os suflat - tumoră benignă osoasă [9] anterioară a ramului ascendent mandibular -
os suflat – chist folicular [9]
- procesele patologice – ovalară, rotundă, liniară, liniar-zimţată, neregulată etc. (figura

7.42.a;7.42.b)
figura 7.42.a - secţiune OPG, M inferiori (stânga), PM inferiori (dreapta) - proces

patologic ovalar- rotund (stânga), liniar, liniar-zimţat, neregulat (dreapta) [9]
figura 7.42.b - incidenţă retroalveolară

M inferiori - proces patologic
rotund-ovalar [9]
94
figura 7.43 - incidenţă retroalveolară - fractură figura 7.44 - secţiune de incidenţă de mandibulă
radiculară pe rădăcina distală în 1/3 coronară şi defilată - fractură în os patologic -
parodontită apicală cronică [3] osteomielită [9]
 Forma – imagini caracteristice:

 “baloane de săpun” – ameloblastom, etc.(figura 7.45)
 “fagure de miere” – ameloblastom, tumoră cu mieloplaxe, etc.(figura 7.46)
figura 7.45 - secţiune OPG, M inferiori - figura 7.46 - incidenţă retroalveolară M inferiori -
ameloblastom - „baloane de săpun” [9] tumoră cu mieloplaxe -„ fagure de miere” [9]
b) “nor cumulus” – contururile exterioare - de formă policiclică, poliarcuată (arcuri

de cerc, convexe spre exterior, unite prin incizuri ascuţite, cu vârfurile orientate spre
interiorul transparenţei) în: chisturi, adamantinom, tumori cu mieloplaxe, cherubism
(figura 7.47.a,7.47.b)
figura 7.47.a - secţiune OPG, M figura 7.47.b - secţiune OPG, M

inferiori - „nor cumulus” [9] inferiori - „nor cumulus” [9]
95
c) “inimă de carte”= radiotransparenţă pe linie mediană, sub fosele nazale – prezintă
în porţiunea superioară o incizură (=determinată de spina nazală anterioară) şi o prelungire
inferioară interincisivă- “măr” – la pacienţii edentaţi frontal – lipseşte expansiunea
inferioară – astfel încât dă aspectul de măr (figura 7.48)
figura 7.48 - film muşcat superior (stânga), OPG (dreapta), IC superiori - chist al canalului
nazo-palatin [9]
 Dimensiunea – se referă atât la mărimea – formaţiunilor anatomice, cât şi a la cea a

proceselor patologice
- formaţiunile anatomice – pot fi interesate maxilarul, mandibula, masivul facial sau
craniul în totalitate – apar în contextul anomaliilor maxilare de dezvoltare, a malformaţiilor
congenitale– şi pot fi cuantificate cu exactitate prin intermediul RADIOCEFALOMETRI-
EI (utilizată în ortodonţie)
- procesele patologice – se exprimă în centimetri sau se utilizează repere topografice
(exemplu: distal de rădăcina premolarului 2 – până la marginea bazilară, marginea
posterioară a mandibulei, incizura sigmoidă, etc.) (figura 7.49)
figura 7.49 –OPG (stânga), incidenţă mandibulă defilată (dreapta) [9]
 Topografia – se referă la precizarea sediului unei formaţiuni patologice, dar şi la

modificările armoniei topografice ale diferitelor segmente scheletice
96
 formaţiunile patologice – se utilizează repere anatomice cunoscute: linia mediană,
paramedian, în corpul mandibulei în regiunea molară, la nivelul sinusului maxilar, în
regiunea frontală maxilară, etc., se folosesc şi distanţe în centimetri, milimetri faţă de
diferite repere
 armonia topografică a segmentelor scheletice – se referă la deplasarea unor
segmente osoase de diferite cauze: fracturi, luxaţii; tumori benigne, tumori maligne care
împing osul; prognaţie/retrognaţie maxilară/mandibulară; incluzii dentare.
 Număr
 pentru formaţiunile anatomice - interesează în special dinţii - supranumerari – al
patrulea molar, meziodens, etc.
 pentru procesele patologice – unice, multiple (chisturi periapicale, osteoame,
odontoame, etc.)
 Cronologie – se referă la cronologia dezvoltării diverselor segmente ale masivului facial

- modificări care apar în variatele anomalii de dezvoltare = radiografic se determină
discrepanţa dintre imaginea radiologică a craniului (cefalometrie) şi aspectul corespunzător
vârstei; include şi modificările cronologiei erupţiei dentare.
97
Capitolul VIII
SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A AFECŢIUNILOR
ORO-MAXILO-FACIALE. ANOMALIILE DENTARE
 SACUL FOLICULAR - (format iniţial numai din subst organice) (figura 8.1) = zonă
clară, transparentă, formă rotund-ovalară, net delimitată
figura 8.1 - OPG, arcada dentară la nou-născut – foliculi

dentari [9]
 DENTIŢIA MIXTĂ - pe măsura dezvoltării – încep să apară depuneri calcare sub formă
de grunji, situaţi iniţial în locul unde se va forma coroana (figura 8.2;8.3;)
figura 8.2 - OPG, arcada dentară a copilului la vârsta de 3 ½ ani,

aspect radiografic normal – dentiţie deciduală [9]
figura 8.3 - incidenţă OPG, arcada dentară a copilului la vârsta de 5

½ ani, aspect radiografic normal – dentiţie deciduală [9]
98
 Grunjii vor conflua în timp, formând coroana; ulterior vor forma şi rădăcina
 Când dintele erupe – dezvoltarea sa NU este completă – prezentând o largă deschidere
la nivelul apexului
figura 8.4 - OPG, arcada dentară a copilului la vârsta de 6 ani, aspect

radiografic normal - dentiţie mixtă [9]
 După erupţia coroanei – rădăcina continuă să evolueze de la nivelul regiunii apicale –

care apare ca o zonă clară (transparentă), care proemină în jurul apexului – şi care NU
trebuie confundată cu un proces periapical
 La dintele ajuns la maturitate – apexul se închide

ani, aspect radiografic normal - dentiţie mixtă [9]
figura 8.6 - incidenţă OPG, arcada dentară a copilului la vârsta de 10 ani,

aspect radiografic normal - dentiţie mixtă [9]
99
ani, aspect radiografic normal [9]

ani, aspect radiografic normal [9]
Semiologia radiologică – ANOMALIILE DENTARE
 Factori multiplii (exo/endogeni) pot interfera cu dezvoltarea lamei dentare =

determinând multiple:
- anomalii dentare (hiper/hipo/anodonţie; persistenţa/reincluzia dinţilor temporari;
incluzia dinţilor permanenţi; dinţi supranumerari, etc)
- displazii dentare (dens in dente; taurodonţie, etc)
- amelogeneza/dentinogeneza imperfectă
 Aceste anomalii se pot întâlni şi în cadrul unor sindroame generale, cu modificări în

general ale scheletului
Anomaliile pot fi:

1. de formă
2. de mărime
3. de număr
4. de structură
5. de poziţie
6. de erupţie
7. DLMP (despicăturile congenitale labio-maxilo-palatine)
8. AnDM (anomalii dento-maxilare)
100
1. de forma
a) ale coroanei
b) ale rădăcinii
 Meziodens – incisiv central supranumerar, frecvent nedezvoltat = anomalie a lamei

dentare în regiunea suturii mediane (figura 8.9).
figura 8.9 - film ocluzal superior - meziodens [9]
 Gemelaritatea – în regiunea molară mandibulară 2 molari se dezvoltă în acelaşi sac

folicular, foarte rar (figura 8.10)
figura 8.10 - incidenţă mandibulă defilată - gemelaritate [9]
 Taurodontism – lipsa îngustării caracteristice de la nivelul coletului = rădăcini scurte,

cameră pulpară largă (figura 8.11)
figura 8.11- incidenţă retroalveolară M inferiori - taurodontism [9]
101
 Dens in dente (dens invaginatus Pindborg) – prezenţa în interiorul camerei pulpare a
unei coroane dentare, mai mult sau mai puţin formată (figura 8.12)
figura 8.12 - incidenţă retroalveolară, PM 1 superior

- dens in dente[9]
 Încurbate – în cârlig (figura 8.13)

 Dedublări ale rădăcinii – la monoradiculari (figura 8.14)
 Rădăcini în baionetă - modificări ale formei rădăcinii (figura 8.15)
figura 8.13 - incidenţă retroalveolară M inferiori (stânga), PM inferiori (dreapta) - rădăcini încurbate
[9]
figura 8.14 - incidenţă retroalveolară, PM inferiori - figura 8.15 - incidenţă retroalveolară -rădăcină în
rădăcină dedublată [9] baionetă [9]
102
 Rădăcini supranumerare – în special la molarul 3 (figura 8.16)
 Odontoame radiculare satelite – condensări ovalare pe rădăcină
 “Limbă de clopot” (“băţ de toboşar”) – prin hipercementoză - cu dispariţia spaţiului
periodontal (figura 8.17)
figura 8.16- incidenţă retroalveolară PM superiori figura 8.17 -secţiune OPG, M inferiori - limbă
- rădăcini supranumerare [9] de clopot [9]
2. de mărime
a) MACRODONŢIE
b) MICRODONŢIE
 Interesează coroana
 Rădăcina
 Dintele în totalitate
 Un grup de dinţi
 Toată dantura
3.de număr
a) ÎN PLUS (supranumerari)
 Meziodens (figura 8.18)
 Distomolar – la 4-lea molar, situat distal de molarul 3 (figura8.19)
 Paramolar – al 4-lea molar, situat vestibular de molarul 2 sau molarul 3
(figura 8.20)
 Orice alt dinte supranumerar
figura 8.18 - film ocluzal superior - figura 8.19 - incidenţă retroalveolară M

meziodens [9] superiori - distomolar şi paramolar [9]
103
figura 8.20 -secţiune OPG, PM inferior -
paramolar [9]
b) ÎN MINUS (figura 8.21)
figura 8.21 – OPG – anodonţie premolari 2 inferiori [9]
 Anodonţie – totală – lipsa completă a mugurilor dentari

 Hipodonţie – lipsa a cel mult 5 muguri dentari
 Oligodonţie – lipsesc peste 5 muguri dentari
4.de structură
 Hipercementoză – apare frecvent la dinţii devitali, ca o reacţie de apărare a
rădăcinii faţă de procesul periapical cronic = condensare cemento-dentinară, de obicei în
1/3 apicală, care deformează apexul şi determină dispariţia canalului radicular, şi a
spaţiului periodontal adiacent – “limbă de clopot” sau “băţ de toboşar” (figura 8.22)
figura 8.22 - incidenţă retroalveolară, M inferiori (stânga), M

superiori (dreapta) - hipercemetoză [9]
104
 Perle de smalţ – condensări de smalţ la nivelul joncţiunii smalţ-cement, în special la
bi/trifurcaţiile pluriradicularilor (figura 8.23)
figura 8.23 - incidenţă retroalveolară M

inferiori - perle de smalţ [9]
 Amelogeneza imperfectă (anomalie a ectodermului = hipoplazie ereditară a

smalţului – recesivă, X-linked) – coloraţie tipică maronie a smalţului, care este neted şi
subţire la bărbaţi, respectiv cu striaţii verticale la femei (figura 8.24.a,8.24.b)
figura 8.24.a - film cu aripioare, regiune molară - amelogeneza imperfectă [9]
figura 8.24.b - incidenţe retroalveolare - amelogeneza imperfectă [9]
105
 Dentinogeneza imperfectă (anomalie mezodermală cu alterarea formării dentinei –
boală dominantă) – rădăcini scurte, conice, dau coroanei un aspect mărit, “rotofei”; cu un
strat subţire de smalţ care acoperă dentina malformată. Trecerea bruscă de la coroană la
rădăcină. Dentina este total lipsită de sensibilitate. Camera pulpară şi canalul radicular îşi
reduc rapid dimensiunea – obliterându-se (figura 8.25)
figura 8.25 - OPG - dentinogeneza imperfectă [9]
5. de poziţie
a) ectopii
b) transpozitii
 Dintele situat vestibular/oral
 Cu axul de implantare cu diverse înclinaţii
 La locul real pe arcadă sau la distanţă (în ramul ascendent al mandibulei, în sinus,
orbită) (figura 8.26;8.27)
figura 8.26 – film muşcat inferior, regiunea figura 8.27 - secţiune de incidenţă de
frontală inferioară - canin inclus [9] mandibulă defilată - molar inclus [9]
6. de erupţie
a) incluzii
 Incluzia dinţilor temporari = reincluzia molarului 2 temporar inferior, ca urmare a
presiunilor convergente exercitate asupra lui de molarul 1 temporar şi molarul 1
permanent. Reincluzia poate determina la rândul ei incluzia premolarului 2 permanent.
(figura 8.28 )
106
figura 8.28 -secţiune OPG, M inferiori –
reincluzia M2 temporal inferior [9]
 Incluzia dinţilor pemanenţi = în ordinea frecvenţei descrescătoare: molarul 3

inferior, molarul 3 superior, caninul superior, caninul inferior, premolarii inferiori, dinţi
supranumerari (figura 8.29;8.30;8.31;8.32;8.33)
figura 8.29 -secţiune OPG, PM inferiori – figura 8.30 -secţiune OPG, regiunea frontală
incluzia PM 1 premanent inferior [9] inferioară - incluzia unui dinte permanent
[9]
figura 8.31 - incidenţă retroalveolară M superiori figura

- 8.32 - secţiune OPG, M inferiori - molar 3
molar 3 inclus [9] inclus [9]
figura 8.33 - secţiune OPG, PM (stânga), M inferiori, superiori (dreapta) - M 3 incluşi

[9]
107
7. anomaliile dento-maxilare (figura 8.34)
 Anomalii de dezvoltare a maxilarelor = prognaţie/retrognaţie mandibulară/maxilară
– evidenţiabile cel mai bine pe teleradiografii, cuantificabile prin cefalometrie
 Tulburări de ocluzie – asociate sau nu cu anomalii de dezvoltare a maxilarelor –
ocluzie deschisă/acoperită frontală; inocluzie sagitală; ocluzie inversă
figura 8.34 - OPG - incongruenţă dento-alveolară, M 3 incluşi [9]
108
Capitolul IX
SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A AFECŢIUNILOR DENTO-
ALVEOLARE.
CARIA DENTARĂ. COMPLICAŢIILE CARIEI.
PARODONTOPATIILE
1. caria
2. dentina secundară
3. abrazia
4. rezorbţia radiculară
5. rezorbţia internă
6. denticoli
7. pulpite
8. parodontitele apicale
9. parodontitele marginale
CARIA DENTARĂ. COMPLICAŢIILE CARIEI
 CARIA = proces de distrucţie a substanţei dure dentare, care determină un defect al

smalţului şi dentinei, care evoluează în suprafaţă şi profunzime, spre pulpa dentară
 afectează dinţi permanenţi, dinţi temporari
 apare pe orice suprafaţă a dintelui, dar cu predilecţie la nivelul celor retentive, puţin
accesibile curăţirii, autocurăţirii = şanţuri, fosete, feţe aproximale
 cariile pot fi localizate la nivelul: coroanei dentare (carii de smalţ, de smalţ şi
dentină – ocluzale, aproximale, vestibulare, orale), colet (carii de colet ); rădăcinii ; sub
obturaţii (carie secundară, recidiva de carie); marginal sub coroane de înveliş; la dinţii
incluşi
 caria – radiologic = RADIOTRANSPARENŢĂ (demineralizarea substanţei dure) –
formă neregulată, cu contururi difuze
 pentru cariile ocluzale şi de rădăcină – se folosesc incidenţe retroaveolare Dieck;
pentru cariile aproximale – “bite-wing” şi OPG; pentru cariile faţa vestibulară, faţa orală –
filme ocluzale
 constantele de lucru recomandate – 60 – 65 kV, 10 – 15 mA, expunere scurtă, sub o
secundă
figura 9.1 - OPG - cariei dentare [9]
109
Caria – radiologic = RADIOTRANSPARENŢĂ (figura 9.1;9.6 )
 Caria SMALŢULUI – are în general formă triunghiulară (baza spre smalţ, vârful spre
dentină) (figura 9.2;9.3)– după ce pătrunde în DENTINĂ – îşi măreşte aria, lăţindu-se
brusc sub joncţiunea smalţ-dentină, luând forma de semilunară sau “U” culcat (figura
9.4;9.5)
 Radiotransparenţa prezintă nuanţe difuze – mai accentuată în zona superficială şi
centrală (unde sărurile s-au pierdut în totalitate), mai opacă spre dentina normală.
figura 9.2 - film cu aripioare PM-M – carii de smalţ [9]
figura 9.3 - film cu aripioare, PM-M - carii de smalţ [9]
figura 9.4 -secţiune OPG, PM-M - carii de figura 9.5 - incidenţă retroalveolară M –
dentină [9] carii de dentină [9]
110
figura 9.6 - secţiune OPG - carii dentare, obturaţii, corane de înveliş
parodontopatie marginală cronică [9]
 Pe film NU se poate determina limita dintre dentina ramolită şi cea normală – astfel
încât imaginea radiologică a cariei este mai mică decât caria în realitate (figura 9.7)
 Numai după ce dentina ramolită a fost curăţată mecanic, până în dentină sănătoasă –
imaginea radiologică a cariei coincide cu dimensiunea cariei
figura 9.7 - pe film NU se poate determina limita dintre dentina ramolită şi cea normală [9]
 Cariile superficiale ale smalţului NU apar întotdeauna pe radiografie – cele aproximale

pot fi mascate de fenomenul de “burn-out”; cele ocluzale fiind mascate de opacitatea
intensă a smalţului (figura 9.8)
figura 9.8 – incidenţă retroalveolară (stânga) - fenomenul de burn out; film cu aripiare
(dreapta) – carii sub obturaţii [9]
111
 Cariile feţelor vestibulare si a feţelor orale – sunt foarte uşor de depistat clinic, DAR
foarte greu decelabile pe radiografie – cele de smalţ – NU se evidenţiază; cele care
interesează şi dentina apar în stadiile incipiente ca transparenţe rotund-ovalare, pentru ca
ulterior să devină neregulate
 Cariile de COLET, de sub COROANELE de ÎNVELIŞ – sunt greu evidenţiabile clinic

datorită situării lor subgingivale, respectiv prezenţei tartrului dentar; pe radiografie –
radiotransparenţă rotund-ovalară. Cele aproximale pot fi mascate de “burn out” (DAR
conturul coletului se păstrează) – la carii lipsa de substanţă întrerupe continuitatea
conturului coletului (în lumină foarte puternică) (figura 9.9)
figura 9.9 - secţiune OPG – carii

dentare [9]
 Cariile de RĂDĂCINĂ – pot fi depistate numai pe radiografie – se dezvoltă în pungile

osoase din parodontopatii, prin expunerea cementului – apar ca transparenţe neomogene,
de formă neregulată (figura 9.10)
figura 9.10 - secţiune OPG, PM-M inferiori - carii de rădăcină [9]
 Cariile DINŢILOR INCLUŞI – se depistează exclusiv pe baza unei radiografii
 Cariile RECIDIVANTE şi SECUNDARE – apar sub şi în jurul obturaţiilor

vechi/coroanelor, ca urmare a eradicării incomplete a dentinei alterate, respectiv a aplicării
incorecte a obturaţiilor - radiografic - apar ca o transparenţă difuz conturată, contrastantă
faţă de obturaţiile radioopace, sau faţă de obturaţiile de bază (figura 9.11)
112
 Dacă obturaţia este transparentă – radiografic - existenţa unei margini imprecise a
cavităţii carioase, faţă de celelalte margini care sunt precise, nete prin preparare
figura 9.11 - secţiune OPG - carii secundare şi recidivante [9]
 DENTINA SECUNDARĂ – apare radiografie prin îngustarea camerei pulpare, care

indică deficienţe în formarea dentinei secundare odată cu trecerea anilor
 ABRAZIA – determinată de cauze psihice (bruxism), sau nonpsihice (tip masticator

frecător, musculatură puternică) – este uşor de determinat clinic, NU necesită examen
radiologic (decât din motive legale).
 radiografic – evidenţiază ştergerea, uniformizarea reliefului incizal şi ocluzal, şi
dispariţia opacităţii smalţului de la acest nivel (figura 9.12)
figura 9.12 - secţiune OPG - abrazii dentară [9]
 REZORBŢIA DENTARĂ – poate interesa rădăcina sau coroana

 Rezorbţia coroanei - se poate produce la dinţii incluşi – şi poate fi evidenţiată
numai radiologic (figura 9.13)
 Rezorbţia radiculară – există o rezorbţie fiziologică – a dinţilor temporali în
perioada de înlocuire (figura 9.14)
113
figura 9.13 – secţiune OPG, resorbţie figura 9.14 – secţiune OPG, resorbţie
coronară a unui dinte inclus [9] radiculară dentară normală [9]
 Rezorbţia radiculară - poate fi externă sau internă şi se evidenţiază numai radiografic

 Rezorbţia externă (periferică) – este urmarea traumelor de la nivelul
ligamentului periodontal (luxaţii dentare, replantări dentare)(figura 9.15) sau a presiunilor
exercitate de dinţi incluşi sau de tratamentele ortodontice (figura 9.16)
figura 9.15 - incidenţă retroalveolară IC superiori - figura 9.16 - incidenţă retroalveolară - resorbţie
resorbţie radiculară posttraumatică [9] radiculară ca urmare a presiunilor exercitate de
dinţii incluşi [9]
 Rezorbţia internă “granulomul intern Palazzi” – este rezultatul

traumatizării pulpei în cursul preparării dintelui – radiografic: transparenţe rotunde,
ovalare, bine conturate pe traiectul canalului radicular, mai rar la nivelul camerei pulpare
(figura 9.17;9.18)
figura 9.17 - incidenţă

retroalveolară, IC inferiori
(stânga), IC superiori (dreapta) -
granulom intern [9]
114
figura 9.18 -secţiune OPG, frontală
superioară - granulom intern [9]
 DENTICOLI (PULPOLIŢI) - determinaţi de degenerescenţa calcară a pulpei dentare –

radiografic apar ca RADIOOPACITĂŢI în camera pulpară, rotunde, cu margini nete, care
se suprapun parţial sau total peste transparenţa camerei pulpare (figura 9.19)
figura 9.19 – OPG pulpoliţi (denticoli) [9]
 PULPITELE = microorganismele de la nivelul cariei dentare au ajuns la nivelul pulpei

 radiografic – foarte greu evidenţiabil – conturul net al camerei pulpare şi canalului
radicular îşi pierd precizia
 radiografic – se evidenţiază întinderea cariei în suprafaţă şi profunzime, arătând
grosimea stratului de dentină dintre camera pulpară şi cavitatea carioasă, dar NU se
poate preciza dacă această dentină este normală sau patologică
 radiografic – se poate evidenţia şi zona de contiguitate a cariei cu camera pulpară,
în special la nivelul coarnelor pulpare = deschiderea camerei pulpare
 PARODONTITELE APICALE = microorganismele şi toxinele din gangrena dentară

ajung în spaţiul periodontal periapical
 examenul radiografic relevă modificări - osoase inflamatorii, degenerative; acute şi
cronice
 pe radiografie – apar modificări în momentul în care aproximativ 30% din
mineralizarea osului (a laminei dura şi a spongioasei) este distrusă = evidenţierea
procesului patologic periapical este posibilă la cca 5 – 7 zile de la debutul clinic al
fenomenelor inflamatorii
 modificările pe radiografie constau în:
1. lărgirea spaţiului periodontal
2. subţierea sau dispariţia laminei dura
3. modificarea trabeculaţiei osului periapical
115
a) PARODONTITELE APICALE - ACUTE
1. Parodontita acută congestivă – la 3 – 5 zile după debutul clinic, pe radiografie
apare o lărgire discretă şi difuză a spaţiului trabecular periapical (figura 9.20)
2. Parodontitele apicale supurate – transparenţă rotunjită în jurul apexului, fără
contur net, cu lamina dură ştearsă, care se pierde difuz în osul învecinat (figura 9.21)
figura 9.20 - incidenţă retroalveolară IL superiori figura 9.21 - incidenţă retroalveolară IL superior -
– parodontită apicală congestivă [9] parodontită apicală supurată [9]
b) PARODONTITELE APICALE - CRONICE

Radiofragic – în general – transparenţă intensă, bine vizibilă.
Pe măsură ce procesul se circumscrie, degenerând granulomatos – conturul devine mai net
În formele chistice – conturul este net, precis, eventual reprezentat de o linie radioopacă de
osteoscleroză (figura 9.22)
figura 9.22 - incidenţă retroalveolară IL

superior şi M inferior - parodontită
apicală cronică [9]
116
Radiografic – demarcaţia netă printr-o linie de condensare cu opacitate crescută denotă un
proces organizat, cu evoluţie lentă, cronică; un contur estompat, şters, respectiv pierderea
treptată a transparenţei procesului patologic în opacitatea osului din jur, arată un proces cu
caracter inflamator, cu evoluţie rapidă şi tendinţă extensivă (figura 9.23)
Pentru chisturile, granuloamele suprainfectate: linia conturului se estompează, osul

pierde din desenul trabecular (figura 9.24)
figura 9.23 - secţiune OPG, M inferiori - chist figura 9.24 - secţiune OPG, M inferiori - chist
radicular neinfectat radicular suprainfectat (contur imprecis
(contur net opac) [9] delimitat) [9]
► Radiografic – trebuiesc diferenţiate de:

- sinusul maxilar – concavitatea în sus, păstrat conturul şi lăţimea spaţiului
periodontal (figura 9.25 )
- gaura mentonieră – dificil – păstrarea conturului spaţiului periodontal (figura
9.26)
- dinţii cu apexul incomplet închis – apexul are aspect de pâlnie, lamina dură este
intactă, la distanţă de apex (figura 9.27)
figura 9.25- incidenţă retroalveolară, PM- M figura 9.26 - incidenţă retroalveolară PM

superiori, aspect radiografic normal al inferiori, aspect radiografic normal al găurii
sinusului maxilar [9] metoniere [9]
117
figura 9.27 –secţiune OPG, M inferiori, aspect
radiografic normal al mugurilor dentari [9]
Semiologie radiologica–PARODONTOPATIILE MARGINALE
 PARODONTITELE MARGINALE = afectarea componentelor ligamentului

periodontal de către factori septici, mecanici, toxici, iritativi, generali, distrofici
Forme de parodontite marginale

I. incipiente/superficiale (gingivite, parodontite superficiale);
II. avansate/profunde (parodontopatiile marginale cronice evolutive)
Examenul Radiografic
 pentru depistarea stadiului leziunilor osoase (incipiente, avansate)
 a spinelor iritative (tartru, obturaţii în “balcon”, coroane incorect adaptata)
I. Leziunile incipiente
1. Halistereza – osteoporoza septurilor osoase interdentare – transparenţă crescută.
Procesul este reversibil, se poate produce remineralizarea (= juvenilizare)
2. Triangulaţia marginală – dispariţia laminei dura şi lărgirea limbusului alveolar, care
se depărtează de dinte, apărând ca un mic crater circular în jurul coletului, între cement şi
limbusul alveolar = transparenţă triunghiulară cu baza spre coroană şi vârful spre apex.
Dispariţia ireversibilă a structurii osoase.(figura 9.28)
figura 9.28 - incidenţă retroalveolară C-PM -

triangulaţie marginală - dispariţia laminei
dura şi lărgirea limbusului alveolar [9]
3. Ciupirea de sept – este o formă incipientă a parodontopatiilor marginale cronice

profunde – radiografic – corticala osoasă de la nivelul vârfului septului interdentar este re-
zorbită, astfel încât spongioasa comunică direct cu părţile moi.(figura 9.29)
118
figura 9.29 - film cu aripioare - ciupire de sept [9]
II. Leziunile avansate

- reprezintă combinarea celor 3 forme, respectiv agravarea reciprocă
1. Rezorbţii orizontale – interesează grupe mari de dinţi sau arcadele în întregime
(figura 9.30;9.31)
figura 9.30 - film cu aripioare - resorbţie orizontală [9]
figura 9.31 – secţiune OPG - resorbţie orizontală [9]
2. Rezorbţii verticale – aspect de “pâlnie”, “chiuvetă” sau în “scară”, cu distrugerea

laminei dura în sens vertical (figura 9.32)
119
figura 9.32 – secţiune OPG - resorbţie verticale [9]
► Radiografiile – efectuate la 6 – 8 luni - permit urmărirea în timp a evoluţiei

procesului patologic, respectiv evaluarea tratamentelor efectuate
► Radiografiile – posibil măsurarea exactă a distrucţiei osoase -
PARODONTOGRAME
120
Capitolul X
SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A PATOLOGIEI
CHIRURGICALE ORO-MAXILO-FACIALE - 1 -
 CLASIFICARE
I.Infecţiile nespecifice ale oaselor maxilare
II.Traumatismele
III.Chisturile maxilare
IV.Tumori benigne maxilare
V.Tumori maligne maxilare
VI.Patologia glandelor salivare
 CLASIFICARE
I.Infecţiile nespecifice ale oaselor maxilare - osteomielitele
II.Traumatismele
1. Fracturile mandibulare
2. Fracturile etaj mijlociu al feţei – maxilar, malar
3. Traumatismele dento-alveolare
III.Chisturile maxilare
1. Odontogene
2. Neodontogene
IV.Tumori benigne maxilare

1. Tumori benigne osteogene
 osteomul
 condromul
 fibromul osifiant
 displazia fibroasă
2. Tumori benigne nonosteogene
 fibromul
 lezini cu celule gigante
 cherubismul
3. Tumori benigne odontogene
ameloblastomul
 odontomul
 cementomul
 dentinomul
V.Tumori maligne maxilare

1. Carcinoame
2. Sarcoame
VI.Patologia glandelor salivare

1. Litiaza salivară
2. Tumori benigne ale glandelor salivare
3. Tumori maligne ale glandelor salivare
4. Sialozele
121
INFECŢIILE NESPECIFICE ALE OASELOR MAXILARE =
OSTEOMIELITELE
 Proces infecţios extensiv a oaselor, care interesează medulara, sistemul hawersian,

corticala şi periostul maxilarelor
 Procesul poate avea o evoluţie acută, subacută, cronică. Frecvente sunt cele cu evoluţie
îndelungată, cu recidive după perioade îndelungate de linişte clinică
 Infecţiile maxilarelor reprezintă peste 50% din totalul afectărilor osoase. Apar la orice
vârstă, dar sunt mai frecvente în perioadele în care predomină complicaţiile cariilor şi
parodontopatiile (acestea fiind cele mai frecvente cauze ale infectării osoase)
Radiografic – pentru ca examenul radiografic să fie concludent – cel puţin 30-60% din
mineralizarea osoasă trebuie să fie distrusă – la 6 – 8 zile de la debutul fenomenelor clinice
!!!Înainte de această perioadă – se observă: lărgirea spaţiilor trabeculare, cu discretă
transparenţă (figura 10.1)
figura 10.1 - incidenţă de mandibulă

defilată a ramului vertical - osteomielită
înainte de perioada de stare [9]
Radiografic – în perioada de stare – imaginea este caracteristică: structura trabeculară este

dispărută, fiind înlocuită de o alternanţă neregulată de zone condensate şi transparente, fără
limite precise între ele – aspect de: “os pătat”, “os marmorat”, “miez de pâine” (figura
10.2)
figura 10.2 - incidenţă de mandibulă defilată

a ramului vertical – osteomielită în perioada
de stare - os pătat, os marmorat, miez de
pâine [9]
122
 Dacă procesul continuă – se produce necroza osoasă (etapă de sechestrare) - zonele de
radiotransparenţă confluează şi tind să delimiteze, să sechestreze osul necrozat – aspect de
os condensat, înconjurat de o zonă de transparenţă (figura 10.3)
figura 10.3 - incidenţă de mandibulă defilată - osteomielită - etapa de

sechestrare [9, 11]
 După eliminarea sechestrului (spontană sau chirurgicală) – la periferia zonei de

transparenţă apare regenerearea osoasă, care va duce la dispariţia geodelor şi refacerea
desenului trabecular normal
 Se poate observa şi fractura în os patologic, prin reducerea rezistenţei osului prin
distrucţia şi necroza osoasă (figura 10.4)
figura 10.4 – incidenţă de mandibulă

defilată pentru ramul vertical - aspectul
radiografic al osteomielitei - fractură în
os patologic [9]
II. TRAUMATISMELE
 Extremitatea cefalică este foarte expusă, astfel încât traumatismele maxilo-faciale sunt
frecvente fie ca leziuni izolate, fie în cadrul unor politraumatisme
 Etiopatogenie – accidente de circulaţie, agresiuni, accidente sportive, de muncă, de
joacă, accidente medicale, lovituri de animale ect. Pot fi produse de corpuri contondente
(maşină, bâtă, dulap,etc.), tăioase (cuţit, elevator, freze, turbină, etc.), arme de foc, pumn,
picior, corn de vacă, copită de cal etc.
1. Fracturi mandibulare
2. Fracturi etaj mijlociu al feţei – maxilar, malar
3. Traumatisme dento-alveolare
123
1. Fracturile mandibulare
 Reprezintă aprozimativ 3% din totalul fracturilor osoase; dar aproximativ 70-80%
din fracturile extremităţii cefalice. Bărbaţii sunt mai frecvent afectaţi (80% - agresiuni,
accidente rutiere, sportive); la vârsta de 20 – 40 ani
 Mandibula fiind un os proeminent este expusă traumatismelor directe – iar forma
dublu încurbată, dinţii implantaţi în porţiunea orizontală, colul mandibulei, respectiv
inserţiile musculare cu acţiune antagonică (coborâtori, ridicători) - explică frecvenţa unor
localizări, orientarea liniilor de fractură, deplasarea primară şi secunda-ră a fragmentelor
fracturate.
 Pot fi: unice, multiple, cominutive
 Se pot asocia cu traumatisme dento-alveolarea, ale complexului maxilo-malar; a
craniului sau a altor oase
!!! Radiografia – indispensabil pentru diagnostic şi tratament !!!
 Incidenţe
 radiografie de mandibulă defilată pentru corpul mandibulei
 radiografie de mandibula defilată pentru ramul ascendent
 OPG – pentru toată mandibula sau pentru articulaţia temporo-mandibulară
 film muşcat inferior
 incidenţă Schuller pentru condili
 retroalveolare
 Linia / liniile de fractură – radiotransparenţe liniare, sau zimţate; cu diverse direcţii.
(figura 10.5;10.6)
figura 10.5 - incidenţă de mandibulă

defilată, regiunea retromolară inferioară -
fractură mandibulară [11]
figura 10.6 - secţiune OPG, PM inferiori -

fractură mandibulară în lambda [9]
124
 Pot fi unice, duble, triple, multiple, cominutive (figura 10.7)
figura 10.7 - OPG - fractură mandibulară

[11]
 În cazul existenţei mai multor linii de fractură – acestea delimitează între ele
fragmente osoase intermediare (exemplu “fractură în lambda”)- care pot rămâne pe loc
sau se pot deplasa între ele (figura 10.8)
figura 10.8 - OPG, PM inferiori - fracturi mandibulare în lambda [11, 9]
 Localizarea liniilor de fractură – mediană, para-mediană, laterală (corpul

mandibulei), angulară, pe ramul ascendent, subcondiliană (figura 10.15;10.16;10.17), de
apofiză coronoidă (figura 10.9)
figura 10.9 - schema localizării liniilor de fractură [9]
Întreruperea continuităţii corticalei osoase – la nivelul bazilarei mandibulei, marginii

posterioare a mandibulei, laminei dura a alveolelor dentare (figura 10.10)
125
figura 10.10 -secţine OPG, PM-M
inferiori - fractură mandibulară -
întreruperea continuităţii corticalei
osoase [9]
 Relaţia dintre fragmentele fracturate – acestea pot rămâne în aceeaşi relaţie spaţială sau
se pot produce deplasări ale fragmentelor, în toate cele 3 planuri ale spaţiului – datorită
acţiunii agentului vulnerant + acţiunii musculaturii inserate pe mandibulă (figura 10.11)
figura 10.11 - OPG, PM inferiori - fracturi mandibulare cu deplasarea

fragmentelor de fractură [11]
 Astfel fragmentele pot fi : (figura 10.12)

 ascensionate de musculatura ridicătoare a mandibulei
 tracţionate în jos de cea coborâtoare
 între fragmente poate apare un diastazis (spaţiu)
 fragmentele pot fi suprapuse - “telescopate” , “încălecate”
126
figura 10.12 - schema relaţiei dintre fragmentele fracturate [9]
 Interesarea canalului mandibular / găurii mentoniere – în fracturile ramului din

regiunea premolarilor, molarilor– soldate cu tulburări de sensibilitate (hipo-, hiper-, an-,
parestezie)
 Leziuni traumatice asociate dento-alveolare – fracturi dentare, luxaţii dentare,
fracturi alveolare – coexistă frecvent cu fracturile mandibulare din porţiunea dentată
 Tulburări de ocluzie produse prin deplasarea fragmentelor – sunt deasemenea
frecvente (figura 10.13)
 Corectitudinea imobilizării – se verifică prin observarea refacerii conturului
mandibular, respectiv a ocluziei (figura 10.14)
 Evoluţia procesului de vindecare osoasă - prin evidenţierea organizării calusului (a
osului de neoformaţie), respectiv complicaţiile – apariţia de osteomielite
figura 10.13 - aspectul clinic al unei

fracturi mandibulare [11]
127
figura 10.14 - OPG, regiune premolară inferioară - fractură
mandibulară şi imobilizare corectă [11]
figura 10.15 - OPG pentru articulaţia

temporo-mandibulară (bilateral) -
fractură subcondiliană [11]
figura 10.16 – secţiune OPG - figura 10.17 - incidenţă Parma -

articulaţie temporo-mandibulară – articulaţie temporo-mandibulară -
fractura capului condilului [9] fractură subcondiliană [11]
128
2. Fracturile etajului mijlociu al feţei
 Etajul mijociu – este format dintr-un complex de oase – maxilare, malare, nazale,
etmoid, lacrimale, sfenoid, vomer
 De aceea - fracturile de la acest nivel vor interesa mai multe oase de o dată
 Clasificare
a) fracturi ale etajului mijlociu
b) fracturi maxilo-malare
c) ale piramidei nazale
 Deoarece la acest nivel sunt localizate şi sinusurile paranazale (maxilare, etmoidale,

frontale, sfenoidal) – fracturile se vor asocia cu lezarea pereţilor acestora, manifestată
clinic şi radiografic prin prezenţa de hemosinus (= opacefiere)
 Incidenţe utilizate
 craniu postero-anterioară
 profil de craniu
 semiaxială
 axială
 OPG pentru sinusurile maxilare
 CT
 Radiografic – va evidenţia: liniile de fractură, oasele interesate, deplasarea fragmentelor,

hemosinusul (opacefierea sinusurilor determinată de prezenţa sângelui în sinus)
 Radiografia este dificil de interpretat datorită varietăţii şi multitudinii structurilor
interesate, precum şi a suprapunerii acestora pe imaginea radiografică
a) Fracturile etajului mijlociu al feţei (figura 10.18)
129
1. Fracturile Le Fort I
2. Fracturile Le Fort II
3. Fracturile Le Fort III
4. Fracturile sagitale (mediene, parame-
diene)
5. Fracturi complexe şi combinate
figura 10.18 - fracturile etajului mijlociu al feţei [9]

1. Fracturile Le Fort I (= orizontale inferioare)(figura 10.18) – linia de fractură trece
prin peretele extern al foselor nazale, se orientează orizontal spre posterior pe deasupra
apexului dinţilor, interesează porţiunea inferioară a apofizelor pterigoide, vomerul –
desprinde complet potcoava maxilară şi bolta palatină de restul masivului facial
2. Fracturile Le Fort II (= orizontale mijlocii) (figura 10.18)– linia de fractură este

oblică în jos şi înapoi, trece prin oasele nazale, apofiza ascendentă a maxilarelor, oasele
lacrimale, marginea inferioară a orbitei (la nivelul găurii infraorbitare), coboară oblic spre
distal pe peretele antero-lateral al maxilarului, apoi pe sub osul zigomatic pe tuberozitate şi
1/3 mijlocie a apofizelor pterigoide, peretele lateral al fosei nazale între meatul inferior şi
mijlociu, vomerul şi septul cartilag.
= maxilarul este desprins de craniu
= disjuncţie cranio-facială joasă
3. Fracturile Le Fort III (= orizontale superioare)(figura 10.18) – linia de fractură

trece prin joncţiunea fronto-nazală, apofiza ascendentă a maxilarului, oasele lacrimale,
porţiunile orbitare ale etmoidului, peretele intern şi posterior al orbitei până la fanta sfeno-
maxilară, peretele superior al orbitei prin sutura fronto-malară,apofiza pterigoidă la inserţia
pe corpul sfenoidului, arcada temporo-zigomatice, lama perpendiculară a etmoidului,
= desprinderea completă a masiv facial de baza craniului
= disjuncţie cranio-facială înaltă
figura 10.18 - fracturile etajului mijlociu al feţei - fracturi Le

Fort I, II, III []
figura 10.18 - fracturile etajului mijlociu al feţei -
fracturi Le Fort II (stânga), III (dreapta) [9]
b) Fracturile maxilo-malare
 Interesează porţiunea laterală a etajului mijlociu al feţei
 Clasificare
 fracturi anteioare (orbito-sinusale)
 fracturi posterioare (de arcadă zigomatico-temporală)
 combinate (anterioare şi posterioare)
 Incidenţe radiologice
 axială
 semiaxială Hirtz
 Radiografic – evidenţiază traseul liniilor de fractură, deplasarea fragmentelor
fracturate; hemosinusul maxilar
1. Fracturile orbito-sinusale (figura 10.19)– Radiografic: linia de fractură trece prin

marginea inferioară a orbitei, de obicei prin sutura zigomatico-maxilară, podeaua orbitei,
peretele antero-lateral al sinusului, coboară oblic pe sub zigomatic, prin creasta
zigomatico-alveolară, urcă prin suturile zigomatico-temporale şi zigomatico-frontală =
desprinde întregul malar de pe etajul mijlociu al feţei
figura 10.19 - fracturile etajului mijlociu al feţei – fracturile maxilo-malare (orbito-sinusale) []

figura 10.19 –CT, secţiune orizontală – fracturile maxilo-malare (orbito-sinusale) [11]
2. Fracturile arcadei zigomatico-temporale (figura 10.20)– Radiografic: linii de fractură

unice, duble, triple – fragmentul fracturat se înfundă în “U”, sau “V”
figura 10.20 - fracturile etajului mijlociu al feţei – fracturi de arcadă

zigomatico-temporală []
3. Traumatisme dento-alveolare
 Etiopatogenie – agresiuni, accidente de circulaţie, de sport, căderi accidentale – cei
mai expuşi sunt dinţii frontali superiori, inferiori
 Clasificare
 luxaţii dentare
 fracturi dentare
 fracturi alveolare
 combinaţiile acestora
 combinate cu fracturile maxilarelor
 Incidenţe radiologice utilizate
 retroalveolare Dieck
 ocluzale
 mandibulă defilată
 OPG
a) Luxaţiile dentare
 Etiopatogenie – aceeaşi factori etiopatogenici – dar şi acte medicale (extracţii,
intubarea bolnavilor în anestezire generală) – cei mai expuşi sunt dinţii frontali superiori,
inferiori
 Luxaţiile (figura 10.21) pot fi
 parţiale (dinţii fiind luxaţi – vestibular, oral, intruzaţi sau în supraocluzie)
 totale (cu avulsia dinţilor)
 Pe radiografie – se observă: lărgirea, îngustarea spaţiului periodontal al dintelui
luxat (pe toată lungimea, numai apical, mezial sau distal); alveola goală (în luxaţiile
totale); poziţia dintelui luxat (intruzat / mobilizat spre coronar, vestibular/oral,
medial/distal)
figura 10.21 - schema luxaţiilor dentare – lărgirea spaţiului (mijloc), îngustarea

spaţiului periodontal (dreapta) [9]
figura 10.21 - incidenţă retroalveolară, IC superior - luxaţie dentară

1.1 [9]
b) Fracturi dentare
 Pot apare izolate, sau pot coexista cu celelalte leziuni traumatice dento-alveolare şi
maxilare
 Etiopatogenie – aceeaşi factori + tratamentele stomatologice şi accidentele acestora
(extracţii, rezecţii)
 Fracturile (figura 10.22) pot interesa: coroana (smalţul; smalţ + dentină; coroana în
totalitate = decapitarea coroanei)(figura10.23); rădăcina (în 1/3 coronară, mijlocie,
apicală); dintele în totalitate prin fracturile longitudinale (figura 10.24;10.25;10.26)
 Pe radiografie – se observă: linia de fractură, deplasarea fragmentelor dentare,
avulsia unor fragmente dentare
figura 10.22 - schema fracturilor dentare – relaţia dintre cele două fragmente –
spaţiere (stânga), nedislocate (mijloc), telescopate (dreapta) [9]
figura 10.23 - incidenţă figura 10.24 - incidenţă figura 10.25 - incidenţă

retroalveolară, IC superiror - retroalveolară IC superior - retroalveolară IC inferior –
fractură coronară ce fractură radiculară orizontală fractură radiculară
afectează smalţul şi dentina în 1/3 mijlocie radiculară longitudinală (3.1) [9]
(1.1, 2.1) [9] (2.1) [9]
figura 10.26 - incidenţă retroalveolară M inferior -
fractură radiculară în 1/3 coronară şi parodontită
apicală cronică [9]
c) Fracturile crestei alveolare (figura 10.27 )

 În majoritatea cazurilor se însoţesc
de fracturi / luxaţii dentare; şi frecvent se
asociază fracturilor maxilare
 Radiografic – evidenţiază liniile de
fractură alveolară, deplasarea
fragmentului alveolar, luxaţiile şi
deplasările dentare, fracturile dentare
figura 10.27 - incidenţă retreoalveolară - IC

superior - fractură de creastă alveolară (2.1) [9]
III. CHISTURILE MAXILARE - clasificare
A. Chisturi odontogene
1. Chisturi radiculare – apicale; laterale
2. Chisturi periodontale
3. Chisturi de dezvoltare – folicular, de erupţie, lateral parodontal, primordial,
keratochistul
4. Chisturile reziduale
B. Chisturi neodontogene
1. Chistul nazo-palatin
2. Chisturile mediene – alveolar median; palatin median
3. Chistul median mandibular
C. Pseudochisturi
1. Chistul solitar
2. Chistul anevrismal
3. Chistul esenţial
III. CHISTURILE MAXILARE

 Cavităţi în os, delimitate de o membrană epitelială şi având un conţinut (serocitrin)
 Rdiografic – apar ca transparenţe rotund-ovalare, bine delimitate de o linie opacă
 Prin suprainfectare conturul îşi pierde netitatea (10.28)
figura 10.28 – secţiune OPG, PM inferior - chist maxilar neinfectat ( stânga), respectiv
suprainfectat ( dreapta) [9]
Chisturi odontogene
1. Chisturi radiculare – apicale; laterale
 Se formează în jurul apexului unui dinte (cele apicale); sau la nivelul unui canal
accesor (cele laterale)
 Iau naştere din resturi epiteliale Mallassez sau ale tecii Hertwig, ca urmare a unor
inflamaţii
 Prin creştere marcată – pot disloca structurile de vecinătate
 Radiografic - Rădăcina se proiectează pe cavitatea chistică (figura
10.29;10.30;10.31)
figura 10.29 schema localizări chisturilor

radiculare - apicale şi laterale [9]
figura 10.30, incidenţe retroalveolare - chisturi radiculare – 2.5
( stânga), 2.5 (mijloc), 2.2 (dreapta) [9]
10.31 - film muşcat superior - chist

radicular [9]
3. Chisturi de dezvoltare – folicular, de erupţie, lateral parodontal, primordial
(kerato-chistul)
 Se dezvoltă din: - lama dentară (chistul primordial) sau din - epiteliul organului
smalţului a mugurilor dinţilor pemanenţi sau supranumerari – posibil cauzat de diverse
microtraumatisme
 Chistul primordial (figura 10.32;10.33) – apare prin degenerescenţa lamei dentare,
înainte de a se fi format structurile dentare dure, în locul mugurelui unui dinţi permaneţi
sau supranumerar, cel mai frecvent în unghiul mandibulei.
figura 10.32 - schema localizarii chisturilor

primordiale [9]
figura 10.33 - OPG - chisturi de dezvoltare - chistul primordial [9]
 Keratochistul – chisturile ale căror epiteliu produc keratină

- localizarea predilectă este în regiunea incisiv canin maxilară şi mandibulară; respectiv
în regiunea molară mandibulară mandibulară (figura 10.34)
- cu timpul – keratochisturile pot dezvolta leziuni satelite
figura 10.34 - schema localizării
keratochisturilor [9]
figura 10.35 - OPG,

regiunea incisiv canin
maxilară şi mandibulară;
respectiv în regiunea
molară mandibulară,
aspecte radiografice ale
keratochisturilor []
figura 10.36 - OPG, regiunea molară mandibulară - keratochist [11]

figura 10.37 - regiunea molară
mandibulară dreaptă, aspectul
intraoperator al unui keratochist [11]
figura 10.38 - deformarea regiunii molare

mandibulare de partea dreptă prin chist
mandibular [11]
figura 10.39 - OPG, regiunea molară mandibulară dreapt - keratochist [11]
 Chistul folicular (= dentiger = pericoronar) – se dezvoltă din organul adamantin, în jurul

unei coroane dentare în formare, la dinţii rămaşi în incluzie (molarul inferior, caninul
superior, molarul 3 superior, caninul inferior) (figura 10.40)
- apare mai frecvent la tineri; aproximativ 70% sexul masculin, 30% sexul feminin; în
aproximativ 57% evoluează în mandibulă
figura 10.40 - schema localizarii chisturilor foliculare

(dentiger=pericoronar) [9]
- Radiografic – Radiotransparenţă uniformă, bine delimitată de o linie opacă, ce înconjură

coroana unui dinte inclus, inserându-se la nivelul coletului acestuia (figura 10.41)
figura 10.41 - incidenţă retroalveolară - M3 inclus

cu chist folicular [9]
figura 10.42.a - OPG, M3 inclus - chisturi foliculare [9]
figura 10.42.b - OPG, regiune frontală superioară - chist folicular la 2.2

inclus [9]
4.Chistul rezidual - apare în locul unui dinte extras, la care NU s-a îndepărtat
granulomul / chistul periapical odată cu dintele, acesta continuând să se dezvolte
Radiografic – radiotranspareţă bine delimitată în locul unui dinte extras; poate prin creştere
să includă secundar rădăcinile dinţilor vecini (figura 10.43.a,10.43.b)
figura 10.43.a – secţiune OPG - chist rezidual 3.5 (stânga), 1.5 (dreapta) [9]
figura 10.43.b – secţiune mandibulă defilată - chist rezidual regiune molară [9]
Chisturi neodontogene (= chisturi fisurale) – sunt proprii maxilarelor, se dezvoltă din

epiteliul canalului nazo-palatin sau epiteliile mugurilor oaselor maxilare, epitelii care
dispar în cursul dezvoltării embrionare prin alipirea mugurilor – iniţial NU au relaţii cu
dinţii
1. Chistul nazo-palatin (al canalului nazo-incisiv) (figura 10.44)

2. Chistul globulo-maxilar (figura 10.45)
3. Chisturile mediene – alveolar median; palatin median (figura 10.44)
4. Chistul median mandibular (figura 10.46)
figura 10.44 schema localizarii chisturilor neodontogene - chist nazo-palatin (A),

chist palatin median (B) [9]
figura 10.45 schema localizării figura 10.46 schema localizării
chisturilor neodontogene - chistul chisturilor neodontogene - chistul
glodulo-maxilar [9] median mandibular [9]
1.Chistul nazo-palatin (= median anterior al palatului = nazo-incisiv) –se dezvoltă în

porţiunea mediană a palatului, între rădăcinile incisivilor centrali
- prin creştere determină divergenţa rădăcinilor incisivilor centrali; secundar poate
produce afectarea pulpară
- radiologic – transparenţă “inimă de carte”(figura 10.47) sau “măr” (figura 10.48)
figura 10.47 - incidenţă retroalveolară IC figura 10.48 - film ocluzal superior, IC

superiori - chist nazo- palatin – „inimă de superiori - chist nazo-palatin
carte”[9] – „ măr” [9]
2. Chistul globulo-maxilar – se dezvoltă din epiteliile mugurilor maxilar şi nazal intern,

între incisivul lateral şi canin; produce divergenţa rădăcinilor, respectiv convergenţa
coroanelor; poate cauza necroza pulpară la aceşti dinţi (figura 10.49)
3. Chist median – alveolar (anterior) – se dezvoltă pe linie mediană a suturii palatine

(figura 10.50)
figura 10.49 – secţiune OPG - chisturi globulo-maxilare bilaterale
[9]
figura 10.50 - film ocluzal- chist median alvolar (anterior) [9]
Pseudochisturi sunt cavităţi intraosoase care nu sunt delimitate de epiteliu, au localizare

predilectă în alte regiuni ale scheletului.
 sunt produse de:
 traumatisme
 hemoragii la nivelul măduvei hematogene endoosoase
 tulburări locale circulatorii cu rezorbţii osoase
 pot apărea ca procese reparative după extirparea de tumori osoase
!!! radiografic – dau zonă de transparenţă uniformă, bine delimitată,

dar fără linie opacă !!!
1. Chistul solitar
2. Chistul anevrismal
3. Chistul esenţial (= lacuna esenţială)
1.Chistul solitar (= traumatic) - apare după traumatisme. La deschiderea chirurgicală – se

constată prezenţa unei cavităţi osoase goale (fără conţinut) (figura 10.51;10.52)
figura 10.51 - schema localizării chisturilor solitare [9]
figura 10.52.a – secţiune OPG - chist solitar figura 10.52.b – secţiune OPG - chist solitar
[9] [9]
figura 10.52.c - incidenţă retroalveolară, IC

inferiori - chist solitar [9]
2. Chistul anevrismal - apare la băieţi, 11 – 15 ani, în corpul mandibulei; conţine ţesut

fibros şi calcefieri
- radiografic – transparenţă marcată care deformează şi subţiază bazilara mandibulei,
respectiv incorporează canalul mandibular (figura 10.53)
figura 10.53 - schema localizării chisturilor anevrismale [9]
3. Chistul esenţial (= lacuna esenţială) – origine necunoscută, localizat de obicei pe faţa

linguală a mandibulei, înaintea unghiului, sub canalul mandibular.
- radiografic – transparenţă delimitată de o linie opacă; în funcţie de incidenţă – bazilara
mandibulei poate apărea îngroşată sau din contră – absentă (prin efectul tangenţial) (figura
10.54)
figura 10.54.a - schema localizării chisturilor esenţiale (lacuna esenţială) [9]
figura 10.54.b - secţiune de incidenţă de

mandibulă defilată, M inferior - lacună
esenţială (prin efectul tangenţial) [9]
IV. TUMORI BENIGNE MAXILARE
1. Tumori benigne osteogene

 osteomul
 condromul
 fibromul osifiant
 displazia fibroasă
2. Tumori benigne nonosteogene

 fibromul
 leziuni cu celule gigante
 cherubismul
3. Tumori benigne odontogene

 ameloblastomul
 cementomul
 odontomul
 dentinomul
1. Tumori benigne osteogene = tumori benigne producătoare de ţesut osos - osteomul,

condromul, fibromul osifiant, displazia fibroasă
a) OSTEOMUL
 Tumoră benignă din os matur- spongios, compact, mixt
 Localizat mai frecvent la craniu; la maxilare – superior (pe faţa anterioară spre
orbită şi zigomatic); mandibulă (ram ascendent, condil, coronoidă)
 Predilect la adulţii tineri – până la 30 ani dar şi la 70 ani
 Clinic – 2 forme – periferice şi centrale; unice şi multiple
 Radiografic - opacitate netă, bine delimitată de o linie transparentă (mem-

brana osteogenă) (figura 10.55;10.56;10.57;10.58)
figura 10.55 - film mişcat inferior, figura 10.56 - secţiune de incidenţă de

regiune frontală inferioară - mandibulă defilată, osteom în regiunea unghiului
osteom [9] mandibular [9]
figura 10.57 – secţiune OPG, osteom între 3.5-3.6 (stânga); osteoame multiple în
regiunea molară şi a ramului ascendent mandibular (dreapta) [9]
figura 10.58 – secţiune incidenţă retroalveolară, regiune molară

inferioară - osteom [9]
b) CONDROMUL
 Tumoră benignă rară, formată din ţesut cartilaginos matur, dispus în blocuri
compacte, sau conţinând microchisturi cu lichid filant, vâscos)
 La orice vârstă, fără predilecţie pe sexe
 Clinic – în mandibulă – zona simfizară, condil, coronoidă; în maxilar – zona
canalului incisiv, apofiza malară, palat, pe creasta alveolară, din cartilajele nazale;
excepţional în ţesuturi moi – limbă, parotidă, amigdale
 Majoritatea
 periferice = pericondrom – vizibile din stadii incipiente
 centrale – encondroame – decelabile de obicei accidental prin radiografie
(mai rar)
 Radiografic - radiotransparenţă neregulată (asemănătoare unui chist) sau

pătată la nivelul osului. Dinţii adiacenţi pot suferi rizaliză datorită potenţialului
distructiv al tumorii (figura 10.59;10.60)
 Capacitate mare de malignizare – din 10 condroame – 7 se transformă malign în

condro-sarcom
figura 10.59 – OPG pentru articulaţia temporo-
mandibulară - condrom [9]
figura 10.60 - incidenţă supraoccipito-

frontală (PA) - condrom localizat la nivelul
ramului orizontal mandibular [9]
c) FIBROMUL OSIFIANT
 Fibroblastom central = leziune benignă format din os, cement, ţesut fibros – posibil
origine la nivelul ligament periodontal, care conţine celule cu potenţial de transformare în
os, cement, ţ fibros
 Preponderent – sexul feminin; tinere
 Clinic – unii:
 predilecţie pentru mandibulă;
 pentru maxilar (regiunea premolară, molară)
 Radiografic - aspect variabil în funcţie de localizare, formă, mărime:

- radiotransparenţă bine conturată, cu travee sau zone radioopace –
poate semăna cu un chist, dar conţine insule de ţesut osos
- radioopacitate pe măsură ce ţesutul fibros se osifică (figura 10.61;10.62)
figura 10.61 – CT - fibrom osifiant [9]
figura 10.62 - secţiune de incidenţă de mandibulă defilată, M

inferiori - fibrom osifiant [9]
d) DISPLAZIA FIBROASĂ
 leziune (displazie) fibroosoasă benignă = înlocuirea ţesutului osos cu ţesut fibros
(LICHTENSTEIN , JAFFE 1942) – cu 2 forme clinice: monoostotică – la oasele feţei;
poliostotică – în afara feţei şi la alte oase (figura 10.66)
 predilect – adolescenti, adulţi tineri; dar şi în copilărie – probabil congenital; prepon-
derent la femei
 clinic – mai frecvent la maxilar ca la mandibulă
 capacitate de malignizare !!!
 Radiografic - evidenţiază o modificare DIFUZĂ, fără delimitare netă faţă de osul

din jur, care deformează osul (figura 10.63;10.64)
- la maxilar – densificarea sinusului maxilar = opacefiere şi contur imprecis
al crestei alveolare, palatului, zigomaticului
- la mandibulă – aspectul depinde de gradul de fibrozare şi calcicefiere a
ţesutului osos:
- radiotransparenţă ce conţine insule calcificate de os;
- radioopacitate “coajă de portocală”, “ground glass”
figura 10.63 - incidenţă supraoccipito-alveolară (de sinusuri paranazale) - displazie
fibroasă maxilar superior stâng şi opacifierea sinusului maxilar [9]
figura 10.64 - secţiune de incidenţă de mandibulă defilată, regiunea ramului

orizontal şi a unghiului mandibular - displazie fibroasă mandibulară – aspecte
variate de la opacitete (stânga), transparenţă (dreapta) [9]
figura 10.65 - incidenţă supraoccipito-frontală (postero-anterioară) -
displazie fibroasă mandibulară [9]
figura 10.66 - incidenţă panoramică ( stânga) şi radiografie de tibie-femur (dreapta) -

displazie fibroasă forma poliostotică – Sindromul ALBRICHT [9]
2. Tumori benigne nonosteogene = tumori în care osul este înlocuit cu alte ţesuturi -
fibromul, leziuni cu celule gigante, cherubismul
a) FIBROMUL
 tumoră derivată din mezenchimul osului (ţesut conjunctiv) – periost, fibroblaste,
colagen
 apare - la sexul masculin sau feminin; la naştere, copii, tineri, adulţi. Predilecţie –
pentru mandibulă; rar la maxilar. Unele se pot asocia şi cu afectarea oaselor lungi ( fibrom
neosifiant)
 radiografic - transparenţă, înconjurată de o margine subţire de os sclerotic;

există şi leziuni multiloculare; frecvent rezorbţii radiculare a dinţilor din zona
afectată (10.67;10.68)
figura 10.67 – secţiune OPG, M inferiori - fibrom [9]
figura 10.68 - OPG pentru

articulaţia temporo-mandibulară -
fibrom [9]
b) LEZIUNI CU CELULE GIGANTE

 granulom central cu celule gigante leziune proliferativă rezultată după
microtraumatisme cronice, pe un fond vascular deficitar, care conţine celule gigante
multinucleate, hemosiderină, +/- trabecule fine de ţesut osteoid
 clinic – mai frecvent la mandibulă (figura 10.69;10.70)
figura 10.69 - aspect clinic al unei leziuni cu celule gigante [11]

figura 10.70 - incidenţă panoramică - leziune cu celule gigante [11]
figura 10.71 -CT secţiune orizontală – leziune cu celule gigante maxilar

superior stâng [11]
figura 10.72 – CT secţiune orizontală – leziune cu celule gigante maxilar

superior stâng (substanţă de contrast) [11]
radiografic – transparenţă multiloculară, fin septată (“fagure de miere”) =
asemănătoare ameloblastomului
figura 10.73 - aspectul clinic al unui leziuni cu celule cu gigante [11]
C) CHERUBISMUL
 leziuni cu celule gigante ce interesează mandibula şi maxilarul, cu caracter familial,
genetic
 dedebut la 14 – 15 luni – cu facies “bucălat “ (de heruvimi) – cu deformare progresivă,
bilaterală a etajului inferior al feţei (regiunile posterioare ale mandibulei) + afectarea
maxilarului în regiunea podelei orbitei, regiunilor tuberozitare = aspect caracteristic de
cherubism. Devine manifestă la 2 – 4 – 5 ani = lărgire masivă, boselată a maxilarelor – “ro-
tunjirea feţei”
 radiografic = caracteristic pentru cherubism = aspect de lărgire globală a

maxilarului şi mandibulei (figura 10.69)
 radiografic - transparenţă multiloculară, septată - bilaterală în corpul şi unghiul
mandibulei è se extinde în ramurile mandibulei (cu excepţia condililor). Corticalele
sunt: subţiate, suflate sau lipsesc (figura 10.74)
figura 10.74 - film ocluzal inferior unilateral, M

inferior- cherubism [9]
figura 10.75 - incidenţă latero-laterală (profil) de craniu - cherubism [9]
3. Tumori benigne odontogene – provin din ţesuturile mugurelui dentar, în diferite faze ale
odontogenezei - ameloblastomul, odontomul, cementomul, dentinomul
 in general sunt rare; majoritatea au creştere lentă, dar există şi forme agresive
 localizare predilectă în mandibulă, de obicei asociate cu dinţi incluşi
 majoritatea sunt intraosoase, dar există şi forme extraosoase (periferice)
a) AMELOBLASTOMUL = ADAMANTINOMUL
 cea mai frecventă tumoră odontogenă, în marea majoritate a cazurilor benignă, dar poate
evolua şi malign. Reprezintă cca 1% din tumorile şi chisturile maxilarelor
 clinic – apare cel mai frecvent între 20 – 50 ani (dar şi 1 lună – 98 ani); localizare pre-
dilectă – mandibulă (78 – 90%); rar la maxilar (în regiunea tuberozităţii).
 apare sub 3 forme: solid, chistic, mixt
 radiografic – aspectul variază în funcţie de mărimea tumorii- transparenţă

multiloculară – cel mai frecvent = spaţii chistice numeroase, bine delimitate între ele,
dând aspect caracteristic: “baloane de săpun”, sau “fagure de miere” (figura
10.76;10.77)
figura 10.76 - incidenţă de mandibulă defilată - ameloblastom – „baloane de săpun” [9]

inferiori – ameloblastom - „fagure de miere”
[9]
 radiografic - aspectul variază în funcţie de mărimea tumorii (!!!!) (figura 10.78)

- transparenţă unioculară – voluminoasă, cu contur net
- tablele osoase sunt deformate, subţiate “suflate”, dispărute
- dinţii sunt deplasaţi, prezintă rizaliză
- frecvent transparenţa se asociază cu un dinte inclus
figura 10.78 -secţiuni OPG, M inferiori - ameloglastom -

„baloane de săpun” şi” fagure de miere” [9]
b) ODONTOMUL
 tumoră benignă a ţesuturilor dentare dure; asimptomatic, descoperit întâmplător (în
urma unor radiografii dentare) există 2 forme complex şi compus
a) Odontom compus – cel mai frecvent; structuri dentare asemănătoare dinţilor,
dar în diferite stadii de evoluţie. Formează un conglomerat de dinţi “pitici” (până la 2000
dinţi) înconjurat de o capsulă fibro-conjunctivă; apare la 20 – 30 ani; predilect maxilar
regiunea incisiv-canin
 Radiografic - caracteristic – conglomerat de opacităţi multiple, (cu aspectul unor

dinţi mici şi malformaţi), bine delimitat de o linie transparentă (capsula) (figura
10.79)
 Opacităţile pot fi legate de rădăcină sau izolate (aspect lobulat = contur cu “ţepi”)
figura 10.79 - incidenţă retroalveolară, IC inferiori (stânga), superiori (dreapta) -

odontoame compuse [7]
b) Odontom - complex – ţesuturi dentare dure cu dispoziţie dezordonată, care

seamănă mai puţin cu dinţii + ţesut moale reprezentat de folicului dentar (care are tendinţă
de transformare chistică sau ameloblastică). Clinic – la aproximativ 30 ani, mase
calcificate neregulate de 1 – 5 cm, preferenţial în regiunile molarului 2, molarului 3, aso-
ciate frecvent cu chisturi dentigere (figura 10.80)
figura 10.80 - OPG, M inferiori - odontoame complexe [7]

c) CEMENTOMUL
 Tumoră producătoare de pseudomcement – neoplasm adevărat al cementului, care
ia naştere din ligamentului periodontal, sau foliculul dentar. Tumoră cu capsulă conjunctivă
 Clinic – vărstă medie şi mai târziu; la mandibulă, regiunea premolar, molar;
creştere lentă asimptomatică.
 Se prezintă în mai multe forme histopatologice şi clinice
 Radiografic – iniţial transparenţă, care prin maturare (calcefiere) se

transformă în opacitate, dar înconjurată de o linie transparentă (capsula) (figura
10.81;10.82)
figura 10.81 - incidenţe retroalveolare

(sus), secţiune OPG (stânga) , IC-C
inferiori - cementom [9]
figura 10.82.a - aspect clinic exooral -

cementom maxilarului superior [11]
figura 10.82.b - aspect clinic endooral - cementom - maxilar superior stâng [11]
V. Tumori maligne maxilare – pot lua naştere la nivelul osului; localizate central
sau periferic; pot apărea ca atare; prin invadarea secundară a osului de la tumori maligne
de vecinătate (planşeu, buză, palat) sau metastazare de la tumori situate la distanţă (uter,
plămâni) prin malignizarea unor tumori maligne (ameloblastom, condrom); pot fi de tip
epitelial (carcinoame), conjunctiv (sarcoame).
1. Carcinoame
 tumori maligne epiteliale, cu creştere rapidă şi invazivă; pot invada canalul
mandibular, ulterior evoluând de-a lungul lui
 radiografic – osteoliză neuniformă, neregulată cu limite imprecise, fără reacţie
marginală osteosclerotică
 în formele cu debut periferic – transparenţă neregulată care întrerupe continuitatea
bazilarei - aspect de “os muşcat” sau “os ros de şoareci”
 radiografic - în formele cu debut profund – în stadiile incipiente –

demineralizare difuză, necaracteristică, cu ştergerea desenului osos. Ulterior prin
progresia osteolizei – apar plaje de radiotransparenţă, fără limite precise – aspect de
“os poros”, “os ciuruit”. Dinţii apar suspendaţi în zona de transparenţă (figura
10.83; 10.84;10.85;10.86;10.87)
figura 10.83 – secţiune OPG, PM-M inferiori figura 10.84 - film ocluzal superior, IC
- carcinom -“ os poros, os ciuruit” [9] superiori - carcinom - “os poros, os ciuruit“
[9]
figura 10.85 – secţiune OPG, M inferiori - figura 10.86 – secţiune OPG, M superiori -
carcinom - “os poros, os ciuruit” [9] carcinom - „os poros, os ciuruit” [9]
figura 10.87 – CT secţiune

transversală - carcinom
maxilar stâng [9]
2. Sarcoame
 tumoră malignă ale ţesutului conjunctiv, afectează sexul masculin de 2 ori mai
frecvent; localizate de predilecţie la nivelul mandibulei
 histopatologic – pot fi forme osteoblastice (producătoare de os); osteolitice
(osteodistructuive) sau mai frecvent forme mixte
 radiografic – în funcţie de forma histopatologice - distrucţie osoasă, osteoliză - dar
şi os de neoformaţie, cu structură şi dispoziţie anarhică
 perforarea bazilarei, extindere în ţesuturile moi
 opacitate neregulată - “arici”, “pernă de ace”, “os pieptănat”, “foi de ceapă”
(figură 10.88;10.89)
figura 10.88 - incidenţă latero-laterală de

craniu (profil) - carcinom maxilar superior
frontal - radiopacitate [9]
figura 10.89 – secţiuni OPG, PM -M
inferiori – carcinom - intricări neuniforme
de zone radiotransparente şi opace [9]
Capitolul XI
SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A PATOLOGIEI
CHIRURGICALE ORO-MAXILO-FACIALE - 2 -
a) Patologia glandelor salivare

1. Litiaza salivară
2. Tumori benigne a glandelor salivare
3. Tumori maligne a glandelor salivare
4. Sialozele
 Glandele salivare pot fi investigate radiografic – cu radiografie simplă şi cu substanţă

de contrast (sialografie); prin CT, RMN
1. Litiaza salivară = calculi

 sunt mai frecvenţi în canalul Wharton şi glanda submandibulară (figura 11.4), mai rar
în parotidă şi canalul Stenon, şi excepţional în sublinguale
 calculii - sunt cu atât mai opaci cu cât conţin un procent mai mare de săruri de calciu
calculii care conţin predominant săruri de magneziu – sunt transparenţi
 radiografii necesare – pentru litiaza submandibulară – incidenţă profil de mandibulă;
film ocluzal inferior (figura 11.1;11.3);
 radiografic – rotunzi/ovalari – calculii intracanaliculari; aspect concentric – prin
depunerea succesivă a straturilor; coraliformi cei intraglandular
figura 11.1 - film ocluzal inferior - litiază salivară – canal Warthon stâng [11]
Litiază salivară = calculi – 3 stadii clinice “triada salivară” (figura 11.2)

1. colică
2. abces salivar
3. pseudotumoră
figura 11.2 - abces salivar [11]
figura 11.3 - film ocluzal inferior ( stânga ), mandibulă defilată ( dreapta) -

litiază salivară [11]
figura 11.4 - piesă operatorie glanda

submandibulară şi sialolit (calcul) [11]
Pentru glanda parotidă (11.6) se pot utiliza următoarele incidenţe

 incidenţă mandibulă defilată (11.5)
 tangentă la ramul posterior mandibular
figura 11.5 - incidenţă de mandibulă defilată - litiază salivară
a glandei parotide [11]
figura 11.6 - sialolit (calcul) [11]
SIALOGRAFIA (figura 11.7) – examenul radiografic al glandelor salivare cu ajutorul

substanţei de contrast:
radioopacă
pe bază de iod (lipo-, hidrosolubilă) - se introduce prin caruncula canalului salivar
NORMAL – substanţa de contrast umple uniform arborele canalicular, pe toată suprafaţa
glandei
figura 11.7 - sialografia normală - substanţa de contrast umple

uniform arborele canalicular, pe toată suprafaţa glandei [7]
SIALOGRAFIA glandei submandibulare
- NORMAL: canalul Wharton - 2,5 mm grosime, opacefiat uniform, cu marginile paralele;
glanda - rotund ovalară, se proiectează inferior şi anterior de unghiul
mandibualar;
canaliculele - cu diametru descrescând spre periferie, ocupă toată aria glandei;
!!! în funcţie de modificările patologice, aspectul sialografiei diferă !!!
2. Inflamaţia glandei parotide

- incidenţă de profil pentru ramul ascendent
- opacefieri heterogene a ariei parenchimului glandular: “măr în floare”, “cais înflorit”
(figura 11.8)
figura 11.8 - incidenţă de mandibulă defilată pentru ramul ascendent mandibular -

parenchimul glandular sub formă de “măr în floare”, “cais înflorit” [7]
b) Patologia sinusului maxilar

- radiografii retroalveolare, OPG, sinusuri paranazale, CT
- sinus plonjant între rădăcinile molarilor (figura 11.9)
figura 11.9 – incidenţă retroalveolară - sinusul maxilar plonjant între radăcinile

molarilor [11]
1. Sinuzită maxilară odontogenă
- voalare uniformă a sinusului maxilar +/- factorul cauzal (granuloame, rădăcini sau
material de obturaţie în sinus) (figură 11.10;11.11)
figura 11.10 - incidenţă supraoccipito-alveolară (pentru sinusurile paranazale) - sinuzită

maxilară odontogenă stângă – material de obturaţie în sinus (stânga) [9, 11]
- radix în sinus
- voalare a sinusului
- clinic persistă comunicarea buco-sinusală

superiori - rădăcină introdusă în sinusul
maxilar şi voalarea acestuia [11]
2. Mucocel endosinusal
- voalare uniformă rotundă, cu convexitatea în sus = “răsărit de soare” (figură 11.12)
figura 11.12 - incidenţă supraoccipito-alveolară (pentru sinusurile paranazale)
- mucocel endosinusal [11]
3. Aspergiloză
- introducerea în sinus de substanţă de obturaţie – este urmată de apariţia unei ciuperci
care determină o sinuzită maxilară = opacitatea materialului de obturaţie pe fondul voalat
al sinusului (figura 11.13;11.14;11.15;11.16;11.17)
figura 11.13 – CT - aspergiloză [9]

figura 11.14 - incidenţă supraoccipito-alveolară (pentru sinusurile paranazale)
- aspergiloză [11]
figura 11.15 – secţiune OPG, pătrunderea materialului de obturaţie în sinusul maxilar

[9]
figura 11.16 – secţiune incidenţă supraoccipito-alveolară, pătrunderea materialului de

obturaţie în sinusul maxilar [9]
figura 11.17 – secţiune OPG - pătrunderea materialului de obturaţie în sinusul maxilar
(stânga) - aspect intraoperator al aspergilozei ( dreapta) []
c) Patologia ATM - incidenţă Schuller (figura 11.18;11.19), Parma, OPG pentru

articulaţia temporo-mandibulară, CT (cu gura închisă / deschisă)
figura 11.18 - poziţionarea corectă a pacientului şi a razei centrale pentru

radiografierea articulaţiei temporo-mandibulare [9]
figura 11.19 - incidenţă Schuller, aspect radiografic normal cu gura închisă

(stânga), gura deschisă (dreapta) [9]
1. Luxaţie ATM – deplasarea condilului articular înaintea tuberculului articular, respectiv
în afara cavităţii glenoide; uni, bilaterale (figura 11.20)
figura 11.20 - aspectul clinic al luxaţiei articulaţiei temporo-mandibulare (stânga),

incidenţă Schuller (dreapta)
2. Fracturi condiliene (figura 11.21;11.22)

- intracapsulare / extracapsulare
- înalte / medii / joase
- cu/fără deplasare (scurtarea ramului ascendent)
- luxarea spre interior a capului condilian
figura 11.21 - incidenţă postero-anterioară a ramurii ascendente mandibulare

– fractură subcondiliană, luxaţia spre interior a capului condilian
figura 11.22 – OPG - fractură subcondiliană joasă, cu telescopare şi scurtarea
ramului ascendent [11]
3. Tumori condiliene
- Osteom, condrom – măresc, deformează condilul; interfereză cu cinetica mandibulară
(figura 11.23)
figura 11.23 – CT - tumoră condiliană
4. Artroză temporo-mandibulară
- Formarea unui calus osos între condil şi cavitatea glenoidă (urmare a unor traumatisme
sau infecţii la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare), care se poate extinde şi la inci-
zura sigmoidă, determinând iniţial limitarea, ulterior imposibilitatea deschiderii gurii
(figura 11.24;11.25;11.26)
figura 11.24 – limitarea dechiderii gurii în artroza temporo-

mandibulară
figura 11.25 – CT secţiune orizontală – artroză temporo-mandibulară stângă
figura 11.26 – OPG, artroză temporo-mandibulară

Capitolul XII
EXAMENUL RADIOGRAFIC ÎN PRACTICA
STOMATOLOGICĂ
1. Caria dentară
2. Resturi radiculare
3. Obturaţii coronare, radiculare
4. Radiografii cu ace pe canal
5. Parodontopatii
6. Incluzii dentare
7. Lucrări protetice – coroane, punţi, proteze
8. Accidente, complicaţii
 Radiografii – retroalveolare, cu aripioare, OPG, film ocluzal, mandibulă defilată
1. Caria dentară - trasparenţă (figura 12.1)

2. Obturaţii coronare – transparente (compozite) / opace (amalgamul, inlay-uri)
(figura 12.1)
figura 12.1 - incidenţe retroalveolare - carii dentare, obturaţii, pungă parodontală,

lucrări protetice [8]
3. Obturaţii radiculare – conul de gutapercă = opac/ endometazona = transparentă

(figura 12.2)
figura 12.2.a - incidenţe retroalveolare - obturaţii radiculare corecte [8]

figura 12.2.b - incidenţe retroalveolare - obturaţii radiculare corecte [8]
Supraobturaţii / subobturaţii (figura 12.3)
figura 12.3.a - incidenţe retroalveolare - supraobturaţii radiculare [8]
figura 12.3.b - incidenţe retroalveolare - supraobturaţii radiculare [8]

figura 12.3.c - incidenţe retroalveolare - supraobturaţii radiculare [8]
figura 12.3.d – OPG - subobturaţii radiculare, lucrări protetice, pungi parodontale , coroane
de înveliş, abrazie [11]
4. Radiografii cu ace pe canal – determinarea lungimii, permeabilităţii (figura 12.4),

curburii canalului, eventuale canale aberante, căi false (figura 12.5), ac rupt pe canal
(figură 12.6)
figura 12.4.a - incidenţe retroalveolare – determinarea lungimii canalului radicular [8]

figura 12.4.b - incidenţe retroalveolare - determinarea lungimii canalului radicular –
radiografii cu ac pe canal [8]
figura 12.5 - incidenţe retroalveolare – căi false – radiografii cu ace pe căile false [8]
figura 12.6 - incidenţă retroalveolară - ac rupt pe canal [8]

5. Granuloame apicale – radiotransparenţe rotund ovalare care înconjoară apexul
dinţilor (figura 12.7)
figura 12.7 - incidenţă retroalveolară – granuloame periapical 2.2, 3.5 [11]
6. Rezecţia apicală – obturaţia radiculară corectă / incorectă (figura 12.8)
figura 12.8 - incidenţe retroalveolare – post rezecţie apicală – DCR şi obturaţie retrogradă
(stânga), anterogradă (dreapta) [8]
 Evoluţie postoperatorie – vindecare osoasă = opacitate; vindecare fibroasă

(petele lui Hummer) = transparenţă, dar fără manifestări clinice (figura 12.9);
recidivă granulom = persistenţa transparenţei + manifestări clinice (figura 12.10)
figura 12.9 - incidenţă retroalveolară - evoluţie postoperatorie după rezecţii apicale [8]
figura 12.10 - incidenţă retroalveolară - recidiva
granulomului (în cazul persistenţei semnelor clinice) [8]
 Eşecuri ale rezecţiei apicale – subobturaţie radiculară; persistenţa apexului

rezecat; surplus de material de obturaţie (figura 12.11)
figura 12.11 - incidenţe retroalveolare - persistenţa apexului rezecat; surplus de material de obturaţie
[8]
7. Obturaţii coronare, obturaţii radiculare, corp străin în sinus maxilar, molar de minte
superior inclus, corane dentare metalice (figura 12.12)
figura 12.12 – OPG - obturaţii coronare, obturaţii radiculare, corp străin în sinus maxilar,
molar de minte superior inclus, coroane dentare metalice [11]
8. Fracturi dentare – mărimea, orientarea rădăcinii şi localizarea rădăcinii fracturate –

în alveolă, în sinusul maxilar, sub lucrări protetice (figura 12.13)
figura 12.13.a - incidenţe retroalveolare - fracturi dentare – corono-radiculară (stânga sus),
radiculară (dreapta sus), apex intraalveolar (stânga jos), intraradiculară şi fractură de
mandibulă (dreapta jos ) [8]
figura 12.13.b - incidenţă retroalveolară - fractură dentară [8]
9. Incluzie dentară
10. Transplant dentar – extracţia dintelui inclus şi transplantarea lui pe locul normal pe
arcadă (film 12.14)
figura 12.14.a – incidenţă retroalveolară -
canin permanent inclus, canin
temporar persistent [11]
figura 12.14.b - transplant dentar – aspect

intraoperator şi postoperator [11]
figura 12.14.c - incidenţă retroalveolară - post transplant dentar al

unui dinte inclus [11]
11. Lucrări protetice – coroane, punţi, proteze

 Opace (metalice) / transparente (acrilice, ceramice) (figură 12.15)
figura 12.15.a – OPG – lucrări dentare [11]
figura 12.15.b – OPG - punţi dentare şi obturaţii [11]
figura 12.15.c - incidenţe retroalveolare - închiderea marginală incorectă, carii

subgingivale, carii secundare, granulom periapical 1.8 [8]
12. Proteze acrilice – croşete metalice - opace (figură 12.16)
figura 12.16 – OPG - croşete metalice [11]
13. Proteze scheletate – scheletul metalic opac (figura 12.17)
figura 12.17 – film ocluzal superior- schelet metalic opac [11]
14. Implante dentare

 Şurub, cilindrice, lamă, subperiostale – opace (figura 12.18)
 Reacţia de periimplantită – pungi asemănătoare celor din parodontopatii –
eliminarea implantului (figura 12.19)
figura 12.18 - diferite tipuri de implante dentare şurub, lamă , subperiostal [8]
figura 12.19 – OPG - reacţie de

perimplantită [8]
15. Parodontopatii
 Examenul cu sonda parodontală
 Radiografia cu sonda parodontală evidenţiază adâncimea pungilor
parodontale (figura 12.20)
figura 12.20 - incidenţă retroalveolară – măsurara adâncimii pungilor parodontale
cu sonda parodontală []
figura 12.21 - incidenţă retroalveolară - parodontopatie cronică evolutivă [8]
16. Accidente, complicaţii

 Fracturi dentare (figura 12.22)
figura 12.22 - incidenţă retroalveolară - fractură dentară [8]
 Extracţia mugurelui permanentului (figura 12.23)

figura 12.23 - aspect radiografic – extracţie accidentală a mugurelui
dintelui permanent [8]
 Dislocarea în părţile moi (figura 12.24)
figura 12.24 – mandibulă defilată - dislocarea accidentală a molarului

în părţile moi [8]
 Împingerea rădăcinii în sinus – comunicare buco-sinusală (figura 12.25)

figura 12.25 - incidenţă retroalveolară – împingerea
accidentală a rădăcinii în sinusul maxilar – comunicare
buco-sinusală [8]
 Fractura tuberozităţii (figura 12.26)
figura 12.26 - fracturarea uberozităţii

şi detaşarea fragmentului osos [8]
 Fractură alveolară cu deschiderea sinusului maxilar (figură 12.27)
figura 12.27 - incidenţă retroalveolară - fractură alveolară şi deschiderea

sinusului maxilar [8]
 Rupere ac de anestezie, sutură (figura 12.28)
figura 12.28 - incidenţă retroalveolară – corpi stăini în părţile moi - ac de anestezie rupt
(stânga), ac de sutură rupt (dreapta) [8]
 Corpi străini endoalveolar – fragmente de obturaţii coronare, radiculare;

fragmente de ace de canal; elevatoare (figura 12.29)
figura 12.29 - incidenţă retroalveolară - corpi străini endoalveolar [8]
figura 12.30 - incidenţă retroalveolară - corpi

străini endoalveolar [8]
 Alveolite post extracţionale (figura 12.31)
figura 12.31 - incidenţă retroalveolară - alveolită postextracţională [8]

Capitolul XIII
RADIOGRAFII ERONATE. SURSE DE ERORI
Radiografii eronate - clasificare

• 2 mari categorii:
– erori cauzate de technica greşită a efectuării radiografiilor
– erori din alte cauze
• În funcţie de momentul erorii:
– erori apărute înaintea efectuării radiografiilor
– erori apărute în timpul efectuării radiografiilor
– erori apărute după efectuarea radiografiilor
1. Erori apărute înaintea efectuării radiografiilor

• Folosirea unor filme cu termenul de garanţie depăşit – voalarea de bază a filmului
creşte în timp → imagini întunecate, cu contrats redus
• Erori datorate depozitării necorespunzătoare a filmelor (figură 13.1) – dacă sunt
depozitate în loc umed şi cald:
– voalarea de bază a filmului creşte → filmul nu mai poate fi folosit
– filmul se lipeşte de plic → la desfacere emulsia filmului se deteriorează →
apare o zonă albă, care dă imagine de corp străin
figura 13.1 - erori datorate depozitării necorespunzătoare a filmelor, diagnostic

diferenaţial cu corpi stăini (exemplu material de obturaţie) [8]
• Efect radioactiv – dacă filmul este contaminat cu o substanţă radioactivă (în cursul
fabricării filmului) → apare o zonă întunecată pe film în locul respectiv (figura 13.2)
figura 13.2 - erori datorate efectului radioactiv [8]

• Efect röntgen – filmul depozitat în apropierea aparatului röntgen este afectat de
radiaţii primare, dar mai ales secundare → apare o voalare de culoare gri pe film (mai
frecvent la filmele extraorale)
• Efect electric – filmul acţionează ca un condensator (între cele două straturi de
emulsie este suportul filmului - izolează) – dacă se freacă de alte materiale → se
electrizează → descărcare electrică (figura 13.3)
– pozitivă → de formă stelară
– negativă → formă de arborizaţii
figura 13.3 - erori datorate efectului electric „steluţă” (stânga),

„arborizaţie” (dreapta) [8]
• Efect luminos – dacă filmele retroalveolare sunt tăiate din filme extraorale şi
împachetate în camera obscură (figura 13.4)- lumina poate ajunge la film:
– prin porii hârtiei negre → pe film apar pete negre de diferite diametre
– pe lateral → pe film apar linii sau benzi negre care acoperă coroana dintelui
figura 13.4 - erori datorate efectului luminos pete negre (stânga), benzi
negre (dreapta) [8]
2. Erori apărute în timpul efectuării radiografiilor

• Mişcarea pacientului în timpul expunerii – cel mai frecvent din cauza deglutiţiei →
imagina devine neclară, dedublată
• Efect mecanic
– dacă filmul este îndoit în timpul aşezării în cavitatea bucală → stratul de
emulsie se rupe → pe film apar linii arcuite de culoare neagră → pot simula fracturi
radiculare (figura 13.5)
– dacă colţul filmului se îndoaie în totalitate → folia de metal va fi plasată
spre sursa de radiaţii → zonă albă omogenă pe film (figura 13.5)
figura 13.5 - erori produse în timpul expunerii – mişcarea capului pacientului – imagine
dedublată (stânga sus), efect mecanic – simularea fracturii radiculare (dreapta sus) şi îndoirea
colţului filmului (jos) [8]
• Folia metalică a filmului – dacă este poziţionată către sursa de radiaţii → imaginea
va fi voalată, neclară, fără contrast, sau lipseşte cu desăvârşire (figura 13.6)
figura 13.6 - erori datorate foliei metalice a filmului – imagine

voalată [8]
• Ochelarii (lentilele şi suportul metalic) – pot fi proiectaţi pe film la radiografiile

dinţilor superiori → opacitate pe film (figura 13.7)
figura 13.7 - erori datorate ochelarilor [8]
• Imagine dublă – dacă acelaşi film este expus de două ori (figura 13.8)
figura 13.8 - erori datorate imaginii duble [8]
• Efectul de salivă – dacă saliva pătrunde în plicul filmului → filmul se lipeşte de

plic → emulsia se deteriorează → apare o zonă albă, care dă imagine de corp străin (figura
13.9)
figura 13.9 - erori datorate efectului de salivă [8]

• Lipsa imaginii – dacă aparatul nu funcţionează ( verificare - în faţa tubului radiogen
se aplică un ecran întăritor - apare fluorescenţă dacă aparatul funcţionează)
3. Erori apărute după efectuarea radiografiilor

• Efect de lumină – dacă filmul este afectat de lumină în camera obscură, în timpul
developării (se deschide uşa camerei obscure, lampa camerei este prea puternică, prea
aproape, cu filtrul fisurat)
– un efect luminos redus → filmul va fi voalat, scade contrastul
– un efect luminos puternic → filmul se înnegreşte complet
• Amprentele – dacă filmul nu se prinde de margini → amprenta degetelor = striaţii
alb-negru (soluţia de developare nu poate să pătrundă în stratul de emulsie) (figura 13.10)
figura 13.10 - erori datorate amprentelor digitale [8]
• Picături de soluţie
– soluţie de developare - pete închise - pot mima resorbţii osoase (figura 13.11)
– soluţie de fixare - pete deschise(figura 13.11)
figura 13.11 - erori datorate picăturilor de soluţie de developare (stânga), fixare (dreapta) [8]
• Efect de metal – dacă suportul de filme este ruginit şi o soluţie conţinând particule
de metal se prelinge pe film → apar benzi de culoare închisă (figura 13.12)
figura 13.12 - erori datorate efectului de metal – benzi de culoare închisă [8]
• Soluţia de fixare uscată pe suportul de film - dacă de pe suportul de filme se

prelinge pe film soluţie de fixare de la o utilizare anterioară → apar benzi de culoare
deschisă (figura 13.13)
figura 13.13 - erori datorate soluţiei de fixare uscată pe suportul de film (benzi
de culoare deschisă) [8]
• Efect mecanic – dacă filmul este ţinut îndelungat în soluţiile de lucru → gelatina se
înmoaie, devine uşor detaşabilă de pe film → imagine albă de corp străin (figura 13.14)
figura 13.14 - erori datorate efectului mecanic (corp

străin) [8]
• Efect termic
– dacă filmul este uscat lângă calorifer, sau examinat prea aproape de sursă de
lumină necorespunzătore - gelatina se topeşte - filmul se distruge
– dacă diferenţa de temperatură între soluţia de developare şi fixare este prea
mare - gelatina se contractă - pe film apar dungi palpabile (figura 13.15)
figura 13.15 - erori datorate efectului termic (dungi palpabile) [8]
• Developare inegală – dacă se developează mai multe filme şi acestea se ating:

– dacă filmul se atinge cu muchia unui alt film - apare o linie albă (soluţia de
developare nu ajunge pe film) (figura 13.16)
– dacă filmul se atinge cu suprafaţa unui alt film - apare o zonă albă (figura
13.16)
figura 13.16 - erori datorate developării inegale - linie albă (stânga) şi suprafaţă
albă (dreapta) [8]
• Efectul de folie – dacă folia întăritoare se deteriorează → zonă albă pe fiecare film
în acelaşi loc (la zona respectivă ajung mai puţine radiaţii)
• Lipsa imaginii – dacă filmul se fixează înainte de developare
BIBLIOGRAFIE
1. Aldescu C.: Radiologie pentru studenţi şi medici stomatologi, Editura

Polirom, Iaşi, 1998
2. Buruian M.: Radiologie stomatologică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1996
3. Ferenczy K., Martonffy Katalin: Fogászati radiológia, Semmelweis
Kiadó, Budapest, 1992
4. Fildan Floarea, Hedeşiu Mihaela: Radiologie stomatologică – Noţiuni
de fizică şi tehnică radiologică, Editura Madicală Universitară „Iuliu
Haţieganu”, Cluj Napoca, 2002
5. Fildan Floarea: Radiologie stomatologică – Patologie dento-maxilo-
facială, Editura Madicală Universitară „Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca,
2002
6. Login S.: Radiologie stomatologică, vol I, Ed. Medicală şi Pedagogică,
R.A. Bucureşti, 1997
7. Martin-Duverneuil Nadine, Chiras J.: Imagerie maxillo-faciale.
Medicine-Scienses. Flammarion, Paris, 1997
8. Martonffy Katalin: Fogászati radiológia, Semmelweis Kiadó,
Budapest, 2006
9. Pasler F.A.: Radiology (Color Atlas of Dental Medicine – vol. 5),
Thieme Medical Publishers, 1998
10.Popescu V., Rădulescu M.: Radiodiagnosticul în stomatologie, Editura
Medicală, Bucureşti, 1973
11. Cazuistica Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Târgu-Mureş
CUPRINS
CAPITOLUL I – ISTORIC. PRODUCEREA RAZELOR RÖNTGEN (BŐGŐZI BÁLINT

BOTOND)
ISTORIC..............................................................................................................3
PRODUCEREA RAZELOR RÖNTGEN...........................................................3
EFECTUL RADIAŢIILOR RÖNTGEN.............................................................4
ATENUAREA RADIŢIILOR RÖNTGEN ........................................................5
CALITATEA ŞI CANTITATEA DE RAIAŢII RÖNTGEN.................... ........6
APARATUL RÖNTGEN DENTAR...................................................................6
FILMUL DENTAR..............................................................................................8
CLASIFICAREA FILMELOR DENTARE.........................................................8
PROPRIETĂŢILE STRATULUI DE EMULSIE................................................9
FORMAREA IMAGINII RADIOGRAFICE.......................................................9
CAPITOLUL II – OBŢINEREA IMAGINII RADIOLOGICE (BŐGŐZI BÁLINT

BOTOND)
EXPUNEREA ....................................................................................................13
PRELUCRAREA FILMELOR...........................................................................15
ANALIZA CALITĂŢII FILMULUI RÖNTGEN..............................................18
CAPITOLUL III - TERMINOLOGIA RADIOLOGICĂ (CECILIA PETROVAN)

INCIDENŢA RADIOLOGICĂ..........................................................................20
ANATOMIA RADIOLOGICĂ ODONTO-PARODONTALĂ.... ....................23
METODOLOGIA INTERPRETĂRII FILMELOR RADIOLOGICE
DENTARE..........................................................................................................29
MAXILARUL SUPERIOR................................................................................30
MANDIBULA....................................................................................................36
CAPITOLUL IV - RADIOPROTECŢIA ÎN STOMATOLOGIE (BŐGŐZI BÁLINT

BOTOND)
RADIOPROTECŢIA.........................................................................................40
EFECTELE RADIAŢIILOR IONIZANTE ASUPRA ORGANISMULUI
UMAN................................................................................................................40
MĂSURI DE RADIOPROTECŢIE...................................................................42
ALTE MĂSURI DE PROTECŢIE.....................................................................45
CAPITOLUL V - METODE DE RADIOGRAFIERE, INCIDENŢE UTILIZATE ÎN

STOMATOLOGIE (ALINA ORMENIŞAN)
VARIANTA DIECK.........................................................................................46
FILMUL CU ARIPIOARE...............................................................................63
FILMUL OCLUZAL........................................................................................65
CAPITOLUL VI - METODE DE RADIOGRAFIERE A MAXILARELOR (ALINA

ORMENIŞAN)
INCIDENŢA RADIOLOGICĂ........................................................................70
RADIOGRAFIEREA MAXILARULUI SUPERIOR.....................................71
RADIOGRAFIA PANORAMICĂ/OPG..........................................................79
CAPITOLUL VII - SEMIOLOGIA RADIOGRAFICĂ A AFECŢIUNILOR ORO-

MAXILO-FACIALE, INTERPRETAREA IMAGINILOR RADIOGRAFICE (CECILIA
PETROVAN)
INTENSITATE RADIOLOGICĂ....................................................................84
CONTURURILE..............................................................................................88
STRUCTURA RADIOLOGICĂ......................................................................88
FORMA............................................................................................................92
DIMENSIUNEA...............................................................................................96
TOPOGRAFIA.................................................................................................96
NUMĂRUL......................................................................................................97
CRONOLOGIE.................................................................................................97
CAPITOLUL VIII - SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A AFECŢIUNILOR ORO-

MAXILO-FACIALE (CECILIA PETROVAN)
ANOMALIILE DENTARE..............................................................................100
CAPITOLUL XI - SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A AFECŢIUNILOR DENTO-

ALVEOLARE. CARIA DENTARĂ. COMPLICAŢIILE CARIEI. PARODONTOPA-
TIILE (CECILIA PETROVAN)
CARIA DENTARĂ.........................................................................................109
DENTINA SECUNDARĂ..............................................................................113
ABRAZIA........................................................................................................113
RESORBŢIA RADICULARĂ........................................................................113
DENTICOLI....................................................................................................115
PULPITE.........................................................................................................115
PARODONTITE APICALE...........................................................................115
PARODONTITE MARGINALE....................................................................118
CAPITOLUL X - SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A PATOLOGIEI ORO-MAXILO-

FACIALE - 1- (CECILIA PETROVAN)
CLASIFICARE...............................................................................................121
INFECŢIILE NESPECIFICE ALE OASELOR MAXILARE
OSTEOMIELITE...............................................................................................122
TRAUMATISME..... ......................................................................................123
FRACTURI MANDIBULARE..............................................................124
FRACTURI ALE ETAJULUI MIJLOCIU AL FEŢEI........................129
TRAUMATISME DENTO-ALVEOLARE..........................................133
CHISTURI MAXILARE................................................................................135
CHISTURI ODONTOGENE.........................................................136
CHISTURI NEODONTOGENE...................................................142
PSEUDOCHISTURI.....................................................................144
TUMORI BENIGNE MAXILARE...............................................................147
TUMORI BENIGNE OSTEOGENE............................................147
TUMORI BENIGNE NON-OSTEOGENE..................................152
TUMORI BENIGNE ODONTOGENE........................................156
TUMORI MALIGNE MAXILARE..............................................................160
CAPITOLUL XI - SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A PATOLOGIEI CHIRURGICALE
ORO-MAXILO-FACIALE - 2 - (CECILIA PETROVAN, ALINA ORMENIŞAN)
PATOLOGIA GLANDELOR SALIVARE.....................................................163
PATOLOGIA SINUSULUI MAXILAR.........................................................166
PATOLOGIA ARTICULAŢIEI TEMPORO-MANDIBULARE...................170
CAPITOLUL XII - EXAMENUL RADIOGRAFIC ÎN PRACTICA STOMATOLOGICĂ.

(CECILIA PETROVAN, ALINA ORMENIŞAN) .........................................................174
CAPITOLUL XIII - RADIOGRAFII ERONATE. SURSE DE ERORI (BŐGŐZI BÁLINT

BOTOND)
ERORI APĂRUTE ÎNAINTEA EFECTUĂRII RADIOGRAFIILOR...........190
ERORI APĂRUTE ÎN TIMPUL EFECTUĂRII RADIOGRAFIILOR.........191
ERORI APĂRUTE DUPĂ EFECTUAREA RADIOGRAFIILOR.................194
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................197

Radiodiagnostic

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Radiodiagnostic

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TÂRGU MUREŞ

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

Şef lucrări Asist. Univ.

Mulţumim pentru tehnoredactare:

Radu-Ionuţ Grigoraş, doctorand, medic rezident chirurgie

• 8 Noiembrie 1895 – Wilhelm Conrad Röntgen descoperă razele X (1901 primeşte

PRODUCEREA RAZELOR RŐNTGEN

figura 1.1 - Schiţa aparatului röntgen.

Catodul (datorită curentului de încălzire) → devine incandescent → creşte energia

În tubul radiogen se formează radiaţii complexe

• Unitatea de măsură este Röntgenul, semnul este R

• Imaginea radioscopică pe ecranul radioscopic se compune din:

ATENUAREA RADIAŢIILOR RÖNTGEN

– necesitatea radioprotecţiei împotriva lor

CALITATEA ŞI CANTITATEA RADIAŢIILOR RÖNTGEN

• Calitatea radiaţiilor röntgen depinde de viteza electronilor (direct proporţională cu

• Cantitatea radiaţiilor röntgen depinde de intensitatea curentului de încălzire

APARATUL ROENTGEN DENTAR

figura 1.2 - Aparatul rontgen dentar

• ↓ focus → imagine mai clară, incălzire mai mare

figura 1.3 - Tubul radiogen [3]

• Fasciculul de raze este divergent → mărimea teritoriului iradiat depinde de:

• Butonul (ceasul) de declanşare a expoziţiei

• Alte dispozitive de comandă

FILMUL RADIOLOGIC DENTAR

• Formă dreptunghiulară, cu unghiuri rotunjite (figura 1.4)

figura 1.4 - Structura filmului -

• Filme extraorale – se folosesc aplicate în casetă

PROPRIETĂŢILE STRATULUI DE EMULSIE

• Sensibilitatea – expresia relaţiei dintre intensitatea radiaţiei şi măsura în care se

• Contrastul – exprimă în ce trepte de înnegrire reacţionează filmul la radiaţia absorbită

• Claritatea – depinde de dimensiunea particulelor de bromură de argint → ↓

FORMAREA IMAGINII RADIOGRAFICE

• Principiu: radiaţiile röntgen vin în contact cu obiectul (dinţii) → o parte a radiaţiilor

• Formarea imaginii este determinată de:

a) Legile fizice ale formării imaginii

• Absorbţia este direct proporţională cu:

• Numărul de ordine – este factorul cel mai important

• Densitatea – are o importanţă mai mică

b) Legile geometrice ale formării imaginii

• Dimensiunea proiecţiei obiectului depinde de:

• Dacă razele sunt perpendiculare pe obiect (obiectul şi

figura 1.5. a - Legile proiecţiei

• Dacă razele nu sunt perpendiculare pe obiect (obiectul şi filmul nu sunt paralele) →

figura 1.5. b - Legile proiecţiei

figura 1.6 - Legile proiecţiei conice [3]

 În cazul filmelor periapicale

• Legea incidenţelor tangenţiale – suprafeţele abordate tangenţial de radiaţiile röntgen

• Poate să apară fenomenul de supraexpunere marginală sau “burn out” – dacă

• Efectul de sumaţie – este dat de suprapunerea diverselor structuri anatomice →

• Timpul de expunere este influenţat de mai mulţi factori:

1. Sensibilitatea filmului – relaţia dintre doza de radiaţii şi înnegrirea filmului

4. Utilizarea ecranelor întăritoare → ↓ timpul de expunere

• Timpul de expunere este reglat pe ceasul de declanşare → pe baza tabelelor de expunere

• Senzitometrie → se poate analiza relaţia dintre timpul de expunere si înnegrirea

PRELUCRAREA FILMELOR RÖNTGEN

• Se face în camera obscură

Dotarea camerei obscure

– filmele röntgen sunt sensibile la lumina albastră şi verde, mai puţin

• Calitatea imaginii este influenţată:

• Soluţia de developare – se comercializează sub formă de soluţie concentrată sau

• Avantajele developării cu timp de developare determinat:

la epuizarea soluţiei) → iniţial se ↑ timpul de developare → ulterior se adaugă soluţie

Spălarea finală, uscarea