Sunteți pe pagina 1din 35

Importanța

investigațiilor
radiologice standard în
medicina dentară
DISCIPLINA- IMAGISTICĂ MEDICALĂ

Coordonator ştiinţific: Conf. Univ. Dr. Popescu Steliana


Student Doctorand: Irion Bianca- Roxana

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA


ANUL UNIVERSITAR 2015- 2016, SEMESTRUL II
CUPRINS:

CAPITOLUL I- GENERALITĂȚI PRIVIND INVESTIGAȚIILE RADIOLOGICE


ÎN MEDICINA DENTARĂ ................................................................................................ 2

1. INDICAŢIILE EXAMENULUI RADIOLOGIC ÎN MEDICINA DENTARĂ ........ 3


2. INCIDENȚELE RADIOLOGICE UTILIZATE ÎN RADIODIAGNOSTICUL ÎN
MEDICINA DENTARĂ .................................................................................................. 4
CAPITOLUL II- INCIDENȚELE INTRAORALE ......................................................... 5

1. RADIOGRAFIA PERIAPICALĂ, RETROALVEOLARĂ ...................................... 5


AVANTAJE .................................................................................................................. 8
DEZAVANTAJE .......................................................................................................... 8
TEHNICI DE REALIZARE.......................................................................................... 9
2. RADIOGRAFIA DE TIP BITE- WING .................................................................. 11
3. RADIOGRAFIILE CU INCIDENȚĂ OCLUZALĂ ............................................... 13
CAPITOLUL III- INCIDENȚE EXTRAORALE ......................................................... 21

1. RADIOGRAFIA DENTO- ALVEOLARĂ PANORAMICĂ ................................. 21


2. RADIOGRAFIA OBLICĂ LATERALĂ ................................................................. 29
3. RADIOGRAFIILE CEFALOMETRICE ................................................................. 30
4. INCIDENȚA OCCIPITO- MENTONIERĂ ............................................................ 31
5. INCIDENȚA VERTEX- SUBMENTONIERĂ ....................................................... 31
6. INCIDENȚA CADWELL ........................................................................................ 32
BIBLIOGRAFIE: .............................................................................................................. 33

1
CAPITOLUL I- GENERALITĂȚI PRIVIND INVESTIGAȚIILE
RADIOLOGICE ÎN MEDICINA DENTARĂ

În medicina dentară, precum în oricare altă ramură a disciplinelor medicale,


examinarea completă și complexă a pacientului reprezintă fundația procesului de stabilire a
unui diagnostic corect, bazat pe dovezi medicale. În domeniul stomatologiei, adesea,
anamneza și examenul clinic obiectiv nu sunt suficiente pentru a dobândi toate informațiile
necesare stabilirii unui diagnostic complet și corect. Astfel, este necesară recomandarea unor
investigații paraclinice, pentru a îmbogăți bagajul de cunoștiințe medicale referitoare la
starea clinică locală și loco- regională, acestea având rol important în stabilirea
diagnosticului pozitiv, prin confirmarea sau infirmarea diagnosticului prezumtiv.

Din multitudinea investigațiile paraclinice care pot fi recomandate pacientului în


medicina dentară, rolul central îl joacă investigațiile imagistice, începând de la cele
radiologice standard și ajungând la utilizarea metodelor digitale moderne de radiodiagnostic.

Radiografiile dentare reprezintă investigații paraclinice cu rol în diagnosticul


primar pentru a putea determina tipul de patologie, stadializarea stării clinice patologice și
ajută în formularea unui plan de tratament corect, individualizat. Ele au rolul de a confirma
suspiciunile clinice și întărirea diagnosticului prezumtiv, ori, foarte frecvent, pot evidenția
fenomene/ formațiuni patologice care nu pot fi decelate la examenul clinic. Valoarea lor în
procesul de diagnosticare depinde într- o mare măsura de calitatea imaginii obținute. [1], [2]

Dr. Otto Walkhoff a fost primul medic care a efectuat o radiografie dentară, [2] în
ianuarie 1896, dar Wilhelm Conrad Rontgen a fost cel care a descoperit razele X și care, la
doar o săptămână de la acest eveniment a conștientizat care ar putea fi valoarea medicală a
radiografiilor. [3] Walkhoff, pentru a putea obține imaginea radiologică a propriei sale
cavități orale, a fost supus unui timp de expunere de 25 minute. [3] Radiografiile dentare
ocupă un rol foarte important în practica stomatologică, deoarece unele tratamente pot fi
contraindicate în lipsa unei radiografii, ori sunt esențiale stabilirii și formulării unui plan de
tratament competent. [1], [2]

Radiografiile convenționale 2D oferă imagini excelente pentru majoritatea


necesităților radiologice. Principala lor utilizare este aceea de a juca rolul de examen
complementar în examinarea pacientului din cabinetul de medicină dentară, adresat
țesuturilor din cavitatea orală, pentru a oferi informații suplimentare referitoare la structura

2
internă a dinților, aspectul și structura osului, leziuni carioase, afecțiuni periapicale și
parodontale, precum și diverse afecțiuni ale oaselor maxilare sau sinusurilor [3], [4] De
asemenea, pot ajuta la monitorizarea creșterii și dezolvtării maxilo- faciale, prezentând astfel
un rol important în prezicerea tipului de creștere, evoluția unei eventuale anomalii dento-
maxilare, precum și prognosticul unui plan de tratament. [5]

Astfel, informațiile obținute din urma anamnezei și examenului clinic obiectiv se


coroborează cu cele oferite de către investigațiile imagistice radiologice, având în acest fel
la dispoziție totalitatea detaliilor necesare pentru a putea stabili un diagnostic clinic corect,
pe baza căruia se stabileste un plan terapeutic. De asemenea, utilizarea radiografiilor dentare
se extinde dincolo de domeniul stomatologiei, fiind de foarte mare folos în criminalistică,
fiind folosite drept metodă de identificare a anumit persoane. [6]

1. INDICAŢIILE EXAMENULUI RADIOLOGIC ÎN MEDICINA


DENTARĂ [7], [8], [9]

2. De ordin general
- Nevralgia facială de etiologie neprecizată
- Cefalee periodică
- Trismus
3. Legate de evoluția dentiției primare
- Erupție dentară tardivă
- Dinți supranumerari
- Pentru a stabili apartența unui dinte la dentiția primară sau definitivă
- În situații de depășire a perioadei fiziologice de exfoliere a dinților
temporari
4. Legate de traumatisme
- Stabilirea direcției linie de fractură și evoluției acesteia
- Luxație
- Resorbție radiculară externă
5. Legate de prezența de corpi străini
- Sediul și dimensiunile corpului străin
- Eventuale sechele ale extragerii corpului străin
6. Legate de prezența proceselor inflamatorii
- Abcese, granuloame

3
7. Legate de prezența maladiilor tumorale sau distrofice
8. Legate de relația sinus- dinte
- Studierea rapoartelor de intimitate dinte- sinus
- Depistarea proceselor inflamatorii sau tumorale de la nivelul sinusurilor
- Algii cu punct de plecare sinusal
9. Legate de patologia articulației temporo- mandibulare
- În caz de luxații
- În caz de artrită sau artroză
- În caz de dureri în timpul masticației
- În caz de traumatisme.
10. Patologia cariei simple sau a cariei complicate
11. Patologia erupției dentare
- Dinți incluși- molari minte superiori, inferiori, canin inclus

2. INCIDENȚELE RADIOLOGICE UTILIZATE ÎN RADIODIAGNOSTICUL ÎN


MEDICINA DENTARĂ [7]

A. Incidențe intraorale- filmul radiologic este dispus în interiorul cavității orale


B. Incidențe extraorale- filmul radiologic este așezat în afara cavității bucale

4
CAPITOLUL II- INCIDENȚELE INTRAORALE

Examinarea radiologică intraorală a pacientului reprezintă fundația și baza


radioexaminării pentru medicul dentist generalist. [3] Metodele convenționale de investigații
radiologice intraorale transformă anatomia tridimensională a aparatului dento- maxilar într-
o imagine 2D, având astfel limitări considerabile în radiodiagnosticul dentar, ținând cont că
elementele de mare importanță ale dintelui și țesuturile sale înconjurătoare se evidențiază cel
mai bine din incidență mezio- distală, din plan proximal. [8]

În metoda intraorală, filmul este așezat endobucal și cuprinde multiple variante: [3],
[7], [9]

- Filmul e așezat intraoral retroalveolar- incidența Dieck


- Filmul e așezat intraoral retrocoronar- incidența Raper
- Filmul e așezat intraoral, în planul de masticație sau de ocluzie- planul Isard,
iar raza centrala este oblică față de film- incidența Belot
- Incidența Donovan
- Radiografia ocluzală- bitewing.

Incidențele de radiografie intraorală au o importanță deosebită în completarea


informațiilor medicale în cazurile de traumatismele complexului dento- alveolar. Atunci
când aria de interes depășește zona acestuia, radiografiile intraorale își pierd indicația și
intervine necesitatea recomandării și realizării unei radiografii extraorale. [5]

1. RADIOGRAFIA PERIAPICALĂ, RETROALVEOLARĂ

Termenul periapical provine din alăturarea a doi termeni- peri- înconjurător și


apex- vârful rădăcinii și examinează contururile, poziția și extinderea mezio- distală a
dinților și țesuturilor lor înconjurătoare, fiind frecvent utilizată în radiodiagnosticul
afecțiunilor dentare, în cadrul practicii medicinei dentare. [2]

5
Fig. 1– Radiografie periapicală- retroalveolară. [3]

Scopul radiografiei intraorale periapicale este acela de a obține o imagine detaliată


a dintelui în întregime și a țesuturilor înconjurătoare. [2], [3], [6] Are potențialul de a oferi
informații diagnostice asupra celor mai importante patologii dentare: afecțiuni carioase
simple sau complicate și boală parodontală- cu modificările radiologice standard. [2] Este
utilizată în mod uzual pentru evaluarea morfologiei canalelor radiculare și a țesutului pulpar,
a statusului osului alveolar- septuri interdentare, pentru identificarea patologiei periapicale
sau pentru a aprecia existența unor fracturi coronare sau radiculare. [3]

Fig. 2– Radiografie retroalveolară- regiune molară inferioară stângă. [6]

Este de mare importanță în cadrul tratamentului endodontic, fiind utilizată în etapa


preliminară tratamentului, pentru a efectua odontometria, prin aprecierea lungimii de lucru,
sau pentru a aprecia calitatea și extinderea obturațiilor endodontice existente, evidențierea
eventualelor calcificări endocanalare, curburilor spațiului endodontic, precum și a leziunilor
periapicale. De asemenea, este folosită în timpul tratamentului pentru a confirma atingerea
lungimii de lucru corectă și post- tratament endodontic, pentru a verificarea corectitudinea
realizării obturației de canal sau pentru a aprecia, la diferite intervale de timp, vindecarea

6
periapicală obținută în urma terapiei endodontice. [3] Radiografia retroalveolară poate oferi
informații referitoare la calitatea restaurărilor dentare directe sau indirecte existente în
cavitatea orală, poate fi utilă în diagnosticarea incluziei dentare și pentru a decela prezența
unor corpi străini, fragmente dentare incluse, ori variații ale anatomiei dentare și osoase. [2]

O radiografie periapicală efectuată corect, ajută nu doar la diagnosticarea unor


afecțiuni de origine dentară sau confirmarea unui diagnostic prezumtiv, cât are rol și în
orientarea practicianului către dirijarea planului de tratament și managementul patologiei
existente, oferind informații de bază despre afecțiunile pulpare, periapicale sau parodontale.
[2]

Radiografia retroalveolară evidențiază următoarele tipuri de situații în


parodontologie: [2]

- Resorbția osoasă în relație cu joncțiunea smalț- cement


- Afectarea de furcație sau a septului interdentar
- Lărgirea spațiului periodontal
- Pierderea integrității laminei dura, până la dispariția ei completă.

Astfel, radiografia periapicală oferă cinci tipuri de imagini radiologice clasice din
patologia parodontală: [2], [10]

- Resorbția osoasă de tip vertical


- Resorbția osoasă de tip orizontal
- Resorbția osoasă de tip mixt
- Halistereza cu formele sale radiologice
- Lărgirea spațiului periodontal- aprecierea radiologică a efectelor traumei
ocluzale.

În alte arii ale medicinei dentare, radiografia retroalveolară poate servi la: [2], [10]

- Diagnosticarea și stabilirea planului de tratament pentru o fractură dentară


- Evidențierea proceselor inflamatorii și infecțioase periapicale
- Diagnosticul diferențial dintre fractura coronară simplă și cea complicată,
penetrantă
- Planificarea planului extracțional al unui dinte cu indicație de extracție, ce
prezintă anomalii de morfologie radiculară

7
- În cadrul planificării rezecției apicale sau postoperator pentru aprecierea
corectitudinii tratamentului
- Aprecierea morfologiei radiculare, a anchilozei dento- alveolare sau a
leziunilor resorbtive
- Detectarea leziunilor carioase
- Diagnosticarea resorbției dentare interne- granulom intern Palazzi, anomalii
de formă ale dinților- dilacerare, fuziune
- Diagnosticarea anomaliilor de număr- anodonție, polidonție
- Evaluarea postintervențională a unui implant dentar.

Pentru a realiza corect o radiografie retroalveolară, este necesar ca imaginea


obținută să conțină întreaga lungime a dintelui, precum și o zonă de cel puțin 2 mm din osul
periapical. [2] Fiecare film radiologic retroalveolar poate cuprinde de la 2 la 4 dinți. [10]

AVANTAJE: [2]
- Plasare facilă a filmului radiologic intraoral
- Filmul radiologic este ușor suportat intraoral în toate localizările, de
majoritatea pacienților
- Raport imagine radiologică- dinte natural de 1:1, având astfel înaltă valoare
diagnostică

DEZAVANTAJE: [2]
- Evidențiere slab calitativă a pierdeții țesutului osos în boala parondotală
- Nu poate fi reprodusă, copiată
- Umbra generată de creasta zigomato- alveolară se suprapune peste
rădăcinile molarilor maxilari
- Unghiurile vertical și orizontale trebuiesc individualizate fiecărui pacient
examinat radiologic
- Tehnica necesită experiență din partea operatorului
- Angularea orizontală incorectă generează suprapuneri ale coroanei și
rădăcinii
- Angularea verticală incorectă determina scurtarea lungimii dintelui pe
imaginea radiologică sau elongarea acesteia
- Rădăcinile vestibulare ale molarilor și premolarilor superiori apar scurtate
pe radiografie

8
TEHNICI DE REALIZARE

Radiografie retroalveolară se poate efectua prin apelarea la două tehnici diferite:


[10]

 Tehnica paralelismului
 Tehnica bisectoarei

TEHNICA PARALELISMULUI

Tehnica paralelismului se bazează pe următoarele teorii: [2], [10]

- Filmul radiologic este așezat intraoral astfel încât să fie paralel cu axul lung
al dintelui vizat
- Tubul aparatului radiologic este dispus de așa natură încât să proiecteze
razele X perpendicular pe dinte și film
- Tehnica este reproductibilă deoarece utilizează un suport pentru filmul
radiologic

Fig. 3- Tehnica paralelismului în efectuarea radiografiei retroalveolare. [10]

Această tehnică, denumită și long cone technique sau right angle technique, a fost
dezvoltată de către Gordon M. Fitzgerald, reduce distorsionările geometrice ale imaginii
radiologice și evită apariția suprapunerii altor structuri anatomice, care pot crea umbre pe
imaginea dinților de interes. [2], [3] În vederea examinării repetate radiologice a unor leziuni
periapicale, este foarte important ca poziția filmului față de dinte să fie standardizată, astfel
încât la fiecare radiografie să se păstreze rația dimensiuni reale- dimensiuni radiologice,
pentru a putea aprecia corect evoluția unui astfel de proces patologic. [3]

9
TEHNICA BISECTOAREI

Bazele teoretice ale acestei tehnici sunt următoarele: [10]

- Filmul radiologic este plasat cât mai intim posibil față de dinte, ținând cont
să nu se distorsioneze ambalajul acestuia
- Unghiul format de axul lung al dintelui investigat și axul lung al filmului
este evaluat și se trasează bisectoarea imaginară a acestuia
- Tubul radiologic este poziționat în unghi drept față de bisectoarea unghiului,
astfel încât razele X să se proiecteze la nivelul apexului dintelui
- Folosind principiul geometric al triunghiurilor asemănătoare, lungimea
adevărată a dintelui natural este egală cu lungimea dintelui de pe imaginea
radiologică obținută.

Fig. 4- Tehnica bisectoarei în realizarea radiografiei retroalveolare. [10]

La baza acestei tehnici de radiografie retroalveolară stă o teorie geometrică ce


poartă denumirea de regula izometriei a lui Scieszynsk- două triunghiuri sunt egale dacă au
două unghiuri ale căror măsuri sunt egale și dacă prezintă o latură comună. [2]

Această tehnică este abordată atunci când nu se poate realiza plasarea ideală a
filmului radiologic astfel încât să se respecte condițiile de efectuare a radiografiei
retroalveolare prin tehnica paralelismului, din cauza traumatismelor locale și efectelor sale,
din cauza unor obstacole anatomice de tip torusuri, bolta palatină plată, planșeu oral înalt
sau arcadă dentară îngustată în sens transversal. Obținerea corectă a unei radiografii prin
această tehnică este dependentă de experiența operatorului. [2]

În ceea ce privește radiodiagnosticul leziunilor periapicale, studiile demonstrează o


sensibilitate și specificitate mai mare a radiografiilor retroalveolare, comparativ cu alte
10
modalități de investigare imagistică radiologică standard în medicina dentară, precum
radiografia panoramică, care nu reușește să evidențieze decât 60- 83% dintre leziuni, cu
procent mai redus pentru regiunea incisivilor inferiori, unde întregistrează valori de 29%.
[11]

2. RADIOGRAFIA DE TIP BITE- WING

Radiografia de tip bite- wing își datorează denumirea tehnicii originale de efectuare
a acestui tip de investigație imagistică radiologică, care presupunea ca pacientul să ocludă
pe o aripioară atașată ambalajului filmului intraoral. Suporturile moderne au eliminat
necesitatea existenței acestei extensii, dar terminologia și indicațiile clinice au rămas
aceleași. Un singur film evidențiază imaginea regiunii premolar- molare a unei hemiarcade.
[10]

Fig. 5- Radiografii seriate de tip bite- wing. [6]

Fig. 6– Plasarea filmului radiologic pentru efectuarea unei radiografii de tip bite-
wing. [6]

11
Acest tip de radiografie poartă și denumirea de radiografie interproximală și se
realizează pentru a evalua radiologic suprafețele proximale a 3- 4 dinți antagoniști simultan.
[2] Radiografia bite- wing a fost introdusă în practica medicinii dentare de către Dr. Raper
în 1925. Ele focusează în imaginea radiologică coroanele dinților maxilari și mandibulari.
[6] Radiografiile bite- wing sunt singurele tipuri de investigații radiologice standard din
medicina dentară care sunt indicate pentru monitorizarea factorilor de risc carioși, ele fiind
realizate la intervale bine determinate pentru a evalua riscul carios. [1], [5]

Indicații: [10]
- Detectarea leziunilor carioase proximale sau radiculare [5], [10]
- Monitorizarea evoluției leziunilor carioase
- Aprecierea calității restaurărilor existente
- Aprecierea statusului țesuturilor parodontale.

Avantaje: [10]
- Metodă simplă
- Cost redus de preț
- Dispozitivele folosite sunt de unică folosință, deci nu există risc de
contaminate încrucișată
- Poate fi aplicată cu ușurință la copii.

Dezavantaje: [10]
- Tehnică arbitrară, dependentă de angulația tubului radiologic
- Radiografiile obținută sunt dificil de reprodus
- Limba poate deplasa cu ușurință filmul radiologic.

Aproximativ 25- 42% din leziunile carioase rămân nediagnosticate. Cariile


proximale sunt abordate cu dificultate și nu pot fi vizualizate direct. [12] Radiografiile de tip
bite- wing sunt în mod deosebit valoroase în radiodiagnosticul leziunilor carioase proximale,
în special în stadiile inițiale de debut când nu sunt evidente clinic, ajută la decelarea
leziunilor carioase secundare, dezvoltate sub obturații. Radiografia bite- wing prezintă o
sensibilitate mai mare decât radiografia panoramică pentru detectarea leziunilor carioase
proximale, aceasta putând deveni o indicație în cazul copiilor și adulților necooperanți. [6]

Au de asemenea valoarea în aprecierea radiologică a statusului osului alveolar de


la nivel proximal. [2], [6] Pe acest tip de investigație radiologică se poate evalua calitativ
septul interdentar și modificările nivelului osului alveolar, permițând comparația cu nivelul

12
osului peridentar al dinților vecini. Radiografia bite- wing evidențiază fidel dimensiunile
camerei pulpare, precum și raportul leziunii carioase cu spațiul endodontic. [6]

3. RADIOGRAFIILE CU INCIDENȚĂ OCLUZALĂ

Radiografiile cu incidență ocluzală sunt investigații imagistice radiologice


suplimentare, ce au rolul de a oferi o vedere extinsă a maxilei și mandibulei. Acestea se
dovedesc folositoare pentru a determina evoluția în sens buco- lingual a unor formațiuni
patologice și oferă informații suplimentare referitoare la extinderea fracturilor de mandibulă
și deplasarea fragmentelor fracturate. [6]

Fig. 7– Radiografii cu incidență ocluzală. [6]

Radiografiile ocluzale ajută la radiodiagnosticul incluziei dentare, fiind folositoare


pentru localizarea dinților incluși, rădăcinilor retenționate, corpilor străini, precum și sialoliți
aflați la nivelul glandelor submandibulare sau sublinguale, fie intraglandular sau intraductal.
[5], [6] Acest tip de radiografii se pot utiliza atunci când imaginea radiologică oferită de
radiografia panoramică este nesatisfăcătoare în regiunea incisivă, din cauza relațiilor
interincisive. [5]

Terminologia utilizată în radiografia ocluzală este confuză. The British Standards


Glossary of Dental Terms conține informații vagi referitoare la radiografiile cu incidență
ocluzală și la diferențele dintre diferitele tipuri. Încă nu există o uniformitate în terminologia
folosită în diverse publicații sau instituții de pregătire. [10]

Examenul radiologic cu film ocluzal oferă o imagine în plan transversal a arcadei.


Este indispensabil în incluziile la nivelul zonei frontale superioare- canini, incisive centrali,
dinți supranumerari, pentru a preciza poziția vestibulară sau orală a dintelui inclus. Prin
această investigație imagistică, se poate stabili calea de abord chirurgical a dintelui inclus și

13
sansele de redresare ortodontică. Se poate utiliza și pentru incluziile în zona premolară sau
chiar molară, tehnica fiind adaptată pentru regiunea posterioară a arcadelor. [9]

Whaites E. în cartea sa, descrie incidențe ocluzale diferite pentru maxilar și


mandibulă astfel: [10]

 Incidențe pentru maxilar


o Radiografie ocluzală standard
o Radiografie ocluzală oblică
o Radiografie ocluzală de tip vertex
 Incidențe pentru mandibulă
o Radiografie ocluzală adevarată
o Radiografie ocluzală standard
o Radiografie ocluzală oblică

Radiografia ocluzală standard la maxilar [10]

Această radiografie evidențiază regiunea anterioară superioară și are următoarele


indicații:

- Aprecierea statusului odontal al dinților frontali superiori, în special la copii,


dar și la adulții care nu suportă aplicarea filmului intraoral pentru o
radiografie periapicală
- Detectarea prezenței caninilor incluși, dinților supranumerari și
odontoamelor
- Determinarea direcției de incluzie a caninilor superiori- vestibulară sau
orală
- Aprecierea dimensiunilor unor leziuni chistice sau tumorale de la nivelul
regiunii anterioare a maxilei
- Evaluarea fracturilor dinților frontali superiori și a procesului alveolar de la
acest nivel

14
Fig. 8– Radiografie ocluzală standard maxilară. [6]

Fig. 9– Radiografie ocluzală standard maxilară. [10]

Radiografia ocluzală oblică la maxilar [10]

Această radiografie evidențiază regiunea posterioară a maxilei și dinții maxilari


laterali de pe o hemiarcadă și prezintă o serie de indicații:

- Evaluarea periapicală a dinților posteriori maxilari, în special la adulții care


nu pot tolera efectuarea radiografiei retroalveolare
- Evaluarea dimensiunilor unor leziuni chistice sau tumorale de la nivelul
regiunii posterioare a maxilei
- Evaluarea statusului peretelui antral
- Ca adjuvant la determinarea poziției de deplasare a rădăcinilor dinților
laterali maxilari la nivelul sinusului maxilar, ca și accident în cursul
extracției
- Evaluarea fracturilor dinților laterali superiori și a procesului alveolar de la
acest nivel, precum și a tuberozității
15
Fig. 10- Radiografie ocluzală oblică maxilară. [6]

Fig. 11– Radiografie ocluzală oblică maxilară. [10]

Radiografia ocluzală maxilară de tip vertex [10]

Această radiografie evidențiază dinții maxilari din o incidență cranială și este


indicată pentru stabilirea direcției de incluzie a caninilor superiori- vestibulară sau palatinală.

Fig. 12- Radiografie ocluzală maxilară de tip vertex. [6]


16
Fig. 13– Radiografie ocluzală de tip vertex maxilară. [10]

Radiografia ocluzală adevarată la mandibulă [10]

Această radiografie evidențiază un plan a porțiunii mandibulare dentate și planșeul


bucal. Se permit mici variații ale tehnicii pentru a evalua leziunile unilaterale. Aceasta
prezintă următoarele indicații:

- Detectarea prezenței și poziției calculilor glandei submandibulare și ai


canalului Wharton
- Aprecierea direcției vestibulo- linguale de incluzie a dinților mandibulari
incluși
- Aprecierea extinderii vestibulo- linguale a leziunilor chistice, tumorale sau
osteodistrofice care interesează corpul mandibulei
- Evaluarea direcției liniilor de fractură de la nivelul corpului mandibulei, în
plan orizontal.

Fig. 14– Radiografie ocluzală adevărată mandibulară. [10]


17
Radiografia ocluzală standard la mandibulă [10]

Această incidență a radiografiei ocluzale evidențiază dinții frontali mandibulari și


procesul alveolar frontal inferior și prezintă ca indicații:

- Evaluarea periapicală a incisivilor inferiori, la pacienții care nu suportă


realizarea radiografiei retroalveolare
- Evaluarea dimensiunilor și extensiei proceselor patologice chistice sau
tumorale din regiunea anterioară mandibulară
- Aprecierea fracturilor cu deplasare de la nivelul arcului mentonier, în plan
vertical.

Fig. 15- Radiografie ocluzală standard mandibulară. [6]

Fig. 16– Radiografie ocluzală standard mandibulară. [10]

18
Radiografia ocluzală oblică la mandibulă [10]

Această incidență permite examinarea radiologică a glandei submandibulare, având


rol în depistarea calculilor formați și cantonați la acest nivel, precum evidențiază și direcția
vestibulo- linguală de incluzie a molarilor inmferiori, dar și extinderea leziunilor chistice sau
tumorale ori osteodistrofice localizate la nivelul corpului și unghiului mandibulei.

Incidența Belot a fost concepută pentru evaluarea raportului între molarul de minte
superior și sinusul maxilar. Filmul este așezat în planul ocluzal și susținut prin mușcare de
către pacient. Fascicolul se va orienta centrat pe molar, făcând un unghi de 60º cu filmul.
Această incidență introduce un grad de distorsiune. [9] Oferă date despre apex, regiunea
periapicală și mai puține date despre parodonțiul marginal. [7]

Fig. 17- Radiografie ocluzală oblică mandibulară. [6]

19
Fig. 18- Radiografie ocluzală oblică posterioară mandibulară modificată. [6]

Această incidență mai este indicată și în caz de: [7]

- Trismus
- Plăgi dureroase ale mucoasei bucale
- Edem al planșeului bucal
- Reflex vomitiv accentuat.

Incidența Donovan este indicată în incluzia molarului de minte inferior pentru


evaluarea rapoartelor în sens transversal ale acestuia, în special cu corticala linguală, care
poate fi fracturată în intervenția de odontectomie a molarului inferior. Pentru a obține o
radiografie ocluzală de calitate, filmul radiologic, care are și dimensiuni relativ mari, trebuie
introdus foarte profund. Tehnica Donovan elimină acest inconvenient. Filmul este plasat
oblic la nivelul regiunii retromolare, sprijinit între fața ocluzală a molarului doi sau a
molarului de șase ani la copii și marginea anterioară a ramului ascendent. Fascicolul de raze
se plasează în regiunea retroangulo- maxilară și se direcționează spre centrul filmului și
perpendicular pe el. [9]

Incidența Simpson- incidența endobucală axială cu film ocluzal se numește


incidență dentară cu film mușcat. Este o incidență perpendicular cu indicența retroalveolară
izometrică și ortoradială și reprezintă o proiecție a dinților în lungul axei lor. Aceștia apar ca
un cerc, în mijloc având canalul radicular ca un punct. Adduce informații asupra suprafețelor
vestibulare și bucale ți despre rapoartele dintre dinți și formațiunile vecine. [7]
20
CAPITOLUL III- INCIDENȚE EXTRAORALE

Radiografiile dentare cu incidențe extraorale se folosesc frecvent pentru evaluarea


radiologică a masivului facial- maxilar superior, mandibulă, sinusuri maxilare, articulații
temporo- mandibulare. [7]

Incidențele extraorale utilizare în radiodiagnosticul din medicina dentară cuprind:


radiografia panoramică, incidențele laterale și postero- laterale ale craniului, incidența
Waters și teleradiografiile de profil și față. [3]

Radiografiile cu incidență extraorală ajută în examinarea unor regiuni mai extinse


ale oaselor maxilare și craniului, sunt utile în monitorizarea creșterii în dimensiuni și
dezoltarea scheletului cranio- facial, precum și în localizarea dinților incluși, a leziunilor
patologice de dimensiuni importante și sunt utile pentru evaluarea radiologică a articulației
temporo- mandibulare. [3]

1. RADIOGRAFIA DENTO- ALVEOLARĂ PANORAMICĂ

Poartă denumirea de ortopantomografie și reprezintă o investigație imagistică


radiologică care evidențiază, într- o singură imagine structurile faciale, incluzând ambele
oase maxilare, arcadele dentare și structurile lor de suport. [12] A devenit o investigație
imagistică foarte populară în radiodiagnosticul afecțiunilor din sfera dento- maxilo- facial.
[10]

Permite obținerea pe un singur film, în cadrul unei singure expuneri, a imaginilor


desfășurate, de ansamblu, a ambelor arade dentare, de la o articulție temporo- mandibulară
la alta, a componentelor de susținere ale dinților, a pieselor scheletice maxilo- faciale și
structurilor anatomice aferente acestora- sinusuri maxilare, ATM, cavități nazale. [7]

Radiografia panoramică a devenit un important și popular mijloc de diagnostic, încă


de la introducerea sa în practica medicine dentare din anii 1950. [3]

Definirea termenului de ortopantomografie derivă din: [7]

- Orto- traduce faptul că radiografia dentară se efectuează cu un fascicul


redus de radiații, ce trece prin centrul de mișcare a tubului și casetei,
perpendicular pe film, cu mișcări eliptice inversate în jurul cefei și
maxilarelor

21
- Tomo- se referă la planul anatomic radiografiat
- Pan- apariția pe radiografie a tuturor dinților.

Fig. 19– Ortopantomografie. [18]

Radiografia panoramică reprezintă o proiecție radiologică complexă a oaselor


maxilare care prezintă multiple suprapuneri de structuri anatomice și distorsiuni, care pot fi
exacerbate de erori tehnice ce intervin în procesul de obținere a imaginii radiologice.
Ortopantomografia evidențiază numeroase structuri anatomice în afară de oasele maxilare,
care pot induce dificultăți în interpretarea imaginii radiologice. Întreaga imagine panoramică
reprezintă o compoziție antero- posterioară compusă din două incidențe laterale și una
antero- posterioară. [14] Ortopantomografia vizualizează structurile maxilo- faciale de
maximă importanță în medicina dentară sub forma unei imagini de tip bird’s eye view. [3]

Fig. 20- Complexitatea anatomică a imaginii radiologice a unei


ortopantomografii. [14]
22
Principalele indicații sunt: [7], [10]

- Decelarea leziunilor clinic asimptomatice sau oligosimptomatice- chisturi


reziduale, resturi radiculare, procese inflamatorii apicale lent evolutive,
tumori benigne
- Implantologie pentru un prebilanț lezional și pentru urmărirea integrării
implantelor
- Parodontologi- în parodontitele marginale cronice profunde
- Ortodonție- pentru evidențierea anomaliilor de dento- maxilare
- Pedodonție- evaluarea radiologică a permutării dentare
- Pentru stabilirea relațiilor dintre dentiția temporară și definitivă
- Pentru descoperirea anomaliilor de dezvoltare și erupție dentară
- Patologia traumatică, inflamatorie, tumorală a maxilarelor
- Planificarea intervențiilor chirurgicale ce se realizează sub anestezie
generală
- În evaluarea ortodontică a statusului odontal și a numărului de dinți prezenți
pe arcadă
- Evaluarea pungilor parodontale mai adânci de 5mm
- Evaluarea molarilor de minte, în vederea stabilirii indicației chirurgicale de
extracție
- Evaluarea fracturilor de mandibulă, cu excepția celor din regiunea
anterioară
- Diagnosticarea patologiei sinusurilor maxilare
- Evaluarea leziunilor distructive ale suprafețelor articulare ale ATM
- Aprecierea înălțimii osului alveolar în planificarea tratamentului implantar.

În special în ceea ce privește patologia incluziei dentare, ortopantomografia joacă


un rol foarte important, fiind chiar indispensabilă, datorită complexității informațiilor
medicale pe care le ofero. Astfel, pe ortopantomogramă sunt vizibile: [9]

- Dintele inclus, indiferent de localizarea acestuia


- Raporturile dintelui inclus cu dinții vecini și structurile anatomice
învecinate
- Arcadele dento- alveolare
- Dinții prezenți pe arcadă

23
- Dinții în erupție
- Dinții situați endoosos, în perioada de formare
- Alte anomalii dentare asociate
- Starea dinților vecini
- Eventuale obstacole în cale erupției dintelui inclus
- Structurile anatomice scheletale aferente arcadelor dento- alveolare și
implicit, dintelui inclus, în funcție de localizarea acestuia:
o Mandibula- corpul mandibulei cu canalul mandibular, ramul
mandibulei și zona articulației temporo- mandibulare
o Maxila
o Fosele nazale, septul nazal și sinusurile maxilare
- Structuri anatomice la distanță, util a fi observate în incluziile dentare
heterotopice:
o Orbitele
o Coloana vertebrală cervicală
o Osul hioid
o Apofizele pterigoide
o Apofizele stiloide
o Apofizele ascendente ale osului maxilar
o Apofizele zigomatice ale osului maxilar
o Conductul auditiv extern.

Avantaje: [7], [10]

- Oferă o imagine panoramică, plană, globală și extinsă a viscerocraniului în


timpul unei singure expuneri
- Tehnică înțeleasă și acceptată ușor de către pacienți
- Permite vizualizarea de structuri anatomice multiple ce țin de dinte,
parodonțiu, sinusuril maxilare, articulație temporo- mandibulară
- Permite evaluarea leziunilor sau proceselor patologice cu interesare
bilaterală
- Permite examinarea pereților osoși medial, inferior și posterior ai sinusurilor
maxilare
- Evidențiază pe același film ambele procese condiliene, permițând astfel
examinarea comparativă
24
- Doza de radiații acumulată de pacient este redusă, echivalentă cu doza
recepționată în cazul efectuării a 4 radiografii retroalveolare
- Timpul de expunere foarte scăzut 4-5 secunde, raportat la informația
multiplă obținută pe o zonă anatomică extinsă
- Nu necesită o pregătire prealabilă a pacientului pentru examen, iar poziția
de examinare este confortabilă
- Costul redus al examenului, exceptând costul aparatului

Dezavantaje: [7], [10]

- Imperfecțiuni ale calității contururilor unor structuri analizate datorită


fenomenului de “flou” cinetic ce apare ca urmare înregistrării imaginilor în
mișcare legate de deplasarea sincronă a tubului și filmului
- Suprapunerea reciprocă a unor dinți, mai ales la nivelul premolarilor, fapt
ce necesită efectuarea de radiografii periapicale în zona respectivă
- Are un indice de mărire a imaginii ca urmare a distanței care trebuie să se
respecte între arcada dentară și filmul radiologic
- Deformarea cu aplatizarea unor elemente anatomice curbe
- Prezența de imagini parazite- proiecția pe linia mediană în dreptul
incisivilor și caninilor a umbrei coloanei cervicale
- Se pot produce suprapuneri ale țesuturilor moi sau regiunilor cu conținut
aerian
- Tehnica nu poate fi aplicată copiilor cu vârste sub 5 ani sau în cazul unor
pacienți cu anumite dizabilități
- De ordin financiar- costul ridicat al aparatului.

Arcada dentară, deși este curbă, nu prezintă forma unui arc de cerc. [10] Pe filmul
ortopantomografic, structurile anatomice normale evidente pot fi clasificate în: [10]

 Umbre reale
 Umbre de tip fantoma sau artefacte- produse de mișcările aparatului radiologic
și induse de structurile controlaterale sau aflate la distanță de punctul focal.

UMBRELE REALE [10], [14]

Umbrele reprezentate de țesuturile dure importante sunt reprezentate de:

25
- Dinți
- Mandibulă
- Maxilă
- Pereții medial, posterior și inferior al sinusului maxilar
- Palatul dur
- Arcadele zigomatice
- Procesele stiloide
- Osul hiod
- Septul nazal și coanele
- Marginea orbitală
- Baza craniului.

Fig. 21– Umbrele generate de țesuturile dure- NS- sept nazal, MIT- cornetele nazale
mijlociu și inferior, O- margine infraorbitară, HP- palat dur, A- podeaua sinusală, Z-
arcada temporo- zigomatică, EAM- conduct auditiv extern, MP- mastoida, SP- proces
stilodian, H- osul hiod, P- suport plastic. [10]

În cadrul perspectivei imaginii panoramice, structurile osoase ale regiunii


maxilofaciale pot fi examinate. Structurile din zona regiunii posterioare maxilare includ osul
sfenoid, zigomatic și oasele temporale și au o evidențiere mai redusă pe ortopantomogramă.
Lamele pterigoide ale osului sfenoid se articulează cu peretele posterior al maxilei și
împreună formează fosa pterigo- maxilară. Procesele zigomatice ale maxilei sunt
formațiunile osoase corpolente care se extind bilateral de la nivelul maxilei și apar ca umbre
în formă de J și se suprapun peste sinusurile maxilare.ele se articulează cu oasele zigomatice
26
care la rândul lor se articulează cu procesele zigomatice ale oaselor temporale și formează
arcadele zigomato- temporale. Uneori procesul mastoid al osului temporal ce conține
multiple celule pneumatice, pot fi evidențiate pe OPG postero- inferior de articulația
temporo- mandibulară. Ocazional, celulele mastoidiene se pot extinde anterior și pot
pneumatiza peretele superior al ATM și reprezintă o variație anatomică normașă, dar
radiologic poate mima aspectul unor patologii, din cauza imaginii radiotransparente
multiloculare. Osul hiod, care în mod normal este evident inferior de mandibulă, poate crea
confuzii atunci când apare ca imagine suprapus peste bazilara mandibulară, ceea ce apare
din cauza poziționării defectuoase a pacientului. [14]

Fig. 22– Aspectul multilocular radiotransparent al celulelor procesului mastoid.


[14]

Umbrele generate de aer:

- Cavitatea orală
- Orofaringele

Structurile osoase ale regiunii maxilo- faciale sunt înconjurate de țesuturile moi ale
feței, gâtului și cavității orale. Acestea produc pe imaginea radiologică ca umbre care se
suprapun peste structurile dentare și osoase. Cavitățile nazale se pot suprapune peste
regiunea periapicală a incisivilor superiori. Țesuturile moi ale urechii externe sunt frecvent
suprapuse peste condilul mandibular, astfel încât lobul urechii generează o radioopacitate
rotundă dispusă posterior de ramul mandibular. Epiglota frecvent poate fi observată ca o
imagine subțire sub formă de deget ce se extinde posterior de limbă, inferior de unghiurile
mandibulare. Căile aeriene superioare toate sunt evidențiate pe imaginea panoramică ca și
pasaje radiotransparente. Uneori, aceste imagini radiotransparente pot fi confundate cu
leziunile patologice distructive ale oaselor maxilare. [14]
27
Umbrele produse de țesuturile moi:

- Lobii auriculari
- Cartilagiile nazale
- Palatul moale
- Dorsumul limbii
- Buzele și obrajii
- Șanțurile nazo- labiale

Fig. 23– Umbrele generate de țesuturile moi și spațiile pline cu aer- NC- cartilaj nazal, EL-
lobul urechii, SP- văl palatin, DT- dorsumul limbii, Or- orofaringe, NF- șant nazo- labial,
M- cavitate orală. [10]
UMBRELE INDUSE DE ARTEFACTE: [10]

- Coloana vertebrală cervicală


- Corpul, unghiul și ramul mandibular de parte controlaterală
- Palatul

Radiografiile panoramice au un rol important în decelarea leziunilor carioase, având


o specificitate asemănătoare pentru radiodiagnosticul cariilor ce interesează dinții posteriori,
prezentând însă rol inferior radiografiilor bite- wing pentru identificarea leziunilor carioase
din regiunea anterioară, ținând cont de calitatea slabă a imaginii radiologice panoramice la
acest nivel. [3], [4]

În cadrul bolii parodontale, radiografia panoramică oferă informații diagnostice în


ceea ce privește nivelul osului alveolar, lățimea spațiului periodontal, înălțimea septului
interdentar și nivelul său de regularitate, raportul coroană- rădăcină. Ortopantomografia
oferă o rată crescută de recunoaștere și diagnosticare de 31.9% a bolii parodontale,
28
comparativ cu examenul clinic obiectiv. Radiografia panoramică detectează în procent mai
mare pierderea osoasă decât radiografia retroalveolară și este astăzi folosită la nivel larg
mondial pentru screening- ul statusului dentar la populației și în cadrul studiilor
epidemiologice. [3], [4]

În ceea ce privește radiodiagnosticul patologiile ce interesează patologia


articulațiilor temporo- mandibulare, radiografia panoramică deține rolul principal în
evaluarea inițială a ATM. În unele situații, totuși, imaginea panoramică poate produce
distorsiuni și da astfel naștere unor diagnostice fals pozitive, ceea ce presupune realizarea
altor investigații în vederea stabilirii unui diagnostic corect. [3], [15]

Radiografiile panoramice pot evidenția calcificări ale arterei carotide, prin


examinarea unei regiuni situate la 1.5- 2.5cm posterior și inferior de unghiul mandibular.
[16]

2. RADIOGRAFIA OBLICĂ LATERALĂ

Radiografia oblică laterală reprezintă o imagine radiologică a maxilarelor cu


indicații limitate, care se clasifică în:

- Radiografia laterală adevărată


- Radiografia oblică laterală
- Radiografia bimolară- două imagini pe același film.

Fig. 24- Radiografie extraorală oblică laterală. [10]

Indicațiile principale ale acestei investigații sunt: [10]

29
- Aprecierea prezenței sau a poziției dinților incluși
- Evindețierea fracturilor de mandibulă
- Evaluarea leziunilor patologice ale maxilarelor- chisturi, tumori,
osteodistrofii
- Alternativă pentru situațiile când incidențele intraorale nu pot fi obținute din
cauza reflexului vomitiv accentuat ori în caz de limitare a deschiderii gurii
- Evidențierea glandelor salivale sau a articulațiilor temporo- mandibulare.

3. RADIOGRAFIILE CEFALOMETRICE
Cunoscute sub denumirea de teleradiografii, radiografiile cefalometrice evidențiază
în totalitate o parte a craniului, pentru a permite evaluarea relațiile spațiale dintre structurile
craniene și cele dentare. Acestea au valoare în studierea și compararea modificărilor în
tendințele de creștere și dezvoltare ale structurilor scheletale și dentare, înainte, în timpul și
după finalizarea tratamentului ortodontic, încluzând profilul țesuturilor moi. [3]

Imaginea cefalometrică este rezultatul proiecției unui volum pe un plan, imagine ce


rezultă mărită și deformată față de obiectul real. În practică sunt realizate trei tipuri de
radiografii: teleradiografia de față, de profil și axială. Experiența a dovedit că
teleradiografiile de față și axiale sunt procedee auxiliare complementare radiografiei de
profil. [17]

Teleradiografia de față poate da indicații asupra dezvoltării verticale și transversale


a masivului facial. Teleradiografia axială urmărește dezvoltarea ramurilor orizontale și, în
oarecare măsură, a masivului facial. [17]

Fig. 25– Teleradiografia de profil ce servește pentru efectuarea analizei


cefalometrice. [18]
30
Teleradiografia de profil evidențiază tulburările de dezvoltare în plan vertical și
sagital a masivului facial, dând cele mai multe indicații despre natura, direcția și gradul de
dezvoltare a structurilor osoasece însoțesc anomalia. De aceea, ea rămâne un element de
bază în cadrul metodelor de investigare radiologică, în practica ortodontică. Evidențierea
diferitelor structuri, maxilară și mandibulară, poate da indicații interesante asupra gradului
și sensului de dezvoltare a proceselor alveolare maxilare și mandibulare; dar, cele mai
importante informații sunt cele referitoare la poziția, angulația, dimensiunea și proporțiile
structurilor craniului facial și neural între ele. [17]

4. INCIDENȚA OCCIPITO- MENTONIERĂ

Incidența occipito- mentonieră este cunoscută și sub denumirea de incidență


Waters, care reprezintă cea mai indicată incidență de vizualizare a sinusurilor maxilare, în
special pentru a compara radioopacitățile interne. Sinusurile frontale și celulele pneumatice
pot fi vizualizate și ele pe imaginea radiologică din incidență Waters. [3]

Fig. 26- Radiografie extraorală în incidență Waters. [19]

5. INCIDENȚA VERTEX- SUBMENTONIERĂ

Această incidență este utilizată în evaluarea marginilor posterioare și laterale ale


sinusurilor maxilare și celulelor etmoidale. Vizualizează de asemenea baza craniului și

31
condilii mandibulari suprapuși pe gâtul condilian și ramul mandibular. Este o incidență cu
mare utilitate în diagnosticarea fracturilor de arcadă zigomatică. [3]

6. INCIDENȚA CADWELL

Această incidență este utilă în evaluarea sinusurilor frontale și celulelor etmoidale.


În condițiile în care se inversează proiecția, aceasta poate fi utilizată pentru radiodiagnosticul
fracturilor condiliene mandibulare. [3]

Fig. 27– Radiografie în incidență Cadwell. [20]

32
BIBLIOGRAFIE:
[1] Williamson G- “Keys to Successful Intraoral Radiography”- Available from:
http://www.dentsplylearning.com/contrib/documents/AL_HND_VOJK-
TJ6081.2010920921359510.pdf

[2] Gupta A, Devi P, Srivastava R, Jyoti- “Intra oral periapical radiography- basics yet
intrigue: A review”- Bangladesh Journal of Dental Research& Education, vol. 04, no. 02,
2014.

[3] Shah N, Bansal N, Logani A- “Recent advances in imaging technologies in dentistry”-


World J Radiol 2014; 6(10): 794- 807.

[4] Choi J- W- “Assessment of panoramic radiography as a national oral examination tool:


review of the literature”- Imaging Science in Dentistry 2011; 41:1-6.

[5] American Dental Association- Council of Scientific Affaris- „Dental Radiographic


Examinations: Recommentdations for Patient Selection and Limiting Radiation Exposure”-
2012.

[6] Farman A, Kolsom S- “Intraoral Radiographic Techniques”- Crest+ Oral- B at


dentalcare.com Continuing Education Course, 2014.

[7] Popescu S, Baz R- O, Pancă A- “Radiologie- curs pentru studenţii stomatologi”- Ovidius
University Press, Constanţa 2003.

[8] Mesgarani A, Haghanifar S, Ehsani M, Yaghub S D, Bijani A- “Accuracy of


Conventional and Digital Radiography in Detecting External Root Resorption”- Iranian
Endodontic Journal 2014; 9(4): 241- 245.

[9] Alexandru Bucur, Carlos Navarro Vila, John Lowry, Julio Acero- “Compendiu de
chirurgie oro- maxilo- facială”- Editura Q Med Publishing, 2009.

[10] Whaites E- “Essentials of dental radiography and radiology” 5th edition- Churchill
Livingstone- 2013.

[11] Lazăr M D- “Impactul radiodiagnosticului în patologia periapicală”- rezumat teză


doctorat- Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova- 2013.

[12] Abdinian M, Razavi S M, Faghihian R, Samety A A, Faghihian E- “Accuracy of Digital


Bitewing Radiography versus Different Views of Digital Panoramic Radiography for

33
Detection of Proximal Caries”- Journal of Dentistry, Tehran University of Medical Sciences
2015, vol. 12, nr. 4.

[13] Asmaa A, Musaed Al- “Panoramic Radiography as an Aid in Diagnosing Mandibular


Fractures”- The Saudi Journal, 1999, vol. 11, no. 1

[14] Perschbacher S- “Interpretation of panoramic radiographs”- Australian Dental Journal


2012; 57(1 Suppl): 40-45.

[15] Ladeira D, Dibo da Cruz A, Maria de Almeida S- “Digital panoramic radiography for
diagnosis of the temporomandibular joint: CBCT as the gold standard”

[16] American Dental Association Council on Scientific Affairs- “The use of dental
radiographs. Update and recommendations”- JADA Vol. 137, 2006.

[17] Stanciu D, Dorobăț V- “Ortodonție și ortopedie dento- facială”- Editura Medicală 2011.

[18] https://cabinetanadent.wordpress.com/2014/07/08/radografiile-dentare/

[19] http://www.wikiradiography.net/page/Facial+Bones+Radiographic+Anatomy

[20] https://www.studyblue.com/notes/note/n/skull-cranium-sinuses-nasal/deck/2603716

34