UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” BACAU

FACULTATEA DE STIINTE ALE MISCARII, SPORTULUI SI SANATATII

STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT – SPECIALIZAREA KMS
DISCIPLINA: Radiologie si imagistica medicala

INTRODUCERE
Radiologia-imagistica medicala a progresat enorm in
ultimii 20 de ani,prin aparitia noilor tehnologii de
vizualizare a imaginii corpului omenesc in vivo:
imaginile sectionale obtinute in Ultrasonografie, (US)
ComputerTomografie,(CT),Imagistica cu Rezonanta
Magnetica (IRM),au schimbat radical in bine calitatea
diagnosticului in toate teritoriile anatomice si in marea
majoritate a proceselor patologice.
Progresele importante si rapide ale tehnologiei informatice au
creat noi posibilitati de crestere a calitatii imaginilor
radiologice,atit prin achizitia cit si prin arhivarea si post-
procesarea computerizata a acestora.Astfel,ceea ce in anii ’80
parea doar un vis indepartat-reconstructia si vizualizarea
tridimensionala (3D),a structurilor corpului omenesc-
acum, la inceputul noului mileniu-a devenit realitate
aproape cotidiana; mai mult,s-a realizat si imagistica 4D
(3D + dinamica temporala, in timp real !)
 Imaginile dinamice alaturate sunt
elocvente pentru progresul urias al
radiologiei in cei 100 de ani de
existenta. (film obtinut ca donatie
prin bunavointa Dlui. Director al
Instit.de Matematica aplicata in
Medicina-a Univ.Hamburg,la ECR
(European Congres of RadIn
prezent,acest tip de imagini se pot
obtine si in Cl.Radiologica Iasi-prin
IRM si post procesare
computerizata.iology)-Viena,1997
computerizata .

AVENTURA CALATORIEI VIRTUALE imagistice prin corpul omenesc a

inceput!-si se perfecteaza continuu….
 In aceste noi conditii,prezentarile stiintifice si didactice
din radio-imagistica s-au schimbat substantial in toata lumea
civilizata:au cam disparut prezentarile pe folii de
retroproiector, recent la marile congrese (ex.ECR-Viena,
RSNA-Chicago) au disparut si diapozitivele pe film celuloid
care s-au inlocuit cu prezentarile digitale – pe Laptop si
videoproiector; ba chiar si posterele (…”afise…”) stiintifice
clasice (pe cartoane lipite pe panouri),au fost inlocuite cu
postere electronice,prezentate on line, in sisteme
computerizate intraNet, ba chiar si transmisibile prin Internet !
 Natura si producerea razelor X

Radiaţia descoperită în
1895 la Universitatea
Wurzburg de către fizicianul
Röntgen şi denumită de el
Imagistica cu raze röentgen:
radiaţia X, este o radiaţie röntgendiagnostic

electromagnetică, cu lungime de undă extrem de

mică, în medie de 10.000 de ori mai mică decât
cea a luminii.
Se produc raze X ori de câte ori electroni aflaţi
în mişcare foarte rapidă, se lovesc de corpuri
materiale, unde produc dislocări de electroni
de pe orbitele energetice ale atomilor acestor
corpuri. Pentru a se menţine echilibrul,
electronii de pe orbitele mai periferice, ale
corpului izbit, vor lua locul electronilor dislocaţi
de pe orbitele mai centrale.
Din acest salt de pe un nivel energetic pe altul, în
sensul menţionat mai sus, rezultă un plus de
energie, care constitue razelele X.
Modificările suferite de energia radiantă la diverse
nivele în corpul omenesc alcătuiesc în ansamblul
lor elemente utile, pe care fascicolul de raze X le
poate transmite examinatorului sub formă de
imagini radiologice, produse datorită modificărilor
care au loc în fascicolul de raze X la nivelul
ţesuturilor şi organelor de examinat.
Coeficientul de absorbţie este proporţional cu
numărul atomic la puterea a patra din corpul
traversat –structurile cu număr atomic mare vor
atenua mai mult fascicolul de razeX, iar din
punct de vedere radiologic vor fi mai opace
exemplu segment scheletic.
Producerea radiaţiei X se face în tubul de raze-tubul
Coolidge - un tub de sticlă în care se află un vid foarte
avansat unde electronii emişi de catod (un filament de
wolfram ce a fost adus la incadescenţă) sunt
accelerati la diferenţe de potential de zeci de mii de
volti, se ciocnesc cu materialul anodic (are în
componenţă metale greu fuzabile ca reniu, molibden,
wolfram) unde cea mai mare parte din energia lor se
pierde prin ionizări şi excitări în straturile superioare
ale materialului anodic, iar o parte produce radiaţie
Röntgen de frânare şi caracteristică.
Proprietăţiile radiaţiei X sunt comune cu
ale radiaţiilor electromagnetice,
intensitatea lor scade invers proporţional
cu pătratul distanţei.
Proprietăţile speciale constau în :
penetrabilitate –invers proporţională cu lungimea de
•

undă
sunt absorbite de corpurile prin care trec, absorbţia
•

fiind direct proporţională cu numărul atomic la

puterea 3, densitatea şi grosimea obstacolului.
 determină fenomenul de luminiscenţă
 determină efect de fotosensibilitate (reduce
emulsia de argint la argint metalic)
 produc ionizare, are loc ionizarea gazelor prin
care trec
 au efecte biologice asupra ţesuturilor vii prin
ionizări şi prin excitaţii care produc alteraţii în
materia vie.
Efectele celulare ale radiaţiilor; Sunt precoci şi cumulative în timp.

a) Mecanismul de acţiune este direct şi indirect.

- acţiunea directă este sub forma rupturii arhitecturii
moleculare şi în special la nivelul unor structuri ca
genele, cromozomii sau enzime - doza este fără
importanţă.
- acţiunea indirectă –este dată de substanţele născute din
reacţiile directe.
b) Natura leziunilor –A.D.N – ul este ţinta preferată a
radiaţiilor – deci ţinta princicipală este materialul genetic.
c) Efectele somatice - sunt asupra individului în
totalitate şi pot apare la interval de ore până la ani.
La nivel somatic acţionează legea (Bergonier şi
Tribondeau) conform căreia cu cât un ţesut este mai
tânăr cu atât el este mai sensibil şi vulnerabil.
d) Manifestarile clinice - ale leziunilor radice apar
numai excepţional în cadrul iradierii diagnostice. Ele pot
fi văzute la medicii radiologi sub forma de boala
profesională.
- Leziunile pielii apar in formele cronice la
radiologi, cel mai adesea sub forma de
radiodistrofii: teleangiectazii, tulburări de
pigmentare, atrofie şi scleroza cutanată,
formaţiuni keratozice sau papilomatoase;
- Leziunile oculare sunt reprezentate de o
conjunctivită banală care se vindecă fară sechele,
cataracta sau keratite;
-Ţesuturile hematopoetice au o sensibilitate mare
în funcţie de radiosensibilitatea celulelor sursa şi
de distribuţia temporospaţială a particulelor
ionizante in organism in raport cu celulele
hematopoetice. Semnele de alarmă sunt
modificările de hemogramă;
Gonadele au sensibilităţi diferite asupra părţii
endocrine (foarte radiorezistentă) şi a celei
exocrine de reproducere (extrem de
radiosensibilă);
Alte ţesuturi.; nu apar modificari digestive, pulmonare,
osoase, renale decât la doze mari exclus de atins in
cadrul radiodiagnosticului.
e) Efecte feto-embrionare sunt diferite după vârsta
produsului de conceptie:
- la stadiul de ou acţionează legea tot sau nimic. Oul
trăieste normal sau moare;
- la stadiul de organogeneză în primele trei luni se produc
malformaţii grave;
- fătul mai mare de 3 luni este mult mai puţin
radiosensibil.
f) Efecte genetice mutaţii care apar indiferent de
doză, dar se dublează după 30-50 rds.
g) Efecte cancerigene au o frecvenţă mică, dar o
existenţă indiscutabilă.
Efectele la nivel tisular sau ale întregului organism
reprezintă suma nu neapărat matematică a modificărilor
celulare. Acumularea în timp a tuturor acestor modificări
duce în ultima instantă la moartea individului prin alterări
functionale şi organice ireversibile.
 PROTECŢIA ÎMPOTRIVA
RADIAŢIILOR
În lumea contemporană orice fiinţă vie de pe
suprafaţa pământului suportă o iradiere care nu
poate fi evitată.
- 87% din această iradiere este dată de iradierea
naturală.
-13% este procentul de iradiere artificială, din care
11,5% reprezintă iradierea medicală. Aceasta din
urma se datorează în principal iradierii cu scop
diagnostic.
Evoluţia tehnologiilor de diagnostic, în special
dezvoltarea imagisticii medicale şi în mod
particular a tehnicilor de explorare fără radiaţii
Röntgen (Ecografia şi Imagistica prin Rezonanţă
Magnetică) nu au modificat esenţial acest
procent, care continuă să rămână ridicat oriunde
pe suprafaţa planetei.
Mecanismul iradierii încă foarte mari este diferit în
diferite zone geografice:
în regiunile cu slabă dezvoltare economică iradierea se
datorează utilizării în continuare a unor tehnologii
învechite de emisie, control şi utilizare a radiaţiilor.
în ţările cu inaltă dezvoltare tehnologică, iradierea este
aproape similară, dar este excesul de investigaţie.
Aceasta apare ca un corolar al sistemelor sofisticate de
sănătate publică, în care gestul medical subvenţionat
împinge la excese şi la risipă.
Ţara noastră este undeva între cele două, încercând
eforturi remarcabile de reînnoire şi actualizare a
echipamentelor radiologice şi de raţionalizare a
explorării, în contextul unui sistem de sănătate, care
implementat la mare distanţă de alte sisteme din care s-
a inspirat, are datoria de a preveni defectele modelelor.
Ca răspuns la situaţia semnalată mai sus singurele
măsuri de protecţie eficiente şi aplicabile sunt:
 raţionalizarea explorării radiologice în special la
grupele de populaţie cu factori de risc (copii, gravide
etc.);
 modernizarea echipamentelor, cu extinderea
tehnologiilor de achiziţie şi prelucrare digitală.
Pentru o raţionalizare corectă a explorărilor
trebuie cunoscute dozele proporţionale de radiaţii
încasate de pacienţi. Acestea se pot cunoaşte din
tabele şi dau uneori date surprinzătoare. Pentru
orientare iată câteva cifre comparative cu privire
la dozele încasate în cadrul diferitelor metode de
radiodiagnostic folosind ca bază de comparaţie
radiografia toracică de faţa, gestul radiologic cel
mai curent şi cu cea mai mică iradiaţie:
radioscopia convenţională toracică = 50-150 radiografii
aceeaşi cu amplificator şi lant TV = 5-15 radiografii
tomografia plană toracică = 10-15 radiografii/fiecare secţiune
radiografie de craniu = 1 radiografie pulmonară
radiografie abdominală = 10 radiografii pulmonare
urografie intravenoasă = 35 radiografii pulmonare
irigoscopie = 77 radiografii pulmonare
computertomografie = între 26 şi 48 radiografii pulmonare
Tot pentru a se realiza amploarea fenomenului, iată
câteva date comparative între dozele încasate în cadrul
diferitelor tehnici de Radiodiagnostic şi iradierea
naturală.
Datele oferite echivalează în timp de iradiere naturală
tehnicile urmărite:
Radiografia toracică = 15 zile de iradiere naturală
Radiografia abdominală = 6 luni de iradiere naturală
Urografia intravenoasă = 18 luni de iradiere
Irigoscopia = 3 ani de iradiere naturală
Computertomografia = între 1 şi 2 ani
Cunoscând aceste doze se poate întelege de ce este
nevoie de raţionalizarea examenelor cu scop de
prevenire a iradierii.
Raţionalizare înseamna în primul rând abţinere de la
explorare. Examenul radiologic toracic la un copil fără
semne clinice de boală cardiacă sau pulmonară este un
exces, tot un exces uzual este şi radiografia de coloană
vertebrală repetată cu ocazia fiecărei internari la un
bolnav cu leziune degenerative.
Tot raţionalizare se numeşte şi alegerea dintre mai
multe posibilităţi de explorare a aceleia care aduce
maximum de informaţii şi poate înlocui metode mai
iradiante. Deşi ideea pare fantezistă, cea mai bună
metodă de diagnostic radiologic a afecţiunilor sinusurilor
feţei este computertomografia. Suspiciunea de
diagnostic de adenom hipofizar obligă la examen prin
Rezonanţă Magnetică, evitandu-se iradiarea prin alte
explorări radiologice mai neperformante în situaţia dată.
O solicitare de examen radiologic trebuie redactată în
scris, lizibilă şi precisă. Ea trebuie să indice contextul
clinic pentru ca radiologul să poată întelege problemele
particulare pentru care se solicită explorarea respectivă.
Este de datoria şi de calificarea radiologului să
stabilească metoda şi tehnica optimală pentru situaţia
dată.
Receptarea informaţiei se face în mai multe moduri:
radioscopie –radiaţia reziduală acţionează asupra unui
mediu cu proprietăţi fluorescente şi produce o imagine
dinamică real time a structurilor traversate.
radiografie – impresionarea chimică directă şi prin
emisie luminoasă obţinută cu ajutorul ecranelor întăritoare
asupra emulsiei de săruri de argint de pe suprafaţa unui
film radiografic.
 Aparatura de
radiodiagnostic

Orice instalaţie radiologică se compune din două părţi:

 aparatul propriuzis
 accesorii.

Aparatul se compune din:

-tubul radiogen
-transformatorul de înaltă tensiune
-transformatorul de încălzire - de joasă tensiune
-cablurile sau troleele
-masa de comandă
Tubul radiogen – constă dintr-un balon, construit dintr-o
sticlă specială, fabricată pentru a rezista la temperaturi
deosebit de ridicate.Balonul are două tuburi laterale
situate unul în faţa celuilalt :
- catodul – polul negativ al tubului format dintr-un
filament de tungsten , dispus în formă de spirală, adus la
incadescenţă de un transformator de încălzire
- anodul – polul pozitiv format din aliaj de metale greu
fuzibile care au proprietatea de a transmite rapid căldura
primită, facilitând în felul acesta răcirea tubului produsă
şi prin rotaţia sa (3000 ture/min).
Transformatorul de inaltă tensiune: transformă
tensiunea obişnuită de la reţea în tensiune înaltă, cu
cât tensiunesiunea este mai mare se vor produce raze
mai dure –de aici rezultă calitatea razelor – calitate
înseamnă tensiune deci kilovoltaj iar calitatea amperaj.
Masa de comandă: serveşte la punerea în funcţiune
şi la oprirea aparatului. Aceasta este înzestrată cu
aparate care permit :
-măsurarea curentului de la reţea
-măsurarea intensităţii curentului
-măsurarea timpului
-butonul de punere în funcţiune.
Trolee-sau cabluri.
 Receptorul

a) radioscopia în radioscopia clasică sau analogică –

imagine obţinută direct pe ecranul ce este constituit
dintr-o foaie de material celulozic sau plastic, pe care
este dispersat un material fluorescent – platinocianura de
bariu, tungstatul de cadmiu sau sulfura de zinc şi
cadmiu. Astăzi sunt folosiţi compuşi de cesiu, titan,
ytrium sau pământuri rare. Pentru protecţie în faţa
ecranului este o sticlă specială .
b) radiografia simplă : se bazează pe efectul
fotochimic al radiaţiilor având avantaje:
document, doză de iradiere redusă, cost
relative scăzut.
Filmul radiografic este format dintr-un suport
transparent, acoperit de o emulsie de cristale
de bromură de argint suspendată în gelatină.
Prelucrarea filmului radiologic se face în camera
obscură, unde se efectuează developarea, când
imaginea latentă se transformă în imagine vizibilă.
Formarea imaginii radiologice - imaginea
radiologică există în formă latentă în relieful
spectral al fascicolului emergent. Întrucât
organele au structuri neomogene, compoziţie
chimică, densitate, grosime variabile, relieful
fascicolului emergent va traduce pe planul de
proiecţie variaţii de absorbţie determinate de
aspectul neuniform al organului de cercetat, fapt
ce va duce la impresionarea discontinuă inegală
a sistemului detector.
 TEHNICI RADIOLOGICE
SPECIALE
Radioscopia televizată – transpunerea imaginii
radiosopice într-o imagine aparenta pe un monitor
de televiziune prin intăritorul de imagine.
Amplificatorul de imagine - sistem electronic ce
are următoarele aplicaţii:
 permite efectuarea fluoroscopiei la lumina zilei
 calitatea imaginii este net superioară şi poate fi
înregistrată –video, fotografic digital.
 se poate lucra cu sistem de TV cu circuit
închis, în echipe de specialişti, proceduri de
radiologie intervenţională.
 imaginea poate fi transmisă la distanţă prin
TV cablu satelit
 reducerea considerabilă de 3-5 ori a intesităţii
fascicolului de radiaţii
 a permis constrcţia de aparate cu
telecomandă şi protecţia operatorului
Tomografia plană convenţională –tubul şi caseta sunt
solitare şi se deplasează în sens invers.
Variante radiografice -
 radiografia cu raze dure - se utilizează pentru
disocierea unor opacităţi
 radiografia cu raze moi – părţi moi
 radiofotografia medicală RMF - se foloseşte pentru
depistarea TBC.
 radiografia panoramică - se foloseşte în
stomatologie
 radiografia digitală.
 Radiografia digitală

Radiografia digitală – asigură transformarea datelor

analoge în infomaţii digitale. Părţile componente ale
receptorilor digitali utilizaţi în radiodiagnostic sunt:
 Detectorul de scintilaţie - proprietatea unor substanţe
de a emite lumină la la impactul cu radiaţiile X
 Convertorul energiei luminoase. Acest sistem
transformă sistemul analog de date (semnalul luminos)
în informaţii digitale (curentul electric).
 Calculatorul, care prelucrează imaginea digitală şi o
transformă in semnal video TV.
Receptorii digitali sunt utilizati atat in radioscopie cât şi în
radiografie.
 Comparaţie între imaginile digitale şi analoage
Elementul de bază al imaginii digitale este pixelul – o
suprafaţă pătrată cu o nuantă de gri corespunzatoare
densităţilor pe care le reprezintă. Imaginea radiologică
este formată dintr-un număr de pixeli. Creşterea numărului
de pixeli / imagine determină mărirea rezoluţiei imaginii.
Imaginea digitală are urmatoarele avantaje:
• permite o mai bună vizualizare a zonelor cu densităţi
mici;
• oferă posibilitatea unei prelucrări ulterioare a imaginii.
 COMPUTER TOMOGRAFIA

Este o tehnică particulară, care utilizează ca factor fizic

radiaţia X, ca procedeu de explorare a mediului, secţiunea
tomografică în plan transversal axial, iar ca mod de redare
a informaţiei, imaginea digitală.
Principiul tomografiei computerizate se bazează pe
măsurarea atenuării unui fascicol îngust de radiaţii X, care
parcurge, printr-o mişcare circulară, un strat echivalent ca
lărgime din corpul examinat, şi reconstrucţia imaginii
plecând de la proiecţiile sale diferite.
În ansamblu o unitate C.T cuprinde
- Sistemul de achiziţie a datelor
- Sistemul de procesare
- Sistemul de vizualizare şi stocare a datelor
- Sistemul de comandă
Sistemul de achiziţie a datelor cuprinde :
tubul de radiaţii X, detectorii, o serie de elemente
electronice asociate, montate într-un cadru
denumit – GANTRY (Fig.5):
C.T. spirală sau volumetrică – presupune
miscarea continuă a mesei şi rotirea continuă a
tubului in timp ce pacientul avansează în Gantry.
Raportul dintre viteza mesei / rotaţie şi grosimea
secţiunii se numeste PITCH.
Sistemul de procesare a
datelor.
Unitatea de masură a densitătii
denumită UNITATE
HOUNSFELD este definită ca

1/ 1000 din diferenta de densitate dintre apă şi aer sau

1/1000 diferenţa aer şi compacta osoasă.
Grila de densităţi este arbitrară, densitatea aerului
este -1000 a apei 0 şi osoase + 1000.
 Vizualizarea datelor şi comanda
ansamblului
Este prezentată pe monitorul din încaperea
unde se află operatorul.
Stocarea imaginilor se face pe discul
computerului, pe disc optic, CD etc. Imaginea
poate fi revăzută ulterior şi eventual înregistrată
pe film radiologic sau fotografic.
 Administrarea substanţelor de contrast
Diferenţierea structurilor normale de cele
patologice este dificilă datorită valorii de atenuare
apropiată a acestora.
Administrarea substantelor de contrast duce la
creşterea cu 40 – 60 UH a densitătii accentuand
diferentele de densitate.
Administrarea se poate face pe diferite căi (iv,
oral, endorectal, endovaginal etc.).
Indicaţiile administrării substanţelor de contrast sunt:
 precizarea vascularizaţiei masei tumorale;
diferenţierea între o masă tumorală şi o malformaţie
vasculară;
 identificarea structurilor tubului digestiv;
diferenţierea elementelor hilului hepatic ori pulmonar;
evaluarea tractului urinar;
 detectarea leziunilor focale (hepatice, pancreatice,
cerebrale etc.) precizarea naturii lor;
 identificarea pachetului vascular;
 raporturile cu o masă tumorală
Imagistica prin rezonanţă magnetică - I.R.M

I.R.M - constituie o metodă non-invazivă de

examinare a afecţiunilor neuro-musculo-
scheletală. Se bazează pe proprietatea
(descoperită în anul 1946) că nucleele se
comportă ca nişte magneţi în prezenţa unui
câmp magnetic intens. Nucleele de hidrogen
sunt animaţi de mişcarea în jurul propriului ax –
spin nuclear.
1. Treptele obţinerii imaginii prin I.R.M
„Specimenul” examinat – corpul uman este
supus unui câmp magnetic exterior foarte
puternic, care rămâne constant în tot
intervalul investigaţiei şi care produce
alinierea în aceeaşi direcţie a dipolilor
magnetici nucleari .
2. Specimenului i se aplică apoi un câmp magnetic
oscilant din zona de radiofrecvenţă a specimenului
electromagnetic, adică a unei unde de radiofrecvenţă
(RF) ce determină rezonanţa nucleilor.
3. Radiaţia electromagnetică (unda de RF) este apoi
suprimată; nucleii continuă să oscileze, emiţând ei însăşi
ca particole cu sarcină electrică – o undă de RF care
poate fi detectată ca semnal rezonant magnetic al
nucleolilor. Recepţia semnalului este posibilă prin faptul
că unda respectivă induce un curent electric într-o
bobină construită în acest scop.
4. Acest semnal este transmis unui computer,
care îl transformă, prin prelucrare digitală, în
semnale optice elementare (pixeli).
Valoarea sau intensitatea pixelului este
proporţională cu intensitatea semnalului ce
provine din nucleii rezonanţi aparţinând unui
volum bine determinant, voxelul.
 Echipamentul I.R.M

Magnetul -este piesa centrală a instalaţiei I.R.M - el

trebuie să producă un câmp magnetic extern cât mai
uniform.
Bobinele de radiofrecvenţă –forma şi dispoziţia
acestor bobine depind substanţial de sistemul magnetic
principal ,de regulă, au o formă de şa.
Gradienţii de câmp magnetic –se produc prin curenţi
electrici care circulă în spire din materiale conductante,
cu geometrii variate.
Calculatorul - controlează parametri fizici aleşi de operator.
Noţiuni elementare de
semiologie în general
imaginea este comparabilă cu
cea din C.T- sub unele aspecte
suprioară –permite un contrast
superior; imaginile sunt uşor
de recunoscut
Agenţii de contrast folosiţi în I.R.M.au la bază Gadoliniu –
folosit în investigarea lichidului cefalorahidian –face ca
imaginea să fie mai luminoasă.
Pregătirea pacientului –în general nu necesită măsuri
speciale; un caz special îl reprezintă pacienţii cu
claustrofobie - la care administrarea unui calmant uşor
reduce starea de anxietate. Durata unui examen este de
aproximativ 30-90 minute .
Contraindicaţiile absolute: cipuri
feromagnetice intracraniene; peacemaker
cardiac; proteze metalice valvulare; corpi stăini
metalici intraoculari.
Contraindicaţii relative: claustrofobie ;
pacienţi ventilaţi sau intubaţi.
Medicina nucleară utilizează izotopii radioactivi
în scop diagnnostic şi terapeutic. Explorarea
scintigrafică este cel mai vechi procedeu imagistic
de vizualizare a organelor interne. Cessen în
1951 au efectuat pentru prima dată scintigrafie
tiroidiană apoi a fost cuplată imaginea la
calculator.
Principiul examinării scintigrafice constă în
detectarea radiaţiei gama emisă în urma administrării
(i.v.sau orale) unui produs radiofarmaceutic cu
tropism selectiv pentru un anumit organ, proces, sau
leziune. Imaginea scintigrafică reprezintă distribuţia
spaţială a radiofarmaceuticului şi variaţia sa în timp
care oferă astfel informaţii despre morfologia şi
funcţia organului investigat.
Aplicaţiile clinice ale
scintigrafiei se extind
la toate specialităţile
medico chirurgicale.
Scintigrafia statică – oferă
informatii cu caracter
morfologic (poziţie, formă,
dimensiuni, prezenţa unor
leziuni difuze sau în focar;
distribuţia radiofarmaceuticului în organul investigat
Explorarea este făcută la un interval de timp de
la injectarea radiofarmaceuticului.
Scintigrafia dinamică sau secvenţială –
explorare funcţională – examinarea se face cu
ajutorul cameralor de scintilaţie. Imaginile se
obţin concomitent cu injectarea
radiofarmaceuticului obţinând imagini dinamice.
Radionuclizii folosiţi; sunt în principal: techneţiu
(99mTc), taliu (201Tl), iodul (123I-132 I), galiul,
(67G ), indiul (113mIn).
Aparatura de detecţie –camera de scintilaţie –
aparatura nu este un „emiţător” ci un „detector”
de radiaţii gama.
Examinarea SPECT se efectuează cu camere de
scintilaţie la care detectorul efectuează o mişcare circulară
în jurul organului de examinat, oprindu-se timp de câteva
secunde pentru achiziţionarea imaginii.
Tomografia cu emisie de protoni (PET) - reprezintă o
tehnică modernă de obţinere de imagini funcţionale ale
organelor sau sistemelor biologice. Aduce informaţii
morfofuncţionale ale creerului sau inimii în secţiuni de 4-5
mm şi cu o rezoluţie de secunde.
Pentru a urmări imaginea distribuţiei în organism
– aparatele PET sunt formate din multiple
cristale de scintilaţie dispuse inelar în jurul
pacientului şi cuplate la tuburi fotomultiplicatoare
- evenimentele luminoase sunt transformate în
plus electric. Aceste evenimente sunt prelucrate
de computer obţinându-se imagini tomografice
ale diverselor organe.
 Este metoda de diagnostic şi terapeutic
imagistic ce utilizează ca substrat radiaţiile
ultrasonore.
Principiul metodei - principiul de
funcţionare al ecografiei este derivat din cel al
sonarului, dispozitiv utilizat pentru prima dată în
primul război mondial la detectarea
submarinelor.
Ecografia se ocupă de studiul modificărilor
suferite de un fascicol de ultrasunete care
traversează medii cu proprietăţi acustice
diferite. Apariţia ecoului – ecoul apare dacă
o parte din energia fascicolului incident se
întoarce la emiţător sub formă de fascicul
reflectat.
Transductorul – în
ecografie sursa de
ultrasunete poartă
numele de transductor,
aceştia sunt emiţători şi
receptori de ultrasunete

Transductorul este construit din blocuri de cristale

ceramice sintetice, care au proprietăţi speciale şi
funcţionează utilizând un fenomen fizic numit efect
piezoelectric
Alegerea transductorului se face în funcţie de regiunea
explorată, tipul de pacient şi organul ţintă.
În funcţie de forma sondei, acestea pot fi:
1. convexe – cel mai frecvent tip utilizat;
2. liniare – utilizate mai frecvent : pediatrie, obstetrica
ginecologie intraoperator;
3. radiare – utilizate în cardiologie.
 Tipuri de ecografie:
• primul mod a fost modul A (Amplitudine) – se
obtine un grafic cu variaţii de amplitudine;
• modul M de mişcare – pentru evaluarea mişcărilor
valvulare;
• modul B se asociază luminozităţii
cu o scală de gri şi se obţine
imagine bidimensională
 - ultrasonografia Doppler – un sunet emis de o
sursa cu o frecvenţă constantă este recepţionat de catre
un receptor fix cu o frecvenţă mai mare când sursa se
apropie de receptor şi o frecvenţă mai mică când sursa
se îndepărteaza de acesta.
Examinarea ecografică: pentru explorarea abdominală
pregătirea este minimă – pacient „a jeun” şi vezica
urinară; pentru tubul digestiv organele se pot umple cu
apă ; nici o pregatire pentru explorarea organelor
superficiale.
Între sondă şi tegumente se interpune gelul ecografic.
Ecografia are o serie de avantaje:
• examenul este rapid - se obtin maxim de informaţii
în timp scurt;
• orientează imediat spre o altă metodă imagistică
complementară;
• are sensibilitate mare de evaluare pentru organe şi
afecţiuni;
• este lipsit de nocivitate;
• este relativ ieftină.
 SUBSTANŢE DE CONTRAST

Structurile corpului uman care au densităţi apropiate nu

pot fi diferenţiate între ele .Pentru a putea fi vizualizate
se folosesc C.T, ecografia, sau substanţele de contrast.
Substanţele de contrast folosite sunt cu :
 Contrast negativ, care apar transparente (negre ) pe
radiografie-aerul
 Contrast pozitiv, care apar opace (albe) pe radiografie;
- substanţe pe bază de iod solubile
- sulfatul de bariu
 Dublu contrast : asociere între bariu şi aer.
Reacţii sistemice acute neprevăzute-
administrarea de substanţe de contrast
intravenos, produce reacţii diferite din partea
organismului, reacţiile pot fi minore sau
dramatice, foarte rar chiar decesul 1:50000-
1:10000.
Reacţiile minore pot fi mai frcvente 10% - odată
cu introducerea substanţelor nonionice au
scăzut .
a)Reacţiile minore constau în: greţuri, gust
metalic, senzaţii de căldură, roşeaţa feţei,
urticarie, erupţii cutanate,strănut, cefalee,
ameţeli. Aceste manifestări dispar după oprirea
injectării şi de regulă nu necesită alt tratament
înafară de oprirea injectării timp de 20-30
secunde şi nu mai reapar la continuarea injectării.
b)Reacţiile moderate - necesită tratament, dar nu
necesită terapie intensivă. Reacţiile pot fi de tip alergic
(alergoid) sau de tip anafilactic(anafilactoid).
Reacţii de tip alergoid sunt: urticarie, edem facial,
spasme, stridor laringian, spasme laringiene, stridor
inspirator, spasme bronşice, erupţii cutanate, strănuturi
repetate, lăcrimare. In cazurile mai grave apar: diaree,
dureri abdominale, vărsături, cefalee.
Tratamentul se face prin:
-administrare de oxigen
-administrare de adrenalină(epinefrină) 0,5% de soluţie
1mg de soluţie 1m/ml subcutanat.
-administrare de antihistaminice: inhibitori de H1sau
inhibitori de H2.
Reacţii de tip anafilactic: - hipotensiune arterilă,
tahicardie, paloare, care de regulă se adaugă peste cele
de tip alergoid. Se aplică acelaş tratament.
c)Reacţii severe; - cuprind semnele şi
simptomele şocului anafilactic. Apar semne
cardiovasculare, respiratorii, neurologice.
Tratamentul este cel specific şocului anafilactic.
Profilaxia accidentelor severe se face în primul
rând prin identificarea pacienţilor cu risc: alergici,
taraţi, cu boli cardiovasculare, diabet zaharat şi
căutarea altor investigaţii.
Atunci când este posibil se vor folosi substanţe
de contrast nonionice hipoosmolare. Dacă
intervenţia este necesară, se va administra o
premedicaţie ce constă din:
• prednison 50 mg (10 tablete) per os, în două
prize cu 12 ore şi respectiv 2 ore înaintea
administrării substanţelor de contrast,
• antihistaminice (Romergan), 1 fiolă cu o oră
înaintea examinării.
 Radiologia intervenţională
Radiologia intrervenţională este o punte de legătură
între diagnostic şi terapie, combinând imaginea
radiologică şi proceduri chirurgicale. Cu incizii minime,
fără necesitatea anesteziei generale, cu ghidare de U.S,
C.T, I.R.M sau radioscopie, se pot urmări catetere,
tuburi de câţiva milimetri cu ajutorul cărora se poate
diagnostica,sau/şi apoi trata diverse afecţiuni-exemplu:
angiografia, montare de stenturi, drenaj biliar,
chemoembolizare tumorală, biopsie, embolizarea arterei
uterine etc.
Arhivare, comunicare,
transmitere.
Radiologia modernă este complet informatizată. Orice
sistem imagistic este asociat de calculator în principalele
sale funcţii: achiziţie, procesare, vizualizare,comunicare.
La nivelul spitalului trebuie realizat un sistem informatic
radiologic (RIS) care trebuie să cuprindă toate sistemele
de achiziţie şi diagnostic pe baza unui sistem standard de
gestiune şi comunicare ( cele mai cunoscute fiind
sistemele PACS şi DICOM), precum şi înregistrarea în
sistemul informatic al spitalului.
Fig.14