IMAGISTICA MEDICALA

Este un domeniu care se bazeaza pe aparatura medicala moderna, care presupune aplicarea unor metode
fizice si biofizice de ultima generatie. Principiile fizice ale imagistici medicale se bazeaza pe interactiunea
dintre radiatie si tesut si analiza semnalelor obtinute in urma acestei interactiuni;
Etapele unei analize de tip imagistic sunt:
folosirea unor surse capabile sa emita un anumit tip de semnal, care e folosit in procesul de investigatie
(ultrasunetele la ecografie, raze X in radiografie, radioscopie, CT, campuri de radiofrecventa la RMN);
interactiunea semnalului trimis de sursa cu tesutul si obtinerea unui semnal raspuns, care inglobeaza in
el caracteristici reprezentate de o proprietate fizica a tesutului;
prelucrarea fizico-matematica a semnalului raspuns si analiza acestuia pentru a extrage caracteristicile
tesutului;
afisarea unei harti care prezinta 2D, 3D, 4D corespondenta dintre valoarea masurata a marimii fizice si
regiunea de provenienta; imaginea poate fi color cand valorile parametrului masurat corespund la culori
diferite sau alb-negru daca valorile corespund la valori diferite de gri;
citirea si interpretarea rezultatelor de catre specialist;

I. ECOGRAFIA
Ultrasunetele sunt o forma de energie mecanica, care se propaga sub forma unor unde cu frecventa intre
16 Hz-20.000 Hz. Marimi fizice caracteristice: perioada, frecventa, amplitudinea, lungimea de unda, viteza,
intensitatea, puterea si impedanta;

Reproducerea ultrasunetelor:
La baza producerii ultrasunetelor sta fenomenul piezoelectric, aplicarea unui camp electric pe suprafata
unui cristal piezoelectric duce la contractie si dilatarea acestuia si e emisa de ultrasunete (efect piezoelectric
imens; exemplu de materiale piezoelectrice: titanat de Bariu )
1. Partea principala a ecografului e transductorul, care are rolul de emitator si receptor de ultrasunete,
el asigura conversia reciproca si succesiva a energiei electrice in energia mecanica. Elementul sau activ e
cristalul piezoelectric care are forma unui disc si e acoperit pe ambele fete cu straturi metalice pe care se aplica
doi electrozi (anor si catod).
Aplicarea unei tensiuni intre electrozi determina deformarea cristalului piezoelectric. Straturile metalice
au rolul de a transfera tensiunea electrica si de a prelua impulsul electric creat la suprafata acestuia dupa
actiunea ultrasunetelor reflectate de tesuturi;
Impulsul electric, astfel obtinut e condus spre sistemul de amplificare al aparatului. Pe fata anterioara e
dispusa o lentila care are rolul de a focaliza impulsul electric ceea ce determina cresterea randamentului
transductorului. Acest ansamblu se pune intr-o husa de material plastic cu care operatorul vine in contact in
timplul examinarii.

Clasificarea transductoarelor:
transductoare liniare:
- produc un fascicol de ultrasunete paralele intre ele, iar pe ecran va aparea o imagine dreptunghiulara.
* mecanice (un singur cristal piezoelectric)
* electronice sau digitale ( intre 64-128 de cristale asezate succesiv in grupe de catre 4 sau 8)

transductoare sectoriale:
- emit un fascicul de ultrasunete divergent dintr-un punct situat in mijlocul suprafetei transductorului, iar pe
ecran apare o imagine triunghiulara cu varful pe suprafata de emisie a transductorului;
transductoare monoelemente:
- contin un singur cristal piezoelectric si nu pot fi activate electronic;
- sunt transductoare cu frecventa si focalizare fixa;
transductoare combinate
- au frecventa cuprinsa intre 3,5-10 HZ.
Fiecare tip de transductor are avantajele si dezavantajele sale, putand fi folosit doar pentru scopul in care
a fost construit. Exista transductoare pentru aplicatie externa, pentru uz intraoperator sau endocavitare,
endovaginal, endorectal, endovezical, etc.

2. Componenta electrica.
3. Receptorul de imagine care are rolul de a prelua impulsurile electrice generate la nivelul transductorului.
4. Ansamblul de conversie.
5. Compartimentul de stocare si prelucrare a informatiei.
6. Compartimentul de vizualizare a imaginii - poate fi monitor, film, foto, etc.

Principiul fundamental de obtinere a imaginii ecografice:

Transductorul genereaza impulsuri de intrasunete cu o durata de o microsecunda care strabat tesuturile,
iar la nivelele interfetelor se reflecta si se intorc in transductor.
Timpul de receptie este 99 milisecunde, iar un ciclu puls-ecou dureaza 100 milisecunde. Ecourile care
se reintorc in transductor interactioneaza cu discul si genereaza tensiune electrica. Ecoul reflectat de prima
interfata din corp e preluat primul, restul de energie ultrasonora transmisa se reflecta de la interfetele urmatoare
mai tarziu, deci un singur impuls emis e receptionat ca o multitudine de ecouri care se reintorc la intervale de
timp mai mari pe masura ce interfetele care le-au generat sunt mai indepartate de transductor.

Proprietatiile acustice ale tesuturilor:

1. Viteza de propagare a ultrasunetelor
unde E este o constanta care depinde de rigiditatea tesuturilor, iar este rigiditatea tesutului

- viteza medie de propagare a ultrasunetelor e de 1540 m/s ; in ecografie se folosesc atat unde continue
cat si unde pulsatile; cresterea elasticitatii duce la marirea vitezei ultrasunetelor;
2. Impedanta acustica
Limita de separare dintre doua medii diferite. Cu impedanta acustica diferita se numeste interfata. La
nivelul interfetelor impulsul ultrasonor poate fi reflectat , refractat, dispersat, absorbit sau atenuat;

Modalitati de reprezentare grafica:

1. Ecografia modul A (modularea amplitudinii) reprezinta traducerea in imagine a ecourilor reflectate in
functie de amplitudinea lor si de la distanta de la care acestea provin.
2. Ecografia modul M (modularea pozitie-timp) este o modalitate de examinare ecografica in dinamica,
folosita de regula in cea cardiografica.
3. Ecografia modul B (modularea stralucirii) sta la baza obtinerii imaginii ecografice 2D.
4. Ecografia Doppler se bazeaza pe efectul Doppler, care consta in modificarea lungimii de unda a unui fascicul
de ultrasunete, dupa reflectarea lui ce catre o sursa aflata in miscare fata de emitator sau receptor (vasele de
sange).
5. Ecografia 3D este o tehnica ultrasonografica noua prin care, cu ajutorul computerului se realizeaza
vizualizarea volumetrica a structurii anatomice.

Imaginea ecografica:
Este rezultatul amplificarii si transformarii in informatie distala de catre un convertor analog digital, a
impulsului electric generat de ecouri la nivelul cristalului piezoelectric.
Imaginea digitala e stocata intr-o matrice de 512*512 puncte si apoi este prelucrata de computer. Este
inscrisa intr-un sistem liniar de reprezentare a informatiei (0 si 1).
Se mai foloseste si memoria multistrat.
Imaginea e formata din unitati patrate numite pixeli. Fiecare pixel corespunde unui punct din memoria
digitala. Calitatea imaginii e apreciata prin rezolutia imaginii care poate fi:
de detaliu
de contrast
temporala
Pentru a spori calitatea imaginii obtinute se foloseste agenti de contrast (sfere mici de 4-10 mm cu
invelis proteic sau lipidic umplute cu un gaz inert)

Terminologia in ecografie:
1.Ecogenitate - proprietatea unei structuri anatomice de a produce ecouri daca contine interfete. O
structura lichidiana e strabatuta in toatalitate de ultrasunete, iar expresia sa pe ecran va fi lipsa de ecouri
(culoare neagra). Termenul este transsonic. O structura solida returneaza ecourile, iar pe ecran apar nuante albe,
denumite zone ecogene sau reflectogene.

2. Umbra acustica posterioara - apare atunci cand ultrasunetele intalnesc o structura foarte densa
( pietre=calculi) . In spatele lor exista o structura liniara de culoare alba.
3. Artefactele - apar in urma interactiunii ultrasunetelor cu structurile examinate fiind determinate de
proprietati fizice ale undelor sonore. Acestea pot fi atat surse de ecouri dar si elemete esntiale in diagnosticul
ecografic. Toate artefactele sunt componente parazitare ale imaginii, dar trebuie recunoscute.
Artefactele pot fi:
de propagare;
de atenuare;

Efectele biologice ale ecografiei:

Cu toate ca ecografia este o metoda inofensiva, undele ultrascurte datorita energiei mai mari pe care o
transmit organismului pot produce efecte nedorite, cum ar fi:
A. Efectul de cavitate: consta in aparitia unor bule mici de gaz care la intensitati mari ale ultrasunetelor pot
colaba cu descompunerea termica a apei si eliberarea de radicali liberi, care duc la aparitia unor
modificari tisulare.
B. Efectul asupra genomului: experimental s-au constatat modificari ale ARN-ului sau anomalii
congenitale;
C. Efectele termince: care constau in incalzirea tesuturilor strabatute de fasciculul de ultrasunete.
D. Efecte complexe distructive: apar la o expunere indelungata si duc la aparitia necrozei tisulare.

Indicatiile ecografiei:
In scop diagnostic pentru explorarea organelor abdominale, organelor din sfera urogenitala/uter, testicul,
glob ocular, afectiuni dermatologice, sistem musculo-scheletor, tiroida, etc.

Avantajele ecografiei:

pret de cost scazut;

explorare nenociva si comoda, care poate fi repetata ori de cate ori este nevoie si nu trebuie o pregatire
speciala a bolnavului;
sensibilitatea mare in detectarea leziunilor;
explorarea sistemului cardiovascular rapida fara a fi invaziva;

Fizica radiatiilor.
Clasificarea radiatiilor:
A. Din punct de vedere al capacitatii lor de ionizare, acestea pot fi:
radiatii ionizante - a caror energie e mai mare de 10 k;
radiatii neionizante - care au energie suficienta extragerii electronilor din atom;
B. In functie de natura lor, radiatiile pot fi:
radiatii corpusculare (protoni, neutroni, electroni): radiatii Alfa si Beta;
radiatii electromagnetice: radiatiile X si radiatiile Gamma;
Caracteristicile radiatiilor electromagnetice:
- sarcina de repaus si masa de repaus zero

Razele X
Au fost descoperite de fizicianul Renger in 1895, iar in 1901 el primeste premiul Nobel. Folosirea lor ca
sursa de investigare prezinta avantajul unei permeabilitati sporite, avand insa efecte nedorite asupra
organismului.
Pentru a putea fi folosita in domeniul mediacal, o sursa de raze X trebuie sa indeplineasca urmatoarele
contiditii:
sa poate fi folosita in conditii de siguranta atat de operator cat si de pacient;
sa furnizeze raze X intr-un domeniu cat mai larg de valori ale energiei;
sa poata furniza aceeasi cantitate si calitate de raze X in contitii identice de operare;

Tipuri de raze sau radiatii X:

a) radiatii X de franare a electronilor in campul nuclear: spectrul de franare e continuu, iar energia fotonului
emis depinde de energia fotonului incident;
b) radiatia X caracteristica - obtinuta intr-un proces de absortie-emisie; spectrul acesteia este de linie (spectru
discontinuu)

Proprietatile razei X:

se propaga in vid cu viteza luminii

trec cu usurinta prin canpuri opace;
produc fluorescenta unor substante (sulfura de zinc sau carmiu);
ionizeaza materia pe care o transverseaza;
sunt nocive pentru om;
se folosesc in radiografie si radioscopie;
sunt absorbite de metale grele (plumb);

Interactiunea cu materie a razelor X sunt folosite in diagnostic:

Din punct de vedere al energiei, razele X se clasifica in:
- raze moi (energia ia pana la 125 KeV )
- raze dure ( 125 KeV pana la 10 MeV)
- raze de energie foarte mari (raze mai mari de 10 MeV)

Razele X interactioneaza cu materia prin doua mecanisme:

atenuare
absortie partiala si difuzie

Aparatul Rontgen:
A) tubul Rontgen
B) generatorul de inalta frecventa
C) masa de comanda)

A) Tubul Rontgen:
Este un tub de sticla vidat care contine doi electrozi anod si catod.
Catodul emite electroni care sunt accelerati in campul electric dintre anod si catod. Catodul devine
incandescent si emite electroni. Filamentul acestuia e format dintr-o sarma de wolfram taiat. Electonii lovesc
anodul care emite radiatiile X. Anodul este de doua tipuri:
stationar - se foloseste in mamografie ;
apararatul Rontgen dentar - anod rotativ;

B) Generatorul de inalta frecventa:

Asigura diferenta de potential sau tensiunea electrica necesara accelerarii fasciculului de electroni.
Acesta poate fi monofazic, trifazic sau de potential constant.
Curentul alternativ necesar incalzirii catodului se transforma in curent continuu al fluxului de electroni
emisi, proces numit rectificare.

C) Masa de comanda:
Permite selectionarea valorilor dorite pentru tensiune, intensitate, durata expunerii, dimensiunile
focarului si control automat al expunerii;

Factori care determina expunerea la raze X:

1. Inalta tensiune exprimata in KVp, controleaza viteza electronilor, care se deplaseaza in spatiul dintre
anod si catod.
2. Intensitatea curentului electric se exprima in mA, care determina curentul de tub, generat de e- prin efect
termic. Cantitatea de raze X este proportionala cu intensitatea curentului electric.
3. Durata expunerii determina numarul razelor X expuse;
4. Distanta tub-pacient poate fi exprimata in mai multe moduri:
distanta focar-film;
focar-pacient;
focar-ecran fluorescent;

Alegerea parametriilor de expunere:

Pentru optimizarea selectionarii parametiilor de expunere se aplica doua variante/tehnici.
1. stabilirea unor valori, constante KVp si modificarea intensitatii;
2. fixarea unei valori constante pentru intensitate si modificarea KVp;

Tehnica KVp:
Dupa modificarea valorii tensiunii si stabilirea valorii stabilitatii, se face pentru fiecare pacient in parte,
tinand cont ca modificarile dub 30% nu determina efecte vizibile asupra calitatii imaginii;

Tehnica mHs:
Presupune modificarea KVp in functie de dimensiunile pacientului in scopul schimbarii capacitatii de
penetratie a fascicolului de raze X pentru o valoare prestabilita pentru mAs.

Metode folosite in practica pentru selectionarea parametriilor de expunere:

controlul radiatiei difuzate;

limitarea KVp;
metoda de control a radiatiei de imprastiere;
colimarea fascicolului de raze X, ingustarea lui;
pozitionarea pacientului: intensitatea razelor X generata de tub nu este uniforma, fiind mai mare
spre catod decat spre anod. Din acest motiv se recomanda ca pozitionarea pacientului sa se faca

astfel incat portiunile de grosimi mai mari sa fie plasate spre catod iar cele mai putin dense spre
anod;
folosirea sistemului ce compresie, la pacienti supraponderali se aplica lenzi radiotransparente
care comprima abdomenul;
utilizarea filtrelor pentru radiatii, acestea se folosesc pentru a elimina radiatia moale;
marimea distantei pacient-film;
utilizarea grilelor antidifuze; grilele sunt filtre de plumb care au rolul de a absorbi radiatia
difuzata oblic; se plaseaza intre pacient si film si poate fi fixa sau mobila.

Filmul radiologic
Consta in doua straturi: suportul confectionat din poliester si emulsia radiosensibila, confectionata dintro matrice gelatinoasa care contine cristale de clorura de argint.
Caracteristicile filmului radiologic:
viteza;
contrastul;
folile intensificatoare de imagine;
distributia spectrala a raspunsului;
caseta;
Prelucrarea filmului radiologic:
1. developarea care consta in folosirea unor agenti de reducere ....... si activator:carbonat de sodiu;
2. fixarea - cand se foloseste solutie de fixare
3. spalarea care conta in indepartarea solutiei de developare si fixare;
4. uscarea cu ajutorul curentilor de aer cald;

Imaginea radiologica
-este un complex de opacitati si transparente datorita absorbtiei imonogene a radiatilor x de catre corpul uman
- pe radiografie zonele albe se numesc opacitati iar cele negre transprente
- receptorul de imagine poate fi:
Un film radiografic
Un ecran
Un sistem electronic

Radiografia
-este o tehnica radiologica pein care informatia continuta in fasciculul de radiatii care strabate organismul este
obiectivata pe un film radiologic
- caracteristicile care exprima calitatea filmului radiologic sunt determinate de:

1. Proprietatile geometrice
-dimensiunea depinde de distanta obiectului fata de film;
- forma imaginii depinde de pozitia spatial a obiectului considerat plan;
- conturul- este net cand fasciculul de raze x este tangent pe suprafata sa; daca aceasta consitie nu se respecta
atunci conturul este difuz , radiatia x nu provine de la o sursa punctiforma ci de la un spot focal;
- distorsiunile- constau in exagerarea dimensiunilor si/sau a formei unui obiect ca urmare a unei mariri inegale a
diferitelor parti ale acestuia ;
2. Proprietatile fotografice
-densitatea optica- descrie innegrirea filmului in imaginea finala fiind definita prin raportul dintre zona
intunecoasa si cea luminoasa. Cu cat este mai mare concentratia de halogenura de Ag developata ca atat
cantitatea de lumina tramisa filmului este mai mare. Este direct proportionala cu densitatea tesutului strabatut de
razele x
- contrastul- reprezinta diferenta dintre densitatea ca 2 zone invecinatefilmului si este determinat de 2
componente (pacient- film). Contrastul depinde de valoare kvp
- ceata ( voalarea) si factorii de zgomot- zgomotul reprezinta fluctuatii ale densitatii filmului care nu contribuie
la calitatea imaginii dar afecteaza vizualizarea detaliilor

Planul de examinare a unei imagini radiologice

-cuprinde 4 etape:
Anamneza si examenul obiectiv-efectuat de medicul radiolog
Aprecierea tehnicii de examinare- identificarea regiunii examinate, pozitionarea filmului, aprecierea
corectitudinii pregatirii bolnavului, pozitia pe masa de examinare, proprietatile fotografice ale filmului
Examinarea imaginii
Stabilirea diagnosticului radiologic
Buletinul radiologic este un act medico-legal care cuprinde:
antetul cu cateva informatii preliminare
scurta anamneza si date clinice
concluziile si aventualele recomandari urmate de semnatura si parafa medicului
Surse de eroare in intreprinderea radiografiei si formularea rezultatului sunt:
tehnici inadecvate in realizarea, examinarea si relucrarea radiografiei
erori de interpretare a imaginii radiologice
erori in formularea diagnosticului
Substante de contrast:
substante de contrast negativ= aerul
substante de contrast pozitiv- substante baritate ( sulfat de bariu) si substante iodate ( care pot fi
hidrosolubile, ionice, nonionice)

Radioscopia
-este folosita in investigarea afectiunilor gastro intestinale si pulmonare
- partile component ale unui radioscop:

Generator de raze x
Intensificator de imagine
Sistemul de receptive al semnalului ce poate fi un ecran sau un sistem digital
-in radioscopie imaginea poate fi vizualizata prin urmatoarele procedee:
Direct pe ecran
Prin folosirea unui amplificatory de imagine care are la baza efectul fotoelectric

Radiografia digitala
-receptorii digitali asigura transformarea datelor analoage in informatii digitale, au urmatoarele parti
componente:
Detectorul de scintilatie- se bazeaza pe proprietatea unor substante de a emite lumina in contact cu
radiatia
Convertorul energiei luminoase in energie electrica care se bazeaza pe efectul fotoelectric
Calculatorul care are rolul de a prelucra imaginea digitala pe care o transforma in semnal video
-receptorii digitali sunt folositi atat in radiografie cat si in radioscopie;
-elementul de baza al imaginii digitale este pixelul- o suprafata patrata cu o nuanta de gri corespunzatoare
densitatii pe care le reprezinta;
- imaginea radiologica este formata dintr-un numar mare de pixeli ( la un film radiologic 18x24cm; pentru a
avea o rezolutie buna este necesar ca nr de pixeli sa fie 3600x4800)
Avantajele imaginii digitale
- permite o buna vizualizare a zonelor cu densitati mici
- ofera posibilitatea unei prelucrari ulterioare a imaginii

C.T. (Computer tomograf)

Face parte din explorarile imagistice, sectionale, fiind o metoda rezultata din combinarea fasciculului de
raze x si computer.
-CT se bazeaza pe 2 principii:
Masurarea atenuarii unui fascicule de raze x printr-un corp si calcularea coeficientului de atenuare
Reconstructia imaginii corpului pornind de la peoiectiile sale diferite
Imaginea CT reprezinta examinarea anatomica a unei sectiuni axiale a organismului de origine
prestabilita prin masuratori ale absorbtiei razelor x facute din diverse unghiuri in jurul organismului. Pentru
fiecare sectiune tubul de raze x este rotit in jurul pacientului avand pe partea opusa detectorii care au rolul de a
recepta energia fotohimica pe care o transforma in energie luminoasa iar rin intermediul unei fotodiode in
semnale electrice care se transit procesorului de imagine.
Imaginea este apoi reconstruita prin 3 procese:
Procesare

Convolutie
Retoproiectie

Partile componete ale CT sunt:

Sistemul de achizitie a datelor
Sistemul de prelucrare a datelor
Sistemul de vizualizare a imaginii

Sistemul de achizitie a datelor

-cuprinde tubul de raze x, detector si o serie de elemente electronice, toate montate intr-un cadru numit gantry
- detectorii sunt de 3 tipuri:
Solizi ( iodura de cesiu)
Gazosi( xenon)
Semiconductori

Sistemul de procesare
-semnalele electrice obtinute sunt prelucrate mathematic si stocate intr-o matrice de reconstructive iar apoi
comparate cu matricea implementata in aparat
- fiecarui patratel al matricei ii corespunde o unitate de densitate exprimata printr-o nuanta de gri
- CT-urile modern au 2048/2048 sau 4096/4096 unitati de densitate
- unitatea de volum constituent a imaginii se numeste voxel iar corespondentul bidimensional al acestuia este
pixelul
- unitatea de masura a densitatii este UH ( unitate Hounsfield) si este definite ca 1/1000 sin diferenta de
densitate dintre apa si aer sau 1/ 1000 din diferenta de densitate dintre aer si compacta osoasa

Vizualizarea datelor
-imaginea obtinuta dupa reconstructive este prezentata pe monitorul din incaperea in care se gaseste consola.
Operatorul are posibilitatea prelucrarii imaginii precum si a ameliorarii datelor dj achizitionate avand la
indemana o serie de elementepe care le selecteaza inaintea scanarii (voltajul, distant, kvp, miliamperajul,
colimarea)

Densitatea tesuturilor
-densitatea unei structure este reprezentata prin nuante de gri si depinde de cantitatea de radiatii atenuata
- structurile cu densitate mare sunt reprezentate pe ecran in nuante de gri deschis spre alb iar cele cu densitate
mica prin nuante gri inchis spre negru
- imaginea poate fi imbunatatita prin modificarea nr de trepte de gri ( largimea ferestrei)
- administrarea substantei de contrast modifica densitatea tesutului (40-60 UH)

Radiobiologia
Stiinta care se ocupa cu cercetarea actiunilor radiatiilor inizante asupra organismelor vii.

Radiatiile ionizante au proprietatea de a ioniza materia datorita energiilor mari eliberate la locul de
activare. Suntem expusi permanent la doze scazute de radiatii ionizante emanate de soare, sol, roci, expuneri la
teste nucleare sau unele produse de consum sau examinari medicale in scop diagnostic sau tratament.
Clasificarea radiatiilor ionizante:
a) electromagnetice
- x si gamma care se obtin in urma dezintegrarii radioactive;
- au urmatoarele proprietati:
se propaga in vid cu viteza luminii (3x10 |8 m/s)
ionizeaza gazele prin care trec
sunt mult mai penetrante ca razele X
sunt nocive pentru om;
razele x si gamma au capacitate mare de penetrare, retinute de tesuturi si folosite in radiodiagnostic si
radioterapie;
au putere ionizanta redusa
efect patogen maxim in iradierea externa
b) corpusculare
- sunt radiatiile Alfa (nuclee de heliu) si radiatiile Beta(electroni)
- au capacitate redusa de penetrare (Alfa pot fi oprite de o foaie de hartie, iat Beta de o folie
de aluminiu sau un strat de aer de cativa m.
- au putere de ionizare mare
- nocivitate maxima legata de iradierea interna (prin inhalare sau ingestie)

Unitatile de masura pentru radiatiile ionizante

1. RAD - reprezinta doza de iradiere care produce absortia a 100 unitati energie pe 1g tesut.
2. GRAY -reprezinta doza de iradiere care produce absortia a 1 joule energie pe 1 kg tesut.
3. REM - reprezinta doaza de iradiere care produce un efect biologic echivalent cu 1 RAD de raze X sau
Gamma.
4. SIEVERT (SV) - reprezinta doza de iradiere care intretine un efect biologic echivalent cu 1 Gy de raze
X sau Gamma.
Timpul de injumatatire (T 1/2) este timpul necesar pentru dezintegrarea a jumatate din nucleele
radioactive.
Timpul de injumatatire biologica (Tb) reprezinta timpul necesar eliminarii din organism pe cale
naturala a jumatate din numarul nucleelor radioactive incorporate pe diverse cai.

Unitatile de masura a radioactivitatii sunt:

1. Becquerel - Bq
2. Curie - Ci

Marimi fizice pentru masurarea efectelor radiatiilor ionizante:

1. Doza absorbita (D) reprezinta energia totala de radiatie masei substantei cu care reactioneaza;
D= delta W/ delta m
[D] SI= Rad sau Grey
1Grey=100 Rad
2. Doza biologica (B) este direct proportionala cu D; factorul de proportionalitate fiind eficacitatea biologica
relativa;
B= eta x D <- marimea care corespunde efectului biologic produs prin radiatie (doza primita de om)

[B] SI= Rem sau Sv

1 Sv=100 Rem

Doza maxima primita de o persoana in functie de varsta ei se calculeaza astfel:

Dmax= 5(N-18) remi
N- reprezinta numarul de ani
Pentru a cuantifica riscul biologic global de iradiere se poate folosi ca Um=Sv care exprima doza medie
absorbita de diferitele tesuturi umane. Se calculeaza tinand cont atat de coeficientul de absortie al diferitelor
structuri biologice si specificul fiecarui tip de radiatii ionizante.

Tipuri de iradiere:

Sursele de expunere pot fi:

naturale (80%)
artificiale ( 20%)

A. Iradierea naturale:
a) externa - radiatii solare, gamma terestre;
b) interna - elemente radioactive pot fi patrunse in organism prin ingestie (din sol, apa sau alimente), inhalare
(gaze radioactive cu radomi eliminate din sol)
B. Iradierea artificiala: 0,75 m Sv/an (doza maxima)
a) expunere profesionala - personal din extragerea minereului radioactiv sau din obtinerea conbustibilului
nuclear (uraniu) sau datorita cercetarilor sau personalul farmaceutic din sterilizarea produselor sau conservarea
alimentelor sau medical;
b) expunere neprofesionala - utilizare industriala; experimentarea armelor nucleare, expunere medicala, unele
tipuri de ceramica dentara;

Domeniile folosite in medicina a radiatiilor din surse artificiale:

- radiodiagnostic (radioscopia plastica, radiografia dentara cu amplificator pe imagine)
- radioterapie externa (Rontgenoterapie, Cobaltoterapie, Cesiutarapie sau terapie cu radiatii de energie mare
cum ar fi - electroni, neutroni sau ioni grei)
- medicina nucleara;

Efectele biologice ale radiatiilor asupra organismului

Modificarile functionale care se produc in organism datorita schimbarii structurii celulelor sub actiunea
radiatiilor.
Datorita energiei mari a acestor radiatii se produc ionizari primare care se transforma in ionizari
secundare. Datorita ionizarilor o buna parte din atomi sau molecule formeaza ioni liberi.
Prezenta O2 mareste sansele de producere a apei oxigenate astfel incat tesuturile bogate in O2 sunt mult
mai afectate decat cele reduse in O2
Radicalii liberi carese formeaza, interactioneaza cu o multime decompusi chimici afectand procesele
care au loc la nivel biologic

Radioprotectia

Totalitatea metodelor si mijloacelor folosite pentru reducerea efectelor nocive ale radiatiilor.
Protectia este datorata surselor externe:
1. Protectia fizica - reducerea timpului de expunere sau reducerea distantei de ecranare;
2.Protectia chimica - administrarea inainte sau dupa iradiere a unor substante chimice (cistamina sau gamofos)
3. Protectie biochimica -administrarea de sange sau plasma
4. Protectie biologica - celulele hematoformatoare in maduva spinarii;

Atunci cand ionul radioactiv este prezent in organism pentru a-l inlatura:
decontaminare ( cand ionul se gaseste in tubul digestiv folosim alginat de sodiu sau spalare cu ser fiziologic)
decorporare ( ionul radioactiv se gaseste pe arborele traheobronhic; folosim sare de calciu sau zinc a
acidului trietilen- diamino- pentaacetic;
dilutie izotopica (administrarea de iodura de potasiu pentru inlaturarea izotopului radioactiv iod 131)

Efectele pot fi acute sau cronica:

1. acute:
- apar in cazul unor doze ridicate de radiatii ionizante
ex: la 25 rad apar modificari hemotologice
la 100 rad apar semne de boala de iradiere acuta
- decesul se poate instala la o doza de peste 500 rad
Sindromul acut de iradiere (SAI) - este derminat la doze mari de iradiatie ionizanta, care penetreaza
tesuturile pe o perioada foarte scurta de timp. Gravitatea imbolnavirii este in functie de doza prmita sau tipul de
radiatie, marimea suprafetei expuse si susceptibilitatea individuala.

Unitatea CT
CT-ul modern are aproximativ 1400 de proiectii la 360 de grade sau aproximativ 4 proiecti pe grad. CTul spirala (volumetric) permite miscarea continua a mesei si rotirea tubului in timp ce pacientul avanseaza in
gantry

Prezinta urmatoarele avantaje:

reducerea timpului de explorare, a substantei de contrast si a dozei de iradiere a pacientului

evitarea artefact generate de respiratie
ameliorarea detectabilitatii leziunilor foarte mici

Tipuri de artefacte
artefacte inerente, care rezulta in principal din prelucrarea datelor;
artefacte malfunctie ( legate de aparatura sau de utilizare): presupune informarea pacientului despre
metodologia examinarii, despre posibilele reactii adverse la substanta de contrast precum si efectul nociv
al examinarii asupra unor date menite sa previna eventualele accidente sau sa ajute la interpretare;

*existenta unor episoade alergice anterioare substantelor de contrast

Functia renala - nivelul crescut al creatininei contraindica explorarea cu substanta de contrast. La pacientii care
urmeaza dializa, explorarea CT cu substanta de contrast va preceda cu cel mult 24-48 h dializa.

Functia tiroidei - administrarea substantei de contrast poate cauza crize tireotoxice, iar la pacienti care
urmeaza tratament cu iod, ineficientizarea tratamentului prin blocarea tiroidei. Prezenta substantelor baritate in
tubul digestiv impune amanarea CT cu 2-3 zile.
Nivelul glicemiei -se impun precautii in administrarea substantelor de contrast la diabetici. Prezenta unor
obiecte metalice, a protezelor dentare poate afecta imaginea si se impune indepartarea lor.

Imagistica prin rezonanta magnetica nucleara (RMN)

Este o metoda mai invaziva de examinare a afectiunilor neuromusculoscheletare.Se bazeaza pe
descoperirea facuta in 1946 de catre Felix Boch si Edward Purcell ( primesc premiul Nobel in 1952), care au
constatat ca in prezenta unui camp magnetic intens nucleele se comporta ca niste magneti.
Imaginea unui RMN se obtine ca urmare a absortiei si emisiei energiei din domeniul razei frecventei al
spectrului radiofrecventei de catre spinii protonilor.
La baza RMN sta capacitatea de localizare spatiala a atomilor dehidrogen din organism care genereaza
campuri magnetice de intensitate mica.

Componentele RMN:
1. Magnetul-care genereaza campul magnetic
2. Bobinele de gradient - plasate in interiorul magnetului necesare producerii gradientului, campului
magnetic pe cele trei directii.
3. Bobina de radiofrecventa - situata in bobinele gradient care produc campul magnetic necesar rotirii
spinilor cu 90-180 de grade. Acestea au rolul de a detecta semnalele.
4. Masa pentru pacient
5. Ecran de protectie - impotriva campurilor de radiofrecventa externe.
6. Ecran de protectie impotriva campurilor magnetice externe.
7. Calculatorul - care controleaza toate componentele legate de sursa undelor de radiofrecventa si
programarea pulsurilor, forma si amplitudinea gradientului.
8. Masa de comanda - unde operatorul selecteaza o secventa pe care o urmareste pe monitor sau poate
imprima imaginea.

Etapele unui RMN:

a) pacientul va fi situat intr-un camp magnetic exterior orientat in lungul lui
b) trimiterea unui puls de radiofrecventa catre pacient
c) incetarea pulsurilor de radio-frecventa dupa care urmeaza culegerea si interpretarea semnalului.
In jurul pacientului sunt asezate dispozitive conductoare, in care campul magnetic variabil creaza un
semnal electric prin fenomenul de inductie electromagnetice.
Semnalul electric astfel obtinut depinde de viteza de variatie a campului magnetic, adica de cat de
repede revin momentele magnetice la stareainitiala, proces numit relaxare.
Procesul de ralaxare este caracterizat:
1. Densitatea proteica
2. Timpii de relaxare T1-spin-retea, T2- spin-spin.
Acesti parametrii au rolul de a diferentia organele si tesuturile intre ele precum si un tesut patologic
deunul sanatos.

Deoarece semnalul provenit de la un singur proces de relaxare este slab, pentru a efectua masuratori in
conditii optime se folosesc scheme in care se aplica mai multe pulsuri de radiofrecventa avand ca scop obtinerea
de amplitudini mari pentru semnalul masurat, dar si eliminarea artefactelor.
Pentru caracterizarea modului in care se formeaza aceste secvente trebuie sa se tina cont de:
a. un puls de 90 de grade - pulsul de radiofrecventa care aplicat sistemului analizat ii produce o
basculare cu 90 de grade vectorului mament magnetic;
b. un puls de 180 de grade - pulsul de radiofrecventa care aplicat sistemului analizat ii produce o
basculare cu180 de grade a vectorului moment magnetic;
c. ecoul - semnalul masurat obtinut in urma aplicatii unor pulsuri de 90-180de grade;
d. TR (timpul de repetitie) - timpul de la inceputul unei secvente si pana la inceputul secventei
urmatoare;
e. TE ( timpul de ecou) - timpul de la inceputul secventei si pana la masurarea ecoului;
Toti acesti parametrii sunt setati de catre operator

Exista mai multe posibilitati de a efectua o masuratoare:

1. TR si TE sunt scurti- se efectueaza o imagine ponderata in T1;
2. TR lung si TE scurt - se efectueaza o imagine in densitatea proteica;
3. TR si TE lungi - se efectueaza o imagine in T2;
Si in cazul RMN se folosesc substantele de contrast care au la baza gadolinul care are rolul de a scurta
T1, ceea ce determina ca imaginea sa apara mai luminoasa.

Avantaje :

se permite obtinerea unui contrast mai bun decat CT;

asigura informatii noi, exacte asupra diferentelor in structura unui tesut;
foloseste camputi magnetice intense si unde din domeniului radiofrecventelor in locul radiatiilor
ionizante care sunt nocive ;
durata obisnuita a unui RMN este de 30-90 min;

Sindromul acut de iradiere (SAI)

1. Etapa prodomala, incepe dupa catevaminute sau cateva zile de de la iraiere. Se manifesta prin grata, voma,
anorexie, diaree, febra si insuficienta respiratorie. Aceasta faza dureaza cateva zile.
2. Etapa de latenta, semnifica revenirea la o stare de sanatate aparenta. Dureaza cateva saptamani.
3. Etapa de boala are trei forme:
o sindromul hematopoetic - principalele cauze de deces sunt hemoragia sau infectia;
o sindromul gastrointestinal - se manifesta prin diaree, febra si dezechilibre hidrolitice;
o sindromul care coreleaza afectarea SNC cu cea a aparatutii cardiovascula, care se manifesta prin agitatie,
greata, voma, diaree, pana la coma, iar decesul intervine la cateva zile dupa expunere.
Convalescenta - dureaza de la cateva saptamani pana la 2 ani dar majoritatea pacientilor care nu se insanatosesc
in primele luni decedeaza.

Simptome locale:
Efectele patologice depind de doza primita de fiecare organ iradiat.
a) aspupra pielii
intre 3-8 Gy apare eritemul
la o expunere de peste 5 Gy apare eritemul uscat
la 12-20 Gy apare eritemul exudativ
la peste 25 Gy apare necroza
b) asupra ochiului - radiatiile ionizante afecteaza cristalinul; in caz de iradiere poate aparea cataracta (dupa 5
ani la doze sub 2 Gy, respectiv un an la doze mai marei de 10 Gy)
c) asupra tiroidei - exista riscul hipotiroidelor dupa o latenta de 10-15 ani de la expunere;
d) asupra gonadelor
celulele germinale aletesticulelor sunt sensibilela actiunea radiatiilor ionizante, o doza de 4 Gy duce la
aparitia sterilitatii definitive;
ovarele au o radiosensibilitate inferioara celei testiculare, care variaza cu varsta; sterilitatea feminina
apare la doze de 8 Gy;

Efecte cronice
Apar la expuneri mici si repetate de radiatii ionizante sau la intervale mari de expunere accidentala
unica, la doze moderate.
a) efectele genetice - afecteaza materialul ereditar cu maladii si anomalii genetice la generatiile urmatoare;
b) efectele terapeutice - sunt datorate tratarii prin radioterapie a tumorilor;
Se pot folosi atat acceleratoare (dispozitive care genereaza electrozi si raze X), care sunt folosite la
iradierea externa a tesutului afectat, iar pentru iradierea interna se folosesc surse radioactive pentru iradiatii
Gamma cum ar fi : cobalt 60 sau cesiu 137.

Radioterapia
Este o metoda terapeutice care foloseste radiatie ionizanta pentru tratamentul tumorilor maligne. Scopul
tratamentului este distrugerea celulelor maligne prin administrarea in volumul timta a unor doze eficiente de
radiatii ionizante cu asigurarea unor efecte negative minime pentru celulele sanatoase din jur.
Radioterapia poate fi un tratament paleativ, eficient, prin oprirea sau incetinirea evolutiei locale si prin
efecte asupra simptomatologiei dureroase sau compresive.
Raditerapia asigura distrugerea tumorilor si cresterea duratei de supravietuire.
Scopul curativ al radioterapiei este cand exista posibilitatea unei supravieturi indelungate dupa termenul
tratamentului.
Scopul paleativ al radioterapiei este atunci cand speranta de viata este redusa. Se foloseste in scopul
ameliorarii simptomatologiei si inbunatatirea calitatii vietii. Se folosesc doze mari de radiatii, care sa poata
asigura controlul bolii pe perioada de supravietuire

Clasificare:
1. RT externa - sursa radioactiva este exterioara corpului;
2. RT interna ( brahiterapie) - sursa radioactiva vine in contact cu organul;
3. Iradiere metabolica - injectarea unor substante radioactive pentru anumite tesuturi (ex. tumori tiroidiene)

Izotopi radioactivi
1. Iodul 131 - elibereaza radiatii gamma cu tropism pentru glanda tiroida. Se recomanda in hiperfunctii
tiroidiene dar si tumori maligne tiroidiene (T1/2=8 zile)
2. Aurul - se administreaza in ascite canceroase si pleureza ( T1/2=3 zile)
3. Cobalt - se administreaza sub forma de acte in intersititii cumorale ( exemplu: cancerul de limba si
buze), ca aplicatoare in cancerele de col uterin si sub forma de bile pentru faringe, sinusuri si cavitati
nazale.
4. Cesiu 137 - se aplica pentru vezica urinara, esofag si trahee.
5. Iridiu - pentru tumori de gat si de esofag. Sunt aparate care folosesc pastile de Co prin care se face
telecobaltoscopia.

Sisteme de protectie in expunerea medicala

se vor evita iradierile inutile;

se vor alege tehnici cat mai putin iradiante;
vor fi verificate periodic performantele aparaturii folosite;
se va evita iradierea femeilor insarcinate incu exceptia examinarilor urgente;
formarea si perfectionarea personalului in radioprotectie;
efectuarea de radiodiagnostic si radioterapie numai in unitati avizate in acest scop;