Sunteți pe pagina 1din 50

EXAMENUL RADIOLOGIC AL CENTURII

SCAPULO – HUMERALE ŞI A
MEMBRULUI SUPERIOR

1
CUPRINS

Cap 1

Introducere........................................................... ..............................pag. 4

Importanţa examenului radiologic .......................................................pag. 5

Cap 2

Centura scapulară, aspecte anatomice şi radiologice............................pag.


10

Radiografia omoplatului.......................................................................pag.
12

Radiografia claviculei ..........................................................................pag.


14

Radiografia articulaţiei scapulo- humerale...........................................pag.


16

Cap 3

Braţul şi antebraţul ,aspecte anatomice şi radiologice..........................pag.


20

Radiografia humerusului ....................................................................pag. 22

Radiografia articulaţiei cotului.............................................................pag.


24

Radiografia olecranului........................................................................pag.
27

2
Radiografia oaselor antebraţului..........................................................pag.
28

Cap 4

Mâna şi articulaţia pumnului, aspecte anatomice şi radiologice...........pag.


30

Radiografia articulaţiei pumnului........................................................pag. 32

Radiografia scafoidului........................................................................pag. 36

Radiografia mâinii................................................................................pag.
37

Radiografia policelui.............................................................................pag.
40

Radiografia indexului...........................................................................pag.
42

Radiografia mediusului, inelarului, auricularului.................................pag. 43

Cap 5

Cazuri practice ....................................................................................pag.


44

Cap 6

Rezumat şi concluzii...........................................................................pag. 46

Bibliografie ..........................................................................................pag.
48

3
Cap. 1. INTRODUCERE:

Radiologia este o disciplină total diferită de celelalte. Ea este


mult mai precisă, mai exactă şi mai concretă decât altele
bazându-se pe multe date de fizică, de geometrie, pe legile
opticii. Bineânţeles ca cel puţin în egală măsură, se bazează şi
pe cunoştinţe de anatomie, fiziologie normală şi patologică
precum şi pe date de patologie medico-chirurgicală.

Au trecut 115 de ani de la descoperirea razelor X de către


W.C. Rontgen ( 6 noiembrie 1895), dar progresele tehnice au
permis o evoluţie rapidă folosirii lor în diagnostic şi tratament.
Primele radiografii durau minute sau ore, şi foloseau contraste
spontane sau accidentale. Astăzi se utilizează substanţe de
contrast diversificate pentru a se face vizibile organele care în
mod natural nu pot fi evaluate şi radiografia, sa efectuează în
sutimi de secundă. Introducerea în practica medicală a radio-
izotopilor,a ultrasunetelor, serografiei, termografiei, iar mai
recent a rezonanţei magnetice nucleare, face din explorările cu

4
agenţi fizici, în domeniul indispensabil pentru orice specialitate
medicală. Radiologia a început fără radiologi, astăzi această
specialitate este, dar mai ales trebuia să devină din ce în ce mai
prestigioasă şi mai deschis apreciată de toţi aceia ce o solicită
în fiecare zi.

Radiologiile, în foarte multe cazuri rezolvă dificultăţile de

diagnostic. In ţara noastră, sau făcut primele demonstraţii a

razelor " X" în luna martie 1896, cu ajutorul unui aparat

improvizat dintr-o bobină RuhmKorff şi un tub Crookes.Astăzi s -

a u făcut progrese remarcabile de radiologie. Oamenii de ştiinţă

români, medici, radiologi, fizicieni, tehnicieni, au adus si aduc o

contribuţie utilă la progresele de radiologiei mondiale.

Protecţia contra iradierii : Pentru protecţia adecvată a

tegumentelor pacientului căruia i se efectuează investigaţia

radiologică se va avea în vedere ca doza primită să nu

depăşească 50 r. Principalii factori implicaţi în iradiere sunt :

timpul de expunere, mA, kV, distanţa focar – film, poarta de

intrare.Poarta de intrare trebuie să fie adaptată scopului

expunerii radiografice, deci trebuie ca expunerea să se

efectueze cu diafragmare corectă a fasciculului de radiaţii. O

atenţie specială trebuie acordată indicaţiilor pentru efectuarea

radiografiilor la copii, gonadele vor fi protejate cu dispozitive de

cauciuc plumbat.Aceiasi atenţie va fi acordată persoanelor

tinere, femei şi bărbaţi în cazurile în care explorarea radiologică

include în fascicul gonadele şi măduva osoasă hematogenă.

5
IMPORTANŢA EXAMENULUI RADIOLOGIC –
GENERALIT AŢI ŞI REGULI
Examenul radiologic al scheletului are o importan ţă deosebită în

practica medicală,alcătuit dintr-un mare număr de elemente (în

medie 200 de oase) fiecare cu o anumită formă.Oasele sunt grupate

în trei categorii: lungi,scurte şi plate.Oasele lungi la adulţi,prezintă o

diafiză la extremităţile căreia se află epifizele, diafiza este

delimitată de două benzi de os compact,cu structură omogenă net


delimitate extern denumite compacte.Epifizele au o delimitate

opacă,densă,netă şi fină reprezentată de corticală.Subcorticală la

nivelul epifizelor se află spongioasa osului alcătuită din lamele de

ţesut hawersian având diverse direcţii anastomozându-se între ele şi

delimitând spaţii clare ocupate de ţesut conjunctiv şsi vase

sanguine.În centrul diafizelor oasele lungi se remarcă o zonă

cilindrică transparentă reprezentată de canalul medular.La copii

osificarea este variabilă în raport cu vârsta necesitând radiografii

simetrice comparative.Cartilajul de creştere sau de conjugare apare

sub forma unei benzi transparente dispusă transversal la

extremitatea diafizelor.Cartilajele de creştere se calcifică la adulţi şi

la nivelul fostului cartilaj se poate evidenţia uneori una sau mai

multe linii transversale.

Oasele scurte au în principiu aceiaşi macrostructură fiind alcătuite

din spongioasă si delimitate de o corticală fiind neântreruptă.

Oasele plate sunt alcătuite din două corticale,una externă, alta

internă în interiorul căreia se află spongioasa.

Spaţiul articular radiografic (interlinia articulară) este reprezentat

de un traiect transversal,radiotransparent având înălţimea în raport

6
cu articulaţia considerată situat între cele două elemente

osoase,care constituie articulaţia.În investigarea scheletului

radiografiile constituie un mijloc esenţial care permite studierea

macrostructurii,formei,dimensiunilor şi poziţiei segmentului osos

examinat.Cunoaşterea simptomatologiei clinice este un element

esenţial pentru alegerea tehnicii radiografice adecvate regiunii

incriminate.Randamentul investigaţiei radiologice este în strânsă

dependenţă de aplicarea unei tehnici corespunzătoare, de aceea


efectuarea oricărei radiografii osoase trebuie să fie precedată de

obţinerea de către medicul radiolog a principalelor elemente privind

anamneza, tabloul clinic al suferinţei actuale precum şi diagnosticul

clinic prezumtiv.Se va avea în vedere respectarea planului general

de explorare, care are menirea de a sistematiza desfăşurarea

activităţii încât efectuarea diverselor proceduri radiografice să se

realizeze cu maximum de operativitate fără a crea nici un disconfort

pacientului, cu obţinerea unor imagini radiografice de foarte bună

calitate. Alegerea elementelor electrice pentru efectuarea

radiografiei osoase are în vedere următorii factori:

a) calitatea radiaţiilor adică penetrabilitatea acestora,care

este în fucţie de tensiunea aplicată la bornele tubului radiogen adică

depinde de KV (kilovoltaj)

b) „cantitatea” radiaţiilor care este legată de intensitatea

curentului electric cu care se lucrează, respectiv de mA

(miliamperaj)

c) distanţa de la focarul tubului radiogen până la fil, între

care se află segmentul osos de examinat, ţinând cont că intensitatea

7
fasciculului radiant scade cu pătratul distanţei urmare a proiecţiei

conice a fasciculului radiant

d) cantitatea totală de radiaţii primită de ţesutul examinat

care este reprezentată de produsul dintre intensitatea fasciculului

(mA), şi timpul de expunere (s), adică de miliamperi secundă cu care

se lucrează

e) folosirea sau nu a grilei antidifuzoare,grilele se folosesc

în executarea radiografiilor pentru regiuni de dimensiuni şi densitate


mare, anihilând astfel efectul radiaţiilor secundare

f) folosirea sau nu a ecranelor întăritoare.Pentru obţinerea

unor radiografii osoase cu detalii multe se va lucra cu o tensiune

mică (kV), cu focar mic şi distanţa focus- film 1 m.În cazul în care

segmentul osos se află în aparat gipsat, se lucrează cu tensiune (kV)

mai ridicată cu 8 - 10 kV.Tensiunea folosită şi masurată în kV este

într-o strânsă legătură cu timpul de expunere. Aparatele de radio-

diagnostic permit folosirea unei game de tensiuni cuprinse între 35

şi 200kV, practic însă în explorarea radiologică a scheletului utilizăm

tensiuni cuprinse între 40 şi 100 kV. Tensiunile joase de 35 – 40

kV,se folosesc pentru extremităţile membrelor. Tensiunile ridicate

sunt utilizate în cazul efectuării de radiografii ale unor segmente

osoase situate în regiuni cu grosime mare sau densitate mare.

Tensiunile ridicate impun reducerea adecvată a timpului de

expunere. Cantitatea de radiaţii absorbită în cazul kV mare, este

diminuată dar radiografiile au dezavantajul că nu prezintă contrast şi

neteditate corespunzătoare. Intensitatea curentului care se măsoară

în mA, informează asupra cantităţii de radiaţii emise în cursul

expunerii unei radiografii. Aparatele de radio – diagnostic furnizează

8
miliamperaje între 10 şi 1000 mA.Miliamperajul redus se foloseşte în

efectuarea radiografiilor osoase ale extremităţilor membrelor care

necesită între 10- 50mA.Timpul de expunere care are o importanţă în

realizarea radiografiilor trebuie stabilit şi corelat cu intensitatea

curentului precum şi cu alţi parametrii ca:regiunea de examinat,

folosirea grilei antidifuzoare,distanţa focar - film. Distanţa focar –

film are o importanţă particulară în obţinerea unor bune imagini

radiografice. În cazul în care distanţa focus – film este mare,


fasciculul de raze utilizat fiind mai omogen, cu raze paralele se

realizează radiografii de calitate, reducând estomparea geometrică.

Poziţionarea pacientului Pentru realizarea unor imagini

radiologice concludente sunt necesare utilizarea de poziţii şi

incidenţe adecvate fiecărui caz. Poziţia, care este reprezentată de

situaţia regiunii de examinat faţă de filmul radiografic, poate să fie

frontală, laterală, sau oblică. În poziţie frontală pacientul are planul

frontal, paralel cu filmul, în poziţie laterală, planul sagital al

subiectului este paralel cu filmul.

Incidenţa, este reprezentă de modul în care fasciculul radiant

transversează regiunea de examinat.

În poziţie frontală, incidenţa poate să fie:

a) incidenţa antero – posterioară, adică fasciculul incident

pătrunde prin regiunea anterioară a segmentului investigat şi iese

prin regiunea posterioară

b) incidenţa postero – anterioară în care traiectul fasciculului este

invers

9
c) în poziţia laterală, radiografia poate fi executată: în

incidenţă dextro- sinistrală şi sinistro- dextrală

d) în poziţiile oblice incidenţele sunt deasemenea anterioare

şi posterioare.

Efectuarea radiografiilor poate fi realizată cu pacientul în

ortostatism, şezând sau în clinostatism.

Partea bolnavă va fi plasată în centrul casetei în contact cu

aceasta. Se va nota totdeauna partea dreaptă (D) şi partea stângă


(S), a regiunii cu litere confecţionate din plumb.

Raza centrală va fi de regulă perpendiculară pe casetă în cazuri

speciale înclinată oblic.

La oasele lungi, radiografia va cuprinde şi cel puţin una din

articulaţiile acestora pentru a aprecia poziţia segmentului respectiv.

Pentru regiunile simetrice se recomandă efectuarea de radiografii

pe ambele segmente, în scop de comparare.

Examenul radiologic al Centurii Scapulo - Humerale şi al


Membrului Superior

Cap. 2. CENTURA SCAPULARĂ, aspecte anatomice şi


radiologice:
La alcătuirea centurii scapulare participă două oase omoplatul şi

clavicula. Anterior oasele centurii scapulare sunt ataşate sternului,

prin intermediul extremităţii interne a claviculei posterior ele rămân

însă fără nici o legătură cu trunchiul.

Omoplatul: formează împreună cu extremitatea superioară a

humerusului articulaţia scapulo – humerală. El se articulează

10
deasemenea cu clavicula,la nivelul acromionului alcătuind articulaţia

acromioclaviculară. Ompolatul este un os lat, pereche, de formă

triunghiulară, situat în partea posterioară a cutiei toracice,

corespunzând în sus primului spaţiu intercostal iar în jos vertebrei a

şasea sau a şaptea toracale (braţele fiind întinse pe lângă corp). Are

două feţe anterioară sau costală şi posterioară, are trei margini

superioară, laterală (axilară), şi medievală (vertebrală) din unirea

cărora rezultă trei unghiuri: superior, inferior şi lateral. Acesta din


urmă e cel mai important pentru că participă la alcătuirea

articulaţiei scapulo- humerale. Faţa posterioară a omoplatului

prezintă o proeminenţă osoasă –spina omoplatului- care împarte

această faţă într-o fosă supraspinoasă, dispusă cranian şi una

subspinoasă dispusă caudal. Spina omoplatului se prelungeşte în

afară cu acromionul care prezintă o faţă articulară mică pentru

articulaţia acromioclaviculară.

În unghiul lateral al scapulei se află cavitatea glenoidă, care

primeşte o parte din capul humeral. Apofiza coracoidă este o

proeminenţă osoasă ce porneşte de la nivelul marginii superioare a

omoplatului, ţntre cavitatea coracoidă, al cărei vârf se proiectează

înaintea şi deasupra articulaţiei scapulo - humerale.

11
Fig. 1 Omoplatul

Clavicula : prezintă un corp şi două extremităţi –acromială sau

laterală, care se articulează cu acromionul (articulaţia

acromioclaviculară) şi alta sternală sau medială ce se articulează cu


manubriul sternal. Corpul claviculei prezintă două curburi: una

situată în porţiunea sa medială, concavă înapoi şi alta mai puţin

întinsă, situată în treimea laterală a claviculei concavă înainte.

Extremitatea laterală prezintă pe faţa interioară a claviculei o mică

proeminenţă, tuberculul conoid, pe care se inseră ligamentul cu

acelaşi nume.

12
Fig. 2 Clavicula

2.1. Radiografia Omoplatului în poziţie de faţă:


Se foloseşte film de 18/ 24cm, orizontal sau uşor ridicat la

extremitatea superioră, cu dimensiunea în lung. Marginea inferioară

a casetei e la două laturi de deget sub unghiul inferior al

omoplatului iar marginea laterală depăşeşte cu 2 laturi de deget

părţile moi ale toracelui.

Bolnavul stă în decubit dorsal, aplecat spre partea de radiografiat

cu braţul ridicat şi mâna pe cap.

Raza centrală este orientată perpendicular pe casetă, trecând

tangenţial pe marginea toracelui la două laturi de deget sub axilă.

Expunerea se face în apnee.

13
Distanţa focar – film,este de 75 cm fără grilă antidifuzoare.

Regim electric 60 kV – 60 mAs

Radiografia evidenţiază acromionul, spina omoplatului, marginea

externă (axilară) şi unghiul inferior al omoplatului,apofiza coracoidă

dar şi capul şi clavicula.

Fig. 3 a) Radiografia omoplatului în poziţie de faţă

2 .2 Radiografia Omoplatului în poziţie laterală:


Se foloseşte film radiografic de 18/24 cm sau 24/30 cm, orizontal

cu dimensiunea mare în lung.Marginea inferioară a casetei

depăşeşte cu două laturi de deget unghiul inferior al omoplatului, iar

marginea posterioară depăşeşte toracele cu două laturi de deget.

Bolnavul se află în decubit lateral, culcat pe partea de

radiografiat. Toracele e uşor aplecat înainte pe masa de examinare,

capul se sprijină pe sac de nisip iar braţele sunt ridicate şi duse

înainte.

Raza centrala orientată perpendicular pe casetă intră prin mijlocul

marginii vertebrale a omoplatului.

14
Distanţa focar – film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.

Regim electric 60 kV – 60 mAs.

Pe această radiografie se evidenţiază corpul omoplatului, capul

humeral, acromionul, apofiza coracoidă şi clavicula.

Fig. 3 b) Radiografia omoplatului în poziţie laterală

2 .3 Radiografia Claviculei:
Se pot efectua unilateral şi bilateral (comparativă).

a) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă de faţă AP cu

rază centrală oblică :

Necesită film radiografic de 18/24 cm cu dimensiunea mare în lat,

clavicula se proiectează în centrul casetei care e aşezată în aşa fel

încît marginea ei internă să se afle în contact cu regiunea cervicală.

Ea va forma un unghi de 45º cu planul mesei fiind sprijinită de un

sac de nisip.

Bolnavul se află în decubit dorsal, înclinat uşor spre partea opusă

celei de radiografiat cu membrul superior pe lânga corp.

15
Raza centrală cade perpendicular pe casetă fiind înclinată oblic

caudo – canian, vizând treimea medie a claviculei.Expunerea se face

în apnee.

Distanţa focar – film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.

Regim electric 55 kV – 60 mAs.

Radiografia evidenţiază:capul humeral şi cavitatea glenoidă,

acromionul, apofiza coracoidă, clavicula.

Fig. 4 a) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă de faţă

AP cu rază centrală oblică:

b) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă PA:

Se efectuează pe film de 18/24 cm cu dimensiunea mare în lat.

Marginea craniană a casetei depăşesşte cu trei laturi de deget

clavicula,iar marginea externă se află la nivelul părţilor moi ale

umărului,

Bolnavul se află în decubit ventral, cu capul întors pe partea

opusă regiunii de radiografiat. Braţul de partea opusă de examinat

aşezat pe lângă corp cu măna în pronaţie.Umărul opus e rezemat pe

sac de nisip.Se expune în apnee.

Raza centrală e perpendiculară pe casetă şi intră prin unghiul

supero- intern al omoplatului.Distanţa focar-film 75 cm fără grilă

antidifuzoare.Regim electric 55kV – 60 mAs.

16
Această radiografie evidenţiază articulaţia acromioclaviculară,

clavicula, articulaţia sterno- claviculară.

Fig.4 b) Radiografia unilaterală a claviculei în incidenţă PA

c) cel mai des se foloseşte radiografia comparativă a claviculelor

în incidenţa PA:

Folosim film 15/40 cm orizontalcu dimensiunea mare aşezată pe

lat.Marginea superioară depăşeşte clavicula cu 3 laturi de deget.

Bolnavul va fi uşor în decubit ventral cu braţele de-alungul corpului,

cu clavicula aşezată pe casetă iar capul se află în extensie. Raza

centrală cade perpendicular în dreptul manubriului sternal.Distanţa

focar – film 100 cm, fără grilă antidifuzoare.Regim electric 55 kV –

60 mAs.

Această radiografie permite evidenţierea articulaţiilor acromio-

claviculare,corpul claviculei şi articulaţia sternoclaviculară.

Fig. 4 c) radiografia comparativă a claviculelor în incidenţa PA

17
2 .4 Radiografia Articulaţiei Scapulo- Humerale:

a) Radiografia articulaţiei scapulo- humerale de faţă în incidenţa

AP:

Se foloseşte film de 18/24 cm, orizontal cu dimensiunea mare în

lung. Marginea superioară a casetei depăşeşte umărul cu două laturi

de deget iar cea laterală depăşeşte părţile moi cu două laturi de


deget.

Bolnavul este aşezat în decubit dorsal cu capul sprijinit pe un sac

de nisip.Pentru a aduce umărul în contact cu caseta bolnavul se

înclină spre partea de radiografiat.Braţul e uşor depărtat de corp, în

rotaţie externă, iar mâna e orientată în sus şi în afară (supinaţie).

Raza centrala orientată 20º cranio- caudal şi intră la două laturi

de deget deasupra axilei în depresiunea subacromială.Se expune în

apnee.

Distanţa focar – film 75 cm,fără grilă antidifuoare.

Regim electric 55kV – 65 mAs.

Pe radiografie se evidenţiază extremitatea superioară a

humerusului (şi prin sumaţie conturul posterior al acestuia devine

mai evident), şanţul bicipital, omoplatul, apofiza coracoidă,

acromionul şi clavicula.

18
Fig. 5 a) Radiografia articulaţiei scapulo- humerale de faţă în

incidenţa AP:

b) Radiografia articulaţiei scapulo-humerale de profil:

Se execută pe film de 18/24 cm în lung.Marginea inferioară a

casetei e la un lat de deget sub unghiul inferior al omoplatului iar

marginea laterală depăşeşte părţile moi.

Bolnavul se află în decubit dorsal cu trunchiul uşor înclinat spre

partea de radiografiat pentru un bun contact cu caseta, cu braţul

ridicat şi mâna pe cap.

Raza centrală e perpendiculară pe casetă şi intră prin mijlocul

axilei.Se lucrează în apnee.

Distanţa focar film 75 cm,cu sau fără grilă antidifuzoare,în funcţie

de subiect.

Regim electric 55 kV şi 70 mAs.

Se pot evidenţia: clavicula,apofiza coracoidă,cavitatea glenoidă,

humerusul,acromionul,articulaţia acromioclaviculară.

19
Fig. 5 b) Radiografia articulaţiei scapulo-humerale de profil

c) Radiografia articulaţiei scapulo – humerale în incidenţă PA cu

rază oblică ( incidenţa DIDIEE ):

Se foloseşte film de 18/24 cm,aşezat orizontal, marginea

superioară a casetei depăşeşte umarul cu 3 laturi de deget,

marginea laterală depăşeşte părţile moi cu două laturi de deget.

Bolnavul es află în decubit ventral cu capul întors spre partea

opusă regiunii de examinat.Faţa anterioară a umărului este aşezată

pe casetă, braţul e în abducţie, cotul în flexie mâna pe şold cu

policele pe faţa posterioară şi celălalte degete pe faţa anterioară a

crestei iliace.

Se centrează fasciculul de radiaţie la început pe cot, apoi se

înclină tubul în unghi de 45ºastfel încât raza centrală să fie îndretată

spre capul humeral. Se expune în apnee.

Distanţa focar film 75 cm,cu sau fără grilă antidifuzoare în funcţie

de subiect.

Regim electric 55 kV

şi 70 mAs.

Radiografia

evidenţiază: apofiza

20
coracoidă,clavicula, acromionul, şi articulaţia acromioclaviculară,

marginea laterală a omoplatului (axilară ) şi capul humeral.

Fig. 5 c) Radiografia articulaţiei scapulo – humerale în incidenţă

PA cu rază oblică ( incidenţa DIDIEE )

d) Este posibilă şi efectuarea de radiografii ale articulaţiei scapulo

– humerale de profil cu film suplu:

Film de 18/24 cm,cu ecrane întăritoare ,învelite în hârtie neagră,

mulat sub axila pacientului, fiind susţinut de saci de nisip.Raza

centrală e verticală şi intră prin vârful acromionului, se lucrează în

apnee.

Distanţa focar film 75 cm.

Cap 3. BRAŢUL ŞI ANTEBRAŢUL,aspecte anatomice şi


radiologice :

Scheletul braţului :

Este alcătuit din humerus un os lung, pereche, care este de fapt

cel mai lung şi cel mai mare segment al membrului

superior.Extremitatea superioară a humerusului e alcatuită din capul

humeral, marea şi mica tuberozitate şi şanţul intertuberozitar. Prin

21
această extremitate humerusul contribuie la alcătuirea articulaţiei

scapulo – humerale.Capul humeral este separat de corp printr-un

şanţ circular numit colul anatomic.Colul chirurgical –sediu frecvent

al unor fracturi- uneşte corpul cu extremitatea suprioară a

humerusului.Corpul humerusului are o formă cilindrică şi prezintă în

treimea mijlocie tuberozitatea deltoidiană pe care se inseră muşchiul

deltoid.Extremitatea inferioară a humerusului este turtită

anteroposterior şi participă la formarea articulaţiei cotului şi condilul


radial ce se articulează cu capul radiusului: medial epitrochleea şi

trohleea cubitală care vin în contact cu cavitatea sigmoidă a ulnei pe

faţa posterioară a humerusului, deasupra trohleei se află fosa

olecraniană,în care ajunge olecranul în mişcările de extensie ale

antebraţului, pe faţa anterioară se află foseta coronoidă a ulnei, şi

fosa radială situată deasupra condiulului humeral radial, unde

ajunge capul radiusului în timpul mişcării de flexie din articulaţia

cotului.

Fig.6

Humerusul

22
Scheletul antebraţului : este alcătuit din două oase lungi pereche

radius şi cubicus (ulna).Ele sunt articulate între ele proximal cu

humerusul si distal cu primul rând al oaselor carpiene.Radiusul e un

os uşor curb ce prezintă la nivelul extremităţii superioare: cap, gât,

şi o tuberozitate.Extremitatea inferioară a radiusului este mai

voluminoasă şi are aspectul unui trunchi de piramidă.Această

extremitate prezintă pe faţa laterală o prelungire osoasă –apofiza

stiloidă radială- puct de reper important în radiologie, o suprafaţă


articulară medială pentru capul cubital şi o suprafaţă articulară

pentru scafoid şi semilunar cu care formează articulaţia radio –

carpiană.

Ulna – are o extremitate superioră bine dezvoltată prezentând

două proeminenţe osoase –olecranul şi apofiza coronoidă- care

circumscriu între ele marea cavitate sigmoidă ce se articulează cu

trohleea humerală.Mica cavitate sigmoidă e situată pe faţa laterală a

apofizei coronoide şi se articulează cu circumferinţa capului

radial.Corpul cubitusului împreună cu apofiza stiloidă dispusă pe

partea medială a capului alcătuiesc extremitatea distală a ulnei.

Aceasta se va articula cu radiusul printr-o mică suprafaţă articulară

dispusă pe partea laterală a capului cubital iar faţa inferioară a

acestuia se articulează cu osul piramidal.

23
Fig.7 Scheletul antebraţului văzut anterior

3 .1. Radiografia humerusului de faţă:


Se execută pe film de 15/40 cm,în lung.Marginea superioară a

casetei depăşeşte umarul cu 2 laturi de deget iar marginea laterală

si medială se află la egală distanţă de părţile moi.

Bolnavul în decubit dorsal cu braţul în uşoară abducţie,sprijinit pe

casetă prin faţa dorsală, palma orientată în sus. Axul epicondil –

epitrochlee trebuie să fie paralel cu planul casetei.

Raza centrală e proiectată la jumătatea distanţei dintre umăr şi

cot, perpendicular pe casetă.

Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare, regim electric

50kV si 70 mAs.

24
Pot fi vizualizate:art. Scapilo- humerale, interlinia

acromioclaviculară, acromionul, extremitatea superioară a

humerusului (capul humeral), diafiza humerală,epicondilil

humeral,trohleea şi epitrohleea humerală precum şi extremitatea

proximală a radiusului şi cubitusului.

Fig. 7 a) Radiografia humerusului de faţă

3 .2. Radiografia humerusului de profil:


Se execută cu pacientul în decubit dorsal sau şezând,în situaţia în

care subiectul este în clinostatism,braţul în uşoară abducţie se

sprijină pe casetă cu film de 15/40 cm prin faţa internă, antebraţul

este flectatiar mâna este orientatăcu palma în afară. Dacă pacientul

se află aşeyat pe scaun lângă stativ braţul depărtat de corp se

sprijină pe casetă tot pe faţa internă, axul epicondil – epitrohlee este

perpendicular pe casetă în ambele situaţii.

Raza centrală pătrunde pe mijlocul braţului perpendicular pe

casetă, distanţa focar film 75 cm se execută fără grilă

antidifuzoare.Regim electric 50 kv şi 70 mAs.

Evidenţiăm:acromionul, humerusul în întregime,extremitatea

proximală a cubitusului şi radiusului.

25
Fig. 7 b) Radiografia humerusului de profil

3 .3. Radiografia articulaţiei cotului de faţă:


Folosim film radiografic de 13/18 cm sau 18/24 cm în lung.

Paceientul este aşezat pe un scaun lângă masa de radiografiat

plasându- şi genunchii sub aceasta.Membru superior este în

întregime în extensie, şi se reazămă cu olecranul în centrul casetei.

Antebraţul este în supinaţie iar mâna aşezată cu faţa palmară în sus.

Raza centrală cade perpendicular pe mijlocul interliniei articulare,

corespunzător pliului cutanat de flexie.

Distanţa focar film 75 cm,fără grilă antidifuzoare.Regim electric

50 kV şi 70mAs.

Imaginea radiografică a articulaţiei cotului de faţă evidenţiază

extremitatea distală a humerusului şi extremitatea proximală a

radiusului şi a cubicusului. La nivelul extremităţii inferioare a

humerusului distingem –în afară- condilul şi epicondilul radial şi –

înăuntru- trohleea şi epitrohleea cubitală.Între epicondil şi epitrohlee

26
se vizualizează fosa olecranului în interiorul căreia putem distinge

marginea olecranului.Extremităîile superioare ale cubitusului şi

radiusului se articulează cu suprafeţele corespunzătoare ale

humerusului,interliniile articulare fiind vizibile pe radiografie.

Fig. 8 a) Radiografia articulaţiei cotului de faţă

3 .4. Radiografia articulaţiei cotului de profil:


Se foloseşte film de 13/18 cm sau 18/24 cm orizontal în

lung.Marginea casetei la aceiaşi distanţă de părţile moi.

Bolnavul stă pe scaun lângă masa de radiografiat ,braţul şi

antebraţul sunt în plan orizontal,cotul în semiflexie se sprijină pe

faţa cubitală.Policele priveşte în sus.

Raza centrală cade perpendicular pe casetă trecând prin mijlocul

liniei care uneşte punctul cel mai proeminent al olecranului cu capul

radiusului.

Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare, regim electric

50 Kv si 70 mAs.

Pe imagine de profil condilul radial are aspect circular şi conturul

său merge paralel cu conturul cupei radiale.Distingem bine

27
deasemenea peretele dintre fosa olecranului şi fosa

coronoidă,epitrohleea, marginea medială a trohleii olecranul apofiza

coronoidă şi capul radiusului.

Fig.8 b) Radiografia articulaţiei cotului de profil

3 .5. Radiografia articulaţiei cotului în incidenţă antero-


posterioară pe film curb:
Când extensia cotului nu e posibilă, în caz de anchiloză membrul

superior, în flexie se sprijină cu olecranul pe mijlocul filmului 13/18

cm sau 18/24 cm,învelit în hârtie neagră se curbează şi se mulează

pe faţa posterioară a cotului, fixat cu saci de nisip. Raza centrală

cade perpendicular pe planul mesei de radiografiat proiectându-se în

vârful format de braţ şi antebraţ.

28
Fig. 8 c)Radiografia articulaţiei cotului în incidenţă antero-

posterioară pe film curb

3 .6. Radiografia olecranului:

Se execută pe film de 13/18 cm orizontal aşezat în lung.

Pacientul este aşezat pe scaun lângă masa de radiografiat cu

toracele aplecat anterior spre masă, antebraţul cu faţa dorsală pe

masă se sprijină cu cotul pe mijlocul casetei.Faţa palmară a mâinii

priveşte în sus iar braţul este flectat peantebraţ.

Raza centralăe perpendiculară pe casetă şi intră pe faţa

posterioară a braţului la cca. 3cm. Deasupra olecranului.

Distanţa focar film 75 cm,fără grilă antidifuzoare.Regim electric

50 kV şi 70 mAs.

Pe acesată radiografie se evidenţiază olecranul suprapus pe

imaginea extremităţii distale a humerusului,trohleea şi epitrohleea,

epicondilul, radiusul şi cubitusul.

Fig. 9 Radiografia olecranului

3.7. Radiografia oaselor antebraţului de faţă AP:

29
Folosim film 24/30 cm,în lung astfel încât marginea proximală a

casetei să depăşească cotul cu 2 laturi de deget, iar marginile

laterale şi medială se află la aceiaşi distanţă de părţile moi.

Bolnavul aşezat pe un scaun lângă masa de radiografiat cu

antebraţul sprijinit pe casetă pe întreaga lungime prin faţa

posterioară, cu palma privind în sus. E necesară o poziţie de

supinaţie riguroasă a antebraţului pentru a nu se încrucişa cele două

oase.
Raza centrală, perpendiculară pe casetă, pătrunde prin mijlocul

antebraţului.

Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.

Se evidenţiază oasele antebraţului, articulaţia humero-cubitală

,apofizele stiloide cubitală şi radială.

Fig. 10 a) Radiografia oaselor antebraţului de faţă AP

3 .8. Radiografia oaselor antebraţului de profil:

Folosim fil de 24/30 cm în lung,marginea proximală a casetei nu

depăşeşte cotul cu două laturi de deget iar marginea laterală şi

medială se află la aceiaşi distanţă de părţile moi.

30
Pacientul şezând pe un scaun lângă masa de radiografiat cu

antebraţul sprijinit pe întreaga sa lungime,prin marginea cubitală pe

casetă iar mâna aşezată cu policele în sus.

Raza centrală perpendiculară pe casetă intrăa prin mijlocul

antebraţului.

Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.Regim electric

50 kV şi 60 mAs.

Radiografia de profil evidenţiază capul radiusului condilul humeral


trohleea,cubitusul,radiusul şi apofiza stiloidă a acestuia.

Fig. 10 b) Radiografia oaselor antebraţului de profil

Cap. 4. MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI, aspecte


anatomice şi radiologice:

Scheletul mâinii e alcătuit din trei grupe de oase: oasele carpiene,

metacarpiene şi falangele.

31
Carpul: este alcătuit din opt oase mici,de formă şi contur neregulat,

dispuse în segmentul proximal al scheletului mâinii.Oasele carpului

se articulează între ele formând articulaţia mediocarpiană cu feţele

articulare ale radiusului şi cubicusului şi cu baza oaselor

metacarpiene. Pisiformul nu participă la articulaţia oaselor primului

rând al carpului din care cauză este considerat un veritabil os

sesamoid.

Oasele carpiene sunt dispuse în două rânduri câte 4.În primul


rînd, din afară înăuntru aceste oase sunt: scafoidul, semilunarul,

piramidalul şi pisiformul ultimele două fiind suprapuse. Scafoidul

este cel mai mare şi cel mai important dintre oasele primului rând,

de aceea se fracturează relativ frecvent. El prezintă pe faţa laterală

un mic tubercul, care apare radiografic sub forma unei linii opace

semilunare, dispusă transversal la nivelul extremităţii sale distale.

Imaginea paote fi interpretată uneori ca un segment fracturat.

Semilunarul are formă triunghiulară, baza lui se articulează cu

radiusul iar vârful se proiectează parţial la nivelul osului cu cârlig.

Piramidalul are aspect de patrulater prezentând în afară o suprafaţă

articulară cu semilunarul iar în jos o a doua suprafaţă articulară

corespunzând osului cu cârlig. Pisiformul se proiectează peste osul

piramidal, fiind situat anterior. Prezintă o suprafaţă articulară ăe

faţa lui posterioară.

Cel de al doilea rând al carpului este alcătuit din afară înăuntru

de: trapez, trapezoid, osul mare, osul cu cârlig, oase ce se

articulează cu extremităţile proximale ale carpienelor.

32
Trapezul este un os cuboid şi se articulează în sus cu scafoidul iar

în jos cu primul metacarpian. Înăuntru, trapezul se articulează cu

trapezoidul şi cu metacarpianul al doilea.

Trapezoidul are formă ovală şi se proiectează parţial pe trapez din

imaginea căruia uneori este greu de individualizat. Faţa lui inferioară

se articulează cu metacarpianul II.

Osul mare (osul capitat) este plasat central fiind cel mai

voluminos dintre oasele carpiene.Se articulează în sus cu


semilunarul ,înăuntru cu osul cârlig,în afară cu scafoidul. Tot lateral

este parţial acoperit pe radiografie de trapez.Apofiza osului mare

apare radiografic sub forma unei linii opace, orientată cu

concavitatea în sus. Distal osul capitat se articulează cu trei

metacarpiene.

Osul cârlig prezintă pe faţa lui anterioară o mică apofiză uniformă.

Această e bine evidenţiată pe radiografia de faţă şi pe cea executată

în profil cubital, cu mâna uşor înclinată dorsal. Uneori imaginea

acestei apofize se proiectează şi la nivelul liniei articulare cu cel de

al IV- lea metacarpian. La nivelul oselor carpului pot fi evidenţiate

radiografic uneori oase supranumerare cel mai frecvent dintre ele

fiind situat între osul mare, scafoid şi trapezoid.

Metacarpul este alcătuit din 5 oase articulare între ele şi cu

oasele carpului constituie scheletul regiunii palmare. Sunt oase

tubulare şi prezintă ca oricare os lung, un corp şi două

extremităţi.Prin bazele lor oasele metacarpiene se articulează cu

oasele carpului şi metacarpienele învecinate.Capul oaselor

metacarpului se articulează la prima falangă. Metacarpienele

prezintă o serie de caractere proprii, care le diferenţiază unele de

33
altele. De exemplu, primul metacarpian este cel mai mic,mai scurt şi

mai gros şi se articulează prin baza lui cu trapezul. La nivelul

extremităţii sale distale pot fi întâlnite două oase sesamoide. Al II-

lea metacarpian este cel mai lung, extremitatea sa superioară

articulându-se cu trei oase carpiene: trapez, trapezoid, şi oasul

mare. Metacarpianul al III-lea prezintă la nivelul extremităţii sale

superioare o apofiză stiloidă, orientată în afară. Se articulează cu

osul mare. Al IV- lea şi al V-lea metacarpian ssunt mai mici şi


amândouă se articulează cu osul cârlig. La extremitatea distală a

metacarpianului al V- lea întâlnim deseori un os sesamoid.

Falangele sunt oase scurte având corp cilindric, o extremitate

proximală numită bază şi o extremitate distală numităcap. Ele se

articulează între ele, conformaţia articulaţiilor interfalangiene

permiţând mişcări de flexie şi extensie. Bazele falangelor proximale

se articulează cu metacarpienele şi au aspect de cavitate

glenoidă,mai dezvoltată în sens transversal. Extremităţile distale ale

falangelor au aspect de trohlee, formează articulaţii interfalangiene.

Fig. 11

Oasele

mâinii

palmar /

dorsal

34
4 .1. Radiografia articulaţiei pumnului:

a) Radiografia articulaţiei pumnului de faţă:

Folosim film de 13/18 cm, în lung fără grilă antidifuzoare.

Pacientul e aşezat pe scaun lângă masa de radiografiat şi

antebraţul cu mâna, în pronaţie, sprijinită pe casetă cu faţa palmară.

Raza centrală e verticală şi intră prin mijlocul liniei care uneşte

vârfurile apofizelor stiloide radiale şi cubitale.


Distanţa focar film 75 cm, regim electric 45 kV şi 40 mAs.

Radiografia evidenţiază radiusul şi ulna ( extremităţile distale),

oasele carpiene, primul metacarpian şi metacarpianul al V-lea.

Fig. 12 Radiografia articulaţiei pumnului de faţă

A) centrarea pentru radiografia mâinii propriu zise (metacarpiene

şi falange)

B) centrarea pentru radiografia carpienelor

C) centrarea pentru radiografia mâinii de ansamblu

35
b) Radiografia articulaţiei pumnului de profil:

Film radiografic 13/18 cm, în lung.

Aşezat pe scaun în faţa mesei de examinat, bolnavul va aduce

marginea cubitală sau marginea radială a pumnului pe mijlocul

casetei.

Raza centrală, orientată perpendicular pe casetă intră prin vârful


stiloidei radiale sau cu doi cm mai jos de vârful apofizei stiloide

cubitale.

Radiografia evidenţiază imaginea extremităţilor inferioare a

oaselor antebraţului care nu prezintă dificultăţi de interpretare,cele

două epifize distale fiind uşor de recunoscut.Oarecare greutăţi,cel

puşin la prima vedere pot fi întâmpinate la individualizarea oaselor

capului îndeosebi în recunoaşterea semilunarului şi osului

mare.Semilunarul se găseşte imediat sub radius şi poate fi

identificat datorită formei sale caracteristice cu marginea superioară

convexă cranial. În jos, sub marginea inferioară concavă caudal a

semilunarului apare osul mare, care se continuă cu metacarpianul al

III-lea. Apreciate corect, raporturile dintre semilunar şi osul mare

permit să evidenţiem eventualele luxaţii care pot avea loc între

aceste două oase, în traumatismele oaselor pumnului. Scafoidul, mai

bine vizibil în poziţia cu radiusul pe casetă (incidenţa cubito-radială),

are o înclinaţie anterioară, oblică de sus în jos şi dinapoi – înainte.

Se articulează în sus cu radiusul, imaginea lui se suprapune parţial

pe cea a semilunarului şi a osului mare.În jos scafoidul se

articulează cu trapezul şi trapezoidul. În această incidenţă este bine

36
vizibil trapezul şi articulaţia dintre trapez şi primul metacarpian.

Trapezoidul este mai greu de evidenţiat pe radiografia de profil, fiind

suprapus pe extremitatea distală a osului mare. Piramidalul şi

pisiformul se disting cu uşurinţă dacă radiografia nu se execută în

profil ştiut, şi se dă imaginii o uşoară înclinaţie dorsală. În această

incidenţă piramidalul apare înapoia pisiformului, parţial suprapus

uneori peste osul mare şi scafoid.Osul cu cârlig se suprapune pe osul

mare şi piramid.

Fig. 13 Radiografia articulaţiei pumnului de profil

A) centrarea pentru articulaţia pumnului

B) centrarea pentru radiografia mâinii

c) Radiografia comparativă a articulaţiei pumnilor:

Film 18/24 cm, în lat. Pacientul este aşezat pe scaun lângă masa

de radiografiat. Antebraţele şi mâinile se reazămă pe masă prin

marginea cubitală. Articulaţiile pumnilor sunt apropiate iar degetele

flectate se ating.

Raza centrală perpendiculară pe mijlocul casetei.

37
Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.

Fig. 14 Radiografia comparativă a articulaţiei pumnilor

4 .2. Radiografia scafoidului:


a) incidenţa de faţă se execută cu pacientul şezând pe scaun

lângă masa de radiografiat, având antebraţul sprijinit pe masă. Mâna

este semi închisă în uşoară înclinare cubitală.

Raza centarlă cade perpendicular pe scafoid, la cca. 15 mm sub

interlinia radiocarpiană.

Fig. 15 a) Radiografia scafoidului incidenţa de faţă

38
b) incidenţa de profil : antebraţul se sprijină pe masă, cu mâna în

uşoară pronaţie, formând cu caseta un unghi de 45º. Sprijinul mâinii

se face prin cubicus şi al V- lea deget.

Raza centrală perpendiculară pe casetă intră la 15 mm sub

interlinia radio carpiană.

Pe aceste radiografii se evidenţiază extremităţile distale ale

radiusului şi ulnei, scafoidul, semilunarul, trapezul, osul cu cîrlig,

osul mare, şi metacarpianul I.

Fig. 15 b) Radiografia scafoidului incidenţa de profil

4 .3. Radiografia mâinii:


a) Radiografia mâinii de faţă :

Se executa pe film radiografic de 18/24 cm în lung. Marginea

distală depăşeşte cu 2 cm vârful degetelor. Fără grilă antidifuzoare.

Mâna este poziţionată cu faţa palmară pe mijlocul casetei,

degetele fiind indepărtate.

Raza centrală perpendiculară pe casetă şi intră prin capul

metacaerpianului al III-lea. Distanţa focar film 75 cm.Regim electric

45 kV şi 50 mAs.

Radiografia evidenţiază articulaţia pumnului, oasele carpiene,

metacarpienele şi falangele în ansamblu. Pentru o interpretare

corectă este indicat să se facă radiografia comparatică a celor două

39
mâini.Pentru acesta este necesar film de 24/30 cm în lat. Mâinile

sunt aşezate pe casetă cu faţa palmară cu degetele uşor

îndepărtate. Raza centrală perpendicular pe mijlocul casetei.

b) Radiografia mâinii de profil:

Film de 18/24 cm aşezat în lung, marginea distală a casetei

depăşeşte vârful degetelor cu 2 cm.

Pacientul şade pe un scaun lângă masa de radiografiat, cu mâna

sprijinită pe casetă prin margindea cubitală, fiind înclinatăuşor


posterior.

Raza centrală perpendiculară pe casetă, şi intră prin mijlocul celui

de al IV –lea metacarpian.

Această poziţie este bună pentru a localiza corpurile străine din

părţile moi şi a scoate în evidenţă gradul de deplasare antero

posterioară, în caz de fracturi.

Poziţia de profil nu este convenabilă pentru a evidenţia imaginile

metacarpienelor din cauza suprapunerilor.

Radiografia bilaterală a mâinii de profil se efectuează pe film de

24/30 cm în lat. Poziţionarea mâinilor se face sprijinându-le pe

casetă prin marginea cubitală, uşor înclinate în afară la cca. 5-6 cm,

una de alta.

Raza centrală cade perpendicular pe mijlocul casetei, între cele

două mâini. Distanşa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.Regim

electric 45 kV şi 50 mAs.

c) Radiografia mâinii în poziţie semilaterală (semiprofil):

Film 13/18 cm sau 18/24 cm în lung, marginea casetei depăşind cu

2 cm vârful degetelor.Pacientul şade pe un scaun lângă masa de

radiografiat, mâna se sprijină pe casetă prin marginea cubitală a

40
degetului V şi atinge caseta cu vârful celorlalte degete care sunt

îndepărtate între ele.

Raza centrală perpendiculară pe casetă, vizează articulaţia

metacarpo-falangiană a degetului al II-lea.Datorită direcţiei oblice

(rotaţia mâinii cu 45º faţă de planul casetei), imaginile apar uşor

disociate şi pot fi studiate izolat, se pot aprecia detaliile de

structură osoasă.

Distanţa focar film 75 cm,fărăr grilă antidifuzoare.Regim electric


45 kV şi 50 mAs.

4 .4. Radiografia policelui:


Obţinem imagini radiologice bune ale degetelor utilizând poziţiile

cunoscute pentru mână, bolnavul şezând pe scaun lângă masa de

examen.

Imaginile de profil se obţin fie introducând între degete în lungul

marginii interne a degetului de examinat un film de dimensiuni

reduse, fie aşezând marginea internă a degetului pe casetă situată

41
la marginea mesei de examen. Celelalte degete se flexează şi se

îndepărtează.

Pentru police însă trebuie utilizată o tehnică specială necesară

atât pentru imaginea de faţă cât şi pentru profil.

a) Radiografia policelui de faţă în incidenţă palmo-dorsală:

Se execută pe film de 13/18 cm în lung.Mâna se află în pronaţie

forţată cu palma orientată ţn sus şi în afară şi se sprijină cu faţa

dorsală a policelui în centrul casetei. Raza centrală perpendiculară


pe casetă vizează articulaţia metacarpo-falangiană a policelui.

Radiografia evidenţiază extremitatea distală a metacarpului şi

oasele sesamoide falanga proximală şi cea distală.

Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.Regim electric

45 kV şi 50 mAs.

Fig 16 a) Radiografia policelui de faţă în incidenţă palmo-dorsală

b) Radiografia policelui de faţă în incidenţă dorsalo-palmară:

Necesită o cutie de dimensiunea casetei pe al cărei perete lateral

se sprijină mâna iar policele e plasat cu faţa palmară pe casetă

42
(aşezată deasupra cutiei). Se poate aşeza policele cu faţa palmară

pe casetă iar celelalte degete fiind situate sub cutie.

Raza centrală e perpendiculară pe casetă şi intră prin articulaţia

metacarpofalangiană.

Fig. 16 b) Radiografia policelui de faţă în incidenţă dorsalo-

palmară

c) Radiografia policelui de profil:

Bolnavul aşezat lângă masa de examinat cu antebraţul pe masă

iar mâna având degetele uşor flectate se sprijină cu faţa palmară pe

casetă.Policele în abducţie medie se sprijină bine pe casetă prin faşa

laterală radială. Raza centrală verticală şi cade perpendicular pe

casetă prin articulaţia metacarpofalangiană a policelui.

Distanţa focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.

43
Fig. 16 c) Radiografia policelui de profil

4 .5. Radiografia indexului:


a) Radiografia indexului AP sau dorso-palmar:

Film 13/18 cm, in lung sau împărţit în două. Pacientul şade pe un

scaun lângă masa de radiografiat, indexul în lungime pe film.

Raza centrală cade perpendicular pe casetă intră la mijlocul


interliniei articulare interfalangiană I şi II sau proximală. Distanţa

focar film 75 cm fără grilă antidifuzoare.

b) Radiografia indexului de profil:

Film radiografic de 5/10 cm în lung învelit în hârtie neagră opacă.

Bolnavul stă pe scaun lângă masa de radiografiat, sprijinându-şi

antebraţul şi mâna pe marginea cubitală.Filmul ţinut între index

(aflat superior), şi medius. Radiografia se poate practica utiliyând

aceiaşi poziţie însă indexul lateral sprijinit pe un suport iar restul

degetelor sunt flectate.

Raza centrală verticală e perpendiculară pe mijlocul falangei

medii a indexului. Distanţa focar film 75 cm, fără grilp

antidifuzoare.

Radiografia evidenţiază falanga proximală, falanga medie

(falangina), şi cea distală (falangeta) a indexului, văzute din profil

precum şi părţile moi ale feţei palmare (pentru eventualii corpi

străini radio- opaci).

44
Fig. 17 Radiografia indexului de profil

4 .6. Radiografia mediusului:


Bolnavul şezând lângă masa de radiografiat mâna culcată pe faţa

ulnară, degetul I, II, IV, V adunate iar degetul III pe mijlocul filmului,

atinge cu vârful filmul.


Raza centrală perpendiculară pe casetă intră prin mijlocul

degetului.

Film 13/18 cm în lung sau împărţit în jumătate.

4 .7. Radiografia inelarului:


Film 13/18 cm, bolnavul şade lângă masa de radiografiat cu mâna

pe partea ulnară, degetele I, II, III şi V adunate, vârful degetelor

atinge caseta.

Raza centrală perpendiculară pe casetă, intră prin mijlocul

degetului.

4 .8. Radiografia auricularului:


Film 13/18 cm, pacientul şezănd lângă masa de radiografiat cu

mâna pe partea ulnară pe mijlocul casetei.

Raza centrală perpendiculară pe casetă intră în mijlocul degetului.

Distanţa focar film 75 cm, fără grilă antidifuzoare.

Regim electric 45 kV şi 50 mAs.

45
Cap. 5. Cazuri practice:
Cazul 1

Pacientul A. M. În vârstă de 45 de ani s-a prezentat la urgenţăcu

dureri la umărul stâng, după o căzătură de pe scară pe umăr.În urma


controlului efectuat de medicul ortoped pacientul este trimis în

serviciul de radiologie pentru a efectua o radiografie de claviculă.

46
În urma interpretării filmului radiografic de către medicul radiolog

s-a constatat că pacientul are o fractură de claviculă.

Cazul 2

Pacientul M. A. în vârstă de 55 de ani se prezintă la urgenţă după

un accident rutier cu dureri la mâna stângă. În urma consultului de

medicul ortoped bolnavul este trimis în serviciul de radiologie pentru


a efectua o radiografie de antebraţ.

În urma interpretării filmului radiografic de către medicul radiolog

s-a constatat că pacientul are o fractură de antebraţ la nivelul

ambelor oase (radius şi cubitus).

47
Cap. 6. Rezumat şi concluzii:

Explorarea radiologică a oaselor şi a articulaţiilor se execută în

practica curentă după metodele osoase clasice. Radiografia clasică


este de cele mai multe ori suficientă şi furnizează informaţii destul

de complete şi sigure cu condoţia să fie executată cu o tehnică

foarte riguroasă.

În acest scop este necesară respectarea unor reguli:

- pentru a nu avea o aparenţă de alterare a tonalităţii şi

structurii osoase, trebuie să se aleagă cu grijă, pentru fiecare

examen radiografic, regimul şi constantele electrice, potrivit

scopului urmărit în examinarea segmentului şi a leziunii respective )

să se utilizeze cu mult discernământ grila antidifuzoare)

- pentru a nu se produce modificarea siluetei osoase trebuie

să se folosească incidenţe anatomice, bine definite şi practicate cu o

perfectă exactitate, utilizând în acest scop o distanţă focus film

suficient de mare

- pentru a nu lăsa nici un detaliu neexplorat şi a nu fi

înşelat de vreo suprapunere de un lizerent de contrast, trebuie să se

practice ,pe cât se poate , două sau chiar trei incidenţe

perpendiculare între ele, după cele trei planuir ale spaţiului şi tot

atâtea incidenţe complementare cât comportă cazul pe care-l

explorăm.

48
- Individualizarea pe cât posibil a fiecărui examen radiologic

rămâne o regulă şi o garanţie de mare preţ.

- Pentru a aprecia mai uşor caracterul patologic sau

nepatologic al unor aspecte radiologice suspecte şi al unor anumite

imagini la limita dintre normal şi patologic este indicat să se

practice incidenţe simetrice (de comparaţie) între partea bolnavă şi

partea sănătoasă. Această regulă este obligatoriemai ales atunci

când se explorează o articulaţie


Explorarea radiologică a centurii şi a membrului superior cuprinde

tehnici şi metode de investigaţie radiografică adaptate fiecărui

segment osos în parte, în scopul vizualizării cât mai bune a acestuia

(contur, detalii de structură osoasă, raportul cu elemente anatomice

învecinate). Pentru aceasta de multe ori sunt necesare pozţionări

relativ incomode pentru bolnavi sau menţinerea apneei (pentru

oasele centurii scapulare) dar şi situaţii specialeimpuse de

reducerea morbidităţii articulaţiilor de examinat deci şi dificultăţi de

poziţionare corectă.Pentru acestea se indică folosirea filmului

radiografic suplu, învelit în hârtie neagră, opacă.

Uneori incidenţele standard nu evidenţiază corespunzător anumite

detalii morfologice ale unor segmente osoase. De aceea se vor

efectua radiografii în incidenţe speciale de exemplu radiogragia

olecranului, scafoidului (incidenţa Schreck).

Radiografiile comparative ale mâinilor prezintă o importanţă

deosebită având în vedere numărul mare de oase ce compun carpul,

metacarpul şi falangele, dimensiunile lor relativ reduse fiind posibile

la acest nivel şi o serie de aspecte patologice osteoarticulare, care

să producă modificări radiologice discrete, detectabile mai uşor prin

49
analiza comparativă, simetrică a segmentelor osoase,

corespunzătoare de la cele două mâini.

Bibliografie:

1. Amilcar G. – Tehnica Radiografică, Editura medicală – Bucureşti

1956
2. Bîrzu I. - Radiodiagnostic Clinic, Editura medicală – Bucureşti

1965 vol. II.

3. Damascelli B. – Basic concepts in diagnostic imaging, Editura

Reven Press, New Zork 1991

4. Lungeanu M. – Manual de tehnică radiologică, Editura medicală –

Bucureşti 1988

5. Pana –Roventa Nicolina

Vladeanu M. – Radiodiagnostic – Osteo articular, Editura medicală

1971

6. Radulescu D. – Radiologia Medicală –curs litografiat I.M.F Cluj

1983

7. Standiu G. –Curs radiologie clinică –I.M.F. Târgu Mureş 1978

50