IP USMF „N.

Testemițanu”
Facultatea Stomatologie
Catedra chirurgie oro-maxilo-facială
și implantologie orală „A.Guțan”

Tema: Explorări paraclinice radiologice și radioizotopice utilizate

pentru depistarea afecţiunilor oro-maxilo-faciale.

Conferentiar Universitar: Hîțu Dumitru

Studentă :Ostahii Tatiana

2018
 Cuprins:

1. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN). Caracteristica. Indicaţii şi însemnătatea

clinică.

2. Radiografii cu utilizarea substanţei de contrast. Caracteristica. Indicaţii şi rolul

clinic: sialografia, angiografia, scintigrafia, fistulografia, artrografia, limfografia.

3. Teleradiografia. Caracteristica. Scopul şi însemnătatea clinică.

1.Rezonanţa magnetică nucleară (RMN). Caracteristica.
Indicaţii şi însemnătatea clinică.

RMN e o metodă fizică bazată pe proprietățile magnetice ale

atomilor(in particular atomii de hidrogen),utilizată in studiul structurilor
moleculare (spectrometrie RMN) și ca tehnică imagistică cu un
potențial deosebit (tomografie RMN). Bazele fizice teoretice ale RMN
sunt extrem de complexe,in esență metoda bazându-se pe două
fenomene fundamentale : rezonanța implicând absorbția cuantificată
de energie,și relaxarea,implicând eliberarea de energie,însoțită de
eliberarea unei unde magnetice detectabile și analizabile.O serie de
nuclee prezinta un moment magnetic, denumit și spin propriu.Ex. :
1H,2H,13C,19F și 31P au un spin propriu,în timp ce 12C și 16O nu îl au. Dacă

se plasează într-un câmp magnetic B0 static,intens și constant,substanțe

care conțin nuclee cu spin propriu,acestea se aliniază in câmpul
magnetic fie in același sens cu cel al câmpului, fie in sens
contrar.Câmpul magnetic crează, deci, două populații de nuclee.Dacă se
aplică substanței un al doilea câmp magnetic exterior B1 periodic ( sau
alternativ) cu o frecvență egală frecvenței Larmor a speciei nucleare
studiate,nucleele vor absorbi energia câmpului ,vor fi excitate(fenomen
denumit rezonanță) și se vor orienta într-o direcție diferită de cea a
câmpului magnetic static B0 ,în general paralelă cu cea a câmpului
aplicat.Urmează fenomenul de relaxare, provocat de oprirea câmpului
periodic B1.În acestă fază nucleele iși pierd orientarea,restituind energia
absorbită anterior și generând semnalul RMN,care ,după ce este captat
de o antenă receptoare,este analizat de calculator.Semnalul cules se
prezintă sub forma unei oscilații amortizate care are timp de relaxare
specific substanței examinate.Substanțele lichide cu molecule mici
(apa) au timpi de relaxare foarte lungi,ca și substanțele formate din
molecule mari sau lanțuri macromoleculare (ADN sau aminoacizi) în
timp ce substanțele cu molecule de dimensiuni intermediare (lipidele)
au timpi de relaxare mai scurti.Există două tipuri fundamentale de
RMN:

1)Spectrometrie RMN care se limitează la măsurarea timpilor de

relaxare în condiții de rezoluție foarte mare.Spectrometria RMN in
vitro este extrem de productivă în cercetările de dinamică structurală
a proteinelor și a acizilor nucleici,îndeosebi ADN.În medicină este de un
mareinteres studiul RMN in vivo al fosforului, care permite analiza
metabolismului energetic muscular, inclusiv al miocardului.Aceasta
deoarece este posibilă diferențierea și cuantificarea formelor chimice
sub care sunt prezente nucleele de fosfor într-un volum foarte redus
muscular: fosfat anorganic,fosfocreatină ,ATP.

2) Tomografele RMN, în cazul cărora imaginile se obțin fie prin timpii de

relaxare( se disting doi timpi de relaxare, T1 și T2)fie prin diferențele de
densitate protonică,deci de hidrogen.Cu precizarea că principiile
imagisticii RMN nu pot fi cuprinse într-o definiție,menționăm că
țesuturile dau semnale RMN detectabile,iar osul dă un semnal foarte
slab.Contrastul se obține din diferențele de valori ale T1
șiT2,considerabile în diferite țesuturi,în care aceste valori reflectă
organizarea moleculară a apei.Deoarece cantitatea de apă dintr-un
țesut este în directă relație cu procesele metabolice,înseamna ca
imaginile RMN oferă și informațiide ordin functional.Tehnică de un
potențial incomparabil,RMN prezintă numeroase avantaje:

a) foarte inaltă discriminare între țesuturile moi,fondată pe

specialitatea lor biochimică și functională.

b) deoarece osul nu dă practic nici un semnal , pot fi explorate în mod

optim structurile cerebrale.

c)posibilitatea de a realiza direct tomografii sub orice incidență.

d)inocuitate cvasitotală inclusiv la femeia gravidă

e)produse de contrast performante și puțin toxice

Este o metoda bazata pe receptionarea impulsurilor electromagnetice
de spin sau a densitatii protonilor cu ajutorul unei instalatii
supraconductoare,care lucreaza intr-un cimp magnetic intens.

Aceasta metoda realizeaza imagini in planuri multiple,facilitind

evaluarea raporturilor anatomice ale tumorilor cu partile moi,inclusiv
cu elementele vasculare de vecinatate,fara sa fie necesara injectarea
unei substante de contrast.

Rezonanta magnetica este inca putin utilizata,datorita pretului ridicat al

instalatiei si unui grad de disconfort pentru pacient,care trebuie sa stea
imobil un timp indelungat.

2.Radiografii cu utilizarea substanţei de contrast.

Caracteristica. Indicaţii şi rolul clinic: sialografia,
angiografia, scintigrafia, fistulografia, artrografia,
limfografia.
Substanțele de contrast au drept scop cresterea sensibilității unei
metode imagistice,cu vizualizarea unor structuri care nu sunt vizibile
fără utilizarea acestor substanțe și caracterizarea mai bună a
leziunilor în vederea elaborării unui diagnostic corect.
Sunt substanțe care realizează contrast pozitiv și negativ.
Substanțele care realizeaza contrast pozitiv sunt Sulfatul de
bariu,substanțele iodate,
Substanțele care realizează contrastul negativ sunt cele care
utilizeaza aerul.

Sialografia ( Iacobovici,1926) reprezinta cel mai util mijloc de explorare

al glandelor parotide si submandibulare.Consta in executarea de
radiografii dupa introducerea pe cale canaliculara a unei substante de
contrast.Meetode recente de
pneumosialografie,sialotomografie,zonosialografie permit obtinerea
unor imagini de calitate superioara

 Examen radiografic al canalelor excretoare ale unei glande

salivare.

 O sialografie serveşte la vizualizarea unei litiaze (prezenţa unui

calcul) într-un canal salivar excretor. Ea mai poate fi practicată în
caz de uscăciune a gurii.

 Se realizeaza prin introducerea unui tub fin în orificiul natural al

canalului excretor al glandei salivare. Prin acesta se injectează lent
un produs de contrast iodat, opac la radiaţiile X, care se
răspândeşte aproape o oră si se realizeaza radiografia . Timp de
câteva ore poate persista o uşoară umflare a glandei, ceea ce o
face mai sensibilă.

Angiografia examen radiologic care permite examinarea volumului

interior al unui vas sangvin (artera sau vena) si ale ramurilor in care se
imparte acest vas.
Indicații - O angiografie este utilizata, in principal, pentru studierea
vaselor inimii si ale plamanilor, celor ale creieruluisi maduvei
spinarii (angiografii cerebrale si medulare) si a celor ale membrelor
si viscerelor (rinichi, mezenter). Acest examen serveste la depistarea
leziunilor arteriale, indeosebi ale stenozelor (ingrosarile) consecutive
ateromului (depozit lipidic pe peretele arterial), anevrismelor (dilatatii
localizate ale arterelor), ocluziilor unui vas de catre un aterom sau de
catre un cheag. angiografia mai permite sa fie distinsa o disectie
arteriala (clivaj al peretilor) sau prezenta
unei malformatii arteriovenoase.
Inaintea unei interventii chirurgicale, o angiografie da posibilitatea sa se
studieze raporturile anatomice intre vase si leziunea de operat. In
sfarsit, angiografia permite sa se practice angioplastii (tehnici de
dilatare a unui vas), embolizari (ocluzii terapeutice ale unui vas) si o
chimioterapie in situ (injectare pe cale intravasculara a medicamentelor
anticanceroase). Aceasta tehnica este denumita "radiologie
interventionala".
Scintigrafia este o metoda imagistică neinvazivă in vivo,aparținând
medicinii nucleare.Principiul scintigrafiei constă în administrarea ( de
obicei intravenos,dar si per os) a unor radiofarmaceutice care se vor
fixa prin mecanisme specifice la nivelul structurii anatomice
investigate.Radiațiile ( de regula gama) emise de organismul
pacientului,din locurile de fixare(fiziologică sau patalogică) a
radiotrasorului utilizat,vor fi detectate fie cu un *scintigraf cu
baleiaj,fie,mai frecvent in prezent,cu o *gamma-camera,in care caz vor
fi prelucrate pe un computer,obținându-se *scintigrama.Specificitatea
de fixare a radioizotopului sau a moleculei marcate folosite permite
obținerea unor imagini cu caracteristici diferite față de alte metode
imagistice,în care rezultatul depinde de densitatea tisulară(*radiologie)
sau de densitatea protonica a tesutului(*rezonanță magnetică
nucleară)

Fistulografie-examen radiologic practicat după injectarea,intr-o

*fistula, a unei substanțe de contrast iodate hidrosolubile,care permite
aprecierea traiectului fistulei și a raporturilor sale cu organelle vecine.

Artrografia- explorarea radiologică a cavitătii articulare după

injectarea unui produs radioopac hidrosolubil,a aerului sau a ambelor(
dublu contrast).Contraindicată în artrita septică.Utilă pentru a
evidenția corpi străini,o condromatoză sau o sinovită.Artrografia este
necesară indeosebi in investigarea articulației scapulohumerale si a
genunchiului.
Indicatii - Artrografia este utilizata, in principal, pentru stabilirea unui
diagnostic sau pentru a realiza clisee preoperatorii. La genunchi, ea
permite detectarea unei leziuni a unui menisc sau a unui ligament
rasucit care provoaca dureri, blocaje, instabilitate sau umflare. La umar,
examenul poate confinna ruptura musculara si complicatiile prin
unele tendinite care genereaza dureri si impotenta functionala pentru
toate articulatiile, arteriografia realizeaza o explorare de finete a
suprafetei articulatiilor, a invelisului lor cartilaginos, sau cautarea unui
corp strain intraarticular, adesea de natura cartilaginoasa si care ar fi
invizibil la o radiografie simpla.

Desfasurare - O arteriografie nu necesita spitalizare si dureaza in jur de

30 minute. Dupa examen, pacientul poate sa-si reia activitatea totusi,
fara sa solicite prea curand articulatia examinata.

Efecte secundare - Acestea sunt rare si, in general, benigne: greturi,

indispozitie, hemoragie locala de mica intensitate. Injectarea produsului
de contrast iodat poate provoca o reactie alergica. Medicul trebuie deci
sa se asigure ca bolnavul n-a prezentat
vreodata simptomele unei alergii sau, daca da, sa ii prescrie in prealabil
un tratament antialergic.

Limfografia- Radiografiere a vaselor și a ganglionilor limfatici cu

ajutorul unei substanțe de contrast.

Limfografia directa prin descoperirea si catetezarea limfaticelor in

regiunea preauriculara,retroauriculara sau submentala si injectarea
unei cantitati reduse de lipiodol ultrafluid; cliseele radiografice se
executa imediat si la anumite intervale pe masura progresarii
produsului opac.

Limfografia cervicala are indicatii mai ales in cancerologia buco-maxilo-

faciala si in adenite cronice,dar pentru a intra in practica curenta
necesita inca inlaturarea unor dificultati tehnice.
3.Teleradiografia.Caracteristica.Scopul și însemnătatea clinică.

Teleradiografia-radiografie obținută depărtând suficient sursa de

radiații de corpul supus radiografiei,astfel incât deformarea imaginii să
fie neglijabilă.

Proiectii cefalometrice sau Teleradiografii de fata si profil.

Acest tip de radiografie evidentiaza intregul craniu si este folosita
pentru a examina dintii in legatura cu maxilarul si profilul pacientului,
fiind posibile măsurătorile unor unghiuri și raporturi antropometrice.
Este utilizata în special de către medicii ortodonți.
 Bibliografia

1. Materialele lecţiilor.
2. Dicționar medical Valeriu Rusu
3. C. Burlibaşa Chirurgie orală şi maxilofacială. Bucureşti 1999
4. G.Timoşca C.Burlibaşa Chirurgie buco-maxilo-facială
5. Internet: Scribd.com