UNIVERSITATEA „OVIDIUS“DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

PROGRAMUL DE STUDII MEDICINA DENTARA

Importanţa tratamentului interceptiv in dentiţia mixta

Coordonator ştiințific
Asistent Doctor Damasaru Elena

Absolvent
Foca (Bontoi) Mirela-Sofia

2020
CUPRINS
PARTE GENERALĂ
1. INTRODUCERE ..............................................................................................3
2. CAPITOLUL I
CLASIFICAREA ANOMALIILOR DENTO-MAXILARE......................................4
2.1. Clasificarea Școlii americane (Clasificarealui ANGLE)
2.2. Clasificarea pe sindroame (ClasificareaȘcolii germane)
2.3. Clasificarea clinică (ClasificareaȘcoliifranceze)
2.4. Clasificarea clinico-antropologică (Clasificarea Școlii românești)
2.5 Alte sisteme de clasificare a anomaliilor dento-maxilare
3. CAPITOLUL II
ETIOPATOGENIA ANOMALIILOR DENTO-MAXILARE..................................12
4. CAPITOLUL III
Importanta spatiului Korkhaus in aparitia anomaliilor dento-maxilare ................19
4.1 Indici epidemiologici
4.2 Indici de tratament orthodontic
4.3 Indicii rezultatului tratamentului ortodontic
5.CAPITOLUL IV
PARTE PERSONALĂ
1. SCOP ȘI OBICTIVE.....................................................................................24
2. MATERIALE ȘI METODĂ.........................................................................25
3. REZULTATEȘI DISCUȚII.......................................................................30
4. CONCLUZII...................................................................................................40
5. BIBLIOGRAFIE............................................................................................42
PARTE GENERALĂ
1.INTRODUCERE
Necesitatea stabilirii unui tratament ortodontic pentru copii variaza în literatura de specialiate
între un sfert și o treime din membrii grupului de populație [1,2,3,4].
În multe cazuri, dezvoltarea anomaliilor dentomaxilare poate fi detectata precoce din timpul
dentitiei temporare sau mixte[5,6], dar mulți medici evaluează subiecții în termeni ortodontici
numai după terminarea eruptiei dentare permanente. Astfel, ei refuză tratament interceptiv pentru
astfel de pacienți, care efectuat corect poate reduce pe de o parte riscul de a dezvolta anomalii
dentare majore, malocluzii severe sau unele asimetrii faciale (potențialul modificarii in timpul
creșterii scheletului este mai mare la vârste tinere); pe de altă parte, reduce nevoia de tratamente
ortodontice complexe îndelungate, asigurând rezultate terapeutice mai stabile [7,8,9].
Interceptarea malocluziilor promovează o mai bună ingrijire a sănătății orale și scade riscul
dentar la carii [10,11].
Au fost descrisi mai mulți indici capabili in identificarea persoanelor care au nevoie de tratament
ortodontic și pentru a minimiza subiectivitatea legată de diagnostic [12]. Shaw și colaboratorii
(1995)[13] au împărțit indicii ocluzali în cinci categorii: indici pentru diagnostic,necesitatea
tratamentelor epidemiologic si ortodontic, rezultatul tratamentului ortodontic,indici de
complexitate. Cele mai multe dintre ele se referă la dentiția permanentă. Cel mai cunoscut și
folosit este Indexul nevoilor de tratament ortodontic IOTN deoarece este ușor de calculat și
înregistrarea tuturor caracteristicilor relevante ale malocluziei se poate face intr-o perioada scurta
de timp[14]. Acest indice a fost recomandat și utilizat pe scară largă pentru pacienții cu
dentiție permanentă, dar nu si pentru cei cu dentitie mixta [3]. Deci IOTN are două componente
separate, o componentă clinică numita „componenta de sănătate dentară (DHC) și o componentă
estetică (AC).
Componenta de sănătate a IOTN are cinci grade, gradul 1 indicând că nu există tratament
obligatoriu și gradul 5 care arată necesitate crescuta de tratament (Brook and Shaw, 1989) [15].
Disfunctia ocluzală cu cel mai mare scor indică gradul caruia aparține malocluzia si determina
gradul tratamentului În studiul inițial, scara pentru evaluarea componentei estetice AE a fost
determinată de Evans și Shaw (1987) [16] pentru un lot de copii cu vârsta de 12 ani. În 2014,
Mohamed et al. [1] a încercat sa evalueze dacă indicele IOTN isi poate găsi utilitatea în
interceptare, prin evaluarea modificărilor ocluzale din zona frontalilor maxilari și mandibulari pe
un lot de copii cu vârsta cuprinsă între 8-10 ani, concluzionând ca IOTN este eficient în
identificarea anomaliilor dentomaxilare de overjet si overbite sau de prezenta ocluziei incrutisate.
Indicele specific pentru dentitia mixta care permite depistarea precoce a dezvoltării malocluziei
este indicele de prevenire și interceptare ortodontică, IPION, descris de Coetzee (1997) [17].
IPION constă în înregistrarea modificarilor ocluzale care au scoruri în funcție de gravitatea lor.
Scorurile modificarilor ocluzale au fost adăugate, obținându-se un scor total folosit in preventia
si interceptarea tratamentului ortodontic [3]. Indicele nu arată prevalența reală a malocluziei,
deoarece, exista malocluzii severe care nu pot beneficia de tratament preventiv sau interceptiv si
conform acestui indice, au un scor scăzut [3], poate si din cauza numărului mic a studiilor de
preventie și ortodontie interceptivă de-a lungul anilor și interesul tot mai mare pentru acest
subiect în ultima perioadă ani (Karaiskos și colab., 2005 [3]; Silkestrand, 2007 [2] Sandoval și
colab.2010 [18]; Borre 2013 [19]; Mohamed și colab. 2014 [1]). Scopul prezentului studiu a fost
să cerceteaze cu ajutorul unor analize ale parametrilor ocluzali cât de necesar este tratamentul
ortodontic preventiv sau interceptiv în cabinete stomatologice, pentru copiii cu vârsta cuprinsă
între 6 și 9 ani. Cele două grupe de vârstă au fost alese pentru că la varsta 6 ani incepe faza mixta
a dentitie, iar vârsta de 9 ani marchează începutul erupție grupului canin-premolar, când se
completează arcul și implantarea armonioasă a dinților permanenți în arcul alveolar și anterior și
lateral datorita ghidajului excentric al mandibulei [20].
CAPITOLUL I

CLASIFICAREA ANOMALIILOR DENTO-MAXILARE

Privite mult timp ca simple “curiozitãţi”, anomaliile dento-maxilare au fost analizate si tratate
stiintific abia spre sfarsitul secolului al XIX--lea si inceputul secolului al XX-lea, odata cu
dezvoltarea unei civilizatii industriale, ce a dus la mari aglomerari de populatie la orase si la o
intensa activitate informationala si de comunicatii, aspectul si buna functionare a aparatului
dento maxilar devenind astfel esentiale pentru indeplinirea activitatii sociale. Desi sunt foarte
numeroase preocuparile pentru gruparea anomaliilor dento-maxilare nu exista o clasificare
atotcuprinzatoare care sa includa si sa defineasca sintetic intreaga varietate a tablourilor clinice.

1.1 Clasificarea anomaliilor dento-maxilare

Maxilarele şi dentiţia pot fi implicate într-un număr de modificări în care pot fi alterate forma ,
dimensiunile sau numărul structurilor Ap.DM . Unele anomalii sunt ereditare sau familiale, in
timp ce altele sunt cauzate de factorii locali .
Există mai multe clasificări, in funcţie de şcoală .

1.1.1 Clasificarea lui ANGLE (clasificarea Școlii americane)

Clasificarea lui ANGLE este prima folosită în ordonarea anomaliilor dento-maxilare și are ca
etalon raportul de ocluzie al molarilor de 6 ani permanenți, în plan sagital, denumit sugestiv
,,cheia ocluziei”, motiv pentru care, clasificarea lui Angle mai este cunoscută în literatura de
specialitate și drept ,,clasificarea ocluzionistă”. Astfel, raportul de ocluzie normal este definit de
vârful cuspidului mezio-vestibular al molarului de 6 ani superior ce oclude în primul șanț
vestibular al molarului de 6 ani inferior.
Pentru clasificarea ce-i poartă numele, Angle s-a oprit asupra molarilor de 6 ani, considerând
molarul de 6 ani superior în poziție fixă, la nivelul bazelor maxilare (reper fix). Ulterior s-a
dovedit că, în urma procesului de creștere și dezvoltare, poziția molarilor de 6 ani superiori se
modifică, altfel spus molarul de 6 ani nu păstrează aceeași poziție pe tot parcursul procesului de
creștere și dezvoltarea.
În funcție de rapoartele molarilor primi permanenți, anomaliile dento-maxilare sunt împărțite în
trei clase: clasa I, clasa a II-a și clasa a III-a.
Clasa I
Clasa I se caracterizează prin rapoarte neutrale la nivelul molarilor de 6 ani, astfel vârful
cuspidului mezio-vestibular al molarului de 6 ani superior articulează cu șanțul mezio-vestibular
al molarului de 6 ani inferior.

Fig.1 Clasificarea anomaliilor dupã Angle: Anomalii de clasa I

În aceste situaţii a relaţiilor sagitale dintre primii molari permanenţi pot apărea urmatoarele
anomalii :
- de număr;
- dinţi supranumerari;
- anodonţia;
- de mărime;
- microdenţia;
- macrodenţia;
- de erupţie;
- incluzia;
- reincluzia;
- de poziţie;
- rotaţia;
- transpoziţia;
- diastema;
- ectopia;
- dizarmonia dento-alveolară;
- prodentoalveolo-poziţia;
- retrodentoalveolo-poziţia;
- ocluzia deschisă.
Clasa a II-a
Anomaliile din clasa a II-a presupun rapoarte distalizate la nivelul molarilor de 6 ani superiori și
inferiori (reperul inferior deplasat posterior faţă de cel superior). În această clasă, în funcție de
axul incisivilor superiori, se descriu două forme clinice, cunoscute sub numele de subdiviziuni:

Clasa II / Subdiviziunea 1 – caracterizată prin rapoarte distalizate asociate cu prodenţie frontală

superioară (ocluzia adâncă în acoperiș).

Fig.2 Clasificarea anomaliilor dupa Angle: Anomalii de clasa II

Fig.3 . Clasificarea anomaliilor dupa Angle: anomalii de clasa II, diviziunea 1

Ocluzie adâncă cu acoperiș
Clasa II / Subdiviziunea 2 – caracterizată prin rapoarte distalizate și retrodenţia frontală
superioară (ocluzia acoperitã).

Fig.4 Clasificarea anomaliilor dupa Angle: anomalii de clasa II, diviziunea a 2-a
Ocluziea dâncă acoperită

Clasa a III –a
Anomaliile Clasa a III-a Angle se caracterizează prin raport mezializat la nivelul molarilor de 6
ani, respective poziționarea reperului inferior mezial faţă de cel superior, în plan sagital. Si aici
se pot descrie doua subdiviziuni :
Subdiviziunea 1 – în care existã o prognatie inferioara, asociata uneori cu proalveolie si
prodentie, consecinta unei cresteri mandibulare in raport cu maxilarul sub influenta factorilor
ereditari si neuro-endocrini.

Fig.5 Clasificarea anomaliilor dupa Angle: Anomalii de clasa III

Clasa a III-a / Subdiviziunea 1
Subdiviziunea 2 – in care exista un fals prognatism mandibular, rapoartele meziale ale ocluziei
datorandu-se nedezvoltarii maxilarului superior, ca o consecinta a factorilor generali sau a celor
locali. Aceasta clasificare foarte simpla are dezavantajul ca ia drept criteriu pozitia molarilor de 6
ani, care este variabila si totodata nu reflecta complexitatea factorilor etiologici; ramane insa o
clasificare de referinta foarte folosita in zilele noastre.
1.1.2 Clasificareapesindroame (clasificarea Școlii germane)
Această clasificare a fost realizată de: Kantorowicz, Korkhaus și Reichenbach și are la bază
concepția că aceiași factori etiologici în aceleași condiții dau aceleași forme de anomalii, iar mai
multe semne clinice proiecteză, de regulă, un sindrom, în cazul specialității I noastre ca sindrom
ortodontic. Astfel, în cadrul clasificării Școlii germane regăsim: sindromul compresiei de
maxilar, sindromul de ocluzie deschisă, sindromul de ocluzie adâncă acoperită, sindromul
progenic (prognatismul mandibular), sindromul de incongruență dento-alveolară.
1. Sindromul de compresie: când există o arcadă dento-alveolară îngustă .
Sindromul compresiei de maxilar este determinat, in principal, de influenta factorilor functionali,
dar exista si forme clinice ale compresiei de maxilar datorate transmiterii ereditare
Există două forme clinice:
a. cu prodenţie – care poate fi :
• cu aliniere dentara – frontalii superiori sunt in vestibulo-inclinare avand puncte de contact
• cu spatiere dentara – frontalii superiori sunt in vestibulo-inclinare fara puncte de contact („in
evantai”);
b. cu înghesuire
 usoara – in etapa de eruptive a grupului incisivo-molar 6-7 ani , incisivii centrali inferiori
sunt in linguopozitie cu usoara reducere spatiului de 2-3mm
 moderata – in etapa de eruptie a grupului incisivo-molar 6-7 ani, incisivii laterali temporari
pot sa prezinte timpuriu un inalt grad de mobilitate cu reducerea spatiului de 3-5mm
 severa – incisivii atat cei superiori cat si cei inferiori au un grad inalt de inghesuire , dar pot
fi expulzati lateral pe arcada, centralii ocupand mult din spatiul lor, ramanand treme si
diasteme cu reducerea spatiului mai mare de 5mm

2. Sindromul de prognaţie mandibulară cu cele douã forme clinice:

A. Prognaţia mandibulară anatomică cu macrognaţie
(Adevãrat) caracterizat printr-o crestere exagerata a mandibulei datorata, in principal, factorilor
ereditari, endocrini.
B. Pseudoprognaţia mandibulară ( Fals) determinat fie de :
a. retrognaţie maxilară – nedezvoltarea maxilarului superior ca o consecinţã a factorilor ereditari
şi neuro –endocrini.
b. relaţii intermaxilare anormale – poziţionarea anterioara a mandibulei datorata factorilor
functionali de conducere fortata sau obiceiurilor vicioase :
1. ocluzie inversă frontală prin conducere condiliană;
2. ocluzie inversă frontală prin conducere cuspidiană.
c. înclinaţia anormală a dinţilor :
1. ocluzie inversă frontală;
2. relaţii inverse la unul sau doi dinţi.

3. Sindromul de ocluzie adâncă acoperită – de etiologie predominant ereditarã

- prin rapoarte distalizate
- retrodentia frontalilor superiori (ocluzia acoperita).

4. Sindromul de ocluzie deschisă cu douã forme :

- forma disfuncțională prin interpoziții;
- forma gravă – de natură dismetabolică (uneori are character ereditar)

5. Sindromul de dinţi mari, maxilar mic :

- când suma incisivă este mai mare de 35 mm.

6. Alte anomalii:
-dinţi supranumerari;
-anodonţia;
-incluzia;
-reincluzia;
-rotaţia;
-transpoziţia;
-ectopia;
-diastema.

1.1.3 Clasificarea clinică (clasificarea Școlii franceze)

Conform Școlii franceze, anomaliile dento-maxilare sunt considerate tulburări în armonia
proceselor de dezvoltare ale componentelor aparatului dento-maxilar. În acest context, Cauhépé
propune o clasificare a anomaliilor dento-maxilare în trei grupe, utilizând termenul de
dizarmonie. Acestea sunt: dizarmoniile de bază, dizarmoniile dento-alveolare, dizarmoniile
sistemului dentar.
Dizarmoniile de bază
În această grupã intrã anomaliile în care sunt tulburate rapoartele între bazele maxilarelor și între
acestea și baza craniului. Aceste dizarmonii sau decalaje de bază se datorează în special
factorilor ereditari, iar respiratia bucală sau tulburările masticatorii agravează această anomalie;
prognațiile, retrognațiile, endognațiile fac parte din această grupă.

Dizarmoniile dento-alveolare
În care intră anomaliile rezultate prin modificarea raportului dintre dimensiunea arcadelor si a
dinților.

Dizarmoniile sistemului dentar

Sunt anomaliile dentare de număr, formă, volum, poziție; în cele de poziție, factorii locali pot
juca un rol important.
Aceastã clasificare are avantajul de a specifica locul si direcţia anomaliei . Este denumită
clasificarea clinică şi antropologică deoarece ADM este format din patru componente care au o
dezvoltare independentă, dar corelată :
-bazacraniului;
-maxilarele;
-osul alveolar;
-dinţii.
Relaţiile anormale dintre aceste component produc anomaliile dentomaxilare.
În funcţie de loculperturbãrilor există 5 mari clase de anomalii:
-anomalii maxilare;
-anomalii alveolare;
-anomalii dentare de grup (frontalesilaterale);
-anomalii dento alveolare (dizarmonia dentoalveolară cu spaţiere sau înghesuire)
-anomalii dentare izolate:
➢anomalii de număr: -anodonţia și dinții supranumerari
➢anomalii de structură;
➢anomalii de formă;
➢anomalii de volum;
➢anomalii de erupţie.
1.1.4 Clasificarea clinico-antropologică (clasificarea Școlii românești)
Pornind de la clasificarea școlii franceze și de la datele majorității anatomiștilor și antropologilor,
care consideră aparatul dento-maxilar format din maxilare, alveole și dinți și ținând seama de
planurile convenționale în cele 3 direcții spațiale (planul nazo-frontal, orbito-frontal – pentru
dizarmoniile sagitale, planul mezio-sagital – pentru dizarmoniile transversale și planul ocluzal –
pentru dizarmoniile verticale), Firu împarte anomaliile dento-maxilare în 5 clase și anume:
dizarmonii maxilare (disgnații), dizarmonii alveolare (disalveolii), dizarmonii dentare de grup,
dizarmonii dento-alveolare și dizarmonii dentare izolate.

1.1.5 Alte sisteme de clasificare a anomaliilor dento-maxilare

1.1.5.1 Clasificarea scheletală

După Salzmann se descriu trei clase de anomalii scheletale: Clasa I scheletală, Clasa a II- a
scheletală și Clasa a III- a scheletală. În anomaliile dento-maxilare scheletale, pe lângă patologia
ortodontică dento-alveolară, apar modificări morfologice de mărime, formă şi/sau poziţie a
maxilarelor. Ele pot coexista în cadrul unor anomali cranio-faciale complexe (sindromul
Crouzon, Apert etc). Anatomo-clinic, tulburările se regăsesc nu numai la nivelul arcadelordento-
alveolare, dar şi la nivelul faciesului, în ansamblu: profil, proporţia etajelor figurii, simetria
facială.
1.1.5.2 Clasificarea Ackerman și Proffit
Clasificarea Ackerman și Proffit include pe lângă clasificarea lui Angle încă 5 caracteristici și
propune o clasificare ce ia în considerare atât relațiile antero-posterioare cât și discrepanțele
transversale și vertical interarcadice, permitând evaluarea gradului de aliniere/înghesuire,
asimetria arcadelor sau profilul facial.
1.1.5.3 Clasificarea Simon
Simon a fost primul care a raporta trelația dintre arcadele dentare față de canin în toate cele 3
planuri ale spațiului: planul orizontal Frankfurt, planul orbital și planul medio-sagital.
1.1.5.4 Clasificarea standard britanică a rapoartelor ocluzale incisive
Având ca bază clasificarea lui Angle (cu aceleași clase și subdiviziuni), clasificarea standard
britanică se raportează la relațiile dentare dintre incisivi.
1.1.5.5 Clasificarea Andrew
Andrew a extins clasificarea lui Angle folosind 6 elemente caracteristice pe care le consideră
reale “chei de ocluzie”.
1.1.5.6 Clasificarea Lischer și Martin Dewey
Lischer a introdus elemente de nomenclatură pentru descrierea malpozițiilor dentare și a adăugat
următorii termeni în clasificarea lui Angle: ocluzie neutrală Clasa I, ocluzie distalizată Clasa a II-
a, ocluzie mezializată Clasa a III- a.
CAPITOLUL II
ETIOPATOGENIA ANOMALIILOR DENTO-MAXILARE

II .1 Etiopatogenia AnDM

Frecvența AnDM a crescut în mod apreciabil în ultimele două decenii, astfel încât din cercetările
lui Shapira sunt appreciate în jur de 52%, iar pentru Firuele ajung până la 75%.
S-a constatat că în funcție de gradul de agresiune și de frecvența cu care actionează, unii
factori de risc contribuie diferențiat la apariția AnDM. Consumul de anticonvulsivante și
antiemetizante creste riscul estimat de apariție a anomaliilor de 17,9; expunerea la radiații
repetate pe zona bazinului de 12,4 ori; fumatul a peste 5 țigarete/ zi de 5 ori; consumul în general
de medicamente cu risc malformativ de 4,8 ori; boli infecto-contagioase de 4,2 ori; ingienizarea
prin insecticide a locuinței de 2.7 ori; traumatismele de 2 ori; noxele chimice profesionale de 1,2
ori (M.Barnea).
După Firu, în etiopatogenia anomaliilor dento-alveolo-maxilare deosebim factori genetici,
care imprimă transmisibilitatea abaterilor la descendenți (14,4% la români); se adaugă factori
neuro-endocrini metabolici (5%), factori disfuncționali(35%) și factori locali (50%) .
Anomalii dento-alveolo-maxilare sunt tulburări de creștere, dezvoltare și modelare a elementelor
aparatului dento-alveolo-maxilar , tulburări ce se manifestă morfologic (dismorfoza), funcțional
(disfunctii) sau ocluzal (disocluzie sau malocluzie). Tulburările morfologice se referă la abateri
de la dezvoltarea dimensională cantitativă, neproportională a elementelor ApDM, la abaterile în
ritmul de dezvoltare a acestor elemente, care pot fi precoce sau tardive ; se referă la abaterile de
la poziția de implantare a maxilarelor pe baza craniului ; a alveolelor pe baza maxilarelor sau a
dinților în procesele alveolare; sunt de asemenea abateri de la înclinarea, deplasarea sau rotația
elementelor ApDM în cele trei direcții; sagital, transversal, vertical.
Din punct de vedere etiopatogenic, în raport cu o creștere diferențiată a maxilarelor si a dinților
deosebim trei feluri de anomalii dentomaxilare:
A) AnDM provocate de tulburările de creștere osoasă generală (encondrală și desmală ); se
manifestă prin perturbări ale creșteri cantitative sau direcționale.
B) AnDm provocate de tulburări în evoluția dinților; sunt anomalii care se manifestă prin
modificări de formă, de poziție, de volum, de număr sau tulburări în erupția dinților.
C) AnDM produse prin tulburări de creștere ale maxilarelor dinților. Acestea se datoreaza fie
unui factor genetic (reducerea filogenetică a ApDM), fie sunt determinate de o neconcordanță
între ritmul de creștere osoasă și ritmul erupției.

Firu grupeazã factorii etiologici :

1. Genetici – cuprind constituția și ereditatea

2. Generali- neuropsihici;
- alimentari;
- infecțioși.
3. Loco – regionali – factori mecanici
- pierderea precoce a dinților de lapte; - traumatisme;
- persistența dinților de lapte; - cicatrici;
- obiceiuri vicioase;-tumori;
- pante cuspidiene.
4 . Funcționali:
- respirație; - fonație;
- deglutiție; - mimica;
-masticație.
5. Factori infecțiosi:
- osteite;
- osteomielite.

Kantorowicz si Korkhaus grupează factorii etiologici in trei mari categorii :

1. Ereditatea ( anomalii genotipice )
- progenia;
- ocluzia adâncă acoperită.
2. Anomalii dobândite, de cauză:
- adevărate;
- cariogene;
- rahitice;
- anomalii dento-maxilare de inactivitate;
- obiceiuri de sugere.
3. Cauze ce acționează mai rar asupra aparatuluidento-maxilar:
a) cauze congenitale
-dentare : număr, formă;
- maxilare : anomalii de formă, despicături, dizostoze.
b) cause dobândite:
- inflamații;
- traumatisme.
c) tulburări de erupție
Hotz imparte factorii etiologici in :
1) Factori generali:
- ereditatea;
- constitutie;
- creștere.
2) Factori locali:
- funcția masticatorie;
- caria dentară;
- pierderea precoce a dinților de lapte;
- secreție internă;
- alimentație, avitaminoză;
- boli în special în metabolism;
- obiceiuri vicioase.
DupăT.M.Graber , factorii etiologici ai AnDM se clasifică în:
- generali;
- locali.

Factori generali
1. Ereditatea (tiparul)
În etiologia anomaliilor dento-maxilare ereditatea ocupă un loc important. Astfel Hotz îi atribuie
un rol în geneza anomaliilor dentare de poziție și ocluzie. El afirmă ca forma este legată de
ereditate; după el funcția și ereditatea nu pot fi privite separat. Funcția singură nu formează
forma, dar ea dezvoltă, modelează și modifică forma.
Rolul eredității ca factor etiologic al AnDM este argumentat de dovezile ferme ale studiilor de
genetică, de antropologie și de genetica populatională. Ereditatea ca factor etiologic al AnDM
trebuie privită ca un element al evoluției, câtă vreme se consideră AnDM drep caractere
fenotipice, produse ale mesajului genotipic, pe care-și exercită influența factorii de mediu în
perioada morfogenezei pre- și postnatale.
Anchetele familiale atestă transmiterea unor caractere cranio-maxilo-dento-faciale, în mod
dominant sau recesiv. Astfel, Firu consideră că se transmit în mod dominant prognația
mandibulară, macrogenia, macroglosia, anodonția incisivului lateral, retrognația superioară,
ocluzia adâncă, ocluzia deschisă. Caracterele anormale recunosc un determinism ereditar, mai
ales ocluzia adâncă, inocluzia sagitală, asimetrii faciale, macro și micrognațiie, ocluzia
deschisă,prognația mandibulară, diastema, inserțiile de fren, incongruența și, într-o măsură
apreciabilă, părțile moi în general.
S-a stabilit că ereditatea influențează :
• volumul și forma dinților
• erupțiadentară
• anomaliile de poziție dentară isolate și de grup
• forma și mărimea maxilarului și mandibulei
Tiparul de creștere a bazei craniului, tipul de rotație facială, relațiile intermaxilare și față de baza
craniului recunosc un determinism genetic.
Studiind un lot de nou-nascuți, din punct de vedere al relațiilor sagitale și reexaminându-l la 3 ½
ani, Begg conclude că „ în etiologia malocluziilor de clasa a II-a, ereditatea este mai importantă
decât mediul „ și că această anomalie se transmite din dentiția temporară în cea permanentă. În
privința malocluziilor de clasa a II-a Hotz consideră că„ dacă malocluzia se gasește în 20% din
populație este greu de spus în ce masură această formă trebuie privită ca o anomalie, iar
A.M.Schwarz spune în legătură cu această anomalie : „ relația de clasa a II-a va fi o trăsătură
distinctivă a omului viitorului”
De asemenea, nu numai tiparul este moștenit. Timpii și rata de dezvoltare cunosc un determinism
genetic : rata de creșterea maxilarelor, vârsta de eruptive dinților temporary și permanenți, tipul
de activitate neuromusculară.
Tot atât de importante ca și moștenirea tiparului sunt și mediul geografic,condițiile socio-
economice, sexul care influentează maturizarea și ritmul de creștere.

2 . Defecte congenitale
-despicături palatine;
-torticolis;
-disostoză cleido-craniană;
-sifilis.
3. Mediulînconjurător
Prenatal
- trauma;
- dieta maternă;
- metabolism matern;
- fibroame uterine;
- infecțiile virale și bacteriene.

Postnatal
- accidente la naștere;
- paralizie cerebrală;
- accidente ATM.

4. Tulburări endocrine și de metabolism

Tulburări endocrine
-tulburări privind secreția hormonului de creștere (hipo și hipersecreție);
- tulburări privind secreția hormonilor tiroidieni;
- tulburări privind secreția hormonului paratiroidian (hipersecreția = boala Recklinghausen);
- tulburări ale timusului;
- tulburări privind secreția gonadelor (hipo și hipersecreția androgenică și estrogenică);
- tulburări privind secreția cortizonului din cortico-suprarenale.

5. Boli infecțioase
- embriopatia rubeolică (sindrom Green);
- luesul congenital.

6.Tulburări de nutriție
- unele carențe alimentare determină tulburări metabolice grave și pregătesc terenul AnDM
(exemplu : carența vitaminei D în asociere cu dezechilibrul metabolic al calciului determină
rahitismul)
7. Presiuni anormale
Funcții perturbate – comportări anormale la sugar (supt anormal)
În dezvoltarea ApDM, un rol determinant îl are funcția masticatorie. Begg a demonstrate
valoarea atriției ocluzale și proximale, care asigură libertatea mișcării mandibulei și a creșterii.
Alimentația rafinată a omului modern face ca supra ocluzia grupului incisivo-canin în dentiția
temporară să se menținăși să se transmită și la cea permanentă. Ca urmare a acumulării acțiunii
celor trei factori – supraocluzia, curba mică a arcadei inferioare și acțiunea mușchiului orbicular
al buzei – se constituie incongruența dento-alveolară inferioară. Supraocluzia se asociază foarte
frecvent cu bruxismul diurn și nocturn, cu apariția abraziunilor patologice și a sindromului
algodisfuncțional temporo-mandibular. Supraacoperirea cu absența atriției concura la fixarea
mandibulei într-o poziție distalizată.

Obiceiuri vicioase
- respirație orală;
- deglutiție infantilă;
- sugerea degetului;
- sugerea buzei inferioare;
- împingerea și sugerea limbii;
- rosul unghiilor;
- mușcarea buzei;
- ticuri.

8. Postura
- dormitul cu capul în poziții extreme;
- hiperextensia – determină retropulsia și coborârea mandibulei;
- hiperflexia – determină propul si a mandibulei;
- sprijin pe pumn – determină asimetrii faciale;
- poziția incorectă la lecții și la școală – cap sau menton, sprijinit în pumn

9 . Traume și accidente
- traumatismul suportat de făt la nastere;
- traumatismele prin cădere.
Factori locali
a.Anomalii dentare de număr:
- dinți supranumerari – erupția lor pe arcadă poate crea tulburări fizionomice dezechilibrând
relațiadento – alveolară și pe cea dento-dentară (ocluzia) și, implicit, dinamica mandibulară;-
anodonția – partială, redusă sau întinsă, rar totală.
b. Anomalii dentare de volum:
- macrodonția;
- microdonția.
c. Anomalii dentare de formă – pot da dezecilibre în funcție de regiunea în care se produc,
precum și de amploarea pe care o iau înrelațiile dento-alveolară și ocluzală.
d. Fren labial anormal și bariere mucoase.
e. Pierderea prematura a dinților temporari – în special în zona de sprijin, determină tulburări
grave tridimensionale în arcada dentară și ocluzie.
f. Retenție prelungită a dinților temporari – expresie a unor dezechilibre (tipare anormale de
resorbție și anchiloze osoase sau fibroase).
g. Întârzieri în erupția dinților permanenți – determinate de tipare genetice sau de cauze locale
(bariere osoase sau fibroase).
h. Cale de eruptie anormală.
i. Anchiloze dentare.
j. Caria dentară – caria aproximală, mai ales în zona de sprijin determină scurtarea arcadei.
k. Caria ocluzală determină tulburări ale relațiilor verticale între arcade, prin supraerupția
antagoniștilor.
l. Restaurări dentare incorecte.
4. CAPITOLUL III

Imporţanta spaţiului Korkhaus in apariţia anomaliilor dento-maxilare

Din punct de vedere al ocluziei, al dezvoltării succesionale şi al locului pe arcadă, foarte

importanţi sunt C, M1, M2 temporari = zona de sprijin temporară (a ocluziei) = zona Korchaus.
M1 dă nivelul DVO = prima înălţare de ocluzie. Menţine spaţiul antero-posterior pentru C, Pm1
şi Pm2 şi o dimensiune corectă a relaţiei de ocluzie şi al etajului inferior al feţei. Dacă se pierde
dintele (adică DVO), nu trebuie pierdut şi spaţiul mezio-distal, deci dinţii trebuie păstraţi şi ca
resturi radiculare (menţinători de spaţiu naturali).
În dentiţia temporară este foarte importantă este foarte importantă perioada de 4-6 ani
deoarece la grupul frontal ar trebui sa apară spaţieri pentru că dinţii sunt mai mari = fenomen de
diastemizare.
Dizarmonie dento-alveolară cu înghesuire temporară: la 7-10 ani apar mici înghesuiri în
zona frontală datorită faptului că trebuie rearanjat spaţiul frontal prin distalizare pe seama
diferenţei de dimensiune între grupul C-M1-M2 temporari şi C-Pm1-Pm2 definitivi, grupul
temporar fiind mai mare.
Lipsa abraziunii fiziologice la dinţii temporari: nu este bine să nu existe deoarece
mandibula nu are libertate de mişcare. Dacă abraziunea fiziologică nu apare la nivelul C
temporar inferior este posibil ca datorită acestor blocaje mandibular să agaţe maxilarul şi
mandibula să meargă anterior.
Dinţii definitivi: erupţia începe în jur de 6 ani cu M1; erup din an în an. Merg de la
median spre distal la arcada inferioară şi la arcada superioară face excepţie caninul deoarece este
ultimul dinte care apare în cavitatea bucală.
6 ani: M1
7ani: IC
8 ani: IL
9 ani: Cinf, Pm1sup
10 ani: Pm1inf, Pm2 sup
11 ani: Pm2 inf
11-13 ani: C sup12 ani: M2; erupe din ce în ce mai des la 13-14 ani
Eficienţa masticaţiei este asigurată de prezenţa dinţilor şi de starea lor de sănătate. Orice
pierdere sau distrucţie dentară din dentiţia temporară determină migrări ale dinţilor fie în plan
sagital fie în plan vertical care sunt puncte de plecare ale blocajelor ocluzo-articulare sau al unor
malpoziţii dentare. Distrucţiile coronare sau extracţiile precoce pot determina
prăbuşirea relaţiilor intermaxilare deci instalarea unor ocluzii de tip ocluzii adânci. Cea mai
importantă zonă a dentiţiei temporare (în masticaţie, stabilirea şi păstrarea DVO) este zona de
sprijin în dentiţia temporară (C, M1, M2 temp = zona Korkhaus).
Dacă distrucţia coronară sau extracţiile precoce vizează dinţii acestei zone, în sens antero-
posterior se pierde spaţiul necesar erupţiei ultimilor dinţi (C sup şi PM2 inf) ce pot fie să nu
erupă = incluzie fie să erupă în poziţii anormale = ectopie. În plan vertical se produce o
supraacoperire la nivelul dinţilor frontali → DVO mică datorită lipsei sprijinului zonelor laterale.
Masticaţia se realizează cu activitate musculară corespunzătoare. Într-o alimentaţie de tip leneş
oasele rămân mici. Acest lucru poate avea efect indirect prin favorizarea apariţiei leziunilor
carioase (lipsa autocurăţirii, salivaţie redusă). Eficienţa masticatorie se mai poate reduce datorită
anomaliilor dento-maxilare ce nu oferă un câmp masticator complet.
Ex.:
•Ocluzie adâncă în acoperiş: ICI în contact cu bolta palatină → incizia se face foarte puţin
•Ocluzie deschisă: incizia nu se face deloc
•Prognatism mandibular cu decalaj (fără contact): nu se face incizia; în zona laterală = ocluzie
inversă cu contact dentar sau fără
•Ocluzii lingualizate: zonele laterale nu au eficienţă masticatorie

OBICEIURILE VICIOASE = acte pe care copilul le dobândeşte spontan şi le însuşeşte şi le

practică o perioadă de timp cu un anume ritm, intensitate, care pot (mai ales în timpul dezvoltării
ADM) să determine sau să agraveze unele tulburări de la nivelul acestuia. Nu toate obiceiurile
vicioase sunt negative şi nu întotdeuna au efecte negative în dezvoltarea ADM.
Clasificare:
•Obiceiuri vicioase de interpoziţie
 Autotrope: cu elemente ce aparţin cavităţii bucale (buză, obraz, limbă)
 Heterotrope
•Atitudini posturale: în timpul zilei sau nopţii
Obiceiurile vicioase sunt considerate un fel de refulare şi sunt caracteristice copiilor ce nu
au alături de ei părinţii. De aceea aceste obiceiuri nu trebuie considerate drame până la 4-6 ani.
Cele mai frecvente obiceiuri vicioase sunt de interpoziţie.
Obiceiurile vicioase nu se decondiţionează prin măsuri coercitive. Aceste acte trebuie înlăturate
prin explicaţii adecvate pe seama posibilităţilor de înţelegere, personalităţii copilului.
Se înlocuieşte treptat această pasiune cu alta.

CLASIFICAREA PE SINDROAME KORKHAUS

Se apreciaza diagnosticul de anomalie dupa modul in care se asociaza mai frecvent anumite
semen ale anomaliilor dento-maxilare.
 Sindromul de compresiune de maxilar cu protuzie sau inghesuire dentara
 Sindromul de prognatie:
 prognaţie mandibulară adevarătă
 falsa prognatie (retroprognatism superior)
 ocluzie inversă frontală
 Sindromul de ocluzie adâncă
 Sindromul de ocluzie deschisă
 Sindromul de incongruenţă dento-maxilară
 Anomaliile dentare isolate si de grup

Metoda Korkhaus a permis aprecierea dezvoltării lungimii anterioare a arcadelor dentoalveolare.

Lungimea premolară superioară s-a determinat de la punctul de contact între incisivi la
intersecţia cu planul care reprezintă lăţimea premolară. La mandibular lungimea premolară s-a
măsurat de la infradentală până la planul ce trece prin punctele de contact între
premolari. La mandibulă se scad 2 mm – grosimea marginii incisivilor superiori. Pentru analiza
rezultatelor obţinute, s-a folosit tabelul propus de autor.
4.1 INDICI EPIDEMIOLOGICI

Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.), în 1947, a definit sănătatea drept o stare completă de
bine din punct de vedere fizic, mental și social și nu doar absența bolii sau infirmității. În aceeași
viziune, sănătatea orală este descrisă drept o stare caracterizată prin absența senzației de durere
cronică a regiunii orale și faciale, prin absența leziunilor orale, a defectelor congenitale
(despicături de buză și palat), a bolii parodontale, a leziuniilor carioase și a pierderii unităților
dentare și a altor tulburări care pot afecta cavitatea orală”(OMS 2003).
Prevalenţa exprimă numărul total de cazuri de o anumită boală sau un alt eveniment existent
într-o populație determinată, fără a face deosebire între cazurile vechi și nou apărute în perioade
definite de timp (prevalența de perioadă) sau la un moment dat (prevalența de moment) la
100000 de locuitori.
Incidenţa unei afecțiuni reprezintă numărul total de cazuri noi de boală ce apar într-o anumită
perioadă de timp, într-o comunitate populaţională bine delimitaţi geografic raportată la 100000
de locuitori.
Indicii ortodontici - instrument de evaluare a sănătății orale, mai precis, sunt ,,o componentă
esențială în evaluarea severității, complexității și rezultatului tratamentului anomaliilor dento-
maxilare. Mai mult, sunt folositori în evaluarea nevoii de tratament, finanțării costului
tratamentului și aspectelor de sănătate publică ale tratamentului ortodontic”.
Obiectivul acestui subcapitol este să prezinte coordonatele diverșilor indici ortodontici în scopuri
clinice și epidemiologice.

Indici ocluzali – occlusal index ( OI )

Având în vedere că anomaliile dento-maxilare încă mai reprezintă o problemă de sănătate la
nivel global și necesită tratament ortodontic s-a urmărit dezvoltarea unor sisteme de evaluare
(indici ocluzali).

4.1.1 Indici de diagnostic

Diagnosticul ortodontic se bazează pe o sinteză a datelor obținute în urma examinării clinice și
paraclinice (anamneză, analiza foto-statică, examene radiologice, studiu de model etc. ) care să
permită un diagnostic morfologic, funcțional și etiologic.
4.1.2 Indici epidemiologici
Timp de mulți ani, studiile epidemiologice despre malocluzie au avut lipsuri cauzate de
dezacordul dintre investigatori, asupra a cât de mult se poate devia de la ideal pentru a fi încă în
limitele unei ocluzii normale. Până în jurul anilor 1970, diferite sisteme de sănătate publică sau
grupuri din cadrul unor universități, din majoritatea țărilor dezvoltate, au efectuat studii ce au
putut oferi o imagine de ansamblu asupra asemănărilor dintre relațiile ocluzale, pozitive sau
negative.
Pentru examinarea ortodontică s-au dezvoltat și indici epidemiologici și deși sunt valoroși pentru
planificarea și cercetarea tradițională, rămân totuși limitați pentru evaluarea priorității accesului
la tratament.
4.2 Indici de tratament ortodontic
Dr. William Shaw și colaboratorii au grupat indicii nevoii de tratament orthodontic în ordine
cronologică și nu a importanței, astfel: indicele deviației labio-linguale (HLD) (Draker, 1960,
1967), indicele comisiei medicale suedeze (SMBI) (Swedish Medical Health Board, 1966;
Linder- Aronson, 1974, 1976 ), indicele esteticii dentare (DAI) (Cons et al., 1986); indicele
nevoii de tratament ortodontic (IOTN) cu cele două componente și anume: componenta sănătății
dentare (DHC) și componenta estetică (AC) ( Brook și Shaw, 1989).
● Indicele nevoii de tratament ortodontic (IOTN)
Peter Brook și William Shaw au dezvoltat IOTN și inițial l-au numit Indicele priorității
tratamentului ortodontic (Brook & Shaw, 1989). IOTN este unul dintre indicii ocluzali cel mai
frecvent utilizați care evaluează nevoia tratamentului ortodontic în rândul copiilor și adulților.
Acesta are două componente separate: o componentă clinică, numită Componenta sănătății
dentare (DHC) și o componentă estetică (AC). Ambele sunt înregistrate separat nefiind nici o
încercare de a combina aceste două componente (Brook & Shaw, 1989).
Componenta Sănătăţii Dentare a Indicelui Necesităţii de Tratament Ortodontic (Dental Health
Component, DHC) ce constă într-o scară ierarhică cu 5 grade care descriu severitatea
caracteristicilor ocluzale şi prioritatea pentru tratamentul ortodontic:
• gradul 1, reprezintă lipsa necesităţii de tratament ortodontic;
• gradul 2, reprezintă necesitate redusă de tratament ortodontic;
• gradul 3, este la limita necesităţii de tratament ortodontic;
• gradul 4, reprezintă necesitate mare de tratament ortodontic;
• gradul 5, reprezintă necesitate foarte mare de tratament ortodontic.
DHC-IOTN evaluează malocluzia/ anomalia dento-maxilară prin intermediul a cinci
caracteristici:
1. lipsa dinţilor, reprezentată prin hipodonţii mai puţin extinse (gradul 4) sau hipodonţii extinse
cu implicaţii restaurative (gradul 5);
2. overjet sau inocluzie sagitală la nivel incisiv;
3. ocluzie încrucişată;
4. pierderea punctului de contact;
5. overbite sau inocluzie verticală la nivelul grupului frontal
Pentru înregistrarea celei mai grave anomalii este folosită scala ierarhică (în ordine
descrescătoare), dinți absenți, inocluzia sagitală, ocluzia inversă în zona laterală, deplasarea
punctelor de contact și ocluzia adâncă (incluzând și ocluzia deschisă).

● Indicele de estetică dentară ( Dental Aesthetic Index, DAI)

Indicele de estetică dentară (DAI) se bazează pe o scală de acceptabilitate socială a problemelor
ocluzale (Jenny și col. 1980). Naham C. Cons și colaboratorii, au folosit opiniile unui grup de
arbitrii, pentru a afla ce au considerat ca fiind aranjări dentare inacceptabile din punct de vedere
estetic. Spre deosebire de indicii europeni, cum ar fi IOTN-ul (Brook & Shaw 1989), indicele
DAI reflectă cultura nord-americană, valorile estetice și psiho-sociale.
Componenta Estetică (AC) a fost descrisă iniţial ca Scala SCAN (Indicele Necesităţii Estetice
Continuu ).AC evaluează în mod subiectiv aspectul dentar (estetica) numai în zona frontală şi nu
evaluează în mod obiectiv aspecte ale malocluziei ( hipodonţia, overjet-ul, ocluzia încrucişată,
pierderea punctului de contact, overbite-ul) aşa cum face DHC-IOTN.

4.3 Indicii rezultatului tratamentului ortodontic

● Indice de complexitate, rezultat și necesitate ortodontică ( ICON )
ICON este o metodă unică de evaluare pentru a măsura complexitatea, rezultatul și nevoia
tratamentului ortodontic, încorporand un scor estetic ca parte integrantă a evaluării nevoii de
tratament.

● Indicele evaluării rezultatului tratamentului ortodontic (Peer Assessment Rating index,

PAR)
Indicele evaluării rezultatului tratamentului ortodontic (PAR), indicele evaluării rezultatului
tratamentului ortodontic a fost dezvoltat în 1987 de un grup de 10 ortodonți din Marea Britanie,
cu scopul de a înregistra anomaliile dento-maxilare în oricare stadiu al tratamentului.
4.3.1 Indicele complexității tratamentului ortodontic (IOTC)
Pornind de la indicii anterior prezentați, în anul 2007, a fost dezvoltat indicele de complexitate al
tratamentului ortodontic (IOTC) (Llewellynet al., 2007). Acesta se bazează pe corelația dintre
severitatea caracteristicilor malocluziilor și complexitatea tratamentului.
5.CAPITOLUL IV
PARTE PERSONALĂ

1. SCOP ȘI OBICTIVE
2. MATERIALE ȘI METODĂ
3. REZULTATEȘI DISCUȚII
4. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
https://docuri.com/download/154696464-orto_59c1d8a4f581710b286778e5_pdf
COMPENDIU DE ORTODONTIE de Valentina Trifan, Paul Godoroja, Chisinau 2009
ORTODONTIE SI ORTOPEDIE DENTO-FACIALA de Valentina Dorobat, Dragos
Stanciu,Editura Medicala 2011
https://www.chirurgie-orala.ro/articole/ortodontie/clasificarea-anomaliilor-dento-maxilare/
http://journal.adre.ro/wp-content/uploads/2015/02/INDICELE-NECESIT%C4%82%C5%A2II-
DE-TRATAMENT-ORTODONTIC-IOTN.pdf
https://umfcd.ro/wp
content/uploads/2017/09/SUSTINERE_TEZA/RADULESCU_ANDREEA_PAULA/rezumat-
final.pdf
1. Abdullah MS, Rock WP. Assessment of orthodontic treatment need in Malaysian children
using the IOTN and DAI indices.Community Dent Health, 2001.
2. Angle EH. Malocclusion of the teeth. 7th edn. Philadelphia: S. S. White Manufacturing Co.,
1907.
3. Angle EH. Treatment of Malocclusion of the Teeth and Fractures of the Maxillae. (ed. 6), SS
White Dental Mfg. Co, Philadelphia, 1900.
4. Alatrach AB, Saleh FK, Osman E. The prevalence of malocclusion and orthodontic treatment
need in a sample of Syrian children. European Scientific Journal, 10(30), 2014.
5. Aznar T, Galan AF, Marin I, Dominguez A. Dental arch diameters and relationships to oral
habits. Angle Orthodontist, 2006.
6. Băicuș C. Medicina bazată pe dovezi, Editura Medicală, București, 2007.
7. Bishara SE. Facial and dental changes in adolescents and their clinical implications. The
Angle Orthodontist, 70(6), 471-483, 2000.
8. Bjork A, Krebs A, Solow B. A method for the epidemiological registration of Malocclusion.
Acta Odontologica Scandinavica, 22, 1964
9. Cocârlă Elvira, Draşovean Anca, Studiu asupra corelaţiilor dintre anomaliile dento-maxilare
şi tipul de respiraţie, Universitatea de Medicină şi Farmacie”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca,
2010.
10. Cocârlă Elvira, Stomatologie pediatrică, Editura Medicală Universitară Iuliu Haţieganu, Cluj
Napoca, 2000. 34

11. Boboc Ghe. Anomaliile dento-maxilare, Editura Medicală, București, 1971.

12. Boboc Ghe. Aparatul dento-maxilar Formare și Dezvoltare, Editura Medicală, București,
2003.
13. Dănilă I, Dentistica Preventivă Editura Didactică şi Pedagocică, Bucureşti, 2005;.
14. Dănilă I, Zetu (Roşu) SN. Studiul clinic al malocluziilor şi necesarului de tratament
ortodontic la populaţia tânără din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore
T.Popa” Iaşi Stomatologie Generală Disciplina: Prevenţie Oro – Dentară, 2014.
15. Dănilă I, Hanganu C, Petersen PE, Amariei C., Podariu A, Samoila A, Changes in oral
health behavior, knowledge and atitudes of mothers and schoolteachears in Romania from 1993
to 2003. Community Dental Heath,20;177-198, 2003.
16. Dascălu IT, Contribuții la studiul anomaliilor de clasa a III a Angle, Universitatea de
Medicină şi Farmacie “Grigore T.Popa” Iaşi, 2010.
17. Dascălu IT, Etiopatogenia anomaliilor dento-maxilare clasa a III-a Angle, Revista Medicală
Română – volumul LVI, nr. 1, 2010.
18. Diagne F, Ba I, Ba-Diop K, Yam AA, Ba-Tamba A. Prevalence of malocclusion in Senegal.
Community Dentistry and Oral Epidemiology, 21:325-326, 1993.
19. Dorobăţ V. şi colab.: Epidemiologia anomaliilor dento-maxilare la vârsta de 7 ani. Revista
de Ortodonție şi ODF 1 (2): 2-7, 2000.
20. Dorobăţ V., Stanciu D., Ortodonţie şi ortopedie dento-facială, Editura medicală, Bucureşti,
2011. 35

21. Dorobăţ V, Dascălu IT, Contribuţii la studiul anomaliilor de clasa a III a Angle,
Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Iaşi, Facultatea de Medicină Dentară, 2010.
22. Dorobăț V, Pasnicu L, Păsăreanu M, Cura E. Prima perioadă a dentiției mixte, o abordare
ortodontică, Revista Stomatologie, 1987.
23. Dorobăţ V, Stanciu RP. Contribuţii la studiul anomaliei clasa II/2 Angle, Universitatea de
Medicină şi Farmacie „ Gr. T. Popa” Iaşi, Facultatea de Medicină Dentară, 2013.
24. Dumitrache MA, Sfeatcu IR, Buzea CM, Dumitrascu LC, Lambescu DG. Concepte şi
tendinţe in sănătatea orală. Ed. Universitară “Carol Davila”, Bucureşti, 2009.
25. Eismann D., Reliable assessment of morphological changes resulting from orthodontic
treatment. Eur J Orthod. 1979.
26. Esa R, Razak IA, Allister JH. Epidemiology of malocclusion and orthodontic treatment need
of 12-13-year-old Malaysian schoolchildren. Community Dental Health., 2001.
27. Firu P, Cojocaru C, Iţcoiu R: Prevenirea dizarmoniilor dento-alveolo-maxilare la copii .
Editura Medicală Bucureşti, 1991.
28. Firu P, Rusu M şi colab: Raport OMS. Frecvenţa îmbolnăvirilor stomatologice la copii,
1988.
29. Firu P, Zarnea L. Stomatologie infantilă, Editura Medicală, Bucureşti, 1973.
30. Foster TD, A textbook of orthodontics Blackwell, Oxford, 1980. 36

31. Laganà G, Masucci C, Fabi F, Bollero P, Cozza P. Prevalence of malocclusions, oral habits
and orthodontic treatment need in a 7-to 15-year-old schoolchildren population in Tirana.
Progress in orthodontics, 14(1), 12, 2013.
32. Goose DH, Thompson DG, Winter FC. Malocclusion in school children of the West
Midlands. British Dental Journal, 102, 174-178, 1957.
33. Graber TM, Vanarsdall V. Principles and Practice of Orthodontics, 1988.
34. Graber TM, Vanarsdall V. Orthodoctics principles and techniques, Fourth edition Elsevier
Mosby, 2005.
35. Hanganu SC, Danilă I, Stomatologie comunitară, Ed. Tehnica-Info, Chișinău, 2002.
36. Haynes S, The prevalence of malocclusion in English school children aged 11-12 years.
Transactions of the European Orthodontic Society 89-98, 1970.
37. Ionescu E., Milicescu I.D., Popescu M., Popoviciu O., Milicescu V., Ortodonție și Ortopedie
Dento-Facială, Ghid Clinic și Terapeutic, Ed.Cerma, București, 2001.
38. Ionescu E, Milicescu V, Noțiuni de Tehnică Ortodontică, Ed. Cerma, București 2006.
39. Ionescu E, Anomaliile dentare, Cartea Universitară București, 2005.
40. Ishii H, Morita S, Takeuchi Y, Nakamura S. Treatment effect of combined maxillary
protraction and chincap appliance in severe skeletal 37

Class III cases. American Journal of Orthodontics and Dentofacial Orthopedics, 92(4), 304-312,
1987.
41. Korkhaus G. The frequency of orthodontic anomalies at various ages, Int.J.Orthod., 14:120-
35, 1962..
42. Lux CJ, Ducker B, Pritsch M, Komposch G, Niekusch U. Occlusal status and prevalence of
occlusal malocclusion traits among 9-year-old schoolchildren. European Journal of
Orthodontics, 2009.
43. Maghiar TT, Cuc EA, Evaluarea Particularităţilor Epidemiologice ale anomaliilor dento-
maxilare în perioada dentiţiei mixte, Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi
Farmacie, 2014.
44. McNamara JA, Brandon WL, Orthodontic and Orthopedic Treatment in the Mixed
Dentition, Ann Arbor, 1993.
45. McNamara JA, Brudon WL. Introduction and overview. Orthodontics and dentofacial
orthopedics. Ann Arbor: Needham Press, Inc;. pp. 1–11, 2001.
46. Proffit WR, Ackerman JL, Rating the characteristics of malocclusion:a systematic approach
for planning treatment, American Journal of Orthodontics, 1973.
47. Proffit WR, Fields HW, Sarver DM, Contemporary Orthodontics, Mosby Com., 2007.
48. Proffit WR, Fields HW, Moray LJ. Prevalence of malocclusion and orthodontic treatment
need in the United States: estimates from the NHANES III survey, International Journal of Adult
Orthodontics and Orthognathic Surgery, 13, 97-106, 1998. 38

49. Richmond S, O'Brien K, Buchanan I, Burden D. An introduction to occlusal indices,

Manchester Mandent Press, Victoria University of Manchester, 1992.
50. Salzmann, JA Handicapping Malocclusion assesement to establish treatment priority.
American Journal of Orthodontics, 54, 1968.
51. Scântei Valentina. Contribuţii la studiul variabilităţii vârstei de erupţie a dinţilor
permanenţi, Teza de doctorat, I.M.F. Iaşi, 1978.
52. Schapira M. Noţiuni practice de stomatologie infantilă, Editura Medicală, 1973.
53. Spineanu R, Todor BI, Contribuţii la studiul prevalenței anomaliilor dento-maxilare în zone
miniere din Apuseni, Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, 2014.
54. Spineanu R, Iştoc (Ţenț) A, Anomalii ale dentaţiei permanente la copiii şi adolescenţii din
judetul Bihor, Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, 2014.
55. Stanciu D., Beuran I., Factorii etiopatogenici în sindromul ocluziei deschise. Analiză
retrospectivă, Disciplina de Ortodonţie şi Ortopedie Dento-Facială, Universitatea de Medicină şi
Farmacie „Carol Davila“, Revista Medicală Română – volumul LXI, nr. 4, 2014.
56. Stanciu D., Bică C., Andrei M, Matei I., Voican I., Modalităţi de abordare a anomaliilor
clasa II/1, Revista colegiului Edgewise, 759-78, 1999-2000.
57. Stanciu D., Dorobăţ V., Bratu E., Şerbănescu A., şi colab. Proiect CEEX nr.87/2006.
58. Stanciu D, Scântei-Dorobăț V, Ortodonție, Editura Medicală București, 1991. 39

59. Summers CJ., Test for validity for indices of occlusion, American journal of orthodontics,
1972.
60. Vernescu V. Anomalia dento-alveolară, Ed. Med., 1974.
61. http://www.chirurgie-orală.ro/articole/ortodonţie/clasificarea-anomaliilor-dento-maxilare/.
62. http://www.chapelroad.co.uk/PDF's/IOTN.pdf.
63.http://www.jaypeejournals.com/ejournals/ShowText.aspx?
ID=282&Type=FREE&TYP=TOP&IN=_eJournals/images/JPLOGO.gif&IID=32&isPDF=YES.
64. http://www.statistica.md./public/files/Metadate/Populatia.pdf