Sunteți pe pagina 1din 7

EDENTATIA SUBTOTALA

Definitie: Edentatia subtotala este acea stare patologica a sistemului stomatognat caracterizata prin prezenta a 1-3 dinti restanti (resturi radiculare) in zonele laterale ale unei arcade maxilare, sau 1-4 dinti restanti (resturi radiculare) in zona frontala, cu dispozitie izolata sau grupata intr-o anumita regiune a arcadei dento-alveolare.

FORME CLINICE ALE EDENTATIEI SUBTOTALE

  • 1. In functie de localizarea maxilara a dintilor restanti, edentatiile subtotale pot fi:

    • - Edentatie subtotala-maxilara

    • - Edentatie subtotala-mandibulara

  • 2. In functie de localizarea pe arcada a dintilor restanti: Conform clasificarii lui Applegate, care completeaza clasificarea lui Kennedy, edentatia subtotala se poate prezenta sub doua forme clinice: CLASA a V- a: in care unitatile odonto-parodontale restante sunt localizate in zona laterala a arcadei dento-alveolare CLASA a VI- a: in care dintii restanti sunt localizati in zona frontala a arcadei dento- alveolare maxilare (sau mandibulare).

  • Disciplina de ET a completat clasificarea cu:

    CLASA a VII-a SILVAS: edentatia subtotala in care dintii restanti sunt localizati atat in zona frontala cat si in cea laterala.

    1

    SINDROMUL DE INTERRELATIE SI INTERCONDITIONARE MANDIBULO- CRANIANA (SDR. SILVAS)

    Sistemul stomatognat este un sistem biologic, integral deschis, integrat, autoreglat si realizat prin convergenta functionala. Actiunea in grup a tuturor elementelor sale, desi morfologic heterogene si cu functii specifice, realizeaza in ansamblu functiile globale ale acestuia. Echilibrul sistemului stomatognat este un echilibru aflat intr-o permanenta dinamica in raport cu varsta, cresterea si dezvoltarea, involutia. Afectarea unei singure componente, atrage dupa sine dezechilibrul intregului sistem, stimuland in acelasi timp mecanismele de reechilibrare, de compensare, care reusesc uneori sa

    restabileasca doar un echilibru precar. Lipsa stimulului functional, cauzata de pierderea partiala sau totala a unitatilor odonto-

    parodontale (ca factor local), determina fenomene de atrofie si rezorbtie a crestelor alveolare reziduale, ce antreneaza modificari morfologice locale si loco-regionale ale

    componentelor osoase ce apartin sistemului stomatognat. Rata acestor modificari, varsta la care se produc, precum si etiologia lor, influenteaza

    evolutia in timp a suportului osos, determinand complicatii ireversibile, uneori

    deosebit de grave si creand dificultati in protezare. Experienta practica, cat si marea diversitate a formelor clinice de rezorbtie

    osoasa alveolara localizata intalnite, ne-au permis sa:

    • 1. Identificam o noua entitate clinica patologica a sistemului stomatognat;

    • 2. Stabilim o terminologie;

    • 3. Formulam o definitie completa a acestei stari patologice;

    • 4. Concepem o prima clasificare cu valoare didactica si stiintifica, ce va permite diagnosticarea acestui proces patologic al sistemului stomatognat luat in ansamblul sau.

    1.Terminologia propusa pentru aceasta stare patologica a sistemului stomatognat este:

    SINDROM DE INTERRELATIE SI INTERCONDITIONARE MANDIBULO-

    MAXILARA. Aceasta terminologie este corecta, deoarece sindromul apare pe de o parte, ca urmare a

    relatiei anatomo-morfologice care exista intre cele 2 maxilare prin intermediul articulatiilor temporo-mandibulare si pe de alta parte, apare numai cand mandibula ia contact cu maxilarul in timpul exercitarii functiilor sistemului stomatognat, contactul fiind de tip dinte-creasta edentata antagonista; in consecinta termenul de sindrom de interconditionare mandibulo-maxilara sugereaza faptul ca, aceasta patologie nu ar putea aparea daca, teoretic vorbind, cavitatea orala ar fi in permanenta deschisa, indiferent de formele clinice de edentatie existente la nivelul celor 2 maxilare. Practic, observatiile clinice demonstreaza ca forma de edentatie existenta la nivelul unui maxilar influenteaza aspectul clinico-morfologic si radiologic al maxilarului antagonist, modificarile producandu-se in timp, fiind evolutive, cumulative si ireversibile, cu instalarea

    2

    unor malrelatii mandibulo-craniene complexe, ce produc dezechilibre grave ale sistemului stomatognat si de multe ori greu de solutionat din punct de vedere terapeutic. 2.Deoarece in literatura de specialitate nu exista, pana in prezent, studii referitoare la acest proces, am considerat oportuna prezentarea observatiilor noastre clinice, care demonstreaza ca sindromul de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara apare intr-o mare varietate de forme clinice, ce tin de coexistenta la un moment dat, a diferitelor clase de edentatie prezente pe fiecare maxilar in parte. De aceea, definitia propusa pentru aceasta entitate clinica, doreste sa fie cat mai succinta si sa evidentieze caracteristicile esentiale ale acestui sindrom:

    Sindromul de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara reprezinta o entitate clinica patologica a sistemului stomatognat in ansamblul sau, unica in organismul uman, favorizata pe de o parte de relatia anatomo-morfologica existenta intre cele 2 maxilare prin intermediul ATM-urilor si determinata, pe de alta parte, de relatia de cauzalitate existenta intre acestea, atunci cand contactele dento-dentare dispar si sunt inlocuite cu contacte de tip dinte-creasta edentata antagonista. 3.Marea diversitate a formelor clinice ale sindromului de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara, intalnita in practica clinica, a permis conceperea unei CLASIFICARI a acestuia, unica de altfel in literatura de specialitate, atat in scop teoretic, cat si in scop practic, de a facilita diagnosticarea corecta a cazurilor complexe si de a orienta practicianul asupra masurilor terapeutice ce se impun si care nu de putine ori creeaza probleme deosebite, aceasta cu atat mai mult cu cat, varsta pacientilor este inaintata si organismul este de regula tarat sau in plin proces de involutie fiziologica. Aceasta clasificare poate reprezenta, atat un ghid necesar proteticianului in stabilirea diagnosticului de integritate a sistemului stomatognat, cat si un punct de plecare pentru noi cercetari.

    4.Clasificarea sindromului de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara Varietatea clinica a sindromului de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara a

    fost incadrata in 6 mari clase, fiecare cu subclasele ei:

    CLASA I: in aceasta clasa sunt incluse formele clinice ale sindromului de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara ce rezulta din combinarea diferitelor forme de edentatie partial intinsa (EPI) prezente la nivelul ambelor maxilare. ( ocluzie in forma de „armonica” ! notatie din timpul cursului cu ocluzia )

    3

    CLASA II : in aceasta clasa sunt incadrate formele clinice ale sdr. de I I md-max

    CLASA II: in aceasta clasa sunt incadrate formele clinice ale sdr. de I I md-max rezultate in

    urma combinarii diferitelor forme clinice de EPI la maxilar asociata cu E St la mandibula. CLASA III: in aceasta clasa sunt incadrate forme clinice ale sdr. de I I md-max rezultate in

    urma combinarii diferitelor forme clinice de E St maxilara cu EPI mandibulare.

    CLASA II : in aceasta clasa sunt incadrate formele clinice ale sdr. de I I md-max

    Sdr combinat apare in zona frontala de regula atunci cand maxilarul e total protezat amovibil si mandibula prezinta dinti frontali naturali sau proteza fixa. (! Notatie din timpul cursului )

    4

    CLASA IV: in aceasta clasa sunt incadrate forme clinice ale sdr. de I I md-max rezultate in urma combinarii diferitelor forme clinice de E St prezente atat la maxilar cat si la mandibula.

    CLASA IV : in aceasta clasa sunt incadrate forme clinice ale sdr. de I I md-max

    CLASA V: formele clinice ale sdr. de I I md-max din aceasta clasa se caracterizeaza prin prezenta ET maxilare, asociate cu dentatie completa (cu sau fara molarul 3), EPI sau E St la mandibula.

    CLASA IV : in aceasta clasa sunt incadrate forme clinice ale sdr. de I I md-max

    CLASA VI: formele clinice ale sdr. de I I md-max din aceasta clasa, se caracterizeaza prin prezenta ET mandibulara, asociata la maxilar cu dentatie completa (cu sau fara molarul 3), EPI sau E St.

    5

    In concluzie , Sdr. de I I Md-Max este o entitate clinica incontestabila, ce prezinta varietate

    In concluzie, Sdr. de I I Md-Max este o entitate clinica incontestabila, ce prezinta varietate de forme clinice greu de incadrat intr-o clasificare logica si accesibila practicianului.

    Semne clinice care insotesc acest sindrom sunt:

    1.semne faciale (extraorale):

    • a. modificari ale dimensiunii verticale a etajului inferior al fetei;

    • b. modificari functionale complexe, fizionomice, masticatorii, fonetice, de deglutitie,

    de automentinere, in functie de formele clinice ale edentatiei prezente la ambele maxilare;

    • c. tulburari grave de dinamica mandibulara:

    - in unele forme ale sindromului (cele caracterizate de edentatii intercalate

    prezente la nivelul ambelor maxilare) apar blocaje ale miscarilor de lateralitate si de propulsie-retropulsie ale mandibulei; - in alte forme de sindrom combinat mandibulo-maxilar (clasa V, VI) miscarile mandibulare depasesc perimetrul limita, sunt dezordonate, haotice, cu tendinta de propulsie a mandibulei fata de maxilar.

    • d. tulburari morfologice ale componentelor osoase ale ATM insotite de tulburari de

    dinamica articulara;

    • e. toate formele clinice ale sindromului se insotesc de malrelatii mandibulo-craniene

    extraposturale, excentrice sau complexe (extrapostural-excentrice), conform clasificarii Burlui. Aceste malrelatii antreneaza dezechilibre musculare grave si cu timpul modificari ale punctelor antropometrice faciale osoase si cutanate. Toti parametrii dimensionali maxilari, mandibulari si articulari sunt modificati patologic in functie de clasa in care se incadreaza sindromul.

    2.semne intraorale:

    6

    • a. prezenta diferitelor forme clinice de edentatie la ambele maxilare conform clasificarii facute;

      • b. lipsa oricarui contact dento-dentar, atat in zonele laterale, cat si in zona frontala a

    arcadelor, ceea ce inseamna lipsa stopurilor centrice si a celor incizale, cu prabusirea ocluziei, cu aparitia contactelor de tip dinte-creasta edentata antagonista (semn patognomonic)

    O situatie clinica particulara a acestui sindrom s-a constatat la:

    • - Pacientii cu EPI la ambele arcade (cls I);

    • - In cazul asocierii unei EPI la un maxilar, cu E St la celalalt maxilar (cls. II si cls. III) Aceasta consta in aparitia geodelor de rezorbtie, chiar in prezenta unor contacte dento-

    dentare modificate, si anume de tip coroana dentara- rest radicular antagonist. Aceasta particularitate, obiectivata clinic prin prezenta si orientarea fatetelor de uzura la dintii restanti implicati, a fost constatata frecvent la pacientii care prezentau bruxism asociat cu o forta masticatorie crescuta.

    • c. pierderi osoase alveolare accentuate, de regula localizate, de forma unor geode de

    rezorbtie, generate de contacte patologice existente intre dintii restanti de pe un maxilar si

    creasta edentata antagonista. Edentatia partia intinsa intercalata, prezenta pe unul din maxilare, produce la nivelul maxilarului antagonist zone de rezorbtie multiple, concave, ce

    dau crestei edentate un aspect crenelat, ondulat, vizibil si pe OPT, atunci cand edentatiile sunt vechi si neprotezate (semn patognomonic).

    • d. extruzia dintilor restanti si uneori chiar egresia lor cu tot cu blocul osos alveolar,

    ceea ce face dificila regularizarea planului de ocluzie in vederea protezarii (semn patognomonic)

    • e. modificari ale axelor de implantare ale dintilor restanti, traduse prin

    mezializarea/distalizarea dintilor laterali si vestibularizarea celor frontali;

    • f. prezenta parodontopatiei marginale cronice la toti dintii restanti de pe ambele

    arcade.

    Pe langa aceste semne considerente a fi reprezentative pentru diagnosticarea sindromului de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara, exista si alte simptome particulare caracteristice fiecarei clase in parte. Aceasta entitate clinico-patologica a sistemului stomatognat, deosebit de grava, trebuie luata in consideratie atunci cand se realizeaza examinarea clinica a pacientului, iar terminologia, definitia, precum si clasificarea pe care am conceput-o, sa fie usor asimilata in practica clinica si sa constituie un ghid in diagnosticarea corecta a integritatii morfofunctionale a sistemului stomatognat considerat in ansamblul sau, orientand si asupra planului terapeutic ce urmeaza a fi parcurs.

    7