Sunteți pe pagina 1din 26

TESTELE DE VITALITATE

Testarea sensibilitatii vitalitatii pulpei dentare


reprezinta un mijloc complementar de diagnostic,
avand urmatoarele indicatii:
1.Caria dentara si complicatiile ei (pulpite,gangrene);
2.Parodontopatii cu pungi gingivale adanci;
3.Traumatisme dentare (fracturi, luxatii);
4.Boli ale maxilarelor care pot interesa pulpa dentara
(fracturi, osteomielite, procese inflamatorii de
vecinatate,tumori);

5.Pentru aprecierea in timp a eficacitatii unor


tratamente biologice de conservare totala sau
partiala a pulpei (coafaj indirect, coafaj direct,
amputatia vitala);
6.La dintii suspectati ca prezinta focare de infectie.

Toate testele de vitalitate constau practic in


aplicarea la nivelul suprafetelor dure ale coroanei
dentare a unor stimuli capabili sa determine un
raspuns dureros din partea pulpei.

Principalii stimuli recomandati in testarea


vitalitatii pulpei sunt:
TERMICI :
1.producatori de temperaturi ridicate:
-fuloar incalzit in flacara
-metoda termometriei pulpare

2.Producatori de temperaturi scazute:


-clorura de etil (Kelen)
-diclordifluormetan (Freon)
-zapada carbonica

Electrici :
-curent continuu
-curent alternativ de joasa frecventa
-curent de inalta frecventa (diatermie)
-curent impulsionat dreptunghiular

Mecanici :
-forajul explorator.

Reguli de aplicare a testelor de vitalitate


Pacientul va fi instruit in ce consta testul, si cum
va trebui sa reactioneze (ridicarea mainii)
Testele se realizeza pe dinti uscati sub izolare
Testarea se incepe cu un dinte omolog indemn sau
cu un dinte cu o morfologie asemanatoare, pentru
a determina pragul intensitatii individuale, la care
un dinte normal genereaza un raspuns pozitiv.

Dintre toate metodele de testare a sensibilitatii


pulpare, astazi prezinta aplicabilitate practica
testele cu clorura de etil, diclordifluormetan,
zapada carbonica,curent alternativ la frecventa
retelei si forajul explorator, pe care le vom descrie
in continuare.
Testarea vitalitatii indiferent de metoda utilizata
poate sa duca la inregistrarea de diferente
apreciabile de excitabiliate,

de la pacient la pacient.De asemenea,pot exista


diferente chiar si intre valorile pragului de
excitabilitate inregistrate la dintii integri ai
aceluiasi pacient (la molari se obtine mai greu un
raspuns decat la dintii frontali).De aceea,cand
rezultatele obtinute cu una dintre metodele de
stimulare sunt negative,dar se banuieste ca dintele
poate fi vital,se recomanda sa se apeleze si la teste
din alta categorie sau cu putere de excitare
superioara.

TESTELE LA CALD :
1.Fuloarul incalzit in flacara :
- Se foloseste un fuloar incalzit la flacara pana la
temperatura optima de aplicare (considerata atinsa
cand fuloarul incalzit,aplicat pe o hartie de filtru
lasa o pata bruna) si se aduce in contact cu fata
vestibulara a dintelui testat in treimea
cervicala.Valorile raspunsurilor obtinute erau
relative si de aceea,metoda are o importanta
diagnostica redusa.

2. Metoda termometriei pulpare a lui Walkhoff se


efectua prin introducerea a 10-12 picaturi de apa
calda,la temperatura prestabilita,direct in cavitatea
carioasa.Metoda nu oferea precizia necesara unui
diagnostic realist,de aceea s-a renuntat la ea.

TESTELE LA RECE:
Testarea cu clorura de etil-tehnica:
-se izoleaza si se usuca dintii la care se efectueaza
proba;
-se dirijeaza jetul de clorura de etil pe o mica buleta
de vata;imbibarea buletei de vata se poate face si
prin picurare,pentru a evita un consum exagerat
de Kelen;
-se aplica rapid buleta de vata pe suprafata
vestibulara a dintelui,in treimea cervicala,avand
grija sa nu atingem parodontiul marginal de
invelis.

La dintii cu procese carioase mai putin profunde


sau lipsite de sensibilitate se poate aplica buleta
imbibata si in cavitate;
Daca dintii sunt vitali,pacientul acuza o senzatie
dureroasa,care apare in 1-3 secunde din momentul
aplicarii buletei.
Stimularea cu clorura de etil da deseori raspunsi
negative,desi dintele este vital,mai ales la molari
(datorita grosimii tesuturilor dure dentare) si la
dintii hipercalcifiati si cu

pulpa atrofica a persoanelor in varsta.

TESTUL CU DICLORDIFLUORMETAN
(Freon 12)-tehnica:
-se izoleaza si se usuca dintele;
-se dirijeaza jetul de freon 12 de la o distanta de
circa 5 cm asupra unui mic fragment de burete din
masa plastica,pana cand acesta capata aspectul
unui cub de zapada.

-se aplica fragmentul de burete pe suprafata

vestibulara a dintelui,in treimea cervicala,evitanduse contactul cu parodontiul marginal;


-la dintii vitali, pacientul acuza rapid o senzatie
dureroasa.Diclordifluormetanul coboara
temperatura la -29,8 grade Celsius,fiind un stimul
mult mai puternic decat clorura de etil.De aceea,
este indicat in special in cazurile la care celelalte
teste de vitalitate (Kelen,Pulpatest)

nu au dat un raspuns pozitiv,desi se banuieste ca


dintele este vital.
TESTUL CU ZAPADA CARBONICA-tehnica:
-se izoleaza si se usuca dintii;
-bastonasul de zapada carbonica produs de aparat
se aplica pentru un scurt timp pe muchia
incizala,sau pe suprafata ocluzala a dintilor,si
numai in cazul in care nu obtinem un raspuns
pozitiv se poate aplica si pe

suprafata vestibulara.
-raspunsul este o senzatie dureroasa care apare rapid.
-zapada carbonica (-78,5 grade Celsius) este mijlocul
de stimulare cel mai puternic recomandat pentru
testarea vitalitatii pulpare.Se indica in special in
cazurile in care raspunsul obtinut prin alte teste este
negativ,desi se banuieste ca dintele este
vital.Intrebuintarea in practica a acestei
metode este limitata de faptul ca necesita o aparatura
pretentioasa.

TESTELE ELECTRICE

Testarea cu curent alternativ la frecventa retelei


utilizeaza curent cu tensiune redusa la 30-35 V.Un
astfel de aparat este pulpatestul,atasat unitului
dentar,care prezinta un electrod pasiv conectat la
priza corespunzatoare a aparatului si al carui capat
liber e tinut de pacient in mana si un electrod activ
al carui capat are forma de rondela de cauciuc.

Pe dintele spalat,uscat si izolat,se aplica capatul


electrodului activ umezit in prealabil cu o solutie
electrolitica ,pe muchia incizala,varful cuspidului
sau uneori pe fata vestibulara in 1/3 cervicala si
potentiometrul se misca de la 0 la 4 facandu-se
testarea comparativ cu un dinte sanatos vecin
pana pacientul acuza o jena dureroasa.
Metoda nu da un raspuns
cuantificabil,inregistrabil si nu se aplica pe

suprafetele metalice (restaurari,coroane) sau pe


coroane fizionomice care sunt rau conducatoare
de electricitate.
Au fost introduse testere independente de reteaua
electrica a unitului dentar,alimentate de baterii de
9 V.Ele au unu sau doi electrozi pentru inchiderea
circuitului de testare,cu impamantare pozitiva sau
negativa si sunt prevazute cu afisaj
digital.Functionarea lor se bazeaza pe principiul
de functionare al curentului cu flux constant,au
sisteme de

crestere a intensitatii curentului electric si un sistem


de autostingere la un interval de 1-2 secunde de la
terminarea testarii.Si ele pot da rezultate eronate si
sunt limitate de faptul ca nu sugereaza starea de
sanatate pulpara,ci doar existenta unor fibre
senzitive viabile in tesutul pulpar.
Esecurile testarilor pot fi determinate si de erori de
utilizare,raspunsuri fals pozitive (+),in general in
anumite situatii precum:

la pacientii anxiosi;
dinti cu necroza de lichefactie;
in conditii de izolare necorespunzatoare a dintelui;
pe dintii pluriradiculari cu necroza partiala a
pulpei dentare;
prezenta unor restaurari metalice cu care elecrodul
vine in contact.

Raspunsurile fals negative (-) sunt intalnite in


situatiile:
-aplicarea incorecta a electrodului;
-gradul de subiectivitate al pacientului;
-calcificari canalare sau intrapulpare excesive;
-eruptia recenta a dintilor cu apexul larg deschis;
-premedicatia
cu:analgezice,narcotice,tranchilizante,alcool.
Aceste testari cu ajutorul aparatelor electrice trebuie
coroborate cu rezultatul unor teste termice uzuale la
cald sau rece.

FORAJUL EXPLORATOR

Este o metoda indicata numai in cazuri


extreme,acolo unde,prin celelalte metode,nu a fost
posibil sa se stabileasca cu precizie daca dintele
este vital sau nu.Se intrebuinteaza la dintii cu
obturatii sau acoperiti cu coroane,atunci cand
dintele este suspectat de a fi punctul de plecare al
unor procese infectioase de vecinatate,sau la
pacientii cu manifestari ale bolii de focar.

Tehnica:
-se indeparteaza obturatia ,se trepaneaza sau se face
ablatia coroanei necorespunzatoare,sau,in cazul
dintilor integri,se efectueaza trepanarea la locul de
electie;
-se patrunde in profunzimea dentinei,in directia
camerei pulpare,cu freze sferice cu o turatie medie;
-daca la un moment dat pacientul semnaleaza aparitia
durerii, se opreste forajul imediat
considerandu-se dintele vital, si se procedeaza la
tratarea corespunzatoare a situatiei clinice
respective.

VA MULTUMESC!