Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu"

FACULTATEA DE STOMATOLOGIE

Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Pediatrică, Pedodonție și Ortodonție

Teza de licență

ASPECTELE CLINICE ALE OCLUZIEI FIZIOLOGICE

ÎN LIMITELE NORMEI

Soltan Olga

Anul V, grupa S 1409

Calfa Sabina,
Asistent universitar

Chișinău, 2019
 CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I. VARIABILITATEA OCLUZIEI FIZIOLOGICE CU MANIFESTĂRILE
CLINICE ȘI PARACLINICE
1.1 Formarea și dezvoltarea arcadelor maxilare
1.2 Dezvoltarea dentiției
1.3. Analiza etapelor evolutive a ocluziei dentare
1.3.1 Ocluzia în dentiţia temporară
1.3.2 Ocluzia în dentiţia mixtă
1.3.3 Ocluzia în dentaţia permanentă
1.4 Examenul clinic
1.4.1 Examenul clinic-general
1.4.2 Examenul clinic exobucal
1.4.3 Examenul endobucal
1.4.4 Examenele complementaRE
1.5 Tratament profilactic
CAPITOLUL II. MATERIALE ȘI METODE DE CERCETARE
2.1 Material de cercetare
2.2 Metodele de cercetare
CAPITOLUL III. REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚII
3.1 Discuții
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI PRACTICE
BIBLIOGRAFIA

2
Actualitatea temei
Integrată tot mai adînc în disciplinele medicale generale, stomatologia și, cu deosebire, ramura
ei ortodonția, beneficiază permanent de descoperirile din domeniile științelor fundamentale și ale
celor medicale generale, schimbîndu-și radical modul de abordare și tratare a proceselor de
creștere și dezvoltare normală și patologică ale aparatului dento-maxilare. De la o abordare pur
morfologică a bolii, specific deceniilor trecute, ortodonția zilelor noastre și a viitorului își
concentrează atenția asupra variabilității dezvoltării normale a aparatului dento-maxilar și asupra
cauzelor îmbolnăvirilor, în scopul menținerii stării de sănătate. [3]
Ocluzia dentară cît și forțele generate de masticație și deglutiție joacă un rol capital în
dezvoltarea normală și patologică a craniului facial. Musculatura masticatorie transmite forțe
deosebite centrilor osteogenetici de creștere prin intermediul ocluziei. Ea însumează totalitatea
modificărilor care iau naștere în arhitectura facială interferînd astfel matricea funcțională.
Aceasta din urmă generează modificări care vor deveni puncte de plecare în modelarea
aparatului dento-maxilar.
În urma unui studiu descriptiv efectuat în cadrul facultății de stomatologie a Univesității de stat
de Medicină ș Farmacie din Republica Moldova cu datele acumulate din 1710 chestionare a
elevilor din școlile republicii ,vârsta respondenților find de 6-18 ani, s-au determinat
pacienți cu malocluzii verticale. După gradul de severitate există:
- Gradul1 – acoperire incisivă ½
- Gradul 2 – acoperire incisivă ²∕3
- Gradul 3 – acoperire incisivă ³∕3 (figura 1) [4]

Ocluzie adîncă Ocluzie deschisă

5%
gradul 1 17%
laterală
gradul 2
frontală
gradul 3 32%

63% 83%

Figura 1. Frecvența malocluziilor verticale după grade în lotul de cercetare [4]

Creșterea inegală a craniului neural, a craniului facial și a arcadelor alveolo-dentare, în raport
cu acțiunea factorilor generali și locali de creștere, duc la realizarea anumitor tipuri morfologice,
regionale și constituționale. Cînd limitele de variabilitate nu depășesc anumite cifre vorbim de o
dezvoltare normală. Cînd cifrele anumitor dimensiuni depășesc limitele de dezvoltare normală,
vorbim de aspectele patologice, ce se repercutează, în rapoartele maxilarelor, arcadelor dentare și
3
a dinților. [5] În acest mod a apărut necesitatea de a studia mai aprofundat limitele de
variabilitate a dezvoltării ocluziei, reflectînd particularitățile acesteia în dependență de perioada
ontogenetică.
Într-adevăr, diversitatea modelelor ocluzale în populații a crescut probabil în mod semnificativ
odată cu apariția agriculturii și a industrializării și prin reducerea consecventă a presiunilor
selective care cauzează adaptarea genetică. Astfel, din perspectiva antropologilor în cadrul
investigațiilor clinice a cavității orale 2008 s-au depistat unele particularități.[6]
În secolul al XVII-lea, ocluzie distalizată, ocluzie adîncă, ocluzie inversă și înghesuiri maxilare
au avut loc în mai puțin de 5% dintr-o comunitate finlandeză; acest lucru a crescut cu prevalență
între 15 și 25% în anii 1950, după cum se spune, ca rezultat al schimbărilor cererii funcționale,
trecerea dietei de la alimente tari la alimente moi. Aceste schimbări ocluzale, exemplificate mai
sus în populațiile aborigene din Australia și Finlanda, sunt probabil rezultatul unei adaptări
continue la cerințele funcționale. Într-adevăr, ocluziile ghidate anterior, care predomină în
prezent în multe societăți, au fost probabil prezente în aceste societăți anterior ca o fază
tranzitorie în timpul dezvoltării a individului. Acest factor fiind o actualitate vădită de a studia
spectele ocluziei fiziologice.[7]
În acest mod în cadrul studiului ,,Morbiditatea prin anomaliile dento-maxilare în Republica
Moldova,, s-au depistat cei mai mulți subiecți de gen feminin cu vârsta cuprinsă 10-14 ani din
mediul urban. (figura 2) [4]

6-9 ani 12.40%

10-14 ani 58.30%
15-18 ani 29.30%

Băieți 46.70%
Fete 53.30%

Urban 52.20%
Rural 47.80%
0.00% 10.00% 20.00% 30.00% 40.00% 50.00% 60.00% 70.00%

Figura 2. Repartizarea respondenților în funcție de mediul de reședință, sex și grupe de vârstă

(%) [4]
Importanța practică a lucrării:
Există puține domenii în stomatologie care generează un nivel de dezbateri aprinse la fel ca și
domeniul ocluziei dentare. Precum este afirmația lui Posselt că "ocluzia este un principiu de bază
în stomatologie", în acest mod e important de observat că o schemă ocluzală particulară nu este
un predictor al bolii și există o suprapunere semnificativă a caracteristicilor ocluzale între
4
indivizii cu și fără tulburări ale maxilarului. De aceia e nevoie de a cunoaște care sunt limitele
fiziologice în dezvoltarea cranio-facială pentru a interveni în momentul potrivit cu metode
specifice cazului individualizat. [8]
Scop
Analiza aspectelor variabilității ocluziei fiziologice, cu manifestările clinice și paraclinice în
dentiția temporară, mixtă și permanentă.
Obiective
 Analiza şi descrierea ocluziei fiziologice cu ajutorul surselor bibliografice de specialitate.

 Studiul etapelor evolutive a ocluziei dentare.

 Stabilirea rolului dentiției temporare în dezvoltarea ocluziei permanente.

 Studierea metodelor de diagnostic utilizate în scopul depistării și evaluării anomaliilor

dento-maxilare.

 Argumentarea importanței unui plan de tratament profilactic în vederea obținerii unui

rezultat estetic și funcțional la diferite vîrste.
 Estimarea prognosticului anomaliei de ocluzie în corelație cu factorii ereditari și de
mediu.

5
CAPITOLUL I. VARIABILITATEA OCLUZIEI FIZIOLOGICE CU
MANIFESTĂRILE CLINICE ȘI PARACLINICE
Ocluzia dentară, cît și forțele generate de masticație și deglutiție, joacă un rol esențial în
dezvoltarea normală și patologică a craniului facial.[2]
În sens larg, ocluzia dentară se referă la relația intermaxilară, în sens restrâns, se are în vedere
modul în care arcada dentară mandibulară intră în contact, în statică și dinamică, cu arcada
dentară maxilară, funcție dată de relația reciprocă a dinților în cadrul fiecărui arc dentar. Prin
urmare, raportul dento-dentar reprezintă rezultanta interacțiunii dinamice a factorilor scheletali,
dentari, musculari aflați sub inflența factorilor genetici și de mediu. [2]
Este firesc ca ocluzia dentară să nu fie considerată o stare anatomică fixă sau partciulară, ea
urmând să fie abordată ca un proces funcțional schimbător ce suportă modificări și adaptări de-a
lungul întregii vieți. Interesul trebuie dirijat către cunoașterea variabilității normalului, adică
spre starea care realizează cerințele funcționale și estetice.
Maxilarele, alveolele și dinții se vor armoniza și adapta în cadrul funcțiilor, constituindu-se o
stare de echilibru morfo-funcțional a dentiției temporare în absența factorilor generatori de
dezechilibre, cum ar fi: caria dentară, obturații incorecte, extracții dentare.
Nu trebuie urmărite formule standart privind morfologia ocluzală, ci să se stabilească cum
trebuie contacteze dinții pentru a nu apărea forțe nocive sau chiar dacă acestea apar, efectul lor
să fie diminuat printr-o repartizare judicioasă pe toți dinții sau pe acei capabili să le suporte, dacă
se transmit într-un ax favorabil.
Viziunea ocluzală are un rol deosebit în înțelegerea problemelor legate de dezvoltarea normală
și patologică a aparatului dento-maxilar, în tratamentul ortodontic și previziunile de stabilitatea a
rezultatelor obținute.Criterii ocluzale au stat la baza primei clasificări a anomaliei dento-
maxilare. Aceste criterii, actualizate cu noțiune de ocluzie funcțională, au impus un nou mod de
concepere a tratamentului ortodontic.
Orice modificare a structurii aparatului dento-maxilar, de la baza craniului la baza maxilarului
inferior, se răsfrânge asupra relațiilor ocluzale și a funcționalității acestora. Pe de alată parte
modificări în statică și dinamică ocluzală influențează creșterea și dezvoltarea
viscerocraniului. [2]
Cunoașterea etapelor dezvoltării ocluziei dentare este esențială caracterizîndu-
se printr-o mare variabilitate de la individ la individ. Cunoașterea lor oferă medicului
posibilitatea de a distinge cu ușurință unde e normal, abatere și dezechilibru, pentru a cunoaște
atît să aștepte, cît și să recunoască la timp momentul în care trebuie să acționeze. [2]

6
 1.1 Formarea și dezvoltarea arcadelor maxilare
În dezvoltarea aparatului dento-maxilar au o importanţă primordială două aspecte:
1. formarea şi dezvoltarea maxilarelor
2. dezvoltarea dinţilor, ce cuprinde două etape:
a. dezvoltarea intramaxilară pănă la erupţie şi erupţia dinţilor;
b. alinierea lor până la formarea ocluziei.
Ambele etape depind de dezvoltarea corectă a maxilarelor. În procesul de dezvoltare atât a
maxilarelor, ca şi a dinţilor sunt posibile tulburări, care dăunează formării unui aparat dento-
maxilar sănătos.
Oasele bolții sunt legate unele de altele prin suturi, iar oasele complexului cranio-facial sunt
unite între ele și cu oaselele bolții printr-un sistem de suturi, la nivelul cărora se găsesc centrii de
creștere și remodelare osoasă. Creșterea bazei craniului este rezultatul echilibrului complex între
creșterea suturală, alungirea la nivelul sincondrozelor, dirijarea corticală și remodelarea. [1]
Complexul nazo-maxilar și mandibula suferă schimbări pe parcursul ontogenezei. Astfel,
regiunea nazo-maxilară are un rol important în masticație, ca suport pentru dinți și mușchi.
Creșterea complexului trebuie adaptată la cea a bazei craniului, de care este atașată dezvoltarea
mandibulei. Se accentuează rolul septului nazal în creșterea etajului mijlociu al feței. Aceasta are
loc în plan vertical, transversal și sagital. Arcul dentar maxilar se deplasează în ultima perioadă a
adolescenței spre înainte cu 5 mm, în regiunea molară și cu 2,5 mm în regiunea incisivă.
Înghesuirile din zona frontală se datorează scurtării segmentului anterior, ca rezultat al
convergenței anterioare a arcului dentar, dinții orientîndu-se spre înăuntru pe baza osoasă care se
îngustează.Mandibula are o creștere encondrală la ambele capete și intramembranoasă între
extremități. Mișcările de creștere a mandibulei sunt complementare cu modificările
corespunzătoare ale maxilarului. În timp ce maxilarul se deplasează anterior și inferior,
mandibula se deplasează pe o direcție și extindere echivalentă.
Condilul mandibular este un centru major de creștere în lungime a mandibulei. Creșterea
adaptivă în regiunea condiliană este importantă, deoarece corpul mandibular trebuie menținut
într-o poziție funcțională cu baza craniului la care se articulează. Regiunea condiliană și
ramurile trebuie să se adapteze numeroaselor cereri funcționale și să permită deplasările de
creștere a mandiblei. Condilul nu conduce creșterea mandibulei, mai degrabă determină modul
de creștere a acestuia. Funcțiile articulare determină creșterea condilului, iar a ceste funcții
depind de mărimea mandibulei. [1]
Întreaga arhitectură a crestelor alveolare și a relațiilor spațiale intermaxilare este adaptată
funcției de bază pe care o efectuează actul suptului. Creasta alveolară superioară, în formă de

7
potcoavă, este mai lungă și mai lată decît cea inferioară, care este sub forma literei U, cu
deschiderea maximă posterior și turtirea zonei anterioare. [1] Vertical, sistemul de creștere
alveolar este identic cu cel alveolar maxilar, cu diferența că zona cu potențial maxim de
dezvoltare este zona frontală, procesul dento-alveolar al incisivilor inferiori fiind numit de
Schudy ,,închizătorii de ocluzie,,.
Dezvoltarea mandibulară este consecința, pe de o parte, a dezvoltării părții posterioare a bazei
craniului, care îndepărtează condilii, și pe de altă parte, a factorilor musculari funcționali, dintre
care mușchii limbii și pterigoidienii externi joacă un rol primordial.
Limba exercită un rol determinant asupra morfologii mandibulare și alveolare, iar mușchiul
pterigoidian extern joacă un rol decisiv asupra creșterii condiliene.
Ocluzia însumează totalitatea modificărilor care iau naștere în arhitectura facială, interferînd
astfel matricea funcțională. Aceasta din urmă generează noi modificări care vor deveni puncte de
plecare în modelarea aparatului dento-maxilar. Dezvoltarea normală a celor două maxilare în
cele 3 planuri păstrează o interdependență continuă între ele, fiind în același timp strîns corelată
cu dezvoltarea bazei craniului.
În ortodonţie există 3 planuri de referinţă:
* Planul medio-sagital coincide cu sutura mediană şi modificările sunt antero-posterioare
(mezializări – distalizări, pro-, retro-poziții).
* Planul transversal este planul perpendicular pe planul sagital şi trece prin vărful cuspizilor
vestibulari al molarilor şi premolarilor. Modificările sunt îngustările sau lărgirea de maxilar, cu
sau fără devierea centrului estetic.
* Planul vertical, echivalent cu planul frontal în anatomie, este numit şi planul tuberal în
ortodonţie, pentru că este tangent la punctul cel mai posterior al tuberozităţii, perpendicular pe
cele 2 planuri anterioare.
Modificările în plan vertical sunt:
- egresiune–ingresiune, (dinţii se deplasează cu procesele alveolare, păstrăndu-şi coroana
anatomică) :
- extruzie–intruzie, (deplasare cu pierderea raportului dintre coroana clinică şi cea anatomică).
Creșterea verticală a procesului alveolar se face paralel cu erupția dentară. Pe cînd cea
transversală se realizează prin activitatea suturii mentoniere pînă la vîrsta de 6 ani, cînd are loc
erupția incisivilor centrali permanenți. Deficitul transversal poate fi compensat, în plan sagital,
dento-alveolar prin protruzia, retruzia sau înghesuirea diților frontali, cu sau fără poziționarea
retrognată a mandibulei, în ocluzie distalizată. [4]

8
Lărgirea arcadei alveolare se face numai printr-un proces de resorbție pe fața linguală sub
influența presiunilor exercitate de limbă. Creșterea în lungime a procesului alveolar se realizează
prin resorbția progresivă a marginii anterioare a ramului ascendent. Prin erupția succesivă a
dințior, maxilarele cresc în partea lor alveolară, astfel masivul facial se adaptează la impulsurile
legate de formarea arcadelor dentare.
Evoluția arcadelor temporare este legată de:
 Prezența sau apariția distemelor și a tremelor fiziologice
 Apariția abraziunii fiziologice
 Rezorbția radiculară urmată de eliminarea dinților

Se creează condiții și se pregătește terenul pentru erupția dinților permanenți.

1.2. Dezvoltarea dentiției

Într-un stadiu timpuriu al dezvoltării intrauterine există posibilitatea unei protruzii mandibulare,
creşterea mandibulei fiind întârziată faţă de cea a maxilarului. Astfel, înainte de naştere apare
distinct o retruzie mandibulară. La naştere, ca o retrognaţie mandibulară sau ca un prognatism
maxilar, iar bordurile alveolare realizează ocluzia. Daca ele vin în contact, se vor întâlni în
regiunea viitorului molar 1 temporar. În viitoarea regiune incizală există un spaţiu care poate
sugera adaptarea la mamelonul mamei în timpul suptului. De obicei, se închide la 5-6 luni, cu
puţin timp înainte de erupţia incisivilor temporari. La naştere, funcţia aparatului dento-maxilar
constă în completarea actelor esenţiale ale vieţii: suptul, deglutiţia, respiraţia. În perioada de
sugar, prin suptul natural, musculatura mandibulară este solicitată prin mişcările de propulsie şi
se realizează prima mezializare a mandibulei.
Formarea arcadei alveolare este controlată de erupția dentară și servește ca o importantă
zonă tampon, contribuind la menținerea relațiilor ocluzale în timpul creșterii diferențiate a
mandibulei și a feței.
Erupția dentară reprezintă procesul de dezvoltare , un fenomen de creștere sub dependența unui
tipar genetic și în directă corelare cu dezvoltarea dintelui. Erupția se desfășoară în 4 faze
succesive:
1. Etapa preeruptivă
2. Etapa de migrare intraalveolară
3. Etapa intraorală/preocluzală
4. Etapa funcțională

9
 Etapa Vîrsta Caracteristica
I 1 - 2 ani *Prima înălțare a ocluziei
Erupția primului molar *Supraacoperirea frontală ½ e
temporar normal
II 5 – 7 ani *stabilirea rapoartelor de
Erupția molarilor ocluzie normală (cheia de
1 permanenți ocluzie Angle).
*A doua înălțare a ocluziei
III 6 – 8 ani *împreună cu molarii 1
permanenți stabilesc limitele
Erupția incisivilor mezio-distale.
* Înghesuirea frontală fiind
fiziologică acestei vîrste
IV 9 – 11 ani *prezenţa unui surplus de
spaţiu, premolarii şi caninul
Erupția grupului canin având o suma mezio-distală,
premolar mai mică, decât a dinţilor
temporari, al căror loc îl ocupă
pe arcadă
V *prin realizarea contactului
Erupția molarilor 2 10 – 12 ani fete ocluzal cu dinţii antagonişti,
permanenți 12 – 16 ani băieți determina cea de-a 3-a înălţare
de ocluzie
VI 16 – 25 ani *stimularea alungiri şi lărgirii
Erupția molarilor 3 arcadei inferioare favorizând
permanenți înălţarea ocluziei, cu reducerea
supraocluziei frontale.
Tabelul 1. Analiza etapelor evolutive a ocluziei dentare în corelție cu perioada de erupere

Dezvoltarea proceselor alveolare este direct legată de dezvoltarea dinților. Dinții temporari își
încep mezializarea încă din lunile 5-7 intrauterine. Dentiția temporară este alcătuită din 20 de
dinți, cîte 5 pe fiecare hemiarcadă. Aceștia încep să erupă în jurul vârstei de șase luni, cu
distanțare aproximativ de șase luni. În jurul vârstei de 2 ani și jumătate erupția dinților temporari
este definitivată. Odată cu erupția molarilor unu temporari are loc prima înălțare fiziologică de
ocluzie, stabilindu-se relația verticală între mandibulă și maxilă în zona anterioară. [3]

1.3. Analiza etapelor evolutive a ocluziei dentare

Dezvoltarea şi funcţionarea normală a aparatului dento-maxilar si a ocluziei dentare sunt

schematizate genetic, reglate de sistemul neuroendocrin şi dirijate de pantele cuspidiene ale
incisivilor, premolarilor şi molarilor. Rapoartele ocluzale şi articularea dentară se modifică în
cursul ontogenezei paralel cu migrările dentare.
Ocluzia dentară trece prin 6 faze evolutive, de la vârsta primei copilării până la adolescenţă.
(Tabelul 1)

10
1.3.1 Ocluzia în dentiţia temporară

Dentiţia temporară are un triplu rol:

- să asigure funcţia masticatorie la copil;
- să contribuie la dimensiunea verticală a etajului inferior;
- să păstreze spaţiul dinţilor permanenţi şi să ghideze erupţia lor.
Ocluzia dinţilor temporari apare odată cu realizarea contactului dintre incisivii inferiori si cei
superiori. Ocluzia se stabilizează la 1,6 ani, când apar primii molari temporari şi se produce
prima înălţare a ocluziei. [16]
Erupția caninilor și a molarilor secunzi perfectează înălțarea de ocluzie, încheind dezvoltarea
ocluziei temporare aproximativ în jurul vîrstei de 2,5-3 ani. [2]
Dinţii temporari posteriori sunt în ocluzie, cuspidul mandibular articulează chiar înaintea
cuspidului maxilar corespondent, iar cuspizii mezio-linguali ai molarilor maxilari stabilesc
ocluzia în fosa centrală a molarilor mandibulari, în timp ce incisivii au o poziţie verticală.
Molarul II temporar este, de obicei, în sens mezio-distal mai mare decât cel maxilar, dând
naştere la planul postlacteal, un element de o importanţă clinică deosebită (figura 3)

Figura 3. Poziţiile planului postlacteal: a) plan postlacteal vertical; b) plan postlacteal în treaptă
mezializată; c) plan postlacteal în treaptă distalizat [16]

În mod normal acest plan poate să fie în linie dreaptă sau o treaptă uşor mezializată. Acest
raport este preluat de molarii unu permanenţi cu stabilirea unor rapoarte de ocluzie neutră,
condiţie esenţială pentru dezvoltarea unei ocluzii normale în dentiţia permanentă. Planul
postlacteal în treaptă mezializată poate determina o ocluzie mezializată în dentiţia permanentă,
dacă apare o dezvoltare în exces a mandibulei (prognaţie mandibulară anatomică sau funcţională
prin conducere cuspidiană) sau pierderea precoce a molarului II temporar şi migrarea molarului
unu permanent. În aceeaşi situaţie de plan postlacteal vertical se ajunge la o ocluzie neutră, dacă
mandibula are o creştere suplimentară timp de 4-6 ani, comparativ cu a maxilarului superior, şi
dacă molarul unu inferior ocupă spaţiul suplimentar disponibil după deplasarea molarului II

11
temporar cu premolarul 2 definitiv. Planul postlacteal în treaptă distalizată, considerat anormal,
duce la formarea ocluziei distalizate în dentiţia permanentă. [16](Figura 4)
În ocluzia la nivelul caninilor, cuspidul caninului superior trebuie să vină foarte exact în
interlinia dintre primul molar temporar şi caninul inferior. În plan transversal, cuspizii vestibulari
ai molarilor superiori şi muchiile incizale ale dinţilor frontali superiori depăşesc în afară cuspizii
sau muchiile omoloage ale dinţilor inferiori. În plan vertical, supraacoperirea frontală de ½ este
considerată normală
.

Figura nr.4. Corespondența molarilor temporari și permanenți în cadrul erupției dentare [17]
Sunt două tipuri de arcade dentare după Baume:
l ) arcada cu spaţii interdentare;
2) arcada fără spaţii interdentare.
Spațierea arcadei este expresia caracterului constituțional și nu rezultatul creșterii. Prin urmare
nu există posibilitatea ca un tip de arcadă nespațială să evolueze către cea spațială. Arnold și
Borie evidențiază o reducere a spațiilor în cursul evoluției, chiar dacă constatăm către vîrsta de 5
ani o mărire a distemei, aceasta datorîndu-se fenomenului de atriție al coroanei incisivilor
temporari. În general absența atriției dentare este semnul de alarmă pentru o viitoare ocluzie
distalizată, intercalată, angrenaj invers etc. Fenomenele enumerate anterior pot fi cauza
dezechilibrelor de tipul pseudoprognatismului mandibular, laterodeviațiilor mandibulare,
ocluziilor încrucișate etc. [2]
12
Între patru și șase ani apar în zona frontală a arcadelor spațieri dintre dinții frontali superiori și
inferiori, care indică o pregătire a proceselor alveolare pentru erupția incsivilor permanenți, ce
au dimensiuni mezio-distale temporari mai mari decît cei temporari, ceia ce se numește
diastemizarea fiziologică. [17]
În cursul dezvoltării au loc migrări continue ale mugurilor dentari care împreună cu osul
alveolar dau o anume arhitectură a osului alveolar. Incisivii și caninii se mezializează, iar
molarul unu și doi se distalizează, astfel între incisivii laterali și caninii superiori, cît și între
caninii și molarii unu inferiori, se întîlnesc uneori spații ceva mai mari, denumite ,, diastemele
primatelor,,. Tot în această perioadă începe și procesul de abraziune a dinților temporari. [2]
Arcadele alveolare cresc continuu după naștere, dar nici ritmul și nici intensitatea creșterii nu
sunt constante și nici foarte exprimate. Procesul de creștere se intensifică după șase ani.
În timpul erupției molarilor unu permaneți și a incisivilor, ocluzia copilului se sprijină la nivelul
grupurilor de dinți temporari alcătuite din canini, molari unu și doi. Astfel această zonă se
numește zonă de sprijin ale ocluziei sau zona Korkhaus. Aceasta are rolul de a stabiliza relația
verticală de ocluzie, cît și păstrarea spațiului necesar pentru erupția dinților succesionali.
Prezenţa diastemelor dinţilor temporari asigură un prognostic bun pentru erupţia dinţilor
definitivi şi realizarea unei ocluzii normale, iar absenţa acestora duce la apariţia disarmoniilor
dento-maxilare (cu înghesuire dentară). [1]
În baza studiului descriptiv realizat la catedra de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Pediatrică,
Pedodonție și Ortodonție, în incinta IMSPIMC cl. ‘’ Emilian Coțaga ‘’ . s-au examinat elevi din
școlile republicii, vârsta respondenților fiind de 6-18 ani. Studiu dat a acoperit 3 regiuni de
dezvoltare a țării: Nord,Centru și Sud. Pentru analiză au fost calculate valorile relative și medii.
S-a determinat frecvența înghesuirii dentare, studiul a fost completat prin determinarea
subiectivă a frecvenței deficitului de spațiu pe arcada dentară, unde s-a determinat în 85,8 ± 0,84
cazuri. În dependență de localizarea deficitului de spațiu, pe maxilarul superior au fost
determinate 33,7 ± 1,14 cazuri și pe cel inferior 17,9 ± 0,93 cazuri copii. [4]
La persoanele cu o masticaţie viguroasă, care consumă alimente de consistenţă
tare(legume,fructe), suprafeţele ocluzale ale dinţilor temporari suferă o atriţie mai accentuată.
Această remodelare a interferenţelor cuspidiene permite mandibulei, care creşte mai mult decât
maxilarul în această perioadă, să ocupe o poziţie mai anterioară. Se realizează cea de-a doua
mezializare a mandibulei, respectiv a ocluziei dentare cu rapoarte cap la cap la nivelul incisivilor
temporari, iar planul postlacteal este în treaptă mezializată. Supraacoperirea verticală descreşte
progresiv în timpul dentiţiei primare, reflectând maturaţia scheletală.

13
 Modificarea tiparelor ocluzale evocă răspunsuri neuro-musculare care, modificându-se,
schimbă morfologia scheletală şi, în final, pot produce malocluzii severe.
Pentru eruperea molarilor e nevoie de crearea spațiului distal pe arcadă în care aceștia să erupă.
Aceste spații se numesc cîmpuri molare. [3] După realizarea arcadelor dentare temporare, la
mandibulă lipseşte spaţiul retromolar, marginea anterioară a ramului ascendent al mandibulei
este dispusă înapoia feţei distale a molarului II temporar, iar mugurele molarului 1 se afla
permanent în acest ram. În decursul vârstei de 3-6 ani, printr-un proces de resorbţie a porţiunii
anterioare şi prin apoziţie osoasă la nivelul marginii posterioare a ramului mandibulei, se creează
spaţiul retromolar necesar erupţiei fără dificultate a molarului 1 permanent. La maxilar, câmpul
retromolar se formează prin apoziţie periostală pe faţa posterioară a tuberozităţii. În aceste
cazuri, copilul poate să execute fără efort sau obstacole ocluzale mişcări de lateralitate şi antero-
posterioare ale mandibulei.
Între 4 şi 6 ani, când procesul alveolar se dezvoltă sagital şi transversal, se remarcă spaţieri
interdentare, care transformă ocluzia prin angrenaj în ocluzie intercalată la canin. În spaţiul
precanin superior pătrunde aproape întreaga coroană a caninului inferior, cuspidul acestuia
ajungând până la mucoasa interdentară. Caninul superior pătrunde în spaţiul retrocanin inferior.
Acest raport favorizează:
- dezvoltarea sagitală a procesului alveolar din zona frontală, prin tracţiuni stimulative la nivelul
suturii incisivo-canine;
- blocarea mişcărilor mandibulei, cu înhibarea creşterii sagitale.
După 5-6 ani, arcada dentară trece de la forma de semicerc la cea de semielipsă.
Semnele dentiţiei primare (Moyers, Proffit, Graber, Mills):
- dinţii frontali - spaţiaţi;
- spaţii între dinţii temporari;
- overjet şi overbite mici;
- plan postlacteal vertical;
- relaţii molare şi cuspidiene- neutre;
- poziţie verticală a dinţilor anteriori;
- forma de semicerc a arcului dentar.
Pot să apară modificări şi în formă arcadelor:
- arcada superioară în formă de V cu vestibulopoziţia zonei incisivo-canine, semn de
compresiune de maxilar sau protruzie de maxilar datorată obiceiurilor vicioase sau disfuncţiilor;
- arcada inferioară în formă de trapez prin turtirea arcului frontal mandibular;
Modificari de ocluzie:

14
 - ocluzie adâncă acoperită (în capac de cutie), de natură genetică. Cu o ocluzie sagitală este
semn cert al unei evoluții către ocluzia distalizată în dentiția permanentă. [2]
- ocluzie deschisă produsă prin interpoziţii;
Astfel conform datelor morbidității anomaliilor dentomaxilare în Republica Moldova, în
perioada de vărstă de 11-14 ani s-a determinat 55,8% cazuri cu frecvența cea mai mare la copii
cu ocluzie adîncă și la vîrsta de 15-18 ani 30,8 % cazuri cu frecvența înaltă la copii cu ocluzie
deschisă. [4]
- absenţa atriţiei dentare ce poate determina două tulburări de ocluzie în sens sagital:
1) mandibula poate aluneca mezial pe pantele caninilor superiori determinând o prognaţie
mandibulară funcţională sau o retrognaţie superioară cu ocluzie inversă frontală;
2) mandibula poate aluneca pe pantele distale ale caninilor superiori, determinând o retrognaţie
mandibulară sau proalveolodenţie superioară cu ocluzie distalizată.

1.3.2. Ocluzia în dentiţia mixtă

În perioada dentiţiei mixte, rapoartele interdentare se modifică paralel cu procesele de involuţie
ale dinţilor temporari şi de dezvoltare ale proceselor alveolare, ce urmează să cuprindă dinţii
permanenţi în erupţie. [16]
Etapa a-II-a începe cu erupţia şi angrenarea molarilor 1 permanenţi. Între 5 şi 7 ani erup
molarii 1 permanenţi inferiori, apoi, la un interval de 6-12 luni, urmează erupţia celor superiori şi
stabilirea rapoartelor de ocluzie normală (cheia de ocluzie Angle). Cuspidul mezio-vestibular al
molarului 1 permanent superior se angrenează în foseta medio-vestibulară a molarului 1
permanent inferior. Molarii 1 permanenţi inferiori migrează corporal în direcţie mezială,
verticală şi vestibulară până la realizarea contactului cu dinţii antagonişti. Mezializarea molarilor
este posibilă prin deplasarea mezială a molarilor temporari în spaţiul retrocanin sau ca urmare a
pierderii molarilor II temporari şi ocupării surplusului de spaţiu. Înclinarea vestibulară a
molarului 1 inferior este posibilă doar în condiţiile dezvoltării sagitale şi transversale a
procesului alveolar (figura 5).

Figura 5. Erupţia molarilor 1 permanenţi la vârsta de 6 ani şi erupţia incisivilor centrali inferiori
[17]
15
 Molarii 1 permanenţi superiori erup la 6 luni după cei inferiori, angrenajul iniţial este
"cuspid-cuspid" şi se remarcă o dezvoltare importantă în sens sagital a masivului facial
şi a procesului alveolar superior, printr-o activitate intensă la nivelul suturilor.
Erupţia molarilor 1 permanenţi şi stabilirea rapoartelor de ocluzie neutrală, în asociere cu erupţia
incisivilor inferiori şi superiori, determină cea de-a doua înălţare fiziologică a ocluziei. [1]
Pentru menţinerea unei ocluzii fiziologice normale trebuie realizate următoarele cerinţe:
* raport neutral la nivelul molarilor;
* sistemul helicoidal al feţelor ocluzale molare;
* orientarea axelor molarilor 1 permanenţi în direcţia presiunilor maxime în timpul masticaţiei.
Etapa a III-a cuprinde erupţia incisivilor (între 5 şi 8 ani), care, împreună cu molarii
1 permanenţi, stabilesc limitele meziale şi distale ale spaţiutui disponibil pentru erupţia caninului
şi a premolarilor. Incisivii centrali inferiori erup după molarii 1 permanenţi într-o poziţie linguală
faţă de predecesorii lor temporari, ei sunt mai voluminoși față de aceștia din urmă, solicitănd
mai mult spațiu pentru alinierea pe arcadă. Dar dacă există spaţiul necesar, presiunile exercitate
de musculatura limbii împing înainte coroanele dentare , mărindu-se astfel perimetrul arcadei. În
sens vertical vor veni în contact cap la cap cu marginile incizale ale incisivilor centrali temporari
superiori. Aceasta contribuie concret la reglarea incongruenței dento-alveolare, conferindu-i
astfel caracterul de anomalie tranzitorie.
Incisivii centrali superiori erup după cei inferiori (între 7 şi 8 ani), într-o poziţie palatinală faţă
de omologii lor temporari şi migrează vertical, vestibular şi distal până la întâlnirea
antagoniştilor, în raport cu forţa musculară labială, linguală şi spaţiul necesar (figura 6).

Figura 6. Erupţia incisivilor laterali la vârsta de 8 ani [17]

Această realitate are o dublă semnificație: în primul rănd rezolvă problema de spațiu și reduce
gradul de supraacoperire frontală. Un element important este erupția cu o înclinare ușoară

16
distală, ce determină apariția unui spațiu interincisal superior – diastema - care trebuie
interpretată ca un fenomenn normal, un beneficiu adus de procesele de creștere reglărilor
ocluzale. Acest spațiu reprezintă rezerva pentru alinierea caninului permanent și a molarului doi.
[2]
Incisivii laterali superiori erup după incisivii centrali într-o poziţie palatinală, suprapunîndu-se
într-o distorotație peste centrali, iar alinierea lor este posibilă numai prin folosirea spaţiului
precanin. Pe măsură ce incisivul central migrează către planul ocluzal, asistăm la o degajare a
incisivului lateral cu o evoluție către vestibul. Pe măsură ce caninul migrează în maxilar se
produce și reglarea poziției incisivului lateral. Ar fi greșeală ca această poziție a lateralului să
fie interpretată ca o anomalie și prin urmare să fie tratată ortodotic, întrucît tratamentul ar putea
să aducă prejudicii grave ambelor unități dentare Odată cu evoluția incisivului lateral, asistăm la
reducerea diastemei și la corectarea meziopoziției acestui dinte.
Incisivii laterali inferiori, mai mari decât predecesorii lor, erup lingual, iar alinierea lor pe
arcadă este posibilă prin distalizarea caninului temporar în spaţiul postcanin sub acţiunea
presiunilor linguale. Se recomandă extracţiile dentare cu dirijarea erupţiei caninilor permanenţi.
Dacă rizaliza incisivilor centrali temporari este întârziată, incisivii centrali permanenţi erup
palatinal şi realizează angrenajul invers, care se poate transforma în ocluzie inversă frontală.În
cazurile de disfuncţii sau obiceiuri vicioase poate apare o proalveolodenţie superioară cu o
inocluzie sagitală pozitivă şi ocluzie adâncă în acoperiş. [1]
Etapa a IV-a caracterizează erupţia grupului canini - premolari (între 9 şi 11 ani).
Caracteristic pentru această etapă este prezenţa unui surplus de spaţiu, premolarii şi caninul
având o suma mezio-distală, mai mică, decât a dinţilor temporari, al căror loc îl ocupă pe arcadă.
Dezvoltarea favorabilă a ocluziei în această regiune depinde de 4 factori:
- secvenţa favorabilă de erupţie;
- spaţiul disponibil pentru dimensiunea dinţilor permanenţi;
- realizarea unor relaţii molare normale;
- relaţia vestibulo-orala favorabilă a proceselor alveolare.
Păstrarea integrităţii arcadelor dentare temporare până la vârsta pierderii fiziologice a dinţilor
are un rol decisiv în schimbarea armonioasă a dinţilor, fiind o zonă de sprijin, care este
importantă şi pentru dezvoltarea verticală a ocluziei.
La mandibulă, erupţia dentară trebuie să înceapă cu caninul şi să continue cu premolarul 1,
premolarul 2 şi molarul 2 permanent. Se pot alinia incisivii laterali prin deplasarea lor
vestibulară, coroana incisivului inferior deplasându-se vertical, meziai şi vestibular.
Dacă premolarul 1 erupe înaintea caninului, se constată o deplasare şi o înclinare mezială a
premolarului 1, care blochează deplasarea normală a caninului, în cadrul unei incongruenţe
17
dento-alveolare (Firu, Moyers, Proffit). Erupţia premolarului 2 înaintea caninului, datorită
pierderii precoce a molarului II temporar, determină o deplasare mezială a molarului 1
permanent şi a celor doi premolari, cu reducerea semnificativă a spaţiului pentru canin, care va
erupe într-o poziţie ectopică.
La maxilar, premolarul 1 erupe înaintea caninului în locul molarului 1 temporar, printr-o
migrare verticală, mezială şi vestibulară, şi efectuează o mişcare de rotaţie şi se angrenează cu
muchia distală a premolarului 1 inferior şi faţeta mezială a premolarului 2 deja erupţi.

7.1. 7.2.

Figura.7. Stadiul de erupţie dentară la vârsta de 9 ani(7.1.); la vârsta de 11 ani (7.2.) [17]
Caninul superior migrează în interiorul arcadei alveolare în direcţie mezială, verticală şi
palatinală. În erupţie produce mezializarea incisivilor şi închiderea sau reducerea diastemei.
Migrează în spaţiul precanin şi se înclină vestibular, pentru a se angrena cu muchia distală a
caninului inferior şi cu faţeta mezială a premolarului 1 inferior, deja erupţi (Graber, Chateau).
Premolarul 2 superior erupe după canin, printr-o migrare verticală mezială şi vestibulară dirijată
de pantele cuspidiene distale ale premolarului 2 inferior şi pantele meziale ale molarilor 1
permanenţi. Realizează o mică rotaţie mezio-palatinală pentru o angrenare a cuspidului mezio-
palatinal cu foseta marginală distală a premolarului 2 inferior (Firu, Graber, Chateau, Moyers).
Caninul şi premolarul 1 superior au un rol important în ghidarea anterioară şi laterală a
mandibulei, alături de grupul incisiv. Premolarii sunt primii care oferă cuspizi de sprijin, pe cei
mezio-palatinali, care vor pivota în mişcările de masticaţie în fosetele marginale distale ale
dinţilor omologi inferiori. Cuspidul vestibular al premolarului 1 superior începe să participle,
alături de canin, la ghidarea laterală a mişcărilor mandibulare. Prin cuspidul vestibular,
premolarul 1 inferior îndeplineşte, alături de canin, rolul de ghidare în mişcările excentrice ale
mandibulei, iar prin cuspidul său lingual, care se angrenează în foseta marginală a omologului
său superior, îndeplineşte rolul de sprijin în menţinerea înălţimii ocluziei dentare. [16]

18
 1.3.3. Ocluzia în dentaţia permanentă
Etapa a V-a corespunde erupţiei molarilor 2 permanenţi între 10 şi 12 ani la fete şi între 12 şi 16
ani la băieţi. În mod normal, molarii 2 inferiori erup înaintea celor superiori, prin realizarea
contactului ocluzal cu dinţii antagonişti, determina cea de-a 3-a înălţare de ocluzie, condilii
mandibulari adaptându-se complet la cele două versante. În erupţia lor verticală, molarii 2
permanenţi efectuează o migrare mezială asociată cu una transversală şi erup cu o înclinare
palatinală a suprafeţei lor ocluzale.
În migrarea lor mezială, axul acestor dinţi se redresează şi suprafaţa lor ocluzală devine
orizontală, paralelă cu planul convenţional de ocluzie (figura 8).

Figura 8. Erupţia molarilor 2 permanenţi la vârsta de 12 ani [17]

Această înclinare în plan transversal, cu redresarea suprafeţei ocluzale, este posibilă numai în
condiţiile alungirii proceselor alveolare.
Aria amplă de mişcări ale mandibulei în plan orizontal se limitează în sens sagital şi lateral
după erupţia funcţională a molarilor 2 permanenţi la 0,2-0,5 mm (freedom of centric), însoţită de
dezocluzia molarilor şi alunecarea verticală a marginilor incizale ale incisivilor inferiori pe
pantele palatinale ale incisivilor superiori, în mod normal tot cu 0,2 - 0,5 mm (vertical centric).
Etapa a VI-a se încheie odată cu erupţia celor 4 molari 3 permanenţi (între 16 şi 25 ani). Erupţia
molarului 3 inferior stimulează alungirea şi lărgirea arcadei inferioare, prin resorbţia marginii
anterioare a ramurii ascendente a mandibulei şi apoziţia pe marginea posterioară şi pe faţa
externă a regiunii angulare. În acest fel, mandibula se deplasează înainte şi în jos, alungind şi
coborând ramura ei orizontală împreună cu arcada alveolară, favorizând înălţarea ocluziei, cu
reducerea supraocluziei frontale. Înclinarea mezială a molarului inferior în faza preeruptivă
determină mezializarea tuturor dinţilor situaţi anterior, care se manifestă prin apariţia

19
incongruentelor dento-alveolare în zona frontală. Numai dezvoltarea bazei mandibulare rezolvă
această incongruenţă în mod spontan (figura 9)

Figura 9. Erupţia molarilor 3 permanenţi la vârsta de 15 ani [17]

Erupţia molarului 3 superior poate determina o vestibularizare a incisivilor laterali superiori şi o

tendinţă de mezializare a dinţilor, în absenţa dezvoltării proceselor alveolare în plan sagital, la
nivelul suturii palato-maxilare.
În evoluţie, ocluzia prezintă modificări ce se manifestă prin deplasarea sau înclinarea
mezială a dinţilor situaţi anterior dintelui în erupţie, deplasare determinată de creşterea în jos şi
înainte a proceselor alveolare şi a bazelor osoase maxilare, uzură interproximală. Punctele de
contact se transformă în suprafeţe de contact şi supraocluzia frontală se reduce. La sfârşitul
perioadei eruptive a molarilor 3 se definitivează dimensiunile elementelor aparatului dento-
maxilar în cele 3 planuri, încheindu-se procesele de creştere.

1.4. Examenul clinic:

1.4.1. Examenul clinic-general:
Examenul clinic general este important, deoarece dezvoltarea aparatului dento-maxilar face
parte din legile generale ale creșterii.
Evaluarea dezvoltării generale se face prin interogatoriu și prin aprecierea după morfograma
realizată prin reprezentarea tuturor parametrilor antropometrici. Este sufiecient să urmărim curba
creșterii statuale și greutatea cu care se corelează creșterea maximă și erupția dentară.
Este important de știut dacă pacientul s-a aflat o perioadă lungă sub medicație, deoarece în bolile
cronice creșterea și dezvoltarea sunt încetinite sau chiar stopate. Se vor investiga bolile cronice,
TBC, diabet zaharat, starea mamei în timpul sarcinii, tipul de alimentației. Nu mai puțin
importantă este cunoașterea unor atitudini corporale defectuoase în repaus și activitate (cifoză,
cifoscolioză).[6,9]
20
Aspectele clinice importante ce trebuie analizate sunt antecedentele stomatologice. Astfel e
nevoie de cules datele cu privire la dinții temporari și permanenți, cum ar fi:
- timpul, ritmul, secvența de erupție

- malpozițiie prezente în erupție

- absența sau prezența mai multor dinți temporari sau permanenți pe arcadă

- dacă a fost observat și supravegheat de un stomatolog, dacă au efectuat tratament

endodontic, odontal, ortodontic şi rezultatele obţinute.

- aprecierea erupţiei dinţilor temporari şi permanenţi (normală, precoce sau tardivă);

- starea de sănătate a dinţilor temporari şi permanenţi, prezenţa cariilor dentare simple şi

complicate;

- pierderea precoce a dinţilor temporari.

1.4.2. Examenul exobucal:

Cu ajutorul examenului exobucal analizăm corelația dintre aspectul clinic general și
dezvoltarea facială în ansamblu.
Vom aprecia în primul rînd coraportul viscerocraniului și neurocraniului pe parcursul
ontogenezei, tipul facial și profilul, contururile osoase, părțile moi, simetria și etajele feței,
precum și raporturile între ele. Acest examen ne poate furniza date valoroase, caracterizînd tipul
facial și cel de ocluzie.
Examenul de profil ne dă relații asupra rapoartelor dintre bazele scheletale maxilare și părțile
moi, care pot desemna un profil convex, drept sau concav, oferind normalitatea sau tipurile de
anomalii.
Trebuie examinate și părțile moi: grosimea buzelor, închiderea fantei bucale, raportul buzelor cu
fețele vestibulare ale dinților frontali etc.
Examenul buzelor constă în :
- Stabilirea absenței sau prezenței ocluziei labiale

- Culoarea mucoasei labiale

- Mărimea și tonusul musculaturii buzei

Buzele groase sunt de obicei hipotone, în timp ce buzele subțiri sunt hipertone. Hipotonia buzei
superioare se poate asocia cu vestibularizarea dinților frontali. Se determină tipul treptei labiale,
caracterul șanțului labio-mentonier.

21
1.4.3. Examenul clinic endobucal:
În cadrul examenului endooral se apreciază ocluzia statică și dinamică. Pentru aprecierea
ocluziei statice nu este necesar studierea rapoartelor de ocluzie la nivelul fiecărui dinte în parte,
ci este suficientă aprecierea rapoartelor de ocluzie doar la nivelul câtorva unități dentare
reprezentative. Rapoartele considerate reprezentative sunt cele de la nivelul molarilor de 6 ani,
caninilor și incisivilor. Conform acelor 3 planuri se examinează ocluzia. În plan sagital la nivelul
primilor molari permanenți și/sau caninilor pot exista devieri mezializate sau distalizate, care se
apreciză în mm; În plan transversal în regiunile laterale ale arcadelor se poate determina ocluzie
inversă laterală (în cazul compresiunii de maxilar). În regiunea incisivilor devierile spre dreapta
sau spre stânga se apreciază în mm (în cazul laterodeviațiilor sau laterognațiilor). În plan vertical
în regiunea laterală trebuie să existe contact între cuspizi și fosetele ocluzale corespondente.
Lipsa contactului cu apariția unui spațiu se numește ocluzie deschisă laterală. La nivelul
caninilor și incisivilor în cadrul relației sagitale normale se constată ocluzie psalidodontă sau
labiodontă – fiziologică la maturi.
Analiza arcadelor alveolare
*Forma arcadelor alveolare:
- în dentiţia temporară -- formă de semicerc;
- în dentiţia mixtă sau definitivă predomină forma de parabolă la arcada superioară şi de
semielipsă la arcada inferioară,
*Simetria arcadelor în raport cu planul mediosagital. Arcadele pot fi simetrice sau asimetrice.
*Adâncimea şi forma bolţii palatine: forma bolţii poate fi arcuită, cu adâncime medie sau mare
(ogivală, gotică).
1.4.4. Examenele complementare
Examinarea modelelor de studiu: aprecierea dezvoltării arcadelor dento- maxilare în cele trei
planuri de referință se face cu dificultate în cavitatea bucală, de aceia, examenul clinic va fi
completat cu studiu de model pentru aprecierea exactă a dezvoltării arcadelor dento-maxilare. [5]
Examinări radiologice: acest tip de investigație servește drept scop în ilucidarea, completarea
unui diagnostic, cît și stabilirea unui plan de tratament, verificarea eficienței acestuia.
Teleradiografia de profil: oferă radiografia oaselor craniului și ale feței, precum și a părților
moi în proiecție ortognată. Cele mai importante informații sunt cele referitoare la poziția,
angulația și proporțiile craniului facial în raport cu cel neural. Precum și natura, direcția și
gradul de dezvoltare a structurilor osoase. Cea frontală furnizeză date asupra devoltării verticale
și transversale. Teleradiografia de profil – dezvoltare în sens vertical și sagital a masivului
facial.

22
Cefalometria - evaluarea corectă a raporturilor scheletice ce apreciază dimensiunea diferitelor
segmente ale capului și feței, este de o importanță fundamentală pentru aplicarea unui tratament
ortodontic. În planificarea acestuia cefalometria e necesară de studiat ca o parte componentă a
metodelor de pronostic și de modelare a rezultatelor. [21]
Examenul fotostatic: metodă de studiu și diagnostic permite examinarea simetriilor faciale,
studierea etajelor faciale, examinarea formei feței în raport cu tipul constituțional, precizarea
tipului de profil, examinarea părților moi, precum și documentarea datelor obțiunte la examenul
clinic exobucal de față și de profil. [7]
Fotografia facială este examen complementar valoros pentru determinarea esteticii faciale
(simetrie și profil) și dimensionale (măsurători antropometrice) pe care le aduce. Permite
estimarea esteticii faciale în absența pacientului. [5]
Fotografiile privind relațiile de ocluzie se realizează în 5 incidențe:
- Ocluzie de față

- Ocluzie de semiprofil drept

- Ocluzie de semiprofil stîng

- Arcadă superioară privită ocluzal

- Arcadă inferioară privită ocluzal

Examenul medicului logoped: tratmentul trebuie efectuat de către logoped, care, împreună cu
părinții vor începe o muncă de educare și reeducare a vorbirii, de înlăturare a defectelor
aneterioare deprinse și de dobîndirre a unor deprinderi adecvate noii situații.

1.5. Tratament profilactic:

Tratamentul profilactic a anomaliei ocluziei dentare se acordă subiectului înainte de apariția a
acesteia. Implică ansamblu de măsuri și mijloace care perturbă dezvoltarea normală a sistemului
stomatognat, factori potențiali generatori de anomalii dento-maxilare. [5]
În acest mod aceeași factori care asigură dezvoltarea morfologică și funcțională a aparatului
dento-maxilar, în anumite condiții, determină abateri de la dezvoltarea normală a acestuia.
Scopul ortodontului fiind depistarea timpurie a axelor normale de erupție a dinților și corecția
lor pînă la intrarea dintelui în ocluzie, sau cît mai curînd după realizarea articulării dento-dentare,
sunt măsuri eficiente în tratarea anomaliilor dento-maxilare.
Complexitatea structurilor și funcțiilor aparatului dento-maxilar face ca o tulburare în creșterea
unuia din elemente constitutive să fie resimțită în întregul sistem. Tulburarea este resimțită, mai
mult sau mai puțin, în funcție de stadiul evoluției ontogenetice în care acționează factorul

23
etiologic, intensitatea și durata de acțiune acestuia. Ca urmare e important de cunoscut aspectele
clinice ale ocluziei fiziologice pentru a interveni în perioada evolutivă potrivită.
Fiecărei perioade de tratament îi este caracteristică o anumită atitudine terapeutică, dîndu-se
prioritate uneia sau alteia metode de tratament, în raport cu vârsta, cu forma clinică de anomalie,
cu tipul constituțional și regional(antropologic).
Perioada de copil mic și preșcolar: În perioada dentiției temporare se acordă atenție dirijării
alimentației de către alimente cu duritate mai mare, care vor impune un act masticator viguros,
pentru a asigura echilibrul între grupele musculare antagoniste, cu efecte bune asupra structurilor
scheletale.[18] Factorii loco-regionali, depistați la acesată perioadă, care pot perturba dezvoltarea
normală a aparatului dento-maxilar trebuie suprimați, și în acest sens:
 Se vor îndepărta obstacolele rinofaringiene (vegetațiile adenoide, amigdalele hipertrofice,
deviațiile de sept etc.), care împiedică respirația nazală. În cazul acestora ne interesează și
vîrsta la care s-a intervenit, pentru a stabili dacă respirația bucală a încetat sau persistă sub
forma unui obicei vicios. [2,19]
 Se vor avea în vedere factorii funcționali:
- înlăturarea respirației bucale prin reeducarea după ce în prealabil au fost îndepărtate
eventualele obstacole;
- supravegherea deglutiției și alimentarea artificială corectă a sugarului
- se vor suprima obiceiurile vicioase, de asemenea se vor combate atitudinile posturale
inadecvate, prin grija pentru o poziție corectă a corpului în timpul activităților și al
repausului. Gradul modificării patologice depinde de numărul de ore pe zi în care se
exercită acest obicei bucal. [17]
În cazul disarmoniilor filogenetice sau genetice este necesară deja de la vârsta preșcolară
instituirea unui tratament de inhibare a zonelor cu dezvoltare în exces și stimularea zonelor de
dezvoltare deficitară. În acest fel se ameliorează dezvoltarea proporționată a segmentelor
aparatului dento-alveolar, favorizînd realizarea unei ocluzii funcționale. [22]
Perioada școlar prima perioadă a dentiției mixte: are loc erupția grupului incisiv, molar, este
o autentică perioadă critică. Evoluția incisivilor către planul de ocluzie trebuie să aibă loc liber,
fără interferențe, cum sunt cele produse de grupele musculare intra- și extra orale ale căror
comportament atipic poate constitui un veritabil obstacol în evoluția procesului dento-alveolar
(deglutiția atipică, obiceiul vicios de sugere a degetului, a buzei inferioare etc.)
În această perioadă orice comportament muscular nefiersc sau modificare de activitate trebuie
să fie riguros evidențiate, atunci când se pune diagnosticul și se elaborează tratamentul, în
vederea prevenirii recidivelor.[2]

24
 Un screening a copiilor în perioada dentiției deciduale și a celei mixte ar trebui făcut pentru a
determina prezența malocluziilor, a disfuncțiilor oro-faciale sau a factorilor predispozanți la
acestea, cît mai precoce. [15]
Cauzele funcționale, ce pot produce anomalii dento-maxilare, o dată depistate trebuie
îndepărtate deoarece persistența lor va duce la eșecul tratamentului ortodontic instituit și la
recidivarea anomaliei. În funcție de momentul instituirii tratamentului cauzal poate exista două
situații:
I. Eliminarea cauzelor poate fi urmată în continuare de o dezvoltare normală a aparatului dento-
maxilar, fără a mai fi nevoie de alt tratament ortodontic;
II.Tratamentul cauzal este parte integrantă a unui tratament ortodontic complex. [2, 10]
Condițiiile de bază în tratamentul profilactic precum și în cel interceptiv sunt: diagnosticul
corect și complet, reactivitatea psihică a copilului și asigurarea unei cooperări între medic-copil-
familie-educatori.[11, 13,15]
Tratamentul ortodontic precoce se instituie în dentiția temporară și în cea mixtă, după Haupl,
unele anomalii care apar în această perioadă beneficiază de tratamentul precoce cu rezultate
foarte favorabile. Se poate afirma că nu orice obicei vicios sau dezechilibru muscular din cadrul
unei funcții necesită un dispozitiv ortodontic. De multe ori, maturizarea funcției sau abandonarea
unei practice dăunătoare normalizează procesele de creștere. [14].
Terapia profilactică începe încă din viața intrauterină a copilului și continuă toată viața prin
efectuarea corectă a autoîngrijirii individuale. [22]
Tratamentul ortodontic profilactic se referă la următoarele măsuri preventive conform vârstei:
10 luni - 3 ani:
- decondiționarea obiceiului de supt degetul
- reeducarea respirației bucale
- reeducrea masticației
- reeducarea degletiției infantile
4 - 6 ani:
- spațierea interdentară
- uzura dinților temporari
- leziunile dentare distructive
- prevenirea piederii precoce a dinților temporari
- supravegherea tulburărilor de ritm în erupția dinților permanenți[22]

25
 Deci identificarea și înlaturarea factorilor cauzali, în apariţia patologiilor dento-maxilare,
reprezintă primul și unul din cei mai importanţi pași în prevenirea și tratamentul patologiei
ocluzale. [6]

26
II. MATERIALE ȘI METODE DE CERCETARE

2.1 Materiale de cercetare

În scopul realizării obiectivelor propuse am efectuat studiul clinic în baza datelor selectate în
cadrul- catedrei de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Pediatrică, Pedodonție și Ortodonție, în
incinta IMSPIMC cl. ‘’ Emilian Coțaga ‘’ .
S-au analizat datele obținute de la 13 pacienți cu vîrsta cuprinsă între 3 și 14 ani, în dentiția
deciduală cu prezența ocluziei fiziologice specific vîrstei, dar care prezintă factori predispozanți
în formarea anomaliilor dento-maxilare în cadrul ocluziei permanente.

2.2. Metode de cercetare

Pacienții au fost suspuși unui examen clinic( subiectiv și obiectiv) și paraclinic. S-a realizat
pentru cunoașterea prezentării și a reactivității copilului pe perioada de tratament. [1]
Examenul clinic subiectiv - se axează pe evaluarea subiectului ( nivelul mental, postura,
dezvoltarea psiho-somatică, tip constitutional), datele biografice, antecedente heredo-colaterale,
(boli metabolice, ereditare), antecedente personale generale(alimentația, boli din perioada
copilăriei) și stomatologice.
Examenul clinic obiectiv - se axează pe examen exobucal și endobucal realizat prin tehnica
inspecției, palpației și auscultației.
 Examen exobucal - se observă, în principal, armonia și proporțiile generale ale feței,
prin analiza tipului facial, proporția etajelor feței, forma și simetria, profilul facial.
Articulația temporo-mandibulară o examinăm prin palpare și auscultație.
 Examen endobucal – se determină raportul ocluzal la nivelul molar, canin, dinți frontali,
în raport cu cele 3 planuri ale spațiului, examinarea arcadelor dentare, determinarea
malpozițiilor dentare și patologiei țesuturilor moi a regiunii bucale, examen clinic
funcțional.
 Examen funcțional – s-a efectuat în baza aprecierii respirației în repaus, inspecției
tonicității mușchilor ridicători, propulsori și periorali. Se analizează funcția fonatore cu
ocazia pronunțării fonemelor dentale, labiale și siflante. Prin examenul funcției
fizionomice s-a urmărit prezența unor comportamente anormale( ticuri sau grimase). [5]

În cadrul studiului pacientul a trecut următoarele examene paraclinice:

- Examen fotometric
- Ortopantomografie

27
- Teleradiografie de profil
- Studiu de model
 Examenul fotometric

S-au efectuat 2 fotografii faciale: una din norma frontală și una din norma laterală, ce s-au
analizat prin prisma măsurătorilor antropologice. În acest scop au fost marcate cu creionul
dermatograf punctele antropometrice cutanate pe fața pacientului.

Pentru analiza din norma frontală e nevoie de divizat etajele feței:

1. superior delimitat între punctele Tr-N sau Tr-Oph
2. mijlociu, delimitat între punctele Oph-Sn sau N-Sn
3. inferior, delimitat între punctele Sn-Gn.
Dezvoltarea simetrică se caracterizează prin planul medio-sagital al feței perfect vertical, liniile
orizontale paralele între ele; etajele feței sunt egale.
În scopul studiului fotografiilor din norma laterală se trasează 3 planuri:
Planul Frankfurt: Or- Au
Planul Simon: Or perpendicular pl.Frankfurt
Planul Dreyfus: Na perpendicular pl.Frankfurt
Spațiu între planul Simon și Dreyfus delimitează cîmpul facial de profil. Ideal Sn se situează pe
planul Dreyfus. Gn pe planul Simon.
1/3 anterioară – buza superioară
1/3 medie - mentonul
1/3 posterioară – șanțul labio-mentonier

Figura nr.10. Examenul fotostatic: norma frontală(imaginea din dreapta), norma

laterală(imaginea din stînga) [17]

28
Măsurările în cadrul analizei fotografiei faciale se face cu șublerul din trusa antropometrică sau
cu 2 rigle transparente. Proporțiile feței s-au apreciat cu ajutorul indicilor dezvoltării generale:
Inicele lui Izard:
lărgimea maximă a arcadei(EKM −EKM )
II= x 100
lărgimea bizigomatică a feței( Zy−Zy )
Indicele cefalic : raportul dintre lungimea (G-Op) și lățimea maximă(Eu- Eu) a craniului:
diametrul transversal maxim
IC= x 100
diametrul antero− posterior maxim
În funcție de valoarea acestui indice se deosebesc 3 tipuri craniene după Martin și Saller:
- Dolicocefal dacă IC < 76
- Mezocefal dacă IC = 76-0
- Brahicefal dacă IC = 81-85,4
- Hiperbrahicefal dacă IC = 85,5
Inicele facial (index morfologic facial):
înălțimea feței(Oph−Gn)
IF= x 100
distanța bizigomatică( Zy−Zy)
În dependență de valoarea IF se împart indivizii în 3 tipuri faciale:
- Leptoprosop dacă IF > 104
- Mezoprosop dacă IF =104-97
- Euriprosop dacă IF k <9

 Studiu de model
Din analiza modelului se obțin date care completează examenul clinic endobucal și se va
urmări: forma bolții palatine, dimensiunea și forma torusului palatin, inserția frenului și a
bridelor, dinți existenți pe arcadă și forma arcadelor; analiza rapoartelor de ocluzie din vederea
linguală. Pentru aprecierea dezvoltării arcadelor se calculează indicile Pont și indicile
Korkhaus prin măsurarea pe modele de studiu.
Permite analiza rezultatelor obținute a indicilor molari, premolari, în mod normal valorile
diametrelor calculate corespund cu cele măsurate pe modele.
 Ortopantomografia

Permite să se vizualizeze pe un singur film imaginea de ansamblu a arcadelor dentare, a

mugurilor dentari subiacenți neerupți, a structurilor oasoase maxilare(aproape în totalitate) și
mandibulare (în întregime) și a articulației temporo-mandibulare.

29
  Teleradiografia de profil

Se folosește profilul drept ce are ca referință – planul Frankfurt. Oferind informații referitoare la
poziția, angulația, dimensiunea și proporțiile dimensiunilor craniului facial și neural între ele.
Teleradiografia de profil se va analiza după metoda Steiner și metoda Tweed, determinîndu-se
unghiuri și planuri de referință.

Figura nr.11. Analiza după metoda Steiner [17]

30
CAPITOLUL III. REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚII
3.1 Discuții
La copii, dinţii temporari se pierd datorită forţei şi presiunii depuse de unităţile permanente,
regăsite subiacent de cele temporare. Uneori, erupţia poate fi accelerată sau întârziată, abătându-
se de la limitele fiziologice, dar respectă ordinea, iar alterori, întreg procesul de erupţie poate fi
dat peste cap de anumite situaţii găsite în cavitatea orală. Astfel scopul ortodontului fiind de a
favoriza menținerea ocluziei fiziologice în limitele normei și a preveni modificări patologice.

Analiza influenței unui complex de factori și rolul acestora permite

determinarea pericolului potențial în procesul dezvoltării patologiei
ortodontice.

Nr.º Factorii( x1, x2,.....xn) Coeficientu

l regresiei
1. Moștenirea din partea părinților sau a 0,21
rudelor apropiate
2. Dimensiunea dinților 0,21
3. Abaraziunea smalțului 0,21
4. Prezența obiceiurilor vicioase 0,29
5. Tipul de respirație 0,30
6. Termenii și succesiunea erupției dinților 0,32
temporari
7. Deglutiția 0,36
8. Tipul de masticație 0,38
9. Cinematica mandibulară 0,39
10. Tipl de alimentație în primul an de viață 0,48
11. Funcția limbii 0,49
12. Apartenența funcțională în cadrul extracției 0,51
precoce a dinților temporari
13. Sănătatea copilului 0,54
14. Intensitatea procesului carios 0,59
15. Numărul dinților lipsă 0,67
16. Temenii de erupție a dinților permanenți 0,71
17. Virsta copilului în timpul extracției dinților 0,71
temporari

Tabelul . factorii cauzali ce pot determina apariția anomaliilor dento-alveolare (A.P. Gaiarov,
2007 )

Pierderea precoce a dintilor temporari determină:

1. Tulburări de ritm în erupția dinților succesori.

31
2. Modificarea spațiului pentru erupția dinților permanenți și deficit zonal de dezvoltare alveolo
dentară.

Când dinții temporari se exfoliază înainte că succesorul să-și înceapă erupția (rădăcina 2/3,
coroana complet formată) este preferabil ca osul să se reorganizeze deasupra dinților permanenți
întarziindu-se erupția. Când erupția se lasă așteptată prea mult timp ceilalți dinți migrează
punând sub semnul întrebării menținerea naturală a perimetrului arcadei.  Manifestările
deficitului de creștere alveolară sunt după 6 ani incongruențele dentoalveolare cu ectopii de
canin, rotații în ax și ocluzie inversă frontală. Reducerea spațiului rezultat din pierderea precoce
a dinților temporari se produce prin mezializarea și distalizarea dinților limitrofi nefavorabili în
fenomenul de căutare a punctului de contact apărut în zona de erupție a M1.3.

3. Dezechilibrul ocluzal – perturbarea rapoartelor ocluzale în zona de sprijin cu instalarea

malocluziei, prăbușirea ocluziei și grave tulburări de dezvoltare în sens sagital și transversal a
maxilarului superior.

Dezechilibrul reprezintă rezultatul însumării erupției precoce de dinți permanenți și deplasări

dentare în focarele de pierdere precoce a dinților temporari determină instalarea de focare de
imaturitate ocluzală în decalaj cu restul dezvoltării ocluzale, interferențe și modificări de
dinamică. Pot fi temporare sau se transferă în ocluzia permanentă agravîndu-se în absența
tratamentului. [23]

Datorită acestor consecințe grave imediate și în timp a extractiilor precoce a dinților temporari în
zona de sprijin se impune refacerea integrității arcadei dentare la copii, indiferent de vârstă lor.

În acest scop la copii trebuie să ținem cont de:

-        dezvoltarea arcadelor dento-alveolare

-        erupția dinților permanenți

-        asigurarea continuității arcadelor dentare

-        prevenirea înclinării sau deplasărilor de dinți vecini și antagoniști

-        obținerea de spații pentru erupția dinților permanenți și dirijarea erupției în ocluzie normală

În cazurile în care extracția precoce a dinților temporari din zona de sprijin nu poate fi evitată
apare necesitatea prevenirii consecințelor pierderii precoce a acestor dinți prin refacerea
32
tranzitorie a integrității arcadei dentare cu ajutorul mentinatorului de spațiu care să îndeplinească
următoarele condiții:

-        să refacă integritatea morfofunctionala a arcadei

-        să împiedice migrarea orizontală a dinților limitrofi breșei și migrarea verticală a dinților
antagoniști

-        să nu împiedice dezvoltarea normală a arcadei dentare în perioada de creștere

-        să favorizeze erupția dinților permanenți succesionali la nivelul breșei edentate

-        să nu irite parodontiul marginal al dinților existenți

-        să fie comod și să permită exercitarea funcțiilor și restabilirea eficienței masticatiei.

Este greu să concepi un menținător de spațiu care să răspundă integral acestor cerințe și pe baza
concluziilor desprinse din examenul sistematic a pacienților și analiză predictivă a dentitiei mixte
terapeutul va imagina un dispozitiv cât mai aproape de ideal. [23]

 Tipuri de menținătoare de spațiu

1.     Menținătoare de spațiu asociate la aparatele ortodontice care corectează anomaliile

dento-maxilare existente.

Cel mai bine se tolerează plăcile ortodontice care prezintă prelungiri la nivelul crestei edentate
sub formă unui:

-        val de acrilat plat de înălțime potrivită pentru menținerea dimensiunii verticale care să
permită și deplasări în poziții nepericuloase

-        dinte anatomorf, artificial mai ales în cazul breșelor edentate frontale

Gutierele folosite ca element de agregare pot îngloba breșă de edentație împiedicând migrările
verticale și orizontale; gutiera se șlefuiește la nivelul menținătorului de spațiu dînd libertate de
erupție succesorului și dirijîndu-i axul de erupție.

33
2.     Menținătoare de spațiu independente fixe

Realizate din coroane de înveliș prevăzute cu bare, anse, bucle și croșete de sârmă și ancorate uni
sau bilateral

-        modelate și turnate 

-        prefabricate și adaptate       

Indicate când:

-        dinții limitrofi ai breșei necesită restaurări morfologice

-        dinții limitrofi nu se pierd foarte repede, iar succesorul permanent este prezent și se
dezvoltă normal

-        lungimea arcadei dento-alveolare nu s-a modificat, iar spațiul rezultat din exfoliere nu s-a
redus prin migrare

-        analiza dentiției mixte da o predicție favorabilă

Au avantajul purtării lor permanente pentru desfășurarea normală a facturilor sistemului

stomatognat, dar și dezavantajul dificultăților constructive și al lipsei de adaptabilitate la
schimbările de creștere din cavitatea orală.

- Menținătoarele de spațiu tip arc lingual palatinal sau transpalatal fixe

se realizează din sârmă rotundă de 0,6-0,7 mm, elastică, fixate în atasele inelelor ortodontice
fixate pe M1 permanent este indicat ca arc de menținere a perimetrului de arcadă, mijloc
suplimentar de ancoraj pentru deplasări dentare cu arcuri auxiliare.

34
3.     Menținătoare de spațiu amovibile multiple

Sunt realizate din acrilat într-o mare varietate de forme care sa corespundă cerințelor individuale
asigură menținerea spațiului și un profil construit în ocluzie cu antagonistul menținînd planul de
ocluzie.

Indicații:

-        pierderi multiple și premature de dinți temporari, uni sau bilateral

-        perimetrul normal sau scurtat al arcadei

-        la pacienții cu extracții multiple dupa traumatisme sau cu boli cronice

Conceptele protetice ale protezelor totale sau parțial amovibile nu trebuie respectate în perioada
dentiției mixte

-        baza acrilică se poate prelungi cu un bloc ocluzal plat suficient de înalt

-        se execută pe modele de lucru unice, timp scurt

-        se ancorează pe croșete elastice sau gutiere

O simplă modificare a bazei prin secționare și introducere de arcuri transformă aparatul într-unul
capabil să recîștige spațiul prin distalizarea M1.â

35
4.     Menținătoare de spațiu fizionomice

Edentația frontală este cel mai adesea traumatică și ridică probleme terapeutice și de prognostic
în perioada de creștere stînd la originea deformărilor secundare de arcadă superioară care fac
dificilă adaptarea ulterioară a construcțiilor protetice fizionomice.

Exista 2 modalități terapeutice:

-        deplasarea ortodontică a dinților limitrofi și vestibularizarea spațiului pentru dinții frontali

-        menținerea dimensiunii spațiului de edentație pentru aplicarea implanturilor unidentare și

adaptarea de punți frontale total fizionomice - situație de adaptare a unui menținător fix cu 2
inele ortodontice și un intermediar fizionomic.

 Infant trainer

Trainerul este alegerea ideala în cazul anomaliilor moderate fiind foarte util în decondiţionarea
obiceiurilor vicioase. Este confecţionat din silicon elastic ce îl face foarte confortabil pentru
pacient. Infant trainer  este un suport de exercițiu activ care încurajează copilul  să mestece
corect în timp ce își folosește corect mușchii masticatori. Este un educator funcțional pentru
copii între 2-5 ani. Cel mai important, ajută copilul să respire pe nas, determinându-l să înghită și
să poziționeze limba corect.

36
Poate preveni pe parcursul dezvoltării copilului, nevoia de un tratament ortodontic (aplicarea de
brackeți sau extracţiile în scop ortodontic). Este prevăzut cu cîteva elemente cheie care
stimulează creşterea şi dezvoltarea copilului:
- scutul vestibular moale care stimulează lejer şi tonifiază musculatura periorală şi mușchii
masticatori.
- buton lingual element activ care determină copilul să poziţioneze limba corect şi să înghită
normal.
- după ce este înserat în cavitatea bucală, scutul lingual împiedică sugerea degetului, interpoziţia
limbii. Astfel vor fi stopate o serie de obiceiuri vicioase care pot provoca numeroase probleme
dentare, articulare, mai târziu în viaţă.
Timpul de folosire al Infant Trainerului este de 2 ore in timpul zilei, respectiv toata noaptea în
timpul somnului. [24]

 Scutul lingual (Conformatorul morfo-funcţional) – utilizat împotriva sugerii degetului,

buzei, defectelor de dicţie sau prevenirea instalării unei viitoare ocluzii deschise.

 Finisare și contenție

37
 

Retainer - Este mijlocul de contenţie pentru fixarea poziţiei dinţilor în urma tratamentului
ortodontic şi prevenirea recidivelor.

Se foloseşte sub forma contenţiei fixe la mandibulă de la canin la canin sau primul premolar la
primul premolar, sau mobilizabil sub forma gutierelor rigide sau placă palativală/linguală. [24]

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI PRACTICE

Concluzii generale:

1. Analiza variabilității ocluziei fiziologice la diferite vârste facilitează stabilirea unui diagnostic
final corect și ne asigură elaborarea unui plan de tratament eficient.

2. Studiul etapelor evolutive a ocluziei dentare prognozează micșorarea anomaliilor dento-

maxilare.
3. Cunoașterea caracteristicelor dentiției temporare permite o dezvoltare armonioasă și instalarea
ocluziei fiziologice în dentiția permanentă.

4. Studierea metodelor de diagnostic clinic și paraclinic, inclusiv colaborării interdisciplinare,

asigură depistarea precoce a anomaliilor dento-maxilare evitîndu-se erorile de diagnostic și
planificare a tratamentului ortodontic.

5. Stabilirea corectă a planului de tratament profilactic conform formelor clinice, vîrstei și

receptivității pacientului reprezintă o metodă importantă în micșorarea ratei anomaliilor dento-
maxilare și asigură obținerea rezultatelor funcționale și estetice.

38
6. Factorii ereditari și de mediu în corelație cu forma-funcție pot crea fondul potențialei tulburări
funcționale în dependență de condițiile favorabile ccea ce ne permite să estimăm prognosticul
anomaliei de ocluzie.

Recomadări practice:
Părinții trebuie să aibă grijă de formarea mușcăturii corecte încă din primii ani de viață.
Muşcătura incorectă şi consecinţele ei pot fi observate deja la vârsta de jumătate de an.
Iată câteva recomandări:

 S-a observat că semnele unei mușcături incorecte se manifestă mai rar în cazul copiilor
alăptați natural. De regulă, mama are grijă ca micuțul să apuce corect mamelonul și să sugă activ,
adică să îşi dezvolte corect mușchii maxilari.
 Dacă copilul este alăptat artificial, trebuie de urmărit activitatea lui în timpul suptului.
Pentru a-l determina să sugă mai cu forţă e nevoie ca orificiul biberonului să nu fie prea mare.
 De început la timp diversificarea alimentației, introducând alimente tari și consistente –
acest lucru îl va forța să îşi folosească mai activ maxilare, stimulând astfel dezvoltarea lor
eficientă, corectă și oportună.
 De urmărit somnul copilului – în perioadele de odihnă, copilul trebuie să fie relaxat,
gurița lui – închisă, iar bărbia să nu fie lipită de piept sau împinsă înainte. Dacă micuțul se
obișnuiește să respire pe gură, între dinți se formează un spațiu, copilul nu mai poate strânge
buzele, iar muşcătura este afectată.
 Se crede că ordinea și timpul apariției dinților sunt individuale pentru fiecare copil, însă
s-a observat că, dacă dinții întârzie să apară, probabilitatea formării unei mușcături incorecte
creşte.
 Este importantă și postura copilului. O poziție corectă a corpului în spațiu presupune o
postură corectă a capului și un maxilar inferior relaxat. Astfel se formează axa verticală corectă a
corpului.

 Există o părere potrivit căreia muşcătura incorectă este doar un defect

cosmetic, însă realitatea este alta. De fapt, ea poate cauza apariţia și dezvoltarea câtorva
boli:

 Disfuncțiile sistemului digestiv pot fi legate direct de faptul că o mușcătură incorectă nu

îi permite copilului să mestece corect alimentele. Dacă nu se iau măsuri urgente, boala trece
rapid în formă cronică.

39
 Având în vedere că mestecarea alimentelor solicită mușchii faciali, o mușcătură incorectă
afectează dezvoltarea acestora și formarea trăsăturilor feței, iar maxilarele se dezvoltă
neproporțional. Capul copilului ia o formă incorectă.
 Nu trebuie să uităm nici de componenta logopedică – o mușcătură incorectă și
problemele de pronunțare sunt interdependente.

Formarea muşcăturii corecte la copil este foarte importantă pentru sănătatea lui fizică și
psihică. Un micuț „cu defecte” devine deseori o țintă pentru întregul grup social. Este
important să observăm la timp problema – deseori rezolvarea ei nu este chiar atât de
dificilă pe cât s-ar părea.

Bibliografie:
1. Fratu V. Aurel, Ortodonție: Diagnostic-Clinică-Tratament, Vasiliana, Iași, 2002, 551 p
2. Dorobăț V., Stanciu D., Ortodonție și ortopedie dento-facială, Ed.Medicală. 2011, 491 p.
3. Stanciu D., Boboc L., Ortodonție practică. Aparate ortodontice., Ed.Medicală., București,
2011, 321 p; 55p;
4. Trifan Valentina, Lupan Ion, Calfa Sabina, ,,Medicină stomatologicăˮ , ,, Morbiditatea prin
anomaliile dento-maxilare în Republica Moldovaˮ, Pag. 47-52
5. Cura E., Ortodonție, Ed. ”Terra Nova”, Iași, 2008, 26p;
6. Michael JA, Townsend GC, Greenwood LF, Kaidonis JA. Abfraction: separating fact from
fiction. Aust Dent J. 2009;54:2–8.
7. Kaidonis JA. Tooth wear: the view of the anthropologist. Clin Oral Investig. 2008;12(Suppl.
1):S21–S26
8. Pullinger A. Establishing better biological models to understand occlusion. I: TM joint
anatomic relationships. J Oral Rehabil. 2013;40:296–318.
9. Fetzer W., Bratu E., Bratu E., Analiza teleradiografiei de profil-Ghid practic., Ed.Helicon,
Timișoara, 1999, 146p
10. Хорошилкина Ф.Я., Ортодонтия, Медицинское информационное агентство, Москва,
2006, 543 с

40
11. Urzal V., Braga A.C., Ferreira A.P., ”Oral habits as risk factors for anterior open bite in the
deciduous and mixed dentition-cross-sectional study”, European Journal of Pediatric Dentistry
vol. 14/4- 2013, p 299-302
13. http://myoresearch.com
14. Cretot M, Pujol J. Angecement dento-facial sagittal de ladolescent a ladulte age. Paris,
2000.
15. Cuc E.A., Maghiar T. T., Evaluarea particularităților epidemiologice ale anomaliilor dento-
maxilare în perioada dentației mixte, Oradea, 2004
16. Trifan V., Godoroja P., Ortodonție compediu,Centrul Editorial-Poligrafic Medicina,
Chișinău, 2009, 141p.
17. Проффит У., Современная ортоонтия, первод с английского под редакцией члена–
кореспондента РАМН, проф. Л.С. Персина , ед. МЕДпресс–информ, 2006

18. Zetu I., Balan A., Prevenirea afecțiunilor stomatologice., Ed. „Gr. T. Popa”, Iasi, 2014.

19. Glăvan F.,Grivu O., Dragomirescu D., Ortodonție., Ed. Mirton, Timișoara, 1997, 312p

20. Primozic J., Franchi L., Perinetti G., Richmond S., Ovsenik M., ”Influence of sucking habits
and breathing pattern an palatal constriction in unilateral posterior crossbite-a controlled study”,
European Journal of Orthodontics Nov. 2012
21. К М Шишкин, О И Арсенина  Эффективность цефалометрии в планироиании
ортодонтической коррекций взаимосвязь между цефалометрическими параметрами и их
изменениями в результате ортодонтического лечения ., Стомптология, 2017 (Vol. 96
No.4) , 45-62 p
22.P. Firu., C. Cojocaru, R.Ițcou, ,,Prevenirea dizarmoniilor dento-alveolo-maxilare la copii ˮ,
Ed.Coreși, București
23. http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/MENTINATOARE-DE-SPATIU53.php
24. https://www.ortoforum.eu/infant-trainer.html

41