UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

DOMENIUL / PROGRAMUL DE STUDIU MEDICINĂ DENTARĂ
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT - ZI

ESTETICA DENTARĂ ÎN REABILITAREA ORALĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
ASISTENT UNIV. DR. LUCIAN ŞIPOS
Absolvent
Radu Adrian Mihai

ORADEA

- 2019 -

1
 CUPRINS:

Introducere. ............................................................................................... 4
PARTEA GENERALĂ. ........................................................................... 5

Capitolul - I

Principii generale în estetica dentară şi dento-facială. ...................... 5

1.1 Noţiuni generale. .......................................................................... 9
1.2 Noţiuni de examinare în estetica facială. ..................................
1.3 Relaţii dento-faciale. ...........................................................
1.4 Noţiuni de estetică ale arcadelor dentare. ............................
1.5 Noţiuni de estetică dentară. .................................................
1.6 Noţiuni de estetică gingivală. .................................................
Capitolul – II

Restaurarea estetică a dinţilor frontali. ....................................... 9

2.1 Restaurări directe. ....................................................................... 9
2.2 Faţete ceramice. .........................................................................
2.3 Coroane integral ceramice. ...................................................
Capitolul – III

Restaurarea estetică a dinţilor laterali. ........................................

3.1 Restaurări directe. ....................................................................... 28
3.2 Restaurări indirecte. ....................................................................
Concluzii. ..................................................................................................................

Anexe. ..........................................................................................................

INTRODUCERE

2
 Estetica dentară este o ramură a medicinei dentare moderne care se ocupă cu studiul
principiilor care stau la baza inovării şi creării conceptului de frumos în practica medicală
curentă. Atracția constantă şi perpetuă a omenirii pentru frumos a existat încă din cele mai
vechi timpuri, astăzi fiind alimentată foarte mult de către mass-media, modă, ori mediul
cinematografic. Astfel, estetica dentară devine foarte importantă pentru persoanele care
activează în acest mediu, și nu numai. Se dorește aşa numitul zâmbet de „Hollywood ˮ, cu un
aliniament dentar ce tinde spre perfect, dinți albi cu aspect sănătos, buze bine conturate.
Toate acestea derivă, de fapt, din nevoia oamenilor de a arăta bine, de a fi plăcuți
semenilor lor. Aceasta nu reprezintă ceva nou în istoria noastră, de fapt doar a luat mai multă
amploare datorită dezvoltării relațiilor interumane. Dorințele în domeniul estetic, atât al
pacienților, cât și al medicilor, au crescut foarte mult în ultimii ani, astfel ajungându-se la o
îmbinare foarte fină între componenta funcțională și cea estetică când ne referim la o
reabilitare orală în cadrul unui plan de tratament.
La polul opus față de preocuparea pentru frumos, au existat și mai există, încă,
persoane dezinteresate față de aspectul estetic în general, deci, prin urmare, și față de aspectul
dinților lor. Pentru acest tip de pacienți, aplicarea unor lucrări protetice integral metalice pe
dinții frontali, expuși în timpul vorbirii ori surâsului, nu reprezintă niciun fel de inconvenient,
atâta timp cât funcția masticatorie este satisfacută în condiții ideale.
Însă, indiferent de cerințele ori doleanțele pacientului referitor la durata de viață a
restaurării, medicul trebuie sa țină cont şi să-i transpună și acestuia importanța structurii
dento-parodontale, care va avea de suferit dacă respectivele restaurări, directe sau indirecte,
nu vor fi înlocuite periodic. Eliminând astfel, posibila concepție a pacientului legată de
existența unei lucrări dentare „care să reziste o viațăˮ.

Capitolul - I
PRINCIPII GENERALE ÎN ESTETICA DENTARĂ

3
 ŞI DENTO-FACIALĂ

1.1 Noţiuni generale

Analiza cadrului facial reprezintă o etapă foarte importantă în numeroase specializări

medicale: în cadrul chirurgiei plastice reconstructive, unde este necesară corectarea
chirurgicală a unor dizarmonii cu localizare facială, ori a unor deformări, asimetrii faciale ce
intră în sfera OMF.
În practica dentară curentă, examinarea facială are ca obiectiv analiza funcțiilor statice
și dinamice ale suportului osos, țesuturilor musculare, ale arcadelor dentare și relațiile
funcționale pe care aceste structuri le stabilesc între ele. Această analiză are loc printr-un
examen clinic, observație directă, la care se pot adăuga fotografii din cadru frontal ori din
profil. Pentru determinarea relației dintre suportul scheletic şi țesuturile moi, sunt necesare
examinări radiologice convenționale completate de computer tomograf.
În continuare voi analiza reperele estetice urmărite în cadrul examinării exo-orale și
încadrarea acestora în norme estetice bazate pe valori antropometrice. Totuși aceste valori
furnizate pot varia în funcție de trăsături variate individuale: vârstă, sex, rasă.

1.2 Noțiuni de examinare în estetica facială

1.2.1 Examinarea din normă frontal

Faciesul reprezintă o zona topografică situată între punctele gnation și ophryon, în

plan vertical, și între cele două puncte zygion, în plan transversal. Topografic se poate utiliza
și termenul de figură, cuprinsă între punctele trichion şi gnation ce include şi regiunea
frontală.
Exprimarea și aspectul facial sunt influențate de următorii factori:
 culoarea și aspectul tegumentelor;
 deformări sau discontinuități ale contururilor osoase;
 cantitatea țesuturilor moi musculo-adipoase acoperitoare, precum şi dinamica acestora;
 eventuale semne distinctive ori cicatriceale;
 aspectul şi profunzimea șanțurilor faciale.
Poziția de repaus determinată de relaxarea grupelor musculare ce constituie
mobilizarea mandibulară reprezintă un punct de referință în cadrul examinării faciale.

4
Pacientul va fi rugat să-și mențină capul perfect drept, privirea îndreptată înainte, privind un
punct situat la înălțimea ochilor.
Se vor determina astfel:
- fanta labială specifică poziției de repaus va permite posibila expunere a unităților
dentare mandibulare ori maxilare; uneori dinții pot sa nu fie deloc expuși.
- între cele două arcade se apreciază spațiul de inocluzie fiziologică.
Forma feței - determinarea acesteia va conduce la încadrarea pacientului într-unul
dintre cele patru tipuri constituționale:
 facies rotund sau ovalar;
 facies trapezoidal cu baza mare în sus;
 facies trapezoidal cu baza mare în jos;
 facies rectangular.
Faciesul oval sau rotund caracterizat prin contururi curbe și unghiuri rotunjite.
Conturul oval este considerat ideal și asociat mai des la sexul feminin.
Faciesul trapezoidal cu baza mare în sus reprezentat prin proeminența etajului
superior, atât în plan vertical cât și în plan orizontal, cu etajul inferior micșorat. Este asociat
adesea cu micrognația mandibulară.
Faciesul trapezoidal cu baza mare în jos cu aspect piriform, etaj inferior mărit,
proeminent. Este asociat cu progeniile mandibulare.
Faciesul rectangular prezintă unghiuri accentuate, în special la nivelul gonionului, cu
trăsături nete.

Fig.1.1 Facies oval. Fig.1.2 Facies rectangular.

Fig.1.3 Facies trapezoidal. Fig.1.4 Facies piriform.

Fig.1 Tipuri faciale.
Simetria facială - determinarea acesteia se face în cadrul examenului clinic.
Astfel se va determina gradul de asimetrie, cât şi situarea ei, prin următorul procedeu:

5
 - Se trasează axul de simetrie vertical la care se adaugă o serie de linii orizontale -
bipupilară, bizigomatică, intercomisurală, bigoniană, mentonieră.
Foarte important de menționat linia bipupilară care asociat cu planul de la Frankfurt
constituie un punct de referință în stabilirea planului orizontal.
Determinarea coordonatelor de mai sus constituie un reper important în aprecierea
gradului de simetrie ale unor componente faciale: piramida nazală, menton, buze, fante
palpebrale, ramuri mandibulare. Totodată, se va permite analiza reperelor de la nivelul
arcadelor dentare: linia interincisivă, linia gingivală și linia incizală.

Proporționalitatea etajelor faciale - în circumstanțele unei dezvoltări osoase

armonioase, acompaniată de suprapunerea în limite fiziologice ale țesuturilor musculare
acoperitoare, cele trei etaje ale feței vor fi relative egale: inferior, mijlociu şi superior.

Fig.2 Etajele faciale.

Zâmbetul - induce o modificare la nivelul tuturor etajelor faciale în momentul

producerii sale, cu precădere la nivelul etajului inferior, astfel:
- marginea liberă a buzei inferioare devine concavă;
- buza superioară se extinde și se va ridica ușor;
- fanta labială se va extinde de asemenea.
Un alt factor important îl constituie amplitudinea zâmbetului care determină nivelul de
expunere al arcadelor dentare și va marca, totodata, o zonă de interes estetic care va avea avea
importanță în stabilirea planului de tratament.
De asemenea, se poate determina indexul zâmbetului, reprezentat prin raportul între
lungimea orizontală și cea verticală a fantei labiale.

1.2.2 Examinarea din profil

6
 În cadrul acestei analize se vor determina relațiile care sunt consolidate între
componentele anatomice situate la nivelul celor trei etaje ale figurii:
- etajul inferior, punctele: labial superior, labial inferior, pogonion;
- etajul mijlociu, punctele: nasion, pronasion, subnasal;
- etajul inferior. punctul glabela.
Se pot determina, astfel, valorile unghiului de convexitate facială, reprezentat de
punctele: G-SN-PG, ce vor situa tipul de profil în trei clase:
- clasa I: 165-175 grade;
- clasa II: <165 grade;
- clasa III: > 175 grade;
Totodată, se va putea stabili poziția ideală a celor trei puncte din cadrul etajului
inferior: Li, Ls,Pg. Aceasta se va face cu ajutorul trasării unui câmp de profil.
Într-un cadru de dezvoltare armonios, în raport cu câmpul de profil, cele trei puncte
vor fi distribuite astfel:
 Pg în 1/3 posterioară;
 Li în 1/3 medie;
 Ls în 1/3 anterioară.

Fig.3 Planuri și unghiuri trasate pentru analiza din profil:

A. Unghiul nazo-frontal
B. Unghiul nazo-labial C.Planul Ricketts.

1.3 Relații dento-faciale

1.3.1 Relații dento-faciale în poziție de postură

În acest cadru voi analiza gradul de expunere și de vizibilitate al dinților din regiunea
anterioară.
Acesta este influențat de anumiți factori locali și generali, respectiv:
- Factori generali: vârsta; sexul; tipul rasial.

7
 La persoanele tinere, dinții frontali maxilari au un grad de vizibilitate de 3-4mm.
Odată cu înaintarea în vârstă, datorită reducerii tonusului muscular al buzelor care duce la o
modificare de poziție a acesteia și a abraziei dinților frontali superiori,se reduce treptat
vizibilitatea acestora. Astfel va deveni mult mai evidentă expunerea frontalilor inferiori.
Un obiectiv terapeutic important în cadrul tratamentului restaurativ, la persoanele
vârstnice în zona frontală, este acela de a le asigura o expunere mai bună prin extinderea
longitudinală a coroanelor clinice ale dinților respectivi. Se pot aplica fațete ori coroane de
inveliș.
- Factori locali:
 conformația arcadelor dentare;
 conformația proceselor alveolare din regiunea frontală a arcadelor;
 dimensiunea dinților;
 lungimea dinților;
 tonusul musculaturii;
 conformația buzelor.

Fig. 4 Expunerea dinţilor frontali în

poziţie de postură la tineri.

Fig.5 Expunerea dinţilor frontali în

poziţie de postură la vârstnici.

1.3.2 Relații dento-faciale în zâmbet

Surâsul reprezintă, poate, cea mai încântătoare modalitate de comunicare non-verbală.

De aceea analiza conexiunilor formate între buza inferioară, cea superioară, și comisurile
bucale cu arcadele dentare reprezintă o etapă importantă. Linia surâsului în raport cu incisivii
centrali superiori se apreciază din punct de vedere al poziției, astfel:
- medie: papilele interdentare împreună cu dinții sunt expuse în întregime;
- joasă: ½ din înălțimea dinților este descoperită;

8
 - înaltă: la nivelul apexului depășește cu > 3mm linia coletului incisivilor centrali
superiori.
Surâsul gingival, cunoscut și sub numele de „gummy smile”, reprezintă expunerea
procesului alveolar și al papilelor interdentare cu peste 3-3,5 mm. Poate avea mai multe
cauze, respectiv:
- dezvoltarea în exces a maxilarului superior în plan vertical;
- înălțimea redusă a buzei superioare;
- hipermobilitatea buzei superioare;
- incisivii centrali superiori incomplet erupți.
Apare de obicei cu predilecție la sexul feminin.
Comisurile bucale, prin poziția lor în timpul surâsului, determină numărul dinților
grupului lateral vizibil în momentul zâmbirii. Este un aspect important ce vizează zona de
interes estetic în vederea unei restaurări la nivelul grupului lateral.
Între fețele vestibulare ale dinților laterali și comisurile bucale se pot distinge așa
numitele „coridoare bucale” sau „spații întunecateˮ care în funcție de forma arcadelor dentare
pot fi ample sau reduse. Astfel se pot diferenția coridoare bucale largi, vizibile, asociate cu
arcade dentare înguste și coridoare bucale reduse, puțin vizibile, asociate cu arcade dentare
expansionate.
Există o clasificare concludentă a surâsului în funcție de aceste coridoare bucale
formulată de Moore astfel:
- surâs foarte amplu-coridor bucal foarte îngust 2%;
- surâs amplu-coridor bucal îngust 10%;
- surâs mediu-coridor bucal mediu 15%;
- surâs redus-coridor bucal larg 22% ;
- surâs foarte redus-coridor bucal foarte larg >28%.
Se preferă din punct de vedere estetic varianta unui coridor bucal cât mai redus spre
inexistent.

Fig.6 Linia surâsului medie.

9
 Fig.7 Linia surâsului înaltă.

1.4 Noțiuni de estetică ale arcadelor dentare

1.4.1 Forma arcadelor dentare

Forma arcadelor dentare,în special în zona anterioară,reprezintă o componentă estetică

cu dublă semnificație: datorită vastei vizibilități a acestei zone în timpul surâsului, dar și a
influenței pe care o au asupra poziției buzei superioare.
Arcul frontal al arcadelor are formă ovală în situație ideală, însă poate suferi
modificări în momentul în care survin anomalii dento-maxilare,luând mai multe forme:
- Forma literei „M” - în asociere cu retruzia incisivilor centrali superiori;
- Forma literei „V” - include incisivii centrali superiori aflați în protruzie, adeseori
rotați M-V, cu o arcadă dentară îngustă și alungită;
- Forma aplatizată - din care se observă că suprafețele vestibulare ale caninilor și
grupului incisiv sunt paralele cu planul frontal
- Forma ovală.

Formele arcadelor în zonă frontală:

Fig.8 Forma ovală.

Fig.9 Arc frontal aplatizat.

10
 Fig.10 Forma literei M.

Fig.11 Forma literei V.

1.4.2 Simetria arcadelor dentare

Shilingburg a enunțat trei tipuri de simetrii posibile în funcție de formele dinților,

astfel:
- Simetria „în oglindă” - dinți omologi cu conturi simetrice, dar cu diferențe față de
unitățile dentare cu formă și poziție diferită în afara liniei mediene;
- Simetria orizontală - reprezentată prin margini uniforme ale tuturor fețelor
vestibulare ale dinților frontali;
- Lipsa simetriei marginilor dinților din grupul frontal - care situată fie la nivelul
incisivilor, fie la nivelul caninilor, conferă o caracteristică unică aliniamentului
dentar al fiecărui individ.
În fapt, simetria perfectă este greu de precizat ori de realizat.Însă în căutarea ei în
cadrul unui tratament estetic restaurativ al arcadelor, este nevoie de parcurgerea etapelor
preliminare cu scop prefigurativ al viitoarelor lucrări prin următoarele mijloace posibile:
restaurări provizorii, mock-up, simulare virtuală.
Aspecte de simetrie ale arcadelor dentare în zonă frontală:

Fig.12 Simetrie orizontală.

11
 Fig.13 Simetria „în oglindăˮ.

Fig.14 Lipsa simetriei marginilor.

1.4.3 Linia interincisivă maxilară

În cazuri ideale linia interincisivă maxilară corespunde perfect cu planul medio-

sagital.
Cu toate acestea, se consideră normal și estetic, încă, un decalaj de până la 2-3 mm al
liniei interincisive raportat la planul medio-sagital.
Dacă ne referim la suprapunerea liniei interincisive maxilară deasupra liniei
interincisive mandibulară, urmările estetice sunt minore, iar incidența destul de rară.

Fig.15 Lipsa de concordanţă între

liniile interincisive.

1.4.4 Linia incizală maxilară

Orientarea acesteia, în condiții normale, se apreciază astfel:

- paralelă cu marginea liberă a buzei inferioare;
- perpendiculară pe linia medio-sagitală;
- paralelă cu planul bipupilar.
Aceasta reprezintă un reper estetic constituit din îmbinarea marginilor libere ale
premolarilor, caninilor și incisivilor centrali superiori.
De asemenea, aspectul liniei incizale maxilare se poate modifica în funcție de vârstă

12
 - la tineri se prezintă ca o curbă cu convexitatea în jos, cel mai frecvent, aspect
ideal;
- la vârstnicii care prezintă procese de abrazie, linia incizală maxilară devine
orizontală din cauza uniformizării traseului marginilor libere.

Fig.16 Linia incizală maxilară.

1.5 Noțiuni de estetică dentară

1.5.1 Forma dinților

Reprezintă un element estetic deosebit, care împreună cu nuanța cromatică și

transluciditatea dintelui, contribuie la conturarea aspectului estetic.
Forma incisivilor, de obicei trapezoidală, prezintă unele particularități:
- incisivii centrali superiori prin poziția lor anterioară și forma proeminentă, domină
prin importanța estetică în timpul surâsului și a vorbirii. Conturul este de obicei
simetric, unghiurile incizale drepte;
- incisivii laterali superiori prezintă de obicei un aspect îngust, unghiuri incizale
rotunjite distal, marginea incizală ușor curbă;
- incisivii inferiori au aspect simetric, contur alungit, în special incisivii centrali;
Incisivul lateral este mai voluminos.
Coroana clinică scurtă a incisivilor, corelată cu unghiuri drepte, este asociată cu un
biotip parodontal fibros. În timp ce o coroană clinică alungită este corelată cu biotipul
parodontal subțire.

13
 Fig.17 Suprafeţe vestibulare ale incisivilor
laterali şi caninilor de dimensiuni reduse.

Fig.18 Suprafeţe vestibulare ale incisivilor

laterali şi caninilor de dimensiuni mărite.

1.5.2 Dimensiunea dentară

Din puncte de vedere genetic,pot fi exprimate dimensiunile dentare în funcție de

anumite repere osoase sau tegumentare localizate la nivel cefalic. Astfel se consideră
următoarele:
- lungimea intercanină este relativ egală cu distanța interpupilară;
- raportându-ne la lățimea și înălțimea incisivilor centrali superiori, aceștia însumează
1/16 din înălțimea și lățimea totalului feței.
În cazul unităților dentare din regiunea anterioară, un aspect clinic important este
reprezentat de raportul înălțime/lungime:
- incisivul central superior are un raport,apreciat ca fiind ideal de 75-80%,în special la
tineri,valoarea scăzând odată cu înaintarea în vârstă datorită abraziei dentare;
- raportul lungime mezio-distală/înălțime coronară mai mare de 80% conferă aspectul
de dinte prea lat;
- raportul lungime mezio-distală/înălțime coronară mai mic de 60% creează aspectul de
dinte prea alungit, subțire.

1.6 Noțiuni de estetică gingivală

Țesuturile gingivale constituie un cadru armonios estetic și funcțional prin structurile

parodontale indemne. Astfel:
- nivelul de expunere al marginii gingivale libere și papilelor interdentare;

14
 - culoarea gingivală și aspectul fibromucoasei.
Toate acestea însumează aspecte clinico-estetice importante în vederea examinării
dento-faciale.
- papilele interdentare - situate subiacent ariei de contact, ocupând ambrazura gingivală,
având aspect alungit,ușor convex. În acest context avem descrise două tipuri
parodontale:
 parodonțiul subțire-caracterizat prin margine gingivală convexă, fibromucoasă
subțire, îngustă, papile interdentare lungi. În cazul restaurărilor protetice pe
dinții care prezintă acest tip parodontal, expunerea marginilor este vizibilă,
asociată frecvent cu fenomene de recesiune gingivală.
 parodonțiul fibros-caracterizat prin fibromucoasă densă, dură, cu o convexitate
slab conturată. Acest tip parodontal este asociat cu dinții ce prezintă coroane
late.

Fig.19 Aspectul ţesuturilor

gingivale indemne.

- Zenitul gingival – reprezintă punctul situat cel mai superior pe marginea gingivală
liberă. Acesta constituie un aspect estetic valoros în cazul dinților frontali, atât în
sens mezio-distal, cât și în sens apical.
Unii autori consideră ca poziție ideală a zenitului gingival o situare distală a acestuia
în cazul tuturor dinților frontali; pe când alții indică o abatere de la această poziționare a
incisivului lateral, care are zenitul gingival centrat.

Fig.20 Aspectul zenitului gingival.

15
 - linia gingivală - este paralelă cu planul orizontal.
Se obține prin unirea punctelor zenitului gingival, în sens apical, aparținând incisivilor
centrali superiori și caninilor superiori.
Unghiul format prin unirea punctelor zenitului incisivilor superiori și al caninilor este
ideal a avea deschidere în sens apical.
În cazul retracției gingivale, ambrazurile gingivale devin pregnante sub forma unor
triunghiuri întunecate, având un aspect estetic neplăcut în timpul zâmbetului.

Fig.21 Linia gingivală normală.

Fig.22 Linia gingivală inversată.

16
 CAPITOLUL - II
RESTAURAREA ESTETICĂ A DINŢILOR FRONTALI

2.1 Restaurări directe

2.1.1 Materiale de restaurare

Obținerea rezultatelor estetice așteptate este în relație strictă cu alegerea și utilizarea

corectă a materialelor, conform indicațiilor, și a tehnicilor de lucru adecvate fiecărei situații
clinice. Valoarea materialului ales se află în strânsă legătură cu proprietățile fizico-chimice, în
special cele optice, dintre care:
- diverse nuanțe de culoare;
- opacitate;
- transluciditate;
- stabilitatea culorii.
Dar și alte proprietăți:
- manevrabilitate;
- calitatea finală a prelucrării și finisării suprafeței.
Sistemele adezive amelo-dentinare constituie un factor decisiv în vederea obținerii
rezultatului scontat al acestor restaurări. În prezent se consideră a fi suficient de bine
dezvoltate privind abordarea terapeutică în vederea obținerii unor forțe de adeziune
superioare, a închiderii marginale optime și a etanșeității ideale a lucrărilor efectuate, ce duc
la o longevitatea restaurării.
La ora actuală există o mulțime de materiale folosite pentru restaurarea dentară, printre
cele mai folosite şi indicate de către medici în urma studiilor şi proprietăţilor acestora, sunt:
Amalgam
Compoziţie: 
 Argint 65-70%;
 Staniu 25-30%;
 Cupru 0-6%;
 Zinc 0-2%.
Proprietăţi:
- stabilitatea dimensională: în prima fază se contractă, în a doua fază suferă o
expansiune urmând ca în ultima faza să prezinte o contracţie uşoară;
- dilatare tardivă: în cazul contaminării cu apă la preparare;

17
 - rezistenţă la compresiune: în strat subţire se fracturează de aceea sunt necesare
cavităţi retentive şi în strat mai gros;
- rezistenţă la tracţiune: inferioară rezistenţei la compresiune;
- duritate: ridicată;
- conductibilitate termică: bun conducător de căldură;
- porozitate: poate prezenţa bule în cazul unei cantităţi mari de mercur;
- coroziune: se corodează în mediul acid;
- nu are efect toxic;
- determină colorarea dintelui (aspect negricios).
Indicaţii:
- obturarea cavităţilor de clasa I, II şi V;
- obturatii armate;
- reconstituiri coronare la nivelul suprafeţei ocluzale;
- se folosește prevalent în zona dinților laterali.

Materiale compozite
Compoziţie: 
- faza organică: monomer de baza, monomer de dilutie, aditivi;
- faza anorganică: cuarţ cristalin, oxizi metalici, fluorură de bariu, aluminosilicati;
- agenţi de cuplare: organo-silani.
Proprietăţi:
- stabilitate volumetrică foarte bună;
- separaţie marginală mică;
- porozitate mică;
- conductivitate termică asemănătoare smalţului;
- elasticitate mai mare decât a ţesuturilor dure dentare;
- stabilitate cromatică bună;
- nu sunt toxice;
- prezintă adeziune chimică la ţesuturile dure dentare;
- absorbţie de apă: grad mic.
Indicaţii:
- obturarea cavităţilor clasele I, II, III, IV şi V;
- protezarea fixă (fixarea adeziva);
- reconstituirea bonturilor;

18
 - sigilări de şanţuri şi fosete;
- fxarea faţetelor din ceramică, compozit şi a bracket-urilor;
- funcție estetică superioară amalgamului.

Cimenturile Ionomer de Sticlă

Compoziţie:
- pulberea: oxid de aluminiu, oxid de siliciu, fluorură de sodiu, fluorură de calciu, fosfat
de aluminiu, fluor;
- lichidul: acid poliacrilic/acid polialchenoic/apă distilată.
Proprietăţi:
- timpul de priză: 4-8 minute;
- rezistenţă la compresiune bună;
- gradul de elasticitate mic;
- solubilitatea în apă prezintă o medie de 1%;
- stabilitatea dimensională: 4,4%;
- stabilitatea coloristică este superioară materialelor composite;
- prezintă un anumit grad de porozitate;
- după priză cimenturile ionomere de sticlă devin rugoase;
- prezintă adeziune chimică la ţesuturile dure dentare;
- nu necesită gravaj;
- au proprietăţi cariostatice: eliberează fluor;
- aderă în prezenţa apei.
Indicaţii:
- cimentarea adezivă a coroanelor şi a punţilor dentare;
- obturatii coronare clasa a V-a şi leziuni cuneiforme;
- folosirea ca liner sau ca obturație de baza;
- restaurări de bonturi;
- sigilări de şanţuri şi fosete;
- tehnici de colaj;
- obturații coronare pe dinţi temporari;
- obturații retrograde post rezecții apicale.
Primul tip de rășini compozite disponibile în practica curentă au fost cele cu
macroumplutură.

19
 Având o distribuție destul de neomogenă și neuniformă a particulelor, prezentau o
rezistență crescută la solicitările mecanice generate asupra lor. Însă calitățile estetice reduse
datorită aspectului texturii suprafeței obținut după prelucrare, finisare și lustruire au condus la
insuccesul de a fi ales ca o soluție convenabilă în acest sens.
În cadrul restaurării directe a dinților frontali,atât din punct de vedere estetic cât și
biologic,materialele compozite cele mai performante care pot fi utilizate sunt cele cu
microumplutură-„microfill”.
Acestea conțin microparticule sferice distribuite omogen, uniforme care conferă o
bună rezistență la uzură normală în condiții de abraziune/eroziune. Astfel acest tip de
restaurare impune o rezistență împotriva formării plăcii bacteriene și permite posibilitatea
unei igiene orale eficiente.
Principalul impediment, însă, al acestor tip de rășini compozite îl reprezintă rezistența
scăzută la uzura accentuată în special prin atriție, ori la fractură. Acest lucru face ca folosirea
lor sa fie limitată în zonele expuse la forțe ocluzale ridicate.
Următoarele materiale menite să rezolve acest impediment, datorită comportamentului
superior în timpul solicitărilor mecanice, au fost cele micro-hibride cu o rezistență înaltă la
compresiune ori fractură.
Particulele din acest tip de material au între 0,4-35 microni ceea ce-i conferă o bună
manevrabilitate, dar nu permit o lustruire și prelucrare a suprafeței astfel încât să se poată
obține texura și luciul asemănătoare smalțului natural.
De aceea, deși sunt net superioare materialelor cu macro ori microumplutură, aspectul
estetic final nu se poate ridica la nivelul celor cu nanoumplutură. Acesta este foarte util în
reproducerea proprietăților dentinare,ca suport pentru smalț,datorită opacității foarte ridicate.

2.2 Fațete ceramice

Introduse în anii 80, acest tip de fațete erau contraindicate în numeroase situații clinice
datorită limitelor maselor ceramice.
Astăzi acest impediment a fost depășit,iar indicațiile lor s-au extins fulminant, fiind
folosite cu succes în numeroase situații.
Indicații clinice:
- tulburări ușoare de poziție dentară (rotații, versiuni);
- tulburări de formă sau volum (dinți nanici, conici);
- anomalii de structură ale smalțului (distrofii, displazii):
- modificări de formă a arcadelor dentare de gravitate ușoară spre medie;

20
- închiderea unor spații dentare de dimensiuni reduse (treme, diasteme);
- abrazii fiziologice sau patologice;
- fracturi ale dinților frontali în 1/3 medie și incizală;
- discromii unidentare (dinți devitali).
Contraindicații absolute:
- dinți devitali cu prezența simultană a unor restaurări compozite de clasa a treia și a
patra;
- dinți cu modificări grave de poziție (versiuni,gresiuni,rotații)
Contraindicații relative:
- discromii severe ce nu vor putea fi mascate prin fațetare;
- bruxismul;
- dinți cu reconstituiri vechi din compozit pe mai multe fețe ale dintelui;
- dinți cu abrazie avansată a smalțului,în special pe vestibular.

Avantajele fațetelor ceramice:

- fațetele ceramice pot schimba puternic culoarea, forma, lungimea și mărimea dinților;
- sunt folosite ca alternativă a albirii dentare, avantajul lor este acela că nu se colorează,
cum se întâmplă în cazul dinților naturali și obturațiilor, nemaifiind necesară repetarea
procedurii de albire;
- reprezintă și o alternativă a coroanelor artificiale, căci fațetele au o grosime mai mică,
protejând astfel gingia, și necesită o șlefuire superficială, fără scoaterea nervului, așa
cum se întâmplă în cazul coroanelor dentare;
- sunt foarte rezistente, durata acestora de viață este cuprinsă între 7 și 15 ani;
- fațetele dentare rezistă la pete – suprafața fațetelor dentare nu se poate păta. Aceasta
este acoperită cu un strat lichid de ceramică prelucrată la peste 1000 de grade;
- nu necesită, ulterior, întreținere deosebită;
- reprezintă cea mai puțin invazivă procedură dentară din ultimul deceniu, putând fi
realizată prin două metode: - cu sau fără șlefuirea dinților;
- se integrează în structura dinților și sunt foarte rezistente, după ce au fost cimentate;
- fațetele dentare nu au nevoie de o modelare anevoioasă ca în cazul coronițelor;
- datorită stabilității chimice ridicate, a toxicității reduse de țesut și a riscului redus de
sensibilitate sau iritabilitate a gingiilor și datorită suprafeței plane și netede, fațetele
din ceramică reduc placa bacteriană care se formează la nivelul dinților;

21
 - nu necesită perioade de odihnă sau recuperare, pacienții fiind perfect capabili să
continue cu activitățile zilnice imediat după finalizarea procedurii.

Dezavantajele fațetelor ceramice:

 fațetele dentare nu sunt la fel de rezistente precum coroanele dentare și nu sunt
reparabile dacă se fracturează,dar totuși, șansele ca acestea să se deterioreze sunt
foarte mici, mai ales dacă se respectă indicațiile medicului specialist;
 presupun o investiție materială destul de importantă;
 dinții protejați de fațete pot în continuare să se carieze, deci obiceiurile de
igienă orală trebuie să fie urmate în continuare, ca și controlul regulat la fiecare șase
luni pentru o igienizare și un periaj profesional;
 sensibilitatea dinților la cald/rece sau anumite alimente. Acest lucru se
întâmplă datorită unei preparații incorecte a suprafeței dentare. Soluția recomandată
este înlocuirea fațetelor.
Materialele de elecție utilizate pentru realizarea fațetelor sunt compozitul și
ceramica/porțelanul. Ceramica poate fi de mai multe tipuri, cel mai frecvent utilizate fiind
ceramica feldspatică, ceramica leucitică și cea cu disilicat de litiu.
Caracteristicile materialelor din care sunt făcute reprezintă un factor semnificativ care
contribuie la longevitatea și estetica fațetelor.
Fațetele din compozit pot fi realizate într-o singură ședință, de către medic, în cabinet
și aplicate ulterior pe suprafața dentară pregătită corespunzător. De aceea, costul unei astfel de
fațete este mai mic decât al celor din ceramică, nemaifiind necesară intervenția laboratorului
de tehnică dentară.
Însă acest aspect vine și cu o serie de dezavantaje privitoare la estetică, durabilitate și
sănătatea gingiei.
Caracteristicile structurale ale porțelanului permit satisfacerea cerințelor estetice din
zona frontală fără preparea anterioară a dintelui sau, cel mult, una minimală.
Fațeta se plasează pe fața vestibulară a dintelui (dinspre exterior) și pentru a putea fi
fixată acolo, suprafața dintelui va suferi niște modificări. Acestea constau în îndepărtarea unui
strat de smalț minim de 0,5 mm, suficient pentru grosimea fațetei și a adezivului folosit pentru
fixarea porțelanului.
De asemenea, un alt mare avantaj al ceramicii este biocompatibilitatea.
Studiile arată că ceramica reține o cantitate mai mică de placă bacteriană decât dintele
natural, fapt dovedit prin statusul îmbunătățit al gingiei.

22
 Pregătirea suprafeței dentare
Următoarea etapă este reprezentată de pregătirea suprafeței dentare pentru fixarea
adezivă a fațetei.
Grosimea stratului de smalț care va fi frezat depinde de materialul din care a ales
pacientul să i se realizeze fațeta (mai mult pentru compozit și mai puțin pentru ceramică).
Apoi se va lua amprenta dinților preparați,iar aceasta va fi trimisă laboratorului de tehnică
dentară, urmând ca în următoarea ședință să fie aplicate fațetele (în cazul fațetelor din
ceramică). Tehnicianul va realiza modelul din ghips după amprenta primită de la cabinet și pe
baza acesteia va realiza fațetele.
Dacă fațetele vor fi realizate din compozit, atunci medicul le va finaliza direct în
cabinet, în funcție de culoarea dinților vecini, cu ajutorul cheii de culori.
De menționat că nu se poate alege o culoare de o nuanță prea deschisă față de dinții
vecini, întrucât ar exista diferențe notabile între zona restaurată și ceilalți dinți, indiferent de
doleanțele pacientului.
Culoarea fațetei poate fi ajustată în funcție de necesități, cu ajutorul cimentului adeziv
(a coloranților și a opacifianților).
Înainte de aplicarea fațetelor,dintele sau dinții în cauză vor beneficia de curățare prin
periaj profesional și detartraj. Apoi va fi gravat acid pentru a creea microretențiile necesare
unei adeziuni (fixări) dinte-fațetă corespunzătoare.
Se va aplica o mică cantitate de ciment de fixare pe fațetă, iar apoi urmând a se plasa
pe dinte pentru ca ulterior să se poată realiza fotopolimerizarea.Se va verifica adaptarea fațetei
pe dinte și se va îndepărta excesul de ciment.
După eventualele ajustări care trebuiesc realizate, se vor fixa cu adeziv fațetele pe
suprafețele dinților.
Va fi necesară prezentarea pacientului în cabinetul stomatologic pentru un control la
2-4 saptămâni. În care se va verifica stabilitatea fațetelor și starea gingiei din zona respectivă.

Îngrijirea fațetelor ceramice

Nu există indicații speciale de îngrijire a fațetelor, însă o igienă orală bună reprezintă
cheia durabilității acestora. Totuși, se recomandă utilizarea pastelor de dinți fără agenți
abrazivi, precum și un periaj atraumatic pentru a nu periclita structura fațetelor.

23
 2.3 Coroane integral ceramice
Exigențele estetice în zona frontală sunt extreme de ridicate și ele trebuie să se îmbine
cu tendințele actuale ale stomatologiei minim invasive, în care se dorește realizarea unor
modificări estetice și funcționale cu minim de afectare a structurilor dentare.
Coroanele integral ceramice sunt utilizate pentru a reproduce perfect textura,
transluciditatea şi nuanţele naturale ale dinţilor, fiind cea mai buna alegere atunci cand se
doreşte restaurarea dinţilor frontali a căror distrucţie este foarte mare şi când aplicarea
faţetelor ceramice este imposibilă.
Coroanele intergral ceramice reușesc să asigure calitatea estetică și rezistența dinților
naturali. Frezarea computerizată și proiectarea virtuală conferă precizie și o adaptare ideală,
iar noile tehnici de cimentare adezivă oferă o calitate și rezistență deosebită legaturii dintre
coroană și dinte.
Suprastructura este realizată din porțelan (ceramica) de unde și denumirea de
lucrări/coroane integral ceramice.
Coroanele integral ceramice conferă o schimbare esențială a expresiei faciale, acestea
putând fi modelate si nuanțate până în cele mai mici detalii. Deosebirea de dinții naturali este
aproape insesizabilă, iar calitatea și rezistența sunt incontestabile.
Lipsa suportului metalic asigură o estetică superioară și previne numeroasele
neajunsuri ce pot afecta sănătatea pacientului, cum ar fi: reacții alergice la metal sau gustul
metalic resimțit permanent în cavitatea bucală
Durata de viață a unei coroane integral ceramice poate fi la fel de mare ca cea a unui
dinte natural.
Materialele din care se obțin lucrările sunt recunoscute pentru proprietățile deosebite,
precum biocompatibilitatea superioară și rezistența mare la flexiune și duritate.
În funcție de calitatea dinților de suport, acestea pot avea o durată de viață de până la
10-15 ani.
Indicații pentru coroanele integral ceramice:
- restaurări estetice pentru dinții anteriori; 
- cu preponderență la sexul feminin.
Contraindicațiile coroanelor ceramice:
- restaurarea dinților din zona laterală;
- tineri cu varsta până în 20 de ani, sau cei cu camera pulpara mărită;
- bruxism;
- ocluzii adânci acoperite, labiodonte.

24
 Avantajele coroanelor integral ceramice:
- aspect estetic excelent;
- biocompatibilitate;
- coroanele realizate prin sistemul Cerec sunt disponibile intr-o singura vizită la
medicul stomatolog;
- grad de estetică și fizionomie ridicat;
- nuanță coloristică foarte apropiată de cea a dinților naturali.
Dezavantajele coroanelor integral ceramice:
- rezistență mecanică la torsiune este scăzută;
- fragilitatea ceramicii contraindică aceste coroane pentru dinții laterali;
- coroanele integral ceramice sunt mai puțin rezistente decât coroanele de
ceramică pe suport metalic;
- nu toate materialele ceramice se pretează la tehnica de cimentare clasică,unele
necesitând aplicarea bondingului,o tehnică mai pretențioasă și mai puțin
studiată - se realizează cu ajutorul izolării cu diga și sub microscop;
- transluciditatea ceramicii poate fi și un dezavantaj - culoarea coroanei va fi
influențată de culoarea bontului și din acest considerent medicul bontul trebuie
realizat cu mare atenție;
- materialele ceramice foarte rezistente pot avea un efect abraziv pentru dintele
antagonist.
Există o gamă variată de materiale și de tehnici utilizate pentru realizarea coroanelor
integral ceramice, iar alegerea unui anumit tip de coroană trebuie să ia in considerare
rezistența, aspectul estetic, gradul de abrazie al materialului și îndemânarea medicului
stomatolog.
În continuare voi prezenta cele mai des folosite tipuri de ceramică utilizate în practica
curentă:
Ceramica Empress:
- Acest tip de material nu este ceramic propriu-zisă ci are o compoziție asemănătoare cu
cea a sticlei, însă este considerat de către mulți medici stomatologi a avea un aspect
mai asemanator cu cel al dintele natural. Ceramica Empress se prelucrează prin turnare
și nu prin ardere, ca porțelanul Feldspatic, și totodata se prelucrează mai ușor, fiind
considerat un material mai fidel.

25
 Coroane Procera:
- Acest tip de coroane se realizează dintr-un bloc de ceramică frezat, peste care se
adaugă treptat straturi de ceramică arsă.
Avantajele sistemului Procera sunt rezistența crescută și tehnica de cimentare clasică.
Dezavantajul este suportul ceramic opac, ce nu oferă un aspect la fel de natural ca alte
materiale mai translucide.
Coroane Lava:
- Sistemul este asemanator cu Procera, însă suportul ceramic este translucid, fiind
realizat din zirconiu.
Coroane In-Ceram: 
- Ceramica din care se realizează aceste coroane este îmbogățită cu aluminiu foarte dens
și dur. Rezultatul estetic este foarte bun, însă materialul este mai opac decât porțelanul
Feldspatic.
Portelanul Feldspatic: 
- Acesta este porțelanul standard utilizat pentru coroanele integral ceramice și oferă un
rezultat estetic excelent.
Coroane Cerec:
- Aceste coroane se diferențiază prin tehnica de prelucrare: blocul dur de ceramică este
frezat de un computer, chiar in cabinetul medicului stomatolog. Cerec este denumirea
acestei tehnici. Fiind realizate dintr-un singur bloc de ceramică, coroanele de acest tip
nu sunt considerate a fi foarte estetice.
Prepararea dinților din zona frontal în vederea aplicării unei coroane de înveliş integral
ceramic presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
1. Șlefuirea feței vestibulare convex în sens mezio-distal și cervico-incizal;
2. Reducția acestei fețe este de aproximativ 1-1.5 mm;
3. Șlefuirea feței orale se face în doua planuri:
- supracingular cu o convergență ocluzală de 10-22 grade cu treimea cervicală a feței
vestibulare;
- infracingular concav pentru asigurarea spațiului pentru ghidajul anterior.
4. Reducția acestei fețe este de aproximativ 1.2-1.5 mm;
5. Fețele proximale au un unghi de convergență ocluzală de aproximativ 10 grade;
6. Reducția la nivelul muchiei incizale este de aproximativ 1.5-2 mm;
7. Marginea incizală se preferă plată pentru sprijinul ceramicii;

26
 8. Preparația la nivelul pragului:
- shoulder cu unghi intern rotunjit.
- chamfer modificat.
9. Lățimea pragului de circa 1-1.2 mm în funcție de dimensiunea dintelui;
10. Unghiurile și muchiile sunt rotunjite pentru a nu crea tensiuni în materialul ceramic.
Studiile publicate în literatura de specialitate se axează pe studii de rezistență în vitro
și la studii clinice pe diferite intervale de timp.
Toate aceste articole conferă date care susțin o longevitate foarte ridicată a acestor
restaurații în cavitatea orală în condițiile respectării indicațiilor și tehnicilor de lucru optime.
Astfel, rata de success la 15 ani pentru sistemul In-Ceram este de 82.7% și de 98.9% la 7 ani
pentru sistemul de ceramic presată.
O altă statistică realizată pentru toate sistemele integral ceramice,cumulate pe zona
anterioară, indică o rată de success a lucrării de 93.5% la 10 ani și de 78.5% între 15-20 de
ani.
Aceste date inspiră o încredere ridicată,atât asupra pacienților, cât și asupra medicilor,
în alegerea lucrărilor integral ceramice.

27
 CAPITOLUL - III
RESTAURAREA ESTETICĂ A DINŢILOR FRONTALI

3.1 Restaurări directe

3.1.1 Materiale restaurative pe bază de rășini

Exigențele pacienților în materie de estetică s au extins în ultima vreme și la nivelul
zonei laterale a cavității orale. Astfel,după principiul funcția creează organul, și mediul
medical a trebuit să vină cu soluții satisfăcătoare în acest sens, dezvoltând o nouă serie de
materiale restaurative care sa îndeplinească aceste doleanțe.

Compozitele condensabile:
Materialele de obturație propuse ca alternative pentru amalgam au fost cele din
categoria rășinilor diacrilice compozite și a cimenturilor ionomere de sticla.
1. Rășinile compozite prezintă o tehnică de lucru complexă:
- se recomandă izolarea cu digă;
- reconstituirea punctelor de contact în cazul cavităților proximale este dificilă;
- adaptarea marginală deficitară;
- frecvența apariției cariilor secundare este semnificativă;
- acest tip de materiale,ca și amalgamul necesită protecție pulpară cu lineri sau/și
obturații de bază.
Indicațiile rășinilor diacrilice compozite:
- reconstituiri coronare ale grupului de dinți frontal sau lateral cu pierderi de
substanță, fracturi;
- tratamentul distrofiilor și displaziilor coronare ale dinților frontali;
- obturația coronară a dinților devitali;
- tratamentul abraziunii patologice;
- rezolvarea provizorie a unor modificări de culoare a dinților frontali;
- alte utilizari - sigilarea șanțurilor și fosetelor;
- pentru fixarea punților, fațetelor vestibulare, a inlayurilor;
- repararea fațetelor lucrărilor:metalo-acrilice și metalo-ceramice;
- în restaurări protetice provizorii.

28
 2. Cimenturile ionomere de sticla:
- prezintă o tehnică simplă și unele produse au o consistență care permite fularea în
cavitate;
- la ora actuala,însă,indicarea lor se limitează la restaurări provizorii în cazul dinților
laterali permanenți datorită abraziei pe care o suferă în timmp.
Toate aceste materiale au însă două avantaje majore:
- integrare estetică mult superioară amalgamului;
- prepararea conservativă a cavităților.

Compozitele fluide
În general,acest tip de compozite prezintă proprietăți care se adaptează perfect
tehinicilor din cadrul conceptului de stomatologie minim invazivă.
Ne putem referi aici la oburtarea cavităților superficiale sau profunde, dar și la
restaurarea obturațiilor cu adaptare marginală necorespunzătoare. Alte exemple pot fi:
- obturarea leziunilor cervicale superficiale cu margini supragingivale;
- sigilările șanțurilor și fosetelor precum și sigilările extinse.
Toate fiind proceduri în cadrul cărora putem folosi acest tip de materiale.
Compozitele fluide pot fi utilizate și în cazul leziunilor cervicale superficiale, la
readaptarea marginală a unor obturații mai vechi din rășini compozite.
Se poate utiliza Dyract flow (compomer fluid) datorita unui timp de lucru mai
scurt decat al compozitelor, deoarece poate fi utilizat impreuna cu NRC (non rinsing
conditioner).
Faptul ca acest acid organic nu trebuie spălat de pe suprafața smalțului și dentinei
reduce posibilitatea contaminării cavității și marginilor acesteia cu salivă sau sânge.
De asemenea,eliberarea de fluor reduce riscul de demineralizare a zonei din jurul obturației
(un alt deziderat al stomatologiei minim invazive).
Prepararea cavității poate fi realizată cu ajutorul aplicării firului retractor.
Țesutul afectat este îndepărtat realizându-se astfel un bizou atât la nivelul smalțului cât
și la nivelul marginii obturației.
Gravajul acid se poate efectua cu NRC, apoi se îndepărtează firul retractor și se aplică
bondingul.
Ulterior, după polimerizarea acestuia firul este reaplicat în șantul gingival.
Se aplică compomerul fluid la nivelul cavității.
Dupa polimerizare excesul este îndepărtat cu o freză diamantată fină.

29
 Finisarea și lustruirea pot fi efectuate cu ajutorul frezelor speciale până cand se obține
o suprafață netedă și lucioasă,iar limita dintre materialul de reconstituire și smalț nu mai poate
fi decelată.

Compomerii
Compomerii sunt materiale restaurative coronare concepute cu scopul combinării
avantajelor rășinilor compozite cu cele ale cimenturilor ionomere de sticla. Ei sunt formaţi
dintr-o rășină metacrilică carboxilată și sticlă fluoro-alumino-silicat drept umplutură. Nu
trebuie confundați cu cimenturile ionomere modificate cu rășini, care se încadrează lângă
cimenturile ionomere de sticlă, ei fiind bazați pe o matrice rășinică, de aceea, putând fi
definite și drept compozite modificate cu poliacid.
Mod de prezentare:
- Compomerii fac de obicei priză prin fotopolimerizare, prezentându-se in sistem
monocomponent sub formă de pastă ambalată în capsulă sau seringi.
Sunt livrate împreună cu un adeziv sub formă de soluție care se poate prezenta în
sistem mono sau bi-component. Întotdeauna, însă, pentru polimerizarea adezivului
este necesară expunerea la lumină.

Proprietăți:
Manevrabilitatea compomerilor este foarte simplă,ceea ce face din ele să devină
materiale des utilizate. Această proprietate îmbină mai multe caracteristici cum ar
fi :consistența,vâscozitatea. O serie de teste a unor caracteristici precum și satisfacția utilizării
lor clinice ne arată însă ca acestea se comportă mai bine decât compozitele din punct de
vedere al manevrabilității.
Adeziunea compomerilor este foarte bună; daca se folosesc împreună cu agenții lor
adezivi,ei pot fi aplicați fără tradiționala tehnică a demineralizării cu acid orto-fosforic.
Coeficientul de expansiune termică este apropiat de cel al structurilor dentare
coronare,ceea ce înseamnă că legătura compomer - dinte nu va fi supusă unor solicitări mari
în cursul variațiilor termice din cavitatea orală.
Rezistența la compresiune și duritatea prezintă variații destul de mari în funcție de
produsul comercial, dar ultimele generații de compomeri prezintă valori asemenătoare
compozitelor.
Proprietatile estetice sunt bune, apropiindu-se de cele ale rășinilor compozite,
fără,însă a le putea egala.

30
 Eliberează fluor, chiar dacă în cantitate mai mică decât cimenturile ionomere de
sticlă convenționale.
Indicații:
- cavități de clasa a V-a  și eroziuni sau abraziuni cervicale;
- leziuni carioase radiculare;
- obturații pe dinții temporari;
- cavități clasa a-III-a; - obturații provizorii de lungă durată.

3.2 Restaurări indirecte

3.2.1 Incrustațiile

Reprezintă microproteze folosite în restaurări morfologice și funcționale ale

coroanelor dentare afectate de procese carioase sau traumatice.
Microprotezele cu dimensiunile cele mai reduse → confecționate în scopul restabilirii
morfologiei coronare sau utilizate ca elemente de agregare în restaurări protetice conjuncte.

Clasificare incrustațiilor
După materialul din care sunt confecționate:
 metalice;
 acrilice;
 ceramice;
 compozite;
 combinate.
     După aspect:
 Fizionomice;
 Semifizionomice;
 Nefizionomice.
Diferite tipuri de incrustații:
Inlay sau incrustația intracoronară
Retenția se realizează prin încastrarea într-o cavitate preparată astfel încat sa fie
autoretentiva. Cimentul perfectează cooptarea dintre suprafețele cavității și a incrustației,
îmbunătățind astfel retenția, dar mai ales împiedicând percolarea fluidelor.
Onlay sau incrustație extratisulară
În situația în care restaurarea trebuie să asigure protecția țesuturilor restante, prin
acoperirea suprafeței ocluzale, se realizează așa numita incrustație extratisulară sau onlay. 

31
 Cea mai frecventă indicație o constituie leziunile MOD.
Inlay-onlay
 Este o restaurare în care se combină în proporții diferite trasături ale celor două tipuri
de incrustații.
Pinledge-urile
  Sunt incrustații cu crampoane, utilizate ca elemente suplimentare de retenție.
Inlay-ul reprezintă o restaurare indirectă realizată din metal,ceramică sau rășini
composite ce reface structura dentară rezultată în urma unei preparații specifice care
interesează doar relieful negative al dintelui (șanțuri, fosete)
Rezultă astfel că inlay-ul nu asigură protecție pentru cuspizi în mișcările de lateralitale
și propulsie mandibulare.
Onlay-ul este o restaurare indirectă realizată din materiale biocompatibile, care
substituie, cel mai adesea, vârfurile cuspizilor astfel încât să mențină sau să refacă
dimensiunea vertical de ocluzie.
Totodată reface cavitatea rezultată în urma unei preparații specifice care interesează
atât relieful negativ, cât și cel pozitiv al dintelui (cuspizi, suprafețe ocluzale).

Avantajele incrustatiilor:
- permit o economie de substanță dentară;
- permit refacerea morfologiei și funcției dentare;
- nu colorează țesuturile;
- uzura și deformare minimă;
- protecția cuspizilor periclitați;
- caracteristici mecanice și fizice excelente;
- cențin dimensiunea verticală de ocluzie.

Dezavantajele incrustațiilor:
- exigența în execuția clinico-tehnică;
- cost ridicat;
- timp de lucru prelungit deoarece implică minim două ședințe de tratament.

Indicații:
- în leziuni coronare reduse care nu impun acoperire coronară;
- la pacienți cariorezistenți și igienă buco-dentară satisfacătoare;
- la dinții laterali;
- la dinții vitali cu coroane de înălțime medie;

32
 - în tratamentul disfuncției ocluzale;
- şine de imobilizare in parodontopatii;
- sprijin pentru protezele scheletate;
- elemente de agregare – inlay in inlay;
- pentru fixare în tehnica adezivă.
- ca elemente de echilibrare ocluzală;
- ca elemente imobilizatoare în cazul dinților parodontotici (mobilitate grad 1
sau 2);
- ca elemente preprotetice,folosite drept suport al protezei parțiale scheletate.

Contraindicații:
- în leziuni intinse;
- dinți devitali;
- pacienți ce au cariorezistența scăzută și igienă deficitară;
- dinți rotați;
- în edentații întinse ca elemente de agregare;
- în ocluzii nefuncționale;
- la adolescenți (risc de deschidere al camerei pulpare).

Fig. 23 Reprezentare grafică a incrustaţiilor dentare.

Obiective în prepararea cavităților pentru incrustații:

- oprirea evoluției afecțiunii;
- realizarea unei cavități care să permită inserția și dezinserția piesei protetice;
- incrustația să fie stabilă față de forțele de masticație;
- să nu pericliteze integritatea țesuturilor dentare și a dinților vecini;
- cavitatea să fie neretentivă în axul de inserție și retentivă în restul;
- cavitatea se prepară cu pereții ușor divergenți aproximativ 2-4 grade;

33
 - cu cat divergența e mai mare,pereții trebuie să fie mai lungi pentru că raportul
este dat de fricțiunea dintre peretele cavității și incrustație;
- axa de inserție a incrustației să fie perpendiculară pe planul cavității care la
rândul lui să fie paralel cu planul de ocluzie;
- pragul gingival să fie orizontal și paralel cu planul de ocluzie;
- toate muchiile marginale trebuiesc bizotate.

Timpii de pregătire ai cavității:

- deschiderea cavității și lărgirea orificiului cu freze diamantate cilindrice sau
globulare;
- exereza dentinei alterate (ramolite) până la dentină sănătoasa – „strigătul
dentinar”;
- extensia preventivă – înglobarea fisurilor și fosetelor învecinate,ce intră în
categoria zonelor de risc; întinderea pănâ pe pantele cuspidiene supuse
autocurățirii și curățirii artificiale;
- asigurarea retenției;
- asigurarea rezistenței – sa nu existe pereți subțiri sau prisme nesusținute;
- finisarea marginilor cavității – bizotarea cu freze cilindrice fisura in unghi de
45 de grade (incrustații) sau 35 de grade (la obturatii);
- verificarea cavității;
- uscare și degresare.

Accidente și complicații după aplicarea inlay-urilor:

Caria secundară. Cauze:

- indicație greșită-carioreceptivitate,igienă orală deficitară;
- lipsa extensiei preventive;
- contracții ale machetei;
- contracții la turnare,prelucrare neglijentă;
- margini fragile,afractuoase;
- bizotare incorectă.
Decimentarea. Cauze:
- pereți verticali mult divergenți;
- planșeu concav al cavităților de clasa întâi;
- pereții pulpari și gingivali înclinați înafară,la cavitățile de clasa a doua;

34
 - retenție ocluzală ineficientă sau fracturarea acesteia în cazul inlay-urilor
ocluzo-proximale;
- cimentare defectuoasă.
Fractura dintelui. Cauze:
- pereți subțiri;
- pereți mult verticali;
- cuspizi neprotejați.
Modificări pulpare. Cauze:
- coafaje nereușite;
- șlefuiri incorecte.

Prepararea cavitatilor pentru inlay:

Cavitatea de clasa I:
- pereții se prepară ușor divergenți (2-4°), cu o lungime corespunzătoare a pereților
cavității;
- axa de inserție trebuie să fie perpendiculară pe planșeul cavității,
- planșeul cavității trebuie să fie plan,orizontal și paralel cu suprafața ocluzală;
- marginile se bizotează în unghi de 45°.

Cavitatea de clasa a II-a:

- cavitate compusă: cea mai frecventă,cu o porțiune verticală proximală și o porțiune
ocluzală orizontală:
- cavitatea orizontală se prepară la fel ca cele de clasa I;
- forma retenției ocluzale este dată de desenul ocluzal – Y, T, F, coadă de rândunică;
- cavitatea orizontală este legată de cea verticală prin istm, care trebuie sa fie 1/3 din
diametrul ocluzal;
- cavitatea verticală este delimitată de doi pereți verticali (Vestibular si Oral),care sunt
divergenți spre ocluzal și spre proximal;
- dimensiunea cavității verticale este dată de dimensiunea procesului carios;
- peretele gingival al cavității trebuie sa fie orizontal sau ușor înclinat spre peretele
parapulpar;
- se bizotează unghiul de întâlnire dintre peretele pulpar și cel parapulpar.

Cavitatea de clasa a V-a:

- la incrustații: reniformă,iar baza cavității convexă,cu un unghi ușor obtuz;

35
- pereții ocluzali și marginali sa fie paraleli;
- pentru o bună retenție cavitatea trebuie sa fie cât mai adâncă și divergența cât mai
redusă a pereților ocluzal și cervical;
- puțuri parapulpare la extremități.

36