Tratamentele

Cap. 12 protetice fixe şi

estetica dentară
Ş.L. Dr. Anca Frăţilă

Nu vom insista în cadrul acestui capitol asupra detaliilor referitoare la etapele de

tratament şi tehnica de confecţionare a restaurărilor protetice fixe, acestea fiind studiate
în cadrul disciplinelor de specialitate.
Medicul dentist, impulsionat de nevoia de înfrumuseţare a oamenilor şi de
performanţele noilor tehnici şi tehnologii, nu poate ocoli perceptele estetice pe care
trebuie să le cunoască şi să le utilizeze în beneficiul pacienţilor săi.
Profesia de medic dentist este legată de cea de artist, neputând fi realizată o
restaurare estetică a armoniei faciale generale, fără să ţinem seama de realizarea unei
armonii plăcute a zâmbetului pacientului, prin crearea unei proporţii între diferitele
elemente estetice, în concordanţă cu principiile de bază în restaurarea protetică.
Clinic, sub aspect estetic, scopul final este ca restaurările protetice să pară cât mai
naturale, nefiind de dorit sesizarea substituenţilor artificiali.
Asistenţa stomatologică protetică este de foarte multe ori condiţionată de
posibilităţiile financiare ale pacienţilor, decizia pacientului putând fi influenţată de
preţul de cost al tratamentului.
Medicul are obligaţia de a comunica laboratorului de tehnică dentară toate
detaliile privitoare la estetica viitoarei lucrări protetice, iar nerespectarea acestor
instrucţiuni presupune refacerea piesei protetice. Comunicarea incorectă, incompletă a
acestor instrucţiuni dă dreptul laboratorului să solicite plata unor despăgubiri. Frecvent
este solicitată prezenţa tehnicianului în cabinetul dentar pentru a lua o decizie de comun
acord şi a evita apariţia unor conflicte precum cele menţionate.
În condiţiile nerespectării şi necunoaşterii unor elemente cărora practicianul
(medicul dentist) nu le acordă importanţa cuvenită, ca urmare a lipsei unei pregătiri
profesionale exigente pot să apară erori şi greşeli medicale constituite în factori iatrogeni
ce pot genera disfuncţionalităţi la nivelul ADM şi generale. O lucrare protetică care nu
se integrează la nivelul sistemului stromatognat, în fizionomia şi personalitatea
pacientului reprezintă un eşec cu consecinţe financiare şi profesionale pentru medic.
In situaţia în care realizarea unui tratament mulţumitor este extrem de dificilă din
considerente care ţin de situaţia clinică sau de gradul de cooperare cu pacientului
(psihicul pacientului), este recomandabil să trimitem pacientul altor colegi care deţin
specializarea necesară şi mijloacele legale pentru rezolvarea terapeutică a acestor cazuri
clinice.
 Principii urmărite în confecţionarea lucrărilor
protetice fixe
Principiul biofuncţional:
Presupune restaurarea morfologiei arcadelor dentare, cu restabilirea funcţiilor
ADM ( funcţia fizionomică, funcţia de masticaţie şi fonetică).
Restaurarea fizionomiei
Presupune realizarea unui aspect cât mai natural, asemănător cu cel al dinţilor
vecini şi în funcţie de vârstă, tipul constituţional şi caracteriologic.
Alegerea formei dinţilor, a dimensiunilor, a culorii, să fie cât mai apropiată de
ceea ce este restant în cavitatea bucală. Se ţine cont de curba vestibulară a arcadelor şi
de curbele de ocluzie.
Gradul de vizibilitate a dinţilor artificiali este dat de gradul de ridicare al buzei.
Prin aplatizarea sau realizarea convexităţii dinţilor, prin artificii coloristice pe
suprafeţele proximale se realizează iluzii optice de spaţiu micşorat sau mărit.
Animarea punţii constă în realizarea unor malpoziţii dentare sau individualizarea
coroanelor.
Spaţiul protetic modificat în sens orizontal, presupune şi impune problema
reîmpărţirii fizionomice. Din punct de vedere fizionomic ne interesează elementul
mezial, ceilalţi dinţi se pot reduce în dimensiune în funcţie de spaţiul edentat.
Dacă dinţii stâlpi au înălţime redusă şi spaţiul protetic între creastă şi planul de
ocluzie este micşorat, se intervine prin gingivo-alveoloplastie asupra dinţilor stâlpi şi
plastie de creastă la nivelul crestei edentate.
Există situaţii în care alături de pierderile de substanţă dentară avem şi pierderi de
ţesuturi moi, se face un colet artificial ce apare ca o prelungire a rădăcinii sau o
completare a lipsei de substanţă cu acrilat roz până la limita dată de ridicarea buzei.
Reducerea dimensiunii în sens vertical a spaţiului edentat se rezolvă prin contact
în semişa la maxilar, contact punctiform sau semişa la mandibulă al corpului de punte cu
creasta (1).
Realizarea unor restaurări protetice estetice, presupune o analiza obiectivă a
principiilor ILUMINARII, CULORII, FORMEI pentru a creea iluzia optică de armoni
(2).
Conform „principiului iluminarii” acuitatea percepţiei depinde de cantitatea de
lumină reflectată de pe suprafaţa unui obiect. Astfel diferenţele mari de contraste dau
impresia unor diferenţe de dimensiune.
Principiul “ liniei “ poate fi utilizat pentru a creea iluzia unui dinte mai lung sau
mai scurt. Liniile verticale dau senzaţia de alungire iar liniile orizontale accentuează
lăţimea. Iluzia optică de verticalitate: doua segmente de dreaptă egale perpendiculare
una peste cealalta, linia verticală va părea mai înaltă ca linia ortizontală.
Modificarea percepţiei mărimii şi formei unui dinte se poate face aplicând
principiului “ iluminării” şi al “liniei “.
Elemente de estetică dentară ce urmăresc îmbunătăţirea aspectului fizionomic (1):
 pe suprafaţa vestibulară culoarea va fi gradată - mai închisă la colet (gălbuie)
şi alb transparent (deschis) spre incizal. Faţa vestibulară poate fi împărţită în
trei zone (cervical, mijlociu, incizal) a căror lăţime şi poziţionare este diferită
la diferiţi dinţi. Alţi autori fac împărţirea în 9 cadrane şi definesc culoarea
 pentru fiecare cadran rezultând o hartă a culorilor pe suprafaţa vestibulară;
 dacă faţa vestibulară este plană dinţii par mai voluminoşi - indicat la bărbaţi
pentru că exprimă agresivitate; la femei convexităţile pronunţate şi unghiurile
rotunjite exprimă feminitatea şi afectivitatea;
 dinţii par mai lungi dacă ambrazurile incizale sunt mai pronunţate şi dacă au
şanţuri verticale pe faţa vestibulară; liniile verticale, sub forma unor şanţuri de
dezvoltare accentuate, liniile hipoplazice accentuează lungimea; liniile
orizontale, sub forma unor coloraţii cervicale, sau marginile incizale lungii şi
drepte accentuează lăţimea;
 există o concepţie dento-somatică ce stabileşte relaţii între forma dinţilor şi
cea a corpului, sau concepţia dento-somatico-facială - exemplu un incisiv
central dreptunghiular indică o faţă dreptunghiulară şi un aspect longilin al
corpului. Un incisiv central pătrat indică un corp prezentabil şi o faţă pătrată
(tip digestiv). Formele ovoide sau triunghiulare indică un corp şi o faţă
respectivă. Există o simetrie şi o egalitate între cei doi incisivi centrali;
 se pot face artificii pe suprafaţa vestibulară ca microdepresiuni lustruite pentru
a nu fi placofile sau se fac faţete de reflexie, se pot face fisuri colorate în
maroniu, fumuriu, feţe cretoase, colorări cervicale şi simulări de obturaţii.
Important este ca culoarea să nu fie tranşantă, netă, limitele să se interfereze,
să nu fie trecere liniară bruscă ci progresiv.
 la ceramică colorarea "este muncă de artist".
Principiul biomecanic
Urmăreşte asigurarea următoarelor obiective: asigurarea rezistenţei fizico-
chimice optime a piesei protetice; concepţia clinico-tehnică de realizare a punţii dentare;
posibilitatea inserţiei punţii dentare; stabilitatea punţii pe dinţii stâlpi (1, 3) .
Rezistenţa chimică
În cavitatea bucală există o agresivitate marcată prin variaţii de pH bucal şi
galvanismul bucal, de aceea puntea trebuie să fie pasivă chimic şi trebuie evitat
galvanismul bucal. Procesele de oxidare la nivel bucal a materialelor de restaurare
determină, în general, modificări importante de culoare a lucrărilor sau ţesuturilor
dentare şi gingivale. În astfel de situaţii sunt frecvente i iritaţiile gingivale chimice.
Principiul profilactic
Principiul profilactic este cuprins în celelalte două principii, urmarindu-se să nu
se aducă prejudicii imediate sau tardive stării de sănătate a ţesuturilor şi organelor cu
care se vine în contact, să nu se influenţeze nefavorabil funcţionalitatea ADM şi a
întregului organism.
Protecţia vitalităţii pulpei dentare
Se realizează prin economie de ţesuturi dentare în realizarea preparaţiilor, de
aceea apelăm şi la tratamentul ortodontic preprotetic.
Protecţia parodonţiului
În sesul protecţiei reciproce, o restaurare incorectă duce la apariţia inflamaţiei
parodontale, iar un parodonţiu afectat anterior tratamentului, compromite o lucrare
protetică perfectă din punct de vedere clinico-tehnic. Afectarea parodonţiului marginal
poate exista înainte de actul terapeutic sau să apară în cursul actului protetic şi poate
duce la inflamarea gingivală (papilită, gingivită) acompaniată de durere, sângerări,
hipertrofii, hiperplazii gingivale, pungi gingivale, retracţia, mobilitatea dinţilor.
Nu se efectuază tratament protetic dacă nu s-a efectuat tratament parodontal care
să determine o reactivitate bună tisulară. Trebuie aşteptată vindecarea leziunilor
parodontale prin cicatrizare, altfel, amprenta va înregistra detalii eronate ale câmpului
protetic.
Elementele de prevenire a parodontopatiilor marginale iatrogene (1):
 tratament parodontal preprotetic corect efectuat şi complex,
 şlefuirea corectă cu instrumente adecvate şi realizara bonturilor cu prag,
 dilatarea şanţului gingival şi amprentarea netraumatizantă,
 confecţionarea piesei protetice din materiale de calitate, bine prelucrate şi
finisate,
 adaptarea axială şi transversală corectă la structurile dentare,
 plasarea marginilor microprotezei, cele mai favorabile sunt cele
supragingivale, plasarea subgingivală trebuie să fie max. 0,5 mm,
 modelarea convexităţilor vestibulare şi orale funcţionale,
 realizarea punctelor sau suprafeţelor de contact, asigurarea locului pentru
papila interdentară la nivelul zonei de unire a microprotezei cu corpul de
punte, de asemenea asigurarea spaţiului pentru papilă între microprotezele
alăturate - spaţiul se obţine prin şlefuirea corectă a bontului,
 îndepărtarea surplusului de ciment după cimentare.
Prevenirea disfuncţiilor ocluzale
Lucrarea protetică trebuie să respecte principiile şi criteriile ocluziei funcţionale,
să nu existe contacte şi interferenţe premature, să se evite redimensionările verticale de
ocluzie (înălţarea ocluziei).
Închiderea unei breşe să nu se facă în condiţiile când arcada antagonistă prezintă
dizarmonii ocluzale, care ar compromite tratamentul.
Este necesară prelucrarea, finisarea şi lustruirea perfectă a feţei ocluzale pentru a
nu prezenta agresivitate la arcada antagonistă.
Masticaţia unilaterală ca urmare a interferenţelor ocluzale produse de restaurărilor
protetice incorecte, duce la inflamaţia cronică a parodonţiului prin absenţa procesului
de autocurăţire şi persistenţa plăcii dentare, abrazia şi denivelarea planului de ocluzie.
Nerefacerea contactelor interdentare proximale favorizează migrarea orizontală a
dinţilor vecini şi verticală a antagoniştilor cu apariţia interferenţelor în cinematica
mandibulară.
Prevenirea iritaţiilor mucoasei gingivale
Reducerea agresivităţii piesei protetice faţă de mucoasă este conferită în primul
rând de calităţile materialului. În general materialele sunt bine suportate cu condiţia unei
bune prelucrări, finisări şi lustruiri. De exemplu acrilatul în fază iniţială este bine
lustruit, apoi se abrazează, devine poros şi placofil; la metale apare bimetalismul. Cele
mai biocompatibile sunt masa ceramică şi aliajul metalic bine lustruit.
Relaţia corpului de punte cu creasta realizează o gradare bioprofilactică şi
igienică în ordine descrescândă: suspendat, punctiform, tangenţial, semişa, şa. Total
contraindicat este corpul de punte intramucos, ce se realizeză după gravarea modelului
sau corpul de punte intraalveolar realizat imediat după extracţie (1).
 Prezicerea esteticii dentare. Elemente şi atitudini profilactico-
curative asupra structurilor parodontale
In prezent atenţia medicilor stomatologi trebuie să se orienteze spre tratamentul
profilactic şi de menţinere a sănătăţii dentare.
Elementele esteticii zâmbetului se referă la: componentele faciale, componentele
dento-faciale, componentele dentare,componenta gingivală şi funcţională. În funcţie de
anatomia individuală şi de poziţia liniei surâsului, ţesuturile gingivale sunt adesea
expuse în timpul zâmbetului şi uneori chiar al vorbirii curente. Evaluarea estetică a
componentelor gingivale ale zâmbetului urmăreşte: starea de sănătate a structurilor
parodontale, înălţimea gingivală, zenitul gingival, linia estetică gingivală.

Figura 12.1 Miracolul surâsului

Erorile de concepţie clinico-tehnică în restaurarea protetică fixă pot genera

disfuncţionalităţi asupra substratului parodontal prin iritaţii directe şi indirecte, ceea ce
impune atenţionarea medicul practician asupra prezenţei elementelor iatrogene protetice
capabile să inducă, întreţină şi să agraveze leziunile parodontale.
Profilaxia parodonţiului marginal superficial
A. Prevenirea retracţiilor gingivale
Dacă ţesuturile gingivale sunt sănătoase şi în timpul preparării dinţiilor nu se
lezează parodonţiul marginal, igiena orală este corect efectuată şi se face control
periodic, după cimentarea lucrării protetice, relaţia marginilor cervicale cu structurile
parodontale va fi corespunzătoare (4 ).
Menţinerea stării de sănătate a parodonţiului marginal înainte de şlefuirea
cervicală şi de amprentare este un principiu evident dar frecvent ignorat din considerente
ergonomice. Starea de troficitate parodontală deficitară impune tratament specific şi
temporizarea tratamentului protetic (2, 5).
Pregătirea preprotetică
Pregătirea preprotetică este necesară, posibilă şi obligatorie la toate cazurile fiind
condiţionată de examinarea temeinică a pacientului şi conceperea raţională a
tratamentului protetic (6).
Pregătirea preprotetică este unul din elementele esenţiale ale succesului
tratamentului prin punţi dentar fiind urmărite: pregătirea psihică a pacientului,
reabilitarea orală (asanarea cavităţii bucale) prin tratament parodontal, odontal, ocluzal,
extracţia dinţilor irecuperabili, ablaţia lucrărilor protetice incorecte, tratamentul
ortodontic şi alte intervenţii chirurgicale. Excizia mucoasei balante de la nivelul crestei
edentate se impune deoarece nu permite obţinerea unei amprente exacte, ceea ce ar
determina iritaţia mucoasei crestei edentate, inflamaţia permanentă a parodonţiului
dinţilor stâlpi şi reducerea înălţimii spaţiului protetic. Îndepărtarea chirurgiucală a
incluziilor osoase (deoarece acutizarea acestora după aplicarea lucrării protetice va
modifica raportul mucoasei crestei edentate cu corpul de punte, după intervenţia
chirurgicală), regularizări de creastă, crearea de spaţiu protetic în urma extracţiei dinţilor
egresaţi fără alveoloplastie (7),.
Vindecarea ţesutului gingival impune temporizarea tratamentul în cazul terapiei
chirurgicale parodontale (8). Intervenţiile chirurgicale asupra parodonţiului (pentru
îndepărtarea pungilor parodontale, alungirea coroanei clinice a dintelui) necesită
temporizarea protezării, aşteptând vindecarea ţesuturilor prin cicatrizare, în vederea
stabilirii poziţiei gingiei pe dinte. Unii specialişti sunt de părere că o perioadă de 6-8
săptămâni este suficientă, alţii susţin ca este necesară o perioadă de 5-6 luni pentru a
obţine stabilitatea gingivală (4). Pacienţii cu gingie subţire si crenelată sunt mai
susceptibili retracţiei gingivale comparativ cu cei cu gingie groasă şi plată.
Instrumentarul rotativ de calitate pentru prepararea limitei cervicale care să nu
lezeze ţesuturile parodontale este esenţială, pentru a evita retracţiile gingivale.
Orice leziune a ţesutului gingival, chiar în cazul gingiei sănătoase, duce la apariţia
inflamaţiei (căldură, roşeaţă, tumefacţie) iar după retrocedarea procesului inflamator
conturul marginii gingivale va fi modificat (8). Vindecarea inserţiei epiteliale după
lezarea în timpul şlefuirii este urmată de retracţia gingivală de aproximativ 0,3-0,5 mm
iar amprenta se recomandă să se efectueze la 4-5 zile de la prepararea dintelui după ce sa
produs cicatrizarea (3). Se recomandă utilizarea instrumentarului rotativ special
conceput pentru marginile cervicale (2).
Atitudinea în faza de amprentare este diferenţiată în funcţie de calitatea ţesutului
gingival (sănătos sau afectat).
Se contraindică ca amprentarea să se facă în aceeaşi şedinţă cu prepararea
bonturilor şi se indică să se realizeze la câteva zile sau ideal la 2-3 săptămâni după
şlefuire (2, 3).
În cazul preparaţiei subgingivale este necesară înregistrarea prin amprentare a
sulcusului gingival, pentru aceasta se impune lărgirea temporară a sulcusului gingival.
Dilatarea cu şnur de bumbac este considerată cu efect traumatizant foarte redus pentru
ţesuturile parodontale (9). Iatrogenia se poate produce şi prin plasarea brutală a firului
subgingival, cu lezarea ligamentului periodontal. Se indică spălarea firului subgingival
cu apă oxigenată din abundenţă înainte de a-l retrage, deoarece studii histologice au
demonstrat că îndepărtarea firului uscat sfâşie epiteliul gingival pornind sângerarea şi
poate cauza retracţii gingivale (4).
Restaurari provizorii de calitate pentru protejarea structurilor dento-parodontale.
Lucrările provizorii trebuie să fie asemănătoare cu conturul coronar normal, să fie
adaptate cervical şi ocluzal, să permită o bună igienă orală, mai ales interdentar, pentru a
contribui la însănătoşirea rapidă a parodonţiului marginal afectat (2, 3, 9).
B. Prevenirea inflamaţiei gingivale
Poziţia marginii cervicale a restăurarilor protetice
O problemă importantă este asocierea inflamaţiei gingivale cronice cu
restaurările protetice cu margini cervicale subgingivale. În 1960 Waerhaug (citat de 10)
în urma studiilor histologice a arătat că marginile subgingivale ale restaurărilor protetice
reprezintă un factor de retenţie pentru placa bacteriană chiar dacă restaurarea este bine
adaptată la structurile dentare. Limita cervicală a microprotezei trebuie plasată
supragingival atunci când situaţia clinică permite acest lucru (2). În restaurările estetice
marginea vestibulară se plasează aproximativ 0,5 mm în interiorul şanţului gingival
pentru a masca joncţiunea dento-protetică, prepararea dintelui dincolo de această limită
va duce la retracţii gingivale (8).
Adaptarea cervicală (axială şi transversală) a restaurărilor protetice la bontul
dentar
Profilaxia parodonţiului marginal este asigurată de microproteze cu margini
cervicale corespunzător adaptate axial şi transversal (9, 11, 12). Profilul limitei
marginale a preparaţiei cu limită exactă (preparaţia cu prag) permite adaptarea corectă a
lucrării protetice. ( 2, 3, 9).
Conturul suprafetelor axiale ale restaurarilor protetice trebuie să respecte
morfologia coroanelor dentare naturale.
Pentru a împiedica dezvoltarea şi retenţia plăcii bacteriene conturul restaurării
trebuie să faciliteze îndepărtarea plăcii evitându-se convexităţile exagerate (2, 8).

Figura 12.2 Conturări incorecte ale coroanelor de înveliş

În conturul restaurărilor protetice se urmăreşte conformarea suprafeţelor

vestibulo-orale, zonelor proximale si profilului de emergenţă.
Conturarea exagerată a restaurărilor este consecinţa preparării insuficiente a
bontului (ceea ce duce la placarea cu material fizionomic exagerată), a neredresării
protetice a dinţilor malpoziţionaţi, sau a nerespectării preparării canelate a dinţilor cu
retracţii gingivale (2).
Profilul de emergenţă drept constituie morfologia fiziologică a dinţilor în
vecinătatea şanţului gingival facilitând accesul mijloacelor de igienizare (2, 8).
Aria de contact proximala dintre microproteze şi dinţii vecini sau altă
microproteză, sau elermentele de agregare şi corpul de punte trebuie să creeze spaţiu
suficient pentru papila interdentară în corelaţie cu forma şi dimensiunea papilei.
Conturul proximal extins în suprafaţă cu suprimarea spaţiului pentru papila interdentară
produce comprimarea până la dispariţia papilei, favorizând evoluţia inflamaţiei
parodontale (14). Impactul alimentar prin nerefacerea corectă a zonei de contact
interdentar creează senzaţie de disconfort, traumatizează mecanic papila interdentară cu
retenţionarea alimentelor în spaţiul interdentar favorizant dezvoltării plăcii bacteriene şi
cu apariţia patologiei specifice „sindromul de sept” (2, 5, 8) (inflamaţia papilelor,
sângerare, senzaţie de presiune, durere iradiantă). Contactul interdentar poate dispare
prin migrarea dinţilor ducând la contacte dento-dentare nefuncţionale generatoare de
traumă ocluzală (2, 15).
În situaţiile clinice cu dinţii stâlpi alăturaţi se obţine profilaxia parodonţiului
marginal dacă se creează spaţiu suficient prin şlefuirea feţelor proximale pentru
realizarea microprotezelor cu pereţii separaţi în treimea cervicală, spaţiul necesar
papilei interdentare. Profilaxia parodonţiului marginal la punţile cu extensie mezială
este obţinută şi se menţine numai dacă se realizează contact strâns cu dintele natural fără
să se producă migrarea orizontală (3).
Materialul protetic
Efectul de retenţie al plăcii bacteriene nu ţine atât de material ci este dependent
de gradul de prelucrare şi finisare, cu respectarea tehnologiei corespunzătoare în
realizarea elementelor de restaurare protetică. După mai mulţi autori iritaţia dată de
materialul protetic se datorează unei tehnologii necorespunzătoare, a unei prelucrări şi
lustruiri defectuoase (3 , 11, 12 , 13).
În urma studiilor, s-a constatat că cel mai bun comportament biologic faţă de
ţesuturile parodontale îl au masele ceramice glazurate, urmate în ordine descrescândă de
aliajele nobile şi seminobile, aliajele inoxidabile şi masele acrilice (2).
Este indicat ca restaurările protetice să fie confecţionate din aliajele unui singur
element metalic, fiindcă două metale produc diferenţa de potenţial în mediu salivar cu
aparitia fenomenelor galvanice.
Marginile microprotezelor trebuie să fie regulate, fără anfractozităţi, iar suprafaţa
(în special în 1\3 cervicală) să fie netedă, fără asperităţi, fisuri, porozităţi. Marginile
cervicale ale restaurărilor să fie rotunjite, iar trecerea de la metal la materialul
fizionomic să se fac lin, neted pentru a nu reţine placa bacteriană.
Competenţa profesională a tehnicianului dentar depinde de manualitatea, simţul
vizual, cunoştinţele teoretice, exerciţiul practic, conştiinţa si meticulozitatea acestuia (3).
Rezultate clinice bune se pot obţine doar prin realizarea unor restaurări calitativ
superioare ceea ce condiţionează alegerea unui tehnician dentar capabil, pregătit
corespunzător şi cu dotare tehnică calitativă. Prognosticul depinde de rezultatul
activităţii complexului medic dentist-tehnician dentar.
Profilaxia parodonţiului profund şi a disfuncţiei ocluzale
Profilaxia afectării parodonţiului profund se obţine când sunt corelaţi următorii
factori (3): conceperea raţională a punţii dentare (alegerea numărul dinţilor stâlpi şi
repartizarea topografică), care defineşte posibilitatea restaurării prin punte şi
longevitatea tratamentului; respectarea principiilor ocluziei funcţionale în modelarea
reliefului ocluzal al lucrării protetice; solicitarea în masticaţie (timpul de masticaţie si
valoarea presiunilor ocluzale) să nu prezinte modificări evidente; asigurarea inserţiei
lucrării protetice prin prepararea dinţilor stâlpi paraleli întrucât introducerea forţată pe
câmpul protetic, printr-o presiune mare, constituie un factor favorabil îmbolnăvirii
parodonţiului profund prin ruperea pachetului vasculo-nervos de la nivelul apexului
unui dinte stâlp.
Bibliografie
1. Fratila A., Boitor C.,Stanciu L.,Sebesan V., Edentatia partiala si tratamentul prin
proteze pluridentare fixe, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2009;
2. Bratu D., Nussbaum R., Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe, ed. III, Ed.
Med. Bucureşti, 2006;
3. Rândaşu I., Stanciu L., Restaurări protetice dentare fixe, Meteor Press, 2006;
4. Donovan T.E. & George C., Metal-ceramic and all-ceramic crowns: the critical
importance of soft tissue management, Periodontology 2000, 2001; 27,pag. 121-
130;
5. Popa S., Protetică Dentară, vol. I., Ed. Medicală, 2001;
6. Ieremia L., Chirilă Bălaş M., Gerontognatoprotetică, Ed. University Press Tg.
Mureş, 1999;
7. Ioniţa S., Pregatirea preprotetică în tratamentul edentaţiei cu ajutorul punţilor
dentare, Rev. Stomatologia, 1996;vol XLIII, nr.3-4,pag. 41-48;
8. Mount G. J., Hume W. R., Preservation and restoration of tooth structure, St.
Louis, Mosby, 1998;
9. Popa S., Protetică Dentară, vol. II, Ed. Medicală S.A., 2001;
10. Schatzle M., Lang N.P., Anerud.A., Boysen H., Burgin W., Loe H., The
influence of margins of restorations on the periodontal tissues over 26 years, J
Clin Periodontol 2000; 2001 Munksgaard; 27,pag. 57-64;
11. Debora C., Tabesh Matthews & Moe, Detection of localized tooth-related factors
that predispose to periodontal infections, Periodontology 2000, 2004; vol. 34,
pag. 136-150;
12. Leknes K.N., The influence of anatomic and iatrogenic root surface
characteristics on bacterial colonization and periodontal destruction: a review, J
Periodontol 1997; 68,pag. 507-515;
13. Kent L. Knoernschild and Stephen D. Campbell, College of Dentistry, University
of Illinois at Chicago, Periodontal tissue responses after insertion of artificial
crowns and fixed partial dentures, The Journal of Prosthetic Dentistry 2000; 84;
5, pag. 492-497;
14. Sebeşan V., Sindromul parodontal de neadaptare la acţiunea factorilor iatrogeni,
Ed. Alfabetul, 1996;
15. Popa S., Ocluzia Dentară, Cluj-Napoca,Ed. Dacia, 2004.
 Tratmentele
Cap. 13 protetice mobile
şi mobilizabile
şi estetica dentară
Conf. Dr. Mariana Sabău, Dr. Albertina Sas

Restaurarea edentaţiilor parţiale şi totale prin proteze parţiale mobilizabile sau

totale au în vedere nu doar înlocuirea dinţilor absenţi ci şi corecţia estetică care constă în
restaurarea osului alveolar pierdut.
Această corecţie estetică este influenţată de factori biologici, materiali dar şi
comportamentali:
 Factorii biologici sunt reprezentaţi de înlocuirea dinţilor absenţi de la nivelul
crestelor alveolare,de numărul şi starea dinţilor restanţi la nivelul arcadelor
dentare,de starea ţesuturilor moi înconjurătoare şi a osului alveolar rezidual.
 Factorii comportamentali sunt influenţaţi de profilul psihologic al pacientului,
de percepţia acestuia dar şi de talentul şi profesionalismul medicului.
 Factorii materiali sunt reprezentaţi de judecata estetică privind alegerea culorii,
a formei şi poziţiei dinţilor şi a bazei protezei, a elementelor de retenţie, sprijin
şi stabilizare ale protezelor mobilizabile, precum şi caracteristicile optice ale
materialelor utilizate, în ceea ce priveşte reflectarea culorii.

Consideraţii biologice
Este absolut necesară utilizarea liniilor de ghidaj de la nivelul ţesuturilor moi dar
şi a reperelor osoase în restaurarea protetică a pacienţilor edentaţi total sau subtotal.
Aceste repere sunt deseori semnificativ modificate de afecţiuni parodontale severe,
intervenţii chirurgicale sau deviaţii ale mandibulei.
Reperele pentru stabilirea poziţiei de relaţie centrică (RC), a dimensiunii verticale
de ocluzie (DVO), a nivelului şi înclinaţiei planului de ocluzie, pot fi foarte frecvent
imprecise; în plus absenţa dinţilor naturali elimină posibilitatea comparării directe în
momentul determinării formei şi culorii dinţilor artificiali.
 În cazul absenţei acestor repere se pot extinde anumite limite: aplicarea unei
proteze fixe este limitată uneori de poziţia modificată a dinţilor restanţi, de aspectul
crestei alveolare residuale a breşei edentate, sau de aspectul structurilor înconjurătoare.
Uneori o proteză mobilizabilă sau mobilă poate reabilita estetic un pacient, în situaţii în
care protezarea fixă eşuează.
Starea tegumentului şi a musculaturii care înconjoară cavitatea bucală sunt factori
importanţi în determinarea extinderii corecţiei estetice ce se poate obţine cu ajutorul
protezelor mobilizabile.
Pacienţii cu boli cronice de colagen, rigiditate musculară sau cu piele lipsită de
elasticitate nu pot răspunde corespunzător la eforturile medicului, de a reface forma feţei
şi dimensiunea verticală a etajului inferior. În cazul acestor pacienţi nivelul dimensiunii
verticale de ocluzie şi forma arcadelor dentare artificiale vor fi menţinute la valori
apropiate celei existente.
Determinarea relaţiilor intermaxilare cuprinde:
 Verificarea şabloanelor de ocluzie;
 Determinarea curburii vestibulare a şablonului superior;
 Stabilirea nivelului şi direcţiei planului de ocluzie în regiunea frontală şi
laterală;
 Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior al feţei;
 Determinarea şi înregistrarea relaţiei centrice;
 Stabilirea indicaţiilor necesare alegerii şi montării dinţilor artificiali;
Semnele estetice ale supraevaluării dimensiunii verticale de ocluzie sunt:
 Aspect neplăcut datorat vizibilităţii exagerate a dinţilor. Buzele nu reuşesc să
acopere dinţii decât cu efort.;
 Facies crispat însoţit de zgomot caracteristic de castagnete;
 Tendinţa permanentă de a strâge dinţii pentru a învinge dimensiunea verticală
prea mare.
 Oboseală permanentă a musculaturii datorită utilizării protezelor..
Semnele clinice ale subevaluării dimensiunii verticale de ocluzie:
 Accentuarea şanţurilor peri-şi paralabiale cu apariţia perleşului comisural.
 Vizibilitatea redusă a roşului buzelor.
 Aspect îmbătrânit
 Oboseală în masticaţie prin suprasolicitarea muşchilor ridicători.(1,2)

Consideraţii comportamentale
Cooperarea pacientului este absolut necesară pentru obţinerea succesului estetic şi
funcţional în ceea ce priveşte protezarea mobilizabilă şi mobilă.
Acceptarea psihică a unei proteze totale este necesară şi foarte importantă
deoarece în cazul în care lipseşte, se poate manifesta sub formă de insatisfacţie legată de
estetica protezei.
 Între medic şi pacient se stabileşte o relaţie condiţionată de variabila psihologică
iar din acest punct de vedere pacientul poate fi „dependent de câmp” sau „independent
de câmp”.
Pacientul „dependent de câmp” nu poate lua singur decizii, se bazează pe rude sau
pe persoane cunoscute ocazional. Acest pacient doreşte „cam ce au ales ceilaţi pacienţi
care au fost consultaţi” iar ulterior când i se oferă o alternativă, el o va respinge socotind
alegerea medicului inacceptabilă.
Pacientul „independent de câmp” este cooperant, capabil să aleagă în mod raţional
dintre opţiunile disponibile şi acceptă un rezultat satisfăcător.
Pacienţii neurotici care au cerinţe imposibile sau cei incapabili să-şi poată stabiliza
expectaţiile estetice, trebuie priviţi cu multă circumspecţie. În cazul unor pacineţi
nevrotici este foarte importantă decelarea nevrozei încă din primele etape ale
tratamentului. Medicul trebuie să aibă o atitudine înţelegătoare dar fermă cu aceşti
pacienţi, care trebuie obligaţi să se conformeze regulilor de bază ale tratamentului.
În situaţiile în care nu se ajunge la nici un fel de înţelegere din partea pacientului
este undicat întreruperea tratamentului într-un mod cât mai elegant.

Consideraţii materiale
Medicii sunt tentaţi să lase pe seama tehnicianului dentar alegerea materialelor din
care vor fi realizate protezele menţionând doar culoarea dinţilor restanţi sau cea solicitată
de pacient. Din păcate informaţiile pe care le poate obţine tehnicianul din examinarea
modelului sunt limitate şi pot conduce la selectarea eronată a dinţilor artificiali.
Ca în cazul tuturor restaurărilor estetice, tratamentele protetice cu lucrări mobile şi
mobilizabile presupun o foarte bună documentare a cazului. Aceste informaţii trebuie
trimise mai departe laboratorului de tehnică dentară pentru a se putea crea o lucrare
concordantă cu asteptările pacientului.
Este recomandabil ca la începutul colaborării cu un nou tehnician dentar şi periodic
cu laboratoarele cu care se colaborează deja să aibă loc discuţii privitoare la modalităţile
de colaborare, informaţiile tehnice necesare laboratorului, posibilităţile tehnice ale
laboratorului. Acţionând în acest fel veţi evita neînţelegerile cu colaboratorii şi pierderile
inutile de timp datorate refacerii lucrărilor. Aveţi ocazia să învăţaţi din experienţa
tehnicienilor dentari (cu alţi medici sau chiar cu dumneavoastră), aveţi posibilitatea să vă
reafirmaţi poziţia de lider al echipei de tratament. Atragem atenţia că poziţia de lider al
echipei de tratament presupune fermitate şi hotărâre dar şi motivarea şi încurajarea
colaboratorilor.
Alegerea materialelor folosite pentru realizarea lucrărilor protetice mobile şi
mobilizabile este hotărâtoare în privinţa aspectului estetic al viitoarei lucrări. Trebuie
luate în considerare forma, poziţia, materialul, precum şi caracteristicele genetice şi
familiale ale scheletului facial, forma arcadei, dimensiunea dinţilor restanţi, examinarea
fotografiilor anterioare edentării.

Alegerea şi montarea dinţilor artificiali

 Alegerea dinţilor artificiali în protezarea totală recunoaşte aspecte diferenţiate
după cum este cazul dinţilor frontali, care trebuie să răspundă în primul rând
dezideratelor de ordin estetic şi fonetic, respectiv dinţii laterali,a căror menire principală
este asigurarea unei eficienţe masticatorii rezonabile.
Aspectele estetice ale protezei totale aparţin unui domeniu care combină principii
” artistice” şi „ştiinţifice”. Principiile ştiinţifice se bazează pe studii longitudinale care nu
se concentrează asupra necesităţilor fiecărui pacient, în timp ce componenta artistică este
o paradigmă legată de talentul şi perspicacitatea medicului, combinată cu dorinţele
pacientului.
Alegerea dinţilor în protezarea totală este mai bine percepută dacă se consideră
dinţii anteriori (frontali) şi dinţii laterali (posteriori) separat. Atât dinţii anteriori cât şi cei
posteriori trebuie să se armonizeze anatomic şi funcţional cu structurile sistemului
stomatognat.
Alegerea dinţilor şi montarea lor după criterii estetice necesită, pe lângă
cunoştiinţe de specialitate şi calităţi artistice. Pentru realizarea montării nu există reguli
precise, însă se utilizează echivalenţele şi proporţionalităţile antropometrice. Dinţii
montaţi vor avea aspect plăcut din punct de vedere esteticatunci când sunt aranjaţi
asemănător dinţilor naturali, iar cea mai bună metodă de a realiza acest lucru este de a
observa dinţii naturali şi armonia pe care o realizau aceştia cu celelalte structuri ale
sistemului stomatognat, cu morfologia cranio-facială şi corporală,cu vârsta şi sexul
individului.(3)
Alegerea dinţilor frontali
În alegerea dinţilor frontali, medicul trebuie să ţină seama de mai multe elemente:
mărime, formă, culoare, material. Dimensiunea şi forma dinţilor sunt factori înrudiţi, care
se determină pe baza datelor antropometrice, a criteriilor cunoscute de către medic şi pe
baza studiilor realizate de fabricanţi.
În determinarea aspectului armonios al compoziţiei dentare rolul cel mai important
îl deţin incisivii centrali superiori. În literatura de specialitate sunt citate o serie de
corelaţii între forma incisivului central superior şi forma arcadei, a feţei, a nasului sau
între morfologia incisivului central şi tipul somatic, personalitate, vârstă şi sex.
Lee (2) raportează lăţimea frontalilor superiori la lăţimea nasului. Distanţa care
separă feţele externe ale celor două aripi ale nasului corespunde celei care separă vârful
cuspizilor celor doi canini superior, iar lăţimea incisivului central superior reprezintă 1/4
in această distanţă. Lăţimea incisivului central = lăţimea incisivului lateral + 1/2 din
lăţimea caninului.
Alţi autori raportează lăţimea frontalilor la lăţimea feţei: lăţimea incisivului lateral
= 1/22 din lăţimea feţei. Lăţimea caninului = 1/19 din lăţimea feţei.
Înălţimea dinţilor frontali superiori este aleasă în funcţie de mai mulţi factori, care
influenţează gradul de vizibilitate al dinţilor:
 vârsta pacientului,
 lungimea buzei superioare şi gradul ei de mobilitate,
 gradul de supraocluzie pe care l-a avut pacientul când era dentat.
 O dată cu înaintarea în vârstă, dinţii devin mai scurţi prin uzură. Totodată, tonusul
buzei superioare scade cu vârsta, buza acoperind mai mult dinţii. La persoanele tinere,
când buza este relaxată, se pot vedea 2-3 mm din porţiunea incizală a incisivului central,
în timp ce la persoanele mai în vârstă se poate vedea cel mult 1 mm sau dinţii pot fi
acoperiţi complet de buză.
Teoretic, se alege întâi înălţimea incisivului central superior. Incisivul central
superior trebuie să aibă muchia incizală la nivelul planului de orientare protetică şi
coletul la nivelul „liniei surâsului".
In practică pot apărea situaţii speciale:
 este posibil ca între planul de ocluzie al şablonului şi „linia surâsului" să fie
numai 3-4 mm;
o dacă acest fapt se datorează excursiei limitate a buzei, coletul
dinţilor trebuie plasat la 3-4 mm deasupra marginii libere a buzei
superioare în timpul surâsului;
o dacă dimensiunea verticală e subevaluată, se va redetermina
D.V.O.
 există o distanţă foarte mare între planul de ocluzie şi „linia surâsului". Trebuie
stabilit dacă:
o pacientul avea dinţii foarte lungi;
o există o vizibilitate mare a gingiei în timpul surâsului.
Stabilirea înălţimii dinţilor frontali maxilari se realizează în funcţie de spaţiul
vertical măsurat între poziţia buzei superioare în repaus şi în timpul surâsului.
Există tipare extreme, de ridicare a buzei superioare în timpul surâsului. Astfel că:
 buză superioară imobilă este caracteristică persoanelor taciturne,inexpresive
emoţional care nu-şi expun dinţii iar alegerea formei şi dimensiunii dinţilor
artificiali nu este dificilă la aceşti pacienţi decât dacă aceştia doresc în mod
special anumiţi dinţi
 buză superioară scurtă structural sau un proces alveolar residual mai dezvoltat
sunt caractersitice unor persoane care îşi expun dinţii dar nu în totalitate
(aproximativ 3-4 mm din gingie) iar alegerea dinţilor artificiali la aceste
persoane poate aduce dificultăţi legate de satisfacerea pretenţiilor acestor
pacienţi,mai ales din cauza limitelor anatomice.
În mod obişnuit alegerea dimensiunii dinţilor poate fi determinată prin simpla
măsurare a distanţei dintre planul de orientare ocluzală şi linia surâsului dar din păcate
atunci când se pierde o mare cantitate de os alveolar şi buza superioară se ridică foarte
mult în timpul funcţiilor spaţiul disponibil va face dinţii să pară mai lungi.
Forma dinţilor frontali, evidenţiază faptul că există corelaţii între faţă şi dinţi: o
armonie dento-facială.
În natură cel mai plăcut aspect îl au obiectele care se armonizează cu ansamblul.
Absenţa armoniei determină un contrast,iar un contrast marcat nu este întotdeauna estetic.
De aceea dinţii artificiali nu vor avea un aspect plăcut dacă vor distrage atenţia
privitorului de la observarea ansamblului. Forma dintelui trebuie să se armonizeze cu
forma feţei prin intermediul contururilor :vestibular,mezial, distal şi incizal.
 Aspectul general al unui dinte trebuie să se integreze în aspectul general al feţei
privită din normă frontală. Un dinte privit dinspre mezial sau distal trebuie să se adapteze
profilului feţei.
Existenţa acestei armonii dento-faciale a fost susţinută de diverşi autori din
literatura de specialitate.
Williams atestă existenţa unui raport invers al formei incisivului central superior
cu forma conturului feţei . Tot el a clasificat forma feţei în pătrată, ovoidală şi ascuţită şi
a susţinut existenţa mai multor clase de dinţi artificiali armonizaţi cu forma feţei:
 clasa I: dinţi pătraţi, bine conturaţi;
 clasa a-II-a : dinţi triunghiulari;
 clasa a-III-a: dinţi ovali.
Muzi introduce noţiunea de armonie dento-somato-facială, arătând că forma
incisivilor este corelată şi cu forma generală a corpului. In concepţia lui, indivizii mici de
statură au dinţi mai scurţi şi mai laţi, în timp ce indivizii înalţi cu dinţi lungi şi dreptun-
ghiulari.
Lejoyeux consideră că forma dinţilor anteriori este influenţată constant de mai
mulţi factori:
 arhitectura facială osoasă,
 conturul părţilor moi,
 sexul,
 vârsta,
 tipul constituţional
 personalitatea pacientului.
Grant şi Johnson susţin că vârsta, sexul şi personalitatea sunt factori decisivi în
alegerea formei dinţilor.
 Cu cât pacientul este mai vârstnic, muchia incizală, prin uzură, devine mai
groasă şi dintele pare mai robust.
 La femei dinţii au linii mai blânde şi mai rotunjite, formele feminine fiind
înscrise într-o sferă.
 La bărbaţi dinţii trebuie să confere forţă, vigoare, o oarecare aparenţă de
rigiditate, formele masculine fiind înscrise într-un cub .
 Corelaţia cea mai dificilă este cea cu personalitatea pacientului, întrucât
alegerea dinţilor are un impact foarte mare asupra aspectului său fizic în surâs
şi în vorbire. Fiecare dintre noi are o imagine despre propria persoană care
trebuie menţinută sau ameliorată, în nici un caz deteriorată.
Forma caninului este luată de asemenea în considerare. Caninul este ascuţit la
tineri, la viguroşi, la agresivi; este pătrat la pacienţii robuşti, în vârstă; este rotunjit la
femei, la persoanele blânde.
Culoarea dinţilor frontali constituie factorul cel mai important în alegerea dinţilor,
deoarece armonia culorii este mai importantă decât cea a formelor.
Factorii care influenţează percepţia culorii dinţilor sunt:
  forma arcadei, la o arcadă proeminentă, dinţii frontali maxilari vor părea mai
deschişi la culoare, decât dacă forma arcadei este îngustată, iar dinţii (atât cei
frontali, cât şi cei laterali) vor fi montaţi pe creastă;
 poziţia unghiurilor incizale când marginea incizală a dinţilor frontali superiori
este prea vestibularizată sau, în cazul dinţilor frontali mandibulari, prea
elevată, aceştia vor părea mai deschişi la culoare, datorită faptului că vor
fi prea vizibili în timpul funcţiilor;
 poziţia fiecărui dinte pe arcadă dacă un dinte este lingualizat, el va părea mai
închis la culoare, după cum, un dinte mai vestibularizat va părea mai deschis;
 orientarea în plan vertical a feţelor vestibulare atunci când jumătatea
cervicală a feţei vestibulare a dinţilor maxilari este mai vestibularizată decât
jumătatea incizală, lumina este reflectată în jos, la un nivel inferior faţă de
ochii examinatorului; când jumătatea incizală a dintelui este dispusă mai
vestibular decât jumătatea cervicală, lumina ambientală va fi reflectată spre
ochii examinatorului, astfel că, acelaşi dinte va părea mai deschis la culoare.
 poziţia liniei labiale, o linie labială înaltă, face ca dintele să pară mai deschis
laculoare, mai înalt şi mai mare; linia labială joasă face ca dinţii să pară pară
mai gri, mai închişila culoare şi relativ mici, pacientul putând avea uneori aspect
de edentat;
 sursa de lumină folosită are la rândul ei importanţă la alegerea culorii.(1)
Materialul
Dinţii artificiali sunt confecţionaţi din:
 porţelan
 acrilat.
Atât porţelanul cât şi acrilatul are avantaje şi dezavantaje.
Proprietăţi Acrilat Porţelan
Uzura în timp poate fi rapidă foarte lentă
Fragilitate dur, dar nu crapă fragil, poate crăpa
Uşurinţa uşor de frezat şi mai greu de frezat
prelucrării relustruit şi relustruit
Densitate 1,18 g/m3 2,35 g/cm3

Estetică poate fi excelentă poate fi excelentă

Uşurinţă în uşor de
uşor de individualizat
modificare individualizat
Zgomot în sunet discret la contact sunet ascuţit la
timpul utilizării dinte/dinte contact
 retenţie prin legătura
Retenţia în chimică ce poate fi numai retenţie
baza protezei suplimentată şi prin retenţie mecanică
mecanică
Transmiterea se consideră că transmit se consideră că
forţelor ocluzale forţe reduse transmit toate forţele

Tabel 13.1 Avantajele şi dezavantajele dinţilor din acrilat şi porţelan

(Grant şi Johnson(2))

Poziţia de montare a dinţilor

La montarea dinţilor frontali se va ţine cond de criteriile estetice, criteriile
fonetice. Principiile generale de montare a dinţilor artificiali în special a celor frontali
sunt dominate de raţiuni estetice şi fonetice. De maximă importanţă pentru satisfacerea
acestor deziderate sunt montarea dinţilor artificiali frontali în funcţie de forma arcadei şi
stabilirea unor raporturi interarcadice corecte.
Montarea nu este estetică atunci când dinţii sunt perfecţi, ci atunci când dau
impresia de dinţi naturali. În acest scop, în montarea dinţilor frontali se creează mici
diasteme sau treme, rotaţii în axul lung al dinţilor care ar corespunde dinţilor naturali.
La vârste înaintate, foarte frecvent frontalii suferă o deviere în ax. De aceea se
obţine un rezultat fizionomic foarte bun prin rotarea dinţilor frontali în jurul axului
longitudinal. Dacă se răsucesc marginile distale în afară atunci se lăţeşte faţa vestibulară
fără ca dinţii să fie aşezatţi în afara crestei. Pentru un aspect natural se poate opta pentru
montarea dinţilor la distanţă,alăturaţi sau suprapuşi.
De asemenea folosirea dinţilor frontali cu aspect de obturaţii conferă un aspect mai
natural. Este bine dacă se solicită pacienţilor fotografii din tinereţe în care aceştia râd
pentru a se obţine date concrete privind aspectul şi poziţia dinţilor naturali.
Alegerea şi montarea dinţilor laterali
In alegerea dinţilor laterali se va ţine seama de următoarele elemente: mărimea,
forma, culoarea şi materialul dinţilor.
Mărimea dinţilor laterali
Alegerea dinţilor laterali se face în funcţie de spaţiul disponibil definit de trei
dimensiuni:
 Dimensiunea mezio-distală. Cei doi premolari şi cei doi molari trebuie să se
încadreze în spaţiul dintre faţa distală a caninului şi limita anterioară a
tuberozităţii maxilare (la maxilar), respectiv a tuberculului piriform (la
mandibulă), deoarece nu se montează dinţi pe aceste formaţiuni anatomice .
 Dimensiunea ocluzo-gingivală . Primul premolar trebuie să se armonizeze ca
înălţime cu caninul. Când se lucrează cu dinţii de fabrică, odată aleasă
înălţimea premolarilor practic se aleg şi molarii.
  Dimensiunea vestibulo-linguală va fi aleasă în funcţie de caracteristicile ţesu-
tului de suport, în special de lăţimea crestei edentate mandibulare (creastă lata -
dinţi mai laţi; creastă îngustă - dinţi mai înguşti).
L
ăţi
me
a
din
ţilo
r
late
rali
tre
bui
e
ale
asă
Figura 13.2 Lăţimea dinţilor laterală aleasă în aşa fel încât în în
momentul montării să respecte regula lui Pound. (15) În cazul de faţă este aşa
respectată regula lui Pound (faţa linguală a dinţilor laterali nu depăşeşte o fel
linie care uneşte faţa mezială a caninului cu faţa linguală a tuberculului piri- înc
ât
form)
în
momentul montării lor să poată fi respectate regulile:
 faţa linguală a dinţilor laterali nu trebuie să depăşească verticala ridicată de pe
linia oblică internă .
 faţa linguală a dinţilor laterali nu trebuie să depăşească o linie care uneşte faţa
mezială a caninului cu faţa linguală a tuberculului piriform (regula lui Pound)
Forma dinţilor laterali
Elementul esenţial este alegerea morfologiei ocluzale a dinţilor artificiali. Din
acest punct de vedere, dinţii artificiali se grupează în două clase principale:
 dinţi posteriori anatoformi - au cuspizi cu forme asemănătoare dinţilor naturali
cu pante cuspidiene de 20-30°;
 dinţi posteriori funcţionali (neanatomici) - cu faţa ocluzală plană, deci cu pante
cuspidiene de 0°. Acest tip de dinţi prezintă şanţuri sub nivelul tablei ocluzale
plate.(8)
Feţele proximale, orale şi vestibulare vor fi conturate ca şi cele ale dinţilor
naturali, astfel încât să fie percepute ca atare şi să permită refluarea alimentelor. Ariile de
contact care se
realizează între feţele
proximale vor asigura
continuitatea arcadelor
artificiale.

Figura 13.3 Garnituri de dinţi laterali anatoformi.

 Culoarea dinţilor laterali trebuie să se armonizeze cu nuanţele dinţilor frontali.
Premolarii maxilari sunt aleşi astfel încât să asigure în primul rând funcţia estetică şi în al
doilea rând funcţia masticatorie. Volumul influenţează culoarea dintelui şi din acest
motiv este preferabil să se aleagă pentru premolari o culoare uşor mai deschisă decât a
celorlalţi dinţi laterali dar nu mai deschisă decât a dinţilor frontali.
Materialul
Dinţii din zona laterală pot fi confecţionaţi asemenea dinţilor din zona frontală din
ceramică sau din răşini acrilice. Totuşi dinţii artificiali ceramici în ciuda rezistenţei
crescute la abrazie şi a capacităţii crescute de a secţiona şi tritura alimentele, sunt mai rar
utilizaţi în zona laterală a arcadei datorită posibilităţii limitate a ajustărilor de orice fel.
Indicaţiile folosirii dinţilor din acrilat:
 când spaţiul dintre cele două creste edentate este redus;
 când pacientul este vechi purtător de proteze cu dinţi artificiali din acrilat;
 când ţesuturile de suport sunt deplasabile (câmp protetic moale);
 când relaţia centrică a fost obţinută greu şi se preconizează o echilibrare
ocluzală laborioasă în faza de inserare a protezelor în cavitatea bucală.
Poziţia de montare a dinţilor
La montarea dinţilor laterali se va ţine cont de principiile biomecanice, funcţionale
şi de conservare ale ţesuturilor subiacente protezei.
Montarea dinţilor artificiali laterali va avea ca şi punct de reper planul de orientare
ocluzală şi contactele care se stabilesc între cele două arcade, echilibrate, stabile şi
simultane, curbele de compensaţie fiind adecvate stereotipului masticator.
Montarea dinţilor în vederea obţinerii unui efect estetic favorabil se referă de
obicei la dinţii frontali.Totuşi,şi poziţia orizontală, respectiv verticală a dinţilor laterali
influenţează expresia facială. În cele mai multe situaţii, premolarii maxilari sunt la fel de
importanţi din punct de vedere estetic ca şi incisivii centrali şi laterali maxilari, atunci
când pacientul zâmbeşte sau râde.

Consideraţii estetice asupra bazelor protezelor

mobile şi mobilizabile
Refacerea conturului osos este una din funcţiile bazei protezei cu rol în estetică. O
bază prea groasă poate întide şi ridica buza superioră afectând fizionomia.
Cel mai reuşit aspect estetic şi cea mai reuşită imagine a dinţilor şi bazei protezei
se obţine atunci când în timpul surâsului, dinţii sunt expuşi în întregime, iar cervical se
vede doar vârful papilelor interdentare artificiale. Forma, poziţia şi culoarea bazei
protezei sunt elemente relativ importante în obţinerea unei compoziţii dento-faciale
estetice:
 Textura: în cazul protezelor parţiale mobilizabile, textura trebuie să fie cât
mai asemănătoare cu cea a mucoasei de la nivelul dinţilor naturali adiacenţi.
 Pigmentarea: urmăreşte obţinerea unor nuanţe individualizate, cât mai
apropiate de cele ale mucoasei de la nivelul versantului vestibular al fiecărui
pacient.
  Simularea rădăcinilor: este foarte importantă în zona caninului maxilar, unde, în
urma pierderii dintelui, buza se prăbuşeşte
 cu toate acestea, consideraţiile estetice nu trebuie să pericliteze retenţia şi
stabilitatea protezelor.(3)

Consideraţii estetice privind estetica elementelor de

menţinere, sprijin şi stabilizare
Din punct de vedere estetic se preferă utilizarea culiselor, capselor, barelor cu
călăreţi, telescoapelor, balamalelor în defavoarea croşetelor. Elementele speciale de
sprijin, menţinere şi stabilizare asigură nu numai o estetică superioară ci şi o
funcţionalitate mai bună decât elementele de sprijin, stabilizare şi menţinere
extracoronare (croşetele).
Culisele
 asigură retenţia protezelor prin fricţiunea dintre matrice şi patrice,a căror
deplasare se realizează numai în plan vertical.
 Pot avea pe secţiune formă cilindrică, trapezoidală, dreptunghiulară
 Realizează un sprijin mixt, rigid la protezele terminale şi un sprijin dento-
parodontal la protezele intercalate
 Utilizarea lor impune acoperirea dinţilor care mărginesc breşa edentată, cu
coroane de înveliş de care se solidarizează matricea sau patricea.
Capsele
 Realizează retenţia protezelor prin îmbinarea celor două componente matrice şi
patrice
 Patricea capsei se lipeşte la nivelul capacului unui dispozitiv radicular sau pe
versantul coroanei de înveliş care priveşte spre spaţiul edentat
 Matricea este ataşată de componenta mobilizabilă.
Barele cu călăreţi
 Sunt formate dintr-o parte fixă sub formă de bară lipită la coroanele de înveliş
ale dinţilor care mărginesc edentaţia, sau la dispozitive radiculare cimentate pe
rădăcinile unor dinţi restanţi, şi un jgheab metalic înglobat în şaua protezei
 Cel mai reprezentativ sistem de bară cu călăreţi este sistemul Dolder
Telescoapele
 Utilizează fricţiunea care ia naştere între suprafaţa externă a unor cape
cilindroconice cimentate pe dinţii restanţi şi suprafaţa internă a unor construcţii
protetice(de obicei coroană turnată) care reface morfologia dintelui stâlp care se
fixează în şaua protezei.
Balamalele
 Sunt mecanisme de legătură între componenta dentară şi şaua protezei
terminale, care permite înfundarea limitată a şeii fără a tracţiona dinţii limitanţi
 Indicate la confecţionarea protezelor uniterminale sau biterminale.(4, 5, 9, 10,
11)
 Figura 13.4 Proteză scheletată ancorată cu culise
intracoronare
 BIBLIOGRAFIE

1. Vâlceanu A., Estetica în Medicina Dentară, Editura Brumar 2004, Timişoara;

2. Hutu E.M., Păuna M., Constantinescu M.V., Bondar V., Ţâncu A. M., Edentaţia
totală, Editura Naţional, Bucureşti, 2005;
3. Bratu, D., Ieremia, L., Uram-Ţuculescu, S., Borţun C., Bratu, E., Fabriky, M.,
Goguţă L., Jivănescu A., Leretter, M., Mărcăuţeanu C., Negruţiu M., Pricop M.,
Pricop N., Sabou R., Topală F., Tucicovshi M., Karancsi O. L.: Bazele clinice şi
tehnice ale protezării edentaţiei totale, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003;
4. Grant A., Johnson W., Removable Denture Prosthodontics, Churchill Livingstone,
1992;
5. Lejoyeux J., Prothese complete, Troisieme edition, Tome II, Ed.Maloine, Paris,
1976, pag. 94-95, 101-104, 273-329 ;
6. Lejoyeux J., Traitement de l’edentation total-cours de quatrieme annee,
Ed.Maloine, Paris, 1976 ;
7. Sabău M., Nicolae V., Smarandache A., Dumitra D., Sas A., “Tratamentul
edentaţiei totale:clasic şi modern”, Ed. Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2009;
8. Sabău M., Smarandache A., Sas A., “Fazele clinice şi de laborator ale
tratamentului edentaţiei totale”, Ed. Universităţii „Lucian Blaga”Sibiu, 2009;
9. Nussbaum R., Biriş L., JivănescuI A., Mărcăuţeanu C., Pricop N., Ţîrnea M.,
Edentaţia totală şi tratamentul ei protetic, Ed. Euribit, Timişoara, 1999;
10. Neill D.J., Nairn R.I., Complete denture prosthetics, 3rd Ed., Wright, PSG,
London, 1990;
11. Schreinemakers J., La logique en prothese complete, Ed.G.J.&Tholen N.V.,
Utrecht, 1968.