Componenta facilă și dento-facială a zâmbetului

Componenta facială a zâmbetului

Elementele faciale care intervin în realizarea unui zâmbet estetic sunt:
 simetria feţei
 proporţia feţei;
 forma feţei;
 aspectul profilului.
Simetria feţei
O dezvoltare armonioasă a feţei în plan transversal presupune existenţa unei simetrii
a celor două hemifeţe. Linia de simetrie este definită de:
 Puncte fixe: nasion, pronasale, punctul interincisiv maxilar,
 Puncte mobile: filtrul buzei superioare, punctul interincisiv mandibular şi
gnation.
Ideal aceste puncte sunt pe regăsite pe o dreaptă verticală care face un unghi de 90
de grade cu planul postural orizontal.
Deşi examinarea funţională a structurilor feţei apare separat în prezentările de caz,
în cazul examinării clinice trebuie să se urmărească simultan mai multe direcţii. În timpul
discuţiilor cu pacientul pot fi remarcate o multitudine de probleme estetice precum
abateri de la simetrie în postura statică, în intercuspidare maximă sau în mişcări ale
musculaturii faciale, gradul de vizibilitate a dinţilor, zenitul gingival. Valoarea acestei
examinări este inestimabilă deoarece pacientul acţionează fără constrângerile şi temerile
din timpul tratamentului şi nu deformează răpunsul la solicitările medicului.
Abaterile de la simetria facială ale punctelor mobile pot fi permanente atunci când
poziţia punctelor de referinţă nu se modifică în dinamică sau funcţionale (temporare)
atunci când modificările apar doar în dinamică. Tulburările funcţionale, laterodevierile,
se pot manifesta în poziţie de intercuspidare maximă, deschiderea gurii, zîmbet (cicatrici,
paralizii).
Prezenţa unei uşoare deviaţii a liniei mediene este tolerată, dar dacă la aceste
modificări se adaugă altele aspectul inestetic este evident.
 Glabela

Nazion

Subnazion

Zygion
Gnation
Figura 4.1 Principalele puncte de referinţă ale feţei

Proporţiile feţei
Un aspect deosebit de important, care conferă echilibru şi armonie feţei, este
paralelismul existent, în mod normal, între cele trei linii sau planuri trasate imaginar:
planul bipupilar, planul bicomisural şi planul mentonier.
Planul bipupilar este un plan orizontal, presupus a fi paralel cu planul postural
orizontal. El trece prin mijlocul pupilelor, când persoana priveşte drept-înainte.
Planul bicomisural este vizualizat de linia ce uneşte cele două comisuri labiale, când
gura este închisă. Planul mentonier este dat de tangenta cu contact tisular maxim, la punctul
mentonier cutanat.
Lipsa de paralelism între aceste planuri perturbă echilibrul compoziţiei faciale,
imprimându-i un aspect inestetic.( 1)

c
 Figura 4.2 Planurile orizontale ale feţei, a) planul bipupilar, b) planul bicomisural, c)
planul mentonier.

Prin examen antroplogic se apreciază relaţiile între diferite segmente ale capului şi
feţei. Indicele facial reprezintă raportul dintre înălţimea şi lăţimea maximă a feţei.
Indicele facial N-Gn/Zy-Zy
Unde: N (nazion cutanat) reprezintă punctul median cel mai decliv la nivelul
rădăcinii nasului, Gn (gnation), punctul median cel mai inferior sub bărbie, Zy (zygion),
punctul cel mai proeminent al arcadei zygomatice
Pe baza acestui indice se poate face împărţirea în următoarele tipuri faciale:
 Leptoprosopie, indice peste 80%, faţa este alungită
 Europrosopie, indice sub 80%, faţă lată
 Mezoprosopie, indice 80%(2)
Din perspectivă estetică, o persoană frumoasă prezintă o dezvoltare echilibrată a
celor trei zone sau etaje ale feţei: etajul superior, etajul mijlociu şi etajul inferior; această
situaţie induce o armonie estetică, dimensiunile fiind cuprinse între 55-65 mm.
Faţă de această împărţire pur fizică, cele trei etaje au şi o semnificaţie psihologică;
astfel, etajul superior sugerează o puternică dezvoltare cerebrală şi intelectuală, etajul
mijlociu este asociat cu activitatea socială şi sentimentele, iar etajul inferior, cu activitatea
fizică şi instinctul.
O dată cu înaintarea în vârstă are loc o reducere a înălţimii etajului inferior al feţei
fie ca urmare a proceselor de uzură dentară la nivel ocluzal, fie datorită protezării
necorespunzătoare. Se accentuează astfel aspectul de îmbătrânire, scade tonicitatea
musculară, atrăgând după sine modificarea poziţiei si aspectului buzelor.(1)
Datorită dificultăţilor de stabilire a localizării punctului G (glabela) se foloseşte
frecvent proporţia între NSn şi SnM (43% respectiv57% din NM) (3.)
Evaluarea proporţiilor feţei se face frecvent folosind numărul de aur aplicat asupra
elementelor componente ale feţei. Alt parametru matematic utilizat pentru comparaţii este
şirul lui Fibonacii.
Forma feţei
Este un aspect al examinării faciale care oferă informaţii complexe dar inexacte
asupra caracteristicilor estetice ale faciesului pacientului. Cele mai importante implicaţii
sunt asupra proporţiilor feţei în sens vertical şi transversal.
Aspectul facial al pacienţilor are o componentă hormonală importantă. La copii,
prezenţa unei cantităţi de ţesut adipos în cantitate mai mare şi o structură insuficient
dezvoltată a oaselor faciale favorizează un aspect rotund, fără trăsături accentuate.
În perioada pubertăţii şi în anii următori acesteia structura oaselor se modifică
semnificativ pentru a expune caracteristicile sexuale. Modificarea descrisă la ambele sexe
este cea a osului zigomatic care devine proeminent. Suplimentar, la bărbaţi se accentuază
creşterea mandibulei, unghiul gonion este bine definit, barbia este proeminentă iar oasele
frontale bine conturate. Neîncadrarea în tiparele de crestere controlată de hormonii
sexuali determină o reducere a percepţiei pozitive a unei figuri. O bărbie retrasă la un
barbat poate da senzaţia de persoană slabă, ineficientă. Acest tip de reacţie este una
instinctivă dar ea face parte din ansamblul factorilor (constienţi sau subconştienţi) care
sunt luaţi în considerare în stabilirea valorii estetice ale unei figuri. Revenim asupra ideii
că perceptia estetică a medicului nu este identică cu cea a pacientului, reacţiile
dumneavoastră pot fi total opuse dorinţelor pacientului. Nu uitaţi că trebuie să îndepliniţi
cererile pacientului şi nu să vă face-ţi dumneavoastră pe plac. (4)
Esteticienii diferenţiază forma feţei în şapte forme de bază:
 ovală,
 rotundă,
 pătrată,
 dreptunghiulară,
 romboidală,
 piriformă,
 în formă de inimă, triunghiulară.
Forma ideală, din punct de vedere estetic, este cea ovală; dintre feţele ovale, mai
apreciate sunt cele la care lăţimea reprezintă 3/4 din înălţime. Aceste persoanele au frunte
largă, distanţa dintre ochi este egală cu lăţimea fantei palpebrale, iar cele trei etaje au o
dezvoltare egală.
La feţele de formă rotundă predomină dezvoltarea în sens orizontal, astfel că
raportul înălţine/lăţime este modificat; linia de inserţie a părului şi bărbia sunt rotunjite.
Faţa pătrată este reprezentată de linii drepte, o frunte largă şi un maxilar
proeminent, care se termină cu o bărbie „tăiată drept".
La faţa dreptunghiulară înălţimea feţei este preponderentă faţă de lăţimea feţei, avâd
aspect de faţă lungă şi îngustă.
Faţa sub formă de pară prezintă o strâmtorare în sens orizontal, în zona frunţii, ceea
ce dă impresia de „obraji bucălaţi".
Faţa sub formă de inimă se caracterizează printr-o frunte largă, iar cea romboidală
prezintă o îngustare evidentă, atât în dreptul frunţii, cât şi al bărbiei.
Teoriile moderne, în ceea ce priveşte interrelaţia existentă între forma feţei şi cea a
dinţilor, susţin existenţa unor similitudini de forme între forma de ansamblu a feţei şi cea
a dinţilor din zona frontală, completată cu elemente de personalizare a compoziţiei
dentare(.1)
Profilul feţei
Cele mai importante repere la examinarea din profil a pacientului sunt: poziţia
mentonului, poziţia buzelor, poziţia nasului şi forma mandibulei. Există o multitudine de
modalităţi de analiză a profilului şi seturi de valori standard asociate. Valorile prezentate
sunt valabile sub rezerva existenţei unei variabilităţi semnificative la grupuri
populaţionale diferite de cel care a compus grupul folosit pentru stabilirea acelui standard
(literatura de referinţă fiind scrisă deocamdată în principal în tări cu locuitori cu trăsături
predominant caucaziene).(4) Am ales căteva unghiuri folosite analiza tehnică a profilului
feţei. Ele sunt comune cu cele folosite de chirurgia plastică pentru analiza estetică a
pacientului.
 Unghiul nazo-frontal, notat în figura 4.3 cu a), este format de o tangentă la faţa
dorsală a nasului şi o linie care uneşte punctele nazion şi glabela. Această zonă defineşte
trecerea între etajul superior şi cel mijlociu al feţei. Valorile considerate standard sunt
între 115-135.
Unghiul nazo-mental, notat în figura 4.3 cu b), descrie unghiul dintre o linie care
uneşte nazion cu vârful nasului şi linia ce uneşte punctul pogonion şi vârful nasului. În
mod normal acest unghi este între 120-132 grade. Acest unghi se corelează cu poziţia
nasului, a bărbiei şi a frunţii. Linia nazo-mentală sau planul lui Ricketts permite şi o
poziţionare a buzelor: buza superioară se află la 4 mm iar cea inferioară la 2 mm în
spatele liniei.
Unghiul nazo-labial, notat în figura 4.3 cu c), este construit prin trasarea a două
linii care se întâlnesc în punctul subnazale. Prima linie este construită între punctul
subnazale şi punctul de trecere cutaneo-mucos al buzei superioare. A doua linie este
construită între punctul subnazale şi cel mai anterior punct al columelei nazale. Acest
unghi defineşte relaţia dintre buza superioară şi nas şi se poate modifica în cazul unor
probleme scheletale sau dentare. În mod normal valoarea acestuia este între 90-95 la
bărbaţi şi 95-105 la femei. Acest unghi este în relaţie cu înălţimea pacienţilor, fiind
crescut la pacienţii înalţi şi mai redus la cei mai mici de statură fără însă a ieşii din
domeniul de valori normale.(3).

Figura 4.3 Unghiurile de analiză a

profilului feţei: a) nazo-frontal. b)
nazo-mental, c) nazo-labial

Componenta dento-facială a zâmbetului

 Trecerea dintre aspectul feţei şi cel al dinţilor are loc prin intermediul buzelor.
Aspectul acestora şi comportamentul los în statică şi dinamică formează componenta
dentofacială a zâmbetului.
Buzele
Examenul static al buzelor poate fi făcut conform fişei de mai jos.
groase,
grosime
subţiri
largi
lărgime
strâmte,
înalte,
înălţime
joase
DA
dezvoltare echilibrată (ambele buze să
In repaus NU
fie aproximativ la fel de groase),
privite frontal ……………..
DA
NU
contur simetric faţă de filtrul buzei
……………
….
DA
filtrul buzei se situează pe linia NU
mediană a feţei ……………
…..
La fel ca şi etajele feţei, buzele au o semnificaţie psihologică asociată grosimii
buzelor şi liniei labiale de repaus.
Contribuţia componentei labiale în compoziţia dento-facială estetică se bazează pe
existenţa unei simetrii a buzelor în statică şi dinamică precum şi pe păstrarea unor
paralelisme între linia bicomisurală şi planul bipupilarn planul incisiv.
Simetria zâmbetului se referă la plasarea relativ simetrică a comisurilor bucale în
timpul zâmbetului, în planul vertical al feţei raportat la două linii de referinţă:
 fie raportându-ne la componenta dentară, când se ia ca reper de referinţă
linia mediană interincisivă,
 fie raportându-ne la componenta facială, când reperul este constituit de o
linie mediană centrală care poate sau nu să coincidă cu linia mediană
interineisivă
 în funţie de distanţa de la care se face evaluarea are loc o trecere între cele
două linii de evaluare a simetriei prin mecanismele perspectivei
Poziţionarea planului bicomisural în timpul zâmbetului completează examinarea
dinamicii labiale. Existenţa unui paralelism între planurile orizontale ale feţei poate
ascunde existenţa unei uşoare laterodeviaţii sau asimetrii la nivelul etajului inferior al
feţei.(1)
 Spaţiul interlabial de repaus
Desemnează spaţiul existent între buza superioară şi cea inferioară, atunci când
buzele sunt în repaus, şi are valoarea medie de 1,5 mm. În mod ideal prin acest spaţiu
interlabial devin vizibili dinţii frontali pe o distanţă de circa 1 mm. Dimensiunile acestui
spaţiu depind de:
 sex, mai mare la femei decât la bărbaţi
 lungimea buzei superioare, creste dacă buza superioară este scurtă
 protruzia dentară
 vârstă, înfluenţat de tonicitatea musculară şu abrazii
În general sunt vizibili dinţii frontali maxilari dar există o largă variabilitate
naturală care presupune expunerea dinţilor frontali de pe o arcadă sau de pe ambele
arcade.
Lărgimea fantei labiale
Poziţia comisurilor labiale trebuie să se încadreze între o tangentă verticală la
aripa externă a nasului şi linia verticală mediopupilară. Ideal ele trebuie să fie cât mai
apropiate de tangenta la aripioara nazală.
Abaterile de la aceste poziţionări sunt clasificate ca microstomie sau
macrostomie.
Linia labială a surâsului
Din punct de vedere estetic interesează raportul buzei superioare faţă de conturul
gingival. Se descriu trei poziţii de bază:
 Linia labială înaltă
o dezvăluie dinţii frontali superiori în întregime şi o parte din ţesutul
gingival.
o este caracteristică persoanelor cu protruzie maxilară sau cu tonicitate
musculară crescută
o mai puţin estetică,
 Linia labială medie
o ideală din punct de vedere estetic,
o buza superioară acoperă parţial incisivii maxilari, atingând vârful
papilelor interdentare.
 Linia labială joasă
o acoperă dinţii frontali superiori pe 1/3 sau chiar mai mult din
înălţimea lor,
o poate mascheaza eventualele aspecte inestetice de la acest nivel:
carii, discromii, restaurări defectuoase.
 o poate fi determinată de o inserţie joasă a frenului buzei superioare.

Linia incizală a surâsului sau planul incisiv

Figura 4.4 Linia labială în poziţie medie, ideală, buza superioară atinge vârful papilelor
interdentare şi acoperă parţial dinţii. Linia incizală a surâsului este paralelă cu marginea
superioară a buzei inferioare

Este o linie curbă ipotetică, trasată de-a lungul marginilor incizale ale frontalilor
superiori, care trebuie să coincidă sau să fie paralelă cu curbura marginii superioare a
buzei inferioare.
Teoretic, marginea incizală a centralilor se situează pe aceeaşi linie cu vârful
caninilor, marginea incizală a incisivilor laterali se află într-o poziţie mai ridicată faţă de
această linie. (figura 4.4)
Linia incizală a surâsului poate să fie uşor concavă (inversată) spre superior,
dreaptă, sau uşor convexă. Linia incizală inversată este o situaţie defavorabilă din punct de
vedere estetic.
Lipsa paralelismului între conturul incizal şi marginea superioară a buzei
inferioare este inestetică
Curbura buzei superioare.
Este determinată de poziţia comisurilor bucale faţă de marginea inferioară a buzei
superioare:
 comisuri situate pe aceeaşi linie cu marginea inferioară a buzei superioare şi
atunci buza superioară nu prezintă nici un fel de curbură, fiind dreaptă;
 comisuri poziţionate mai sus decât marginea inferioară a buzei superioare,
situaţie în care buza superioară are curbură ascendentă;
 comisuri situate mai jos de marginea inferioară a buzei superioare, când
buza are o curbură descendentă .
Există situaţii particulare, în care marginile celor două jumătăţi ale buzei
superioare (stângă şi dreaptă) descriu două curburi concave, cu concavitatea în jos.
Din punct de vedere estetic primele două situaţii sunt considerate favorabile, ultimile
având conotaţii mai pesimiste.
 Figura 4.5 Cele patru tipuri de curburi ale buzei superioare
Coridorul bucal şi spaţiul negativ
Coridorul bucal desemnează spaţiul întunecos care apare între mucoasa jugală
şi arcadele dento-alveolare în timpul zâmbetului, râsului. Acest spaţiu este rezultatul
diferenţei între lărgimea zâmbetului şi lărgimea arcului maxilar. Conform Prof. Bratu
spaţiul negativ desemnează spaţiul care se crează între arcadele dentare la deschiderea gurii
în timpul vorbirii, râsului.
Importanţa estetică a acestor două elemente este dată pe de o parte de contrastul pe
care prin prezenţa lor îl conferă dinţilor de pe cele două arcade (mărind indirect
luminozitatea dinţilor) şi pe de altă parte de favorizarea mecanismelor de percepţie a
contururilor de către ochiul uman în mod special la nivelul ambrazurilor incizale.(1, 5)
Ocluzia labială.
Din normă fronatală fanta labială poate fi închisă, deschisă, întredeschisă. Raportul
buzelor poate fi în treaptă pozitivă sau inversată. Fanta labială deschisă este caracteristică
respiratorilor orali care prezintă buze uscate, carii de colet la incisivi, gingivite, facies
alungit, cu narine înguste caracteristice faciesului adenoidian. (2)
Din puct de vedere estetic la examinarea din normă laterală profilul buzei
superioare trebuie să fie înclinat spre exterior. Buza superioară înclinată spre interior şi
un unghi nazolabial cât mai deschis dau un aspect inestetic feţei. Buza inferioară, situată
puţin înapoia celei superioare, are o poziţie uşor rotată spre exterior, datorită contactului
cu marginea incizală a incisivilor superiori.
 Folosind ca reper o linie trastă prin subnazion şi pogonion buzele ar trebui să fie
poziţionate anterior de această linie cu 3,5 mm cea superioară şi 2,2 mm cea inferioară.
Tot această linie poate oferi detalii despre aspectul şanţului mento-labial. (figura 4.6)

Linia
pogonion-
subnazion
Planul „E”

al lui Rickerts

Figura 4.6 reprezentare grafică a celor două planuri de referinţă propuse pentru examinarea din profil
a buzelor: linia pogonion-subnazion respectiv planul E al lui Rickerts (pogonion-pronazion)

Ricketts, bazânduse pe planul său de analiză estetică, (linia nazo-mentonieră

descrisă la analiza din profil a feţei, figura 4.3 b) a propus, o clasificare a dizarmoniilor
labiale în 10 tipuri:
 biprotruzia labială, buzele sunt situate înaintea planului estetic, sau a liniei
de armonie „E", gradul de protruzie labială este determinat de gradul
protruziei dinţilor subiacenţi;
 biretruzia labială, buzele sunt situate în retruzie faţă de planul estetic
„E", îndeosebi cea inferioară, iar nasul şi mentonul devin mai proeminente,
dând adesea aspectul unei îmbătrâniri mai precoce;
 buzele scurte, frecvent întâlnite în anomaliile din clasa IIa/1 Angle,
unde lungimea buzelor este insuficientă, ceea ce face ca dinţii superiori să
fie adesea vizibili;
 contracţia labială, lungimea buzelor este normală, dar protruzia
dentară superioară obligă pacientul la un efort de contracţie pentru a le
apropia una de alta; este însoţită de existenţa unor şanţuri mai accentuate în
zona muşchilor canini;
 contracţia mentonului, mentonul are adesea aspect de coajă de portocală,
fiind manifestarea unei contracţii labiale;
 sugerea buzei inferioare, pacientul îşi plasează buza inferioară
înapoia incisivilor superiori, sugând-o;
 contracţia periorală, este manifestarea frecventă a deglutiţiei infantile,
fiind asociată cu o hipertonie a orbicularului buzelor;
 contracţia şanţului labio-mentonier, are drept consecinţă, de cele mai
multe ori, eversiunea roşului buzei inferioare;
 proversiunea labială superioară, buza superioară este cărnoasă şi
proeminentă, aflându-se în contact cu linia estetică „E" sau chiar depăşind-o;
 eversiunea labială inferioară, buza inferioară este situată înaintea celei
superioare, interesând uneori linia „E" dizormonia, se datorează unei
protruzii dentare inferioare, sau unei retruzii superioare.