Tema: Conceptul de estetică şi cosmetică dentară, dento- gingivală şi dento-

facială.

Planul lecţiei:

1. Estetica dentară. Terminologie.

2. Componentele unui zîmbet: buzele, gingiile, linia mediană.
3. Coridorul bucal.
4. Dinţii şi ambrazurile incizale.
5. Proporţia dimensiunilor dinţilor.

Faţa reprezintă de la 3 la 12 % din suprafaţa corporală a unui adult, conform

cercetărilor chirurgilor plasticieni. Aproximativ aceasta constituie 500 cm2.
Complexitatea elementelor sale depăşeşte orice altă parte a corpului.

Deoarece extremitatea cefalică, respectiv faţa oglindeşte sufletul şi personalitatea

unui om, este destul de dificil de abordat acest domeniu, al corecţiilor anumitor
trăsături.

Mimica feţei este cea care ne completează atunci cînd nu putem exprima anumite
lucruri prin limbaj. O schimbare a „look-ului”, o ridicare a pielii, a privirii, a
sprîncenelor, relaxarea musculaturii faciele pot schimba radical mimica, expresia
feţei. Faciesul (faţa şi expresia sa) au um limbaj specific de comunicare, mult mai
subtilă şi mult mai profundă. Deasemenea faţa este oglinda noastră ca şi caracter,
sănătatea psihică şi fizică, vitalitatea organismului.

1. Estetica dentară. Terminologie.

Estetica stomatologica include o serie de tratamente stomatologice din

arii diferite (protetica dentara, ortodontie, implantologie dentara, chirurgie
orala) si are drept scop imbunatatirea aspectului dentitiei pacientilor de aici
rezultand si acest termen de “terapie interdisciplinara”). In acest sens, se
folosesc mai multe tehnici in estetica stomatologica, ca de exemplu: albirea
dintilor, fatetarea dintilor (fie cu materiale compozite, fie cu fatete dentare
ceramice), remodelare dentara, diverse tratamente ortodontice sau aplicarea
unor implante dentare.

Mai multe decenii in urma,stomatologia era uin mare orientatat pe servicii pe

termen lung privind restaurarea si estetica lucrarii era pe planul doi.Coroanele din
aliaj din aur pe dintii posteriori cat si anteriori erau comune si pacientii acceptau
aceste restaurari in ciuda faptului ca erau neplacute la vedere.Restaurari totale din
aur erau folosite la dintii anteriori,de multe ori aurul din lucrare fiind la
vedere.Lucraruile din aliaj de aur si amalgam erau cele cu durata ceea mai lunga de
viata.

Estetica dentara presupune pe langa reabilitarea morfologica si functionala a

aparatului dento-maxilar, imbunatatirea aspectului fizionomic al pacientului,
utilizand aparatura performanta si materiale de ultima generatie. Obturatiile,
incrustatiile se realizeaza din compozite fotopolimerizabile, ceromeri pe
ceramica ce confera rezistenta si estetica superioara. Lucrarile protetice sunt
realizate din masa ceramica sau metalo-ceramice (incluzand metale nobile) cu
o calitate net superioara altor materiale. Un impact pozitiv in imbunatatirea
esteticii dentare este determinat de albirea dintilor. Tehnica de albire a dintilor
se realizeaza cu ajutorul laserului "laser smile", fiind actualmente modalitatea
cea mai performanta, cu obtinerea unor rezultate de calitate superioara.
Remodelarea si reconturarea gingivala sunt necesare la pacientii carora li se
evidentiaza in mod inestetic gingia superioara, in timpul surasului.

Cand vorbim de fatetare, vorbim defapt de dintii frontali ce pot fi fatetati fie
utilizand materiale compozite, fie cu ajutorul unor fatete ceramice. Fie intr-un
caz, fie in altul, dintele ce urmeaza a fi fatetat necesita o preparare prealabila,
preparare ce consta in indepartarea prin slefuire a stratului de smalt de pe fata
vestibulara. In cazul utilizarii materialelor compozite fatetarea se face intr-o
singura sedinta.

Desi in comparatie cu fateta ceramica, cea din material compozit prezinta

avantajul unui timp relativ scurt de realizare, ea prezinta si o serie de
dezavantaje cum ar fi:

•Instabilitate coloristica si volumetrica in timp

• Imposibilitatea unei finisari asemenea celei ceramice

Se utilizeazã în zona frontalã pentru a restabili factorul estetic, se recurge la

îndepãrtarea minimã de substanţã durã de pe suprafaţa dintelui, dupã care se
v-a realiza o fateţã subţire de aproximativ 0,5 mm grosime. Aceasta se v-a
cimenta pe suprafaţa preparatã anterior. Avantajul acestei tehnici constã în
faptul cã îndepãrtarea de substanţã este minimã, timpul redus de lucru şi o
esteticã de invidiat. Se pot trata dinţi cu fracturi coronare, dinţi coloraţi, dinţi
afectaţi de procese carioase sau uşor malpoziţionaţi.
2. Componentele unui zîmbet: buzele, gingiile, linia mediană.
 Utilizîndu-se criteriile generale de frumuseţe, specialiştii în estetica dentară au
reuşit standartizarea caracteristicile „zîmbetului perfect”, cu toate elementele
componente: buze, zona de gingie fixă şi dinţi. La rîndul lor, fiecare dintre cele trei
elemente principale au cîteva variabile care trebuie analizate.

a. Buze – formă, culoare, textură, simetrie, tonicitate, linia surîsului.

b. Zona gingiei fixe – culoare şi textură, formă şi volum, simetrie, conturul şi

zenitul gingival, papilele gingivale.

c. Dinţii – forma, dimensiunile, proporţiile, proporţia centralilor şi numărul de

aur, gradaţia (dimensiune vertical descrescătoare a dinţilor laterali), liniile
mediane, înclinare axială şi situarea punctelor de contact, marginea liberă
incizală, linia labială inferioară şi coridorul bucal, forma arcadei, txtura
suprafeţelor dentare, culoarea dinţilor.

3. Coridorul bucal.
4. Dinţii şi ambrazurile incizale.
5. Proporţia dimensiunilor dinţilor.
Un zâmbet plăcut poate fi definit drept acela care expune dinţii maxilari în întregime
împreună cu aproximativ 1mm din ţesutul gingival. O gingie vizibilă pe o porţiune de 2-3 mm nu
este considerată nepăcută, în timp ce peste 3mm este considerată neatractivă denumită: “gummy
smile”.
Linia surâsului JOASĂ – motilitatea buzei superioare nu expune mai mult de 75% din dinţii
anteriori;.
Linia surâsului MEDIE – motilitatea buzei expune între 75-100% dinţii anteriori precum şi
papilele gingivale;
Linia surâsului ÎNALTĂ – dinţii anteriori sunt vizualizaţi în totalitate împreună cu o bandeletă
gingivală de diferite dimensiuni.

Lăţimea zâmbetului sau numărul de dinţi vizibili în timpul surâsului.

Vizibilitate medie – 6-8 dinţi (C - PM1)
Vizibilitate mare – 10 dinţi (PM2)
Vizibilitate totală – 12-14 dinţi (M1 – M2)
Coridorul bucal este reprezentat de spaţiul dintre feţele vestibulare ale dinţilor maxilari şi
comisura bucală în timpul surâsului. În cazul în care se realizează o reabilitare protetică este
necesar să se ţină cont de acest spaţiu, în caz contrar aspectul va fi de “gură plină de dinţi”.

MARGINEA INCIZALĂ A GRUPULUI FRONTAL SUPERIOR trebuie să aibă o formă uşor

curbată şi să fie paralelă cu curbura buzei inferioare.
Relaţia dintre cele două curbe variază de la individ la individ:
Marginea incizală nu se află în contact cu marginea superioară a buzei inferioare;
Marginea incizală atinge marginea superioară a buzei inferioare;
Marginea superioară a buzei inferioare acoperă marginea incizală.
Linia incizală ( planul incizal ca porţiune anterioară a planului de ocluzie) trebuie să fie
paralelă cu linia intercomisurală si perpendiculară pe mediana feţei pentru a menţine armonia
facială.
Linia interincizală trebuie să corespundă cu linia mediană a feţei. Linia mediană a feţei
corespunde centrului buzei superioare (mijlocul arcului lui Cupidon), sau mijlocul filtrului
nazal.linia interincizală reprezintă linia ce traversează cele două feţe meziale ale incisivilor
centrali superiori.
Analiza fonetică. Principalele sunete necesare unei analize fonetice sunt:
M (labio-labiale)
F şi V (labio-dentale)
S (linguo-dentale)
Sunetul M evaluează lungimea incizală şi dimensiunea verticală.
Din norma laterală dinţii trebuie să aibă angulaţie corectă, în timpul pronunţării consoanelor F şi
V marginile lor incizale trebuind să atingă partea mucozală a buzei inferioare.
Sunetul S exprimă poziţia dinţilor şi dimensiunea verticală.

Exprimarea fonemei “m”

Exprimarea sunetelor “f” şi “v”
Pronunţarea sunetului “s”

ASPECTUL DINŢILOR
Forma şi conturul. Din studiile realizate diferitele forme şi contururi dentare sunt corelate
invariabil cu sexul, vârsta, integritatea dintelui şi personalitatea pacientului.
Formele de bază sunt reprezentate de :
Dinţi ovoidali
Dinţi triunghiulari
Dinţi dreptunghiulari sau pătraţi
Din punct de vedere al conturului variabilitatea este foarte mare depinzând de aceeaşi factori:
Dinţii persoanelor tinere au marginile tăioase, neuzate, ferme, cu ambrazuri adânci, şi mult
smalţ;Persoanele de sex feminin au ambrazurile mai rotunde şi mai adânci, iar cele de sex
masculin au ambrazurile mai scurte şi mai înguste.Vârful caninului este mai ascuţit la bărbaţi
decât la femei.Raporturile dinte dimensiunile şi forma feţei sunt importante: persoanele mai
scunde şi mai ponderale au dinţii mai scurţi şi de formă pătrată sau triunghiulară, în timp ce
persoanele înalte şi normoponderale au dinţii mai lungi şi mai înguşti formele predominante sunt
de dreptunghi sau cele oval.
CULOAREA ŞI TEXTURA
Privind dentiţia naturală, poate fi observată o diferenţă semnificativă între dinti şi arcade în ceea
ce priveşte culoarea.Incisivii centrali superiori sunt cei mai deschişi dinţi. Incisivii laterali
superiori par a fi la fel de deschişi, de multe ori intensitatea culorii este mai redusă datorită
translucidităţii
Caninii, atât la maxilar cât şi la mandibulă, au cromatica cea mai intensă, aspectul lor fiind mult
mai închis;
Premolarii au in general culoarea incisivilor laterali, mai ales PM1
Culoarea pe care ochiul o percepe este rezultatul reflexiei luminii pe suprafeţele dentare, ea
depinzând defapt de grosimea stratului de smalţ şi de nivelul de saturaţie al dentinei. De
exemplu: grosimea smalţului la nivelul incisivilor centrali superiori variază de la 0,3mm la nivel
cervical până la 1mm în zona incizală.
În zona cervicală, grosimea redusă a smalţului oferă percepţia unei culori mai închise, datorită
saturaţiei cromatice crescute. Pe de altă parte grosimea mare a smalţului oferă o transluciditate
crescută în treimea incizală, acolo unde fenomenele de fluorescenţă şi opalescenţă se combină cu
cele de reflexie totală datorită inclinaţiei muchiei incizale.
La dinţii naturali există caracteristici morfologice ale suprafeţelor cunoscute sub numele de
textură:
Microtextură
Macrotextură
Microtextura se referă la şanţurile foarte fine, predominant orizontale, care se găsesc în mod
obişnuit la dinţii tinerilor. Acestea scad ca număr sau dispar la pacienţii peste 40 ani.
Macrotextura se referă la lobii longitudinali care divid faţa vestibulară a dinţilor într-un număr
de convexităţi şi concavităţi distincte. Macrotextura este bine evidenţiată la persoanele tinere, ea
putând dispea sau se poate reduce considerabil cu vârsta ca rezultat al acţiunii muşchilor
periorali, care produc o eroziune superficilă cu o inevitabilă pierdere a volumului dentar.

MĂRIMEA ŞI PROPORŢIONALITATEA
În numeroasele studii realizate pe dinţi extraşi, autorii au măsurat cu preponderenţă mărimea
incisivilor centrali superiori, găsind o medie a grosimii cuprinsă între 8.3 şi 9.3 mm şi a lungimii
cuprinsă între 10.4-11.2 mm. În timp ce grosimea rămâne constantă, lungimea se modifică
considerabil cu vârsta.
Din punct de vedere al proporţiei, raportul lăţime/lungime trebuie să varieze între 75-80% pentru
un aspect estetic ideal.
Marginea incizală
La adolescenţi, muchia incizală văzută din normă frontal, este zimţată şi mai apoi dispare la
persoanele tinere. Refacerile coronare trebuie să ţină seama de aceste aspecte.
Înclinarea muchiei incizale a incisivului central superior în direcţie bucolinguală permite
formarea unei benzi caracteristice opalescente care îi deosebeşte de cei la care s-a instalat
abraziunea.
Profilul incizal
Faţa vestibulară a incisivului central superior poate fi împărţită în trei segmente: treimea
cervical, treimea medie şi treimea incizală care determină convexitatea acestei suprafeţe văzută
din normă laterală.
Grosimea incisivului central la nivelul joncţiunii dintre treimea mijlocie şi treimea incizală
variază la dentiţia natural de la 2.5 mm (dinte îngust) la 3.3 mm (dinte lat). Cele mai frecvente
erori de restaurare a zonei frontale sunt de supraconturare a profilului incizal datorită unei
slefuiri incomplete a feţei palatinale a dintelui şi care de cele mai multe ori duc la problem
fonatorii sau de acomodare cu noua situaţie protetică.
ASPECTUL PARODONŢIULUI MARGINAL
Aspectul parodonţiului marginal joacă un rol important în estetică, mai ales la pacienţii cu o linie
a surâsului înaltă.
O caracteristică a esteticii gingivale este dată de conturul gingival (gingival margin outline).
Ideal, conturul gingival dat de nivelul cervical al caninilor şi centralilor superiori, trebuie să fie
paralel atât cu muchia incizală cât şi cu curbura buzei inferioare.
Conturul gingival se materializează prin linia gingivală estetică (gingival esthetic line) care este
tangent la coletul caninului şi al incisivului central. Unghiul GAL este format de intersecţia
acestei linii cu mediana maxilarului.
CLASIFICAREA GAL

CLASA I GAL
Unghiul GAL este cuprins între 45°- 90°, IL găsindu-se la acelaşi nivel sau cu 1-2mm sub linia
GAL.

CLASA II GAL
Unghiul GAL este cuprins între 45°- 90°, IL găsindu-se peste linie cu 1-2mm, iar unghiul mezial
acoperă parte din suprafaţa IC.

CLASA III GAL

Unghiul GAL are 90°, linia fiind tangentă la IC,IL, C, sau coletele se găsesc sub linie.

CLASA IV GAL
Unghiul GAL poate fi ascuţit sau obtuz neputând fi asimilat niciuneia dintre celelalte clase.

Variaţii ale aceleiaşi clase pot fi întâlnite la acelaşi pacient.

ATRIŢIA
DEFINIŢIE: Uzura dentară datorată contactelor dento-dentare directe, fără interpoziţia bolului
dentar sau a altor factori externi.
ROL DETERMINANT ETIOLOGIC:
= detaşarea fragmentelor microscopice din zonele externe ale prismelor de smalţ din cauza
presiunilor ocluzale care acţionează ca material abraziv.

Majoritatea autorilor consideră că atriţia este un fenomen fiziologic care se produce la nivelul
marginilor incizale şi proximale, prin exercitarea principalelor funcţii ale aparatului dento-
maxilar.
ROLURILE FUNCŢIONALE ALE ATRIŢIEI:
a. Determină reducerea reliefului ocluzal accentuat, care constituie un factor în retenţia plăcii
bacteriene, prevenind apariţia cariei dentare.
b. Reduce braţul de pârghie extra-alveolar, reprezentat de coroana clinică a dintelui, care în
cursul erupţiei continue, are tendinţa de alungire şi suprasolicitare a parodonţiului profund, la
pacienţii tineri.
c. Reduce gradul de înclinare al pantelor cuspidiene şi ca o consecinţă reduce rezultantele oblice
şi orizontale ale forţelor axiale şi paraxiale, nocive.
GRADUL DE UZURĂ prin atriţie depinde de:
 Forţele exercitate între suprafeţele dentare
 Calitatea ţesuturilor dure dentare
 Durata de acţiune
ASPECT MICROSCOPIC:
Pe suprafaţa dentară supusă atriţiei, la microscopul electronic, apar striaţii paralele fine,
caracteristice, aranjate într-o singură direcţie, în limitele unor faţete care se potrivesc perfect cu
cele ale dinţilor antagonişti ce au la rândul lor striaţii orizontale în acelaşi sens.
Ele se opresc net la limita conturului faţetei, orientarea lor fiind dată de direcţia forţelor ce
produc deplasarea dinţilor.
ASPECT CLINIC:
 Faţetă de uzură cu suprafaţă uşor aplatizată, uşor adâncită şi circumscrisă de margini
netede, bine delimitate.
LOCALIZARE:
 Incizală: apare la frontalii superiori, pe marginea incizală, dar şi pe faţa palatinală;
 Ocluzală: pe dinţii laterali, poate fi corelată cu prezenţa contactelor dento-dentare în
poziţie static sau dinamică în perfectă concordanţă cu relaţiile intermaxilare;
 Interproximală: apare pe suprafeţele proximale în contact ale dinţilor vecini, prin
masticaţie sau bruxism, prin mişcarea lor una spre cealaltă. Examinarea faţetelor de uzură
interproximale la dinţii cu support dento-alveolar intact sugerează că mişcarea este predominant
verticală sau aproape vertical şi nu vestibulo-orală aşa cum s-a crezut iniţial.
DIAGNOSTICUL POZITIV:
Suprafeţe lucioase, bine delimitate pe suprafaţa dentară, care se potrivesc cu ale dinţilor
antagonişti( uneori pot apărea pe suprafeţe aparent imposibile frecării = faţete vestibulare ale
caninilor superiori) prin bruxism.
Apariţia durerilor în ATM, dureri musculare diurne, încleştarea maxilarelor;
Aplicarea unor gutiere nocturne; dacă există contacte dento-dentare active ele apar pe suprafaţa
gutierei ca suprafeţe bine delimitate lucioase.
TRATAMENT:
Pentru pacienţii cu bruxism: aplicarea de gutiere nocturne şi fizioterapie şi psihoterapie neuro-
musculară
Pentru pacienţii cu atriţii severe care modifică aspectul estetic dento-facial se procedează la:
Tratamentul preprotetic: de reechilibrare ocluzală, ortodontic în cazul anomaliilor dentomaxilare
Tratamentul restaurator – restaurări estetice prin tehnici directe sau protetic propriu-
zis( restaurări indirecte)
BRUXISMUL
CARACTERISTICI:
 Ştergerea reliefului ocluzal al dinţilor
 Reducerea înălţimii coronare a dinţilor
 Lărgirea suprafeţelor ocluzale a dinţilor laterali atunci când uzura s-a produs până la
nivelul ecuatorului acestora;
 Inversarea curbei transversal de ocluzie
 Boselarea proceselor alveolare
COMPLICAŢII:
 Fisuri ale smalţului
 Fracturi ale unor restauraţii existente: obturaţii, incrustaţii, lucrări protetice
 Fractura coronară, corono-radiculară, radiculară
 Complicaţii pulpare
 Afectarea curbelor sagitale
 Prabuşirea ocluziei dentare
 Micşorarea etajului inferior al feţei, afectare articulară şi musculară
TEGOZISUL
Teoria “tegoszis” a fost introdusă de Every în 1972. Acesta sugerează că scrâşnitul dinţilor este
un comportament filogenetic care are rolul de a ascuţi dinţii pentru o masticaţie mai eficientă şi
pentru a putea fi folosiţi ca arme.
Pe de o parte abraziunea normală a dinţilor prin alimente va netezi dinţii astfel încât nu vor mai
acţiona efficient ca suprafeţe tăietoare. Pe de altă parte frecarea dinţilor prin bruxism va reascuţi
marginile şi va creşte efectul de “lame tăietoare”.
DEFINIŢIE: Abraziunea dentară este uzura mecanică ireversibilă a substanţei dure dentare, ca
rezultat al fricţiunii cu orice corp abraziv exogen străin dintelui.
CAUZE:
 Alimente dure cu putere abrazivă (covrigi, pesmeţi, fructe şi legume dure)
 Folosirea unor periuţe de dinţi cu peri tari
 Periajul intempestiv
 Pastele de dinţi, pulberi dentifrice cu particule cu granulaţie mare
 Mestecatul tutunului, guma de mestecat, onicofagia, abuzul de scobitori sau dental floss
 Substanţe străine aflate în mod accidental în bolul alimentar (particule de nisip, pietricele,
coji)
 Orice material străin interpus între dinţi: pipa, creioane, pixuri, rama ochelarilor, cuie, ace
etc
 Şlefuirea voluntară a dinţilor la unele populaţii, în scopul unor ritualuri religioase, în
scopuri estetice sau abraziunea la populaţiile din deşert
LOCALIZARE:
• Apare pe suprafeţele dentare implicate în procesele de: apucare, triturare, incizie
• Apare pe suprafeţele dentare supuse periajului intempestiv
În general nu apare selectiv pe o anumită suprafaţă dentară. Sub influenţa bolului alimentar îşi
face apariţia pe toată suprafaţa dentară la nivelul:
• Feţelor ocluzale ale dinţilor laterali pe vârful cuspizilor activi (palatinali la maxilar şi
vestibulari la mandibulă)
• Muchiilor incizale ale frontalilor inferiori
• Feţele palatinale ale ale frontalilor superiori şi uneori pe crestele marginale
• Mai puţin pe feţele vestibulare şi orale ale dinţilor aflate lângă marginea incizală sau
ocluzală.
TIPURI DE ABRAZIUNE:
1. Abraziunea fiziologică, reprezentând pierderea lentă, graduală a ţesutului dentar, rezultat
al contactului dentar doar în timpul masticaţiei şi degluţiţiei.
2. Abraziunea patologică, caracterizată prin pierderea mare de substanţă dură dentară,
neconformă cu vârsta biologică, putând fi însoţită de apariţia unor complicaţii pulpare,
parodontale, articulare. (prezenţa parafuncţiilor, reducerea câmpului masticator prin edentaţii,
flux salivar scăzut, capacitatea abrazivă a unor material restauratoare, calitatea ţesuturilor
dentare).
ASPECT CLINIC – MACROSCOPIC:
• Tendinţa de rotunjire a pantelor cuspidiene, marginilor incizale;
• Aspect denivelat, adâncit, escavat, fără margini bine delimitate şi de profunzimi diferite;
• Formele de abraziune şi localizarea lor sunt determinate de structura smalţului, tipul de
ocluzie, tipul de masticaţie;
Ocluzia: este principalul factor de care depinde repartizarea şi modelul de abraziune: în cazul
unei ocluzii clasa I după Angle, abraziunea va apărea pe suprafeţele ocluzo-vestibulare ale
inferiorilor şi ocluzo-orale ale superiorilor, formând o pantă ocluzală “ad palatum” valabilă de
obicei pentru PM şi M1, panta ocluzală se reduce la neutru pentru M2 şi poate fi negativă pentru
M3.
Se mai întâlneşte o forma clinică de abraziune “ad palatum”, localizată pe faţa palatinală a
dinţilor frontali maxilari. Înălţimea dinţilor nu este modificată, dar se reduce grosimea vestibulo-
orală la nivelul feţei palatinale care prezintă faţete sau concavităţi de uzură cu extensie până spre
colet. Astfel se produce modificarea pantei retro-incisive a ghidajului anterior cu limitarea sau
pierderea acestuia în timp.
Ackermann descrie abraziunea elicoidală localizată la nivelul grupului molar şi interesează
cuspizii vestibulari ai primului molar mandibular, cuspizii orali ai molarului al doilea mandibular
si cuspizii vestibulari ai molarului de minte mandibular, având aspect de elice (helicoidul lui
Ackermann).
Dieta şi modul de viaţă: populaţiile care trăiesc în zonele neindustrializate, care consumă
alimente dure, fibroase, prezintă o abraziune mai extinsă faţă de cele care trăiesc în zonele
urbane industrializate, care consumă alimente rafinate, prelucrate, mai puţin dure.
Vârsta: există o corelaţie strânsă între vârstă şi uzura dentară indiferent de tipul de populaţie. La
tineri abraziunea dentară este mai redusă comparative cu adulţii şi seniorii.
ASPECT MICROSCOPIC:
Suprafeţele dentare abrazate prezintă striuri, zgârieturi orientate aleator, numeroase creste şi
diferite tipuri de escavaţii. Foarte rar aceste striuri pot fi orientate paralel, atunci când materialele
abrasive trec de-a lungul întregii suprafeţe dentare într-o anumită direcţie.
GRADUL DE ABRAZIUNE
Este un indice important din punct de vedere clinico-biologic. Diferitele stadii ale abraziei au
fost clasificate astfel:
 Gradul I – afectează doar stratul de smalţ;
 Gradul II – apar insule de dentină;
 Gradul III – între insulele de dentină apar punţi de unire;
 Gradul IV – dentina apare uniform pe o suprafaţă întinsă, fiind delimitată la exterior de
un inel de smalţ;
 Gradul V – deschiderea camerei pulpare.
CLASIFICAREA PARAFUNCŢIILOR
1. De stress
2. Datorită obiceiurilor vicioase
3. De natură endogenă
a. hipocalcemii,
b. epilepsie,
c. bulimie
4. De cauză periferică ocluzală (în scopul abraziunii compensatorii a unei interferenţe
premature).
CARACTERISTICI:
 Ştergerea reliefului ocluzal al dinţilor
 Reducerea înălţimii coronare a dinţilor
 Lărgirea suprafeţelor ocluzale a dinţilor laterali atunci când uzura s-a produs până la
nivelul ecuatorului acestora;
 Inversarea curbei transversal de ocluzie
 Boselarea proceselor alveolare
COMPLICAŢII:
 Fisuri ale smalţului
 Fracturi ale unor restauraţii existente: obturaţii, incrustaţii, lucrări protetice
 Fractura coronară, corono-radiculară, radiculară
 Complicaţii pulpare
 Afectarea curbelor sagitale
 Prabuşirea ocluziei dentare
 Micşorarea etajului inferior al feţei, afectare articulară şi musculară
LEZIUNILE SAU LACUNELE CUNEIFORME
DEFINIŢIE: leziuni cervicale necarioase
TERMINOLOGIE:
A. Leziuni cervicale idiopatice sau ABFRACŢII (după Gripo)
B. Leziuni cervicale induse de stress (Lee şi Eakle)
LOCALIZARE:
 Frecvent la nivelul incisivilor şi caninilor
 Apar şi la laterali
ETIOLOGIE:
 Etiologie controversată între cercetători
 Etiologie plurifactorială: stress, factori iatrogenic, micromorfologia şi microecologia
regiunii cervicale, trauma ocluzală
Caracterul unic al acestor leziuni, aspectul lor asemănător unei pene ascuţite şi localizarea lor
frecvent subgingivală, nu pot fi explicate complet de nici unul din factorii de mai sus.
Coroana dentară este acoperită de smalţ care, fiind rigid, este aproape imposibil de deformat, de
aceea deformarea elastică are loc la nivelul coletului dentar, atunci când şi dintele şi parodonţiul
sunt solicitate.
CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ALE ZONEI COLETULUI:
 Stratul de smalţ devine din ce în ce mai subţire, structura mai neregulată uneori
prezentându-se sub formă de insule;
 Cementul radicular are o grosime de aprox.20-60 microni, faţă de 150-200 microni la
nivel apical
 Dentina este mai puţin dură în această zonă, fiind mai solubilă, ca o consecinţă a
mecanismelor simple cum ar fi modificarea pH-ului sub influenţa anumitor enzime.
 Raportul smalţ – cement;
o Smalţ acoperit de cement 60-70%
o Smalţ în contact liniar cu cementul 30%
o Smalţul şi cementul nu au contact direct 5-10%, lăsând o porţiune de dentină neacoperită
MECANISMUL ABFRACŢIEI:
Dintele este supus unor frecvente flexiuni ce atenuează presiunile determinate de masticaţie.
Prismele de smalţ de la acest nivel sunt fragile şi vor suferi un process de desprindere sau
fracturare la nivelul joncţiunii smalţ-cement. Smalţul desprins duce la denudarea dentinei, cu
expunerea canaliculelor dentinare şi această zonă va fi asfel expusă formării defectelor. Sub
influenţa periajului dentar colagenul dentinar este îndepărtat, deci nu mai este posibilă
remineralizarea smalţului prin sistemele tampon salivare.
CLINIC:
 Formă de fracturi triunghiulare, cu vârful orientat spre interiorul dintelui, spre axul lor
longitudinal, fiind mai mult adânci decât largi, cu aspect de pană.
 Baza virtuală este spre cavitatea orală, unghiurile sunt ascuţite, marginile tăioase, fundul
neted bine calcificat, suprafaţa netedă, dură, lucioasă.
EVOLUŢIE:
• Apare durerea
• Inflamaţia pulpară
• Grefarea proceselor carioase
• Fractura dintelui
LEZIUNILE DISCOIDALE (LENTICULARE)
DEFINIŢIE: Leziuni care apar la coletul dentar datorită periajului dentar intempestiv (aspectul
este diferit de cel al leziunilor cuneiforme).
DIAGNOSTICUL POZITIV:
• Antecedente de periaj incorrect
• Localizare mai mult supragingivală în zone expuse periajului dentar
• Este prezentă retracţia gingivală
• Morfologia lor este diferită de cea a leziunilor cuneiforme; sunt extinse mai mult în
suprafaţă decât în adâncime putându-se extinde şi radicular dacă rădăcina este denudată
• Aspectul este neted, lustruit, nu îmbracă aspectul de pană characteristic lacunei
cuneiforme
EROZIUNEA DENTARĂ
DEFINIŢIE:
Eroziunea dentară este o pierdere superficială de substanţă dentară datorată unui proces chimic
care nu implică flora microbiană.
Eroziunea extrinsecă prin aport alimentar: apare la consumul de lungă durată de timp a
următoarelor alimente:
• Alimente acide: salate, murături, ce conţin acid acetic;
• Băuturi acide carbo-gazoase, cu pH acid, ce conţin acid carbonic;
• Alimente sau băuturi ce conţin acid citric ( citrice).
LOCALIZARE:
Leziunile localizate:apar pe suprafaţa vestibulară a dinţilor frontali maxilari şi pe marginea
incizală a incisivilor superiori şi inferiori.
Eroziunea generalizată: afectează întreaga coroană dentară cu o pierdere a conturului suprafeţei
ce apare lucioasă, cu aspect devital, fără margini de smalţ ascuţite pe măsură ce acestea se
rotunjesc. Suprafaţa smalţului poare deveni relativ concavă până la expunerea dentinei, când
procesul de reducere dentară este accelerat datorită durităţii scăzute a dentinei.
Se formează un aspect de escavaţie.
! Orice proces de eroziune va fi exacerbat dacă dinţii sunt periaţi când acidul este încă prezent în
mediul bucal.!
Consumul de acizi blochează calciul ionic din lichidul bucal, ceea ce favorizează scoaterea
calciului din structurile dentare, iniţiind demineralizarea acestora.
EROZIUNEA EXTRINSECĂ DATORATĂ UNOR ACTIVITĂŢI PROFESIONALE :
Aceste eroziuni apar la persoanele care lucrează în mediu cu acizi industriali precum: acidul
clorhidric, formic, azotic, sulfuric, în aer poluat cu acizi în stare gazoasă, în laboratoarele de
cercetare în care se utilizează ca reactivi substanţe acide.
LOCALIZARE: apare mai întâi la nivelul feţelor vestibulare ale incisivilor superiori, care vor
căpăta un aspect mat, în funcţie de contactul cu acidul se observă pierderea smalţului vestibulo-
incizal, suprafaţa smalţului căpătând un aspect neted, lucios, rotunjit, dară muchii la nivelul
smalţului.
EFECTUL NOCIV depinde de:
1. Concentraţia acidului în mediul înconjurător
2. Durata contractului
3. Gradul de disociere a particulelor de acid
4. Dimensiunile fantei labiale
5. Prezenţa respiraţiei orale
6. Capacitatea tampon a salivei
Eroziunile extrinseci datorate unor substanţe medicamentoase:
Ele sunt determinate de administrarea unor substanţe precum acidul ascorbic(aspirina) de tip
efervescent sau comprimate masticabile.
O altă formă de eroziune iatrogenă este reprezentată de medicaţia acidă care se recomandă
pacienţilor cu hipoclorhidrie, care va determina eroziuni pe faţa vestibulară a incisivilor superiori
chiar dacă substanţa este administrată cu paiul.
Consumul de amfetamine conduce la modificarea pH-ului salivar cu repercursiuni grave asupra
structurilor dentare.
EROZIUNILE INTRINSECI:
Apar la pacienţii care au regurgitaţii gastrice frecvente, simptom al:
1. Anorexiei nervoase
2. Herniei hiatale
3. Gastritei acide
Asocierea toxică a unor afecţiuni cum ar fi:
1. Alcoolismul
2. Bulimia
3. Anomalii ale tractului digestiv
4. Ulcer peptic
5. Diverticuli esofagieni
6. Sarcina toxică
ASPECT CLINIC: caracterizat de afectarea:
 Feţelor palatinale ale dinţilor superiori
 Feţele ocluzale şi vestibulare ale lateralilor inferiori
 Incisivii superiori suferă un proces de estompare a tuberculului palatinal
 Cuspizii molarilor şi premolarilor devin rotunjiţi

EROZIUNEA ESENŢIALĂ IDIOPATICĂ

Se presupune că ar fi determinată de:
 Creşterea conţinutului de acid citric în saliva stimulată
 Creşterea conţinutului de mucină în salivă, aceasta îngreunând depunerea calciului salivar
în scopul reparării micilor defecte ale smalţului prin remineralizare;
 La pacienţii cu ocluzie traumatică sau parodontopatii la care se constată prezenţa unui
exudat inflamator cu pH acid.
S-a observant că un flux salivar scăzut exacerbează efectul factorilor intrinseci şi extrinseci, pe
când capacitatea tampon a salivei şi apele de gură fluorurate reduc efectele nocive ale acestora.
CLINIC:
În primele stadii: semnele clinice sunt sărace, medicul dentist este cel care pune diagnosticul pe
baza examinării amănunţite a suprafeţelor dentare.
În stadia mai avansate: pacientul prezintă durere la agenţi fizico-chimici, care de cele mai multe
ori duce la evitarea igienei care agravează simptomatologia.
În cazul eroziunii generalizate: tabloul clinic este dominat de tulburări estetice şi funcţionale cu
fenomene dureroase acute care merg până la inflamaţia pulpară.
DIAGNOSTICUL POZITIV:
 Anamneza atentă
 Prezenţa eroziunilor cu caractere specific
 Expunerea canaliculelor dentinare direct în mediul bucal, prin procesul de demineralizare
al dentinei
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL:
1. Abraziunea
2. Atriţia
3. Lacunele cuneiforme
4. Leziunile lenticulare
5. Procese carioase de colet