Licenta Tehnică Dentara

1
UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ
Specializarea :TEHNICĂ DENTARĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator:
Ș.L.Dr.Ștefănescu Corina
Îndrumător:
Absolvent
Dumitru Iulia
Constanța
2017
1
UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ
Specializarea :TEHNICĂ DENTARĂ
TEHNOLOGIA METALO-CERAMICĂ
ABORDARE ESTETICĂ
Coordonator:
Ș.L.Dr.Ștefănescu Corina
Îndrumător:
Absolvent,
Dumitru Iulia
Constanța
2017
2
CUPRINS
CAPITOLUL 1 Protetica fixă
I.1.Generalități protetica fixă............................................................................1

I.2.Istoricul protezelor parțiale fixe.................................................................2
I.3.Estetica în protezarea fixă...........................................................................3
I.4.Etiologie edentației parțiale........................................................................4
I.5.Coroanele de înveliș metalice.....................................................................5
I.6.Componentele punților dentare..................................................................6
I.7.Dificultăți de inserarea punților..................................................................7
I.8.Incidente și accidente după fixare...............................................................8
CAPITOLUL 2-Noțiuni despre tehnologia metalo-ceramică
II.1.Generalități tehnologia metalo-ceramică.................................................14

II.2.Elementele componente ale coroanei mixte ...........................................14
II.3.Indicații și contraindicații coroana metalo-ceramică...............................16
II.4.Examinarea pacientului...........................................................................16
II.5.Prepararea dintelui...................................................................................16
II.6.Depunerea,modelarea și arderea maselor ceramice.................................17
II.7.Modele secționate cu pinuri.....................................................................18
CAPITOLUL 3-Estetica lucrărilor protetice metalo-ceramice fixe
III.1.Estetica restaurărilor................................................................................20
III.2.Implicațiile sociale ale esteticii................................................................20
III.3.Iluzia în medicina dentară........................................................................21
III.4.Culoarea ..................................................................................................23
CAPITOLUL 4-Materiale utilizate în confecționarea restaurărilor mixte și metoda de lucru
IV.1.Gipsuri dentare.........................................................................................47
IV.2. Ceruri dentare..........................................................................................48
IV.3.Mase de ambalat.......................................................................................49
IV.4.Aliaje dentare...........................................................................................50
IV.5.Mase ceramice..........................................................................................53
IV.6.Etape tehnice de confecționare a restaurărilor fixe metalo-ceramice......57
CAPITOLUL 5 –Cazuri tehnologice.............................................................61

CAPITOLUL 6 –Concluzii.............................................................................99
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................100
3
PREFAŢĂ
Scopul acestei lucrări este a prezenta tehnologia de realizare a restaurărilor protetice fixe
mixte cu componentă fizionimică ceramică care trebuie să refacă funcţiile sistemului oro-facialşi să
prezinte în acelaşi timp ,proprietăţi mecanice,fizice.chimiceşi biologice cât mai bune.
Studiul a fost realizat atât pe baza analizei de specialitate ,cât şi a experienţei cadrelor
didactice din Disciplina de Tehnologii Ale Restaurării Metalo-Ceramice din cadrul Facultăţii de
Medicină Dentară a Universităţii Ovidius Constanţa.
Primul capitol conţine generalităţi despre protetica fixă.
Capitolul 2 se referă la noţiuni despre tehnologia metalo-ceramică.
Capitolul 3 prezintă estetica restaurărilor fixe mixte metalo-ceramice.
Capitolul 4 este conturat în jurul materialelor şi metoda de lucru aplicată pentru executarea
lucrărilor protetice.
În capitolul 5 sunt prezentate etapă cu etapă prin ilustraţii cazurile tehnologice pe care le-
am realizat împreună cu ajutorul tehnicienilor.
Capitolul 5 reprezintă o sinteză a concluziilor desprinse în urma cercetărilor personale.
Îmi exprim recunostiinţa şi aduc mulţumirile mele coordonatorului ştiinţific Ş.L.Dr. Corina
Ştefănescu ,pentru sprijinul acordat în timpul efectuării acestui studiu,precum şi pentru indicaţiile ce
mi-au fost sugerate.
Aduc mulţumirile mele şi îmi exprim recunoştiinţa şi pe această cale tuturor cadrelor
didactice ale Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa ,care m-au
ajutat să ajung în acest stadiu al profesiei şi a căror experienţă împărtăşită îmi este de folos .
Absolvent,
Dumitru Iulia
4
Capitolul 1
I.1 Generalităţi protetica fixă
Componenta stomatologiei care se ocupă cu reabilitarea funcţională şi estetică a sistemului

masticator si înlocuirea ţesuturilor lipsa refăcând designul,fizionomia ,confortul şi într-o anumită
măsură starea de sănătate a pacientului este protetica dentară.
Protetica fixă este una dintre ramurile proteticii dentare împreună cu protetica implantologică
maxilo-facială şi mobilă.
Protezele ADM fac parte din categoria proteticii fixe sunt sunt folosite pentru restaurarea şi
înlocuirea dinţilor cu materiale sau substituienţi artificiali care sunt cimentate definitiv în cavitatea
bucală.Ele pot deveni o parte din ADM,fiind integrate si tolerate de organism , reabilitând
funcţional si estetic sau pot fi respinse de organism astfel provocând pacientului disconfort si
iatrogenii,calitatea restaurării depinzând de mai mulţi factori cum ar fi :îndemânarea tehnicianului şi
cunoştiinţele acestuia ,elaborarea planului de tratament şi nu în ultimul rând terenul favorabil al
pacientului si reactivitatea la materiale.
Proteza fixă care restabileşte integritatea morfologică şi funcţională a arcadelor dentare in
toate tipurile de edentaţii se numeşte punte dentară.Despre punţile dentare putem afirma ca există
din cele mai vechi timpuri.Omul s-a folosit de toate resursele ce puteau înlocui dinţii naturali cum ar
fi dinţi de la cadavre sau animale ,ciopliţi din roci ,fildeş,os sau lemn toate astea fiind legate dintii
restanţi prin fibre vegetale sau fire de aur.[1]
Există mai mulţi factori care influenţează conceperea unei punţi dentare cum ar fi:topografia
edentaţiei ,mărimea breşei edentate, condiţiile tehnico-materiale.
Arcada dentară se împarte in două zone topografice :frontală careia îi corespunde funcţia
estetică si laterală căreia îi corespunde funcţia masticatorie.Pentru că în zona frontală metalul trebuie
să fie deloc sau puţin aparent ideale ar fii punţile total fizionomice sau parţial fizionimice .
În zona laterală necesitatea asigurării rezistenţei si rigidităţii impune renunţarea la
componenta fizionimică,metalul asigurând rezistenţa mecanică.
Cu cât mărimea breşei edentate este mai mare presiune exercitată asupra dinţilor stâlpi este
mai mare si astfel se poate ajunge la deformări elastice.Punţile dentare ajung să înlocuiască 1,2,3 sau
chiar 4 dinţi.
În conceperea unei punţi dentare este nevoie ca cei doi specialişti ,tehnicianul si medicul
stomatolog să aibă un grad de pregătire înalt,să posede cunoştiinţe teoretice si practice, chiar şi în
cele mai simple faze clinice şi tehnice cum ar fi alegerea materialului de amprentă sau turnarea
modelelor şi modelajul elementelor componente ale punţii dentare .[2]
1
Dorin Bratu,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,pag 27-32
2
Ion Rîndaşu ,Proteze dentare ,Editura Medicală Bucureşti ,1987 ,Pag 155-157
1
I.2 Istoricul protezelor parţiale fixe
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să găsească modalităţi pentru a-şi înlocui
dinţii absenţi dar s-au limitat la efectele estetice pentru că aspectele legate de funcţia masticatorie
rămâneau in continuare nerezolvate .
Pentru prima dată în 1914 Herman Junker a descoperit in mormintele din Gizeh doi molari
legaţi cu sârmă de aur .Piese similare au fost descoperite şi de Shafik Farid in 1952 ce aveau un
canin superior cu o ligatură de sârmă sub formă de buclă spre distal, care purta un premolar ca
extensie distală .Cea de-a doua piesă descoperită la El-Qatta era formată din incisivi, unul central,
altul lateral ligaturaţi cu sârmă din aur care trece prin tuneluri forate în dinţi.
În America precolumbiană,populatiile Maya foloseau tehnica incrustării dinţilor cu pietre
preţioase,o tehnică care şi acum ridică semne de întrebare cu privire la cimeturile folosite in acea
perioadă.
La incaşi tehnica incrustării dinţilor cu aur se practica numai la căpetenii.Etruscii erau vestiţi
pentru punţile dentare confecţionate din benzi de aur fixate la dinţii limitrofi breşelor.
De altfel cum tehnica amprentării nu era cunoscută protezele se sculptau din fildes,lemn sau dentină
de hipopotam.
Printre primele evenimente notabile amintim :
 ” Construirea primului tur dentar manual (P. Fauchard, 1686-1761) care permite intervenţii
mecanice pe ţesiuturi dure dentare”,
 ” Prima capă din aur (Mouton, 1746), idee reluată mai târziu de către Morrison în 1870”,”
 Primele modele şi machete de ceară M.G. Purmann, 1711”,”Dintele cu pivot (Fauchard,
1728); altemativa lui Bourdet (dispozitiv sub formă de şurub) şi a lui Maggiolo (1809), care
a utilizat pentru prima oară o amprentă de canal”,
 ”Primele amprente luate în ceruri şi primele modele de gips Philipp Pfaff- 1756.”
Până în momentul în care Francois Duret a înlocuit amprenta tradiţională cu cea optoelectrică
devenind o ideea revoluţionară ,ideea lui Pfaff a fost mişcarea care a schimbat într-o anumită masură
tehnica dentară.
Dacă Pfaff a dat naştere profesiei de tehnician dentar ,când Duret a lansat amprenta
optoelectrică s-a dat startul începutului sfârşitului profesiei de tehnician dentar dar în momentul
actual protetica fixă a câştigat teren datorită extinderii implantologiei orale .[3]
3
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,pag 61-69
2
I.3 Estetica în protezarea fixă
Atunci când un pacient păşeşte într-un cabinet stomatologic el este interesat mai mult de
aspectul estetic decât de cel funcţional.Din dorinţa de a părea mai tineri şi din dorinţa de a fi cât mai
plăcuţi de cei din jurul aspectul fizic a devenit prioritar si implicit aspectul fizionomiei faciale odată
cu cel fizic.
Pentru ca o restaurare protetică sa fie perfectă ea nu trebuie să fie corect realizată doar din
punct de vedere funcţional ci şi estetic. Trebuie să fie corespunzător încadrată cu armonia feţei
pacientului ,să ţină cont de fizionomia şi personalitatea lui.În cazul în care nu se ţine cont şi de
aceste aspecte ,şi se urmareşte să se realizeze o lucrare corect realizată din punct de vedere
funcţional aceasta poate fi considerată un eşec.Totodată,ideea că işi menţine expresia facială
normală îl face pe pacient să accepte mai uşor protezele.
Întrucât suntem predispuşi la imitare şi zi de zi suntem încărcaţi de exemple din
televiziune,reviste,filme ,fiecare dintre noi ne dezvoltăm propriile noastre standarde in cee ce
priveşte estetica noastră facială.Estetica este extrem de subiectivă şi astfel este nevoie ca mediul
stomatolog să cunoască importanţa psihologică a gurii ,să stăpânească aspectele fundamentale ale
tratamentului estetic, precum şi problemele pe care acestea le ridică sau le agravează la
pacient.Pacientului trebuie să îi fie prezentat felul în care ar arăta şi felul în care şi-ar dori să
arate,pentru ca fiecare îşi face propria ideea despre viitoarea înfăţişare. Astfel a apărut analiza
estetică dezvoltată de americani care au elaborat metode pentru determinarea profilului facial ,unind
planuri,unghiuri şi linii .
Dacă vrem ca un tratament sa fie un real succes medicul stomatolog trebuie sa cunoască
personalitatea, motivaţiile, dorinţele, aşteptările, autoestimarea, capacitatea de a accepta modificarea
şi dorinţa de a coopera a pacientului.Alteori putem întâmpina probleme pentru care nu există
rezolvare:cerinţele pacientului nerealiste,pacientul nu se simte el ,pacientul este mulţumit dar
prietenii şi familia nu,pacientul nu doreşte imbunătăţirea esteticii.
Restaurările provizorii sunt restaurările care oferă şansa pacientului de a-şi vizualiza viitoare
lucrare protetică.În acelaşi timp el se poate obişnui cu protezarea şi de a-şi exprima doleanţele cu
privire la estetica lucrării.Altfel poate fii nemulţumit la finalizarea lucrării protetice.
Atunci când vorbim de estetică nu ne referim doar la culoarea şi forma dinţilor.Estetica trece
dincolo de forma dinţilor şi analizează raporturile dintre cavitatea bucală ,expresiile surâsului si ale
feţei.Pe lângă aspectul funcţional cel mai important pentru echipa medic-tehnician este de a crea un
zâmbet plăcut şi asigurarea unei armonii între componentele regiunii bucale, faciale şi ale cavităţii
orale.[4]
4
3
I.4 Etiologia edentaţiei parţiale
Edentaţie semnifică lipsa de pe arcada dentară a unuia sau a mai multor dinţi.Spaţiu edentat
sau breşă este terminologia pentru lipsa acestora.
Funcţiile aparatului dento-maxilar pot fi perturbate dar pot apărea şi complicaţii loco-regionale.
În etiopatogenia edentaţiilor sunt incriminaţi mai mulţi factori .Datorită durerilor insuportabile
provocate de complicaţii pacienţii solicită extracţia .Apoi dacă dinţii sunt consideraţi irecuperabili
adicţ au distrucţii coronare masive ,dinţi cu implantare deficitară sunt consideraţi prioritari pe lista
de extracţie terapeutică.
Edentaţia parţială poate orezenta mai multe ascpecte clinice .Spaţiile edentate sunt variante
în raport cu locul pe care îl ocupă pe arcadă şi în raport cu dinţii restanţi.În funcţie de localizare pot
fi la mandibulă şi la maxilar ,în zona frontală,laterală sau posterioară.Spaţiile edentate pot fi
mărginite şi în acest fel poartă denumirea de intercalate sau terminale daca nu sunt mărginite.
Edentaţiile în raport cu dinţii restanţi pot fi :
 Reduse-când lipsesc 1-2 dinţi
 Întinsă-când lipsesc 3-4 dinţi
 Subtotală-când pe arcadă mai rămân 1-2 dinţi
 Totală-când lipsesc toţi dinţii
I.4.1.Complicaţiile edentaţiei parţiale
Cele mai afectate funcţii care sunt afectate de întinderea breşelor sunt masticaţia şi fonaţia,cu
toate că în momentul în care o breşă se află în zona frontală este afectată şi fizionomia.Aspectul
îmbatrânit este conferit de expunerea directă a spaţiului edentat şi de înfundarea spre oral a buzelor.
În cazul în care pierderea dinţilor s-a produs în zona laterală atunci eficienţa masticatorie are de
suferit pentru că în zona laterală avea loc zdrobirea şi fărâmiţarea hranei.
Dacă o edentaţie apare în mod brusc va fi afectată şi starea psihică a pacientului mai ales
dacă este în zona frontală.Spre spaţiul lăsat liber în urma edentaţiei se produc migrări ale dinţilor
restanţi.Alte complicaţii apărute în urma edentaţiei se regasesc şi pierderea dimensiunii verticale de
ocluzie,abrazia dentară şi brixismul,atrofia crestelor alveolare şi disfuncţia parodontală.
I.4.2 Examenul clinic
Examenul clinic cuprinde două etape Etapa preliminară este numită etapa de contact,de
informaţie şi de examinare a aparatului dento-maxilar iar etapa secundară este cea de diagnostic şi
elaborare a planulu de tratament.
Pentru obţinerea unui succes în vederea restaurării protetice fixe trebuie acordată o deosebită
atenţie fiecărei etape clinico-tehnice începând cu anamneza şi stabilirea diagnosticului.[5]
5
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,pag 424
4
I.4.3 Posibilităţi de restaurare a edentaţiei parţiale
Componentele punţilor sunt reprezentate de elementele de agregare şi corpul de punte .

Coroanele de înveliş sunt aplicate în scopul refacerii morfologiei coronare şi trebuie să
corespundă următoarelor cerinţe :
 să refacă aspecul morfo-funcţional şi volumul dintelui natural pe care se aplică,
 să reconstituie punctele de contact proximale,
 să refacă morfologia funcţională a suprafeţelor ocluzale
 marginea cervicală trebuie să aibă contact intim cu toată suprafaţa bontului dentar şi cele din
zona frontală trebuie să refacă aspectul fizionomic pe lângă morfo-funcţie.
În funcţie de indicaţii marginea coroanei se va situa supragingival sau va pătrunde
subgingival fără realizarea unor zone retentive
Clasificarea principală se va face după materialele utilizate la confecţionarea lor.Astfel
deosebim:
 Coroane metalice realizate din aliaje nobile şi nenobile considerate nefizionomice
 Coroane nemetalice din acrilat şi ceramică,fizionomice
 Coroane mixte
În cazul coroanelor semifizionomice ,materialul fizionomic acoperă o parte din coroana
metalică în timp ce la coroanele fiozionomice ,cele metalice sunt complet acoperite .
I.5.Coroanele de înveliş metalice
Coroanele metalice sunt protezele dentare nefizionomice care sunt confecţionate din diverse
aliaje prin diferite procedee.Indicaţia majoră este în zona laterală pentru că este o zonă mai puţin
vizibilă în timpul vorbirii,şi sunt contraindicate pentru zona frontală.
Există o varietate de coroane metalice
 Coroane totale care acoperă în totalitate suprafeţele dintelui preparat ,marginea liberă fiind în
zona cervicală
 Coroane ecuatoriale,care acoperă suprafeţele dintelui dar marginea liberă se opreşte pe un
prag preparat
 Coroane parţiale 3⁄4 şi 4⁄5
 Coroane telescopate
 Coroane cu sisteme de culisare
 Croşete cu sisteme de retenţie suplimentare
Confecţionarea coroanelor se realizează în mai multe feluri
 Stanţare –este o metodă clasică
 Turnare- este o metodă contemporană
 Lipire-nu este o metodă utilizată[6]
6
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,pag,221, 454
5
I.6. Componentele punţii dentare
Punţile dentare sunt corpuri fizice care se introduc in cavitatea bucală pentru a reface
morfologic ,funcţional şi fizionomic segmente pierdute ale ADM.Rolul lor este de a restaura o
dentiţie care nu este funcţională şi estetică în una cat mai plăcută care restabileşte morfologia şi
funcţiile alterate.
Elementele componente ale unei punţi dentare sunt :corpul de punte si elementele de
agregare.
Corpul de punte (sau dinţii intermediari)este componenta care înlocuieşte dinţii pierduţi de
pe arcadă. El preia presiunile masticatorii de la antagonişti şi le transmite dinţilor stâlpi.Corpul de
punte împreună cu elementele de agregare formează un tot unitar care trebuie sa fie dur
,nedeformabil pentru a putea reface funcţiile afectate.
Corpul de punte se poate clasifica astfel:după material- corp de punte metalic, corp de punte
nemetalic, corp de punte mixt,după aspectul fizionomic- corp de punte fizionomic, corp de punte
nefizionomic, corp de punte parţial fizionomic ,după forma structurii aliajului metalic ,după raportul
cu creasta –raport în şa, raport semişa, raport tangent liniar la mandibulă, raport tangent liniar la
maxilar, raport punctiform, corp de punte suspendat.În ziua de astăzi corpul de punte cel mai des
utilizat este cel în semişsa sau ovoid cu toate că mult timp au fost discuţii aprige cu privire la acest
lucru ştiindu-se că o suprafaţă prea întinsă a contactului dintre intermediari şi creasta edentată
reprezintă unul din motivele unui eşec in confecţionarea unei restaurări protetice.Intermediarii chiar
daca vin in contact cu mucoasa nu trebuie sa exercite presiuni asupra ei .
Pentru a confecţiona intermediarii ideali aceştia trebuie să aibă suprafeţe netede şi bine
finisate .Aceştia nu trebuie sa afecteze starea de sănătate a ţesuturilor învecinate zonei de edentaţi
unde se vor aplica intermediarii.Designul lor este diferit în funţie de zona în care se aplică.
Corpul de punte metalo-ceramic satisface toate condiţiile impuse şi anume
rezistenţă,durabilitate si estetică.După confecţionarea scheletului metalic din aliaje nobile si
nenobile dar speciale pentru ceramică,se stratifică ceramica şi se finalizează procesul prin ardere.În
cazul în care scheletul metalic se deformează în timpul arderilor succesive ale placajului ceramic
acest lucru v-a provoca aparitia unor fisuri .Estetica intermediarilor este determinată şi de poziţia şi
direcţia lor faţă de elementele de agregare .Aşa cum poziţia,mărimea şi înclinarea sunt importante la
fel de importantă este si culoarea lor. Ea trebuie să fie în concordanţă cu cea a elementelor de
agregare şi cu cea a dinţilor restanţi. După ce restaurarea este cimentată pacientul trebuie instruit cu
privire la ingienizarea piesei.[7][8]
7
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,pag,235
8
6
I.6.1.Intermediarii din două materiale
Coroanele mixte şi intermediarii din două materiale sunt cele mai utilizate tipuri de coroane
în protetica fixă.Ele presupun adăugarea de material fizionomic pe un schelet metalic confecţionat
din diverse aliaje pentru ca puntea să se apropie cât mai mult de aspectul natural al dinţilor.Pe
parcursul timpului au fost utilizate mai multe tipuri de materiale pentru componenta fizionomică
însă ceramica a fost singura care a satisfăcut toate cerinţele şi care a ramas în preferinţele
tehnicienilor.Ceramica are un grad de rezistenţă mecanică ridicat dar şi estetica pe care aceasta o
oferă a contat .
Intermediarii punţilor dentare fixe trebuie să fie corect poziţionaţi între elementele de
agregare pentru ca mai apoi prin tehnica de adiţie să fie realizată suprafaţa ocluzală.O altă metodă
presupune modelarea acestora dintr-un bloc de ceară ,apoi prin răzuire se ajunge la dimensiunile
dorite .
Pentru restaurări de lungă durată trebuie să se folosească ca material pentru componenta
fizionomică ceramica.Asta e demonstrat prin studii de specialitate în timp pe mai mulţi
pacienţi.Există două reguli după care trebuie să ne ghidăm atunci cand modelăm intermediarii şi
anume să avem un minim contact cu creasta şi să asigurăm acces pentru igienizare .Faţă de
coroanele unidentare punţile dentare dăunează ţesuturilor moi din jurul edentaţiei nu numi crestei
dacă nu sunt realizate corect.
Este necesar ca intermediarul să aibă o rigiditate cât mai apropiată de cea a dintelui natural,să
refacă estetica în funcţie de zona în care este realizat,să restabilească funcţia dintelui pe care îl
înlocuieşte ,să fie confortabil.La restaurările metalo-ceramice scheletul metalic trebuie să aibă un
volum subdimensionat.În zona frontală intermediarii pot avea forma dinţilor naturali pentru că
cerinţele estetice sunt foarte mari .Accesul pentru igienizare poate fii sacrificat pentru că s-a ajuns la
concluzia cum că în această zona placa bacteriană este îndepărtată mai uşor .
În zona laterală se permite ca dimensiunea intermediarilor să fie puţin modificată pentru a
crea acces pentru igienizare.Lungimea ,lăţimea,înălţimea spaţiului edentat,forma crestei,starea
ţesuturilor înconjurătoare sunt reperele cele mai importante în designul intermediarilor.
Pentru a crea condiţiile de igienizare morfologia intermediarilor trebuie să fie un pic diferită
de cea a dintilor naturali.În continuare vom descrie corpurile de punte .[9][10]
9
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,pag,356
10
Ion Rîndaşu ,Proteze dentare ,Editura Medicală Bucureşti ,1987 ,Pag,160
7
I.6.1.1 INTERMEDIARI ÎN ŞA
Tipul acesta de intermediar are contactul cel mai larg cu creasta edentată apropiindu-se cel
mai mult de forma naturală a dinţilor. Numele de „şa” descrie perfect designul contactului pentru ca
încalecă atât versantul vestibular cât şi pe cel lingual al crestei.Atunci când este acoperit versantul
vestibular al crestei edentate, zona de contact trecând către lingual dar depăşind doar vârful avem un
contact în şa.Sunt indicaţi doar în zona frontală pentru ca respectă cerinţele estetice dar sunt
imposibil de ingienizat indiferent de mijloacele încercate .Sunt intermediarii cei mai confortabili dar
pentru puţin timp.
I.6.1.2 INTERMEDIARII ÎN SEMIŞA
Contactul cu creasta la acest tip de intermediar este ca la cel în şa în zona vestibulară adică
acoperă versantul dar diferenţa este la cel oral pentru ca se opreşte la vârful crestei şi nu trece de
el.Aceste tip de contact retenţionează mai putin resturile alimentare deci facilitează igienizarea.
Acest corp de punte se utilizează în zonele de vizibilitate maximă maxilare şi mandibulare. Zonele
de contact cu creasta vor fi confecţionate fie din ceramică, fie din metal.În concluzie Prin formă şi
dimensiune cei ce l-au conceput au realizat un compromis între restaurarea fîzionomiei, fonaţiei şi
posibilităţile de întreţinere a unei igiene mai bune.
I.6.1.3. INTERMEDIARI CU RAPORT TANGENT LINEAR
Contactul cu mucoasa se face pe versantul vestibular al crestei sub formă lineară, la nivelul
coletului intermediarului.Acest tip de contact are feţele mucozale foarte reduse.Dacă spaţiul protetic
este mic şi creasta lată, acest gen de corpuri de punte nu se pot realiza.Corpurile de punte cu raport
tangent linear la mandibulă nu seamănă cu designul celor de la maxilar. Faţa orală va fî înclinată
într-un unghi de aproximativ 40-50° fiind orientată vestibulo-oral, de sus în jos iar cea vestibulară
se modelează pentru a realiza o imagine cât mai individualizată a intermediarului.
Suprafaţa linguală trebuie să fie netedă, fară şanţuri şi fără individualizarea intermediarilor şi
ambrazurile dinspre elmentele de agregare vor fi cât mai deschise.[11][12]
11
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,pag,363-375
12
Ion Rîndaşu ,Proteze dentare ,Editura Medicală Bucureşti ,1987 ,Pag,186-189
8
I.6.1.4 INTERMEDIARII CU CONTACTE PUNCTIFORME
Contactul acestor corpuri de punte cu creasta se face într-un singur punct si anume pe
mijlocul crestei.Deoarece feţele vestibulare şi orale converg spre zona cervicală aceste corpuri de
punte au forma conică de unde şi denumirea de corpuri de punte conice.
Sunt mai greu accesibile autocurăţirii deoarece in zonele cu convexităţile vestibulare şi orale
retenţionează alimente.Se utilizează de obicei pe creste înguste cu vizibilitate redusă.
I.6.1.5 INTERMEDIARI LA DISTANȚĂ DE CREASTĂ
Este corpul de punte cel mai igienic pentru că spaţiul dintre creastă şi baza intermediarilor
trebuie să fie de cel puţin 3 mm.Spaţiul protetic total trebuie să fie de 6 mm pentru că şi grosimea
corpului de punte trebuie să fie tot de 3 mm.
Se foloseşte mai mult în zona molarilor la mandibulă şi pot fii integral metalici dacă nu
se impune funcţia estetică.
I.6.1.6 INTERMEDIARI OVOIDALI (SITUAŢI INTRAMUCOS)
Faţa mucozală a acestui corp de punte este rotunjită şi este inclavată într-o concavitate a
crestei.Această concavitate este obţinută doar în urma unei extracţii şi este menţinută cu o proteză
provizorie.Acestea sunt corpurile de punte care imită cel mai bine aspectul natural al dinţilor.
Crestele cele mai potrivite pentru acest corp de punte sunt cele late.[13][14]
13
14
9
I.6.2. Elementele de agregare
Elementele de agregare sunt proteze unidentare cu ajutorul cărora puntea se fixează de dinţii
stâlpi.Acestea trebuie să aibă o rezistenţă si fixitate mărită deoarece prin intermediulnlor se transmit
toate forţele de la corpul de punte la dinţii stâlpi.Pentru ca alegerea lor să fie una corectă pentru
situaţia clinică cu care ne confruntăm trebuie să avem în vedere următorii factori : întinderea
edentaţiei,topografia edentaţiei,morfologia coronară,numărul dinţilor stâlpi,caracteristicile mecanice
şi posibilităţile tehnico-materiale.
Deoarece elementele de agregare preiau toate presiunile masticatorii exercitate de corpul de
punte ele se pot decimenta ,rupe sau chiar deforma.Pentru punţile întinse sunt indicate microproteze
cu foarte bună retentivitate la dinţii stâlpi cu rezistenţă mecanică foarte ridicată.Şi zona în care avem
de realizat puntea dentară este considerat un criteriu pentru alegerea tipului de proteză.
De exemplu dacă avem o edentaţie in zona frontală elementele de agregare au de respectat
funcţia estetică de aceea vom realiza microproteze total fizionomice sau parţial fizionomice.Dacă în
zona frontală este vorba de o edentaţie redusă atunci inserarea unui implant scoate din ecuaţie orice
fel de element de agregare .A doua situaţie este reprezentată de edentaţia in zona laterală.Aici
microprotezele care acoperă dinţii stâlpi vor cele cu rezistenţa cea mai mare şi anume cele cu
înveliş metalic.Dacă zâmbetul pacientului este foarte larg ţi lasă la vedere inclusiv zona laterală
atunci putem apela la proteze unidentare integral ceramice şi în zona laterală.Elementele de
agregare trebuie să asigure si stopurile ocluzale .
Alegerea elementelor de agregare este un moment cheie în realizarea unei punţi dentare
deoarece ele asigură durabilitatea şi rezistenţa acesteia cât şi aspectul fizionomic .Elementele de
agregare se pot confecţiona în acelaşi timp cu intermediari prin turnare sau alte procedee sau se pot
realiza separat ulterior fiind solidarizate la intermediari .Numărul elementelor de agregare este
dependent de numărul dinţilor stâlpi şi chiar daca pare straniu pe dinţii stâlpi se pot realiza
elementele de agregare diferite .[15][16]
15
16
10
I.6.2.1. RESTAURĂRI PROTETICE FIXE DINTR-O BUCATĂ
Punţile dentare dintr-o singură bucată sunt punţile la care elementele de agregare sunt
confecţionate în aceeasi etapă ca şi corpul de punte .Ele pot fi realizate din toate aliajele pentru
protezare fixă .
Se pot realiza punţi dentare dintr-un singur material şi anume metale,materiale compozite şi
ceramică sau din două materiale metalo-polimerice,metalo-compozite,metalo-ceramice.Realizarea
acestui tip de punţi este realizabil datorită tehnologiei care este în continuă dezvoltare.Pentru a
obţine o piesă proteticăcu o adaptare cât mai bună este necesar să se respecte tehnologia de ambalare
şi topire-turnare.
Aşadar punţile dintr-o singură bucată se realizează cu un număr de etape tehnice mai puţine
şi timp redus,este şi mai ieftină prin consumul mai mic de materiale şi de munca echipei medic-
tehnician.Necesită o dotare foarte bună tehnico-materială şi o echipă cu experienţă pentru a reuşi
modelarea machetei,ambalarea şi turnarea deodată a punţii.
Puntea dentară dintr-o bucată nu se oxidează şi nu se rupe la locul de unire dintre corpul de
punte şi elementele de agregare.Este indicată pentru a restaura edentaţii putin întinse.
I.7. DIFICULTĂŢI DE INSERARE A PUNŢILOR DENTARE
Uneori inserarea protezei poate fi un lucru dificil.Acest lucru pare imposibil din cauza
preparaţiilor facute pe dinţii stâlpi.Dacă din dinţii stâlpi nu se mai poate şlefui pentru a compensa
lipsa paralelismului putem realiza restaurări protetice fixe speciale, prevăzute cu conexiuni între
elementele de agregare (de obicei mezial) şi corpul de punte prin înşurubare, la telescopare sau la
includerea unor culise intra- sau extracoronare.
Korber a enunţat că corectarea lipsei de paralelism a dinţilor stâlpi se fac astfel: înclinarea
unui stâlp până la 15° -şlefuirea feţelor axiale a ambilor dinţi stâlpi cu o înclinare de 6 grade faţă de
verticalâ , înclinarea unui stâlp între 15-25° - la nivelul stâlpului divergent se realizeazâ ca element
de agregare o coroană cu grosime dirijată, carc va avea contact cu bontul doar în regiunea cervicală,
inserţia punţii facându—se prin rotaţie,înclinarea stâlpului de 25-35° - se recomandă realizarea unei
restaurâri pe sistem telescopat, compensarea lipsei de paralelism facându-se la nivelul capei primare.
[17][18]
17
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,pag 390-406-407
18
11
I.8. INCIDENTE ŞI ACCIDENTE DUPĂ FIXARE
După cimentarea unei punţi dentare fixe mai devreme sau mai târziu pot apărea şi unele
complicaţii cum ar fi: disconfort,carii apărute pe dinţii stâlpi şi complicaţii pulpare,fractura lor ,chiar
şi desprinderea maselor ceramice , lipsa de funcţionalitate a construcţiei protetice.
Senzaţia de disconfort este primul simptom care apare la majoritatea cazurile în care este
necesară protezarea.Această senzaţie are mai multe cauze cum ar fi:inserarea într-o poziţie
neadecvată,prezenţa unor contacte premature,eficienţă masticatorie diminuată,excesul de presiune
asupra ţesuturilor moi,acumularea resturilor alimentare.
Cel mai greu de corectat este o suprafaţă masticatorie supradimensionată.În acest caz trebuie
să se ingusteze suprafaţa vestibulo-orală a intermediarilor şi să se accentueze şi să se lărgească
şanţurile de descărcare a alimentelor, atât spre vestibular, cât şi oral pentru confortul masticator.
Senzaţia de presiune apare atunci când sub intermediari au rămas resturi de ciment din momentul
fixării.
O implicaţie pulpară, un contact prematur sau o zonă terminală preparată intempestiv
neacoperită corect, expusă insultelor mecanice şi termice poate determina apariţia unei sensibilităţi
termice.Adeseori,cu toate că se respectă regulile de preparare a bonturilor această senzaţie există dar
dispare pe parcursul a 10-15 zile.În caz contrar ne confruntăm cu apariţia pulpitelor şi fenomene de
hiperemie,lucru ce duce la nevoia de devitalizare a dinţilor.
Mobilitatea protezelor parţiale fixe este cauzată de deformarea elementelor de agregare,
contacte ocluzale disfuncţionale, cimentare incorectă, procese carioase, mobilizarea unuia sau mai
multor stâlpi prin decompensare parodontală, lipsa de retenţie a elementelor de agregare prin
preparări greşite, solubilizarea cimentului.
Retracţiile gingivale sunt determinatede suprasolicitarile dinşilor stâlpi datorită lungimii
breşei edentate şi dimensiunea câmpului ocluzal.
Incidenţa cariei .Caria apare atunci când coroanele de acoperire sunt prea scurte sau prea
largi şi unei igiene defectuoase.
Leziunile pulpare apar în cazul în care procesele carioase au evoluţie lentă acestea provocând
atrofii pulpare cu leziuni degenerative de toate tipurile.[19]
19
12
Capitolul II
Noţiuni despre tehnologia metalo-ceramică
13
II.1. Generalităţi
Aliajele metalice din care se realizează componenta metalică asigură rezistenţă viitoare piese
protetice,iar masele dento-ceramice asigură aspectul fizionomic dorit care trebuie să fie în
concordanţă cu dinţi restanţi.Datorită faptului că aceste piese protetice sunt realizate din două
materiale diferite se numesc coroane mixte .
Angajamentul de a construi şi a insera o proteză mixtă obligă la respectarea anumitor condiţii
şi indicaţii:
 Exactitatea în prepararea bonturilor
 Conservarea sau refacerea relaţiilor normale de ocluzie
 Alegerea unor materiale compatibile
Componenta metalică a coroanei mixte acoperă în totalitate sau parţial scheletul protetic.
Componenta fizionomică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 Să asigure funcţia de sprijin
 Să nu modifice raporturile ocluzale
 Să menţină contactele ocluzale funcţionale
 Să stimuleze funcţiile dinţilor antagonişti
Coroana mixtă toatal fizionomică are pe toate feţele un aspect coloristic foarte apropiat de
cel al dinţilor naturali ceea ce nu se poate spune şi despre coroana semifizionomică care are masa
ceramică doar pe faţa vestibulară.
II.2. Elemente componente ale coroanei mixte
Coroanele mixte sunt formate din componenta metalică care este de cele mai multe ori
turnată ,aceasta acoperind în întregime bontul dentar .ea poate fi realizată din diferite aliaje şi are
grosimea de 0.35-0.50 mm .Exceptia o fac coroanele obtinute prin galvanizare car au 0.2 mm ,la fel
şi cele obţinute prin sinterizare.
Scheletul metalic oferă rezistenţă ,scheletul metalic la coroana mixta metalo-ceramică
neavând nevoie de retenţii.
Componenta fizionomică are grosimea de ,08-2 mm care prin grosimea şi opacitatea sa
împiedică transparenţa scheletului metalic.
Pentru a stabili rapoarte corecte între cele două componente au fost enunţate 3 criterii:
 Conservarea morfologiei dentare
 Conservarea stabilităţii zonelor funcţionale
 Realizarea unei rezistenţe corespunzătoare[20][21]
20
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,235-350
21
14
II.2.1. Componenta metalică-generalităţi
Componenta metalică este realizată din aliaje diferite,cu grosimi diferite şi prin metode
diferite.Ea oferă piesei protetice rezisteţă şi suport pentru masa ceramică.
Componenta metalică asigură protejarea limitei cervicale a bontului şi restabileşte morfologia
suprafeţelor ocluzale.
Legătura dintre masa ceramică şi scheletul metalic se face prin condiţionare fizico-chimică,
nu prin retenţii .De obicei se acoperă în totalitate bontul cu ceramică cu unele excepţii.Coroana
mixtă metalo-ceramică este rezultatul progreselor ce s-au făcut în acest domeniu .Până de curând
singura metodă de realizare a acestei componente era prin turnare .Cu toate progresele făcute acum
se poate realiza şi prin galvanizare şi sinterizare .Aliajele nenobile au un coeficient de dilatare
termică mai crescut şi de aceea trebuie respectaţi unii paşi de depunere şi ardere a ceramicii pentru a
evita aparţia fisurilor şi a fracturilor.
II.2.2. Scheletele metalice realizate prin frezare computerizată
La această metodă se presupune că prin frezare computerizată din blocuri de metal pur sau
aliaje care în laboratorul de tehnică ar fi foarte greu de turnat se ajunge la scheletul metalic
subdimesionat .Prin 3 faze se ajunge la produsul finit :
 Culegerea informaţiei despre dimensiuni,volum,caracteristici morfologice despre viitoare
piesă
 Proiectarea viiotarei piese cu ajutorul CAD-CAM
 Frezarea propriu zisă dintr-un bloc de metal
Avantajul acestei metode este că elimină etapele de modelare,ambalare ,turnare ,prelucrare
ele fiind deja pregătite de depunerile de ceramică când este gata frezarea.
II.2.3. Componenta fizionomică
Prin modelaj la nivelul feţelor se creează convexităţi care au rolul de a menţine troficitatea
fiziologice a parodonţiului marginal.Componenta fizionomică conferă un aspect natural estetic
piesei protetice.Dacă grosimea metalului este mai mică de 0.3 mm atunci vor apîrea tensiuni ceea ce
duce la fisuri şi fracturi în masa ceramică.
Zona de interfaţă dintre cele două componente ale coroanei mixte are o mare importanţă
pentru că de ea depinde succesul viitoarei proteze.
Legătura dintre componenta metalică şi componenta fizionomică ste de tip fizico-chimic
,prin intermediul forţelor Van der Waals intermoleculare.Lansarea unor agenşi de cuplare (bonding )
duce la îmbunătăţirea acestei legături
În dorinţa de a elimina orice dezavantaj al acestor coroane mixte s-au creat coroanele
integral ceramice la care dispare practic componenta metalică.[22]
22
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,264-287
15
II.3. Indicaţii şi contraindicaţii coroanele metalo-ceramică
Coroanele metalo ceramice sunt o combinaţie de rezistenţă oferită de scheletul metalic şi

aspect fizionomic ideal oferit de ceramică depusă pe schelet.Se recomandă folosirea pentru
restaurare fizionomică în zona frontală şi în zona laterală în zona premolarilor ,dar se pot utiliza şi
pe molari.
Contraindicaţiile se referă la pacienţii tineri datorită volumului mare al camerei pulpare.Se
indică pentru restaurarea morfologiei dinţilor fracturaţi ,a celor cu leziuni carioase ,înlocuirea
vechilor lucrări protetice care sunt realizate incorect .
II.4 Examinarea pacientului
Pentru că unii pacienţi au nevoie de premedicaţie înainte de a se pune problema unei restaurări
protetice ,acestă etapă de examinare a pacientului este foarte importantă pentru a stabili dacă
pacientul suferă de boli precum hepatita B sau sindromul imunodeficienţei umane.Trebuie
determinat dacă pacientul este alergic la vreun medicament sau la unele materiale dentare .Trebuie
amânat orice tratament dacă pacientul suferă de hipertensiune arterială şi dacă existăă cazuri de boli
cardiovasculare pacientul are nevoie de tartament special.
Epilepsia,diabetul,hipoglicemia sunt de asemenea boli care creează probleme .
Alegerea materialelor ,costul tratamentul,pasşii care vor fii urmaţi în realizarea piesei
protetice,toate acestea trebuie să fie comunicate pacientului pentru ca acesta să înţeleagă suficient de
bine la tot ce est supus şi dacă intervin diferenţe de preţ,acesta trebuie să ştie de unde.
II.5 .Prepararea dintelui
Dintele preparat care serveşte drept dinte stâlp al viitoare lucrări protetice trebuie să fie
neretentiv pe toate feţele,cu formă apropiată de cea a cilindrului,feţele fiind puţin convergente spre
incizal în unghi de 5-6 grade.
În zona coletului prezintă un prag cervical circular de 1,5 mm lăţime .Pragul formeză cu axul
lung al dintelui un unghi de 90.100 grade.Stratul care va fii îndepărtat este egal cu grosimea viitoarei
coroane ,de aceea îndepărtarea lui trebuie să se facă în mod egal pe toate feţele.
Ordinea în care trebuie să fie făcută preparaţia unui dinte este următoarea:reducerea
suprafeţei linguale şi a celei vestibulare ,rotunjirea unghiurilor,adaptarea inelelor de cupru înainte de
a creea pragul,reducerea în continuare a dintelui şi a preparaţiei pragului.[23]
23
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,234,243,658
16
II.6 Depunerea ,modelarea şi arderea maselor ceramice
Pentru a obţine o pastă cremoasă sortimentele de pulberi se amestecă ci lichidul pe plăci de

sticlă.Cu ajutorul pensulelor şi a instrumentelor speciale pastele se depun pe suprafeţele metalice
într-o anumită succesiune.
Depunerea este urmată de condensare care se face prin vibrare mecanică ,cu hârtie absorbantă
sau cu un instrument care presează ceramica pe scheletul metalic .De obicei condensarea manuală şi
vibrarea mecanică se folosesc împreună.
Fiecare piesă ar trebui să aibă parte de 4 sau 5 arderi fără primul strat intermediar de
bonding,dar depinde şi de cât de priceput este tehnicianul,pentru că un tehnician experimentat ar
obţine efectul dorit dar după 3 arderi..Totul se face în funcţie de masa ceramică.Cele 4 arderi sunt :
 Arderea opacului
 Arderea stratului de bază care este dentina
 Arderea de corecţie
 Glazurarea
II.6.1 Depunerea şi arderea opacului

Rolul opacului este de a masca culoarea aliajului,să asigure legătura metal-ceramică,să redea
placajului culoarea de bază,Opacul dintr-o singură aplicare reuşeşte să mascheze foarte bine
culoarea aliajului dar aplicarea în două straturi unul subţire şi unul normal garantează o umectare
mai bună scheletului metalic. Stratul de opac trebuie sa acopere capa în totalitate ,în caz contrat în
zonele în care capa prezintă zone de culoare gri se va acoperi iar de opac până se obţine o culoare
alb-gălbuie.
În zona cervico-vestibulară depunerea opacului prezintă o serie de particularităţi La tipul de
prag chanfrein placajul ceramic se aplică deasupra infrastructurii metalice.
II.6 .2 Depunerea,modelarea şi arderea straturilor de ceramică
După ce s-a aplicat opacul este rândul straturilor de dentină şi smalţ.Odată cu acestea se aplică
şi stratul pentru colet.Pastele au o consistenţă cremoasă şi se aplică în proporţii mari cu ajutorul
pensulelor.Operaţiunea este urmată de vibrarea manuală şi de absorbţia cu o hârtie.
Coroanele se realizează cu volum supardimensionat ,schiţând
cresteşe,fosetele,cuspizii.Coroana se aşează pe suport cu grijă pentru a nu strica marginile
cervicale.După ce s-au făcut arderile se aplică un strat transparent de glazură.Glazurarea nu se face
în condiţii de vid pentru că toate incluziunile de aer ar migra la suprafaţă.24
24
17
II.7.Modele secţionate cu pinuri
Pinurile sunt tije cilindro-conice care prezintă un capăt retentiv care se introduce în mijlocul
bontului mobilizabil.
Etapele de realizare al unui model cu pinuri:
 Pinurile sunt introduse în amprentă în mijlocul dintelui preparat până la 13 mm de marginea
incizală.Pentru fiecare bont se pot utiliza unu sau două bonturi ,iar dacă avem mai multe
bonturi ,pinurile trebuie să fie paralele între ele.În acest caz intervine plăcuţa de ghidaj care
are rolul de a paraleliza pinurile .Se folosesc tijele pentru fixare .
 Se blochează şumbul care regleză glisarea plăcuţei apoi se scot tijele pentru a se putea turna
modelul.
 Atunci când se va turna gips extradur nu se vor depăşi marginile amprentei.Înainte ca gipsul
să facă priză se introduce pinurile .În vârful lor ar trebui să se introduce o biluţă de ceară.
 După priză se face un şanţ de ghidaj care se izolează pentru a putea continua cu etapa de
turnare a soclului.
 Urmează etapa de demulare care este precedată de cea de tăiere mezial şi distal a fiecărui
bont.
II.7.1 Procedeul Pindex
Cu ajutorul Pindexului pinurile se introduc în amprentă după priza gipsului.Pentru a întelege

mai bine vom enumera etapele de lucru :
 Amprentarea câmpului protetic şi a zonelor limitrofe
 Toaleta amprentei
 Turnarea amprentei cu ghips extradur
 După priza finală se demulează modelul şi se şlefuieşte baza într-o suprafaţă plană
 Modelul se aşează cu baza pe stativul aparatului.Acest aparat deţine un fascicul luminos care
permite centrarea pinurilor în mijlocul bonturilor.Pindezul permite paralelizarea bonturilor şi
se introduc pini şi în porţiunile de arcadă care nu se mobilizează.
 Se izolează baza modelului şi se toarnă soclul din ghips dur într-un conformator .Peste
gipsul care nu a făcut priză se introduce modelul cu pinuri.
 După etapa de priză,se soclează apoi cu ajutorul unui ferăstrău se secţionează mezial şi distal
fiecare bont.[25]
25
18
Capitolul III
Estetica lucrărilor protetice fixe metalo-ceramice
19
III.1. Estetica restaurărilor
Cei mai interesaţi de aspectul estetic al lucrărilor protetice sunt pacienţii tineri şi cei de vâstă
medie .Estetica lucrărilor are un impact social asupra fizionomiei faciale şi oferă şansa de a părea
mai tineri .Crearea unei armonii faciale şi funcţionale cu ajutorul dinţilor frontali devine un lucru din
ce în ce mai important –
Oricât de perfectă ar fi o lucrare din punct de vedere funcţional dacă aceasta nu se
încadrează în fizionomia pacientului şi dacă nu ţinem cont de personalitatea pacientului aceasta
poate fi considerată un eşec.
Pentru ca pacientul să accepte mai uşor protezele şi lucrările protetice el trebuie să
înteleagă că în acest fel i se menţine expresia facială normală.Ochii şi dinţii pot constitui polii
atractivi ai feţei în timpul comunicării.
Americanii au elaborat metode pentru a determina profilul facial ,unind feţe, planuri,linii ţi
unghiuri trasate pe fotografii.Astfel ei au creat analiza estetică.
III.2. Implicaţiile sociale ale esteticii
Omul este dispus la imitare .Aşa cum ce vedem la televizor în materie de vestimentaţie
,comportament şi activităţile din timpul liber ne determină la imitare ,la fel se întâmplă şi cu
aspectul facial.Dorinţa de a arăta mai bine este acum o necesitate ,impusă de mediul social.
Dinţii atrag atenţia atunci când sunt dezveliţi pentru că faţa este partea cea mai
reprezentativă.
Fizionomia feţei recunoaţte 3 factori facial,dento-facial ţi dento-gingival.Cavitatea bucală
are şi o importanţă psihologică deci medicul stomatolog trebuie să ştie.Fiecare pacient necesită un
tratament individual.
Dacă pacientul îşi ţine gura închisă chiar –şi în timpul râsului,buzele puternic întinse peste
dinţi ,obrajii căzuţi sau limba presată spre diastemă înseamnă ca deja ne transmite semnale
incoştiente despre starea cavităţii lui bucale.Asta demostrează interesul pe care pacientul îl are
pentru înfăţişarea sa.De obicei,omul asociază frumuseţea cu succesul ,fericirea,prietenia şi
autoconsideraţia.Astfel personalitatea,motivaţiile,dorinţele,aşteptările ,auto.estimarea sunt factori
importanşi în vederea acceptării şi cooperării pentru a finaliza cu succes o lucrare protetică.
Pacientul uneori poate avea dorinţe,aşteptări nerealiste şi de acea pot apărea probleme care
nu işi găsesc rezovarea .Dacă pacientul nu este mulţumit ,cu toate că lucrarea esre realizată corect
tehnic şi estetic ,ea este considerată un eşec pentru că pacientul încă nu si-a acceptat noua condiţie.
Dacă pacientul doreşte să rămână primitiv ,simplu şi neatractiv este bine să ne obişnuim
cu ideea pentru că nu îl vom putea schimba .[26]
26
20
III.3 Iluzia în medicina dentară
Atunci când ne schimbăm percepţia astfel încât un obiect pare diferit decât este în realitate
acest fenomen se numeşte iluzie.Crearea unei iluzii este unul dintre cele mai importante lucruri în
estetica dentară.Când trebuie să refacem cazuri estetice dificile fenomenul de iluzie este un deosebit
ajutor.
Estetica lucrărilor constă în formă,mărime,aliniere,contururi,textura suprafeţei şi culoarea
dintelui original.Principiile iluziei cum ar fi forma,linia,lumina pot fi aplicate în medicina dentară.
De exemplu într-o lumină prea puternică sau în absenţa ei formele nu sunt distinse pentru că
sunt necesare umbre pentru a contura curburile suprafeţei şi profunzimea.
Lumina are capacitatea de a schimba aspectul estetic al unei lucrări.De exemplu atunci când
3 cuburi apar 5 dacă imaginea este răsturnată.În medicina dentară pentru a crea coloraţie în
concordanţă cu dinţii restanţi naturali se foloseşte manipularea luminii şi a percepţiei creându-se
umbre potrivite pentru dispunerea dinţilor şi prin conturări.
Atunci când folosim principiile percepţiei în controlul iluziei trebuie să ne bazăm pe
principiul iluminării ,legea feţei,principiul liniei ,conformarea şi conturarea formei
,pe aranjarea dinţilor,pe colorarea dinţilorîn raport cu vârstă şi sex.
Faţa dintelui este zona vestibulară a dintelui care este delimitată de muchiile rotunjite de
tranziţie .Aceste muchii delimitează trecerea de la faţa vestibulară la feţele mezială,cercivală,incizală
şi distală.
Porţiunea care se vede dintr-o singură privire se numeşte faţa aparentă.Această imagine
depinde de poziţia observatorului în raport cu dintele.Dacă privim din faţă vedem toate feţele
incisivilor şi doar jumătatea mezială a caninilor.
Există anumite principii de bază referitoare la formă şi contur :
 Liniile verticale accentuează înălţimea şi diminuează lăţimea
 Liniile orizontale accentuează lăţimea şi diminuează înălţimea
 Umbrele adaugă profunzime
 Unghiurile influenţează perceperea liniilor care le intersectează
 Relaţiile dintre obiective ajută la determinarea aspectului
 Liniile şi suprafeţele curbe sunt mai plăcute,ele sunt percepute ca fiind mai feminine decât
unghiurile ascuţite
Aranjarea dinţilor este o tehnică frecventă folosită pentru a crea iluzii .Pentru începători ar fi
necesar un ghid de dispunere al dinţilor pe arcadă care se referă la modificările incizale după cum
spune Lombardi.
Ghidul Unu se referă la incisivul central care exprimă vârsta,Ghidul Doi se referă la incisivul
lateral care exprimă caracteristicile sexului. iar Ghidul Trei se referă la canin care denotă vigoarea.
Influenţa vârstei este o reală problemă pentru pacienţii care doresc un tratament estetic.[27]
27
21
La persoanele în vârstă dinţii sunt netezi ,inchişi la culoare,cu un grad mai mare de saturare
,nu sunt strălucitori,marginea incizală redusă,mai lungi spre gingival iar spre incizal mai scurţi,iar
marginile incizale sunt uzate şi uniforme cu ambrazuri mici ,cele gingivale fiind mai largi.
La polul opus se află dinţii tinerilor care au o culoare deschisă,sunt strălucitori ,un grad redus
de saturare adică croma este mai mică,au margine incizale ceea ce face să pară că sunt mai lungi
decât incisivii laterali ,ambrazurile incizale sunt vizibile cu ochiul liber ,iar textura lor este evidentă.
Lombardi a enunţat şi o teorie a esteticii dinţilor frontali.Teoria se referă la faptul că dinţii
trebuie să reflecte vârsta,personalitatea şi sexul prin aspectul lor
Astfel că dinţii feminini sunt rotunjiţi la nivelul marginilor incizale ,deci ambrazurile incizale
sunt mai pronunţate ,iar marginile incizale sunt mai translucideşi oferă iluzia de delicateţe.Dinţii
bărbaţilor au unghiuri mai exprimate .La vârstnici culoarea mai închisă a acoroanei se extinde şi la
marginea incizală.Ambrazurile sunt mai puţin pronunţate decât la femei şi sunt mai pătrate. .
Medicul stomatolog trebuie să înţeleagă infienţele culturale şi artistice pentru a putea crea
iluzii care să satisfacă cerinţele pacientului. Forma ,poziţia şi culoarea dinţilor sunt elemnete
importante care participiă la definirea fizionomiei feţei pacientului.Diferitele tratamente
stomatologice de albire a dinţilor influenţează foarte greu culoarea dinţilor care diferă de la individ
la individ.La acelaşi pacient culoarea dinţilor omologi este identică iar a celor vecini este
diferită.Incisivii laterali sunt cei mai deschişi dinţi ,incisivii centrali au o nuanţă mai închisă iar
caninii au cea mai închisă nuanţă.
Culoarea dentinei este spre un alb gălbui ,iar smalţul are o nuanţă de gri-albastru.La frontali
marginea incizală are o nuanţă asemănătoare cu cea a smalţului pentru că este lipsită de
dentină.Suprafaţa vestibulară a unei coroane dentare prezintă 3 zone coloristice:
 La colet o nuanţă mai închisă
 În jumătatea cervicală unde smalţul este mai subţire este o zonă cu nuanţa deschisă decât la
colet
 În jumătatea incizală are nuanţa cea mai deschisă pentru că smalţul este în strat cel mai gros
Este normal ca tinerii să aibă o culoare mai deschisă la coroanele dentare decât adulţii
vârstnici ,iar bătrânii au dinţii gălbui.
Acumulările de placă .igiena bucală dar şi procedeele terapeutice toate influenţează culoarea
dinţilor şi determină modificarea aspectului cromatic.
Diferitele materiale actuale sunt special concepute pentru a putea reproduce cu fidelitate
cromatica dinţilor naturali .În cazul edentaţilor parţiale tehnicianul este nevoit să introducă o lucrare
protetică lângă dinţii restanţi şi pe lângă formă şi poziţie este decisivă reuşita unei culorii cât mai
identice cu cea a dinţilor naturali.Trebuie să se ţină cont de condiţiile particulare de luminozitate a
cavităţii bucale.[28]
28
22
III.4 Culoarea
Culoarea este proprietatea corpurilor de a produce senzații vizuale ori pentru că absoarbe o
parte din radiațiile ce compun lumina albă ori pentru că aceste corpuri sunt capabile să emită lumină.
Culoarea poate fi definită ca o senzație produsă de toate radiațiile luminoase ,de diferite
frecvențe ce permite ochiului să deosebească două componente învecinate ,omogene și egal
luminate ,fiind percepute vizual simultan.Senzația de culoarea este dată de excitație și se poate
datora unei radiații electromagnetice monocromatice sau unui amestec de două sau mai multe culori
spectrale.
Proprietățile fizice ale obiectelor,relația lui cu alte obiecte luminate și subiectivismul
pacientului le influențează culoarea în mare măsură.
III.4.1 Aspecte fizice ale perceperii culorii
Senzația de culoare are legătură cu prezența luminii și de prezența unui stimul de

culoare.Informațiile cromatice sunt conduse de unde electromagnetice care fac parte din spectrul
luminii vizibile pentru ochi dacă privim din punct de vedere fizic.
Spectrul vizibil nu este un segment foarte larg din domeniul electromagnetic.Lungimea de
undă a luminii vizibile este de 308-780 nm.Dacă anumite valori sunt cuprinse între aceste limite
,însemnă că fiecare corespunde unei anumite culori spectrale.
Lumina este de natură electromagnetică și are un caracter dual și anume de undă și de
corpuscul.Asta rezultă încă din antichitate dar explicațiile științifice au apărut la sfârșitul secolului
al XVII-lea ,odată cu teoria corpusculară Newton.
III.4.1.1 Dispersia luminii
Lumina albă se poate considera că este un amestec de culori spectrale.De exemplu dacă lumina albă
solară trece printr-o prismăbraza se dispersează și apare fenomenul de spectru colorat care a fost
descris de Newton în 1966.În acest spectru colorat se deosebesc o gamă largă de culori care se
numesc culori spectrale.Cea mai mică lungime de undă o are culoarea violet ,apoi urmeayă
albastru ,verde ,portocaliu și cea mai mare lungime de undă este cea a culorii roșu.Lungimile de
undă sunt cuprinse între 380-780nm.29
29
23
III.4.1.2 Absorbția
Pentru a le transforma în căldură unele substanțe absorb doar anumite domenii spectrale din
lumina incidentă albă.Cele care rîămân restante se refletă și astfel iau naștere culorile cromatice.
Atunci când un material absoarbe doar un anumit procent din lungimile de undă vizual se va
percepe gri și astfel culoarea este acromatică.
Gradele diferite de luminozitate sunt date de absorbția neuiformă a lungimilor de undă.
III.4.1.3 Reflexia
Vizualizarea obiectelor este posibilă deoarece ele reflectă lumina .Atunci când anumite
substanțe reflectă lumina direct la suprafață și suparafața este plană ,fascicolul este paralel ceea ce
creează luciul metalic,iar dacă toate razele luminoase sunt reflectate ,suprafața devine alb-
argintie.Atunci când metalele apar colorate înseamnă că absorb anumite domenii ale lungimilor de
undă,iar acest lucru este foarte important în tehnica dentară pentru că se utilizează o mulțime de
aliaje dentare.
III.4.1.4 Remisia
Remisia reprezintă refelxia difuyă a luminii la nivelul unei suprafețe rugoase,suprafața apărând
mată .
Astfel ,ca urmare a incidenței luminii pe suprafața unui corp acesta poate să pară luminescent
,transparent ,translucid sau opac.30
30
24
III.4.2 Principii de bază pentru determinarea culorii în protetica fixă
III.4.2.1 Factorii indispensabili în alegerea nuanței cromatice a restaurărilor
fizionomice
De obicei ,o redare exactă a culorii în elaborarea restaurprilor fixe nu este posibilă în
totalitate.Pentru a ajunge la un rezultat cât mai apropiat de real avem de respectat unele reguli:
 Suprafețe dinților trebuie să fie bine curățate în ziua determinării culorii,la fel și în ziua
probei și a fixării lucrării protetice.
 Determinarea culorii nu trebuie să se facă după un tratament protetic prelungit,pentru că
suprafețele dentare fără salivă sau apă adică neumezite se deshidratează schimbând astfel
nuanța dinților
 Culoarea se poate lua prin comprație și la lumină naturală și la lumină artificială,dar culoarea
favorabile apare la lumină naturală între orele 10-14 și 14-15 cu cer ușor înnorat.Soarele
puetrnic de amiază trebuie evitat
 Și culoarea mediului înconjurător influenţează culoarea dinţilor.Mediul înconjurător trebuie
să fie din punct de vedere cromatic neutru .Determinarea trebuie să fie făcută cu buzele
retractate şi relaxate .Nuanţa rujului,culoarea îmbrăcămintei influenţează de asemenea
determinarea ,deci ar fi ideal să nu se folosească ruj ,farduri sau îmbrăcăminte colorată.
 Durata de privire trebuie să fie de 5 secunde ,pentru că altfel intervine schimbare perceperii
culorii
 Dintele din cheia de culori trebuie să fie aşezat în aceeaşi poziţie ca şi dintele natural.
 Cavitatea bucală a pacientului trebuie să fie la înălţimea ochilor practicianului.
 Determinarea culorii trebuie să fie făcută la începutul şedinţei atunci când ochii medicului
sunt odihniţi ,iar ochii tehnicianului trebuie să privească un obiect albastru pentru a se relaxa.
 Monstrele trebuie să fie schimbate repede
 Dintele care va fi utilizat ca dinte de referinţă este caninul are cea mai mare saturaţie a
nuanţei dominante.
 Dacă vrem să creem un aspect cât mai natural trebuie să ţinem cont de variaţia culorilor pe
arcadă.Şi astfel avem :incisivii au aceeaşi saturaţie ca premolarii ,incisivii inferiori au un
grad mai mic de saturaţie decât incisivii superiori ,iar canini cu două grade mai mult decât
incisivii superiori.
 În cazul în care apar dificultăţi în alegerea culorii ,se alege culoarea cu saturaţia cea mai
scăzută şi strălucirea ai crescută.
Pentru a realiza o restaurare protetică de success trebuie să ţinem cont de aceste reguli
,deoarece culoarea coletului,luciul de suprafaţă ,structura şi transluciditatea dintelui din cheia de
culori au o influenţă hotărâtoare asupra corectitudinii culorii.Sub influenţa luminii ultraviolete
dinţii au o culoarea alb-albăstruie,ceea ce ar trebui să se întample şi cu cei artificiali.31
31
25
III.4.2.2 Chei de culori
Cea mai răspândită metodă de determinare vizuală a culorii a rămas şi acum metoda cheii de
culori .
Sistemul ideal trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
 Să redea nuanţele dinţilor naturali
 Dinţii artificiali din paletă trebuie să fie ordonaţi în grupe pe tonuri de culori
 Dinţii din cheie trebuie să fie confecţionaţi din acelaşi material ca şi cel de placare
 Dacă culorea aleasă este între două probe de nuanţe cromatice ,trebuie să fie posibilă
obţinerea prin amestecare de părţi egale din cee două culori ,cheia trebuie să fie diferită
pentru diferitele structuri de suprafaţă
 Materialele de placare trebuie să fie disponibile şi sub fomă de ic
La alegerea culorii se vor folosii sisteme de chei de culori ale firmei al căror produse se vor
folosi pentru că fiecare producător de materiale de placare işi creează propria cheie de culori.
Aceste chei de culori ale firmelor specializate sunt structurate pe grupe de tonuri de
culori.Dacă alegerea nu este făcută de tehnician ,medicul are datoria să transmită informaţiile corect
interpretate deoarece prin interpretare greşită se ajunge la rezultate eronate .Pentru a evita aceste
greşeli ste cel mai bine ca tehnicianul să aleagă culoarea acesta fiind capabil să realizeze
reastaurarea în conformitate cu cea a văzut direct .Medicul trebuie să fie de faţă pentru a consemna
cele văzute de tehnician.Chiar dacă există neînţelegeri în fiecare echipă ,relaţia este consolidată în
timp .
Procedeul de alegere a culorii este simplu ,îsă are câteva dezavantaje:
 Gama cromatică a dinţilor nu este acoperită de cheile de culori,existând diferenţe de culori
între cheile aceleaşi firme.
 Dinţii artificiali din chei nu sunt confecţionaţi în laborator şi în cabinet luru ignoratde
tehnicieni
 Subiectivismul diferă de la individ l individ ,de la o zi la alta şi de la o sursă luminoasă la
alta
 Diferenţierea ,perceperea şi descrierea culorilor poate fi îmbunătăţită prin antrenament 32
32
26
III.4.2.3 Influenţe specifice asupra determinării şi comparării culorii
Determinarea culorii se desfăşoară pe pacient şi permite evidenţierea culorii dinţilor resnţi cu

ajutorul unei chei de culori,devenind posibil ca materialul să corespundă tonului de culoare a dinţilor
naturali.
Se începe cu compararea culorii care este procedeul de utilizare a materialelor de restaurare de
placare astfel încât să atingă tonul şi transluciditatea dinţilor restanţi.
Apoi prin prelucrare şi startificarea materialelor de placare ,tehnicianul încearcă să egalizeze
dinţii restanţi ca formă ,culoare,transluciditate şi structură de suprafaţă.
Determinrea şi egalarea culorii sunt influenţate de:
 Structura dinţilor naturali ,care diferă de materialul cheii de culori ,ei reflectă diferit spectrul
sursei de lumină şi o absorb la fel de diferit,ccea ce face ca egalizarea culorilor să fie puţin
mai dificilă
 Gradul de absorbţie şi reflexie spectrală diferă între cheile ceramice,polimerice şi materiale
composite
 Mostrele diferite ale aceleaşi firme ,deşi au acelaşi număr se deosebesc prin comportamentul
lor la absorbţie şi reflexie
 Orice restaurare metalo-ceramică are nevoie în prealabil de un material opac pentru acoperira
metalului,iar la unele materiale acesta nu ese în concordanţă cu tonul,intensitatea şi
luminozitatea dentinei
 Redarea culorii este în relaţie cu grosimea stratului,acest lucru depinde şi de oferta de spaţiu
pentru ceramica de placare .
 La o restaurare protetică metalo-ceramică ,oferta de spaţiu pentru masa ceramică nu este
egală cu cea a cheii de culori ,care e de patru ori mai mare
 Dacă controlul de calitate al firmei lasă de dorit ,pot apărea diferenţe în cadrul produselor
aceleiaşi firme.
În cadrul etapei de detrminare a culorii cu ajutorul cheii de culori ,cel mai important lucru este
sistematizarea.Acestea sunt etapele care trebuie urmărite pas cu pas:
 Primul pas constă în alegerea gradului de luminozitate
 Al doilea constă în cadrul nuanţei ,se alege intensitatea
 Pasul al treilea constă în recunoaşterea existenţei unei devieri de la nuanţa medie spre
roşu sau galben ,în acest caz trebuie a se redetermina intensitatea
Toate aceste date care sunt obţinute după determinarea culorii sunt trecute în fişă împreună cu
caracteristicile individuale ale formei dinţilor naturali.Machiajul lucrării protetice poate fii realizată
pentru a aduce un plus acesteia,însă soluşia cea mai bună din punct de vedere estetic este evitarea
acestui pas pentru că prin înglobarea culorilor se obţine un efect mai profund .
Sarcina tehnicianului de a reda culoarea dinţilor naturali nu este tocmai uşoară.Pot apărea
greşeli pe parcursul fazei de determinare a culorii dar şi în cadrul comunicării dintre medic-
tehnician.33
Sistemul Color-Palette al firmei Ivoclar simplifică determinarea şi transmiterea culorii.Avantajele
sunt :
33
27
 Uşurează determinarea culorii de către medic
 Simplifică culoarea medic-tehnician
 Contribuie la realizarea unei estetici superioare
Cheia de culori Chromascop conţine 20 dinţi şi pe lângă indicativul firmei ,apare şi indicativul
firmei Vita ceea ce ne face să credem că pe viitor se va lucra cu o singură cheie de culori .Sistemul
conţine 10 plăcuţe de culoare,4 desene cu forme diferite ale dinţilor şi şapte creioane colorate care
se utilizează pentru individualizarea diferitelor zone .Pe dosul fişelor se pot transmite informaţii
suplimentare .
Harta de distribuţie a culorilor este un mod mai practic pentru selecţia exactă a culorilor şi
pentru evidenţierea distribuţiei lor.Graniţele dintre tentele de culoare e marchează sub forma unei
diagrame.Se pot evidenţia caracteristici precum fractură ,hipocalcifieri,coloraţii proximale.Acest
date sunt transmise tehnicianului.
Luminescenţa este denumirea pentru toate fenomenele de emisie a luminii care nua u origine
termică ,ci sunt produse sub acţiunea radiaţiei unei surse exterioare.Atomii sau moleculele trec
dintr-o stare normală într-o stare energetică superioară ,numită excitaţie . Fotoluminescenţa este
luminescenţa provocată prin excitarea atomilor cu ajutorul unor radiaţii electromagnetice iar
fotoluminescenţa temporară se numeşte fluorescenţă.
Fluorescenţa în lumina vizibilă .Faptul că fluorina are proprietatea de a se prezenta prin
refracţie în cuoarea galbenă şi prin reflexie în culoarea verde ,a atras atenţîncă din evul mediu
.Numele ei provine de la însuşirea ei de a fluidifica fonta şi la rândul ei a dat numele de fluorescenţă
fenomenelor optice asemănătoare cu cel preezentat de florină.Ca substanţe naturale sau artificiale
fluorescente la lumină vizibilă avem săruri de uraniu,fluorina,petrolul şi derivatele sale.
Fluorescenţa în ultraviolet.Unor anumite materiale fizionomice s-au adăugat agenţi
fluorescizaţi pentru că structurile dintelui natural,sub acţiunea oscilaţiilorultraviolete emt o
fluorescenţă alb-verzuie.
Transparenţa .Pentru că absorbţia lor este minimă materialele transparente transmit lumina
aproape în totalitate ,fascicolul de lumină rămânând paralel.
Opalescenţa .Dinţii naturali ,mai ales în porţiune incizală,realizează un efect de
împrăştiere,care creează senzaţia de culoare alb-albăstruie atunci când aceştia sunt priviţi din alte
unghiuri.
Opacitatea .Materiile opace nu permit transmisia luminii care este absorbită puternic,procentul
reflectat fiind minim.
Apariţia tuturor nuanţelor coloristices datorează acestor fenomene,dar şi repartiţiei spectrale a
luminii,fie aceasta naturală sau artificială.Culoarea este calitatea perceperii culorii unui obiect ,este
influenţaţă de diverşi parametrii ,printre care factori fiziologici şi patologici ai organului vizual al
privitorului,intensitatea iluminării existente,compoziţia spectrală a luminii care acţionează,culoarea
mediului înconjurător,timpul privirii unei culori ,structura formei şi suprafeţei obiectului,factori
psihologici şi unghiul din care priveşte.34
III.4.2.4 Probleme de cromatică în clinica protezărilor fixe

34
Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001,972
28
Pentru ca cerinţele estetice au devenit din ce în ce mai mari ,este imposibil să vorbim depspre o
restaurare protetică fără ca aceasta să conţină şi o componentă estetică.
Problema în aceste restaurări metalo-ceramice şi metalo-polimerice o prezintă scheletul
metalic.Ar fi perfect ca metalele să dispară din medicina dentară însă până când acest lucru să se
materializeze este cale lungă.
În prezent cele mai bune din punct de vedere estetic alegerea cea mai potrivită o reprezintă
coroanele integral ceramice ,pentru că redau cel mai bine aspectul natural al dinţilor.Însă
dezavantajul lor este reprezentat de rezistenţa acestora.
În tehnologia reconstituirilor integral ceramice o mare amploare au luat şi sistemele de frezare
computerizată CAD⁄CAM⁄CIM.Unele dintre aceste sisteme sunt practica zilnică a multor tehnicieni
în timp ce altele sunt doar la stadiul de cercetare .Dezavantajul estetic semnificativ este reprezentat
de imposibilitatea stratificării culorii din blocurile de ceară.Astfel nu poate oferi un caracter
cromatic individual.
Depunerea şi sinterizarea ceramicii în straturi pe un suport,este tehnica care permite cel mai bun
control asupra morfologiei şi aspra aspectului final al restaurării.
III.4.2.5 Perspective
Toate aspectele abordate în acest capitol, fenomenele fizice, factorii specifici materiali,
complexitatea problemelor legate de determinarea şi alegerea culorii, în special diferenţele
determinate de metamerie, se pare că nu vor putea fi evitate total nici în viitor, cu toate
perfecţionările din domeniul tehnologiei materialelor dentare. Ţinând cont de o serie de
recomandări enunţate ele se pot situa însă în limite tolerabile.
Prin controale de calitate îmbunătăţite (de exemplu măsurători spectrofotometrice) o parte din
problemele specifice materialelor „fizionomice" pot fi totuşi rezolvate.
Problema cromaticii în protetica fîxă este una foarte importantă. Ea nu trebuie subestimată şi
nici tratată cu superficialitate, deoarece poate sta la baza multor eşecuri, care de obicei generează
pierderi materiale.35
35
29
CAPITOLUL IV
Materiale şi aparate folosite pentru realizarea restaurării protetice
30
Confecționarea modelului de lucru
Fig.1 Gips extradur
Fig.2 Vacuum malaxor
31
Fig.3 Măsuță vibratorie
Fig.4 Soclator
32
Fig.5 Micromotor
Fig.6 Pindex
33
Fig.7 Pini pentru bonturi mobile
Fig.8 Conformator pentru soclu
34
Fig.9 Articulator Amann Girrbach
Fig.10 Aparat de tăiat bonturi
35
Cazul I: Restaurare protetică cu gingie falsă
Fig.11 Scanerul pentru programul Exocad
36
Fig.12 Bonding
Fig.13 Opac ,dentină,smalț,glaze
Fig.14 Cuptor de ceramică
37
Fig.15 Freze pentru prelucrarea ceramicii
Cazul II : Restaurare protetică cu retracție gingivală
Fig.16 Spatulă electrică
38
Fig.17 Băiță de ceară
Fig.18 Dinți prefabricați din ceară-Grup frontal
39
Fig.19 Ceară de modelaj
40
Fig.20 Aliaj folosit pentru turnare
Fig.21 Proprietățile aliajului
41
Fig.22 Chiuveta în care se va ambala macheta
Fig.23 Masa de ambalat
42
Fig. 24 Lichidul masei de ambalat
Fig.25 Freze pentru prelucrarea metalului
43
Fig.26 Cuptor turnare metal
Fig.27 Masă prelucrare metal
44
Fig.28 Sablator
Fig.29 Steamer
45
IV.1 Gipsuri dentare
Gipsul dentar este principalul material folosit în turnarea modelelor .Este folosit atât în
laboratorul de tehnică dentară cât şi în cabinet in amprentarea câmpurilor protetice edentate total.
Clasificarea lor se face astfel: După DIN 13911, gipsurile dentare sunt:
1. Gipsuri clasa I: gipsuri pentru amprentare
2. Gipsuri clasa a II-a: gipsul alb de model (gipsul alabastru)
3. Gipsuri clasa a III-a: gipsul dur
4. Gipsuri clasa a IV-a: gipsul extradur.
După ISO şi specificarea ADA nr.25, gipsurile se clasifică în:
1. Gipsuri clasa I: impression plaster
2. Gipsuri clasa a II-a: model plaster
3. Gipsuri clasa a III-a: dental stone
4. Gipsuri clasa a IV-a: dental stone, high strenght
5. Gipsuri clasa a V-a: dental stone, high strenght, high expansion.
În concluzie, gipsurile dentare utilizate în laboratorul de tehnică dentară pentru confecţionarea
modelelor sunt de 3 tipuri: gipsul alb de model; gips dur; gips extradur.
Gipsul este prezentat sub formă de pulbere în pungi speciale,sau în cutii .Gipsul normal este de
culoare albă şi gipsul dur sau extradur este de diferite culori albastră,galbenă, verde.Ca lichid se
foloseşte apa distilată. Compoziţia chimică a gipsurilor este următoarea: gipsul alb de model (gipsul
de clasa a II-a) este un β-hemihidrat de CaSO4 cu impurităţi de anhidrit şi dihidrat, gipsul dur
(gipsul de clasa a III-a este un α-hemihidrat de CaSO4 care mai conţine în proporţie de
5%:cimenturi silicatice.gips extradur (gipsul de clasa a IV-a) este un α-hemihidrat de CaSO4 cu
adaos de: compensatori de dilatare,coloranţi etc.Dozarea gipsurilor se face în două moduri
extemporanee adică în funcţie de suprafaţa amprentată se efectuează cu dozatoare tip linguri din
material plastic în proporţie pulbere / apă de: gips alb (clasa a II-a): 100 g pulbere – 50 cm3
lichid ,gips dur (clasa a III-a): 100 g pulbere – 30cm3 lichid, gips extradur (clasa a IV-a): 100 g
pulbere – 25 cm3 lichid şi dozare industrială (predozare) pulberea este livrată în pungi, recipient
,raportul pulbere / lichid este acelaşi şi trebuie respectat cu stricteţe.
Metoda saturaţiei progresive constă în adăugarea pulberei de gips progresiv peste apa din bol
măsurată în prealabil după indicaţiile producătorului.Absorbţia gipsului se face în de secunde apoi
se spatulează pe pereţii bolului până se obţine o pasta omogenă.Metoda mecanică presupune
malaxarea pastei de gips spatulată în prealabil în bol ,la vacuum malaxor în condiţii de vid.Gipsul
dur (clasa a III-a) se foloseşte la turnarea modelelor de lucru în tehnologia:coroanelor şi punţilor
dentare,protezelor parţiale şi totale,aparatelor ortodontice,turnarea modelelor dinţilor
antagonişti,turnarea soclului modelelor de arcadă cu bonturi mobile. Gipsul extradur (clasa a IV-
a.Turnarea modelelor de lucru în tehnologiile de mare precizie incrustaţii,tehnologia metalo-
ceramică.[ 3]
33
Facultatea de Medicină dentară ,Iași ,Curs nr.7,Materiale folosite pentru tehnologia protezelor fixe 2011-2012,pag 1-
2
46
IV.2: Ceruri dentare
Ceara dentară este un mix de ceruri naturale şi sintetice, gume, grăsimi, răşini obţinut prin
topire-răcire.Ceara se clasifică după următoarele criterii :după consistenţă şi după domeniul de
utilizare.După domeniul de utilizare ceara se clasifică în ceară de modelaj,ceară pentru înregistrarea
relaţiei intermaxilare,ceară pentru machete (turnare).Ceara după consistenţă este de 3 tipuri ceară
moale,ceară de consistenţă medie (iarna),ceară dură (vara).
Ceara naturală este principalul ingredient din componenţa cerurilor dentare.Ea este de
origine animală,vegetală,minerală.Parafina este un component de origine minerală care se obţine din
fracţiunile de distilare ale ţiţeiului şi are intervalul de topire între 40-71°C,folosindu-se pentru
duritate şi pentru a mări intervalul de topire.
Pe lângă parafină în componenţa cerurilor naturale intră şi ozocherita care este o ceară
minerală rigidă, casantă, de culoare galbenă, cu structură microcristalină; are intervalul de topire de
65°C. Ceresin este forma sintetizată de ozocherită. Are un interval de topire cuprins între 70-80°C.
Se adaugă pentru a ridica intervalul de topire al amestecului final.
Cerurile vegetale sunt următoarele carnauba , candelilla, ceara de Japonia şi untul de
cacao.Ceara Carnauba este produs de secreţie al frunzelor de palmieri, are culoarea gri-verzuie; este
dură şi casantă. Intervalul de topire al acestei ceri este 84-91°C şi este folosită pentru că influenţează
duritatea şi intervalul de topire al amestecului.
Ceara Candelilla –este rezultatul vegetal secretat de tulpina unor plante decorative.Intervalul
de topire este între 68-75°C şi la fel ca şi carnauba influenţează duritatea şi intervalul de topire al
amestecului.
Ceara de Japonia este tare, maleabilă, adezivă, are interval de topire restrâns (500C).Ea se
poate amesteca cu parafina pentru îmbunătăţirea proprietăţilor legate de aderenţă şi emulsionare.
Ceara de albine - este principalul component al cerurilor dentare.Cu un intervalul de topire:
63-70°C ea se adaugă pentru a mări plasticitatea amestecului.
Ceara shellac face arte din grupa cerurilor animale. Ea este produsul de secreţie al unor
insecte este dură, de culoare roşie-maronie are un intervalul de topire de36-45°C şi se adaugă în
compoziţia cerurilor pentru scăderea intervalului de topire. Lanolina (ceară de lână) – are culoarea
galben-maronie,intervalul de topire: 36-45°C şi se adaugă în compoziţia cerurilor moi de modelaj,
conferindu-le plasticitate şi interval.
Cerurile dentare sunt livrate sub formă de: pulbere, tablete, plăci, blocuri, granule care se
topesc separat şi apoi se amestecă. Cerururile moderne se caracterizează printr-un interval de topire
scăzut pentru a micşora contracţia de solidificare şi pentru a face posibilă prelucrarea uşoară.
Modelarea prin tehnica adiţiei permite un control riguros al formei finale a machetei. Pentru
corectarea formei se folosesc instrumente ascuţite iar, în final, suprafaţa machetei va fi netezită cu o
pensulă de ceară.[3]
33
Facultatea de Medicină dentară ,Iași ,Curs nr.7,Materiale folosite pentru tehnologia protezelor fixe 2011-2012,pag 5-
10
47
IV.3 MASA DE AMBALAT
Masa de ambalat este un amestec de substanţe care suportă prelucrarea plastică şi

dobândeşte proprietăţi precum rigiditate, rezistenţă la temperatură ridicată, în urma reacţei de priză.
IV.3 .1 MASE DE AMBALAT PE BAZĂ DE SULFAŢI
Se prezintă sub formă de pulbere cu granulaţie diferită şi lichid (apă sau lichid special).
Materialele utilizate pentru confecţionarea tiparelor protezelor metalice au în compoziţie:
 Componenta refractară : substanţa de bază SiO2, care se prezintă în 4 forme cuarţ
amorf,cuarţ cristalin,Tridimit,Cristobalit
 Agentul de legătură (liantul): gips dur (predominant α-hemihidrat , dar se utilizează şi forme
combinate α cu β) 20-30%
 Materiale de adaos: agenţi de modificare,agenţi reducători, coloranţi
Pulberea şi lichidul se amestecă după indicaţiile producătorului prin spatulare mecanică şi
spatulare manuală.
Aceste mase de ambalat sunt utilizate pentru confecţionarea tiparelor protezelor
acrilice,confecţionarea tiparelor lucrărilor metalice realizate din aliaje nobile pe bază de
Au,solidarizarea şi menţinerea în poziţie fixă a lucrărilor metalice care necesită lipire cu
loturi,tehnologia modelului duplicat.
IV.3.2 MASELE DE AMBALAT PE BAZĂ DE FOSFAŢI
Se prezintă sub fomă de pulbere şi lichid special soluţie coloidală de SiO2.

Compoziţia chimică este următoarea:componenta refaractară: cristobalit, cuarţ;agentul de
legătură (liantul): amestec de NH4 H2 PO4, MgO şi ZnO;materiale de adaos: oxizi de Cr, Zn,
substanţe colorante.
Prepararea masei de ambalat se face în conformitate cu indicaţiile producatorului ,prin
metoda clasică sau prin malaxare la vacuum malaxor .Este indicată în confecţionarea tiparelor în
tehnologia aliajelor care prezintă punct de topire ridicat.
Masa de ambalat pe bază de fosfaţi are următoarele avantaje:plasticitatea, fidelitatea pastei
preparate – excelente,dilatarea totală (de priză, termică, higroscopică) are valori mari, compensând
coeficienţii de contracţie ai aliajelor,rezistenţă mecanică mare la şocul mecano-termic (temperaturi
între 1000°C- 1350°C) şi dezavantaje :după priză, produsele preparate cu lichidul special au o
porozitate redusă;nu pot fi utilizate pentru obţinerea tiparelor în care se vor turna aliaje cu punct de
topire mai mare de 1350°C;se contraindică supradozarea pulberii (se obţin tipare friabile, care se
fisurează sau se sparg cu uşurinţă). [3]
33
Facultatea de Medicină dentară ,Iași ,Curs nr.7,Materiale folosite pentru tehnologia protezelor fixe 2011-2012,11-12
Tehnologia metalo-ceramică-abordare estetică
IV.4 MATERIALE DENTARE UTILIZATE

ÎN CONFECŢIONAREA RESTAURĂRILOR
MIXTE FIXE METALO-CERAMICE
Istoria utilizării aliajelor este direct influenţată de avansarea tehnologiei de confecţionare a

pieselor protetice turnate,mai exact a crescut preţul aliajelor nobile şi a progresat metalurgia.
IV.4.1.METALE NOBILE
Metalele nobile se folosesc ca elemente principale pentru confecţionarea inlay-urilor,coroanele

şi punţilor .Se spune că există 8 metale nobile aur,platină şi mtalele din grupa platinei şi anume
paladiu,radiu,ruteniul,iridiul,osmiul şi argintul.Deoarece argintul este foarte reactiv în cavitatea
bucală unii autor spun că este un metal nenobil.
Cele mai importante metale nobile din cele enumerate sunt aurul,paladiul,platina şi
argintul.Toate acestea au culoarea alba metalică ,mai puţin aurul,argintul fiind considerat cel mai alb
.
IV.4.2. METALE NENOBILE
Metalele nenobile sunt elemente nelipsite din componenţa aliajelor nobile deoarece acestea
cresc proprietăţile lor prin controlul calitativ şi cantitativ al oxidării,creşterea rezistenţei şi protejarea
aliajului de oxidare .Metalele nenobile sunt componentele principale ale aliajelor nenobile care au
fost declarate înlocuitori ai aliajelor nobile.
IV.4.3. ALIAJE NOBILE
Numărul aliajelor dentare este de 340 dintre care doar 120 se folosesc la metalo-ceramică.Ele
se clasifică astfel :aliaje având conţinut crescut de aur,aliaje având conţinut reduc de aur ,pe bază de
Ag-Pd,pe bază de paladiu.
Categoria aliajele pe bază de aur le include pe cele cu conţinut redus de aur şi pe cele cu
conţinut ridicat de aur ,componentul principal fiind aurul.
Cantităţile mari de paladiu din aliajele pe bază de Ag-Pd sunt pentru a diminua luciul argintului
dar şi pentru oferi aliajului o nume nobilitate,chiar daca argintul este mai predominant.Aceste aliaje
conţin 70-72% Ag şi 25% Pd şi au o culoare albă.
Aliajele cu conţinut considerabil de Pd,Pd-Cu şi Pd-Ag fac parte din categoria aliajelor pe bază
de paladiu.Aceste aliaje pe bază de paladiu servesc şi în tehnologia metalo-ceramică,dar deoarece
acestea formează oxizi de argint determină colorarea ceramicii.Aliajele de paladiu au în
componenţă şi 10% Cu,5-10% Ga ,staniu ,indiu, iar paladiu este în procent de 70-80%.Ag se găseşte
în procent de 30-40%.[3]
33
49
I.V.4.3.2. Proprietăţi
Fiecare metal are anumite proprietăţi .

Aurul este un metal de culoare galben aurie , are duritatea Vickers egală cu 18,punctul de
topire ajunge la 1063⁰C iar densitatea de de 19 ,3 g ⁄cm³.Creşte rezintenţa la coroziune
,ductilitatea,prelucrabilitatea,densitatea ,este dizolvat în apă regală şi se evaporă la temperatura
de 1.100⁰C.
Aurul permite alierea aliajului cu cantităţi mai mari de metale nenobile.
Platina are culoarea alb-gri ,fiind un metal mai dur dar este la fel de inert din punct de
vedere chimic.Se prezintă sub formă de folii şi aşa este şi folosită.Prin proprietăţile sale creşte
duritatea şi rezistenţa aliajului facându-l mai dur.HV este egală cu 56,punctul de topire este de
1769⁰C iar densitatea 21,45g⁄cm³.
Metalele ca rodiul,paladiul,osmiul ,iridiul,ruteniul cresc şi ele duritatea aliajelor nobil.Platina
a fost înlocuită cu paladiu în majoritatea aliajelor de aur .Utilizarea lui creşte punctul liquidus.
Paladiul se oxidează la 400⁰C culoare lui schimbându-se de la alb-argintiu la albastru ,iar la
800⁰C stratul de oxizi se descompune . Paladiul este component de bază în aliajele care conţin
paladiu .Hv este egală cu 47,punctual de topire de 1,552⁰C, densitatea ajunge la
12,02g⁄cm⁰.Paladiul asigură stabilitatea cromatică a aliajului.Introducerea paladiului în
componenţa unor aliaje nobile a permis costul lor mai redus.
Argintul cu o duritate Vickers de 26,punctul de topire de 960⁰C estefoarte flexilib,nu se
oxidează în aer însa în caviatatea bucală nu este rezinstent .Faţă de sulf prezintă o afinitate
crescută şi contribuie la scăderea vâscozităţii soluţiei lichide şi a loturilor precum şi la creşterea
vitezei de difuziune în cazul lipirii cu loturi.Argintul produce un luciu mai puternic decat cuprul.
Cuprul este inert chimic şi are o contribuţie mare la durificarea aliajului din care face parte
prin coborârea intervalului de topire şi pentru că are culoarea roşie el o oferă şi aliajului.El devine
poros absorbind oxigen în stare lichidă.Are HV 45,punctual de topire 1,083⁰C, densitatea de
8,92g⁄cm³.
Cuprul îmbunătăţeste proprietăţile mecanice ale aliajului şi scade intervalul de topire prin
durificarea lui ,astfel pemiţând utilizarea maselor de ambalat pe bază de sulfaţi.
Zincul este un metal ce serveşte la tehnica metalo-ceramică,de culoare alb-argintie care
formează oxizi de adeziune şi scade duritatea aliajului.HV este egală cu 30 iar punctul de topire
ajunge la 419⁰C.
Staniul are un efect pozitiv asupra aliajelor pentru tehnica metalo-ceramică fiind moale
,ductil şi flexibil,oxidându-se uşor.Alături de indiu ajută masa ceramic să adere la metal.Fiind
componentul de bază din unele aliaje ,fără adaos de zinc determină absorbţia oxigenului din
atmosferă în timpul topirii .În timpul solidificării oxigenul eliberat produce porozităţi.Aceste aliaje
nobile datorită unui adaos de iridiu,ruteniu sau reniu au o granulaţie fină.Aliajele pe bază de ag-pd
sunt denumite aliaje nobile albe –aliaje seminobile pentru că componentele principale sunt
argintul,cupru,adaosuri de aur si paladiu.[3]
33
50
IV.4.4 ALIAJE NENOBILE
Printre proprietăţile aliajelor nenobile se regăseşte preţul de cost redus ,proprietăţi fizice
bune şi manipulare mai uşoară în comparaţie cu cele nobile.Acestea se utilizează pntru
confecţionarea protezelor unidentare şi a punţilor total metalice şi mixte.
Meyer a clasificat aceste aliaje după conţinutul de crom şi molibden.Clasa I conţine
Cr≥20%,clasa II Cr≥16% şi Mo≥3%,Clasa III Cr<16 fără adaosuri de Mo,clasa IV conţine alije ternare
de Ni-Co-Cr.
În conţinutul aliajelor pe bază de Ni-Cr se regăsesc următoarele component
molibden,aluminiu,mangan,siliciu,beriliu,cupru,cobalt,galiu ,fier ,iar Ni în cantitate de 60-82 % şi Cr
în valoare de 7-25%.
Aliajele pe bază de Cr-Co conţin 53-70% Co şi 20-32% Cr .Acestea se aliază cu
fier,cupru,siliciu,staniu,mangan,ruteniu.
IV.4.5 ALIAJELE PE BAZĂ DE CR-CO
Cobaltul asigură stabilitatea chimică ,determină proprietăţile mecanice ale aliajului şi îi scade
vâscozitatea.
Molibdenul are punctul de topire ridicat ceea ce îi asigură o granulaţie fină,crescându-I astfel
ductabilitatea şi stabilitatea chimică.
Manganul formează oxizi ceea ce îl face agent dezoxidant în timpul topirii aliajului.Aceştia
migrează la suprafaţă formând zgura ce prin prelucrare este îndepărtată.
Siliciul permite turnarea formelor cu detalii fine astfel influenţând vâscozitatea aliajului.
Majoritatea aliajelor nu conţin carbon pentru a nu se forma carburi iar de aceea aliajele Co-
Cr pentru proteze care se fixează prin cimentare au o duritate redusă.Wolframul este substituentul
molibdenului în aliajele de Cr-Co dar în cantităţi duble pentru a asigura aceleaşi proprietăţi.
IV.4.6 ALIAJELE NENOBILE PE BAZĂ DE NI-CR
Nichelul înlocuieşte cobaltul din motive economice şi acest lucru influenţează duritatea şi
elasticitatea .
Cobaltul şi galiul îmbunătăţesc comportamentul electrochimic al aliajelor.
Beriliul îmbunătăţeşte fluiditatea şi controlează formarea oxizilor.[3]
33
51
IV.5. MASELE CERAMICE
Ceramica dentară sau porţelanul dentar aşa cum mai este numită ,a fost definită de Ferrari
J.L. ca un material pe bază de oxizi, modelarea sa necesitând un tratament termic la temperaturi
înalte şi a cărui microstructură prezintă două faze (sticlă şi cristal).
Se consideră ceramică toate materialele anorganice, nemetalice, care se obţin la
temperaturi înalte plecând de la o pulbere . Acum masele ceramice reprezintă un capitol interesant
cu provocări şi dorinţa specialiştilor de a descoperi mai multe din proprietăţile acestui material
dentar.Există însă şi un punct slab al ceramicii şi anume rezistenţa mecanică foarte scăzută.
IV.5.1 STRUCTURĂ ŞI REZISTENŢĂ
Masele ceramice au o structură compusă din faza amorfă şi faza cristalină.Rolul cristalelor
dispersate în faza amorfă este de oferi ceramicii un aspect cât mai natural de cel al smalţului prin
modificarea transparenţei prin reflecţie,refracţie şi absorbţie dar şi creşterea rezistenţei la arderile
din cuptor, respectiv a rezistenţei la solicitările mecanice din cavitatea bucală.
Masele ceramice se prezintă sub formă de pulbere –lichid. În flacoane este introdusă pulberea
care sunt inscripţionate cu o serie de însemne în funcţie de destinaţia lor (opaquer, dentină, smalţ, colet etc
precum şi un număr care indică culoarea sau nuanţa.
Lichidul este format din apă distilată şi alte adaosuri care-i cresc vâscozitatea este ambalat
în flacoane (din polietilenă sau alte mase plastice), deţinând sisteme de picurare.
Materialele dentare care intră în componenţa maselor ceramice sunt: feldspat (ortoclaz, albit,
anortit), cuarţ şi caolin.
Feldspatul reprezintă 60-80% din componenţa maselor ceramice fiind substanţa de bază a
acestora.Un rol important pentru estetica pe care o oferă masele ceramice este reprezentat de gradul
de puritate al fedspatului şi anume locul de unde este extras .În funcţie de mina din care este extras
prezintă mai multe sau mai puţine impurităţi care duc la schimbarea culorii masei ceramic.Dacă apar
tensiuni în compoziţia chimică care oscilează în grosimea masei ceramic apar tensiuni interne care
produc fisuri sau fracture.Feldspatul de natură canadiană sau scandinavă se utilizează mai des decât
cel de origine germană.
Cuarţul regăsit în proporţie de 15-20% contribuie la transluciditatea masei ceramice asigurând
şi rezistenţa dinţilor artificiali.
Caolinul se găseşte în proporţie de 2-3% şi determină opacitatea dinţilor artificiali.
Lianţii sunt reprezentaţi de apă,dextrină,ulei,soluţie de amidon .Rolul lor este de a mării
capacitatea de omogenizare a masei ceramic crude.
Coloranţii sunt compuşi oxidici sub formă de frite colorate care se adaugă materiei prime.
Atunci când componentele principale şi adaosurile sunt amestecate ,se topesc ,racirea facându-
se brusc prin turnarea în recipiente cu apă rece acest process purtând numele de fritare.Frita este
produsul fritării şi se fragmentează,apoi se macină astefl obţinându-se pulberea maselor
ceramice.[3]
33
52
IV.5.2.CERAMICA DE PLACARE
Scăderea temperaturii de ardere care s-a realizat prin adaos de compuşi alcalini şi feldspat,aceasta
fiind cea mai mare problem pe care au ridicat-o această ceramică de placare.Oxidul de potasiu
realizează o creştere a coeficientului de dilatare termică.
IV.5.3 SISTEME CERAMICE NOI
HI-CERAM -apărut pe piaţă în 1986 este un sistem care prezintă în componenţa sa masa
ceramică clasică la care se adaugă o matrice de stilă armată cu corund.
CERESTORE produs de firma Johnson& Johnson în 1982 are în compoziţia sa o masa
ceramică care se bazează pe ceramica aluminoasă .
IN-CERAM a fost elaborate de firma VITA în 1989 şi are în componenţa sa o matrice
sticloasă.
Ceramica turnată utilizează procesul de turnare de precizie a ceramicii topite .O masa
vitroceramică este topită la 1,360⁰C,menţinută la această temperature 60 minute şi apoi este
injectată prin centrifugare în tipare refractare.
Implantele din ceramică se împart în ceramică pe bază de oxid de aluminiu,ceramică
sticloasă şiceramică bioactive tip jena.
IV.5.4.FORMA TIP SUSPENSIE
Pasta este realizată din pulbere cu apă şi prezintă o structură caracteristică ,spaţiile existente
între particule depinzând de gradul de uniformitate al acestora.Apa legată care se gaseşte între
spaţiile dintre particule este absorbită de technician cu ajutorul unei hârtii absorbante.
Acest procedeu poate determina o coeziune rapidă şi intense a particulelor de pulbere sub
influenţa tensiunilor artificiale.
IV.5.5. FORMA TIP STICLĂ
Suflare,turnare ,tragere ,presare,sau rulare ,acestea sunt modurile prin care poate fi moderată
sticla topită.Formarea cristalelor cu un conţinut mare de fluor se realizează printr-un process de
cristalizare a ceramicii.
Ceramica turnată aparţine grupei ceramicii sticloase prelucrabile mecanic.[3]
33
53
IV.5.6.FORMA CRISTALINĂ
În structura ceramicii cristaline există legaturi ionice care sunt cristale rezultate prin
combinarea ionilor metalici cu oxigenul şi legaturi covalente .
Prezenţa retelelor cristaline în structura ceramică caracterizează noua generaţie de mase
ceramice.
IV.5.7.FORMA NECRISTALINĂ
Produsul de fuzionare care este răcit în condiţii rigide,fără cristalizare se numeşte sticlă.
Amorfizarea este procedeul prin care se produce cristalizarea sticlei şi este nevoie de un
agent de nucleare pentru ca acest fenomen să fie posibil.
Temperatura la care sticla se transformă dintr-un lichid super răcit într-o stare amorfă se
numeşte temperature fictive.
IV.5.8.FORMA POLIFORMĂ
Un exemplu de material poliform este silicea ,component de bază al maselor ceramice

pentru ca poate exista în mai multe forme cristaline.
După compoziţia chimică ceramica modern prezintă o variabilitate structurală
mare.Ceramica pe bază de oxid de aluminiu este utilizată în cazul implantelor,ceramica sticloasă
determină o densificare a microstructurii iar ceramica pe bază de fosfat de calciu are la bază
hidroxiapatită pură.[3]
33
Facultatea de Medicină dentară ,Iași ,Curs nr.7,Materiale folosite pentru tehnologia protezelor fixe 2011-2012,26
54
IV.5.9. MOD DE PREZENTARE

CERAMICA PREPARABILĂ
Ceramica se prezintă sub formă de pulbere şi lichid.

Pulberea se regăseşte sub următoarele sortimente de bază –grund,opaque,strat de
dentină,strat de smalţ,mase de accesorii ,mase de corecţie,mase pentru colorare şi cele
transparente.Aceste sunt numerotate şi puse în seturi de falcoane mari sau normale.
Pentru lichid se foloseşte apa distilată împreună cu glicerină,dextrin,soluţii lichide special .
Pe langă pulberea şi lichidul necesare mai avem nevoie de cheia de culori,instrumente de
modelaj,pensule,baghetă de sticlă,o pensulă mica dreaptă ,o pensulă mare în unghi,suport pentru
spatula,bisturiu.
IV.5.10. MASE CERAMICE PENTRU PLACARE
Masele ceramice pentru placare se prezintă în system bicomponent ,pe flaconul de pulbere
existând însemne pentru destinaţia ei (opac ,dentină,smalţ,colet)precum şi nuanţa şi culoare
numerotate .
Acest sortiment cuprinde pulberea,lichidul cu tot cu lichidul de izolare şi coloranţi,mase
accesorii,flacoane pentru corectură ,gingie,amse opace pentru dentină.smalţ,opac colorat ,plăcuţă.
IV.5.11 MASE CERAMICE TURNATE
Pentru acestă tehnică pe lângă ceramica propriu-zisă , cea turnată are în spate un întreg
arsenal de aparate şi instrumente fără de care nu ar fi posibilă realizarea ei .La accesoriile de bază
mai adaugăm lacul de distanţare ,diluent pentru lac ,mase de colorare şi corectură,diluant pentru
lichidul de colorare şi cheia de culori.
Aparatele sunt reprezentate de centrifuga de turnare ,cuptorul pentru ceramizare ,acestea
venind împreună cu creuzetul pentru turnare,conformator pentru conul de turnare ,chiuveta pentru
turnare ,ştifturi speciale pentru turnare din ceară.
Ca material secundare avem mase de ambalat specifice,mase de salbare şi setul pentru
medicul stomatolog reperezentat de ciment fosfat de zinc în 5 nuanţe ,instrumentar diamantat şi riglă
gradată. [3]
33
Facultatea de Medicină dentară ,Iași ,Curs nr.7,Materiale folosite pentru tehnologia protezelor fixe 2011-2012,pag 27
55
I.V.6 METODA DE CONFECŢIONARE A PUNŢILOR DENTARE
Pentru amprenta de lucru s-a folosit un material siliconat.Amprentarea s-a realizat în lingură
,asemenea şi antagoniştii.Amprenta de lucru cuprinde dinţii vecini ,spaţiul edentate şi creasta
alveolară,dinţii stâlpi preparaţi pentru şlefuire ..
Modelul cu bonturi mobilizabile este realizat din gips extradur .Bonturile mobile oferă o mai
bună vizualizare a fiecărui bont ,favorizând modelarea în special în zona cervicală.Malaxarea
gipsului se face cu ajutorul vacuum malaxorului ,iar soclul modelului poate fii din aceeaşi categorie
de gips sau din gips de clasa a IV-a.Pinii se introduce cu ajutorul pindex-ului.Modelul şi antagoniştii
se aşează în articlulator.
I.V.6.1 MODELAREA MACHETEI DIN CEARĂ A COMPONENTEI

METALICE
Metoda reducerii successive presupune reducerea dintr-un bloc de ceară de dimensiuni mai mari
până se ajunge la macheta subdimensionată .
Metoda răcirii gradate se realizează cu ajutorul băiţei de ceraă în care se introduce bontul mobil
,lasîndu-se cateva secunde ,în funcşie de temperature şi calităţile fizico chimice ale tipurilor de
ceară.
Metoda prin picurare constă în depunerea progresivă de ceară topită până se ajunge la
dimensiunile corespunzătoare La acestă metodă apar tensiuni interne din cauza contracţiei la
răcire .,şi astfel se determină apariţia de inexactităţi.
Macheta odată ce este conturată din aproape în aproape folosind spatula la nivelul feţelor
vestibulară şi orală.În dretul punctelor de contact se modelează în exces ,condiţie esenţială pentru a
se efectua prelucrarea coroanei în aceste zone.
Metoda care utilizează machete prefabricate presupune adaptarea acestora pe model prin
adiţie de ceară.
Metoda adaptări foliei precalibrate de ceară este secţionată şi adaptată în conformitate cu
viitoare piesă protetică.
Această machetă nu are nevoie de macroretenţii ,dar sunt necesare ca toate unghiurile să fie
rotunjite pentru trecerea de la masa ceramică la scheletul metalic.
Îndepărtarea machete de pe model se va face numai înainte de ambalare La temperature
camerei ceară are o anumită duritate şi stabilitate .Trebuie să se evite apariţia tensiunile care duc la
deformarea acesteia.[1]
11
56
I.V.6.2 AMBALAREA ŞI PREGĂTIREA ÎN VEDEREA AMBALĂRII
I.V.6.2 ,1Ataşarea tijelor
Înainte de ambalarea propriu –zisă ,se aplică tijele de turnare ,care reprezintă canalele de
eliminarea cerii şi tot odată un canal prin care să fie introdus aliajul topit în timpul turnării.Felul în
care sunt aşezate tijele şi numărul lor depinde de aparatul şi tehnica de turnare ,cantitatea de
aliaj,mărimea piesei turnate şi experienţa individual a tehnicianului dentar
Rolul major al canalelor de turnare este dirijarea aliajului topit şi realizarea unei solidificări
dirijate în aşa fel încât să nu se formeze defecte ale pieselor turnate.Tijele trebuie să fie lipite în
porţiunea cea mai groasă a machete.în treimea ocluzală a feţei palatinale ,la nivelul unui cuspid de
ghidaj sau în zona interproximală.Unghiul dintre tijă şi machete este de 45⁰.
Tijele sunt din ceară,,mase plstice sau metalice ,cele mai folosite fiind cele din ceară.Tija
trebuie să fie suficient de largă şi scurtă astfel încât canalul să rămână deschis în timpul solidificării
şi să permit umplerea rapidă a tiparului.
Există câteva principii de bază în alegerea tipului de tije:
 Diametrul tijei trebuie să fie proporţional cu mărimea tiparului
 Lungimea tijei depinde de cea a chiuvetei
Ambalarea se face ori indirect ori direct .Ambalarea directă are tija care elagă macheta direct
de conul de turnare,iar la cea indirectă se aplică pe fiecare element câte o tijă secundară.
Apoi urmează ataşarea canalelor suplimentare de evacuare a gazelor care se confecţionează
prin fixarea în machetă a unor fire de ceară şi la baza pâlniei într-un număe egal cu cel al tijelor de
turnare .
Tiparele pieselor protetice metalice se pot realiza prin mai multe moduri :ambalarea într-un
singur timp ,simplă ,într-un singur material ,ambalarea în doi timpi ,ambalarea în vid ..Pentru
aliajele nobile ca masă de ambalat o folosim pe cea pe bază de sulfaţi,iar pentr alijele Cr-Co se
utilizează mase de ambalat pe bază de fosfaţi sau silicaţi.Prepararea ei se face în funcţie de
indicaţiile fabricantului.
Ambalarea machetei într-un singur timp utilizează un singur tip de masă de ambalat şi
conformatoare speciale cu capac.
Ambalarea în doi timpi se realizeză cu nucleu de masă de ambalat ,specifică aliajului din care
se va turna.[1]
I.V.6.2 2.Preîncălzirea şi încălzirea

11
57
După aproximativ o oră trebuie să începem sa eliminăm ceara din tipar .Conformatorul se
introduce în cuptorul peîncălzit şi se încălzeşte la temperatura maximă.În timpul preîncălzirii cera
topită este absotbităde masa de ambalat ,iar carbonul este absorbit de aceasta .Este recomadataă
încălzirea tiparului ud pentru ca porii masei de ambalat sa reducă absobţia tipurilor de ceară ,pentru
că vaporii de apă îndepărtează ceara din tipar .
I.V.6.2.3.Topirea şi turnarea aliajului dentar
Există două categorii de topire cu flacără şi cele care au nevoie de energie electrică.Cele care
necesită energie electrică sunt mai scumpe decăt cele cu flacără.
Zonele flăcării sunt împărţite astfel :
 Prima zonă ,imediat după flacără şi reprezintă locul de întâlnire al gazelor
 A doua zonă,are culoare verzuie,este numită zona de combustie ,nu trenuie să atingă aliajul
în timpul topirii pentru îl oxidează.
 A treia zonă este de culoare albăstruie,are cea mai înaltă temperatură şi este utilizată pentru
topirea aliajului.
 A patra zonă este oxidantă de culoare roşiatică
Turnarea se realizează în aparate speciale care are funcţia de a transfera aliajul în tipar .Există
doujă tipuri de aparate de turnat cele care utilizează forţa pneumatică şi cele care folosesc forţa
centrifugă.
Turnarea este urmată de dezambalare şi prelucrarea componentei metalice urmată de finisare
şi lustruire.
I.V.6.3 Dezambalarea ,prelucrarea şi finisarea componenetei metalice
După deschiderea chiuvetei ,se curăţă de ghips pe feţele exterioare şi interioare .Aceste
opreaţiuni trebuie efectuate cu atenţie ,evitând excesul de căldură.La coroanele mixte total
fizionomice lustrul se efectuează la final.După prelucrare şi finisare se face o probă pe model apoi în
cavitatea bucală.[1]
11
58
I.V.6.4.Interfaţa metal-ceramică
Placarea scheletului metalic cu ceramică se realizează prin depunere succesiva astraturilor de

ceramică.Înainte de aplicarea ceramicii scheletul trebuie pregătit într-un anumit mod.
Un prim pas este acela de a sabla ,apoi scheletul este supus unor opreraţiuni cum ar fi
oxidarea,metalizarea,ceramizarea ,interpunerea unui strat intermediar ,depunerea de adezivi
speciali,formarea unui strat silanizat de stilă ceramizată.
I.V.6.5 Depunerea şi arderea straturilor de masă dento-ceramică
Confecţionarea componentei fizionomice presupune depunerea manuală a pastei de

ceramică pe suprafaţa de metal în concordanşă cu cheia de culoripentru a obţine efectul dorit de
pacient .Pasta este fomată din pulbere şi lichid pe o plăcuţă de sticlă.Pasta se depune cu ajutorul unei
pensule pe capa metalică.Îndepărtarea excesului de apă din pasta se face cu hârtie absotbantă de
catre tehnician.
Prima etapă este aplicarea opacului care împiedică ca efectele cromatice nedorite datorate
metalului sâ se vizualizeze.
Arderea masei ceramice include etapele următoare :
 Depunerea supradimensională a dentinei
 Arderea timp de câteva minute în cuptor
 Depunerea masei de corectură
 Arderea în cuptor
 Depunerea masei de smalţ
 Arderea în cuptor
 Depunerea masei de glazură
 Arderea normală în cuptor
I.V.6.6.Reguli în arderea porţelanului
 Piesa protetică se plasează în mijlocul cuptorului

 Încălzirea iniţială se va face lent
 Căldura trebuie să fie uniformă
 Uşa cuptorului trebuie sa fie lăsată deschisă iniţial ,răcirea să fie lentă[1]
11
59
CAPITOLUL V
Cazul I:Restaurare protetică cu gingie falsă
60
Fig. 1 Amprentă finală arcadă inferioară
Fig. 2 Amprentă antagoniști
61
Fig.3 Cântărirea gipsului extradur
Fig.4 Măsurarea cantităţii necesare de apă
62
Fig.5 Malaxare manuală
Fig.6 Malaxarea gipsului extradur la vacuum malaxor
63
Fig.7 Turnarea gipsului extradur în amprenta finală
Fig.8 Turnarea soclului si a antagoniștilor
64
Fig.9 Prepararea gipsului pentru soclul arcadei antagoniste
Fig.10 Turnarea soclului pentru antagoniști
65
Fig.11 Soclarea modelului
Fig.12 Aranjarea modelului
66
Fig.13 Modelul câmpului protetic edentat parțial mandibular
Fig.14 Pindexul folosit pentru introducerea pinilor
67
Fig.15 Modelul pregătit pentru introducerea pinilor
Fig. 16 Modelul cu pini
68
Fig.17 Modelul de pini folosit
Fig.18 Modelul după introducerea pinilor
69
Fig.19 Conformatorul pentru soclul modelului
Fig.20 Introducerea gipsului printre pinii modelului
70
Fig.21 Plasarea modelului în conformatorul cu gips
Fig .22 Modelele după finalizarea procesului de turnare
71
Fig .23 Articulatorul Amann Girrbach
Fig.24 Montarea arcadei superioare in articulator
72
Fig. 25 Montarea arcadei inferioare
73
Fig.26 Modelul după montare
Fig.27 Scanarea pentru Exocad
Fig.28 Modelul în programul exocad
74
Fig.29 Arcada antagonistă scanată
Fig.30 Modelarea elementelor de agregare in Exocad
75
Fig.31 Aplicarea gingiei
Fig.32 Finalizarea elementelor
76
Fig.33 Componenta metalică pe model
Fig.34 Componenta metalică –vedere mucozală
77
Fig.35 Aspectul componentei metalice –aspect vestibular
Fig.36 Proba pe model a componentei metalice-finisate-Aspect vestibular
78
Fig.37 Aplicarea bondingului
Fig.38 Introducerea componentei metalice in cuptor
79
Fig.39 Depunerea stratului de opac
Fig.40 Depunerea stratului de opac special pentru gingie
80
Fig.41 Aspectul opacului după ardere
Fig.42 Masele ceramice folosite
81
Fig.43 Depunerea stratului de dentină
Fig.44 Arderea stratului de dentină
82
Fig.45 Depunerea stratului de smalț
Fig.46 Aspectul după ardere si aplicarea Glaze-ului
83
Fig.47 Aspectul cavității bucale înainte de restaurare
Fig.48 Aspectul restaurării la proba în cavitatea bucală
84
Cazul II: Restaurare protetică cu retracție gingivală
85
Fig.49 Aplicarea primului strat de spacer pe bonturile mobile
Fig.50 Aplicarea celui de-al doilea strat de spacer
86
Fig.51 Băița de ceară
Fig.52 Introducerea bontului in băița de ceară
87
Fig.53 Macheta elementelor de agregare-aspect vestibular
Fig.54 Macheta punții pregătită in vederea ambalării
88
Fig.55 Atașarea machetei pregatite pentru ambalare
Fig.56 Pregătirea masei de ambalat
89
Fig.57 Malaxarea masei de ambalat
Fig.58 Ambalarea intr-un singur timp/Tiparul componentei metalice
90
Fig.59 Piesa protetică –vedere vestibulară
Fig.60 Piesa protetică nefinisată-vedere mucozală
91
Fig.61 Aspectul componentei metalice turnate pe model-aspect vestibular
Fig.62 Sablarea componentei metalice
92
Fig.63 Aplicarea bonding-ului
Fig.64 Depunerea stratului de opac
93
Fig.65 Aspectul opacului după ardere
Fig.66 Strat de dentină aplicat

94
Fig.67 Depunerea stratului de smalț
Fig.68 Aspectul după ardere
95
Fig.69 Prelucrarea masei ceramice
Fig.70 Aplicarea machiajelor pe masa ceramică
96
Fig.71 Aplicarea glaze-ului
Fig.72.Aspectul final al restaurării glazurate
97
CAPITOLUL VI
CONCLUZII
 Componenta metalicăa restaurărilor mixte metalo-ceramice parţial-fizionomice şi total
fizionomice nu prezintă macroretenţii.
 În cadrul tehnologiei de placare cu mase ceramice ,prima cerinţă este reprezentată de
realizarea şi menţienerea unei legături metalo-ceramice,deziderat obţinut ,în principal prin
adeziune chimică.
 Utilizarea maselor dento-ceramice moderne pretinde dotarea specială a laboratorului de
tehnică dentară.
 Tehnologia de laborator a maselor dento-ceramice necesită existenţa unui compartiment
distinct de prelucrare a acestora.
98
BIBLIOGRAFIE
 Dorin Bratu ,Bazele proteticii fixe,Editura Signata Timişoara,2001
 Ion Rîndaşu ,Proteze dentare ,Editura Medicală Bucureşti ,1987
 Facultatea de Medicină dentară ,Iași ,Curs nr.7,Materiale folosite pentru tehnologia
protezelor fixe 2011-2012
99

Licenta Tehnică Dentara

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Tehnică Dentara

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

I.1.Generalități protetica fixă............................................................................1

CAPITOLUL 2-Noțiuni despre tehnologia metalo-ceramică

II.1.Generalități tehnologia metalo-ceramică.................................................14

CAPITOLUL 3-Estetica lucrărilor protetice metalo-ceramice fixe

CAPITOLUL 4-Materiale utilizate în confecționarea restaurărilor mixte și metoda de lucru

CAPITOLUL 5 –Cazuri tehnologice.............................................................61

I.1 Generalităţi protetica fixă

Componenta stomatologiei care se ocupă cu reabilitarea funcţională şi estetică a sistemului

I.4.1.Complicaţiile edentaţiei parţiale

I.4.2 Examenul clinic

Componentele punţilor sunt reprezentate de elementele de agregare şi corpul de punte .

I.5.Coroanele de înveliş metalice

I.6.1.2 INTERMEDIARII ÎN SEMIŞA

I.6.1.3. INTERMEDIARI CU RAPORT TANGENT LINEAR

I.6.1.5 INTERMEDIARI LA DISTANȚĂ DE CREASTĂ

I.6.1.6 INTERMEDIARI OVOIDALI (SITUAŢI INTRAMUCOS)

I.7. DIFICULTĂŢI DE INSERARE A PUNŢILOR DENTARE

II.2. Elemente componente ale coroanei mixte

II.2.2. Scheletele metalice realizate prin frezare computerizată

II.2.3. Componenta fizionomică

Coroanele metalo ceramice sunt o combinaţie de rezistenţă oferită de scheletul metalic şi

II.4 Examinarea pacientului

II.5 .Prepararea dintelui

Pentru a obţine o pastă cremoasă sortimentele de pulberi se amestecă ci lichidul pe plăci de

II.6.1 Depunerea şi arderea opacului

II.6 .2 Depunerea,modelarea şi arderea straturilor de ceramică

II.7.1 Procedeul Pindex

Cu ajutorul Pindexului pinurile se introduc în amprentă după priza gipsului.Pentru a întelege

III.2. Implicaţiile sociale ale esteticii

III.4.1 Aspecte fizice ale perceperii culorii

Senzația de culoare are legătură cu prezența luminii și de prezența unui stimul de

III.4.1.1 Dispersia luminii

Determinarea culorii se desfăşoară pe pacient şi permite evidenţierea culorii dinţilor resnţi cu

III.4.2.4 Probleme de cromatică în clinica protezărilor fixe

Fig.1 Gips extradur

Fig.2 Vacuum malaxor

Fig.8 Conformator pentru soclu

Fig.10 Aparat de tăiat bonturi

Fig.11 Scanerul pentru programul Exocad

Fig.13 Opac ,dentină,smalț,glaze

Fig.14 Cuptor de ceramică

Cazul II : Restaurare protetică cu retracție gingivală

Fig.16 Spatulă electrică

Fig.18 Dinți prefabricați din ceară-Grup frontal

Fig.21 Proprietățile aliajului

Fig.23 Masa de ambalat

Fig.25 Freze pentru prelucrarea metalului

Fig.27 Masă prelucrare metal

Masa de ambalat este un amestec de substanţe care suportă prelucrarea plastică şi

IV.3 .1 MASE DE AMBALAT PE BAZĂ DE SULFAŢI

IV.3.2 MASELE DE AMBALAT PE BAZĂ DE FOSFAŢI

Se prezintă sub fomă de pulbere şi lichid special soluţie coloidală de SiO2.

IV.4 MATERIALE DENTARE UTILIZATE

Istoria utilizării aliajelor este direct influenţată de avansarea tehnologiei de confecţionare a

Metalele nobile se folosesc ca elemente principale pentru confecţionarea inlay-urilor,coroanele

IV.4.2. METALE NENOBILE

IV.4.3. ALIAJE NOBILE

Fiecare metal are anumite proprietăţi .

IV.4.4 ALIAJE NENOBILE

IV.4.5 ALIAJELE PE BAZĂ DE CR-CO

IV.4.6 ALIAJELE NENOBILE PE BAZĂ DE NI-CR