LABORATOR 7 GERONTOLOGIE

Evaluarea pacientului vârstnic edentat total unimaxilar în

vederea protezării supraimplantare. Menținerea
rezultatelor tratamentelor protetice.

Resorbtiile osoase la nivelul aparatului dento-maxilar sunt reprezentate de

următoarele manifestări:
1. Sunt generalizate si se produc in paralel cu cele de la alte nivele ale scheletului osos.
2. Sunt mai accentuate în absenta dintilor: determina involutia crestelor edentate
3. Insertia frenurilor ajunge pe muchia crestelor edentate: deranjeaza stabilitatea
funcțională a protezelor totale
4. Determina inversarea rapoartelor osoase dintre crestele maxilare si mandibulare
edentate total: rezorbtia crestelor este centripeta la maxilar si centrifuga mandibular ceea
ce are repercursiuni ulterioare asupra protezarii
5. Osul spongios este mai afectat decat osul cortical
6. Calitatea osului este modificată prin osteoscleroză
7. Pierderile osoase ale crestelor edentate: sunt mai accentuate în cazul spațiilor edentate
rezultate în urma pierderii mai multor dinți vecini (nu se cunoaste exact cauza) raportate la
pierderea osoasă consecutivă unei edentatii unidentare.
Refacerea arcadelor dentare pierdute prin edentatie pune serioase probleme la
varstnic,din cauza dificultatilor în realizarea stabilitatii protezelor, în dimensionarea
verticală a etajului inferior, din cauza aspectului fizionomic modificat o data cu vârsta ce nu
poate fi refacut complet, a dificultăților în igienizarea și întretinerea protezelor fie din
necunoasterea tehnicii și mijloacelor de realizarea a ei, fie din cauza particularitatilor
caracteristice vârstei a –IIIa
În medicina dentară modernă există numeroase metode de protezare a edentatiilor
maxilare cat si cele mandibulare și tot mai mulți pacieti se prezintă la medicul dentist cu
intreabrea: Să imi fac sau nu implant dentar daca tot imi fac proteza? Raspunsul la acestă
întrebare este disur afirmativ! Supraprotezarea pe implanturi, presupune realizarea unei
proteze sustinută de implanturi endoosoase , folosindu-se mai ales în situatiile în care
protezele clasice nu se pot realiza. Aceste situații se întalnesc mai ales la pacienții cu edentații
vechi , neprotezate , la care creasta osoasa sau suportul muco-osos nu mai există sau este
deficitar, nepermițând purtarea unei proteze clasice.

Pentru acest tip de protezare se opteaza mai des la pacientii edentați total, neprotezați
o lungă perioadă de timp , la care s-a produs o resorbție osoasă masivă, unde o proteză clasică
nu ar avea stabilitate în timpul masticației. Fixarea protezei pe implate se poate face prin mai
multe tipuri de sisteme, capse, culise, telescoape, magneți, sistem ce se alege în functie de
fiecare caz în parte. Pentru realizarea acestui tip de protezare avem nevoie de doua faze, una
chirurgicala si una protetica.
Protezele clasice oferă un zâmbet deosebit, cu aspect natural. Această proteză este
realizată din materiale foarte durabile și rezistă foarte mult în timp daca îngrijirea lor este
corecta. În mod uzual, protezele sunt purtate Între 5 – 10 ani, timp în care pot fi necesare
diverse manopere de ajustare. Ele corecteaza si alte probleme, de la fonație la masticație,
pentru cei mai mulți pacienți.
Pacienții edentați total, cu resorbție osoasă accentuate a crestei alveolare
mandibulare, întâmpină dificultăți în masticație și sunt frecvent nesatisfăcuți de protezele
totale confecționate, până nu de mult unica metodă de tratament pentru astfel de situații
clinice. Proteza totală poate avea o bună menținere și stabilitate, care poate mulțumi
pacientul, cu toate acestea supraprotezarea pe implanturi dentare pare să îmbunătățească
considerabil funcția masticatorie, prin creçterea forței ocluzale și eficientizarea funcției
triturante.În prezent, tratamentul cu ajutorul implanturilor dentare pentru supraprotezare este
bine documentat, are un numar redus de contraindicații din punct de vedere medical, este
însă un tratament prea scump pentru mulți pacienți vârstnici.
Resorbția osului alveolar la pacientul vârstnic.
Rezorbția crestei alveolare localizată sau generalizată este un fenomen accelerat în primele
2–4 luni de la extracția dentară, urmând apoi o încetinire graduală de–a lungul timpului, cea
mai accentuată resorție osoasă producându–se însă în primul an postextractional. Viteza și
direcția rezorbției osului alveolar nu sunt similare la maxilar și mandibulă, schimbări mai
rapide și
mai dramatice producandu–se la mandibulă. La mandibulă rezorbția osoasă este însoțită de
creșterea circumferinței arcului dentar, iar la maxilar rezorbția concentrică duce la micșorarea
circumferinței arcadei dentare, ceea ce va determina necesitatea realizării unor rapoarte
ocluzale inverse în regiunea posterioarå, pentru asigurarea stabilității protezelor.
Viteza și intensitatea rezorbției osoase este influențată de mai mulți factori, cum ar fi
vârsta, sexul (mai accentuată la femei), osteoporoza, patologia glandei tiroide, medicația de
un anumit tip, stilul de viață în general, precum și de factorii locali (oral și protetic). De
regulă, datorită rezorbției osoase, gaura mentonieră și nervul alveolar inferior ajung så fie
situați pe muchia crestei alveolare și alături de atrofia musculară și scăderea secreției salivare,
fac ca purtarea protezei mandibulare să devină o experiență dureroasă. Ca o consecință a
rezorbției osoase, localizarea inserției
mușchilor mandibulari se realizează aproape de muchia crestei, dislocând proteza.
În studii longitudinale efectuate, Atwood și colaboratorii au arătat o medie anuală a
reducerii înălțimii crestei alveolare mandibulare în regiunea anterioară de aproximativ 0.4
mm, datorată schimbărilor fiziologice. Rezorbția osoasă în regiunea anterioară a mandibulei
în situația supraprotezării pe implanturi dentare este de 0,5mm pe o perioadå de 5 ani, iar pe
termen lung resorbția crestei alveolare rămâne de 0,1 mm/an. Valoari similar ale rezorbției
osoase se înregistrează și în situația punții dentare pe implanturi.
În situația supraprotezării, transferul sarcinilor ocluzale la osul mandibular trebuie dispersat
între implanturile dentare și creasta reziduală, sistemul de retenție influențând valoarea
relativă a sarcinilor. Când este utilizată o bară fixată prin două implanturi, forma barei și
secțiunea acesteia vor influența transmiterea sarcinilor ocluzale. Barele cu secțiune ovală sau
rotunjită permit miçcări verticale și rotaționale, spre deosebire de cele cu sectiune
dreptunghiulară, care transmit sarcina ocluzală cu precădere implanturilor și mai putin crestei
alveolare distale.
Rata ridicată a succesului înregistrat, utilitatea și fiabilitatea supraprotezelor pe
implanturi dentare a fost demonstrată și este o optiune adecvată de tratament, în special
pentru pacienții vârsnici edentați total mandibular. Utilizarea unui sistem specific de ancoraj
nu poate fi recomandat, tipul de conector pare să aibă influentă minoră, iar alți parametri,
cum ar fi condițiile anatomice și morfologice, adaptarea suprastructurii și tipul de ocluzie
tind să influențeze alegerea unui anumit sistem de retentie