USMF ”Nicolae Testemițanu”

Catedra de

Ilies Lilia gr. S 1701

Definitie:
Absenta in totalitate sau a unui numă r variabil de dinți
ca urmare a deficientelor in formarea sau dezvoltarea
mugurilor dentari.

Terminologie: agenezie,
anodontie,
hipodontie,
oligodontie.
Oxford Handbook of Clinical Dentistry (1999):

Anodontie = absenta completa a tuturor dinților;

Oligodontie (termen american) = absenta unuia sau
a mai multor dinți;
Hipodontie

Oligodontia Hipodontia
Anodontie = absenta unor dinți (pana la numă rul total) ca
rezultat al neformarii mugurilor dentari sau al distructiei
lor in stadii incipiente de dezvoltare; mugurii au existat, dar
s-au pierdut in urma unor interventii chirurgicale sau prin
procese patologice;
Agenezie = lispa dentara prin neformarea mugurilor .

Anodontie adevarata = absenta dinților datorita

perturbarii procesului formativ;
Anodontie falsa = absenta clinica a dinților, desi nu au
existat perturbari in formarea si
dezvoltarea ulterioara a mugurilor dentari.
 Alti autori:

 Hipodontie = absenta a 1-5 dinți;

 Oligodontia = absenta a > 6 dinți.

Clasificare – Forme clinice:

 Anodonţia totală ( completă )

Anodonţia întinsă (numă r mare de dinți)

parţială redusă (frecvent este
unidentară , 1-2 dinți)
ANODONȚIA TOTALĂ
 se intalneste rar;

intereseaza de obicei ambele

dentitii, dar poate fi afectata
numai dentiția permanenta;

absenta tuturor dinților se

asociaza cu alte perturbari in
dezvoltarea organismului, asa
cum este cazul in displazia
ectodermala hipohidrotica.
 DISPLAZIA ECTODERMALĂ
HIPOHIDROTICĂ
 afectiune ereditara cu transmitere recesiva legata de sex, fiind mai frecventa
la barbati;
 intereseaza intr-o masura mai mare sau mai mica toate structurile derivate
din ectoderm;
 aspect cranio-facial caracteristic: fruntea proeminenta, saua nazala
infundata, buzele in protruzie, parul blond, subtire, absenta genelor si
sprancenelor, tegumentele uscate;
 glandele sudoripare sunt reduse ca număr sau lipsesc  capacitate scazuta
de a tolera temperaturile inalte;
 glandele sebacee lipsesc;
 unghiile sunt formate imperfect sau lipsesc;
 in formele mai severe – sindactilie;
 anodonția poate fi completa, dar de cele mai multe ori este parțială , cu
dinții
prezenti de forma conica si cu aspect opalescent (oligodontie severa) .
 ANODONȚIA PARȚIALĂ
(HIPODONȚIA)
Definiție:
absența congenitala a unui sau mai multor dinți
din dentiția temporara si/sau permanenta.

In functie de numă rul de dinți, hipodonția poate fi:

redusă = absenta a 1-2 dinți pe o hemiarcada
intinsă (severă) = oligodontie (dupa unii autori)
= absenta prin agenezie a cel putin 4 dinți dupa
unii autori, sau 6-8 dinți dupa altii.
Anodonția parțială
Anodonții – aspect radiografic
 Hipodonția poate fi intalnită ca:

 afecțiune izolată sau non-sindromică (hipodontii reduse);

 manifestare in cadrul unor boli complexe ca:
 sindromul Down,
 despicaturile labio-maxilo-palatine,
 sindromul Reiger,
 displazia ectodermala,
 Incontinentia pigmenti
 sindromul oro-facio-digital (sunt de obicei hipodontii intinse).

Caracteristici:

 este mai frecventa decat absenta totală a dinților (anodonția);

 prezinta variatii largi rasiale;
 s-a observat ca absenta congenitala a dinților este mai mare l-a
eschimosi, la indienii americani si la rasele orientale si mai putin
frecventa la rasa neagra;
 HIPODONȚIA IN DENTIȚIA TEMPORARĂ
Definitie:
Absenta parțială , prin neformare, a dinților temporari
 Caracteristici:

are o prevalenta redusa (0.1- 0.7%);

nu prezinta diferente intre cele doua sexe;
se intalneste cu predilectie in zona frontala;
intereseaza in special incisivii laterali de la ambele arcade si
caninul inferior;
forma extinsa de hipodontie este rara si se asociaza unor
afectiuni generale cum este displazia ectodermala
hipohidrotica;
sunt insa si cazuri de hipodontie severa non-sindromica atat in
dentiția temporara cat si in cea permanenta;
 s-a observat ca exista o corelatie puternica intre hipodonția
dinților temporari si cea a dinților permanenti. Astfel, agenezia
unui incisiv temporar este urmata adesea de absenta
succesorului permanent si chiar de creșterea prevalentei
anodontiei in alte regiuni.
HIPODONȚIA IN DENTIȚIA PERMANENTĂ
Caracteristici:

este mai frecventa decat hipodonția in dentiția temporara;

atinge valori cuprinse intre 3, 5 si 9.6%, daca in calcul nu se ia
in considerare si absenta molarului de minte;
in 50% din cazuri lipsesc doi sau mai multi dinți,
adesea absenta fiind simetrica;
in privinta afectarii celor doua sexe nu exista concordanta de
pareri;
intereseaza cu predilectie anumiti dinți permanenti, de regula
ultimii din fiecare grup dentar: molarul de minte, incisivul
lateral, superior, premolari secunzi;
nu este exclusa absenta oricarui alt dinte, frecventa fiind insa
foarte redusa.
 Hipodonția dinților permanenti se poate intalni:

in unele afectiuni generale dintre care:

 displaziaectodermala,
 sindromul Down,

 despicaturile labio-palatine,

 sindromul Bloch-Sulzberger (incontinentia pigmenti);

in asociere cu alte anomalii dentare intre care se numă ră :

 anchiloza molarilor temporari,
 taurodontie,

 incisivi laterali superiori in forma de tarus,

 hipoplazii de smalt.
Agenezia molarului de minte este relativ crescuta,
variind intre 10 si 35 % ;
Agenezia premolarilor intereseaza cu
precadere premolarul secund inferior:
Agenezia incisivului lateral se intalneste cu o
frecventa care variaza intre 1.1 si 3.2 %
ETIOLOGIE
Cauzele anodontiei:

 deficiente la nivel mucozal, deviatii ale traseului nervilor periferici, sau o dezvoltare
defectuoasa a tesutului de suport;
 perturbari aparute la nivelul structurilor implicate in initierea formarii lamei
dentare sau a mugurilor dentari prin interventia factorilor genetici si/sau de mediu;
 factorii genetici - exemplul tipic fiind anodontia din displazia ectodermala ereditara
si anodontia incisivului lateral;
 despicaturile de maxilar si expunerea la radiatii ionizante;
 doze suficient de mari de radiatii provoaca moartea ameloblastelor sau
odontoblastelor, indiferent de pozitia lor in ciclul celular si chiar si a celulelor
precursoare odontogene rezultand dinti opriti din evolutie sau absenti, in raport cu
gradul dezvoltarii surprins in momentul iradierii
 Chimioterapia intensiva si repetata in perioada formarii initiale a tesuturilor dure
dentare.
DINTII SUPRANUMERARI
 CLASIFICARE

Dupa criterial topografic

 Dens in dente
 Medziodens – localizat la nivelul
incisivilor, in apropierea liniei mediene
 Paramolar – localizat de obicei vestibular
sau oral fata de un molar din seria
normala
 Distomolar – situat distal de molarii din
seria normala
 Dens in dente

Meziodens
Paramolar (sus) si
Distomolar (dreapta)
Dupa criteriul morfologic :
• Cu forma sau dimensiuni neregulate
• Cu forma si dimensiune asemanatoare dintilor din seria
normala

Dupa criteriul etiologic :

• Dinti supranumerari atavici – se manifesta prin aparitia
unui element care a disparut in filogeneza
• Dinti supranumerari schizogeni – apar in urma subdiviziunii
la nivelul mugeurelui dentar in perioada odontogenezei

Dupa momentul in care erup si dupa dentitia interesata:

• Dinti supranumerari pretemporari (ii includ si pe cei
prezenti la nastere)
• Dinti supranumerari temporari
• Dinti supranumerari permanenti
 Dupa criteriul clinic:
Dinti supranumerari unici, ce pot avea
configuratie normala sau anormala
Dinti supranumerari multipli
Dinti fuzionati (intre doi dinti supranumerari sau
intre un dinte normal si unul
supranumerar)
Dinti supranumerari asociati despicaturilor labio-
maxilo-palatine
• Incluzii dentare supranumerare
• Dinti supranumerari disorganoplastici

Dupa criteriul obiectivelor terapeutice ce trebuie atinse:

• Dinti supranumerari ce nu afecteaza sau opresc eruptia dintilor
din seria normala
• Dinti supranumerari ce pot provoca incluzia unor dinti ce apartin
seriei normale
FRECVENTA DINTILOR
SUPRANUMERARI
  Dintii supranumerari au o frecventa mai mica
decat anodontia
 Afecteaza mai des dentitia permanenta
 Reprezinta aproximativ 3% din totalul anomaliilor
dento-maxilare
  Afecteaza persoanele de sex masculin de doua ori mai
des decat persoanele de sex feminin (frecventa de doua ori
mai mare)
 Dintii supranumerari sunt localizati cu predilectie la nivelul
 maxilarului superior
  Zona incisiva (atat maxilara cat si mandibulara) este
afectata mai frecvent, zona molarilor si premolarilor fiind mai
rar interesata
 Apare mai frecvent la rasa de culoare
FORME SI MANIFESTARI
CLINICE
  Dintii supranumerari prezinta, in general,
aceleasi caracteristici morfologice ca dintii
normali, cu deosebirea ca anumite modificari apar
mai des, la supranumerari, modificari de origine
dismetabolica. Din punct de vedere histologic,
dintii supranumerari imbraca toate caracteristicile
dintilor normali.

  Dintii supranumerari pot fi surprinsi in diferite

stadii de dezvoltare. Pentru ca o formatiune sa fie
etichetata dinte supranumerar, este necesara
existenta a cel putin 2 tesuturi dure: smalt si
dentina.
 Dintii supranumerari se pot dezvolta ca formatiuni total
independente, in legatura cu un dinte din seria normala sau
chiar cu un alt dinte supranumerar, inainte, dupa sau in
acelasi timp cu dentitia normala:

 Inaintea dentitiei normale – formeaza dentitia predeciduala

sau preprimara. Aceste organe sunt atasate simplu la gingie
si nu poseda radacini. Dintii neonatali propriu-zisi apar in
primele luni de viata; se intalnesc rar si sunt frecvent
localizati la nivelul grupului incisiv inferior.
 In acelasi timp cu dentitia permanenta – ei pot sa erupa
sau pot ramane inclusi in acelasi stadiu de diferentiere ca si
dintii din dentitia permanenta.
 Dupa dentitia normala – dintii supranumerari care formeaza
dentitia postpermanenta. Poate fi vorba de dinti
supranumerari contemporani dentitiei permanente, dar a
caror eruptie a fost intarziata sau de dinti formati dupa
dentitia permanenta.
Anomalia este in principal asimptomatica, diagnosticul
este evident, destul de rar, cand un dinte supranumerar
si-a facut aparitia pe arcada. Dar cum de obicei raman
inclusi, atentia poate fi atrasa de unele semne clinice
particulare:

1.Absenta inchiderii diastemei interincisive dupa

eruptia incisivului lateral si chiar a caninilor
2. Prezenta distopiilor isolate
3. Existenta unor bombari la nivelul crestelor
alveolare
4.Persistenta unuia sau mai multor dinti temporari peste
varsta normala de permutare

In toate cazurile in care dintii supranumerari raman

inclusi, diagnosticul de baza este cel radiologic.
Dintii supranumerari sunt de multe ori de volum mai
redus, atipici, cu forme variate, situati oral si de cele
mai multe ori, inclusi.
 MEZIODENSUL
Cea mai frecventa forma de dinte supranumerar este
meziodensul. Termenul folosit initial era “mediodens”,
inlocuit de termenul corect “meziodens”, deoarece acest
dinte tinde sa ocupe o pozitie cat mai meziala pe arcada.

Caracteristicile meziodensului:
 apare doar la maxilarul superior
erupe sau ramane inclus in pozitie normala sau inversata,
putand provoca incluzia incisivilor centrali permanenti sau
malpozitii ale acestora
eruptia sa precede, insoteste sau urmeaza eruptia
incisivului central permanent superior
este unicuspidat, uniradicular, coroana avand de obicei
forma conica
 de obicei este unic, mai rar dublu, triplu etc.
Fata de dintii normali, meziodensul se comporta ca un element
strain. Gravitatea tulburarilor depinde de momentul eruptiei
meziodensului. Se pot intalni 4 situatii clinice principale:

Meziodensul erupe inaintea incisivilor, le ocupa locul daca nu

este extras la timp, provocand incluzia sau eruptia in
disto/palatepozitie a incisivilor centrali care se lasa ghidati de
meziodens.

Daca eruptia meziodensului si a incisivilor centrali are loc

aproximativ concomitent, asistam la lupta pentru ocuparea celui
mai bun loc, lupta din care iese invingator de obicei meziodensul,
care pare a avea un tropism particular pentru locul incisivilor
centrali.

Daca meziodensul erupe dupa aparitia incisivilor, apare de

regula pe o pozitie palatinizata, lasandu-se el ghidat de aceasta
data.
Meziodensul ramane inclus, provocand incluzia incisivului central
sau eruptia in pozitie vicioasa a acestuia.

De obicei erupe la 6-7 ani si este greu de precizat carei dentitii ii
apartine.
 DENS IN DENTE

Termenul latinesc “dens in dente” este considerat

ca fiind un germene dentar care acopera un altul,
ajungand sa il circumscrie. S-au mai folosit termeni
precum: “dens invaginatus”, “ tectodont”,
“odontom coronar”, “dentoid in dente”, “dinti
dilatati”, “dinti gestanti” etc.

Anomalia se localizeaza de obicei la nivelul unui singur

dinte si poate interesa orice dinte. Cu predilectie este
interesat incisivul lateral permanent superior, deoarece
acesta prezinta frecvent un foramen ceacum adancit
sau poate prezenta anomalii de forma – forma
cilindrica/conica, cu marirea/micsorarea diametrelor.
Examenul radiologic este obligatoriu in cazul suspiciunii unei
invaginari dentare si releva existenta unei formatiuni dentoide
radioopace in lumenul pulpar care la interior este captusita
cu smalt in cazul invaginarilor coronare. Apexul dintilor
invaginati ramane de cele mai multe ori larg deschis.
Formatiunea invaginata prezinta o inversare a structurilor
obisnuite – smalt si dentina.

Etiologia dintilor invaginati nu este clarificata momentan. In

majoritatea cazurilor, intervine un proces de invaginare, dar
ce produce acest proces, ce tesuturi, ce cauze o determina,
nu se stie.

Se presupun 2 mecanisme principale:

1.Epiteliile adamantine prolifereaza aciv, invaginandu-se
in mugurele dentar
2.Unele defecte ale epiteliului adamantin intern provoaca
ramanerea in urma a unor portiuni de smalt, invaginarea
luand nastere prin proliferarea si inaltarea portiunilor
neafectate.
Importanta clinica a “dens in dente”: la locul invaginarii
apare cu usurinta caria dentara, deoarece exista
conditii ideale de retentie alimentara, iar existenta unei
cai preformate favorizeaza progresia cariei in
profunzime. Complicatiile pulpare apar de obicei
precoce. Dispunerea anormala a tesuturilor dentare si
mai ales apexul larg deschis fac ca tratamentele
endocanaliculare sa fie sortite esecului.
Se poate instala si necroza pulpara urmata de osteita
periapicala sau uneori de chisturi radiculare.
 GEMINATIA sau FUZIONAREA
Se intalnesc si situatii particulare privind formatiunile
supranumerare definind geminatia sau fuzionarea –
reprezentata de unirea tisulara a doi sau mai multi
dinti. Cand elementele sunt de conformatii si
dimensiuni diferite, se foloseste termenul de “dentes
confuse”, iar cand sunt de dimensiuni si forme
asemanatoare “dentes geminati”.
 In cazul fuzionarii de disting:

1.Fuzionari coronare – coroane solidarizate

corespunzand la 2 radacini normale si 2 organe
pulpare
2.Fuzionari radiculare – coroane clinic normale,
prezentand adesea o usoara malpozitie, cu radacini
atipice; complexul pular radicular este unic in
totalitatea radacinii sau pe o portiune a acesteia.
3.Fuzionari dentare totale – juxtapunere completa
a dintilor, prezentand adesea o camera pulpara
unica.

De multe ori dintii supranumerari se manifesta ca fenomen izolat,

dar pot fi si semnul unui sindrom polimalformativ. Toate
informatiile clinice valabile pentru dintii supranumerari erupti
trebuie obligatoriu completate cu informatii pe care le ofera
examenului radiologic.