PROTEINE (3)

Conf. Dr. Elena Petrescu

Conf.dr. Cristina Dimitriu
1
 IV. Structura cuaternară
• Structura cuaternară este nivelul final al structurii proteinelor – aparține doar
proteinelor care conțin două sau mai multe lanțuri polipeptidice
• Fiecare lanț polipeptidic este denumit monomer sau subunitate
• Aceste proteine pot fi dimerice, trimerice, tetramerice, oligomerice
• Subunitățile sunt menținute asociate prin interacțiuni necovalente (legături de
hidrogen, legături ionice, interacțiuni hidrofobe)
• Subunitățile pot funcționa independent una de cealaltă, sau pot funcționa într-o
manieră cooperativă (ca în hemoglobină: legarea O2 la o subunitate a tetramerului
determină creșterea afinității celorlalte subunități pentru oxigen)
• Disocierea subunităților duce la pierderea funcției proteinei

2
 Tipuri de proteine în funcție de forma
moleculei

1. Proteine fibrilare

•Au structuri relativ simple, desfășurate de-a lungul unui ax longitudinal

•Unitatea structurală = un element repetitiv de structură secundară
•Se găsesc în matricea extracelulară și îndeplinesc roluri structurale; conferă rezistență
sau flexibilitate țesuturilor din care fac parte
•Sunt insolubile în apă – datorită unei concentrații mari de aminoacizi cu radicali
hidrofobi, atât în interiorul cât și pe suprafața proteinei

•Ex: - colagen (în țesutul conjunctiv)

- keratina (în unghii, firul de păr)
- elastina (în plămâni, peretele arterial)

3
 Proteine fibrilare

Colagen

Keratina

Elastina
4
 Colagenul
• Se găsește în piele, țesutul osos, ligamente, tendoane, pereții vasculari, etc.
• Este un triplu helix:
helix trei lanțuri polipeptidice (răsucite spre stânga) se înfășoară
unul în jurul celuilalt (cu răsucire spre dreapta) → structură foarte rezistentă
• Helixurile sunt mai extinse decât α-helixul din proteinele globulare
• Conținut ridicat de glicină și prolină;
prolină fiecare al treilea rest aminoacidic este glicina:
moleculă foarte mică → permite apropierea maximă între cele trei lanțuri
• Conține doi aminoacizi particulari: hidroxiprolina și hidroxilizina – obținuți prin
modificare posttranslațională: hidroxilarea Pro și Lys, dependentă de vitamina C
• Triplul helix este stabilizat prin legături de hidrogen intercatenare (resturile de
OH-Pro și OH-Lys au o contribuție importantă la formarea acestor legături)

5
6
 Colagenul

• Moleculele de colagen individuale se asociază într-o manieră paralelă și decalată,

pentru a forma fibrilele de colagen
• Unele resturi de Lys și OH-Lys din moleculele de colagen sunt oxidate (grupările ε-
amino sunt oxidate la grupări aldehidice) → sunt implicate în formarea de legături
covalente încrucișate între moleculele de colagen învecinate → generarea fibrelor
de colagen mature, caracterizate prin rezistență remarcabilă

7
 Scorbutul
• Boală cauzată de deficitul de vitamina C (acid ascorbic) → perturbarea hidroxilării
resturilor de Pro și Lys → afectarea legăturilor de hidrogen intercatenare și a
legăturilor covalente încrucișate
• Scăderea rezistenței fibrelor de colagen din țesutul conjunctiv → fragilitate
capilară (echimoze), căderea dinților, degenerare a țesutului osos, vindecare
defectuoasă a plăgilor

8
 Tipuri de proteine în funcție de forma moleculei
2. Proteine globulare
•Au formă aproximativ sferică; lanțul polipeptidic este pliat într-o manieră compactă
•Proteinele citosolice și proteinele plasmatice sunt globulare
•Aminoacizii cu radical nepolar (hidrofob) sunt dispuși în interiorul moleculei, iar cei cu
radical polar (hidrofil) sunt localizați la exterior, în contact cu mediul apos →
proteinele globulare sunt, în general, hidrosolubile
•O proteină globulară poate avea structură secundară:
- exclusiv de tip α-helix
- exclusiv de tip β-foaie pliată
- mixtă: segmente cu structură α-helicoidală și segmente cu structură β

9
Exemple de proteine globulare cu structuri secundare variate

10
  Proteine simple și proteine conjugate

 Proteine simple – alcătuite exclusiv din aminoacizi

 Proteine conjugate (heteroproteine) – conțin două părți componente:

- apoproteina - alcătuită din aminoacizi
- grupare prostetică - structură neproteică, este asociată permanent cu apoproteina;
de obicei joacă un rol important în funcția biologică a proteinei

• Clase de proteine conjugate:

- lipoproteine - conțin lipide
- glicoproteine - conțin grupări glucidice
- metaloproteine - conțin un metal specific
- cromoproteine - conțin o grupare colorată (hemoproteine, flavoproteine)
- fosfoproteine - conțin grupări fosfat
- nucleoproteine - conțin acizi nucleici

11
Clase de proteine conjugate

12
 Exemple de proteine globulare

• 1. Proteine citoplasmatice – hemoproteinele:

hemoproteinele
a. Mioglobina
b. Hemoglobina
c. Citocromii

• 2. Proteine membranare – receptorul β2-adrenergic

13
 1. Hemoproteine
 Mioglobina, hemoglobina, citocromii – proteine conjugate care conțin hem,
situate în citoplasma celulelor (mediu apos)

a. Mioglobina
• Proteină globulară monomerică (conține un singur lanț polipeptidic) – are
structură primară, secundară și terțiară
• Se găsește în țesutul muscular → are rolul de a stoca oxigenul, ul pentru a-l elibera în
condițiile hipoxiei musculare (exercițiu fizic intens și prelungit)
• Proteină conjugată alcătuită din: - parte proteică = globina
- grupare prostetică = hemul

14
 Mioglobina
 Globina:
• Lanț polipeptidic cu 153 aminoacizi
• Structura secundară: 8 segmente α-helicoidale, notate de la A la H
• Aprox. 75% din resturile aminoacidice se găsesc în segmentele α-helicoidale
• În unele din regiunile inter-helicoidale se găsesc resturi de prolină
• Aminoacizii cu radical polar se găsesc preponderent la exteriorul moleculei, iar în
interior predomină aminoacizi cu radical nepolar (între aceștia se formează
interacțiuni hidrofobe)

15
 Mioglobina
 Hemul:
• Conține o grupare organică (protoporfirina IX) IX + un ion metalic (Fe2+)
• Situat intr-o cavitate îngustă formată în interiorul lanțului de globină (”buzunarul”
hemului) → menținut în poziție prin interacțiuni hidrofobe între inelul porfirinic și
catene laterale nepolare ale aminoacizilor din buzunarul hemului (importante
deoarece previn pătrunderea moleculelor de apă)
• Buzunarul hemului conține și două resturi de histidină (cu caracter polar):
- His F8 (His proximală) – legată covalent la fierul grupării hem
- His E7 (His distală) – nu se leagă la fier, dar este implicată în stabilizarea legării
oxigenului la Fe2+

M: −CH3 metil
V: −CH=CH2 vinil
P: −CH2−CH3–COO− propionil

16
 Hemul din mioglobină
• Protoporfirina IX:
IX patru inele de pirol unite prin punți metinice (=CH−)
• Ionul Fe2+ are șase poziții de coordinare:
- patru sunt ocupate de atomii de azot ai nucleelor pirolice
- a cincea este ocupată de un atom de azot al His proximale
- molecula de oxigen se leagă reversibil la a șasea poziție de coordinare a fierului
(His distală este situată în vecinătate) – numai Fe2+ poate lega O2 (Fe3+ nu poate)

• Legătura cu His proximală, respectiv cu O2 sunt perpendiculare pe planul hemului,

de o parte și de alta a acestuia

17
 b. Hemoglobina (Hb)
• Hemoproteină tetramerică din eritrocite – două lanțuri α (141 AA) și două lanțuri β
(146 AA), fiecare monomer conținând o grupare hem → are structură primară,
secundară, terțiară și cuaternară
• Lanțurile β (și în măsură mai mică lanțurile α) au structură secundară și terțiară
foarte asemănătoare cu mioglobina (datorită omologiilor în secvența aminoacidică);
structura secundară este de tip α-helix pentru lanțurile α și β
• Hb transportă oxigenul de la plămâni la țesuturile extrapulmonare – Fe2+ din
grupările hem leagă reversibil oxigenul (o moleculă de Hb poate lega 4 molecule O 2)
→ cu formarea oxihemoglobinei
• Oxidarea Fe2+ la Fe3+ duce la formarea methemoglobinei, care nu poate lega O2 →
hipoxie tisulară

18
 Rolul Hb în transportul CO2

• CO2 rezultat din procesele metabolice tisulare este

transportat la plămâni, în vederea eliminării, în două
moduri:

• 85% este transportat în plasmă sub formă de bicarbonat:

bicarbonat
Anhidraza carbonică
eritrocitară
CO2 + H2O H2CO3 → H+ + HCO3-

difuzează în plasmă

• 15% circulă legat la grupări amino N-terminale neionizate

ale lanțurilor de globină din Hb, formând carbamino-Hb:
carbamino-Hb

Hb-NH2 + CO2 → Hb-NH-COO- + H+

19
 Legarea CO la hemul din Hb și Mb
• Hemul din Hb și mioglobină (Mb) poate lega CO (gaz toxic), cu o afinitate de 200 de
ori mai mare față de afinitatea pentru O2, cu formare de carboxi-Hb
• His distală din molecula globinei stânjenește, într-o anumită măsură, legarea O2, dar
și a CO → acestea se leagă sub un unghi de 120⁰ (mai puțin favorabil decât 90⁰)
• Importanță biologică:
- Hb și Mb trebuie să lege O2, dar este la fel de important să-l elibereze atunci când este
nevoie (unghiul de 120⁰ → afinitate de legare mai mică)
- afinitatea hemului izolat pentru CO este de 25.000 ori mai mare decât afinitatea
pentru O2 → legarea sub un unghi mai puțin favorabil (datorită asocierii hemului cu
globina) reduce puterea legăturii hem-CO de ≈100 ori

20
 Hemoglobina S
• Tipurile de Hb normale din sângele unui individ adult sunt:
Hb A (α2β2 - 97%), Hb A2 (α2δ2 - 2%) și Hb F (Hb fetală: α2γ2 < 1%)
• Hb anormale – conțin modificări în secvența aminoacidică, ce sunt cauzate de
mutații în genele care codifică lanțurile de globină → duc la tulburări numite
hemoglobinopatii

 Hb S → anemia cu celule în formă de seceră (anemia falciformă, siclemia,

drepanocitoza)

• Lanțurile β conțin o substituție în poziția 6: acid glutamic → valină

• Hb S poate fi distinsă de Hb A pe baza mobilității electroforetice modificate
• Consecință: Val mutantă dintr-un lanț β formează o interacțiune hidrofobă cu un
aminoacid nepolar normal dintr-o altă moleculă de Hb, care este expus pe suprafață
numai în starea deoxigenată a Hb
• Moleculele de Hb S polimerizează în interiorul eritrocitelor, cu formarea unor
structuri fibroase care distorsionează celulele → hematii în formă de seceră,
seceră rigide =>
- blochează fluxul sanguin în capilare → microinfarcte în diferite țesuturi
- sunt mai vulnerabile la liză în splină → anemie hemolitică
21
22
23
24
 c. Citocromii
• Hemoproteine implicate în transferul electronilor – fac parte din:
- lanțul transportorilor de electroni mitocondrial (lanțul respirator)
- diverse enzime din clasa oxidoreductazelor (în special hidroxilaze)
• Există 3 tipuri de citocromi: a, b, c
• Hemul din citocromii a și b este legat strâns, dar necovalent de partea proteică
• Hemul din citocromul c este legat covalent la două resturi de cisteină din partea
proteică
• Citocromii pot transfera electroni deoarece fierul din componența hemului poate
oscila reversibil între starea oxidată (Fe3+) și starea redusă (Fe2+)

Hem c

25
Citocrom b
26
Receptorul β2-adrenergic

27
Receptorul β2-adrenergic

28
 2. Receptorul β2-adrenergic
• Exemplu de proteină globulară membranară
• Există 4 tipuri de receptori pentru adrenalină și noradrenalină: α1, α2, β1 și β2
• Receptorul β2-adrenergic conține trei domenii:
- domeniu extracelular (N-terminal) – are atașate lanțuri oligozaharidice
- domeniu transmembranar
- domeniu intracelular (C-terminal)
• Domeniul transmembranar conține 7 segmente cu structură α-helicoidală care
traversează membrana plasmatică
• α-helixurile conțin aminoacizi cu radical nepolar – aceștia se află în contact cu
bistratul lipidic membranar și formează interacțiuni hidrofobe cu porțiunile
nepolare ale lipidelor amfipatice din membrană
• Cele 7 α-helixuri sunt conectate prin bucle constituite din aminoacizi polari,
hidrofili – situate spre mediul extracelular și spre citosol (ambele fiind medii
apoase)

29
 Denaturarea proteinelor
• Constă în pierderea conformației native a unei proteine
• Proteina este depliată, iar structurile sale secundară și terțiară sunt dezorganizate
datorită ruperii interacțiunilor necovalente și a legăturilor disulfidice (care erau
implicate în stabilizarea acestor structuri)
• Structura primară nu este afectată (legăturile peptidice rămân intacte)

 Consecința denaturării: pierderea funcției proteinei

30
 Agenți denaturanți
• Temperatură înaltă – crește energia vibrațională în interiorul moleculei →
perturbarea interacțiunilor necovalente
• pH-uri extreme – afectează interacțiunile ionice
• Substanțe chimice:
- ureea și guanidina – determină ruperea legăturilor de H și a interacțiunilor hidrofobe
- agenți reducători (β-mercaptoetanol)
mercaptoetanol – rup legăturile disulfidice

31
 Denaturarea proteică

• Experimentul lui Christian Anfinsen cu enzima ribonuclează (efectuat în anii 1950) a

revelat relația dintre secvența aminoacidică a unei proteine și conformația sa

• Ribonucleaza este formată dintr-un singur lanț polipeptidic cu 124 aminoacizi;

conține patru legături disulfidice care stabilizează structura terțiară

• Ribonucleaza tratată cu β-mercaptoetanol și uree 8 M → lanț polipeptidic cu

conformație dezorganizată, aleatorie (legăturile disulfidice rupte) lipsit de
activitate enzimatică (proteină denaturată)

• Îndepărtarea celor doi agenți denaturanți prin dializă și expunere la aer → enzima
și-a reluat activitatea catalitică (denaturarea este, de obicei, reversibilă)
• Cele opt grupări sulfhidril ale Cys din enzima denaturată au fost oxidate de oxigenul
atmosferic și legăturile disulfidice s-au refăcut corect (datorită absenței ureei) →
enzima s-a reîmpachetat spontan în forma activă catalitic (forma nativă) =
renaturarea proteinei

32
 Denaturarea proteică

• Concluzia experimentului: Informația necesară pentru specificarea conformației

native a unei proteine este conținută în secvența sa aminoacidică

 Principiu central în biochimie: secvența aminoacidică a unei proteine (structura sa

primară)
primară determină conformația sa tridimensională (structura secundară,
secundară terțiară,
terțiară
eventual cuaternară)
cuaternară
• Funcția unei proteine depinde de conformația sa nativă

Secvența (str. I) → conformația (str. II, III, IV) → funcția

33
 Hidroliza proteinelor
• Structura primară a unei proteine poate fi distrusă prin hidroliza legăturilor peptidice dintre
aminoacizi
• Hidroliza lanțului polipeptidic constituie o etapă prealabilă necesară pentru determinarea
secvenței aminoacidice a proteinelor mari → acestea sunt clivate în fragmente de < 100
aminoacizi, care ulterior sunt secvențate
• Hidroliza cu agenți cu specificitate diferită permite determinarea ordinii în care sunt
înlănțuite fragmentele în proteina inițială

 Hidroliza enzimatică – cu proteaze (enzime proteolitice)

• Ex: tripsina – scindează legăturile peptidice formate, prin
gruparea carboxil, de către aminoacizii cu caracter bazic
(lizina, arginina)

 Hidroliza cu agenți chimici

• Ex: bromura de cian (BrCN) – scindează legăturile peptidice formate, cu gruparea carboxil, de
către metionină
• SDS detergent anionic (sulfat de sodiu dodecil): rupe legăturile ionice într-un mediu de
separare, care are scopul de a separa subunităților structurilor cuaternare.

34
35
 Adoptarea conformației native a proteinelor
• Teoretic există un număr imens de conformații posibile pentru fiecare proteină →
totuși, toate moleculele unei proteine date adoptă aceeași structură
tridimensională
• Conformația nativă a unei proteine este cea care este cea mai stabilă d.p.d.v.
termodinamic (având nivelul de energie liberă cel mai scăzut)
• Adoptarea structurii secundare și terțiare are loc etapizat

• Un număr relativ mic de proteine adoptă spontan conformația nativă, majoritatea

proteinelor necesită intervenția unor proteine numite chaperone:
chaperone
- fac parte din familia proteinelor induse de șocul termic (heat shock proteins)
proteins
- proteinele Hsp70 se leagă la lanțul polipeptidic aflat în curs de sinteză → previn
împachetarea prematură incorectă
- proteina încă neîmpachetată intră în cavitatea unei structuri cilindrice formată de
proteinele Hsp60 → asistă procesul de pliere și împachetare
- procesul este consumator de energie, furnizată de hidroliza ATP

36
Rolul chaperonelor în plierea proteinelor

37
 PRIONI

Agenti patogeni de natura proteică ce au adoptat o conformați anormală. Din formă

normală bogată în structuri  sensibile la proteinaza K pot trece în forme anormale
bogate în structuri  rezistente la acțiunea enzimatică.
Prezența prionilor anormali la nivel cerebral este asociat cu afecțiuni degenerative.

38