PROTEINE

• Sunt compuşi macromoleculari naturali,

neramificaţi, de natură polipeptidică, cu a
mare complexitate structurală şi funcţională
• Numărul lor în lumea vie se estimează a fi de
1010-1012
• Reprezintă peste 50% din greutatea uscată a
celulelor
 Clasificarea proteinelor
• 1. După structura chimică:
– Proteine simple - formate numai din aminoacizi (lizozim,
ribonucleaze)
– Proteine conjugate – conţin grupări adiţionale
(prostetice) care nu sunt de natură aminoacidică:
• Hem – hemoglobină, mioglobină, citocromi, catalază, peroxidază
• Coenzime, derivate din structura vitaminelor – succinat
dehidrogenaza, transaminazele
• Metale – feritina, ceruloplasmina
• Acizi nucleici – ribozomii, nucleozomii
• Lipide – lipoproteinele
• Zaharuri – imunoglobulinele, colagenul
 Clasificarea proteinelor
• 2. După mărime şi formă:
– Proteine globulare – cu formă sferică compactă,
uşor solubile în apă, de regulă intracelulare
(hemoglobina, imunoglobulinele, citocromul c)
– Proteine fibrilare – insolubile în apă, de regulă
extracelulare, cu roluri de susţinere (colagen,
miozină, elastină)
 Funcţiile biologice ale proteinelor
• Proteine cu rol structural – colagen, elastină, keratină,
proteoglicanii
• Proteine cu rol catalitic (enzimele) – tripsina,
chimotripsina, ADN polimeraza
• Proteine cu rol de apărare – imunoglobulinele, interferonii
• Proteine reglatoare (hormoni) – insulina, glucagon,
parathormon
• Proteine contractile – miozina, actina, tubulina
• Proteine de depozit – feritina, ovalbumina
• Proteine cu rol de transport – albuminele, hemoglobina,
transferina
 Structura proteinelor
• Structura primară
– Precizează numărul, tipul şi secvenţa
aminoacizilor din moleculă
– Redă totalitatea legăturilor covalente – este
numită şi structura covalentă
– Influenţează structurile de ordin superior
• Secvenţa aminoacizilor
este caracteristică
fiecărei proteine şi este
determinată genetic
• Modificarea secvenţei aminoacidice
poate duce la modificarea funcţiei
proteinei şi în final la boală (ex.
anemia falciformă- eritrocite ce
conțin hemoglobina S)
 Structura proteinelor
• Structura tridimensională a unei proteine este
specifică şi este reprodusă cu fidelitate de-a lungul
generaţiilor
• Aranjamentul spaţial unic pe care un lanţ
polipeptidic îl adoptă într-o soluţie este rezultatul
tuturor interacţiunilor necovalente (legături de
hidrogen, interacţiuni hidrofobe, legături polare)
care se pot stabili în cuprinsul moleculei astfel ca
nivelul său energetic să fie minim
 Structura proteinelor
• Structura secundară
– Se referă la aranjamentul spaţial al catenei
polipeptidice
– Axul catenei polieptidice poate fi reprezentat ca o
secvență de grupări peptidice rigide, planare
– Caracterul parţial de dublă legătură al legăturii
peptidice restrânge numărul de conformaţii pe care
proteinele le pot adopta
– Radicalii de la atomii de carbon α sunt în configurație
trans unul față de celălalt; la fel și atomul de oxigen
față de atomul de hidrogen
Legătura peptidică
Legătura peptidică
Lanţ polipeptidic
 Structura secundară
– Structura secundară este datorată în exclusivitate
legăturilor de hidrogen care se stabilesc între grupările
şi –NH– care aparţin unor grupări

peptidice diferite
– Conformaţia cea mai stabilă pe care o adoptă o proteină
în soluţie este cea la care se stabilesc cel mai mare
număr de legături de hidrogen
– Legăturile de hidrogen se pot realiza fie în cadrul aceleiaşi
catene polipeptidice (legături intracatenare), fie între
două sau mai multe catene (legături intercatenare)
 Structura secundară
• Pauling şi Corey (1951) au postulat că există
două structuri posibile pentru lanţurile
polipeptidice:
– Structura α - helix
– Structura β - foaie pliată (plisată)
 Structura α-helix
• Un lanț polipeptidic se răsucește la nivelul legăturilor
simple în jurul unui ax imaginar, pentru ca grupările
și –NH– să devină adiacente stereochimic și să
formeze legături de hidrogen
• Un aminoacid formează deci 2 legături de hidrogen;
gruparea –NH– de la aminoacidul 1 formează o
legătură de hidrogen cu gruparea de la cel de-
al cincilea aminoacid, ș.a.m.d, astfel
încât toate grupările formează legături de hidrogen
• Legăturile de hidrogen sunt paralele cu axul moleculei
 Structura α-helix
• Lanțul polipeptidic are aspectul unei elice, cu o
geometrie bine definită:
– Sensul răsucirii este de la stânga la dreapta (elice dreaptă)
– Pasul elicei (distanța între 2 puncte echivalente pe
verticală) este de 5,4 Å și cuprinde 3,6 aminoacizi
– Diametrul elicei este de 10,1 Å
– Radicalii aminoacizilor sunt orientați spre exteriorul
helixului
– Miezul helixului este strâns împachetat, atomii fiind legați
prin legături van der Waals
Structura α - helix
 Structura α - helix
• Unii aminoacizi întrerup α-helixul, împiedicând răsucirea
catenei: prolina și hidroxiprolina datorită rigidității
ciclului; în plus, lipsa hidrogenului la gruparea aminică,
nu le permite formarea legăturilor de hidrogen
• Resturile glicil, lipsite de catenă laterală, conferă
flexibilitate lanțurilor polipeptidice, acesta schimbându-
și ușor direcția (întrerup structura secundară)
• Radicalii voluminoși (Ile, Val, Leu) sau încărcați electric
(Asp, Glu, Arg, Lys), destabilizează elicea, aceasta
pierzându-și forma ordonată
 Structura α - helix
• Structura se află în diferite proporții atât la
proteinele fibrilare, cât și la cele globulare.
• Singura proteină cu structura α-helix 100%
este keratina
 Structura β – foaie plisată
• Legăturile de hidrogen se stabilesc între catene
polipeptidice diferite (2-12 catene, având în medie până la
15 aminoacizi) sau segmente ale aceleiași catene, dispuse
paralel
• Legăturile de hidrogen sunt perpendiculare pe axul
moleculei
• Radicalii sunt orientați alternativ de o parte și de alta a
structurii
• Cea mai stabilă structură este aceea în care lanțurile
evoluează antiparalel (unul de la capătul N-terminal spre
capătul C-terminal și celălalt invers)
 Structura β – foaie plisată
Structura cu lanţuri paralele Structură cu lanţuri antiparalele – mai
stabilă
Structura β antiparalelă
 Structura β – foaie plisată
• Se poate realiza și în cadrul unui singur lanț
polipeptidic, dacă acesta se întoarce cu 180⁰
• Se mai numește și structura β-turn sau “în ac de
păr”
• Structura este stabilizată prin formarea unei
legături de hidrogen între primul și al treilea
aminoacid
• În general secvențele care conțin prolină și
glicină pot forma astfel de structuri
Structura β – foaie plisată
 Structura β – foaie plisată
• Singura proteină cu structură β 100% este
fibroina, din mătase

• În structura proteinelor globulare se combină

elemente de structură secundară ( α și β) cu
structuri neregulate
 Structura terţiară
• Descrie împachetarea lanţului polipeptidic ca urmare a
interacţiunilor necovalente/covalente dintre radicalii R de la
Cα, fie că aceştia se află în regiuni cu structură secundară α sau
β, fie că sunt cuprinşi în segmente neorganizate
• Tipuri de interacţiuni necovalente dintre radicalii R ai
aminoacizilor:
– Legături ionice – între radicali cu sarcină negativă (Asp, Glu)
și radicali cu sarcină pozitivă (Arg, Lys, His)
– Legături de hidrogen – între radicalii cu grupări alcoolice (Ser,
Thr), fenolice (Tyr) sau amidice (Gln, Asn)
– Interacţiuni hidrofobe – între resturile aminoacizilor nepolari
• Legături covalente – punţi disulfurice între resturi de Cys, din
regiuni depărtate ale lanțurilor polipeptidice
 Structura terțiară
• Proteinele globulare adoptă o structură în care aminoacizii polari
fără sarcină (Ser, Thr, Tyr, Cys, Asn, Gln) și cei încărcați electric
(Asp, Glu, His, Arg, Lys) sunt orientați către exterior, în contact cu
apa, iar cei nepolari, hidrofobi, către interiorul moleculei
• Conformația nativă a unei proteine este un “compromis” în care
nu se pot realiza toate interacțiunile dintre sarcinile electrice, nu
toate legăturile de hidrogen se pot stabili și nu toate porțiunile
nepolare ajung să fie înconjurate de un mediu hidrofob pur
• Aceasta structură însă este cea mai stabilă termodinamic
• Toate proteinele au structură primară, secundară și terțiară
 Structura mioglobinei
• Mioglobina (Mb) a fost prima proteină a cărei
structură tridimensională a fost stabilită
• Este o proteină abundentă în mușchi, având
rol de rezervor tisular de oxigen
• Este formată din:
– O parte proteică, numită globină
– O grupare neproteică, numită hem (colorat roșu
în desen)
 Structura mioglobinei
• Globina:
– are 153 aminoacizi
– în proporție de 75% structură α-helix; lanțul are 8
segmente elicoidale (A, B, C….H) separate de segmente
neorganizate (în 4 puncte unde lanțul își schimbă
orientarea se află resturi de prolină)
• Interiorul moleculei cuprinde numai aminoacizi cu
R nepolar, cu excepția a 2 resturi de histidină
angajate în legarea hemului (colorate verde în
desen)
Structura mioglobinei
Diverse structuri terţiare
Diverse structuri terţiare
Proteină multidomenială
 Structura cuaternară
• Caracteristică proteinelor alcătuite din mai multe lanţuri
polipeptidice ( de regulă, un număr mic şi par)
• Se numesc proteine oligomere; lanţurile individuale
denumite protomeri sau subunităţi, prezintă fiecare
structura sa primară, secundară şi terţiară
• Protomerii pot fi identici sau diferiţi
• Asamblarea protomerilor se face prin forţe slabe,
necovalente şi asocierea devine stabilă numai dacă
suprafeţele de contact sunt complementare şi un număr
cât mai mare de atomi se apropie până la nivelul razelor lor
van der Waals
 Structura cuaternară
• Complementaritatea suprafeţelor de contact asigură
un grad foarte înalt de precizie şi specificitate
• Proteina oligomeră îşi îndeplineşte funcţia specifică
numai dacă este în formă de oligomer, protomerii
separaţi fiind inactivi.
• Protomerii cooperează între ei prin intermediul
suprafeţelor complementare (cooperativitate);
primele interacţiuni favorizează formarea celorlalte
• Structurile cuaternare permit funcţionarea unor
mecanisme de reglare a activităţii proteinelor
 Hemoglobina
• Este o proteină oligomeră, fiind formată din 4 lanțuri
polipeptidice, fiecare având câte o grupare hem
• În hematiile normale se află mai multe specii moleculare
de hemoglobină; componenta majoritară în sângele
adultului este HbA1
• Tipuri de Hb:
– HbA1 = α2β2
– HbA2 = α2δ2 (în cantitate mică în sângele adultului)
– HbF = α2γ2 (la făt)
– HbE = α2ε2 (la embrion)
Hemoglobina
Suprafeţe de contact
 Proprietăţile proteinelor
• Proprietăţile electrochimice
– Proteinele sunt amfoliţi macromoleculari ce cuprind
un număr mai mare sau mai mic de grupări acide şi
bazice, ionizate la pH-ul fiziologic
– pI = pH-ul soluţiei în care proteina are sarcină
electrică 0, deci numărul sarcinilor pozitive este egal
cu numărul sarcinilor negative
– la pI mobilitatea proteinei în câmp electric este
minimă; la pH<pI, proteinele se comportă ca şi
cationi, iar la pH>pI ca anioni
 Proprietăţile proteinelor
• Denaturarea proteinelor
– Este modificarea conformaţiei native
– Sunt afectate legăturile necovalente din structura
proteinelor; legătura peptidică nu este ruptă
– Se pierde total sau parţial activitatea biologică specifică
– Agenţi denaturanţi: radiaţiile UV, X, γ, temperatura, pH-
uri extreme, alcooli, acizi organici, uree, guanidina
– Unii (alcooli, uree, guanidină, temperatura) desfac
legăturile de hidrogen, alţii (acizi tari, baze tari)
scindează legăturile ionice
 Proprietăţile proteinelor
• Solubilitatea
– Hidrosolubilitatea este influenţată de pH-ul mediului în
care se află proteina
– Diverse săruri ale metalelor uşoare (NaCl, Na2SO4,
MgCl2, (NH4)2SO4) influenţează solubilitatea proteinelor;
soluţiile diluate sunt favorabile dizolvării proteinelor; în
soluţii concentrate proteinele pot precipita
– Globulinele precipită în soluţii semisaturate de
(NH4)2SO4 iar albuminele când soluţia este saturată
(procesul se numește salefiere)