PROTEINE (3)

Conf. Dr. Elena Petrescu

1
 IV. Structura cuaternară
• Structura cuaternară este nivelul final al structurii proteinelor – aparține doar
proteinelor care conțin două sau mai multe lanțuri polipeptidice
• Fiecare lanț polipeptidic este denumit monomer sau subunitate
• Aceste proteine pot fi dimerice, trimerice, tetramerice, oligomerice
• Subunitățile sunt menținute asociate prin interacțiuni necovalente (legături de
hidrogen, legături ionice, interacțiuni hidrofobe)
• Subunitățile pot funcționa independent una de cealaltă, sau pot funcționa într-o
manieră cooperativă (ca în hemoglobină: legarea O2 la o subunitate a tetramerului
determină creșterea afinității celorlalte subunități pentru oxigen)
• Disocierea subunităților duce la pierderea funcției proteinei

2
 ❖Tipuri de proteine în funcție de forma
moleculei

1. Proteine fibrilare

• Au structuri relativ simple, desfășurate de-a lungul unui ax longitudinal

• Unitatea structurală = un element repetitiv de structură secundară
• Se găsesc în matricea extracelulară și îndeplinesc roluri structurale; conferă
rezistență sau flexibilitate țesuturilor din care fac parte
• Sunt insolubile în apă – datorită unei concentrații mari de aminoacizi cu radicali
hidrofobi, atât în interiorul cât și pe suprafața proteinei

• Ex: - colagen (în țesutul conjunctiv)

- keratina (în unghii, firul de păr)
- elastina (în plămâni, peretele arterial)

3
 Proteine fibrilare

Colagen

Keratina

Elastina
4
 Colagenul
• Se găsește în piele, țesutul osos, ligamente, tendoane, pereții vasculari, etc.
• Este un triplu helix: trei lanțuri polipeptidice (răsucite spre stânga) se înfășoară
unul în jurul celuilalt (cu răsucire spre dreapta) → structură foarte rezistentă
• Helixurile sunt mai extinse decât α-helixul din proteinele globulare
• Conținut ridicat de glicină și prolină; fiecare al treilea rest aminoacidic este glicina:
moleculă foarte mică → permite apropierea maximă între cele trei lanțuri
• Conține doi aminoacizi particulari: hidroxiprolina și hidroxilizina – obținuți prin
modificare posttranslațională: hidroxilarea Pro și Lys, dependentă de vitamina C
• Triplul helix este stabilizat prin legături de hidrogen intercatenare (resturile de
OH-Pro și OH-Lys au o contribuție importantă la formarea acestor legături)

5
 Colagenul

• Moleculele de colagen individuale se asociază într-o manieră paralelă și decalată,

pentru a forma fibrilele de colagen
• Unele resturi de Lys și OH-Lys din moleculele de colagen sunt oxidate (grupările ε-
amino sunt oxidate la grupări aldehidice) → sunt implicate în formarea de legături
covalente încrucișate între moleculele de colagen învecinate → generarea fibrelor
de colagen mature, caracterizate prin rezistență remarcabilă

6
➢ Scorbutul
• Boală cauzată de deficitul de vitamina C (acid ascorbic) → perturbarea hidroxilării
resturilor de Pro și Lys → afectarea legăturilor de hidrogen intercatenare și a
legăturilor covalente încrucișate
• Scăderea rezistenței fibrelor de colagen din țesutul conjunctiv → fragilitate capilară
(echimoze), căderea dinților, degenerare a țesutului osos, vindecare defectuoasă a
plăgilor

7
 Tipuri de proteine în funcție de forma moleculei
2. Proteine globulare
• Au formă aproximativ sferică; lanțul polipeptidic este pliat într-o manieră
compactă
• Proteinele citosolice și proteinele plasmatice sunt globulare
• Aminoacizii cu radical nepolar (hidrofob) sunt dispuși în interiorul moleculei, iar cei
cu radical polar (hidrofil) sunt localizați la exterior, în contact cu mediul apos →
proteinele globulare sunt, în general, hidrosolubile
• O proteină globulară poate avea structură secundară:
- exclusiv de tip α-helix
- exclusiv de tip β-foaie pliată
- mixtă: segmente cu structură α-helicoidală și segmente cu structură β

8
Exemple de proteine globulare cu structuri secundare variate

9
 ❖ Proteine simple și proteine conjugate

➢ Proteine simple – alcătuite exclusiv din aminoacizi

➢ Proteine conjugate (heteroproteine) – conțin două părți componente:

- apoproteina - alcătuită din aminoacizi
- grupare prostetică - structură neproteică, este asociată permanent cu
apoproteina; de obicei joacă un rol important în funcția biologică a proteinei

• Clase de proteine conjugate:

- lipoproteine - conțin lipide
- glicoproteine - conțin grupări glucidice
- metaloproteine - conțin un metal specific
- cromoproteine - conțin o grupare colorată (hemoproteine, flavoproteine)
- fosfoproteine - conțin grupări fosfat
- nucleoproteine - conțin acizi nucleici

10
Clase de proteine conjugate

11
 Exemple de proteine globulare

• 1. Proteine citoplasmatice – hemoproteinele:

a. Mioglobina
b. Hemoglobina
c. Citocromii

• 2. Proteine membranare – receptorul β2-adrenergic

12
 1. Hemoproteine
➢ Mioglobina, hemoglobina, citocromii – proteine conjugate care conțin hem,
situate în citoplasma celulelor (mediu apos)

a. Mioglobina
• Proteină globulară monomerică (conține un singur lanț polipeptidic) – are
structură primară, secundară și terțiară
• Se găsește în țesutul muscular → are rolul de a stoca oxigenul, pentru a-l elibera în
condițiile hipoxiei musculare (exercițiu fizic intens și prelungit)
• Proteină conjugată alcătuită din: - parte proteică = globina
- grupare prostetică = hemul

13
 Mioglobina
➢ Globina:
• Lanț polipeptidic cu 153 aminoacizi
• Structura secundară: 8 segmente α-helicoidale, notate de la A la H
• Aprox. 75% din resturile aminoacidice se găsesc în segmentele α-helicoidale
• În unele din regiunile inter-helicoidale se găsesc resturi de prolină
• Aminoacizii cu radical polar se găsesc preponderent la exteriorul moleculei, iar în
interior predomină aminoacizi cu radical nepolar (între aceștia se formează
interacțiuni hidrofobe)

14
 Mioglobina
➢ Hemul:
• Conține o grupare organică (protoporfirina IX) + un ion metalic (Fe2+)
• Situat intr-o cavitate îngustă formată în interiorul lanțului de globină (”buzunarul”
hemului) → menținut în poziție prin interacțiuni hidrofobe între inelul porfirinic și
catene laterale nepolare ale aminoacizilor din buzunarul hemului (importante
deoarece previn pătrunderea moleculelor de apă)
• Buzunarul hemului conține și două resturi de histidină (cu caracter polar):
- His F8 (His proximală) – legată covalent la fierul grupării hem
- His E7 (His distală) – nu se leagă la fier, dar este implicată în stabilizarea legării
oxigenului la Fe2+

M: −CH3 metil
V: −CH=CH2 vinil
P: −CH2−CH3–COO− propionil

15
 Hemul din mioglobină

• Protoporfirina IX: patru inele de pirol unite prin punți metinice (=CH−)
• Ionul Fe2+ are șase poziții de coordinare:
- patru sunt ocupate de atomii de azot ai nucleelor pirolice
- a cincea este ocupată de un atom de azot al His proximale
- molecula de oxigen se leagă reversibil la a șasea poziție de coordinare a fierului
(His distală este situată în vecinătate) – numai Fe2+ poate lega O2 (Fe3+ nu poate)

• Legătura cu His proximală, respectiv cu O2 sunt perpendiculare pe planul hemului,

de o parte și de alta a acestuia

16
 b. Hemoglobina (Hb)
• Hemoproteină tetramerică din eritrocite – două lanțuri α (141 AA) și două lanțuri β
(146 AA), fiecare monomer conținând o grupare hem → are structură primară,
secundară, terțiară și cuaternară
• Lanțurile β (și în măsură mai mică lanțurile α) au structură secundară și terțiară
foarte asemănătoare cu mioglobina (datorită omologiilor în secvența aminoacidică);
structura secundară este de tip α-helix pentru lanțurile α și β
• Hb transportă oxigenul de la plămâni la țesuturile extrapulmonare – Fe2+ din
grupările hem leagă reversibil oxigenul (o moleculă de Hb poate lega 4 molecule O2)
→ cu formarea oxihemoglobinei
• Oxidarea Fe2+ la Fe3+ duce la formarea methemoglobinei, care nu poate lega O2 →
hipoxie tisulară

17
 Rolul Hb în transportul CO2

• CO2 rezultat din procesele metabolice tisulare este

transportat la plămâni, în vederea eliminării, în două
moduri:

• 85% este transportat în plasmă sub formă de bicarbonat:

Anhidraza carbonică
eritrocitară
CO2 + H2O H2CO3 → H+ + HCO3-

difuzează în plasmă

• 15% circulă legat la grupări amino N-terminale neionizate

ale lanțurilor de globină din Hb, formând carbamino-Hb:

Hb-NH2 + CO2 → Hb-NH-COO- + H+

18
 Legarea CO la hemul din Hb și Mb
• Hemul din Hb și mioglobină (Mb) poate lega CO (gaz toxic), cu o afinitate de 200 de
ori mai mare față de afinitatea pentru O2, cu formare de carboxi-Hb
• His distală din molecula globinei stânjenește, într-o anumită măsură, legarea O2, dar
și a CO → acestea se leagă sub un unghi de 120⁰ (mai puțin favorabil decât 90⁰)
• Importanță biologică:
- Hb și Mb trebuie să lege O2, dar este la fel de important să-l elibereze atunci
când este nevoie (unghiul de 120⁰ → afinitate de legare mai mică)
- afinitatea hemului izolat pentru CO este de 25.000 ori mai mare decât
afinitatea pentru O2 → legarea sub un unghi mai puțin favorabil (datorită
asocierii hemului cu globina) reduce puterea legăturii hem-CO de ≈100 ori

19
 Hemoglobina S

• Tipurile de Hb normale din sângele unui individ adult sunt:

Hb A (α2β2 - 97%), Hb A2 (α2δ2 - 2%) și Hb F (Hb fetală: α2γ2 < 1%)
• Hb anormale – conțin modificări în secvența aminoacidică, ce sunt cauzate de
mutații în genele care codifică lanțurile de globină → duc la tulburări numite
hemoglobinopatii

➢ Hb S → anemia cu celule în formă de seceră (anemia falciformă, siclemia,

drepanocitoza)

• Lanțurile β conțin o substituție în poziția 6: acid glutamic → valină

• Hb S poate fi distinsă de Hb A pe baza mobilității electroforetice modificate
• Consecință: Val mutantă dintr-un lanț β formează o interacțiune hidrofobă cu un
aminoacid nepolar normal dintr-o altă moleculă de Hb, care este expus pe suprafață
numai în starea deoxigenată a Hb
• Moleculele de Hb S polimerizează în interiorul eritrocitelor, cu formarea unor
structuri fibroase care distorsionează celulele → hematii în formă de seceră, rigide =>
- blochează fluxul sanguin în capilare → microinfarcte în diferite țesuturi
- sunt mai vulnerabile la liză în splină → anemie hemolitică
20
21
22
 c. Citocromii
• Hemoproteine implicate în transferul electronilor – fac parte din:
- lanțul transportorilor de electroni mitocondrial (lanțul respirator)
- diverse enzime din clasa oxidoreductazelor (în special hidroxilaze)
• Există 3 tipuri de citocromi: a, b, c
• Hemul din citocromii a și b este legat strâns, dar necovalent de partea proteică
• Hemul din citocromul c este legat covalent la două resturi de cisteină din partea
proteică
• Citocromii pot transfera electroni deoarece fierul din componența hemului poate
oscila reversibil între starea oxidată (Fe3+) și starea redusă (Fe2+)

Hem c

23
 2. Receptorul β2-adrenergic
• Exemplu de proteină globulară membranară
• Există 4 tipuri de receptori pentru adrenalină și noradrenalină: α1, α2, β1 și β2
• Receptorul β2-adrenergic conține trei domenii:
- domeniu extracelular (N-terminal) – are atașate lanțuri oligozaharidice
- domeniu transmembranar
- domeniu intracelular (C-terminal)
• Domeniul transmembranar conține 7 segmente cu structură α-helicoidală care
traversează membrana plasmatică
• α-helixurile conțin aminoacizi cu radical nepolar – aceștia se află în contact cu
bistratul lipidic membranar și formează interacțiuni hidrofobe cu porțiunile
nepolare ale lipidelor amfipatice din membrană
• Cele 7 α-helixuri sunt conectate prin bucle constituite din aminoacizi polari,
hidrofili – situate spre mediul extracelular și spre citosol (ambele fiind medii
apoase)

24
Receptorul β2-adrenergic

25
 Denaturarea proteinelor
• Constă în pierderea conformației native a unei proteine
• Proteina este depliată, iar structurile sale secundară și terțiară sunt dezorganizate
datorită ruperii interacțiunilor necovalente și a legăturilor disulfidice (care erau
implicate în stabilizarea acestor structuri)
• Structura primară nu este afectată (legăturile peptidice rămân intacte)

➢ Consecința denaturării: pierderea funcției proteinei

26
 Agenți denaturanți

• Temperatură înaltă – crește energia vibrațională în interiorul moleculei →

perturbarea interacțiunilor necovalente
• pH-uri extreme – afectează interacțiunile ionice
• Substanțe chimice:
- ureea și guanidina – determină ruperea legăturilor de H și a interacțiunilor
hidrofobe
- agenți reducători (β-mercaptoetanol) – rup legăturile disulfidice

27
 Denaturarea proteică

• Experimentul lui Christian Anfinsen cu enzima ribonuclează (efectuat în anii 1950) a

revelat relația dintre secvența aminoacidică a unei proteine și conformația sa

• Ribonucleaza este formată dintr-un singur lanț polipeptidic cu 124 aminoacizi;

conține patru legături disulfidice care stabilizează structura terțiară

• Ribonucleaza tratată cu β-mercaptoetanol și uree 8 M → lanț polipeptidic cu

conformație dezorganizată, aleatorie (legăturile disulfidice rupte) lipsit de activitate
enzimatică (proteină denaturată)

• Îndepărtarea celor doi agenți denaturanți prin dializă și expunere la aer → enzima
și-a reluat activitatea catalitică (denaturarea este, de obicei, reversibilă)
• Cele opt grupări sulfhidril ale Cys din enzima denaturată au fost oxidate de oxigenul
atmosferic și legăturile disulfidice s-au refăcut corect (datorită absenței ureei) →
enzima s-a reîmpachetat spontan în forma activă catalitic (forma nativă) =
renaturarea proteinei

28
 Denaturarea proteică

• Concluzia experimentului: Informația necesară pentru specificarea conformației

native a unei proteine este conținută în secvența sa aminoacidică

➢ Principiu central în biochimie: secvența aminoacidică a unei proteine (structura sa

primară) determină conformația sa tridimensională (structura secundară, terțiară,
eventual cuaternară)
• Funcția unei proteine depinde de conformația sa nativă

Secvența (str. I) → conformația (str. II, III, IV) → funcția

29
 Hidroliza proteinelor
• Structura primară a unei proteine poate fi distrusă prin hidroliza legăturilor
peptidice dintre aminoacizi
• Hidroliza lanțului polipeptidic constituie o etapă prealabilă necesară pentru
determinarea secvenței aminoacidice a proteinelor mari → acestea sunt clivate în
fragmente de < 100 aminoacizi, care ulterior sunt secvențate
• Hidroliza cu agenți cu specificitate diferită permite determinarea ordinii în care
sunt înlănțuite fragmentele în proteina inițială

➢ Hidroliza enzimatică – cu proteaze (enzime proteolitice)

• Ex: tripsina – scindează legăturile peptidice formate, prin
gruparea carboxil, de către aminoacizii cu caracter bazic
(lizina, arginina)

➢ Hidroliza cu agenți chimici

• Ex: bromura de cian (BrCN) – scindează legăturile peptidice formate, cu gruparea
carboxil, de către metionină
30
31
 Adoptarea conformației native a proteinelor
• Teoretic există un număr imens de conformații posibile pentru fiecare proteină →
totuși, toate moleculele unei proteine date adoptă aceeași structură
tridimensională
• Conformația nativă a unei proteine este cea care este cea mai stabilă d.p.d.v.
termodinamic (având nivelul de energie liberă cel mai scăzut)
• Adoptarea structurii secundare și terțiare are loc etapizat

• Un număr relativ mic de proteine adoptă spontan conformația nativă, majoritatea

proteinelor necesită intervenția unor proteine numite chaperone:
- fac parte din familia proteinelor induse de șocul termic (heat shock proteins)
- proteinele Hsp70 se leagă la lanțul polipeptidic aflat în curs de sinteză →
previn împachetarea prematură incorectă
- proteina încă neîmpachetată intră în cavitatea unei structuri cilindrice
formată de proteinele Hsp60 → asistă procesul de pliere și împachetare
- procesul este consumator de energie, furnizată de hidroliza ATP

32
Rolul chaperonelor în plierea proteinelor

33