BIOCHIMIA SALIVEI

Consideratii generale

Saliva este un fluid complex care face parte dintre componentele mediului bucal. In
conditii de normalitate secretia salivara este variabila din punct de vedere calitataiv, dar
este permanenta.
Saliva este singurul fluid efemer din organism deoarece este secretata si apoi in scurt
timp dispare prin inghitire. Datorita diversitatii compozitiei chimice precum si a
asemanarii cu compozitia altor fluide din organismul uman, saliva a devenit o alternativa
non-invaziva pentru biochimia clinica. In acest context, saliva poate fi folosita pentru
depistarea si monitorizarea unor aferctiuni atat la nivelul cavitatii bucale cat si la nivelul
intregului organism. Deasemenea, cu ajutorul salivei pot fi monitorizate unele
medicamente. Determinarea ADN – ului salivar este o metoda deja folosita in medicina
legala.

Provenienta salivei

Saliva este produsul secretiei celor trei perechi de glande salivare mari si a multiplelor
glande salivare mici localizate in mucoasa orala, limba si buze.
In conditii normale si de stimulare contributia glandelor salivare este inegala. Exista
urmatoarele categorii de salive:
 saliva pura lipsita de celule si bacterii care este de origine diferita, avandu-se in
vedere glandele care o secreta;
 saliva mixta este un amestec de salive dintre care 92 – 95 % provine din glandele
salivare majore si 5 – 8 % din glandele salivare minore;
 saliva totala este un amestec de salive la care se adauga elemente ce apartin
fluidului gingival, precum si bacterii, celule epiteliale descuamate si leucocite.
Saliva mixta este practic supernatantul obtinut dupa centrifugarea salivei totale, in
sediment se regasindu -se celule si bacterii. Practic insa, exista posibilitatea ca in
sediment sa treaca sub forma de precipitat proteine, ca urmare a modificarii valorii pH -
ului salivar si astfel valorile obtinute pentru concentratia proteinelor salivare sa nu fie cea
corecta.

Producerea salivei

Utilizarea tehnicilor de biologie moleculara cu privire la functionarea glandelor salivare

au confirmat teoria formulata inca din anul 1954 privind formarea salivei in doua etape:
 in prima etapa se formeaza saliva ca o solutie izotonica la nivelul acinilor salivari,
foarte asemanatoare serului;
 in etapa a doua, la nivelul ductilor striati unii ioni sunt reabsorbiti iar altii sunt
secretati iar saliva rezultata este hipotonica in comparatie cu serul.

1
Macromoleculele proteice sunt produse in celulele acinare iar fluidul (apa ) este produs
de celulele acinare si cele ductale. Secretia fluidului si biosinteza macromoleculelor
proteice au loc prin procese separate intre care exista interelatii dovedite de:
 secretia proteinelor este mediata de AMPc si de cationii de calciu;
 secretia fluidului este mediata de AMPc;
 ambele procese de secretie sunt stimulate de prezenta hranei in cavitatea bucala.

Compozitia chimica a salivei

Saliva este considerata cel mai apos produs de secretie al organismului, datorita
continutului mare de apa 99,5 %. Substanta uscata reprezinta aproximativ 0,5 % din
compozitia chimica a salivei. O treime din cantitatea de substanta uscata este reprezentata
de substantele anorganice iar doua treimi de substantele organice.

Constituienti anorganici salivari

Cationii si anionii care intra in structura sarurilor pe care le contine saliva sunt principalii
constituienti anorganici ai acesteia. Dintre acesti ioni, de interes deosebit sunt cationii de
calciu si anonii fosfat. Alaturi de acesti ioni in saliva se mai gasesc: Na +, K+, Cl-, I-, F-,
SCN-, HCO3-, NO3- (Tabel 1).

Tabel 1 Constituienti anorganici ai salivei totale (mM)

Constituienti anorganici Saliva nestimulata Saliva stimulata
Ca2+ 0,5 – 2,8 0,5 – 4,7
Fosfat 2,0 -22,0 2,0 – 25,0
+
Na 6,0 – 26,0 13,0 – 80,0
K+ 13,0 – 40,0 13, 0 – 38,0
Mg2+ 0,1 – 0,6 0,2 – 0,6
Cl- 8,0 – 40,0 10,0 – 56,0
SCN- 0,4 – 5,0 0,4 – 3,0
H2CO3 / HCO3- 0,1 – 8,0 4,0 – 40, 0
-
F (μM) 0,2 – 2,8 0,8 – 6,3

Calciul salivar

Calciul ajunge in saliva prin asociere cu proteine prin transport activ. Concentratia medie
a calciului salivar este 1,35 mM. Jumatate din calciul salivar se gaseste sub forma ionica,
40% sub forma de saruri (fosfat, lactat, citrat) iar 10 % este legat de proteine. La om
exista o corelatie stransa intre calciul total si calciul ionic din saliva si aceleasi forme
aflate in fluidul placii dentare. In cazul ambelor tipuri de calciu (total si ionic),
concentratiile sunt semnificativ mai mici in saliva, comparativ cu fluidul placii dentare si
ca urmare, se presupune ca ar putea sa aiba loc o difuzie permanenta a calciului salivar in
fluidul placii dentare. Calciul din saliva secretata de glandele parotide reprezinta
aproximativ jumatate din cantitatea de calciu secretata de celelalte salive. Concentratia
calciului din saliva secretata de glandele submandibulare poate depasi concentratia

2
sanguina de calciu, fapt ce confirma o secretie activa a calciului in saliva. In saliva totala,
concentratia calciului descreste cu cresterea fluxului salivar. Calciul se poate lega cu
proteine in special cu alfa – amilaza salivara. Legarea de aceasta enzima nu este
influentata de pH. S-a separat din saliva o glicoproteina care se combina cu calciul in
raport de 8 mg Ca / g proteina. La punctul izoelectric glicoproteina are capacitatea de
combinare cu calciul de 16 ori mai mare fata de cea pe care o prezinta proteinele
plasmatice pentru calciu. Spre deosebire de alfa – amilaza care formeaza cu calciul un
complex neinfluentat de pH, celelalte proteine salivare care fixeaza calciul, il pot elibera
usor in mediu acid la pH aproximativ 5,0.

Fosforul salivar

Ca si calciul, fosforul se gaseste in saliva sub mai multe forme: fosfati anorganici, fosfati
organici ( glucide fosforilate, nucleotide, fosfolipide)., fosfat de calciu fixat pe proteine
cu greutate moleculara mica. Ca si in cazul calciului, exista o interrelatie intre fosforul
salivar si cel existent in fluidul placii bacteriene, numai ca in cazul fosforului concentratia
este de doua ori mai mare in saliva. Concentratia fosforului salivar este mai mare decat
cea a sangelui.
Deoarece calciul si fosforul prezinta concentratii mai mari in saliva comparativ cu
sangele, dovedeste ca saliva poate fi saturata cu majoritatea tipurilor de fosfat de calciu:
fosfat tricalcic, fosfat octocalcic, fosfat dicalcic si hidroxiapatita.
In general fosfatul dicalcic formeaza fosfat tricalcic, apoi fosfat octocalcic si in final
hidroxiapatita, daca pH – ul este mai mare de 6,2. Chiar daca saliva este saturata cu
aceste forme de fosfat, totusi nu are loc precipitarea fosfatilor respectivi deoarece acestia
sunt asociati cu proteinele salivare acide care au o masa moloeculara mica si multe resturi
de tirozina printre alfa – aminoacizii constitutivi. Aceasta mentinere in fluidul salivar a
formelor de fosfat de calciu prezinta mare interes legat de existenta a doua procese
chimice foarte importante si anume, formarea cariilor dentare si formarea calculilor
dentari.

Fosfatul de calciu salivar si favorizarea procesului carios sau eroziv

La pH neutru, saliva este saturata cu fosfat tricalcic Ca3(PO4)2, aflat in prezenta ionilor
corespunzatori Ca2+ si PO43- Daca saliva devine acida, adica scade pH – ul salivar, anionul
fosfat din fosfatul neutru de calciu care este insolubil, trece in anionii HPO 42- si H2PO4-
din fosfatii acizi corespunzatori.

PO43- + H+ → HPO42- + H+ → H2PO4-

Sau

Ca3(PO4)2 + H+ → CaHPO4 + H+ → Ca(H2PO4)2

Fosfatul dicalcic obtinut este cel mai acid si mai putin stabil dintre fosfati. Toti fosfatii
acizi sunt solubili. In aceste conditii saliva nu mai este saturata cu fosfatul tricalcic, iar
pH – ul la care apare aceasta situatie poarta denumirea de pH critic(5,5), deoarece el
marcheaza o situatie critica in mediul bucal. Valori ale pH – ului salivar mai mici de 5,5

3
indica un caracter acid al solutiei care determina solubilizarea smaltului si implicit
initierea procesului carios(prezenta placii bacteriene) sau eroziv(lipsa placa bacterina) in
functie de conditiile mediului bucal.

Fosfatul de calciu salivar si formarea calculilor

Instabilitatea fosfatului de calciu salivar fata de pH – ul mediului bucal – solubilizare la

valori mici de pH si insolubilizare la valori mari de pH – favorizeaza precipitarea lui in
conditii de alcalinitate. Pentru perfectarea procesului de formare a calculilor mai este
necesara prezenta in mediul bucal a unor constituienti salivari care contribuie la
mentinerea starii de saturatie cu ioni de Ca 2+ si PO43- precum si a unor substante care pot
constitui nuclee de precipitare.
Se poate concluziona ca modificari ale concentratiei salivare de calciu si fosfat determina
procese de mineralizare sau demineralizare direct la nivelul tesutului dur dentar.
In saliva unor persoane, au fost evidentitate cantitati mici de pirofosfat care constituie un
factor determinant in formarea tartrului dentar care contine si fosfat de calciu mineralizat.

Alti constituienti anorganici

In saliva se mai gasesc si alti ioni, cum ar fi:

 Na+, K+, Mg2+, Cl-, SCN-, HCO3-, - in cantitati detectabile;

 F-, Cl-, Br-, I-, NO3-, Fe2+, Zn2+, Sn2+, Cu2+, Cr2+ - sub forme de urme.

Concentratia ionilor I-, SCN-, NO3- este uneori mai mare in saliva decat in plasma si
alteori concentratia acestora este in concordanta. Saliva reprezinta un sistem activ de
transport pentru anionii de halogeni si pentru anionul nitrat. Dintre anioni o imporatanta
deosebita o prezinta iodul si fluorul. Ca si tiroida, glandele salivare au capacitatea de a
fixa iodul, motiv pentru care ele sunt utile pentru studiul turnover – ului iodului in
organism. In tratamentele cu iod radioactiv, cantitati mari din iodul administrat se elimina
prin saliva.
Fluorul prezinta un interes deosebit, deoarece blocheaza cariogeneza. El se gaseste in
saliva intr-o concentratie aproximativ egala cu cea din plasma. Fluorul din saliva
nestimulata se gaseste in concentratie mai mare decat cel din saliva stimulata. Aceasta
diferenta de concentratie nu este dependenta de fluxul salivar. Ionul cianat se gaseste in
concentratie destul de mare in saliva si concentratia sa este mult crescuta la fumatori.
Acest ion este o forma de detoxifiere a ionului cian din cianuri care provin, ca urme, din
metabolismul proteinelor sau din unele fructe. Anionul cianat, sub actiunea peroxidazei
salivare este transformat in hipotiocianat care este un anion cu actiune bacteriostatica.
Anionul bicarbonat se gaseste in concentratie mica in saliva nestimulata. In cazul
amplificarii metabolismului glandelor salivare, concentratia anionului bicarbonat creste
prin urmatorul mecanism:

Proces metabolic → CO2 + H2O → H2CO3 ↔ H+ + HCO3-

4
Reactia prin care se obtine acidul carbonic din bioxid de carbon si apa este catalizata de
enzima anhidraza carbonica.
Concentratia bicarbonatului salivar poate creste si ca urmare a cresterii fluxului salivar.
Saliva mai contine in urme si ioni de tipul: fier, zinc, crom, cupru, mangan, azotit si
sulfat. De asemenea, saliva mai contine si oxid de azot, care este foarte util in biochimia
clinica deoarece este un mediator al inflamatiei si este implicat in fiziopatologia a
numeroase procese inflamatorii, cum ar fi de exemplu, afectiunile parodontale.
Ca si alte fluide din organism, saliva contine dizolvate si gaze cum ar fi: oxigenul, azotul,
bioxidul de carbon. Dintre aceste gaze bioxidul de carbon prezinta o importanta deosebita
deoarece:
 o patrime din bioxidul de carbon salivar este legat de proteine sub forma de
compusi carbamici;
 trei patrimi din cantitatea de bioxid de carbon salivar intra in constitutia
sistemului tampon, acid carbonic / bicarbonat, care este sistemul tampon cel mai
eficient din saliva.

Constituienti organici salivari

Constituientii organici sunt cantitativ mai putin importanti in saliva comparativ cu plasma
sanguina: 3,4 g / L in saliva si 70g / L in plasma sanguiana(pentru proteine).

Proteinele salivare

Concentratia proteinelor in saliva poate fi intre 1 si 3 g / L, in functie de stimularea

secretiei si metoda de dozare: evaluarea cantitativa se poate baza pe dozarea azotului, a
numarului de legaturi peptidice sau a cantitatii de alfa – aminoacizi. Saliva parotidiana s-
a dovedit a fi mai bogata in proteine decat saliva submandibulara. Proteinele sunt foarte
diverse, avandu-se in vedere faptul ca includ proteine sintetizate de glandele
salivare(mucoproteine si enzime) si proteine de origine sanguina(proteine plasmatice).
Analiza alfa – aminoacizilor ce compun proteinele din saliva a aratat ca un procent foarte
mare este reprezentat de prolina. Deoarece alfa – amilaza care reprezinta intre 30 – 50%
din totalul de proteine contine numai 2,3% prolina, inseamna ca saliva mai contine un
grup de proteine cu structura particulara(continut mare de prolina) care au fost generic
numite proteine salivare bogate in prolina.

Proteine cu continut mare de prolina

Aceasta categorie de proteine contine intre 25 si 42% prolina. De asemenea, contin in

cantitate mare acid glutamic si glicina. Aceasta familie de proteine cuprinde urmatoarele
categorii de proteine:
 proteine glicozilate – 17%;
 proteine cu caracter bazic – 23%;
 proteine cu caracte acid – 30%.

Aceasta categorie de proteine reprezinta deci 70% din totalul de proteine salivare.

5
 Proteine glicozilate – proteinele salivei parotidiene contin pana la 40% glucide
legate de proteine. Aceste glucide sunt: acidul sialic, fucoza, galactoza, N –
acetilglucozamina, manoza. Un exemplu de legatura glucid – proteina este
legatura N – glicozidica intre N – acetil glucozamina si restul asparagina din
structura proteinei. De fapt aceste proteine glicozilate nu sunt decat o varietate de
glicoproteine.
 Proteine cu caracter acid – au fost identificate patru proteine de acest tip:
proteina A, B, C, D.
- Proteinele A si C – Proteina C este un polipeptid ce contine 150 de
resturi α – aminoacizi si are masa moleculara de 16 300 Da. Se pare ca o
parte din structura acestei proteine seamana cu structura proteinei A
(masa moleculara 9 900 Da) mai putin un lant de α – aminoacizi dinspre
capatul N – terminal. In vitro, cateva enzime cum ar fi: trombina, proteaza
submandibulara, kalikreina sunt capabile sa cliveze proteina C intre restul
aminoacidic 106 si 107, eliberandu-se astfel proteina A. Catre capatul N
– terminal aceste proteine prezinta o sarcina puternic negativa datorita
celor 11 resturi de α – aminoacizi dicarboxilici si a doua resturi de
fosfoserina. Aceste sarcini negative constituie situsuri de fixare pentru
cationii de calciu. Proteina A leaga 660 nmol Ca 2+ / mg proteina iar
proteina C leaga 190 nmol Ca2+ / mg proteina. Defosforilarea (fosfoserina
– serina) proteinei A si C diminueaza net afinitatea proteinelor pentru
calciu. Intre 5 si 52 % din calciul total salivar este legat de aceste
proteine. Scaderea pH – ului sau cresterea fortei ionice a salivei conduce
la scaderea numarului de ioni de calciu legati. Acest fenomen de afinitate
pentru cationii de calciu are importanta fiziologica: proteinele A si C fac
parte din pelicula exogena formata la suprafata smaltului care impiedica
deplasarea ionilor intre suprafata smaltului si fluidele inconjuratoare.
Aceste proteine contribuie la mentinerea constanta a calciului salivar.

Proteinele salivare A si C

- Proteina B sau staterina este un polipeptid cu masa moleculara de 5380

Da si cuprinde 43 de α – aminoacizi de tipul: acid glutamic, prolina,
tirozina, glicina si foafoserina. Capatul N – terminal este puternic
polarizat iar capatul C – terminal este hidrofob. Staterina inhiba
precipitarea si cresterea cristalelor fosfat de calciu si face parte din

6
 pelicula de la suprafata smaltului. Staterina poate servi ca transportor de
calciu si fosfat in timpul secretiei salivare.
- Proteina D este mai putin studiata si se caracterizeaza prin continutul
ridicat de histidina.

 Proteine cu caracter bazic – aceste proteine contin resturi de acid glutamic,

glicina, prolina. Spre deosebire de proteinele cu caracter acid, in cazul proteinelor
bazice, prolina reprezinta 40% din totalul de α – aminoacizi. Caracteristic pentru
aceste proteine este ca la capatul C – terminal se gaseste intotdeauna un rest de
arginina. Exista sase peptide cu caracter bazic si bogate in prolina. Acestea sunt
numite: P – A, P – B, P – C, P – D, P – E, P – F. Proteina nestimulata are un
continut scazut de proteine bazice.

Glicoproteine
a. Glicoproteinele salivare sau mucinele sunt constituienti majori ai mucusurilor
epiteliale si au un aspect foarte vascos si se regasesc in tractul traheo-bronhial,
gastro – intestinal. Acest mucus salivar este mai mult sau mai putin abundent in
functie de glanda care il produce. Mucinelor le lipseste structura pliata precisa a
proteinelor globulare serice. Aceste proteine sunt constituite dintr-un schelet
peptidic care contine in jur de 45 – 50% treonina si serina, 30 % prolina si o
catena laterala de tip oligozaharida care contine pana la 15 resturi monoglucidice.
Glucidele care alcatuiesc catena oligoglucidica sunt specifice in ceea ce priveste
structura glicoproteinelor salivare. Cel mai important glucid care intrea in
structura catenei oligoglucidice este acidul sialic. Denumirea acestui acid s-a dat
tinandu-se cont de faptul ca pentru prima data el a fost identificat in
glicoproteinele salivare. Acidul sialic se mai gaseste si in glicolipidele din
membranele celulare. Acest acid deriva din acidul neuraminic. Exista diferite
tipuri de acid sialic ca urmare a unor substituienti cum ar fi: N – acetil, O – acetil.
N – glicozil, O – glicozil. Grupa carboxil a acidului sialic este ionizata la pH
fiziologic, ceea ce confera moleculei o sarcina puternic negativa. Acizii sialici
sunt sintetizati incepand de la fructoza – 6 – fosfat in prezenta
fosfoenolpiruvatului. Catena glicozidica se termina intotdeauna cu un rest de acid
sialic sau fucoza care confera catenei o sarcina negativa care are rolul ca prin
repulsie electrostatica sa mentina molecula intr-o forma alungita, fapt ce explica
vascozitatea mucinei. Catenele oligoglucidice sunt legate covalent la catena
polipeptidica printr-o legatura O – glicozidica intre un rest de N – acetil – D –
galactozamina si un atom de oxigen care provine de la un rest de serina sau
treonina din catena polipeptidica. Glicoproteinele sunt sintetizate in reticulul
endoplasmatic rugos al celulelor mucoase seroase. N – acetil – D – galactozamina
este atasata de polipeptid in aparatul Golgi, in granulele secretoare, inainte de
exocitoza. Elongarea catenei oligoglucidice se face pas cu pas ca urmare a actiunii
enzimatice a unor transferaze specifice. Acidul sialic terminal sau, in absenta sa,
fucoza, functioneaza ca un semnal final de incetare a lungirii catenei.
Glicoproteinele salivare indeplinesc mai multe roluri:

7
 - acopera si lubrifiaza bolul alimentar pana in stomac;
- aglutineaza germenii orali impiedicand astfel colonizarea lor pe epitelii si
astfel faciliteaza eliminarea lor;
- aglutineaza microorganismele de la suprafata dintelui.

b. Imunoglobulinele sunt glicoproteine cu structura globulara. In saliva, in

cantitatea cea mai mare se gaseste IgA dar se gasesc de asemenea si IgM, IgG si
urme de IgD si IgE. Imunoglobulinele de tip IgA sunt extravasculare si se gasesc
in lapte, saliva, secretia bronsica si au o structura particulara – de dimer. IgA din
saliva se mai numesc si secretoare (IgAs). IgAs reactioneaza mai putin specific
decat IgG plasmatice, dar se combina cu bacteriile din mediul bucal, impiedicand
aderenta lor pe mucoase. Pe de alta parete, IgAs joaca un rol important in
raspunsul imun in ceea ce priveste unele proteine nespecifice existente in
alimente.
c. Glicoproteine de grup sanguin – acestea sunt reprezentate in saliva de
aglutininele A, B sau AB cu rol secretor care sunt componente ale
glicoproteinelor salivare. Se cunoaste ca partea specifica a aglutininelor
globulelor rosii este de natura poliozica, sub forma de glicolipide membranare. Se
gasesc catene poliozice specifice in toate secretiile (suc gastric, amniotic, saliva)
sub forma de glicoproteine. Pornindu-se de la o substanta precursoare, diversele
substante H, A, B Lewisa, Lewisb se formeaza sub actiunea unor transferaze
specifice. 25% dintre indivizi secreta substantele A, B sau H si ei sunt numiti
secretori. Aproximativ 20% dintre indivizi secreta Le b. 1% dintre indivizi au in
saliva numai substanta precursoare. Aceste diverse substante sunt secretate in
saliva in concentratie de 30mg / L ceea ce reprezinta o concentratie de cateva sute
de ori mai mare decat in globulele rosii. Aceasta activitate de grup sanguin are o
mare importanta in medicina legala deoarece permite stabilirea grupei sanguine a
unui individ folosind urme de saliva lasate pe obiecte.
d. Citokinele – reprezinta un grup de glicoproteine cu rol imunoreglator care sunt
secretate de keratinocitele mucoasei orale, ceea ce dovedeste functia imunitara a
acesteia. Citokinele sunt implicate in apararea antivirala, antitumorala si in
inflamatie.

Enzimele salivare

Enzimele salivare se caracterizeaza printr-o mare diversitate si indeplinesc roluri

importante in cavitatea bucala. Demn de remarcat este faptul ca persoanele cu afectiuni
parodontale prezinta o activitate enzimatica globala crescuta.

a. alfa – amilaza salivara – sau ptialina este enzima caracteristica din saliva si are
codul: E.C.3.2.1.1. Este singura enzima cu rol digestiv din saliva si reprezinta
50% din totalitatea proteinelor din saliva mixta. Alfa – amilaza salivara ca si alfa
– amilaza pancreatica catalizeaza reactia de scindare hidrolitica a legaturilor α –
1,4 – glicozidice din amidon cu obtinerea de dextrine si maltoza. pH – ul optim de
actiune este 6,8 si este activata de anionii clor. Proportia de amidon hidrolizat de

8
 catre alfa – amilaza salivara poate sa ajunga pana la un procent de 60%. Aceasta
enzima este inactivata la un pH foarte acid si activitatea enzimatica salivara scade
foarte mult in caz de malnutritie proteica severa.
b. Kalikreina – este o enzima elaborata in glandele salivare si prin actiunea
vasodilatatoare activeaza secretia glandelor salivare. Are codul E.C.3.4.21.8.
Kalikreina catalizeaza reactia biochimica in urma careia dintr-o β – globulina
plasmatica se formeaza nonapeptidul bradikinina care este un hormon cu actiune
vasodilatatoare. Activitatea enzimatica a kalikreinei nu variaza in timpul starii
inflamatorii a parodontului, insa, paradoxal, creste concentratia kininogenului
care este substratul asupra caruia aceasta actioneaza.
c. Sistemul peroxidaza – este unul dintre factorii de aparare nespecifica ai salivei.
El permite formarea hipotiocianatilor care sunt forme puternic oxidante si implicit
cu actiune puternic antibacteriana. Principalele enzime ce compun acest sistem
sunt: lactoperoxidazele secretate de glandele salivare si mieloperoxidazele ce
provin din leucocitele polimorfonucleare. Hipotiocianatii si acidul hipotiocianic
inhiba cresterea unei mari varietati de bacterii gram pozitive si gram negative,
ciuperci, micoplasme, si unele celule canceroase. Peroxidazele se pot adsorbi pe
suprafata smaltului si in prezenta cofactorilor lor, pot inhiba cateva enzime cheie
din glicoliza ( de exemplu hexokinaza) de la nivelul microorganismelor orale.
Cresterea activitatii sistemului peroxidazic observate in cazul unor parodontopatii
este in legatura cu o eliberare sporita de mieloperoxidaza. Lactoperoxidazele
asigura metabolismul non-tiroidian (formarea de iodo – proteine) al iodului
salivar, ceea ce explica concentratia mai mare a iodului in saliva decat in plasma.
Cateva dintre proteine, alfa – amilaza, albuminele, etc., sunt susceptibile de a fi
iodurate sub actiunea lactoperoxidazei.
d. Lizozimul – sau muramidaza este o enzima care catalizeaza scindarea legaturilor
β – 1,4 – glicozidice dintre restul de acid N – acetilneuraminic si N –
acetilglucozamina din peretii anumitor bacterii avand astfel o actiune
antibacteriana. Codul pentru aceasta enzima este: E.C.3.2.1.17.

Lipidele salivare
Concentratia lipidelor salivare oscileaza intre 20 – 30 mg/L saliva, comparativ cu plasma
5 – 7 g/L. Din totalul de lipide salivare, lipidele nefosforilate reprezinta 73% -
trigliceride, monogliceride, digliceride, colesterol liber si esterificat – iar cele fosforilate
27 % - fosfatidilcoline, fosfatidiletanolamine, sfingomieline, acizi fosfatidici. Glandele
salivare pot sintetiza numeroase lipide si acizi grasi pornindu-se de la precursori simpli.
Acest metabolism este dependent de regimul alimentar. Unii acizi grasi au proprietatea de
a inhiba adsorbtia bacteriilor pe hidroxiapatita. Pe de alta parte, lipidele pot contribui la
mineralizarea placii dentare. Indivizii care au o concentratie mai mare de lipide in saliva
sunt cariorezistenti. S-au identificat in saliva totala umana metaboliti ai acidului
arahidonic, numiti eicosanoizi, cum ar fi: prostaglandine, tromboxani, leucotriene.
Concentratia lipidelor salivare este independenta de fluxul salivar.

9
Hormonii salivari

Concentratia hormonilor in saliva este foarte mica. Cei mai abundenti sunt hormonii
liposolubili: corticoizi si sexuali. Numeroase date experimentale pledeaza pentru
existenta unui metabolism hormonal si in glanda submandibulara si parotida.
Testosteronul liber salivar, nelegat de o proteina, deci forma activa, este corelat
semnificativ cu testosteronul plasmatic liber si reflecta corect variatiile fiziologice si
patologice. In ceea ce priveste estradiolul, concentratia in saliva este foarte mica incat
dozarea lui nu prezinta interes medical. In schimb, evolutia concentratiei salivare a
progesteronului liber acompaniaza fidel curba sanguina. Desi concentratia hormonilor in
saliva este mai mica comparativ cu plasma sanguina, totusi corelarea perfecta a
concentratiei acestora in saliva cu variatiile fiziologice si patologice, a impus dozarea a
cestora si din saliva ca o alternativa non-invaziva pentru biochimia clinica.

Glucidele salivare

Glucoza in concentratii mici se gaseste libera in saliva parotidiana si submandibulara.

Alaturi de glucoza se gaseste si fucoza. Concentratia glucidelor libere in saliva si in
special a hexozelor libere este mai mare in saliva mixta datorita activitatii enzimelor
glicolitice. Studiul glucozei salivare a dat totdeauna valori discordante deoarece nu s-a
putut distinge intre glucoza excretata numai la nivelul glandelor salivare si glucoza
provenita din glicoproteine sau alimente. Concentratia glucozei din saliva prelevata la
iesirea din canalul glandei parotide este de 5-10mg/L de aproximativ o suta de ori mai
mica decat cea plasmatica. De remarcat este faptul ca la o crestere voluntara a glicemiei
(perfuzie de glucoza) s-a observat o crestere proportionala a concentratiei glucozei salivei
recoltate la iesirea din canalul glandei parotide. Deci, nivelul glucozei din saliva
parotidiana se coreleaza cu glicemia atat in conditii fiziologice cat si patologice si ca
urmare glucoza poate fi un parametru util pentru monitorizarea glicemiei la persoanele
diabetice.

Compusi cu masa moleculara mica

Aminoacizi – saliva totala contine aproximativ 18 aminoacizi, dintre care glicocolul se

gaseste in cantitatea cea mai mare, probabil ca urmare a scindarilor hidrolitice ale
proteinelor prin intermediul unor proteaze de natura bacteriana. De asemenea a fost
identificat in saliva si acidul gama – aminobutiric. Nu exista o relatie directa intre
concentratia amonoacizilor salivari si cea a aminoacizilor plasmatici, insa pentru
majoritatea lor, concentratia salivara este mai mica. Nu s-au observat variatii ale
concentratiei aminoacizilor nici in timpul aparitiei cariilor nici in cursul dezvoltarii lor.
De asemenea, concentratia aminoacizilor salivari nu variaza cu varsta si nici cu sexul.

Compusi azotati neproteici – in compozitia salivei intra si compusi azotati neproteici

cum ar fi: ureea, acidul uric, creatinina si amoniacul. In saliva adultului ureea se gaseste
in concentratie de 13 – 20 mg/100mL ceea ce reprezinta intre 75 si 90 % din continutul in
uree al sangelui. Deoarece ureea trece din sange in saliva prin difuzie, in anumite cazuri

10
cand nu se pot recolta prize de sange, se determina concentratia ureei sanguine prin
corelare cu concentratia ureei in saliva. Concentratia de uree din saliva creste cu cresterea
fluxului salivar si ureea este implicata in formarea calculilor salivari.
Amoniacul se gaseste in cantitate mare la nivelul placii dentare si se obtine prin procesul
de dezaminare a aminoacizilor.
Acidul uric se gaseste in saliva in concentratie aproape constanta 1-2mg/100 mL si este
antioxidantul major din saliva si functioneaza ca un adevarat scavenger de radicali liberi.

Factori care influenteaza compozitia salivei

Compozitia salivei variaza de la individ la individ si este influentata de factori diversi,

cum ar fi: fluxul salivar, durata stimularii, natura stimulilor, ritmul circadian, concentratia
plasmatica, hormonii, varsta si dieta.

Fluxul salivar si durata stimularii

Fluxul salivar este factorul principal care contribuie la modificarea compozitiei salivei.
Cresterea fluxului salivar determina cresterea valorii pH – ului, a concentratiei
proteinelor totale, a sodiului, clorului, bicarbonatului. Concentratia magneziului,
fosfatului, aminoacizilor, acidului uric, ureei si amoniacului descresc cu cresterea
fluxului salivar. Concentratia fluorului si potasiului se modifica foarte putin la cresterea
fluxului salivar. Daca fluxul salivar este constant, atunci compozitia salivei depinde de
durata stimularii. Saliva colectata la un flux constant si stimulare timp de 2 minute va
avea o compozitie diferita de saliva colectata la un flux constant si o stimulare timp de 10
– 15 minute. Concentratia de bicarbonat creste cu durata stimularii in timp ce nivelul
anionilor clor scade. Daca un constituient salivar prezinta diferente mari de concentratie
intre saliva parotidiana si cea submandibulara, inseamna ca in cazul salivei totale
concentratia acelui constituient va fi influentata de contributia fiecarei glande la saliva
totala. La fluxuri mici predomina constituientii salivei submandibulare, in timp ce la
fluxuri mari predomina constituientii salivei parotidiene. Un exemplu in acest sens il
constituie concentratia calciului in saliva totala, care scade cu cresterea fluxului salivar
deoarece predomina saliva parotidiana care este caracterizata printr-o concentratie
scazuta de calciu. Un alt exemplu il constituie modificarea echilibrului dintre alfa –
amilaza salivara si glicoproteine in saliva totala, la cresterea fluxului salivar.

Natura stimulilor

Saliva stimulata este secretata ca raspuns la stimulari masticatoare sau gustative. Studii
realizate pe persoane sanatoase privind debitul salivarii stimulate au arata ca exista
variatii largi intre inndivizi. Aceste studii au folosit o varietate de stimuli. Existenta unui
acord international privind stimulii potriviti pentru experimente ajuta mult la compararea
rezultatelor obtinute. Actiunea mecanica prin masticatie in absenta oricarui gust va
stimula salivarea dar intr-o mai mica masura decat stimularea cu acid citric.
Gustul acru (acid) este cel mai puternic dintre cei patru stimuli gustativi de baza: sarat,
amar si dulce. Un studiu realizat cu concentratii diferite de acid citric a aratat ca o solutie
de 5% acid citric stimuleaza cu medie maxima a fluxului salivar de 7 mL/ min. Solutia de

11
acid citric este introdusa continuu in gura, dintii fiind acoperiti cu un film de parafina
pentru a-i proteja impotriva atacului acid.
Diferitii stimuli au un efect asupra compozitiei salivei in principal datorita efectului lor
asupra ratei debitului. Gustul sarat stimuleaza secretia de proteine. Stimulii diferiti nu
stimuleaza secretia de proteine diferite. Acidul este stimulul cel mai puternic pentru
secretia salivara si duce la producerea unei salive alcaline. Se cunoaste ca pH - ul salivei
depinde in principal de rata debitului si este independent de natura stimulului.

Ritmul circadian

Compozitia salivei este influentata de ritmul circadian. Studiile efectuate pe saliva totala
au evidentiat deosebiri in ceea ce priveste compozitia intre saliva totala stimulata si cea
nestimulata in functie de ritmul circadian. Deasemenea exista diferente intre compozitia
salivei secretate de glanda submandibulara si parotida in functie de ritmul circadian.
In general concentratia proteinelor este maxima in timpul zilei si este influentata de
alimentele folosite in timpul meselor. Concentratiile de Na+ si Cl- si mai putin cele de
Ca2+ sunt mai mari dimineata, in timp ce concentratiile K+ si a fosfatilor sunt mai mari
dupa amiaza. De remaracat este faptul ca modificarile concentratiei Na +, K+, Cl- ca
urmare a ritmului circadian sunt in corelatie cu ritmul de secretie al aldosteronul, care
este un hormon mineralo – corticoid si care actioneaza direct asupra glandei salivare.
Variatiile circadiene ale concentratiei hormonilor steroizi din saliva sunt in corelatie
directa cu variatiile plasmatice ale acestor hormoni.

Efectul hormonilor

Hormonii sexuali sunt cei mai importanti hormoni care influenteaza atat ritmul secretiei
salivare cat si compozitia salivei. Aldosteronul influenteaza transportul de Na+, K+ in
ductii striati si creste reabsorbtia de Na+ si Cl-. Influenta hormonilor sexuali feminini
asupra secretiei salivare a fost evidentiata mai cu seama in cursul ciclului menstrual si al
sarcinii. Studiile au arata ca in timpul menstruatiei creste nevelul activitatii enzimelor
salivare cum ar de exemplu hialuronidaza, fapt explicat de cresterea considerabila a
concentratiei bacteriene. In cursul ovulatiei s-au observat cresteri ale concentratiei
acidului sialic ceea ce demonstreaza existenta unor procese de degradare ale
glicoproteinelor salivare. Sarcina induce modificari multiple in ceea ce priveste
compozitia salivei. De exemplu: creste nivelul progesteronului si al estrogenilor precum
si al IgA – ului. Au fost remarcate modificari ale compozitiei salivei si ca urmare a
administrarii pe cale orala a anticonceptionalelor. In acest sens concentratia
glicoproteinelor scade si creste concentratia glucozei.

Dieta

Dieta exercita influente diferite nasupra multor constituienti salivari si ea este adesea
sinergica cu influenta fluxului salivar. Influenta dietei se rasfrange in primul rand asupra
pH – ului mediului bucal si implicit asupra capacitatii tampon a salivei. Capacitatea
tampon creste si se mentine intre limite normale dupa consumul zilnic si indelungat de
proteine sau vegetale, in special, spanac. In urma consumului de glucide capacitatea

12
tampon salivara scade. O dieta bogata in calciu si fosfati nu induce modificari in ceea ce
priveste concentaratia lor in saliva. In cazul fosfatilor acest fapt se datoreaza inexistentri
unei corelatii intre concentratia plasmatica de fosfati si cea salivara. In cazul Ca2+, exista
o corelatie intre concentratia salivara si ce plasmatica, nivelul plasmatic fiind mentinut in
limite fiziologice. Dupa administrarea unei doze de fluor, se remarca o crestere tranzitorie
atat a fluorului plasmatic cat si a celui salivar. O dieta bogata in proteine dar saraca in
glucide conduce la cresterea concentratiei ureei salivare si plasmatice si la scaderea
activitatii enzimatice a alfa – amilazei salivare.

Varsta

In ceea ce priveste fluxul salivar se observa o viteza de secretie a salivei mai mare la
copii in comparatie cu adultii. In ceea ce priveste compozitia salivei exista diferente
minore la diferite grupe de varsta. La persoanele in varsta, fluxul salivar este, in general,
redus si acest fapt conduce la concentratie mai scazuta de Na+.

13