METABOLISM PROTEIC

METABOLISMUL PROTEINELOR SI AL ALFA - AMINOACIZILOR

STAREA DINAMICA A PROTEINELOR

Proteinele predomina cantitativ in organism si se remarca prin diversitate

structurala si specificitate functionala. Proteinele in organismul uman sunt
catabolizate si anabolizate continuu. Vitezele de degradare si biosinteza ale
proteinelor in organism trebuie sa fie egale pentru a mentine constanta proportia lor
in tesuturi. In conditii de normalitate exista o stare dinamica stationara in ceea ce
priveste metabolismul proteinelor.
Alfa-aminoacizii sunt produsii de degradare ai proteinelor tisulare. Proteinele se
transforma cantitativ in α – aminoacizi care participa la urmatoarele procese
biochimice:
- o parte dintre α – aminoacizi sunt utilizati pentru sinteza de proteine;
- o parte sunt biodegradati cu formare de amoniac;
- o alta parte dintre α – aminoacizi sunt utilizati pentru biosinteza unor compusi
foarte importanti pentru organism.
Reinnoirea pierderilor de α – aminoacizi se face pe baza α – aminoacizilor rezultati
prin sinteza endogena sau prin aport de proteine exogene.
Proteinele sunt compusi nutritivi indispensabili organismului si nutritia proteica are
aspect calitativ si cantitativ. Cea mai mare valoare nutritiva o au proteinele de
origine animala. Necesarul proteic la adult este de 200-300g/zi. In perioada de
dezvoltare acest necesar se dubleaza.
Totalitatea α – aminoacizilor liberi rezultati existenti la un moment dat in organism
constituie fondul metabolic comun de α – aminoacizi. In compartimentele
intracelulare concentratia α – aminoacizilor este considerabil mai mare decat in
compartimentele extracelulare.
In fondul metabolic comun de α – aminoacizi nu exista distinctie dupa origine a α –
aminoacizilor. Cantitatea totala de α – aminoacizi liberi in organism este de
aproximativ 100g din care 50% sunt glutamatul si glutamina iar 10% reprezinta α –
aminoacizii esentiali.
Hidroliza proteinelor alimentare si a proteinelor endogene furnizeaza fondului
comun de α – aminoacizi intreaga gama de α – aminoacizi naturali. Sinteza
endogena din compusi neproteici este posibila numai in cazul anumitor α –
aminoacizi. Organismul uman NU poate sa sintetizeze scheletul hidrocarbonat a 9 α
– aminoacizi deoarece nu poate fi biosintetizat α – cetoacidul corespunzator. Acesti

1
α – aminoacizi se numesc α – aminoacizi esentiali: histidina, izoleucina, leucina,
lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul si valina. Arginina este un α –
aminoacid semiesential pentru care organismul dispune de echipamentul enzimatic
necesar sintezei. In perioada de dezvoltare a organismului viteza de biosinteza a
argininei este foarte mica si ca urmare este necesar un aport exogen.

Bilantul azotat al organismului reprezinta raportul dintre cantitatea de azot ingerat

(sub forma de proteine sau alti compusi cu azot ) si cantitatea de azot excretat prin
urina sub forma de amoniac sau uree. Azotul eliminat prin piele sau fecale este
nesemnificativ din punct de vedere cantitativ comparativ cu cel urinar.
Bilantul azotat este echilibrat daca aportul exogen compenseaza pierderile. Bilantul
azotatat este pozitiv in perioadele de crestere si convalescenta adica cantitatea de
azot ingerat este mai mare decat azotul eliminat. Bilantul azotat este negativ in
malnutritie, hemoragii, traumatisme, boli infectioase, adica cantitatea de azot
ingerat este mai mica decat cantitatea de azot excretata. Daca bilantul azotat
negativ se prelungeste si daca pierderea de proteine depaseste 1/3 din proteinele
totale din organism, atunci situatia devine periculoasa si chiar fatala.

DIGESTIA PROTEINELOR SI ABSORBTIA α – AMINOACIZILOR

Proteinele alimentare sunt degradate hidrolitic la α – aminoacizi in tubul digestiv. α

– aminoacizii reprezinta forma sub care proteinele sunt absorbite.
Hidroliza legaturilor peptidice este catalizata de peptidaze care prezinta
specificitate:

2
- endopeptidaze – catalizeaza scindarea legaturilor peptidice din interiorul unui lant
polipeptidic;
- exopeptidaze – catalizeaza scindarea legaturilor peptidice terminale.
Endopeptidazele prezinta diferente de specificitate in functie de natura α –
aminoacizilor care formeaza legatura peptidica, pentru amandoi sau numai pentru
unul dintre α – aminoacizi.
Exopeptidazele se diferentiaza in:
- aminopeptidaze – au specificitate pentru capatul N – terminal;
- carboxipeptidaze – au specificitate pentru capatul C – terminal.
Peptidazele din tubul digestiv sunt biosintetizate si secretate sub forma de zimogeni
sau proenzime care sunt forme inactive ale enzimelor si in acest mod se asigura
protectia celulelor secretoare de actiunea enzimelor active. Activarea proenzimelor
se realizeaza prin hidroliza si procesul consta in detasarea de la capete sau din
interior a unor oligopeptide, evidentiindu-se astfel centrul activ al enzimei.

Enzime proteolitice digestive

Enzimele proteolitice digestive sunt localizate in sucul gastric, sucul pancreatic si

sucul intestinal. Se stie ca cele trei tipuri de sucuri difera in primul rand prin pH:
- sucul gastric are pH – ul cuprins in intervalul valoric de 1,5 – 2, 5;
- sucul pancreatic are pH – ul in intervalul valoric de 7,5 – 8,0;
- sucul intestinal are pH – ul in intervalul valoric de 6,2 – 7,3.

In sucul gastric sunt secretate urmatoarele proenzime: pepsinigen, prolabferment.

Pepsinogenul se activeaza cu obtinere de pepsina activa prin indepartarea
hidrolitica a 42 de resturi de α – aminoacizi de la capatul N – terminal. Pepsina are
pH optin de actiune egal cu 2,0 si din punct de vedere al mecanismului de actiune
este o endopeptidaza. Proteinele reprezinta substratul asupra caruia actioneaza iar
polipeptidele reprezinta produsii de reactie. Prolabfermentul se activeaza in
prezenta cationilor de calciu in enzima activa chimozina care este activa numai in
sucul gastric al sugarilor. Substratul acestei enzime este cazeina din lapte.
In sucul pancreatic sunt secretate urmatoarele proenzime: tripsinogen,
chimotripsinogen, proelastaza si procarboxipeptidaza. Tripsinogenul se activeaza
cu obtinere de tripsina activa prin indepartarea a 6 resturi de α – aminoacizi de la
capatul N – terminal. Activarea are loc sub actiunea enterokinazei. Pepsina, din
punct de vedere al mecanismului de actiune, este o endopeptidaza al carui substrat
este reprezentat de polipeptide iar produsii de reactie sunt polipeptide si peptide
mai mici. Chimotripsinogenul se activeaza cu obtinere de chimotripsina activa
prin indepartarea a 2 resturi de α – aminoacizi sub actiunea tripsinei. Enzima activa

3
este o endopeptidaza al carui substrat de actiune este reprezentat de un amestec de
polipeptide si peptide iar produsii de reactie sunt peptide mai mici. Proelastaza se
transforma in enzima activa elastaza sub actiunea tripsinei. Din punct de vedere al
mecanismului de actiune, elastaza este o endopeptidaza care are ca substrat elastina
iar ca produsi de reactie peptide si α – aminoacizi. Procarboxipeptidaza se
transforma in carboxipeptidaza sub actiunea tripsinei. Aceasta enzima din punct
de vedere al mecanismului de reactie este o exopeptidaza care are ca substrat
proteine si polipeptide iar ca produsi de reactie: polipeptide, peptide si α –
aminoacizi.
In sucul intestinal sunt prezente enzimele active: aminopeptidazele si
dipeptidazele. Substratul acestor enzaime este reprezentat de peptide si dipeptide
iar produsii de reactie sunt peptide mai mici si α – aminoacizi.
Absorbtia α – aminoacizilor are loc la nivelul intestinului subtire iar α –
aminoacizii ajung la ficat prin sangele portal. Absorbtia se realizeaza in principal
prin transport mediat de proteine specializate numite translocaze. Se cunosc 5
sisteme de transport a α – aminoacizilor:
1. pentru α – aminoacizii neutri cum ar fi: alfa – alanina, valina, leucina,
izoleucina, metionina, fenilalanina, tirozina, triptofanul;
2. pentru α – aminoacizii bazici: lizina, arginina si pentru cisteina;
3. pentru iminoacizi si pentru glicina;
4. pentru α – aminoacizii monoaminodicarboxilici: acid glutamic, acid
aspartic;
5. pentru beta – aminoacizi: beta – alanina, taurina.
Translocazele seamana in multe privinte cu enzimele si anume:
- prezinta fenomenul de saturare cu substrat;
- sunt susceptibile la actiunea unor inhibitori.
Absorbtia α – aminoacizilor se realizeaza prin transport activ cu consum de energie
si in prezenta cationilor de sodiu.
Deoarece din unele date experimentale s-a observat raspuns imun la unele proteine
administrate pe cale digestiva nu este exclus ca la nivel intestinal sa poata fi
absorbite oligopeptide si chiar unele proteine mici.

CAI GENERALE DE CATABOLIZARE ALFA – AMINOACIZI

In organismul animal α – aminoacizii sunt supusi unor transformari cu caracter

generalizat cum ar fi:
- decarboxilarea care asigura formarea unei game largi de amine biogene;
- transaminarea cand din α – aminoacizi se obtin alfa – cetoacizi.

4
Exista anumite transformari biochimice care au loc cu anumite particularitati
datorate anumitor grupari functionale existente in structura α-aminoacizilor: - SH,
- OH, - COOH, - NH2, situate in alte pozitii decat pozitia alfa.

DECARBOXILARE ALFA – AMINOACIZI – AMINE BIOGENE

Un mare numar de alfa –aminoacizi sufera in tesuturi decarboxilari, obtinandu-se

amine primare corespunzatoare, numite amine biogene. Reactiile sunt catalizate de
aminoaciddecarboxilaze specifice a caror coenzima este piridoxalfosfatul:

Aminele biogene indeplinesc numeroase roluri:

- colina si colamina sunt constituienti ai unor lipide complexe: lecitine, cefaline;
- beta – alanina obtinuta prin decarboxilare din acid aspartic si tioetanolamina
obtinuta din cisteina sunt constituienti ai CoA – SH;
- noradrenalina si adrenalina sunt hormoni proveniti de la tirozina;
- putresceina si cadaverina participa la procesul de reglare a replicarii si
biosintezei proteinelor.

CATABOLIZAREA AZOTULUI ALFA – AMINOACIZILOR

DEZAMINAREA

Procesul de dezaminare presupune indepartarea gruparii alfa - aminice din

molecula α – aminoacidului sub forma de amoniac. La realizarea acestui proces
participa reactii de transaminare si dezaminare oxidativa. In aceste reactii un rol
important il indeplineste acidul glutamic.
Transaminarea – consta din schimbul de grupari alfa – amino cu grupari alfa –
carbonil intre un α – amonoacid si un α – cetoacid:

5
Reactiile de transaminare sunt reversibile. Coenzima transaminazelor este
piridoxalfosfatul. Transaminazele sunt: glutamatpiruvattransaminaza ( GPT ) /
alaninaminotransferaza ( ALAT/ALT ) si glutamatoxaloacetattransaminaza (GOT )
/ aspartataminotransferaza ( ASAT ).
Alfa – cetoacizii care participa la transaminare sunt: acidul piruvic, acidul
oxaloacetic si acidul alfa – cetoglutaric.
De o importanta deosebita sunt reactiile de transaminare la care participa acidul
piruvic si acidul alfa – cetoglutaric care este un intermediar in ciclul Krebs si
totodata un adevarat colector de grupari amino.
Intensitatea mai mare a reactiilor de transaminare justifica si activitatea mai
pronuntata a GPT ( ALAT ) si GOT ( ASAT ) in ser.

Aproape toti alfa – aminoacizii participa la reactii de transaminare, exceptie o

constituie treonina si lizina.

DEZAMINAREA OXIDATIVA

Acidul glutamic format prin transaminare este dehidrogenat sub actiunea

glutamatdehidrogenazei a carei activitate enzimatica este ridicata in ficat, rinichi si
muschi. Aceasta enzima are ca si coenzima atat NAD + cat si NADP+. In urma
actiunii glutamatdehidrogenazei se obtine acid alfa – cetoglutaric si amoniac. Cele
doua reactii reprezinta dezaminarea oxidativa a acidului glutamic.

6
Glutamatdehidrogenaza este implicata nu numai in degradarea alfa – aminoacizilor
dar si in biosinteza lor.
Din cuplarea reactiilor de transaminare cu cele de dezaminare oxidativa a acidului
glutamic, rezulta un proces ciclic care produce amoniac si care regenereaza acidul
alfa - cetoglutaric. Procesul este denumit transdezaminare. Prin reoxidarea in lantul
respirator al NADH + H+ obtinut in timpul transdezaminarii se produce energie.

BIOSINTEZA PROTEINELOR

Biosinteza proteinelor este un proces foarte complex denumit si traducere, deoarece

presupune traducerea secventelor de nucleotide de pe ADN in secvente de α –
aminoacizi.

7
Procesul are loc la nivelul ribozomilor si consta din trei etape principale la care α –
aminoacizii participa sub forma activata:
- initierea lantului polipeptidic;
- elongarea lantului polipeptidic;
- reactia de incheiere.

Initierea lantului polipeptidic

Aceasta etapa consta dintr-un ansamblu de procese prin care se formeaza

complexul de initiere. Sinteza proteinelor are loc la nivelul ribozomilor care sunt
alcatuiti din doua subunitati cu constante de sedimentare diferite si anume pentru
procariote 30S si 50S iar pentru eucariote 40S si 60S. Etapa de initiere are loc in
doua subetape:
1. Subunitatea 30S pentru procariote si subunitatea 40S pentru eucariote se
fixeaza pe ARNm. Fixarea este initiata de 3 factori F 1, F2, F3, pentru
procariote si mai multi factori pentru eucariote. De exemplu pentru eritrocit
sunt necesari noua factori. Citirea ARN m de catre ribozomi se realizeaza in
sensul 5’ – 3’ iar proteina se edifica de la capatul N – terminal spre capatul C
– terminal;
2. Pe aceeasi unitate ribozomala 30S procariote si 40S eucariote se fixeaza si un
ARNt care transfera pentru procariote un rest de N – formilmetionina ( H2N –
AA1 – ARNt1 ) iar pentru eucariote un rest de metionina neacilata. Citirea
ARNt se realizeaza in sensul 3’ – 5’.

8
Elongarea lantului polipeptidic

Aceasta etapa consta din adaugarea succesiva de α – aminoacizi la aminoacil -

ARNt de initiere pana la formarea proteinei si include subetapele:
1. La complexul de initiere se aditioneaza subunitatea ribozomala 50S
procariote si 60S eucariote, rezultand ribozomul functional care are 2
situsuri:
a. un situs in care se formeaza prin elongatie catena polipeptidica – situs
polipeptidic ( P );
b. un situs in care se fixeaza noul aminoacil – ARN t numit situs
aminoacidic ( A ).

2. Ca urmare a respectarii regulii complementaritatii dintre codonul urmator din

ARNm si anticodonul unui al doilea ARNt, acesta va lega un anume alfa –
aminoacid (dictat de o secventa de 3 nucleotide de pe ADN in
complementaritate cu un anumit codon de pe ARN m ) si complexul format
aminoacil – ARNt2 (H2N – AA2 – ARNt2) se va atasa pe ribozomul
functional in situsul A;
3. Dupa fixarea aminoacil – ARNt2 intervine o enzima numita
peptidiltransferaza care catalizeaza formarea unei legaturi peptidice intre
gruparea – COOH a restului N – formilmetionina procariote sau metionina
eucariote si gruparea – NH2 a α – aminoacidului transportat de cel de al 2 –
lea ARNt ;
4. Are loc apoi eliberarea primului ARNt1 care a transportat initiatorul lantului
si se formeaza astfel dipeptidil – ARNt2 in situsul P;
5. Imediat dupa formarea dipeptidil – ARN t2, un nou aminoacil – ARNt3 ( H2N
– AA3 – ARNt3 ) se fixeaza pe ribozomul functional in situsul A;
6. Prin interventia peptidiltransferazei se formeaza o noua legatura peptidica
analog cu prima si se formeaza tripeptidil – ARNt3 in situsul P o data cu
eliberarea ARNt2;
7. Subetapele se repeta pana la formarea lantului polipeptidic.

9
Pe masura ce se formeaza lantul polipeptidic el ia forma tridimensionala desi
continua sa fie atasat la ribozomul functional. Deoarece in cursul formarii lantului
polipeptidic, ribozomii se deplaseaza de-a lungul moleculei de ARN m succesiv
codon cu codon, inseamna ca sinteza proteinelor se continua pana cand se ajunge la
un anumit triplet din ARNm care nu mai codifica nici un α – aminoacid ( UAA,
UAG, UGA ). Acesta este codonul non –sens. In acest moment se semnaleaza
sfarsitul procesului de formare a lantului polipeptidic si urmeaza ca proteina sa se
desprinda de pe ribozom.

Incheierea biosintezei proteinei

Imediat dupa semnalizarea sfarsitului sintezei, restul de N – formilmetionina

(procariote) si metionina (eucariote) din capatul N – terminal al catenei
polipeptidice formate, este indepartat si are loc si disocierea fractiunii 50S de 30S
(procariote) si 60S de 40S (eucariote). Fractiunile devin apte pentru biosinteza unei
noi proteine prin participarea la prima etapa ce consta in fixarea la un nou ARNm.
Pentru sinteza unui anumit lant polipeptidic indus de o molecula de ARN m,
participa mai multi ribozomi ( 5 – 10 ribozomi ). Deci se poate spune ca o molecula
de ARNm este traversata de 5 – 10 ribozomi. Un asemenea complex de ribozomi se
numeste poliribozom sau polizom.
Fragmentele de ADN cromozomial care determina secventa de α – aminoacizi din
proteine sunt prezente in toate celulele organismului toata viata dar sunt active
numai in anumite momente fapt ce demonstreaza ca biosinteza proteinelor nu se
face oricum si oricand ci un proces reglat.

10