Dishomeostazie

Magneziului
Cuprins:
 Magneziul - informatii generale
 Care este rolul magneziului in organism
 Hipermagneziemia
 Principalele cauze ale hipomagneziemiei
Magneziul - informatii generale
Magneziul este un mineral descoperit in Grecia, în
regiunea numită Magnesia, de la care și-a luat și
denumirea. A fost recunoscut ca element chimic in 1755
datorită cercetărilor făcute de chimistul englez Joseph
Black.
Este al optulea cel mai răspîndit element de pe Pămant
(se găsește în sol, în apă, în plante, animale și în corpul
omenesc) și al patrulea cel mai răspîndit mineral din
corpul uman, participînd la sute de reacții biochimice în
organism.
Magneziul este, de asemenea, utilizat pe scara largă
pentru aplicații tehnice și medicale, variind de la
producția de aliaje, produse pirotehnice și îngrășăminte,
la îngrijirea sănătății.
 Prin efectele sale biologice magneziul este
antagonistul calciului. În normă ju­mătate din tot
conţinutul de magneziu din organism este
localizat în ţesutul osos, 1–2% circulă în lichidul
extracelular (inclusiv şi în plasma sanguină).
Conţinutul mag­ne­ziului în ser constituie 2 mEq/l
(1 mEq de magneziu echivalează cu 12 mg). Spre
deosebire de calciu, magneziul este un element
intracelular: conţinutul lui în lichidul intracelular
este de cca 26 mEq/l. Eritrocitele conţin de 2 ori
mai mult magneziu, decât plas­ma sanguină. Din
cantitatea totală de magneziu în plasmă în formă
ionizată se află cca 55%, în complex cu
proteinele – 30%, în complex cu lipidele şi nu­
cleoti­dele (în special ATP şi ADP) – 10–15%.
 Sursa magneziului este hrana proteică valoroasă. În total
în organism există cca 20 g magneziu. Necesitatea în 24
de ore este de cca 10 mg/kg masă corporală. Mag­ne­ziul
se absoarbe în segmentele distale ale intestinului subţire,
de aceea la bolnavii cu pierderi excesive de suc intestinal
se dezvoltă deficitul de magneziu. Cca 60% mag­ne­ziu se
elimină cu urina, iar restul – cu masele fecale.
 Importanţa biologică a magneziului constă în activarea
multor enzime (de exem­plu, hexokinaza, fructokinaza,
fosfoglucomutaza, fosfotaza alcalină, leucina­mi­no­pepti­
daza etc.). Ionii de magneziu participă la activarea ATP-
azei mitocondriilor (Mg2+ – АТP-aza), necesară pentru
înfăptuirea hidrolizei ATP cu formarea de ADP. Un rol
important îl joacă magneziul în activarea Na+-K+-АТP-
azei, care asigură fun­cţi­onarea pompelor membranale.
 Sărurile de magneziu mai exercită efect spasmolitic şi
hipotensiv, efect anti­arit­mic, posedă acţiune depresivă,
potenţează efectul morfinei.
 H i p e r m a g n e z i e m i a reprezintă creşterea
concentraţiei de mag­neziu în sânge peste 2,0 mEq/l (sau
1,1 mmol/l). Se observă în patologiile renale cu
micşorarea eliminării şi reţinerea mag­ne­ziului în sânge
(insuficienţa renală acută şi cronică), în hipo­ti­reoză,
acidoză diabetică. Creşterea conţinutului de magneziu în
sânge exercită efect sedativ, uneori – narcotizant, poate
apărea inhibiţia centrului respirator. Hiper­magneziemia
dereglează pro­pa­garea impulsurilor de la nodulul
sinoatrial către atrii şi de la atrii spre ventricule,
diminuează ac­ti­vitatea sistemului nervos sim­patic (acest
efect al ionilor de magneziu este opus efectului cal­ciului).
În unele cazuri hiper­mag­neziemia este consecinţa hi­
perparatireoidismului sau hiper­aldoste­ronismului cu
stimularea reab­sorbţiei magneziului în ri­nichi.
 Deficitul de magneziu este frecvent întâlnit şi
multifactorial. Manifestările clinice ale acestui
deficit pot include: iritabilitate, anxietate,
apatie, atacuri de panică, halucinaţii,
insomnie, dificultăţi de concentrare,
convulsii, cefalee, migrenă, atacuri de astm,
inapetenţă, greţuri, vărsături, constipaţie,
spasm vezical, nistagmus, fatigabilitate,
tremor, crampe şi spasme musculare.
Principalele cauze ale hipomagneziemiei
10 motive pentru apariţia
hipomagneziemiei:
 Acidul fitic (conţinut de unele cereale) formează împreună cu magneziul, dar şi cu
calciul şi fierul, săruri insolubile (fitaţi), împiedicând astfel absorbţia acestor
minerale.
 Magneziul este un mineral solubil, fierberea poate duce la eliminarea acestuia din

alimente.
 Procesarea alimentelor poate îndepărta magneziul. De exemplu, prin transformarea

făinii integrale în faină albă, se pierde 85% din cantitatea de magneziu.

 O cantitate importantă de magneziu se pierde prin transpiraţie.
 Absorbţia magneziului este compromisă la persoanele cu diabet zaharat, la cele

care au suferit intervenţii chirurgicale, la persoanele cu afecţiuni hepatice sau care

suferă de malabsorbţie intestinală.
 Acidul fosforic care se găseşte în toate băuturile răcoritoare leagă magneziul,

formând un compus insolubil.

 Medicaţia antiasmatică, diureticele, insulina şi nicotina produc un deficit de

magneziu.
 Aciditatea crescută poate cauza pierderi renale de magneziu.
 Stresul diminuează rezervele de magneziu şi reduce absorbţia acestuia.
 Preparatele cu calciu administrate în contextul unui deficit de magneziu sunt

periculoase deoarece modifică raportul calciu-magneziu, cu consecinţe nefaste

asupra sănătăţii organismului. În condiţiile unui deficit de magneziu este mai bine
să nu se administreze nici un preparat cu calciu!
Afectiuni posibile