○Sistemul digestiv asigură aportul de substanţe organice (glucide, lipide, proteine, vitamine etc.

) şi anorganice (apă, săruri

minerale), necesare funcţionării celulelor. Produşii rezultaţi în urma digestiei sunt folosiţi fie în scop energetic pentru
refacerea rezervelor de ATP, fie în scop structural intrând în alcătuirea diferitelor componente ale celulei.
Alimentele, principala sursă de energie a organismului, suferă transformări fizice şi chimice, pentru trecerea în mediul intern
– sânge şi limfă – şi utilizarea de către celule.
La nivelul tubului digestiv hrana este mărunţită, propulsată şi amestecată cu sucurile digestive (transformări fizice) şi
descompusă în molecule mici, absorbabile (transformări chimice), prin procesul de digestie.
Produşii rezultaţi în urma digestiei - nutrimentele - trec în sânge sau limfă prin procesul de absorbţie.

○Esofagul este un conduct musculos de 25-30 cm care continuă faringele şi se deschide în stomac, la nivelul orificiului
cardia.

○Stomacul, porţiunea cea mai dilatată a tubului digestiv, este localizat în partea superioară stângă a cavităţii abdominale, sub
muşchiul diafragm. Se întinde de la orificiul cardia până la duoden, cu care comunică prin orificiul piloric.
Stomacul are două porţiuni (1) porţiunea verticală formată din: fornix şi corpul stomacului şi (2) porţiunea orizontală formată
din: antrul piloric şi canalul piloric, care se continuă cu duodenul.
Mucoasa gastrică este supusă unor condiţii deosebit de dure, deoarece sucul gastric (secretat de glandele gastrice sin peretele
stomacului) are un pH acid, iar enzimele digestive o pot autodigera. Prezenţa unei mari cantităţi de mucus alcalin asigură o
protecţie optimă a acesteia.

○Intestinul subţire este cel mai lung segment al tubului digestiv. Se întinde de la orificiul piloric până la valva ileo-cecală,
unde se continuă cu intestinul gros. Prezintă două porţiuni: duodenul şi intestinul liber (mezenterial).
△ Duodenul constituie prima porţiune a intestinului subţire şi are o lungime de aproximativ 25 cm. În duoden se varsă atât
bila secretată de ficat, cât şi sucul pancreatic secretat de pancreasul exocrin.
△ Intestinul liber (mezenterial) este format din jejun şi ileon. Din cauza lungimii sale (5-6 m la om), intestinul subţire
formează anse intestinale, cu dispoziţie orizontală în jejun şi verticală în ileon.
Intestinul subţire este adaptat perfect funcţiei sale principale, aceea de absorbţie a nutrimentelor. Astfel, lungimea sa oferă o
mare suprafaţă de absorbţie, la care se adaugă trei particularităţi structurale ale mucoasei şi submucoasei:
▲plicile circulare (valvule conivente),
▲vilozităţile intestinale – expansiuni digitiforme ale mucoasei; în axul vilozităţii se găsesc o arteriolă, o reţea de capilare, o
▲venulă şi un capilar limfatic numit chilifer central.
▲microvilii de la polul apical al celulelor intestinale.

○Intestinul gros este ultima porţiune a tubului digestiv şi are o lungime de 1,7 m. Se întinde de la valva ileo-cecală până la
orificiul anal. Intestinul gros are trei segmente: cecumul, colonul şi rectul.
▲Cecumul are formă de fund de sac şi prezintă un diverticul numit apendice vermiform. Inflamaţia apendicelui se numeşte
apendicită.
▲Colonul se găseşte în continuarea cecumului şi se întinde până la rect. Prezintă patru porţiuni: colonul ascendent, transvers,
descendent şi colonul sigmoid.
▲Rectul este ultima porţiune a intestinului gros şi se termină cu orificiul anal (mărginit de două sfinctere – intern şi extern).
DIGESTIA GASTRICĂ
Este rezultatul activităţilor motorii şi secretorii ale stomacului, la nivelul căruia alimentele/bolurile alimentare sunt
transformate într-o pastă lăptoasă omogenă – chim gastric.
Activitatea motorie a stomacului (motilitatea gastrică) realizează trei funcţii de bază:
△ Stocarea temporară a alimentelor;
△ Amestecul alimentelor cu secreţiile gastrice;
△ Evacuarea fracţionată a conţinutului gastric în duoden, prin deschiderea intermitentă a sfincterului piloric.
La nivel gastric are loc absorbţia unor substanţe, de exemplu substanţe foarte solubile în lipide, etanol, apă, CO2.

Rolurile principale ale colonului sunt:

△ absorbţia apei şi a electroliţilor
△ transformarea resturilor nedigerate şi neabsorbite, trecute din intestinul subţire în colon, în materii fecale sub acţiunea
△ microbiotei bacteriene, prin fermentaţie şi putrefacţie.
△ depozitarea materiilor fecale până la eliminarea lor prin actul defecaţiei

Defecaţia reprezintă procesul de eliminare a materiilor fecale din intestinul gros la exterior, prin anus. Este un proces reflex
aflat sub control involuntar, dar şi cu o componentă voluntară semnificativă.