Aparatul digestiv (canalul alimentar sau tractul gastrointestinal),

reprezinta ansamblul de organe cu rol de a transforma fizic si chimic

alimentele, in scopul asimilarii lor si de a elimina reziduurile ce nu au
putut fi digerate.

Digestia alimentelor presupune:

1. Activitatea motorie a tubului digestiv realizata de fibrele musculare

din peretii tubului digestiv;
2. Digestia mecanica, fizica si chimica a substantelor organice din
alimente, pana se obtin substante cu molecule simple ce pot fi
absorbite de celule;
3. Metabolizarea in ficat a nutrimentelor: glucoza,aminoacizii, acizi
grasi si glicerina.
Aparatul digestiv este alcatuit din
 1. Tractul gastrointestinal superior este format din
- cavitatea bucala - aici alimentele sunt maruntite cu ajutorul
dintilor si limbii si sunt amestecate cu saliva. Cavitatea bucala este
delimitata de 5 pereti: unul anterior – buzele, doi laterali – obrajii,
unul inferior – planseul bucal si unul superior – bolta sau valul
palatin.
- esofag - parte a tractului digestiv, esofagul este un tub
musculomucos, lung de 25-30 cm cu funcţia de transport a hranei si
care leaga faringele de stomac. Pereţii săi musculari produc contracţii
ondulatorii, care ajută la transportarea alimentelor.
- stomac- aici hrana este transformata in pasta, cu ajutorul
acizilor existenti la nivelul stomacului
2. Tractul gastrointestinal inferior este format din
- intestinul subtire - reprezintă segmentul aparatului digestiv,
situat între stomac şi intestinul gros. Aici sunt absorbite majoritatea
lichidelor si mineralelor din mancare. Prezinta o serie de inflexiuni,
numite anse intestinale si este format din 3 parti:
o duoden - segment iniţial al intestinului subţire cu lungime de 25
– 30 de cm si forma de potcoava deschisa, ce leaga stomacul de
jejun. Aici incepe procesul de digestie a mancarii, rolul duodenului
fiind acela de de a neutraliza aciditatea din hrana.
o jejun - partea centrală a intestinului subţire, fiind situat între
duoden şi ileon. Rolul lui este de a absorbi substantele nutritive
o ileon - ultima parte a intestinului subtire. Aici are loc absorbţia
nutrienţilor rezultaţi în urma digestiei.
- intestinul gros - parte a aparatului digestiv, cuprins între
intestinul subţire şi anus. Aici are loc absorbţia apei si a mineralelor
neabsorbite. Intestinul gros este format din:
o cecum (cecul) - prima parte a intestinului gros, situat între ileon
şi colon. De cecum este ataşat apendicele. În cecum se află flora
intestinală.
o colon (colon ascendent, colon transvers, colon descendent, colon
sigmoid) - aici este absorbita apa ramasa in alimente
o rect - canal cu pereti musculosi unde sunt depozitate materiile
fecale
- anus - partea finală a rectului, folosit pentru eliminarea
materiilor fecale
 3. Organe anexe - organele anexe aparatului digestiv au rol doar în
digestie. Acestea sunt ficatul, vezica biliară şi pancreasul.
- ficat - produce bila, neutralizeaza toxinele din organism,
prelucreaza si depozitează numeroase vitamine şi o serie de
microelemente esenţiale;
- vezica biliara (colecistul) - rezervor temporar al bilei. Este
unită cu ficatul, de unde primeşte bila, şi cu duodenul, unde
eliberează bila, necesara digestiei grasimilor
- pancreas - organ care îndeplineşte două funcţii majore:
exocrină (produce sucul pancreatic care conţine enzime digestive) şi
endocrină (produce mulţi hormoni importanţi,incluzând şi insulina).

ubul digestiv este alcatuit din urmatoarele segmente: gura, faringe

(cu dubla apartenenta), esofag, stomac, intestinul subtire si intestinul
gros.
Gura este portiunea initiala a aparatului digestiv, alcatuita din organe
si diverse tesuturi. Superior este limitata de bolta palatina, inferior de
planseul bucal, lateral de obraji, anterior de buze si posterior se
continua cu faringele. Cavitatea bucala este captusita cu mucoasa
bucala.
in cavitatea bucala se afla cele doua arcade dentare, superioara si
inferioara, situate pe maxilar si, respectiv, pe mandibula.
Dintii sunt in numar de 32: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari si 12
molari.
Limba, organ muscular situat posterior, prezinta pe fata superioara
niste formatiuni numite papile: filiforme, fungiforme si circumvalate
sau gustative, ultimele fiind situate spre radacina limbii si formand
„V"-ul lingual. in cavitatea bucala glandele salivare, parotide,
submaxilare si sublinguale, excreta saliva.
Functiile pe care le indeplineste gura sunt: functia de masticatie
pentru formarea bolului alimentar, inceputul digestiei glucidelor sub
actiunea ptialinei salivare, functia de fonatie, functia receptoare,
functia de aparare si functia fizionomica.
Faringele este un organ care apartine atat aparatului digestiv, cat si
aparatului respirator. El se afla situat in partea posterioara a cavitatii
bucale si se continua cu esofagul. Captusit cu o mucoasa, este bogat
in tesut limfoid. in faringe se gasesc amigdalele palatine, amigdala
faringiana pe peretele posterior si amigdala linguala la radacina
limbii, legate intre ele prin numeroase vase limfatice si formand inelul
limfatic Waldeyer.
Functiile faringelui sunt: functia de conducere a bolului alimentar
catre esofag si functia de aparare impotriva infectiilor, care pot
patrunde pe cale digestiva sau pe cale respiratorie.

Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular, care face

legatura intre faringe si stomac. El incepe la nivelul vertebrei a 7-a
cervicala (C7) in dreptul cartilajului cricoid, si se termina in dreptul
vertebrei a 11-a toracale la cardia; este lung de 25 - 32 cm si are un
calibru care variaza intre 10 si 22 mm. Are trei stramtori fiziologice:
stramtoarea cricoidiana, stramtoarea de la nivelul incrucisarii cu
artera aorta si cea de la nivelul cardiei. Esofagul este situat in
mediastinul posterior, venind in contact cu formatiunile situate aici.
Datorita acestei situari, afectiunile esofagului se pot rasfrange asupra
organelor cu care vine in contact, iar pe de alta parte, leziunile
acestora pot provoca suferinte esofagiene.

Ca structura, esofagul este alcatuit din trei straturi: la interior se afla

mucoasa, cu un epiteliu pavimentos stratificat; urmeaza tunica
mijlocie, care este musculara si are doua straturi - unul intern cu fibre
circulare si unul extern, cu fibre longitudinale; tunica externa este
formata din tesutul conjunctiv lax, care se continua cu tesutul de
sustinere mediastinal.
Fiziologic, esofagul reprezinta un organ menit sa faca legatura dintre
faringe si stomac. Prin reflexul de deglutitie, bolul alimentar trece din
faringe in esofag; prin coordonare nervoasa, musculatura formeaza
unde contractile care imping bolul spre cardia; sfincterul cardiei se
desface, impiedicand si refluarea continutului gastric in esofag. Se
accepta existenta a doua zone anatomice prevazute cu activitate
sfincteriana: una situata la jonctiunea faringo-esofagiana si alta, in
vecinatatea inelului hiatal, la limita dintre esofagul propriu-zis si
vestibulul gastro-esofagian.
Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului
digestiv situat intre esofag si intestinul subtire. Forma lui este
asemanatoare cu a unei pere, cu varful usor indoit si indreptat in sus:
la examenul radiologie apare ca litera „J" sau ca un carlig. Forma lui
este variabila in functie de: continut, tonicitatea musculaturii proprii,
tonicitatea peretelui abdominal, pozitia individului si volumul
organelor vecine.
Stomacul incepe de la cardia, care face legatura intre esofag si
stomac; portiunea situata deasupra cardiei si care este adaptata
cupolei diafragmatice, se numeste marea tuberozitate (fomix sau
fundus); segmentul vertical este corpul stomacului, care se continua
cu mica tuberozitate si apoi cu antrul piloric si se termina cu orificiul
piloric. intre cardia si pilor se afla doua margini : marginea externa
sau marea curbura si marginea interna sau mica curbura.
Structural, stomacul este alcatuit din patru paturi: la interior se afla
mucoasa, apoi submucoasa, musculoasa, iar la exterior este invelit de
seroasa peritoneala. Mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu cilindric,
care secreta mucus, si din glandele stomacului: glandele fundice,
secretoare de acid clorhidric si pepsina, glandele pilorice si
celulelemucipare, ambele secreloare de mucus. Musculoasa este
formata dintr-un strat intern cu fibre dispuse oblic, un strat
intermediar cu fibre circulare si un strat extern cu fibre longitudinale.
Stratul circular, la nivelul pilorului, este foarte puternic, constituind
sfincterul piloric.
Din punct de vedere fiziologic, stomacul primeste alimentele si,
datorita functiei sale motorii, le framanta, le amesteca cu sucul
gastric si apoi le evacueaza in duoden. Prin functia secretoare,
stomacul intervine in digerarea tesutului conjunctiv si a proteinelor cu
ajutorul acidului clorhidric si al pepsi nei. Mucusul gastric are un rol
protector de prim-ordin, aparand mucoasa de actiunea sucului
gastric.
Secretia gastrica este declansata mai intai printr-un mecanism reflex-
nervos, apoi prin mecanisme neuro-chimice cu punct de plecare in
mucoasa gastrica {faza gastrica, cu secretie de gastrina) si intestinul
subtire (faza intestinala).
Intestinul subtire incepe la pilor si se termina la nivelul valvulei ileo-
cecale. El are trei segmente: duoden, jejun si ileon. Duodenul are
forma unei potcoave. I se descriu patru portiuni,: prima portiune,
bulbul duodenal, urmeaza imediat dupa pilor si este usor mobila;
portiunea a doua, descendenta, este situata in dreapta coloanei
vertebrale si in ea se varsa secretia biliara si cea pancreatica;
portiunea a treia este orizontala, iar portiunea a patra este
ascendenta si se continua cu jejunul, formand unghiul duodeno-
jejunal. Structural, duodenul este alcatuit din patru straturi: mucoasa,
submucoasa, musculoasa, (cu fibre musculare circulare si
longitudinale) si seroasa peritoneala, care il acopera numai pe fata
anterioara.
Fiziologic, duodenul are doua functii principale: motorie si secretorie.
Motilita-tea duodenala impinge chimul alimentar foarte repede in
jejun (in cateva secunde). Secretia duodenala elaboreaza secretina
(cu rol in stimularea pancreasului si a intestinului), enterokinaza (care
transforma tripsinogenul in tripsina) si mucus. La nivelul duodenului
incepe sa se amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul
duodenal, bila si sucul pancreatic.
Jejuno-ileonul are un calibru mai mic si umple cea mai mare parte a
cavitatii peritoneale. Este alcatuit tot din patru straturi: mucoasa,
submucoasa, musculoasa si seroasa. Spre deosebire de duoden,
seroasa inveleste intreaga circumferinta a jejuno-ileonului.
Mucoasa formeaza cute circulare (valvule conivente) si nenumarate
vilozitati intestinale, realizand o suprafata enorma, cu mare rol in
absorbtia intestinala. in portiunea terminala a ileonului se gasesc
numerosi foliculi limfatici, formand placile Payer. Fiziologic, jejuno-
ileonul are trei functii: motorie, secretorie si de absorbtie. Functia
motorie este reprezentata de miscarile pendulare, cu rol de
framantare si amestecare a continutului intestinal, si de miscarile
peristaltice, cu rol de propulsare a chimului intestinal. Functia
secretorie se manifesta prin elaborarea unor fermenti: erepsina si
nucleo-tidaza, cu rol in digerarea proteinelor si a acizilor nucleici;
lipaza intestinala, cu rol in scindarea grasimilor neutre; dizaharidele
[maltaza, izomaltaza, zaharaza (invertaza), lactaza], cu rol in
digerarea glucidelor pana la monozaharide.
Functia de absorbtie se exercita pe o foarte mare suprafata, datorita
vilozitatilor intestinale. Odata cu principiile alimentare amintite se mai
absorb si apa, sarurile minerale si vitaminele.
Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv; el incepe
de la valva ileo-cecala si se termina cu anusul. Se distinge de
intestinul subtire prin volumul lui mult mai mare si prin cele trei benzi
musculare longitudinale taenia coli). Lungimea lui variaza intre 1,5 si
3 metri. Intestinul gros este impartit in urmatoarele segmente: cecul,
colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent, colonul
sigmoid si rectul.
Cecul este situat in fosa iliaca dreapta; legatura dintre ileon si cec se
realizeaza prin sfincterul ileo-cecal (formatiune musculara). Pe partea
interna a cecului se afla apendicele, a carui pozitie este variabila.
Cecul are un grad de mobilitate.
Colonul ascendent este situat in flancul drept si continua cecul,
urcand vertical pana la fata inferioara a ficatului, unde, prin unghiul
hepatic (unghiul drept), se
/ continua cu colonul transvers. Este fixat de peretele posterior al
abdomenului prin peritoneu.
Colonul transvers se intinde de la unghiul hepatic pana la unghiul
splenic (unghiul stang) si este situat orizontal sau in forma literei „V".
Colonul descendent este situat in flancul stang si se intinde de la
unghiul splenic pana la nivelul crestei iliace, unde se continua prin
colonul sigmoid.
Colonul sigmoid, in continuarea precedentului, situat in fosa iliaca
stanga si in pelvis, are forma unui „S" si se intinde pana la unghiul
recto-sigmoidian.
Rectul este portiunea terminala: se intinde de la unghiul recto-
sigmoidian pana la anus si este situat in pelvis. Rectul comunica cu
exteriorul prin canalul anal, care continua ampula rectala.
Structural, intestinul gros este alcatuit din patru straturi: mucoasa,
submucoasa, musculoasa si seroasa. Mucoasa este foarte bogata in
celule mucipare: musculoasa se caracterizeaza prin cele trei benzi
musculare longitudinale si prin benzile transversale, care alcatuiesc
haustrele intestinului gros.
Fiziologic, intestinul gros are functii de motricitate, secretie si
absorbtie. Motricitatea asigura progresia bolului fecal prin contractii
peristaltice, segmentare, si prin contractii masive. Bolul fecal se
aduna in sigmoid; trecerea materiilor fecale in rect duce la expulzarea
lor prin actul fiziologic al defecatiei.
Secretia intestinului gros se rezuma la mucus. Functia de absorbtie
este mai redusa si se exercita, mai ales, la nivelul cecului si al
ascendentului; se absorb apa, sarurile, vitaminele, glucoza. La nivelul
rectului se pot absorbi substante medicamentoase si apa, acestea
ajungand in vena cava inferioara.
Un rol extrem de important in fiziologie si in patologie il joaca flora
intestinala.
Digestia la om si alcatuirea sistemului digestiv

Sistemul digestiv

Cum se face digestia la om?

Digestia are loc intr-un tub lung ~ 9m, care incepe cu cavitatea
bucala, terminandu-se cu rectul . Partile principale cu rol in digestie
sunt: cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul si intestinele.
Gura, prima portiune a tubului digestiv se afla in cavitatea bucala.
Aici au loc cele mai importante subprocese din cadrul digestiei,
incepând cu descompunerea moleculelor mari in molecule mai mici,
dizolvabile. Cavitatea bucala este separata de fosele nazale prin bolta
palatina, alcatuita din palatul dur si valul palatin. Limba este un organ
musculos, alcatuit dintr-o radacina si un corp liber. Dintii sunt organe
dure, fixate in cavitati numite alveole dentare. Colul face legatura
dintre coroana si radacina. In consumarea alimentelor un rol
important il au dintii. In partea din fata opt incisivi (patru in dantura
superioara, patru in cea inferioara), patru canini (câte unul in partea
superioara si inferioara, pe ambele laturi), opt premolari la care se
adauga doisprezece molari. Saliva o secreta trei perechi de glande
salivare.
In faringe, esofagul se incruciseaza cu caile respiratorii. Esofagul
este o conducta musculo-membranoasa ale carei capete sunt inchise
cu ajutorul unor inele musculoase.
Stomacul este un sac in forma de J, asemanator cu cimpoiul, ce se
imparte in trei parti functionale: gura stomacului – cardia, fundul
stomacului si portiunea terminala. Aceste parti produc sucuri gastrice
diferite. Producerea sucului gastric este controlata in mare parte de
nervi si in parte de hormoni.
Pancreasul exocrin secreta sucul pancreatic (un lichid limpede si
incolor), care este condus prin doua canale in duoden. Situat in
spatele stomacului, imediat sub acesta, seamana cu o sticla culcata.
Pancreasul incepe sa produca sucul imediat dupa ce hrana a fost
introdusa in gura. O alta functie principala a pancreasului uman este
producerea celor doi hormoni pancreatici, insulina si glucagonul.

Vezica biliara este un sac ce are forma unei pere, fiind atasat pe
partea inferioara a ficatului, functia ei fiind depozitarea bilei care se
produce in ficat si eliminarea acesteia, la nevoie. Bila sau fierea este
un lichid galben-verzui, având in compozitia sa in cea mai mare parte
apa, plus colesterol, saruri biliare si acizi biliari. Bila se elimina prin
canalul biliar comun in duoden unde se amesteca cu chimul gastric.
Corpul uman are nevoie de bila pentru a digera grasimile.
Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 – 2kg), este situat in partea
dreapta superioara a abdomenului, sub diafragma. Pe fata superioara
a ficatului se observa lobul drept si lobul stâng. Lobul drept este mai
mare , ocupând toata partea dreapta de sus a abdomenului. La
exterior exista o capsula conjuctiva – fibroasa din care pornesc spre
interior pereti, care separa ficatul in lobuli. Ficatul produce zilnic
aproximativ 1 litru de bila, care alimenteaza in permanenta vezica
biliara. Este un adevarat centru de reciclare, in special pentru
globulele sanguine rosii moarte. Durata normala de viata a globulelor
sanguine rosii este de aproximativ 100 zile.
Intestinul subtire este partea din tubul digestiv care face legatura
dintre stomac si intestinul gros. Este un tub elastic si moale de
muschi si membrane intestinale, care sta strâns rasucit in cavitatea
abdominala, si care intins poate ajunge la o lungime de 6m.
In intestinul subtire se disting trei parti: duodenul, jejunul si ileonul.
Duodenul are forma literei C si este asezat in spatele abdomenului
prin muschiul peritoneal, celelalte parti fiind acoperite de peritoneu
numai pe fata lor anterioara.
Intestinul gros are o lungime de 1,5m si o latime de 6,5 cm. Este
impartit in 4 sectiuni principale: cecum, colon, rect si canalul anal.
Prima portiune a intestinului gros este colonul, care incepe in partea
dreapta a abdomenului. Ileonul se varsa in colon deasupra capatului
sau inferior. Segmentul inchis de sub aceasta jonctiune – cecum, de
forma unei pungi din care se prelungeste apendicele. Colonul
traverseaza abdomenul pe sub stomac, inainte sa se curbeze din nou
brusc in jos. Partea din colon care ajunge la pelvis se numeste rect- o
portiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termina in
canalul anal.
Unit cu partea superioara a stomacului, duodenul este portiunea
initiala a intestinului subtire cu rol in digestia eficienta a hranei. Are o
forma de potcoava ce inconjoara capul glandei pancreatice.
Peretele duodenului are doua straturi musculare care se contracta
relaxandu-se alternativ, contribuind la deplasarea continutului
alimentar in timpul digestiei.
Deasupra stratului muscular se gaseste submucoasa ce contine multe
glande care secreta mucusul protectiv. Aceasta previne
autodigestia duodenului sau lezarea lui de catre compusi acizi
reveniti din stomac.
In stratul superficial al duodenului, mucoasa, se gasesc glande care
secreta un suc alcalin ce contine unele dintre enzimele necesare
pentru digestie. Sucul actioneaza, de asemenea, pentru a neutraliza
secretia gastrica acida. Celulele mucoasei necesita o reinoire
constanta. Ele se multiplica mai rapid decat oice alte celulue ale
organismului: din o suta de celule, una este inlocuita la fiecare ora pe
tot parcursul vietii.

Digestia

Hrana partial digerata care ajunge in duoden contine mult acid

clorhidric. In duoden, aciditatea o neutralizeaza secretiile proprii ale
duodenului, actiunea bilei si a sucurilor pancreatice, care se varsa in
duoden din vezicula biliara si pancreas. Duodenul primeste sucurile
digestive de la pancreas si cantitatile importante de bila, care este
produsa in ficat si stocata in vezica biliara, pana cand este necesara.
Secretia sucului pancreatic o declanseaza doi hormoni. Secretina
stimuleaza producerea unor cantitati mari a sucurilor alcaline, care
neutralizeaza aciditatea chimului partial digerat. Enzimele pancreatice
se produc ca raspuns la eliberarea unui al doilea hormon,
pancreozimina. Bila sau fierea este eliberata in duoden din vezicula
biliara, pentru a fragmenta particulele de grasimi.
Un rol esential in procesul digestiv il au enzimele pancreatice care
ajuta la digestia hidratilor de carbon si a proteinelor pe langa cea a
grasimilor. Aceste enzime includ tripsina, care desface peptonele in
componente mai mici, peptidele; lipaza care desface grasimile in
molecule de glicerol si acizi grasi; amilaza care desface hidratii de
carbon pana la maltoza.
In cadrul sistemului digestiv, hrana digerata patrunde apoi in jejun
si ileon, portiuni ale intestinului subtire situate in continuarea
duodenului, unde au loc stadiile finale ale modificarilor chimice.
Enzimele sunt eliberate de celulele unor mici indentatii numite
criptele Lieberkuhn.
Cea mai mare parte a absorbtiei are loc in ileon, care pe peretele
interior prezinta milionae de proeminente minuscule, denumite
vilozitati.. Fiecare vilozitate contine un capilar si o mica ramura
limfatica, numita chilifer. Cand hrana digerata vine in contact cu
vilozitatile, glicerolul, acizii grasi si vitaminele dizolvate intra in
chilifere, apoi sunt transportate in sistemul limfatic, apoi in fluxul
sangvin.
Aminoacizii rezultati din digestia proteinelor si zaharurilor din hidratii
de carbon, plus vitamine & minerale importante cum ar fi calciu, fier,
iod, sunt absorbite direct in capilarele vilozitatilor Aceste capilare duc
la vena port-hepatica, care transporta hrana direct la ficat. Acesta, la
randul lui, retine unele substante pentru necesitatile proprii pentru
stocare, iar restul acestora sunt trecute mai departe in circulatia
generala a organismului.

Mezenterul

Este o membrana care sustine jejunul si ileonul. Este alcatuita din

doua straturi de peritoneu. Lungimea aproximativa este 15 cm, fiind
atasata peretelui posterior al abdomenului. Adancimea mezenterului,
masurata de la baza pana la intestit, are aproximativ 20 cm, ceea ce
permite atat jejunul, cat si ileonul sa se miste relativ liber in cavitatea
abdominala.
Jejeunul

Jejunul reprezinta sediul de absorbtie al alimentelor nutritive

utilizabile din hrana, lasand sa treaca apa si produsii de degradare.
Procesul de absorbtie este finalizat de ileon. Jejunul are o lungime de
aproximativ 2,5 m pana la jonctiunea cu ileonul. Pentru a indeplini
acest rol, jejunul are o structura specializata, pentru a asigura o
suprafata maxima de contact cu lumenul, astfel incat sa poata
asigura o absorbtie crescuta.
Mucoasa jejunala prezinta o serie de pliuri circulare. Observand la
microscop suprafata interna, se vede ca intreaga suprafata este
alcatuita din mici proeminente digitiforme, denumite vilozitati. Fiecare
vilozitate are aproximativ un milimetru.
Suprafata de contact cu hrana digerata creste si mai mult, deoarece
invelisul celular al fiecarei vilozitati are o structura specifica, cu
“margine in perie”.
Absorbtia hranei
Intrucat jejunul are rolul de a permite trecerea hranei din intestin in
sange, necesita o irigatie eficienta.

Arterele si venele ce transporta sangele catre si de la peretii jejunali

trec prin mezenter. Venele care dreneaza jejunul, ca si venele care
dreneaza restul intestinului, nu ajung direct la inima, ele conflueaza
pentru a forma vena porta, care ajunge la ficat.
Aceasta inseamna ca substantele nutritive absorbite in sange sunt
transportate intai la ficat, pentru metabolizare, inainte de a ajunge in
restul organismului.
Grasimile din alimente sunt absorbite in sistemul limfatic concomitent
cu absorbtia altor substante nutritive in sange. Fiecare vilozitate are
un vas limfatic central sau “chilifer”, care face posibila absorbtia.
Acest tip particular de fluid limfatic ce contine grasimi si care
dreneaza din intestin este denumit chil.

Ileonul

Reprezinta portiunea terminala a intestinului subtire, in care hrana

ajunge, in drumul ei, de la stomac la colon. Lungimea acestuia are
3,5 m – conectand duodenul si jejunul cu intestinul gros -
reprezentand aproximativ jumatate din lugimea totala a intestinului
subtire.
Ileonul are o structura asemanatoare cu celelalte doua segmente ale
intestinului subtire. Suprafata externa este protejata de peritoneu – o
membrana care captuseste cavitatea abdominala. Peretele este
alcatuit, in principal, din straturi musculare responsabile pentru
transportul hranei digertae si straturi mucoase care delimiteaza
lumenul.