Ce este sistemul digestiv? Aparat (sau tub) digestiv reprezinta totalitatea organelor cu ajutorul carora se face digestia.

Cunoscand alcatuirea si modul de functionare a sistemului digestiv, vom putea elucida unele dintre cele mai raspandite prejudecati si vom intelege mai bine cum, unde si cand actioneaza elementele nutritive. Gura si esofagul Procesul de digestie incepe in gura prin maruntirea hranei si amestecarea ei cu saliva. O enzima din saliva numita ptiaina incepe sa descompuna amidonul in zaharuri simple. Alimentele sunt apoi trimise catre fundul gurii si de acolo patrund in esofag; fiind antrenate mai departe cu ajutorul asa-numitului peristaltism - miscari ritmice de contractare si relaxare a peretelui muscular, cu rol de a impinge bolul alimentar de-a lungul tubului digestiv. Pentru a impiedica regurgitarea alimentelor, adica reintoarcerea lor in gura, si in acelasi timp pentru a permite eliberarea anumitor enzime necesare la un moment dat fiindca o enzima nu poate implini actiunea alteia - traiectul digestiv este echipat cu sfinctere situate in punctele importante de jonctiune. Stomacul Dupa cum multi dintre noi stiu deja, stomacul este cel mai incapator segment al traiectului digestiv, fiind asezat mai sus insa de cat se crede in general. El ocupa spatiul dintre coastele inferioare, deasupra taliei; este un "sac" flexibil, imbracat in muschi in continua miscare, schimbandu-si astfel fara incetare forma. Cu exceptia alcoolului, nici o substanta ca atare nu este absorbita prin peretii stomacului. Alimentele ingerate in mod obisnuit la o masa parasesc stomacul intr-un interval de trei pana la cinci ore. Materialele lichide, ca supele de exemplu, parasesc stomacul mult mai repede; grasimile insa raman un timp mai indelungat. Un meniu obisnuit, compus din carbohidrati, proteine si grasimi, este eliminat dintr-un stomac normal in trei pana la cinci ore. Glandele stomacului si anumite celule specializate secreta enzime, acid clorhidric, un mucus si un anumit factor capabil sa faciliteze dizolvarea vitaminei B12 si trecerea ei prin peretii intestinali in circuitul sanguin. Unui stomac normal ii este caracteristic mediul acid; aceasta aciditate este asigurata de catre sucul gastric. Pepsina: enzima predominanta in stomac; asigura digestia carnii si a altor proteine, fiind activa numai in mediu acid. Renina: produce coagularea laptelui. Acidul clorhidric: este produs ce celulele prezente in peretii stomacului si asigura mediul acid necesar digestiei. Stomacul nu este indispensabil digestiei. Cea mai mare parte a procesului de digestie are in loc in afara stomacului. Intestinul subtire Aproape toate elementele nutritive sunt absorbite prin peretii intestinului subtire. In lungime de peste sapte metri, intestinul subtire este segmentul in care are loc savarsirea procesului de digestie cu absorbtia tuturor elementelor nutritive. Mediul prezent in interiorul lui este alcalin, determinat fiind de secretiile peretilor intestinali. Mediul alcalin este absolut necesar pentru finalizarea procesului de digestie si absorbtie. Intestinul subtire este structurat pe trei segmente: duodenul, care porneste chiar de la orificiul de iesire a stomacului, jejunul (de aproximativ trei metri lungime) si ileonul (pana la trei metri si jumatate lungime). Cand continutul lichid al intestinului subtire este antrenat inainte prin miscari peristaltice, se aud anumite zgomote caracteristice care in mod obisnuit ne referim spunand ca ne "ghiortaie" stomacul. De fapt, asa cum vazut, responsabil pentru aceste bolboroseli nu este stomacul, insa probabil ca expresia va persista ca atare.

 Intestinul gros ( Colonul) Pentru a parcurge intesinul gros, substantele ajunse aici le trebuie 12-15 ore. Materialele care parasesc ileonul si patrund in cecum (prima portiune a intestinului gros) au o consistenta lichida. Reintoarcerea lor in intestinul subtire este impiedicata de un sfincter muscular aflat in punctul de jonctiune. Cu exceptia apei, prin peretii intestinului gros sunt absorbite putine substante. Functia primara a colonului este cea de stocare si deshidratare. Pe masura ce apa este absorbita, materialul lichid capata consistenta semisolida, fiindu-i necesare 12 pana la 15 ore pentru a realiza intreg circuitul intestinal. Spre deosebire de stomac, intestinul gros contine o bogata flora microbiana. O buna parte a materiilor fecale este constituita din bacterii, substante nedigerabile - in principa celuloza - si substante toxice eliminate din sange prin pereti intestinali Glandele anexe sunt : glandele salivare,ficatul si pancreasul. Glandele salivare produc saliva,care se varsa in cavitatea bucala. Pancreasul exocrine secreta sucul pancreatic,care este condos prin doua canale in duoden. II. Aparatul Digestiv Tubul digestiv este alcatuit din urmatoarele segmente: gura, faringe (cu dubla apartenenta), esofag, stomac, intestinul subtire si intestinul gros. Gura este portiunea initiala a aparatului digestiv, alcatuita din organe si diverse tesuturi. Superior este limitata de bolta palatina, inferior de planseul bucal, lateral de obraji, anterior de buze si posterior se continua cu faringele. Cavitatea bucala este captusita cu mucoasa bucala. in cavitatea bucala se afla cele doua arcade dentare, superioara si inferioara, situate pe maxilar si, respectiv, pe mandibula. Dintii sunt in numar de 32: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari si 12 molari. Limba, organ muscular situat posterior, prezinta pe fata superioara niste formatiuni numite papile: filiforme, fungiforme si circumvalate sau gustative, ultimele fiind situate spre radacina limbii si formand V"-ul lingual. in cavitatea bucala glandele salivare, parotide, submaxilare si sublinguale, excreta saliva. Functiile pe care le indeplineste gura sunt: functia de masticatie pentru formarea bolului alimentar, inceputul digestiei glucidelor sub actiunea ptialinei salivare, functia de fonatie, functia receptoare, functia de aparare si functia fizionomica. Faringele este un organ care apartine atat aparatului digestiv, cat si aparatului respirator. El se afla situat in partea posterioara a cavitatii bucale si se continua cu esofagul. Captusit cu o mucoasa, este bogat in tesut limfoid. in faringe se gasesc amigdalele palatine, amigdala faringiana pe peretele posterior si amigdala linguala la radacina limbii, legate intre ele prin numeroase vase limfatice si formand inelul limfatic Waldeyer. Functiile faringelui sunt: functia de conducere a bolului alimentar catre esofag si functia de aparare impotriva infectiilor, care pot patrunde pe cale digestiva sau pe cale respiratorie. Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular, care face legatura intre faringe si stomac. El incepe la nivelul vertebrei a 7-a cervicala (C7) in dreptul cartilajului cricoid, si se termina in dreptul vertebrei a 11-a toracale la cardia; este lung de 25 - 32 cm si are un calibru care variaza intre 10 si 22 mm. Are trei stramtori fiziologice: stramtoarea cricoidiana, stramtoarea de la nivelul incrucisarii cu artera aorta si cea de la nivelul cardiei. Esofagul este situat in mediastinul posterior, venind in contact cu formatiunile situate aici. Datorita acestei situari, afectiunile esofagului se pot rasfrange asupra organelor cu care vine in contact, iar pe de alta parte, leziunile acestora pot provoca suferinte esofagiene. Ca structura, esofagul este alcatuit din trei straturi: la interior se afla mucoasa, cu un epiteliu pavimentos stratificat; urmeaza tunica mijlocie, care este musculara si are doua straturi - unul intern cu fibre circulare si unul extern, cu fibre longitudinale; tunica externa este formata din tesutul conjunctiv lax, care se continua cu tesutul de sustinere mediastinal.

Fiziologic, esofagul reprezinta un organ menit sa faca legatura dintre faringe si stomac. Prin reflexul de deglutitie, bolul alimentar trece din faringe in esofag; prin coordonare nervoasa, musculatura formeaza unde contractile care imping bolul spre cardia; sfincterul cardiei se desface, impiedicand si refluarea continutului gastric in esofag. Se accepta existenta a doua zone anatomice prevazute cu activitate sfincteriana: una situata la jonctiunea faringo-esofagiana si alta, in vecinatatea inelului hiatal, la limita dintre esofagul propriu-zis si vestibulul gastro-esofagian. Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv situat intre esofag si intestinul subtire. Forma lui este asemanatoare cu a unei pere, cu varful usor indoit si indreptat in sus: la examenul radiologie apare ca litera J" sau ca un carlig. Forma lui este variabila in functie de: continut, tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal, pozitia individului si volumul organelor vecine. Stomacul incepe de la cardia, care face legatura intre esofag si stomac; portiunea situata deasupra cardiei si care este adaptata cupolei diafragmatice, se numeste marea tuberozitate (fomix sau fundus); segmentul vertical este corpul stomacului, care se continua cu mica tuberozitate si apoi cu antrul piloric si se termina cu orificiul piloric. intre cardia si pilor se afla doua margini : marginea externa sau marea curbura si marginea interna sau mica curbura. Structural, stomacul este alcatuit din patru paturi: la interior se afla mucoasa, apoi submucoasa, musculoasa, iar la exterior este invelit de seroasa peritoneala. Mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu cilindric, care secreta mucus, si din glandele stomacului: glandele fundice, secretoare de acid clorhidric si pepsina, glandele pilorice si celulelemucipare, ambele secreloare de mucus. Musculoasa este formata dintr-un strat intern cu fibre dispuse oblic, un strat intermediar cu fibre circulare si un strat extern cu fibre longitudinale. Stratul circular, la nivelul pilorului, este foarte puternic, constituind sfincterul piloric. Din punct de vedere fiziologic, stomacul primeste alimentele si, datorita functiei sale motorii, le framanta, le amesteca cu sucul gastric si apoi le evacueaza in duoden. Prin functia secretoare, stomacul intervine in digerarea tesutului conjunctiv si a proteinelor cu ajutorul acidului clorhidric si al pepsi nei. Mucusul gastric are un rol protector de prim-ordin, aparand mucoasa de actiunea sucului gastric. Secretia gastrica este declansata mai intai printr-un mecanism reflex-nervos, apoi prin mecanisme neuro-chimice cu punct de plecare in mucoasa gastrica {faza gastrica, cu secretie de gastrina) si intestinul subtire (faza intestinala). Intestinul subtire incepe la pilor si se termina la nivelul valvulei ileo-cecale. El are trei segmente: duoden, jejun si ileon. Duodenul are forma unei potcoave. I se descriu patru portiuni,: prima portiune, bulbul duodenal, urmeaza imediat dupa pilor si este usor mobila; portiunea a doua, descendenta, este situata in dreapta coloanei vertebrale si in ea se varsa secretia biliara si cea pancreatica; portiunea a treia este orizontala, iar portiunea a patra este ascendenta si se continua cu jejunul, formand unghiul duodeno-jejunal. Structural, duodenul este alcatuit din patru straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa, (cu fibre musculare circulare si longitudinale) si seroasa peritoneala, care il acopera numai pe fata anterioara. Fiziologic, duodenul are doua functii principale: motorie si secretorie. Motilita-tea duodenala impinge chimul alimentar foarte repede in jejun (in cateva secunde). Secretia duodenala elaboreaza secretina (cu rol in stimularea pancreasului si a intestinului), enterokinaza (care transforma tripsinogenul in tripsina) si mucus. La nivelul duodenului incepe sa se amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul duodenal, bila si sucul pancreatic. Jejuno-ileonul are un calibru mai mic si umple cea mai mare parte a cavitatii peritoneale. Este alcatuit tot din patru straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa. Spre deosebire de duoden, seroasa inveleste intreaga circumferinta a jejuno-ileonului. Mucoasa formeaza cute circulare (valvule conivente) si nenumarate vilozitati intestinale, realizand o suprafata enorma, cu mare rol in absorbtia intestinala. in portiunea terminala a ileonului se gasesc numerosi foliculi limfatici, formand placile Payer. Fiziologic, jejuno-ileonul are trei functii: motorie, secretorie si de absorbtie. Functia motorie este reprezentata de miscarile pendulare, cu rol de framantare si amestecare a continutului intestinal, si de miscarile peristaltice, cu rol de

propulsare a chimului intestinal. Functia secretorie se manifesta prin elaborarea unor fermenti: erepsina si nucleo-tidaza, cu rol in digerarea proteinelor si a acizilor nucleici; lipaza intestinala, cu rol in scindarea grasimilor neutre; dizaharidele [maltaza, izomaltaza, zaharaza (invertaza), lactaza], cu rol in digerarea glucidelor pana la monozaharide. Functia de absorbtie se exercita pe o foarte mare suprafata, datorita vilozitatilor intestinale. Odata cu principiile alimentare amintite se mai absorb si apa, sarurile minerale si vitaminele. Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv; el incepe de la valva ileo-cecala si se termina cu anusul. Se distinge de intestinul subtire prin volumul lui mult mai mare si prin cele trei benzi musculare longitudinale taenia coli). Lungimea lui variaza intre 1,5 si 3 metri. Intestinul gros este impartit in urmatoarele segmente: cecul, colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent, colonul sigmoid si rectul. Cecul este situat in fosa iliaca dreapta; legatura dintre ileon si cec se realizeaza prin sfincterul ileocecal (formatiune musculara). Pe partea interna a cecului se afla apendicele, a carui pozitie este variabila. Cecul are un grad de mobilitate. Colonul ascendent este situat in flancul drept si continua cecul, urcand vertical pana la fata inferioara a ficatului, unde, prin unghiul hepatic (unghiul drept), se / continua cu colonul transvers. Este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu. Colonul transvers se intinde de la unghiul hepatic pana la unghiul splenic (unghiul stang) si este situat orizontal sau in forma literei V". Colonul descendent este situat in flancul stang si se intinde de la unghiul splenic pana la nivelul crestei iliace, unde se continua prin colonul sigmoid. Colonul sigmoid, in continuarea precedentului, situat in fosa iliaca stanga si in pelvis, are forma unui S" si se intinde pana la unghiul recto-sigmoidian. Rectul este portiunea terminala: se intinde de la unghiul recto-sigmoidian pana la anus si este situat in pelvis. Rectul comunica cu exteriorul prin canalul anal, care continua ampula rectala. Structural, intestinul gros este alcatuit din patru straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa. Mucoasa este foarte bogata in celule mucipare: musculoasa se caracterizeaza prin cele trei benzi musculare longitudinale si prin benzile transversale, care alcatuiesc haustrele intestinului gros. Fiziologic, intestinul gros are functii de motricitate, secretie si absorbtie. Motricitatea asigura progresia bolului fecal prin contractii peristaltice, segmentare, si prin contractii masive. Bolul fecal se aduna in sigmoid; trecerea materiilor fecale in rect duce la expulzarea lor prin actul fiziologic al defecatiei. Secretia intestinului gros se rezuma la mucus. Functia de absorbtie este mai redusa si se exercita, mai ales, la nivelul cecului si al ascendentului; se absorb apa, sarurile, vitaminele, glucoza. La nivelul rectului se pot absorbi substante medicamentoase si apa, acestea ajungand in vena cava inferioara. Un rol extrem de important in fiziologie si in patologie il joaca flora intestinala. III. Stomacul Stomacul este un organ cavitar mobil, in forma de cimpoi sau litera J, reprezentand portiunea cea mai dilatata a tubului digestiv, cu rol de depozitare si digestie a alimentelor. Rol Predigestia bolului alimentar, n special al proteinelor, care este continuat la nivel intestinal. In stomac, prin pH-ul acid al sucului gastric are loc distrugerea majoritatii bacteriilor (cu excepia anumitor bacterii ca Helicobacter pylori care se dezvolt n mucoasa gastric fiind n mod frecvent rspunztor de ulcerul gastric) Stomacul are un rol i de depozitare a hranei. Numai dup golirea intestinului va fi admisa o noua cantite de hran predigerat. Functionare Hrana, care n prealabil este faramitata la nivelul gurii cu ajutorul dinilor, va fi amestecat n

interiorul compartimentului gastric cu sucul gastric (compus din acid clorhidric) i enzime (pepsina) care descompun moleculele mai mari, n special proteinele. Pentru digestie este stimulat secretia perstaltismului i a sucului gastric. Prin masticatie, miros si gust, creste cantitatea de suc gastric de la la 10 ml/or n stare de repaus stomacal, pn la 1000 ml/or. Pentru a realiza digestia, hrana este oprit timp de 2-4 orein stomac, cu ajutorul pilorului orificiul de continuare a stomacului cu duodenul. Dimensiuni Dimensiunile medii ale unui stomac umplut moderat sunt: -lungime totala: 25 cm -latimea de la marginea stanga la cea dreapta, la nivelul corpului stomacului: 8,5 - 10 cm -distanta dintre cele doua margini ale canalului piloric: 3 cm -diametrul anteroposterior: 8 cm -inaltimea fundului stomacului: 4 cm -lungimea vestibulului piloric: 7 cm -lungimea canalului piloric: 3 cm -capacitatea stomacului: variaza intre 600 2000 ml, in functie de varsta, sex, regimurile alimentare si starile patologice. Pozitionare Stomacul se afla in cavitatea abdominala, in partea stanga, in loja gastrica, imediat sub diafragma. La omul viu are pozitia verticala, iar la cadavru este aproape orizontal. Stomacul este mentinut in locul sau datorita tubului digestiv, conexiunilor cu ficatul, intestinul gros, splina si peretelui posterior al abdomenului Structura

Prile anatomice a stomacului Cardia (orificiu cardiac) este intrarea n stomac din esofag. Importanta cardiei este data de rolul sau de sfincter care asigura trecerea bolurilor din esofagul terminal spre stomac, pe de o parte si impiedicarea refluxului gastroesofagian, pe de alta parte. Mica curbura este concava, groasa, cu o lungime aproximativa de 15 cm. Incepe de la cardia, prezinta o portiune verticala apoi un unghi incizura gastrica si devinde orizontala spre pilor. Marea curbura este convexa, subtire, cu o lungime aproximativa de 40 cm. Contureaza marginea stanga a stomacului, formand cu terminarea esofagului un unghi, numit incizura cardiaca. Fundul stomacului (zona fundica) reprezinta partea cea mai larga si mai inalta a stimacului, stomacului situat mai sus de cardie, imdeiat sub diafragm. De obicei este plin cu gaze si aerul inghitit in timpul deglutitiei. Se mai numeste si camera cu aer a stomacului. Corpul gastric - este partea cea mai mare a stomacului. Orificiul piloric (pilorul) - orificiu inferior al stomacului, care face legtura intre corpul gastric si o zon mai dilatat - antrul piloric, continuat cu o poriune ngustat - canalul piloric - care se termin inspre duoden cu un sfincter muscular numit sfincter piloric. Din punct de vedere structural, in stomac se pot distinge 4 tunici.

Tunica seroasa - este reprezentata de peritoneul visceral care acopera stomacul aproape in intregime Tunica musculara este formata din fibre musculare netede, dispuse in 3 straturi concentrice

(stratul longitudinal, stratul circular, fibrele oblice). Tunica submucoasa este formata dintr-un tesut conjuctiv lax, vase de sange si limfatice si nervi care constituie un plex secretor pentru glandele mucoase. Rolul ei este de a captusi musculatura si a ajuta la alunecarea mucoasei. Tunica mucoasa captuseste toata suprafata endogastrica; find mai mare ca intindere decat aceasta, tunica se cuteaza, formand o retea de plici mucoase, ceea ce permite stomacului sa se mareasca la o dimesniue cu pana la 20 de ori mai mare decat dimensiunea initiala. Tunica mucoasa se continua superior cu mucoasa esofagului si inferior, la nivelul pilorului, cu mucoasa duodenala. Mucoasa gastrica este alb-cenusie pe stomacul gol si roz-rosiatica in timpul digestiei. Vascularizatia si inervatia stomacului Importanta secretiei gastrice si energia necesara functionarii tunicii musculare explica vascularizatia bogata a stomacului. Arterele stomacului provin din cele trei ramuri care pornesc din trunchiul celiac: artera hepatica, artera splenica si artera gastrica stanga. Venele stomacului corespund in general arterelor. Ele se formeaza din retele capilare situate in submucoasa; strabat grosimea peretilor gastrici, se aduna sub seroasa si se arunca apoi in trunchiuri colectoare. Acestea sunt dispuse de-a lungul celor doua curburi, alaturi de arcurile arteriale, si se varsa in vena porta. Nervii stomacului - sunt nervi vegetativi, de origine simpatica si parasimpatica: - sistemul simpatic participa la inervarea stomacului prin intermediul filetelor nervoase, plecate din plexul celiac, pe calea ramurilor arteriale - sistemul parasimpatic este reprezentat de nervul vag drept si stang.