ARGUMENT

Motivul care m-a determinat să aleg această temă, folosirea tehnicilor reflexogene plantare în
tratamentul tulburărilor tubului digestiv,este starea proprie de sănătate dar și numărul larg de afecțiuni
datorate alimentației precare în fibre și vitamine, ce sunt tot mai des întâlnite.
Datorită cunoștințelor acumulate în anii de studiu,am realizat că reflexoterapia și-a dovedit
eficiența în abordarea medicală a majorității afecțiunilor morfo-fiziologice, lucru ce m-a stârnit să aleg
această temă.
Principala mea intenție prin scrierea acestei lucrări, este de a arăta faptul că aplicarea tehnicilor
reflexogene poate avea efect profilactic,terapeutic sau recuperator în cadrul diverselor afecțiuni
patologice ale tubului digestiv, fiind convinsa ca orice om interesat de ingrijirea sanatatii care cunoaste
si deprinde aceasta terapie, poate deveni unul dintre cei mai buni medici ai propriului organism.
Prin elaborarea acestei lucrări, doresc sa acumulez cat mai multe cunoștințe de specialitate
reflexoterapeutică, care mă vor ajuta ulterior in punerea in practica a meseriei pe care doresc sa o
exercit..

1
 CAPITOLUL I

1.1. NOȚIUNI DE ANATOMIE A TUBULUI DIGESTIV

Tubul digestiv este un conduct lung de 10-12 m, care comunică cu mediul exterior la cele două
extremități ale sale: orificiul oral și cel anal.Pornește de la nivenalul viscerocraniului prin cavitatea
orală, străbate regiunea gâtului, toracele, abdomenul, pelvisul și se termină prin anus.
Anexele tubului digestiv cuprind o serie de glande dispuse în lungul acestui conduct, care secretă
sucurile digestive necesare transformării alimentelor (glandele salivare,ficatul și pancreasul).
Cavitatea orală reprezintă prima porțiune a tubului digestiv. Se găsește situată în etajul inferior al
feței, inferior de fosele nazale. Are două orificii: unul anterior, de comunicare cu exteriorul (orificiul
bucal), și altul posterior, care se deschide în faringe (istmul oro-faringian).
Dinții sunt organe dure, de la culoare alb-gălbuie, implantați în alveolele oaselor maxilare, având
drept rol principal triturarea și fărâmițarea alimentelor. Dinţii sunt în număr de 32 în total, dispuşi în
felul următor: 8 incisivi care taie. patru canini care sfâşie, 8 premolari şi 12 molari care zdrobesc
alimentele. In medicina antică chineză, gura corespundea elementului apă; chiar şi astăzi mai ştim că o
masticaţie corectă înseamnă transformarea alimentelor înlr-o pastă asemănătoare unui lichid (cu aportul
salivei). O masticaţie riguroasă şi corectă uşurează procesul de digestie şi munca unor organe vitale ca
stomacul şi intestinul.

Punctele reflexogene: dantura se coordonează pe partea superioară a degetelor mari de la picioare,

situate la baza unghiilor degetelor, (pe partea anterioară labei), în totalitate, iar pe celelalte degete în
particular:

a) degetul l (degetul mare): maxilar, mandibulă, în totalitatea părţii aferente

b) degetul 2: incisivii
c) degetul 3: caninii
d) degetul 4: premolarii
e) degetul 5: molarii şi măseaua de minte.

Faringele este situat în faţa coloanei cervicale, la întretăierea căilor respiratorii cu cele digestive.
Prin contracţiile sale, împreună cu ajutorul limbii, se realizează deglutiţia (înghiţirea). Punctul

2
reflexogen: se găseşte între degetul mare şi degetul 2, la bază.

Esofagul este un tub musculos de aproximativ 25-30 cm iungime, ce realizează legătura între
gură şi stomac.Punctul reflexogen este situat între degetele l şi 2 (pe faţa posterioară a
piciorului),descriind o linie de la baza degetelor la stomac.Tulburările se manifestă prin dureri sau jenă
„în capul pieptului". Masarea zonei reflexe ameliorează într-un timp relativ scurt aceste disfuncţii.
Stomacul este un organ vital deosebit de important al corpului. Se spune că cei care au un
stomac şi o inimă puternică trăiesc până la adânci bătrâneţi. Anatomic vorbind, el este organul motric al
tubului digestiv, care macină alimentele. Este aşezat în regiunea epigastrică, sub diafragmă, între esofag
şi intestinul subţire. El începe la orificiul cardia şi se termină la orificiul pilor, unde se continuă cu
prima porţiune a intestinului subţire, ce poartă denumirea de duoden.
Rolul stomacului este de a dizolva şi transforma hrana într-o pastă omogenă sub influenţa
sucului gastric. Stomacul este singurul mediu acid din corp. Cantitatea de suc gastric secretat se ridică
la 1,5 1 în 24 h. Contracţiile stomacului sunt reglate de sistemul ervos vegetativ. Undele peristaltice
determină deschiderea piîorului şi conţinutul gastric trece în duoden, urmând ciclul
transformărilor alimentare început în gură şi continuat în stomac. Punctul reflex ai stomacului se
găseşte imediat sub articulaţia degetului mare de ia fiecare picior.

Duodenul este situat în partea dreaptă a zonei superioare a abdomenului şi arc o formă de
potcoavă. Mediul chimic din duoden este bazic. In zona duodenului se deschid două căi desecreţie: a
pancreasului şi a vezicii biliare sub influenţa cărora duodenul continuă procesul digestiei. Adevărata
digestie începe în duoden şi se continuă în restul intestinului subţire. Aici are loc o descompunere la
nivel chimic a alimentului hrană. Punctul reflex al duodenului se găseşte pe ambele tălpi, imediat sub
zona stomacului la piciorul stâng şi sub pancreas la piciorul drept. Intestinul subţire este cel mai lung
organ al corpului uman. măsurând aproximativ 5 metri lungime. Este aşezat încolăcit în
circumvoluţiuni strânse şi umple aproape tot spaţiul central al abdomenului. Se întinde de Ia orificiul
piloric până la valva ileocecală (corespondenţa cu intestinului gros). Duodenul este prima parte a
intestinului subţire Şi măsoară 25-30 cm lungime, având formă de potcoavă (in care se inserează capul
pancreasului). Jejunul este partea mediană a intestinului subţire Şi măsoară 2,4 m. Neonul reprezintă
ultima parte a sa, de 3,6m lungime.

Funcţia intestinului subţire este de a digera si a lăsa să treacă hrana digerată prin peretele
intestinal în sânge, spre ficat şi de aici, prin sânge, restul organism, fiind deci un dispecer al energiei şi

3
forţei de refacere a corpului. Punctul reflex al intestinului subţire este destui de amplu şi se găseşte în
scobitura din faţa călcâielor, pe ambele tălpi, situat între axa verticală a degetului l şi 4, cuprins între
punctul reflex al rinichiului şi până la călcâi.
Apendicele- se află situat sub valva care uneşte intestinul subţire de intestinul gros, în
vecinătatea fosei iiiace drepte. Are o lungime de 5-15 cm şi mai este denumit şi „amigdala intestinului".
El reprezintă un început de intestin gros cu rol de ţesut limfatic.Mulţi 1-au considerat un organ „fosilă”,
ca şi amigdaleie, dar cercetări recente confirmă rolul său deosebit în organism, acela de drenaj limfatic
în zona intestinală. De aceea nu este indicată extirparea sa chirurgicală. Aceasta se va face doar în cazul
perforării lui prin grave şi repetate crize inflamatorii microbiene. netratate prin masaj reflex. Dacă
tratăm apendicele înainte de perforare, rezolvăm problema în 20 minute, maxim 3 zile. Punctul reflex
este situat numai pe talpa dreaptă, la începutul punctului colonului ascendent, pe axa degetului 4, în
unghiul de 90 format de axa verticală a degetului 4 şi axa laterală a începutului de călcâi.
Valva ileocecală - constituie corespondenţa între cele două intestine. Punctul reflex este situat
deasupra apendicelui.
Intestinul gros (Colonul) este un organ tubular, de dimensiuni apreciabile si are lungime de
aproximativ 3m.si se împarte anatomic în trei segmente:
- colon ascendent
- colon transversal
- colon descendent

Se leaga de intestinul subţire printr-o supapă, denumită valva îleocecală, care face

corespondenţa între cele două intestine şi care opreşte accesul nefuncţional între cele două
organe. Intestinul gros realizează ultima filtrare a substanţelor de asimilaţîe şi dezasimilaţie,
înainte de evacuarea produselor reziduale solide ale alimentaţiei. Punctul reflex este reprezentat de un
traseu în formă de „U" răsturnat, începând imediat deasupra călcâiului pe piciorul drept, urcând de-a
lungul axei degetului 4 până în dreplul duodenului, cotind brusc, orizontal, spre mijlocul intern al
tălpilor, întrerupându-se sub duoden. La piciorul stâng se continuă de sub pancreas orizontal spre axa
verticală a degetului 4 pe care coboară până deasupra călcâiului, unde face o curbă corespondentă zonei
sigmoidale ce se îndreaptă spre vezica urinară. Pe acest traseu orizontal întâlnim la intersecţia axei
verticale a degetului 2, rectul. Rectul este bazineîul depozitar al materiei fecale, iar dacă este încărcat
avem senzaţia specifică de golire prin defecare. Imediat iângă rect, continuând traseul spre vezica
urinară, se sfârşeşte (intestinul gros) în punctul reprezentat de anus. De observat că anusul nu este unit

4
cu punctul de vezică urinară, intestinul terminându-sc înainte de acesta.

Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv. Este cea rnai voluminoasă glandă din
organism. El mai este numit.,glanda salivară abdominală", pentru că atunci când vedem, mirosim sau
gustăm hrana, el secretă saliva sau sucuri digestive, pregătind stomacul şi duodenul pentru asimilare.
Acesta produce un sfert de litru de sucuri digestive pe zi (enzime

pentru digerarea proteinelor, lipidelor şi hidraţilor de carbon). Din punct de vedere anatomic,
pancreasul este aşezat transversal în zona superioară a abdomenului, sub stomac, între duoden,
suprarenală şi splină. La nivel digestiv el produce enzime care participă la procesul de digestie din
duoden. Totodată pancreasul secretă şi hormoni, care participă la metabolismul zahărului.
Punctul reflexogen -este situat pe ambele tălpi, pe partea interioară. sub punctul reflex al stomacului pe
piciorul drept, espectiv pe piciorul stâng sub punctul reflex al duodenului.

Ficatul este un organ situat în partea dreaptă, superioară, a abdomenului şi cântăreşte

aproximativ l 500 grame. El reprezintă laboratorul inteligent al organismului şi îndeplineşte aproape
500 de funcţii distincte. El stochează şi redistrîbuie aproape un sfert din cantitatea de sânge a unui om
„filtrând» peste 1,5 litri de sânge pe minut. Ficatul reprezintă principalul organ metabolic al
organismului fiinţelor, care reglează asimilaţia (anabolismul) şi dezasimilaţia (catabolismul)
principiilor vitale ale unui corp. Punctul reflex al ficatului se găseşte pe talpa dreaptă, către exterior, pe
axa degetului patru, sub articulaţia falango-metatarsiană. Punctul reflex al colecistului se găseşte de
asemenea pe talpa dreaptă în interiorul punctului reflex al ficatului, la sud-est.

1.2. NOȚUNI DE FIZIOLOGIE A TUBULUI DIGESTIV

Digestia reprezintă totalitatea transformărilor mecanice,fizice, chimice pe care le suferă alimentele

de-a lungul tubului digestiv.Transformările mecanice determină zdrobirea,sfărâmarea, mărunțirea
alimentelor. Transformarea fizică asigură dizolvarea alimentelor, iar cea chimică, asigură
descompunerea alimentelor complexe în substanțe mai simple, sub acțiunea enzimelor digestive.
Digestia se clasifică în 3 categorii: digestie bucală, digestie gastrică și digestie intestinală.

Digestia bucală se realizează la nivelul cavității bucale.Se inițiază digestia glucidelor: amidonul
preparat este transformat până la stadiul dextrine și maltoză sub acțiunea amilazei salivare
(ptialina).Alimentele masticate și impregnate cu salivă formează bolul alimentar. Acesta ajunge în
stomac prin procesul de deglutiție (la nivelul faringelui) și traversarea esofagului.

5
 Digestia gastrică- în stomac începe digestia proteinelor, dar și a lipidelor din frișcă, sub acțiunea
enzimelor conținute de sucul gastric: proteaze (pepsina, secretată sub formă inactivă ca proenzimă
numită pepsinogen și activată de acidul clorhidric din sucul gastric),lipaza gastrică,labferment (ajută la
coagularea laptelui,foarte important la sugari).Stomacul depozitează depozitează temporar hrana (2-4
ore) și, prin amestecarea cu sucul gastric, formează chimul gastric care trece lent și fracționat în
duoden.

Digestia intestinală- intestinul subțire este locul unde este finalizată digestia proteinelor, glucidelor
și lipidelor, sub acțiunea enzimelor proteolitice, lipolitice și glicolitice conținute de sucurile intestinal și
pancreatic. Bila (fierea), deși nu conține enzime, intervine în digestia chimică a lipidelor prin
emulsionarea acestora și activarea lipazelor. Din intestinul subțire, molecule simple rezultate în urma
digestiei (nutrimente) ajung în sânge prin absorbție.

Absorbția intestinală este procesul prin care produșii finali ai digestiei (nutrimentele- glucoza,acizii
grași, glicerolul și aminoacizii, alături de apă, vitamine, săruri minerale) ajung în sânge prin pereții
vilozităților intestinale. Are loc la nivelul intestinului subțire. Acesta prezintă numeroase adaptări
pentru îndeplinirea absorbției:
-este bine vascularizat;
-peretele vilozităților conține un epiteliu unistratificat care poate fi străbătut ușor de nutrimente;
-Vilozitățile intestinale conțin capilare sangvine și vase limfatice care preiau nutrimente. Resturile
nedigerate trec în intestinul gros, unde nu există sucuri digestive. Sub acțiunea unor bacterii, resturile
sunt transformate în materii fecale, care se vor elimina prin orificiul anal.
Afectiunile digestive pot aparea pe tractul gastro-intestinal de la cavitatea bucala si pana la anus. Unele
boli sunt silentioase, in timp ce altele se manifesta prin simptome clare, precum greata varsaturi, diaree.
Printre bolile sistemului digestiv se numara:
-afte bucale,
-arsuri stomacale,
-boala de reflux gastro-esofagian (BRGE),
-gastrita,
-gastroenterita,
-ulcer,
-varice esofagiene,
-sindromul de colon iritabil colopatie functionala;
-boala celiaca enteropatia glutenica;

6
-boala Crohn,
-calculi biliari litiaza biliara;
-cancer: colorectal, esofagian, gastric, pancreatic, hepatic,
-constipatia,
-diareea,
-diverticuloza si diverticulita,
-fisura anala,
-abces perianal,
-hepatita,
-hemoroizii,
-hernie hiatală,
-paraziti intestinali,
- pancreatita acută
Bolile sistemului digestiv se impart in doua categorii:
-Boli functionale;
- Boli structurale.
Bolile digestive functionale sunt cele in care tractul gastro-intestinal se prezinta intr-o forma normala in
cazul unei investigatii medicale, dar nu se misca corect, nu prezinta o motilitate corespunzatoare.Bolile
functionale sunt cele mai frecvente probleme care pot afecta sistemul digestiv, inclusiv colonul si
rectul.Cele mai frecvente boli functionale sunt:
-boala de reflux gastro-esofagian (BRGE);
-sindromul de colon iritabil;
-boala celiaca;
-calculi biliari;
-constipatia;
-gastrita;
-intoxicatii alimentare;
-Gaze - flatulenta;
-balonarea;
-diareea.
Bolile digestive structurale sunt cele in care intestinul arata anormal atunci cand este examinat si, de
asemenea, nu functioneaza corect. In cazul acestui tip de boli este posibil ca problema structurala sa
necesite o interventie chirurgicala.Cele mai cunoscute boli structurale sunt:
-colita ulcerativa sau rectocolita ulcero-hemoragica
-boala Crohn;
-hemoroizi,

7
-abces perianal,
-fisura anala,
-boli diverticulare -diverticuloza si diverticulita,
-polipi colonici,
-cancer de colon.
Constipatia reprezinta o afectiune functionala a sistemului digestiv caracterizata de schimbari de
motilitate a intestinului. Boala se manifesta prin scaune rare, mai putin de trei ori pe saptamana, sau
incomplete. Constipatia este, de obicei cauzata de probleme de dieta, in special dieta saraca in fibre si
sedentarism. Aceasta poate provoca uneori probleme la nivelul rectului, cum ar fi fisuri si hemoroizi.
Diareea reprezinta o afectiune functionala a sistemului digestiv caracterizata prin prezenta a trei sau
mai multe scaune moi de-a lungul unei zile, insotite de crampe.
Infectiile bacteriene sau virusurile datorate ingestiei de alimente contaminate pot declansa afectiunea.
O alta cauza poate fi consumul de produse lactate, in cazul persoanelor intolerante la lactoza.

Boala de reflux gastro-esofagian se datoreaza acidului gastric care refuleaza de la nivelul stomacului
si al bilei si provoaca regurgitatii acide, arsuri si dureri la nivelul esofagului. Refluxul gastroesofagian
este un fenomen fiziologic, care devine patologic datorita unor mecanisme antireflux disfunctionale.
Boala poate avea cauze functionale sau mecanice. O cauza frecventa o constituie consumul unor
alimente care tulbura digestia precum ciocolata, mentol, rosii, grasimi, ceapa, citrice, cafeaua, alcool,
tutun.
Sindromul de colon iritabil reprezinta o tulburare functionala in care muschii colonului se contracta
anormal, cu implicatii la nivelul tubului digestiv. Boala se manifesta prin balonare, flatulenta, crampe
abdominale, diaree. Boala afecteaza in special persoanele care urmeaza o dieta inadecvata, traiesc si
lucreaza in conditii de stres, au stari de anxietate sau chiar depresie.
Boala celiacă este o boala intestinala legata de consumul de fainoase din cereale care contin gluten
(grau, secara, orz) si se manifesta prin atrofia mucoasei de la nivelul intestinului subtire. Boala se
manifesta prin diaree, afte, iritabilitate, anemie, oboseala, probleme de digestie. Boala se declanseaza
datorita unor factori genetici sau a unor factori legati de consumul excesiv de alimente procesate
industrial.
Calculii biliari numiti popular si pietre se formeaza atunci cand bila nu mai functioneza normal sau
atunci cand cantitatea de colesterol este mare si se transforma in formatiuni dure de marimea boabelor
de grau, sau chiar a unei mingi de golf. Calculii pot provoca si blocarea ductului pancreatic
determinand inflamatia pancreasului si declansarea pancreatitei. Boala se manifesta prin dureri la
nivelul stomacului, dureri abdominale si varsaturi. Boala poate aparea pe fond genetic, odata cu varsta
sau pe fondul obezitatii.

8
Gastritele sunt afectiuni digestive caracterizate de leziuni inflamatorii datorate unei game largi de
factori. Boala se manifesta prin dureri abdominale specifice, greata, varsaturi. Gastritele pot fi
infectioase daca sunt cauzate de bacterii (ex. Helicobacter Pylori - HP), virusuri, fungi, paraziti, dar si
autoimune, medicamentoase sau specifice.
Colita ulcerativă este o boala digestiva structurala cu caracter inflamatoriu intestinal care apare la
inceput in zona rectului si a colonului si provoaca inflamatii si leziuni - ulceratii, la nivelul intestinului
gros. Boala este caracterizata de episoade de diaree cu mucus, sange si chiar puroi, repetate la diferite
intervale de timp. Factori de mediu, imunologici, genetici pot declansa boala.
Boala Crohn este o boala digestiva structurala a tubului digestiv si reprezinta o inflamare cronica si
profunda a peretilor intestinului. Boala se manifesta prin diaree cronica, dureri abdominale, sangerari si
leziuni rectale. Boala nu are cauze pe deplin cunoscute, dar sunt invocati de specialisti factori genetici,
imuni, comportamentali, de mediu.
Hemoroizii (interni sau externi) reprezinta o afectiune structurala caracterizata prin vene (vase de
sange)dilatate si inflamate in canalul anal, care obstructioneaza deschiderea sfincterului si se poate
manifesta prin mancarime, dureri si sangerari. Afectiunea poate fi cauzata de o incordare cronica a
miscarilor intestinale, constipatie sau diaree cronica sau pe fondul unei sarcini.
Fisura anală este o boala digestiva structurala caracterizata prin rupturi sau fisuri in mucoasa care
captuseste anusul. Boala se manifesta cu durere, sangerare si spasme. Cea mai frecventa cauza a unei
fisuri anale o reprezinta existenta unor scaunelor foarte dure sau apoase.
Abcesul perianal este o boala structurala, care poate aparea atunci cand glandele anale mici care se
deschid in interiorul anusului se blocheaza, iar bacteriile existente la nivelul acestora provoaca o
infectie. Boala se manifesta cu stari febrile, diaree, abces cu puroi in zona perianala.

Boala diverticulară se manifesta prin prezenta unor diverticule (mici pungi) in tractul digestiv.
Diverticulele se formeaza cel mai adesea in peretele muscular al intestinului gros pe suprafetele slabite.
Diverticuloza este o afectiune foarte frecventa odata cu inaintarea in varsta si se poate transforma
uneori in diverticulita, care se manifesta cu infectie sau inflamatii, sangerare si obstructie. Simptomele
includ febra, frisoane, greata si dureri abdominale. Boala este adesea cauzata de o dieta deficitara in
fibre, obezitatea reprezentand un alt factor de risc major.
Polipii si cancerul de colon- aproape toate cancerele colorectale se dezvolta din polipi, formatiuni
benigne, necanceroase, excrescente care apar pe peretii interiori ai colonului si ai rectului. Cancerul se
dezvolta atunci cand polipii cresc si celulele anormale se dezvolta invadeaza tesutul inconjurator.
Indepartarea polipilor poate preveni dezvoltarea cancerului colorectal. Simptomele includ sange pe sau
amestecat cu scaun, o schimbare in obiceiurile intestinale normale, ingustarea scaunului, dureri

9
abdominale, scadere in greutate, sau oboseala constanta. Cand simptomele apar, cancerul ar putea fi
deja destul de avansat.

CAPITOLUL II

NOȚIUNI DE PATOLOGIE (HEPATITĂ)

2.1. DEFINIȚIE
Hepatita este o afecţiune a ficatului, cu caracter inflamator, infecţios şi transmisibil,de natura
virala,microbiana sau toxica,care consta in distrugerea celulelor hepatice. Apare uneori spontan sub
formă de epidemii sau chiar de pandemii. Boala este provocată de un virus filtrabil specific (virusul
hepatitic), care este introdus în organism pe cale parenterală (prin sânge) sau accidentală.Exista mai
multe tipuri de hepatita, denumita in functie de tipul de virus care o declanseaza : hepatita de tip A
(virusul hepatic A), hepatita de tip B (virusul hepatic B), hepatita de tip C (virusul hepatic C), hepatita
de tip D (virusul hepatic D), hepatita de tip E (virusul hepatic E). Cele mai raspandite tipuri de hepatita
sunt A, B si C.
Hepatita A- se numeste si „boala mainilor murdare”. Se transmite in principal prin contact
personal ,prin alimente si apa contaminate.Virusul hepatic A poate fi gasit in materiile fecale ale unei
persoane infectate cu acest virus. Este trasmis prin contactul cu aceste materii fecale infectate si din
acestea poate trece cu usurinta in mancare si apa, si prin ingerare, in organismul uman.Virusul hepatic
A are o perioada de incubatie ce variaza intre 15 si 45 de zile Prima faza, simultana cu debutul acestei
afectiuni hepatice, este caracterizata de simptome nespecifice precum oboseala, stare de slabiciune,
anorexie, greata, varsaturi, durere abdominala si, mai rar, febra urmata de dureri de cap, eruptii cutanate

10
si diaree. Dupa 1-2 saptamani de la debutul bolii hepatice, se poate instala si icterul.In cele doua
saptamani ce preced aparitia icterului, gradul de contagiune este cel mai ridicat, intrucat concentratia de
virusi este maxima (aceasta scade dupa instalarea icterului). Copiii pot raspandi virusul hepatic A
perioade mai lungi de timp decat adultii, cei mici fiind contagiosi pana la 10 saptamani dupa debutul
clinic al hepatitei A.
Prezenta simptomelor in infectia cu virus hepatic A depinde de varsta pacientilor. In cazul copiilor
sub 6 ani, 70% dintre infectii sunt asimptomatice; in mod normal, incterul nu asociaza boala. Acest
procent nu se mentine in cazul copiilor de peste 6 ani, in cazul carora infectia de obicei este asociata cu
simptome, icterul instalandu-se la peste 70% din pacienti.In cele mai multe cazuri, simptomele dureaza
mai putin de 2 luni, dar exista un procent de 10%-15% dintre persoanele infectate cu virusul hepatic A
care a experimentat o boala prelungita si recidivanta, dar care nu a depasit totusi 6 luni.Virusul devine
inactiv la temperaturi mai mari de 85ºC, insa in conditii normale de mediu, virusul hepatic A poate
supravietui in afara corpului uman si cateva luni.

Daca cineva a fost infectat cu virusul hepatic A in trecut, nu se mai poate infecta inca o data si nici
nu il poate transmite altora. O data ce organismul se vindeca de hepatita Adezvolta anticorpi care il pot
proteja de viitoare infectii cu acelasi virus hepatica. Infectia cu virusul hepatic A creeza imunitate –
dupa ce organismul se vindeca de hepatita A, dezvolta anticorpi care il pot proteja de viitoare infectii cu
virusul hepatic A, pentru toata viata. Exista vaccin anti-hepatita.
Hepatita B- se transmite prin contactul mucoaselor sau tegumentelor lezate ale organismului
(rani, ulceratii care usureaza trecerea virusului hepatic si se numesc „solutii de continuitate”) cu fluide
infectate – transfuzii de sange, contacte sexuale neprotejate cu persoane infectate,prin schimbul de
fluide ale corpului, folosirea in comun cu persoane infectate a seringilor, si alte instrumente
contaminate care pot provoca sangerare (forfecute pentru manichiura, briciuri, etc). Hepatita de tip B se
poate transmite „pe verticala” – de la mama la fat.prin laptele matern(alaptare). Virusul hepatic B are o
perioada de incubatie cuprinsa intre 45 si 160 de zile . Simptomele apar la 30-180 de zile de la
expunerea la virusul hepatic B, dar trebuie spus ca jumatate din persoanele infectate cu acest virus nu
vor prezenta nici un semn de infecție
Faza acuta a hepatitei B genereaza un set de simptome, acest fapt insa nu este valabil in cazul
infectiei cronice, care, cel mai frecvent, este asimptomatica. Persoanele care sufera de hepatita acuta B
pot experimenta simptome “de gripa”, accentuate de greata, anorexie, indispozitie fizica si oboseala,
durere in zona ficatului si icter. Simptomele hepatitei acute dureaza, in medie, intre 1-3 luni.In aceasta
perioada, persoana infectata este foarte contagioasa. Virusul nu este foarte rezistent in mediu normal.In
cazul in care organismul poate elimina infectia cu virusul hepatic B, se instaleaza o imunitate, iar
persoanele sunt protejate de viitoare infectii cu virusul hepatic B pe o perioada indelungata, uneori

11
pentru toata viata.Hepatita poate avea doua forme : acuta – infectia care se manifesta clinic dupa 21 de
zile, pana la 6 luni dupa momentul infectarii si dureaza maxim 6 luni și cronica – infectia care dureaza
mai mult de 6 luni
Hepatita C- este o afectiune a ficatului cauzata de un virus de tip ARN ce este transmis in principal
prin sange in timpul transuziilor, al utilizarii drogurilor injectate , prin contact sexual neprotejat si de la
mama la fat prin alaptat. Exista 6 tipuri de genotipuri ale virusului hepatic C identificati pana in
prezent, cel mai frecvent fiind genotipul 1. Virusul hepatic C poate cauza atat forma acuta, cat si pe cea
cronica a hepatitei. Spre deosebire de virusul hepatic B, virusul C produce afectiune cronica intr-un
procent mult mai mare. Forma acuta a hepatitei C se refera la primele 6 luni de la infectarea cu VHC.
Mai putin de o treime dintre pacientii infectati au simptome nespecifice precum inapetenta, oboseala,
durere abdominala, icter si simptome pseudo-gripale, simptome care rareori conduc la o diagnosticare
corecta cu hepatita C. Persistenta VHC pe o perioada mai lunga de 6 luni, implica o afectiune hepatica
cronica. Ca si faza acuta, faza cronica este de asemenea asimptomatica, boala fiind de cele mai multe
ori descoperita accidental.
Dintre persoanele infectate cu virus hepatic C 80% vor dezvolta hepatita cronica. Dintre acestia,
daca afectiunea ramane netratata, aproximativ o treime vor dezvolta ciroza hepatica in mai putin de 20
de ani de la infectare, o alta treime vor progresa catre ciroza in aproximativ 30 de ani de la infectarea
cu virusul hepatic C, si la o ultima treime progresia spre ciroza este atat de lenta, incat este putin
probabil sa dezvolte aceasta afectiune in timpul vietii.
Hepatita D este o infectie acuta sau cronica a ficatului cauzata de un virus de tip RNA, ce poate
aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior acesteia (suprainfectie), fiind
o forma mai agresiva decat celelalte forme de hepatita. Specific acestui virus hepatic D( delta) este
incapacitatea acestuia de a cauza o infectie singur, probabil datorita faptului ca este o mica si
incompleta particula virala. Pentru a se dezvolta, virusul hepatic D are nevoie de acoperirea si protectia
virusului hepatic B. Se considera hepatita cronica cu virus D atunci cand acesta persista mai mult de 6
luni dupa infectare in sange.
Virusul hepatic D are o perioada de incubatie ce variaza intre 3-7 saptamani. In coinfectie, in
general aceasta este perioada de incubatie, insa, in suprainfectii, aceasta se micsoreaza la 3 saptamani,
intrucat virusul D se replica mai usor in prezenta unui mediu propice: virusii B deja existenti.Virusul
hepatic D este transmis in acelasi mod ca si VHB – adica prin contactul cu sange infectat, prin sex
neprotejat si foarte frecvent de la mama la copilul nou-nascutprin alaptare
Hepatita E- este o infectie acuta a ficatului, cauzata de un virus de tip RNA, ce determina simptome
similare celor manifestate in infectii cu virusul hepatic A si se raspandeste prin apa si alimente
contaminate. Ca si virusul hepatic A, virusul hepatic E nu cauzeaza infectii cronice ale ficatului, insa, in
situatii foarte rare, poate conduce la afectiuni hepatice mai grave.

12
Hepatita E este o infectie acuta a ficatului, cauzata de un virus de tip RNA, ce determina simptome
similare celor manifestate in infectii cu virusul hepatic A si se raspandeste prin apa si alimente
contaminate. Ca si virusul hepatic A, virusul hepatic E nu cauzeaza infectii cronice ale ficatului, insa, in
situatii foarte rare, poate conduce la afectiuni hepatice mai grave.
Hepatita E se transmite prin contactul cu materii fecale contaminate (virusul hepatic E fiind gasit de
obicei in materiile fecalele umane sau animale). Utilizand mainile murdare ca mijloc de transport,
virusul hepatic E ajunge cu usurinta in apa si alimente, si de acolo, prin ingerare, in organismul uman.
Transmiterea de la o persoana la alta este mai putin frecventa. Virusul hepatic E are o perioada de
incubatie ce variaza intre 15-60 de zile (in medie – 40 de zile). Momentul in care acest virus este cel
mai contagios nu a fost determinat, insa se stie ca virusul hepatic E apare in materiile fecale cu o
saptamana inaintea aparitiei afectiunii clinice si persista 7-14 zile dupa aceasta. In aceasta perioada,
materiile fecale sunt deosebit de contagioase.
Desi hepatita E nu cronicizeaza niciodata, exista situatii foarte rare cand aceasta afectiune poate cauza
insuficienta hepatica pentru ca distruge prea multe celule ale ficatului. Aceasta conditie afecteaza un
mic procent din cei infectati (1-2%), insa poate cauza moartea.
Hepatita alcoolica- este determinata de consumul excesiv de alcool si poate lua atat o forma acuta
(afectiunea ce apare brusc si se manifesta sever, simptomele evoluand cu repeziciune), cat si o forma
cronica (in care afectiunea persista pentru o lunga perioada de timp). Fiind cauzata de consumul
excesiv de alcool, probabilitatea de a dezvolta o asemenea forma de hepatita creste o data cu durata
abuzului de alcool, insa mai depinde si de o serie de factori genetici. In mod normal, hepatita alcoolica
apare in decurs de decenii de la instalarea abuzului de alcool, insa exista cazuri extreme, cand aceasta
poate apare si in primul an de alcoolism.
Consumul excesiv de alcool cauzeaza si malnutritie, ceea ce accentueaza afectiunea
hepatica .Mecanismul prin care consumul de alcool cauzeaza malnutritia este simplu: caloriile pe care o
persoana le ingereaza din alcool cauzeaza anorexie. Mortalitatea persoanelor ce sufera de hepatita
alcoolica este insignifianta pe termen scurt. Acest lucru se schimba atunci cand oamenii sufera de
aceasta afectiune o perioada mai lunga de timp.
La pacientii cu afectare severa a ficatului, mortalitatea depaseste 50%. Daca se intrerupe consumul
de alcool, pacientii se pot recupera foarte bine, functionarea ficatului imbunataţindu-se vizibil in cateva
luni/ani de la intreruperea abuzului. Spre deosebire de alte forme de hepatite, hepatita alcoolica nu este
virala, prin urmare, nu este contagioasa. Nu poate fi transmisa de la o persoana la alta nici prin sange,
nici prin alte mijloace.
Principalul factor de risc este abuzul de alcool, care creste considerabil sansele de dezvoltare a unei
afectiuni hepatice; este dovedit faptul ca femeile manifesta mai frecvent hepatita alcoolica, desi

13
ingereaza cantitati mai mici de alcool decat barbatii, si pe perioade mai scurte de timp; un alt factor de
risc este rasa.
Hepatita alcoolica este mai frecventa la populatia non-alba decat la cea alba (prevalenta hepatitei
alcoolice la barbatii non-albi este de 1.7 ori mai mare decat la cei albi). Boala ficatului poate da putine
simptome la inceputul sau , este descoperita cu ocazia unor analize care se fac pentru alta afectiune.
Aceasta evolutie “muta” a bolilor de ficat, face ca efectuarea periodica a unor teste care sa exploreze
starea ficatului, sa fie extrem de importante.
2.2. SIMPTOMATOLOGIE
Hepatita virală este un grup de afecțiuni caracterizate prin modificarea funcției hepatice, ca urmare a
multiplicării virusurilor în celulele sale. Afectarea hepatică este inițial acută, în primele șase luni de la
infectare, majoritatea virusurilor hepatice persistând în organism și modificând progresiv arhitectura si
funcționalitatea ficatului, până la stadii ireversibile. Afecțiunile hepatice ce evoluează peste șase luni
din momentul infectării poartă numele de hepatită cronică, iar virusurile ce determină această formă a
bolii sunt virusul hepatic B, în asociere sau nu cu virusul hepatic delta (D), și virusul hepatic C.
Hepatita A mai este cunoscută și sub numele de „boala mâinilor murdare” și se transmite mai ales prin
contact personal și consum de apă sau alimente contaminate. Este o infecție contagioasă a ficatului și
poate varia de la o îmbolnăvire ușoară, ce durează câteva săptămâni, la cazuri severe, ce pot dura
câteva luni. Simptomele durează, în general, mai puțin de două luni, însă, în 10-15% dintre cazuri, pot
persista până la șase luni. Acestea includ:
-febră;
-oboseală;
-scăderea apetitului alimentar;
-greață și/sau vărsături;
-dureri abdominale;
-urină închisă la culoare;
- diaree și scaune deschise la culoare;
- dureri articulare;
- icter (ingalbenirea mucoaselor pielii si ochilor).
Majoritatea copiilor sub șase ani nu au simptome, iar atunci când apar, copiii mici nu prezintă icter.
Virusul se poate transmite chiar și de către persoanele asimptomatice, cu până la două săptămâni
înainte de apariția simptomelor. Cazurile severe pot necesita spitalizarea. Pentru a preveni apariția
complicațiilor, se poate realiza o injecție cu imunoglobulină.
Hepatita B- se transmite prin schimbul de fluide corporale, prin contactul mucoaselor sau al
tegumentelor lezate ale persoanei infectate sau de la mamă la făt. Dacă mama se infectează în primul
trimestru de sarcină, există un risc de transmitere la făt apropiat de 100%. Hepatita B se manifestă prin

14
următoarele simptome:
-febră;
-dureri articulare;
-oboseală;
-greață și vărsături;
-dureri abdominale;
-scaun deschis la culoare;
-urină închisă la culoare;
-pierderea apetitului alimentar;
-icter (ingalbenirea mucoasei pielii sau a ochilor).

Hepatita C- variază de la îmbolnăvire ușoară (hepatita C acută) la cazuri severe, ce pot dura întreagă
viață (hepatită cronică). În cazurile grave, poate evolua în ciroză hepatică și cancer hepatic. În
aproximativ 80% dintre cazuri, persoanele sunt asimptomatice, dar pot transmite virusul hepatic
C.Atunci când simptomele apar, pot include:
-Greata si vărsături;
-febră;
-durere abdominală;
-scaun deschis la culoare;
-urină închisă la culoare;
-dureri articulare;
-oboseală;
-scăderea poftei de mâncare;
-icter (ingalbenirea mucoaselor pielii si/sau a ochilor).
În cazul persoanelor care au simptome, acestea debutează la 2-12 săptămâni de la expunerea la virus.

Hepatita D- reprezintă o formă mai gravă de hepatită și afectează aproximativ 5% dintre persoanele cu
hepatita B; de asemenea, dubla infecție explică și riscul mai mare de boli hepatice sau cancer de ficat,
în cazul celor infectati – aproximativ 20% dintre bolnavi dezvoltă alte afecțiuni hepatice. Hepatita D
predomină în anumite zone ale globului, precum Mongolia, țări din vestul sau centrul Africii, America
de Sud, Rusia, Republica Moldova, Asia Centrală, zona mediteraneană. Se manifestă prin urmatoarele
simptome:
-dureri articulare;
-dureri abdominale;
-vărsături;

15
 -lipsa apetitului;
-urina închisă la culoare, oboseala.
Apariția infecției cu virusul hepatic D, alături de hepatita B, accelerează progresul bolii, în 70-90%
dintre cazuri. Ciroza poate surveni cu 10 ani mai devreme, în situația celor care au ambele forme de
hepatită.

Perioada de incubație, după expunerea la virusul hepatic E, este cuprinsă între 2 și 10 săptămâni, iar
persoanele infectate pot transmite virusul mai departe la 3-4 săptămâni după instalarea bolii. În zonele
cu un număr mare de cazuri, simptomele infecției afectează mai ales persoanele cu vârsta cuprinsă între
15 și 40 de ani. Deși infecția poate apărea și la copii, aceștia sunt frecvent asimptomatici sau au
simptome ușoare. Simptomele hepatitei E includ:
-febră ușoară;
-absența poftei de mâncare;
-greață și vărsături ce pot dura câteva zile;
-dureri abdominale;
-mâncărimi fără leziuni cutanate;
-iritații ale pielii;
-dureri articulare;
-icter (îngalbenirea pielii și a porțiunii albe a ochilor);
-urina închisă la culoare;
-fecale deschise la culoare;
-durere în zona ficatului.

Astfel de simptome pot dura între una și șase săptămâni. În cazuri rare, hepatita E poate evolua în
insuficiență hepatică acută și există riscul de deces. Gravidele care se infectează în al doilea sau al
treilea trimestru au un risc mai mare de insuficiență hepatică, pierderea sarcinii și mortalitate.
Aproximativ 20-25% dintre gravidele care se infectează cu virusul hepatic E în trimestrul al treilea
decedează.

Hepatita este una dintre cele mai raspandite afectiuni. De multe ori, bolnavii nu stiu ca sunt infectati,
iar in aproximativ 50% dintre cazuri, infectia trece de la sine. In formele sale cronice, evolutia hepatitei
depinde de starea generala de sanatate, de cat de afectat este ficatul, de tratamentul administrat si de
raspunsul organismului la acesta. Cele mai comune forme de hepatita sunt prevenite prin vaccin, iar in
restul cazurilor, tratamentul medicamentos ajuta la reducerea simptomelor si la prevenirea aparitiei

16
complicatiilor.

2.3. TABLOU CLINIC

Semnele fizice ale hepatitei A pot cuprinde: icterul scleral,febra pina la 40 de grade Celsius,
hepatomegalie, nedureroasa, regulata, consistenta normala. In general, atunci cind apar simptomele,
cantitatea de virus excretata in fecale este minima. Infectiozitatea scade dupa debutul
simptomatologiei.Simptomele dureaza mai putin de doua luni.

Complicatiile care pot surveni in evolutia hepatitei A sunt:

-decesul este mai frecvent la bolnavii in virsta si cei cu co-afectiuni hepatice
colestaza prelungita, poate urma infectiei acuta, frecventa creste cu virsta, se pot folosi corticosteroizi
si acid ursodeoxicolic, pentru a scurta perioada de icter
-insuficienta renala acuta, nefrita interstitiala, pancreatita, aplazia eritrocitara, agranulocitoza,
aplazia medulara osoasa, bloc cardiac tranzitoriu, sindromul Guillain-Barre, artrita acuta, boala Still,
sindromul lupus-like si sindromul Sjogren au fost raportate ca complicind sau asociind hepatita A
-unele persoane dezvolta hepatita autoimuna
Reactivarea hepatitei A- apare la 3-20% dintre pacienti, si de obicei este urmata de multiple
reactivari.

Simptomatologia hepatitei B variaza foarte mult de la forma subclinica la icterica, hiperacuta,

acuta si de la cea asimptomatica de purtator la stadiul cronic, ciroza si carcinom hepatic. Faza acuta se
caracterizeaza prin:
-perioada de incubatie este de 1-6 luni
-forma predominanta este cea neicterica, majoritatea pacientilor sunt asimptomatici, iar la cei
simptomatici, tabloul clinic este asemanator cu cel icteric
-hepatita icterica este asociata cu un prodrom incluzind: anorexie, greata, varsaturi, febra moderata,
mialgii, fatigabilitate, aversiune fata de alimente si tigari
pacientii cu hepatita hiperacuta, acuta si subacuta pot prezenta: encefalopatie hepatica, somnolenta,
disfunctii ale ciclului somn-veghe, confuzie, coma.
Faza cronica:
-pacientii cu hepatita cronica pot fi purtatori sanatosi, asimptomatici
-pacientii cu hepatita cronica activa, pot prezenta: simptome similare hepatitei acute, oboseala,
anorexie, greata si varsaturi, disconfort in hipocondrul drept, decompensare hepatică.
La examenul fizic se pot descoperi urmatoarele semne:

17
 -febra moderata, eritem palmar, splenomegalie
icter care debuteaza la 10 zile dupa simptomatologie si dureaza 1-3 luni.
-hepatomegalie - ficat marit de volum moderat si de consistenta moale

Hepatita C poate fi acuta sau cronica, dupa o evolutie de sase luni. Majoritatea celor infectati dezvolta
hepatita cronica. Caracteristica infectiei cu HCV este lipsa simptomelor, exista persoane care sunt
infectate de peste 15 ani si sunt asimptomatice. Majoritatea descopera accidental, in cadrul efectuarii
unei donari de singe sau la un examen medical de rutina.Daca se dezvolta simptomatologia, acesta
cuprinde:
-fatigabilitate, anorexie
-greata si varsaturi
-icter tegumentar si scleral
-febra moderata
-artralgii, mialgii
-urina inchisa la culoare - bilirubinurie
-scaune hipocolice - decolorate
-sensibilitate dureroasa in hipocondrul drept.

Hepatita C ataca tesutul hepatic, chiar daca nu sunt prezente simptomele. De asemenea, hepatita C este
contagioasa. Majoritatea pacientilor nu prezinta modificari la examenul fizic medical, pina la
dezvoltarea hipertensiunii portale sau a decompensarii hepatice, exceptie facand cei cu manifestari
extrahepatice ale infectiei HCV, cum ar fi porfiria cutanea tarda sau vasculita necrotizanta.
Semnele intilnite cuprind:eritemul palmar, leuconichie, contractura Dupuytren, asterix, icter scleral,
foetor hepaticus, parotide marite de volum,cianoza, ginecomastie, hernie paraombilicala, ascita,
dezvoltarea circulatiei colaterale in cap de meduza, hepatosplenomegalie, hipotrofie testiculara, edemul
gleznelor, escoriatii, petesii
Primele simptome sunt grata, anorexia, artralgiile si oboseala. Poate sa apara si febra moderata iar un
ficat marit de volum poate determina disconfort sau durere in hipocondrul drept. Tardiv se poate instala
icterul atunci cand ficatul nu-si mai poate exercita functiile. Urina si scaunele inchise la culoare
acompaniaza modificarile tegumentare in cadrul icterului. Din nefericire boala este frecvent
asimptomatica.
In suprainfectie simptomatologia este mai severa si include: icter, coagulopatie, confuzie, concentrare
dificila, modificari ale personalitatii si tulburari ale somnului.
Examenul fizic poate arata urmatoarele semne:icter scleral,febra, durere abdominala in hipocondrul
drept la palpare, urina inchisa la culoare - asemanatoare ceaiului,scaune inchise la culoare,encefalopatie

18
hepatica, petesii si echimoze prin coagulopatie. Complicatiile infectiei hepatitice D sunt: insuficienta
hepatica, carcinomul hepatocelular si manifestarile autoimune care includ aparitia de Ac antinucleari si
anti muschi neted.

Majoritatea cazurilor de hepatită E sunt asimptomatice. Perioada de incubație a virusului hepatic E este
cuprinsă între 21 și 45 de zile. Boala debutează prin apariția următoarelor manifestări clinice:
-tulburări gastro-intestinale (sindrom dispeptic, grețuri, vărsături, inapetență)
-febră
-sindrom gripal (tuse, durere în gât, rinoree, congestie nazală)
- astenie
- erupție urticariană
- scădere în greutate (între două și patru kg)
- mialgii
- artralgii
- anorexie
- durere sau disconfort abdominal la nivelul hipocondrului drept
- deshidratare.

Apariția icterului sclero-tegumentar este precedată de apariția steatoreei (cunoscută și sub denumirea de
scaune acolice, caracterizată prin apariția unor scaune deschise la culoare, galben-pal) și urini
hipercrome (urini închise la culoare).În perioada de stare a bolii, bolnavul poate prezenta:
-Icter sclero-tegumentar
- Prurit tegumentar
- Steatoree
- Urini hipercrome.
Bolnavii diagnosticați cu hepatită E mai pot acuza:Alterarea stării generale,fatigabilitate,
manifestări clinice cauzate de apariția pancreatitei (durere abdominală în bară, care se întinde de la
nivelul hipocondrului drept în epigastru și până la nivelul hipocondrului stâng; diaree, steatoree,
grețuri, vărsături, meteorism abdominal, febră, transpirații reci, tahicardie, agitație)
Atrită cu prezența semnelor celsiene, specifice inflamării articulare (durere și căldură locală, eritem și
tumefiere locală, imposibilitatea folosirii articulației afectate)
Manifestări clinice specifice glomerulonefritei (oligurie, hematurie, edeme periferice, febră, cefalee,
durere în flancuri, astenie, alterarea stării generale).
În majoritatea cazurilor, după instalarea sindromului icteric celelalte manifestări clinice dispar.
La examinarea clinică a bolnavului cu hepatită E, pe lângă semnele clinice prezentate anterior, medicul

19
poate decela prezența hepatomegaliei sensibile la palpare, uneori chiar dureroase.

Dispariția bruscă a hepatomegaliei, însoțită de apariția oboselii excesive și a diferitelor tipuri de

sângerări (echimoze, peteșii, gingivoragii, flux menstrual abundent, etc.) poate indica evoluția
fulminantă a hepatitei E. Hepatita E în formă fulminantă este frecvent întâlnită în rândul femeilor
însărcinate și a bolnavilor diagnosticați în antecedente cu alte tipuri de boli cronice (afecțiuni cardiace,
pulmonare sau renale).

2.4. DIAGNOSTIC
Diagnosticul hepatitei este de tip serologic adica analize ale sangelui. La contactul cu un agent
patogen sistemul imunitar al organismului reactioneaza incercand sa protejeze organismul prin
fabricarea de anticorpi. Testul serologic pune in evidenta existenta acestor anticorpi. In cazul in care
testul pune in evidenta existenta anticorpilor anti-virus hepatita, se pune ca testul este pozitiv.
Prin testul de sange se poate pune in evidenta existenta anticorpilor anti-hepatita, ceea ce arata doar
faptul ca organismul a luat contact cu virusul. Dar tot prin analiza sangelui se poate pune in evidenta
existenta unor fragmente de virus (antigene) ceea ce inseamna ca virusul este in continuare in
organism. De asemenea, prin analiza sangelui se poate stabili valoarea transaminazelor.
Transaminazele sunt enzime eliberate de celulelor hepatice afectate. Prezenta unor valori crescute
ale transaminazelor reprezinta un semnal ca celulele hepatice sunt afectate de virus. (Valoarea crescuta
a transaminazelor poate fi determinata si de alte cauze metabolice).
Hepatita virala nu are tratament specific. Masurile care se iau sunt in functie de tipul de hepatita.
Diagnosticul de hepatita A se bazeaza pe dozarea serologica a Ac IgM anti-hepatita A, acest test este
sensibil si specific si ramine pozitiv 3-6 luni de la prima infectare, pina la 12 luni la 25% dintre
pacienți. Detectarea Ac Ig G, anti-hepatita A- acestia apar imediat dupa cei Ig M, si persista citiva ani.
Prezenta Ig G si absenta Ig M, indica o vaccinare anterioara, nu infecție. Ig G da imunitate protectiva
altor infectari. Studiile de laborator mai arată:
-Enzime hepatice: niveluri crescute de ALT, si AST, In care ALT este dominanta; acestea depasesc
10.000mUI/ml si persista 5-20 de saptamini
-Functia biliara: nivelul de bilirubina creste si urmeaza nivelurile de enzime hepatice, pot ramine
ridicate citeva luni, peste 3 luni indica hepatita colestatica
-teste ale coagularii: timpul de protrombina ramine normal
-teste ale inflamatiei: VSH si proteina C reactiva crescute
-hemoleucograma: arata limfocitoza usoara, aplazia ertrocitelor si pancitopenie, este
frecventa si hemoliza

20
 Diagnosticarea hepatitei B se bazează pe următoarele studii de laborator care cuprind:
- teste de singe: scaderea serumalbulinelor, cresterea globulinelor,
- teste de coagulare: factorii de coagulare produsi hepatic scad, timpul de protrombina este redus,
pseudocolinesteraza este scazuta
-cresterea bilirubinei conjugate
- prezenta crioglobulinemiei
- teste serologice: Ac anti-muschi neted titru mai mic de 1/40, nivele crescute de ADN viral in ser,
AgHBs, AbHBc de tip IgG sau IgG
- teste ale inflamatiei: VSH, Proteina C reactivata crescute, complementul scazut
in urina: prezenta bilirubinei, cresterea urobilinogebului, colaurie
- teste hepatice: cresterea transaminazelor, LDH, OCT
- cresterea moderata a depozitelor hepatice de Fe
- tulburarea metabolismului lipidic - scaderea lipidelor totale
- tulburarea metabolismului glucidic - modificarea testului de toleranta la glucoza

Studiile de laborator privind Hepatita C cuprind următoarele:

-teste ale inflamatiei: VSH si protein C reactiva crescute
-detectarea Ac anti-HCV, prin EIA, cu specicificitate de 95%, dar nefacind diferenta intre forma
acuta si cronica, teste fals-negative apar la persoane cu imunosupresie, cum ar fi cei cu HIV,
insuficienta renala sau crioglobulinemie mixta asociate
-teste imunoblot recombinate - prin detectarea Ac fata de doua sau mai multe Ag
-teste cantitative si calitative de detectare a ARN viral
-genotiparea virala - necesare pentru a determina raspunsul la tratament
-teste hepatice enzimatice - monitorizarea nivelului de ALT pentru eficacitatea tratamentului
-teste de singe - hemoleucograma, testarea pentru hepatita B
-teste de determinare a abuzului alcoolic.
Ultrasonografia poate identifica adenopatie perihepatica, micsorarea dimensiunilor adenopatiilor dupa
tratament se coreleaza cu raspuns virusologic fevorabil.

Studiile de laborator privind Hepatita D in coinfectie:

-testarea pentru Ag HVD este pozitiv in 20% din cazuri
-testarea pentru ARN este pozitiva in 90% din cazuri, PCR este testul cel mai sensibil
-rezultatele pentru Ig M anti-HVD sunt pozitive initial si persista pina la 6-12 saptamani, apoi se
pozitiveaza Ig G anti HVD

21
persistenta Ig M peste 12 saptamani arata cronicizarea infectiei
Ig A anti-HVD sunt gasiti doar in infectia HVD cronica
rezultatele pentru anti-Hbcore Ig M sunt pozitive cu exceptia suprainfectiei, in care este absent
functiile hepatice arata aminotransferazele peste 500UI/L.

Studii de laborator in suprainfectie arată:

-prezenta precoce a Ig M anti-HVD
-prezenta Ig G anti-HVD la un pacient cu Ig M anti-HVB absenti sau cu titru scazut
Ig M persista la pacienti cu ciroza sau hepatita cronica

Studii de laborator in hepatita fulminanta:

infectia cu HVD duce la scaderea sintezei HVB
pacienti sunt de obicei fara Ag Hbe
cu ADN-HVB scazut sau chiar fara Ag Hbs

Studii imagistice- ecografia hipocondrului drept evalueaza pacientul pentru obstructii biliare si
carcinom hepatocelular. Colecistografia exclude colecistita acuta iar computer tomograful sau scanarea
prin RMN este efectuata daca este sugerat un carcinom hepatocelular.Nivelul de alfa-fetoproteina
crecut peste 250 ng/L este inalt sugestiv pentru carcinom.

In general biopsia nu este indicata. La pacienti cu afectare cronica a ficatului aceasta poate fi efectuata
pentru a evalua prezenta fibrozei sau cirozei hepatice.Testarea imunohistochimica a tesutului hepatic
este criteriul standard pentru a stabili diagnosticul de infectie persistenta cu HVD.

Examenul histopatologic arata modificari asemanatoare cu cele din hepatita B. Sunt prezenti corpii
acidofili si hepatocite degenerate cu citoplasma acidofila. Celulele inflamatorii prezente - limfocitele
arata citotoxicitatea directa a infectiei cu HVD. La imunoperoxidaza se observa agenti delta in nucleii
hepatocitelor. Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: hepatita alcoolica, autoimuna,
virala B, C, E, A, stricturile ductale, obstructia biliara, sindromul Budd-Chiari, abcesul hepatic,
toxicitatea la izoniazida, colecistita si colangita.

Diagnosticul de hepatită E este paraclinic și se pune în urma determinării IgM antiVHE în serul
bolnavului și în urma depistării sindromului de hepatocitoliză. Din cauza faptului că manifestările
clinice apărute în cadrul hepatitei cu virus E sunt similare hepatitei cu virus A, diagnosticul nu se

22
bazează numai pe simptomatologiea clinică.

În literatura de specialitate, diagnosticul de hepatită E se bazează pe datele clinice (simptomatologia

prezentă), pe datele de laborator (prezența IgM antiVHE, a sindromului de colestază și de citoliză) și pe
baza datelor epidemiologice.

Diagnosticul diferențial al hepatitei E trebuie realizat cu următoarele afecțiuni:

Hepatita toxică postmedicamentoasă (apărută în urma administrării îndelungate a unor medicamente
hepatotoxice precum Izoniazida, medicamentele antibiotice, etc.), Hepatita alcoolică (apărută în urma
consumului îndelungat de alcool) ,Hepatita toxică, apărută în urma consumului de ciuperci, Hepatita
autoimună, Hepatita A, Hepatita B, Hepatita C, Hepatita D,icterul posthepatic ,Angiocolita, Colecistita,
Toxoplasmoza,Leptospiroza, Bruceloza,Neoplasmul hepatic, Metastazele hepatice, Deficitul de alfa1
antitripsină, Sindromul Budd-Chiari, Hemocromatoza
Boala Wilson.

Investigații paraclinice cuprind:

-Analizele generale ale sângelui:
-Hemoleucograma poate indica apariția anemiei (prin scăderea valoilor hemoglobinei și a
numărului de globule roșii) și a trombocitopeniei (scăderea numărului de trombocite). Numeroși
bolnavi cu hepatită E au fost diagnosticați cu anemie aplastică. De asemenea, în numeroase cazuri a
fost identificată scăderea concentrației de protrombină (sub 50% în formele clasice de hepatită E, sub
25% în formele fulminante de hepatită E).
-Examenul biochimic al sângelui poate indica prezența sindromului hepatocitolitic (caracterizat
prin creșterea valorilor transaminazelor TGO și TGP de zece ripeste limita normală, TGP fiind mai
crescută decât TGO) și a sindromului colestatic (creșterea valorilor bilirubinei, în special a celei
directe, creșterea fosfatazei-alcaline, a gamma-glutamiltranspeptidazei, a glutamat dehidrogenazei și a
leucinaminopeptidazei). Determinarea IgM antiVHE în serul bolnavului este investigația principală
pentru diagnosticarea bolii.

2.5. TRATAMENT
Hepatita A este o afectiune autolimitanta in majoritatea cazurilor. Nu se utilizeaza medicamente pentru
a o trata.Tratamentul adjuvant consta in urmatoarele masuri:
- repaus la pat
- mentinerea unei diete echilibrate
- evitarea deshidratarii

23
- evitarea medicamentelor cu metabolizare hepatica, a drogurilor ilicite, a alcoolului
Medicatia adjuvantă: acetaminofen pentru controlul durerii și febrei;antiemetice: metoclopramid.

Hepatita B acuta nu necesita tratament, doar monitorizarea atenta a functiilor hepatice.

Hepatita cronica activa este forma clinica care necesita tratament, acesta consta din medicatie si in caz
de insuficienta hepatica transplant hepatic.
Medicatia cuprinde:
-interferon α2a, 2b-5 mil UI de trei ori pe saptamina subcutanat, timp de patru luni; efectele severe pot
fi importante: simptome asemanatoare gripei, mielosupresie, greata, diaree, oboseala, depresie,
disfunctii tiroidiene, alopecie.
-lamivudina - un analog nucleosidic care inhiba polimeraza virala, eficienta la pacientii care nu
raspund la INF; adefovir dipivoxil - analog nucleosidic, inhibitor al polimerazei virale, doza optima
este 10mg/d, doze mai mari sunt nefrotoxice; entecavir - analog guanozinic al polimerazei virale, doza
optima este 0,5 mg,
-telbivudina - analog nucleosidic citozinic, inhiba polimeraza ADN, doza este de 600mg pw zi timp de
2 ani
-tenofovir - 300mg o data pe zi.

Terapia adjuvanta poate include:

-flebotomia – este indicata cind nivelul sideremiei si al feritinei sunt crescute, scaderea nivelului
sideremiei imbunatateste raspunsul la interferon
acidul ursodeoxicolic - actioneaza ca imunomodulator si scade nivelul transaminazelor
-fosfolipidele esentiale, silimarina, vitamina E, colchicina - antifibrotic, indometacinul sunt folosite
cu raspunsuri variabile.

Tratamentul chirurgical
Chirurgical se practica transplantul ortotopic hepatic pentru cei cu insuficienta hepatica acuta, cu
necesitatea medicatiei imunosupresoare pentru perioade lungi, cu efecte secundare severe. Din
nefericire nu exista donori pentru toate cazurile care necesita transplant.

Dieta cuprinde citeva masuri pentru a preveni insuficienta hepatica:

- consumul de fluide pentru a preveni deshidratarea
- evitarea medicamentelor care se metabolizeaza in ficat
- evitarea acetaminofenului, alcoolului

24
- evitarea alimentelor hiperproteice, ficatul nu mai este capabil sa le proceseze determinind cresteri
periculoase de amoniac in singe
- cresterea consumului de carbohidrati - pentru a reface rezervele de glicogen hepatice si cele de
energie
- reducerea cantitatii de grasimi consumate
- reducerea cantitatii de sodiu consumate, pentru a nu dezvolta hipertensiune arteriala
suplimentarea vitaminica.

Medicatia cuprinde terapie antivirala si interferon. Antiviralele sunt indicate la pacientii cu hepatita
cronica, cu nivele ridicate de ALT, cu Ac anti-HCV si ARN viral in singe, cu diagnosticul de
cronicizare la examenul histologic si fara contraindicatii la terapie. Ribavirinul este antiviralul folosit,
efectele secundare sunt anemia si leucopenia, precum si malformatiile congenitale la nou-nascuti. Un
raspuns sustinut indica absenta virusului la 6 luni de la tratament, nu semnifica totusi vindecarea
pacientului, ci doar scaderea nivelelor virale in organism.
Co-infectia HIV-HCV- accelereaza progresia clinica a hepatitei C si creste riscul de transmitere
perinatala de la 5% la 17%. Combinatia terapeutica cea mai eficienta pentru acesti bolnavi este PEG-
Inf alfa-2a si ribavirin. In co-infectia HBV-HCV cea mai eficienta terapie este cea cu PEG-Inf.
Persoanele obeze sau diabetice necesita aminarea tratamentului pina la normalizarea greutatii corporale
si a glicemiei.Dieta nu necesita ajustare calorica, lipidica sau proteica, doar evitarea medicatiei cu
metabolizare hepatica, a vitaminelor, suplimentelor nutritionale, alcoolului.
Pentru hepatita colestatica, colestiramina reduce pruritul.
Tratamentul variaza in functie de forma de hepatita D. In stadiul acut este identic cu cel din alte
hepatite: repausul la pat, dieta adecvata si evitarea consumului de alcool. Infectia cronica este mult mai
complicata.

Medicatia consta in terapia antivirala cu interferon alfa. Durata este de un an minimum. Tratamentul nu
este necesar la pacientii cu coinfectie datorita ratelor crescute de vindecare spontana.
Interferonul alfa a fost folosit in mai multe studii pentru tratarea HVD. Dozajul variaza de la 3-10 mU
de trei ori pe saptamana pe o perioada de 12 luni. La sfarsitul terapiei scaderea ARN-ului viral si
normalizarea enzimelor hepatice a fost observata la 50% dintre pacientii tratati cu 9 mU de trei ori pe
saptamana si 21% la cei tratati cu 3 mU de trei ori pe saptamana.
Jumatate dintre cei care au raspuns au ramas in remisiune biochimica dupa incetarea terapiei, in timp ce
niciun pacient nu a mentinut un raspuns virologic. S-a evidentiat si ameliorarea modificarilor
histologice.Incercarile cu lamivudina, aciclovir, ribavirina nu au dat niciun rezultat.

25
Transplantul hepatic ortotopic este o optiune in cazul distrugerilor hepatice intinse sau insuficienta
hepatica severa. Dar, desi interventia este incununata de succes, infectia va reapare iar ciroza se va
dezvolta mult mai rapid.

Hepatita E nu se cronicizează. Toate formele de hepatită E apar în fază acută și nu necesită tratament cu
antivirale, având o evoluție autolimitată. În cazul hepatitei E nu există tratament etiologic. În formele
severe de hepatită acută E se pot administra următoarele medicamente antivirale: Ribavirin sau
Sofosbuvir. Tratamentul cu interferon-alfe poate fi, de asemenea, eficient.
În cazul depistării formelor cronice de hepatită E se indică transplant hepatic. Tratamentul
medicamentos administrat în cazul bolnavilor cu hepatită E este simptomatic și presupune:
-Adoptarea unui regim alimentar în cazul bolnavilor cu intoleranță alimentară
-Respectarea măsurilor de igienă personală, precum spălarea frecventă a mâinilor, evitarea
alimentării cu mâinile murdare, evitarea atingerii gurii, a ochilor sau a nasului cu mâinile murdare, etc.

În cazul bolnavilor cu sindrom dispeptic se administrează antispastice (precum NoSpa), medicație

antisecretorie (blocanți ai receptorilor H2- Cimetidină, Famotidină, Ranitidină; inhibitoti ai pompei de
protoni- Omeprazol, Pantoprazol, Lansoprazol, Esomeprazol) și prokinetice (Metoclopramid).

În cazul bolnavilor cu erupție urticariană se administrează antihistaminice (Aerius, Ketotifen) pentru

diminuarea componentie alergice și pentru ameliorarea pruritului tegumentar.
În cazul bolnavilor cu durere de gât se pot administra antiinflamatoare (Ibuprofen, Aspirina,
Paracetamol).

Bolnavilor cu congestie nazală le sunt administrate decongestionante nazale.

În cazul celor cu deshidratare se administrează soluții perfuzabile cu electroliți (clorură de potasiu,
fosfat de potasiu, gluconat de calciu).

2.6. PROFILAXIE
Desi nu exista medicamente care sa trateze cauza, vaccinul anti-hepatitic A este cel mai eficient pentru
a preveni infectia in cazul expunerii. Acesta acorda o protectie de 94-100%, daca este efectuat corect,
adica ambele doze. Totusi, eficacitatea sa scade la persoanele cu imunosupresie, cum ar fi cei cu
HIV/SIDA.
Pentru contacti este utila o doza de imunoglobulina umana alaturi de vaccinarea anti-hepatita A. Daca
este administrat vaccinul sau imunoglobulina, in primele doua saptamini de la expunere,
simptomatologia hepatitei A nu se va instala.Imunoglobulina umana este recomandata si:

26
 -persoanelor cunoscute ca alergice la alte vaccinuri care contin ingredientele vaccinului HA
-copiilor mai mici de 1 an, care nu au fost imunizati cu vaccin dar au fost expusi VHA

Profilaxia infecției hepatice cu virus B presupune evitarea contactelor sexuale neprotejate, examinarea
preparatelor de sânge înaintea administrări la bolnavi, evitarea utilizării instrumentarului medical
contaminat, naştere cezariană în cazul femeilor însărcinate depistate cu hepatită B şi imunoprofilaxia
hepatitei B la făt, imunoprofilaxie.
Imunoprofilaxia hepatitei cu virus B în cazul persoanelor care nu au avut contact cu virusul hepatic B
presupune vaccinarea universală. Pe piața farmaceutică sunt disponibile două tipuri de vaccinuri
antihepatită B, ambele având o siguranță dovedită clinic, putând fi administrate chiar şi în cazul
femeilor însărcinate.

Profilaxia hepatitei C consta in:

-teste de screening pentru donori si organe propuse pentru transplant
-evitarea expunerii la produse din singe, mai ales pentru persoanele ce lucreaza in spital
-evitarea piercing-urilor, tatuajelor, acupuncturii, pedichiurii si manichiurii, stomatologiei cu
instrumente nesterilizate
-evitarea contactului sexual neprotejat, drogurilor parenterale, utilizarii de ace si seringi in comun.
Mutatiile frecvente suferite de genomul HCV nu permit la ora actuala dezvoltarea unui vaccin.

Preventia virusului hepatic D cuprinde urmatoarele masuri:

-utilizarea prezervativului in mod corect
-administrarea imunoglobulinei umane B copiilor nascuti din mame infectate cu HVD si
vaccinarea lor la 12 ore dupa nastere
-evitarea utilizarii in comun a seringilor, acelor, periutelor de dinti sau aparatelor de ras
- evitarea tatuarii sau piercingului in locuri insalubre
-vaccinarea contra hepatitei B.

Profilaxia hepatitei E - uzual, această hepatită este autolimitată dar poate determina forme
fulminante, soldate cu deces, în special la gravide.Transmisă preponderent pe cale digestivă (în special
prin apă contaminată) și are o răspândire universală.Prevenţia se bazează pe menţinerea potabilităţii
apei, a condiţiilor corecte de sanitaţie, pe respectarea regulilor de igienă personală şi pe evitarea
consumului de peşte insuficient prelucrat termic, a fructelor şi legumelor necurăţate de coajă, în special
în ţările endemice

27
2.7. RECOMANDĂRI DE CENTRE DE TRATAMENT
Centre de tratament unde se practică reflexoterapia sunt următoarele:
Centrul HC Kinetic, Cluj Napoca
Kinetic Center, Satu Mare
Centrul Medreflex Line, Cluj Napoca
Centrul LITherapy, București
Centrul Corpore Vital, Brașov
KINETOMEDICA, București
Cabinet Terapii Complementare, Craiova
Centru de recuperare medicală RoDiana Salgada, Slatina
Aquarium Spa, Slatina

CAPITOLUL III
TEHNICA MASAJULUI ÎN REFLEXOTERAPIE LA PACIENTUL I.M
Fișă pacient
Nume: I
Prenume: M
Vârsta: 53 de ani
Gen: masculin
Activitate profesională: profesor
Mediu: Rural
Diagnostic: Hepatita cronică
Afecțiuni asociate: pancreatită cronică
Antecedente personale: hernie de disc lombară, gastrită

28
Motivele internării: dureri abdominale severe, manifestări gastro- intestinale, terapie prin masaj
reflexoterapeutic
Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:
- Astenie
- Icter sclero-tegumentar
- Febră
- Manifestări gastro-intestinale: vomă, greață, diaree
- Dureri în zona abdominală
Istoricul bolii: se transferă din Spitalul Orășenesc Balș la Spitalul Județean de Urgență Slatina cu jenă
epigastrică, tulburări dischinetice biliare și hepatosplenomegalie.
Pacientul I.M. s-a prezentat în cabinetul de masaj din cadrul Spitalului Județean de Urgență
Slatina în urma efectuării unui tratament medicamentos, cu recomandare de la medicul specialist pentru
reflexoterapie. În urma reflexodiagnosticului, i-am elaborat și recomandat tratament
reflexoterapeutic de 14 ședințe pe durata a 3 luni.

3.1.ALGORITMUL DE DESFĂȘURARE AL ACTIVITĂȚILOR PE DURATA UNEI

ȘEDINȚE DE REFLEXO TERAPIE:
- terapia se aplică într-o cameră luminoasă, aerisită, cu muzică ambientală relaxantă;
- terapeutul se spală pe mâini;
- terapeutul invită pacientul să facă un duş călduţ la picioare;
- pacientul este poziționat pe un scaun/pat comod care sa ii permita terapeutului aplicare procedurilor
necesare in tratatrea afectiunii cu care acesta se prezinta
- mai întâi se lucrează piciorul drept şi apoi piciorul stâng;
- piciorul care nu este lucrat este învelit cu un prosop pentru a menţine căldura necesară ante sau post
terapie;
-se începe cu masajul decongestionant şi drenajul limfatic al gambei şi piciorului;apoi va fi stimulat
aparatul urinar (rinichi, ureter, vezică urinară, uretră), pentru a-l pregăti în vederea eliminării toxinelor din
corp, fără o supraîncărcare a circulaţiei sangvine;
-de obicei una dintre mâini este activă, iar cealaltă inactivă, cea dintâi trebuind să efectueze masajul, iar
cea din urmă să susţină piciorul pacientului sau să asigure contrapriza pe direcţia de efectuare a
presiunii;

29
- este indicat să fie folosite alternativ ambele mâini pentru a avea libertate maximă de mişcare în
funcţie de poziţia unde este situată zona reflexogenă şi pentru a nu solicita prea mult numai anumite
articulaţii;
- de regulă se stimulează zonele reflexogene cu pulpa policelui (nu se utilizează chiar vârful degetului)
sau pentru o presiune mai puternică se poate apela şi la articulaţia interfalangiană distală, în cazul
acesta degetul fiind îndoit;
- direcţia de mişcare a policelui (sau a indexului) este înainte, înapoi sau circular, dar se evită
alunecările pentru a nu pierde punctele reflexogene;
- mişcările trebuie să fie lente şi precise;
- deasemenea punctele reflexogene pot fi presate prin apăsarea şi retragerea în mod repetat a degetului;
- presiunea trebuie să fie în limite suportabile pentru pacient;
- cu cât presiunea este mai aproape de limita suportabilului, cu atât depozitele sunt înlăturate mai
repede şi vindecarea este mai rapidă;
- observând permanent reacţia pacientului, intensitatea şi presiunea manevrelor vor creşte treptat pe
parcursul şedinţei de reflexoterapie şi de la o şedinţă la alta;
-pe parcursul terapiei, din când în când şi mai ales la finalizarea masării fiecărui picior, trebuie stimulat
aparatul urinar (rinichi, ureter, vezică urinară, uretră), pentru eliminarea toxinelor dislocate din zonele
reflexogene;
- la sfârşitul şedinţei, pentru ca terapia să aibă efect, pacientul trebuie să se relaxeze singur timp de 10
minute.
ORGANELE A CĂROR ZONE REFLEXOGENE NECESITĂ STIMULATE ÎN
TERAPIA SISTEMULUI DIGESTIV:
maxilarul superior şi inferior;
dinţii;
-faringele;
esofagul;
stomacul;
duodenul;
pancreasul exocrin;
ficatul;
vezica biliară (colecistul);

30
intestinul subţire (jejun-ileonul);
apendicele vermicular;
valva ileocecală;
colonul ascendent;
colonul transvers;
colonul descendent;
rectul;
anusul.
3.2. TRATAMENTUL REFLEXOTERAPEUTIC AL PACIENTULUI I.M
După ce pacientul și-a igienizat picioarele, l-am invitat să se așeze pe scaunul pliant, iar după ce
am înfășurat piciorul stâng, pentru un comfort cât mai sporit, am început cu tehnici de flexie și
extensie, de rotație, continuând cu manevre de netezire a labei piciorului. După ce i-am indus
pacientului o stare de relaxare, efectuez flexia boltei plantare pentru a localiza plexul solar care se află
sub pingea, între degetul 2 și degetul 3 după timus și masez prin apăsare și retragere timp de 3 minute.
Apoi, obligatoriu, pentru facilitarea eliminării toxinelor, masez zonele reflexogene ale aparatului
urinar. Masez glanda suprarenală circular care este poziționată sub plexul solar pe linia interdigitală 1-2
și rinichiul timp de 3 minute în același mod care se află între degetele 2 și 3, continuând cu uretra prin
masaj liniar cu presiune spre vezica timp de 2 minute, care este localizată oblic între punctul reflexogen
al rinichiului și vezicii urinare, terminând cu vezica urinară prin masaj circular și punctat cu durata a 3
minute, ce se află pe bordul interior la intersecția cu linia pelvină.
După masarea aparatului urinar, trec la sistemul digestiv și mă axez pe stimularea punctului
reflexogen al ficatului pentru decongestionarea hepatică. Maxilarul superior și inferior sunt localizate
pe suprafața anterioară a falangei distale a degetului mare, între baza unghiei și articulația falangiană și
le masez prin mișcări laterale de dute-vino timp de 1 minut, iar punctele reflexogene ale dinților se
regăsesc sub articulația interfalangiană și la baza unghiei degetelor 2,3,4 și 5 și efectuez aceeași tehnică
de masaj ca la maxilar și mandibulă. Faringele se află pe partea superioară a falangelor proximale a
degetelor mari și îl masez prin tehnica index-medius prin mișcări circulare timp de 1 minut.. Esofagul
se regăsește pe suprafața plantară, pe linia interdigitală 1-2, între baza degetelor și linia diafragmei și îl
masez cu policele prin mișcări de dute-vino cu presiune spre degete timp de 2 minute. Stomacul este
localizat pe talpă în jurul pancreasului între linia interdigitală 1-2 și îl masez cu policele prin presiune
constantă timp de 2 minute. Intestinul subțire se află pe suprafața plantară între linia taliei și linia

31
pelvină, de la linia interdigitală 4-5 până la bordul interior și îl masez cu policele în plan vertical cu
presiunea spre degete timp de 3 minute. Pancreasul se localizează pe suprafața plantară a ambelor
picioare, pe linia taliei, între linia interdigitală 1-2 și bordul interior și îl masez cu policele prin mișcări
circulare timp de 3 minute.Ficatul și vezica biliară se localizează pe talpa piciorului drept în spațiul
delimitat de linia diafragmei și linia taliei în dreptul degetelor 3-4-5 și le masez pe amândouă circular.
Vezica biliară se află în același punct, în colțul din dreapta jos. Masez ficatul timp de 5 minute iar
vezica biliară timp de 2 minute. Apendicele se află pe piciorul drept, pe linia interdigitală 4-5, imediat
sub linia pelvină și îl masez cu policele circular timp de 2 minute.În cele din urmă, ajung la colon și îl
localizez:
colonul ascendent- se află pe talpa piciorului drept, linia interdigitală 4-5, de la apendice la linia taliei și
îl masez cu policele prin mișcări ascendente spre linia taliei. Colonul transvers- se află între linia
interdigitală 4-5 de pe piciorul drept și linia interdigitală 4-5 de pe piciorul stâng. Îl masez cu policele
exercitând presiune dinspre piciorul drept spre piciorul stâng,
Continui masajul, cu punctele reflexogene ale sistemului limfatic. Încep cu vasele limfatice masând în
clește între police și index, apoi trec la ganglionii axilari localizați sub zona umărului, atât pe suprafața
anterioară, cât și pe cea plantară și masez folosind aceeași tehnică ca mai devreme. Localizez și masez
marea limfă prin mișcări de dute-vino cu presiune spre gambă, care se află pe suprafața anterioară a
piciorului, pe linia interdigitală 1-2. După, direcționez masajul către ductul limfatic tren superior și
inferior, ce sunt localizate în adâncitura formată de maleolele externă și internă, ambele masându-se
prin mișcări de dute-vino. Apoi, trec la piciorul stâng, unde masez continuarea intestinului gros.
Colonul descendent- se localizează pe talpă,de la linia taliei la linia pelvină și îl masez cu presiune spre
linia pelvină timp de 2 minute. Urmează colonul sigmoid-rect care se localizează pe talpa piciorului
stâng între linia interdigitală 4-5 și bordul interior, imediat pe sub linia pelvină, pe care îl masez cu
policele cu presiune spre bordul interior, timp de 2 minute și anusul, poziționat sub zona reflexă a
vezicii urinare pe care îl masez circular. După, localizez și masez splina prin mișcări laterale de dute-
vino timp de 3 minute, urmând să masez și zonele limfatice în același mod cum am procedat la piciorul
drept și în final, termin ședința de masaj la fel cum am început-o, adică prin stimularea aparatului
urinar. După terminarea ședinței, las pacientul să se relaxeze timp de 10 minute așezat în decubit
dorsal, iar la final, îi recomand să se hidrateze, consumând minim 500 ml de apă, pentru un efect cât
mai sporit al masajului.

32
 CONCLUZII

Hepatita este una din cele mai frecvente boli de ficat care afectează atât populația vârstnică, cât și cea
tânără, majoritatea virusurilor fiind extrem de contagioase.
În cele din urmă, pot spune că scopul tuturor formelor de tratament este încetinirea lanțului evolutiv
patogenic al hepatitei pentru ameliorarea simptomatologiei. Acțiunile masajului reflexogen vizează
decongestionarea hepatică și biliară,
Menționez de la început, că până în momentul actual, niciun tratament conservator sau medicamentos,
nu are pretenția de a vindeca hepatita, care inevitabil va merge spre o agravare progresivă.
Recomandările igienico-dietetice, sunt indispensabile pentru toate formele etiologice de hepatită,
tuturor stadiilor evolutive ale afectiunii, valabile atât pentru pacienții cu hepatită cronică activă, cât și
pentru cei cu hepatită cronică inactivă. Acestea constau în:
-eliminarea consumului excesiv de proteine
- scoterea alimentelor hipercalorice din alimentație
- evitarea totală a alcoolului
- o hidratare corespunzătoare prin consumarea a cât mai multor lichide
Utilizând tehnicile de masaj reflexogen expuse în prezenta lucrare, bolnavii afectați de această
afecțiune, au șansa ameliorării considerabile a bolii și a reintegrării în viața socială, dar și profesională.

33
 BIBLIOGRAFIE
O CĂLĂTORIE PRIN CORPUL UMAN, Editura Didactica Publishing House, Silvia Olteanu,Camelia
Voicu, Iuliana Tanur, Adriana Neagu
ANATOMIE, Editura CERMAPRINT, Dr. Alexandru-Croitoru, Dr, Dan Piperea-Șianu
https://www.romedic.ro/hepatita-a
https://www.romedic.ro/hepatita-b
https://www.romedic.ro/hepatita-c
https://www.romedic.ro/hepatita-d
https://www.romedic.ro/hepatita-e

34