FIZIOLOGIA NUTRITIEI DE-A

LUNGUL CICLULUI DE VIATA

 TEMATICA
 CURS 1 – Digestia. Absorbtia. Metabolismul intermediar

 CURS 2 – Metabolismul energetic. Termoreglarea.

Necesarul energetic al organismului.

 CURS 3 – Macronutrientii

 CURS 4 – Micronutrientii

 CURS 5 – Ratia alimentara. Recomandari nutritionale

 CURS 6 – Alimentatia fiziologica in diferite etape ale vietii

 CURS 7 – Comportamentul alimentar

CUPRINS

1. Digestia si absorbtia alimentelor

2. Metabolismul intermediar
DIGESTIA SI ABSORBTIA
ALIMENTELOR
 “Suntem ceea ce mancam”
Dupa ce alimentele ajung in
gura, parcurg traseul tubului
digestiv, unde sunt descompuse in
parti din ce in ce mai mici, pana
devin lichide, putand fi absorbite in
fluxul sangvin.

Fiecare organ al sistemului

digestiv actioneaza pentru a separa
partile utile ale alimentelor, numite
nutrienti, de partile pe care
organismul nu le poate folosi.
Deseurile sunt apoi eliminate sub
forma de urina sau fecale.
 Saliva, care este produsa la
nivelul cavitatii bucale, inmoaie hrana
si incepe procesul de digestie.
Bolul alimentar este impins mai
departe prin esofag pana in stomac.
Aici hrana este amestecata cu
sucurile gastrice pana devine destul
de fluida pentru a putea trece in
intestinul subtire unde, sub actiunea
sucurilor intestinale, pancreatice si
a sarurilor biliare, digestia continua si
de unde nutrimentele sunt absorbite in
fluxul sangvin, iar produsii de
descompunere ajung in intestinul
gros pt a fi eliminati prin fecale.
 Ficatul are rolul de a prelua
nutrimentele sosite din intestinul
subtire, de a depozita anumite
parti din ele si de a trimite restul
inapoi in fluxul sangvin pentru a
produce energia necesara
organismului.

Ficatul excreta bila care

trece in intestinul subtire pentru a
ajuta la digestia hranei.

Rol in detoxifiere.
 I. DIGESTIA ALIMENTELOR
 prin digestie se intelege totalitatea fenomenelor mecanice, chimice si fizico-

chimice care realizeaza ingerarea, prelucrarea si dezintegrarea alimentelor

complexe in principii alimentare simple care pot fi utilizate la nivelul tesuturilor
si organelor in scop plastic, energetic si functional.

 digestia substantelor nutritive alimentare (proteine, lipide, glucide) se

realizeaza in cadrul proceselor biochimice hidrolitice, prin participarea

enzimelor digestive.

 unele enzime se gasesc in secretii (salivara, gastrica, pancreatica), in timp ce

altele se gasesc in interiorul celulelor intestinale (enterocite).

 prin actiunea enzimelor digestive se obtin produsii simpli, absorbabili:

aminoacizii, acizii grasi si glucoza.

Gura si esofagul 1. digestia incepe in cavitatea
bucala unde alimentele
sufera primele modificari
mecanice si chimice (gust,
masticatie, formarea
►bolusului alimentar)

2. alimentele faramitate sunt

amestecate cu saliva care
are rol de : lubrifiere,
spalare, digestie

3. urmeaza pasajul prin faringe

si esofag
Stomacul
4. substantele alimentare
sunt retinute apoi in
stomac in vederea
- amestecarii cu sucul
gastric
- cat si pentru procesare,
- digerare si
- descompunere in
prezenta enzimelor din
mediul gastric acid
►Chimul gastric.
In stomac,
alimentele nu sunt
indeajuns digerate
pentru a fi absorbite.
Intestinul subtire 5. digestia in intestinul subtire are
loc mai ales in prima portiune a
acestuia, prin bogatia enzimatica
oferita de sucul pancreatic si de
bila, care in prezenta sucului
intestinal asigura completa
descompunere a alimentelor si
crearea posibilitatii de strabatere
de catre acestea a mucoasei
intestinale spre mediul intern al
organismului.

Digestia in intestinul subtire

este esentiala si indispensabila
proceselor de nutritie.
 6. Digestia in intestinul gros se realizeaza prin
Intestinul gros flora microbiana:
 de fermentatie (colonul proximal) care
actioneaza asupra glucidelor nedigerate pe
care le transforma in acizi: lactic, butiric si acetic
si
 de putrefactie (colonul distal) care degradeaza
proteinele nedigerate si aminoacizii nedigerati,
 prin dezaminare, rezultand NH3, substanta toxica,
ce ajunge la ficat si este neutralizata sub forma de
uree si
 prin decarboxilare, rezultand CO2 si alte substante
gazoase, cu potential toxic, urat mirositoare care
confera materiilor fecale mirosul caracteristic.

Prin descompunerea unor aminoacizi sulfurati

se degaja H2S.
Produsii toxici sunt in parte absorbiti in sange si
transportati la ficat , unde sunt neutralizati.
 II. ABSORBTIA ALIMENTELOR

Trecerea nutrientilor din tubul digestiv in sange pentru

ca mai apoi sa fie utilizati de catre celule se realizeaza prin
procesul de absorbtie.

Absorbtia substantelor prin peretele digestiv are loc la

diferite niveluri ale tubului digestiv, cu preponderenta in
intestinul subtire, care asigura prin structura sa
specializata 90 - 95% din acest proces.
 Mucoasa intestinului subtire prezinta falduri,

structuri adaptative, numite valvule conivente

care cresc de 3 ori suprafata de absorbtie.

 Vilozitatile intestinale (vilii) sunt localizate pe

intreaga suprafata a intestinului subtire de la

locul de varsare a canalului biliar in duoden
pana la valvula ileo-cecala, in special in
portiunea superioara a intestinului si maresc de
10 ori suprafata de absorbtie.

 Fiecare vilozitate prezinta o “margine in perie”

constituita din microvili care vor creste suprafata

de absorbtie inca de 20 de ori.
 La nivelul colonului se
absoarbe in principal
apa, dar si
Na+ si
vitaminele hidrosolubile
(B1, B2, B12, ac. folic, ac.
pantotenic) si liposolubile
(vit. K).
Se secreta K + si
HCO3-. Acesta din urma
determina pH-ul alcalin al
lichidului din intestinul gros.
 1. DIGESTIA SI ABSORBTIA PROTEINELOR
1. Digestia proteinelor incepe in stomac sub
actiunea pepsinei, enzima cu actiune optima la un pH =
1,8 - 3,5
Proteinele
↓
polipeptide
Actiunea pepsinei este stopata in duoden si jejun
datorita alcalinitatii sucurilor pancreatic si duodenal
Pepsina este deosebit de importanta pentru
capacitatea ei de a digera colagenul, putin afectat de
celelalte proteinaze digestive.
2. Digestia proteinelor continua in intestinul
subtire, sub actiunea enzimelor proteolitice pancreatice
Polipeptidele
↓
tri- , dipeptide, aminoacizi
 3. Digestia proteinelor este
finalizata de peptidazele sucului
intestinal prezente la nivelul “marginii
in perie” a enterocitelor
Dipeptidele
↓
aminoacizi
Aminoacizii reprezinta forma
finala si absorbabila in enterocite a
digestiei proteinelor

4. O parte dintre polipeptide ajung in

enterocite unde sunt supuse actiunii
hidrolitice a peptidazelor intracelulare.

5. O cantitate mica de proteine nedigerate ajung in colon unde sunt supuse

digestiei enzimatice a florei microbiene.
 Exista deci doua modalitati de absorbtie intestinala a
peptidelor :

1.Peptidele sunt initial hidrolizate de catre peptidazele de la

nivelul “marginii in perie” si apoi absorbite in enterocit sub forma de
aminoacizi.

SAU

2.Polipeptidele pot traversa “marginea in perie” a enterocitului

utilizand un sistem de transport propriu, transportorul PEPT, fiind
ulterior scindate in enterocit sub actiunea peptidazelor intracelulare,
pana la stadiul de AA.

AA acumulati la nivel enterocitar pot fi absorbiti in circulatia

portala sau pot fi utilizati pentru nevoile metabolice ale eritrocitelor.
 2. DIGESTIA SI ABSORBTIA LIPIDELOR

Digestia grasimilor se
desfasoara in patru etape:
1. Lipoliza gastrica si apoi
pancreatica;
2. Emulsionarea lipidelor de
catre sarurile biliare;
3. Formarea de micelii
4. Resinteza trigliceridelor in
enterocit si transferul lor in
circulatie sub forma de
chilomicroni.
Absorbtia lipidelor

lipaza pancreatica
Trigliceride ↓ SB
acizi grasi liberi si
monogliceride

produsi
Micele = digestie + saruri biliare
lipide

Micelele favorizeaza transportul

lipidelor in enterocite

trigliceride
Chilomicroni = colesterol +
fosfolipide +
vit. liposolubile
 Acizii grasi cu lant scurt (cum sunt cei din lipidele din unt) sunt absorbiti direct in
capilarele sangvine.

 Acizii grasi cu lant lung (carne grasa) sunt convertiti in AG, recompun TGL in enterocit
→ chilomicroni → limfa (chil) →sange.
 Chilomicronii sunt prea mari pentru a fi preluati in capilarele intestinale. Ei ajung in sange ocolind
ficatul, prin canalele limfatice (canalul toracic – limfatic se varsa in vena subclavie stg)

 In lipsa enzimelor pancreatice precum si

in cazul lipsei sarurilor biliare, digestia si

absorbtia lipidelor este alterata

si deficitara, lipidele se elimina

nedigerate in scaun,

determinand steatoreea.

(sindroamele de malabsorbtie)
 3. DIGESTIA SI ABSORBTIA GLUCIDELOR
 Glucidele reprezinta principala sursa de calorii. Cele trei glucide majore ale

dietei sunt dizaharidele - zaharoza si lactoza si polizaharidul amidon – sub

forma de amilopectina sau de amiloza.

 Sursa majora de glucide este amidonul vegetal, amilopectina.

 Celuloza, alt polizaharid prezent in cantitati mari in dieta, nu poate fi

descompusa in tractul digestiv al omului, dar prezenta ei este necesara pentru

peristaltism.

 Glucoza, fructoza si galactozasunt monozaharide, singurele forme absorbabile

1. Digestia amidonului incepe in
gura sub actiunea amilazei
salivare (ptialinei)
2. Continua in duoden sub actiunea
amilazei pancreatice. Produsii
de digestie rezultati sunt maltoza
si dextrinele (contin intre 5 si 9
monomeri de glucoza)
3. La nivelul microvililor
enterocitelor din jejun actioneaza
oligozaharidazele:
4. - Maltaza scindeaza maltoza in 2
monomeri de glucoza.
- Lactaza transforma lactoza in
glucoza si galactoza
- Zaharaza scindeaza zaharoza
in glucoza si fructoza
Dupa traversarea barierei intestinale, monozaharidele sunt preluate
de sange si transportate la ficat unde sunt depozitate sub forma de
glicogen

Depozitarea si eliberarea glucozei in/din ficat depinde de actiunea

hormonilor insulina si glucagon

Monozaharidele din alimente sunt complet absorbite din intestin in

circulatia portala.

G. sunt hidrosolubile, sunt in elementul lor in mediul intestinal apos

G. nu sunt liposolubile, nu pot traversa liber membrana enterocitului,

utilizeaza transportorul GLUT.

Sindromul de malabsorbtie a lactozei este cea mai cunoscuta

tulburare si se datoreaza absentei lactazei la nivelul jejunului.
De retinut !!!

Proteine Lipide Glucide

↓ ↓ ↓

Peptide Micele Dextrine

Maltoza
↓ ↓ ↓

A minoacizi Acizi grasi Glucoza

Monogliceride Fructoza
METABOLISMUL INTERMEDIAR
 Metabolismul
Metabolismul reprezinta schimbul permanent de
substanta si energie dintre organism si mediul extern.
Metabolismul incepe cu ingestia alimentelor si
sfarseste cu excretia produsilor neutilizabili.
Metabolismul intermediar reprezinta schimburile
de substanta si energie dintre celule si mediul intern.
Dupa ce principiile alimentare au fost absorbite in
sange, acestea sufera numeroase transformari
biochimice.
 Reactiile metabolice din celule sunt de doua feluri:

 Anabolice – de sinteza a unor constituienti celulari sau de

rezerva

Prin reactiile anabolice are loc reinnoirea permanenta a

structurilor celulare uzate, sunt sintetizate o serie de
substante active (enzime) este asigurata cresterea si
inmultirea celulelor.

 Catabolice – de scindare a substantelor pana la produsi

finali neutilizabili (H2O, CO2, substante azotate simple)

Prin reactiile catabolice se genereaza energie. In

organism, energia se elibereaza treptat si nu se transforma
toata in caldura, o parte se si depoziteaza.
Metabolismul glucidic
 Principalul produs al digestiei glucidelor si principalul carbohidrat
circulant este glucoza.

Glicemia = 70 – 110 mg/dl

( 3,9 – 6,1 mmol/l)

Glucoza nu poate traversa membrana celulara.

Transportul sau in interiorul celulelor se face cu ajutorul unor proteine

membranare carrier GLUT.

Rata transportului de glucoza prin membrana celulara este crescuta

de catre Insulina.

Metabolismul glucidic este reglat in principal de relatia dintre

hormonul anabolic (insulina) si hormonii catabolici (A; NA; glucagon;
cortizol, hormon de crestere)
 Dupa intrarea in celula:

a) glucoza poate fi utilizata imediat pentru eliberarea

de energie necesara celulei sau

b) glucoza este stocata sub forma de glicogen

Glicogenul se gaseste in majoritatea tesuturilor din
organism, dar in special in ficat si in muschiul scheletic.
 Lipogeneza

Glucidele pot fi convertite si in grasimi

si depuse astfel sub forma de depozite lipidice in

tesuturi!!!

Cand aportul de glucide este excesiv, capacitatea

celulelor de a se incarca cu glicogen este depasita, iar
surplusul de glucoza este transformat in lipide, ducand
la aparitia obezitatii (grasime in tesutul adipos).
Excesul de glucide determina si sinteza hepatica
de colesterol si TGL (lipogeneza hepatica, ficat gras)
 Glicogenogeneza = glucoza este fosforilata si rezulta glucoza-6-fosfat
G6P iar acesta este polimerizata in glicogen.

Glicogenoliza = descompunerea glicogenului pentru a recupera glucoza in

celule.

Cand glicemia creste, procesul de glicogenogeneza se intensifica, excesul

de glucoza se depoziteaza s.f. de glicogen,

iar cand glicemia scade, se produce glicogenoliza, depolimerizarea

glicogenului, astfel incat fiecare celula poate folosi propriile rezerve glucidice.

Ficatul, prin glicogenoliza, asigura atat necesarul de glucoza pentru

propriile celule, cat si pentru restul corpului.

Ficatul produce glucoza atat prin glicogenoliza

cat si prin gluconeogeneza (din alanina, lactat, glicerol).

 Gluconeogeneza hepatica este de asemenea
importanta pentru mentinerea concentratiei sangvine
normale de glucoza.

Cand concentratia glucozei scade sub valorile

normale, se poate face conversia galactozei si fructozei
in glucoza (glucogeneza) sau cantitati mari de aminoacizi
si acizi grasi liberi proveniti din trigliceride sunt convertite
in glucoza (gluconeogeneza).

Gluconeogeneza prezinta o mare importanta in

special pentru tesutul nervos, care este un mare
consumator de glucoza.
 In cazul unui bolnav care prezinta alterarea functiei hepatice,
dupa un pranz bogat in glucide, concentratia de glucoza din
sange creste de 3 ori mai mult fata de o persoana sanatoasa.
 In perioada postprandiala, ficatul metabolizeaza glucoza
absorbita din intestin sau sintetizata din cele doua hexoze
alimentare fructoza si galactoza.
 Interprandial, glucoza rezulta in urma proceselor de
neoglucogeneza.
 Metabolizarea oxidativa a glucozei se realizeaza pe mai multe
cai avand drept scop eliberarea energiei necesare proceselor
hepatice si sintezei unor compusi importanti pentru
metabolismul intermediar.
 Ciclul acidului citric

Glicoliza aeroba reprezinta

scindarea lent progresiva a
glucozei, in mai multe etape
succesive, in cadrul ciclului Krebs,
astfel incat energia sa fie eliberata
in cantitati mici necesare formarii
pe rand a cate unei molecule de
ATP, rezultand in final 38 molecule
de ATP pentru fiecare molecula de
glucoza metabolizata in celule.

Sursa majora de energie de la nivel hepatocitar este reprezentata de

ciclul acizilor tricarbixilici – ciclul Krebs – care este calea comuna
pentru metabolizarea oxidativa a glucidelor, acizilor grasi si a
aminoacizilor.
Glicoliza reprezinta cea mai importanta cale de catabolizare a glucozei in
ficat.

Glicoliza anaeroba consta in transformarea glucozei in acid lactic. Aceasta

reactie are loc in lipsa oxigenului si reprezinta o slaba sursa de energie. Prin
acest proces se elibereaza dintr-o molecula de glucoza degradata anaerob,
4 molecule de ATP. Din acestea, 2 molecule se consuma in reactiile de
fosforilare a hexozei, beneficiul net fiind de 2 molecule de ATP.

Glicoliza anaeroba este o cale de producere a ATP in conditii de

hipoxie sau anoxie si este importanta clinic in special in stopul
cardiorespirator, cand mai exista o cantitate mica de O2 in Hb ce sustine
metabolismul 2-3 min, iar glicoliza anaeroba ofera ATP inca 2-3 min, astfel
incat sa permita supravietuirea creierului.
 Ficatul – rol in metabolismul glucidic

In metabolismul
carbohidratilor ficatul
indeplineste urmatoarele functii:

1. Depozit de glicogen
(glicogenogeneza)

2. Depozit de lipide

(lipogeneza)

3. Conversia galactozei si
fructozei in glucoza
(glucogeneza)

4. Conversia AA si AGL in G
(Gluconeogeneza)
 Rolul ficatului in metabolismul glucidic este determinat

de faptul ca ficatul reprezinta sursa directa sau indirecta a

glucozei plasmatice, una dintre cele mai importante verigi
ale homeostaziei organismului.

 Ficatul detine un rol important de mentinere a glicemiei.

Stocarea glicogenului permite ficatului sa indeparteze

excesul sangvin de glucoza, sa il stocheze si sa il redea
organismului in conditiile scaderii concentratiei de glucoza.

 Acest mecanism reprezinta functia ficatului de tampon

al glucozei.
Metabolismul protidic
 Ficatul – rol in metabolismul protidic
Cele mai importante roluri ale
ficatului in cadrul metabolismulului
proteic sunt urmatoarele:

1. dezaminarea aminoacizilor

2. producerea ureei

3. sinteza proteinelor plasmatice

4. sinteza altor AA si a altor

compusi din aminoacizi
 1. Dezaminarea aminoacizilor→NH3

Dezaminarea AA asigura - utilizarea AA in scop energetic

- sau conversia lor in glucide sau grasimi.

Dezaminarea oxidativa a aminoacizilor reprezinta descompunerea lor in

amoniac si un α-cetoacid.

NH3-ul este un produs toxic pentru organism (in special pentru SNC) si
trebuie indepartat.

Cresterea concentratiei de NH3 in afectiuni hepatice severe se manifesta prin

vorbire neclara, vedere difuza, tremuraturi, pierderea cunostintei pana la coma.

NH3 nu este transportat prin sange sub forma libera, ci sub forma de
glutamina (NH3 + acid glutamic), transportul amoniacului sub aceasta forma
explicand concentratia plasmatica crescuta a glutaminei ( de 3-5 x > ceilalti).
 2. Producerea de uree
Ficatul (dar si rinichiul) capteaza glutamina sangvina pe care o
hidrolizeaza la acid glutamic si amoniac.
NH3 din glutamina si NH3 adus de sange de la intestin (produs
permanent de catre actiunea florei din colon asupra proteinelor alimentare)
este transformat la nivelul ficatului in uree – ciclul ureogenetic.
Ureea este principala forma de eliminare a amoniacului din organism.
Ureea este sintetizata exclusiv la nivel hepatic si este eliminata prin urina.
Ureea = 0,15 – 0,6 g/l
↓ - Concentratia sangvina de uree scade in cursul afectiunilor hepatice
severe (cand scade capacitatea ureogenetica a ficatului ) fiind acompaniata
de cresterea concentratiei de amoniac – coma hepatica.
↑ - Cresterea ureei sangvine (uremie) este un indicator al starii de
autointoxicare a organismului din insuficienta renala.
 3. Sinteza proteinelor plasmatice
 Ficatul este organul la nivelul caruia se realizeaza fondul comun al AA care
sunt de origine alimentara sau care provin din catabolizarea proteinelor
endogene.
 Ficatul poate sintetiza 80 g proteine zilnic.

 Practic aproape toate proteinele plasmei (90%), inclusiv o parte a

gamaglobulinelor sunt sintetizate de celulele hepatice. Restul de
gamaglobuline sunt anticorpi produsi de tesutul limfoid.
 Dintre fractiunile proteice plasmatice, ficatul sintetizeaza in totalitate
albumina (in cantitate de 18 g/zi) , 75 – 90% alfa-globuline si 50 % beta-
globuline.
 Ficatul are rol si in sinteza factorilor plasmatici ai coagularii.

 Hepatocitele pot sintetiza jumatate din proteinele plasmatice (albumine,

globuline, fibrinogen) in 1 – 2 saptamani.
 4. Sinteza altor AA si sinteza altor compusi
chimici din aminoacizi
Toti asa zisii AA neesentiali pot fi sintetizati in ficat. In acest
scop este sintetizat un cetoacid avand aproape aceeasi compozitie
chimica (cu exceptia O2 –ului gruparii ceto) cu AA-ul care va fi
produs.

Transaminarea – un radical amino este transferat de pe un

aminoacid pe cetoacid substituind O2-ul gruparii ceto. Reactie
intramitocondriala catalizata de transaminazele : ALAT si ASAT.

Decarboxilarea – pierderea gruparii carboxil, cu formare de

amine. Aceasta reactie este importanta deoarece genereaza
numeroase substante cu functii specifice: histamina, serotonina,
adrenalina si noradrenalina.
Metabolismul lipidic
 Ficatul – rol in metabolismul lipidic

Principalele functii ale ficatului in metabolismul lipidic

sunt:
1. Degradarea acizilor grasi in componente mai mici care
pot fi utilizate pentru obtinerea de energie

2. Sinteza trigliceridelor, mai ales din carbohidrati si intr-o

mica masura din proteine

3. Sinteza altor lipide din acizi grasi, cum ar fi colesterolul

si fosfolipidele
 1. Producerea de energie

TGL, in conditii normale, acopera 40 % din necesarul energetic al

organismului. Acizii grasi (care reprezinta 90% din greutatea TGL) au
capacitatea de a inmagazina energie si de a o elibera prin ardere.
Dupa hidroliza TGL in AG si glicerol, acizii grasi sunt transportati
spre toate tesuturile active unde vor fi oxidati in componente mai mici
pentru obtinerea de energie.
Aproape toate celulele, cu exceptia celulelor SNC, pot utiliza
acizi grasi in locul glucozei pentru obtinerea energiei.
Acizii grasi, pentru a putea fi utilizati in scopul producerii de
energie, trebuie sa patrunda in mitocondrii, proces care se realizeaza
folosind carnitina drept caraus.
Cetogeneza
Pentru a produce energie din lipide (TGL) acestea trebuie
scindate la glicerol si acizi grasi, apoi AG sunt transformati in
radicali acetil cu doi atomi de C care formeaza acetil-Co-A.
Aceasta patrunde in ciclul acidului citric si este oxidata eliberand
cantitati foarte mari de energie.

O mare parte a degradarii initiale a acizilor grasi se produce

in ficat mai ales cand sunt mobilizate cantitati mari de lipide pentru
producerea de energie.

Ficatul foloseste cantitati foarte mici de acizi grasi pentru

procesele sale metabolice. Ficatul nu poate utiliza intreaga cantitate
de acetil-Co-A rezultata, in schimb, prin condensarea a doua
molecule de acetil-Co-A, formeaza acidul acetoacetic ce trece de
la ficat in sange si este apoi absorbit de catre tesuturi.
 Acidul acetoacetic este un ceto-acid iar cresterea
concentratiei acidului acetoacetic in sange se numeste
cetoacidoza.
Cetoacidoza se intalneste in:
- inanitie
- dieta excesiva in grasimi
- diabetul zaharat decompensat
Cand glucidele nu pot fi utilizate pentru producerea de
energie, se produce mobilizarea masiva a AG din tesutul adipos,
mari cantitati de AG sunt oferite tesuturilor pentru a produce
energie. Cetoacizii ies in cantitati mari din ficat si sunt transportati
spre celule, dar posibilitatea acestora de a ii oxida este limitata,
astfel incat se produce cetoacidoza.
 Acetona formata in cantitati mari, fiind un compus volatil, se
elimina la nivelul plamanilor impreuna cu aerul expirat, dand un
miros caracteristic respiratiei.

Daca dieta unui individ se modifica treptat, dintr-una

predominant glucidica in alta predominant lipidica, metabolismul se
adapteaza si el si utilizeaza cantitati mai mari de corpi cetonici,
astfel ca cetoza nu mai apare. Eschimosii care au o dieta aproape
exclusiv lipidica nu fac cetoacidoza. Chiar si celulele nervoase,
care isi produc aproape intreaga cantitate de energie din glucoza,
dupa cateva saptamani isi obtin 50 -75 % din energie din lipide.
2. Sinteza TGL din carbohidrati si proteine se desfasoara aproape in
intregime la nivel hepatic.

Dupa ce sunt sintetizate la nivel hepatic, lipidele vor fi transportate

sub forma de lipoproteine pentru a fi depozitate in tesutul adipos.

3. Sinteza altor lipide din AG, cum ar fi colesterolul si fosfolipidele

Un procent de 80% din colesterolul sintetizat in ficat este convertit in

saruri biliare, care sunt secretate prin bila.

Restul colesterolului 20%, va fi transportat sub forma de lipoproteine

prin sange catre celulele tuturor tesuturilor din organism pentru a forma
membrane celulare si alte structuri intracelulare.

Fosfolipidele sunt de asemenea sintetizate in ficat si intra in

constitutia membranelor celulare.
 Fiziologia colesterolului
Ficatul sintetizeaza 900 mg colesterol zilnic, din care se formeaza acizii biliari
care se elimina prin bila, iar la ficat ajunge colesterolul cu origine alimentara si
enterocitara (din chilomicroni).

- dieta bogata in colesterol scade sinteza hepatica de colesterol, pt a mentine

concentratia plasmatica.

- dieta bogata in acizi grasi saturati creste concentratia plasmatica a

colesterolului LDL

- dieta bogata in acizi grasi nesaturati scade concentratia plasmatica a

colesterolului HDL
 AG saturaţi: ↑ LDLc = efect aterogen

 surse: grăsimi animale, unt, caşcaval, gălbenuş, smântână, carne grasă

 AG nesaturaţi: ↑ HDLc = efect antiaterogen

 mononesaturaţi: ulei măsline, alune, nuci, avocado

 polinesaturaţi: floarea soarelui, porumb, soia, peşte

 Metabolismul lipidic
 TGL
metabolizate de
ficat sunt atat de
origine exogena
cat si endogena.

 Din aceste TGL

vor rezulta in
intestin
chilomicronii =
forma de
transport a
lipidelor
absorbite in
intestin
 Ficatul are rol important

in sinteza LP implicate in
diverse etape ale
metabolismului lipidic.

 LP cu densitate foarte

joasa (VLDL) sunt

sintetizate in ficat si au
rol in transportul TGL
endogene formate la
acest nivel.

 VLDL se transforma in

IDL (LP cu densitate

intermediara) din care, o
parte vor fi preluate de
ficat
 LP cu densitate joasa

(LDL) sintetizate in
ficat transporta
colesterolul la diferite
tesuturi extrahepatice

 LP cu densitate

crescuta (HDL) au
rolul de a transporta la
ficat colesterolul din
tesuturile
extrahepatice (efect
antiaterogen).
 Excesul de grasimi, in contextul unui regim

hipoglucidic, determina aparitia corpilor cetonici, cu

acidoza consecutiva

 In cazul unui decalaj intre aportul hepatic de grasimi si

capacitatea ficatului de a le metaboliza se produce

steatoza hepatica (consta in acumularea de TGL in
citoplasma hepatocitelor), Acest proces este inhibat de
actiunea factorilor lipotropi – colina, metionina – care
fac posibila sinteza de lipoproteine prin generarea de
compusi fosfolipidici.
De retinut!
1. Aparatul digestiv asigura aportul continuu de apa si
substante nutritive necesare organismului pentru buna functionare
prin:

- deplasarea alimentelor prin tubul digestiv

- secretia sucurilor digestive si digestia principiilor alimentare

- absorbtia produsilor de digestie si a apei

- transportul substantelor absorbite prin sange

- preluarea si prelucrarea principiilor nutritive la nivelul

ficatului in vederea producerii de energie
 2. Prin digestie, alimentele sufera modificari
mecanice, fizice si chimice si sunt descompuse in
molecule simple care pot fi absorbite la nivelul
mucoasei intestinale:
proteaze
- proteinele → AA

enzime amilolitice
- glucidele → glucoza

lipaze
- lipidele → acizi grasi
3. Digestia alimentelor incepe in gura, cu digestia glucidelor, dupa ce
alimentele sunt impregnate cu saliva si amilaza salivara hidrolizeaza
amidonul pana la stadiul de maltoza. Digestia glucidelor are loc in cea mai mare parte in
intestinul subtire sub actiunea amilazei pancreatice , care degradeaza glucidele pana la stadiul de oligozaharide si sub
actiunea dizaharidazelor de la nivelul marginii in perie a enterocitelor (maltaza, zaharaza si lactaza). Produsii finali de
digestie sunt glucoza, fructoza si galactoza.

4. Digestia continua in stomac, unde sub actiunea pepsinei, activata de

HCl, incepe procesul de digestie al proteinelor pana la stadiul de
polipeptide. Digestia proteinelor continua in intestinul subtire, sub actiunea enzimelor proteolitice pancreatice si
este finalizata de peptidazele sucului intestinal sau de peptidazele intracelulare.

5. Sarurile biliare care se varsa in intestin au dublu rol in digestia

lipidelor: de detergent si in formarea miceliilor. Pentru a putea fi absorbite lipidele
trebuie sa devina solubile in apa. In mod normal, toate lipidele ingerate sunt absorbite.

6. Digestia se termina in intestinul gros unde produsii nedigerabili sunt

supusi actiunii florei intestinale
Metabolismul intermediar glucidic
Menţinerea glicemiei constante (tampon al glucozei)

Ficat = glucostat

- cand glucoza este in exces in sange

•Glicogenogeneza

•Lipogeneza

- cand glucoza este scazuta in sange

•Glicogenoliza

•Gluconeogeneza
•Glicoliza aeroba/Ciclul Krebs

•Glicoliza anaeroba
Metabolismul intermediar protidic
Caile metabolice ale AA:

 Dezaminarea oxidativa → NH3

 Transaminarea → AA

 Decarboxilarea → amine histamina, serotonina, adrenalina si noradrenalina .

Metabolismul intermediar lipidic

1. Oxidarea AG → energie
Cetogeneza → cetoacizi

2. Lipogeneza TGL ← carbohidrati si proteine

3. Sinteza colesterolului → acizii biliari ► bila

Sinteza fosfolipide (membrane celulare)