UNIVERSITATEA ,,TITU MAIORESCU”

Facultatea de Medicină Generală

Digestia şi absorbția la nivelul tubului digestiv

Student: Catindatu Valentina-Alexandra

Anul II, Grupa 205

 Sistemul digestiv este alcătuit din tub digestiv (o serie de viscere tubulare diferite ca
structura si funcție: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire: duoden, jejun, ileon
şi intestin gros: colonul ascendent, transvers şi descendent) şi glande anexe (glandele salivare,
ficat şi pancreas).

DIGESTIA

Sistemul digestiv reprezintă ansamblul morfologic şi funcțional de viscere ce realizează

transformările mecanice (masticația, triturarea, deglutiția), fizice (înmuierea alimentelor,
dizolvarea substanțelor hidrosolubile, emulsionarea grăsimilor) şi chimice ale alimentelor. Cele
mai importante transformări sunt cele chimice care desfac hrana în particule foarte mici cu
ajutorul enzimelor digestive din sucurile digestive (saliva, sucul gastric, sucul intestinal şi sucul
pancreatic).

In compoziția chimică a acestor sucuri se întâlnesc: substanțe cu acțiune catalitică

(biocatalizatori), enzime sau fermenți, care favorizează degradarea macromoleculelor în
substanțe cu molecule mai simple. Aceste transformări chimice se fac cu participarea apei
(hidroliza).

Hidroliza reprezintă procesul de desfacere al legăturilor chimice cu ajutorul enzimelor

specifice ce catalizează reacția de combinare a ionilor de hidrogen şi de hidroxil proveniți din
apă. Prin hidroliză zaharurile sunt digerate până la monozaharide, trigliceridele sunt scindate în
molecule de acizi grasi şi molecule de glicerol, proteinele sunt scindate în aminoacizi
constituenți.

DIGESTIA GLUCIDELOR

Într-o alimentaţie obişnuită, glucidele reprezintă principala sursă de calorii. Cele trei
surse majore de glucide sunt:
- zaharoza (sucroza) cunoscută popular sub denumirea de zahăr rafinat
- lactoza (dizaharid din lapte)
- amidonul (amilopectina) care se gaseste în aproape toate alimentele (în special în cereale) şi are
o moleculă ramificată de monomeri de glucoză şi o greutate moleculară mai mare de 106.
Zaharoza şi lactoza sunt principalele dizaharide alimentare şi sunt hidrolizate până la
glucoză, galactoză si fructoză, care sunt principalele monozaharide.
Celuloza nu poate fi hidrolizată în tractul digestiv al omului, dar este importanată
deoarece stimulează peristaltismul intestinal.
Amidonul este un polimer al glucozei şi este alcătuit din două componente amiloza si
amilopectina (conferă moleculei o structură ramificată datorită legăturilor realizate între resturile
de glicozil). Digestia amidonului începe la nivelul cavității bucale sub acțiunea amilazei salivare
(ptialina). Acţiunea amilazei salivare continuă în stomac până ce pH-ul scade la 4 prin amestecul
bolului alimentar cu sucul gastric acid. În intestinul subțire digestia glucidelor se efectuează sub
acţiunea amilazei pancreatice. Produşii de digestie ai amidonului vor fi maltoza şi fragmente
oligozaharidice de dimensiuni variabile (dextrine). Dextrinele sunt hidrolizate până la maltoză.
Digestia oligozaharidelor este realizată de oligozaharidaze (dizaharidaze: lactaza,
zaharaza/sucraza, maltaza si -dextrinaza) care se găsesc la nivelul microvililor enterocitelor.

DIGESTIA LIPIDELOR

Substanțele nutritive consumate se transformă în mare parte în lipide (trigliceride) ce

servesc ca substanțe energetice de rezervă. Digestia lipidelor este un proces complex ce se
realizează sub acțiunea combinată a sărurilor biliare şi a unor enzime (lipaza pancreatică, lipaza
gastrică, lipaza intestinală). În principal, digestia lipidelor se desfăşoară în intestinul subțire sub
influența lipazei pancreatice, dar se poate desfăşura şi în stomac, unde cantități mici de lipide
pot fi digerate sub influența lipazei gastrice.
Lipidele emulsionate în prealabil de către sărurile biliare sunt hidrolizate de către lipază
la acizi graşi liberi şi monogliceride. Activitatea lipazei pancreatice se desfăşoară la un pH
alcalin (asigurat de bicarbonat).
În dieta obişnuită există şi cantități de fosfolipide (digerate la acizi graşi şi lizo-
fosfolipide), colesterol (hidrolizat de sterol-ester hidrolaza pancreatică la colesterol liber) şi esteri
de colesterol.
 Produşii de digestie ai lipidelor formează, în lumenul intestinal, împreună cu sărurile
biliare micelii. Miceliile sunt globule sferice, mici, cu diametrul de 3-4 nanometrii, care au în
compozitie 20-40 molecule de săruri biliare în zona periferică şi acizi graşi, monogliceride şi
colesterol în zona centrală hidrofobă. Acestea au rolul de a solubiliza lipidele şi de a asigura
transportul lor în enterocite.

DIGESTIA PROTEINELOR

Proteinele sunt substanțe organice macromoleculare formate din lanțuri simple sau
complexe de aminoacizi. Acestea sunt folosite de organism pentru repararea și construirea
celulelor și pentru a crea enzime, neurotransmiţători, ADN și ARN.
Digestia proteinelor începe în stomac (deoarece saliva nu conține enzime proteolitice) și
este realizată de către enzimele proteolitice (proteinaze). În stomac sub acțiunea pepsinei, care
este secretată într-o formă inactivă, începe digestia proteinelor prin activarea enzimei de către
HCl. Proteinele sunt degradate de acidul clorhidric la acid –proteine și sunt supuse acţiunii
pepsinei, care duce la formarea de polipeptide de diverse mărimi. Datorită alcalinităţii sucului
pancreatic şi duodenal acţiunea enzimei este stopată în duoden şi jejun.
Pentru a îşi putea exercita acţiunea, enzimele pancreatice secretate (tripsina,
chimotripsina și carboxipolipeptidaze) sub formă inactivă trebuie activate în duoden. Activarea
se realizează de către enterokinaza intestinală (enteropeptidază). În plus, tripsina pancreatică
odată activată poate activa toate celelalte enzime proteolitice pancreatice, având o acţiune
autocatalitică de activare a tripsinogenului. Enzimele proteolitice pancreatice acţionează la un pH
alcalin şi determină hidroliza proteinelor la polipeptide şi aminoacizi(AA).
O cantitate mică de proteine nedigerate ajung în colon și sunt supuse digestiei enzimatice
a florei microbiene. Proteinele din materiile fecale nu sunt de origine alimentară, ci rezultă din
resturile bacteriene şi celulare.
ABSORBȚIA

La nivelul mucoasei intestinale se desfăşoară două procese insorbția (trecerea din lumen
către sânge) și exorbția (trecerea din sânge către lumen). Când nivelul exorbției creşte este
favorizată secreția, în caz contrar, când nivelul insorbției creşte este favorizată absorbția.
Absorbția reprezintă penetrarea în sistemul sangvin și limfatic a apei, ionilor și
principiilor alimentare.

Formaţiuni intestinale adaptate pentru absorbţie:

1) Valvulele conivente: - pliuri de formă semilunară

- ocupând 1/2 sau 2/3 din lumenul intestinal
- apar în duodenul descendent
- au densitate maximă în jejun
- se diminuează spre ileonul terminal
- se găsesc în număr de aproximativ 800
- prezența lor triplează suprafaţa mucoasei intestinale
2) Vilozităţile intestinale: - formaţiuni în deget de mănuşă
- lungimea de 0,5 - 1mm
- acoperite de un singur strat de epiteliu
- contine o reţea de capilare şi vase limfatice
- deţin funcţiile de bază ale intestinului: digestia şi absorbţia
- prezenţa lor măreşte suprafaţa intestinală de 10 de ori
3) Microvilozităţile enterocitare: - se găsesc în zona apicală a enterocitului
- au forma unor prelungiri ale citoplasmei şi membrane
- constituie marginea în "perie" (platoul striat)
- se găsesc în număr de 600 pe celulă
- lungimea de 1
- diametrul de 0,1 
- contribuie la mărirea suprafeţei intestinale de 20 de ori
 Toate aceste formațiuni măresc suprafața de absorbție a mucoasei intestinale de aproape
600 de ori și având o suprafață totală de aproximativ 250 m2.

Mecanisme de absorbție:
a) Difuziunea (transportul pasiv) reprezintă mişcarea haotică moleculară a substanțelor, fie prin
spațiile intermoleculare din membrană, fie în combinație cu o proteină transportoare, pe baza
gradienților de concentrație și de potențial, fără consum de energie.

b) Transportul activ reprezintă deplasarea prin membrană a ionilor sau a altor substanțe, în
combinație cu o proteină transportoare, împotriva unui gradient energetic, cu consum de energie.

ABSORBȚIA APEI ŞI ELECTROLIȚILOR

Absorbția apei se realizează pasiv, izoosmotic, ca urmare a gradientului osmotic creat

prin absorbția electroliților și a substanțelor nutritive. În intestin este prezentă zilnic o cantitate
de aproximativ 1500 ml de lichid provenit din ingestie, la care se adaugă aproximativ 7000 ml
reprezentați de secrețiile mucoasei tractului gastrointestinal și ale glandelor anexe. Cea mai mare
parte a acestei cantități este absorbită, cu excepția a 200 ml care sunt eliminați prin materii
fecale.
Absorbția sodiului (Na+) se realizează pasiv, pe baza gradientului de concentrație, dar și
activ, prin activitatea pompei ATP-azică (Na+ - K+) care necesită energie și o proteină carrier.
Această absorbție favorizează absorbția glucozei și a aminoacizilor.
Absorbția clorului (Cl-) se realizează pasiv, pe baza gradientului de concentrație, urmând
fluxul sodiului, dar și activ, la schimb cu ionii de bicarbonat.
Absorbția potasiului (K+) se realizează pasiv, pe baza gradientului de concentrație, dar și
activ, la schimb cu sodiul.
Absorbția ionilor de calciu (Ca2+) se realizează activ, în special în duoden și este
favorizată de prezența proteinelor și pH-ul uşor acid. Aceasta este controlată prin intermediul
hormonului secretat de glandele paratiroide (parathormonul) și prin intermediul vitaminei D.
Absorbția ionilor de fier (Fe2+) se realizează activ în intestinul subțire.
Absorbția magneziului și fosfaților se realizează tot activ.
 ABSORBȚIA GLUCIDELOR
Alimentele ingerate în mod curent conțin monozaharide (glucoză și fructoză), dizaharide
(maltoză, lactoză și zaharoză), polizaharide de origine animală (glicogen) și polizaharide de
origine vegetală (amidonul).
Absorbția glucidelor se realizează prin:
- transport activ: glucoza, fructoza, galactoza
- transport facilitat (pasiv): riboza
Glucoza şi galactoza sunt transportate activ prin celula epitelială cu microvili de o
proteină transportoare (foloseşte energia gradientului de Na+ ). Glucoza şi galactoza părăsesc
enterocitele la nivelul membranei bazolaterale prin transport facilitat.
Fructoza traversează membrana bazolaterală a celulelor epiteliale intestinale cu ajutorul
aceluiaşi transportor folosit de glucoză şi galactoză.
După traversarea barierei intestinale, monozaharidele sunt preluate de sângele venei porte
şi transportate în ficat, unde sunt depozitate sub formă de polizaharide (glicogen).

ABSORBȚIA LIPIDELOR

Aportul zilnic de lipide variază între 25-160 g. Absorbția lipidelor se realizează prin
transport pasiv. Aproape toate lipidele sunt absorbite până la nivelul porțiunii mijlocii a jejunului,
dar cea mai mare parte a absorbției are loc în duoden. Pentru a putea fi absorbite, trebuie să fie
hidrosolubile. Solubilizarea lipidelor se face cu ajutorul sărurilor biliare.
La nivelul microvililor enterocitelor, lipidele se desfac din structura miceliilor şi trec în
enterocit cu ajutorul unor carrieri specifici. Sărurile biliare se desfac din structura miceliilor şi
rămân în lumenul intestinal pentru a forma noi micelii.
Trigliceridele şi cea mai mare parte a colesterolului esterificat formează împreună cu
fosfolipidele şi nişte proteine hidrosolubile specifice (apo-proteine) complexe denumite
chilomicroni. Chilomicronii sunt eliberaţi pe la polul bazal enterocitelor prin exocitoză şi trec în
limfă. Din limfă, chilomicronii trec în sânge, unde persistă aproximativ 6 ore.
Acizii graşi cu lanţ scurt sunt direct absorbiţi la capilarele sanguine din vilozităţi, de unde
trec în sângele portal, iar acizii graşi cu lanţ lung sunt convertiţi în trigliceride în enterocit.
ABSORBȚIA PROTEINELOR

Cantităţi mici de proteine nedigerate pot fi absorbite în enterocit printr-un proces de

endocitoză şi trecute apoi în sânge prin exocitoză (astfel se explică absorbția anticorpilor din
laptele matern). Dezavantajul acestui mecanism constă în posibilitatea apariţiei alergiei
alimentare, deoarece trecerea în circulaţia sanguină a proteinelor străine duce la formarea de
anticorpi specifici faţă de acestea.
Proteinele se absorb sub formă de dipeptide, tripeptide și aminoacizi liberi. Absorbția are
loc preponderent în jejun.
Absorbţia aminoacizilor din lumenul intestinal în enterocit se realizează printr-un sistem
Na+-dependent.
Absorbția dipeptidelor și tripeptidelor din lumen în enterocit se face printr-un sistem H+
dependent.
Există cel puțin cinci tipuri diferite de proteine transportoare pentru aminoacizi și peptide
și sunt necesare datorită diverselor modalități de legare a diverşilor aminoacizi și peptide.
 BIBLIOGRAFIE:

http://anatomie.romedic.ro/absorbtia-la-nivelul-intestinului-subtire, Popa Sorin-Absorbția

la nivelul intestiului subțire
http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Sistemul_digestiv_Functiile_sistemului_digestiv-
392.html, Enciclopedie de biologie, Editura ALL-Functiile sistemului digestiv
http://www.creeaza.com/referate/biologie/APARATUL-DIGESTIV-Sistemul-
Dig379.php, Aparatul digestiv – sistemul digestiv
http://www.terapiamedicala.ro/cum-se-face-absorbtia-lipidelor, Cezar Th. Niculescu-
Anatomia şi Fiziologia Omului (Compendiu), Editura Corint 2009
http://bacbioro.weebly.com/digestia-si-absortia.html, Digestia şi absorbția alimentelor
http://anatomie.romedic.ro/sistemul-digestiv, Popa Sorin – Sistemul digestiv
http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/TRANSFORMARILE-FIZICOCHIMICE-
A34.php, Transformările fizico-chimice ale alimentelor în tubul digestiv
http://www.medtorrents.com/blog/absorbtia_in_tractul_gastrointestinal_bazele_anatomic
e_ale_absorbtiei/2012-10-13-10, Absorbţia în tractul gastrointestinal. Bazele anatomice ale
absorbţiei
https://voifidoctor.files.wordpress.com/2012/03/tratat-fizio-1-guyton.pdf, Arthur C.
Guyton, M.D. – Fiziologia umană şi mecanismele bolilor
http://www.hannersolutionsclub.ro/digestia-resorbtia-metabolismul-si-eliminarea-
glucidelor/, Digestia, resorbţia, metabolismul şi eliminarea glucidelor
http://www.scritub.com/biologie/Digestia-si-absorbtia-proteine932151216.php, Digestia
şi absorbția proteinelor
https://prodieta.ro/ce-sunt-aminoacizii-digestia-proteinelor-pudra-proteica/, Ce sunt
aminoacizii. Digestia proteinelor
http://www.medicinasanatate.ro/digestia-si-absorbtia-proteinelor-in-termeni-simpli/,
Flavusel- Digestia şi absorbția proteinelor în termeni simpli
Fiziologie umană ediția a II-a editura medicală I. Hăulică