I.

EXERCITAREA PUTERII SFINŢITOARE ÎN BISERICĂ

Rânduieli canonice privind săvârşirea Tainei Sfântului Botez

Botezul este Taina intrării în Biserică prin care se sterge păcatul

strămoşesc şi toate păcatele personale săvârşite până la Botez şi se primeşte
harul mântuirii.
Săvârşitorii Botezului sunt preoţii şi episcopii şi diaconii alături de
aceştia.
Canonul 44 Nichifor Mărturisitorul prevede că, în caz de excepţie,
Botezul poate fi săvârşit şi de diacon şi de monahul simplu.
Canonul 45 Nichifor Mărturisitorul prevede că, în caz de moarte,
Botezul poate fi săvârşit de oricine se află în preajmă (tatăl, moaşa iar în caz
de necesitate chiar mama), cu condiţia să fie creştin (botezat). Păgânii nu
pot boteza.
Primitorul Tainei este orice persoană indiferent de gen şi vârstă.
Biserica Ortodoxă practică din începuturi pedobaptismul („Şi văzând
arhiereii şi cărturarii minunile pe care le făcuse şi pe copiii care strigau în templu
şi ziceau: Osana Fiului lui David, s-au mâniat şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar
Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai
pregătit laudă?” - Matei 21, 15-16).
Năşia şi rudenia de năşie la botez
Cel care nu-şi poate mărturisi singur credinţa are nevoie de naşi care
să mărturisească credinţa în locul lui.
Naşul trebuie să fie ortodox (botezat) şi să aibă o viaţă morală
corespunzătoare.
Nu pot fi naşi la Botez: cei eterodocşi, cei imorali, pătimaşii, cei
necununaţi (care trăiesc în concubimaj), cei divorţaţi, cei care nu vor copii.
Canonul 54 Trulan opreşte ca să fie naş la Botez pe tatăl, pe mama
pruncului şi pe monah.
Cei ce se botează la maturitate pot avea naşi dar nu neapărat, pentru
că pot să-şi mărturisească singuri credinţa (Naş poate fi, de exemplu, cel
care l-a convertit la credinţă).
Canonul 45 Cartagina prevede că bolnavii ce nu pot vorbi dar vor
să se boteze au nevoie de naşi. Chiar alienaţii mintal au nevoie de naşi.

46
 În caz de excepţie chiar preotul poate să substituie şi funcţia naşului
de botez.
Între naşi şi fini se stabileşte rudenia de năşie la botez care este o
rudenie spirituală sau duhovnicească. Potrivit canoanelor, rudenia
spirituală e mai puternică decât rudenia naturală pentru că părinţii
spirituali (naşii), ne nasc pentru viaţa veşnică.
Naşul are o mare responsabilitate faţă de fini. Misiunea lui începe
odată cu Botezul; el este cel ce trebuie să se preocupe de creşterea în
credinţă a finului. De aceea, în trecut, finul săruta mâna naşului precum şi
a preotului. Este recomandat ca naşul să fie de acelaşi gen cu finul.
Întrucât naşul este noul părinte duhovnicesc al finului rezultă că el
trebuie să fie şi singular. Practica mai multor naşi la Botez este lipsită de
logică şi încalcă perspectiva duhovnicească. A avea mai mulţi naşi este ca şi
cum ai avea mai multe mame sau mai mulţi taţi.

Când se săvârşeşte Botezul

Canonul 38 Nichifor Mărturisitorul prevede că Botezul se face la 40
de zile de la naştere.
În cazul în care copii botezaţi din necesitate supravieţuiesc, acestora
li se continuă slujba botezului de după afundări, după care se împărtăşesc
şi se îmbisericesc. (La îmbisericire fetele nu se duc în altar, nu din o
perspectivă biologică, ci datorită faptului că femeia nu este chemată la
slujirea preoţească).

Locul săvârşirii Botezului

Canonul 59 Trulan pervede că locul săvârşirii Botezului este numai
Biserica, sub pedeapsa caterisirii.
În situaţii de excepţie Botezul poate fi săvârşit şi în alt loc cu
condiţia să se facă ulterior îmbisericirea, în biserică.
Canonul 37 Ioan Ajunătorul prevede că, în cazul în care copilul
moare nebotezat, părinţii se canonisesc ca unii ce sunt vinovaţi că n-au dus
pruncul la Botez.

Modul săvârşirii Botezului

Canonul 49 Apostolic prevede că Botezul se săvârşeşte în numele
Sfintei Treimi.
Canonul 50 Apostolic precizează că Botezul se face prin trei
afundări, sub pedeapsa caterisirii. Termenul botez vine de la grecescul
βαπτίζω care înseamnă a afunda, afundare completă în apă. Afundarea
simbolizează moartea pentru lumea aceasta şi învierea pentru viaţa
veşnică.
47
 Botezul prin stropire sau turnare este necanonic, dar este valid. În
cazuri de excepţie, cei maturi, se pot boteza prin stropire sau turnare, deşi
în Biserica primară acestea nu erau excepţii (de aceea s-au construit aşa
numitele baptisterii).
Canonul 47 Apostolic prevede faptul că Botezul nu se repetă.
Canonul 85 Trulan prevede botezul condiţionat pentru cei ce nu se
ştie dacă au fost botezaţi.
Canonul 18 Cartagina precizează că morţii nu se botează. Pentru cei
care au murit nebotezaţi nu se mai poate face nimic în privinţa Botezului
(doar rugăciuni). Aceasta pentru că Botezul este în special pentru suflet, iar
cel mort nu are suflet.
(Au apărut o serie de practici aberante precum botezul celor avortaţi
sau altele asemănătoare).
Canonul 2 Timotei al Alexandriei precizează că îndrăciţii nu se
botează până ce nu se leapădă şi se curăţă de satana. Prin extensie, acest
canon prevede că Botezul nu se poate face fără lepădări.
Canonul 91 al Sfântului Vasile cel Mare prevede rânduiala pe scurt
a Botezului ce constă în: sfinţirea apei, a untdelemnului, lepădările şi
botezul.
La slujba Botezului se pot boteza mai mulţi prunci deodată, pentru
că în Biserica primară aşa se şi proceda. Cu timpul însă s-a generalizat
rânduiala ca la o slujbă să se boteze un singur prunc, la fel cum la hirotonie
se hirotoneşte un singur candidat.
Părintele Cleopa este de părere că nu este bine să se boteze băieţi şi
fete la aceeaşi slujbă pentru că devin fraţi duhovniceşti. Aceasta este însă
doar o părere ce nu poate fi argumentată istoric. Recomandat este ca azi, la
o slujbă, să se boteze un singur prunc.
Canonul 52 Laodiceea prevede că, dacă Botezul se face în Postul
Mare, după Botez se mănâncă de post, cu dezlegare doar la peşte şi vin.
Pravila de la Govora (1640) prevede ca preotul să ajuneze înainte de
Botez. Să se pregătească pentru această Taină ca şi pentru Sfânta Liturghie.
Canonul 110 Cartagina prevede anatema pentru clericii care refuză
nemotivat să boteze.
Potrivit principiului jurisdicţional, preotul nu poate săvârşi botezul
decât în jurisdicţia sa.
Botezul se săvârşeşte în baza Certificatului de naştere al copilului,
care trebuie prezentat la Botez (Certificatul de naştere se eliberează la 15
zile de la naştere de către Oficiul stării civile al primăriilor; după 15 zile
până la un an se eliberează numai cu aprobarea primarului; după un an,
numai prin hotărâre judecătorească).

48
 După Botez preotul este obligat să înregistreze actul săvârşit în
Registrul Botezaţilor. La cerere, preotul este obligat să elibereze Certificatul
de Botez care poate fi standardizat sau tehnoredactat.

Numele de Botez
La Botez pruncul primeşte un nume care arată identitatea personală
a noului creştin. Pe acest nume va fi strigat la judecată; de aceea este ilogic
a pune două sau mai multe nume. Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu
sădite în noi sunt unice potrivit Dumnezeului celui Unul. Nu este nici
logic, nici teologic, ca la Botez să se pună.
Numele de botez nu se mai poate schimba; el este dat odată pentru
totdeauna. Cel mult se poate face traducerea lui, în situaţia în care a fost
pus într-o formă fonetică străină de limba română (Traducerea numelui în
limba română sau transcrierea lui în alfabetul latin se face pe baza unei
cereri, depuse la Primărie, publicată în Monitorul Oficial şi aprobată de
Inspectoratul General al Poliţiei din cadrul Ministerului de Interne).
Din punct de vedere civil, numele de botez, sau chiar numele de
familie, poate fi schimbat complet. Dar aceasta are doar valoare oficială,
pentru că numele de botez nu se poate schimba.
La călugărie se primeşte un nou nume, care nu-l anulează pe cel de
botez ci îl împlineşte, pe baza unui „nou botez”, al monahismului. (Numele
primit la intrarea în monahism păstrează, de obicei, iniţiala numelui de
Botez).

Primirea eterodocşilor în Biserică

Iniţial creştinismul a fost unul. După persecuţiile romane şi după
apariţia ereziilor, deci a divizării creştinismului, s-a pus problema
raportului cu eterodocşii şi a revenirii lor la Biserica adevărată.
Canonul 46 Apostolic prevedea caterisirea celor care recunosc valid
botezul ereticilor. Acest canon a fost dat în baza acriviei. Cu timpul, însă,
Biserica a trebuit să recurgă la iconomie pentru că a constatat că la
eterodocşi nu se poate nega absolut totul, ci sunt şi elemente care pot fi
recunoscute. Aşa s-a născut Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic şi
Canonul 95 Trulan care, prin iconomie, recunosc valid botezul unor
eterodocşi (cei care au botezul în numele Sfintei Treimi).
Apare, prin urmare, o selecţie a eterodocşilor: o categorie la care li se
poate recunoaşte Botezul şi altă categorie la care nu.
Canonul 46 Apostolic, pe de o parte, şi Canonul 7 al Sinodului II
Ecumenic şi Canonul 95 Trulan, pe de altă parte, sunt aparent în

49
contradicţie. În realitate, însă, ele reprezintă cele două aspecte ale aceleiaşi
realităţi: acrivia şi iconomia (pogorământul).
1. Eterodocşii nebotezaţi (foştii atei, necreştinii sau ereticii) se
primesc în Biserică prin Botez, Mirungere şi Împărtăşire, ca şi păgânii.
Înainte de Botez se face o declaraţie de mărturisire a credinţei şi de
lepădare de păgânismul sau de erezia anterioară. Nu se săvârşeşte Sfânta
Spovedanie pentru că, în acest caz, ea este substituită de Botez.
2. Eterodocşii botezaţi sau aşa-zis botezaţi la confesiunea lor.
Aceştia sunt primiţi prin iconomie, astfel:
- cei care au fost botezaţi în numele Sfintei Treimi li se recunoaşte
Botezul asemănător Botezului de necesitate;
- cei ce n-au fost botezaţi în numele Sfintei Treimi sunt consideraţi
necreştini.
Aceasta este distincţia pe care o face Canonul 7 al Sinodului II
Ecumenic.
a. Cei botezaţi în numele Sfintei Treimi (cei ce vin de la
catolici, protestanţi şi unii neoprotestanţi precum: baptiştii, adventiştii,
penticostalii, creştinii după Evanghelie etc.), se primesc în Biserică prin
recunoaşterea botezului lor, Mirungere, Spovedanie şi Împărtăşanie.
Înainte de acestea trebuie să facă o declaraţie scrisă de mărturisire a
credinţei ortodoxe şi de lepădare a ereziei anterioară.
b. Cei care au fost aşa-zis „botezaţi”, dar nu în numele Sfintei
Treimi, se primesc în Biserică prin declaraţie, Botez, Mirungere şi
Împărtăşire, fără să se spovedească. Dintre cei ce nu recunosc Sfânta
Treime sunt: iehoviştii, unitarienii, secta Familia, secta Moon, mormonii,
scientologii etc.
3. Primirea celor reveniţi (cei care au rătăcit de la credinţa ortodoxă
şi apoi revin la ea). Aceştia se primesc în Biserică prin declaraţie de
lepădare de erezia în care au căzut temporar, Mirungere, Spovedanie şi
Împărtăşanie. Ei au Botezul ortodox. Acest Botez, potrivit Canonului 47
Apostolic, nu se mai repetă, indiferent de rătăcirile lor ulterioare.
O problemă este cea a clericilor lapşi care vor să revină. Aceştia se
primesc în Biserică aşa cum am arătat mai sus (prin declaraţie de lepădare
de erezia în care au căzut temporar, Mirungere, Spovedanie şi
Împărtăşanie), dar pierd dreptul de a mai fi clerici, rămânând pentru toată
viaţa mireni.
La procedura de reprimire în Biserică se recurge doar atunci când
rătăcirea a fost profundă, completă, adică cu consumarea aşa-zisei
„euharistii” a rătăciţilor şi când a fost îndelungată. Situaţiile în care
rătăcirea a fost de moment, incompletă, sunt de excepţie, şi se rezolvă prin
iconomie, prin Spovedanie şi Împărtăşanie.
50