19.10.

2016

Drept Bisericesc – Curs 3

Exista diferente intre canon si epitimie: una ar fi faptul ca primul e vesnic, in

timp ce epitimia e pentru o perioada limitata. Canonul biblic este lista de titluri
aprobata de Biserica ce are valabilitate universala. Incepand cu secolul IV, s-a decis
care sunt cartile oficiale acceptate in canon. Cele care nu fac parte din el se numesc
apocrife sau pseudo-epigrafice.

Dupa Edictul de la Mediolanum, Biserica a avut libertatea de a convoca

sinoade care sa raspunda la problemele care apareau in viata Bisericii prin formularea
de reguli pastorale in acest sens. Cat priveste sinoadele din veacul al IV-lea, istoricii
izvoarelor teologiei canonice nu sunt intotdeauna de acord cu numarul canoanelor
emise de sinoade sau cu anul in care acestea au avut loc. Astfel, sinodul de la
Antiohia, potrivit opiniei unor istorici, nu ar fi avut loc in anul 341, ci in 328 sau in
330. Alti istorici ai izvoarelor teologiei canonice afirma ca dintre canoanele Sinodului
II Ecumenic, doar primele 4 ar fi autentice, bazandu-si astfel de opinii fie pe critica
textuala, fie pe o interpretare asimetrica a izvoarelor existente. Cu toate acestea,
teologia canonica retine toate aceste opinii ca etape in dezvoltarea cercetarii istorice,
care nu afecteaza natura si continutul regulilor pastorale emise in secolul IV si
receptate ulterior ca universal-valabile in Biserica. Din secolul V, termenul de canon
se statorniceste in limbajul bisericesc cu intelesul de regula pastoral aprobata sinodal
si receptata ecclesial. In acest sens, este elocvent textul canonului 8 al Sinodului III
Ecumenic de la Efes din 431 in care parintii sinodali fac referire expresa la Canoanele
Sfintilor Parinti, adica la regulile pastorale anterioare aprobate sinodal si receptate
ecclesial pana atunci, referitoare la modul de organizare si de functionare al Bisericii.
Ulterior, la Sinodul IV Ecumenic din 451, parintii sinodali subliniaza inca din primul
canon al acestui sinod faptul ca in Biserica trebuie sa ramana in vigoare canoanele
emanate de Sf. Parinti la toate sinoadele de pana atunci. Pentru a raspunde la
aceasta intrebare (care sunt canoanele de pana atunci?), trebuie analizate actele
Sinodului de la Calcedon, in care este mentionata de mai multe ori o colectie de
canoane pe care parintii sinodali o foloseau si o gasim in actele acestui sinod ca fiind
biblion ton kanonon. Unii istorici ai izvoarelor teologiei canonice opineaza ca in
aceasta colectie ar fi fost incluse doar canoanele sinoadelor ecumenice de pana
atunci, anume cele 3 Ecumenice + Calcedon, motivandu-si aceasta parere pe faptul

1
cad oar aceste canoane au fost ulterior proclamate de imparatii bizantini ca avand
valoare de lege in Imperiu.

Alti istorici ai izvoarelor TC au analizat manuscrisele existente si au ajuns la

concluzia ca in secolul V, la al 4-lea Sinod Ecumenic, se folosea o colectie de canoane
care cuprindea urmatoarele sinoade locale: Sinodul de la Ancira, de la Neocezareea, I
Ecumenic de la Niceea, Gandra, Antiohia, Sardica, Laodiceea, II Ecumenic de la
Constantinopol, III Ecumenic din Efes. In anul 459, patriarhul Ghenadie al
Constatinopolului, pentru a contracara practica simoniei in Biserica, a convocat in
capitala un sinod la care au participat 81 de episcopi. In cadrul acestuia a fost
aprobata o enciclica adresata tutor mitropolitilor si episcopului Romei in care se
condamnda practica simoniei, reiterandu-se prevederile biblice (Matei 6,24), precum
si textul canonului 2 al Sinodului IV Ecumenic, prin care aceasta abatere este
sanctionata prin caterisirea clericilor implicate si anatemizarea laicilor. Finalul acestei
enciclice este constituit de un indemn adresat tuturor membrilor Bisericii de a actiona
impreuna pentru starpirea acestea practice, identificata prin pacatul lacomiei de bani.
Aceasta enciclica a cunoscut o circulatie intense in cadrul Bisericii, fiind cunoscuta in
majoritatea bisericilor, astfel incat la finalul secolului V, era deja inclusa in colectiile
de canoane oficiale, cu titlul de Canonul Sf. Ghenadie al Constantinopolului.

Dupa secolul V, sunt cateva sinoade care nu emit canoane, ci doar oroi,
definitii dogmatice. Dar, in secolul VII (691-692) este convocat sinodul Quinisext sau
Trullan, care s-a desfasurat ca o continuare fireasca a sinoadelor Vsi VI ecumenice. La
acest sinod au fost reluate unele prevederi disciplinare existente si au fost emanate
noi reguli de disciplina eclesiastica, fara insa a se lua hotarari cu caracter doctrinar
sau dogmatic. Unele decizii ale Sinodului Trullan sunt in contradictie cu disciplina
eclesiastica occidental valabila in acea epoca, si anume: dezaprobarea postului in
sambetele din Postul Pastelui (can. 55), hirotonia diaconilor si a preotilor casatoriti
(can. 13), egalitatea dintre scaunele episcopale ale Romei si Constantinopolului (can.
36). Prin acest sinod, s-a facut oarecum o marcare a diferentelor disciplinare dintre
Occident si Orient. Cele mai proeminente diferente sunt cele referitoare la statutul
clerului si la egalitatea de fond dintre cele doua scaune episcopale. Un alt merit pe
care Sinodul Trullan il are este si faptul ca prin acesta s-a realizat si unificarea
disciplinei bisericesti si s-a elaborate prima sistematizare oficiala a sfintelor canoane.
Astfel, cel de-al doilea canon al Sinodului Quinisext (!) enumera canoanele valabile in
Biserica pana la acea data. Se incepe cu textul canoanelor apostolice, se continua cu
canoanele sinodale, iar la final intalnim canoanele Sfintilor Parinti. Legat de acest
canon: parintii sinodali nu fac decat sa enumere canoanele, fara a arata textul
acestora; inseamna ca ei foloseau in acea vreme o colectie de canoane. Modelul

2
acesta de enumerare cronologica si ordinea succesiunii din canonul 2 Trullan a fost
preluat dupa o colectie bizantina din secolul VI, intitulata “Sintagma in 14 titluri” care,
potrivit unor ipoteze, ar fi fost redactata de 2 patriarhi ai Constantinopolului, Eutihie
si Ioan al IV-lea. In plus, acelasi canon 2 al Sinodului Trullan, dupa ce enumera
canoanele precedente acceptate official de Biserica, incheie prin a preciza ca
“nimanui nu-i este iertat a schimba canoanele mai-nainte enumerate, sau a le abroga,
sau a primi in afara de acestea alte canoane mincinos intituate de catre unii care le-
au si alcatuit si care au incercat sa falsifice adevarul, iar, daca se va dovedi ca cineva
va incerca sa schimbe vreun canon din cele mentionate cu altul nou, sau sa-l
modifice, acesta va primi epitimia hotarata de acelasi canon impotriva caruia a gresit
si prin aceasta se vindeca de ceea ce a gresit.” Importanta acestui canon pentru TC
este capitala, caci prin acesta s-a decis pentru prima oara in istorie ca prevederile
multor canoane care, la emiterea lor de catre sinoade regionale sau de catre unii
ierarhi aveau doar un caracter regional sau personal, sa devina obligatorii in intreaga
Biserica prin enumerarea lor explicita in textul acestui canon, confirmandu-se astfel
caracterul ecumenic al acestora. Prezenta in lista canoanelor acceptate si a
canoanelor emanate de Sinoadele Ecumenice este justificata de dorinta parintilor
sinodali de a sublinia caracterul ecumenic al tuturor canoanelor enumerate si,
implicit, obligativitatea universala a acestora in Biserica. Totodata, la acelasi sinod,
prin canonul 39, s-a decis ca fiecare biserica autocefala sa poata avea si propriile ei
reglementari disciplinare, pastrandu-se obligatia de consonanta a acestora cu
prevederile sfintelor canoane. De remarcat este ca prin canonul 2 trullan sunt
recunoscute ca avand valoare universala cele 85 de canoae apostolice care, desi
fusesera folosite in Biserica inca de la inceputul secolului al IV-lea, nu primisera pana
atunci recunoasterea oficiala in mod explicit. In Occident, aceste canoane apostolice
sunt cunoscute partial deoarece, atunci cand au fost traduse din greaca in latina,
Dionosie Exiguul nu a tradus decat primele 50 de canoane. De asemenea, in lista
aprobata prin acest canon 2, sunt prezente si canoanele unor sinoade regionale
(locale) si ale unor Sfinti Parinti ierarhi care, la fel ca si canoanele apostolice, nu
fusesera aprobate in mod official in Biserica.

Prin acest canon 2 Trullan se face pentru prima oara clasificarea canoanelor
valabile in Biserica in 4 categorii, in functie de provenienta lor, afirmandu-se totodata
egalitatea acestora si valabilitatea lor ecumenica, chiar daca unele erau emanate de
sinoade regionale sau de Sf. Parinti ierarhi. Se impart in Canoane Apostolice, canoane
ale Sinoadelor Ecumenice, ale celor regionale/locale, ale Sf. Parinti, si se insista pe
egalitatea acestora si pe caracterul lor ecumenic. Noutatea este aceea ca enumera
printer canoanele Bisericii si unele scrieri alcatuite de catre 13 parinti ierarhi. …
Referitor la data la care in Biserica au fost aprobate texte ale Sf. Parinti sub
3
forma de canoane, istoricii, pe baza manuscriselor existente, opineaza ca
introducerea textelor unor Sf. Parinti in corpusul de canoane al Bisericii ar fi
anterioara anului 451, subliniind ca perioda de receptare a acestora in Biserica ar fi in
perioada dintre Sinoadele 2 si 4 Ecumenice, adica intre 381 si 451. O alta opinie
referitoare la cauza pentru care au fost acceptate in colectiile de canoane texte ale
Parintilor: unii istorici ai izvoarelor TC (occidental) arfirma ca dispozitiile patristice ar
fi avut, in rasaritul crestin, aceeasi valoare pe care o aveau decretarele pontificale in
occidental crestin, care au fost introduse pentru prima oara intr-o colectie de
canoane de catre Dionisie Exiguul in colectia sa dionisiana; un profesor iezuit afirma
ca Ioan Scolasticul ar fi introdus textele patristice in colectia de canoane pentru a
contrabalansa practica apuseana tocmai in cadrul disputelor referitoare la
sinodalitate care existau in acea perioada. O alta observatie facuta la textul canonului
2 Trullan este aceea ca in acest canon sunt enumerate, ca valabile-universal in
Biserica, textele a 13 Sfinti Parinti, fiind indicate doar numele acestor ierarhi, nu si
titlul textelor lor. Un alt aspect important reglementat de Sinodul Quinisext este acela
ca, in afara de emanarea de noi reguli pastorale, parintii sinodali au emanat si
canoane prin care se explicitau si se interpretau pastoral prevederile unor canoane
anterioare. Astfel, prin canonul 12 Trullan s-a interzis hirotonia de episcopi casatoriti,
limitand astfel prevederile canonului 5 Apostolic, ce spune astfel ca
episcopal/presbiterul/diaconul sa alunge sotia pe motiv de evlavie, iar daca o alunga,
sa fie caterisit. Prin canonul 29 s-a abrogate pogoramantul local facut prin canonul 41
de la Cartagina de a nu posti in Joia Mare, iar prin canonul 90 Trullan s-au explicitat
pastoral prevederile canonului 20 al Sinodului I Ecumenic si ale canonului 15 al Sf.
Petru al Alexandriei referitoare la ingenuncherea in biserica in ziua de Duminica. Prin
aceasta modalitate de interventie pastorala, parintii sinodali de la Sinodul Quinisext
subliniaza caracterul neschimbabil al canoanelor si indica modalitatea practica de
explicitare si interpretare pastorala a textului acestora, si anume prin identificarea
principiilor fundamentale de organizare si functionare a Bisericii care sunt in textul
canoanelor si de aplicare a acestor principia in viata Bisericii. Mai tarziu, in secolul 8
este ultimul Sinod Ecumenic (787), unde parintii au stabilit in primul lor canon ca
”primim in inimile noastre dumnezeiestile canoane si interim asezamantul lor intreg
si nestramutat, date fiind de trambitele Duhului Sfant, de prea laudatii Apostoli, de
catre cele 6 Sinoade Ecumenice si de catre Sinoadele locale adunate pentru a da
astfel de asezaminte si de catre Sfintii nostri Parinti. Caci ei toti, fiind luminati de unul
si acelasi Duh Sfant, au hotarat cele de folos si deci, pe cei ce ei ii supun anatemei, ii
anatemizam si noi si pe cei pe care ii caterisesc, ii caterisim si noi, si pe cei pe care ii
afurisesc, ii afurisim si noi, iar pe cei pe care ii supun epitimiei, si noi asemenea ii
supunem, ca dumnezeiescul Apostol Pavel care a urcat in al 3-lea cer, striga lamurit:

4
<feriti-va de iubirea de arginti… (Evrei 13,5)>.” In acest canon, termenul de canon
este pentru prima oara pus impreuna cu adjectival “dumnezeiesc”, in scopul de a
sublinia importanta acestora in pastoratie, precum si caracterul lor neschimbabil. De
asemenea, trebuie remarcat si faptul ca acest canon pastreaza ordinea enumerarii
canoanelor cu valabilitate universala in Biserica din canonul 2 Trullan. Prin
prevederile canoanelor acestui ultim Sinod Ecumenic s-a finalizat o prima etapa a
sistematizarii izvoarelor TC, fara insa ca activitatea de emanare de dispozitii
disciplinare de catre sinoadele de episcopi sa fie oprita. Dimpotriva, aceasta a
continuat mai ales prin recunoasterea ca avand autoritate unele decizii sinodale
locale sau unele scrieri cu caracter disciplinar ale unor Sfinti Parinti. Toate aceste
documente privitoare la disciplina in Biserica nu au mai fost insa supuse aprobarii
unui sinod ecumenic, ci ele au fost recunoscute ca valabil universal in Biserica prin
simpla lor inserare in colectiile oficiale de canoane ale Bisericii.