Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Canoanele Bisericii

Profesor: diac. Conf. Dr. George Grigoriță

Student: Sterian Marius Gabriel

București

2019
Cuprins

Cuprins .................................................................................................................................................... 2
Introducere............................................................................................................................................... 3
Canonul și canoanele Bisericii ................................................................................................................ 4
Etimologia și înțelesul termenului ,,canon” ........................................................................................ 4
Canonul X ........................................................................................................................................... 4
Sfintele Canoane- Istoric ..................................................................................................................... 5
Secolul al IV-lea. Sinoade Aprobate ................................................................................................... 6
Concluzie ................................................................................................................................................. 7
Bibliografie.............................................................................................................................................. 8
 Introducere

În lucrarea de față am ales să vă ofer sub îndrumarea Pr. Georgică Grigoriță o

perspectivă a canoanelor Bisericii. La început v-am atașat câteva definiții ale termenului
canon, din primele veacuri până în prezent, mergând mai departe tot pe acest fir prezentând
astfel Canoanele Bisericii, când, unde și cum se manifestă acestea în Biserică. De asemenea
am abordat canonul X care vorbește despre Presbiterii care s-au lepădat de credință dar totuși
au fost acceptați în cler din neștiința episcopilor.
Canonul și canoanele Bisericii

Etimologia și înțelesul termenului ,,canon”

Din punct de vedere etimologic, cuvântul ,,canon” provine din greacă și are înțelesul de
regulă, normă, ghid, model etc. Unul dintre canoniștii bizantini ai secolului al XII-lea, Ioan
Zonara, în comentariul (scholia) său la epistola pastorală despre sărbători a Sf. Atanasie cel
Mare a încercat o explicație metaforică a etimologiei termenului canon afirmând că acesta
definește o unealtă de lemn folosită de meșteri la lustruirea lemnului sau a pietrei, mai precis
la îndreptarea iregularităților respectivului obiect, și că în Biserică acest termen a fost ales
tocmi pentru a se evidenția caracterul soteriologic al canonului care este dat pentru a îndrepta
orice iregularitate apărută în viața credincioșilor în vederea purtării acestora la comuniunea cu
Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În Vechiul Testament, termenul ,,canon” a fost folosit cu
înțelesul de instrument de măsură, fiind tradus în Bibliile românești prin prăjină de măsurat
(Iezechiel 40, 3). În primul secol creștin termenul era folosit cu înțelesul de dreptar, așa cum
de altfel îl folosește și Sfântul Apostol Pavel în epistolele sale. Din limba latină termenul de
canon a fost preluat în toate limbile romanice cu înțelesul de regulă pastorală emanată de o
autoritate eclezială, care a fost aprobată sinodal și receptată prin consens de întreaga Biserică.1

Canonul X
Dacă vreunul care s-a lepădat de credință a fost promovat în cler, fie pentru că
episcopii nu au știut despre apostaazie sau fiindcă nu au luat-o în seamă, canonul
bisericesc nu micșorează printr-un motiv sau prin celălalt; căci îndată ce astfel de
persoane se descoperă, urmează să fie depuse.2

1
Constantin ERBICEANU, Studii de Teologie Canonică și Drept Bisericesc, Colecția Studia Canonica, Vol III,
Ed. Basilica București, 2018, pp. 155-159.
2
PETER L´HUILLER, Dreptul Bisericesc la Sinoadele Ecumenice I-IV, trad. Din limba engleză de Pr. Prof. Univ.
Dr. Alexandru I. STAN, Ed. Gnosis, București, 2000, p. 109.
Sfintele Canoane- Istoric
În limbajul eclezial, expresia ,,Sfintele Canoane” definește colecția oficială de canoane a
Bisericii Ortodoxe, care s-a format între secolele IV și IX și a fost aprobată ca unic corpus
canonum Ecclesiae la Sinodul endemic de la Constantinopol din anul 920. Pentru o mai bună
înțelegere a procesului de alcătuire a Sfintelor Canoane este necesară o prezentare istorică a
evoluției alcătuirii acestora, precum și a aprobării și receptării lor.

Așa cum am mai menționat deja, în secolele IV-V se înmulțesc ședințele sinoadelor care,
convocate pentru a răspunde la situații concrete din viața comunităților creștine, emană
numeroase canoane în acest sens. Cât privește sinoadele din acest secol al IV-lea, trebuie
menționat și faptul că unii istorici ai izvoarelor teologiei canonice nu sunt de acord cu data și
numărul de canoane emanate de unele dintre acestea. Pe de altă parte, editorii Sfintelor
Canoane nu prezintă în mod unitar corpos-ul de canoane al Bisericii, unii adăugând și alte
scrieri patristice sau sinodale, iar alții excluzând arbitrar unele canoane chiar și dintre cele
aprobate de sinoadele ecumenice. În acest sens, trebuie menționat, spre exemplu, faptul că,
deși a fost aprobat prin canonul 2 trulan, canonul unic al Sinodului de la Cartagina din anul
256 din timpul Sfântului Ciprian nu a fost acceptat în toate colecțiile moderne de canoane.
Astfel, în Pidalion3 acest canon se regăsește, în timp ce în colecția publicată de ierarhul sârb
Nicodim Milaș acest canon a fost exclus. Motivul principal care l-a determinat pe Nicodim să
scoată acest canon din colecția sa de canoane este că hotărârea acestui sinod ca toți ereticii și
schismaticii, care la ortodoxie, să fie din nou botezați, nu este obligatorie pentru Biserica
întreagă, ci – conform canonului al 2-lea al sinodului trulan – este o hotărâre cu valoare numai
pentru Biserica din Africa, corespunzând acelui loc și timp.4 De remarcat faptul că ierarhul
sârb nu a înțeles evoluția firească a canoanelor în timp pe baza experienței pastorale deși în
colecția tradusă de el există și alte canoane ale căror prevederi au fost dezvoltate diferit pentru
a se răspunde astfel la necesitățile pastorale ale Bisericii. Astfel, pentru că în primele secole
nu exista o practică unitară referitoare la primirea eterodocșilor în Biserică, canonul 7 al
Sinodului II ecumenic prevede două modalități distincte pentru aceasta, în funcție de gradul
de îndepărtare de la învățătura de credință, și anume prin Botez sau prin Mirungere. Ulterior,
în secolul al VII-lea, canonul 95 trulan reiterează prevederile canonului 7 al Sinodului II
ecumenic referitoare la cele două modalități de primire a eterodocșilor în Biserică care se mai

3
Pidalionul- Colecție grecească de canoane ce a fost publicată la Leipzig, în 1800, sub coordonarea a doi
monahi greci, Nicodim Aghioritul și Aghios Leonardos.
4
Ϯ N. MILAȘ, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. 1-1, p. 43.
adaugă încă una, și anume prin primireaa la Euharistie a eterodocșilor care nu s-au îndepărtat
foarte mult de învățătura de credință și care în prealabil se pocăiesc și mărturisesc în scris
anatematizarea învățăturii eretice. Așadar, este de neînțeles motivația prezentată de ierarhul
sârb pentru eliminarea canonului Sinodului de la Cartagina din colecția de canoane ale căror
prevederi au fost explicate sau dezvoltate diferit de canoanele ulterioare. Prin urmare, este
necesar o prezentare istorică a sinoadelor ale căror canoane au fost acceptate în colecțiile de
canoane și ulterior receptate de Biserică.5

Secolul al IV-lea. Sinoade Aprobate

Eusebiu de Cezareea, în istoria sa, afirma că, începând cu anul 313, în partea răsăriteană a
Imperiului au avut loc numeroase sinoade, care reuneau episcopi din mai multe provincii sau
chiar dintr-o dioceză civilă (sinoadele locale), ori din întreaga Biserică (sinoade ecumenice).
La început, hotărârile sinoadelor locale aveau doar un carcter regional, având autoritate doar
pentru respectivele regiuni. Totodată, în secolul al IV-lea, apare și practica trimiterii
hotărârilor unui sinod către alți episcopi sau sinoade de episcopi, spre informare și eventuală
aprobare, care are ca efect adeziunea altor Biserici locale la respectarea hotărârilor sinodale
trimise. În secolul al IV-lea, tradiția ecleziastică a reținut ca normative pentru colecția oficială
a Bisericii canoanele următoarelor sinoade: Sinodul local de la Ancira (314), Sinodul local de
la Neocezareea (315) , Sinodul I ecumenic de la Niceea (325), Sinodul local de la Gangra
(340), Sinodul local de la Antiohia (341), Sinodul local de la Laodiceea (343), Sinodul local
de la Sardica (343), Sinodul II ecumenic de la Constantinopol (381) și Sinodul local de la
Constantinopol ( 394).6

5
Georgică GRIGORIȚĂ, Sfintele și Dumnezeieștile Canoane în Biserică: între tradiție eclezială și necesitate
pastorală, Ed. Studia Theologica, București, 2017, pp. 189-190.
6
Georgică GRIGORIȚĂ, Sfintele și Dumnezeieștile Canoane..., p. 190.
 Concluzie
În lucrarea de față vreau să subliniez că precum Statul se conduce după anumite legi așa
și Biserica este orgaanizată și se conduce cu ajutorul canoanelor. Spre deosebire de stat,
Biserica nu obligă credincioșii să urmeze aceste canoane mergând pe exemplul lui Hristos,
Capul Bisericii, care nu obligă pe nimeni să-I urmeze ci doar acelora care vor să moștenească
Împărăția Cerurilor. De aceeaa Biserica, ne îndrumă să respectăm și să îndeplinim aceste
canoane pentru a trăi în armonie și în pace cu Dumnezeu.
 Bibliografie
 Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de misiune
ortodoxă, București, 2008
 ERBICEANU, Constantin, Studii de Teologie Canonică și Drept Bisericesc,
Colecția Studia Canonica, Vol III, Ed. Basilica București, 2018
 GRIGORIȚĂ,diac. Conf. Dr. Georgică, Sfintele și Dumnezeieștile Canoane
în Biserică: între tradiție eclezială și necesitate pastorală, Ed. Studia
Theologica, București, 2017
 ϮPETER L´HUILLER, Dreptul Bisericesc la Sinoadele Ecumenice I-IV, trad.
Din limba engleză de Pr. Prof. Univ. Dr. Alexandru I. STAN, Ed. Gnosis,
București, 2000
 N. MILAȘ, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. 1-1