11.01.

2017

Drept Bisericesc – Curs 10

Despre bunurile (averea) Bisericii sau patrimoniul bisericesc

Dpdv etimologic, termenul de “bun” indica tot ceea ce poseda sau are cineva,
o persoana fizica sau juridica si, din acest motiv, se foloseste indeosebi termenul la
plural, “bunuri”. Astfel, bun este sinonim cu avut, avutie, proprietate, bogatie. Folosit
la singular, acest termen identifica un element al patrimoniului unei persoane, fizice
sau juridice, ce poate consta intr-un lucru (un bun corporal) sau dintr-un drept (un
bun incorporal).

Termenul de “patrimoniu” reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor care

apartin unei persoane fizice sau juridice. Fiind vorba de drepturi si obligatii,
patrimoniul are o latura active, formata din drepturi, si una pasiva, formata din
obligatii. Atunci cand, in patrimoniu, exista mai multe drepturi decat obligatii,
patrimoniul este unul excedentar, iar in cazul in care in patrimoniu sunt mai multe
obligatii decat drepturi, patrimoniul se numeste deficitar.

Unele clasificari ale bunurilor sunt generale, altele partiale. O prima clasificare
a bunurilor imparte bunurile in corporale si necorporale sau incorporale. Bunurile
corporale sunt cele care au o existenta materiala si cad sub incidenta simturilor
noastre ca persoana materiala. Bunurile incoporale sunt cele care nu au decat o
existenta abstracta (dreptul de creanta, de uzufrupt). Aceasta prima clasificare e una
din cele mai vechi si e intalnita chiar si in Institutiile lui Caius (sec. II i. Hr.). O a doua
clasificare a bunurilor se face intre bunuri mobile (miscatoare) si bunuri immobile sau
nemiscatoare. Bunurile mobile sunt acelea care nu au o asezare fixa sau imobila si
care, prin urmare, pot fi miscate sau mutate dintr-un loc in altul oricand, fara a se
aduce atingere naturii sau substantei acestora. Prima subcategorie a bunurilor mobile
clase: a) bunuri mobile prin natura lor; b) bunuri mobile prin determinarea legii
(obligatiunile si actiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, adica
bunuri mobile, actiunile sau interesele in companii, chiar si cand capitalul acestora
consta in imobile; drepturile de autor). c) bunuri mobile prin anticipatie: sunt acele
bunuri care prin natural or sunt imobile, dar partile actului juridic le privesc ca fiind
mobile in considerarea a ceea ce vor deveni in viitor (o livada, ale carei fructe sunt
mobile). Legat de bunurile mobile: sunt bunurile care au o asezare fixa si nu pot fi
miscate dintr-un loc in altul fara a se aduce atingere naturii lor. Subacategorii: a)

1
bunuri imobile prin natura lor: terenurile, izvoarele, cursurile de apa, plantatiile,
constructiile si orice alte lucrari fixate in pamant cu caracter permanent, precum si
tot ceea ce, in mod natural sau artificial, este incorporat in acestea cu caracter
permanent. b) bunuri imobile prin destinatia lor: acele bunuri care prin natural or
sunt mobile, insa prin destinatia lor daca de catre proprietar, legea le considera
imobile. c) bunuri imobile prin determinarea legii: constituite din drepturile reale
asupra unui imobil precum si din justificarea legii, care au ca scop final valorificarea
unui drept real asupra unui bun imobil. Trebuie sa subliniem ca dreptul de
prorpietate asupra unui lucru imobil nu este un bun imobil prin determinarea legii, ci
este un bun imobil prin natura lui, deoarece dreptul de proprietate este incorporat
si materializat in in insusi obiectul sau, confundandu-se astfel cu bunul imobil care ii
formeaza obiectul.

Clasificari partiale ale bunurilor Bisericii: 1) bunuri fungibile si bunuri

nefungibile. Cele fungibile sunt acele bunuri determinabile supa numar, masura sau
greutate, astfel incat pot fi inlocuite unele prin altele in executarea unei obligatii.
Bunurile nefungibile sunt acelea care nu pot fi inlocuite cu altele in executarea unei
obligatii, asa incat debitorul nu este liberat decat prin predarea bunului datorat. 2)
Bunurile individual determinate (res certa) si bunuri determinate generic (res
genera). Cele individual determinate sunt acelea care, potrivit naturii lor sau vointei
exprimate de partile actului juridic se individualizeaza prin insusiri proprii, specifice.
Bunurile generice se individualizeaza doar prin insusirile speciei sau categoriei din
care fac parte. 3) Bunuri consumptibile si neconsumptibile. Primele sunt acelea care
nu pot fi folosite fara ca prima lor intrebuintare sa nu implice consumarea substantei
sau naturii acestora sau instrainarea lor. Cele neconsumptibile sunt acelea ce pot fi
folosite in mod repetat fara sa fie necesara pentru aceasta consumarea substantei lor
sau instrainarea acestora. 4) Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere. Cele frugifere sunt
acelea care, in mod periodic si fara consumarea substantei lor, dau nastere altor
bunuri care se numesc fructe. Cele nefrugifere sunt acelea care nu au insusirea de a
da nastere altor produse in mod periodic si fara consumarea substantei lor. Fructele
nu trebuie confundate cu productele, deoarece productele sunt obtinute dintr-un
bun prin consumarea sau diminuarea naturii respectivului bun. 5) Bunuri divizibile si
indivizibile. Primele: pot fi impartite fara sa isi schimbe prin aceasta destinatia lor
economica, iar cele indivizibile sunt acelea care prin impartire isi schimba destinatia
lor economica. 6) Bunuri principale si bunuri accesorii: cele dintaipot fi folosite in
mod independent fara sa fie destinate a servi la intrebuintarea unui alt bun. Bunurile
accesorii sunt acelea care au fost destinate in mod stabil si exclusiv intrebuintarii
economice a altui bun. El este bun accesoriu, atat timp cat satisfice aceasta utilizare.

2
7) Bunuri publice si private: cele publice sunt in proprietatea autoritatii de stat central
sau locale sau a altor organizatii sau institutii publice. Cele private apartin unor
persoane fizice sau juridice private. 8) Bunuri sesizabile si insesizabile. Cele sesizabile
sunt acelea care sunt susceptibile de a forma obiectul unei urmariri penale sau silite
(in caz de creanta, avand ca obiect remiterea unei sume de bani). Cele insesizabile
sunt acelea care nu pot fi urmarite silit pentru realizarea unei creantei banesti sau
financiare. O alta clasificare din dreptul roman este cea existenta in Digeste I.8.1 care
imparte bunurile in 9) bunuri de drept divin si bunuri de drept uman sau pozitiv.
Bunurile de drept divin sunt acelea care fac referire la un statut aparte. La randul lor,
acestea se subclasifica in alte 3 subcategorii. Cele de drept divin se imparteau in
dreptul roman in urmatoarele sub categorii: a) res sacrae; b) res religiosae; c) res
sanctae. Pentru scopul urmarit de ele, bunurile de drept divin erau in afara oricarui
schimb si nu puteau ajunge in proprietatea unei persoane fizice sau a unei persoane
juridice private. Res sacrae erau dedicate zeilor superiori, a doua categorie era a celor
dedicate zeilor romani, iar ultimele erau considerate de proprietate publica. Plecand
de la aceasta clasificare, din secolul al IV-lea, in Biserica, in functie de scopul lor,
bunurile Bisericii au fost si ele clasificate in 3 categorii: a) res sacrae sau bunuri sacre:
destinate in mod exclusiv pentru serviciul divin si pentru aceasta sunt consecrate
printr-un act cultural expres de catre episcop sau preot; b) res benedictae sau bunuri
sfintite sau binecuvantate: bunuri destinate cultului sau actiunilor conexe ale acestuia
prin sfintire: vesminte liturgice, carti, cimitir, la curtea bisericii etc; c) res ecclesiae sau
bunurile bisericesti: aflate in proprietatea directa a Bisericii sau in folosinta acesteia.