Seminar III: Mitul lui Isis și Osiris

I. Divinități și semnificații
--» noțiunea de Dumnezeu = ntr. Unii au asociat cuvântul cu „sodă” = Dumnezeu este „cel curat”.
Altă exegeză = hieroglifa pentru ntr ar fi un topor = simbol al puterii. Semnul reprezintă mai degrabă un
steag, probabil pentru a delimita un loc sacru = Dumnezeu este „cel sfânt”. Mulți exegeți susțin că
noțiunea de Dumnezeu nu poate fi dedusă și determinată în mod cert de cuvântul ntr.
--» pornind de la sinonimele lui ntr, s-a ajuns la concluzia că noțiunea de Dumnezeu (ntr) are o
semnificație comună cu „forță”, „putere”.
--» zeii erau muritori, însă primeau o nouă viața. Zeii au fost născuți, nefiind muritori sau veșnici în
sensul absolut.
--» divinitatea egipteană nu era o persoană, o individualitate, ci, în același timp individualitate și
putere impersonală. Divinitatea făcea parte dintr-un complex de ființe vii – orice individualitate
reprezenta o parte a comunității și își avea rădăcinile în ea. De aceea întâlnim mereu aceeași
caracteristică: zeii fuzionează, preluând reciproc însușirile proprii.
--» o divinitate care apărea multă vreme distinctă de celelalte fuziona deodată cu alta, care avea și
ea propriile însușiri și identitate – egiptenii nu considerau lucrul acesta ca ceva straniu = zeii sunt
simultan personali și impersonali (apare și în budism, daoism etc.).
--» majoritatea zeilor sunt reprezentați ca oameni cu cap de animale, fie exclusiv zoomorfic sau
antropomorfic (ambele coexistând foarte de timpuriu).
--» unii cercetători NU văd în reprezentarea zoomorfică (sau chiar vegetală) a zeilor egipteni o
legătură cu totemismul. Kees: animalul era conceput ca un simbol și exprima o anumită însușire a unui
zeu (taur = forță; leu = sălbăticie; șoim = cer / soarele; vaca = zeița mamă care dă viață etc.).
--» anumite realități geografice și-au avut partea lor de contribuție: divinitățile cu chip de crocodil
erau adorate pe Nil, cele cu chip de leu în locurile unde văile se revarsă în deșert etc.
--» în cazul celor mai multe divinități egiptene avem de-a face cu zei locali, adorați în orașele lor de
reședință. Fiecare oraș avea zeul/zeița lui. Dezvoltarea politică implica recunoașterea și adorarea în tot
Egiptul a unor divinități locale.
--» religia egipteană nu dispune de un panteon în sensul propriu-zis, stabil de la început și până la
decăderea ei.

II. Zei și zeițe

1. Horus (zeul șoim): divinitate cu caracter uranian = divinitate a cerului, chiar cerul însuși. În
Letopolis era divinitatea a cărui față are 2 ochi (soarele și luna).
--» Horus = zeu războinic: în templul din Edfu găsim scene în care apar dușmani (sub conducerea
lui Seth) care îl atacă pe Re, zeul zeilor. Pentru a-l apăra pe Re, Horus luptă împotriva lor, învingând
mereu (simbolizează lupta împotriva forțelor răului). Astfel, Horus este protectorul regelui și al regalității
în general.
--» Horus a fost ultimul dintre zei care a domnit peste Egipt. Perioada sa de domnie pune capăt
evului zeilor. Simbolul său (un șoim pe stativ) se găsește și după numele regelui (de aceea, regele este
numit „Horus” sau „Horus în palat”).

2. Seth: a fost reprezentat sub forma unui animal, a cărui specie n-a putut fi identificată. Este
„stăpânul ruperii norilor din timpul furtunii” = corelat cu furtuna / vijelia. Opoziția dintre Seth și Horus

1
--» Horus = cerul senin; Seth = cerul întunecat. Seth reprezintă și zeul deșertului și stăpânul
catastrofelor.
--» Seth are și o funcție pozitivă: împreună cu Horus (împăcați) apar laolaltă cu regele în scena în
care regele Amenofis III este purificat de aceștia doi. Uneori regele era numit „Horus și Seth”.
--» cultul lui Seth a supraviețuit de-a lungul istoriei Egiptului, în pofida încărcăturii negative
datorată opoziției dintre el și Horus. În perioada de stăpânire a hicsoșilor, cultul său a cunoscut o mare
înflorire, devenind un fel de zeu național (era identificat cu Baal-ul vechilor sirieni și cu Teșub-ul
vechilor hitiți).
--» după alungarea hicsoșilor, xenofobia a contribuit mult la devalorizarea acestui zeu. Acest lucru
s-a datorat și faptului că era socotit dușmanul și ucigașul lui Osiris. Vechii greci îl identificau cu Typhon.
3. Cultul soarelui se întemeiază pe „mersul” său regulat și pe puterea sa dătătoare de viață. Ca astru,
soarele se numește re, fiind și numele zeului solar, respectiv Re. El reprezintă divinitatea primordială,
zeul creator apărut din și prin sine însuși, fiind simbolizat de un gândac care învârte soarele pe cer
înaintea sa.
--» ca divinitate creatoare, poartă numele de Atum (inițial zeul creator de la Heliopolis). Numele
său are 2 semnificații: „nimic” și „totul”, fiind simultan nimicul de la începutul creației și totul, cosmosul
care a fost creat de el însuși. Ca divinitate primordială s-a născut din Nun, oceanul primordial.
--» Re este reprezentat mergând pe cer într-o barcă. Noaptea, el călătorește într-o altă barcă prin
lumea subterestră. Dimineața îl biruie pe șarpele Apophis și apare strălucitor și dăruind viață. Prin
aceasta, el reînnoiește / regenerează întreaga creație.
--» Re este nu numai zeul vieții, ci și al ordinii universale. Fiica sa este Ma`at (ordinea cosmică),
căreia trebuie să se conformeze tot ceea ce este în cer și pe pământ. Re este protectorul și proniatorul
regalității, garanție a ordinii sociale și religioase.
--» în Textele din piramide apare ca o divinitate dominantă a Egiptului în întreaga sa istorie. Niciun
alt zeu nu poate fi luat în discuție fără a fi raportat la el.
--» locul principal de cult al Soarelui a fost Heliopolis, unde s-a dezvoltat o teologie solară
detaliată. În timpul dinastiei V, cultul de adorare a Soarelui atinsese apogeul. Faraonii se numeau „fii ai
Soarelui” și ridicau mari temple dedicate acestuia.

4. Amon-Re: chiar dacă istoria lui Re coincide cu întreaga istorie egipteană, nu avem întotdeauna
de-a face cu același veșnic și intangibil Re: Amenemhet I (2000 î.Hr.) a promovat cultul protectorului
său Amon, încercând să facă din el principala divinitate a imperiului. Consecința a fost apariția unei
divinități solare: Amon-Re, care întruchipa tot ceea ce învăța teologia heliopolitană despre Re, transferat
asupra lui Amon-Re.
--» Amon-Re devine zeul care a eliberat Egiptul de stăpânirea străină (hicsoșii). În perioada
următoare, Amon-Re căpătase o aureolă de zeu suprem, încât toate popoarele străine îl pomeneau în
primul rând, atunci când vorbeau de zeitățile egiptene (Ieremia 46, 25).
--» singura dată când a fost amenințată poziția lui Amon-Re a fost înlocuirea temporară a sa în
timpul dinastiei XVIII, cu Aton (discul solar).

5. Luna era adorată la o scară restrânsă (zei asociați cu luna = Chonsu și Toth).
6. Geb (zeul pământului), soțul zeiței cerului – despărțiți de Șu (zeul atmosferic).
7. Nilul era adorat ca zeu, numit Hapi; sărbătorit ca cel care oferă hrană. Este corelat și cu apa
primordială, ca izvor de viață.

Divinități locale care au căpătat o recunoaștere generală în tot Egiptul: Hathor, Thoth și Ptah:

2
 8. Hathor („casa lui Horus”) = vacă uraniană, mama zeului-șoim sau a soarelui. Apare reprezentată
cu chip de vacă / femeie cu coarne. Este strâns legată de regalitate, ajutând la nașterea copilului regelui și
alăptându-l. Îl ajută pe rege, dar în special pe regină: ea sprijină toate activitățile feminine, motiv pentru
care, în cultul ei, dansul și muzica joacă un rol f important.
--» Hathor este o protectoare a morților, atât ca vacă ce vine din munții dinspre apus, îl întâmpină pe
răposat și-i reînnoiește viața, cât și ca zeiță-copac, care dăruiește umbră și apă, ceea ce înseamnă viață.
Alături de Isis, Hathor e cea mai importantă zeiță a egiptenilor.

9. Thoth este zeul din Hermopolis, reprezentat ca pasărea ibis și ca parian. Are legături cu luna,
trecând drept zeu al lunii. El vindecă ochiul rănit al lunii de la Horus și-i readuce înapoi ochiul solar.
Împreună cu Horus, el reprezintă împăciuitorul care reunifică cele 2 părți ale Egiptului.
--» Era scribul și consilierul zeilor. I se spunea „inima și limba lui Re”, atribuindu-i-se invenția
scrisului și compunerea cărților sacre. Grecii l-au confundat cu Hermes (neoplatonicii l-au numit Hermes
Trismegistul = „cel de trei ori foarte mare”).

10. Ptah = reprezentat antropomorfic, ca mumie. Textul Șabaka relatează cum Ptah creează lumea
prin gândul și cuvântul său. El devine protectorul tuturor meșteșugarilor și artiștilor. Ca divinitate
cosmică, e reprezentat cu discul solar pe cap. Un imn îl preamărește ca pe cel ce luminează lumea cu
ochii săi.
III. Mitul lui Isis și Osiris

1. Osiris = adevăratul zeu al morților. E probabil cel mai renumit dintre zeii egipteni, fiind
permanent reprezentat antropomorfic și socotit un bun rege. Puterea sa se manifestă în cerealele care
cresc, în apele revărsate ale Nilului și în pământul din care răsar plantele = zeu al rodniciei și fertilității.
--» orașul sfânt al lui Osiris era Abydos, unde era un mormânt al său. Așa cum reiese din celebrul
Mit al lui Osiris, consemnat de Plutarh în De Iside et Osiride, și alte orașe pretindeau că au relicve ale
lui Osiris (care fusese tăiat în bucăți de fratele său Seth și readus la o nouă viață de soția sa Isis).
--» Osiris era un zeu al vegetației, în timp ce Seth era zeul războiului și al deșertului neroditor.
Popularitatea cea mai mare și-a câștigat-o (Osiris) ca stăpân al morților: fiecare egiptean spera să devină
un „Osiris” și, împărtășindu-se din puterile naturii, să renască la o nouă viață.
--» Osiris era și judecătorul lumii subpământene, orice mort trebuia să apară în fața lui pentru a fi
judecat.
--» mitul osirian = fundamentul ideologiei regalității: orice rege decedat devine un Osiris, iar
succesorul său un Horus, care după moartea tatălui său preia toate prerogativele acestuia.
--» Bocetele lui Isis și Nephthys după cadavrul lui Osiris erau reprezentate cultic; la fel, învierea
zeului era sărbătorită la cele 14 morminte ale lui Osiris. Toate acestea erau ritualuri cultice tainice sau
misterii, având rolul de a înnoi atât viața naturii, cât și a oamenilor.

2. Isis: este firesc ca Osiris (zeul fecundității) să fie imaginat ca avânt familie. De aceea, Isis și
Horus apar chiar din Textele Piramidelor ca soție și fiu al lui Osiris. Isis = soția ideală, un model pentru
toate femeile, în calitatea de mamă și soție. Ea simboliza fecunditatea pământului și Anul Nou.
--» e reprezentată ca marea magiciană în cerul zeilor, care își protejează familia și procură pentru ei
tot ce este necesar. Tot ea îi redă viață lui Osiris, după ce adună părțile împrăștiate ale trupului său. E
reprezentată și cu aripile desfăcute deasupra și în jurul lui Osiris, ca și cum ar vrea să-i aducă viața înapoi,
sau așezată pe cadavrul lui, ca și cum ar dori să-i încălzească trupul.

3
 --» apare și ca zeiță a cerului. Legătura ei cu cerul = apare stând pe jumate de lună (luna
simbolizând lumina nopții).
--» în perioada egipteană târzie și cea elenistico-romană, Isis apare ca divinitate dominantă a
Egiptului. Din templul ei din insula Philae, construit de regele Nektanebos (sec. V î.Hr.), cultul lui Isis s-
a răspândit până în Nubia (sud), și până la Marea Mediterană (nord) și, într-o anume măsură, până în
Europa.
--» cultul ei a asimilat elemente din religia grecească și asiatică, ea devenind protectoarea
călătoriilor pe mare și fiind identificată cu cele 2 divinități ale iubirii (Afrodita și Astarte la asiro-
babilonieni).

3. Zoolatria a avut o importanță deosebită în religia egipteană, unii cercetători susținând ipoteza că
la baza religiei egiptene s-ar afla totemismul. Această ipoteză s-a dovedit, însă, nejustificată.
--» în perioada mai veche erau adorate numai unele animale, socotite a întrupări ale zeilor, mai
târziu însă cultul animalelor a luat o mare amploare, fiind adorate diferite specii de animale și păsări. Erau
adorate nu doar ca întrupări ale divinităților, ci chiar ca divinități în sine.
--» acest cult se diferenția de la un ținut la altul, fiecare localitate / familie având propriul animal
sacru. Respectivul animal era ținut în altarul unui templu, iar la moarte era îmbălsămat și îngropat într-o
necropolă.
--» cel mai cunoscut animal adorat era taurul sacru Apis, întruparea lui Ptah și apoi identificat cu
Osiris. El simboliza fecunditatea, bucurându-se de o mare cinstire mai ales în Memfis.
--» alte orașe mai adorau: berbecul (întruparea lui Amon), pisica (animalul sfânt a lui Re),
pasărea ibis (întrupare Toth) etc. Toate animalele erau bine hrănite și întreținute, iar cel care le-ar fi ucis
era condamnat la moarte.