09.11.

2016

Drept Bisericesc – Curs 5

Intrebari legate de canoane:

 Poate fi corpusul de canoane completat?

 Poate fi modificat?
 Cum trebuie aplicate aceste canoane?

Unii afirmau ca aceste canoane ar trebui selectate, in functie de actualitate. De

aici s-a nascut o intreaga dezbatere referitoare la actualitate si modul de aplicare al
canoanelor in Biserica.

In debutul secolului al XX-lea, apare primul cod de canoane al Bisericii RC, in 1917.
Unii canonisti ortodocsi au vazut ca binevenita o astfel de codificare a acestor
canoane in BO (Patriarhul Bartolomeu), dar altii nu au fost de acord.

Referitor la prima intrebare: cei mai multi canonisti au afirmat ca ele nu pot fi
completate, intrucat in BO nu a mai existat din sec. VIII un Sinod Ecumenic care sa le
aprobe, desi in Biserica circulau anumite canoane cu valabilitate universala (ale Sf.
Ioan Postitorul, Nicolae al Constantinopolului, Nichifor Marturisitorul). Referitor la
ele, s-a gasit solutia de a se aplica modul de decizie prin consens prin care toate
Bisericile Ortodoxe autocefale se manifesta asupra valabilitatii unei hotarari luate de
una sau m.m. Biserici Autocefale. Astfel, canoanele celor 3 patriarhi ai
Constantinopulului au fost adaugate la corpus, dar se observa diferenta fata de
celelalte. Sunt numite si canoane ajutatoare. Sunt redactate de cei 3 care au intrat in
corpusul de canoane al Bisericii.

Referitor la celelalte 2 intrebari, au existat diverse teorii. Unii doreau doar

aplicarea anumitor canoane. Altii doreau o noua procedura de corectare in BO,
anume codificarea Sfintelor Canoane, adica intocmirea dupa modelul civil a unor
coduri de canoane, ca in BRC, unde sunt 2 coduri: unul pentru biserica latina, altul
pentru bisericile uniate (Greco-catolice). In primul rand, aceste canoane aprobate
prin consensul Bisericii nu pot fi modificate. Dar cum pot fi ele aplicate in viata
Bisericii avandu-se in vedere redactarea lor cu foarte multe secole inainte? Solutia
este data de canonisti care au identificat natura acestor reguli. Canoanele sunt reguli
pastorale. In baza acestei constatari, este evident ca interpretarea acestora nu poate
fi facuta decat pastoral, si atunci s-au nascut urmatoarele intrebari: ce interpretare

1
poate fi de folos Bisericii? Poate fi o interpretare textuala, ad-literam, dar nu poate fi
valabila pentru viata cotidiana a Bisericii. A doua forma de interpretare a fost o
propunere de interpretare simbolica, dar observam ca textul este unul mai putin
simbolic si mai mult pragmatic, deoarece in textul canoanelor se face referire mai
mult la organizarea si functionarea Bisericii. O alta propunere a fost o interpretare in
care sa se identifice principiile fundamentale ce au stat la baza redactarii acestora,
adica o identificare a acelor principii pe care parintii le-au considerat fundamentale in
organizarea si functionarea Bisericii, atunci cand au redactat textele canoanelor.

Printre primii scriitori ce au propus o astfel de interpretare este pr. Prof. Liviu Stan
care si-a prezentat aceasta teza in prelegerea sustinuta la Facultatea de Teologie din
Tesalonic. El sustinea ca textele canoanelor trebuie interpretate in sensul ca in textul
acestora sunt cuprinse toate principiile fundamentale pentru organizarea si
functionarea Bisericii. Pentru ca aceste principii izvorasc din textele Sf. Canoane, ele
se numesc principii canonice fundamentale pentru organizarea si viata Bisericii.
Aceste principii au fost clasificate dupa diferite ratiuni: 1) principii canonice cu fond
dogmatic si juridic (administrativ) si 2) principii canonice cu fond juridic. Canonul 34
apostolic: “se cuvine ca episcopii fiecarui neam sa il cunoasca pe cel mai mare dintre
ei, …, si sa nu faca nimic mai important fara sfatul acestuia, dar si acesta sa nu faca
nimic mai important fara sfatul celorlalti si fiecare sa faca doar cele care privesc
eparhia proprie, caci numai asa va fi intelegere si se va mari Dumnezeu prin Domnul
in Duhul Sfant, Tatal, Fiul si Sfantul Duh”. De aici reies principiile de comuniune,
etnic, ierarhic, sinodal.

Principiile canonice fundamentale: principiul ecclesiologic institutional, prin care

se precizeaza caracterul institutional al Bisericii sau de organism vazut care se
organizeaza atat dupa regulile positive, cat si dupa cele bisericesti. Acest principiu
este considerat ca fiind baza celorlalte principii fundamentale. Din aceasta realitate ia
nastere acest principiu, realitate a Bisericii ce se manifesta intr-un loc anume,
organizandu-se si functionand pe baza propriilor reguli dar si a celor ale organizarii de
stat din respectivul loc. Cel de-al doilea principiu este cel organic sau constitutional,
prin care Biserica se defineste ca un organism viu, in componenta caruia sunt
credinciosi crestini, clerici, mireni si monahi. Principiul organic constitutional creeaza
acea stare de echilibru prin prezenta, in Biserica, a clericilor si a mirenilor care
impreuna iau decizii referitoare la viata Bisericii. Al treilea principiu, cel ierarhic, se
defineste ca fiind prezenta in Biserica a ierarhiei de instituire divina: episcop, preot si
diacon. A doua manifestare a acestui principiu este faptul ca in cadrul fiecarei trepte
din acestea exista o ierarhie administrativa, de instituire bisericeasca, ce s-a dezvoltat
de-a lungul istoriei in Biserica.

2
 Dpdv administrativ, slujirea de episcop s-a dezvoltat treptat. Mai intai, ierarhii din
scaunele importante au fost numiti primii dintre episcopi (arhiepiscopi). Ulterior, din
sec. IV, episcopii din capitala unor regiuni erau numiti mitropoliti. Mai tarziu, a aparut
si titulatura de exarh, care era superioara celei de Mitropolit, dar nu s-a pastrat prea
mult datorita aparitiei titulaturii de “patriarh”, in sec. VI. De asemenea, au mai aparut
si alte titulaturi, precum cea de “papa” (Roma, Alexandria) sau “catholicos”(Georgia).
In Bisericile de limba greaca, aceasta ierarhie a fost schimbata din sec. 19,
arhiepiscopul devenind superior mitropolitului, cel din urma fiind un simplu chiriarh.

In cadrul slujirii de preot, exista diferite titluri ce au fost date preotilor pentru
diferitele responsabilitati administrative sau pentru a marca contributia acestora la
anumite activitati din viata Bisericii: avem si titluri administrative, si distinctii. Ca
titluri administrative, avem: paroh (coordonatorul unei parohii), protopop (sau
protopresbiter – coordonatorul administrativ al preotilor dintr-o anumita parte a unei
eparhii), consilier episcopal, inspector etc. A doua categorie, a distinctiilor oferite
preotilor (care sunt de regula onorifice), se imparte in doua: pentru preoti si pentru
ieromonahi. Astfel, putem avea diferite distinctii pe care chiriarhul le acorda preotilor
din eparhia sa: econom, econom-stavrofor etc. si singhel, protosinghel si arhimandrit.

In cadrul slujirii de diacon se face de asemenea o distinctie fata de ierodiacon: pot

primi titluri de consilier, inspector etc. Dpdv al distinctiilor onorifice, pot fi arhidiacon,
protodiacon etc.

Principiul sinodal: defineste modalitatea Bisericii de a lua decizii prin comuniunea

membrilor acesteia clerici si mireni. Astfel, in Biserica, toate organismele de
autoritate se manifesta si iau decizii sinodale, adica prin consensul membrilor
acestora manifestat in cadrul organismelor de autoritate. Toate organismele
deliberative din Biserica sunt comunionale. Sfantul Sinod decide, chiar daca
Intaistatatorul il convoaca.

Principiul iconomiei si al acriviei reprezinta modalitatea prin care autoritatea

ecleziastica poate folosi sau intrebuinta puterea bisericeasca cu care a fost
incredintata pentru a accentua sau diminua (dispensa) anumite prevederi canonice in
anumite situatii concrete, bazandu-se pe o motivatie exclusiv pastorala. Aceste
principii, iconomia si acrivia, se aplica in special in administrarea Sfintelor Taine si se
aplica de regula personal, individual si nu general. Iconomia poate fi aplicata de
autonomia bisericeasca doar pentru impedimente relative rferitoare la administrarea
Sfintelor Taine sau ierurgii. Iconomia nu poate fi aplicata pentru impedimente
absolute.

3
 Principiul autonomiei externe al Bisericii: dpdv etimologic, autonomia externa se
refera la insusirea Bisericii de a se organiza si functiona autonom si independent de
orice alta institutie in ceea ce priveste aspectele ecclesiastice. Biserica, mergand pe
sfatul Mantuitorului, afirma ca in chestiunile interne este autonoma fata de orice alta
autoritate sau institutie. Acest lucru inseamna ca ea ia decizii fara nicio influenta din
exterior. De-a lungul istoriei, acest principiu a fost de multe ori diminuat in aplicarea
lui, uneori pana la disparitie: 1) situatia teocratiei: teocratia, ca forma de manifestare,
se constituie printr-un stat condus de autoritatea bisericeasca. Opusul teocratiei ste
2) cezaro-papismul, atunci cand autoritatea de stat conduce Biserica. Biserica trebuie
sa fie autonoma si sa aiba o relatie de cooperare distincta cu statul. In timpurile
moderne, statele se feresc de implicarea in conducerea comunitatilor religioase, iar in
dreptul civil s-a constituit o teorie a neutralitatii. In Romania, prin legea 489/2006 se
asigura autonomia celor 18 culte recunoscute de stat.

Primul principiu administrativ este principiul auto-cefaliei: o biserica auto-cefala

este o Biserica local ace beneficiaza de autonomie interna maxima, avand dreptul de
a-si alege propriul intai-statator fara nicio ingerinta din exterior. De-a lungul istoriei,
autocefalia Bisericilor s-a acordat fie de catre Bisericile-mama, fie de catre Sinodul
Ecumenic, atunci cand existau anumite problem. Recunoasterea acesteia se face
intotdeauna de catre intreaga Biserica. O Biserica autocefala are ca si caracteristici
principale urmatoarele: isi alege singura propriul intai-statator; sfinteste Marele Mir
pentru necesitatile pastorale proprii; Intai-statatorul acesteia exercita dreptul de
devolutiune (dreptul de a intervene intr-o eparhie din Biserica sa atunci cand exista
suspiciuni de nereguli administrative, in special financiare si de a numi in respectiva
eparhie un econom si de a invita pe chiriarhul respectivei eparhii sa explice situatia in
fata Sf. Sinod) prevazut in canonul 11 al Sinodului 7 Ecumenic.

Principiul autonomiei interne se manifesta prin aceea ca orice unitate

administrativa-bisericeasca are dreptul de a lua decizii pentru activitatile sale
specifice. In baza acestui principiu avem mai multe Biserici autonome.

Principiul nomocanonic sau pravilic: acesta se refera la faptul ca anumite

reglementari au intrat in viata Bisericii fiind considerate ca proprii acesteia.

Principiul acomodarii organizarii bisericesti la organizarea administrativa de stat:

in canonul 17 al Sin. IV Ecumenic si 37 Trulan se prevede ca administrarea
bisericeasca sa urmeze organizarii de stat, adica se prevedea ca atunci cand un
episcop e ales mitropolit, sa fie ales in orasele mari, si se interzicea numirea lor in
orasele mici.