Ministerul Educației Naționale

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Centrul Universitar Nord Baia Mare
Facultatea de Litere
Domeniul Teologie Ortodoxă Pastorală

Sinodul VI Ecumenic

-Lucrare de Seminar-

Coordonator: Student:
Pr. Lect. Univ. Dr. Grigore Cristian
Dorinel Dani

Baia Mare
2019
 Cuprins

I. Motivul întrunirii Sinodului VI de la Constantinopol ....................................... 2

II. Decizile şi urmările Sinodului VI de la Constantinopol .................................. 3
III. Al doilea sinod Trulan ...................................................................................... 4
IV. Concluzii ......................................................................................................... 6

1
 I. Motivul întrunirii Sinodului VI de la Constantinopol

Biserica Ortodoxă şi-a păstrat unitatea de învăţătura, cult şi organizare prin Sinoadele
ecumenice. În istoria relaţiilor Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici creştine din lume, este
foarte importantăistoria şi hotărârile Sinoadelor ecumenice. Prin hotărârile lor, numite
canoane, Sinoadele ecumenice au stabilit organele şi modul de mărturisire şi păstrare a
credinţei lăsate de Mîntuitorul Iisus Hristos.
Motivul întrunirii celui de al VI-lea Sinod ecumenic este constituită de monotelism,
clasificat drept erezie, mai târziu, acesta susţinea că Hristos are două firi dar o singură voinţă,
lucru care era în contradicţie cu interpretarea Ortodoxă care susţine ca Hristos are două
voinţe şi două firi.
Acest Sinod a fost convocat de împăratul Constantin al IV-lea (668-685) pentru a
mobiliza toate forţele imperiului cu ajutorul Bisericii, în scopul folosirii lor împotriva
tulburărilor interne cauzate de erezia monotelită şi pentru apărarea imperiului Bizantin în faţa
perşilor, arabilor, avarilor şi a bulgarilor care prezentau o ameninţare. Însă pentru a reuşi
aceasta, în interior, era nevoie de linişte şi unitate. Dar creştinii din imperiu erau angajaţi în
certuri pe marginea diferitelor puncte de vedere referitoare la cele două fiinţe şi energii în
Iisus Hristos. Prin episcopii Teodor de Faran, şi Cir de Phasis care afirmau că s-ar putea
admite că în Hristos sunt două naturi, dar o singură voinţă şi o singură lucrare. Biserica
Ortodoxă s-a opus acestor concepţii şi a răspuns la convocarea împăratului.

2
 II. Decizile şi urmările Sinodului VI de la Constantinopol

Sinodul s-a ţinut intre 7 noiembrie 680 şi 16 septembrie 681 la Constantinopol, intr-o sală
boltită a palatului imperial, de aceea i s-a mai zis şi sinodul trulan. Au participat la el 174 de
episcopi . Împăratul a arătat un interes deosebit sinodului, participând la primele şedinţe
importante precum şi la ultima. Lucrările celor 18 şedinţe au fost critice. În cea de-a 18-a şi
ultima şedinţă din 16 septembrie 681, în prezenţa împăratului, s-a publicat în mod solemn
mărturisirea de credinţă, care învăţa că: „în Iisus Hristos sunt două voinţe şi două lucrări sau
energii, corespunzătoare celor două firi, neamestecate şi neschimbate, neîmpărţite şi nedespărţite,
precum şi neopuse una alteia, cea omenească urmând întru totul voinţei şi lucrării celei divine.”
Macarie, patriarhul Antiohiei, conducătorul monoteliţilor acelui timp, precum şi ucenicul
său Ştefan, au fost anatemizaţi ca eretici. La fel au fost loviţi cu anatema şi Teodor de Faran,
patriarhii Serghie,Cir, Pir, Paul II, Petru şi papa Honoriu. Mărturisirea de credinţă alcătuită de cei
174 de părinţi a fost semnată de împăratul Constantin al IV-lea la sfârşitul şedinţei, membrii
sinodului au adresat împăratului o cuvântare de mulţumire, aclamându-l în mod deosebit, iar
împăratul a declarat hotărârile sinodului obligatorii pentru toţi creştinii, avertizând pe cei ce nu le
vor recunoaşte că vor fi loviţi cu pedepsele cele mai aspre. La cererea sinodului, mărturisirea de
credinţă a fost lucrată în cinci exemplare şi trimisă celor cinci scaune patriarhale. Monotelismul,
care mai bine de o jumătate de secol a făcut spiritele să se agite, a fost înfrânt. Pacea fusese
restabilită în sânul Bisericii.

3
 III. Al doilea sinod Trulan

Disputele monofizite şi monofilite au slăbit mult disciplina Bisericii. Tot mai mult s-a
simţit nevoia întăririi ei, din cauză că nici la sinodul V şi nici la sinodul VI ecumenic nu s-au dat
canoane. Atunci împăratul Justinian al II-lea (685-695; 705-711), un monarh foarte credincios, a
convocat pentru anul 691-692 un sinod la Constantinopol, care s-a ţinut tot în aceeaşi sală boltită
a palatului imperial în care se ţinuse şi sinodul VI ecumenic. Din această cauză a căpătat numele
de „al doilea sinod trulan”. Deoarece acest sinod a fost o completare cu dispoziţii disciplinare a
sinoadelor V (553) şi VI (680-681), s-a numit şi „sinodul quinisext” sau al „cinci-şaselea”
ecumenic. La acesta au participat aproximativ 240 de episcopi.
Cele 102 canoane date de acest sinod au căutat să reglementeze diferite întregiri ale
disciplinei şi ritului Bisericesc, năzuindu-se mai ales să se ridice morala creştină în rânduielile
clerului şi ale poporului. Sinodul a întărit hotărârile dogmatice şi canoanele apostolice şi ale
sinoadelor ecumenice de până atunci, precum şi ale sinoadelor locale şi ale câtorva Părinţi
Bisericeşti, în număr total de 660. S-a recunoscut din nou egalitatea patriarhilor de
Constantinopol şi Roma. S-a oprit pictarea Mântuitorului în chip de miel. S-a condamnat
celibatul clerului admis de Biserica Romană, precum şi practica apuseană de a mânca brânză,
lapte şi ouă în postul cel mare şi s-au luat o mulţime de măsuripentru stâlpirea relelor din
Biserica.
Din cauză că acest sinod a confirmat pentru a treia oară drepturile patriarhului de la
Constantinopol şi a condamnat unele practici şi obiceiuri le Bisericii Romane, papii şi teologii
latini nu l-au recunoscut ca ecumenic. Silinţa împăratului Justinian al II-lea de a înfrânge
opoziţia titularului de la Roma printr-un împuternicit n-a avut niciun succes, pentru că timpurile
se schimbaseră, autoritatea împăratului bizantin în Italia nu mai era cea de odinioară, iar
prestigiul papei crescuse mult.
Convocarea acestui sinod era cerută şi de faptul că în acea vreme puritatea vieţii creştine
era alterată din cauza superstiţiilor şi a vieţii fără frâu pe care o ducea toată lumea. Activitatea
acestui sinod a durat de la data de 1 septembrie 691, până la 31 august 692. Au fost prezenţi 227
de sfinţi părinţi şi au participat personal patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei şi
Ierusalimului, papa fiind reprezentat prin delegaţi, dintre care cel mai de seamă a fost episcopul
Vasile al Gortinei.

4
 Totuşi, denumirea de ar putea fi greşită deoarece părinţii adunaţi la sinodul din nul 692
nu s-au întrunit cu intenţia de completa cele două sinoade ecumenice anterioare. Ei aveau
conştiinţa că participă la un sinod ecumenic, după cum reiese din unele canoane ale acestui
sinod, unde se spune: „Sfântul sinod hotărăşte…”.
Cele 102 de canoane care s-au formulat acum au fost publicate de către împărat la fel ca
şi celelalte canoane ale celorlalte sinoade ecumenice, dobândind astfel puterea legilor de stat.
Sinodul trulan este considerat al VI-lea sinod ecumenic şi de sinodul de la Constantinopol din
anul 861, care, în canonul 12, îl numeşte „Sfântul şi ecumenicul sinod al şaselea”. De asemenea,
papa Inocenţiu al III-lea se referă la canonul 82 al sinodului din 692 şi îl numeşte canon al
sinodului al şaselea, iar papa Graţian, în al său „decretum”, citează mai multe canoane ale
sinodului al doilea trulan, ca ale sinodului al VI-lea.

5
 IV. Concluzii

Hotărârile Sinodului VI ecumenic au o deosebită importanță pentru Ortodoxie și

constituie un exemplu în privința procedurii de urmat și pe viitor de către eventualele sinoade
ecumenice care se vor ține cu privire la toate problemele asupra cărora ar fi necesară o nouă
hotărâre. Toate aceste canoane dovedesc că Biserica a avut și v-a avea și în viitor competența să
hotărască potrivit împrejurărilor noi în care se găsește antrenată, să ia noi hotărâri urmărind însă
permanent binele Bisericii prin respectarea disciplinei și ordinei fără de care Biserica nu-și poate
îndeplini misiunea.
În concluzie, rezultă că Biserica Ortodoxă are competența ca într-un viitor sinod
ecumenic să hotărască asupra tuturor problemelor care constituie în prezent preocupări impuse
de dezvoltarea Bisericii. Pe temeiul acestor considerații se poate afirma că Sinodul VI ecumenic
este o punte de legătură indispensabilă între ceea ce a fost numit creștinismul primar și
creștinismul evului mediu, este o verigă importantă în lanțul care ne leagă în mod viu de Biserica
Sfinților Părinți.
Normele canonice stabilite de Sinodul VI ecumenic și întreaga procedura adoptată de
acest Sinod în hotărârile lui pot constitui criterii pentru organizarea viitorului Mare Sinod
Ortodox pe care Biserica ecumenică de răsărit îl pregătește cu stăruință, căutând să găsească cele
mai bune căi pentru consolidarea permanentă a unității Bisericilor Ortodoxe autocefale și pentru
purificarea și înnoirea vieții religios-morale și spirituale prin hotărârile pe care le va lua.
Pentru fiecare creștin pacea trebuie să devină o virtute aleasă pe care s-o cultive în ființa
lui și în relații cu semenii și s-o susțină, să o apere ca pe un bun ce trebuie să se realizeze
definitiv în lume, pentru ca viața să progreseze și să devină fericită pentru orice creatură.
Lucrarea întreprinsă de Sinodul VI Ecumenic nu a însemnat preluarea unei rânduieli
anterioare, adică doar confirmarea unei eventuale codificări deja înfăptuite, ci a însemnat o
lucrare nouă, întreprinsă în cunoștință de cauză, cu spirit critic și cu dorința de a feri Biserica de
folosirea unor rânduieli necorespunzătoare, dăunătoare și străine de natura ei.
Prin opera săvârșită în acest sens, și prin exemplul pe care îl constituie pentru codificările
următoare ale canoanelor, Sinodul al VI-lea Ecumenic are o însemnătate de necontestat.

6
 Bibliografia

1. RĂMUREANU, Pr., Prof., Dr., Ioan – „Istoria Bisericească

Universală – Manual pentru Institutele Teologice ale Bisericii Ortodoxe Române
vol. 1 (1-1054)” – Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1975.
2. ROȘESCU, Pr., Drd., Ioan-Gheorghe – „Principii și dispoziții de
organizare și disciplină în Canoanele Sinodului VI Ecumenic” - în Revista „Studii
Teologice” Anul XXXV, Nr. 1-2, 1983, pp. 64-77.
3. MIRON, Pr., Drd., Dan, - „Principii și rânduieli morale privitoare
la cler în Canoanele Sinoadelor Ecumenice”- în Revista „Studii Teologice” Anul
XXII, Nr. 9-10, 1970, pp. 689-703.
4. IONIȚĂ, Doctorand, Viorel – Viața religioasă bizantină în secolul
VII și Canoanele Sinodului Quinisext” – în Revista „Mitropolia Ardealului”, Anul
-XVI, Nr. 7-8, 1971, pp. 539-549.