UNIVERSITATEA “ STEFAN CEL MARE ” SUCEAVA

Referat la Disciplina Managementul

Serviciilor Publice Europene

PROF:
CONF. DR. BILOUSEAC IRINA STUDENT:
TABARCEA ANDREI-GHEORGHE
DREPT EUROPEAN, AN I, SEM II
 UNIVERSITATEA “ STEFAN CEL MARE ” SUCEAVA

Directia Silvica Suceava

Regia Nationala a Padurilor - Romsilva este persoana juridica, cu sediul central in municipiul
Bucuresti, Str.Petricani nr.9A, sectorul 2, si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie
financiara, exercitand si atributii de serviciu public cu specific silvic si de autoritate hipica nationala, in
conformitate cu prevederile regulamentului de organizare si functionare aprobat prin Hotarare de
Guvern.
Temeiul legal specific in baza caruia functioneaza si este organizata Regia Nationala a Padurilor
Romsilva sunt Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic) si Hotararea de Guvern nr. 229/2009 privind reorganizarea
Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva.
Regia Nationala a Padurilor - Romsilva functioneaza sub autoritatea Ministerului Apelor si
Padurilor.
Regia Nationala a Padurilor - Romsilva are ca scop gospodarirea durabila si unitara, in
conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice si ale normelor de regim silvic, a fondului forestier
proprietate publica a statului, in vederea cresterii contributiei padurilor la imbunatatirea conditiilor de
mediu si la asigurarea economiei nationale cu lemn, cu alte produse ale padurii si cu servicii specifice
silvice, precum si coordonarea si implementarea programului national de ameliorare genetica a
cabalinelor, promovarea pe plan national si international, a exemplarelor de cabaline valoroase din
hergheliile Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, prin organizarea de competitii sportive, targuri si
expozitii, precum si cercetare-dezvoltare pentru cresterea animalelor de blana.
Directia Silvica Suceava , unitate a Regiei Nationale a Padurilor, desfasoara o activitate complexa,
iar gama produselor si serviciile oferite este diversa si atractiva.
Ea actioneaza pentru apararea, conservarea si dezvoltarea fondului forestier,valorificarea
superioara a lemnului si a celorlalte produse ale padurii , gospodarirea rationala a fondurilor de vanatoare
si pescuit si anume .
-apara intregritatea fondului forestie de stat si – pe baza de contract – padurile altor detinatori,
-administreaza fondul forestier in scopul conservarii si dezvoltarii biodiversitatii ecosistemelor forestiere
si mediului ambiant;
-administreaza rezervatiile naturale si stiintifice din fondul forestier;
-asigura continuitatea productiei de masa lemnoasa prin recolte anuale corelate cu posibilitatea padurii;
-executa lucrari de regenerare si intretinerea arboretelor tinere;
-produce o gama larga de puieti forestieri si ornamentalisi pomi de iarna;
-efectueaza gospodarirea fondurilor de vanatoare si pescu- it in apele de munte si produce, inconditii
ecologice, pastrav de consum,
-organizeaza la cerere partide vanatoare si programe turistice complexe;
-recolteaza, prelucreaza si valorificape piata interna siexterna fructe si ciuperci de padure (afine, zmeura,
hribi, galbiori, etc), ecologic“curate” si avand o valoare nutritiva rifdicata;
 UNIVERSITATEA “ STEFAN CEL MARE ” SUCEAVA

-ofera sortimentele de material lemnos de rasinoase si foiase avand diverse utilizari industriale
(cherestea,constructii, rezonanta si claviatura, furnire, celuloza);
-produce diverse sortimente de lemn prelucrat (cherestele);
-efectueaza lucrari complexe de reconstructie ecologica si de ameliorare a terenurilor degradate;
-intretine si dezvolta reteaua de drumuri forestiere;
-acorda asistenta tehnica, material saditor ( puieti ) si servicii de specialitate pentru fondul forestier privat
sau al altor detinatori;
-desfasoara activitati de educatie ecologica si de cunoastere a importantei padurii pentru societate.

Arii protejate - Prezentare generala

Conform legislatiei in vigoare, prin arie naturala protejata se intelege acea zona terestra si/sau
acvatica in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice,
peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica ori
culturala deosebita, care are un regim special de protectie si conservare, stabilit conform prevederilor
legale.

Categorii de arii protejate:

I - Arii protejate de interes national desemnate in conformitate cu criteriile IUCN (Uniunea Internationala
pentru Conservarea Naturii)
a) Rezervatii stiintifice
Rezervatiile stiintifice sunt arii naturale protejate ale caror scopuri sunt protectia si conservarea
unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzand elemente reprezentative de interes stiintific
sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura.
Managementul rezervatiilor stiintifice asigura un regim strict de protectie prin care habitatele sunt
pastrate intr-o stare pe cat posibil neperturbata. In aceste zone se interzice desfasurarea oricaror activitati
umane, cu exceptia activitatilor de cercetare, educatie si de ecoturism cu limitarile descrise in planurile
de management, cu acordul forului stiintific competent si al administratorului rezervatiei stiintifice.
Rezervatiile stiintifice corespund categoriei I IUCN "Rezervatie Naturala Stricta: arie protejata,
administrata in principal in scopuri stiintifice".

b) Parcuri nationale
Parcurile nationale sunt ariile naturale protejate ale caror scopuri sunt protectia si conservarea
unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzand elemente naturale cu
valoare deosebita sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic,
speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative,
recreative si turistice.
La nivel national au fost desemnate un numar de 13 parcuri nationale care acopera o suprafata de cca.
316 mii de ha.
Managementul parcurilor nationale asigura mentinerea cadrului fizico-geografic in stare naturala,
protectia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice in conditii de stabilitate
ecologica, prevenirea si excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosintelor
 UNIVERSITATEA “ STEFAN CEL MARE ” SUCEAVA

terenurilor, incompatibila scopului atribuit. In perimetrul parcurilor nationale sunt admise doar activitatile
traditionale practicate numai de comunitatile din zona parcului national, activitati traditionale ce vor fi
reglementate prin planul de management. Parcurile nationale corespund categoriei II IUCN "Parc national:
arie protejata administrata in special pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere".

c) Monumente ale naturii

Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate ale caror scopuri sunt protectia si
conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica
deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice ori amenintate cu
disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice - pesteri, martori de
eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere,
precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Daca
monumentele naturii nu sunt cuprinse in perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru
asigurarea integritatii lor se vor stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de
detinatorul terenului.
Managementul monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura
pastrarea trasaturilor naturale specifice. In functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populatiei
poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN "Monument natural: arie
protejata administrata in special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

d) Rezervatii naturale
Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate ale caror scopuri sunt protectia si
conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic,
geologic, speologic, paleontologic, pedologic.
Managementul rezervatiilor naturale se face diferentiat, in functie de caracteristicile acestora,
prin masuri active de gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau in vederea protejarii
anumitor specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Pe langa activitatile stiintifice, dupa caz, pot fi
admise activitati turistice, educationale, organizate. Sunt admise unele activitati de valorificare durabila a
unor resurse naturale. Sunt interzise folosinte ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dauneaza
obiectivelor atribuite. Aceste rezervatii corespund categoriei IV IUCN, si anume arie de gestionare a
habitatelor/speciilor: arie protejata administrata in special pentru conservare prin interventii de
gospodarire.

e) Parcuri naturale
Sunt acele arii naturale protejate ale caror scopuri sunt protectia si conservarea unor ansambluri
peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona
distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala, deseori cu o mare diversitate biologica.
Parcurile naturale desemnate in Romania sunt in numar de 15 si cumuleaza o suprafata de cc. 562
mii de ha.
Managementul parcurilor naturale urmareste mentinerea interactiunii armonioase a omului cu
natura prin protejarea diversitatii habitatelor si peisajului, promovand pastrarea folosintelor traditionale
ale terenurilor, incurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale ale populatiei
 UNIVERSITATEA “ STEFAN CEL MARE ” SUCEAVA

locale. De asemenea, se ofera publicului posibilitati de recreere si turism si se incurajeaza activitatile

stiintifice si educationale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN "Peisaj protejat: arie protejata
administrata in principal pentru conservarea peisajului si recreere".
Pina in anul 1775 nu dispunem de date statistice asupra padurilor din Bucovina, ele avand
aceleasi reglementari ca si cele din Moldova, majoritatea apartinind manastirilor Putna, Sucevita,
Dragomirna,Moldovita s.a. In anul 1783 toate averile manastiresti, inclusiv padurile, au fost secularizate
si trecute in proprietatea statului, creindu-se "fondul religionar gr.-or" din Bucovina (Zachar A.,Guzman
E. 1901). Dupa aceiasi autori, in anul 1776 suprafata padurilor din Bucovina s-a evaluat la 474549 ha, iar
dupa lucrarile cadastrale din 1819 - 1823 era de 476220 ha. Desigur ca in trecutul indepartat ea a fost
mult mai mare. Ca urmare a extinderii terenurilor agricole , in decursul timpului, aceasta suprafata a
suferit diferite modificari,astfel ca la ultima revizuire din anul 1898 s-a ajuns la 447500 ha.
Speciile principale care se gaseau in padurile din Bucovina la nivelul anului 1929 , dupa Stinghe V.N. si
Sburlan D. (1941) erau molidul (48,4 %), bradul (20,2 %) si fagul (22,9 %), o pondere mai redusa revenea
carpenului (3,7 %) , stejarilor (1,5 %) si celelalte specii. Desi cunoscuta si sub numele de Tara Fagilor,
molidul detinea ponderea cea mai mare in aceste paduri.
Dupa Zachar A.,Guzman E. (1901), pe la anul 1900, ponderea padurilor in teritoriul Bucovinei era de
42,9%.
Imaginea padurilor din Bucovina in secolul trecut ne este in mod sugestiv redata de Krutter J.(1894)
citat de Opletal J. (1913, p.6) care considera ca in acele vremuri ele se intindeau de la 500 m altitudine in
sus. In prima parte a acestei zone pina la 1000 m altitudine, padurile "formeaza un codru virgin,
neexploatat. Arbori uriasi surpati de vint care in cadere au rupt si pe altii mai tineri, zac la pamint unii
peste altii, in diferite grade de descompunere".
Arboretele sunt in mare parte neregulate , cu consistente intrerupte, cu arbori care prezinta
diferente mari de virsta. Fagul si bradul care predomina se regenereaza pe cale naturala si sub adapost,
mentinindu-si viabilitatea timp indelungat.
In aceste paduri se intilnesc arbori din toate clasele de virsta, de la semintisul natural de un an instalat
pe mici suprafete, pina la cei batrini de mai multe sute de ani. Stejarul lipseste total, iar molidul se
ga- seste mai rar.
In continuare urmeaza zona montana superioara, situata la altitudini de peste 1000 m, unde bradul
apare in amestec cu molidul numai pe locurile mai joase, dar odata cu altitudinea cedeaza locul molidului,
care devine specia dominanta. In aceasta zona, fagul se gaseste numai sub forma de pilcuri sau de
exemplare izolate pina la altitudini mai ridicate.
Aspectul padurilor virgine se mentine numai in partile unde predomina bradul.
Arboretele pure de molid sau in care molidul predomina sunt mai regulate ca varsta si consistenta.
Spre deosebire de brad si fag, in padurile virgine, molidul se regenereaza natural sub forme de grupe,
pilcuri etc.
Datorita faptului ca o mare parte a padurilor din aceasta zona erau situate in bazinul Bistritei Aurii,
existand astfel posibilitatea transportului pe apa , s-au efectuat in ele exploatari masive in prima
jumatate a secolului al XIX-lea , sub forma taierilor rase (Opletal J. 1913). Urmare a fost crearea
arboretelor regulate de care vorbeste Krutter J. (1894). Padurile acestea virgine din Carpati ofera o
imagine extraordinara in ansamblul lor.
 UNIVERSITATEA “ STEFAN CEL MARE ” SUCEAVA

O mare variabilitate a arborilor si arboretelor ca varsta, compozitie, dimensiuni, stare de depreciere,

mod de regenerare, consistente etc.., constituia caracteristica lor in acele timpuri indepartate . Erau
masive , intinse , intrerupte numai de unele asezari omenesti aflate pe vaile mai largi , sau de
pasunile si golurile montane. Conditiile stationale deosebite pe care le are vegetatia forestiera aici
sunt ilustrate si de dimensiunile mari pe care le inregistreaza arborii. Inaltimi de 50 m si diametre la 1,30
m de peste 1 m la molid si brad nu erau cazuri izolate.
Guttenberg A. (1897, p.47) grupeaza padurile noastre in trei categorii: paduri de la campie, din zona
colinara si montana.
Cele din prima categorie sunt accesibile si dotate cu o retea de drumuri "mai buna decat cea din
padurea vieneza", ceea ce permite aplicarea unei gospodariri silvice intensive, promovandu-se in cultura
stejarul "intrucit se considera ca fagul care constituie majoritatea arboretelor nu va atinge nici odata
valoarea stejarului, aceasta specie fiind pe cale de disparitie, succesorii nostri vor fi foarte multumiti daca
vor mosteni arborete sanatoase si frumoase de stejar. In vaile accesibile din zona colinara mai existau inca
la acea data paduri virgine. Este vorba de padurile seculare din ocoalele silvice Stulpicani, Falcau si Putna,
dar indeosebi cele de la Rasca (Ocolul silvic Moldovita).
Despre padurile de amestec ne relateaza Zachar A., Guzman E. (1901, p.54). "Padurile acestei zone
sunt paduri seculare neesploatate sau puse in esploatare. Trupini colosale rupte de vant, care in caderea
lor au nimicit o multime de arbori tineri zac in mare parte deja putrede, fara regula. Ciopartirea sau
arderea trupinei facute cu scopul de a afla lemnul bun de lucru sau cel apt pentru fabricarea potasei, sunt
argumente, care denota dezastrele facute arborilor in picioare. Ca si trupinele culcate, ce presenta toate
fasele descompunerii, contin si arborii in picioare trupini sanatoase, deperitoare si cu totul putrede".
Despre "padurile muntilor de sus" adica zona molidului, acelasi autor ne relateaza ca aici in partile
mai joase se intilneste bradul in amestec cu molidul. Treptat insa, odata cu cresterea altitudinii cedeaza
terenul molidului, care este singura esenta predominanta. Presarat ici colea in masive mici uniforme si
pana la altitudini mari se afla si fagul. La picioarele muntilor se afla pasuni pe care pastorii incearca sa le
largeasca, "ciungind" si dand foc arborilor de pe margini. Aceasta zona isi mentine caracterul de padure
seculara, numai acolo unde predomina bradul. Padurile de molid care se intilnesc aici sunt incheiate si cu
arbori de aceeasi varsta, de obicei arbori batrani. In aceste paduri se intalnesc molizi si brazi cu inaltimi de
40 - 50 m si diametre la 1,30 m de 60 - 70 cm, virstele variind intre 136 si 350 ani. Din astfel de arbori se
obtinea lemn pentru constructii navale, indeosebi pentru catargul principal.
In golurile create in urma doboraturilor de vint, s-au instalat semintisuri naturale si diferiti arbusti cu
cresteri luxuriante, intalnindu-se brazi cu diametre de pana la 150 cm. Interesant este aspectul padurilor
de pe Valea Bistritei, redat in cele mai vechi amenajamente din Bucovina, elaborate inca in secolul trecut
si care prezinta o valoare inestimabila pentru istoriografia acestor paduri. Astfel din amenajamentul
Ocolului silvic Iacobeni din anul 1879 -1888 se constata ca toate arboretele din acest ocol provin din
insamintari naturale.
In amenajamentul aceluiasi ocol din anul 1900-1909, se mentioneaza ca molizii si brazii cu inaltimi de 50-
60 m si cu diametre la inaltimea pieptului pana la 1 m si virste pina la 300 ani nu constituie o raritate, si
ceea ce este foarte important "in toate arboretele se intalneau paltini de munte, mesteceni, plopi
tremuratori si scorusi singuratici".
 UNIVERSITATEA “ STEFAN CEL MARE ” SUCEAVA

Despre padurile Ocolului silvic Cirlibaba se spune ca prezinta in mare parte o structura neuniforma,
fiind provenite prin insamantarea naturala a poienilor, a suprafetelor doborate de vant sau care au fost
incendiate. In aceste paduri s-au facut mai putine exploatari in trecut.
Referitor la padurile din Bazinul Dornelor, amenajamentul Ocolului silvic Dorna din anul 1878 -1887
precizeaza ca majoritatea padurilor de aici sunt virgine, cu arborete trecute de mult de varsta de
exploatare. Padurile mai tinere proveneau de obicei de pe urma incendiilor cauzate de populatia locala,
care se ocupa numai cu cresterea vitelor. La altitudini mai ridicate se intalneau goluri create de vant.
Consumul de lemn pentru cerintele locale era foarte redus. In anul 1860 exportul de lemn la care
participau indeosebi comerciantii turci, a luat un avant mai mare, exploatarile facandu-se numai in
padurile mai apropiate si accesibile.
Unicul vestigiu al fostelor paduri virgine din Bucovina care s-a mai pastrat pana in zilele noastre este
Codrul secular Slatioara (Ocolul silvic Stulpicani). Grandios ansamblu geomorfologic si silvestru, dupa cum
arata prof.Stefureac Tr. (1972), adevarat sanctuar al naturii nemodificate, in mijlocul unui ocean de paduri
antropeizate, Codrul secular Slatioara este si cea mai veche rezervatie naturala din tara noastra, de o
valoare stiintifica si peisagistica inestimabila.
Ceea ce impresioneaza aici, spune prof. Gusuleac M. (1937, p.5) care a militat neobosit pentru a fi
crutat de exploatare este "...maretia privelistei. Unii arbori giganti zac doborati la pamant de ani si sunt in
diferite stadii de descompunere, pe care s-au instalat puieti. Un covor de muschi acopera buturugele
putrede. Licheni, muschi, ferigi si chiar plante cu flori se urca pe scoarta copacilor pana la inaltimi
considerabile oferind imaginea unei paduri tropicale".
In padurile comunale si particulare s-au efectuat intre anii 1886-1898, impaduriri pe o suprafata de 5337
ha. Totusi, dupa cum arata aceiasi autori in aceste paduri lucrarile culturale "raman cu mult inapoia celor
administratiei padurilor fondului si statului", cu toate staruintele facute de "organele serviciului politic de
silvicultura" (p.112) din Bucovina. Pentru procurarea semintelor forestiere, inca de la anul 1786 in
"Orinduiala de padure pentru Bucovina" se dau o serie de indicatii asupra modului cum se recolteaza,
usuca si seamana diferite specii forestiere.
Prin anul 1901 (Zachar,A., Guzman, E., p.118) se consemnează existenţa a “cinci seminţării
sistematice instalate de administraţia pădurilor Fondului” şi se vorbeşte chiar şi de “originea seminţei”.
Însăşi amplasarea acestor uscătorii în principal bazine forestiere (Bistriţa, Moldova şi Suceava) dovedeşte
această preocupare de folosire a seminţelor de provenienţă locală.
In unii ani însă s-au adus seminţe de răşinoase în special larice, pin silvestru şi pin cembra din Austria,
de la întreprinderea comercială de seminţe Julius Streiner din Wiemer Neustadt (Ciobanu, P. şi Vlase, I.,
1957, Vlase, I., 1966 şi Tcaciuc, A., 1932).
In cadrul lucrărilor de împădurire, cu aproape un secol în urmă se acorda atenţie şi factorilor
staţionali. Zachar, A., Guzman, E, ş.a. (1901, p.119) relatează în această privinţă următoarele: “Acolo în
fine în posiţiunile cele mai înalte ale zonei molidului şi mai sus de aceste, unde solurile nu-s bune, şi unde
mai ales se validitează acele influenţe atât de ponderoase ale climei aspre de munte cari mai mult încă,
decât calitatea solului, influienţează terenul de sub pădure, acolo se va cultiva pe o scară de şi nu poate
întinsă şi Pinus cembra, acest superb representant al vegetaţiunii arborilor în regiunile cele mai neospitale.
Aceasta se intenţionează prin culturele de încercare făcute cu seminţă de Pinus cembra, aduse din ţările
alpine, cari culturi au fost începute înainte de 10 ani şi cari au reuşit până acum bine. După cum se scie,
 UNIVERSITATEA “ STEFAN CEL MARE ” SUCEAVA

esenţa aceasta nu’i de loc străină de solurile Carpaţilor”. Este vorba de unele plantaţii cu pin cembra,
efectuate în ocolul silvic Pojorîta şi Vatra Dornei pe versantul nordic al muntelui Giumalău.
Remarcabile sunt lucrările de împădurire a muntelui Muncelul din Pojorîta, în suprafaţă de
aproximativ 500 ha, acesta fiind la început un gol de munte neproductiv, păşunat, cu început de
degradare, stîncos în partea superioară, care a fost împădurit cu larice, molid, pin silvestru şi pin cembra.
Pentru împădurirea acestui teren s-a cărat pământ cu raniţa, îndeosebi humus, care s-a pus în cuib
la rădăcina puieţilor, iar până la închiderea stării de masiv s-au făcut mai multe completări. Lucrarea a
durat aproape 30 de ani, pe la anul 1900 fiind executată pe aproape un sfert din suprafaţă. Această
încercare despre care vorbeşte Zachar, A., Guzman, E., ş.a.(1901) constituie o mare realizare chiar şi
pentru vremurile noastre.
Plantaţiile se executau cu puieţi din pepiniere proprii, în vârstă de 2 – 3 ani, dacă parchetele era
neîmburuienite şi cu puieţi repicaţi, sau de 3– 4 ani dacă parchetele erau îmburuienite. Pentru
împădurirea terenurilor situate la altitudini mai mari se înfiinţau pepiniere temporare, folosindu-se în
cultură seminţe din arboretele situate în astfel de condiţii staţionale. Deci se acorda atenţie deosebită
folosirii judicioase a provenienţelor locale, după cum relatează Sperlbauer, R. (Guttenberg, A., 1897).
Edificatoare sunt recomandările din capitolul împăduriri, cuprinse în amenajamentul Ocoalelor
silvice Iacobeni, Cîrlibaba, Vatra Dornei, Dorna Candreni, din perioada 1900 – 1909, în care se constată
faptul că suprafaţa pepinierelor existente este prea mică şi că este necesar să se recurgă şi la semănături
directe. Pe solurile puternic îmburuienite şi sufocate de afinişuri, se consideră că numai plantaţiile cu
puieţi viguroşi au şanse de reuşită şi de aceea trebuie să se recurgă la ele. Se remarcă existenţa multor
parchete restante la împăduriri, ca urmare a exploatării intensive din anii precedenţi, motiv pentru care
acestei probleme trebuie să I se acorde prioritate în deceniul care urmează. In ceea ce priveşte schema
de plantare se preconiza dispozitivul în patrat, cu distanţa între puieţi de 1,5 sau 2,0 m, respectiv cu 4.444
sau 2.500 puieţi la ha.
Datorită condiţiilor staţionale existente, speciile de bază erau considerate molidul (care se
situa pe primul loc), apoi bradul şi fagul. Atenţie se acorda şi laricelui, pinului silvestru şi pinului cembra,
care se cultivau în pepiniere şi se plantau apoi în locuri indicate.
In lucrarea “Die Bukowina” din 1899 se arată că atenţie deosebită se acordă culturii pinului cembra
în pădurile Fondului, în care scop s-au înfiinţat pepiniere în Ocolul silvic Pojorâta şi Vatra Dornei. Cu puieţii
produşi în aceste pepiniere s-au efectuat împăduriri pe versantul nordic al muntelui Giumalău. Culturi
experimentale cu larice se executau în aceleaşi ocoale. Tisa se găseşte numai în câteva exemplare izolate
în Cîmpulung sub Rarău, la Vama şi Suceviţa. In trecut, după relatările unor autori, această specie ar fi
intrat într-o proporţie mai mare în compoziţia pădurilor din ocolul Cîmpulung.
Despre larice, Zachar, A., Guzman, E., ş.a. (1901, p.119) arată că “Un loc modest i-a deschis acu deja
şi laricei. Ici colea se află, nu-i vorbă, uneori pe locuri jos situate şi totuşi nu de tot neprielnice, arbori de
30 – 40 ani. Esenţa care urmează a fi mai mult din experimentaţie, presărată deocamdată singuratică şi în
quote mici percentualem este laricele, care după cum sperăm, e chemat, a representa în pădurille înalt
situate ceva mai mult … Generaţiunile nu prea departe vor aduce apoi timpului present mulţămitele lor
pentru cultivarea acestui arbore magnific”.