COLEGIUL AGRICOL ȘI DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ

„VASILE ADAMACHI”, IAȘI

PROFILUL: RESURSE NATURALE ȘI

PROTECȚIA MEDIULUI  
CALIFICAREA: TEHNICIAN ECOLOG ȘI
PROTECȚIA  CALITĂȚII  MEDIULUI 
 

PROIECT DE SPECIALITATE 
PENTRU OBȚINEREA COMPETENȚELOR
NIVEL IV 

Îndrumător: Panciu Anca Olimpia

 
                                                                              Candidat: 
                                                                             Nistor Lucian
                                                                                      Clasa a XII-a D     

2023

1
Cuprins:

Capitolul I: Introducere 1
Capitolul II: Conceptul de rezervație 2
Capitolul III: Rezervația Torbiere del Sebino 4
III.1. Teritoriu și morfologie 5
III.2. Istorie 6
III.2. Fauna și flora 6
III.2. Itinerarii turistice 6
III.3. Accesări 7
Capitolul IV: Parcul Național al Arhipelagului Toscan 4
Capitolul V: Concluzii 8

2
Capitolul I: Introducere
În Italia, înainte de atenția asupra mediului ca sistem natural, au fost dezvoltate
abordări pentru protecția patrimoniului cultural și a peisajului. Primele schițe de discuții
parlamentare pe tema conservării se datorează acțiunii a doi deputați: Luigi Rava din
Ravenna, pe atunci ministru al Agriculturii, Industriei și Comerțului și Giovanni Rosadi din
Florența, redactorii Legii 441 din 1905 privind „inalienabilitatea” de epave ale pădurii de pini
de pe coasta Ravennei. Cu ocazia votului final asupra dispoziției, Guvernul a fost invitat de
Camera Deputaților să prezinte un proiect de lege pentru conservarea frumuseților naturale
care sunt legate de literatură, artă, istoria Italiei, demonstrând aspectul estetic - concepție
culturală care a pătruns în problema protecției naturii.
La câteva luni după Legea 778, așezarea Mussolini către guvern deschide sezonul
marilor parcuri/rezervații naționale pentru Italia. Prin Decretul regal 1584 din 3 decembrie
1922 a fost înființat Parcul Național Gran Paradiso, iar câteva zile mai târziu, Parcul Național
Abruzzo. De asemenea, în anul 1934 a fost înființat Parcul Național Circeo, iar în anul 1935
Parcul Național Stelvio.
În Italia, ariile naturale protejate sunt recunoscute oficial de stat dacă îndeplinesc
anumite criterii stabilite de Legea-cadru 394/91. În special, legea prevede înființarea unui
comitet special pentru ariile naturale protejate, format din miniștrii mediului, politicilor
agricole, patrimoniului cultural, infracstructurii și educației și șase președinți de regiune sau
provincie autonomă (sau consilieri delegați), desemnați de Conferința permanentă pentru
relațiile dintre stat, regiuni și provinciile autonome, cu sarcina de a aproba lista oficială a
ariilor naturale protejate (articolul 3, paragraful 4, litera c). Înscrierea în listă este o condiție
necesară pentru alocarea finanțării de către stat, prin Planul teritorial al ariilor protejate.
În temeiul Legii 394/1991, art. 2, paragraful 3, rezervațiile naturale " Acestea sunt
formate din zone terestre, fluviale, lacustre sau marine care conțin una sau mai multe specii
de faună și floră relevante din punct de vedere natural sau care prezintă unul sau mai multe
ecosisteme importante pentru diversitatea biologică sau pentru conservarea genetică
resurse ".

3
Capitolul II. Conceptul de rezervație
Rezervațiile naturale ale statului și ale regiunilor cu statut special sunt împărțite în
diferite tipuri în funcție de prioritățile protecționiste acordate acestora.
- în Rezervațiile Naturale Integrale (articolul 12, paragraful 2, litera a) resursele naturale
sunt strict protejate prin limitarea prezenței umane la scopuri strict științifice și de
supraveghere;
- în rezervațiile naturale orientate (art. 12, paragraful 2, litera b) politica de gestionare
vizează o utilizare controlată și proporțională cu caracteristicile de mediu ale teritoriilor;
- rezervațiile naturale speciale sunt anumite zone protejate;
- rezervațiile naturale biogenetice vizează în principal protecția zonelor prioritare pentru
protecția patrimoniului genetic al speciilor de animale și plante prezente;
Principiile care stau la baza conceptului de rezervație sunt:
- protecția și conservarea diversității biologie în zone în care așezările umane reprezintă o
componentă integrantă;
- dezvoltarea durabilă și armonioasă a omului și a naturii, astfel încât consevarea
biodiversității să susțină fluxul de servicii ale ecosistemului și să sprijine crearea de
oportunități economice;
- crearea unei rețele globale de regiuni model, în care opțiunile pentru adaptare la
condițiile în schimbare ecologice, economice și sociale pot fi testate cu implicarea
tuturor părților implicate, pentru a genera modele de adaptare la impactul acestor
schimbări;
Funcțiile unei rezervații sunt în număr de trei, precum:
- conservarea și protecția diversității genetice și patrimoniului biologic specific
ecosistemului;
- dezvoltarea economică și sociabilă durabilă prin valorificarea resurselor naturale
disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale ș în limitele
potențialului biologic natural de regenerare a acestor resurse;
- suport logistic pentru proiecte de educație ecologică, cercetare și monitorizare;
Componentele unei astfel de zone protejate, sunt structurate după un regim diferențiat de
protecție ecologică, de conservare și de valorificare a resurselor și tipul activităților umane
permise.
1. Zona centrală care este strict protejată, având regimul de protecție și conservare a
rezervelor științifice.
2. Zona tampon care este adiacentă primei, o înconjoară și o protejează.

4
 3. Zona de tranziție unde se pot desfășura o serie de activități agricole, economice și
care include așezări umane.

Capitolul III: Rezervația Torbiere del Sebino

III.1. Teritoriu și morfologie
Rezervația naturală Torbiere del Sebino, declarată „zonă umedă de importanță
internațională” conform Convenției Ramsar, o zonă de conservare special și o zonă de
protecție specială în cadrul rețelei Natura 2000, este considerate o prioritate pentru
biodiversitate în Lombardia Valea Po. Acest lucru se datorează varietății de habitate și
specii, acvatic-mlăștinoase, valoroase sau de interes comunitar prezente în zonă, rare sau în
pericol de dispariție în Lombardia și Italia.
Această rezervație natural este situată pe malul sudic al lacului Isei și este cea mai
importantă zonă umedă din punc de vedere al extinderii și importanței ecologice din
provincia Brescia.
Este însă o suprafață destul de restrânsă: doar 360 de hectare, formată în principal din
stufărișuri și bălți înconjurate de câmpuri cultivate sau artefacte artificiale (drumuri, case). O
parte este în contact direct cu Lacul Iseo și se numește lametta, apoi există o parte interioară
ce este formată din rezervoare mari distanțate de maluri subțiri de pământ, numită lama și o
altă zonă cu rezervoare obținute din excavarea argilei.
III.2. Istorie
Nu există documente scrise referitoare la starea mlaștinilor de turbă în perioada
anterioară săpăturii turbei și nici în cea imediat următoare, de aceea este necesar să rămânem
la tradiția populară, deoarece este o activitate relative recentă.
După cum bine știm, formarea turbei a progresat nestingherită până la intevenția
omului. Acestea este descrierea sitului pe baza unor reconstituiri istorice de încredere, partea
centrală fiind formată dintr-o întindere plată acoperită cu ierburi dure și ascuțite, în principal
rogoz, care au o valoare nutritivă foarte mică.
În zonele periferice există o centură de stuf, solul fiind mai consolidat. Acest peisaj
este sortit să se schimbe atunci când descoperim că turba, odată uscată, are un randament
caloric mai mare decât lemnul, iar unele familii încep să o utilizeze pentru încălzirea
locuințelor.
Deja la sfârșitul secolului al XVIII-lea, utilizarea turbei ca și combustibil a fost
experimentată în filatoarele din Iseo. Cu toate acestea, exploatarea masivă a zăcământului a
început la mijlocul anilor 1800.

5
 La scurt timp a urmat exploatarea laturii de sud. Lucrarea s-a realizat manual, prin
intermediul săpăturii umede, fiind necesar să se ajungă la excavare cu o unealtă ascuțită de
aproximativ 90 cm lungime. A fost, după cum vă puteți imagina, o muncă sezonieră foarte
grea și obositoare, dar a fost adesea singura alternativă pentru a scăpa de sărăcie. Muncitorii
lucrau de la răsărit până la apus, fiind plătiți „la bucată”, mai exact în funcție de cantitatea de
turbă extrasă. Săpătorii lucrau desculți pentru o mai bună prindere pe terenul alunecos și
împingeau instrumentul numit știucă prin noroi doar cu puterea brațelor și a spatelui, toate
această lucrare fiind executată din luna februarie până în luna august.
III.3. Fauna și flora
Zona este deosebit de importantă pentru păsările acvatice de reproducere, iernare și
migratoare. Dintre speciile protejate de interes comunitar care cuibăresc situl ammintim:
stârcul purpuriu (Ardea purpurea), călușul de mlaștină (Circurs aeruginosus), zmeul negru
(Milvus migrans), stârcul de noapte (Nycticorax mycticorax), ariciul mic (Porzana porzana).
Dintre speciile iernatoare și migratoare, de interes deosebit sunt turul (Botaurus
stellaris), călușul regal (Circus cyaneus) și rața feruginoasă. Pe de altă parte, speciile care pot
fi observare mai frecvent în turbărie sunt: lebăda mută, cormoranul, șarbel și pendul,
rezervația natural găzduind 31 de specii de păsări de interes comunitar și din acest motiv a
fost declarată „Arie de Protecție Specială” de către Uniunea Europeană.
Prezența mamiferelor în rezervație este puternic condiționată de îngustimea ariei
protejate, de prezența masivă a drumurilor și a centrelor locuite și de lipsa pădurilor
adevărate. Se găsesc așa numitele „macromamifere” aparținând insectivorelor, rozătoarelor.
Studiile au arătat că majoritatea mamiferelor mici sunt concentrate în zonele foarte
mici împădurite și în zonele agricole din zonele B și C ale rezervației, precum și în câmpurile
din mediul rural învecinat. S-au găsit robia comuna (Sorex araneus), robia mai mica
(Crocidura suaveolens) și robia cu burtă albă (Crocidura leucodon), șoarecele de lemn,
șoarecele de camp de orez și șoarecele de pământ.
Dacă vorbim despre ultimul tip de șoarece, putem menționa faptul că s-a adaptat să
trăiască și în culturile de cereale, fiind cel mai mic rozător European care măsoară
aproximativ 5 centimetri.
Populația piscicolă prezentă în această rezervație include specii autohtone de interes
comunitar, fie protejate de legile regionale, precum vairona (Telestes muticellus), știuca (Esox
cisalpinus), bibanul European (Perca fluviatilis) și specii introduce în vremuri maim ult sau
mai puțin recente precum crapul și carasul.

6
 Ordinul Odonatei include acele insecte cunoscute publicului cu numele de libelule.
Între sfârșitul anilor 1960 și mijlocul anilor 1970 ai secolului trecut, o investigație aprofundată
efectuată asupra populației odonatologice a turbăriilor a dus la descoperirea surpinzătoare a
aproape 50 % din speciile cunoscute atunci pentru teritoriul Italian. Putem menționa câteva
dintre ele, precum: dragonul păros (Brachytron pratense), libelula cu față neagră (Libellula
fulva). De asemenea, herpetofauna este alcătuită din două mari grupe taxonomice și anume
amfibienii și reptilele. Amfibienii au patru picioare, pielea netedă plină de glande care produc
mucus pentru a-l menține umed, pe când reptilele sunt de dimensiuni mici spre mijlocii și au o
coadă care uneori se poate desprinde pentru a evita intervenția prădătorilor.
Printre reptile putem găsi șarpele de apă a cărui culoare variază de la gri-negru până la
negru-alun, șopârla de nisip, șopârla verde, iar dintre amfibieni, putem enumera broasca agil,
broasca verde, broasca de copac și tritonul crestat italian (Triturus carnifex).
Cadrul vegetațional al rezervației este în prezent foarte diversificat față de ceea ce era
acum un secol, când Lame și Lamette reprezentau un mediu uniform format dintr-o prerie
umedă, Lame, și dintr-un desiș gros de trestie. Săpătura turbei a modificat radical peisajul
vegetal original, punând în criză numeroase specii, dar totuși dând naștere unui „moizaic
ecologic” complex de mare valoare biologică.
Așadar, în această rezervație, se regăsesc diverse tipuri de vegetație. În apele destul de
adânci se întâlnesc vegetații scufundate precum: Vallisneria spiralis, Elodea canadensis,
Ceratophyllum demersum, șoricelul comun, Potamogeton crispus.
În apele de adâncime medie, întâlnim o vegetație formată din specii plutitoare și de
acoperire a solului, dar și nuferi albi sau galbeni. La marginea stufului se mai pot observa
irisul de apă sau irisul galben, a papurului înflorit (Butomus umbrellatus) și Hottonia
Palustris.
În plus, în rezervație supraviețuiesc fâșii de pajiști higrofile (Cyperus Iongus), dar și
lunca inundată (molinieto), care găzduiește specii ale usturoiului de mlaștină (Allium
angulosum).
III.4. Itinerarii turistice
Intrarea în rezervație se face prin trei puncte de acces diferite, fiecare situat pe un traseu
diferit. Așadar, avem:
1. Intrarea Iseo – traseu Nord: în Iseo, la Centrul de Recepție Vizitator, în fața terenului
de sport
2. Intrarea în Provaglio d’Iseo – la Mănăstirea San Pietro în Lamosa
3. Intrarea Corte Franca – la Infopoint, lângă parcarea centrului comercial „Le Torbiere”

7
 Traseul SUD se parcurge astfel: plecând de la Mănăstire, se coboară pe drumul de pământ
care se află între biserică și drumul de stat spre Iseo. Urmând indicatoarele, se traversează
zone cu câmpuri cultivate și întinderi de pădure din care la un moment dat se pot vedea
primele întinderi de apă. Urmând poteca, se ajunge pe Calea de Sud, de-a lungul unor bazine
unde este permis pescuitul, urmând o zonă cu câmpuri cultivate și pajiști, o zonă împădurită și
în final o altă zonă cu alei de lemn suspendate deasupra apei.
Calea Centrală șerpuiește direct în inima rezervației, prin alei de lemn.
Dacă alegem traseul nord, plecare se va face de la Centrul de Vizitatori, acesta șerpuind pe
o porțiune la granița dintre Lama și Lametta. De interes deosebit este turnul de observare a
păsărilor, accesibil în câteva minute de mers pe jos.
III.5. Cum putem ajunge?
Pentru cei care vin din Milano, de pe autostrada A4, trebuie să ieșiți din caseta de
taxare Rovato și să urmați indicatoarele pentru Lacul Iseo, iar după Cremignane, veți
înconjura rezervația din dreapta, apoi va trebui să urmați indicatoarele pentru Provaglio
d’Iseo  până când vedeți în dreapta intrarea marcată de un indicator, iar în față vă puteți parca
mașina la poalele muntelui.
Cei care vin din Veneția de pe A4, pot ieși din casele de taxare Brescia centro, Brescia
Ovest sau Ospitaletto și pot urma indicatoarele către Lacul Iseo. Odată ajuns în Camignone
veți vedea un deal pe dreapta, continuați la dreapta urmând indicatoarele.
Rezervația este accesibilă prin trei intrări autorizate, prima intrare este situată pe
drumul Provaglio XI, între Provaglio și Iseo lângă Mănăstirea S. Pietro in Lamosa, cu
posibilitatea de a parca în stânga și în dreapta, a doua aproape de Stadionul Iseo din via
Gorzoni de cealaltă parte a drumului, lăsând mașina în parcarea centrului comercial Le
Torbiere di Corte Franca, începând de la panoul de informații, continuați de-a lungul Segaboli
ajungând la a treia intrare; Acest lucru vă permite în mod special să accesați singura porțiune
a căilor rezervației (în special, traseul sudic) accesibilă atât pe jos, cât și cu bicicleta, deoarece
face parte dintr-un segment al pistei de biciclete Brescia-Paratico (desigur, aceste trei litere
fac nu se aplică bicicliștilor care sunt obligați să parcurgă partea din ruta Brescia-Paratico).
La Torbiere se poate ajunge și cu trenul, folosind calea ferată Brescia-Iseo-Edolo și
coborând la stația Provaglio-Timoline.

8
Capitolul IV: Parcul Național al Arhipelagului Toscan
Capitolul V: Concluzii