Nicu Elena-Alexandra

An II, sem I, Drept,

Centru Sibiu

- Sistemul bugetar public național-

(TC 1)

2020
 I. Principiile de fundamentare și elaborare a componentelor bugetului
public national

Bugetul reprezintă acel document care cuprinde totalitatea veniturilor și a cheltuielilor,

limitate pe un an de zile. În timpul procesului de elaborare și executare a bugetului, următoarele
principii sunt respectate cu strictețe:

a) Universalitatea bugetului, care se referă la înscrierea în buget a veniturilor și

cheltuielilor în totalitatea lor, și nu per sold. Acest principiu obligă la înscrierea veniturilor,
respectiv și a cheltuielilor în sume absolute, motiv pentru care bugetul de stat mai poate fi numit
și buget brut. Prin această interdicție care obligă la inscrierea veniturilor și cheltuielilor în sume
absolute, s-a urmărit obligarea la reflectarea pe deplin și exact a tuturor implicatiilor financiare
ale acțiunilor publice, acțiuni care se concretizează pe o parte în cheltuielile ce trebuiesc făcute și
pe de altă parte, în veniturile ce pot fi obținute.

Înscrierea în mod separat, în bugetul veniturilor, respectiv a cheltuielilor, a fost socotită

de natură să redea o imagine clară și totodată reală asupra acelor consecințe financiare ale
acțiunilor, ce se reflectă în buget și o eventuală posibilitate de control asupra corelațiilor
necesare, chiar și în faza de execuție bugetară. Nepermițând Parlamentelor sau altor persoane
care doreau să cunoască și să analizeze cheltuielile cu veniturile ce se atribuiesc fiecărei acțiuni
și să găsească eventualele cazuri anormale sau inacceptabile, eventualitatea de a înscrie ca sold,
la cheltuieli sau la venituri, a fost considerată neprotrivită cerințelor de gestiune a resurselor
publice.

Deși acest principiu este unul clar și bine pus la punct, în aplicarea lui s-au produs
încălcări, deoarece s-a acceptat trecerea la întorcmirea unor bugete mixte, în care reflectarea
chltuielilor și a veniturilor a fost permisă, pentru unele acțiuni exact după modul bruto, adică
sume integrale, iar în cazul altora, după modul neto, sau altfel zis modul soldului dintre cheltuieli
și veniturile aferente.

Printre acțiunile care au fost înscrise în bugetul statului după principiul neto, se pot
enumera:
 Relațiile cu întreprinderile de stat, fie că se reflectă asupra veniturilor din exploatarea
acestora, fie la cheltuielile pentru subvenționarea acestora;

Relațiile cu diferite instituții publice de cercetare, învățământ, etc., care obțin și folosesc
pentru autofinanțare, unele venituri din propria activitate.

Ca și concluzie, putem spune că acest principiu a creat puntul de plecare al concentrării și

corelării resurselor și cheltuielilor statului în cadrul unic al bugetului public.

b) Echilibrul bugetului care obligă la acoperirea integrală a cheltuielilor din veniturile

bugetare ordinare, pot fi:

 venituri din impozite directe și indirecte

 venituri nefiscale
 venituri din capital

În cazul în care veniturile bugetare ordinare nu sunt îndeajuns pentru a acoperi toate
cheltuielile imperative, deficitul bugetar rezultat trebuie înscris ca parte care urmează să fie
complinită de pe urma veniturilor extraordinare.

Acest principiu ce ajută la echilibrarea bugetului, a fost conceput încă din timpul
doctrinei financiare liberale clasice și constă în echilibrarea veniturilor cu cheltuielile ce se
înscriu în bugetul de stat.

Potrivit acestui principiu al echilibrării, se cere ca bugetul de stat să poată să asigure un

bun echilibru între veniturile curente și cheltuielile totale pentru fiecare an, atât în stadiul de
proiectare aprobare, cât și în stadiul de execuție, care ține până ce exercițiul bugetar se închide.

c) Unitatea bugetului care implică îmbrațișarea totalului de venituri și cheltuieli într-un

singur document, care să aibă o structură unitară. Principiul acesta adminte înglobarea într-un
singur document, a totalității veniturilor și cheltuielilor statului, și în acest fel interzice reținerea
sau separarea anumitor venituri, ori bucăți din anumite venituri, pentru finanțarea anumitor
acțiuni publice. Acest document despre care vorbim,poarta numele de buget general.
 Principiul unității bugetului urmărește să garanteze cunoașterea și reflectarea, în baza
unei convingeri sigure, a veniturilor și cheltuielilor bugetare, dar și a corelației dintre mărimile
lor.

Principiul unității permite, în corespondență cu principiul universalității bugetului și

cerințele ce echilibrează veniturile cu cheltuielile bugetare, prin aplicarea sa, să se constate
eventualele abateri de la echilibrul bugetar, doar prin simpla comparație directă, a celor două
jumătăți ale bugetului (cheltuieli cu venituri).

Înregistrarea și expunerea resurselor și destinațiile în același

document,creeazăposibilitatea stabilirii existenței sau inexistenței unui balans, însă chiar și așa
particularitățile sistemului bugetar au obligat la apariția unor documente anexe, cum ar fi
bugetele autonome, bugetele anexe, bugetele extraordinare sau conturile speciale de trezorerie.

Bugetele autonome se pot întocmi doar de către instituțiile publice cu personalitate

juridică,dar care au autonomie națională, așa zisele colectivități locale.

Conținutul acestor bugete constă în cheltuielile de efectuat, veniturile proprii,

transferurile sau subvențiile venite din partea statului, necesare pentru echilibrarea acestor
instituții.

De obicei, unele înteprinderi și instituțiile publice,produc diferențe de cheltuieli în

bugetul de stat, ca sold de subvenționat, din cauză că nu sunt supuse niciunui control riguros,
atunci când se utilizează.

Aceste bugete nu trebuie aprobate în Parlament, ele fiind aprobate chiar de către instituția
publică respectivă.

Bugetele anexe trebuie aprobate de către Parlament, odată ce a fost aprobat bugetul de
stat. Sistemul din care sunt formate, cuprinde veniturile și cheltuielile aferente instituțiilor
publice fără personalitate juridică.

În cele mai multe dintre cazuri, aceste bugete au fost elaborate atunci când a fost vorba de
situații extraordinare: război, stări de necesitate, calamități, etc. Conturile speciale de trezorerie,
deși sunt încasări, nu reprezintă venituri bugetare. Conturile speciale de trezorerie sunt defapt
plăți cu caracter temporar, iar legătura lor cu bugetul de stat se face prin ajutorul soldurilor
acestora.

Aceste conturi se pot deschide de exemplu, pentru a reprezenta creanțe sau datorii ce se
acumulează și se compensează pe parcursul anului bugetar, ca în finalul perioadei de execuție a
bugetului, ele să se soldeze printr-un echilibru al înregistrărilor pe debit cu cele de pe creditul
fiecărui cont. În realitate însă, este probabil să reiasă un sold, fie debitor, fie creditor, dar practica
în domeniu spune că cel mai des, acestea reprezintă datorii care nu au fost plătite încă de către
stat.

Un bun exemplu poate fi, situația în care statul acordă câteva avansuri furnizorilor săi,
care pentru început apar înregistrate sub formă de creanțe ale statului, iar pe masură ce furnizorii
livrează bunurile respective, urmează să se înregistreze și obligațiile de plată, astfel că în final,
contul prezintă un sold, care exprimă de cele mai multe ori, datorii ce urmează a fi achitate de
către stat.

d) Bugetele autonome trebuie întocmite, aprobate și executate de regiile autonome dar și

de societățile comerciale cu capital de stat, doar după modelele stabilite în prealabil de
Ministerul Finanțelor.

e) Realitatea bugetului, vorbește despre posibilitatea de a înscrie în buget, doar cheltuieli

și venituri științific determinate, pe baze cât mai reale. Suma veniturilor și a cheltuielilor se poate
afla prin diferite metode:

Metoda automată(sau a penultimului), o metodă ce are ca baza la care se raportează,

rezultatele din penultimul an față de cel care se plănuiește. Această metodă nu poate însă să dea
certitudini că fenomenele economico-financiare vor fi de aceeași intensitate și în exercițiul
financiar ce se preconizează;

Metoda majorării sau a diminuării care are ca fundamentație procedee statistice,

determinându-se o rată medie anuală, care rezultă din luarea în calcul a unor exerciții bugetare pe
mai mulți ani precedenți. Rată, care se aplică nivelelor bugetului anual în desfășurare, hotărându-
se astfel suma veniturilor și cheltuielilor pentru bugetul anului ce urmează;
 Metoda evaluării directe – cele două metode descrise mai sus, nu pot fi luate în
considerare și tratate ca procedee de proiectare practice a bugetului public național. Cea dintâi nu
are nuanță forfetată, iar a doua nu ia în vedere orientările economico-financiare ale bugetului
care va fi elaborat;

f) Anualitatea bugetului specifică clar faptul că actul bugetar va fi elabortat și aprobat

anual. La noi în țară exercițiul bugetar este același cu anul calendaristic, așa că bugetul de stat se
execută începând cu data de 1 ianuarie, urmând să se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui
an. După ce se încheie exercițiul bugetar, veniturile ce provin din anul tocmai sfârșit, sunt
considerate realizări ale bugetul din anul care urmează, asta în timp ce cheltuielile din anul vechi
mai pot fi efectuate doar dacă au fost prevăzute și în noul buget. Într-un mod mai concret, toate
creditele bugetare ce nu au fost consumate în anul bugetar expirat, nu mai sunt de actualitate și
sunt anulate la închiderea bugetului, la sfârșitul anului bugetar.

g) Publicarea bugetului (Publicitatea bugetului) constă în transmiterea proiectelor de

buget spre examinare la Parlament, iar după analiza și aprobarea acestuia, trimiterea spre
mijloacele de cunoaștere, atât mass-media, cât și în Monitorul Oficial. Odată ce bugetul este
publicat, acesta trebuie în mod obligatoriu adus la conoștința publicului, actul bugetar fiind poate
cel mai important document cu un larg interes public. El trebuie cunoscut de către toate
persoanele din stat, care au calitatea, de contribuabili și cosumatori, direcți sau indirecți ai
fondurilor publice.

II. Componentele bugetului public național

Bugetul public era considerat, în condițiile finanțelor clasice, ca un simplu act legislativ, o
simplă listă cu cheltuielile și veniturile publice, fără vreo specificare cu și despre starea
economiei naționale. În prezent, când condițiile vieții economico-sociale sunt tot mai complexe,
doctrina financiară a fost nevoită să completeze imaginea bugetului astfel că a pus bugetul în
strânsă legătură cu starea economiei naționale. Așadar, în toate țările bine dezvoltate ale
timpurilor noastre, noțiunea de buget face referire la două structuri, am putea spune diferite:

 Bugetul economiei naționale;

 Bugetul de stat (acel buget propriu-zis al autorității publice).
  Bugetul economiei naționale este acel program care se întocmește anual, iar în cuprinsul
său se găsesc totalitatea veniturilor și cheltuielilor efectuate într-o economie națională,
fără a se ține cont dacă acestea sunt cheltuieli sau venituri publice ori private. Acest tip de
buget include de fapt și totalitatea bugetelor agenților economici (bugetele private), asta
pe lânga bugetele autorității publice. De obicei, acest buget are character informativ,
nicidecum executoriu, deci nu este supus legislativului pentru aprobare și stă la baza
argumentației financiar-economică, politică și socială a guvernului în crearea bugetului
de stat.

Prin intermediul bugetului economiei naționale, guvernul poate să identifice efectele

directe și indirecte care se produc în economie, în caz că se aplică diferite măsuri gândite să
producă o creștere economică.

Bugetul public, cunoscut și sub numele de buget de stat, este elaborat începând de la
bugetul economiei naționale, dar cuprinde și se referă doar la resursele și cheltuielile autorității
publice.

Bugetul public trebuie supus obligatoriu unei discuții amănunțite în Parlament, urmând ca
apoi să fie aprobat tot de acesta. Abia după ce a fost aprobat de Parlament, bugetul ajunge să fie
lege, făcând posibilă efectuarea cheltuielilor publice și încasarea veniturilor. Veniturile și
cheltuielile publice, nu trebuiesc tratate doar ca indicatori ai bugetului, acestea fiind de fapt acele
pârghii folosite de stat pentru a stimula dezvoltarea sau restrângerea unor activități, a consumului
și producției unor anumite produse și pentru a influența anumite categorii sociale să realizeze
acțiuni de care statul este interesat în mod direct.

Fiind o categorie fundamentală a științei finanțelor, bugetul de stat poate fi abordat:

 Din punct de vedere juridic;

 Din punct de vedere economic.
 Din punct de vedere juridic bugetul este întruchiparea acelui act în care sunt prevăzute și
aprobate cheltuielile și veniturile anuale ale unui stat. Pentru a pune mai bine în evidență
necesitatea aprobării parlamentarea indicatorilor bugetari, am putea spune că bugetul de
stat prevede și aprobă resursele și cheltuielile statului în formă legislativă.
 Necesitând în prealabil autorizarea puterii legislative, înțelegem că bugetul de stat are un
caracter obligatoriu. Totodată trebuie să întelegem și faptul că bugetul este doar un act de
previziune a resurselor publice și a acelui mod în care se utilizează acestea.

Odată elaborat bugetul de stat, are o perioada de valabilitate de un an, însă dacă intervin
unele neînțelegeri între legea bugetului de stat și execuția veniturilor și cheltuielilor publice, se
impune de îndată creare unor corective și aprobarea de către Parlament a acestora.

Dacă este abordat din punct de vedere economic, bugetul de stat subliniază anumite
corelații macro-economice, în mod special lagătura cu nivelul produsului intern brut.

În concepția economică modernă, bugetul se consideră variabila esențială in determinarea pib-

ului si a nivelului de folosire a resurselor. În acet mod de abordare, politica bugetară a generat
mai multe dispute, iar efectele produse au fost de cele mai multe ori contradictorii. Sistemul
bugetar are o structură adecvată organizării administrative a statului, astfel că intr-un stat unitar,
cum este de exemplu România, bugetul de stat trebuie organizat și împărțit pe două nișe:

 Bugetul administrației centrale de stat;

 Bugetele administrației locale.

Această structurare este de fapt una simplificată a întregului sistem bugetar care, în
România, așa cum precizează legea finanțelor publice, este mult mai complexă.

În conformitate cu legea privitoare la finanțele publice nr. 270/2013, resursele financiare publice
sunt constituite și gestionate prin sistem unitar de bugete, mai exact:

a) Bugetul de stat;
b) Bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) Bugetele de fonduri speciale;
d) Bugetul trezoreriei statului;
e) Bugetele instituțiilor publice autonome;
f) Bugetele acelor instituții publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după cum este
cazul;
g) Bugetele instituțiilor publice finanțate în totalitate din venituri proprii;
 h) Bugetul fondurilor ce provin din credite externe contractate sau garantate de stat și ale
căror înapoiere, dobânzi și alte cheltuieli, sunt asigurate din fondurile publice;
i) Bugetele fondurilor nerambursabile externe.

Prin toate aceste subcategorii, se oferă imaginea de ansamblu a totalității cheltuielilor și

veniturilor din bugetul public. Toate aceste componente mai formează, totodată, o puternică
unealtă de înștiințare a opiniei publice.

A. Bugetul de stat

Bugetul de stat înglobează resursele financiare care se pun în fiecare an prin lege la
îndemâna statului pentru finanțarea acțiunilor de tip social culturale sau instructiv – educative,
pentru a asigura apărarea țării și pentru a menține ordinea publică, pentru înfăptuirea justiției,
finanțarea anumitor investiții și a unor activități de interes strategic, pentru asigurarea protecției
mediului încojurător și pentru refacerea lui și nu în ultimul rând, pentru a asigura măsurile de
protecție socială a populației, măsuri stabilite prin lege și pentru a realiza programe de cercetare
și alte acțiuni de interes național.

Bugetul de stat este conceput anual și reprezintă planul cheltuielilor de stat și al surselor
prin care acestea sunt acoperite. Acest proiect de buget este dezbătut anual și aprobat de către
organul legislativ (Parlamentul țării, respectiv organele locale ale puterii).

Reprezentanții puterii executive sunt obligați să prezinte, la închiderea exercițiului

bugetar, rapoarte ce privesc la activitatea lor de gestionare a resurselor și de executare a
cheltuielilor, în legatură cu legea bugetului.

Referitor la bugetul de stat, trebuie precizat că există mai multe documente care trebuie
constituite, în următoarea ordine:

 Proiectul de lege privind bugetul, care trebuie supus dezbaterilor

 Legea inițială a bugetului de stat
 Posibile legi care să rectifice legea bugetului pentru exercițiul bugetar precedent
 Legea de aprobare a execuției bugetului de stat

Dacă privim înspre regularizarea economică, vedem că bugetul are o triplă semnificație:
 a) Ca sistem de finanțare a activităților statului, bugetul reflectă repartizarea veniturilor
și a resurselor între cele doua mari sectoare: public și privat.
b) Ca sistem de redistribuire a veniturilor de la unii agenți cu venituri mai mari la cei cu
venituri mult mai mici, bugetul marchează afectarea resurselor, în avantajul
persoanelor fizice cu venituri scăzute.
c) Bugetul a fost și este în continuare un sistem de stabilizare conjuncturală și
reorganizare economică, prin rânduiala sa de atracție a veniturilor și de fixare a
cheltuielilor, astfel că unele sectoare sunt ajutate să se dezvolte mai mult decât altele,
după caz.

Bugetul de stat acumulează partea cea mai mare a fondurilor bugetare, iar în alcătuirea sa
sunt bine aranjate toate veniturile și cheltuielile publice, fie ele ordinare, fie extraordinare, în
conformitate cu clasificația bugetară, clasificație are a fost aprobată prin Ordinul Ministrului
Finanțelor publice nr.1954/2005(anexa 1).

În conformitate cu Legea 270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.500/2002

privind finanţele publice, este strict interzisă acoperirea oricăror cheltuili ale bugetului de stat
prin ajutorul unei emisiuni monetare sau prin finanțarea directă de către o bancă. Finanțarea
deficitului bugetului de stat și refinanțarea datoriei publice interne, se acoperă în condițiile legii,
prin unele împrumuturi de stat.

În cazul în care este nevoie de acoperirea provizorie a deficitului bugetar, prin aprobarea
Guvernului, Ministerul Finanțelor Publice, este eligibil să emită bonuri de tezaur și/sau alte
instrumente specifice, care poartă asupra lor o dobândă și care au o scadență ce nu poate trece
dincolo de sfârșitul exercițiului financiar.

Limita maximă la care poate ajunge valoarea maximă a bonurilor de tezaur și a acelor
intrumente specifice este de 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat și nu
trebuie depășită sub nici o formă.

Aceste bonuri de tezaur și acele instrumente specifice se pot emite doar în primele 10 luni
ale exercițiului financiar și înainte de terminarea anului calendaristic în care au fost emise,
trebuie retrase.
 O altă cale pentru acoperirea cheltuielilor bugetare și a deficitului bugetar poate fi și
încheierea unor împrumuturi de la Banca Națională a României, împrumuturi ce nu vor avea
dobândă.

Banca Națională a României poate încheia împrumuturifără dobândă cu statul roman

pentru a acoperi provizoriu decalajul dintre veniturile și cheltuielile bugetului de stat, bineînțeles,
ținând cont de resursele ce stau la baza acestei creditări. Împrumutul contractat de la Banca
Națională trebuie rambursat înainte ca exercițiul finaciar respectiv să ia sfârsit. Împrumutul se
rambursează, în condițiile legii, pe seama veniturilor bugetare. Mărimea împrumutului acordat de
Banca Națională a României nu trebuie să depășească 10% din cheltuielile totale ale bugetului
aprobat pe acel an financiar și nici nu îi este permis să fie dublul capitalului acesteia și al
fondului de rezervă.

Constituirea și folosirea oricăror alte mijloace financiare ce aparțin statului, dar nu sunt
prevăzute în buget, este intezisă prin lege.

În caz că apare excedentul bugetar, se prevede crearea unui fond de rezervă pus la
îndemâna Guvernului, din care se vor finanța unele acțiuni neprevăzute de legea bugetului de
stat. Din totalul excedentului bugetului de stat, care rămâne în urma acoperirii integrale a datoriei
publice, se păstrează anual o parte de 50% pentru depozitarea ei într-un fond de tezaur deținut de
stat.

Acest fond de tezaur al statului, se va păstra în contul trezoreriei statului, care se află în
Banca Națională a României și care se utilizează în conformitate cu legea în vigoare. Până ce va
fi utilizat, fondul de tezaur și toate disponibilitățile din el, vor fi considerate drept depozit
financiar cu dobândă.

Fondul de rezervă bugetară și Fondul de intervenție, care sunt la îndemâna Guvernului

pot fi utilizate doar în baza unor hotarâri ale acestuia, pentru a finanța, în condițiile legale,
acțiuni sau sarcini care au intervenit recent, în cursul anului, în bugetul de stat sau în bugetele
locale. Tot cu ajutorul acestor două fonduri se mai pot înlătura efectele economice ale unor
calamități naturale astfel menținându-se echilibrul bugetar.
 B. Bugetele locale

Comunitățile locale ilustrează colectivitățile umane ce sunt despărțite teritorial din punct
de vedere administrativ, dar și politic, și care au autorități publice ce diferă de autoritățile
statului.

Autonomia financiară a acestor comunități locale este absolut indispensabilă, deoarece

autonomia administrativă nu ar putea exista fără autonomia financiară, ce-i garantează tot
suportul material pentru funcționare. Mai există și un alt puternic argument, care precizează că
acele comunități locale își știu și iși inteleg propriile posibilități cu privire la resursele bănești ce
au proveniență publică, dar mai ales își cunosc nevoile privitoare la cheltuielile care sunt de
acoperit pentru ca pe plan local, serviciile publice să se desfășoare fără probleme.

Câteva motive puternice, ce au stat la baza organizării distincte a finanțelor locale pe

baza autonomiei lor financiare, ar putea fi:

 Comunitățile locale cunosc, poate cel mai îndeajuns, propriile posibilități privind
resursele bănești și cheltuielile ce sunt de acoperit;
 În acest fel se reduc o seamă de cheltuieli ale finanțelor centrale;
 Reducerea numărului și amploarea transferurilor de bani între cele două niveluri
structurale ale finanțelor publice;
 Permiterea unei urmăriri mai bune a modalității în care sunt utilizate fondurile financiare
publice constituite;

Finanțele locale ar trebuie să răspundă mai prompt cerințelor de utilități publice în

teritoriu (construcția de drumuri, dotarea poliției, iluminatul public, sunt doar câteva exemple).

Finanțele locale ale comunităților locale ( comune, oreșe, municipii, județe ) sunt defapt
oglinda resurselor financiare ce se colectează de la persoanele fizice și juridice sub formă de
impozite și taxe. Aceste finanțe locale sunt folosite în scopul realizării de acțiuni social-culturale,
serviciilor de dezvoltare publică și a tuturor celorlalte acțiuni ce fac parte din atribuțiile organelor
administrației publice locale.
 Legea Finanțelor Publice Locale a clasificat drept venituri ale bugetelor locale
urmatoarele:

 Veniturile proprii, formate din impozite, taxe, contribuții, orice alte vărsăminte și
venituri, dar și cotele defalcate din impozitul pe venit;
 Sumele deprinse din unele venituri ale bugetului de stat;
 Subvențiile primite de la bugetul de stat dar și din partea altor bugete;
 Donații și sponsorizări;
 Operațiuni financiare.

În sfera finanțelor locale se încriu:

 Bugetele locale;
 Finanțele instituțiilor publice locale;
 Alte resurse financiare ce sunt folosite la nivel local.
 Bugetele locale reprezintă cea mai importantă parte din finanțele locale, aceea prin care
sunt reflectate aporturile economice de mobilizare a anumitor resurse financiare ce sunt
folositoare în realizarea de acțiuni social-culturale, economice, dar și de alt tip, acțiuni ce
fac parte din competența autorităților administrației publice locale.

În conformitate cu prevederile Legii Administrației Publice Locale, aceste autorități au

fost împuternicite pentru a avea propriile resurse pe care și le pot gestiona, dupa cum prevede
legea.

Bugetele locale sunt acele bugete ale unităților administrativ-teritoriale, ce au

personalitate juridică. Bugetele locale sunt elaborate, aprobate și executate în condițiile Legii
nr.270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.500/2002 și in concordanță cu
prevederile Legii 189/1998 privind finanțele publice locale.

Orice oraș, municipiu, comună, sector al Municipiului București, trebuie sa întocmească,

în regim și condiții de autonomie, propriul buget. Între aceste bugete ale consiliilor locale și
bugetele consiliilor județene nu trebuie să exite obligatoriu vreo colaborare și nici vreun fel de
subordonare.
 Toate impozitele, taxele și orice alte venituri, stabilite în condițiile legii, sunt considerate
venituri la bugetele locale.

Din bugetele locale sunt finanțate, în acord cu condițiile legii, acțiunile social – culturale,
diverse obiective și acțiunile economice ce prezintă interes pe plan local, absolut toate
cheltuielile de întreținere și funcționare a organelor administrație publice locale, dar și multe alte
obiective prevăzute de dispozițiile legale aprobate. Aceste venituri și cheltuieli ale bugetelor
locale se derulează în baza clasificației bugetare, stabilită bineînțeles de Ministerul Finanțelor
Publice.

În caz de necesitate, pentru a realiza unele acțiuni foarte bine gândite și fundamentate,
consiliile locale dar și cele județene, după caz, pot solicita, prin legi bugetare anuale să li se
autorizeze contractarea unor împrumuturi, prin emisiune de obligațiuni cu scopul de a acoperi
cheltuielile ce sunt făcute pentru realizarea acelor acțiuni, cu condiția ca unitățile administrativ –
teritoriale contractante să poată garanta că vor acoperi dobânzile și ca vor răscumpăra titlurile
respective.

Atunci când bugetele locale sunt executate și nasc un deficit bugetar temporar, acesta se
poate acoperi, până ce sunt încasate veniturile bugetare aprobate, pe fondul resurselor ce se află
în contul general al trezoreriei statului român.

Consiliile locale pot cere consiliilor județene, dar și vice-versa, să se asocieze, în

condițiile stabilite de lege, pentru a realiza unele lucrări și servicii publice ce au un interes local,
în baza unor convenții, asigurându-se însă, mai întâi, că au la dispoziție resursele financiare
necesare.

În interiorul propriilor bugete, județele, Municipiul București și sectoarele Municipiului

București, orașele și comunele pot înscrie un fond de rezervă bugetară, ce stă la îndemâna
consiliului local sau a celui județean, după caz, fond de rezervă cu o marime de maxim 5% din
cota totală a cheltuielilor.

Fondul de rezeră bugetară se poate majora în caz de nevoie în timpul anului, cu maxim
50% din acel cuantum inițial aprobat prin buget, din disponibilitățile creditelor bugetare ce nu
trebuie folosite necesar, până la încheierea anului. De la folosirea în această direcție se sustrag
disponibilitățile de credite bugetare care provin din cheltuielile pentru personal și de capital.

În acele cazuri în care, în propriile bugete ale unităților administrativ – teritoriale

veniturile aprobate trec peste cheltuielile gândite inițial, inclusiv peste rezerva bugetară stabilită
în confirmitate cu legea, diferențele sunt constituite ca excedente planificate a bugetului local
respectiv.

În funcție de ce cheltuieli și venituri sunt scontate în cadrul bugetelor locale, diferențiem

două tipuri de bugete:

a) Bugetele proprii sunt acele bugete ce cuprind doar unele venituri și cheltuieli specific
sistemului teritorial – administrativ;
b) Bugetele centralizatoare care se ocupă cu regruparea veniturilor și cheltuielilor
unității teritorial – administrative, în tot ansamblul ei.

Prin reglementările Ordinului Ministrului Finanțelor nr.1954/2005, gruparea veniturilor și

cheltuielilor bugetare la nivel local se face conform clasificației bugetare.

C. Bugetul asigurărilor de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat este acel plan financiar anual, ce reflect constituirea,
repartizarea și utilizarea de fonduri bănești trebuincioase pentru ocrotirea pensionarilor,
salariaților și a membrilor familiilor.

Conținutul economic al bugetului asigurărilor sociale de stat provine din structura și

trăsăturile dispoziției social-economice, din obligativitatea realizării cerințelor legilor economice,
dar și din prerogative și funcții ale statului.

Bugetul asigurărilor sociale de stat se formează din contribuțiile angajatorilor și

angajaților, numite și contribuții sociale obligatorii.

Sunt contribuții sociale obligatorii, „orice contribuții care trebuie plătite, în conformitate
cu legislația în vigoare, pentru protecția șomerilor, asigurări de sănătate sau asigurări sociale”
(art. 7 pct. 10 din Codul fiscal), cum ar fi:
 a) Contribuţia pentru asigurările sociale de stat;
b) Contribuţia parţială a personalului salariat pentru obţinerea biletelor de tratament
balnear şi odihnă;
c) Contribuţia parţială şi diferenţiată a pensionarilor pentru trimiterile la tratament
balnear;
d) Alte venituri: sumele ce se obţin din lichidarea debitelor din anii anteriori, restituirea
subvenţiilor acordate în anii precedenţi şi nefolosite, majorările şi amenzile aplicate
pentru neplata la timp şi integrală a contribuţiilor de asigurări sociale, restituirea
sumelor plătite din eroare, pensii neachitate şi prescrise, etc.;
e) Contribuţiile pentru plata fondului de ajutor de şomaj, a ajutorului de integrare
profesională şi a alocaţiei de sprijin;
f) Dobânzi pentru disponibilităţi de conturi; contribuţia persoanelor asigurate.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este o piesă principală a bugetului public national și
potrivit legii privind finanțele publice, încă din anul 1991, acest buget al asigurărilorsociale de
stat se formează separat de bugetul de stat, aprobându-se de Parlament odată cu acesta, în acest
fel dobandindu-se o autonomie în adevărată formă.

Elaborarea și executarea detașată a bugetului asigurărilor sociale de stat față de bugetul

de stat se remancă ca o realizare destul de importantă, deoarece permite ca toate resursele
acestuia să fie folosite întru-totul pentru ajutorul cetățenilor, iar excedentele ce apar să se
transmită și pe următorii ani.

Cheltuielile care se execută din bugetul asigurărilor sociale de stat, în mare parte, sunt
următoarele:

a) Categoriile de pensii de asigurări sociale (pensia pentru limita de vârstă, pensile

anticipate, pensiile anticipate parțial, pensiile de invaliditate și pensiile de urmași);
b) Concediile și indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de a munci, din princina
unei boli obișnuite sau accidente înafara locului de muncă;
c) Concediile și indemnizațiile pentru maternitate și ingrijirea copiilor;
d) Ajutoarele acordate asiguraților pentru proteze sau în cazuri și mai rele, decese.
 D. Bugetul fondurilor speciale, al trezoreriei și al instuțiilor publice
autonome

Bugetele fondurilor speciale aspiră la rezolvarea problemelor de natură economică și

socială care apar în economie și sunt susținute din resurse aparte pentru aceste scopuri. Folosirea
bugetelor fondurilor speciale s-a practicat încă din perioada imediat următoare anului 1990, ele
ajungând să reprezinte circa 20% din totalul resurselor financiare publice.

Printre cele mai memorabile fonduri speciale găsim:

 fondul de şomaj;
 fondul de risc şi accident pentru protecţia persoanelor handicapate;
 fondul special pentru sănătate;
 fondul special pentru modernizarea drumurilor publice;
 fondul special pentru modernizarea sistemului energetic;
 fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate etc.

Bugetul trezoreriei statului include resursele și cheltuielile realizate de trezorerie, ca

instituție, cu privire la activitatea prin care aceasta își înfaptuiește funcțiile.

Bugetul trezoreriei statului mai poate fi conceput ca fiind actul care scoate în evidență
veniturile și cheltuielile întregului sistem al trezoreriei, act elaborat, administrat și executat de
către Ministerul Finanțelor Publice.

Ca și venituri ale Trezoreriei Statului avem:

a) dobânzile pentru: depozitele şi plasamentele financiare constituite din împrumuturi

externe guvernamentale; disponibilităţile contului curent general al trezoreriei
statului; disponibilităţile în valută provenite din împrumuturi externe pentru
finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice, păstrate în
conturile deschise la Banca Naţională a României şi bănci pe bază de convenţii;
împrumuturile acordate din contul curent general al trezoreriei statului;
b) dobânzile pentru finanţarea temporară a deficitelor bugetare din contul current
general al trezoreriei statului;
 c) dobânzile pentru întârzieri;
d) alte venituri.

Cheltuielile Trezoreriei Statului:

a) dobânzile, comisioanele şi alte spețe pentru împrumuturi externe guvernamentale;

b) dobânzile la disponibilităţi şi depozite pe termen;
c) comisioanele cuvenite băncilor şi Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.
pentru încasarea unor venituri ale bugetului de stat şi pentru alte servicii prestate
pentru trezoreria statului;
d) cheltuielile de funcţionare a unităţilor trezoreriei statului, care cuprind: cheltuieli
materiale şi servicii pentru întreţinerea şi funcţionarea trezoreriei statului şi a
sistemelor informatice ale acesteia, taxe poştale, cheltuieli cu transportul şi asigurarea
numerarului şi valorilor, paza sediilor şi chirii, cheltuieli cu întreţinerea, funcţionarea
şi asigurarea mijloacelor de transport al numerarului şi valorilor, cheltuieli de
publicitate;
e) cheltuielile de capital pentru unităţile trezoreriei statului;
f) alte cheltuieli

Bibliografie

 Legea nr.270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.500/2002;

 Legea nr.377/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2010 privind
responsabilitatea fiscal-bugetară;
 Legea nr.500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice;