Nicu Elena-Alexandra

An I, centru SIBIU

Izvoarele dreptului administrativ

Izvorul material al unei norme juridice îl constituie în primul rând raportul

social pe care-1 protejează acea normă, codificându-l. Într-un sens restrâns, formal,
juridic,izvor al dreptului înseamnă forma în care este exprimat dreptul.
Normele juridice care exprimă această voinţă îmbracă forme diferite în
raport de autoritatea statală care le instituie sau le sancţionează având şi o forţă
juridică deosebită.
În organizarea şi activitatea administraţiei publice, principiu! legalităţii
administraţiei impune ca normele juridice să provină de la autorităţile puterii
legislative.
Administraţia publică îşi demonstrează subordonarea faţă de lege în
misiunea sa de organizare şi executare în concret a legii. Administraţia publică în
activitatea sa are posibilitatea să emită acte normative cu putere individuală, de
speţă, dar şi acte normative opozabile erga omnes la nivelul colectivităţilor pe care
le gestionează sau le reprezintă. Rezultă că în afara normelor juridice care au ca
izvor actele puterii legiuitoare, există şi izvoare ale dreptului administrativ care
provin de la autorităţile administraţiei publice.
Cu privire la înţelegerea noţiunii de izvor de drept trebuie precizat că acesta
exprimă faptul că baza normelor juridice în general sunt condiţiile sociale care
constituie şi fundamentul formării dreptului, reprezentând sursele sociale ale
dreptului.
Dimensiunea filozofică a noţiunii de izvor al dreptului a fost sesizată în
principal de şcoala dreptului natural.Conform adepţilor acestui curent filosofic
dreptul derivând din natură determină conţinutul dreptului pozitiv, iar legiuitorul
sesizând această legătură de cauzalitate nu face decât să o exprime prin adoptarea
actelor normative care formează dreptul pozitiv.
Sub aspectul competenţei autorităţilor administraţiei publice de a emite acte
normative sunt de observat două aspecte:
a)un prim aspect se referă la actele normative care au aplicare în interiorul
administraţiei publice şi care au ca obiect organizarea din interior a structurii
administraţiei publice. Validitatea acestui fel de acte normative se întemeiază pe
principiul conform căruia fiecare instituţie are dreptul de a-şi organiza structurile
interioare conform modului specific de activitate.în literatura de specialitate se
citează ca exemplu regulamentul de ordine interioară sau regulamentul de
organizare şi funcţionare.
b)un al doilea aspect se referă la actele normative care provin de la autorităţi
ale administraţiei publice şi care cuprind norme de drept ce reglementează
administraţia publică sub aspectul activităţii sale în relaţiile cu terţii. Astfel, sunt

1
 Nicu Elena-Alexandra
An I, centru SIBIU

hotărârile şi ordonanţele Guvernului, instrucţiunile şi ordinele miniştrilor, ordinele

prefecţilor, hotărârile consiliilor locale şi judeţene. Tehnicitatea acţiunilor
administraţiei publice exprimă raţiunea şi validitatea acestor acte normative care
provin de la autorităţile administraţiei publice.
Tehnicitatea acţiunilor de punere în executare a legii ca rezultantă a
specializării pe care o au în diferite domenii sau ramuri de activitate fără a crea
însă valori politice care să le cuprindă este criteriul care limitează activitatea
normativă a autorităţilor administraţiei publice.
Actele normative care provin de la autorităţile administraţiei publice sunt
subordonate legii, fiind emise pe baza şi executarea acesteia.
Diversitatea domeniilor în care acţionează administraţia publică folosind
regimul juridic de drept administrativ, precum şi mobilitatea extremă ce
caracterizează aplicarea acestui regim juridic în comparaţie cu alte ramuri ale
dreptului, în special cu dreptul civil, constituie una din explicaţiile faptului că nici
până în prezent normele juridice ale dreptului administrativ nu sunt codificate într-
un sistem care să asigure coeziunea acestor norme juridice.
În literatura juridică s-a explicat această lipsă de codificare prin faptul că
dreptul administrativ s-a format lent începând abia cu sec.al IX-lea în timp ce
dreptul civil are tradiţie.
Perfecţionarea reglementărilor juridice în domeniul administraţiei publice,
dezvoltarea contenciosului administrativ şi amplificarea cercetării ştiinţifice în
domeniul statal şi al colectivităţilor locale, creează premizele codificării dreptului
administrativ şi în ţara noastră.
Rezultă că între problema izvoarelor în drept administrativ şi codificarea
administrativă există o legătură ca de la cauză la efect datorată, în principal,
specificului normei juridice administrative.
În practica administrativă şi doctrina juridică de specialitate se face distincţie
între izvorul material şi izvorul formal al dreptului.
Izvoarele materiale ale dreptului sunt în general condiţiile care stau la baza
formării dreptului administrativ constituind ceea ce se numeşte, în general, sursa
socială a dreptului.
Izvoarele formale ale dreptului, în general, şi în special, ale dreptului
administrativ sunt considerate diferite categorii de acte normative prin care se
edictează norme juridice cum sunt: Constituţia, legea, hotărârile şi ordonanţele
guvernului, actul juridic administrativ (ordine,instrucţiuni,decizii,dispoziţii,hotărâri
ale consiliilor locale şi judeţene). Constituţia, la care unii autori adaugă ceea ce se
numeşte jurisprudenţă constituţională, reprezintă cel mai important izvor al
dreptului administrativ, deoarece reglementează raporturile sociale care fac
obiectul dreptului administrativ Prin normele constituţionale sunt prezentate
aspectele esenţiale ale ordinii juridice în stat, cum ar fi raporturile dintre cele trei
2
 Nicu Elena-Alexandra
An I, centru SIBIU

puteri în stat, legislativă, executivă, judecătorească; libertăţile  şi  îndatoririle 

fundamentale   ale   cetăţenilor;
organizarea în stat inclusiv a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale;
raporturile dintre guvernanţi şi guvernaţi
Prin procedura specială de adoptare şi prin organizarea Curţii constituţionale
prevăzută de Legea nr.47/1992 modificată ulterior, se impune la nivel de lege
organică principiul conform căruia autorităţile administraţiei publice trebuie să
respecte consituţia şi să aibă în vedere jurisprudenţa constituţională care se
manifestă cu precădere la nivel de speţă pe calea procedurii excepţiei de
neconstituţionalitate, în raport de imixtiunile de ilegalitate ale autorităţilor
administrative, cu privire la libertăţile şi îndatoririle cetăţeneşti dar şi cu privire la
tot ceea ce ţine de punerea în executare şi organizarea executării în concret a
legilor.
În dreptul administrativ interesează în mod deosebit normele constituţionale
care reglementează organizarea şi competenţele atribuite puterilor în stat, libertăţile
şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor.
În prezent, sub imperiul actualei Constituţii şi a Legii organice nr.47/1992
cu modificările ulterioare s-a apreciat în literatura de specialitate că se poate vorbi
de o practică judiciară constituţională care alăturată practicii constituţionale
judiciare a Curţii de Casaţie de la începuturi şi până în anii 40,
conturează jurisprudenţa constituţională ca fiind ansamblu măsurilor dispuse de
organul judecătoresc de control constituţional în situaţii de speţă.
Prin apariţia Legii de organizare a Curţii constituţionale pe calea controlului
judecătoresc de constituţionalitate s-a urmărit în principal: respectarea principiului
separaţiei puterilor în stat care impune controlul şi cenzura reciprocă a
acestora;obligaţia puterii judecătoreşti de a aplica atât legile ordinare cât şi cele
constituţionale;aplicarea principiului potrivit căruia Constituţia este o lege
superioară legilor ordinare şi orice lege ordinară contrară Constituţiei este nulă şi
fără efect juridic, magistraţii Curţii Constituţionale putând înlătura în situaţii de
speţă efectele ilegale.
Legea este principala formă de exprimare a dreptului, fiind şi pentru dreptul
administrativ izvor de bază.
Forţa juridică a legii se exprimă în principiul supremaţiei legii care
presupune următoarele:legea este cel mai important act juridic din stat-Constituţia
fiind ea însăşi o lege fundamentală;legea este obligatorie pentru toate categoriile de
subiecte de drept (autorităţi publice, persoane fizice şi persoane juridice); legea
este incontestabilă, controlul constituţionalităţii sale fiind organizat ca procedură
de excepţie.ln acest context legile organizatorice sau organice(Legea de organizare
a Curţii Constituţionalc, Legea de organizare judecătorească,Legea administraţiei

3
 Nicu Elena-Alexandra
An I, centru SIBIU

publice locale) au o forţă juridică mai mare decât legile ordinare care trebuie să fie
conforme cu cele dintâi.
Hotărările si ordonanţele Guvernului constituie un alt izvor al dreptului
administrativ. Astfel puterea executivă a cărei expresie o constituie Guvernul, are
atributii fixate limitativ prin Constituţie. Printre acestea se numară si dreptul său de
a edicta hotarări si ordonanţe.
Guvernul este organizat şi funcţionează în baza legii nr. 90/2001, cu mofificările
ulterioare.
            Jurisprudenţa administrativă are un rol deosebit în formarea şi aplicarea
normelor dreptului administrativ.
Ordinele prefecţilor, dispoziţiile primarilor şi hotărârile consiliilor locale şi
judeţene constituie, de asemenea,izvoare de drept administrativ, forţa lor juridică
fiind direct proporţională cu locul pe care-l ocupă în sistemul organelor
administraţiei publice.
Unele acte normative mai pot purta şi denumirea de statut.
Statutele ca norme de drept administrativ reglemenează fie situaţia juridică
specială a unui corp de funcţionari, fie organizează o activitate specială a
administraţiei publice. Statutele pot îmbrăca diferite forme juridice.
Convenţiile internaţionale sunt acte de drept internaţional încheiate între
state suverane indiferent de denumirea acestora (tratate,acorduri, înţelegeri,
aranjamente,proceduri prealabile).În legătură cu probelema recunoaşterii
convenţiilor internaţionale s-au formulat mai multe teze privind gradul de
recunoaştere a impactului conţinutului acestor norme asupra dreptului intern aşa
cum rezultă din opinia unor autori.
Apreciem că în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, convenţiile
internaţionale sunt izvoare ale dreptului administrativ numai în măsura în care ele
au aplicabilitate directă în dreptul intern ca urmare a ratificării de către Parlament.
Obiceiul (cutuma) exprimă normativitatea nescrisă constituind cel mai vechi
izvor de drept prin codificarea unor norme de comportament în urma căreia au
apărut sistemele de drept începând cu Codul lui Hamurabi, Decalogul lui Moise,
dreptul testamentar din Vechiul Testament şi din Talmujdul Ebraic, dar mai ales cu
sinteza tuturor acestor norme rezultantă a unui extraordinar sincretism juridic,
respectiv Dreptul roman.
Cutuma are rol de izvor de drept administrativ, mai ales prin
complementaritatea acesteia cu legea, căreia potrivit principiului optimat leges
interpres consuietudo (obiceiul asigură interpretarea mai corectă a legilor îi asigură
o interpretare mai aproape de valorile reale.
Forţa juridică a normelor cutumiare constă în ocrotirea unor raporturi
juridice date. Aceste raporturi pot fi contrare chiar şi legii în măsura în care nu

4
 Nicu Elena-Alexandra
An I, centru SIBIU

contravin normelor de ordine publică, bunelor moravuri sau intereselor generale

ale cetăţenilor.
Uzanţele (practicile) reprezintă în fond anumite forme ale cutumei.
Fiind întâlnite atât în dreptul intern cât şi în dreptul internaţional. În dreptul
intern se întâlnesc mai ales în domeniul practicilor de cuît sau chiar al practicilor
autorităţilor administraţiei publice efectuate în regim administrativ. Astfel, există
acte normative care preluând o anumită practică, o anumită uzanţă, normativizează
obiceiul administraţiei mai ales sub aspectul ciclurilor agricole sau
forestiere(recoltatul cerealelor, al strugurilor, obiceiul transhumantei). Uzanţele
normative au forţa juridică a legii putând fi folosite pentru completarea
legii(praeter lege) sau chiar pentru înlăturarea legii(contra legem).
Doctrina juridică are o mare importanţă atât în activitatea de legiferare cât
şi în cea de aplicare a legii, dar nu poate constitui un izvor al dreptului
administrativ neputând fi obligatorie pentru cei ce iniţiază actele normative sau
pentru cei ce le implică. Cu toate acestea, deoarece doctrina juridică reprezintă un
ansamblu de cunoştinţe juridice la cel mai înalt nivel de aprofundare al instituţiilor
dreptului administrativ, sintetizând şi o anumită practică administrativă, ea poate fi
considerată ca un factor ponderator în elaborarea unor acte normative cu impact
asupra administraţiei publice.